Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2009/257/05

    Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul COMP/M.5631 – Symboled/Zumtobel/Ledon Oled JV) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate Text cu relevanță pentru SEE

    JO C 257, 27.10.2009, p. 22–23 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    27.10.2009   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 257/22


    Notificare prealabilă a unei concentrări

    (Cazul COMP/M.5631 – Symboled/Zumtobel/Ledon Oled JV)

    Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    2009/C 257/05

    1.

    La data de 16 octombrie 2009, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 și ca urmare a unei cereri motivate efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile Zumtobel Holding GmbH („Zumtobel”, Germania), aparținând grupului Zumtobel, și Symboled GmbH („Symboled”, Germania), controlată de Fraunhofer Gesellschaft zur Förderung der angewandten Forschung e.V. („Fraunhofer Gesellschaft”) și de patru persoane fizice, dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul Consiliului, controlul în comun asupra întreprinderii Ledon Oled Lighting GmbH & Co. KG („Ledon Oled”, Germania), prin achiziționare de acțiuni într-o societate nou creată care constituie o întreprindere comună.

    2.

    Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

    Zumtobel produce sisteme și componente profesionale de iluminat interior și exterior, module și sisteme LED, oferind totodată servicii de gestionare a luminii,

    Symboled a fost fondată la mijlocul anului 2008, sub forma unui spin-off, de către Fraunhofer Gesellschaft și patru persoane fizice în vederea dezvoltării, producerii și comercializării de sisteme de iluminat și de semnalizare plate, bazate pe diode organice emițătoare de lumină. Symboled, care ar fi trebuit să dețină, în special, acțiuni Ledon Oled, nu este încă operațională,

    Zumtobel și Symboled intenționează să creeze întreprinderea comună Ledon Oled, care îndeplinește toate funcțiile unei entități economice autonome. Ledon Oled va dezvolta, produce și comercializa diode organice emițătoare de lumină pentru sisteme profesionale de iluminat și de semnalizare.

    3.

    În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 139/2004. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

    4.

    Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

    Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301 sau 22967244) sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.5631 – Symboled/Zumtobel/Ledon Oled JV, la următoarea adresă:

    European Commission

    Directorate-General for Competition

    Merger Registry

    1049 Bruxelles/Brussel

    BELGIQUE/BELGIË


    (1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

    (2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32.


    Top