9.5.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 133/44

1.1

CESE salută stabilirea unor orientări generale în materie de politici economice pentru statele membre din zona euro, care să constituie un cadru coerent în vederea asigurării unei integrări aprofundate, precum și a unei coordonări mai bune și mai eficiente.

1.2

În plus, Comitetul este în favoarea formulării unor recomandări și a evaluării punerii în aplicare în mod diferențiat pentru fiecare țară. Astfel se poate ține cont de diferențele în materie de performanță economică și de diversitatea cauzelor crizei economice din fiecare țară.

1.3

Totuși, CESE dorește să profite de ocazia formulării recomandării privind punerea în aplicare a orientărilor generale privind politicile economice și să atragă atenția asupra necesității unei reforme a abordării politicii economice, în special în ceea ce privește reformularea orientărilor, preconizată pentru 2014. CESE consideră că actualul mix de politici macroeconomice nu este echilibrat, deoarece neglijează importanța cererii și inegalitatea distribuirii. Anumite eforturi de reformă par a stabiliza piețele financiare, ceea ce ar permite orientărilor de până în prezent ale politicilor economice să pună un accent mai puternic pe politicile de creștere economică și pe crearea de locuri de muncă. Cu toate acestea, capacitatea operațională a sectorului bancar și a piețelor financiare nu s-a refăcut pe deplin. Politica de austeritate nu permite nici aplicarea unui program expansionist credibil pentru reducerea datoriilor publice și a șomajului. Din contră, criza s-a acutizat, iar în loc să iasă din criză, zona euro a ajuns, prin măsurile de austeritate, într-o recesiune de tip W („double dip recession”) cu consecințe grave nu doar de ordin economic, ci mai ales de ordin social. Pe termen lung, orice neglijare a consecințelor sociale duce la periclitarea și mai mare a creșterii economiei europene.

1.4

Eforturile de stabilizare a politicilor naționale sunt sortite eșecului dacă acestea sunt subminate de evoluțiile piețelor financiare și de speculații. Din acest motiv, Comitetul solicită o re-reglementare mai severă a piețelor financiare, inclusiv a sistemului bancar paralel, care să fie coordonată la nivelul G20, precum și o redimensionare a sistemului financiar care trebuie readus la unison cu necesitățile economiei reale. CESE solicită o „renaștere a economiei reale” în Europa, prin care acțiunile întreprinzătoare să ajungă din nou în prim-plan, lăsând în urmă orice mobiluri speculative.

1.5

O plasă de siguranță solidară și credibilă bazată pe încredere câștigată ar asigura imposibilitatea apariției unor speculații împotriva țărilor aflate în dificultate și ar reduce costurile de finanțare ale acestora. De asemenea, emiterea unor obligațiuni europene comune și reducerea dependenței de agențiile de rating ar putea duce la scăderea costurilor de finanțare în țările aflate în criză.

1.6

Măsurile de consolidare a finanțelor publice, care sunt necesare din mai multe cauze, printre altele cheltuielile pentru susținerea băncilor, măsurile de redresare economică și prăbușirea bulelor în domeniul imobiliar și al construcțiilor din unele state prezintă diferite grade de urgență care, prin urmare, presupun calendare mai ample și mai flexibile. Ele trebuie să ia în considerare și efectele pe care le au asupra cererii și trebuie aduse în concordanță și cu obiectivele în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă ale Strategiei Europa 2020, deoarece creșterea economică și ocuparea forței de muncă sunt factori esențiali ai unei consolidări reușite. Un deficit bugetar scăzut este, în primul rând, rezultatul unei dezvoltări economice generale favorabile și al bunei guvernanțe, nu premisa acesteia.

1.7

Consolidarea bugetară durabilă trebuie să fie echilibrată, ținându-se cont, pe de o parte, de echilibrul dintre efectele asupra cererii și ofertei și, pe de altă parte, în aceeași măsură, de venituri și cheltuieli. Comitetul atrage atenția cu precădere asupra faptului că un cadru bugetar integrat („uniunea fiscală”) nu vizează doar cheltuielile publice, ci și veniturile publice. Comitetul solicită regândirea generală nu doar a cheltuielilor, ci și a sistemelor fiscale, ținându-se seama de distribuirea echitabilă. Comitetul indică o serie de posibile măsuri pentru consolidarea veniturilor fiscale pentru a garanta astfel nivelul dorit al sistemelor sociale și investițiile pe termen lung ale sectorului public. Ar fi de dorit să se ajungă la o armonizare a bazelor de impozitare și modalităților de calcul al taxelor în baza unor analize aprofundate ale diferitelor sisteme economice din interiorul UE. Această armonizare ar evita denaturările concurenței în interiorul Uniunii, în loc să continue erodarea veniturilor publice prin concurența în a reduce impozitele.

