31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 76/38

—

este de părere că, pentru a menține viabile noțiunile de inserție și de solidaritate, politica de coeziune trebuie să urmărească în continuare reechilibrul economic și social, fără a ceda tentației de a supraîncărca politica de coeziune cu prea multe obiective contradictorii;

—

consideră că obiectivele de coeziune și de creștere pot și trebuie să fie reciproc compatibile, dat fiind că este vorba de două obiective strâns legate între ele și subliniază că trebuie determinat modul în care creșterea ar putea să amelioreze coeziunea și nu în ce fel ar putea contribui coeziunea la creștere;

—

nu crede că este legitim ca instrumentelor politicii de coeziune să le fie atribuite obiective de competitivitate caracteristice strategiei de creștere și, în contextul procesului de reflecție asupra viitoarei organizări a fondurilor structurale, solicită o analiză a consecințelor atribuirii de fonduri în cadrul Strategiei de la Lisabona, asupra rezultatelor coeziunii economice și sociale;

—

consideră necesară analizarea posibilității de elaborare a unor indicatori de dezvoltare și de bunăstare mai semnificativi și mai compleți, care să reflecte pe plan regional și local diferențele importante de venit, de disponibilitate a serviciilor publice, de calitate a serviciilor de sănătate și de ofertă de formare culturală și profesională;

—

semnalează că, dacă se dorește ca politica de coeziune să îndeplinească un rol semnificativ în consolidarea reechilibrării economice și sociale, aceasta trebuie să dispună de resurse și de mijloace corespunzătoare, pe considerentul că nivelul de finanțare actual nu reprezintă decât minimul necesar exercitării acestei funcțiuni.

Raportor

:

dna Marta VINCENZI (PSE/IT), primarul orașului Genova

1.

consideră că este din ce în ce mai important ca în politica de coeziune să se țină seama, pe lângă coeziunea economică și socială, și de dimensiunea teritorială, dat fiind că, în ciuda progreselor și ameliorărilor, nu numai că decalajele de dezvoltare dintre regiuni persistă, dar sporesc și problemele structurale din interiorul regiunilor. Insistă asupra importanței pe care o prezintă, pe lângă luarea în considerare a acestei dimensiuni teritoriale, garantarea respectării principiilor egalității și proporționalității;

2.

este de acord cu faptul că multe dintre activitățile finanțate de către Uniunea Europeană au arătat că pot genera valoare adăugată. Atribuirea unei astfel de finanțări facilitează atragerea altor surse de finanțare publică sau privată și favorizează dezvoltarea mai rapidă a inovării, atât la nivelul gestionării, cât și al execuției;

3.

regretă neglijarea de către Comisie a efectului de pârghie al fondurilor structurale și reamintește că, în avizul său prospectiv consacrat acestei probleme, a propus definirea unui cadru de evaluare a diverselor dimensiuni ale valorii adăugate a politicii de coeziune;

4.

salută introducerea noțiunii de regiuni de tranziție, care desemnează atât teritoriile care sunt eligibile în prezent pentru phasing-in și pentru phasing-out, cât și regiunile care nu vor mai beneficia de ajutor la finalul perioadei de finanțare 2007-2013, și sprijină elaborarea unor soluții adaptate pentru aceste zone;

5.

salută consultarea dinaintea publicării de către Comisie a Cărții verzi privind coeziunea teritorială, care evidențiază faptul că toate părțile interesate continuă să recunoască și să sprijine rolul politicii de coeziune în procesul construcției europene;

6.

observă că în dezbatere s-a analizat posibilitatea introducerii unor criterii de eligibilitate noi și diferite. S-a exprimat dorința de a se ține seama, pe lângă PIB și VNB, de exemplu, și de structura demografică și de amplasarea populației (date privind dispersia populației, gradul de îmbătrânire și raportul de dependență), de piața forței de muncă, de oferta de servicii, de amenajarea teritoriului, de dimensiunea urbană și rurală, de bunurile naturale și de patrimoniu, precum și de factorii ecologici și climatici. Se poate spune că toți acești factori influențează dezvoltarea economică și socială. În același timp, indicatorii comunitari utilizați pentru determinarea regiunilor eligibile s-au dovedit corespunzători, dar ar fi necesară utilizarea unui ansamblu mai mare de indicatori, rezultați dintr-un set de date mai cuprinzător, pentru evaluarea concretă a eficienței politicii de coeziune;

