EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31997R0012

Regulamentul (CE) nr. 12/97 al Comisiei din 18 decembrie 1996 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

JO L 9, 13.1.1997, p. 1–177 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/04/2016; abrogare implicită prin 32016R0481

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1997/12/oj

02/Volumul 09

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

74

31997R0012

L 009/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 12/97 AL COMISIEI

din 18 decembrie 1996

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (1), astfel cum a fost modificat prin Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei, în special articolul 249,

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2153/96 al Consiliului (3), stabilește dispozițiile pentru aplicarea Regulamentului (CEE) nr. 2913/92;

întrucât Consiliul adoptă Decizia 94/800/CE din 22 decembrie 1994 privind încheierea în numele Comunității Europene, în măsura competențelor sale, a acordurilor stabilite în urma negocierilor multilaterale din cadrul Rundei Uruguay (1986-1994) (4); întrucât, în ceea ce privește anexa 1A la această decizie, privind acordul asupra normelor de origine, Comunitatea a decis să stabilească un sistem de informații obligatorii privind originea;

întrucât este necesară îmbunătățirea concordanței sistemelor normelor de origine, respectând în același timp natura specifică a fiecăruia din sistemele respective, pentru a facilita lizibilitatea generală și, în special, a normelor autonome de origine; întrucât este necesar să se ia în considerare intrarea în vigoare a Nomenclaturii Combinate adoptate în urma modificării Sistemului armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, împreună cu intrarea în vigoare a Formularului A, certificat de origine, în urma amendării de către UNCTAD;

întrucât trebuie determinat în mod clar ce documente trebuie să însoțească declarația de intrare sub un regim vamal cu impact economic, în vederea reducerii formalităților legate de aplicarea respectivului regim;

întrucât este adecvat să se precizeze anumite date-cheie ce trebuie incluse în recipisa primită la plata dreptului vamal ca urmare a unei declarații verbale, ca dovadă că au fost completate formalitățile vamale pentru mărfurile respective;

întrucât Regulamentul (CE) nr. 482/96 al Comisiei (5) de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 de instituire a Codului Vamal Comunitar a introdus mai multă flexibilitate în furnizarea dovezilor alternative pentru obținerea încheierii operațiunilor de tranzit comunitar în cazul nereturnării exemplarului numărul 5 al Documentului Administrativ Unic; întrucât trebuie introdusă o flexibilitate similară în furnizarea dovezilor alternative în cazul nereturnării exemplarului care trebuia returnat din carnetul TIR sau ATA;

întrucât s-au dat de asemenea dispoziții în Regulamentul (CE) nr. 482/96 privind recomandarea rutelor obligatorii sub regimul vamal de tranzit comunitar în ceea ce privește în mod special circulația mărfurilor pentru care garanția globală este suspendată; întrucât trebuie stabilite măsuri de control identice pentru aceleași mărfuri sub regimul TIR;

întrucât trebuie date dispoziții privind drepturile la import ce trebuie restituite ca urmare a exportului de bunuri în stare netransformată, plasate sub regimul perfecționării active (sistem drawback);

întrucât, în conformitate cu articolele 871 și 905 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93, Comisia trebuie să adopte o hotărâre, pe baza informațiilor furnizate de statele membre, privind atât situațiile care pot să conducă la înscrierea în conturi după vămuire a drepturilor de import sau de export, cât și cererile de rambursare sau restituire a drepturilor de import sau export;

întrucât trebuie garantat dreptul la audiere a persoanelor afectate de o hotărâre asupra înscrierii în conturi după vămuire a drepturilor de import sau de export și a solicitanților unei rambursări sau restituiri a drepturilor de export sau import;

întrucât, în vederea evitării procedurilor de restituire, trebuie date dispoziții de a suspenda obligația debitorului de a plăti drepturi în cazurile în care rambursarea urmează să fie acordată ulterior, în conformitate cu articolul 222 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92;

întrucât articolul 24 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 stabilește condițiile pentru determinarea originii mărfurilor; dat fiind faptul că numeroase componente pot proveni din mai multe țări și pot fi asamblate intermediar în alte țări decât cea în care sunt asamblate definitiv în dischete magnetice neînregistrate și dat fiind faptul că asamblarea din elemente intermediar asamblate nu poate fi considerată ca acordând origine, în acele condiții și pentru a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a articolul 24 menționat mai sus, este necesară modificarea anexei 11 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93;

întrucât Decizia 4/92 a Comitetului de Cooperare CEE-San Marino din 22 decembrie 1992 (6) și Decizia 1/96 Comitetului Mixt CE-Andora de pe 1 iulie 1996 (7) permit aplicarea regimului de tranzit comunitar între Comunitate și Andorra și, respectiv, San Marino; întrucât, în consecință este necesară adăugarea listei de coduri aplicate la rubricile 51, 52 și 53 ale Documentului Administrativ Unic (DAU);

întrucât, din motive economice, este dezirabilă extinderea listei din anexa 87;

întrucât măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul II din partea I se înlocuiește cu următorul text:

„TITLUL II

INFORMAȚII OBLIGATORII

CAPITOLUL I

Definiții

Articolul 5

În sensul acestui titlu:

1.

informații obligatorii:

reprezintă informațiile tarifare sau informațiile referitoare la origine obligatorii pentru administrațiile tuturor statelor membre ale Comunității atunci când condițiile prevăzute la articolele 6 și 7 sunt respectate;

2.

solicitant:

în ceea ce privește tariful vamal: reprezintă persoana care solicită autorităților vamale informații tarifare obligatorii;

în ceea ce privește originea: reprezintă persoana care solicită autorităților vamale informații obligatorii privind originea și are motive întemeiate de a face acest lucru;

3.

titular:

reprezintă persoana în numele căreia se eliberează informațiile obligatorii.

CAPITOLUL 2

Procedura de obținere a informațiilor obligatorii – Notificarea solicitantului și transmiterea către Comisie

Articolul 6

(1)   Cererile de informații obligatorii se întocmesc în scris, fie către autoritățile vamale competente din statul membru sau statele membre în care urmează a se aplica aceste informații, fie către autoritățile vamale competente din statul membru de reședință al solicitantului.

(2)   Cererea privind informațiile tarifare obligatorii se referă la un singur tip de mărfuri. Cererea de informații privind originea se referă la un singur tip de mărfuri și un singur set de circumstanțe ce conferă originea.

(3)

(A)

Cererile pentru informațiile tarifare obligatorii trebuie să includă următoarele date:

(a)

numele și adresa titularului;

(b)

numele și adresa solicitantului, în cazul în care acesta nu este titularul;

(c)

nomenclatura vamală în care urmează a se încadra mărfurile. În cazul în care solicitantul dorește să obțină încadrarea mărfurilor într-una dintre nomenclaturile prevăzute la articolul 20 alineatul (3) litera (b) și alineatul (6) litera (b) din cod, în cererea de informații obligatorii privind tarifele se face în mod expres mențiune la nomenclatura respectivă;

(d)

descrierea amănunțită a mărfurilor permițând identificarea lor și determinarea încadrării în nomenclatura vamală;

(e)

compoziția mărfurilor și metodele de examinare folosite pentru stabilirea acesteia, în cazul în care încadrarea depinde de acest lucru;

(f)

mostrele, fotografiile, planurile, cataloagele sau orice alte documente disponibile care pot ajuta autoritățile vamale la stabilirea încadrării corecte a mărfurilor din nomenclatura vamală se atașează ca anexe;

(g)

încadrarea avută în vedere;

(h)

acordul de a pune la dispoziție o traducere a oricărui document anexat în limba oficială (sau una dintre limbile oficiale) a statului membru interesat, dacă se cere acest lucru de către autoritățile vamale;

(i)

orice date ce urmează a se considera confidențiale;

(j)

indicarea de către solicitant dacă, după cunoștințele sale, în Comunitate s-au solicitat deja ori s-au eliberat informații tarifare obligatorii pentru mărfuri identice sau similare;

(k)

acceptul ca informațiile furnizate să poată fi stocate într-o bază de date a Comisiei; totuși, în afara articolului 15 din cod, se aplică dispozițiile ce reglementează protecția informațiilor în vigoare în statele membre.

(B)

Cererile pentru informații obligatorii privind originea trebuie să includă următoarele date:

(a)

numele și adresa titularului;

(b)

numele și adresa solicitantului, în cazul în care acesta nu este titularul;

(c)

temeiul juridic, în sensul articolelor 22 și 27 din cod;

(d)

descrierea amănunțită a mărfurilor și încadrarea lor tarifară;

(e)

compoziția mărfurilor și metodele de examinare folosite pentru stabilirea acesteia și prețul lor de uzină, dacă este necesar;

(f)

condițiile care permit identificarea originii, materiile prime folosite și originea acestora, încadrarea tarifară, valorile corespunzătoare și descrierea circumstanțelor (reguli de schimbare a poziției tarifare, valoarea adăugată, descrierea operațiunii sau transformării sau orice altă regulă specifică) ce permit întrunirea condițiilor; trebuie menționate în mod special regula exactă de origine aplicată și originea mărfurilor;

(g)

mostrele, fotografiile, planurile, cataloagele sau alte documente disponibile privind compoziția mărfurilor și materialele componente și care pot ajuta la descrierea procesului de fabricație sau transformare suferit de materiale;

(h)

acordul de a pune la dispoziție o traducere a oricărui document anexat în limba oficială (sau una dintre limbile oficiale) a statului membru interesat, dacă se cere acest lucru de către autoritățile vamale;

(i)

orice date ce urmează a se considera confidențiale, fie față de public, fie față de administrații;

(j)

indicarea de către solicitant dacă, după cunoștințele sale, în Comunitate s-au solicitat deja ori s-au eliberat informații obligatorii privind tarifele sau originea pentru mărfuri sau materiale identice sau similare cu cele menționate la litera (d) sau (f);

(k)

acceptul ca informațiile furnizate să poată fi stocate într-o bază de date a Comisiei cu acces public; totuși, în afara articolului 15 din cod, se aplică dispozițiile ce reglementează protecția informațiilor în vigoare în statele membre.

(4)   În cazul în care, la primirea cererii, autoritățile vamale consideră că cererea nu conține toate datele necesare pentru formularea unui răspuns în cunoștință de cauză, acestea cer solicitantului să prezinte informațiile lipsă. Termenele de trei luni și 150 de zile menționate în articolul 7 încep din momentul în care autoritățile vamale au toate datele pentru a lua o decizie; autoritățile vamale trebuie să notifice solicitantului pentru primirea cererii acestuia și să-i comunice data de la care începe termenul respectiv.

(5)   Lista autorităților vamale desemnate de statele membre să primească cererile sau să elibereze informații obligatorii se publică în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 7

(1)   Informațiile obligatorii se notifică solicitantului în scris cât mai curând posibil.

(a)

În ceea ce privește tariful: vamal dacă nu este posibilă notificarea solicitantului în termen de 3 luni de la acceptarea cererii, autoritățile vamale contactează solicitantul pentru a explica motivul întârzierii și pentru a indica data la care anticipează că vor putea furniza informațiile.

(b)

În ceea ce privește originea: notificarea trebuie efectuată în termen de 150 de zile de la data acceptării cererii.

(2)   Informațiile obligatorii se furnizează cu ajutorul unui formular în conformitate cu modelul din anexa 1 (informații tarifare obligatorii) sau anexa 1A (informații obligatorii privind originea). Notificarea trebuie să precizeze ce date urmează a se considera ca fiind furnizate pe bază confidențială. Se va menționa posibilitatea de a face recurs, prevăzută la articolul 243 din cod.

Articolul 8

(1)   Un exemplar al informațiilor tarifare obligatorii notificate (exemplarul nr. 2 din anexa 1) și constatările (exemplarul nr. 4 din aceeași anexă) sau o copie după informațiile obligatorii privind originea notificate se transmit neîntârziat Comisiei de către autoritățile vamale ale statului membru interesat. Transmiterea se face cât de curând posibil, prin mijloace electronice.

(2)   În cazul în care un stat membru cere acest lucru, Comisia trimite neîntârziat datele înscrise în exemplarul respectiv al formularului și celelalte informații relevante. Această înștiințare se efectuează cât de curând posibil, prin mijloace electronice.

CAPITOLUL 3

Dispoziții ce se aplică în cazul neconcordanțelor din informațiile obligatorii

Articolul 9

(1)   În cazul în care există informații obligatorii diferite:

Comisia trebuie, la inițiativa proprie, sau la cererea reprezentantului unui stat membru, să înscrie problema pe agenda Comitetului în vederea dezbaterii la ședința care se va desfășura luna următoare sau, în lipsa acesteia, la următoarea ședință;

în conformitate cu procedura Comitetului, Comisia va adopta o măsură pentru a asigura aplicarea uniformă a nomenclaturii vamale și a regulilor de origine, unde ele sunt valabile, cât mai curând cu putință și până la șase luni de la ședința menționată la prima liniuță.

(2)   În sensul aplicării alineatului (1), informațiile obligatorii privind originea se consideră diferite în cazul în care conferă origini diferite mărfurilor care:

se încadrează la aceeași poziție tarifară și a căror origine a fost stabilită pe baza acelorași reguli și

au fost obținute prin aceleași procedee de fabricație.

CAPITOLUL 4

Efectul juridic al informațiilor obligatorii

Articolul 10

(1)   Fără să aducă atingere dispozițiilor articolelor 5 și 64 din cod, informațiile obligatorii se pot invoca numai de către titular.

(2)

(a)

În ceea ce privește tariful vamal: autoritățile vamale pot cere titularului, atunci când completează formalitățile vamale, să informeze autoritățile vamale că se află în posesia informațiilor tarifare obligatorii cu privire la mărfurile ce sunt vămuite.

(b)

În ceea ce privește originea: autoritățile responsabile cu verificarea aplicabilității informațiilor obligatorii privind originea pot cere titularului, atunci când completează formalitățile, să informeze autoritățile respective că se află în posesia informațiilor obligatorii privind originea mărfurilor pentru care sunt efectuate formalitățile.

(3)   Titularul de informații obligatorii le poate folosi pentru anumite mărfuri numai în cazul în care face dovada:

(a)

în ceea ce privește tariful vamal: față de autoritățile vamale că mărfurile respective sunt conforme în toate privințele cu cele descrise în informațiile prezentate;

(b)

în ceea ce privește originea: față de autoritățile menționate la alineatul (2) litera (b) că mărfurile în cauză și circumstanțele care le determină originea sunt conforme sub toate aspectele cu cele descrise în informațiile prezentate.

(4)   Autoritățile vamale (pentru informații tarifare obligatorii) sau autoritățile menționate la alineatul (2) litera (b) (pentru informații obligatorii privind originea) pot cere ca aceste informații să fie traduse în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru interesat.

Articolul 11

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale unui stat membru începând de la 1 ianuarie 1991 devin obligatorii pentru autoritățile competente ale tuturor statelor membre în aceleași condiții.

Articolul 12

(1)   La adoptarea unuia dintre documentele sau a uneia dintre măsurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) din cod, autoritățile vamale întreprind demersurile necesare pentru asigurarea condițiilor ca informațiile obligatorii să fie de la acea dată numai în conformitate cu documentul sau măsura respectivă.

(2)

(a)

Pentru informații tarifare obligatorii, în sensul alineatului (1) de mai sus, data ce se ia în considerare va fi precum urmează:

pentru Regulamentele prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (a) punctul (i) din cod privind amendamentele la nomenclatura vamală, data aplicabilității lor;

pentru Regulamentele prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (a) punctul (i) din cod și care stabilesc sau afectează încadrarea mărfurilor în nomenclatura vamală, data publicării lor în seria L a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene;

pentru Regulamentele prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) din cod privind amendamentele la notele explicative la Nomenclatura Combinată, data publicării lor în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene;

pentru deciziile Curții de Justiție a Comunităților Europene prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) din cod, data deciziei;

pentru măsurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) din cod referitoare la adoptarea unui aviz de clasificare sau a unei modificări a notelor explicative la Nomenclatura Sistemului Armonizat emise de Organizația Mondială a Comerțului, data comunicării de către Comisie în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene.

(b)

Pentru informațiile obligatorii, în sensul alineatului (1), data ce se ia în considerare este precum urmează:

pentru Regulamentele prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (b) punctul (i) din cod privind determinarea originii mărfurilor și regulile stipulate în articolul 12 alineatul (5) litera (b) punctul (ii), data intrării lor în vigoare;

pentru măsurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (b) punctul (ii) din cod referitoare la amendamentele la notele explicative și avizele adoptate la nivelul Comunității, data publicării acestora în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene;

pentru deciziile Curții de Justiție a Comunităților Europene prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (b) punctul (ii) din cod, data deciziei;

pentru măsurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (b) punctul (ii) din cod referitoare la observațiile privind originea sau notele explicative emise de Organizația Mondială a Comerțului, data comunicării de către Comisie în seria C a Jurnalului Oficial al Comunităților Europene;

pentru măsurile prevăzute la articolul 12 alineatul (5) litera (b) punctul (ii) din cod privind anexa la Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind regulile de origine și cele adoptate în acorduri internaționale, data intrării în vigoare.

(3)   Comisia comunică autorităților vamale cât de curând posibil datele de adoptare a măsurilor și documentelor prevăzute în prezentul articol.

CAPITOLUL 5

Dispoziții aplicabile în cazul expirării valabilității informațiilor obligatorii

Articolul 13

În cazul în care, ca urmare a punctului 2 de la articolul 12 alineatul (4) și articolul 12 alineatul (5) din cod, informațiile obligatorii sunt anulate sau încetează a mai fi valabile, autoritățile vamale care le-au furnizat trebuie să anunțe Comisia în cel mai scurt timp.

Articolul 14

(1)   În cazul în care titularul informațiilor obligatorii care și-au pierdut valabilitatea din motive prevăzute la articolul 12 alineatul (5) din cod dorește să folosească posibilitatea de a invoca astfel de informații pe o perioadă de timp în conformitate cu dispozițiile alineatului (6) din articolul menționat, el notifică autoritățile vamale, punând la dispoziție documentele doveditoare necesare pentru a permite efectuarea unei verificări pentru a se stabili dacă se îndeplinesc condițiile relevante.

(2)   În cazurile excepționale în care Comisia, în conformitate cu dispozițiile de la ultimul paragraf de la articolul 12 alineatul (7) din cod, adoptă o măsură derogatorie de la dispozițiile alineatului (6) din articolul menționat sau în cazul în care nu se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (1) referitoare la posibilitatea de a se invoca în continuare informațiile tarifare obligatorii sau informațiile obligatorii privind originea, autoritățile vamale trebuie să notifice în scris pe titular.”

2.

În partea I titlul IV, capitolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„CAPITOLUL 2

Originea preferențială

Articolul 66

În sensul prezentului capitol:

(a)

prin «fabricare» se înțelege orice prelucrare sau transformare, inclusiv asamblarea sau operațiunile specifice;

(b)

prin «materiale» se înțelege orice ingredient, materie primă, componentă sau piesă etc., folosită la fabricarea produsului;

(c)

prin «produs» se înțelege produsul care este fabricat, chiar dacă este destinat folosirii ulterioare într-o altă operațiune de fabricare;

(d)

prin «mărfuri» se înțelege atât materiale, cât și produse;

(e)

prin «valoarea în vamă» se înțelege valoarea determinată în conformitate cu Acordul din 1994 privind aplicarea articolului VII din Acordul General privind Tarifele și Comerțul (Acordul OMC privind evaluarea în vamă);

(f)

prin «prețul de uzină» se înțelege, în listele din anexele 15, 19 și 20, prețul plătit fabricantului care a efectuat ultima prelucrare sau transformare a produsului, cu condiția ca prețul să includă valoarea tuturor materialelor folosite minus toate taxele interne care sunt sau pot fi restituite când produsul este exportat;

(g)

prin «valoare» se înțelege, în listele din anexele 15, 19 și 20, valoarea în vamă la momentul importului materialelor neoriginare folosite, sau, dacă aceasta nu este cunoscută sau nu poate fi apreciată, primul preț apreciat plătit pentru materiale în Comunitate sau în țara beneficiară în sensul articolului 67 alineatul (1) sau republica, sau teritoriul beneficiar în sensul articolului 98 alineatul (1). În cazul în care valoarea materialelor originare folosite trebuie să fie stabilită, acest alineat trebuie aplicat mutatis mutandis;

(h)

prin «capitole» și «poziții» se înțelege capitolele și pozițiile (coduri de 4 cifre) folosite în nomenclatură care formează Sistemul Armonizat;

(i)

«încadrat» se referă la încadrarea unui produs sau material la o anumită poziție;

(j)

prin «transport sau partidă de mărfuri» se înțelege produsele care fie sunt expediate simultan de la un exportator la un destinatar, fie fac obiectul unui singur document de transport referitor la transportul de la exportator la destinatar sau, în absența unui astfel de document, de o singură factură.

Secțiunea 1

Sistemul generalizat de preferințe

Subsecțiunea 1

Definiția conceptului de produse originare

Articolul 67

(1)   În sensul dispozițiilor referitoare la preferințele tarifare generalizate acordate de Comunitate unor produse care provin din țări în curs de dezvoltare (denumite în continuare «țări beneficiare»), următoarele se consideră produse originare într-o țară beneficiară:

(a)

produse obținute integral în țara respectivă, în conformitate cu articolul 68;

(b)

produse obținute în țara respectivă, la fabricarea cărora se folosesc alte produse decât cele prevăzute la litera (a), cu condiția ca respectivele produse să sufere prelucrări sau transformări suficiente, în sensul articolului 69.

(2)   În sensul prezentei secțiuni, produsele originare din Comunitate, în sensul alineatului (3), care sunt supuse într-o țară beneficiară prelucrării sau transformării depășind-o pe cea descrisă la articolul 70, sunt considerate ca provenind din țara beneficiară.

(3)   Alineatul (1) se aplică mutatis mutandis în vederea stabilirii originii produselor obținute în Comunitate.

(4)   Atât timp cât Norvegia și Elveția acordă preferințe tarifare generalizate produselor provenind din țările beneficiare menționate la alineatul (1) și aplică o definiție a conceptului de origine corespunzătoare cu cea din prezenta secțiune, produsele originare din Comunitate, Norvegia sau Elveția care sunt supuse într-o țară beneficiară transformării sau prelucrării depășind-o pe cea descrisă la articolul 70 se consideră ca fiind originare din acea țară beneficiară.

Dispozițiile primului paragraf se aplică doar produselor originare din Comunitate, Norvegia sau Elveția (potrivit regulilor de origine privind tarifele preferențiale respective) care sunt exportate direct în țara beneficiară.

Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (seria C) data intrării în vigoare a dispozițiilor de la primul și al doilea paragraf.

(5)   Dispozițiile alineatului (4) se aplică, cu condiția ca Norvegia și Elveția să acorde, prin reciprocitate, același tratament produselor din Comunitate.

Articolul 68

(1)   Următoarele produse se consideră ca fiind obținute integral într-o țară beneficiară sau în Comunitate:

(a)

produse minerale extrase din solul sau subsolul apelor teritoriale ale acelei țări;

(b)

produse vegetale recoltate în acea țară;

(c)

animale vii născute și crescute în acea țară;

(d)

produse obținute de la animale vii în acea țară;

(e)

produse obținute din pescuit și vânat în acea țară;

(f)

produse rezultate din pescuitul marin și alte produse obținute din mare de nave ale acelei țări;

(g)

produse realizate la bordul navelor-uzină exclusiv din produsele prevăzute la litera (f);

(h)

articole uzate colectate în țara respectivă și care pot fi utilizate numai pentru recuperarea materiilor prime;

(i)

deșeuri și resturi provenind din operațiuni de fabricație desfășurate în acea țară;

(j)

produse extrase din solul marin sau subsolul din afara apelor teritoriale, cu condiția ca acea țară să aibă dreptul exclusiv de exploatare;

(k)

produse fabricate în țara respectivă exclusiv din produsele cuprinse la literele (a)-(j).

(2)   Termenele «nave ale acelei țări» și «nave-uzină» de la alineatul (1) literele (f) și (g) se aplică numai navelor:

care sunt înregistrate sau înmatriculate în țara beneficiară sau într-un stat membru;

care navighează sub pavilionul țării beneficiare sau al unui stat membru;

care sunt deținute în proporție de cel puțin 50 % de către cetățeni ai țării beneficiare sau ai statelor membre sau de către o companie cu sediul în acea țară sau într-un stat membru, în care directorul sau directorii, președintele Consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere și majoritatea membrilor sunt cetățeni ai acelei țări sau ai unui stat membru și la care, în cazul parteneriatelor sau firmelor cu răspundere limitată, cel puțin jumătate din capital aparține țării respective sau organelor de stat, sau cetățenilor acelei țări sau al acelor state membre;

ale căror căpitani și ofițeri sunt toți cetățeni ai țării beneficiare sau ai statelor membre

și

ale căror echipaje sunt constituit în proporție de cel puțin 75 % din cetățeni ai țării beneficiare sau ai statelor membre.

(3)   Termenii «țară beneficiară» și «Comunitate» se referă, de asemenea, la apele teritoriale ale acelei țări sau ale statelor membre.

(4)   Navele care navighează în largul mării, inclusiv navele-uzină pe care se prelucrează peștele prins, se consideră parte a teritoriului țării beneficiare sau ale statului membru căruia îi aparțin, cu condiția ca ele să îndeplinească condițiile prevăzute la alineatul (2).

Articolul 69

(1)   În sensul articolului 67, materialele neoriginare se consideră a fi prelucrate sau transformate suficient când produsul obținut se încadrează într-o poziție tarifară diferită de cele în care sunt încadrate toate materialele fără origine folosite la fabricarea produsului cu respectarea dispozițiilor de la alineatul (2).

(2)   Pentru un produs menționat în coloanele 1 și 2 ale listei din anexa 15, se respectă condițiile stipulate în coloana 3 pentru produsul respectiv în locul reglementării enunțate la alineatul (1).

Articolul 70

Următoarele operațiuni sunt considerate ca prelucrare sau transformare insuficientă pentru a atribui statutul de produse originare, chiar dacă sunt întrunite sau nu condițiile de la articolul 69 alineatul (1):

(a)

operațiuni destinate să asigure păstrarea produselor în bună stare pe durata transportului și depozitării (ventilație, întindere, uscare, refrigerare, plasarea în saramură, atmosferă de dioxid de sulf sau alte soluții apoase, eliminare a părților deteriorate și alte operațiuni similare);

(b)

operațiuni simple constând din înlăturarea prafului, separarea sau inspecția, cernerea sau ciuruirea, sortarea, încadrarea, asortarea (inclusiv alcătuirea de seturi de articole), spălarea, vopsirea, debitarea;

(c)

(i)

schimbări de ambalaje și separări sau unificări de loturi;

(ii)

simpla plasare în sticle, recipiente, saci, lăzi, cutii, fixarea pe cartoane sau scânduri și toate celelalte operațiuni simple de ambalare;

(d)

aplicarea de însemne, etichete sau alte semne distinctive pe produse sau pe ambalajele acestora;

(e)

simpla amestecare a produselor, indiferent dacă ele sunt sau nu de aceleași tipuri, în cazul în care una sau mai multe componente nu îndeplinesc condițiile stabilite în prezenta secțiune pentru a le permite să fie considerate produse originare dintr-o țară beneficiară sau din Comunitate;

(f)

simpla asamblare a părților produselor pentru a constitui un produs complet;

(g)

o combinație de două sau mai multe operațiuni prevăzute la literele (a)-(f);

(h)

sacrificarea de animale.

Articolul 71

(1)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 69, materialele neoriginare pot fi folosite la fabricarea unui produs, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului final și respectând condițiile din nota 3.4 din anexa 14.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică produselor care se încadrează la pozițiile 50-63 ale Sistemului Armonizat.

Articolul 72

(1)   Prin derogare de la articolul 67, în scopul de a stabili dacă produsul fabricat într-o țară beneficiară ce este membră a unui grup regional provine din acea țară în sensul articolului menționat, produsele provenind din oricare dintre țările acelui grup regional și folosite la continuarea fabricației în altă țară a produsului se tratează ca și cum ar fi originare din țara unde se continuă fabricația (cumul regional).

(2)   Țara de origine a produsului finit se determină în conformitate cu articolul 72a.

(3)   Cumulul regional se aplică la trei grupuri regionale distincte din care fac parte țările beneficiare ale sistemului generalizat de preferințe (SGP):

(a)

Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) (Brunei Darussalam, Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore, Tailanda, Vietnam);

(b)

Piața Comună a Americii Centrale (CACM) (Costa Rica, Honduras, Guatemala, Nicaragua, El Salvador);

(c)

Grupul Țărilor Andine (Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru, Venezuela).

(4)   Prin «grup regional» se înțelege ASEAN, CACM sau Grupul Țărilor Andine, după cum este cazul.

Articolul 72a

(1)   Atunci când produsele originare dintr-o țară membră a unui grup regional sunt prelucrate sau transformate în altă țară din același grup regional, ele păstrează originea țării din grupul regional în care s-a efectuat ultima prelucrare sau transformare, cu condiția ca:

(a)

valoarea adăugată în acea țară în sensul alineatului (3) să fie mai mare decât cea mai mare valoare în vamă a produselor folosite care provin din una dintre celelalte țări ale grupului regional

și

(b)

prelucrarea sau transformarea efectuată în acea țară să o depășească pe aceea stabilită la articolul 70 și, în cazul produselor textile, toate operațiunile menționate în anexa 16.

(2)   Atunci când nu sunt îndeplinite condițiile privind originea de la alineatul (1) literele (a) și (b), produsele au originea țării din grupul regional care deține valoarea cea mai ridicată în vamă a produselor de origine provenind din alte țări ale grupului regional.

(3)   Prin «valoare adăugată» se înțelege prețul de uzină minus valoarea în vamă a fiecăruia dintre produsele incorporate care are originea în altă țară a grupului regional.

(4)   Dovada statutului originar al bunurilor exportate dintr-o țară a unui grup regional într-o altă țară din același grup cu scopul de a fi utilizate în prelucrări și transformări adiționale sau de a fi reexportate fără a fi transformate sau prelucrate sunt stabilite de un certificat de origine tip A emis în prima țară.

(5)   Dovada statutului originar, obținut sau acordat în condițiile articolului 72, prezentului articol și articolului 72b, al mărfurilor exportate dintr-o țară a unui grup regional către Comunitate este stabilită cu ajutorul unui certificat de origine tip A sau declarației pe factură eliberate în acea țară pe baza unui certificat de origine tip A eliberat în conformitate cu alineatul (4).

(6)   Țara de origine va fi indicată la rubrica 12 a certificatului de origine tip A sau în declarația pe factură, acea țară fiind:

în cazul produselor exportate fără a mai fi prelucrate sau transformate în conformitate cu alineatul (4), țara de fabricație;

în cazul produselor exportate după ce au mai fost prelucrate sau transformate, țara de origine determinată în conformitate cu alineatul (1).

Articolul 72b

(1)   Articolele 72 și 72a se aplică numai în cazul în care:

(a)

dispozițiile ce reglementează schimburile comerciale în contextul cumulului regional, ca între țările grupului regional, sunt identice cu cele prevăzute în prezenta secțiune;

(b)

fiecare stat al grupului regional s-a angajat să respecte sau să asigure respectarea condițiilor prezentei secțiuni și să asigure cooperarea necesară atât cu Comunitatea, cât și cu celelalte țări ale grupului regional pentru a asigura eliberarea corectă a certificatelor de origine tip A și verificarea certificatelor de origine tip A și a declarațiilor pe factură.

Acest angajament se transmite Comisiei prin intermediul secretariatului grupului regional respectiv.

Secretariatele sunt după cum urmează:

Secretariatul General al ASEAN;

Secretariatul permanent al Pieței Comune a Americii Centrale;

Junta del Acuerdo de Cartagena,

după cum este cazul.

(2)   Comisia informează statele membre când sunt respectate condițiile stabilite la alineatul (1) în cazul fiecărui grup regional.

(3)   Articolul 78 alineatul (1) litera (b) nu se aplică produselor originare din oricare din țările grupului regional în cazul în care ele tranzitează teritoriul oricărei alte țări din același grup, chiar dacă ele au mai fost prelucrate sau transformate, sau nu.

Articolul 73

Accesoriile, piesele de schimb și uneltele ce se livrează împreună cu un echipament, o mașină, un aparat sau vehicul care fac parte din echipamentul normal și sunt incluse în prețul acestora sau care nu sunt facturate separat se consideră parte integrantă a echipamentului, mașinii, aparatului sau vehiculului respectiv.

Articolul 74

Seturile, așa cum se definesc în regula generală 3 a Sistemului Armonizat, se consideră ca având origine când articolele componente sunt produse originare. Cu toate acestea, atunci când un set se compune din articole originare și articole neoriginare, setul ca întreg se consideră ca având origine, cu condiția ca valoarea articolelor neoriginare să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului.

Articolul 75

Pentru a determina dacă un produs este originar, nu este necesară determinarea originii pentru următoarele produse care sunt folosite la fabricarea lui:

(a)

energie și combustibil;

(b)

instalații și echipamente;

(c)

mașini și unelte;

(d)

mărfuri care nu intră și care nu sunt menite să intre în compoziția finală a produsului.

Articolul 76

(1)   Se pot face derogări de la dispozițiile din prezenta secțiune în favoarea țărilor celor mai puțin dezvoltate, beneficiare ale sistemului generalizat de preferințe, în situațiile în care acest lucru se justifică prin dezvoltarea industriilor existente sau crearea unor industrii noi în țările respective. Țările cele mai puțin dezvoltate sunt enumerate în Regulamentele anuale ale Consiliului și în Decizia CSCE privind aplicarea preferințelor tarifare generalizate. În acest scop, țara interesată prezintă Comunității o cerere pentru obținerea derogării împreună cu motivele cererii, potrivit alineatului (3).

(2)   Examinarea cererilor ține seama în principal de:

(a)

cazurile în care aplicarea regulilor existente pentru stabilirea originii ar afecta considerabil capacitatea unei industrii existente din țara interesată de a continua exporturile către Comunitate cu referire specială la cazurile în care acest lucru ar conduce la încetarea activităților sale;

(b)

cazurile specifice în care se poate demonstra clar că investițiile considerabile într-o industrie ar putea fi descurajate de regulile de origine și în cazul în care derogarea favorizând realizarea programului de investiții ar permite ca respectarea acestor reguli să se facă în etape;

(c)

consecințele economice și sociale pe care decizia le poate avea asupra locurilor de muncă în țările beneficiare și în Comunitate.

(3)   Pentru a facilita analizarea cererilor de derogare, țara solicitantă trebuie să pună la dispoziție toate informațiile posibile pentru susținerea cererii sale, cu prioritate în privința punctelor de mai jos:

descrierea produsului finit;

natura și cantitatea produselor originare dintr-o țară terță;

procesul de fabricație;

valoarea adăugată;

numărul de angajați în întreprinderea interesată;

volumul anticipat al exporturilor către Comunitate;

alte surse posibile de aprovizionare cu materii prime;

motivarea perioadei solicitate;

alte observații.

(4)   Comisia trebuie să prezinte cererea de derogare Comitetului, care decide în conformitate cu propria procedură.

(5)   În cazul în care s-a folosit o derogare, la rubrica 4 a certificatului de origine tip A sau în declararea facturii de la articolul 90 trebuie să apară următoarea frază:

«DEROGARE - Regulamentul (CE) nr. 0000/96».

(6)   Dispozițiile alineatelor (1)-(5) se aplică oricăror prelungiri.

Articolul 77

Condițiile prevăzute în prezenta subsecțiune privind dobândirea caracterului originar se respectă fără întrerupere în țara beneficiară sau în Comunitate.

În cazul în care produsele originare exportate din țara beneficiară către altă țară sunt returnate, se consideră că ele sunt neoriginare, dacă nu se poate face dovada față de autoritățile competente că:

mărfurile returnate sunt aceleași cu cele exportate

și că

ele nu au suferit nici o operațiune în acea țară în afara celor necesare pentru păstrarea lor în bună stare pe durata șederii lor în acea țară.

Articolul 78

(1)   Următoarele mărfuri se consideră ca fiind transportate direct din țara exportatoare beneficiară către Comunitate sau din Comunitate către țara beneficiară:

(a)

mărfuri transportate fără a traversa teritoriul oricărei alte țări, cu excepția teritoriului altei țări din același grup regional, atunci când se aplică dispozițiile articolului 72;

(b)

mărfuri constituind o singură partidă de mărfuri transportată prin teritoriul altor țări decât cea beneficiară sau Comunitatea, suferind, dacă este cazul, transbordări sau depozitări temporare în acele țări, cu condiția ca bunurile să fi rămas sub supravegherea autorităților vamale din țara de tranzit sau depozitare și să nu fi suferit alte operațiuni decât încărcarea, descărcarea sau alte operațiuni menite să le păstreze în bune condiții;

(c)

mărfuri transportate pe teritoriul Norvegiei sau Elveției și reexportate ulterior în totalitate sau parțial către Comunitate sau în țara beneficiară, cu condiția ca mărfurile să fi rămas sub supravegherea autorităților vamale din țara de tranzit sau depozitare și să nu fi suferit alte operațiuni decât încărcarea, descărcarea sau alte operațiuni menite să le păstreze în bune condiții;

(d)

mărfuri care sunt transportate prin conducte fără întrerupere pe un alt teritoriu decât cel al țării beneficiare exportatoare sau al Comunității.

(2)   Dovada că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) literele (b) și (c) se face față de autoritățile vamale competente prin prezentarea:

(a)

unui singur conosament acoperind trecerea prin țara de tranzit sau

(b)

unui certificat eliberat de autoritățile vamale ale țării de tranzit:

conținând o descriere exactă a mărfurilor;

declarând datele de descărcare și reîncărcare a mărfurilor sau a îmbarcării sau debarcării lor, identificând navele sau alte mijloace de transport folosite;

certificând condițiile în care mărfurile au rămas în țara de tranzit;

(c)

sau, în lipsa acestora, orice alte documente doveditoare.

Articolul 79

(1)   Produsele trimise dintr-o țară beneficiară pentru expunerea lor în cadrul unei expoziții în altă țară și vândute pentru a fi importate în Comunitate beneficiază, la import, de preferințele tarifare menționate la articolul 67, cu condiția ca produsele să întrunească cerințele prezentei secțiuni care le conferă dreptul de a fi recunoscute ca originare în țara beneficiară și cu condiția de a se arăta, spre satisfacția autorităților vamale comunitare competente, că:

(a)

un exportator a expediat produsele de pe teritoriul țării exportatoare beneficiare direct în țara în care se ține expoziția;

(b)

produsele au fost vândute sau înstrăinate în alt fel de către exportator unei persoane din Comunitate;

(c)

produsele au fost expediate către Comunitate în aceeași stare în care au fost expuse;

(d)

produsele nu au fost folosite, de la expedierea lor pentru expoziție, în alt scop decât demonstrația la expoziție.

(2)   Certificatul de origine tip A trebuie prezentat autorităților vamale comunitare competente în modalitatea obișnuită. Numele și adresa expoziției trebuie să fie indicate în acesta. Dacă este necesar, pot fi solicitate dovezi documentare adiționale privind natura produselor și condițiile în care au fost expuse.

(3)   Alineatul (1) se aplică tuturor expozițiilor, târgurilor sau altor prezentări publice similare, fie ele comerciale, industriale, agricole sau de artizanat, care nu sunt organizate în scopuri private în magazine sau întreprinderi în vederea vânzării de produse străine și pe parcursul cărora produsele rămân sub control vamal.

Subsecțiunea 2

Dovada originii

Articolul 80

Produse originare din țara beneficiară intră sub incidența acestei secțiuni în momentul depunerii:

(a)

unui certificat de origine Formular tip A, al cărui model se află în anexa 17 sau

(b)

în cazurile menționate în articolul 90 alineatul (1), unei declarații, al cărei text apare în anexa 18, dată de exportator pe o factură, bon de livrare sau alt document comercial, care descrie produsul respectiv îndeajuns de detaliat pentru a permite identificarea lui (denumită de acum încolo «declarația pe factură»).

(a)   Certificat de origine «Formular tip A»

Articolul 81

(1)   Produsele originare în sensul prezentei secțiuni beneficiază, la import în Comunitate, de preferințele tarifare menționate la articolul 67, cu condiția ca ele să fi fost transportate direct în sensul articolului 78, la depunerea unui certificat de origine Formular tip A, eliberat fie de autoritățile vamale, fie de alte autorități guvernamentale ale țării beneficiare, sub rezerva că respectiva țară:

a comunicat Comisiei informațiile solicitate în conformitate cu articolul 93 și

sprijină Comunitatea, permițând autorităților vamale din statele membre să verifice autenticitatea documentului sau exactitatea informațiilor privitoare la adevărata origine a produselor respective.

(2)   Un certificat de origine Formular tip A se eliberează numai când poate servi ca titlu justificativ necesar pentru aplicarea preferințelor tarifare prevăzute la articolul 67.

(3)   Certificatul de origine Formular tip A se eliberează numai pe baza unei cereri scrise prezentată de exportator sau de reprezentantul autorizat al acestuia.

(4)   Exportatorul sau reprezentantul său trebuie să prezinte cererea însoțită de toate documentele justificative pentru a dovedi că produsele pentru export întrunesc condițiile necesare în vederea eliberării unui certificat de origine Formular tip A.

(5)   Certificatul se eliberează de către autoritățile guvernamentale competente din țara beneficiară dacă produsele de export pot fi considerate produse originare în acea țara în sensul dispozițiilor de la subsecțiunea 1. Certificatul va fi pus la dispoziția exportatorului odată cu efectuarea exportului sau cu asigurarea acestuia.

(6)   Pentru a verifica dacă se respectă condiția prevăzută la alineatul (5), autoritatea guvernamentală competentă are dreptul să solicite orice act doveditor sau să efectueze verificările pe care le consideră necesare.

(7)   Autorității guvernamentale competente din țara exportatoare beneficiară îi revine sarcina de a asigura completarea corectă a certificatelor și cererilor.