1.8

Comitetul îndeamnă la o reevaluare urgentă a factorilor de multiplicare de natură fiscală prin prisma rezultatelor considerabile ale cercetării internaționale care sugerează că, în perioade de recesiune, factorii de multiplicare diferă de la un stat la altul și au un efect mult mai negativ asupra creșterii economice și a ocupării forței de muncă decât s-a presupus până în prezent. Politica ar trebui să profite mai mult de faptul că factorii de multiplicare negativi asupra veniturilor și ocupării forței de muncă declanșați de măsurile legate de venituri sunt, de regulă, mai reduși decât în cazul reducerii cheltuielilor, mai ales atunci când aceste măsuri care privesc veniturile se aplică unui strat al populației cu o tendință de consum mai redusă. Astfel s-ar putea ivi posibilități de a spori ocuparea forței de muncă și cererea prin intermediul unei redistribuiri care nu afectează soldul bugetar, punându-se la dispoziție mijloace financiare pentru măsuri expansioniste, de exemplu, pentru programe de educare și ocupare a forței de muncă, pentru investiții în industrie, cercetare și în servicii sociale, ceea ce contribuie, de asemenea, la consolidarea absolut necesară a încrederii în rândul întreprinderilor și al consumatorilor.

1.9

Aceste măsuri expansioniste ar stimula și importurile, în special în țările cu excedent. O coordonare la nivelul UE a acestor măsuri ar fi cu mult mai eficientă, având în vedere faptul că rata de importuri a zonei euro în ansamblul ei (adică față de țări terțe) este considerabil mai redusă față de fiecare economie națională în parte.

1.10

La înlăturarea dezechilibrelor economice externe, principiul simetriei indispensabile cere ca țările cu excedent să-și utilizeze câștigurile din exporturi la îmbunătățirea bunăstării unor pături largi ale populației. O asemenea creștere a cererii interne ar contribui și la reducerea „deficitelor de import” ale acestora.

1.11

Un efect pozitiv asupra cererii și o îmbunătățire a competitivității economiei pot fi obținute nu numai prin reorientarea solicitată a mixului de politici macroeconomice, ci și prin reforme structurale acceptabile din punct de vedere social.

1.12

În general, la înlăturarea dezechilibrelor economice externe, nu este utilă concentrarea pe competitivitatea prețurilor, care este legată adesea de solicitări de moderare a salariilor. Plafonarea salariilor pentru a promova exporturile, concomitent în toate țările zonei euro, pe lângă consecințele serioase de redistribuire pe care le are, duce și la scăderea cererii în general și la crearea unui cerc vicios în care toate țările au de pierdut.

1.13

Comitetul solicită din nou elaborarea unei politici salariale, care să utilizeze pe deplin marjele de manevră oferite de productivitate și respinge, ca fiind total inacceptabile, reglementările și intervențiile statului în domeniul autonom al negocierii contractelor colective.

1.14

Sunt neglijați, de cele mai multe ori, alți factori de cost, adesea mai importanți decât salariile. De asemenea, este trecută cu vederea importanța pentru competitivitate a factorilor care nu țin de prețuri. Europa va avea însă succes în competiția globală numai adoptând o strategie „high road”, cu o valoare adăugată de înaltă calitate. O strategie „low road” privind concurența cu alte regiuni ale lumii, în vederea reducerii costurilor, ar fi sortită eșecului.

1.15

Per ansamblu, modelul social european, prin stabilizatorii automați ai sistemului de securitate socială, a favorizat gestionarea crizei, susținând cererea și oferta. O slăbire a acestui sistem prezintă riscul alunecării într-o depresie adâncă precum cea din anii treizeci ai secolului trecut.

