–

pentru Comisia Europeană, de D. Drambozova, D. Recchia și C. Valero, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 1 alineatul (3) și a articolului 12 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3), precum și a articolului 2 alineatul (2) din Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO 1989, L 183, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 88).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a cincisprezece litigii între funcționari ai unui serviciu de raion al Glavna direktsia „Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto” kam Ministerstvo na vatreshnite raboti (Direcția generală „Securitate la incendiu și protecție civilă” din cadrul Ministerului de Interne, Bulgaria), pe de o parte, și această direcție generală, pe de altă parte, în legătură cu contabilizarea și remunerarea orelor de muncă de noapte pe care acești funcționari le‑au efectuat.

3

Articolul 1 din Directiva 2003/88, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezenta directivă stabilește cerințe minime de securitate și sănătate pentru organizarea timpului de lucru.

(2)   Prezenta directivă se aplică:

(3)   Prezenta directivă se aplică tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice, în sensul articolului 2 din Directiva [89/391], fără a aduce atingere articolelor 14, 17, 18 și 19 din prezenta directivă.

[…]”

4

Articolul 2 din Directiva 2003/88, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]

3.   prin «timp de noapte» se înțelege orice perioadă de minimum șapte ore, așa cum este definită de legislația națională, și care trebuie să includă, în orice caz, intervalul cuprins între miezul nopții și ora 5 dimineața;

4.   prin «lucrător de noapte» se înțelege:

5.   prin «muncă în schimburi» se înțelege orice mod de organizare a lucrului în echipă, în conformitate cu care lucrătorii se succed la aceleași posturi de lucru în conformitate cu un anumit ritm, inclusiv prin rotație, și care poate fi de tip continuu sau discontinuu, impunând lucrătorilor necesitatea de a realiza o muncă la ore diferite într‑o perioadă dată de zile sau săptămâni;

6.   prin «lucrător în schimburi» se înțelege oricare lucrător al cărui program de lucru se desfășoară în schimburi;

[…]”

5

Articolul 8 din această directivă, intitulat „Durata muncii de noapte”, are următorul cuprins:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru ca:

În sensul literei (b), lucrul care implică riscuri speciale sau tensiuni fizice sau mintale deosebite este definit de legislațiile și practicile naționale sau prin convenții colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali, luând în considerare efectele și riscurile inerente muncii de noapte.”

6

Articolul 12 din directiva menționată, intitulat „Protecția în materie de securitate și sănătate”, prevede:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că:

7

Articolul 2 din Directiva 89/391, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:

„(1)   Prezenta directivă se aplică tuturor sectoarelor de activitate, atât publice, cât și private (industrie, agricultură, comerț, administrație, servicii, educație, cultură, recreere etc.).

(2)   Prezenta directivă nu este aplicabilă atunci când caracteristici inerente anumitor activități specifice din domeniul administrației publice, cum ar fi forțele armate sau poliția, sau anumitor activități specifice din domeniul serviciilor de protecție civilă sunt, în mod inevitabil, în contradicție cu dispozițiile acesteia.

În acest caz, trebuie asigurate securitatea și sănătatea lucrătorilor, ținându‑se cont, pe cât posibil, de obiectivele prezentei directive.”

8

Potrivit articolului 140 din Kodeks na truda (Codul muncii) (DV nr. 26 din 1 aprilie 1986 și DV nr. 27 din 4 aprilie 1986), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumit în continuare „Codul muncii”):

„(1)   Durata normală a timpului de lucru săptămânal de noapte este de maximum 35 de ore într‑o săptămână de lucru de 5 zile. Durata normală a timpului de lucru de noapte este de maximum 7 ore într‑o săptămână de lucru de 5 zile.

(2)   Munca de noapte este munca prestată între orele 22 și 6 și, pentru lucrătorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani, între orele 20 și 6.

[…]”

9

Potrivit articolului 143 din Codul muncii:

„(1)   Constituie ore suplimentare munca prestată de lucrător în afara timpului de lucru prevăzut pentru el, prin dispoziția angajatorului sau a superiorului ierarhic ori în condițiile în care acesta din urmă are cunoștință de această muncă și nu i se opune.