7.

dorește ca evaluarea concretă a diferențelor de dezvoltare și de progres în materie de coeziune să țină seama, în afara PIB-ului și a venitului național brut (VNB), și de piața muncii (date privind ocuparea forței de muncă, mobilitatea, formarea profesională), de oferta de servicii (date privind disponibilitatea, eficiența, distribuția) sau de amenajarea teritoriului (dimensiuni, continuitate, policentrism), de structura demografică și stabilirea populației (date privind dispersia populației, gradul de îmbătrânire și raportul de dependență), de nivelul de educație al populației, investițiile în cercetare și inovare (date privind resursele destinate cercetării-dezvoltării-inovării în funcție de PIB), precum și de caracteristicile geografice specifice ale anumitor regiuni, cum ar fi cele ultraperiferice, insulare sau montane;

8.

consideră că provocările reprezentate de schimbările climatice și problemele de aprovizionare cu energie vor continua să influențeze, în moduri și măsuri diferite, o întreagă serie de aspecte ale dezvoltării economice și sociale și să afecteze eforturile depuse în cadrul politicii de coeziune și rezultatele acesteia;

9.

subliniază faptul că, pe de o parte, regiunile ultraperiferice și teritoriile insulare sunt deosebit de vulnerabile la aceste noi provocări, însă, pe de altă parte, aceste regiuni reprezintă o șansă pentru UE, deoarece pot fi utilizate ca laboratoare naturale pentru evaluarea impactului și căutarea de soluții pentru aceste provocări, în beneficiul întregii Uniuni Europene;

10.

subliniază că, deși statisticile regionale reprezintă un instrument fundamental de ameliorare a criteriilor de eligibilitate sau de modificare a indicatorilor de dezvoltare, în multe state membre, datele, în cazul în care sunt disponibile, este posibil să fie dificil de utilizat sau de procesat, iar dacă nu sunt încă disponibile, pot fi greu de obținut sau de măsurat;

11.

notează că este menținut obiectivul promovării coeziunii europene prin reducerea diferențelor de dezvoltare. Din acest motiv, sprijinul ar trebui să fie, în primul rând, acordat în favoarea regiunilor mai puțin dezvoltate economic, dar politica de coeziune trebuie să fie deschisă tuturor regiunilor europene, pentru ca aceasta să aibă succes și să fie de interes general;

12.

consideră că principala provocare este accelerarea convergenței regiunilor întârziate din punct de vedere al dezvoltării, în special integrarea teritoriilor noilor state membre, așa cum menționează în mod regulat — și pe bună dreptate — raporturile elaborate de Comisia Europeană în domeniul politicii de coeziune;

13.

este de părere că lipsurile din domeniul infrastructurii trebuie identificate și remediate cu prioritate;

14.

insistă asupra faptului că politica de coeziune are drept obiectiv întărirea coeziunii economice, sociale și teritoriale și, în aceste condiții, de a contribui de asemenea la politicile sectoriale ale Uniunii Europene sau politicile naționale ale statelor membre;

15.

consideră că integrarea politicilor sectoriale și de coeziune este încă foarte slabă, iar o abordare integrată mai accentuată impune stabilirea unor obiective orizontale, pentru a armoniza în primul rând dezvoltarea agriculturii, mediului, energiei și transportului;

16.

având în vedere actuala situație economică, consideră că există o nevoie și mai mare de asociere în cadrul unor proiecte în rețea și al unor proiecte de clustere, care să depășească granițele regionale;

17.

consideră că obiectivele de coeziune și de creștere pot și trebuie să fie reciproc compatibile, dat fiind că este vorba de două obiective strâns legate între ele și subliniază că trebuie determinat modul în care creșterea ar putea să amelioreze coeziunea și nu în ce fel ar putea contribui coeziunea la creștere;

18.