1.16

În general, Comitetul pledează pentru consolidarea rolului partenerilor sociali la nivel național și european și pentru intensificarea coordonării la nivel european a politicilor salariale, de exemplu prin revalorizarea dialogului macroeconomic, care ar trebui introdus și în zona euro. Reformularea orientărilor ar trebui să aibă în vedere faptul că țările cu parteneriate sociale funcționale au putut amortiza mai bine efectele crizei decât celelalte țări.

1.17

În plus, Comitetul solicită din nou implicarea cât mai amplă și cât mai timpurie a partenerilor sociali și a altor organizații reprezentative ale societății civile în procesul de elaborare a politicilor. Reformele și schimbările necesare vor fi promițătoare și vor fi acceptate numai dacă distribuirea sarcinilor este percepută ca fiind echitabilă.

1.18

Per ansamblu, se poate constata că Europa are nevoie de un nou model de creștere, aflat sub semnul luptei împotriva șomajului inacceptabil, care să acorde o marjă de manevră suficientă pentru investiții în viitor precum și în investiții sociale și ecologice generatoare de creștere și cerere economică. Restructurările bugetare și garantarea unei baze de venituri suficiente, cu respectarea unei repartizări echitabile trebuie să ducă la consolidarea sistemelor sociale, pentru a crește astfel puterea productivă și a stabiliza cererea și nivelul de încredere. Un asemenea model de creștere permite și consolidarea durabilă a bugetelor publice.

2.1

Recomandarea Consiliului privind orientările generale pentru politicile economice ale statelor membre și ale Uniunii din 13 iulie 2010 stabilește următoarele orientări, care vor rămâne nemodificate până în 2014, astfel încât întreaga atenție să fie orientată spre punerea în aplicare:

—   Orientarea 1: Asigurarea calității și durabilității finanțelor publice

—   Orientarea 2: Abordarea dezechilibrelor macroeconomice

—   Orientarea 3: Reducerea dezechilibrelor în zona euro

—   Orientarea 4: Optimizarea sprijinului pentru cercetare-dezvoltare și inovare, consolidarea triunghiului cunoașterii și eliberarea potențialului economiei digitale

—   Orientarea 5: Utilizarea mai eficientă a resurselor și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

—   Orientarea 6: Îmbunătățirea mediului de afaceri și de consum și modernizarea și dezvoltarea bazei industriale pentru asigurarea funcționării depline a pieței interne

2.2

În acest context, Comisia și-a prezentat, la 30 mai 2012, cea mai recentă recomandare de Recomandare a Consiliului privind punerea în aplicare a orientărilor generale privind politicile economice ale statelor membre a căror monedă este euro, care conține o actualizare a recomandărilor privind orientările generale ale politicilor economice în zona euro. În plus, au fost formulate recomandări specifice pentru fiecare din cele 27 de state membre ale Uniunii. La 6 iulie 2012, Consiliul Uniunii Europene a adoptat documentele aferente.

3.1

CESE salută eforturile Comisiei de a crea un cadru coerent – care este de urgență necesar – pentru mai buna coordonare a politicilor economice europene. Acesta este indispensabil pentru a obține un parcurs durabil în direcția creșterii economice și a ocupării forței de muncă. Există pericolul ca anumite măsuri de eliminare a dezechilibrelor să fie utile în cazul unei țări izolate, dar să fie contraproductive pentru zona euro per ansamblu.

3.2

Prin urmare, sunt necesare o abordare de ansamblu, o gândire și o percepție europeană. Astfel, Comitetul împărtășește punctul de vedere al Comisiei că, pentru o cooperare economică veritabilă, cel puțin în cadrul Eurogrupului, sunt necesare o integrare aprofundată, precum și o coordonare mai bună și mai eficientă. În acest sens, trebuie să se țină cont de diferențele în ceea ce privește performanțele economice ale statelor membre (nivelul PIB, creșterea economică, ratele șomajului și tendințele acestuia, nivelul și structura deficitului bugetar și a datoriei publice, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare, cheltuielile sociale, balanța contului curent, aprovizionarea cu energie etc.).

3.3

Criza, începută în 2008, s-a declanșat în Statele Unite, căpătând apoi amploare globală. Ea a dus la concluzia că arhitectura uniunii monetare s-a bazat în mod excesiv pe forțele pieței, neoferind un răspuns pe măsură pericolului apariției unor dezechilibre. Așa cum a evidențiat evoluția bugetelor publice în întreaga zonă euro până în anul 2008, lipsa disciplinei bugetare nu a fost cauza generală a crizei.

