Escolha as funcionalidades experimentais que pretende experimentar

Este documento é um excerto do sítio EUR-Lex

Documento 62015CN0587

    Cauza C-587/15: Cerere de decizie preliminară introdusă de Lietuvos Aukščiausiojo Teismo (Lituania) la 12 noiembrie 2015 – Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras/Gintarą Dockevičių și Jurgitą Dockevičienę

    JO C 27, 25.1.2016, p. 17—18 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    25.1.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 27/17


    Cerere de decizie preliminară introdusă de Lietuvos Aukščiausiojo Teismo (Lituania) la 12 noiembrie 2015 – Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras/Gintarą Dockevičių și Jurgitą Dockevičienę

    (Cauza C-587/15)

    (2016/C 027/21)

    Limba de procedură: lituaniana

    Instanța de trimitere

    Lietuvos Aukščiausiasis Teismas

    Părțile din procedura principală

    Reclamant: Lietuvos Respublikos transporto priemonių draudikų biuras

    Pârâți: Gintaras Dockevičius și Jurgita Dockevičienė

    Întrebările preliminare

    1)

    Articolul 2, articolul 10 alineatele (1) şi (4) şi articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2009/103 (1), articolul 3 alineatul (4), articolul 5 alineatele (1) şi (4), articolul 6 alineatul (1) şi articolul 10 din Regulamentul general (2) şi articolul 47 din cartă (împreună sau separat, dar fără limitare la aceste dispoziţii) trebuie să fie înţelese şi interpretate în sensul că, în cazul în care:

    un birou naţional al asigurătorilor (Biroul A) plăteşte despăgubiri părţii vătămate printr-un accident de circulaţie produs în statul membru în care se află sediul biroului respectiv întrucât cetăţeanul unui alt stat membru care a fost responsabil pentru acest prejudiciu nu avea asigurare de răspundere civilă;

    în urma plăţii despăgubirilor în cauză, Biroul A se subrogă în drepturile părţii vătămate şi solicită rambursarea cheltuielilor suportate pentru soluţionarea cererii de despăgubiri de la biroul naţional al asigurătorilor din ţara de origine a persoanei responsabile (Biroul B);

    Biroul B, fără efectuarea unei anchete proprii sau solicitarea unor informaţii suplimentare, dă curs cererii de rambursare formulate de Biroul A;

    Biroul B introduce o acţiune în justiție împotriva pârâţilor (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) solicitând rambursarea cheltuielilor pe care le-a suportat,

    reclamantul din această acțiune în justiție (Biroul B) îşi poate întemeia cererea formulată împotriva pârâţilor (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) numai pe plata cheltuielilor efectuată către Biroul A şi el (reclamantul) nu este obligat să demonstreze că au fost îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtului/persoanei responsabile (vinovăţia, fapta ilicită, raportul de cauzalitate şi prejudiciul) şi că dreptul străin a fost corect aplicat la despăgubirea părții vătămate?

    2)

    Articolul 24 alineatul (1) al cincilea paragraf litera (c) din Directiva 2009/103 şi articolul 3 alienatele (1) şi (4) din Regulamentul general (împreună sau separat, dar fără limitare la aceste dispoziţii) trebuie să fie înţelese şi interpretate în sensul că Biroul A este obligat ca, înainte de a lua o decizie finală privind repararea prejudiciului suferit de partea vătămată, să informeze în mod clar şi inteligibil (inclusiv în ceea ce privește limba în care sunt comunicate informaţiile), persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului (dacă nu este aceeaşi persoană) despre iniţierea procedurii de soluţionare a cererii de despăgubiri şi despre desfăşurarea acesteia şi să le acorde suficient timp pentru a formula observaţii sau obiecţiuni legate de viitoarea decizie de reparare a prejudiciului şi/sau valoarea despăgubirii respective?

    3)

    În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare [altfel spus, în cazul în care pârâţii (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) pot solicita reclamantului (Biroul B) să prezinte probe sau pot invoca împotriva acestuia orice obiecţiuni care privesc, printre altele, împrejurările accidentului de circulaţie, aplicarea normelor în materia răspunderii civile a persoanei responsabile, valoarea prejudiciului şi modul de calcul al acesteia], articolul 2, articolul 10 alineatul (1) şi articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2009/103 şi articolul 3 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul general (împreună sau separat, dar fără limitare la dispoziţiile menţionate anterior) trebuie să fie înţelese şi interpretate în sensul că, indiferent dacă, înainte de adoptarea deciziei finale, Biroul B nu a solicitat Biroului A să furnizeze informaţii despre interpretarea legislaţiei aplicabile în ţara în care s-a produs accidentul rutier şi despre soluționarea cererii de despăgubire, Biroul A trebuie în orice caz să furnizeze aceste informaţii Biroului B dacă acesta din urmă le solicită ulterior, împreună cu orice alte informaţii necesare pentru Biroului B pentru a demonstra că cererea [de rambursare] formulată împotriva pârâţilor (persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului) este justificată?

    4)

    În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare (altfel spus, în cazul în care Biroul A este obligat să informeze persoana responsabilă şi proprietarul vehiculului despre procedura de soluţionare a cererii de despăgubire şi să le ofere posibilitatea de a formuleze obiecţiuni privind răspunderea sau valoarea prejudiciului), care sunt consecinţele care decurg din nerespectarea de către Biroul A a obligaţiei sale de a furniza informaţii pentru:

    a)

    obligaţia Biroului B de a da curs cererii de rambursare prezentate de Biroul A;

    b)

    obligaţia persoanei responsabile şi a proprietarului vehiculului de a rambursa cheltuielile suportate de Biroul B?

    5)

    Articolul 5 alineatul (1) şi articolul 10 din Regulamentul general trebuie să fie înţelese şi interpretate în sensul că este necesar să se considere că suma plătită ca despăgubire de către Biroul A părţii vătămate implică un risc de nerambursare (cu excepţia cazului în care riscul respectiv este asumat de Biroul B), iar nu că ea constituie o obligaţie pecuniară care revine celeilalte persoane implicate în accidentul de circulaţie, ţinând seama, în special, de împrejurările prezentei cauze:

    organismul de despăgubire (Biroul A) a respins iniţial cererea de despăgubire formulată de partea vătămată;

    pentru acest motiv, partea vătămată a introdus o acţiune în justiție prin care a solicitat despăgubiri;

    această acţiune introdusă împotriva Biroului A a fost respinsă de instanţele inferioare ca fiind nefondată şi nesusţinută de probe;

    partea vătămată şi Biroul A au ajuns la un acord amiabil numai în fața unei instanţe superioare, pentru că aceasta din urmă a indicat că, dacă părţile refuză încheierea unui acord amiabil, cauza urmează să fie trimisă spre rejudecare;

    Biroul A şi-a justificat decizia de a încheia un acord amiabil în esenţă pe dorința de a se evita astfel cheltuielile suplimentare cauzate de prelungirea litigiului;

    în prezenta procedură, nicio instanţă nu a constatat răspunderea (vinovăţia) pârâtului implicat în accidentul de circulaţie?


    (1)  Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (JO L 263, p. 11)

    (2)  Regulamentul general al Consiliului birourilor adoptat prin Acordul din 30 mai 2002 între birourile naţionale de asigurări ale statelor membre ale Spațiului Economic European și ale altor state asociate, care este anexat la Decizia 2003/564/CE a Comisiei din 28 iulie 2003 privind aplicarea Directivei 72/166/CEE a Consiliului privind controlul asigurării de răspundere civilă auto (JO L 192, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 5 , p. 220).


    Início