(8)   Completarea rubricii 2 a certificatului de origine Formular tip A este opțională. În consecință, la rubrica 12 trebuie să se facă mențiunea «Comunitatea Europeană» sau unul din statele membre.

(9)   Data eliberării certificatului de origine Formular tip A trebuie să se înscrie în rubrica 11. Semnătura care trebuie aplicată în această rubrică, rezervată autorităților guvernelor competente care eliberează certificatul, este olografă.

Articolul 82

(1)   Certificatul de origine Formular tip A trebuie depus, în termen de 10 luni de la data emiterii de către autoritatea guvernamentală competentă a țării beneficiare, la autoritatea vamală a statului membru de import unde sunt prezentate produsele.

(2)   Certificatele de origine Formular tip A prezentate autorităților vamale ale statului membru de import după expirarea perioadei de validitate stipulată la alineatul (1) pot fi acceptate în scopul aplicării tarifelor preferențiale menționate la articolul 67, în cazul în care nerespectarea limitei de timp se datorează unor cauze excepționale.

(3)   În alte cazuri de prezentare cu întârziere, autoritățile vamale ale statului membru importator pot accepta certificatele în cazul în care produsele le-au fost prezentate în cadrul perioadei menționate la alineatul (1).

(4)   La cererea importatorului și ținând cont de condițiile stabilite de autoritățile vamale ale statului membru importator, în cazul în care mărfurile:

(a)

sunt importate în cadrul unor fluxuri comerciale frecvente și continue de o valoare comercială semnificativă;

(b)

fac obiectul aceluiași contract de vânzare, părțile acestui contract fiind stabilite în țara exportatoare și în Comunitate;

(c)

sunt încadrate la aceeași poziție (cod de opt cifre) a Nomenclaturii Combinate;

(d)

provin în mod exclusiv de la același exportator, sunt destinate pentru același importator și fac obiectul formalităților de intrare la același birou vamal în Comunitate,

poate fi predată o singură dovadă de origine autorităților vamale la importul primei partide de marfă. Această procedură este aplicată pentru cantități și pentru o perioadă determinate de autoritățile vamale competente. Această perioadă nu poate în nici un caz să depășească trei luni.

Articolul 83

În cazul în care, la cererea importatorului și în condițiile stabilite de autoritățile vamale ale țării importatoare, produsele dezmembrate sau neasamblate în sensul Regulii Generale 2 litera (a) a Sistemului Armonizat încadrându-se sub incidența secțiunilor XVI și XVII sau la rubricile nr. 7308 sau 9406 ale Sistemului Armonizat sunt importate în tranșe, o singură dovadă a originii acestor produse trebuie depusă autorităților vamale la importul primei tranșe.

Articolul 84

Deoarece certificatul de origine Formular tip A constituie dovada documentară pentru aplicarea dispozițiilor privind preferințele tarifare din articolul 67, este responsabilitatea autorității guvernamentale competente ale țării exportatoare de a lua orice măsuri pentru a verifica originea produselor și a controla celelalte declarații din certificat.

Articolul 85

Dovezile de origine se predau autorităților vamale ale statului membru importator în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 62 din cod. Autoritățile respective pot cere o traducere a dovezii de origine și pot, de asemenea, solicita ca declarația de import să fie însoțită de o declarație a importatorului cu privire la faptul că produsele întrunesc condițiile necesare aplicării prezentei secțiuni.

Articolul 86

(1)   Prin derogare de la articolul 81 alineatul (5), certificatul de origine Formular tip A poate fi emis în mod excepțional după exportul produselor la care se referă, dacă:

(a)

nu a fost emis la data exportului datorită unor erori sau omisiuni accidentale sau circumstanțe speciale

sau

(b)

s-a dovedit, în conformitate cu solicitările autorităților vamale, că certificatul de origine Formular tip A a fost emis, dar nu a fost acceptat la import pe motive tehnice.

(2)   Autoritatea guvernamentală competentă poate emite retroactiv un certificat doar după verificarea faptului că datele cuprinse în cererea exportatorului sunt conforme cu cele cuprinse în documentele de export corespunzătoare și că nu a fost emis un certificat de origine Formular tip A, întrunind condițiile acestei secțiuni, când produsele respective au fost exportate.

(3)   Rubrica 4 a certificatelor de origine tip A eliberate retroactiv trebuie să conțină adnotarea «issued retrospectively» sau «délivré a posteriori».

Articolul 87

(1)   În caz de furt, pierdere sau distrugere a unui certificat de origine tip A, exportatorul poate solicita autorității guvernamentale competente care l-a eliberat un duplicat întocmit pe baza documentelor de export pe care le deține. Duplicatul trebuie să conțină, în caseta 4, mențiunea «„Duplicata”» sau «Duplicate», precum și data eliberării și numărul de serie al certificatului original.

(2)   În conformitate cu articolul 82, duplicatul produce efecte de la data certificatului original.

Articolul 88

(1)   În cazul în care produsele originare sunt plasate sub jurisdicția unui birou vamal în Comunitate, este posibilă înlocuirea dovezii originale de origine cu unul sau mai multe certificate de origine tip A în scopul trimiterii unora sau tuturor acestor produse în altă parte în cadrul Comunității sau în Norvegia sau Elveția. Certificatele de origine înlocuitoare tip A sunt emise de biroul vamal sub controlul căruia sunt plasate produsele.

(2)   Certificatul înlocuitor eliberat aplicând alineatul (1) sau articolul 89 trebuie privit ca un certificat final de origine pentru produsele la care se referă. Certificatul înlocuitor se întocmește pe baza unei cereri scrise a reexportatorului.

(3)   Rubrica din dreapta-sus a certificatului înlocuitor indică numele țării intermediare în care este eliberat.

Rubrica 4 trebuie să conțină expresia «replacement certificate» sau «certificat de remplacement», împreună cu data emisiunii și numărul de înregistrare ale certificatului de origine original.

Numele reexportatorului se introduce în rubrica 1.

Numele destinatarului final poate fi înscris în rubrica 2.

În rubricile 3 și 9 se înscriu toate mențiunile de pe certificatul inițial referitoare la produsele reexportate.

Datele referitoare la factura reexportatorului trebuie să figureze în rubrica 10.

Viza autorității vamale care a eliberat certificatul înlocuitor se înscrie în rubrica 11. Răspunderea acestei autorități se reduce la eliberarea certificatului înlocuitor. Adnotările din rubrica 12 referitoare la țara de origine și la țara de destinație se preiau din certificatul original. Reexportatorul semnează în această rubrică. Reexportatorul care semnează cu bună credință în această rubrică nu răspunde de corectitudinea datelor înscrise în certificatul original.

(4)   Biroul vamal căruia i se cere să efectueze operațiunea menționată la alineatul (1) trebuie să adnoteze pe certificatul original greutatea, numărul și natura mărfurilor expediate și să indice seria certificatului sau a certificatelor înlocuitoare. Biroul vamal păstrează certificatul original timp de cel puțin trei ani.

(5)   Certificatului înlocuitor i se poate anexa o fotocopie a certificatului original.

(6)   În cazul mărfurilor care beneficiază de preferințele tarifare de la articolul 67, sub incidența unei derogări acordate în conformitate cu dispozițiile articolului 76, procedura stabilită în acest articol se aplică doar când mărfurile sunt destinate Comunității.

Articolul 89

Produsele originare în sensul acestei secțiuni pot beneficia, la importul în Comunitate, de preferințele tarifare la care se referă articolul 67 privind depunerea unui certificat de origine tip A înlocuitor, eliberat de autoritățile vamale ale Norvegiei sau Elveției pe baza certificatului de origine tip A eliberat de autoritățile competente ale țării beneficiare, cu condiția ca acele condiții menționate la articolul 78 să fie satisfăcute și cu condiția ca Norvegia sau Elveția să ajute Comunitatea permițând autorităților sale vamale să verifice autenticitatea și acuratețea certificatelor eliberate. Procedura de verificare prevăzută la articolul 94 se aplică mutatis mutandis. Limita de timp prevăzută la articolul 94 alineatul (3) se extinde la 8 luni.

(b)   Declarația pe factură

Articolul 90

(1)   O declarație pe factură poate fi întocmită:

(a)

de un exportator aprobat de Comunitate în sensul articolului 90a sau

(b)

de către orice exportator pentru orice transport conținând unul sau mai multe colete conținând produse originare a căror valoare nu depășește 3 000 de ECU și cu condiția ca asistența menționată la articolul 81 alineatul (1) să se aplice acestei proceduri.

(2)   Declarația pe factură poate fi completată, dacă produsele în cauză pot fi considerate ca originare din Comunitate sau dintr-o țară beneficiară în sensul prezentei secțiuni.

(3)   Exportatorul care completează o declarație pe factură trebuie să fie pregătit să depună în orice moment, la cererea autorităților vamale sau guvernamentale ale țării exportatoare, toate documentele corespunzătoare care demonstrează statutul originar al mărfurilor în cauză și doar dacă se întrunesc și celelalte condiții ale acestei secțiuni.

(4)   Declarația pe factură se completează de către exportator fie în franceză, fie în engleză, redactând la mașină, imprimând sau tipărind pe factură, bonul de expediție sau alte documente comerciale, declarația al cărei text apare în anexa 18. Dacă declarația este scrisă de mână, trebuie scrisă cu cerneală și cu litere mari de tipar.

(5)   Declarațiile pe factură trebuie să conțină semnătura originală a exportatorului. Cu toate acestea, un exportator autorizat în sensul articolului 90a nu este obligat să semneze o declarație pe factură, cu condiția ca el să înmâneze autorităților vamale sau guvernamentale o declarație scrisă că acceptă responsabilitatea totală pentru orice declarație pe factură care îl identifică că ar fi semnată de către acesta.

(6)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (b), folosirea unei declarații pe factură se supune următoarelor condiții speciale:

(a)

se completează o declarație pentru fiecare transport;

(b)

dacă mărfurile dintr-o partidă de mărfuri au fost deja supuse verificării în țara exportatoare referitor la definiția «produselor originare», exportatorul poate menționa această verificare în declarația pe factură.

Dispozițiile primei litere nu îi scutesc pe exportatori de obligația de a efectua orice alte formalități solicitate de regulamentele vamale sau poștale.

Articolul 90a

(1)   Autoritățile vamale ale Comunității pot autoriza orice exportator, denumit în continuare «exportator autorizat», care efectuează expediții frecvente de mărfuri comunitare, în sensul articolului 67 alineatul (2), și care oferă, în conformitate cu solicitările autorităților vamale, toate garanțiile necesare verificării statutului de origine al produselor, cât și îndeplinirea celorlalte cerințe ale acestei secțiuni, să completeze declarații pe factură.

(2)   Autoritățile vamale pot acorda statutul de exportator autorizat în orice condiții pe care le consideră adecvate.

(3)   Autoritățile vamale trebuie să acorde exportatorului autorizat un număr de autorizație vamală care trebuie să apară pe declarație.

(4)   Autoritățile vamale trebuie să monitorizeze folosirea autorizației de către exportatorul autorizat.

(5)   Autoritățile vamale pot retrage autorizația în orice moment. Ele trebuie să facă aceasta când exportatorul autorizat nu mai oferă garanțiile menționate la alineatul (1), nu îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (2) sau se folosește în mod abuziv de autorizație.

Articolul 90b

(1)   Dovada statutului de origine al produselor comunitare în sensul articolului 67 alineatul (2) trebuie să fie oferită fie prin:

(a)

depunerea unui certificat de circulație tip EUR.1, al cărui model se află în anexa 21, sau prin

(b)

depunerea unei declarații în conformitate cu articolul 90.

(2)   Exportatorul sau reprezentantul său autorizat va introduce în rubrica 2 a certificatului de circulație tip EUR.1 expresia «GSP beneficiary countries» și «EC» sau «pays beneficiaire du SPG» și «CE».

(3)   Dispozițiile acestei secțiuni privind emiterea, folosirea și verificarea ulterioară a certificatelor de origine tip A trebuie aplicate mutatis mutandis certificatelor de circulație tip EUR.1 și, cu excepția prevederilor privind emiterea lor, și declarațiilor pe factură.

Articolul 90c

(1)   Produsele expediate sub formă de mică coletărie de către persoane fizice sau care se află în bagajul călătorilor se admit ca produse originare, beneficiind de preferințele tarifare prevăzute la articolul 67, fără a mai fi necesară prezentarea unui certificat de origine tip A sau completarea unei declarații pe factură, cu condiția ca aceste importuri să nu fie de natură comercială și să fi fost declarate ca îndeplinind condițiile necesare pentru aplicarea respectivei secțiuni și să nu existe îndoieli cu privire la corectitudinea declarației.

(2)   Importurile care sunt ocazionale și sunt compuse exclusiv din produse pentru uzul personal al posesorilor sau călătorilor sau al familiilor acestora sunt considerate a fi de natură necomercială, dacă este evident din natura și cantitatea produselor că ele nu sunt importate în scopuri comerciale.

În plus, valoarea globală a acestor produse nu trebuie să depășească 215 ECU, în cazul coletelor mici, și 600 ECU, în cazul bagajului personal al călătorilor.

Articolul 91

(1)   Atunci când se aplică articolul 67 alineatul (2), (3) sau (4), autoritățile competente ale țării beneficiare solicitate să emită un certificat de origine tip A pentru produse la fabricarea cărora sunt folosite materiale originare din Comunitate, Norvegia sau Elveția trebuie să se bazeze pe certificatul de circulație EUR.1 sau, dacă este necesar, pe declarațiile pe factură.

(2)   Rubrica 4 a certificatului de origine tip A eliberat în cazurile descrise la alineatul (1) trebuie să conțină adnotarea «Cumul CE», «cumul Norvège», «cumul Suisse» sau «EC cumulation», «Norway cumulation», «Switzerland cumulation».

Articolul 92

Constatarea unor mici neconcordanțe între datele înscrise în certificatul de origine Formular tip A, în certificatul de circulație EUR.1 sau în declarația pe factură și cele înscrise în documentele prezentate biroului vamal în scopul efectuării formalităților pentru importul produselor nu conduce ipso facto la nulitatea certificatului, dacă se stabilește că acesta din urmă corespunde produselor descrise.

Erori formale evidente, precum erori de redactare pe un certificat de origine Formular tip A, un certificat de circulație EUR.1 sau o declarație pe factură, nu duc la respingerea documentului, dacă aceste erori nu sunt de natură să cauzeze dubii în privința corectitudinii declarațiilor din document.

Subsecțiunea 3

Metode de cooperare administrativă

Articolul 93

(1)   Țările beneficiare comunică Comisiei numele și adresele autorităților guvernamentale situate pe teritoriul lor și abilitate să elibereze certificate de origine tip A, specimenele de ștampile folosite de aceste autorități, precum și numele și adresa autorităților guvernamentale abilitate să desfășoare verificări ale formularelor tip A și ale declarațiilor pe factură. Ștampilele trebuie să fie valabile de la data primirii modelelor de către Comisie. Comisia transmite această informație autorităților vamale ale statelor membre. Când aceste comunicate sunt efectuate în cadrul unui amendament al unor comunicate precedente, Comisia trebuie să indice data intrării în vigoare a acelor noi ștampile în conformitate cu instrucțiunile oferite de autoritățile competente ale țărilor beneficiare. Aceste informații sunt pentru uz oficial; cu toate acestea, când mărfurile trebuie puse în liberă circulație, autoritățile vamale respective pot permite importatorului sau reprezentantului său autorizat să consulte modelele de imprimări de ștampile menționate în prezentul alineat.

(2)   Comisia publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (seria C) data la care noile țări beneficiare menționate în articolul 97 au îndeplinit obligațiile menționate la alineatul (1).

(3)   Comisia trebuie să trimită țărilor beneficiare modele ale ștampilelor folosite de autoritățile vamale ale statelor membre la eliberarea certificatelor de circulație EUR.1.

Articolul 93a

Pentru aplicarea dispozițiilor referitoare la preferințele tarifare prevăzute la articolul 67, fiecare țară beneficiară respectă sau asigură respectarea reglementărilor privind completarea și eliberarea certificatelor de origine tip A, respectarea condițiilor de folosire a declarației pe factură și a condițiilor de cooperare administrativă.

Articolul 94

(1)   Verificarea ulterioară a certificatelor de origine tip A și a declarațiior pe factură se face prin sondaj sau de câte ori autoritățile vamale au îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea documentului sau la exactitatea datelor referitoare la originea reală a produselor respective.

(2)   Pentru aplicarea dispozițiilor de la alineatul (1), autoritățile vamale înapoiază certificatul de origine tip A sau declarația pe factură autorității guvernamentale competente din țara exportatoare beneficiară, indicând după caz deficiențele de formă sau de fond care justifică declanșarea unei verificări. Acestea anexează la copia ceritficatului de origine tip A sau a declarației pe factură, în cazul în care aceasta a fost prezentată, factura sau o copie a acesteia, precum și orice alt document doveditor. Autoritățile vamale prezintă de asemenea orice informație obținută care sugerează că datele înscrise pe respectivul certificat sau declarație sunt incorecte.

Dacă autoritățile abilitate iau hotărârea să suspende preferințele tarifare prevăzute la articolul 67 în funcție de rezultatele verificării, ele acordă liberul de vamă, cu condiția respectării măsurilor de precauție considerate drept necesare.

(3)   Atunci când se prezintă o cerere pentru o verificare ulterioară în conformitate cu dispozițiile alineatului (1), această verificare are loc, iar rezultatele se comunică autorităților vamale comunitare în termen de maximum șase luni. Rezultatele permit să se stabilească dacă certificatul de origine tip A sau declarația pe factură se aplică produselor exportate efectiv și dacă aceste produse beneficiază de preferințele tarifare prevăzute la articolul 67.

(4)   În cazul certificatelor de origine tip A eliberate în conformitate cu articolul 91, răspunsul cuprinde copii ale certificatului de circulație EUR.1 sau, dacă e necesar, declarațiile pe factură corespunzătoare.

(5)   Dacă în cazul existenței unor îndoieli întemeiate nu se primește răspuns în termenul de șase luni prevăzut la alineatul (3) sau dacă răspunsul nu conține suficiente informații pentru a se stabili autenticitatea documentului respectiv sau originea reală a produselor, se trimite o a doua comunicare către autoritățile competente. În cazul în care, după cea de-a doua comunicare, rezultatele verificărilor nu sunt aduse la cunoștință autorităților interesate în termen de patru luni sau dacă aceste rezultate nu confirmă autenticitatea documentului respectiv sau originea reală a produselor, respectivele autorități refuză acordarea preferințelor generalizate, în afara cazurilor de forță majoră sau a unor situații excepționale.

Prevederile primului paragraf se aplică între țări ale aceluiași grup regional în scopul controlului ulterior al certificatelor de origine tip A eliberate sau al declarațiilor pe factură completate în conformitate cu această secțiune.

(6)   În cazul în care procedura de verificare sau informațiile avute la dispoziție demonstrează că se încalcă dispozițiile prezentei secțiuni, țara exportatoare beneficiară, din proprie inițiativă sau la cererea Comunității, întreprinde verificările necesare sau cere ca aceste verificări să se desfășoare de urgență, pentru identificarea și prevenirea unor asemenea încălcări. În acest scop, Comunitatea poate participa la desfășurarea unor asemenea verificări.

(7)   În scopul verificării ulterioare a certificatelor de origine Formular tip A, copiile certificatelor, precum și toate documentele referitoare la acestea se păstrează cel puțin trei ani de către autoritățile guvernamentale competente din țara exportatoare beneficiară.

Articolul 95

Dispozițiile articolului 78 alineatul (1) litera (c) și ale articolul 89 se aplică numai în măsura în care, în contextul preferințelor tarifare acordate de Norvegia și Elveția anumitor produse originare din țări în curs de dezvoltare, aceste țări aplică dispoziții similare cu cele ale Comunității.

Comisia trebuie să informeze autoritățile vamale ale statelor membre de adoptarea de către Norvegia și Elveția a unor astfel de prevederi și le anunță cu privire la data intrării în vigoare a articolului 78 alineatul (1) litera (c) și a dispozițiilor similare adoptate de Norvegia și Elveția.

Aceste prevederi se aplică cu condiția ca Norvegia, Elveția și Comunitatea să fi încheiat un acord care să afirme, printre altele, ca ele își vor furniza reciproc asistența bilaterală în probleme de cooperare administrativă.

Subsecțiunea 4

Ceuta și Melilla

Articolul 96

(1)   Termenul de «Comunitate» folosit în această secțiune nu acoperă și Ceuta și Melilla. Termenul «produse originare din Comunitate» nu acoperă produse provenite din Ceuta sau Melilla.

(2)   Această secțiune se aplică, mutatis mutandis, atunci când se stabilește dacă produsele pot fi privite ca provenind din țara beneficiară exportatoare beneficiind de sistemul generalizat de preferințe la importul în Ceuta și Melilla sau originare din Ceuta și Melilla.

(3)   Ceuta și Melilla sunt privite ca un singur teritoriu.

(4)   Prevederile acestei secțiuni privind eliberarea, folosirea și verificarea ulterioară a certificatelor de origine tip A se aplică, mutatis mutandis, produselor originare din Ceuta și Melilla.

(5)   Autoritățile vamale spaniole sunt responsabile de aplicarea acestei secțiuni în Ceuta și Melilla.

Subsecțiunea 5

Dispoziții finale

Articolul 97

În cazul în care o țară sau un teritoriu este admis sau readmis ca țară beneficiară în privința produselor menționate în Regulamentele relevante ale Consiliului CE sau Deciziei CSCE, mărfurile originare în acea țară sau teritoriu beneficiază de sistemul generalizat de preferințe, cu condiția ca ele să fi fost exportate din țara sau teritoriul beneficiar la data sau ulterior datei menționate la articolul 93 alineatul (2).

Secțiunea 2

Republicile Bosnia-Herțegovina și Croația; Republica Federală Iugoslavia; Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și teritoriile Cisiordania și Fâșia Gaza

Subsecțiunea 1

Definirea conceptului de produse originare

Articolul 98

(1)   În scopul aplicării dispozițiilor privind preferințele tarifare acordate de Comunitate pentru anumite produse originare din Republica Bosnia-Herțegovina și Croația, Republica Federală Iugoslavia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și teritoriile Cisiordania și Fâșia Gaza (menționate de acum înainte ca «republici sau teritorii beneficiare»), produsele următoare se consideră a fi originare dintr-o republică sau teritoriu beneficiar:

(a)

produse obținute în întregime în acea țară sau teritoriu beneficiar, în sensul articolului 99;

(b)

produse obținute în acea republică sau teritoriu beneficiar, la fabricarea cărora sunt folosite alte produse decât cele de la litera (a), cu condiția ca produsele respective să fi suferit un proces de prelucrare sau transformare suficient de profund, în sensul articolului 100.

(2)   În sensul acestei secțiuni, produsele originare din Comunitate, în sensul alineatului (3), care sunt supuse, într-o țară sau teritoriu beneficiar, unui proces de prelucrare sau transformare depășind cele descrise la articolul 101, sunt considerate ca originare în acea țară sau teritoriu.

(3)   Alineatul (1) se aplică, mutatis mutandis, la stabilirea originii produselor obținute în Comunitate.

Articolul 99

(1)   Următoarele produse se consideră ca fiind obținute integral într-o republică sau teritoriu beneficiar sau în Comunitate:

(a)

produse minerale extrase din solul sau subsolul mărilor acelei țări;

(b)

produse vegetale recoltate în acea țară;

(c)

animale vii născute și crescute în acea țară;

(d)

produse obținute de la animale vii în acea țară;

(e)

produse obținute din pescuit și vânat în acea țară;

(f)

produse rezultate din pescuitul marin și alte produse obținute din mare de nave ale acelei țări;

(g)

produse realizate la bordul navelor-uzină exclusiv din produsele prevăzute la litera (f);

(h)

articole uzate colectate în țara respectivă și care pot fi utilizate numai pentru recuperarea materiilor prime;

(i)

deșeuri și resturi provenind din operațiuni de fabricație desfășurate în acea țară;

(j)

produse extrase din solul marin sau subsolul din afara apelor teritoriale, cu condiția ca acea țară să aibă dreptul exclusiv de exploatare;

(k)

produse fabricate în țara respectivă exclusiv din produsele cuprinse la literele (a)-(j).

(2)   Termenele «nave ale acelei țări» și «nave-uzină» de la alineatul (1) literele (f) și (g) se aplică numai navelor și navelor-uzină:

care sunt înregistrate sau înmatriculate în republica sau teritoriul beneficiar, sau într-un stat membru;

care navighează sub pavilionul republicii sau teritoriului beneficiar, sau al unui stat membru;

care sunt deținute în proporție de 50 % de către cetățeni ai republicii sau teritoriului beneficiar, sau ai unui stat membru de către o companie cu sediul în acea republică sau teritoriu, sau într-un stat membru, în care directorul sau directorii, președintele Consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere și majoritatea membrilor sunt cetățeni ai acelei republici sau teritoriu, sau ai unui stat membru și la care, în cazul parteneriatelor sau firmelor cu răspundere limitată, cel puțin jumătate din capital aparține republicii sau teritoriului respectiv, sau organelor de stat, sau cetățenilor acelei republici sau teritoriu, sau al acelui stat membru;

ai căror căpitani și ofițeri sunt toți cetățeni ai republicii sau teritoriului beneficiar, sau ai statelor membre

și

al căror echipaj este constituit în proporție de cel puțin 75 % din cetățeni ai republicii sau teritoriului beneficiare, sau ai statelor membre.

(3)   Termenele «dintr-o republică sau teritoriu beneficiare» și «Comunitatea» acoperă, de asemenea, și apele teritoriale ale acelei republici sau teritoriu, sau ale statelor membre.

(4)   Navele care navighează în largul mării, inclusiv navele-uzină pe care se prelucrează peștele prins, se consideră parte a teritoriului țării beneficiare sau ale statului membru căruia îi aparțin, cu condiția ca ele să îndeplinească condițiile prevăzute la alineatul (2).

Articolul 100

(1)   În sensul articolului 98, materialele neoriginare se consideră că au suferit suficiente prelucrări și transformări atunci când produsul obținut este încadrat într-o poziție diferită decât cele în care sunt încadrate toate materialele neoriginare folosite pentru fabricarea sa, cu respectarea alineatului (2).

(2)   Dacă un produs figurează în coloanele 1 și 2 ale listei:

conținute în anexa 19, pentru teritoriile Cisiordania și Fâșia Gaza

sau

conținute în anexa 20, pentru Republica Bosnia-Herțegovina și Croația, Republica Federală Iugoslavia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei,

pentru produsul avut în vedere trebuie îndeplinite condițiile stabilite în coloana 3, în locul regulii de la alineatul (1).

Articolul 101

Următoarele operațiuni sunt considerate o prelucrare sau transformare insuficientă pentru a fi atribuit statutul de produse originare, chiar dacă sunt întrunite sau nu condițiile de la articolul 100 alineatul (1):

(a)

operațiuni destinate să asigure păstrarea produselor în bună stare pe durata transportului și depozitării (ventilație, întindere, uscare, refrigerare, plasarea în saramură, atmosferă de dioxid de sulf sau alte soluții apoase, eliminare a părților deteriorate și alte operațiuni similare);

(b)

operațiuni simple constând din înlăturarea prafului, separarea sau inspecția, cernerea sau ciuruirea, sortarea, clasificarea, asortarea (inclusiv alcătuirea de seturi de articole), spălarea, vopsirea, debitarea;

(c)

(i)

schimbări de ambalaje și separări sau unificări de loturi;

(ii)

simpla plasare în sticle, recipiente, saci, lăzi, cutii, fixarea pe cartoane sau scânduri și toate celelalte operațiuni simple de ambalare;

(d)

aplicarea de însemne, etichete sau alte semne distinctive pe produse sau pe ambalajele acestora;

(e)

simpla amestecare a produselor, indiferent dacă ele sunt sau nu de aceleași tipuri, în cazul în care una sau mai multe componente nu îndeplinesc condițiile stabilite în prezentul titlu pentru a le permite să fie considerate produse originare dintr-o republică sau teritoriu beneficiar, sau din Comunitate;

(f)

simpla asamblare a părților produselor pentru a constitui un produs complet;

(g)

o combinație de două sau mai multe operațiuni prevăzute la literele (a)-(f).

(h)

sacrificarea de animale.

Articolul 102

(1)   Prin derogare de la articolul 100, materialele neoriginare pot fi utilizate la fabricarea unui anumit produs, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului final și supuse condițiilor prevăzute în nota 3.4 la anexa 14.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică produselor care se încadrează la pozițiile 50-63 ale Sistemului Armonizat.

Articolul 103

Accesoriile, piesele de schimb și uneltele expediate împreună cu un echipament, utilaj, aparat sau vehicul care fac parte din dotarea normală și incluse în preț sau nefacturate separat sunt privite ca făcând parte din echipamentul, utilajul, aparatul sau vehiculul respectiv.

Articolul 104

Seturile, așa cum sunt ele definite în Regula Generală 3 a Sistemului Armonizat, sunt privite ca seturi originare, dacă articolele componente sunt originare. Cu toate acestea, când un set se compune din articole originare și neoriginare, setul în întregime va fi privit ca originar, cu condiția ca valoarea articolelor neoriginare să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului.

Articolul 105

Pentru a stabili dacă un produs este un produs originar, nu este necesar a se verifica originea produselor următoare, care pot fi utilizate la fabricarea acestuia:

(a)

energie și combustibil;

(b)

instalații și echipamente;

(c)

utilaje și unelte;

(d)

mărfuri care nu intră și care nu sunt destinate a intra în compoziția finală a produsului.

Articolul 106

Condițiile stabilite în această secțiune privind obținerea statutului de origine trebuie să fie îndeplinite fără întrerupere în republica sau teritoriul beneficiar sau în Comunitate.

Dacă mărfurile originare exportate din republica sau teritoriul beneficiar sau din Comunitate într-o altă țară sunt returnate, ele trebuie considerate ca neoriginare, cu excepția cazului în care se poate demonstra, spre satisfacția autorităților competente, că:

mărfurile returnate sunt aceleași cu cele exportate

și că

ele nu au suferit alte operațiuni în afara celor necesare păstrării lor în bune condiții pe timpul șederii în acea țară.

Articolul 107

(1)   Următoarele se consideră ca fiind transportate direct din republica sau teritoriul beneficiar către Comunitate și din Comunitate către republica sau teritoriul beneficiar:

(a)

mărfurile transportate fără tranzitarea teritoriului unei alte țări;

(b)

mărfurile transportate prin alte teritorii decât republica sau teritoriul beneficiar, sau ale Comunității, cu sau fără transbordare sau antrepozitare temporară, cu condiția ca transportul prin acele teritorii să fie motivat de considerente geografice sau exclusiv de cerințele de transport și ca produsele să nu fie eliberate pentru import definitiv în acele teritorii și să nu sufere alte operațiuni, cu excepția descărcării, încărcării și a altor operațiuni destinate a le păstra în bună stare;

(c)

produse care sunt transportate prin conductă fără întrerupere, cu traversarea altor teritorii decât cele ale republicii sau teritoriului beneficiar.

(2)   Dovada că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) se face către autoritățile vamale relevante prin prezentarea:

(a)

unui document unic de transport sub acoperirea căruia se realizează transportul prin țara de tranzit

sau

(b)

unui atestat eliberat de autoritățile vamale ale țării de tranzit:

care să facă o descriere exactă a mărfurilor;

care să specifice data de descărcare și reîncărcare a mărfurilor, sau de ambarcare sau debarcare și, dacă este cazul, numele navelor și al altor mijloace de transport folosite;

care să ateste condițiile în care mărfurile au rămas în țara de tranzit sau

(c)

în lipsa acestora, orice documente justificative.

Articolul 108

(1)   Produsele trimise dintr-o republică sau teritoriu beneficiar pentru expunerea lor în cadrul unei expoziții în altă țară și vândute pentru a fi importate în Comunitate beneficiază, la import, de preferințele tarifare menționate la articolul 98, cu condiția ca produsele să întrunească cerințele acestei secțiuni care le conferă dreptul de a fi recunoscute ca originare în republica sau teritoriul beneficiar și cu condiția de a se arăta, spre satisfacția autorităților vamale competente, că:

(a)

un exportator a expediat produsele de pe teritoriul republicii sau teritoriului beneficiar direct în țara în care se ține expoziția;

(b)

produsele au fost vândute sau înstrăinate în alt fel de exportator unei persoane din Comunitate;

(c)

produsele au fost expediate în timpul desfășurării expoziției sau imediat după aceea către Comunitate în aceeași stare în care au fost expuse;

(d)

produsele nu au fost folosite, de la expedierea lor pentru expoziție, în alt scop decât demonstrația la expoziție.

(2)   Autorităților vamale comunitare trebuie să le fie prezentat un certificat de circulație EUR.1 în modul obișnuit. Numele și adresa expoziției trebuie să fie indicate în acesta. Dacă este necesar, pot fi solicitate dovezi documentare adiționale privind natura produselor și condițiile în care au fost expuse.

(3)   Alineatul (1) se aplică tuturor expozițiilor, târgurilor sau altor prezentări publice similare, fie ele comerciale, industriale, agricole sau de artizanat, care nu sunt organizate în scopuri private în magazine sau întreprinderi în vederea vânzării de produse străine și pe parcursul cărora produsele rămân sub control vamal.

Subsecțiunea 2

Dovada originii

Articolul 109

Produsele originare în republicile sau teritoriile beneficiare beneficiază de dispozițiile acestei secțiuni la depunerea fie:

(a)

a unui certificat de circulație EUR.1, al cărui model se găsește în anexa 21;

(b)

fie, în cazurile menționate la articolul 117 alineatul (1), a unei declarații al cărei text apare în anexa 22, dată de exportator pe o factură, bon de livrare sau alt document comercial care descrie produsul respectiv îndeajuns de detaliat pentru a permite identificarea lui (denumită de acum încolo «declarația pe factură»).

(a)   Certificatul de circulație EUR.1

Articolul 110

(1)   Produsele originare în sensul acestei secțiuni beneficiază la importul în Comunitate de preferințele tarifare prevăzute la articolul 98, cu condiția ca ele să fi fost transportate direct în Comunitate în sensul articolului 107, cu prezentarea unui certificat de circulație EUR.1 eliberat:

de către autoritățile vamale sau guvernamentale ale Bosniei-Herțegovina și Croației, ale Republicii Federale Iugoslavia sau ale Fostei Republici Iugoslave Macedonia

sau

de către camerele de comerț ale teritoriilor Cisiordania sau Fâșia Gaza,

cu condiția ca aceste autorități competente ale acestor republici și teritorii beneficiare:

să fi comunicat Comisiei informațiile cerute de articolul 121 și

să ajute Comunitatea, permițând autorităților vamale ale statelor membre să verifice autenticitatea documentelor sau acuratețea informațiilor privind originea reală a produselor respective.

(2)   Certificatul de circulație EUR.1 poate fi eliberat numai când poate servi ca dovadă documentară necesară în scopul aplicării preferințelor tarifare menționate la articolul 98.

(3)   Certificatul de circulație EUR.1 se eliberează în urma unei cereri scrise a exportatorului sau de către reprezentantul acestuia pe răspunderea exportatorului. O astfel de cerere se efectueză pe un formular, al cărui model apare în anexa 21, care se completează în conformitate cu dispozițiile acestei subsecțiuni.

Cererile pentru eliberarea certificatelor de circulație EUR.1 se păstrează cel puțin trei ani de către Camerele de Comerț din republicile sau teritoriile beneficiare.

(4)   Exportatorul sau reprezentantul său prezintă odată cu cererea sa toate documentele justificative necesare, făcând dovada că produsele care se exportă îndeplinesc cerințele pentru eliberarea certificatului de circulație EUR.1.

Exportatorul se angajează să prezinte, la cererea autorităților competente, toate dovezile suplimentare pe care acestea le pot considera necesare în vederea stabilirii corectitudinii caracterului originar al produselor eligibile pentru tratament preferențial și să permită controale ale evidențelor sale contabile și verificări privind împrejurările în care au fost obținute produsele de către autoritățile menționate.

(5)   Certificatul de circulație EUR.1 se eliberează de autoritățile competente ale republicilor sau teritoriilor beneficiare, sau de către autoritățile vamale ale statului membru exportator, dacă mărfurile destinate exportului pot fi considerate produse originare în sensul acestei secțiuni.

(6)   Întrucât certificatul de circulație EUR.1 constituie dovada scrisă a aplicării aranjamentelor preferențiale prevăzute la articolul 98, autorităților competente ale republicilor sau teritoriilor beneficiare, sau autorităților vamale ale statului membru exportator le revine răspunderea de a lua măsurile necesare în vederea verificării originii mărfurilor și a celorlalte declarații din certificat.

(7)   În scopul verificării dacă condițiile prevăzute la alineatul (5) sunt satisfăcute, autoritățile competente ale republicilor sau teritoriilor beneficiare, sau autoritățile vamale ale statului membru exportator au dreptul de a solicita orice dovadă scrisă sau de a întreprinde orice verificare pe care o consideră necesară.

(8)   Autorităților competente din republicile sau teritoriile beneficiare sau autorităților vamale ale statului membru exportator le revine răspunderea să asigure completarea riguroasă a formularelor menționate la alineatul (1).

(9)   Data eliberării certificatului de circulație EUR.1 se indică în acea parte a certificatului rezervată autorităților vamale.

(10)   Certificatul de circulație EUR.1 este eliberat de autoritățile competente ale repubicilor sau teritoriilor beneficiare, după cum este cazul, sau de către autoritățile vamale ale statului membru exportator atunci când produsele la care se referă sunt exportate. El trebuie pus la dispoziția exportatorului în momentul efectuării sau asigurării exportului.

Articolul 111

În cazul în care, la cererea importatorului și în condițiile stabilite de autoritățile vamale ale țării importatoare, produsele dezmembrate sau neasamblate în sensul Regulii Generale 2 litera (a) a Sistemului Armonizat încadrându-se sub incidența secțiunilor XVI și XVII sau la rubricile nr. 7308 sau 9406 ale Sistemului Armonizat sunt importate în tranșe, trebuie depusă o singură dovadă a originii acestor produse autorităților vamale cu ocazia importului primei tranșe.

Articolul 112

Dovezile de origine se predau autorităților vamale ale statului membru importator în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 62 din cod. Autoritățile respective pot cere o traducere a dovezii de origine și pot, de asemenea, solicita ca declarația de import să fie însoțită de o declarație a importatorului cu privire la faptul că produsele întrunesc condițiile necesare aplicării acestei secțiuni.

Articolul 113

(1)   Prin derogare de la articolul 110 alineatul (10), certificatul de circulație EUR.1 poate fi eliberat în mod excepțional după exportul produselor la care se referă, dacă:

(a)

nu a fost eliberat la momentul exportului datorită unor erori sau omisiuni accidentale, sau circumstanțe speciale;

sau

(b)

se demonstrează, în conformitate cu solicitările autorităților vamale, că a fost emis certificatul de circulație EUR.1, dar nu a fost aceptat la import din motive tehnice.

(2)   Autoritățile competente pot elibera certificatul de circulație EUR.1 retroactiv doar după ce verifică dacă datele cuprinse în cererea exportatorului sunt conforme cu acelea din documentele de export corespunzătoare și că nu a fost eliberat certificatul de circulație EUR.1 în conformitate cu dispozițiile acestei secțiuni în momentul exportului produselor la care se referă.

(3)   Certificatele de circulație EUR.1 eliberate retroactiv trebuie să poarte una dintre următoarele mențiuni:

«EXPEDIDO A POSTERIORI», «UDSTEDT EFTERFØLGENDE», «NACHTRÄGLICH AUSGESTELLT», «ΕΚΔΟΘΕΝ ΕΚ ΤΩΝ ΥΣΤΕΡΩΝ», «ISSUED RETROSPECTIVELY», «DELIVRE A POSTERIORI», «RILASCIATO A POSTERIORI», «AFGEGEVEN A POSTERIORI», «EMITIDO A POSTERIORI», «ANNETTU JÄLKIKÄTEEN», «UTFÄRDAT I EFTERHAND».

(4)   Mențiunea prevăzută la alineatul (3) se înscrie în rubrica «Observații» a certificatului de circulație EUR.1.

Articolul 114

(1)   În caz de furt, pierdere sau distrugere a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1, exportatorul poate solicita autorităților competente care l-au eliberat un duplicat pe baza documentelor de export pe care le dețin.

(2)   Duplicatul eliberat astfel trebuie să conțină una din următoarele mențiuni:

«DUPLICADO», «DUPLIKAT», «DUPLIKAT», «ΑΝΤΙΓΡAΦΟ», «DUPLICATE», «DUPLICATA», «DUPLICATO», «DUPLICAAT», «SEGUNDA VIA», «KAKSOISKAPPALE», «DUPLIKÁT».

(3)   Mențiunea prevăzută la alineatul (2) se înscrie în rubrica «Observații» de pe certificatul de circulație EUR.1.

(4)   Duplicatul, care trebuie să poarte data eliberării certificatului de circulație original EUR.1, intră în vigoare la acea dată.

Articolul 115

(1)   Atunci când produsele originare sunt plasate sub controlul unui birou vamal din Comunitate, este posibilă înlocuirea dovezii originale de origine cu unul sau mai multe certificate de circulație EUR.1, cu scopul de a trimite aceste produse în altă parte în Comunitate. Certificatele de circulație EUR.1 înlocuitoare se emit de către biroul vamal sub al căror control sunt plasate mărfurile.

Articolul 116

(1)   Certificatul de circulație EUR.1 este valabil timp de 5 luni de la data emiterii în republica sau teritoriul beneficiar, sau în Comunitate și trebuie depus în decursul acestei perioade autorităților vamale din statul membru sau din republica, sau teritoriul beneficiar importator.

(2)   Certificatul de circulație EUR.1 care este depus la autoritățile vamale ale statului membru după termenul-limită de depunere menționat la alineatul (1) poate fi acceptat în scopul aplicării tratamentului preferențial, în cazul în care nu s-a reușit predarea certificatului până la termenul-limită datorită unor circumstanțe excepționale.