nu crede că este legitim ca instrumentelor politicii de coeziune să le fie atribuite obiective de competitivitate caracteristice strategiei de creștere și, în contextul procesului de reflecție asupra viitoarei organizări a fondurilor structurale, solicită o analiză a consecințelor atribuirii de fonduri în cadrul Strategiei de la Lisabona, asupra rezultatelor coeziunii economice și sociale;

19.

subliniază că toate părțile implicate consideră că o raționalizare a procedurilor ar putea facilita gestionarea fondurilor, dar atrage atenția asupra faptului că reformele vor trebui să fie astfel operate încât să nu sacrifice valoarea adăugată reprezentată de participarea la niveluri multiple a autorităților locale și regionale la guvernanța comunitară;

20.

este de părere că mediul legislativ și administrativ este esențial pentru succesul politicii de coeziune și evidențiază faptul că întărirea capacității instituționale este una dintre contribuțiile cele mai importante și mai puțin evidente la funcționarea politicii de coeziune pentru implementarea măsurilor luate și, astfel, pentru funcționarea politicii de coeziune;

21.

reamintește concurența crescândă, în termeni de eficiență productivă și administrativă, dintre regiunile europene sau de coeziune economică și socială ca fiind un factor demn de luat în considerare pentru atragerea investițiilor străine și integrarea în economia globală;

22.

salută elaborarea unor instrumente noi și inovative de inginerie financiară în cadru politicii de coeziune (de exemplu fondurile de tip „revolving”) și subliniază totodată faptul că principiul cofinanțării reprezintă un instrument fiabil și eficient pentru păstrarea valorii adăugate a politicii de coeziune;

23.

subliniază enorma contribuție care ar putea fi adusă de politica de coeziune la vizibilitatea proiectului european, remarcând necesitatea cooperării dintre Comisie, statele membre și autoritățile regionale și locale, în vederea identificării unor modalități și mai eficiente de informare a cetățenilor europeni cu privire la avantajele și rezultatele politicii de coeziune;

24.

evidențiază faptul că principiile pe care se bazează actuala politică de coeziune europeană, și anume concentrarea, programarea, cofinanțarea, adiționalitatea și parteneriatul, și-au demonstrat validitatea și trebuie să rămână axul acțiunii comunitare și în viitor;

25.

remarcă necesitatea continuării politicii europene de coeziune pe baza unui parteneriat între toate nivelurile de guvernare, cu implicarea tot mai accentuată și la toate stadiile a autorităților locale și regionale, de la etapa definirii și până la evaluarea programelor;

26.

subliniază importanța cooperării teritoriale pentru toate fațetele politicii de coeziune, în termeni de valoare adăugată și de vizibilitate locală și îndeamnă la exploatarea deplină a oportunităților oferite de noul instrument reprezentat de GECT (gruparea europeană de cooperare teritorială);

27.

cheamă la întărirea componentei urbane a politicii de coeziune, reamintind cât sunt de importante zonele urbane ca motor al creșterii economice, dar care maschează și grave fenomene de inegalitate economică, socială și de izolare culturală;

28.

atrage atenția asupra necesității unei mai bune coordonări în abordarea problemelor din zonele rurale și a celor din zonele urbane, dat fiind că relația dintre realitatea urbană și mediul rural constituie o componentă esențială a politicii integrate de dezvoltare regională;

29.

recomandă integrarea instrumentelor de dezvoltare rurală în politica generală de coeziune, dat fiind că fondurile structurale finanțează deja numeroase acțiuni cu obiective paralele, iar această alegere poate fi cea mai bună soluție pentru evitarea suprapunerii proiectelor și intervențiilor;

30.

propune o colaborare între autoritățile de management și institutele de statistică, în vederea elaborării noilor instrumente de statistică regională, care să evalueze în mod adecvat și direcționat efectele politicii de coeziune și să ajute la definirea optimă a indicatorilor de dezvoltare sau la mai buna adaptare a criteriilor de eligibilitate;

31.