Raportul datorii/PIB – în procente (sursă: AMECO 2012/11)

3.4

În media zonei euro, creșterea deficitelor, respectiv a nivelurilor datoriilor a apărut abia în urma utilizării masive a fondurilor publice pentru salvarea sistemului financiar și pentru susținerea cererii și a pieței forței de muncă, care au căzut din cauza crizei (1), precum și în urma încasărilor tot mai reduse la bugetul de stat, în special din cauza scăderii ocupării forței de muncă. Acest aspect este deosebit de important pentru elaborarea strategiilor economice, deoarece printr-un diagnostic greșit pot fi prescrise medicamentele greșite. Prin urmare, CESE salută în principiu diferențierea pe țări a analizei punerii în aplicare a orientărilor. Nu există o soluție unică în toate cazurile, având în vedere faptul că și cauzele crizei diferă foarte mult de la o țară la alta.

3.5

Cu toate acestea, CESE dorește să profite de ocazie și să atragă atenția asupra necesității unei reforme a abordării politicilor economice. Această reformă nu vizează doar verificările anuale, ci are și o relevanță deosebită pentru viitoarea versiune a orientărilor în materie de politici economice, din 2014.

3.6

În anul 2012, Europa s-a aflat în al cincilea an de criză. La scurt timp după stabilirea actualelor orientări, previziunile Comisiei Europene pentru toamna anului 2010 în ceea ce privește zona euro au preconizat încă o creștere a PIB cu 1,6 % și o rată a șomajului de 9,6 % pentru anul 2012. Într-adevăr, zona euro s-a aflat în recesiune în acest an, iar rata șomajului a crescut la peste 11 %, în anumite țări chiar la valori apropiate de 25 %.

3.7

În contrast, economia SUA este în creștere moderată, dar constantă, cu rate în jur de 2 %, susținută fiind de o politică monetară foarte expansionistă constantă, precum și de măsurile de politică socială și fiscală ale guvernului. Consumul, investițiile și producția industrială se dezvoltă în mod robust, astfel încât rata șomajului se află mult sub valoarea maximă înregistrată în octombrie 2009 (2).

3.8

În vreme ce „Programul european de redresare economică” (European Economic Recovery Program) din anul 2008, care a fost influențat puternic de căderea economică rapidă după falimentul Lehman, recunoștea necesitatea unei consolidări active a cererii interne și a reglementării piețelor, politicile economice s-au întors repede la orientarea lor tradițională. Avertismentul formulat în mod repetat și de CESE, că Europa trebuie să iasă din criză prin creștere, nu să facă economii care să o ducă din nou în criză, a rămas fără ecou și, astfel, recesiunea de tip W a devenit realitate.

3.9

Eșecul politicilor economice europene rezidă, în primul rând, în incapacitatea de a stabiliza piețele financiare. Volatilitatea crescută, diferențele crescute între ratele dobânzii, precum și ratele exagerate pentru dobânzile pe termen lung și rezervele mari de lichidități în bănci arată că, în ciuda unor primi pași importanți în direcția uniunii bancare, capacitatea de funcționare a sistemului financiar nu a fost încă restabilită în totalitate. Nesiguranța aferentă în rândul întreprinderilor și al consumatorilor frânează în continuare perspectivele de creștere.

3.10

În al doilea rând, politica economică nu a reușit să combată cererea insuficientă pe plan intern și extern. Înăsprirea evidentă a prevederilor privind politicile bugetare ale statelor membre, precum și trecerea mult prea timpurie, prea radicală la o politică fiscală restrictivă, care, în plus, a avut loc în toate țările concomitent, a avut ca efect slăbirea tuturor componentelor esențiale ale cererii interne. Și este evident că și impulsurile de creștere prin cererea externă sunt limitate, având în vedere faptul că cei mai importanți parteneri comerciali, adică celelalte state membre, fac de asemenea economii. Slăbirii cererii interne i se adaugă așadar scăderea reciprocă a șanselor de export.