[…]”

10

Articolul 142 din zakon za Ministerstvo na vatreshnite raboti (Legea privind Ministerul de Interne) din 28 mai și din 19 iunie 2014 (DV nr. 53 din 27 iunie 2014, p. 2), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare „Legea privind Ministerul de Interne”), prevede:

„(1)   Angajații Ministerului de Interne sunt:

[…]”

11

În versiunea aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a zakon za izmenenie i dopalnenie na zakona za Ministerstvo na vatreshnite raboti (Legea de modificare și de completare a Legii privind Ministerul de Interne) din 11 iunie și din 1 iulie 2020 (DV nr. 60 din 7 iulie 2020, p. 3), articolul 187 din Legea privind Ministerul de Interne prevedea:

„(1)   Durata normală a timpului de lucru al funcționarilor publici din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână pentru o săptămână de 5 zile lucrătoare.

[…]

(3)   Timpul de lucru al funcționarilor se calculează zilnic în zile lucrătoare, iar pentru cei care lucrează în schimburi de 8, de 12 sau de 24 de ore, acesta se calculează pe o perioadă de trei luni. Stabilirea unor schimburi de 24 de ore constituie excepție. […] În cazul muncii în schimburi, munca de noapte poate fi prestată în intervalul cuprins între ora 22 și ora 6, însă timpul mediu de lucru nu trebuie să depășească 8 ore într‑o perioadă de 24 de ore.

[…]

(9)   Modalitățile referitoare la organizarea și la repartizarea timpului de lucru, precum și la contabilizarea acestuia, la remunerarea muncii funcționarilor efectuate în afara timpului normal de lucru, la regimul de serviciu, la timpul de repaus și la concedii sunt stabilite prin ordin al ministrului de interne.

[…]”

12

În versiunea aplicabilă de la intrarea în vigoare a Legii de modificare și de completare a Legii privind Ministerul de Interne, din 11 iunie și din 1 iulie 2020, articolul 187 din Legea privind Ministerul de Interne are următorul cuprins:

„(1)   Durata normală a timpului de lucru al funcționarilor din cadrul Ministerului de Interne este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână pentru o săptămână de 5 zile lucrătoare. Durata normală a timpului de lucru de noapte este de 8 ore într‑o perioadă de 24 de ore. Munca de noapte este munca efectuată între orele 22 și 6.

(2)   Pentru funcționarii care își exercită atribuțiile în condiții specifice, fiind expuși unor riscuri pentru viață și pentru sănătate, se prevede un timp de lucru redus.

(3)   Timpul de lucru al funcționarilor se calculează zilnic în zile lucrătoare, iar pentru cei care lucrează în schimburi de 8, de 12 sau de 24 de ore se calculează pe o perioadă de 3 luni. Stabilirea unor schimburi de 24 de ore constituie excepție.

[…]

(10)   Modalitățile referitoare la organizarea și la repartizarea timpului de lucru, precum și la contabilizarea acestuia, la remunerarea muncii efectuate în afara timpului normal de lucru, la regimul de serviciu, la timpul de repaus și la concedii, în sensul articolului 142 alineatul (1) punctul 1 și alineatul (3), sunt stabilite prin ordin al ministrului de interne.”

13

Articolul 188 alineatul (2) din această lege are următorul cuprins:

„Funcționarii din cadrul Ministerului de Interne care lucrează între orele 22 și 6 beneficiază de protecția specială prevăzută de Codul muncii.”

14

Articolul 3 alineatul (3) din naredba nr. 8121z-776 (Ordinul nr. 8121z-776) din 29 iulie 2016 (DV nr. 60 din 2 august 2016, p. 16), abrogat la 14 ianuarie 2020, prevedea:

„Funcționarilor din cadrul Ministerului de Interne li se poate impune să lucreze de asemenea în timpul nopții, între orele 22 și 6, orele efectuate neputând depăși în medie 8 ore într‑o perioadă de 24 de ore.”

15

Articolul 3 alineatul (2) din naredba nr. 8121z-36 (Ordinul nr. 8121z-36) din 7 ianuarie 2020 (DV nr. 3 din 10 ianuarie 2020, p. 3), abrogat la 21 octombrie 2020, prevedea:

„Funcționarilor din cadrul Ministerului de Interne li se poate impune să lucreze de asemenea în timpul nopții, între orele 22 și 6, orele efectuate neputând depăși în medie 8 ore într‑o perioadă de 24 de ore.”

