Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62009CA0222

    Cauza C-222/09: Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Naczelny Sąd Administracyjny — Republica Polonă) — Kronospan Mielec sp. z o.o./Dyrektor Izby Skarbowej w Rzeszowie [A șasea directivă TVA — Articolul 9 alineatul (2) literele (c) și (e) — Lucrări de cercetare și de dezvoltare efectuate de ingineri — Stabilirea locului prestării serviciilor]

    JO C 328, 4.12.2010, p. 7–7 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    4.12.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 328/7


    Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 octombrie 2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Naczelny Sąd Administracyjny — Republica Polonă) — Kronospan Mielec sp. z o.o./Dyrektor Izby Skarbowej w Rzeszowie

    (Cauza C-222/09) (1)

    (A șasea directivă TVA - Articolul 9 alineatul (2) literele (c) și (e) - Lucrări de cercetare și de dezvoltare efectuate de ingineri - Stabilirea locului prestării serviciilor)

    2010/C 328/10

    Limba de procedură: poloneza

    Instanța de trimitere

    Naczelny Sąd Administracyjny

    Părțile din acțiunea principală

    Reclamantă: Kronospan Mielec sp. z o.o.

    Pârâtă: Izby Skarbowej w Rzeszowie

    Obiectul

    Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Naczelny Sąd Administracyjny — Interpretarea articolului 9 alineatul (2) litera (c) prima liniuță și litera (e) a treia liniuță din Directiva 77/388/CEE, A șasea directivă a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO L 145, p. 1), precum și a articolului 52 litera (a) și a articolului 56 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7) — Stabilirea locului de impozitare — Servicii de cercetare și de dezvoltare prestate unei persoane impozabile stabilite în Comunitatea Europeană, însă în afara statului membru în care serviciile au fost efectiv prestate — Calificarea acestor servicii fie drept „activități științifice”, fie drept „servicii prestate de ingineri”

    Dispozitivul

    Prestările de servicii care constau în realizarea de lucrări de cercetare și de dezvoltare în domeniul mediului înconjurător și al tehnologiei, efectuate de ingineri stabiliți într un stat membru la comanda și în beneficiul unui client stabilit într un alt stat membru, trebuie calificate drept „servicii prestate de ingineri” în sensul articolului 9 alineatul (2) litera (e) din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare.


    (1)  JO C 220, 12.9.2009.


    Top