3.11

Mixul existent de politici economice nu este echilibrat, deoarece neglijează aspecte legate de cerere și distribuire. Acesta reprezintă o altă variantă a aceleiași politici care a dus deja la eșecul Strategiei de la Lisabona, deoarece a trecut cu vederea lipsa cererii interne în state membre mari esențiale, precum și inegalitatea distribuirii Acesta se concentrează exclusiv pe consolidarea bugetară și pe o strategie de reducere a costurilor în vederea sporirii competitivității prețurilor. Comitetul salută solicitarea Comisiei de a se realiza o consolidare bugetară favorabilă creșterii, așa cum se arată și în documentele adiacente ale Comisiei și în analiza anuală a creșterii pentru 2013 (3). Aceasta pare să existe însă doar pe hârtie, deoarece datele empirice nu furnizează nicio dovadă a punerii în aplicare a acestui deziderat.

3.12

Politica economică de la nivel european nu a reușit să adopte măsuri care să faciliteze, în cadrul unui program expansionist credibil, reducerea concomitentă atât a datoriilor publice, cât și a șomajului. Reducerile considerabile ale cheltuielilor publice, în special ale celor care țin de statul social, precum și creșterea impozitelor obișnuite au avut efecte devastatoare asupra economiilor aflate deja în recesiune. Veniturile disponibile sunt reduse și astfel și cererea, producția și ocuparea forței de muncă. Astfel, politica de austeritate reduce considerabil mai mult veniturile fiscale decât s-a bănuit la început, după cum recunoaște și FMI în cea mai recentă ediție a perspectivelor sale (4). Acest lucru duce la accentuarea suplimentară a recesiunii, având drept consecință deficite bugetare și mai mari – un cerc vicios, din care nu se întrevede încă ieșirea. Astfel, costurile economice și sociale ridicate sunt resimțite sub forma șomajului aflat într-o creștere drastică.

3.13

Este evident că, în special din cauza cheltuielilor pentru susținerea băncilor, a măsurilor de redresare economică și a colapsului pieței imobiliare și a construcțiilor în unele state membre, sunt necesare strategii de consolidare mai mult sau mai puțin accentuate, în funcție de fiecare țară, pentru asigurarea durabilității finanțelor publice. Cu toate acestea, CESE atrage atenția asupra faptului că planurile de reducere a datoriei publice trebuie să fie compatibile cu obiectivele de relansare economică, socială și ocupațională definite în Strategia Europa 2020. Creșterea economică și ocuparea forței de muncă sunt factorii esențiali ai reușitei consolidării, în schimb măsurile radicale de austeritate ar putea chiar mări rata de îndatorare, pe lângă faptul că provoacă probleme sociale imense.

3.14

Cu toate că, în acest aviz, Comitetul se concentrează în special pe aspectele macroeconomice ale mixului de politici, reformele structurale nu ar trebui să piardă din însemnătate. Reformele structurale acceptabile din punct de vedere social trebuie să contribuie la consolidarea cererii și a competitivității în domenii precum fiscalitatea, aprovizionarea cu energie, administrație, educație, sănătate, transport și pensii.

3.15

Și politica regională și cea structurală ar trebui să se axeze pe creșterea productivității, pentru a facilita modernizarea, respectiv crearea unei economii durabile bazate pe industrie și servicii. În general, se poate constata că statele în care industria reprezintă o parte mai substanțială a ansamblului economiei naționale sunt mai puțin afectate de criză, reflectând punerea în practică a unor strategii de industrializare corespunzătoare.

3.16

Totuși, Comitetul dorește să extindă accepțiunea actuală, adesea restrictivă, a termenului „reformă structurală”. Solicitarea unor reforme structurale ar trebui să vizeze, de exemplu, și structura reglementării piețelor financiare, structura coordonării sistemelor fiscale și structura cheltuielilor și încasărilor publice.

4.1.1

CESE împărtășește punctul de vedere al Comisiei care accentuează însemnătatea stabilizării și a bunei funcționări a sistemului financiar. Condiția de bază a oricărei încercări de a combate și de a preveni criza este ca spațiul de manevră al politicii economice să nu fie subminat și contracarat de speculațiile de pe piețele financiare. De aici rezultă necesitatea unei structuri clare, eficiente a supravegherii și a unei reglementări mai severe a piețelor financiare (inclusiv a sistemului bancar paralel), care generează pericole mai mari de destabilizare decât lipsa competitivității. Pentru a se evita efectele de eludare, ar trebui adoptate măsuri coordonate corespunzătoare în cadrul G20. Piețele financiare trebui reduse la dimensiuni rezonabile. Acestea trebuie să fie din nou în serviciul economiei reale, nu să intre în competiție cu aceasta (5).

