Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31999R0964

    Regulamentul (CE) nr. 964/1999 al Comisiei din 6 mai 1999 privind clasificarea anumitor produse în Nomenclatura Combinată

    JO L 119, 7.5.1999, p. 28–29 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1999/964/oj

    02/Volumul 11

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    204


    31999R0964


    L 119/28

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 964/1999 AL COMISIEI

    din 6 mai 1999

    privind clasificarea anumitor produse în Nomenclatura Combinată

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 861/1999 al Comisiei (2), în special articolul 9,

    întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate regulamentului menționat anterior, trebuie stabilite dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;

    întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;

    întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexa la prezentul regulament trebuie clasificate în codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile incluse în coloana 3;

    întrucât este oportun ca informațiile tarifare obligatorii date de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în nomenclatura vamală și care nu sunt conforme cu dreptul instituit prin prezentul regulament să poată fi în continuare invocate de către titularul acestora, pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (3);

    întrucât dispozițiile prezentului regulament sunt conforme cu avizul Secției pentru Nomenclatura tarifară și statistică a Comitetului pentru Codul Vamal,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată în codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 a tabelului menționat.

    Articolul 2

    Informațiile tarifare obligatorii date de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dreptul instituit prin prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, pe o perioadă de trei luni.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 6 mai 1999.

    Pentru Comisie

    Mario MONTI

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

    (2)  JO L 108, 27.4.1999, p. 11.

    (3)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


    ANEXĂ

    Descrierea mărfurilor

    Clasificare

    Codul NC

    Explicație

    (1)

    (2)

    (3)

    1.   Emițător opto-electronic, capabil să convertească semnalele de radiofrecvență (RF) în semnale optice. Aparatul transmite aceste semnale optice printr-o rețea principală cablată de fibre optice cu ajutorul unui laser, folosind tehnologia curentului purtător. Face parte din rețeaua de transmisie a unui sistem de televiziune prin cablu.

    8517 50 10

    Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate și cu textul codurilor NC 8517, 8517 50 și 8517 50 10 (a se vedea și notele explicative ale Sistemului Armonizat de la poziția 8517, III)

    2.   Receptor opto-electronic, capabil să convertească semnalele optice în semnale de radiofrecvență (RF) după transmiterea cu ajutorul tehnologiei curentului purtător, prin intermediul unei rețele principale cablată cu fibre optice. Face parte dintr-o rețea de transmisie a unui sistem de televiziune prin cablu.

    Producerea de semnale de radiofrecvență (RF) este utilizată pentru a deservi mai multe rețele interurbane situate în aria rețelei principale cablate.

    8517 50 10

    Clasificarea este conformă cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate și cu textul codurilor NC 8517, 8517 50 și 8517 50 10 (a se vedea și notele explicative ale Sistemului Armonizat de la poziția 8517, III)


    Top