(3)   În alte cazuri de predare întârziată prevăzută la alineatul (2), autoritățile vamale ale statului membru pot accepta certificatele, în cazul în care produsele le-au fost predate înainte de termenul-limită.

(b)   Declarația pe factură

Articolul 117

(1)   Declarația pe factură se întocmește:

(a)

de către un exportator autorizat în sensul articolului 118 sau

(b)

de către un exportator pentru orice partidă de mărfuri constând din unul sau mai multe colete conținând produse originare a căror valoare totală nu depășește 3 000 ECU și cu condiția ca asistența prevăzută la articolul 110 alineatul (1) să se aplice de asemenea acestei proceduri.

(2)   Declarația pe factură se poate întocmi dacă produsele respective pot fi considerate ca originare în Comunitate sau într-o republică sau teritoriu beneficiare în sensul acestei secțiuni.

(3)   Exportatorul care completează o declarație pe factură trebuie să fie pregătit să depună în orice moment, la cererea autorităților vamale ale Comunității sau ale republicii, sau teritoriului beneficiar, după cum este cazul, toate documentele necesare care dovedesc statutul de origine al produselor respective și, în același timp, să îndeplinească cooperarea administrativă prevăzută în această secțiune.

(4)   Declarația pe factură trebuie completată de către exportator prin redactarea la mașină de scris, imprimarea sau tipărirea pe factură, bon de livrare sau alt document comercial a declarației, al cărei text apare în anexa 22, folosind una din versiunile lingvistice prevăzute în anexa respectivă în conformitate cu prevederile legislației interne a țării exportatoare. Dacă declarația este scrisă de mână, va fi scrisă cu cerneală cu litere mari de tipar.

(5)   Declarațiile pe factură trebuie să conțină semnătura originală a exportatorului. Cu toate acestea, un exportator autorizat în sensul articolului 118 nu este obligat să semneze o declarație pe factură, cu condiția ca el să înmâneze autorităților guvernamentale o declarație scrisă că acceptă responsabilitatea totală pentru orice declarație pe factură care îl identifică că ar fi semnată de către el.

(6)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (b), folosirea unei declarații pe factură se supune următoarelor condiții speciale:

(a)

se completează o declarație pentru fiecare transport;

(b)

dacă mărfurile dintr-o partidă de mărfuri au fost deja supuse verificării în republica sau teritoriul beneficiar referitor la definiția «produselor originare», exportatorul poate menționa această verificare în declarația pe factură.

Dispozițiile primului paragraf nu îi scutesc pe exportatori de obligația de a efectua orice alte formalități solicitate de regulamentele vamale sau poștale.

Articolul 118

(1)   Autoritățile vamale ale Comunității pot autoriza orice exportator, denumit în continuare «exportator autorizat», care efectuează expediții frecvente de mărfuri, în sensul articolului 98 alineatul (2), să completeze declarații pe factură, oricare ar fi valoarea produselor respective. Exportatorul care solicită o astfel de autorizație trebuie să ofere, în conformitate cu solicitările autorităților vamale, toate garanțiile necesare verificării statutului de origine al produselor, cât și îndeplinirea celorlalte cerințe ale acestei secțiuni.

(2)   Autoritățile vamale pot acorda statutul de exportator autorizat în orice condiții pe care le consideră adecvate.

(3)   Autoritățile vamale trebuie să acorde exportatorului autorizat un număr de autorizație vamală care trebuie să apară pe declarație.

(4)   Autoritățile vamale trebuie să monitorizeze folosirea autorizației de către exportatorul autorizat.

(5)   Autoritățile vamale pot retrage autorizația în orice moment. Ele trebuie să facă aceasta când exportatorul autorizat nu mai oferă garanțiile menționate la alineatul (1), nu îndeplinește condițiile prevăzute la alineatul (2) sau se folosește în mod abuziv de autorizație.

Articolul 119

(1)   Produsele expediate sub formă de mică coletărie de către persoane fizice altor persoane fizice sau care se află în bagajul călătorilor se admit ca produse originare, beneficiind de preferințele tarifare prevăzute la articolul 98, fără a mai fi necesară prezentarea unui certificat de circulație EUR.1 sau completarea unei declarații pe factură, cu condiția ca aceste importuri să nu fie de natură comercială și să fi fost declarate ca îndeplinind condițiile necesare pentru aplicarea acestei secțiuni, și să nu existe îndoieli cu privire la corectitudinea declarației.

(2)   Importurile care sunt ocazionale și sunt compuse exclusiv din produse pentru uzul personal al posesorilor sau călătorilor, sau al familiilor acestora sunt considerate a fi de natură necomercială, dacă este evident din natura și cantitatea produselor că ele nu sunt importate în scopuri comerciale.

În plus, valoarea globală a acestor produse nu trebuie să depășească 215 ECU, în cazul coletelor mici, și 600 ECU, în cazul bagajului personal al călătorilor.

Articolul 120

Constatarea unor mici neconcordanțe între datele înscrise în dovada originii și cele înscrise în documentele prezentate biroului vamal în scopul efectuării formalităților pentru importul produselor nu conduce ipso facto la nulitatea dovezii originii, dacă se stabilește că aceasta din urmă corespunde mărfurilor prezentate.

Erori formale evidente, precum erori de redactare pe o dovadă de origine, nu conduc la respingerea documentului, dacă aceste erori nu sunt de natură să cauzeze dubii în privința corectitudinii declarațiilor din document.

Subsecțiunea 3

Metode de cooperare administrativă

Articolul 121

(1)   Republicile sau teritoriile beneficiare informează Comisia cu privire la numele și adresele autorităților guvernamentale situate pe teritoriul acestora și care sunt abilitate să elibereze certificate de circulație EUR.1, împreună cu specimenele ștampilelor folosite de aceste autorități, și cu privire la numele și adresele autorităților guvernamentale relevante responsabile cu controlul certificatelor de circulație EUR.1 și a declarațiilor pe factură. Ștampilele trebuie să fie valabile de la data primirii de către Comisie a specimenelor. Comisia transmite această informație autorităților vamale ale statelor membre. Când aceste comunicate sunt efectuate în cadrul unui amendament al unor comunicate precedente, Comisia trebuie să indice data intrării în vigoare a acelor noi ștampile în conformitate cu instrucțiunile oferite de autoritățile competente ale republicilor sau teritoriilor beneficiare. Aceste informații sunt pentru uz oficial; cu toate acestea, când mărfurile trebuie puse în liberă circulație, autoritățile vamale respective pot permite importatorului sau reprezentantului său autorizat să consulte imprimările specimenelor de ștampile menționate în acest aliniat.

(2)   Comisia trebuie să trimită țărilor beneficiare specimene ale ștampilelor folosite de autoritățile vamale ale statelor membre la eliberarea certificatelor de circulație EUR.1.

Articolul 122

(1)   Verificările ulterioare ale certificatelor de circulație EUR.1 sau ale declarațiilor pe factură se efectuează prin sondaj sau ori de câte ori autoritățile vamale ale statului membru importator sau autoritățile vamale ale republicii sau teritoriului beneficiar au îndoieli justificate în legătură cu autenticitatea documentului sau cu exactitatea informațiilor referitoare la adevărata origine a produselor respective, sau cu îndeplinirea celorlalte cerințe.

(2)   Pentru aplicarea dispozițiilor de la alineatul (1), autoritățile competente ale statului membru importator sau ale republicii, sau teritoriului beneficiar înapoiază certificatul de circulație EUR.1, declarația pe factură sau o copie a acestor documente autorităților competente din republica sau teritoriul beneficiare sau autorităților vamale ale statului membru exportator, menționând, atunci când este cazul, motivele de substanță sau de formă pentru inițierea unei anchete.

Acestea anexează orice documente comerciale relevante sau o copie a acestora la certificatele de circulație EUR.1 sau la declarația pe factură și orice documente sau informații care sugerează că datele oferite ca dovadă a originii sunt incorecte vor fi depuse în sprijinul cererii de verificare.

Dacă autoritățile vamale din statul membru importator decid suspendarea acordării tratamentului preferențial produselor respective pe durata așteptării rezultatelor verificării, eliberarea produselor este oferită importatorului, cu condiția să fie luate toate măsurile de precauție considerate necesare.

(3)   Autoritățile vamale ale statului membru importator sau autoritățile competente din republica sau teritoriul beneficiar care solicită verificarea trebuie informate de rezultatele acesteia în termen de șase luni. Aceste rezultate trebuie să indice clar dacă certificatul de circulație EUR.1 sau declarația pe factură se referă la produsele care se exportă de fapt și dacă aceste produse beneficiază de preferințele prevăzute la articolul 98.

(4)   În scopul controlului a posteriori al certificatelor de circulație a mărfurilor EUR.1 și al declarațiilor pe factură, documentele de export sau copiile certificatelor care le înlocuiesc trebuie păstrate cel puțin 3 ani de către autoritățile competente ale republicii sau teritoriilor beneficiare, ori de către autoritățile vamale ale statului membru exportator.

(5)   Dacă în cazul existenței unor îndoieli întemeiate nu se primește nici un răspuns în termen de 10 luni de la solicitare sau dacă răspunsul nu conține informații suficiente pentru a determina autenticitatea documentului respectiv sau a originii reale a produselor, autoritățile solicitante trebuie, cu excepția cazurilor execepționale, să refuze dreptul la tratament preferențial.

Subsecțiunea 4

Ceuta și Melilla

Articolul 123

(1)   Termenul «Comunitate» folosit în prezenta secțiune nu acoperă Ceuta și Melilla. Termenul «produse originare din Comunitate» nu acoperă produsele originare din Ceuta și Melilla.

(2)   Această secțiune se aplică, mutatis mutandis, la determinarea dacă produsele pot fi privite ca originare din republicile sau teritoriile beneficiare exportatoare beneficiind de preferințe la importul în Ceuta și Melilla sau originare din Ceuta și Melilla.

(3)   Ceuta și Melilla se consideră teritoriu unic.

(4)   Prevederile acestei secțiuni privind eliberarea, folosirea și verificarea ulterioară a certificatelor de circulație EUR.1 se aplică, mutatis mutandis, produselor originare din Ceuta și Melilla.

(5)   Autoritățile vamale spaniole răspund de aplicarea prezentelor dispoziții în Ceuta și Melilla.”

3.

Articolul 220 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 220

(1)   Fără să se aducă atingere dispozițiilor speciale, documentele care însoțesc declarația de plasare sub un regim vamal cu incidență economică sunt următoarele:

(a)

pentru regimul de antrepozitare vamală:

tipul D; documentele prevăzute la articolul 218 alineatul (1) literele (a) și (b),

altele decât tip D; nici un document;

(b)

pentru regimul de perfecționare activă

sistemul drawback; documentele prevăzute la articolul 218 alineatul (1),

sistemul de suspendare; documentele prevăzute la articolul 218 alineatul (1) literele (a) și (b)

și, când este necesar, autorizația scrisă pentru regimul vamal respectiv sau o copie a cererii pentru autorizație când se aplică al doilea paragraf al articolului 556 alineatul (1);

(c)

pentru transformare sub control vamal, documentele prevăzute la articolul 218 alineatul (1) literele (a) și (b) și, când este necesar, autorizația scrisă pentru regimul vamal respectiv;

(d)

pentru regimul de import temporar:

cu scutire parțială de drepturi de import; documentele prevăzute la articolul 218 alineatul (1),

cu scutire totală de drepturi de import; documentele prevăzute la articolul 218 alineatul (1) literele (a) și (b)

și, când este necesar, autorizația scrisă pentru regimul vamal respectiv;

(e)

pentru regimul de perfecționare pasivă, documentele prevăzute la articolul 221 alineatul (1) și, când este necesar, autorizația scrisă sau o copie după cererea de autorizație unde se aplică al doilea paragraf al articolului 751 alineatul (1).

(2)   Articolul 218 alineatul (2) se aplică declarațiilor de intrare sub orice regim vamal cu impact economic.

(3)   Autoritățile vamale pot permite păstrarea autorizației unui regim sau a copiei cererii de autorizare la dispoziția lor în loc de a însoți declarația.”

4.

Următoarele alineate se adaugă la articolul 228:

„Recipisa trebuie să conțină cel puțin informațiile următoare:

(a)

o descriere a mărfurilor care să fie suficient de precisă pentru a permite acestora să fie identificate; aceasta poate include poziția tarifară;

(b)

valoarea facturii și/sau cantitatea mărfurilor, de la caz la caz;

(c)

o listă detaliată a încasărilor;

(d)

data la care a fost întocmită;

(e)

numele autorității care a emis-o.

Statele membre trebuie să informeze Comisia despre introducerea oricăror recipise standard în conformitate cu acest articol. Comisia transmite orice astfel de informații statelor membre.”

5.

În articolul 455, alineatul (3) este înlocuit de următoarele:

„(3)

Dovada prevăzută la alineatul (2) trebuie furnizată în conformitate cu solicitările autorităților vamale:

(a)

prin prezentarea unui document vamal sau comercial vizat de autoritățile vamale, stabilind că mărfurile respective au fost prezentate la biroul de destinație. Acest document trebuie să includă informații care să permită identificarea mărfurilor

sau

(b)

prin prezentarea unui document vamal dovedind intrarea sub un regim vamal într-o țară terță sau o copie, sau fotocopie a acestuia; astfel de copii sau fotocopii trebuie vizate ca fiind copii autentice de către organul care a andosat documentul, de către autoritățile țării terțe implicate sau de către autoritățile unui stat membru. Acest document trebuie să includă informații care să permită identificarea mărfurilor în cauză

sau

(c)

în sensul Convenției ATA, prin dovezile prevăzute la articolul 8 din Convenție.”

6.

Următorul articol 457b se adaugă la secțiunea 2:

„Articolul 457b

(1)   În cazul în care o operațiune TIR privește aceleași mărfuri ca cele acoperite de articolul 362 sau atunci când este considerat ca fiind necesar de către autoritățile vamale, biroul de plecare/intrare poate recomanda o rută pentru transport. Ruta se schimbă, la cererea posesorului carnetului TIR, numai de către autoritățile vamale ale statului membru în care se află transportul pe parcursul rutei recomandate. Autoritățile vamale înregistrează detaliile relevante în carnetul TIR și informează fără întârziere autoritățile vamale ale biroului de plecare/intrare.

Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a întâmpina orice infracțiune sau neregulă și pentru a impune penalizările necesare.

(2)   În caz de forță majoră, cărăușul se poate abate de la ruta prescrisă. Transportul și carnetul TIR trebuie prezentate fără întârziere celor mai apropiate autorități vamale ale statului membru în care se află transportul. Autoritățile vamale informează biroul de plecare/intrare fără întârziere și înregistrează detaliile relevante în carnetul TIR.”

7.

Articolul 629 se înlocuiește cu:

„Articolul 629

Declarația sau cererea de a repartiza produsele compensatoare sau dacă este necesar, mărfurile în aceeași stare supuse unei transformări sau folosiri aprobate de autoritățile vamale prevăzute la articolul 128 din cod trebuie să conțină toate datele necesare în sprijinul unei solicitări de rambursare.”

8.

Articolul 630 se înlocuiește cu:

„Articolul 630

Fără să aducă atingere aplicării procedurilor simplificate, orice produse compensatoare și, dacă este necesar, mărfurile în stare nealterată care urmează a fi destinate unui uz sau folosiri aprobate de autoritățile vamale prevăzute la articolul 128 din cod trebuie să fie prezentate biroului de încheiere și să se supună formalităților vamale specificate pentru uzul sau folosința respectivă, în conformitate cu dispozițiile generale aplicabile.”

9.

Articolul 631 alineatul (1) se înlocuiește cu:

„(1)

Exceptând cazurile în care se aplică articolul 568, declarația de a repartiza produsele compensatoare sau, dacă este necesar, mărfurile în aceeași stare supuse unei transformări sau folosiri aprobate de autoritățile vamale trebuie depusă la unul dintre birourile de încheiere menționate în autorizație.”

10.

Articolul 640 alineatul (1) litera (j) se înlocuiește cu:

„(j)

referire la declarația de a repartiza produsele compensatoare sau, dacă este necesar, mărfurile în aceeași stare supuse unei transformări sau folosiri aprobate de autoritățile vamale menționate în articolul 128 din cod.”

11.

Partea IV a titlului III se modifică după cum urmează:

(a)

Titlul se înlocuiește cu:

„RESTITUIREA DATORIEI VAMALE”

(b)

Următoarea frază se adaugă primului alineat al articolului 871:

„Trebuie, de asemenea, să conțină o declarație semnată a persoanei la care se referă cazul, care trebuie adusă la cunoștința Comisiei, certificând faptul că acesta a citit cazul și că nu are nimic de adăugat sau enumerând toate informațiile suplimentare care crede că trebuie incluse.”

(c)

Se adaugă următorul articolul 876a:

„Articolul 876a

(1)   Autoritățile vamale suspendă obligațiile debitorului de plată a drepturilor până în momentul în care iau o decizie asupra cererii, cu condiția ca, dacă bunurile nu mai sunt sub supraveghere vamală, să se constituie garanții pentru valoarea acelor drepturi, și că:

(a)

în cazurile în care a fost depusă o cerere de invalidare a unei declarații, această cerere este probabil să fie aprobată;

(b)

în cazurile în care o cerere a fost prezentată pentru remitere ca urmare a aplicării articolului 236 în combinație cu articolul 220 alineatul (2) litera (b) din cod sau ca urmare a aplicării articolului 238 sau 239, autoritățile vamale consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute în dispozițiile respective;

(c)

în alte cazuri decât cele menționate la litera (b), a fost prezentată o cerere pentru remitere în urma aplicării articolului 236 din cod și au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2) din articolul 244 din cod.

Nu este necesară solicitarea unei garanții în cazul în care o asemenea solicitare poate, ca urmare a situației debitorului, să cauzeze dificultăți sociale sau economice serioase.

(2)   În cazurile în care mărfurile aflate în una din situațiile menționate la articolul 233 litera (c) a doua liniuță sau articolul 233 litera (d) din cod sunt confiscate, autoritățile vamale suspendă obligația debitorului de a plăti drepturile, dacă se consideră că s-au întrunit condițiile pentru confiscare.”

12.

Următoarea teză se adaugă la articolul 905 alineatul (2) primul paragraf:

„Trebuie să includă, de asemenea, o declarație, semnată de solicitantul restituirii sau returnării, care să ateste că acesta a citit cazul și că fie nu are nimic de adăugat, fie listează toate informațiile adiționale pe care acesta consideră că trebuie să le includă.”

13.

Anexa I a prezentului regulament este introdusă ca anexa 1A.

14.

Anexa 11 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

15.

Anexa 14 se modifică în conformitate cu anexa III la prezentul regulament.

16.

Anexa 15 se înlocuiește cu textul din anexa IV la prezentul regulament.

17.

Anexa 17 se înlocuiește cu textul din anexa V la prezentul regulament.

18.

Anexa 18 se înlocuiește cu textul din anexa VI la prezentul regulament.

19.

Anexa 19 se înlocuiește cu textul din anexa VII la prezentul regulament.

20.

Anexa 20 se înlocuiește cu textul din anexa VIII la prezentul regulament.

21.

Anexa 22 se înlocuiește cu textul din anexa IX la prezentul regulament.

22.

Anexa 38 se modifică în conformitate cu anexa X la prezentul regulament.

23.

Anexa 87 se modifică în conformitate cu anexa XI la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a șaptea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 decembrie 1996.

Pentru Comisie

Mario MONTI

Membru al Comisiei

(1)  JO L 302, 19.10.1992, p. 1.

(2)  JO L 253, 11.10.1993, p. 1.

(3)  JO L 289, 12.11.1996, p. 1.

(4)  JO L 336, 23.12.1994, p. 1.

(5)  JO L 70, 20.3.1996, p. 4.

(6)  JO L 42, 19.2.1993, p. 34.

(7)  JO L 184, 24.7.1996, p. 35.

ANEXA I

Image

Image

Image

ANEXA II

În anexa 11, se introduc următoarele între regulile privind pozițiile „ex 8520” și „ex 8527”:

Codul NC

Descrierea produsului

Prelucrare sau transformare aplicată materialelor neoriginare care conferă statutul de origine

„ex 8523 20 90

Microdischete magnetice neînregistrate de 3.5″, preformatate sau nu, cu sau fără semnal analog în scopul verificării calității învelișului discului înregistrat pe aceasta

Asamblarea dischetei (inclusiv inserarea discului magnetic și asamblarea carcaselor), plus fabricarea:

fie a discului magnetic (inclusiv lustruirea) caracasei inferioare sau superioare.

Dacă nici discul, nici carcasa inferioară sau superioară nu sunt fabricate în țara de asamblare a dischetei, dischetele vor fi originare în țara în care componentele reprezentând cea mai mare parte din prețul de uzină își au originea.

Asamblarea dischetei (inclusiv inserarea discului magnetic și asamblarea carcaselor) și ambalarea în sine nu conferă originea.”

ANEXA III

Anexa 14 se modifică după cum urmează:

Cuvânt înainte și nota 2.1:

În loc de: „…în articolul 69 alineatul (1), articolul 100 alineatul (1) și articolul 122 alineatul (1)”,

se citește: „…în articolul 69 alineatul (1) și articolul 100 alineatul (1)”;

Nota 2.5:

În loc de: „… în sensul articolului 70, al articolului 100 alineatul (3) și al articolului 122 alineatul (3)”,

se citește: „… în sensul articolelor 70 și 101”.

Se înlocuiește termenul „Teritoriile Ocupate” cu termenul „Teritoriile Cisiordania și Fâșia Gaza”.

ANEXA IV

„ANEXA 15

LISTA PRELUCRĂRILOR SAU TRANSFORMĂRILOR CE TREBUIE EFECTUATE ASUPRA MATERIALELOR NEORIGINARE PENTRU CA PRODUSUL FINAL SĂ POATĂ OBȚINE STATUTUL DE PRODUS ORIGINAR (SGP)

Poziția SA

Descrierea

Prelucrare sau transformare ce trebuie efectuată asupra materialelor neoriginare care conferă statutul originar

(1)

(2)

(3)

0201

Carne de bovine, proaspătă sau refrigerată

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția cărnii de bovine, congelată, de la poziția tarifară 0202

0202

Carne de bovine, congelată

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția cărnii de bovine, proaspătă sau refrigerată, de la poziția tarifară 0201

0206

Organe comestibile de bovine, porcine, ovine, caprine, cai, măgari, catâri și bardot, proaspete, refrigerate sau congelate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția carcaselor de la pozițiile tarifare nr. 0201-0205

0210

Carne și organe comestibile, sărate, în saramură, uscate sau afumate; făină comestibilă și făină de carne sau organe comestibile

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția cărnii și organelor de la pozițiile tarifare nr. 0201-0206 și 0208 sau ficatul de pasăre de la poziția tarifară nr. 0207

0302-0305

Pește, altfel decât pește viu

Fabricare în care toate materialele folosite care aparțin capitolului 3 trebuie să fie deja originare

0402, 0404

ex 0405

0406

Produse lactate, exclusiv produsele lactate cu un conținut de grăsime mai mare de 39 % din volum, dar mai mic de 75 %

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția laptelui sau smântânii de la poziția tarifară nr. 0401 sau 0402

0403

Lapte acru, lapte prins și smântână, iaurt, kefir și alte tipuri de produse fermentate sau acidulate din lapte și smântână, concentrate sau nu, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau conținând adaosuri de fructe sau cacao

Fabricare în care:

toate materialele folosite, menționate la capitolul 4, trebuie să fie obținute în întregime;

sucurile de fructe de la poziția tarifară nr. 2009 sau zaharoza folosită trebuie să fie originare și

valoarea oricăror materiale din capitolul 18 folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

0408

Ouă de pasăre fără coajă și gălbenușuri de ou, proaspete, uscate, preparate la abur sau prin fierbere în apă, presate în forme, congelate sau conservate în alt mod, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția ouălor de pasăre de la poziția tarifară nr. 0407

ex 0506

Oase și os de corn neprelucrate

Fabricare în care toate materialele din capitolul 2 folosite trebuie să fie deja originare

0710-0713

Legume comestibile, congelate sau uscate, conservate provizoriu, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 0710 și ex 0711, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele legumicole folosite trebuie să fie deja originare

ex 0710

Porumb dulce (nepreparat sau preparat la abur sau prin fierbere în apă), congelat

Fabricare din porumb dulce proaspăt sau refrigerat

ex 0711

Porumb dulce, conservat provizoriu

0811

Fructe și nuci, nepreparate sau preparate la abur sau prin fierbere în apă, congelate, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori:

Cu adaosuri de zahăr

Fabricare în care toate materialele folosite trebuie să fie deja originare

Altele

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0812

Fructe și nuci, conservate provizoriu (de exemplu prin bioxid de sulf gazos, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții conservante), dar care nu pot fi consumate imediat în această stare

0813

Fructe, uscate, altele decât cele de la pozițiile tarifare 0801-0806; amestecuri de nuci sau fructe uscate din acest capitol

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0814

Coji de fructe citrice sau pepeni (inclusiv pepeni verzi) proaspete, congelate, uscate sau conservate provizoriu în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții conservante

ex Capitolul 11

Produse ale industriei de morărit; malț; amidon; inulină; gluten de grâu, mai puțin cele de la poziția tarifară nr. ex 1106

Fabricare în care toate cerealele, legumele comestibile, rădăcinoasele și tuberculii de la poziția tarifară nr. 0714 sau fructele folosite trebuie să fie deja originare

ex 1106

Făină și făină din leguminoase curățate, uscate, de la poziția tarifară nr. 0713

Uscarea și măcinarea legumelor de la poziția tarifară nr. 0708

1301

Lac; gumă naturală, rășni, rășini gumate și balsamuri

Fabricare în care valoarea materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 1301 nu poate depăși 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 1302

Rășini uleioase de vanilie

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție pot fi utilizate, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

1501

Grăsime de porc (inclusiv untură) și grăsime de pasăre, altele decât cele de la pozițiile tarifare nr. 0209 sau 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 0203, 0206 sau 0207 sau oase de la poziția tarifară nr. 0506

Altele

Fabricare din carne sau organe comestibile de porc de la poziția tarifară nr. 0203 sau 0206 sau din carne și organe comestibile sau de pui de la poziția tarifară nr. 0207

1502

Grăsimi de bovine, oi sau capre, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 0201, 0202, 0204 sau 0206 sau a oaselor de la poziția tarifară nr. 0506

Altele

Fabricare în care toate materialele animale de la capitolul 2 folosite trebuie să fie deja originare

1504

Grăsimi și uleiuri și fracțiuni ale lor, de pește sau mamifere marine, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1504

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite menționate la capitolele 2 și 3 trebuie să fie deja originare

ex 1505

Lanolină rafinată

Fabricare din usuc de la poziția tarifară nr. 1505

1506

Alte grăsimi și uleiuri animale și fracțiunile lor, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1506

Altele

Fabricare în care toate materialele animale de la capitolul 2 folosite trebuie să fie deja originare

ex 1507-1515

Uleiuri vegetale fixate și fracțiunile acestora, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide, cu excepția uleiului de jojoba

Fabricare din alte materiale de la pozițiile tarifare nr. 1507-1515

Altele, cu excepția:

Uleiul de tung, ceara de mirt și ceara japoneză

Cele de uz tehnic sau industrial, alta decât fabricarea preparatelor alimentare pentru consumul uman

Fabricare în care toate materialele vegetale folosite trebuie să fie deja originare

ex 1516

Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale și fracțiunile lor, reesterificate, rafinate sau nu, dar nepreparate în continuare

Fabricare în care toate materialele animale sau vegetale folosite trebuie să fie deja originare

ex 1517

Amestecuri lichide comestibile de uleiuri vegetale de la pozițiile tarifare nr. 1507-1515

1601

Cârnați și produse similare din carne, organe sau sânge; preparări de alimente pe baza acestor produse

Fabricare din animalele de la capitolul 1

1602

Alte tipuri de carne, organe sau sânge, preparate sau conservate

1603

Extracte și sucuri de carne, pește sau crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice

Fabricare din animalele de la capitolul 1. Totuși, toate tipurile de pește, crustacee, moluște sau alte nevertebrate folosite trebuie să fie deja originare

1604

Pește preparat sau conservat; caviar sau înlocuitori de caviar preparat din icre de pește

Fabricare în care orice tip pește și toate tipurile de icre de pește folosite trebuie să fie deja originare

1605

Crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice, preparate sau conservate

Fabricare în care toate crustaceele, moluștele sau nevertebratele acvatice trebuie sa fie deja originare

ex 1701

Zahăr de trestie sau de sfeclă și zaharoză chimic pură, în formă solidă, aromată sau colorată

Fabricare din materiale neîncadrate în aceeași poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, toate materialele aromatizate sau colorante folosite trebuie sa fie deja originare

1702

Alte zaharuri, inclusiv lactoza, glucoza și fructoza chimic pure, în formă solidă; siropuri de fructe fără adaosuri de arome sau coloranți; miere artificială, în amestec sau nu cu miere naturală; caramel:

Maltoză sau fructoză pură chimic

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1702

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite trebuie să fie deja originare

ex 1703

Melase rezultate din extragerea sau rafinarea zahărului, aromate sau colorate

Fabricare din materiale încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, toate materialele aromatizate sau colorante folosite trebuie sa fie deja originare

1704

Produse de cofetărie (inclusiv ciocolata albă), neconținând cacao

Fabricare din materiale încadrate la alt capitol. Totuși, toate materialele aromatizate sau colorante folosite trebuie să fie deja originare

1804

Unt, grăsime și ulei de cacao

Fabricare în care toate boabele de cacao folosite trebuie să fie deja originare

1806

Ciocolată și alte produse alimentare conținând cacao

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele din capitolul 18 folosite să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului, iar zahărul de la poziția tarifară nr. 1701 folosit trebuie să fie deja originar.

1901

Extract de malț; preparate alimentare din făină, materiale măcinate, amidon sau extract de malț, fără conținut de pudră de cacao sau cu un conținut de pudră de cacao în proporție mai mică de 40 %, fără a fi specificat sau inclus în altă parte; preparate alimentare din mărfuri incluse la pozițiile tarifare nr. 0401-0404, fără conținut de pudră de cacao sau cu un conținut de pudră de cacao în proporție mai mică de 5 %, fără a fi specificat sau inclus în altă parte:

Extract de malț

Fabricare din cerealele de la capitolul 10

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite se încadrează la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, zahărul de la poziția tarifară nr. 1701 nu poate fi folosit

1902

Paste făinoase, preparate sau umplute (cu carne sau alte substanțe), sau preparate în alt mod, ca spaghete, macaroane, tăiței, lassagne, gnocchi, ravioli, cannelloni, cușcuș, preparate sau nu

Fabricare în care toate cerealele folosite (cu excepția grâului dur), carnea, organele, peștele, crustaceele sau moluștele folosite trebuie să fie deja originare

1903

Tapioca și înlocuitori ai acesteia din amidon, sub formă de fulgi, granule, perle, pudră sau alte forme asemănătoare

Fabricare în care toate materialele folosite trebuie să fie deja originare

1904

Alimente preparate obținute prin expandarea sau prăjirea cerealelor sau a produselor cerealiere (de exemplu fulgii de porumb); cereale, altele decât porumbul, sub formă de boabe, gătite în prealabil sau preparate, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte:

Fără conținut de cacao

Cu conținut de cacao

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1904, cu excepția zahărului de la poziția tarifară nr. 1701, cu condiția ca valoarea oricăror materiale din capitolul 18 folosite să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

1905

Pâine, produse de patiserie, prăjituri, biscuiți și alte produse de brutărie, cu sau fără conținut de cacao; anafură de împărtășanie; cașete goale de tipul celor pentru uz farmaceutic; pastile de sigilare, hârtie de orez și alte produse similare

Fabricate din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin cele din capitolul 11

2001

Legume, fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate fructele, nucile sau legumele folosite trebuie să fie deja originare

2002

Roșii preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate roșiile folosite trebuie să fie deja originare

2003

Ciuperci și trufe, preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate ciupercile sau trufele folosite trebuie să fie deja originare

2004

și

2005

Alte legume preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic, congelate sau necongelate, altele decât produsele de la poziția tarifară nr. 2006

Fabricare în care toate legumele folosite trebuie să fie deja originare

2006

Fructe, nuci, coajă de fructe și alte părți ale plantelor, conservate cu zahăr (uscate, glasate sau cristalizate)

Fabricare în care toate fructele, nucile sau alte părți ale plantelor și toate zaharurile de la capitolul 17 folosite trebuie să fie deja originare

2007

Gemuri, jeleuri de fructe, marmelade, piureuri de fructe sau nuci și paste de fructe sau nuci, preparate prin gătire, cu sau fără conținut de adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare în care toate fructele sau nucile și toate zaharurile de la capitolul 17 folosite trebuie să fie deja originare

2008

Fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, pregătite sau conservate, cu sau fără conținut de adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori, sau alcool, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte:

Fructe sau nuci, preparate altfel decât la aburi sau prin fierbere în apă, fără conținut de adaosuri de zaharuri, congelate

Fabricare în care toate fructele și nucile folosite trebuie să fie deja originare

Altele

Fabricare în care toate fructele, nucile, semințele și alte materiale folosite din capitolele 8 și 9 și toate zaharurile sau băuturile, alcoolul și oțetul de la capitolele 17 sau 22 folosite trebuie să fie deja originare

2009

Sucuri de fructe (inclusiv mustul din struguri) și sucuri vegetale, nefermentate și neconținând adaosuri de alcool, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare în care toate fructele, nucile sau legumele folosite din capitolele 7 și 8 și toate zaharurile folosite din capitolul 17 trebuie să fie deja originare

ex 2101

Cicoare prăjită și extracte, esențe și concentrate din aceasta

Fabricare în care toată cicoarea folosită trebuie să fie deja originară

ex 2103

Sosuri și preparate din acestea; amestecuri de condimente și amestecuri de ingrediente

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul. Totuși, se pot folosi făina de muștar, praful de muștar sau muștarul preparat

ex 2103

Muștar preparat

Fabricare din făină de muștar sau din praf de muștar

2104

-Supe și ciorbe și preparate din acestea; preparate alimentare omogenizate de tip compozit:

Supe și ciorbe și preparate din acestea

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția legumelor preparate sau conservate de la pozițiile tarifare nr. 2002-2005

Preparate alimentare omogenizate de tip compozit

Se aplică regula pentru poziția tarifară în care produsul ar fi clasificat în vrac

ex 2105

Înghețată cu frișcă, tipuri de înghețată comestibilă conținând ciocolată

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului, cu condiția ca valoarea materialelor de la capitolul 18 folosite să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 2106

Siropuri de zahăr, aromate sau colorate

Fabricare în care toate materialele folosite trebuie să fie deja originare

ex 2106

Preparate din compuși alcoolici, altele decât cele bazate pe substanțe odorifere, de tipul celor folosite la fabricarea băuturilor

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția grepfrutului sau derivatele acestuia

2201

Ape, inclusiv ape naturale sau ape artificial minerale și ape aerate, neconținând adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori și nearomate; gheață și zăpadă

Fabricare în care toate apele folosite trebuie să fie deja originare

2202

Ape, inclusiv ape minerale și ape aerate, conținând adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori sau arome și alte băuturi nealcoolice, fără a include sucurile de fructe sau legume de la poziția tarifară nr. 2009

Fabricare în care toate materialele folosite se clasifică la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, toate sucurile de fructe folosite trebuie să fie deja originare

ex 2204

Vin din struguri proaspeți, inclusiv vinuri tonice și must de struguri cu adaos de alcool

Fabricare din alt must de struguri

ex 2205

ex 2207

ex 2208

și

ex 2209

Următoarele, conținând materiale din struguri:

Vermutul și alte vinuri din struguri proaspeți, aromate cu plante sau substanțe aromatice

Alcool etilic și alte tipuri de alcool, denaturate sau nu; alcool, lichioruri și alte băuturi spirtoase

Oțet

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția strugurilor sau a oricărui material derivat din struguri

ex 2208

Whisky-uri cu o tărie alcoolică per volum sub 50 % vol

Fabricare în care valoarea băuturilor spirtoase din cereale folosite să nu depășească 15 % din prețul de uzină al produsului

ex 2303

Reziduuri de la fabricarea amidonului din porumb (cu excepția soluțiilor concentrate de înmuiere), cu conținut proteinic, calculat la produsul uscat, depășind 40 % în greutate

Fabricare în care tot porumbul folosit trebuie să fie deja originar

ex 2306

Turtă de oleaginoase și alte reziduuri solide ce rezultă din extragerea uleiului din măsline, conținând mai mult de 3 % ulei de măsline

Fabricare în care măslinele folosite trebuie să fie deja originare

2309

Preparate de tipul celor folosite pentru hrănirea animalelor

Fabricare în care toate cerealele, zahărul sau melasa, toată carnea sau laptele folosit trebuie să fie deja originare

2402

Trabucuri, havane, cigarillos și țigarete, din tutun sau înlocuitori de tutun

Fabricare în care cel puțin 70 % din greutatea tutunului neprelucrat sau a deșeurilor de tutun de la poziția tarifară nr. 2401 folosite trebuie să fie deja originare

ex 2403

Tutun pentru fumat

ex 2504

Grafit natural cristalin, cu conținut îmbogățit de carbon, purificat și măcinat

Îmbogățirea conținutului de carbon, purificarea și măcinarea grafitului brut cristalin

ex 2515

Marmură, tăiată numai prin debitare cu ferăstrăul sau în alt fel în blocuri sau dale de formă dreptunghiulară (inclusiv pătrată), cu o grosime ce nu depășește 25 cm

Tăiere, cu ferăstrăul sau în alt fel, a pietrei (chiar dacă deja tăiată) la o grosime depășind 25 cm

ex 2516

Granit, porfir, bazalt, gresie și alte tipuri de piatră pentru monumente sau construcții, tăiate cu ferăstrăul sau în alt fel în blocuri sau dale de formă dreptunghiulară (inclusiv pătrată), cu o grosime nedepășind 25 cm

Tăiere, cu ferăstrăul sau altfel, a pietrei (chiar deja tăiată) la o grosime depășind 25 cm

ex 2518

Dolomită calcinată

Calcinarea dolomitei necalcinate

ex 2519

Carbonat de magneziu natural (magnezit) concasat, în containere ermetic sigilate și oxid de magneziu, pur sau nu, altul decât carbonatul de magneziu topit sau carbonat de magneziu ars complet (sinterizat)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, carbonatul de magneziu natural (magnezie) se poate utiliza

ex 2520

Ipsosuri special pregătite pentru stomatologie

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2524

Fibre naturale de azbest

Fabricare din concentrat de azbest

ex 2525

Praf de mica

Măcinare de mica sau de deșeuri de mica

ex 2530

Pământuri colorate, calcinate sau pulverizate

Calcinare sau măcinare de pământuri colorate

ex 2707

Uleiuri în care ponderea constituenților aromatici o depășește pe aceea a constituenților nearomatici, fiind uleiuri similare uleiurilor minerale obținute prin distilarea gudronului de cărbune la temperaturi înalte, din care mai mult de 65 % pe volum se distilează la o temperatură de până la 250 °C (inclusiv amestecurile de solvent nafta și benzen) pentru folosire drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni, în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât la cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2709

Țițeiuri obținute din substanțe minerale bituminoase

Distilare pirogenată a materialelor bituminoase

2710-2712

Uleiuri minerale și uleiuri obținute din materiale bituminoase, altele decât țițeiul brut; preparări care nu sunt incluse sau specificate în altă parte, conținând 70 % din greutate sau mai mult uleiuri minerale sau uleiuri obținute din materiale bituminoase, acestea fiind constituenții de bază ai acestor preparări

Gaze de sondă și alte hidrocarburi gazoase

Vaselină rectificată; ceară parafinată, ceară de petrol microcristalină, gaci de parafină, ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte ceruri minerale și produse similare, obținute prin sinteză sau prin alte procese, colorate sau nu

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni, în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

2713-2715

Cocs de petrol, bitum de petrol și alte reziduuri ale uleiurilor minerale sau ale uleiurilor obținute din materiale bituminoase

Bitumul și asfaltul, naturale; șisturile bituminoase și gudroanele pulbere; asfaltiți și roci asfaltice

Amestecuri bituminoase pe bază de asfalt natural, pe bază de bitum natural, bitum de petrol, gudron mineral sau smoală de gudron mineral de huilă

Alte operațiuni, în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 28

Substanțe chimice anorganice; compuși organici sau anorganici ai metalelor prețioase, ai metalelor pământoase rare, ai elementelor radioactive sau ai izotopilor; cu excepția poziției tarifare nr. ex 2811 și ex 2833, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2811

Trioxid de sulf

Fabricare din dioxid de sulf

ex 2833

Sulfat de aluminiu

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 29

Substanțe chimice organice, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 2901, ex 2902, ex 2905, 2915, ex 2932, 2933 și 2934, pentru care poziția este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2901

Hidrocarburi aciclice folosite drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

ex 2902

Cicloparafine și ciclene (altele decât azulene), benzen, toluen, xileni, ce se folosesc drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

ex 2905

Alcoolați metalici ai alcoolilor din această poziție tarifară și din etanol sau glicerol

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 2905. Totuși, alcoolații metalici de la această poziție tarifară pot fi utilizați, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

2915

Acizi aciclici monocarboxilici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii acestora; derivatele lor halogenate, sulfonate, azotate sau nitrozate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2915 și 2916 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2932

Eteruri interne și derivatele lor halogenate, sulfonate, nitrate sau nitrozate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite, menționate la poziția tarifară nr. 2909, nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

Acetali ciclici și semiacetali interni și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară

2933

Compuși heterociclici numai cu hetero-atom(i) de azot

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor de la pozițiile tarifare nr. 2932 și 2933 folosite nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

2934

Acizi nucleici și sărurile acestora; alți compuși heterociclici

Fabricate din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2932, 2933 și 2934 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 30

Produse farmaceutice, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3002, 3003, 3004, 3005 și ex 3006, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3002

Sânge uman; sânge animal pregătit pentru utilizări terapeutice, profilactice sau de diagnosticare; antiseruri și alte fracțiuni sanguine și produse imunologice modificate, obținute sau nu prin procedee biotehnologice; vaccinuri, toxine, culturi de microorganisme (cu excepția fermenților) și produse similare:

Produse constând din doi sau mai mulți constituenți care au fost amestecați pentru utilizări terapeutice sau profilactice sau produse neamestecate pentru aceste utilizări, în doze măsurate sau în forme sau pachete pentru vânzarea en detail

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele menționate în coloana alăturată pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele:

Sânge uman

Sânge animal pregătit pentru uz terapeutic sau profilactic

Fracțiuni de sânge, altele decât antiseruri, hemoglobină și globulină ser

Hemoglobină, globulină sanguină și globulină ser

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară 3002. Materialele menționate în coloana alăturată pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele menționate în coloana alăturată pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3003

și

3004

Medicamente (exclusiv produsele de la pozițiile tarifare nr. 3002, 3005 sau 3006)

Fabricare din alte materiale decât substanțe active. Totuși, materialele de la pozițiile tarifare nr. 3003 sau 3004 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor luată laolaltă să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3005

Vată, tifon, bandaje și alte articole similare (de exemplu materiale de aplicare, plasturi adezivi, comprese, impregnate sau acoperite cu substanțe farmaceutice sau așezate în forme sau pachete pentru vânzarea en detail în scopuri medicale, chirurgicale, stomatologice sau veterinare

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția substanțelor farmaceutice. Totuși, valoarea materialelor de la poziția tarifară nr. 3005 folosite nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3006

Preparate chimice contraceptive pe bază de hormoni sau spermicide; cimenturi pentru reconstituirea oaselor

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția substanțelor active

ex Capitolul 31

Îngrășăminte, cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 3105, pentru care reglementarea este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3105

Îngrășăminte minerale sau chimice conținând două sau trei dintre elementele fertilizatoare azot, fosfor și potasiu; alte îngrășăminte; mărfuri din acest capitol sub formă de tablete sau forme similare, sau în pachete cu greutate brută nedepășind 10 kg, în afară de:

azotat de sodiu

cianamidă de calciu

sulfat de potasiu

sulfat potasic de magneziu

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 32

Extracte de argăsire sau vopsire; taninuri și derivate ale acestuia; coloranți, pigmenți și alte substanțe colorante; vopsele și lacuri; chit și alte masticuri; cerneluri; mai puțin cele de la pozițiile tarifară nr. 3201 și 3205, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3201

Taninuri și sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați

Fabricare din extracte tanante de origine vegetală

3205

Lacuri colorante; preparări conform celor specificate în nota 3 din acest capitol pe bază de lacuri colorate (2)

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția materialelor de la pozițiile tarifare nr. 3203, 3204 și 3205. Totuși, materialele de la poziția tarifară nr. 3205 pot fi folosite dacă valoarea lor nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 33

Uleiuri volatile și rezinoide; preparate de parfumerie, cosmetice sau de toaletă; cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 3301, pentru care reglementarea este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3301

Uleiuri volatile (lipsite sau nu de terpen), inclusiv solidificabile sau anhidre; rezinoide; concentrate de uleiuri volatile în grăsimi, în uleiuri fixe, în ceruri sau în altele asemenătoare, obținute prin enfleurajare sau prin macerare; produse secundare deterpenice de la deterpenarea uleiurilor volatile; distilați apoși și soluții apoase de uleiuri volatile

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv din materialele încadrate la altă «grupă» (3) a prezentei poziții tarifare. Totuși, materialele din aceeași «grupă» pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3302

Preparate alcoolice conținând toți agenții aromatizanți care caracterizează o băutură

Fabricarea din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția produselor derivate din struguri

ex 3306

Fire de curățat printre dinți (ață dentară)

Fabricare din:

fibre naturale necardate sau nepieptănate, sau altfel prelucrate pentru bobinaj,

substanțe chimice sau celuloză textilă, sau

materiale pentru fabricarea hârtiei

ex Capitolul 34

Săpun, agenți organici tensioactivi de suprafață, preparate pentru spălare, preparate lubrifiante, ceruri artificiale, ceruri preparate, preparate de lustruire sau degresare, lumânări și articole similare, paste de modelare, ceruri și preparate dentare pe bază de ipsos; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3403 și 3404, pentru care poziția este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3403

Preparate lubrifiante cu conținut de uleiuri minerale sau de uleiuri obținute din materiale bituminoase, cu condiția ca acestea să reprezinte o pondere mai mică de 70 % din greutate

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 3404

Ceruri artificiale și ceruri preparate pe bază de parafină, ceruri de petrol, ceruri obținute din materiale bituminoase, ceară gaci de parafină și parafină în solzi

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 35

Substanțe albuminoide; amidon modificat; cleiuri; enzime; cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 3505 și ex 3507, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3505

Dextrine și alte tipuri de amidon modificat (de exemplu amidon pregelatinizat sau esterificat); cleiuri pe bază de amidon sau pe bază de dextrine sau alte tipuri de amidon modificat:

Eteruri și esteri din amidon

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv din alte materiale de la poziția tarifară nr. 3505

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 1108

ex 3507

Enzime preparate ce nu sunt specificate sau incluse în altă parte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu trebuie să depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 36

Explozivi; produse pirotehnice; chibrituri; aliaje piroforice; anumite preparate inflamabile

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 37

Produse fotografice sau cinematografice; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3701, 3702 și 3704, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3701

Plăci și filme fotografice plane, sensibilizate, neexpuse, din orice material în afară de hârtie, carton sau textile; film cu pozitiv plan instantaneu, sensibilizat, neexpus, în pachete sau nu:

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului sau de la poziția tarifară nr. 3702.