4.1.2

Pentru a reduce costurile de finanțare a statelor aflate în criză, care au fost mărite artificial prin speculații, trebuie să se tindă, pe de o parte, spre reducerea dependenței de agențiile de rating private. Pe de altă parte, o plasă de siguranță solidară și credibilă, bazată pe încredere câștigată ar putea face imposibilă apariția unor speculații împotriva țărilor aflate în dificultate și elimina aceste speculații. Recent s-au făcut câțiva pași semnificativi în acest sens (cel mai recent program al BCE de achiziționare a unor obligațiuni de stat, intrarea definitivă în vigoare și funcționarea deplină a mecanismului european de stabilitate etc.). De asemenea, și emiterea unor obligațiuni europene comune poate, în condiții adecvate, duce la relaxarea situației bugetare în țările aflate în criză (6).

4.1.3

Comitetul atrage atenția asupra necesității de a întrerupe legătura existentă între băncile comerciale și datoria publică. În plus, se recomandă inversarea tendinței de fragmentare și renaționalizare a piețelor financiare prin stabilizarea acestui sector. Și intensificarea eforturilor în vederea realizării uniunii bancare, împreună cu alte instrumente eficiente de redresare și rezoluție a instituțiilor de credit la nivel european și național, ar putea contribui la procesul de stabilizare (7).

4.2.1

Consolidarea bugetară durabilă trebuie să asigure echilibrul atât între efectele asupra cererii și ofertei, cât și între venituri și cheltuieli. În multe țări, și factorul muncă este supus unor presiuni supradimensionate. Prin urmare, este oportună o regândire generală nu numai a cheltuielilor, ci și a întregului sistem fiscal, luând în considerare problemele privind distribuirea echitabilă a diferitelor forme de venit și de avere. În acest sens, se solicită contribuția adecvată a celor care au profitat într-o măsură mai mare de funcționarea defectuoasă a piețelor financiare și de pachetele de salvare a băncilor, finanțate prin bani publici.

4.2.2

În ceea ce privește încasările, există o serie de măsuri posibile pentru extinderea bazei de impozitare: impozitul pe tranzacții financiare (care a fost solicitat în repetate rânduri de Comitet (8)), taxe energetice și de mediu, desființarea paradisurilor fiscale (9), combaterea hotărâtă a evaziunii fiscale, impozitarea averilor mari, a imobilelor și a moștenirilor, impozitarea băncilor în vederea internalizării costurilor externe (10), armonizarea bazelor de impozitare și a sistemelor fiscale în vederea înlăturării denaturărilor concurenței în interiorul UE, în loc să continue erodarea veniturilor publice prin concurența în a reduce impozitele. Adesea se omite faptul că un cadru bugetar integrat („uniunea fiscală”) vizează și veniturile publice, nu doar cheltuielile publice.

4.2.3

Unele state membre ar avea nevoie și de o îmbunătățire considerabilă a eficienței sistemului de percepere a taxelor și impozitelor.

4.2.4

Modelul tradițional de consolidare bugetară constă în reducerea cheltuielilor publice. Faptul că reducerile bugetare sunt mai promițătoare decât creșterea încasărilor rămâne însă o dogmă nedemonstrată. Experiențele empirice din țările aflate în criză, cum ar fi Grecia, demonstrează că speranța în efectele „non-keynesiene” a fost în zadar. În cazul reducerii cheltuielilor, nu are loc un efect de atragere a investițiilor private pe baza sporirii încrederii, dacă situația cererii în întreaga uniune fiscală este slăbită din cauza politicii de austeritate. În plus, reducerile cheltuielilor au, în general, un impact regresiv asupra sistemelor sociale sau a serviciilor publice de exemplu; accentuând astfel inegalitatea distribuirii și slăbind consumul. Există, însă, într-adevăr o marjă de manevră la reducerea anumitor cheltuieli neproductive, de exemplu în domeniul apărării.

