Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32002R2060

    Regulamentul (CE) nr. 2060/2002 al Comisiei din 20 noiembrie 2002 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2019/94 cu privire la certificatele necesare pentru importul de reziduuri provenite din obținerea amidonului din porumb din Statele Unite ale Americii

    JO L 317, 21.11.2002, p. 20–21 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 13/12/2007; abrogare implicită prin 32007R1375

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2002/2060/oj

    03/Volumul 45

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    139


    32002R2060


    L 317/20

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 2060/2002 AL COMISIEI

    din 20 noiembrie 2002

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2019/94 cu privire la certificatele necesare pentru importul de reziduuri provenite din obținerea amidonului din porumb din Statele Unite ale Americii

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1766/92 al Consiliului din 20 iunie 1992 privind organizarea comună a pieței cerealelor (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1666/2000 (2), în special articolul 9 alineatul (2),

    întrucât:

    (1)

    Regulamentul (CE) nr. 2019/94 al Comisiei din 2 august 1994 privind importul de reziduuri provenite din obținerea amidonului din porumb din Statele Unite ale Americii (3), modificat de Regulamentul (CE) nr. 396/96 (4), stabilește dispoziții speciale pentru a asigura conformitatea produsului importat cu definiția acceptată din tariful vamal. Aceste dispoziții cuprind un certificat eliberat de industria de extragere pe cale umedă din Statele Unite ale Americii.

    (2)

    Instituția responsabilă cu eliberarea acestui certificat s-a schimbat. Denumirea și adresa menționate în certificat trebuie modificate în consecință. De asemenea, trebuie să se adauge pe certificat o trimitere la data eliberării.

    (3)

    Trebuie prevăzută o perioadă de tranziție în care pot fi folosite certificatele eliberate înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

    (4)

    Regulamentul (CE) nr. 2019/94 trebuie modificat în consecință.

    (5)

    Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a cerealelor,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    În anexa la Regulamentul (CE) nr. 2019/94, modelul de „Certificate of Conformity” se înlocuiește cu modelul din anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Certificatele eliberate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2019/94 înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament sunt valabile în continuare.

    Prezentul regulament intră în vigoare în a zecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 20 noiembrie 2002.

    Pentru Comisie

    Franz FISCHLER

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 181, 1.7.1992, p. 21.

    (2)  JO L 193, 29.7.2000, p. 1.

    (3)  JO L 203, 6.8.1994, p. 5.

    (4)  JO L 54, 5.3.1996, p. 22.


    ANEXOBILAGANHANGΠΑΡΑΡΤΗΜΑANNEXANNEXEALLEGATOBIJLAGEANEXOLIITEBILAGA

    Image


    Top