Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31990R0409

    Regulamentul (CEE) nr. 409/90 al Comisiei din 16 februarie 1990 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 584/75 al Comisiei de instituire a normelor de aplicare a sistemului de licitații privind restituirile la export în sectorul orezului

    JO L 43, 17.2.1990, p. 21–21 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 17/12/2007

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1990/409/oj

    03/Volumul 07

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    236


    31990R0409


    L 043/21

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CEE) NR. 409/90 AL COMISIEI

    din 16 februarie 1990

    de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 584/75 al Comisiei de instituire a normelor de aplicare a sistemului de licitații privind restituirile la export în sectorul orezului

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1431/76 al Consiliului din 21 iunie 1976 de stabilire, pentru orez, a regulilor generale referitoare la acordarea de restituiri la export și a criteriilor de stabilire a valorii lor (1), în special articolul 4 alineatul (2),

    întrucât Regulamentul (CEE) nr. 584/75 al Comisiei din 6 martie 1975 de instituire a normelor de aplicare a sistemului de licitații privind restituirile la export în sectorul orezului (2), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 379/89 (3), prevede la articolul 1 alineatul (2) ultimul paragraf că se respectă un termen de cel puțin cincisprezece zile între data publicării anunțului de licitație și primul termen fixat pentru depunerea ofertelor;

    întrucât un termen de zece zile ar permite o gestionare mai eficientă a procedurii de adjudecare, permițând totodată informarea în timp util a operatorilor interesați;

    întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a cerealelor,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Textul articolului 1 alineatul (2) penultima teză din Regulamentul (CEE) nr. 584/75 se înlocuiește cu următorul text:

    „Între publicarea anunțului de licitație și prima dată stabilită pentru depunerea ofertelor se prevede un termen de cel puțin zece zile.”

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 16 februarie 1990.

    Pentru Comisie

    Ray MAC SHARRY

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 166, 25.6.1976, p. 36.

    (2)  JO L 61, 7.3.1975, p. 25.

    (3)  JO L 44, 16.2.1989, p. 22.


    Top