4.2.5

Politica ar trebui să profite mai mult de diferențele mari dintre factorii multiplicatori ai veniturilor și ai ocupării forței de muncă care țin de măsurile de politică bugetară. Aproape toate studiile empirice relevă faptul că efectele multiplicatoare ale măsurilor fiscale sunt mai reduse decât cele care vizează cheltuielile. Astfel, o politică care are ca obiectiv sporirea veniturilor publice ar putea pune la dispoziție fondurile necesare de urgență, de exemplu, pentru programele ocupaționale, în special cele dedicate tinerilor.

4.2.6

O astfel de redistribuire care nu afectează soldul bugetar ar duce nemijlocit la crearea de locuri de muncă și cerere, fără a afecta bugetele publice. Pe lângă efectele pozitive asupra economiei interne, aceste măsuri ar crea și impulsuri expansioniste pentru întreaga uniune fiscală prin stimularea importurilor, în special în țările cu excedent.

4.2.7

O coordonare la nivelul UE a acestor măsuri expansive ar fi cu mult mai eficientă, având în vedere faptul că rata de importuri a zonei euro în ansamblul ei (adică față de țări terțe) este considerabil mai redusă față de fiecare economie națională în parte.

4.3.1

Monitorizarea evoluției contului curent și a componentelor acestuia este necesară, pe fondul slăbiciunilor de productivitate într-un stat membru și al problemelor de finanțare din sectorul privat și public care rezultă de aici, pentru a se putea (re)acționa la timp. La eliminarea dezechilibrelor din balanța comercială, trebuie să se aibă în vederea simetria: exporturile unei țări sunt importurile unei alte țări. Prin urmare, eliminarea acestor dezechilibre nu se poate face doar prin reduceri în țările cu deficit; țările cu excedent trebuind, de asemenea, să stimuleze importurile, să-și reducă deci „deficitele de import”, prin consolidarea cererii interne.

4.3.2

Din perspectivă europeană, în special sectorul energetic reprezintă o excepție, aici având de fapt toate țările membre mari deficite în balanța comercială (11). O restructurare ecologică a pieței interne europene ar trebui să reducă dependența de importurile de energie din surse fosile prin utilizarea resurselor energetice alternative proprii din interiorul Europei. În plus, periferia sudică are posibilitatea, mai ales în domeniul energiei solare, de a îmbunătăți balanțele comerciale din interiorul Europei.

4.3.3

În eforturile de a combate deficitele economice externe, se supraapreciază de cele mai multe ori rolul competitivității prețurilor. Ar fi periculos să se pună accentul doar pe competitivitatea prețurilor. Aplicarea „modelului german” (plafonarea salariilor pentru a promova exporturile, respectiv slăbirea importurilor) concomitent ca soluție pentru toate țările poate duce la crearea unui cerc vicios (race to the bottom) în cazul unei proporții mari a comerțului în interiorul zonei euro.

4.3.4

De cele mai multe ori, diferențele în evoluția costului unitar al muncii sunt considerate ca fiind o cauză centrală a crizei, rezultând astfel solicitări de reducere a costurilor legate de salarii. Făcând abstracție de efectele grave de redistribuire ale scăderii nivelului salarial, care au drept consecință slăbirea cererii, ceilalți factori relevanți de cost (cum ar fi costurile legate de consumul de energie, materiale și finanțare) sunt neglijați (12).

4.3.5

De exemplu, înainte de criză, costul unitar real al muncii în Portugalia, Spania și Grecia s-a diminuat în perioada 2000-2007 (13). În mod evident, creșterile exagerate ale profitului nominal au avut același efect de creștere a prețurilor ca și creșterile salariilor nominale.

4.3.6

În continuare, aproximativ 90 % din cererea totală în UE provine de la statele membre. În ceea ce privește politica salarială, CESE își reiterează opinia formulată în Avizul privind analiza anuală a creșterii 2011: „CESE constată că un rol central în depășirea crizei revine unei politici salariale corespunzătoare. Din punct de vedere macroeconomic, o strategie de creștere a salariilor în raport cu creșterea productivității la nivelul economiei naționale asigură echilibrul dintre evoluția cererii și menținerea competitivității prețurilor. Așadar, partenerii sociali trebuie să depună eforturi pentru a evita moderarea salarială în sensul unei politici care transferă dificultățile asupra vecinilor (beggar-thy-neighbour policy), fiind necesar ca politica salarială să urmeze evoluția productivității” (14).

