Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31988R3207

    Regulamentul (CEE) nr. 3207/88 al Consiliului din 17 octombrie 1988 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2771/75 privind organizarea comună a pieței în sectorul ouălor

    JO L 286, 20.10.1988, p. 2–4 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 30/06/2008; abrogare implicită prin 32007R1234

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1988/3207/oj

    03/Volumul 07

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    18


    31988R3207


    L 286/2

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CEE) NR. 3207/88 AL CONSILIULUI

    din 17 octombrie 1988

    de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2771/75 privind organizarea comună a pieței în sectorul ouălor

    CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 42 și 43,

    având în vedere propunerea Comisiei,

    având în vedere avizul Parlamentului European (1),

    având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (2),

    întrucât Comunitatea este parte contractantă la Convenția internațională privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor, denumit în continuare „sistem armonizat”, care înlocuiește Convenția din 15 decembrie 1950 privind Nomenclatura pentru clasificarea mărfurilor în tarifele vamale;

    întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 (3) a introdus, din 1 ianuarie 1988, o Nomenclatură Combinată a mărfurilor care îndeplinește atât cerințele Tarifului Vamal Comun, cât și pe cele ale statisticilor de comerț exterior ale Comunității;

    întrucât, în consecință, este necesar să se exprime descrierile mărfurilor și numerele tarifare care apar în Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 (4) astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 4000/87 al Comisiei (5), în conformitate cu termenii Nomenclaturii Combinate, bazată pe sistemul armonizat;

    întrucât ouăle gătite în coajă și produsele din ouă puse în forme, precum „ouăle lungi” cilindrice, au fost clasificate într-o subpoziție a poziției nr. 21.07 (preparate alimentare care nu sunt specificate sau incluse în altă parte) din Tariful Vamal Comun care a fost în vigoare până la 31 decembrie 1987; întrucât produsele respective din ouă nu erau considerate a fi produse reglementate de Anexa II la Tratat; întrucât, de la introducerea nomenclaturii combinate, aceste produse sunt clasificate la codul NC 0407 (ouă de păsări, cu coajă, proaspete, conservate sau gătite) sau 0408 (ouă de păsări fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, uscate, gătite prin fierbere sau cu abur, puse în forme, congelate sau conservate în alt mod, conținând sau nu adaos de zahăr sau alți îndulcitori); întrucât ouăle gătite în coajă și produsele din ouă puse în forme se pot utiliza în același mod sau ca înlocuitor pentru ouăle conservate cu coajă sau fără coajă; întrucât ouăle conservate sunt incluse în Anexa II menționată și, în consecință, sunt menționate de Regulamentul (CEE) nr. 2771/75; întrucât este logic și de dorit ca ouăle gătite în coajă și produsele din ouă puse în forme să fie, de asemenea, menționate de prezentul regulament;

    întrucât Regulamentul (CEE) nr. 4000/87 ar trebui abrogat;

    întrucât numeroase regulamente din sectorul ouălor trebuie să fie adaptate pentru a ține seama de utilizarea noii nomenclaturi; întrucât, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, se pot face numai modificări de natură pur tehnică; întrucât, în consecință, ar trebui introdusă o prevedere prin care toate celelalte modificări ar trebui făcute în conformitate cu procedura stabilită la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75, cu condiția ca aceste modificări să rezulte exclusiv din introducerea sistemului armonizat,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Regulamentul (CEE) nr. 2771/75 se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

    „Articolul 1

    (1)   Organizarea comună a pieței ouălor reglementează următoarele produse:

    Codul NC

    Descrierea mărfurilor

    (a)

    0407 00 11

    Ouă de păsări de curte cu coajă, proaspete, conservate sau gătite

    0407 00 19

    0407 00 30

    (b)

    0408 11 10

    Ouă de păsări fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, uscate, gătite prin fierbere sau la abur, puse în forme, congelate sau conservate în alt mod, conținând sau nu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, adecvate pentru uz alimentar

    0408 19 11

    0408 19 19

    0408 91 10

    0408 99 10

    (2)   În sensul prezentului regulament se consideră:

    (a)

    «ouă cu coajă», ouăle de păsări de curte cu coajă, proaspete, conservate sau gătite, altele decât ouăle pentru incubație specificate la litera (b);

    (b)

    «ouă pentru incubație», ouăle de păsări de curte pentru incubație;

    (c)

    «produse integrale», ouăle de păsări fără coajă, conținând sau nu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, adecvate pentru uz alimentar;

    (d)

    «produse separate», gălbenușurile de ouă de păsări, conținând sau nu adaos de zahăr sau alți îndulcitori, adecvate pentru uz alimentar;

    (e)

    «trimestru», o perioadă de trei luni care începe de la 1 februarie, 1 mai, 1 august sau 1 noiembrie.”

    2.

    Anexa I se înlocuiește cu Anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Regulamentul (CEE) nr. 4000/87 se abrogă.

    Articolul 3

    Comisia, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2771/75, efectuează modificările tehnice necesare care rezultă din aplicarea articolului 1 la regulamentele Consiliului sau ale Comisiei privind organizarea comună a pieței ouălor.

    Articolul 4

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Se aplică de la 1 ianuarie 1988.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Luxemburg, 17 octombrie 1988.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    Y. POTTAKIS


    (1)  Aviz din 14 octombrie 1988 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

    (2)  JO C 237, 12.9.1988, p. 42.

    (3)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

    (4)  JO L 282, 1.11.1975, p. 49.

    (5)  JO L 377, 31.12.1987, p. 42.


    ANEXĂ

    „ANEXA I

    Cod NC

    Denumirea mărfurilor

    ex 0403

    Lapte bătut, lapte prins și smântână, iaurt, chefir și alte tipuri de lapte și smântână fermentate sau acidificate, concentrate sau nu, sau conținând adaos de zahăr sau alți îndulcitori sau aromate sau cu adaos de cacao

    1806

    Ciocolată și alte preparate alimentare conținând cacao

    ex 1901

    Preparate alimentare din produsele de la pozițiile 0401-0404 conținând pudră de cacao, care nu sunt specificate sau incluse în altă parte

    1902 11 00

    Paste alimentare crude, care nu sunt umplute sau preparate în alt mod, conținând ouă

    ex 1904

    Alimente preparate obținute prin înmuierea sau prăjirea cerealelor sau a produselor din cereale (de exemplu, fulgii de porumb); cereale altele decât porumb sub formă de boabe, gătite în prealabil sau preparate în alt fel, conținând cacao

    ex 1905

    Produse de brutărie, de patiserie sau biscuiți, conținând sau nu cacao; ostii, cașete goale pentru uz farmaceutic, vafe cu capac, paste uscate din făină, amidon sau feculă în foi și produse similare

    1905 20

    — Turtă dulce

    1905 30

    — Biscuiți cu adaos de îndulcitori, foi de napolitane și napolitane

    1905 40 00

    — Pesmeți, pâine prăjită și produse similare prăjite

    1905 90 40

    1905 90 50

    1905 90 60

    1905 90 90

    — Altele

    ex 2105 00

    Înghețată și produse pe bază de gheață comestibile, conținând cacao

    ex 2208 90

    Băuturi spirtoase conținând ouă sau gălbenuș de ouă

    ex 3502 10

    Ovalbumină:

     

    — — Altele:

    3502 10 91

    — — — Uscată (în foi, solzi, cristale, praf etc.)

    3502 10 99

    — — — Altele”


    Top