3702

Film fotografic în role, sensibilizat, neexpus, din orice material în afară de hârtie, carton sau textile; film cu expunere instantanee în role, sensibilizat, neexpus

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât pozițiile tarifare nr. 3701 sau 3702

3704

Plăci, filme, hârtie, carton și textile fotografice, expuse, dar nedevelopate

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât pozițiile tarifare nr. 3701-3704

ex Capitolul 38

Diverse produse chimice; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 3801, ex 3803, ex 3805, ex 3806, ex 3807, 3808-3814, 3818-3820, 3822, ex 3823 și 3824, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos:

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3801

Grafit coloidal în suspensie în ulei și grafit semicoloidal; paste carbonice pentru electrozi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu trebuie să depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

Grafit în formă de pastă, reprezentând un amestec de mai mult de 30 % în greutate grafit cu uleiuri minerale

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 3403 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3803

Ulei de tal rafinat

Rafinare din ulei de tal brut

ex 3805

Alcool din terebentină sulfat, purificat

Purificare prin distilare sau rafinare a alcoolului brut din terebentina sulfat

ex 3806

Ester de colofoniu

Fabricare din acizi rezinici

ex 3807

Rășină naturală (rășină de gudron din distilarea lemnului)

Distilarea gudronului de lemn

ex 3811

Adezivi preparați pentru uleiuri lubrifiante, conținând uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din materiale bituminoase

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 3811 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

3808-3814,

3818-3820,

3822-3824

Diverse produse chimice:

Următoarele de la poziția tarifară nr. 3824:

Lianți preparați pentru forme sau miezuri de turnare pe bază de rășini naturale

Acizi naftenici, sărurile lor insolubile în apă și esterii lor

Sorbitol, altul decât cel de la poziția tarifară nr. 2905

Sulfați din petrol, excluzând sulfații din petrol ai metalelor alcaline, ai amoniului sau ai etanolaminelor; acizi sulfonici tiofenați ai uleiurilor obținute din minerale bituminoase și sărurile acestora

Schimbătoare de ioni

Degazor pentru tuburi electronice cu vid

Oxid feric alcalin pentru purificarea gazului

Leșie amoniacală pentru purificarea gazelor și oxid uzat produs la purificarea gazului din cărbune

Acizi sulfo-naftenici, sărurile acestora insolubile în apă și esterii acestora

Ulei de fuzel și ulei Dippel

Amestecuri de săruri cu anioni diferiți

Pastă copiatoare cu o bază de gelatină, pe suport textil sau de hârtie sau nu

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 3823

Diverse tipuri de alcool industrial gras

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv acizii grași de la poziția nr. 3823

ex 3901-3915

Materiale plastice în formă primară, deșeuri, talaș și fragmente de plastic:

Produse homopolimerizate prin reacție de adiție

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea oricărui material folosit din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

3916-3921

Materiale plastice semifabricate:

Produse plate, prelucrate suplimentar față de fățuire și tăiere la formă, alta decât cea dreptunghiulară; alte produse cu prelucrări suplimentare față de fățuire

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Produse de homopolimerizare de adiție

valoarea materialelor din capitolul 39 folosite nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele

Fabricare în care valoarea materialelor de la capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

3922-3926

Articole din material plastic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4001

Plăci de cauciuc crep laminat pentru pantofi

Laminarea foilor de cauciuc natural

4005

Cauciuc complex, nevulcanizat, în formă primară sau în plăci, în foi sau benzi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

4012

Roți de cauciuc pneumatice sau retratate; anvelope solide sau elastice, benzi de rulare și bandaje de jantă interschimbabile, din cauciuc

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 4011 sau 4012

ex 4017

Articole din ebonită

Fabricare din ebonită

ex 4102

Piei naturale de oaie și miel, fără lână pe ele

Înlăturarea lânii de pe pieile de oaie sau miel, acoperite cu lână

4104-4107

Piele, fără păr sau lână, alta decât cea de la pozițiile tarifare nr. 4108 sau 4109

Retăbăcirea pieilor pretanate sau

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului

4109

Piele de lac și piele de lac laminată; piele metalizată

Fabricare din piele de la pozițiile tarifare nr. 4104-4107, cu condiția ca valoarea ei să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4302

Blănuri argăsite sau finisate, asamblate, altfel decât în formă de plăci, cruce sau alte forme similare

Fabricare din blănuri argăsite sau finisate, neasamblate

4303

Articole de îmbrăcăminte, accesorii pentru haine și alte articole din blănuri

Fabricare din blănuri argăsite sau finisate, neasamblate, de la poziția tarifară nr. 4302

ex 4403

Lemn tăiat neprelucrat

Fabricare din lemn în stare brută, chiar cojit sau simplu ecarisat

ex 4407

Lemn tăiat la ferăstrău sau așchiat pe lungime, feliat sau decojit, la o grosime depășind 6 mm, geluit, șlefuit sau îmbinat

Rindeluire, șlefuire sau îmbinare

ex 4408

Foi de furnir sau foi pentru placaj, de o grosime nedepășind 6 mm, înnădite și alte tipuri de lemn tăiat cu ferăstrăul pe lungime, tăiat în felii sau decojit, cu o grosime nedepășind 6 mm, rindeluit, șlefuit sau îmbinat

Îmbinare, rindeluire, șlefuire sau îmbinare dințată

ex 4409

Lemn (inclusiv fâșii și frize pentru pardoseli cu parchet, neasamblat) în forme continue (cu lambă, cu uluc, fălțuit, teșit, în formă de V, cu bordură, modelat, rotunjit sau altele asemănătoare) de-a lungul oricăreia dintre muchii sau fațete, șlefuit sau îmbinat

Șlefuire sau îmbinare dințată

Baghete și muluri

Transformare sub formă de baghete sau muluri

ex 4410-ex 4413

Baghete și muluri, inclusiv plinte modelate și alte plăci modelate

Transformare sub formă de baghete sau muluri

ex 4415

Casete, cutii, lăzi din șipci, butoaie și alte ambalaje similare, din lemn

Fabricare din scânduri netăiate la dimensiune

ex 4416

Barili, butoaie, putini, donițe și alte produse și piese de dogărie, din lemn

Fabricare din lemn pentru doage, chiar tăiat pe cele două fețe principale, dar neprelucrat altfel

ex 4418

Tâmplărie și dulgherie în lemn

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, pot fi folosite panouri celulare din lemn, panouri pentru parchet si șindrile («shingles» și «shakes»)

Baghete și muluri

Transformare sub formă de baghete sau muluri

ex 4421

Șplinturi pentru chibrituri, dopuri de lemn sau cuie de lemn pentru încălțăminte

Fabricare din lemn de la orice poziție tarifară, cu excepția lemnului tras de la poziția tarifară nr. 4409

4503

Articole din plută naturală

Fabricare din pluta de la poziția tarifară nr. 4501

ex 4811

Hârtie și carton, numai riglate, liniate sau împărțite în pătrățele

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4816

Hârtie de indigo, autocopiatoare și alte tipuri de hârtie de copiat sau de transfer (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 4809), matrițe de multiplicare și plăci offset, din hârtie, ambalate la cutie sau nu

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei din capitolul 47

4817

Plicuri, cărți poștale, cărți poștale simple, cărți de corespondență, din hârtie sau carton; cutii, pungi, mape și compendii pentru scris, din hârtie sau carton, conținând sortimente de articole de papetărie

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4818

Hârtie igienică

ex 4819

Mucava, cutii, pungi și alte containere pentru ambalare, din hârtie, carton, vată de celuloză sau rețele de fibre de celuloză

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului și

ex 4820

Blocuri de corespondență

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4823

Alte tipuri de hârtie, carton, vată de celuloză și rețele de fibre de celuloză, tăiate la o anume mărime sau formă

4909

Cărți poștale tipărite sau ilustrate; cărți poștale tipărite cu urări, mesaje sau anunțuri personalizate, ilustrate sau nu, cu sau fără plicuri sau margini

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția materialelor de la pozițiile tarifare nr. 4909 sau 4911

4910

Calendare de orice tip, tipărite, inclusiv blocuri de calendare:

Calendare de tip «permanent», cu porțiuni înlocuibile fixate pe alte baze decât din hârtie sau carton

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul și

5501-5507

Fibre artificiale

Fabricare din substanțe chimice sau pastă textilă

ex capitolele

50-55

Fir, monofilament și ață:

Fir de mătase

Fabricare din coconi de viermi de mătase sau din deșeuri de mătase, necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

Altele

Fabricare din:

fibre naturale necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale pentru fabricarea hârtiei

Țesături:

Incorporând fir de cauciuc

Fabricare din fire unice

Altele

Fabricare din:

fir de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 56

Vătuire, pâslă și nețesute; fire speciale; rețea de cord răsucită, sfoară și frânghie și articole din aceasta, mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 5602, 5604, 5605 și 5606, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos:

Fabricare din:

fire de cocos,

fibre naturale,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5602

Fetru, impregnat sau nu, căptușit, acoperit sau stratificat:

Fetru țesut pe mașini de țesut cu ace

Fabricare din:

fibre naturale,

substanțe chimice sau pastă textilă

Totuși:

câlții filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5402,

fibrele de polipropilenă de la pozițiile tarifare nr. 5503 sau 5506

sau

câlții filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5501

care sunt formați din filamente sau fibre a căror finețe individuală este în toate cazurile sub 9 decitex, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue obținute din caseină sau

substanțe chimice sau pastă textilă

5604

Fir și corzi din cauciuc, acoperite cu material textil; fir și bandă textilă și altele asemenătoare de la pozițiile tarifare nr. 5404 și 5405, impregnate, învelite, acoperite sau dublate cu cauciuc sau materiale plastice:

Fir sau corzi din cauciuc, acoperit cu material textil

Fabricare din fir sau corzi din cauciuc neacoperite cu material textil

Altele

Fabricare din:

fibre naturale necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5605

Fir metalizat, firetat sau nu, fiind fir textil sau bandă, sau asemănător de la poziția tarifară nr. 5404 sau 5405, combinat cu metal sub formă de ață, bandă sau pudră, sau acoperit cu metal

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5606

Fir firetat și bandă, și asemănător de la poziția tarifară 5404 sau 5405, firetat (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 5605, și fir de păr de cal firetat); fir de găitan (inclusiv fir de găitan din lână; fir de efect cu bucleuri

Fabricare din:

fibre naturale

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

Capitolul 57

Covoare și alte acoperitoare de podea

Din fetru pe mașini de țesut cu ace

Fabricare din:

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Cu toate acestea:

filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5402,

fibre discontinue de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5503 sau 5506 sau

cabluri din filamente de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5501,

unde finețea fiecărui fir unic sau filament nu ar trebui să depășească în nici un caz 9 decitex, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Din alt tip de fetru

Fabricare din:

fibre naturale necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din:

fire de cocos,

fibre textile sintetice sau artificiale,

fibre naturale sau

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare

ex Capitolul 58

Țesături speciale; țesături cu smocuri; dantele; tapiserii; fireturi; broderii, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 5805 și 5810; regula pentru poziția tarifară nr. 5810 este stabilită mai jos:

Combinate cu fire de cauciuc

Fabricare din fir unic

Altele

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare) în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

5810

Broderie în bucată, în benzi sau în motive

Fabricare din fire

5901

Țesături acoperite cu clei sau cu substanțe amilacee, de tipul celor utilizate pentru coperțile exerioare ale cărților sau altele asemănătoare; pânză de copiat; pânze pregătite pentru pictură, vatir și alte materiale textile asemănătoare pentru confecționarea pălăriilor

Fabricare din fire

5902

Țesături cord pentru anvelope din fire din nailon sau din alte poliamide, din poliesteri sau vâscoza cu tenacitate mare:

Conținând nu mai mult de 90 % din greutate materiale textile

Fabricare din fire

Altele

Fabricare din substanțe chimice sau pastă textilă

5903

Țesături impregnate, îmbrăcate, acoperite sau stratificate cu material plastic, altele decât cele de la poziția nr. 5902

Fabricare din fire

5904

Linoleum, chiar decupat; acoperitoare de podea constând dintr-o îmbracare sau o acoperire aplicată pe un suport textil, chiar decupate

Fabricare din fire

5905

Tapete din materiale textile:

Impregnate, căptușite, acoperite, sau laminate cu cauciuc, material plastic sau alte materiale

Fabricare din fire

Altele

Fabricare din:

fire de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare) în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

5906

Țesături cauciucate, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 5902:

Țesături tricotate sau croșetate

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Alte țesături produse din fir filamentar sintetic, conținând mai mult de 90 % din greutate materiale textile

Fabricare din substanțe chimice

Altele

Fabricare din fire

5907

Țesături impregnate în alt mod, căptușite sau acoperite; pânză pictată pentru decoruri scenice sau decoruri de ateliere, sau altele asemănătoare

Fabricare din fire

5908

Fitiluri textile, țesute, împletite sau tricotate, pentru lămpi, sobe, brichete, lumânări și altele asemănătoare; manșoane pentru lămpi cu incandescență și tricoturi circulare, impregnate sau nu

Fabricare din fire unice

5909-5911

Articole textile de tipul celor destinate utilizării industriale:

Discuri sau inele de lustruire, altele decât cele de fetru de la poziția tarifară nr. 5911

Fabricare din fire sau deșeuri de țesături sau zdrențe de la poziția tarifară nr. 6310

Altele

Fabricare din:

fire de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Capitolul 60

Materiale tricotate sau croșetate

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau altfel prelucrate pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Capitolul 61

Articole de îmbrăcăminte și accesorii pentru haine, tricotate sau croșetate

ex Capitolul 62

Articole de îmbrăcăminte și accesorii pentru îmbrăcăminte, netricotate sau necroșetate, cu excepția celor de la pozițiile nr. 6213 și 6214 și ex 6217, pentru care sunt enumerate mai jos regulile

Fabricare din fire

6213

și

6214

Batiste, șaluri, eșarfe, fulare, mantile, voaluri și altele asemănătoare

Fabricare din fire textile unice nealbite

ex 6217

— Căptușeală pentru gulere și manșoane, decupate

Fabricare în care:

toate materialele foolosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

6301-6304

Pături, pleduri, lenjerie de pat etc.; perdele etc., alte articole decorative:

— Din pâslă sau din nețesute

Fabricare din:

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din fir textil unic nealbit

6305

Saci și pungi, de tipul celor folosite pentru împachetarea mărfurilor

Fabricare din:

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

6306

Prelate, vele pentru ambarcațiuni, planșe cu vele sau vehicule de teren, tende, parasolare, corturi și articole de camping:

Din nețesute

Fabricare din:

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din fire textil unice nealbite

6307

Alte articole textile confecționate prin asamblare, inclusiv tipare de îmbrăcăminte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

6308

Seturi ce constau din materiale țesute și din fir textil, cu sau fără accesorii, pentru confecționarea de covoare, tapițerii, fețe de masă sau șervețele brodate sau articole textile similare, ambalate în pachete pentru vânzarea en detail

Fiecare element al setului trebuie să satisfacă reglementarea care i s-ar aplica dacă nu ar fi inclus în set. Totuși, articolele neoriginare pot fi încorporate, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 15 % din prețul de uzină al produsului

6401-6405

Încălțăminte

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția pieselor nemetalice pentru încălțăminte de la poziția nr. 6406

6503

Pălării de fetru și alte articole de purtat pe cap din fetru, fabricate din corpuri de pălărie, capișoane sau discuri pentru pălării de la poziția nr. 6501, cu sau fără căptușeală sau bordură

Fabricare din fire sau din fibre textile

6505

Pălării și alte articole de purtat pe cap, tricotate sau croșetate, sau fabricate din dantelă, fetru sau alte pânză textilă, în piesa propriu-zisă (dar nu în fâșii), căptușite sau bordate; fileuri de păr din orice material, cu sau fără căptușeală sau bordură

Fabricare din fire sau fibre textile

6601

Umbrele și umbrele de soare (inclusiv umbrele-baston, umbrele de grădină sau umbrele similare)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 6803

Articole din ardezie sau ardezie aglomerată

Fabricare din ardezie prelucrată

ex 6804

și

6805

Articole confecționate din abrazivi artificiali pe bază de carbură de siliciu

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția materialelor de la poziția nr. 6804 sau 6805 și carbura de siliciu de la poziția nr. 2849

ex 6812

Articole din azbest, sau din amestecuri pe bază de azbest sau pe bază de azbest sau carbonat de magneziu

Fabricare din fibre de azbest fabricat sau din amestecuri pe bază de azbest, sau pe bază de azbest și carbonat de magneziu

ex 6814

Articole din mica; inclusiv mica sinterizată sau mica reconstituită pe suport de hârtie, carton sau alte materiale

Fabricare din mica prelucrată (inclusiv mica aglomerată sau reconstituită)

7006

Sticla de la poziția nr. 7003, 7004 sau 7005, îndoită, prelucrată pe margini, gravată, perforată, emailată sau prelucrată în alt fel, dar neînrămată sau asortată cu alte materiale

Fabricare din materiale de la poziția nr. 7001

7007

Sticlă incasabilă, constând din sticlă întărită (călită) sau sticlă multistrat

7008

Unități izolatoare din sticlă cu pereți multipli

7009

Oglinzi din sticlă, înrămate sau nu, inclusiv oglinzi retrovizoare

7010

Baloane de sticlă, sticle, flacoane, garafe, borcane, vase, fiole și alte containere din sticlă, de tipul celor folosite la transportarea sau ambalarea mărfurilor; vase de conservare din sticlă; dopuri, capace sau alte recipiente din sticlă

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Tăierea obiectelor de sticlă, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

7013

Articole din sticlă de tipul celor folosite la masă, bucătărie, toaletă, birouri, decorațiuni interioare sau pentru în scopuri similare (altele decât cele de la poziția nr. 7010 sau 7018)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului

sau

Tăierea obiectelor de sticlă, cu condiția ca valoarea obiectelor de sticlă netăiate să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7019

Articole (altele decât fir) din fibre de sticlă

Fabricare din:

fitile necolorate, semitort, fir sau șuvițe tăiate mărunt sau

vată de sticlă

ex 7101

Perle naturale sau de cultură, gradate și înșirate temporar pentru transport

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7102,

ex 7103

și

ex 7104

Pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau restaurate) prelucrate

Fabricare din pietre prețioase sau semiprețioase neprelucrate

ex 7106,

ex 7108

și

ex 7110

Metale prețioase semiprelucrate sau în formă de pulbere

Fabricare din metale prețioase brute

ex 7107,

ex 7109

și

ex 7111

Metale placate cu metale prețioase, semiprelucrate

Fabricare din metale placate cu metale prețioase

7116

Articole din perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau restaurate)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7117

Imitații de bijuterii

Fabricare în care toate materiale folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului

sau

Fabricare din piese de metal comun, neplacate și neacoperite cu metale prețioase, cu condiția ca valoarea tuturor materialelor folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

7207

Produse semifinisate din fier sau oțel nealiat

Fabricare din materialele de la pozițiile nr. 7201, 7202, 7203, 7204 sau 7205

7208-7216

Produse laminate, bare pătrate și bare rotunde, corniere, profile și secțiuni din fier sau oțel nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția nr. 7206

7217

Sârmă din fier sau oțel nealiat

Fabricare din semifabricate de la poziția nr. 7207

ex 7218,

7219-7222

Produse semifinite, produse laminate, bare pătrate și bare rotunde, corniere, profile și secțiuni din oțel inoxidabil

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția nr. 7218

7223

Sârmă din oțel inoxidabil

Fabricare din semifabricate de la poziția nr. 7218

ex 7224,

7225-7227

Produse semifinite, produse laminate, bare pătrate și bare rotunde în colaci rulați neuniform, din alt oțel aliat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția nr. 7224

7228

Alte bare pătrate și bare rotunde din alt oțel aliat; corniere, profile și secțiuni, din alt oțel aliat, bare pătrate și bare rotunde de foraj goale pe interior, din oțel aliat și nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la pozițiile nr. 7206, 7218 sau 7224

7229

Sârmă din alte tipuri de oțel aliat

Fabricare din semifabricate de la poziția nr. 7224

ex 7301

Palplanșe

Fabricare din materiale de la poziția nr. 7206

7302

Material pentru construirea de cale ferată sau cale rulare tramvai din fier sau oțel, următoarele: șine, contrașine și șine cu cremalieră, lame de macaz, inimi de schimbător de cale, ace de macaz și alte piese de macaz, traverse din lemn (traverse), eclise de joantă, saboți de șina, saboți de șină sub formă de pană, plăci sub șină (plăci de bază), bride de șină, paturi ale căii de rulare, elemente de legătură și alt material specializat pentru unirea și fixarea șinelor

Fabricare din materiale de la poziția nr. 7206

7304,

7305

și

7306

Tuburi, țevi și profile tubulare, din fier (cu excepția fontei) sau oțel

Fabricare din materiale de la pozițiile nr. 7206, 7207, 7218 sau 7224

7308

Structuri (mai puțin clădiri prefabricate de la poziția tarifară nr. 9406) și părți ale structurilor (de exemplu poduri și secțiuni de pod, porți de ecluză, turnuri, piloni din zăbrele, acoperișuri, cadre de acoperiș, uși și ferestre și ramele acestora și praguri pentru uși, obloane, balustrade, stâlpi și coloane) din fier sau oțel; plăci, bare rotunde, corniere, secțiuni, tuburi și altele asemănătoare, pregătite pentru utilizare la structuri, din fier și oțel

Fabricare în care toate materiale folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului. Totuși, cornierele, profilele și secțiunile sudate de la poziția nr. 7301 nu pot fi folosite.

ex 7322

Radiatoare pentru încălzirea centrală, neîncălzite electric

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția nr. 7322 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 74

Cupru și articole din acesta, cu excepția pozițiilor nr. 7401-7405; reglementarea pentru poziția nr. ex 7403 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7403

Aliaje de cupru, neprelucrate

Fabricare din cupru rafinat, neprelucrat sau din deșeuri și resturi de cupru

ex Capitolul 75

Nichel și articole din acesta, cu excepția poziției tarifare nr. 7501-7503

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 76

Aluminiu și articole din acesta, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7601, 7602 și ex 7616; reglementarea pentru poziția nr. 7616 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7616

Articole din aluminiu, altele decât plasele de sârmă, pânzele metalice, grilajele, țesătura de rigidizare și alte materiale asemănătoare (inclusiv sitele continue) din sârmă de aluminiu și din aluminiu expandat

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului, totuși plasele de sârmă, pânzele metalice, grilajele, zăbrelele, țesătura de rigidizare și materialele asemănătoare (inclusiv sitele continue) din sârmă de aluminiu și din aluminiu expandat pot fi folosite și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 78

Plumb și articole din acesta, cu excepția pozițiilor nr. 7801 și 7802; regula pentru poziția nr. 7801 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7801

Plumb sub formă brută:

Plumb rafinat

Fabricare din plumb sub formă brută sau plumb prelucrabil

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția nr. 7802 nu pot fi folosite

ex Capitolul 79

Zinc și articole din zinc, cu excepția pozițiilor nr. 7901 și 7902; regula pentru poziția nr. 7901 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7901

Zinc neprelucrat

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția nr. 7902 nu pot fi folosite

ex Capitolul 80

Staniu și articole din acesta, cu excepția pozițiilor nr. 8001, 8002 și 8007; regula pentru poziția nr. 8001 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

8001

Staniu neprelucrat

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 8002 nu pot fi folosite

ex Capitolul 81

Alte metale comune, prelucrate; articole din acestea

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite și încadrate la aceeași poziție cu a produsului nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

8206

Unelte din două sau mai multe poziții nr. 8202-8205, aranjate în seturi pentru vânzare en detail

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât pozițiile nr. 8202-8205. Totuși, uneltele de la pozițiile nr. 8202-8205 pot fi incluse în set, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului

8207

Unelte interschimbabile pentru scule de mână, funcționând sau nu cu energie electrică, sau pentru mașini-unelte (de exemplu pentru presare, ștanțare, poansonare, filetare, filare, forare, săpare, broșare, frezare, strunjire și montare de șuruburi), inclusiv matrițe pentru ambutisarea sau extrudarea metalelor, și unelte pentru forare în piatră sau săpare în pământ

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8208

Cuțite și lame de tăiat pentru utilaje și dispozitive mecanice

ex 8211

Cuțite cu lame de tăiat, dințate sau nu (inclusiv cosoare), altele decât cuțitele de la poziția tarifară nr. 8208

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului. Totuși, lamele și mânerele de cuțit din metal comun pot fi folosite

8214

Alte articole de tăiat (de exemplu mașini de tuns, satâre de măcelărie sau de bucătărie, cuțite pentru mașini de tocat și mărunțit, cuțite pentru hârtie); seturi și instrumente de manichiură sau pedichiură (inclusiv pile de unghii)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului. Totuși, mânerele din metal comun pot fi folosite

8215

Linguri, furculițe, polonice, linguri de spumat, palete pentru prăjituri, cuțite de pește, cuțite de unt, clești de zahăr și alte tacâmuri sau articole similare de veselă

ex 8306

Statuete și alte ornamente din metal comun

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât cea a produsului. Totuși, celelalte materiale de la poziția nr. 8306 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 84

Reactoare nucleare, cazane, mașini și dispozitive mecanice de uz casnic; piese ale acestora; cu excepția celor ce se încadrează la următoarele poziții sau părți ale pozițiilor pentru care regulile sunt stabilite mai jos: 8403, ex 8404, 8406-8409, 8412, 8415, 8418, 8425-8430, ex 8431, 8444-8447, ex 8448, 8452, 8456-8466, 8469-8472, 8480, ex 8483, 8484 și 8485

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție cu aceea a produsuluui sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8403

și

ex 8404

Cazane pentru încălzire centrală, altele decât cele de la poziția nr. 8402, și instalația auxiliară pentru cazane pentru încălzire centrală

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție decât pozițiile nr. 8403 sau 8404. Totuși, materialele încadrate în cadrul pozițiilor nr. 8403 sau 8404 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor cumulată să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

8406

Turbine cu aburi și alte tipuri de turbine cu aburi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8407

Motoare cu ardere internă cu aprindere prin scânteie și cu mișcare alternativă a pistoanelor

8408

Motoare cu combustie internă, cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel și semidiesel)

8409

Piese folosite exclusiv sau în principal la motoarele de la poziția tarifară nr. 8407 sau 8408

8412

Alte motoare

8415

Aparate de aer condiționat, constând dintr-un ventilator acționat de un motor și elemente pentru schimbarea temperaturii și a umidității, inclusiv acele utilaje la care umiditatea nu poate fi reglată separat

8418

Frigidere, congelatoare și alte echipamente de refrigerare sau congelare, electrice sau de alt fel; pompe de căldură, altele decât aparatele de aer condiționat de la poziția nr. 8415

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului, și

valoarea tuturor materialelor neoriginare nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8425-8428

Utilaje de ridicare, manipulare, încărcare sau descărcare

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția nr. 8431 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8429

Buldozere autopropulsate, buldozere cu lamă orientabilă, gredere, nivelatoare, screpere, lopeți mecanice, excavatoare, încărcătoare, utilaje de compactare și rulouri compresoare pentru drumuri

Rulouri compresoare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția nr. 8431 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8430

Alte utilaje de deplasare, nivelare, raclare, excavare, compactare, tasare, extracție sau de găurire, pentru pământ, minerale sau minereuri; berbeci și extractori de piloți; pluguri de zăpadă și suflante de zăpadă

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția nr. 8431 sunt folosite până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 8431

Piese pentru rulouri compresoare rutiere

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8444-8447

Utilaje din aceste poziții pentru utilizare în industria textilă

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8448

Dispozitive auxiliare pentru utilizare cu utilaje pentru pozițiile nr. 8444 și 8445

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8452

Mașini de cusut, altele decât cele pentru coaserea cărților de la poziția nr. 8440; furnituri, baze și coperte special proiectate pentru mașini de cusut; ace pentru mașini de cusut:

Mașini de cusut

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite la asamblarea capului (fără motor) nu depășește valoarea materialelor originare folosite și

mecanismele de întindere a firului, de agățare și mecanismul pentru zigzag folosit trebuie să fie deja originare

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8456-8466

Mașini-unelte și dispozitive și piesele acestora și accesoriile de la pozițiile nr. 8456-8466

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8469-8470

8471,

8472

Echipamente de birou (de exemplu mașini de scris, mașini de calculat, mașini de procesare automată a datelor, mașini de copiat, mașini de capsat)

8480

Forme de turnare pentru turnarea de metale; baze de formare, modele de turnare; tipare de turnare; matrițe pentru metal (altele decât formele), carburi metalice, sticlă, materiale minerale, cauciuc și plastic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 8483

Șuruburi de ax

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8484

Garnituri de etanșare și racorduri similare din plăci din metal combinat cu alt material sau două sau mai multe straturi de metal; seturi de sortimente de garnituri de etanșare și racorduri similare, distincte din punct de vedere al compoziției, ambalate în pungi, plicuri sau ambalaje similare; sigilii mecanice

8485

Piese de schimb pentru dispozitive, neconținând conectori electrici, izolatori, bobine, contacte sau alte elemente electrice, nespecificate sau neincluse în altă parte în prezentul capitol

ex Capitolul 85

Aparate și echipamente electrice și piese ale acestora; aparate de înregistrare și reproducere a sunetului, aparate de înregistrare și reproducere a imaginii de televiziune și aparate de înregistrare și redare a sunetului și piese și accesorii pentru astfel de articole; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8501, 8502, ex 8504, ex 8517, ex 8518, 8519-8529, 8535-8537, 8542, 8544-ex 8548

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8501

Motoare și generatoare electrice (cu excepția grupurilor electrogene)

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8502

Seturi generatoare de electricitate și convertoare rotative

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8501-8503, luate împreună, sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 8504

Unități de alimentare pentru mașinile automate de procesare a datelor

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8517

Videofoane

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

acolo unde, în cadrul limitei de mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai la o valoare de până la 5 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor folosite care nu sunt originare nu depășește valoarea materialelor folosite care sunt originare

ex 8518

Microfoane și stative pentru acestea; difuzoare, amplasate sau nu în incinte; amplificatoare electrice de audiofrecvență; seturi de amplificatoare electrice de sunet

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cadrul limitei de mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai la o valoare de până la 5 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor care nu sunt originare folosite nu depășește valoarea materialelor folosite care sunt originare

8519

Pick-upuri (platane fără amplificare), casetofoane și altă aparatură de reproducere a sunetului, neîncorporând dispozitive de înregistrare a sunetului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8520

Magnetofoane și altă aparatură pentru înregistrarea sunetului, încorporând sau nu un dispozitiv de înregistrare a sunetului

8521

Aparate pentru înregistrare sau reproducere video

8522

Piese și accesorii ale aparaturii de la pozițiile tarifare nr. 8519-8521

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8523

Suporturi neînregistrate pregătite pentru înregistrarea sunetului sau înregistrarea similară a altor fenomene, altele decât produsele din capitolul 37

8524

Discuri, benzi sau alte suporturi înregistrate pentru sunet sau alte fenomene înregistrate în mod similar, inclusiv matrițe și copii etalon pentru producerea de discuri, dar excluzând produsele din capitolul 37:

Matrițe și copii etalon pentru producerea de discuri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8523 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8525

Aparatură de transmisie pentru radiotelefonie, radiotelegrafie, radiodifuziune sau televiziune, încorporând sau nu aparatură de recepție sau aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului; camere de televiziune; camere video cu imagine staționară și alte camere video cu înregistrare

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8529 sunt folosite numai la până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8526

Aparatură radar, aparatură de radionavigație și aparatură radio de comandă și control la distanță

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita indicată de mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8529 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

8527

Aparatură de recepție pentru radiotelefonie, radiotelegrafie sau radiodifuziune, combinate sau nu, în aceeași casetă, cu aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului sau cu ceas

8528

Receptoare de televiziune (inclusiv monitoare video și aparate de proiecție video), combinate sau nu, în aceeași casetă, cu sau fără receptoare de radiodifuziune sau aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului sau a imaginii; monitoare video și videoproiectoare

8529

Piese destinate folosirii exclusive sau în principal cu aparatura de la poziția tarifară nr. 8525-8528

Destinat folosirii exclusive sau în principal cu aparatura de înregistrare sau reproducere video

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita indicată de mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8535

și

8536

Aparatură electrică pentru comutarea sau protecția circuitelor electrice sau pentru realizarea conectării la sau în circuitele electrice

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8538 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8537

Tablouri, panouri (inclusiv panouri de control numeric), console, pupitre, dulapuri și alte baze, echipate cu două sau mai multe aparaturi de la poziția tarifară nr. 8535 sau 8536, pentru controlul și distribuirea energiei electrice, inclusiv acele tipuri de baze încorporând instrumente sau aparatură din capitolul 90, alta decât aparatura de comutare de la poziția tarifară nr. 8517

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8538 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8542

Circuite electronice integrate și microansamble

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8541 sau 8542 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8544

Conductori izolați (inclusiv cei emailați sau anodizați), fir, cablu (inclusiv cablu coaxial) și alți conductori electrici izolați, prevăzuți sau nu cu conectori; cabluri din fibră optică, alcătuite din fibre individuale în manta, asamblate sau nu la conductori sau prevăzute sau nu cu conductori

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8545

Electrozi de cărbune, perii de cărbune, cărbuni de lampă, cărbuni de baterie și alte articole din grafit sau din alt fel de cărbune, cu sau fără metal, de tipul celor utilizați în scopuri electrice

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8546

Izolatori electrici din orice material

8547

Garnituri izolatoare pentru mașini dispozitive sau echipamente electrice, fiind în totalitate garnituri din material izolator, cu excepția unor componente minore din metal (de exemplu mufe înfiletate), încorporate numai în timpul turnării exclusiv în scopul asamblării, altul decât izolatorii de la poziția tarifară nr. 8546; tuburi pentru conductorii electrici și joncțiunile acestora, din metal comun căptușit cu material izolator

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8548

Piese electrice pentru utilaje și aparatură, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în prezentul capitol

Baterii și acumulatori consumate

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară ca și produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8601-8607

Locomotive de cale ferată sau vagoane motoare pentru tramvai, material rulant și piese de schimb pentru acesta

8608

Dispozitive și accesorii de cale ferată pentru tren sau tramvai; semnalizare mecanică (inclusiv electromecanică); echipament de control al siguranței traficului pentru cale de rulare ferată sau de tramvai, rutieră, cursuri de ape interioare, facilități de parcare, instalații portuare sau de aeroport; piese de schimb ale celor menționate anterior

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8609

Containere (inclusiv containere pentru transportul fluidelor) special proiectate și echipate pentru transport la unul sau mai multe moduri de transport

ex Capitolul 87

Vehicule, altele decât materialul rulant de cale ferată sau tramvai și piese de schimb și accesorii ale acestuia; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8709-8711, ex 8712, 8715 și 8716

8709

Transportoare uzinale, autopropulsate, neprevăzute cu echipamente de ridicare sau manipulare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, docuri sau aeroporturi pentru transporturi de mărfuri la distanțe mici; tractoare de tipul celor folosite pe platformele gărilor; piese ale vehiculelor de mai sus

8710

Tancuri și alte vehicule blindate de luptă, motorizate, echipate sau nu cu arme de luptă și piese ale unor astfel de vehicule

8711

Motociclete (inclusiv motorete) și biciclete prevăzute cu un motor auxiliar, cu sau fără ataș; atașe

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea materialelor neoriginare nu depășește valoarea materialelor care sunt originare

ex 8712

Biciclete fără rulmenți

Fabricare din materiale neîncadrate în poziția tarifară nr. 871

8715

Cărucioare pentru copii și piesele acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8716

Remorci și semiremorci; alte vehicule, nepropulsate mecanic; piese ale acestora

8803

Piese ale mărfurilor de la poziția tarifară nr. 8801 și 8802

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8803 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

8804

Parașute (inclusiv parașute dirijabile și parapante) și rotoparașute; piese ale acestora și accesorii pentru acestea:

Rotoparașute

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv materiale de la poziția tarifară nr. 8804

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8804 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

8805

Dispozitive de lansare a aeronavelor; opritoare de punte sau dispozitive similare; aparatură de pregătire pentru zbor, piese ale articolelor menționate

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8805 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 89

Nave, bărci și structuri plutitoare

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, corpurile de navă de la poziția tarifară nr. 8906 nu pot fi folosite

Capitolul 90

Instrumente și aparatură optică, fotografică, cinematografică, de măsură, verificare, de precizie, medicală sau chirurgicală; piese si accesorii ale acestora; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 9001, 9002, 9004, ex 9005, ex 9006, 9007, 9011, ex 9014, 9015-9017, ex 9018 și 9024 -9033