4.3.7

În plus, de cele mai multe ori, este trecută cu vederea importanța pentru competitivitate a factorilor care nu țin de prețuri (15). În acest context, se face trimitere la definiția „competitivității”, așa cum a fost formulată de Comisia Europeană ca fiind „capacitatea unei economii de a asigura în mod durabil, pentru populația sa, un nivel ridicat de trai, în continuă creștere, precum și o rată înaltă de ocupare a forței de muncă” (16).

4.3.8

Nu în ultimul rând, prin niveluri foarte crescute ale dobânzii naționale, a crescut importanța contului de venituri în țările afectate de criză. Prin urmare, analiza dezechilibrelor nu trebuie să se limiteze la evoluția balanței comerciale.

4.4.1

Modelul social european conferă Europei un avantaj comparativ în cadrul concurenței globale, deoarece statul social contribuie și la succesul economic, dacă performanța economică pe de o parte, și echilibrul social pe de altă parte, nu sunt considerate ca fiind în opoziție, ci se sprijină reciproc.

4.4.2

Stabilizatorii automați ai sistemelor de securitate socială au favorizat în Europa gestionarea crizei, au susținut cererea și au împiedicat alunecarea spre o depresie precum cea din anii treizeci. Și din punct de vedere psihologic, sistemele de protecție socială sunt de mare însemnătate, deoarece reduc pericolul de a se face economii din cauza fricii, stabilizând astfel consumul.

4.4.3

În unele state cu un dialog social funcțional (de exemplu, Austria, Germania și Suedia), partenerii sociali au contribuit substanțial la reducerea pericolului de creștere a șomajului din cauza declinului producției. Pe lângă măsurile de susținere economice și sociale, acordurile dintre partenerii sociali încheiate la nivel de întreprindere sau de sector au contribuit în mod esențial la menținerea relațiilor de muncă existente (de exemplu, prin reducerea timpului de lucru, reducerea orelor suplimentare, utilizarea drepturilor la concedii de odihnă, concedii pentru formare etc.). Aceste experiențe ar trebui luate în considerare la reformularea orientărilor și la elaborarea rapoartelor anuale de țară.

4.4.4

Guvernelor europene li se solicită să consolideze rolul partenerilor sociali la nivel european și național. Acestea ar trebui susținute în demersul lor de a intensifica coordonarea la nivel european a politicilor salariale. În plus, este de dorit și o revalorizare a dialogului macroeconomic; un astfel de dialog ar trebui instituit și la nivelul zonei euro.

4.4.5

Autonomia partenerilor sociali trebuie respectată și în perioada crizei: politica salarială trebuie stabilită în cadrul autonomiei partenerilor sociali, respectiv a asociațiilor angajatorilor și ale angajaților mandatate să negocieze contractele colective de muncă. Stabilirea de către stat a unor ținte în acest sens sau chiar intervenția acestuia, de exemplu prin reducerea dictată de stat a salariilor, sunt inacceptabile și trebuie respinse (17).

4.4.6

Pe lângă partenerii sociali, trebuie menționat și rolul deosebit jucat de celelalte organizații reprezentative ale societății civile, de exemplu asociațiile de consumatori. Mai ales în perioade de criză, acestea sunt indispensabile în calitate de portavoce a opiniei cetățenești și ca parteneri ai dialogului social.

4.4.7

Reformele și schimbările necesare sunt promițătoare numai dacă se ajunge la o relație echilibrată între obiectivele economice și sociale și distribuirea sarcinilor este percepută ca fiind echitabilă (între state, categorii de venituri, capital și forța de muncă, sectoare, diferitele categorii de populație, etc.). Dreptatea și echilibrul social sunt condițiile de bază pentru acceptarea măsurilor de consolidare, altfel este pusă în pericol coeziunea socială, iar populismul și sentimentul anti-UE cunosc o intensificare periculoasă. În acest context, Comitetul recomandă din nou cu tărie implicarea cât mai amplă și cât mai timpurie a partenerilor sociali și a altor organizații reprezentative ale societății civile în procesul de elaborare a politicilor.