Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018R1880

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1880 al Comisiei din 30 noiembrie 2018 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3199/93 privind recunoașterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor

    C/2018/7906

    JO L 307, 3.12.2018, p. 24–26 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/1880/oj

    3.12.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 307/24


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1880 AL COMISIEI

    din 30 noiembrie 2018

    de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3199/93 privind recunoașterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și băuturi alcoolice (1), în special articolul 27 alineatul (4),

    întrucât:

    (1)

    În temeiul articolului 27 alineatul (1) litera (a) din Directiva 92/83/CEE, statele membre trebuie să scutească de accize alcoolul care a fost complet denaturat în conformitate cu cerințele oricărui stat membru, cu condiția ca cerințele respective să fi fost notificate în mod corespunzător și acceptate în conformitate cu condițiile prevăzute la alineatele (3) și (4) de la articolul menționat.

    (2)

    Denaturanții utilizați de statele membre pentru denaturarea completă a alcoolului, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) litera (a) din Directiva 92/83/CEE, sunt cei descriși în anexa la Regulamentul (CE) nr. 3199/93 al Comisiei (2).

    (3)

    La 6 iunie 2018, Republica Cehă a comunicat Comisiei denaturanții pe care intenționează să îi folosească pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul aplicării articolului 27 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată.

    (4)

    Comisia a transmis comunicarea respectivă celorlalte state membre la data de 4 iulie 2018.

    (5)

    Comisia nu a primit obiecții.

    (6)

    Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 3199/93 ar trebui modificat în consecință.

    (7)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru accize,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa la Regulamentul (CE) nr. 3199/93 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 30 noiembrie 2018.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 316, 31.10.1992, p. 21.

    (2)  Regulamentul (CE) nr. 3199/93 al Comisiei din 22 noiembrie 1993 privind recunoașterea reciprocă a procedurilor pentru denaturarea completă a alcoolului în scopul scutirii de la plata accizelor (JO L 288, 23.11.1993, p. 12).


    ANEXĂ

    „ANEXĂ

    Lista produselor cu numărul de înregistrare CAS aferent (Chemical Abstracts Service), autorizate pentru denaturarea completă a alcoolului.

    Acetonă

    CAS: 67-64-1

    Benzoat de denatoniu

    CAS: 3734-33-6

    Etanol

    CAS: 64-17-5

    Etil terț-butil eter

    CAS: 637-92-3

    Fluoresceină

    CAS: 2321-07-5

    Benzină (inclusiv benzina fără plumb)

    CAS: 86290-81-5

    Alcool izopropilic

    CAS: 67-63-0

    Kerosen

    CAS: 8008-20-6

    Petrol lampant

    CAS: 64742-47-8 și 64742-48-9

    Metanol

    CAS: 67-56-1

    Metiletilcetonă (2-butanonă)

    CAS: 78-93-3

    Metilizobutilcetonă

    CAS: 108-10-1

    Albastru de metilen (52015)

    CAS: 61-73-4

    Solvent nafta

    CAS: 92062-36-7

    Esențe de terebentină

    CAS: 8006-64-2

    Benzină de uz tehnic (technical petrol)

    CAS: 92045-57-3

    Termenul «etanol absolut» din prezenta anexă are aceeași semnificație ca termenul «alcool absolut» utilizat de Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată.

    În toate statele membre, în alcoolul denaturat se poate adăuga orice colorant pentru a-i da o culoare caracteristică, făcându-l imediat identificabil.

    I.   Procedura comună de denaturare pentru alcoolul complet denaturat utilizată în Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda:

    Per hectolitru de etanol absolut:

    1,0 litru de alcool izopropilic;

    1,0 litru de metiletilcetonă;

    1,0 gram de benzoat de denatoniu.

    II.   O concentrare sporită a procedurii comune de denaturare pentru alcoolul complet denaturat utilizată în următoarele state membre:

    Regatul Unit

    Per hectolitru de etanol absolut:

    3,0 litri de alcool izopropilic;

    3,0 litri de metiletilcetonă;

    1,0 gram de benzoat de denatoniu.

    Croația

    Per hectolitru de etanol absolut:

    Un minimum de:

    1,0 litru de alcool izopropilic;

    1,0 litru de metiletilcetonă;

    1,0 gram de benzoat de denatoniu.

    Suedia

    Per hectolitru de etanol absolut:

    1,0 litru de alcool izopropilic;

    2,0 litri de metiletilcetonă;

    1,0 gram de benzoat de denatoniu.

    III.   Proceduri suplimentare de denaturare pentru alcoolul complet denaturat utilizate în anumite state membre:

    Republica Cehă

    Per hectolitru de etanol absolut:

    0,4 litri de solvent nafta;

    0,2 litri de kerosen;

    0,1 litri de benzină de uz tehnic (technical petrol).

    Grecia

    Poate fi denaturat numai alcoolul de calitate inferioară (capete și cozi de distilare), cu o concentrație alcoolică de minimum 93 % în volum și de maximum 96 % în volum.

    Per hectolitru de alcool hidratat de 93 % în volum se adaugă următoarele substanțe:

    2,0 litri de metanol;

    1,0 litru de esență de terebentină;

    0,50 litri de petrol lampant;

    0,40 grame de albastru de metilen.

    La o temperatură de 20 °C, produsul final va atinge, în starea sa nemodificată, 93 % în volum.

    Finlanda – autorizată până la 31.12.2018

    Per hectolitru de etanol absolut, oricare dintre următoarele formulări:

    1.

    2,0 litri de metiletilcetonă;

    3,0 litri de metilizobutilcetonă.

    2.

    2,0 litri de acetonă;

    3,0 litri de metilizobutilcetonă.


    Top