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9001

Fibre optice și fascicule de fibre optice; cabluri din fibre optice și altele decât cele de la poziția tarifară nr. 8544; folii si plăci de material polarizant; lentile (inclusiv lentile de contact), prisme, oglinzi și alte elemente optice, din orice material, nemontate, altele decât astfel de elemente din sticlă neprelucrate optic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9002

Lentile, prisme, oglinzi și alte elemente optice din orice material, montate, fiind părți din sau dispozitive ale unor instrumente sau aparate, altele decât elementele din sticlă neprelucrate optic

9004

Ochelari, ochelari de soare și asemănătoare, corectoare, protectoare sau de alt fel

ex 9005

Binocluri, monocluri, alte telescoape optice și alte montaje ale acestora, cu excepția telescoapelor astronomice cu refracție și montaje ale acestora

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor folosite care sunt originare

ex 9006

Aparate fotografice (altele decât cele cinematografice); aparatură fotografică cu flash și cu bec blitz, altele decât becurile cu aprindere electrică

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor neoriginare folosite

9007

Camere cinematografice și proiectoare, încorporând sau nu aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9011

Microscoape optice compuse, inclusiv acelea pentru microfotografiere, cinemicrofotografiere sau microproiecție

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor folosite care sunt originare

ex 9014

Alte instrumente sau dispozitive de navigație

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9015

Instrumente sau aparatură topometrică (inclusiv topografiere fotogrametrică), hidrografică, oceanografică, hidrologică meteorologică sau geografică, mai puțin busole; telemetre

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9016

Cântare cu sensibilitate de 5 cg sau chiar mai mare, cu sau fără greutăți

9017

Instrumente de desen, de marcat sau de calculat matematic (de exemplu mașini de desenat, pantografe, raportoare, truse de desenat, rigle de calcul, calculatoare cu disc); instrumente pentru măsurarea lungimii, pentru uz manual (de exemplu rigle de măsurat și rulete cu bandă de măsurat, micrometre, șublere) care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în acest capitol

ex 9018

Scaune stomatologice incorporând aparatură dentară sau chiuvete dentare (scuipătoare)

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 9018

9024

Mașini și aparatură pentru încercarea durității, rezistenței, compresibilității, elasticității sau a altor proprietăți mecanice ale materialelor (de exemplu metale, lemn, textile, hârtie, plastic)

9025

Hidrometre și instrumente de regim constant, termometre, pirometre, barometre, higrometre și psihometre, cu înregistrare sau nu, și orice combinație posibilă a acestor instrumente

9026

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau verificarea debitului, nivelului, presiunii sau a altor elemente variabile ale lichidelor sau gazelor (de exemplu debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, calorimetre), exclusiv instrumentele și aparatele de la poziții tarifare nr. 9014, 9015, 9028 sau 9032

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9027

Instrumente și aparatură pentru analize fizice și chimice (de exemplu polarimetre, refractometre, spectrometre, aparatură pentru analiza gazelor sau fumului); instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea vâscozității, porozității, dilatării, tensiunii de suprafață sau altele asemănătoare; instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea cantității de căldură, sunet sau lumină (inclusiv exponometre); microtomi (instrumente pentru tăierea secțiunilor foarte subțiri)

9028

Contoare pentru măsurarea alimentării cu gaz, lichid sau electricitate, inclusiv calibrarea contoarelor pentru acestea:

Piese și accesorii

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9029

Turometre, contoare de producție, aparate de kilometraj, pedometre și altele asemănătoare; indicatori de viteză și tahometre, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 9104 sau 9015; stroboscoape

9030

Osciloscoape, analizatori de spectru și alte instrumente sau aparatură pentru măsurarea sau verificarea cantităților electrice, cu excepția contoarelor de la poziția tarifară nr. 9028; instrumente și aparatură pentru măsurarea sau detectarea razelor alfa, beta, gamma sau X, a radiațiilor cosmice sau a altor radiații de ionizare

9031

Instrumente de măsurare sau verificare, aparatură și utilaje, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în prezentul capitol; proiectoare de profiluri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9032

Instrumente și aparatură de reglare sau control automat

9033

Piese și accesorii (care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în acest capitol) pentru utilaje, aparatură, instrumente sau aparate din capitolul 90

ex Capitolul 91

Ceasuri de masă și ceasuri de mână și piese ale acestora; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți ale pozițiilor tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 9105, 9109-9113

9105

Alte ceasuri

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9109

Mecanisme de ceas, complete și asamblate

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9110

Mecanisme complete de ceas de mână sau de masă, neasamblate sau parțial asamblate (seturi de mecanisme); ceasuri de masă incomplete sau mecanisme de ceas de masă, asamblate; mecanisme brute de ceas de masă sau ceas de mână

în limita de mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 9114 sunt folosite doar până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9111

Carcase și piese de ceas

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9112

Carcase de ceas și carcase de tip similar pentru alte mărfuri din prezentul capitol și piese ale acestora

9113

Curele de ceas, curele bandă și brățări de ceas și piese ale acestora:

Din metal comun, placate sau nu cu aur, sau din metal acoperit cu metal prețios

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 92

Instrumente muzicale; piese și accesorii ale unor astfel de articole

Capitolul 93

Arme și muniții; piese și accesorii ale acestora

9405

Lămpi și accesorii de iluminat, inclusiv reflectoare și lămpi spot și piese ale acestora, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte; firme luminoase, plăci de nume luminoase și altele asemănătoare, având o sursă de lumină permanentă fixată și piese ale acestora care nu sunt specificate și incluse în altă parte

9406

Clădiri prefabricate

9503

Alte jucării; modele de mărime redusă («la scară») și modele de recreare, care funcționează sau nu; jocuri puzzle de toate tipurile

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul și

cu condiția ca toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9506

Capete de bastoane de golf finisate

Fabricare din blocuri în formă brută

ex 9601

și

ex 9602

Articole provenite de la animale sau vegetale, sau materiale minerale pentru sculptură

Fabricare din materiale de sculptură «prelucrate» de la aceeași poziție tarifară

ex 9603

Mături și perii (mai puțin măturile din târn și cele asemănătoare), mături de podea mecanice cu comenzi manuale, nemotorizate; bidinele și trafaleți, storcătoare și mopuri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9605

Seturi de voiaj pentru toaleta personală, pentru cusut sau pentru curățarea pantofilor sau a hainelor

Fiecare element din set trebuie să satisfacă reglementarea care i s-ar aplica dacă nu ar fi inclus în set. Cu toate acestea, articolele neoriginare pot fi incorporate, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului

9606

Nasturi, închizători prin presare, capse și butoni cu închidere prin apăsare, matrițe de nasturi și alte părți ale acestor articole

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul și

toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

9608

Pixuri; cu vârf din pâslă și alte instrumente de scris cu vârf poros; stilouri, pixuri, obiecte de scris tip stilograf și alte stilouri; stilouri de copiere; creioane cu împingerea sau alunecarea minei; tocuri de stilouri, suporturi de creion și suporturi similare; piese de schimb (inclusiv capace și dispozitive de pixare) ale acestor articole, altele decât cele din poziția tarifară nr. 9609

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, vârfurile și bilele de vârf pot fi folosite, iar celelalte materiale din aceeași poziție tarifară pot fi folosite, de asemenea, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

9612

Benzi pentru mașina de scris sau benzi similare, tușate sau pregătite în alt fel pentru a lăsa urmă, fiind rulată sau în cartuș, sau nu; tușiere, impregnate cu cerneală sau nu, cu sau fără cutii

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul și

cu condiția ca toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9614

Pipe de fumat sau capete de pipă

Fabricare din blocuri fasonate brut”

(1)  Vezi nota introductivă 7 din anexa 14.

(2)  Nota 3 din capitolul 32 precizează că aceste preparate sunt de tipul celor folosite pentru colorarea oricărui material sau de tipul celor folosite ca ingrediente în fabricarea preparatelor colorante, cu condiția ca acestea să nu fie specificate în altă poziție tarifară din capitolul 32.

(3)  O «grupă» se consideră orice parte a poziției tarifare separată de restul prin punct și virgulă.

(4)  În cazul în care produsele compuse din materiale încadrate atât la pozițiile tarifare nr. 3901-3906, pe de o parte, cât și la pozițiile tarifare nr. 3907-3911, pe de altă parte, această restricție este aplicabilă doar categoriei de materiale care predomină în produs din punctul de vedere al greutății.

ANEXA V

„ANEXA 17

CERTIFICATUL DE ORIGINE TIP A

1.

Certificatele de origine tip A trebuie să fie în concordanță cu modelul prezentat în prezenta anexă. Utilizarea limbii franceze sau engleze în observațiile de pe spatele certificatului nu este obligatorie. Certificatele trebuie întocmite în engleză sau franceză. Dacă se completează de mână, se vor folosi cerneală și litere majuscule.

2.

Fiecare certificat trebuie să aibă dimensiunile de 210 x 297 mm; este permisă o marjă de toleranță de 5 mm în plus sau 8 mm în minus pentru lungime. Hârtia folosită trebuie să fie hârtie albă de scris, la dimensiunile date, fără impurități și cântărind nu mai puțin de 25 g/m2. Trebuie să aibă imprimat un model în ghiloșă de culoare verde pe fundal, făcând astfel vizibilă cu ochiul liber orice încercare de falsificare prin mijloace chimice sau mecanice.

Dacă certificatele se întocmesc în mai multe exemplare, numai exemplarul din partea superioară, care este originalul, se tipărește cu model în ghiloșă de culoare verde pe fundal.

3.

Fiecare certificat trebuie să poarte un număr de serie, tipărit sau nu, prin care să poată fi identificat.

4.

Certificatele al căror model este prezentat în această anexă sunt puse în circulație de la 1 ianuarie 1996; totuși, certificatele întocmite în conformitate cu modelul anterior, datat 1992, rămân în circulație până la 31 decembrie 1997.

Image

Image

Image

Image

ANEXA VI

„ANEXA 18

Declarația pe factură

Declarația pe factură, al cărei text este prezentat mai jos, trebuie să fie întocmită în conformitate cu notele de subsol. Totuși, notele de subsol nu trebuie reproduse.

Versiunea franceză

L'exportateur des produits couverts par le présent document (autorisation douanière no (1)déclare que, sauf indication claire du contraire, ces produits ont l'origine préférentielle … (2)au sens des règles d'origine du Système des préférences tarifaires généralisées de la Communauté européenne.

Versiunea engleză

The exporter of the products covered by this document (customs authorization No … (1)declares that, except where otherwise clearly indicated, these products are of … preferential origin (2)according to rules of origin of the Generalized System of Preferences of the European Community.

(Locul și data) (3)

(Semnătura exportatorului; în plus, trebuie adăugat cu scris lizibil numele persoanei care semnează declarația) (4)

(1)  Atunci când declarația pe factură este făcută de către un exportator autorizat în sensul articolului 90a, numărul autorizației exportatorului autorizat trebuie completat în acest spațiu. Când declarația nu este făcută de un exportator autorizat, cuvintele din paranteză se omit sau spațiul se lasă gol.

(2)  Se indică originea produselor. În cazul în care declarația pe factură se referă total sau parțial la produse originare din Ceuta sau Melilla în sensul articolului 96, exportatorul trebuie să le precizeze în mod clar în documentul pe care s-a făcut declarația prin simbolul «CM».

(3)  Aceste indicații se pot omite dacă informația există în documentul propriu-zis.

(4)  Vezi articolul 90 alineatul (5). În cazul în care exportatorul nu trebuie să semneze, lipsa semnăturii aduce după sine și omiterea numelui semnatarului.”

ANEXA VII

„ANEXA 19

LISTA PRELUCRĂRILOR SAU TRANSFORMĂRILOR CE TREBUIE EFECTUATE ASUPRA MATERIALELOR NEORIGINARE PENTRU CA PRODUSUL FINAL SĂ POATĂ OBȚINE STATUT ORIGINAR

(Teritoriile Cisiordania și Fâșia Gaza)

Poziția SA

Descrierea

Prelucrare sau transformare ce trebuie efectuată asupra materialelor neoriginare care conferă statutul originar

(1)

(2)

(3)

0201

Carne de bovine, proaspătă sau refrigerată

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin carnea de bovine congelată de la poziția tarifară nr. 0202

0202

Carne de bovine, congelată

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin carnea de bovine proaspătă sau refrigerată de la poziția tarifară nr. 0201

0206

Organe comestibile de bovine, porcine, ovine, caprine, cai, măgari, catâri și bardot, proaspete, refrigerate sau congelate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin carcasele de la pozițiile tarifare nr. 0201-0205

0210

Carne și organe comestibile, sărate, în saramură, uscate sau afumate; făină comestibilă și făină de carne sau organe comestibile

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția cărnii și organelor de la pozițiile tarifare nr. 0201-0206 și 0208 sau ficatul de pasăre de la poziția tarifară nr. 0207

0302-0305

Pește, altfel decât pește viu

Fabricare în care toate materialele folosite care aparțin capitolului 3 trebuie să fie deja originare

0402,

0404

ex 0405-0406

Produse lactate, exclusiv produsele lactate cu un conținut de grăsime mai mare de 39 % din volum, dar mai mic de 75 %

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin laptele sau smântâna de la pozițiile tarifare nr. 0401 sau 0402

0403

Zer, lapte covăsit și smântână, iaurt, kefir și alte tipuri de produse fermentate sau acidulate din lapte și smântână, concentrate sau nu, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori, sau aromatizate sau conținând adaosuri de fructe sau cacao

Fabricare în care:

toate materialele folosite, menționate la capitolul 4, trebuie să fie în întregime obținute,

orice suc de fructe de la poziția tarifară nr. 2009 sau orice zaharoză folosită trebuie să fie originare și

valoarea oricăror materiale din capitolul 17 folosite nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

0408

Ouă de pasăre fără coajă și gălbenușuri de ou, proaspete, uscate, preparate la abur sau prin fierbere în apă, presate în forme, congelate sau conservate în alt mod, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin ouăle de pasăre de la poziția tarifară nr. 0407

ex 0502

Țepi și păr de porc, porc sălbatic și mistreț

Curățarea, dezinfectarea, sortarea și îndreptarea țepilor și părului

ex 0506

Oase și os de corn neprelucrate

Fabricare în care toate materialele folosite de la capitolul 2 trebuie să fie deja originare

0710-0713

Legume comestibile, congelate sau uscate, conservate provizoriu, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 0710 și ex 0711, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele legumicole folosite trebuie să fie deja originare

ex 0710

Porumb dulce (nepreparat sau preparat la abur sau prin fierbere în apă), congelat

Fabricare din porumb dulce proaspăt sau refrigerat

ex 0711

Porumb dulce, conservat provizoriu

Fabricare din porumb dulce proaspăt sau refrigerat

0811

Fructe și nuci, nepreparate sau preparate la abur sau prin fierbere în apă, congelate, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori:

Cu adaosuri de zahăr

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 nu depășește 30 % din valoarea de uzină a produsului

Altele

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0812

Fructe și nuci, conservate provizoriu (de exemplu prin bioxid de sulf gazos, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții conservante), dar care nu pot fi consumate imediat în această stare

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0813

Fructe, uscate, altele decât cele de la pozițiile tarifare nr. 0801-0806; amestecuri de nuci sau fructe uscate din acest capitol

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0814

Coji de fructe citrice sau pepeni (inclusiv pepeni verzi) proaspete, congelate, uscate sau conservate provizoriu în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții conservante

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

ex Capitolul 11

Produse ale industriei de morărit; malț; amidon; inulină; gluten de grâu, mai puțin cele de la poziția tarifară nr. ex 1106

Fabricare în care toate cerealele, legumele comestibile, rădăcinoasele și tuberculii de la poziția tarifară nr. 0714 sau fructele folosite trebuie să fie deja originare

ex 1106

Făina și făină din leguminoase curățate, uscate, de la poziția tarifară nr. 0713

Uscarea și măcinarea leguminoaselor de la poziția tarifară nr. 0708

1301

Lac; gumă naturală, rășini, rășini gumate și balsamuri

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din poziția tarifară nr. 1301 nu poate depăși 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 1302

Rășini uleioase de vanilie

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție pot fi utilizate, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

1501

Grăsime de porc (inclusiv untură) și de pasăre, altele decât cele de la pozițiile tarifare nr. 0209 sau 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 0203, 0206 sau 0207, sau oase de la poziția tarifară nr. 0506

Altele

Fabricare din carne sau organe comestibile de porc de la poziția tarifară nr. 0203 sau 0206 sau din carne și organe comestibile sau din pui de la poziția tarifară nr. 0207

1502

Grăsimi de bovine, oi sau capre, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 0201, 0202, 0204 sau 0206, sau oase de la poziția tarifară nr. 0506

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite menționate la capitolul 2 trebuie să fie deja originare

1504

Grăsimi și uleiuri și fracțiuni ale lor, de pește sau mamifere marine, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1504

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite menționate la capitolele 2 și 3 trebuie să fie deja originare

ex 1505

Lanolină rafinată

Fabricare din grăsime de lână crudă de la poziția tarifară nr. 1505

1506

Alte grăsimi și uleiuri animale și fracțiunile lor, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1506

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite din capitolul 2 trebuie să fie deja originare

ex 1507-1515

Uleiuri vegetale fixate și fracțiunile acestora, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide, cu excepția uleiului de jojoba

Fabricare din alte materiale de la pozițiile tarifare nr. 1507-1515

Altele cu excepția:

Uleiul de tung, ceara de mirt și ceara japoneză

Cele de uz tehnic sau industrial, alta decât fabricarea preparatelor alimentare pentru consumul uman

Fabricare în care toate materialele vegetale folosite trebuie să fie deja originare

ex 1516

Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale și fracțiunile lor, reesterificate, rafinate sau nu, dar nepreparate în continuare

Fabricare în care toate materialele animale sau vegetale folosite trebuie să fie deja originare

ex 1517

Amestecuri lichide comestibile de uleiuri vegetale de la pozițiile tarifare nr. 1507-1515

Fabricare în care toate materialele vegetale folosite trebuie să fie deja originare

1601

Cârnați și produse similare din carne, organe sau sânge; preparări de alimente pe baza acestor produse

Fabricare din animalele menționate la capitolul 1

1602

Alte tipuri de carne, organe sau sânge, preparate sau conservate

Fabricare din animalele menționate la capitolul 1

1603

Extracte și sucuri de carne, pește sau crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice

Fabricare din animalele menționate la capitolul 1. Totuși, toate tipurile de pește, crustacee, moluște sau alte nevertebrate folosite trebuie să fie deja originare

1604

Pește preparat sau conservat; caviar sau înlocuitori de caviar preparat din icre de pește

Fabricare în care orice tip de pește și toate tipurile de icre de pește folosite trebuie să fie deja originare

1605

Crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice, preparate sau conservate

Fabricare în care toate crustaceele, moluștele sau nevertebratele acvatice trebuie sa fie deja originare

ex 1701

Zahăr de trestie sau de sfeclă și zaharoză chimic pură, în formă solidă, aromată sau colorată

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite menționate în capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

1702

Alte zaharuri, inclusiv lactoza, glucoza și fructoza chimic pure, în formă solidă; siropuri de fructe fără adaosuri de arome sau coloranți; miere artificială, în amestec sau nu cu miere naturală; caramel:

Maltoză sau fructoză pură chimic

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1702

Alte zaharuri în formă solidă, aromate sau colorate

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite menționate în capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite trebuie să fie deja originare

ex 1703

Melase rezultate din extragerea sau rafinarea zahărului, aromate sau colorate

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite menționate în capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

1704

Produse de cofetărie (inclusiv ciocolata albă), neconținând cacao

Fabricare din materiale încadrate în altă poziție tarifară decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăror alte materiale folosite menționate în capitolul 17 să nu depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

1806

Ciocolată și alte produse alimentare conținând cacao

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

1901

Extract de malț; preparate alimentare din făină, materiale măcinate, amidon sau extract de malț, fără conținut de pudră de cacao sau cu un conținut de pudră de cacao în proporție mai mică de 40 %, fără a fi specificat sau inclus în altă parte; preparate alimentare din mărfuri incluse în pozițiile tarifare nr. 0401-0404, fără conținut de pudră de cacao sau cu un conținut de pudră de cacao în proporție mai mică de 5 %, fără a fi specificat sau inclus în altă parte:

Extract de malț

Fabricare din cerealele menționate la capitolul 10

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

1902

Paste făinoase, preparate sau umplute (cu carne sau alte substanțe), sau preparate în alt mod, ca spaghete, macaroane, tăiței, lassagne, gnocchi, ravioli, cannelloni, cușcuș, preparate sau nu

Fabricare în care toate cerealele folosite (mai puțin grâul tip durum), carnea, organele, peștele, crustaceele sau moluștele folosite trebuie să fie deja originare

1903

Tapioca și înlocuitori ai acesteia din amidon, sub formă de fulgi, granule, perle, pudră sau alte forme asemănătoare

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția amidonului de cartofi de la poziția tarifară nr. 1108

1904

Alimente preparate obținute prin expandarea sau prăjirea cerealelor sau a produselor cerealiere (de exemplu fulgii de porumb); cereale, altele decât porumbul, sub formă de boabe, gătite în prealabil sau preparate, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte:

Fără conținut de cacao

Fabricare în care:

toate cerealele și făina (cu excepția Zea mays indurata și grâul dur și derivatele acestuia) folosite trebuie să fie deja originare

valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

Cu conținut de cacao

Fabricare din materiale neîncadrate la poziția tarifară nr. 1806, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite la capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

1905

Pâine, produse de patiserie, prăjituri, biscuiți și alte produse de brutărie, cu sau fără conținut de cacao; anafură de împărtășanie; cașete goale de tipul celor pentru uz farmaceutic; pastile de sigilare, hârtie de orez și alte produse similare

Fabricare din materiale de la orice poziție, mai puțin cele din capitolul 11

2001

Legume, fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate fructele, nucile sau legumele folosite trebuie să fie deja originare

2002

Roșii preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate roșiile folosite trebuie să fie deja originare

2003

Ciuperci și trufe, preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate ciupercile sau trufele folosite trebuie să fie deja originare

2004

și

2005

Alte legume preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic, congelate sau necongelate, altele decât produsele de la poziția tarifară nr. 2006

Fabricare în care toate legumele folosite trebuie să fie deja originare

2006

Fructe, nuci, coajă de fructe și alte părți ale plantelor, conservate cu zahăr (uscate, glasate sau cristalizate)

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 nu trebuie să depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

Legume conservate cu zahăr (uscate, glasate sau cristalizate)

Fabricare în care toate legumele folosite trebuie să fie deja originare

2007

Gemuri, jeleuri de fructe, marmelade, piureuri de fructe sau nuci și paste de fructe sau nuci, preparate prin gătire, cu sau fără conținut de adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare în care oricare materiale folosite din capitolul 17 nu trebuie să depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

2008

Fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, pregătite sau conservate, cu sau fără conținut de adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori sau alcool, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte:

Fructe sau nuci, preparate altfel decât la aburi sau prin fierbere în apă, fără conținut de adaosuri de zaharuri, congelate

Fabricare în care toate fructele și nucile folosite trebuie să fie deja originare

Nuci care nu conțin adaos de zahăr sau alcool

Fabricare în care toate fructele, nucile, semințele și alte materiale încadrate la pozițiile tarifare nr. 0801, 0802 și 1202-1207 folosite depășesc 60 % din valoarea de uzină a produsului

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

ex 2009

Sucuri de fructe (inclusiv mustul din struguri) și sucuri vegetale, nefermentate și neconținând adaosuri de alcool, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

ex 2101

Cicoare prăjită și extracte, esențe și concentrate din aceasta

Fabricare în care toată cicoarea folosită trebuie să fie deja originară

ex 2103

Muștar preparat

Fabricare din făină de muștar sau din praf de muștar

2104

Supe și ciorbe și preparate din acestea; preparate alimentare omogenizate de tip compozit:

Supe și ciorbe și preparate din acestea

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția legumelor preparate sau conservate de la pozițiile tarifare nr. 2002-2005

Preparate alimentare omogenizate de tip compozit

Se aplică reglementarea pentru poziția tarifară în care produsul ar fi clasificat în vrac

ex 2105

Înghețată cu frișcă, tipuri de înghețată comestibilă conținând ciocolată

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 18 să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 2106

Siropuri de zahăr, aromate sau colorate

Fabricare în care orice materiale folosite din capitolul 17 nu trebuie să depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

ex 2106

Preparate din compuși alcoolici, altele decât cele bazate pe substanțe odorifere, de tipul celor folosite la fabricarea băuturilor

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția strugurilor sau derivatele acestora

2201

Ape, inclusiv ape naturale sau ape artificial minerale și ape aerate, neconținând adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori și nearomate; gheață și zăpadă

Fabricare în care toate apele folosite trebuie să fie deja originare

2202

Ape, inclusiv ape minerale și ape aerate, conținând adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori sau arome și alte băuturi nealcoolice, fără a include sucurile de fructe sau legume de la poziția tarifară nr. 2009

Fabricare în care toate materialele folosite se încadrează în altă poziție tarifară decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului și ca orice fel de suc de fructe folosit (cu excepția sucurilor de ananas, lămâie și grepfruit) să fie deja originar

ex 2204

Vin din struguri proaspeți, inclusiv vinuri tonice și must de struguri cu adaos de alcool

Fabricare din alt must de struguri

ex 2205

ex 2207

ex 2208

și

ex 2209

Următoarele, conținând materiale din struguri:

Vermutul și alte vinuri din struguri proaspeți, aromate cu plante sau substanțe aromatice;

Alcool etilic și alte tipuri de alcool, denaturate sau nu; alcool, lichioruri și alte băuturi spirtoase;

Oțet

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția strugurilor sau a oricărui material derivat din struguri

ex 2208

Whisky-uri cu o tărie alcoolică per volum sub 50 % vol

Fabricare în care valoarea oricărei băuturi spirtoase din cereale folosite nu depășește 15 % din prețul de uzină al produsului

ex 2303

Reziduuri de la fabricarea amidonului din porumb (cu excepția soluțiilor concentrate de înmuiere), cu conținut proteinic, calculat la produsul uscat, depășind 40 % în greutate

Fabricare în care tot porumbul folosit trebuie să fie deja originar

ex 2306

Turtă de oleaginoase și alte reziduuri solide ce rezultă din extragerea uleiului din măsline, conținând mai mult de 3 % ulei de măsline

Fabricare în care măslinele folosite trebuie să fie deja originare

2309

Preparate de tipul celor folosite pentru hrănirea animalelor

Fabricare în care toate cerealele, zahărul sau melasa, toată carnea sau laptele folosit trebuie să fie deja originare

2402

Trabucuri, havane, cigarillos și țigarete, din tutun sau înlocuitori de tutun

Fabricare în care cel puțin 70 % din greutatea tutunului neprelucrat sau a rebuturilor de tutun folosit de la poziția tarifară nr. 2401 trebuie să fie deja originare

ex 2403

Tutun pentru fumat

Fabricare în care cel puțin 70 % din greutatea tutunului neprelucrat sau a reziduurilor de tutun folosit de la poziția tarifară nr. 2401 trebuie să fie deja originare

ex 2504

Grafit natural cristalin, cu conținut îmbogățit de carbon, purificat și măcinat

Îmbogățirea conținutului de carbon, purificarea și finisarea grafitului cristalin brut

ex 2515

Marmură, tăiată numai prin debitare cu ferăstrăul sau în alt fel în blocuri sau dale de formă dreptunghiulară (inclusiv pătrată), cu o grosime ce nu depășește 25 cm

Tăiere, cu ferăstrăul sau în alt fel, a pietrei (chiar dacă deja tăiată) la o grosime depășind 25 cm

ex 2516

Granit, porfir, bazalt, gresie și alte tipuri de piatră pentru monumente sau construcții, tăiate cu ferăstrăul sau în alt fel în blocuri sau dale de formă dreptunghiulară (inclusiv pătrată), cu o grosime nedepășind 25 cm

Tăiere, cu ferăstrăul sau altfel, a pietrei (chiar dacă anterior deja tăiată) la grosimea de 25 cm

ex 2518

Dolomită calcinată

Calcinarea dolomitei necalcinate

ex 2519

Carbonat de magneziu natural (magnezit) concasat, în containere ermetic sigilate, și oxid de magneziu, pur sau nu, altul decât carbonatul de magneziu topit sau carbonat de magneziu ars complet (sinterizat)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, se poate utiliza carbonatul de magneziu natural (magnezie)

ex 2520

Ipsosuri special pregătite pentru stomatologie

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2524

Fibre naturale de azbest

Fabricare din concentrat de azbest

ex 2525

Praf de mica

Măcinare de mica sau de deșeuri de mica

ex 2530

Culori de pământ, calcinate sau pudră

Calcinare sau măcinare de culori de pământ

ex 2707

Uleiuri în care ponderea constituenților aromatici o depășește pe aceea a constituenților nearomatici, fiind uleiuri similare uleiurilor minerale obținute prin distilarea gudronului de cărbune la temperaturi înalte, din care mai mult de 65 % pe volum se distilează la o temperatură de până la 250 °C (inclusiv amestecurile de solvent nafta și benzen) pentru folosire drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2709

Țițeiuri obținute din substanțe minerale bituminoase

Distilare distructivă a materialelor bituminoase

2710-2712

Uleiuri minerale și uleiuri obținute din materiale bituminoase, altele decât țițeiul brut; preparări care nu sunt incluse sau specificate în altă parte, conținând 70 % din greutate sau mai mult uleiuri minerale sau uleiuri obținute din materiale bituminoase, acestea fiind constituenții de bază ai acestor preparări

Gaze de sondă și alte hidrocarburi gazoase

Vaselină rectificată; ceară parafinată, ceară de petrol microcristalină, gaci de parafină, ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte ceruri minerale și produse similare, obținute prin sinteză sau prin alte procese, colorate sau nu

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în cadrul aceleiași poziții tarifare pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

2713-2715

Cocs de petrol, bitum de petrol și alte reziduuri ale uleiurilor minerale sau ale uleiurilor obținute din materiale bituminoase

Bitumul și asfaltul, naturale; șisturile bituminoase și gudroanele pulbere; asfaltiți și roci asfaltice

Amestecuri bituminoase pe bază de asfalt natural, pe bază de bitum natural, bitum de petrol, gudron mineral sau smoală de gudron mineral de huilă

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 28

Substanțe chimice anorganice; compuși organici sau anorganici ai metalelor prețioase, ai metalelor pământoase rare, ai elementelor radioactive sau ai izotopilor; cu excepția poziției tarifare nr. ex 2811 și ex 2833, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în cadrul aceleiași poziții tarifare pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2811

Trioxid de sulf

Fabricare din dioxid de sulf

ex 2833

Sulfat de aluminiu

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 29

Substanțe chimice organice, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 2901, ex 2902, ex 2905, 2915, ex 2932, 2933 și 2934, pentru care poziția este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2901

Hidrocarburi aciclice folosite drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni, în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2902

Cicloparafine și ciclene (altele decât azulene), benzen, toluen, xileni, ce se folosesc drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2905

Alcoolați metalici ai alcoolilor din această poziție tarifară și din etanol sau glicerol

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 2905. Totuși, alcoolații metalici din această poziție tarifară pot fi utilizați, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

2915

Acizi aciclici monocarboxilici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii acestora; derivatele lor halogenate, sulfonate, azotate sau nitrozate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2915 și 2916 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2932

Eteruri interne și derivatele lor halogenate, sulfonate, nitrate sau nitrozate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite, menționate la poziția tarifară nr. 2909, nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

Acetali ciclici și semiacetali interni și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară

2933

Compuși heterociclici numai cu hetero-atom(i) de azot

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2932 și 2933 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

2934

Acizi nucleici și sărurile acestora; alți compuși heterociclici

Fabricate din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2932, 2933 și 2934 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 30

Produse farmaceutice, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3002, 3003 și 3004, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3002

Sânge uman; sânge animal pregătit pentru utilizări terapeutice, profilactice sau de diagnosticare; antiseruri și alte fracțiuni sanguine și produse imunologice modificate, obținute sau nu prin procedee biotehnologice; vaccinuri, toxine, culturi de micro-organisme (cu excepția fermenților) și produse similare:

Produse constând din doi sau mai mulți constituenți care au fost amestecați pentru utilizări terapeutice sau profilactice sau produse neamestecate pentru aceste utilizări, în doze măsurate sau în forme sau pachete pentru vânzarea en detail

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele:

Sânge uman

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Sânge animal pregătit pentru uz terapeutic sau profilactic

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Fracțiuni de sânge, altele decât antiseruri, hemoglobină și globulină ser

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Hemoglobină, globulină sanguină și globulină ser

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3003

și

3004

Medicamente (exclusiv produsele de la pozițiile tarifare nr. 3002, 3005 sau 3006)

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din valoarea de uzină a produsului și

toate materialele folosite sunt încadrate într-o poziție tarifară diferită de cea a produsului. Totuși, materialele de la pozițiile tarifare nr. 3003 sau 3004 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor luată laolaltă să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 31

Îngrășăminte, cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 3105, pentru care reglementarea este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3105

Îngrășăminte minerale sau chimice conținând două sau trei dintre elementele fertilizatoare azot, fosfor și potasiu; alte îngrășăminte; mărfuri din acest capitol sub formă de tablete sau forme similare, sau în pachete cu greutate brută nedepășind 10 kg, în afară de:

azotat de sodiu

cianamidă de calciu

sulfat de potasiu

sulfat potasic de magneziu

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 32

Extracte de argăsire sau vopsire; taninuri și derivate ale acestuia; coloranți, pigmenți și alte substanțe colorante; vopsele și lacuri; chit și alte masticuri; cerneluri; mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 3201 și 3205, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3201

Taninuri și sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați

Fabricare din extracte tanante de origine vegetală

3205

Lacuri colorante; preparări conform celor specificate în nota 3 din acest capitol pe bază de lacuri colorate (2)

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin pozițiile tarifare nr. 3203 și 3204, cu condiția ca orice material clasificat în cadrul poziției tarifare nr. 3205 să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 33

Uleiuri volatile și rezinoide; preparate de parfumerie, cosmetice sau de toaletă; cu excepția celor de la poziția tarifară nr. ex 3301 ex 3302 și ex 3303, pentru care reglementarea este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3301

Uleiuri volatile (lipsite sau nu de terpen), inclusiv solidificabile sau anhidre; rezinoide; concentrate de uleiuri volatile în grăsimi, în uleiuri fixe, în ceruri sau în altele asemănătoare, obținute prin enfleurajare sau prin macerare; produse secundare deterpenice de la deterpenarea uleiurilor volatile; distilați apoși și soluții apoase de uleiuri volatile

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv materiale dintr-o «grupă» (3) diferită din cadrul acestei poziții tarifare. Totuși, materialele din aceeași «grupă» pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3302

Preparate alcoolice conținând toți agenții aromatizanți care caracterizează o băutură

Fabricarea din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția strugurilor sau a oricăror produse derivate din struguri

ex 3306

Fire de curățat printre dinți (ață dentară)

Fabricare din:

fibre naturale necardate sau pieptănate, sau preparate în alt mod pentru bobinaj,

substanțe chimice sau celuloză textilă sau

materiale de fabricare a hârtiei

ex Capitolul 34

Săpun, agenți organici tensioactivi de suprafață, preparate pentru spălare, preparate lubrifiante, ceruri artificiale, ceruri preparate, preparate de lustruire sau degresare, lumânări și articole similare, paste de modelare, ceruri și preparate dentare pe bază de ipsos; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3403 și 3404, pentru care poziția este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Cu toate acestea, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3403

Preparate lubrifiante cu conținut de uleiuri minerale sau de uleiuri obținute din materiale bituminoase, cu condiția ca acestea să reprezinte o pondere mai mică de 70 % din greutate

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 3404

Ceruri artificiale și ceruri preparate pe bază de parafină, ceruri de petrol, ceruri obținute din materiale bituminoase, ceară gaci de parafină și parafină în solzi

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 35

Substanțe albuminoide; amidon modificat; cleiuri; enzime; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3505 și ex 3507, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3505

Dextrine și alte tipuri de amidon modificat (de exemplu amidon pregelatinizat sau esterificat); cleiuri pe bază de amidon sau pe bază de dextrine sau alte tipuri de amidon modificat:

Eteruri și esteri din amidon

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3505

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 1108

ex 3507

Enzime preparate ce nu sunt specificate sau incluse în altă parte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 36

Explozivi; produse pirotehnice; chibrituri; aliaje piroforice; anumite preparate inflamabile

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 37

Produse fotografice sau cinematografice; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3701, 3702 și 3704, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3701

Plăci și filme fotografice plane, sensibilizate, neexpuse, din orice material în afară de hârtie, carton sau textile; film cu pozitiv plan instantaneu, sensibilizat, neexpus, în pachete sau nu:

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul de la poziția tarifară nr. 3702

3702

Film fotografic în role, sensibilizat, neexpus, din orice material în afară de hârtie, carton sau textile; film cu expunere instantanee în role, sensibilizat, neexpus

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât poziția tarifară nr. 3701 sau 3702

3704

Plăci, filme, hârtie, carton și textile fotografice, expuse, dar nedevelopate

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât pozițiile tarifare nr. 3701-3704

ex Capitolul 38

Diverse produse chimice; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 3801, ex 3803, ex 3805, ex 3806, ex 3807, 3808-3814, 3818-3820, 3822, ex 3823 și 3824, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos:

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3801

Grafit coloidal în suspensie în ulei și grafit semi-coloidal; paste carbonice pentru electrozi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Grafit în formă de pastă, reprezentând un amestec de mai mult de 30 % în greutate grafit cu uleiuri minerale

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 3404 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3803

Ulei de tal rafinat

Rafinare din ulei de tal brut

ex 3805

Alcool din terebentină sulfat, purificat

Purificare prin distilare sau rafinare a alcoolului brut din terebentină sulfat

ex 3806

Ester de colofoniu

Fabricare din acizi rezinici

ex 3807

Rășină naturală (rășină de gudron din distilarea lemnului)

Distilarea gudronului de lemn

ex 3811

Adezivi preparați pentru uleiuri lubrifiante, conținând uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din materiale bituminoase

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 3811 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

3808-3814,

3818-3820,

3822

și

3824

Diverse produse chimice:

Următoarele de la poziția tarifară nr. 3824:

Lianți preparați pentru forme sau miezuri de turnare pe bază de rășini naturale

Acizi naftenici, sărurile lor insolubile în apă și esterii lor

Sorbitol, altul decât cel de la poziția tarifară nr. 2905

Sulfați din petrol, excluzând sulfații din petrol ai metalelor alcaline, ai amoniului sau ai etanolaminelor; acizi sulfonici tiofenați ai uleiurilor obținute din minerale bituminoase și sărurile acestora

Schimbătoare de ioni

Degazor pentru tuburi electronice cu vid

Oxid feric alcalin pentru purificarea gazului

Leșie amoniacală pentru purificarea gazelor și oxid uzat produs la purificarea gazului din cărbune

Acizi sulfo-naftenici, sărurile acestora insolubile în apă și esterii acestora

Ulei de fuzel și ulei Dippel

Amestecuri de săruri cu anioni diferiți

Pastă copiatoare cu o bază de gelatină, pe suport textil sau de hârtie sau nu

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 3823

Diverse tipuri de alcool industrial gras

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv acizii grași de la poziția tarifară nr. 3823

ex 3901-3915

Materiale plastice în formă primară, deșeuri, talaș și fragmente de plastic:

Produse homopolimerizate prin reacție de adiție

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

și

valoarea oricărui material folosit din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

3916-3921

Materiale plastice semifabricate:

Produse plate, prelucrate suplimentar față de fățuire și tăiere la formă, alta decât cea dreptunghiulară; alte produse cu prelucrări suplimentare față de fățuire

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele:

Produse de homopolimerizare de adiție

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea oricăror materiale din capitolul 39 folosite nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele

Fabricarea în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

3922-3926

Articole din material plastic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4001

Plăci de cauciuc crep laminat pentru pantofi

Laminarea foilor de cauciuc natural

4005

Cauciuc complex, nevulcanizat, în formă primară sau în plăci, în foi sau benzi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

4012

Roți de cauciuc pneumatice sau retratate; anvelope solide sau elastice, benzi de rulare și bandaje de jantă interschimbabile, din cauciuc

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 4011 sau 4012

ex 4017

Articole din ebonită

Fabricare din ebonită

ex 4102

Piei naturale de oaie și miel, fără lână pe ele

Înlăturarea lânii de pe pieile de oaie sau miel, acoperite cu lână

4104-4107

Piele, fără păr sau lână, alta decât cea de la pozițiile tarifare 4108 sau 4109

Reargăsirea pieii preargăsite sau Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul

4109

Piele de lac și piele de lac laminată; piele metalizată

Fabricare din piele de la pozițiile tarifare nr. 4104-4107, cu condiția ca valoarea ei să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4302

Blănuri argăsite sau finisate, asamblate

Fabricare din blănuri argăsite sau finisate, neasamblate

În formă de plăci, cruce sau alte forme similare

Înălbire sau vopsire, în plus față de tăiere și asamblare din blănuri argăsite sau finisate neasamblate

Altele

Fabricare din blănuri neasamblate, argăsite sau finiste

4303

Articole de îmbrăcăminte, accesorii pentru haine și alte articole din blănuri

Fabricare din blănuri argăsite sau finisate, neasamblate, de la poziția tarifară nr. 4302

ex 4403

Lemn tăiat neprelucrat

Fabricare din lemn în stare brută, decojit sau nu, sau numai laminat sau nu

ex 4407

Lemn tăiat la ferăstrău sau așchiat pe lungime, feliat sau decojit, la o grosime depășind 6 mm, geluit, șlefuit sau îmbinat