consideră necesară analizarea posibilității de elaborare a unor indicatori de dezvoltare și de bunăstare mai semnificativi și mai compleți, care să reflecte pe plan regional și local diferențele importante de venit, de disponibilitate a serviciilor publice, de calitate a serviciilor de sănătate și de ofertă de formare culturală și profesională;

32.

evidențiază faptul că posibilitatea recurgerii la forme integrate de finanțare, cum ar fi fondurile revolving cu capital de risc și împrumuturi preferențiale sau garantate ar putea avea efecte pozitive multiplicate, fără ca sistemul de subvenționare a politicii de coeziune să fie bulversat;

33.

consideră că autoritățile publice, inclusiv cele locale și regionale, vor fi chemate în viitor să investească mai mult decât până acum în furnizarea de servicii de interes general sau în sprijinirea acestora, în vederea reducerii decalajelor existente, mai ales în domeniul serviciilor publice și al transportului;

34.

reamintește că statele membre ale Uniunii Europene se confruntă cu o provocare demografică, reprezentată de îmbătrânirea progresivă a populației sale, și subliniază că unul dintre aspectele acestei schimbări este cererea crescândă de servicii publice, sanitare și sociale în primul rând, care să asigure tuturor aceeași eficiență și aceeași calitate;

35.

este de părere că simplificarea politicii de coeziune trebuie să se bazeze pe principiile subsidiarității și proporționalității, legând obligațiile de raportare și procedurile de control de amploarea acțiunilor și de localizarea proiectelor, în vederea reducerii costurilor de descentralizare managerială;

36.

consideră că Uniunea Europeană trebuie să recunoască și să întărească dimensiunea teritorială a politicii de coeziune, pentru a permite o dezvoltare economică și socială nu doar echilibrată și durabilă între diversele regiuni, ci și policentrică și armonioasă în interiorul acelorași regiuni;

37.

subliniază coeziunea ca o provocare importantă, dat fiind că nu numai între diferitele regiuni, ci și în interiorul fiecăreia dintre ele persistă diferențe mari de dezvoltare economică, diferențe care au fost amplificate de ultima extindere a Uniunii Europene;

38.

este de părere că, pentru a menține viabile noțiunile de inserție și de solidaritate, politica de coeziune trebuie să urmărească în continuare reechilibrul economic și social, fără a ceda tentației de a supraîncărca politica de coeziune cu prea multe obiective contradictorii;

39.

semnalează că, dacă se dorește ca politica de coeziune să îndeplinească un rol semnificativ în consolidarea reechilibrării economice și sociale, aceasta trebuie să dispună de resurse și de mijloace corespunzătoare, pe considerentul că nivelul de finanțare actual nu reprezintă decât minimul necesar exercitării acestei funcțiuni și trebuie să facă față presiunilor de moderare a cheltuielilor provocate de un context mondial de criză financiară, context în care necesitatea de a aplica mai ferm politicile de coeziune devine stringentă;

40.

observă că politica de coeziune trebuie să-și păstreze caracterul european și respinge orice tentativă de renaționalizare a efortului comunitar, a cărui valoare adăugată rezidă, de asemenea, în faptul că reprezintă o vastă politică comună cu obiective strategice clare, capabile să răspundă provocărilor continentale și globale și să se adapteze exigențelor locale și regionale;

41.

subliniază efectul de pârghie al politicii de coeziune, dat fiind că investițiile produc consecințe structurale de lungă durată asupra economiei de la nivel local și regional, prin promovarea abordărilor inovatoare de dezvoltare și de ocupare a forței de muncă, având și un impact puternic asupra capacității administrațiilor și a întreprinderilor;

42.

solicită aplicarea noilor instrumente financiare, care ar putea contribui, în forme mai simple și mai eficiente, la investiții mai ales în zonele care au nevoie de restructurări și de inovații, în special de întărirea rolului și dezvoltării IMM-urilor;

43.

reamintește că, în conformitate cu principiul subsidiarității, este necesară atragerea autorităților locale și regionale în toate stadiile, de la proiectare și până la evaluare, dat fiind că acestea reprezintă nivelul de guvernare cel mai apropiat de destinatarii finali, precum și responsabilii principali ai implementării pe teren a politicii de coeziune.