Geluire, șlefuire sau îmbinare

ex 4408

Foi de furnir sau foi pentru placaj, de o grosime nedepășind 6 mm, înnădite, și alte tipuri de lemn tăiat cu ferăstrăul pe lungime, tăiat în felii sau decojit, cu o grosime nedepășind 6 mm, rindeluit, șlefuit sau îmbinat

Înnădire, rindeluire, șlefuire sau îmbinare

ex 4409

Lemn (inclusiv fâșii și frize pentru pardoseli cu parchet, neasamblat) în forme continue (cu lambă, cu uluc, fălțuit, teșit, în formă de V, cu bordură, modelat, rotunjit sau altele asemănătoare) de-a lungul oricăreia dintre muchii sau fațete, șlefuit sau îmbinat

Șlefuire și îmbinare

Borduri sau modele

Bordurare sau modelare

ex 4410-ex 4413

Plăci cu bordură sau modelate, inclusiv plinte modelate și alte plăci modelate

Bordurare sau modelare

ex 4415

Casete, cutii, lăzi din șipci, butoaie și alte ambalaje similare, din lemn

Fabricare din scânduri netăiate la o anume dimensiune

ex 4416

Barili, butoaie, putini, donițe și alte produse și piese de dogărie, din lemn

Fabricare din șipci despicate, fără alte prelucrări, cu excepția tăierii cu ferăstrăul pe cele două suprafețe principale

ex 4418

Tâmplărie și dulgherie în lemn

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, se pot utiliza panouri celulare din lemn, șindrilă și șisturi

Borduri sau modelaje

Bordurare sau modelare

ex 4421

Șplinturi pentru chibrituri, dopuri de lemn sau cuie de lemn pentru încălțăminte

Fabricare din lemn de la orice poziție tarifară, cu excepția lemnului tras de la poziția tarifară nr. 4409

4503

Articole din plută naturală

Fabricare din pluta de la poziția tarifară nr. 4501

ex 4811

Hârtie și carton, numai riglate, liniate sau împărțite în pătrățele

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4816

Hârtie de indigo, autocopiatoare și alte tipuri de hârtie de copiat sau de transfer (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 4809), matrițe de multiplicare și plăci offset, din hârtie, ambalate la cutie sau nu

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei din capitolul 47

4817

Plicuri, cărți poștale, cărți poștale simple, cărți de corespondență, din hârtie sau carton; cutii, pungi, mape și compendii pentru scris, din hârtie sau carton, conținând sortimente de articole de papetărie

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4818

Hârtie igienică

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

ex 4819

Mucava, cutii, pungi și alte containere pentru ambalare, din hârtie, carton, vată de celuloză sau rețele de fibre de celuloză

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4820

Blocuri de corespondență

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4823

Alte tipuri de hârtie, carton, vată de celuloză și rețele de fibre de celuloză, tăiate la o anume mărime sau formă

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4909

Cărți poștale tipărite sau ilustrate; cărți poștale tipărite cu urări, mesaje sau anunțuri personalizate, ilustrate sau nu, cu sau fără plicuri sau margini

Fabricare din materiale neîncadrate în pozițiile tarifare nr. 4909 sau 4911

4910

Calendare de orice tip, tipărite, inclusiv blocuri de calendare:

Calendare de tip «permanent», cu porțiuni înlocuibile fixate pe alte baze decât din hârtie sau carton

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din materiale neîncadrate în poziția tarifară nr. 4909 sau 4911

ex 5003

Deșeuri din mătase (inclusiv resturi din fire nepotrivite pentru bobinat, resturi de fire și material fibros garnetat) cardat sau pieptănat

Cardarea sau pieptănarea resturilor din mătase

5501-5507

Fibre artificiale discontinue

Fabricare din substanțe chimice sau pastă textilă

ex Capitolele 50-55

Fir, monofilament și ață:

Fabricare din (5):

fibre naturale necardate, nepieptănate sau prelucrate în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

ex Capitolele 50-55

Țesături:

Încorporând fir de cauciuc

Fabricare din fir unic (5)

Altele

Fabricare din (5):

fir de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 56

Vătuire, pâslă și nețesute; fire speciale; rețea de cord răsucită, sfoară și frânghie și articole din aceasta, mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 5602, 5604, 5605 și 5606, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos:

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre naturale,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5602

Fetru, impregnat sau nu, cauciucat, acoperit sau stratificat:

Fetru țesut la război

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Totuși:

câlții filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5402,

fibrele de polipropilenă de la pozițiile tarifare nr. 5503 sau 5506 sau

câlții filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5501,

a căror denumire poate fi folosită în toate cazurile în care există un singur filament sau o singură fibră cu numerotare directă sub 9 decitex, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue din galalit sau

substanțe chimice sau pastă textilă

5604

Fir și șnur din cauciuc, acoperit cu material textil; fir și bandă textilă și altele asemenătoare de la pozițiile tarifare nr. 5404 și 5405, impregnate, învelite, acoperite sau dublate cu cauciuc sau materiale plastice:

Fir sau șnur din cauciuc, acoperit cu material textil

Fabricare din fir sau șnur din cauciuc neacoperit cu material textil

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5605

Fir metalizat, firetat sau nu, fiind fir textil sau bandă, sau asemănător de la poziția tarifară nr. 5404 sau 5405, combinat cu metal sub formă de ață, bandă sau pudră sau acoperit cu metal

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă, sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5606

Fir firetat și bandă, și asemănător de la poziția tarifară nr. 5404 sau 5405, firetat (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 5605 și fir de păr de cal firetat); fir de găitan (inclusiv fir de găitan din lână; fir de efect cu bucleuri

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

Capitolul 57

Covoarele și alte articole de protecție pentru podele:

Din fetru țesut la război

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Totuși:

filamentul de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5402,

fibrele de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5503 sau 5506 sau

deșeurile de filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5501,

a căror denumire poate fi folosită în toate cazurile în care există un singur filament sau o singură fibră cu numerotare directă sub 9 decitex, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Din alt tip de fetru

Fabricare din (5)

fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre textile sintetice sau artificiale,

fibre naturale sau

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare

ex Capitolul 58

Pânzeturi țesute special; țesături textile mănunchiate; dantelă; tapițerie; fireturi; broderie, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 5805 și 5810; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 5810 este stabilită mai jos:

Combinate cu fire de cauciuc

Fabricare din fir unic (5):

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

5810

Broderie în piesă, în benzi sau în motive

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

5901

Țesături textile cauciucate cu gumă sau cu substanțe amilacee, de tipul celor folosite pentru coperțile cărților sau altele asemănătoare; pânză de calc; canava procesată pentru pictură, vatir și alte materiale textile asemănătoare pentru capace de pălării

Fabricare din fir

5902

Țesătură pentru pneu cu carcasă de cord din fir de nailon de înaltă rezistență sau alte poliamide, poliesteri sau mătase de vâscoză:

Conținând nu mai mult de 90 % din greutate materiale textile

Fabricare din fir

Altele

Fabricare din substanțe chimice sau pastă textilă

5903

Țesături textile impregnate, stratificate, acoperite sau laminate cu plastice, altele decât cele care se încadrează în poziția tarifară nr. 5902

Fabricare din fir

5904

Linoleum, tăiat sau nu la formă; protecții pentru pardoseli constând dintr-o stratificare sau acoperire pe un suport textil, tăiate sau nu la formă

Fabricare din fir (5)

5905

Protecții textile pentru pereți:

Impregnate, cauciucate, acoperite sau laminate cu cauciuc, material plastic sau alte materiale

Fabricare din fir

Altele

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

5906

Țesături textile cauciucate, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 5902:

Țesături tricotate sau croșetate

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Alte țesături produse din fir cu filament sintetic, conținând mai mult de 90 % din greutate materiale textile

Fabricare din substanțe chimice

Altele

Fabricare din fir

5907

Țesături textile impregnate în alt fel, căptușite sau acoperite; canava pictată pentru decoruri scenice sau fundaluri de ateliere sau studiouri, sau altele asemănătoare

Fabricare din fir

ex 5908

Manșoane pentru lămpi cu incandescență, impregnate

Fabricare din țesătură pentru manșoane din tricot circular

5909-5911

Articole textile de tipul celor destinate utilizării industriale:

Lustruirea de discuri sau inele, altele decât cele de fetru de la poziția tarifară nr. 5911

Fabricare din fir sau deșeuri de țesături sau zdrențe de la poziția tarifară nr. 6310

Altele

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Capitolul 60

Materiale tricotate sau croșetate

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Capitolul 61

Articole de îmbrăcăminte și accesorii pentru haine, tricotate sau croșetate

Obținute prin coaserea împreună sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe bucăți de țesătură tricotată sau croșetată, care au fost fie tăiate după un tipar, fie au fost obținute direct în forma respectivă

Fabricare din fir (6):

Articole de îmbrăcăminte și accesorii pentru haine, netricotate sau necroșetate, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 6202, ex 6204, ex 6206, ex 6209, ex 6210, 6213, 6214, ex 6216 și ex 6217, pentru care reglementările sunt enumerate mai jos

Fabricare din fir (6)

ex 6202

ex 6204

ex 6206

ex 6209

și

ex 6217

Îmbrăcăminte pentru femei, fete și copii și alte accesorii vestimentare, brodate

Fabricare din fir (6)

sau

Fabricare din țesături brodate, cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate folosite să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului (6)

ex 6210

ex 6216

și

ex 6217

Echipament ignifug dintr-o țesătură acoperită cu o folie de poliester aluminizat

Fabricată din fire (6)

sau

Fabricată dintr-o țesătură neacoperită, cu condiția ca valoarea țesăturii neacoperite utilizate să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului (6)

6213

și

6214

Batiste, șaluri, eșarfe, fulare, pelerine, voaluri și altele asemănătoare

Fabricare din fir textil unic nealbit

Brodate

Fabricare din fir unic nealbit (6)  (5)

sau

Fabricare din material nebrodat, cu condiția ca valoarea materialului nebrodat folosit să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului (6)

Altele

Fabricare din fir unic nealbit (6)  (5)

ex 6217

- Bordură pentru gulere și manșoane

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

6301-6304

Pături și pleduri de voiaj, lenjerie de pat etc.; perdele etc., alte articole decorative:

Din pâslă sau din nețesute

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din fir textil unic nealbit

Brodate

Fabricare din fir textil unic nealbit (5)

sau

Fabricare din țesături brodate (diferite de cele croșetate sau tricotate), cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate folosite să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din fir textil unic nealbit (5)

6305

Saci și pungi, de tipul celor folosite pentru împachetarea mărfurilor

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

6306

Prelate, vele pentru ambarcațiuni, planșe cu vele sau vehicule de teren, tende, parasolare, corturi și articole de camping:

Din nețesute

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din fir textil unic nealbit

6307

Alte articole textile confecționate prin asamblare, inclusiv tipare de îmbrăcăminte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului (7)

6308

Seturi ce constau din materiale țesute și din fir textil, cu sau fără accesorii, pentru confecționarea de covoare, tapițerii, fețe de masă sau șervețele brodate, sau articole textile similare, ambalate în pachete pentru vânzarea en detail

Fiecare element al setului trebuie să satisfacă reglementarea care i s-ar aplica dacă nu ar fi inclus în set. Totuși, articolele neoriginare pot fi încorporate, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 15 % din prețul de uzină al produsului

6401-6405

Încălțăminte

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția ansamblurilor de carâmburi fixate pe talpa interioară sau pe alte părți componente ale tălpilor de la poziția tarifară nr. 6406

6503

Pălării de fetru și alte articole de purtat pe cap din fetru, fabricate din corpuri de pălărie, glugi sau părți plate de la poziția tarifară nr. 6501, căptușit sau bordat, sau nu

Fabricare din fire sau din fibre textile (6)

6505

Pălării și alte articole de purtat pe cap, tricotate sau croșetate, sau fabricate din dantelă, fetru sau alte pânză textilă, în piesa propriu-zisă (dar nu în fâșii), căptușite sau bordate; fileuri de păr din orice material, cu sau fără căptușeală sau bordură

Fabricare din fire sau fibre textile (6)

6601

Umbrele și umbrele de soare (inclusiv umbrele-baston, umbrele de grădină sau umbrele similare)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 6803

Articole din ardezie sau ardezie sinterizată

Fabricare din ardezie prelucrată

ex 6812

Articole din azbest sau din amestecuri pe bază de azbest, sau pe bază de azbest sau carbonat de magneziu

Fabricare din fibre de azbest fabricat sau din amestecuri pe bază de azbest, sau pe bază de azbest și carbonat de magneziu

ex 6814

Articole din mica; inclusiv mica sinterizată sau mica reconstituită pe suport de hârtie, carton sau alte materiale

Fabricare din mica prelucrată (inclusiv mica sinterizată sau reconstituită)

7006

Sticla de la poziția tarifară 7003, 7004 sau 7005, îndoită, prelucrată pe margini, gravată, perforată, emailată sau prelucrată în alt fel, dar neînrămată sau asortată cu alte materiale

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7007

Sticlă incasabilă, constând din sticlă întărită (călită) sau sticlă multistrat

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7008

Unități izolatoare din sticlă cu pereți multipli

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7009

Oglinzi din sticlă, înrămate sau nu, inclusiv oglinzi retrovizoare

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7010

Baloane de sticlă, sticle, flacoane, garafe, borcane, vase, fiole și alte containere din sticlă, de tipul celor folosite la transportarea sau ambalarea mărfurilor; vase de conservare din sticlă; dopuri, capace sau alte recipiente din sticlă

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Tăierea de sticle sau a flacoanelor, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

7013

Articole din sticlă de tipul celor folosite la masă, bucătărie, toaletă, birouri, decorațiuni interioare sau în scopuri similare (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 7010 sau 7018)

Fabricare în care toate materiale folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Tăierea sticlei, cu condiția ca valoarea sticlei netăiate să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

sau

Decorarea manuală (cu excepția imprimării cu foiță de mătase) a sticlei suflate de mână, cu condiția ca valoarea sticlei suflată de mână să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7019

Articole (altele decât fir) din fibre de sticlă

Fabricare din:

așchii necolorate, semitort, fir sau șuvițe tăiate mărunt sau

vată de sticlă

ex 7101

Perle naturale sau de cultură, gradate și înșirate temporar pentru transport

Fabricare unde valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7102,

ex 7103

și

ex 7104

Pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau restaurate) prelucrate

Fabricare din pietre prețioase sau semiprețioase neprelucrate

ex 7106,

ex 7108

și

ex 7110

Metale prețioase:

Nefasonate

Fabricare din materiale neîncadrate la pozițiile tarifare nr. 7106, 7108 sau 7110

sau

Separarea termică, chimică sau prin electroliză a metalelor prețioase de la pozițiile tarifare nr. 7106, 7108 sau 7110

sau

Aliaje din metale prețioase de la poziția tarifară nr. 7106, 7108 sau 7110, între ele sau cu metale de bază

Semifabricate sau sub formă de pulbere

Fabricare din metale prețioase neprelucrate

ex 7107,

ex 7109

și

ex 7111

Metale placate cu metale prețioase, semiprelucrate

Fabricare din metale placate cu metale prețioase

7116

Articole din perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau restaurate)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7117

Imitații de bijuterii

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate într-o altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Fabricare din piese de metal comun, neplacate și neacoperite cu metale prețioase, cu condiția ca valoarea tuturor materialelor folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

7207

Produse semifinisate din fier sau oțel nealiat

Fabricare din materiale de la pozițiile tarifare nr. 7201, 7202, 7203, 7204 sau 7205

7208-7216

Produse laminate, bare pătrate și bare rotunde, corniere, profile și secțiuni din fier sau oțel nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7206

7217

Sârmă din fier sau oțel nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7207

ex 7218,

7219-7222

Produse semifinite, produse laminate, bare pătrate și bare rotunde, corniere, profile și secțiuni din oțel inoxidabil

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7218

7223

Sârmă din oțel inoxidabil

Fabricare din materiale semifinisate de la poziția tarifară nr. 7218

ex 7224,

7225-7227

Produse semifinisate, produse laminate, bare pătrate și bare rotunde în colaci rulați neuniform, din alt oțel aliat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7224

7228

Alte bare pătrate și bare rotunde din alt oțel aliat; corniere, profile și secțiuni, din alt oțel aliat, bare pătrate și bare rotunde de foraj goale pe interior, din oțel aliat și nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7206, 7218 sau 7224

7229

Sârmă din alte tipuri de oțel aliat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7224

ex 7301

Palplanșe

Fabricare din materialele de la poziția tarifară nr. 7206

7302

Material pentru construirea de cale ferată sau cale rulare tramvai din fier sau oțel, următoarele: șine, contrașine și șine cu cremalieră, lame de macaz, inimi de schimbător de cale, ace de macaz și alte piese de macaz, traverse din lemn (traverse), eclise de joantă, saboți de șină, saboți de șină sub formă de pană, plăci sub șină (plăci de bază), bride de șină, paturi ale căii de rulare, elemente de legătură și alt material specializat pentru unirea și fixarea șinelor

Fabricare din materialele de la poziția tarifară nr. 7206

7304,

7305

și

7306

Tuburi, țevi și profile tubulare, din fier (cu excepția fontei) sau oțel

Fabricare din materialele de la poziția tarifară nr. 7206, 7207, 7218 sau 7224

7308

Structuri (mai puțin clădiri prefabricate de la poziția tarifară nr. 9406) și părți ale structurilor (de exemplu poduri și secțiuni de pod, porți de ecluză, turnuri, piloni din zăbrele, acoperișuri, cadre de acoperiș, uși și ferestre și ramele acestora și praguri pentru uși, obloane, balustrade, stâlpi și coloane) din fier sau oțel; plăci, bare rotunde, corniere, secțiuni, tuburi și altele asemănătoare, pregătite pentru utilizare la structuri, din fier și oțel

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, cornierele, profilele și secțiunile sudate de la poziția tarifară nr. 7301 nu pot fi folosite.

ex 7315

Lanțuri antiderapante

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 7315 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7322

Radiatoare pentru încălzirea centrală, neîncălzite electric

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară 7322 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului.

ex Capitolul 74

Cupru și articole din acesta, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7401-7405; reglementarea pentru poziția tarifară nr. ex 7403 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7403

Aliaje de cupru, neprelucrate

Fabricare din cupru rafinat, neprelucrat sau din deșeuri și resturi

ex Capitolul 75

Nichel și articole din acesta, cu excepția poziției tarifare nr. 7501-7503

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 76

Aluminiu și articole din acesta, cu excepția poziției tarifare nr. 7601, 7602 și ex 7616; reglementarea pentru poziția tarifară nr. ex 7601 și ex 7616 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7601

Aliaje de aluminiu

Fabricare din aluminiu, nealiat, sau deșeuri și fier vechi

Aluminiu «super pur» (ISO nr. Al 99.99)

Fabricare din aluminiu, nealiat (ISO nr. Al 99.8)

ex 7616

Articole din aluminiu, altele decât sită de sârmă, pânză metalică, rețea, plasă, împrejmuire, țesătură de întărire/ rigidizare și alte materiale asemănătoare (inclusiv benzi fără sfârșit) din sârmă de aluminiu și metal expandat din aluminiu

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, sita de sârmă, pânza metalică, rețeaua, plasa, împrejmuirea, țesătura de întărire/rigidizare și materialele asemănătoare (inclusiv benzile fără sfârșit) din sârmă de aluminiu și metal expandat de aluminiu pot fi folosite și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 78

Plumb și articole din acesta, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7801 și 7802; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 7801 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7801

Plumb neprelucrat:

Plumb rafinat

Fabricare din «lingouri» de plumb sau plumb «de lucru»

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 7802 nu pot fi folosite

ex Capitolul 79

Zinc și articole din zinc, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7901 și 7902; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 7901 este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 7902 nu pot fi folosite

ex Capitolul 80

Staniu și articole din acesta, cu excepția poziției tarifare nr. 8001, 8002 și 8007; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 8001 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

8001

Staniu neprelucrat

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 8002 nu pot fi folosite

ex Capitolul 81

Alte metale comune, prelucrate; articole din acestea

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite și încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

8206

Unelte din două sau mai multe poziții tarifare nr. 8202-8205, aranjate în seturi pentru vânzare en detail

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât pozițiile tarifare nr. 8202-8205. Totuși, uneltele de la pozițiile tarifare 8202-8205 pot fi incluse în set, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului

8207

Unelte interschimbabile pentru scule de mână, funcționând cu energie electrică sau nu, sau pentru mașini-unelte (de exemplu pentru presare, ștanțare, poansonare, filetare, filare, forare, săpare, broșare, frezare, strunjire și montare de șuruburi), inclusiv matrițe pentru ambutisarea sau extrudarea metalelor, și unelte pentru forare în piatră sau săpare în pământ

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8208

Cuțite și lame de tăiat pentru utilaje și dispozitive mecanice

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8211

Cuțite cu lame de tăiat, dințate sau nu (inclusiv cosoare), altele decât cuțitele de la poziția tarifară nr. 8208

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, lamele și mânerele de cuțit din metal comun pot fi folosite

8214

Alte articole de tăiat (de exemplu mașini de tuns, satâre de măcelărie sau de bucătărie, cuțite pentru mașini de tocat și mărunțit, cuțite pentru hârtie); seturi și instrumente de manichiură sau pedichiură (inclusiv pile de unghii)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, mânerele din metal comun pot fi folosite

8215

Linguri, furculițe, polonice, linguri de spumat, palete pentru prăjituri, cuțite de pește, cuțite de unt, clești de zahăr și alte tacâmuri sau articole similare de veselă

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, mânerele din metal comun pot fi folosite

ex 8306

Statuete și alte ornamente din metal comun

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, celelalte materiale de la poziția tarifară nr. 8306 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului.

ex Capitolul 84

Reactoare nucleare, cazane, mașini și dispozitive mecanice de uz casnic; piese ale acestora; cu excepția celor ce se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți ale pozițiilor tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: ex 8403, ex 8404, 8406-8409, 8412, 8415, 8418, ex 8419, 8420, 8425-8430, ex 8431, 8439, 8441, 8444-8447, ex 8448, 8452, 8456-8466, 8469-8472, 8480, ex 8483, 8484 și 8485

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8403

și

ex 8404

Cazane pentru încălzire centrală, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 8402 și instalația auxiliară pentru cazane pentru încălzire centrală

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât poziția tarifară nr. 8403 sau 8404. Totuși, materialele încadrate în cadrul poziției tarifare nr. 8403 sau 8404 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor, luată împreună, să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

8406

Turbine cu aburi și alte tipuri de turbine cu aburi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8407

Motoare cu ardere internă cu aprindere prin scânteie și cu mișcare alternativă a pistoanelor

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8408

Motoare cu combustie internă, cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel și semidiesel)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8409

Piese folosite exclusiv sau în principal la motoarele de la poziția tarifară nr. 8407 sau 8408

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8412

Alte motoare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8415

Aparate de aer condiționat, constând dintr-un ventilator acționat de un motor și elemente pentru schimbarea temperaturii și a umidității, inclusiv acele utilaje la care umiditatea nu poate fi reglată separat

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8418

Frigidere, congelatoare și alte echipamente de refrigerare sau congelare, electrice sau de alt fel; pompe de căldură, altele decât aparatele de aer condiționat de la poziția tarifară nr. 8415

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului, și

valoarea tuturor materialelor neoriginare nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 8419

Mașini-unelte pentru industria lemnului, de fabricare a celulozei și cartonului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8420

Mașini de calandrare sau alte mașini rotitoare pentru laminat, altele decât pentru metal sau sticlă, și cilindrii acestora

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8425-8428

Utilaje de ridicare, manipulare, încărcare sau descărcare

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8431 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8429

Buldozere autopropulsate, buldozere cu lamă orientabilă, gredere, utilaje de nivelare, mașină de încărcat cu bene, excavatoare, încărcătoare, utilaje de compactare și rulouri compresoare pentru drumuri

Rulouri compresoare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8431 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8430

Alte utilaje de deplasare, nivelare, raclare, excavare, compactare, tasare, extracție sau de găurire, pentru pământ, minerale sau minereuri; berbeci și extractori de piloți; pluguri de zăpadă și suflante de zăpadă

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8431 sunt folosite până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 8431

Piese pentru rulouri compresoare rutiere

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8439

Utilaje de fabricat celuloză din material celuloic fibros sau pentru fabricarea sau finisarea hârtiei și cartonului

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8441

Alte utilaje pentru fabricarea celulozei pentru hârtie, hârtie sau carton, inclusiv mașini de tăiat de orice fel

Utilaje din aceste poziții tarifare pentru utilizare în industria textilă

Dispozitive auxiliare pentru utilizare cu utilaje pentru pozițiile tarifare nr. 8444 și 8445

Mașini de cusut, altele decât cele pentru coaserea cărților de la poziția tarifară nr. 8440; furnituri, baze și coperte special proiectate pentru mașini de cusut; ace pentru mașini de cusut:

Mașini de cusut (doar cu siguranță) cu capete ce nu depășesc 16 kg în greutate fără motor sau 17 kg, cu motor

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite la asamblarea capului (fără motor) nu depășește valoarea materialelor originare folosite și

mecanismele de întindere a firului de croșetare și de coasere în zigzag folosite sunt deja originare

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8456-8466

Mașini-unelte și dispozitive și piesele acestora, și accesoriile de la pozițiile tarifare nr. 8456-8466

8471, 8472

Echipamente de birou (de exemplu mașini de scris, mașini de calculat, mașini de procesare automată a datelor, mașini de copiat, mașini de capsat)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8480

Rame pentru forme de turnătorie; plăci de bază pentru forme; modele pentru turnare; forme pentru metale (altele decat lingotierele), pentru carburi metalice, sticlă, materiale minerale, cauciuc sau materiale plastice

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 8483

Șuruburi de ax

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8484

Garnituri de etanșare și racorduri similare din plăci din metal combinat cu alt material sau două sau mai multe straturi de metal; seturi de sortimente de garnituri de etanșare și racorduri similare, distincte din punct de vedere al compoziției, ambalate în pungi, plicuri sau ambalaje similare; sigilii mecanice

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8485

Piese de schimb pentru dispozitive, neconținând conectori electrici, izolatori, bobine, contacte sau alte elemente electrice, nespecificate sau neincluse în altă parte în prezentul capitol

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 85

Aparate și echipamente electrice și piese ale acestora; aparate de înregistrare și reproducere a sunetului, aparate de înregistrare și reproducere a imaginii de televiziune și aparate de înregistrare și redare a sunetului și piese și accesorii pentru astfel de articole; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8501, 8502, ex 8504, ex 8517, ex 8518, 8519-8529, 8535-8537, 8542, 8544-ex 8548

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8501

Motoare și generatoare electrice (cu excepția grupurilor electrogene)

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8502

Seturi generatoare de electricitate și convertoare rotative

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la pozițiile tarifare nr. 8501 sau 8503, luate împreună, sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 8504

Unități de alimentare pentru mașinile automate de procesare a datelor

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8517

Videofoane

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 8518

Microfoane și stative pentru acestea; difuzoare, amplasate sau nu în incinte; amplificatoare electrice de audiofrecvență; seturi de amplificatoare electrice de sunet

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8519

Pick-up-uri (platane fără amplificare), casetofoane și altă aparatură de reproducere a sunetului, neincorporând dispozitive de înregistrare a sunetului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8520

Magnetofoane și altă aparatură pentru înregistrarea sunetului, incorporând sau nu un dispozitiv de înregistrare a sunetului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8521

Aparate pentru înregistrare sau reproducere video

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8522

Piese și accesorii ale aparaturii de la pozițiile tarifare nr. 8519-8521

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8523

Suporturi neînregistrate pregătite pentru înregistrarea sunetului sau înregistrarea similară a altor fenomene, altele decât produsele din capitolul 37

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8524

Discuri, benzi sau alte suporturi înregistrate pentru sunet, sau alte fenomene înregistrate în mod similar similar, inclusiv matrițe și copii etalon pentru producerea de discuri, dar excluzând produsele din capitolul 37:

Matrițe și copii etalon pentru producerea de discuri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8523 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8525

Aparatură de transmisie pentru radiotelefonie, radiotelegrafie, radiodifuziune sau televiziune, incorporând sau nu aparatură de recepție sau aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului; camere de televiziune; camere video cu imagine staționară și alte camere video cu înregistrare

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8526

Aparatură radar, aparatură de radionavigație și aparatură radio de comandă și control la distanță

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8527

Aparatură de recepție pentru radiotelefonie, radiotelegrafie sau radiodifuziune, combinate sau nu, în aceeași casetă, cu aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului sau cu ceas

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8528

Receptoare de televiziune (inclusiv monitoare video și aparate de proiecție video), combinate sau nu, în aceeași casetă, cu sau fără receptoare de radiodifuziune sau aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului sau a imaginii; monitoare video și videoproiectoare

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8529

Piese destinate folosirii exclusive sau în principal cu aparatura de la pozițiile tarifare nr. 8525-8528:

Destinat folosirii exclusive sau în principal cu aparatura de înregistrare sau reproducere video

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8535

și

8536

Aparatură electrică pentru comutarea sau protecția circuitelor electrice, sau pentru realizarea conectării la sau în circuitele electrice

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8538 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8537

Tablouri, panouri (inclusiv panouri de control numeric), console, pupitre, dulapuri și alte baze, echipate cu două sau mai multe aparaturi de la poziția tarifară nr. 8535 sau 8536, pentru controlul și distribuirea energiei electrice, inclusiv acele tipuri de baze incorporând instrumente sau aparatură din capitolul 90, alta decât aparatura de comutare de la poziția tarifară nr. 8517

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8538 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8542

Circuite electronice integrate și microansamble

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8541 sau 8542 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8544

Conductori izolați (inclusiv cei emailați sau anodizați), fir, cablu (inclusiv cablu coaxial) și alți conductori electrici izolați, prevăzuți sau nu cu conectori; cabluri din fibră optică, alcătuite din fibre individuale în manta, asamblate sau nu la conductori sau prevăzute sau nu cu conductori

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8545

Electrozi de cărbune, perii de cărbune, cărbuni de lampă, cărbuni de baterie și alte articole din grafit sau din alt fel de cărbune cu sau fără metal, de tipul celor utilizați în scopuri electrice

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8546

Izolatori electrici din orice material

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8548

Piese electrice pentru utilaje și aparatură, care nu sunt specificate în altă parte în prezentul capitol

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Baterii și acumulatori consumate

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară ca și produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8601-8607

Locomotive de cale ferată sau vagoane motoare pentru tramvai, material rulant și piese de schimb pentru acesta

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8608

Dispozitive și accesorii de cale ferată pentru tren sau tramvai; semnalizare mecanică (inclusiv electromecanică); echipament de control al siguranței traficului pentru cale de rulare ferată sau de tramvai, rutieră, cursuri de ape interioare, facilități de parcare, instalații portuare sau de aeroport; piese de schimb ale celor menționate anterior

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8609

Containere (inclusiv containere pentru transportul fluidelor) special proiectate și echipate pentru transport la unul sau mai multe moduri de transport

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 87

Vehicule, altele decât materialul rulant de calea ferată sau tramvai și piese de schimb și accesorii ale acestuia; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8709-8711, ex 8712, 8715 și 8716

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8709

Transportoare uzinale, autopropulsate, neprevăzute cu echipamente de ridicare sau manipulare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, docuri sau aeroporturi pentru transporturi de mărfuri la distanțe mici; tractoare de tipul celor folosite pe platformele gărilor; piese ale vehiculelor de mai sus

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8710

Tancuri și alte vehicule blindate de luptă, motorizate, echipate sau nu cu arme de luptă și piese ale unor astfel de vehicule

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8711

Motociclete (inclusiv motorete) și biciclete prevăzute cu un motor auxiliar, cu sau fără ataș; atașe

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care valoarea materialelelor neoriginare nu depășește valoarea materialelor originare

ex 8712

Biciclete fără rulmenți

Fabricare din materiale neîncadrate în poziția tarifară nr. 8714

8715

Cărucioare pentru copii și piesele acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8716

Remorci și semiremorci; alte vehicule, nepropulsate mecanic; piese ale acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8803

Piese ale mărfurilor de la poziția tarifară nr. 8801 sau 8802

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8803 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

8804

Parașute (inclusiv parașute dirijabile și parapante) și rotoparașute; piese ale acestora și accesorii pentru acestea:

Rotoparașute

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv materiale de la poziția tarifară nr. 8804

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8804 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

8805

Dispozitive de lansare a aeronavelor; opritoare de punte sau dispozitive similare; aparatură de pregătire pentru zbor, piese ale articolelor menționate

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8805 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 89

Nave, bărci și structuri plutitoare

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, corpurile de navă de la poziția tarifară nr. 8906 nu pot fi folosite

ex Capitolul 90

Instrumente și aparatură optică, fotografică, cinematografică, de măsură, verificare, de precizie, medicală sau chirurgicală; piese si accesorii ale acestora; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 9001, 9002, 9004, ex 9005, ex 9006, 9007, 9011, ex 9014, 9015-9017, ex 9018 și 9024-9033

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9001

Fibre optice și fascicule de fibre optice; cabluri din fibre optice și altele decât cele de la poziția tarifară nr. 8544; folii și plăci de material polarizant; lentile (inclusiv lentile de contact), prisme, oglinzi și alte elemente optice, din orice material, nemontate, altele decât astfel de elemente din sticlă neprelucrate optic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9002

Lentile, prisme, oglinzi și alte elemente optice din orice material, montate, fiind părți din sau dispozitive ale unor instrumente sau aparate, altele decât elementele din sticlă neprelucrate optic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9004

Ochelari, ochelari de soare și asemănătoare, corectoare, protectoare sau de alt fel

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 9005

Binocluri, monocluri, alte telescoape optice și alte montaje ale acestora, cu excepția telescoapelor astronomice cu refracție și montaje ale acestora

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 9006

Aparate fotografice (altele decât cele cinematografice); aparatură fotografică cu flash și cu bec blitz, altele decât becurile cu aprindere electrică

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9007

Camere cinematografice și proiectoare, incorporând sau nu aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9011

Microscoape optice compuse, inclusiv acelea pentru microfotografiere, cinemicrofotografiere sau microproiecție

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 9014

Alte instrumente sau dispozitive de navigație

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9015

Instrumente sau aparatură topometrică (inclusiv topografiere fotogrametrică), hidrografică, oceanografică, hidrologică, meteorologică sau geografică, mai puțin busole; telemetre

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9016

Cântare cu sensibilitate de 5 cg sau chiar mai mare, cu sau fără greutăți

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9017

Instrumente de desen, de marcat sau de calculat matematic (de exemplu mașini de desenat, pantografe, raportoare, truse de desenat, rigle de calcul, calculatoare cu disc); instrumente pentru măsurarea lungimii, pentru uz manual (de exemplu rigle de măsurat și rulete cu bandă de măsurat, micrometre, șublere) care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în acest capitol

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 9018

Scaune stomatologice incorporând aparatură dentară sau chiuvete dentare (scuipătoare)

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 9018

9024

Mașini și aparatură pentru încercarea durității, rezistenței, compresibilității, elasticității sau a altor proprietăți mecanice ale materialelor (de exemplu metale, lemn, textile, hârtie, plastic)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9025

Hidrometre și instrumente de regim constant, termometre, pirometre, barometre, higrometre și psihometre, cu înregistrare sau nu, și orice combinație posibilă a acestor instrumente

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9026

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau verificarea debitului, nivelului, presiunii sau altor elemente variabile ale lichidelor sau gazelor (de exemplu debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, calorimetre), exclusiv instrumentele și aparatele de la pozițiile tarifare nr. 9014, 9015, 9028 sau 9032

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9027

Instrumente și aparatură pentru analize fizice și chimice (de exemplu polarimetre, refractometre, spectrometre, aparatură pentru analiza gazelor sau fumului); instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea vâscozității, porozității, dilatării, tensiunii de suprafață sau altele asemănătoare; instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea cantității de căldură, sunet sau lumină (inclusiv exponometre); microtomi (instrumente pentru tăierea secțiunilor foarte subțiri)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9028

Contoare pentru măsurarea alimentării cu gaz, lichid sau electricitate, inclusiv calibrarea contoarelor pentru acestea:

Piese și accesorii

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9029

Turometre, contoare de producție, aparate de kilometraj, pedometre si altele asemănătoare; indicatori de viteză și tahometre, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 9104 sau 9015; stroboscoape

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9030

Osciloscoape, analizatori de spectru și alte instrumente sau aparatură pentru măsurarea sau verificarea cantităților electrice, cu excepția contoarelor de la poziția tarifară nr. 9028; instrumente și aparatură pentru măsurarea sau detectarea razelor alfa, beta, gamma sau X, a radiațiilor cosmice sau a altor radiații de ionizare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9031

Instrumente de măsurare sau verificare, aparatură și utilaje care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în prezentul capitol; proiectoare de profiluri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9032

Instrumente și aparatură de reglare sau control automat

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9033

Piese și accesorii (care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în acest capitol) pentru utilaje, aparatură, instrumente sau aparate din capitolul 90

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 91

Ceasuri de masă și ceasuri de mână și piese ale acestora; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți ale pozițiilor tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 9105, 9109-9113

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9105

Alte ceasuri

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9109

Mecanisme de ceas, complete și asamblate

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9110

Mecanisme complete de ceas de mână sau de masă, neasamblate sau parțial asamblate (seturi de mecanisme); ceasuri de masă incomplete sau mecanisme de ceas de masă, asamblate; mecanisme brute de ceas de masă sau ceas de mână

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita de mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 9114 sunt folosite doar până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9111

Carcase și piese de ceas

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9112

Carcase de ceas și carcase de tip similar pentru alte mărfuri din prezentul capitol și piese ale acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9113

Curele de ceas, curele bandă și brățări de ceas și piese ale acestora:

Din metal comun, placate sau nu cu aur, sau din metal acoperit cu metal prețios

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 92

Instrumente muzicale; piese și accesorii ale unor astfel de articole

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 93

Arme și muniții; piese și accesorii ale acestora

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9401

și

ex 9403

Mobilă din metale de bază, incorporând pânză din bumbac neumplută cu o greutate de 300 g/m2 sau mai mică

Fabricare în care toate materialele folosite se încadrează la o poziție tarifară diferită de cea a produsului

sau

Fabricare din pânză de bumbac prelucrată deja într-o formă gata de folosire de la poziția nr. 9401 sau 9403, cu condiția ca:

valoarea ei să nu depășească 25 % din prețul de uzină al produsului și

toate materialele folosite să fie originare și încadrate la altă poziție tarifară decât nr. 9401 sau 9403

9405

Lămpi și accesorii de iluminat, inclusiv reflectoare și lămpi spot și piese ale acestora, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte; firme luminoase, plăci de nume luminoase și altele asemănătoare, având o sursă de lumină permanentă fixată și piese ale acestora care nu sunt specificate și incluse în altă parte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9406

Clădiri prefabricate

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9503

Alte jucării; modele de mărime redusă («la scară») și modele de recreare, care funcționează sau nu; jocuri puzzle de toate tipurile

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la aceeași poziție tarifară cu produsul și

cu condiția ca toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9506

Capete de bastoane de golf finisate

Fabricare din blocuri în formă brută

ex 9507

Undițe de pescuit, cârlige de pescuit și alte gute; mincioguri, plase de fluturi și alte plase similare; «păsări» momeală (altele decât cele de la pozoția tarifară nr. 9208 sau 9705) și alte accesorii de vânătoare

Fabricare din materiale încadrate la alte poziții decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție cu cea a produsului pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 9601

și

ex 9602

Articole provenite de la animale sau vegetale sau materiale minerale pentru sculptură

Fabricare din materiale de sculptură «prelucrate» din aceeași poziție tarifară

ex 9603

Mături și perii (mai puțin măturile din târn și cele asemănătoare), mături de podea mecanice cu comenzi manuale, nemotorizate; bidinele și trafaleți, storcătoare și mopuri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9605

Seturi de voiaj pentru toaleta personală, pentru cusut sau pentru curățarea pantofilor sau a hainelor

Fiecare element din set trebuie să satisfacă reglementarea care i s-ar aplica dacă nu ar fi inclus în set. Cu toate acestea, articolele neoriginare pot fi încorporate, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului

9606

Nasturi, închizători prin presare, capse și butoni cu închidere prin apăsare, matrițe de nasturi și alte părți ale acestor articole

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul și

toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

9608

Pixuri; cu vârf din pâslă și alte instrumente de scris cu vârf poros; stilouri, pixuri, obiecte de scris tip stilograf și alte stilouri; stilouri de copiere; creioane cu împingerea sau alunecarea minei; tocuri de stilouri, suporturi de creion și suporturi similare; piese de schimb (inclusiv capace și dispozitive de fixare) ale acestor articole, altele decât cele din poziția tarifară nr. 9609

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, vârfurile și bilele de vârf pot fi folosite, iar celelalte materiale din aceeași poziție tarifară pot fi folosite de asemenea, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

9612

Benzi pentru mașina de scris sau benzi similare, tușate sau pregătite în alt fel pentru a lăsa urmă, fiind rulată sau în cartuș, sau nu; tușiere, impregnate cu cerneală sau nu, cu sau fără cutii

Fabricare:

în care toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul,

cu condiția ca toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9614

Pipe de fumat sau capete de pipă

Fabricare din blocuri fasonate brut”

(1)  Vezi nota introductivă 7 din anexa 14.

(2)  Nota 3 din capitolul 32 precizează că aceste preparate sunt de tipul celor folosite pentru colorarea oricărui material sau de tipul celor folosite ca ingrediente în fabricarea preparatelor colorante, cu condiția ca acestea să nu fie specificate în altă poziție tarifară din capitolul 32.

(3)  O «grupă» se consideră orice parte a poziției tarifare separată prin restul de punct și virgulă.

(4)  În cazul în care produsele compuse din materiale încadrate atât în pozițiile tarifare nr. 3901-3906, pe de o parte, cât și în pozițiile tarifare nr. 3907-3911, pe de altă parte, această restricție este aplicabilă numai acelui grup de materiale care predomină în produs din punctul de vedere al greutății.

(5)  Pentru condiții speciale legate de produsele realizate dintr-un amestec de materiale textile, vezi nota introductivă 5 de la anexa 14.

(6)  Pentru tratarea resturilor de textile și accesorii, vezi nota introductivă 6 de la anexa 14.

(7)  Pentru măști de protecție, este permisă fabricarea din fibre de poliester netrase. Această dispoziție se aplică până la 31 martie 1988.

Anexa VIII

„ANEXA 20

LISTA PRELUCRĂRILOR SAU TRANSFORMĂRILOR CE TREBUIE EFECTUATE ASUPRA MATERIALELOR NEORIGINARE PENTRU CA PRODUSUL FINAL SĂ POATĂ OBȚINE STATUT ORIGINAR

(Bosnia, Croația, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Federația Iugoslavă)

Poziția SA

Descrierea

Prelucrare sau transformare ce trebuie efectuată asupra materialelor neoriginare, care dă statutul originar

(1)

(2)

(3)

0201

Carne de bovine, proaspătă sau refrigerată

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin carnea de bovine congelată de la poziția tarifară nr. 0202

0202

Carne de bovine, congelată

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin carnea de bovine, proaspătă sau refrigerată, de la poziția tarifară nr. 0201

0206

Organe comestibile de bovine, porcine, ovine, caprine, cai, măgari, catâri și bardot, proaspete, refrigerate sau congelate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin carcasele de la pozițiile tarifare nr. 0201-0205

0210

Carne și organe comestibile, sărate, în saramură, uscate sau afumate; făină comestibilă și făină de carne sau organe comestibile

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția cărnii și organelor de la pozițiile tarifare nr. 0201-0206 și 0208 sau ficatul de pasăre de la poziția tarifară nr. 0207

0302-0305

Pește, altfel decât pește viu

Fabricare în care toate materialele folosite care aparțin capitolului 3 trebuie să fie deja originare

0402,

0404

ex 0405

0406

Produse lactate, exclusiv produsele lactate cu un conținut de grăsime mai mare de 39 % din volum, dar mai mic de 75 %

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin laptele sau smântâna de la poziția tarifară nr. 0401 sau 0402

0403

Zer, lapte covăsit și smântână, iaurt, kefir și alte tipuri de produse fermentate sau acidulate din lapte și smântână, concentrate sau nu, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori, sau aromatizate sau conținând adaosuri de fructe sau cacao

Fabricare în care:

toate materialele folosite, menționate la capitolul 4, trebuie să fie în întregime obținute,

orice suc de fructe (cu excepția celui de ananas, lămâie sau grepfruit) de la poziția tarifară nr. 2009 trebuie să fie originar și

valoarea oricăror materiale din capitolul 17 folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

0408

Ouă de pasăre fără coajă și gălbenușuri de ou, proaspete, uscate, preparate la abur sau prin fierbere în apă, presate în forme, congelate sau conservate în alt mod, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin ouăle de pasăre de la poziția tarifară nr. 0407

ex 0502

Țepi și păr de porc, porc sălbatic și mistreț

Curățarea, dezinfectarea, sortarea și îndreptarea țepilor și părului

ex 0506

Oase și os de corn neprelucrate

Fabricare în care toate materialele folosite de la capitolul 2 trebuie să fie deja originare

0710-0713

Legume comestibile, congelate sau uscate, conservate provizoriu, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 0710 și ex 0711, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele legumicole folosite trebuie să fie deja originare

ex 0710

Porumb dulce (nepreparat sau preparat la abur sau prin fierbere în apă), congelat

Fabricare din porumb dulce, proaspăt sau refrigerat

ex 0711

Porumb dulce, conservat provizoriu

Fabricare din porumb dulce, proaspăt sau refrigerat

0811

Fructe și nuci, nepreparate sau preparate la abur sau prin fierbere în apă, congelate, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori:

Cu adaosuri de zahăr

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 nu depășește 30 % din valoarea de uzină a produsului

Altele

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0812

Fructe și nuci, conservate provizoriu (de exemplu prin bioxid de sulf gazos, în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții conservante), dar care nu pot fi consumate imediat în această stare

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0813

Fructe, uscate, altele decât cele de la pozițiile tarifare nr. 0801-0806; amestecuri de nuci sau fructe uscate din acest capitol

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

0814

Coji de fructe citrice sau pepeni (inclusiv pepeni verzi) proaspete, congelate, uscate sau conservate provizoriu în saramură, în apă sulfuroasă sau în alte soluții conservante

Fabricare în care toate fructele sau nucile folosite trebuie să fie deja originare

ex Capitolul 11

Produse ale industriei de morărit; malț; amidon; inulină; gluten de grâu, mai puțin cele de la poziția tarifară nr. ex 1106

Fabricare în care toate cerealele, legumele comestibile, rădăcinoasele și tuberculii de la poziția tarifară nr. 0714 sau fructele folosite trebuie să fie deja originare

ex 1106

Făina și făină din leguminoase curățate, uscate, de la poziția tarifară nr. 0713

Uscarea și măcinarea leguminoaselor de la poziția tarifară nr. 0708

1301

Lac; gumă naturală, rășini, rășini gumate și balsamuri

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din poziția tarifară nr. 1301 nu poate depăși 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 1302

Rășini uleioase de vanilie

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la o altă poziție decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție pot fi utilizate, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Mucilagii și întăritori derivați din produse vegetale, modificate

Fabricare din mucilagii și întăritori nemodificați

1501

Grăsime de porc, inclusiv untură și grăsime de pasăre, altele decât cele de la pozițiile tarifre nr. 0209 sau 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 0203, 0206 sau 0207, sau oase de la poziția tarifară nr. 0506

Altele

Fabricare din carne sau organe comestibile de porc de la poziția tarifară nr. 0203 sau 0206, sau din carne și organe comestibile, sau din pui de la poziția tarifară nr. 0207

1502

Grăsimi de bovine, oi sau capre, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 1503:

Grăsimi din oase sau deșeuri

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 0201, 0202, 0204 sau 0206, sau oase de la poziția tarifară nr. 0506

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite, menționate la capitolul 2, trebuie să fie deja originare

1504

Grăsimi și uleiuri, și fracțiuni ale lor, de pește sau mamifere marine, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide de uleiuri sau grăsimi de pește și uleiuri de mamifere marine

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1504

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite menționate la capitolele 2 și 3 trebuie să fie deja originare

ex 1505

Lanolină rafinată

Fabricare din grăsime de lână brută de la poziția tarifară nr. 1505

1506

Alte grăsimi și uleiuri animale, și fracțiunile lor, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1506

Altele

Fabricare în care toate materialele animale folosite din capitolul 2 trebuie să fie deja originare

ex 1507-1515

Uleiuri vegetale fixate și fracțiunile acestora, rafinate sau nu, dar nemodificate chimic:

Fracțiuni solide, cu excepția uleiului de jojoba

Fabricare din alte materialele de la poziții tarifare nr. 1507-1515

Altele, cu excepția:

Uleiului de tung, cerii de mirt și cerii japoneze

Celor de uz tehnic sau industrial, alta decât fabricarea preparatelor alimentare pentru consumul uman

Fabricare în care toate materialele vegetale folosite trebuie să fie deja originare

ex 1516

Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale și fracțiunile lor, reesterificate, rafinate sau nu, dar nepreparate în continuare

Fabricare în care toate materialele animale sau vegetale folosite trebuie să fie deja originare

ex 1517

Amestecuri lichide comestibile de uleiuri vegetale de la pozițiile tarifare nr. 1507-1515

Fabricare în care toate materialele vegetale folosite trebuie să fie deja originare

1601

Cârnați și produse similare din carne, organe sau sânge; preparări de alimente pe baza acestor produse

Fabricare din animalele menționate la capitolul 1

1602

Alte tipuri de carne, organe sau sânge, preparate sau conservate

Fabricare din animalele menționate la capitolul 1

1603

Extracte și sucuri de carne, pește sau crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice

Fabricare din animalele menționate la capitolul 1. Totuși, toate tipurile de pește, crustacee, moluște, sau alte nevertebrate folosite trebuie să fie deja originare

1604

Pește preparat sau conservat; caviar sau înlocuitori de caviar preparat din icre de pește

Fabricare în care orice tip pește și toate tipurile de icre de pește folosite trebuie să fie deja originare

1605

Crustacee, moluște sau alte nevertebrate acvatice, preparate sau conservate

Fabricare în care toate crustaceele, moluștele sau nevertebratele acvatice trebuie sa fie deja originare

ex 1701

Zahăr de trestie sau de sfeclă și zaharoză chimic pură, în formă solidă, aromată sau colorată

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite menționate în capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

1702

Alte zaharuri, inclusiv lactoza, glucoza și fructoza chimic pure, în formă solidă; siropuri de fructe fără adaosuri de arome sau coloranți; miere artificială, în amestec sau nu cu miere naturală; caramel:

Maltoză sau fructoză pură chimic

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 1702

Alte zaharuri în formă solidă, aromate sau colorate

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite menționate în capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite trebuie să fie deja originare

ex 1703

Melase rezultate din extragerea sau rafinarea zahărului, aromate sau colorate

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite menționate în capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

1704

Produse de cofetărie (inclusiv ciocolata albă), neconținând cacao

Fabricare din materiale încadrate în altă poziție tarifară decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăror alte materiale folosite menționate în capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină a produsului

1806

Ciocolată și alte produse alimentare conținând cacao

Fabricare în care toate materiale folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

1901

Extract de malț; preparate alimentare din făină, materiale măcinate, amidon sau extract de malț, fără conținut de pudră de cacao sau cu un conținut de pudră de cacao în proporție mai mică de 40 %, fără a fi specificat sau inclus în altă parte; preparate alimentare din mărfuri incluse în pozițiile tarifare nr. 0401-0404, fără conținut de pudră de cacao sau cu un conținut de pudră de cacao în proporție mai mică de 5 %, fără a fi specificat sau inclus în altă parte:

Extract de malț

Fabricare din cerealele menționate la capitolul 10

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

1902

Paste făinoase, preparate sau umplute (cu carne sau alte substanțe), sau preparate în alt mod, ca spaghete, macaroane, tăiței, lassagne, gnocchi, ravioli, cannelloni, cușcuș, preparate sau nu

Fabricare în care toate cerealele folosite (mai puțin grâul tip durum), carnea, organele, peștele, crustaceele sau moluștele folosite trebuie să fie deja originare

1903

Tapioca și înlocuitori ai acesteia din amidon, sub formă de fulgi, granule, perle, pudră sau alte forme asemănătoare

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția amidonului de cartofi de la poziția tarifară nr. 1108

1904

Alimente preparate obținute prin expandarea sau prăjirea cerealelor sau a produselor cerealiere (de exemplu fulgii de porumb); cereale, altele decât porumbul, sub formă de boabe, gătite în prealabil sau preparate, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte:

Fără conținut de cacao

Cereale, altele decât porumb, sub formă de grăunțe, fiert în prealabil sau preparat în alt fel

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, grăunțele de porumb dulce, preparate sau conservate, de la pozițiile tarifare 2001, 2004 și 2005, și porumbul dulce nefiert, copt sau fiert în abur, congelat de la poziția tarifară nr. 0170, nu se pot folosi

Altele

Fabricare în care:

toate cerealele și făina (cu excepția Zea mays indurata și grâul dur și derivatele acestora) folosite trebuie să fie deja originare și

valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 nu depășește 30 % din prețul de uzină al produsului

Cu conținut de cacao

Fabricare din materiale neîncadrate la poziția tarifară nr. 1806, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite la capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

1905

Pâine, produse de patiserie, prăjituri, biscuiți și alte produse de brutărie, cu sau fără conținut de cacao; anafură de împărtășanie; cașete goale de tipul celor pentru uz farmaceutic; pastile de sigilare, hârtie de orez și alte produse similare

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin cele din capitolul 11

2001

Legume, fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, preparate sau conservate în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate fructele, nucile sau legumele folosite trebuie să fie deja originare

2002

Roșii preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate roșiile folosite trebuie să fie deja originare

2003

Ciuperci și trufe, preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic

Fabricare în care toate ciupercile sau trufele folosite trebuie să fie deja originare

2004

și

2005

Alte legume preparate sau conservate altfel decât în oțet sau acid acetic, congelate sau necongelate, altele decât produsele de la poziția tarifară nr. 2006

Fabricare în care toate legumele folosite trebuie să fie deja originare

ex 2006

Fructe, nuci, coajă de fructe și alte părți ale plantelor, conservate cu zahăr (uscate, glasate sau cristalizate)

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 nu trebuie să depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

ex 2006

Legume conservate cu zahăr (uscate, glasate sau cristalizate)

Fabricare în care toate legumele folosite trebuie să fie deja originare

2007

Gemuri, jeleuri de fructe, marmelade, piureuri de fructe sau nuci și paste de fructe sau nuci, preparate prin gătire, cu sau fără conținut de adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare în care oricare materiale folosite din capitolul 17 nu trebuie să depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

2008

Fructe, nuci și alte părți comestibile ale plantelor, pregătite sau conservate, cu sau fără conținut de adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori sau alcool, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte:

Fructe sau nuci, preparate altfel decât la aburi sau prin fierbere în apă, fără conținut de adaosuri de zaharuri, congelate

Fabricare în care toate fructele și nucile folosite trebuie să fie deja originare

Nuci care nu conțin adaos de zahăr sau alcool

Fabricare în care valoarea nucilor, semințelor uleioase originare încadrate la pozițiile tarifare nr. 0801, 0802 și 1202-1207 folosite depășește 60 % din prețul de uzină a produsului

Altele

Fabricare în care toate materiale folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

ex 2009

Sucuri de fructe (inclusiv mustul din struguri), nefermentate și neconținând adaosuri de alcool, cu sau fără adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăruia dintre materialele folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului

ex 2101

Cicoare prăjită și extracte, esențe și concentrate din aceasta

Fabricare în care toată cicoarea folosită trebuie să fie deja originară

ex 2103

Sosuri și preparate din acestea, amestecuri de condimente și amestecuri de ingrediente

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în cadrul altei poziții tarifare decât produsul. Totuși, se pot folosi făina de muștar, praful de muștar sau muștarul

ex 2103

Muștar preparat

Fabricare din făină de muștar sau din praf de muștar

2104

Supe și ciorbe și preparate din acestea; preparate alimentare omogenizate de tip compozit:

Supe și ciorbe, și preparate din acestea

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția legumelor preparate sau conservate de la pozițiile tarifare nr. 2002-2005

Preparate alimentare omogenizate de tip compozit

Se aplică reglementarea pentru poziția tarifară în care produsul ar fi clasificat în vrac

ex 2106

Siropuri de zahăr, aromate sau colorate

Fabricare în care orice materiale folosite din capitolul 17 nu trebuie să depășească 30 % din valoarea de uzină a produsului

ex 2106

Preparate din compuși alcoolici, altele decât cele bazate pe substanțe odorifere, de tipul celor folosite la fabricarea băuturilor

Fabricare din materiale de la orice poziție, cu excepția strugurilor sau oricăror materiale derivate din struguri

2201

Ape, inclusiv ape naturale sau ape artificial minerale și ape aerate, neconținând adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori și nearomate; gheață și zăpadă

Fabricare în care toate apele folosite trebuie să fie deja originare

2202

Ape, inclusiv ape minerale și ape aerate, conținând adaosuri de zahăr sau alți îndulcitori sau arome și alte băuturi nealcoolice, fără a include sucurile de fructe sau legume de la poziția tarifară nr. 2009

Fabricare în care toate materialele folosite se încadrează în altă poziție tarifară decât produsul, cu condiția ca valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 17 să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului și ca orice fel de suc de fructe folosit (cu excepția sucurilor de ananas, lămâie și grepfruit) să fie deja originare

ex 2204

Vin din struguri proaspeți, inclusiv vinuri tonice și must de struguri cu adaos de alcool

Fabricare din alt must de struguri

ex 2205

ex 2207

ex 2208

și

ex 2209

Următoarele, conținând materiale din struguri:

Vermutul și alte vinuri din struguri proaspeți, aromate cu plante sau substanțe aromatice,

Alcool etilic și alte tipuri de alcool, denaturate sau nu; alcool, lichioruri și alte băuturi spirtoase,

Oțet

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția strugurilor sau a oricărui material derivat din struguri

ex 2208

Whisky-uri cu o tărie alcoolică per volum sub 50 % vol

Fabricare în care valoarea oricărei băuturi spirtoase din cereale folosite nu depășește 15 % din prețul de uzină al produsului

ex 2303

Reziduuri de la fabricarea amidonului din porumb (cu excepția soluțiilor concentrate de înmuiere), cu conținut proteinic, calculat la produsul uscat, depășind 40 % în greutate

Fabricare în care tot porumbul folosit trebuie să fie deja originar

ex 2306

Turtă de oleaginoase și alte reziduuri solide ce rezultă din extragerea uleiului din măsline, conținând mai mult de 3 % ulei de măsline

Fabricare în care măslinele folosite trebuie să fie deja originare

2309

Preparate de tipul celor folosite pentru hrănirea animalelor

Fabricare în care toate cerealele, zahărul sau melasa, toată carnea sau laptele folosit trebuie să fie deja originare

2402

Trabucuri, havane, cigarillos și țigarete, din tutun sau înlocuitori de tutun

Fabricare în care cel puțin 70 % din greutatea tutunului neprelucrat sau a rebuturilor de tutun folosit de la poziția tarifară nr. 2401 trebuie să fie deja originare

ex 2403

Tutun pentru fumat

Fabricare în care cel puțin 70 % din greutatea tutunului neprelucrat sau a reziduurilor de tutun folosit de la poziția tarifară nr. 2401 trebuie să fie deja originare

ex 2504

Grafit natural cristalin, cu conținut îmbogățit de carbon, purificat și măcinat

Îmbogățirea conținutului de carbon, purificarea și finisarea grafitului cristalin brut

ex 2515

Marmură, tăiată numai prin debitare cu ferăstrăul sau în alt fel în blocuri sau dale de formă dreptunghiulară (inclusiv pătrată), cu o grosime ce nu depășește 25 cm

Tăiere, cu ferăstrăul sau în alt fel, a pietrei (chiar dacă deja tăiată) la o grosime depășind 25 cm

ex 2516

Granit, porfir, bazalt, gresie și alte tipuri de piatră pentru monumente sau construcții, tăiate cu ferăstrăul sau în alt fel în blocuri sau dale de formă dreptunghiulară (inclusiv pătrată), cu o grosime nedepășind 25 cm

Tăiere, cu ferăstrăul sau altfel a pietrei (chiar dacă anterior deja tăiată) la grosimea de 25 cm

ex 2518

Dolomită calcinată

Calcinarea dolomitei necalcinate

ex 2519

Carbonat de magneziu natural (magnezit) concasat, în containere ermetic sigilate, și oxid de magneziu, pur sau nu, altul decât carbonatul de magneziu topit sau carbonat de magneziu ars complet (sinterizat)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, se poate utiliza carbonatul de magneziu natural (magnezit)

ex 2520

Ipsosuri special pregătite pentru stomatologie

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2524

Fibre naturale de azbest

Fabricare din concentrat de azbest

ex 2525

Praf de mica

Măcinare de mica sau de deșeuri de mica

ex 2530

Culori de pământ, calcinate sau pudră

Calcinare sau măcinare de culori de pământ

ex 2707

Uleiuri în care ponderea constituenților aromatici o depășește pe aceea a constituenților nearomatici, fiind uleiuri similare uleiurilor minerale obținute prin distilarea gudronului de cărbune la temperaturi înalte, din care mai mult de 65 % pe volum se distilează la o temperatură de până la 250 °C (inclusiv amestecurile de solvent nafta și benzen) pentru folosire drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2709

Țițeiuri obținute din substanțe minerale bituminoase

Distilare distructivă a materialelor bituminoase

2710-2712

Uleiuri minerale și uleiuri obținute din materiale bituminoase, altele decât țițeiul brut; preparări care nu sunt incluse sau specificate în altă parte, conținând 70 % din greutate sau mai mult uleiuri minerale sau uleiuri obținute din materiale bituminoase, acestea fiind constituenții de bază ai acestor preparări

Gaze de sondă și alte hidrocarburi gazoase

Vaselină rectificată; ceară parafinată, ceară de petrol microcristalină, gaci de parafină, ozocherită, ceară de lignit, ceară de turbă, alte ceruri minerale și produse similare, obținute prin sinteză sau prin alte procese, colorate sau nu

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în cadrul aceleași poziții tarifare pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

2713-2715

Cocs de petrol, bitum de petrol și alte reziduuri ale uleiurilor minerale sau ale uleiurilor obținute din materiale bituminoase

Bitumul și asfaltul, naturale; șisturile bituminoase și gudroanele pulbere; asfaltiți și roci asfaltice

Amestecuri bituminoase pe bază de asfalt natural, pe bază de bitum natural, bitum de petrol, gudron mineral sau smoală de gudron mineral de huilă

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 28

Substanțe chimice anorganice; compuși organici sau anorganici ai metalelor prețioase, ai metalelor pământoase rare, ai elementelor radioactive sau ai izotopilor; cu excepția pozițiilor tarifare nr. ex 2811 și ex 2833, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în cadrul aceleași poziții tarifare pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2811

Trioxid de sulf

Fabricare din dioxid de sulf

ex 2833

Sulfat de aluminiu

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2901

Hidrocarburi aciclice folosite drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2902

Cicloparafine și ciclene (altele decât azulene), benzen, toluen, xileni, ce se folosesc drept carburanți pentru producerea de energie electrică sau încălzire

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Alte operațiuni, în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 2905

Alcoolați metalici ai alcoolilor din această poziție tarifară și din etanol sau glicerol

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 2905. Totuși, alcoolații metalici din această poziție tarifară pot fi utilizați, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

2915

Acizi aciclici monocarboxilici saturați și anhidridele, halogenurile, peroxizii și peroxiacizii acestora; derivatele lor halogenate, sulfonate, azotate sau nitrozate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2915 și 2916 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 2932

Eteruri interne și derivatele lor halogenate, sulfonate, nitrate sau nitrozate

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite, menționate la poziția tarifară nr. 2909, nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

Acetali ciclici și semiacetali interni, și derivații lor halogenați, sulfonați, nitrați sau nitrozați

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară

2933

Compuși heterociclici numai cu hetero-atom(i) de azot

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2932 și 2933 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

2934

Acizi nucleici și sărurile acestora;

Fabricate din materiale de la orice poziție tarifară. Totuși, valoarea tuturor materialelor folosite de la pozițiile tarifare nr. 2932, 2933 și 2934 nu poate depăși 20 % din prețul de uzină al produsului

alți compuși heterociclici

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 30

Produse farmaceutice, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3002, 3003 și 3004, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3002

Sânge uman; sânge animal pregătit pentru utilizări terapeutice, profilactice sau de diagnosticare; antiseruri și alte fracțiuni sanguine și produse imunologice modificate, obținute sau nu prin procedee biotehnologice; vaccinuri, toxine, culturi de microorganisme (cu excepția fermenților) și produse similare:

Produse constând din doi sau mai mulți constituenți care au fost amestecați pentru utilizări terapeutice sau profilactice sau produse neamestecate pentru aceste utilizări, în doze măsurate sau în forme sau pachete pentru vânzarea en detail

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele:

Sânge uman

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Sânge animal pregătit pentru uz terapeutic sau profilactic

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Fracțiuni de sânge, altele decât antiseruri, hemoglobină și globulină ser

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Hemoglobină, globulină sanguină și globulină ser

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3002. Materialele ce corespund acestei descrieri pot fi de asemenea folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3003

și

3004

Medicamente (exclusiv produsele de la pozițiile tarifare nr. 3002, 3005 sau 3006)

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 3003 sau 3004 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor, luată împreună, să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 31

Îngrășăminte, cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 3105, pentru care reglementarea este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3105

Îngrășăminte minerale sau chimice conținând două sau trei dintre elementele fertilizatoare azot, fosfor și potasiu; alte îngrășăminte; mărfuri din acest capitol sub formă de tablete sau forme similare sau în pachete cu greutate brută nedepășind 10 kg, în afară de:

azotat de sodiu

cianamidă de calciu

sulfat de potasiu

sulfat potasic de magneziu

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 32

Extracte de argăsire sau vopsire; taninuri și derivate ale acestuia; coloranți, pigmenți și alte substanțe colorante; vopsele și lacuri; chit și alte masticuri; cerneluri; mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 3201 și 3205, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3201

Taninuri și sărurile, eterii, esterii lor și alți derivați

Fabricare din extracte tanante de origine vegetală

3205

Lacuri colorante; preparări conform celor specificate în nota 3 din acest capitol pe bază de lacuri colorate (2)

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, mai puțin pozițiile tarifare nr. 3203, 3204 și 3205. Totuși, materialele de la poziția tarifară nr. 3205 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 33

Uleiuri volatile și rezinoide; preparate de parfumerie, cosmetice sau de toaletă; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 3301, ex 3302 și 3306, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3301

Uleiuri volatile (lipsite sau nu de terpen), inclusiv solidificabile sau anhidre; rezinoide; concentrate de uleiuri volatile în grăsimi, în uleiuri fixe, în ceruri sau în altele asemănătoare, obținute prin enfleurajare sau prin macerare; produse secundare deterpenice de la deterpenarea uleiurilor volatile; distilați apoși și soluții apoase de uleiuri volatile

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv materiale dintr-o «grupă» (3) diferită din cadrul acestei poziții tarifare. Totuși, materialele din aceeași «grupă» pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3302

Preparate alcoolice conținând toți agenții aromatizanți care caracterizează o băutură

Fabricarea din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția strugurilor sau a oricăror produse derivate din struguri

ex 3306

Fire de curățat printre dinți (ață dentară)

Fabricare din:

mătase neprelucrată, deșeuri de mătase, cardată sau pieptănată, sau preparată în alt mod pentru bobinaj,

alte fibre naturale necardate sau pieptănate, sau preparate în alt mod pentru bobinaj,

substanțe chimice sau celuloză textilă sau

materiale de fabricare a hârtiei

ex Capitolul 34

Săpun, agenți organici tensioactivi de suprafață, preparate pentru spălare, preparate lubrifiante, ceruri artificiale, ceruri preparate, preparate de lustruire sau degresare, lumânări și articole similare, paste de modelare, ceruri și preparate dentare pe bază de ipsos; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3403 și 3404, pentru care poziția este stabilită mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3403

Preparate lubrifiante cu conținut de uleiuri minerale sau de uleiuri obținute din materiale bituminoase, cu condiția ca acestea să reprezinte o pondere mai mică de 70 % din greutate

Operațiuni de rafinare și/sau unul sau mai multe procese specifice (1)

sau

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 3404

Ceruri artificiale și ceruri preparate pe bază de parafină, ceruri de petrol, ceruri obținute din materiale bituminoase, ceară gaci de parafină și parafină în solzi

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 35

Substanțe albuminoide; amidon modificat; cleiuri; enzime; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3505 și ex 3507, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3505

Dextrine și alte tipuri de amidon modificat (de exemplu amidon pregelatinizat sau esterificat); cleiuri pe bază de amidon sau pe bază de dextrine sau alte tipuri de amidon modificat:

Eteruri și esteri din amidon

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 3505

Altele

Fabricate din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la poziția tarifară nr. 1108

ex 3507

Enzime preparate ce nu sunt specificate sau incluse în altă parte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 36

Explozivi; produse pirotehnice; chibrituri; aliaje piroforice; anumite preparate inflamabile

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 37

Produse fotografice sau cinematografice; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 3701, 3702 și 3704, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

3701

Plăci și filme fotografice plane, sensibilizate, neexpuse, din orice material în afară de hârtie, carton sau textile; film cu pozitiv plan instantaneu, sensibilizat, neexpus, în pachete sau nu:

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul sau de la poziția tarifară nr. 3702

3702

Film fotografic în role, sensibilizat, neexpus, din orice material în afară de hârtie, carton sau textile; film cu expunere instantanee în role, sensibilizat, neexpus

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât poziția tarifară nr. 3701 sau 3702

3704

Plăci, filme, hârtie, carton și textile fotografice, expuse, dar nedevelopate

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât pozițiile tarifare nr. 3701-3704

ex Capitolul 38

Diverse produse chimice; cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 3801, ex 3803, ex 3805, ex 3806, ex 3807, 3808-3814, 3818-3820, 3822, ex 3823 și 3824, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3801

Grafit coloidal în suspensie în ulei și grafit semicoloidal; paste carbonice pentru electrozi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Grafit în formă de pastă, reprezentând un amestec de mai mult de 30 % în greutate grafit cu uleiuri minerale

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 3403 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3803

Ulei de tal rafinat

Rafinare din ulei de tal brut

ex 3805

Alcool din terebentină sulfat, purificat

Purificare prin distilare sau rafinare a alcoolului brut din terebentină sulfat

ex 3806

Ester de colofoniu

Fabricare din acizi rezinici

ex 3807

Rășină naturală (rășină de gudron din distilarea lemnului)

Distilarea gudronului de lemn

ex 3811

Adezivi preparați pentru uleiuri lubrifiante, conținând uleiuri petroliere sau uleiuri obținute din materiale bituminoase

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 3811 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

3808-3814

3818-3820

3822

și

3824

Diverse produse chimice:

Următoarele de la poziția tarifară nr. 3824:

Lianți preparați pentru forme sau miezuri de turnare pe bază de rășini naturale

Acizi naftenici, sărurile lor insolubile în apă și esterii lor

Sorbitol, altul decât cel de la poziția tarifară nr. 2905

Sulfați din petrol, excluzând sulfații din petrol ai metalelor alcaline, ai amoniului sau ai etanolaminelor; acizi sulfonici tiofenați ai uleiurilor obținute din minerale bituminoase și sărurile acestora

Schimbătoare de ioni

Degazor pentru tuburi electronice cu vid

Oxid feric alcalin pentru purificarea gazului

Leșie amoniacală pentru purificarea gazelor și oxid uzat produs la purificarea gazului din cărbune

Acizi sulfo-naftenici, sărurile acestora insolubile în apă și esterii acestora

Ulei de fuzel și ulei Dippel

Amestecuri de săruri cu anioni diferiți

Pastă copiatoare cu o bază de gelatină, pe suport textil sau de hârtie sau nu

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 20 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 3823

Diverse tipuri de alcool industrial gras

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv acizii grași de la poziția tarifară nr. 3823

3901-3915

Materiale plastice în formă primară, deșeuri, talaș și fragmente de plastic, cu excepția poziției nr. 3907, pentru care regula este prevăzută mai jos:

Produse homopolimerizate prin reacție de adiție

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea oricărui material folosit din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

ex 3907

Copolimeri, fabricați din policarbonat și copolimer crilonitrilic de butadien stiren (ABS)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decît cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

3916-3921

Materiale plastice semifabricate și articole din plastic, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 3916, ex 3917 și ex 3920, pentru care reglementările sunt indicate mai jos:

Produse plate, prelucrate suplimentar față de fățuire și tăiere la formă, alta decât cea dreptunghiulară; alte produse cu prelucrări suplimentare față de fățuire

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Altele:

Produse de homopolimerizare de adiție

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea oricăror materiale din capitolul 39 folosite nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

Altele

Fabricare în care valoarea oricăror materiale folosite din capitolul 39 nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului (4)

ex 3916

și

3917

Profiluri și tuburi

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor nu depășește 50 % prețul de uzină al produsului

valoarea oricăror materiale încadrate la aceeași poziție tarifară ca și produsul nu depășește 20 % din prețul de uzină al produsului

ex 3920

Peliculă sau film ionomer

Fabricare dintr-o sare parțială termoplastică, care este un copolimer al etilenei și acidului metacrilic neutralizat parțial cu ioni de metal, în principal zinc și sodiu

3922-3926

Articole din material plastic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4001

Plăci de cauciuc crep laminat pentru pantofi

Laminarea foilor de cauciuc natural

4005

Cauciuc complex, nevulcanizat, în formă primară sau în plăci, în foi sau benzi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

4012

Roți de cauciuc pneumatice sau retratate; anvelope solide sau elastice, benzi de rulare și bandaje de jantă interschimbabile, din cauciuc

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 4011 sau 4012

ex 4017

Articole din ebonită

Fabricare din ebonită

ex 4102

Piei naturale de oaie și miel, fără lână pe ele

Înlăturarea lânii de pe pieile de oaie sau miel, acoperite cu lână

4104-4107

Piele, fără păr sau lână, alta decât cea de la pozițiile tarifare nr. 4108 sau 4109

Reargăsirea pieii preargăsite sau Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul

4109

Piele de lac și piele de lac laminată; piele metalizată

Fabricare din piele de la pozițiile tarifare nr. 4104-4107, cu condiția ca valoarea ei să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4302

Blănuri argăsite sau finisate, asamblate:

În formă de plăci, cruce sau alte forme similare

Înălbire sau vopsire, în plus față de tăiere și asamblare din blănuri argăsite sau finisate, neasamblate

Altele

Fabricare din blănuri neasamblate, argăsite sau finisate

4303

Articole de îmbrăcăminte, accesorii pentru haine și alte articole din blănuri

Fabricare din blănuri argăsite sau finisate, neasamblate, de la poziția tarifară nr. 4302

ex 4403

Lemn tăiat neprelucrat

Fabricare din lemn în stare brută, decojit sau nu, sau numai laminat sau nu

ex 4407

Lemn tăiat la ferăstrău sau așchiat pe lungime, feliat sau decojit, la o grosime depășind 6 mm, geluit, șlefuit sau îmbinat

Geluire, șlefuire sau îmbinare

ex 4408

Foi de furnir sau foi pentru placaj, de o grosime nedepășind 6 mm, înnădite, și alte tipuri de lemn tăiat cu ferăstrăul pe lungime, tăiat în felii sau decojit, cu o grosime nedepășind 6 mm, rindeluit, șlefuit sau îmbinat

Înnădire, rindeluire, șlefuire sau îmbinare

ex 4409

Lemn (inclusiv fâșii și frize pentru pardoseli cu parchet, neasamblat) în forme continue (cu lambă, cu uluc, fălțuit, teșit, în formă de V, cu bordură, modelat, rotunjit sau altele asemănătoare) de-a lungul oricăreia dintre muchii sau fațete, șlefuit sau îmbinat

Șlefuire și îmbinare

Borduri sau modele

Bordurare sau modelare

ex 4410-ex 4413

Plăci cu bordură sau modelate, inclusiv plinte modelate și alte plăci modelate

Bordurare sau modelare

ex 4415

Casete, cutii, lăzi din șipci, butoaie și alte ambalaje similare, din lemn

Fabricare din scânduri netăiate la o anume dimensiune

ex 4416

Barili, butoaie, putini, donițe și alte produse și piese de dogărie, din lemn

Fabricare din șipci despicate, fără alte prelucrări, cu excepția tăierii cu ferăstrăul pe cele două suprafețe principale

ex 4418

Tâmplărie și dulgherie în lemn

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, se pot utiliza panouri celulare din lemn, șindrilă și șisturi

Borduri sau modelaje

Bordurare sau modelare

ex 4421

Șplinturi pentru chibrituri, dopuri de lemn sau cuie de lemn pentru încălțăminte

Fabricare din lemn de la orice poziție tarifară, cu excepția lemnului tras de la poziția tarifară nr. 4409

4503

Articole din plută naturală

Fabricare din pluta de la poziția tarifară nr. 4501

ex 4811

Hârtie și carton, numai riglate, liniate sau împărțite în pătrățele

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4816

Hârtie de indigo, autocopiatoare și alte tipuri de hârtie de copiat sau de transfer (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 4809), matrițe de multiplicare și plăci offset, din hârtie, ambalate la cutie sau nu

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei din capitolul 47

4817

Plicuri, cărți poștale, cărți poștale simple, cărți de corespondență, din hârtie sau carton; cutii, pungi, mape și compendii pentru scris, din hârtie sau carton, conținând sortimente de articole de papetărie

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4818

Hârtie igienică

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

ex 4819

Mucava, cutii, pungi și alte containere pentru ambalare, din hârtie, carton, vată de celuloză sau rețele de fibre de celuloză

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4820

Blocuri de corespondență

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 4823

Alte tipuri de hârtie, carton, vată de celuloză și rețele de fibre de celuloză, tăiate la o anume mărime sau formă

Fabricare din materiale pentru fabricarea hârtiei de la capitolul 47

4909

Cărți poștale tipărite sau ilustrate; cărți poștale tipărite cu urări, mesaje sau anunțuri personalizate, ilustrate sau nu, cu sau fără plicuri sau margini

Fabricare din materiale neîncadrate în pozițiile tarifare nr. 4909 sau 4911

4910

Calendare de orice tip, tipărite, inclusiv blocuri de calendare:

Calendare de tip «permanent», cu porțiuni înlocuibile fixate pe alte baze decât din hârtie sau carton

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din materiale neîncadrate la poziția tarifare nr. 4909 sau 4911

ex 5003

Deșeuri din mătase (inclusiv resturi din fire nepotrivite pentru bobinat, resturi de fire și material fibros garnetat) cardat sau pieptănat

Cardarea sau pieptănarea resturilor din mătase

5501-5507

Fibre artificiale discontinue

Fabricare din substanțe chimice sau pastă textilă

ex Capitolele 50-55

Fir, monofilament și ață:

Fabricare din (5):

mătase neprelucrată, deșeuri de mătase, cardată sau pieptănată, sau preparată în alt mod pentru filare,

fibre naturale necardate, nepieptănate sau prelucrate în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

ex Capitolele 50-55

Țesături:

Incorporând fir de cauciuc

Fabricare din fir unic (5)

Altele

Fabricare din (5):

fir de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

hârtie

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 56

Vătuire, pâslă și nețesute; fire speciale; rețea de cord răsucită, sfoară și frânghie și articole din aceasta, mai puțin cele de la pozițiile tarifare nr. 5602, 5604, 5605 și 5606, pentru care reglementările sunt stabilite mai jos

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre naturale,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5602

Fetru, impregnat sau nu, cauciucat, acoperit sau stratificat:

Fetru țesut la război

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Totuși:

câlții filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5402,

fibrele de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5503 sau 5506 sau

câlții filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5501,

a căror denumire poate fi folosită în toate cazurile în care există un singur filament sau o singură fibră cu numerotare directă sub 9 decitex, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue din galalit sau

substanțe chimice sau pastă textilă

5604

Fir și șnur din cauciuc, acoperit cu material textil; fir și bandă textilă și altele asemenătoare de la poziția tarifară nr. 5404 sau 5405, impregnate, învelite, acoperite sau dublate cu cauciuc sau materiale plastice:

Fir sau șnur din cauciuc, acoperit cu material textil

Fabricare din fir sau șnur din cauciuc neacoperit cu material textil

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5605

Fir metalizat, firetat sau nu, fiind fir textil sau bandă, sau asemănător de la poziția tarifară nr. 5404 sau 5405, combinat cu metal sub formă de ață, bandă sau pudră, sau acoperit cu metal

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

5606

Fir firetat și bandă, și asemănător de la poziția tarifară nr. 5404 sau 5405, firetat (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 5605 și fir de păr de cal firetat); fir de găitan (inclusiv fir de găitan din lână); fir de efect cu bucleuri

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare,

substanțe chimice sau pastă textilă sau

materiale folosite la fabricarea hârtiei

Capitolul 57

Covoarele și alte articole de protecție pentru podele:

Din fetru țesut la război

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă.

Totuși:

filamentul de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5402,

fibrele de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5503 sau 5506 sau

deșeurile de filament de polipropilenă de la poziția tarifară nr. 5501,

a căror denumire poate fi folosită în toate cazurile în care există un singur filament sau o singură fibră cu numerotare directă sub 9 decitex, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului

Din alt tip de fetru

Fabricare din (5):

fibre naturale necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre textile sintetice sau artificiale,

fibre naturale sau

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare

ex Capitolul 58

Pânzeturi țesute special; țesături textile mănunchiate; dantelă; tapițerie; fireturi; broderie, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. 5805 și 5810; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 5810 este stabilită mai jos:

Combinate cu fire de cauciuc

Fabricare din fir unic (5):

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

5810

Broderie în piesă, în benzi sau în motive

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la o altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

5901

Țesături textile cauciucate cu gumă sau cu substanțe amilacee, de tipul celor folosite pentru coperțile cărților sau altele asemănătoare; pânză de calc; canava procesată pentru pictură, vatir și alte materiale textile asemănătoare pentru capace de pălării

Fabricare din fir

5902

Țesătură pentru pneu cu carcasă de cord din fir de nailon de înaltă rezistență sau alte poliamide, poliesteri sau mătase de vâscoză:

Conținând nu mai mult de 90 % din greutate materiale textile

Fabricare din fir

Altele

Fabricare din substanțe chimice sau pastă textilă

5903

Țesături textile impregnate, stratificate, acoperite sau laminate cu plastice, altele decât cele care se încadrează în poziția tarifară nr. 5902

Fabricare din fir

5904

Linoleum, tăiat sau nu la formă; protecții pentru pardoseli constând dintr-o stratificare sau acoperire pe un suport textil, tăiate sau nu la formă

Fabricare din fir (5)

5905

Protecții textile pentru pereți:

Impregnate, cauciucate, acoperite, sau laminate cu cauciuc, material plastic sau alte materiale

Fabricare din fir

Altele

Fabricare din (5):

fire de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

sau

Imprimare însoțită de cel puțin două operațiuni pregătitoare sau de finisare (precum spălare, albire, mercerizare, termofixare, scămoșare, calandrare, tratare anticontracție, finisare permanentă, decatare, impregnare, repasare și nopare), în cazul în care valoarea țesăturii neimprimate folosite nu depășește 47,5 % din prețul de uzină al produsului

5906

Țesături textile cauciucate, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 5902:

Țesături tricotate sau croșetate

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Alte țesături produse din fir cu filament sintetic, conținând mai mult de 90 % din greutate materiale textile

Fabricare din substanțe chimice

Altele

Fabricare din fir

5907

Țesături textile impregnate în alt fel, căptușite sau acoperite; canava pictată pentru decoruri scenice sau fundaluri de ateliere sau studiouri, sau altele asemănătoare

Fabricare din fir

ex 5908

Manșoane pentru lămpi cu incandescență, impregnate

Fabricare din țesătură pentru manșoane pentru lămpi din tricot circular

5909-5911

Articole textile de tipul celor destinate utilizării industriale:

Lustruirea de discuri sau inele, altele decât cele de fetru de la poziția tarifară nr. 5911

Fabricare din fir sau deșeuri de țesături sau zdrențe de la poziția tarifară nr. 6310

Altele

Fabricare din (6):

fire de cocos,

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Capitolul 60

Materiale tricotate sau croșetate

Fabricare din (6):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Capitolul 61

Articole de îmbrăcăminte și accesorii pentru haine, tricotate sau croșetate

Obținute prin coaserea împreună sau asamblarea în alt mod a două sau mai multe bucăți de țesătură tricotată sau croșetată, care au fost fie tăiate după un tipar, fie au fost obținute direct în forma respectivă

Fabricare din fir (6):

Altele

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

ex Capitolul 62

Articole de îmbrăcăminte și accesorii pentru haine, netricotate sau necroșetate, cu excepția celor de la pozițiile tarifare nr. ex 6202, ex 6204, ex 6206, ex 6209, ex 6210, 6213, 6214, ex 6216 și ex 6217, pentru care reglementările sunt enumerate mai jos

Fabricare din fir (6)

ex 6202

ex 6204

ex 6206

ex 6209

și

ex 6217

Îmbrăcăminte pentru femei, fete și copii și alte accesorii vestimentare, brodate

Fabricare din fir (6)

sau

Fabricare din țesături brodate, cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate folosite să nu depășească 40 % din valoarea de uzină a produsului (6)

ex 6210

ex 6216

și

ex 6217

Echipament ignifug din material acoperit cu poliester aluminizat

Fabricare din fir (6)

sau

Fabricare din material necăptușit, cu condiția ca valoarea materialului necăptușit să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului (6)

6213

și

6214

Batiste, șaluri, eșarfe, fulare, pelerine, voaluri și altele asemănătoare

Brodate

Fabricare din fir unic nealbit (6)  (5)

sau

Fabricare din material nebrodat, cu condiția ca valoarea materialului nebrodat folosit să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului (5)

Altele

Fabricare din fir unic nealbit (6)  (5)

ex 6217

Bordură pentru gulere și manșoane

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate la altă poziție tarifară decât cea a produsului și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

6301-6304

Pături și pleduri de voiaj, lenjerie de pat etc.; perdele etc., alte articole decorative:

Din pâslă sau din nețesute

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele:

Brodate

Fabricare din fir textil unic nealbit (5)  (7)

sau

Fabricare din țesături brodate (diferite de cele croșetate sau tricotate), cu condiția ca valoarea țesăturii nebrodate folosite să nu depășească 40 % din prețul de uzină al produsului (7)

Altele

Fabricare din fir textil unic nealbit (5)  (7)

6305

Saci și pungi, de tipul celor folosite pentru împachetarea mărfurilor

Fabricare din (5):

fibre naturale,

fibre artificiale discontinue, necardate, nepieptănate sau pregătite în alt fel pentru filare sau

substanțe chimice sau pastă textilă

6306

Prelate, vele pentru ambarcațiuni, planșe cu vele sau vehicule de teren, tende, parasolare, corturi și articole de camping:

Din nețesute

Fabricare din (5):

fibre naturale sau

substanțe chimice sau pastă textilă

Altele

Fabricare din fir textil unic nealbit

6307

Alte articole textile confecționate prin asamblare, inclusiv tipare de îmbrăcăminte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului (5)

6308

Seturi ce constau din materiale țesute și din fir textil, cu sau fără accesorii, pentru confecționarea de covoare, tapițerii, fețe de masă sau șervețele brodate, sau articole textile similare, ambalate în pachete pentru vânzarea en detail

Fiecare element al setului trebuie să satisfacă reglementarea care i s-ar aplica dacă nu ar fi inclus în set. Totuși, articolele neoriginare pot fi încorporate, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 15 % din prețul de uzină al produsului

6401-6405

Încălțăminte

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, cu excepția ansamblurilor de carâmburi fixate pe talpa interioară sau pe alte părți componente ale tălpilor de la poziția tarifară nr. 6406

6503

Pălării de fetru și alte articole de purtat pe cap din fetru, fabricate din corpuri de pălărie, glugi sau părți plate de la poziția tarifară nr. 6501, căptușit sau bordat, sau nu

Fabricare din fire sau din fibre textile (8)

6505

Pălării și alte articole de purtat pe cap, tricotate sau croșetate, sau fabricate din dantelă, fetru sau alte pânză textilă, în piesa propriu-zisă (dar nu în fâșii), căptușite sau bordate; fileuri de păr din orice material, cu sau fără căptușeală sau bordură

Fabricare din fire sau fibre textile (8)

6601

Umbrele și umbrele de soare (inclusiv umbrele-baston, umbrele de grădină sau umbrele similare)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 6803

Articole din ardezie sau ardezie sinterizată

Fabricare din ardezie prelucrată

ex 6812

Articole din azbest sau din amestecuri pe bază de azbest sau pe bază de azbest sau carbonat de magneziu

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară

ex 6814

Articole din mica; inclusiv mica sinterizată sau mica reconstituită pe suport de hârtie, carton sau alte materiale

Fabricare din mica prelucrată (inclusiv mica sinterizată sau reconstituită)

7006

Sticla de la pozițiile tarifare nr. 7003, 7004 sau 7005, îndoită, prelucrată pe margini, gravată, perforată, emailată sau prelucrată în alt fel, dar neînrămată sau asortată cu alte materiale

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7007

Sticlă incasabilă, constând din sticlă întărită (călită) sau sticlă multistrat

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7008

Unități izolatoare din sticlă cu pereți multipli

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7009

Oglinzi din sticlă, înrămate sau nu, inclusiv oglinzi retrovizoare

Fabricare din materiale de la poziția tarifară nr. 7001

7010

Baloane de sticlă, sticle, flacoane, garafe, borcane, vase, fiole și alte containere din sticlă, de tipul celor folosite la transportarea sau ambalarea mărfurilor; vase de conservare din sticlă; dopuri, capace sau alte recipiente din sticlă

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Tăierea de sticle sau de flacoane, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

7013

Articole din sticlă de tipul celor folosite la masă, bucătărie, toaletă, birouri, decorațiuni interioare sau în scopuri similare (altele decât cele de la poziția tarifară nr. 7010 sau 7018)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Tăierea sticlei, cu condiția ca valoarea sticlei netăiate să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

sau

Decorarea manuală (cu excepția imprimării cu foiță de mătase) a sticlei suflate de mână, cu condiția ca valoarea sticlei suflată de mână să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7019

Articole (altele decât fir) din fibre de sticlă

Fabricare din:

așchii necolorate, semitort, fir sau șuvițe tăiate mărunt sau

vată de sticlă

ex 7101

Perle naturale sau de cultură, gradate și înșirate temporar pentru transport

Fabricare unde valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7102,

ex 7103

și

ex 7104

Pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau restaurate) prelucrate

Fabricare din pietre prețioase sau semiprețioase neprelucrate

ex 7106

ex 7108

și

ex 7110

Metale prețioase:

Nefasonate

Fabricare din materiale neîncadrate la poziția tarifară nr. 7106, 7108 sau 7110

sau

Separarea termică, chimică sau prin electroliză a metalelor prețioase de la poziția tarifară nr. 7106, 7108 sau 7110

sau

Aliaje din metale prețioase de la poziția tarifară nr. 7106, 7108 sau 7110 între ele sau cu metale de bază

Semifabricate sau sub formă de pulbere

Fabricare din metale prețioase neprelucrate

ex 7107,

ex 7109

și

ex 7111

Metale placate cu metale prețioase, semiprelucrate

Fabricare din metale placate cu metale prețioase, neprelucrate

7116

Articole din perle naturale sau de cultură, pietre prețioase sau semiprețioase (naturale, sintetice sau restaurate)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7117

Imitații de bijuterii

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate într-o altă poziție tarifară decât cea a produsului

sau

Fabricare din piese de metal comun, neplacate și neacoperite cu metale prețioase, cu condiția ca valoarea tuturor materialelor folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

7207

Produse semifinisate din fier sau oțel nealiat

Fabricare din materialele de la pozițiile tarifare nr. 7201, 7202, 7203, 7204 sau 7205

7208-7216

Produse laminate, bare pătrate și bare rotunde, corniere, profile și secțiuni din fier sau oțel nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7206

7217

Sârmă din fier sau oțel nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7207

ex 7218

7219-7222

Produse semifinite, produse laminate, bare pătrate și bare rotunde, corniere, profile și secțiuni din oțel inoxidabil

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7218

7223

Sârmă din oțel inoxidabil

Fabricare din materiale semifinisate de la poziția tarifară nr. 7218

ex 7224

7225-7227

Produse semifinisate, produse laminate, bare pătrate și bare rotunde în colaci rulați neuniform, din alt oțel aliat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7224

7228

Alte bare pătrate și bare rotunde din alt oțel aliat; corniere, profile și secțiuni, din alt oțel aliat, bare pătrate și bare rotunde de foraj goale pe interior, din oțel aliat și nealiat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la pozițiile tarifare nr. 7206, 7218 sau 7224

7229

Sârmă din alte tipuri de oțel aliat

Fabricare din lingouri sau alte forme primare de la poziția tarifară nr. 7224

ex 7301

Palplanșe

Fabricare din materialele de la poziția tarifară nr. 7206

7302

Material pentru construirea de cale ferată sau cale rulare tramvai din fier sau oțel, următoarele: șine, contrașine și șine cu cremalieră, lame de macaz, inimi de schimbător de cale, ace de macaz și alte piese de macaz, traverse din lemn (traverse), eclise de joantă, saboți de șină, saboți de șină sub formă de pană, plăci sub șină (plăci de bază), bride de șină, paturi ale căii de rulare, elemente de legătură și alt material specializat pentru unirea și fixarea șinelor

Fabricare din materialele de la poziția tarifară nr. 7206

7304,

7305

și

7306

Tuburi, țevi și profile tubulare, din fier (cu excepția fontei) sau oțel

Fabricare din materialele de la pozițiile tarifare nr. 7206, 7207, 7218 sau 7224

7308

Structuri (mai puțin clădiri prefabricate de la poziția tarifară nr. 9406) și părți ale structurilor (de exemplu poduri și secțiuni de pod, porți de ecluză, turnuri, piloni din zăbrele, acoperișuri, cadre de acoperiș, uși și ferestre și ramele acestora și praguri pentru uși, obloane, balustrade, stâlpi și coloane) din fier sau oțel; plăci, bare rotunde, corniere, secțiuni, tuburi și altele asemănătoare, pregătite pentru utilizare la structuri, din fier și oțel

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, cornierele, profilele și secțiunile sudate de la poziția tarifară nr. 7301 nu pot fi folosite

ex 7315

Lanțuri antiderapante

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 7315 nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7322

Radiatoare pentru încălzirea centrală, neîncălzite electric

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară 7322 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului.

ex Capitolul 74

Cupru și articole din acesta, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7401-7405; reglementarea pentru poziția tarifară nr. ex 7403 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7403

Aliaje de cupru, neprelucrate

Fabricare din cupru rafinat, neprelucrat sau din deșeuri și resturi

ex Capitolul 75

Nichel și articole din acesta, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7501-7503

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 76

Aluminiu și articole din acesta, cu excepția poziției tarifare nr. 7601, 7602 și ex 7616; reglementarea pentru pozițiile tarifare nr. ex 7601 și ex 7616 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 7601

Aliaje din aluminiu

Fabricare prin tratament termic sau electrolitic din aluminiu nealiat sau deșeuri și resturi de aluminiu

ex 7616

Articole din aluminiu, altele decât sită de sârmă, pânză metalică, rețea, plasă, împrejmuire, țesătură de întărire/ rigidizare și alte materiale asemănătoare (inclusiv benzi fără sfârșit) din sârmă de aluminiu și metal expandat din aluminiu

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, sita de sârmă, pânza metalică, rețeaua, plasa, împrejmuirea, țesătura de întărire/rigidizare și materialele asemănătoare (inclusiv benzile fără sfârșit) din sârmă de aluminiu și metal expandat de aluminiu pot fi folosite și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 78

Plumb și articole din acesta, cu excepția poziției tarifare nr. 7801 și 7802; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 7801 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7801

Plumb neprelucrat:

Plumb rafinat

Fabricare din «lingouri» de plumb sau plumb «de lucru»

Altele

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 7802 nu pot fi folosite

ex Capitolul 79

Zinc și articole din zinc, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 7901 și 7902; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 7901 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

7901

Zinc neprelucrat

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 7902 nu pot fi folosite

ex Capitolul 80

Staniu și articole din acesta, cu excepția pozițiilor tarifare nr. 8001, 8002 și 8007; reglementarea pentru poziția tarifară nr. 8001 este stabilită mai jos

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

8001

Staniu neprelucrat

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, deșeurile și resturile de la poziția tarifară nr. 8002 nu pot fi folosite

ex Capitolul 81

Alte metale comune, prelucrate; articole din acestea

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite și încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

8206

Unelte din două sau mai multe poziții tarifare nr. 8202-8205, aranjate în seturi pentru vânzare en detail

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât pozițiile tarifare nr. 8202-8205. Totuși, uneltele de la pozițiile tarifare nr. 8202-8205 pot fi incluse în set, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului

8207

Unelte interschimbabile pentru scule de mână, funcționând cu energie electrică sau nu, sau pentru mașini-unelte (de exemplu pentru presare, ștanțare, poansonare, filetare, filare, forare, săpare, broșare, frezare, strunjire și montare de șuruburi), inclusiv matrițe pentru ambutisarea sau extrudarea metalelor, și unelte pentru forare în piatră sau săpare în pământ

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8208

Cuțite și lame de tăiat pentru utilaje și dispozitive mecanice

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul și

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8211

Cuțite cu lame de tăiat, dințate sau nu (inclusiv cosoare), altele decât cuțitele de la poziția tarifară nr. 8208

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, lamele și mânerele de cuțit din metal comun pot fi folosite

8214

Alte articole de tăiat (de exemplu mașini de tuns, satâre de măcelărie sau de bucătărie, cuțite pentru mașini de tocat și mărunțit, cuțite pentru hârtie); seturi și instrumente de manichiură sau pedichiură (inclusiv pile de unghii)

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, mânerele din metal comun pot fi folosite

8215

Linguri, furculițe, polonice, linguri de spumat, palete pentru prăjituri, cuțite de pește, cuțite de unt, clești de zahăr și alte tacâmuri sau articole similare de veselă

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, mânerele din metal comun pot fi folosite

ex 8306

Statuete și alte ornamente din metal comun

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, celelalte materiale de la poziția tarifară nr. 8306 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 30 % din prețul de uzină al produsului.

ex Capitolul 84

Reactoare nucleare, cazane, mașini și dispozitive mecanice de uz casnic; piese ale acestora; cu excepția celor ce se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți ale pozițiilor tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8403, ex 8404, 8406-8409, 8412, 8415, 8418, ex 8419, 8420, 8425-8430, ex 8431, 8439, 8441, 8444-8447, ex 8448, 8452, 8456-8466, 8469-8472, 8480, 8484 și 8485

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8403

și

ex 8404

Cazane pentru încălzire centrală, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 8402, și instalația auxiliară pentru cazane pentru încălzire centrală

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât poziția tarifară nr. 8403 sau 8404. Totuși, materialele încadrate în cadrul poziției tarifare nr. 8403 sau 8404 pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor, luată împreună, să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului.

8406

Turbine cu aburi și alte tipuri de turbine cu aburi

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8407

Motoare cu ardere internă cu aprindere prin scânteie și cu mișcare alternativă a pistoanelor

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8408

Motoare cu combustie internă, cu piston, cu aprindere prin compresie (motoare diesel și semidiesel)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8409

Piese folosite exclusiv sau în principal la motoarele de la poziția tarifară nr. 8407 sau 8408

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8412

Alte motoare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8415

Aparate de aer condiționat, constând dintr-un ventilator acționat de un motor și elemente pentru schimbarea temperaturii și a umidității, inclusiv acele utilaje la care umiditatea nu poate fi reglată separat

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8418

Frigidere, congelatoare și alte echipamente de refrigerare sau congelare, electrice sau de alt fel; pompe de căldură, altele decât aparatele de aer condiționat de la poziția tarifară nr. 8415

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 8419

Mașini-unelte pentru industria lemnului, de fabricare a celulozei și cartonului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8420

Mașini de calandrare sau alte mașini rotitoare pentru laminat, altele decât pentru metal sau sticlă, și cilindrii acestora

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8425-8428

Utilaje de ridicare, manipulare, încărcare sau descărcare

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8431 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8429

Buldozere autopropulsate, buldozere cu lamă orientabilă, gredere, utilaje de nivelare, mașină de încărcat cu bene, excavatoare, încărcătoare, utilaje de compactare și rulouri compresoare pentru drumuri

Rulouri compresoare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8431 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8430

Alte utilaje de deplasare, nivelare, raclare, excavare, compactare, tasare, extracție sau de găurire, pentru pământ, minerale sau minereuri; berbeci și extractori de piloți; pluguri de zăpadă și suflante de zăpadă

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8431 sunt folosite până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 8431

Piese pentru rulouri compresoare rutiere

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8439

Utilaje de fabricat celuloză din material celuloic fibros sau pentru fabricarea sau finisarea hârtiei și cartonului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8441

Alte utilaje pentru fabricarea celulozei pentru hârtie, hârtie sau carton, inclusiv mașini de tăiat de orice fel

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 25 % din prețul de uzină al produsului

8444-8447

Utilaje din aceste poziții tarifare pentru utilizare în industria textilă

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8448

Dispozitive auxiliare pentru utilizare cu utilaje pentru pozițiile tarifare nr. 8444 și 8445

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8452

Mașini de cusut, altele decât cele pentru coaserea cărților de la poziția tarifară nr. 8440; furnituri, baze și coperte special proiectate pentru mașini de cusut; ace pentru mașini de cusut:

Mașini de cusut (doar cu siguranță) cu capete ce nu depășesc 16 kg în greutate fără motor sau 17 kg cu motor

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite la asamblarea capului (fără motor) nu depășește valoarea materialelor originare folosite și

mecanismele de întindere a firului de croșetare și de coasere în zigzag folosite sunt deja originare

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8456-8466

Mașini-unelte și dispozitive și piesele acestora, și accesoriile de la pozițiile tarifare nr. 8456-8466

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8469,

8470,

8471,

8472

Echipamente de birou (de exemplu mașini de scris, mașini de calculat, mașini de procesare automată a datelor, mașini de copiat, mașini de capsat)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8480

Forme de turnare pentru turnarea de metale; baze de formare, modele de turnare; tipare de turnare; matrițe pentru metal (altele decât formele) carburi metalice, sticlă, materiale minerale, cauciuc și plastic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 8483

Șuruburi de ax

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8484

Garnituri de etanșare și racorduri similare din plăci din metal combinat cu alt material sau două sau mai multe straturi de metal; seturi de sortimente de garnituri de etanșare și racorduri similare, distincte din punct de vedere al compoziției, ambalate în pungi, plicuri sau ambalaje similare; sigilii mecanice

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8485

Piese de schimb pentru dispozitive, neconținând conectori electrici, izolatori, bobine, contacte sau alte elemente electrice, nespecificate sau neincluse în altă parte în prezentul capitol

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 85

Aparate și echipamente electrice și piese ale acestora; aparate de înregistrare și reproducere a sunetului, aparate de înregistrare și reproducere a imaginii de televiziune și aparate de înregistrare și redare a sunetului și piese și accesorii pentru astfel de articole; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8501, 8502, ex 8504, ex 8517, ex 8518, 8519-8529, 8535-8537, 8542, 8544, 8546 și ex 8548

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8501

Motoare și generatoare electrice (cu excepția grupurilor electrogene)

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8502

Seturi generatoare de electricitate și convertoare rotative

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8501 sau 8503, luate împreună, sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 8504

Unități de alimentare pentru mașinile automate de procesare a datelor

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8517

Videofoane

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 8518

Microfoane și stative pentru acestea; difuzoare, amplasate sau nu în incinte; amplificatoare electrice de audiofrecvență; seturi de amplificatoare electrice de sunet

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8519

Pick-up-uri (platane fără amplificare), casetofoane și altă aparatură de reproducere a sunetului, neîncorporând dispozitive de înregistrare a sunetului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8520

Magnetofoane și altă aparatură pentru înregistrarea sunetului, încorporând sau nu un dispozitiv de înregistrare a sunetului

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8521

Aparate pentru înregistrare sau reproducere video

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8522

Piese și accesorii ale aparaturii de la pozițiile tarifare nr. 8519-8521

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8523

Suporturi neînregistrate pregătite pentru înregistrarea sunetului sau înregistrarea similară a altor fenomene, altele decât produsele din capitolul 37

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8524

Discuri, benzi sau alte suporturi înregistrate pentru sunet sau alte fenomene înregistrate în mod similar, inclusiv matrițe și copii-etalon pentru producerea de discuri, dar excluzând produsele din capitolul 37:

Matrițe și copii etalon pentru producerea de discuri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8523 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8525

Aparatură de transmisie pentru radiotelefonie, radiotelegrafie, radiodifuziune sau televiziune, încorporând sau nu aparatură de recepție sau aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului; camere de televiziune; camere video cu imagine staționară și alte camere video cu înregistrare

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8526

Aparatură radar, aparatură de radionavigație și aparatură radio de comandă și control la distanță

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8527

Aparatură de recepție pentru radiotelefonie, radiotelegrafie sau radiodifuziune, combinate sau nu, în aceeași casetă, cu aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului sau cu ceas

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8528

Receptoare de televiziune (inclusiv monitoare video și aparate de proiecție video), combinate sau nu, în aceeași casetă, cu sau fără receptoare de radiodifuziune sau aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului sau a imaginii; monitoare video și video proiectoare

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8529

Piese destinate folosirii exclusive sau în principal cu aparatura de la pozițiile tarifare nr. 8525-8528;

Destinate folosirii exclusive sau în principal cu aparatura de înregistrare sau reproducere video

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

8535

și

8536

Aparatură electrică pentru comutarea sau protecția circuitelor electrice, sau pentru realizarea conectării la sau în circuitele electrice

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8538 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8537

Tablouri, panouri (inclusiv panouri de control numeric), console, pupitre, dulapuri și alte baze, echipate cu două sau mai multe aparaturi de la poziția tarifară nr. 8535 sau 8536, pentru controlul și distribuirea energiei electrice, inclusiv acele tipuri de baze incorporând instrumente sau aparatură din capitolul 90, alta decât aparatura de comutare de la poziția tarifară nr. 8517

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 8538 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8542

Circuite electronice integrate și microansamble

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în poziția tarifară nr. 8541 sau 8542 sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8544

Conductori izolați (inclusiv cei emailați sau anodizați), fir, cablu (inclusiv cablu coaxial) și alți conductori electrici izolați, prevăzuți sau nu cu conectori; cabluri din fibră optică, alcătuite din fibre individuale în manta, asamblate sau nu la conductori sau prevăzute sau nu cu conductori

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8545

Electrozi de cărbune, perii de cărbune, cărbuni de lampă, cărbuni de baterie și alte articole din grafit sau din alt fel de cărbune cu sau fără metal, de tipul celor utilizați în scopuri electrice

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8546

Izolatori electrici din orice material

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 8548

Piese electrice pentru utilaje și aparatură, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în prezentul capitol

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Baterii și acumulatori consumate

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară ca și produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8601-8607

Locomotive de cale ferată sau vagoane motoare pentru tramvai, material rulant și piese de schimb pentru acesta

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8608

Dispozitive și accesorii de cale ferată pentru tren sau tramvai; semnalizare mecanică (inclusiv electromecanică); echipament de control al siguranței traficului pentru cale de rulare ferată sau de tramvai, rutieră, cursuri de ape interioare, facilități de parcare, instalații portuare sau de aeroport; piese de schimb ale celor menționate anterior

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8609

Containere (inclusiv containere pentru transportul fluidelor) special proiectate și echipate pentru transport la unul sau mai multe moduri de transport

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 87

Vehicule, altele decât materialul rulant de cale ferată sau tramvai și piese de schimb și accesorii ale acestuia; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 8709-8711, ex 8712, 8715 și 8716

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

8709

Transportoare uzinale, autopropulsate, neprevăzute cu echipamente de ridicare sau manipulare, de tipul celor folosite în fabrici, depozite, docuri sau aeroporturi pentru transporturi de mărfuri la distanțe mici; tractoare de tipul celor folosite pe platformele gărilor; piese ale vehiculelor de mai sus

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8710

Tancuri și alte vehicule blindate de luptă, motorizate, echipate sau nu cu arme de luptă, și piese ale unor astfel de vehicule

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8711

Motociclete (inclusiv motorete) și biciclete prevăzute cu un motor auxiliar, cu sau fără ataș; atașe

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care valoarea materialelelor neoriginare nu depășește valoarea materialelor originare

ex 8712

Biciclete fără rulmenți

Fabricare din materiale neîncadrate în poziția tarifară nr. 8714

8715

Cărucioare pentru copii și piesele acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8716

Remorci și semiremorci; alte vehicule, nepropulsate mecanic; piese ale acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

8803

Piese ale mărfurilor de la pozițiile tarifare nr. 8801 și 8802

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8803 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

8804

Parașute (inclusiv parașute dirijabile și parapante) și rotoparașute; piese ale acestora și accesorii pentru acestea:

Rotoparașute

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv materiale de la poziția tarifară nr. 8804

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8804 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

8805

Dispozitive de lansare a aeronavelor; opritoare de punte sau dispozitive similare; aparatură de pregătire pentru zbor, piese ale articolelor menționate

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite de la poziția tarifară nr. 8805 nu depășește 5 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 89

Nave, bărci și structuri plutitoare

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, corpurile de navă de la poziția tarifară nr. 8906 nu pot fi folosite.

ex Capitolul 90

Instrumente și aparatură optică, fotografică, cinematografică, de măsură, verificare, de precizie, medicală sau chirurgicală; piese si accesorii ale acestora; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți de poziții tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 9001, 9002, 9004, ex 9005, ex 9006, 9007, 9011, ex 9014, 9015-9017, ex 9018 și 9024 -9033

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9001

Fibre optice și fascicule de fibre optice; cabluri din fibre optice și altele decât cele de la poziția tarifară nr. 8544; folii si plăci de material polarizant; lentile (inclusiv lentile de contact), prisme, oglinzi și alte elemente optice, din orice material, nemontate, altele decât astfel de elemente din sticlă neprelucrate optic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9002

Lentile, prisme, oglinzi și alte elemente optice din orice material, montate, fiind părți din sau dispozitive ale unor instrumente sau aparate, altele decât elementele din sticlă neprelucrate optic

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9004

Ochelari, ochelari de soare și asemănătoare, corectoare, protectoare sau de alt fel

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 9005

Binocluri, monocluri, alte telescoape optice și alte montaje ale acestora, cu excepția telescoapelor astronomice cu refracție și montaje ale acestora

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului și

valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 9006

Aparate fotografice (altele decât cele cinematografice); aparatură fotografică cu flash și cu bec blitz, altele decât becurile cu aprindere electrică

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9007

Camere cinematografice și proiectoare, incorporând sau nu aparatură de înregistrare sau reproducere a sunetului

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9011

Microscoape optice compuse, inclusiv acelea pentru microfotografiere, cinemicrofotografiere sau microproiecție

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului,

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

ex 9014

Alte instrumente sau dispozitive de navigație

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9015

Instrumente sau aparatură topometrică (inclusiv topografiere fotogrametrică), hidrografică, oceanografică, hidrologică, meteorologică sau geografică, mai puțin busole; telemetre

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9016

Cântare cu sensibilitate de 5 cg sau chiar mai mare, cu sau fără greutăți

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9017

Instrumente de desen, de marcat sau de calculat matematic (de exemplu mașini de desenat, pantografe, raportoare, truse de desenat, rigle de calcul, calculatoare cu disc); instrumente pentru măsurarea lungimii, pentru uz manual (de exemplu rigle de măsurat și rulete cu bandă de măsurat, micrometre, șublere) care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în acest capitol

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex 9018

Scaune stomatologice incorporând aparatură dentară sau chiuvete dentare (scuipătoare)

Fabricare din materiale de la orice poziție tarifară, inclusiv alte materiale de la poziția tarifară nr. 9018

9024

Mașini și aparatură pentru încercarea durității, rezistenței, compresibilității, elasticității sau a altor proprietăți mecanice ale materialelor (de exemplu metale, lemn, textile, hârtie, plastic)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9025

Hidrometre și instrumente de regim constant, termometre, pirometre, barometre, higrometre și psihometre, cu înregistrare sau nu, și orice combinație posibilă a acestor instrumente

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9026

Instrumente și aparate pentru măsurarea sau verificarea debitului, nivelului, presiunii sau altor elemente variabile ale lichidelor sau gazelor (de exemplu debitmetre, indicatoare de nivel, manometre, calorimetre), exclusiv instrumentele și aparatele de la poziția tarifară nr. 9014, 9015, 9028 sau 9032

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9027

Instrumente și aparatură pentru analize fizice și chimice (de exemplu polarimetre, refractometre, spectrometre, aparatură pentru analiza gazelor sau fumului); instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea vâscozității, porozității, dilatării, tensiunii de suprafață sau altele asemănătoare; instrumente și aparatură pentru măsurarea sau verificarea cantității de căldură, sunet sau lumină (inclusiv exponometre); microtomi (instrumente pentru tăierea secțiunilor foarte subțiri)

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9028

Contoare pentru măsurarea alimentării cu gaz, lichid sau electricitate, inclusiv calibrarea contoarelor pentru acestea:

Piese și accesorii

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9029

Turometre, contoare de producție, aparate de kilometraj, pedometre și altele asemănătoare; indicatori de viteză și tahometre, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 9104 sau 9015; stroboscoape

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9030

Osciloscoape, analizatori de spectru și alte instrumente sau aparatură pentru măsurarea sau verificarea cantităților electrice, cu excepția contoarelor de la poziția tarifară nr. 9028; instrumente și aparatură pentru măsurarea sau detectarea razelor alfa, beta, gamma sau X, a radiațiilor cosmice sau a altor radiații de ionizare

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9031

Instrumente de măsurare sau verificare, aparatură și utilaje care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în prezentul capitol; proiectoare de profiluri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9032

Instrumente și aparatură de reglare sau control automat

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9033

Piese și accesorii (care nu sunt specificate sau incluse în altă parte în acest capitol) pentru utilaje, aparatură, instrumente sau aparate din capitolul 90

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

ex Capitolul 91

Ceasuri de masă și ceasuri de mână și piese ale acestora; cu excepția celor care se încadrează în următoarele poziții tarifare sau părți ale pozițiilor tarifare pentru care reglementările sunt stabilite mai jos: 9105, 9109-9113

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

9105

Alte ceasuri

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9109

Mecanisme de ceas, complete și asamblate

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și

în cazul în care valoarea tuturor materialelor neoriginare folosite nu depășește valoarea materialelor originare folosite

9110

Mecanisme complete de ceas de mână sau de masă, neasamblate sau parțial asamblate (seturi de mecanisme); ceasuri de masă incomplete sau mecanisme de ceas de masă, asamblate; mecanisme brute de ceas de masă sau ceas de mână

Fabricare în care:

valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în limita de mai sus, materialele încadrate la poziția tarifară nr. 9114 sunt folosite doar până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9111

Carcase de ceas de la poziția tarifară nr. 9101 sau 9102 și piese de ceas

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9112

Carcase de ceas și carcase de tip similar pentru alte mărfuri din prezentul capitol și piese ale acestora

Fabricare:

în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului și,

în cazul în care, în limita precizată mai sus, materialele încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul sunt folosite numai până la o valoare de 5 % din prețul de uzină al produsului

9113

Curele de ceas, curele bandă și brățări de ceas și piese ale acestora:

Din metal comun, placate sau nu cu aur, sau din metal acoperit cu metal prețios

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Altele

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 92

Instrumente muzicale; piese și accesorii ale unor astfel de articole

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 40 % din prețul de uzină al produsului

Capitolul 93

Arme și muniții; piese și accesorii ale acestora

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9401

și

ex 9403

Mobilă din metale de bază, incorporând pânză din bumbac neumplută cu o greutate de 300g/m2 sau mai mică

Fabricare în care toate materialele folosite se încadrează într-o poziție tarifară diferită de cea a produsului

sau

Fabricare din pânză de bumbac prelucrată deja într-o formă gata de folosire de la poziția tarifară nr. 9401 sau 9403, cu condiția ca:

valoarea ei să nu depășească 25 % din prețul de uzină al produsului și

toate materialele folosite să fie originare și încadrate la altă poziție tarifară decât nr. 9401 sau 9403

9405

Lămpi și accesorii de iluminat, inclusiv reflectoare și lămpi spot și piese ale acestora, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte; firme luminoase, plăci de nume luminoase și altele asemănătoare, având o sursă de lumină permanentă fixată și piese ale acestora care nu sunt specificate și incluse în altă parte

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9406

Clădiri prefabricate

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9503

Alte jucării; modele de mărime redusă («la scară») și modele de recreare, care funcționează sau nu; jocuri puzzle de toate tipurile

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul și

cu condiția ca toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9506

Capete de bastoane de golf finisate

Fabricare din blocuri în formă brută

9507

Undițe de pescuit, cârlige de pescuit și alte gute; mincioguri, plase de fluturi și alte plase similare; «păsări» momeală (altele decât cele de la pozițiile tarifare nr. 9208 sau 9705) și alte accesorii de vânătoare

Fabricare din materiale încadrate la alte poziții decât cea a produsului. Totuși, materialele încadrate la aceeași poziție cu cea a produsului pot fi folosite, cu condiția ca valoarea lor să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

ex 9601

și

ex 9602

Articole provenite de la animale sau vegetale, sau materiale minerale pentru sculptură

Fabricare din materiale de sculptură «prelucrate» din aceeași poziție tarifară

ex 9603

Mături și perii (mai puțin măturile din târn și cele asemănătoare), mături de podea mecanice cu comenzi manuale, nemotorizate; bidinele și trafaleți, storcătoare și mopuri

Fabricare în care valoarea tuturor materialelor folosite nu depășește 50 % din prețul de uzină al produsului

9605

Seturi de voiaj pentru toaleta personală, pentru cusut sau pentru curățarea pantofilor sau a hainelor

Fiecare element din set trebuie să satisfacă reglementarea care i s-ar aplica dacă nu ar fi inclus în set. Cu toate acestea, articolele neoriginare pot fi încorporate, cu condiția ca valoarea lor totală să nu depășească 15 % din prețul de uzină al setului

9606

Nasturi, închizători prin presare, capse și butoni cu închidere prin apăsare, matrițe de nasturi și alte părți ale acestor articole

Fabricare în care:

toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul și

toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

9608

Pixuri; cu vârf din pâslă și alte instrumente de scris cu vârf poros; stilouri, pixuri, obiecte de scris tip stilograf și alte stilouri; stilouri de copiere; creioane cu împingerea sau alunecarea minei; tocuri de stilouri, suporturi de creion și suporturi similare; piese de schimb (inclusiv capace și dispozitive de fixare) ale acestor articole, altele decât cele de la poziția tarifară nr. 9609

Fabricare în care toate materialele folosite sunt încadrate în altă poziție tarifară decât produsul. Totuși, vârfurile și bilele de vârf pot fi folosite, iar celelalte materiale din aceeași poziție tarifară pot fi folosite de asemenea cu condiția, ca valoarea lor să nu depășească 5 % din prețul de uzină al produsului

9612

Benzi pentru mașina de scris sau benzi similare, tușate sau pregătite în alt fel pentru a lăsa urmă, fiind rulată sau în cartuș, sau nu; tușiere, impregnate cu cerneală sau nu, cu sau fără cutii

Fabricare:

în care toate materialele folosite sunt încadrate în aceeași poziție tarifară cu produsul,

cu condiția ca toate materialele folosite să nu depășească 50 % din prețul de uzină al produsului

ex 9614

Pipe de fumat sau capete de pipă

Fabricare din blocuri fasonate brut”

(1)  Vezi nota introductivă 7 de la anexa 14.

(2)  Nota 3 din capitolul 32 precizează că aceste preparate sunt de tipul celor folosite pentru colorarea oricărui material sau de tipul celor folosite ca ingrediente în fabricarea preparatelor colorante, cu condiția ca acestea să nu fie specificate în altă poziție tarifară din capitolul 32.

(3)  O «grupă» se consideră orice parte a poziției tarifare separată de restul prin punct și virgulă.

(4)  În cazul în care produsele compuse din materiale încadrate atât în pozițiile tarifare nr. 3901-3906, pe de o parte, cât și în pozițiile tarifare nr. 3907-3911, pe de altă parte, această restricție este aplicabilă numai acelui grup de materiale care predomină în produs din punctul de vedere al greutății.

(5)  Pentru condiții speciale legate de produsele realizate dintr-un amestec de materiale textile, vezi nota introductivă 5 de la anexa 14.

(6)  Pentru tratarea resturilor de textile și accesorii vezi nota introductivă 6 de la anexa 14.

(7)  Pentru articole tricotate sau croșetate, neelastice sau cauciucate, obținute prin coasere sau asamblare a pieselor din material tricotat sau croșetat (tăiate sau tricotate direct în forma dorită), vezi nota introductivă 6 din anexa 14.

(8)  Pentru tratamentul resturilor textile și accesoriilor, vezi nota introductivă 6 din anexa 14.

Anexa IX

„ANEXA 22

Declarația pe factură

Declarația pe factură, al cărei text este prezentat mai jos, trebuie să fie întocmită în conformitate cu notele de subsol. Totuși, notele de subsol nu trebuie reproduse.

Versiunea spaniolă

El exportador de los productos incluidos en el presente documento (autorización aduanera no (1)) declara que, salvo indicación en sentido contrario, estos productos gozan de un origen preferencial … (2)

Versiunea daneză

Eksportøren af varer, der er omfattet af nærværende dokument (toldmyndighedernes tilladelse nr. … (1)), erklærer, at varerne, medmindre andet tydeligt er angivet, har præferenceoprindelse i … (2).

Versiunea germană

Der Ausführer (Ermächtigter Ausführer; Bewilligungs-Nr. … (1)) der Waren, auf die sich dieses Handelspapier bezieht, erklärt, daß diese Waren, soweit nicht anderes angegeben, präferenzbegünstigte … (2)Ursprungswaren sind.

Versiunea greacă

Ο εξαγωγέας των προϊόντων που καλύπτονται από το παρόν έγγραφο (άδεια τελωνείου υπ' αριθ. … (1)) δηλώνει ότι, εκτός εάν δηλώνεται σαφώς άλλως, τα προϊόντα αυτά είναι προτιμησιακής καταγωγής … (2).

Versiunea engleză

The exporter of the products covered by this document (customs authorization No … (1)) declares that, except where otherwise clearly indicated, these products are of … (2)preferential origin.

Versiunea franceză

L'exportateur des produits couverts par le présent document (autorisation douanière no (1)) déclare que, sauf indication claire du contraire, ces produits ont l'origine préférentielle … (2).

Versiunea italiană

L'esportatore delle merci contemplate nel presente documento (autorizzazione doganale n. … (1)) dichiara che, salvo indicazione contraria, le merci sono di origine preferenziale … (2).

Versiunea olandeză

De exporteur van de goederen waarop dit document van toepassing is (douanevergunning nr. … (1)), verklaart dat, behoudens uitdrukkelijke andersluidende vermelding, deze goederen van preferentiële … oorsprong zijn (2).

Versiunea portugheză

O abaixo assinado, exportador dos produtos cobertos pelo presente documento (autorização aduaneira n.o (1)), declara que, salvo expressamente indicado em contrário, estes produtos são de origem preferencial … (2).

Versiunea finlandeză

Tässä asiakirjassa mainittujen tuotteiden viejä (tullin lupan:o … (1)) ilmoittaa, että nämä tuotteet ovat, ellei toisin ole selvästi merkitty, etuuskohteluun oikeutettuja … alkuperätuotteita (2).

Versiunea suedeză

Exportören av de varor som omfattas av detta dokument (tullmyndighetens tillstånd nr. … (1)) försäkrar att dessa varor, om inte annat tydligt markerats, har förmånsberättigande … ursprung (2).

(Locul și data) (3)

(Semnătura exportatorului; în plus trebuie adăugat cu scris lizibil numele persoanei care semnează declarația) (4)

(1)  Atunci când declarația pe factură este făcută de către un exportator autorizat în sensul articolului 90a, numărul autorizației exportatorului autorizat trebuie completat în acest spațiu. Când declarația nu este făcută de un exportator autorizat, cuvintele din paranteză se omit sau spațiul se lasă gol.

(2)  Se indică originea produselor. În cazul în care declarația pe factură se referă total sau parțial la produse originare din Ceuta sau Melilla în sensul articolului 96, exportatorul trebuie să le precizeze în mod clar în documentul pe care s-a făcut declarația prin simbolul «CM».

(3)  Aceste indicații se pot omite, dacă informația există în documentul propriu-zis.

(4)  Vezi articolul 117 alineatul (5). În cazul în care exportatorul nu trebuie să semneze, lipsa semnăturii aduce după sine și omiterea numelui semnatarului.”

ANEXA X

Anexa 38 se modifică după cum urmează:

Următoarele se adaugă la lista de coduri ce se folosesc la rubrica 51:

„SM

:

San Marino

AD

:

Andorra”

ANEXA XI

Următoarele se adaugă anexei 87:

Nr. de ordine

Coloana I

Coloana II

Mărfuri pentru care se autorizează transformarea sub control vamal

Transformări ce pot fi efectuate

„16

Ghete pentru patine fără patine, de la codul NC 6402 19 00

Transformare în:

Patine de gheață de la codul NC 9506 70 10

Ghete pentru patine fără patine, de la codul NC 6403 19 00

Patine cu rotile de la codul NC 9506 70 30”

Top