16

Articolul 3 alineatul (2) din naredba nr. 8121z-1174 (Ordinul nr. 8121z-1174) din 21 octombrie 2020 (DV nr. 93 din 30 octombrie 2020), abrogat la 15 decembrie 2020, prevedea:

„Funcționarilor din cadrul Ministerului de Interne li se poate impune să lucreze de asemenea în timpul nopții, între orele 22 și 6, orele efectuate neputând depăși în medie 8 ore într‑o perioadă de 24 de ore.”

17

Articolul 8 din naredba za strukturata i organizatsiata na rabotnata zaplata (Ordinul privind structura și organizarea salariului) din 17 ianuarie 2007 (DV nr. 9 din 26 ianuarie 2007, p. 2) avea următorul cuprins:

„Pentru fiecare oră sau fracțiune de oră de lucru de noapte efectuată între orele 22 și 6, lucrătorii primesc o remunerație suplimentară pentru munca de noapte egală cu cel puțin 0,25 leva bulgară [(BGN)] (aproximativ 0,13 euro).”

18

În versiunea aplicabilă de la intrarea în vigoare a postanovlenie za izmenenie na Naredbata za strukturata i organizatsiata na rabotnata zaplata (Ordinul de modificare a Ordinului privind structura și organizarea salariului) din 21 iulie 2020 (DV nr. 66 din 24 iulie 2020, p. 7), această dispoziție prevede:

„Pentru fiecare oră sau fracțiune de oră de lucru de noapte efectuată între orele 22 și 6, lucrătorii și funcționarii primesc o remunerație suplimentară pentru munca de noapte egală cu cel puțin 0,15 % din salariul minim național, fără a putea fi mai mică de 1 [BGN].”

19

Articolul 9 alineatul (2) din Ordinul privind structura și organizarea salariului prevede:

„La calcularea timpului de lucru acumulat, orele de noapte sunt convertite în ore de zi cu un coeficient egal cu raportul dintre durata normală a muncii de zi și de noapte, stabilită pentru locul de muncă respectiv.”

20

Reclamanții din litigiile principale au statutul de funcționar și exercită funcția de pompier în cadrul serviciului de raion Kula (Bulgaria) al Direcției generale „Securitate la incendiu și protecție civilă” din cadrul Ministerului de Interne.

21

Procedurile principale se referă la perioada cuprinsă între 31 ianuarie 2018 și 31 decembrie 2020, în cursul căreia reclamanții din litigiile principale au lucrat în schimburi cu o durată de 24 de ore, contabilizate trimestrial. În această perioadă, reclamanții din litigiile principale au efectuat o muncă de noapte, între orele 22 și 6, realizând 8 ore de muncă de noapte într‑o perioadă de 24 ore.

22

Instanța de trimitere observă că, în legislația bulgară, regimul general al muncii de noapte figurează în Codul muncii, care prevede, pe de o parte, că munca de noapte nu poate depăși 7 de ore într‑o perioadă de 24 de ore și, pe de altă parte, că orele suplimentare, care constituie o muncă efectuată în afara timpului de lucru prevăzut, determină o creștere a remunerației, care pare să se ridice la 50 %.

23

Ea adaugă că, în schimb, potrivit regimului special al muncii prevăzut de Legea privind Ministerul de Interne, durata normală a muncii de noapte este de 8 de ore într‑o perioadă de 24 de ore și că, deși, la fel ca regimul general al muncii de noapte, acest regim prevede că orele suplimentare constituie o muncă efectuată în afara timpului de lucru prevăzut, durata normală a muncii de 8 de ore nu dă naștere decât unui supliment de 0,25 BGN pe oră.

24

Reclamanții din litigiile principale susțin că munca de noapte, în măsura în care corespunde diferenței dintre durata normală a muncii de noapte care li se aplică și durata normală a muncii de noapte care se aplică lucrătorilor din sectorul privat, și anume o oră, constituie ore suplimentare. Or, aceste ore suplimentare nu ar conduce la o creștere a remunerației astfel cum este prevăzută de Codul muncii. Astfel, regimul special al muncii de noapte prevăzut de Legea privind Ministerul de Interne s‑ar limita să prevadă că munca de noapte dă naștere unui supliment de remunerație de 0,25 BGN pe oră. Reclamanții din litigiile principale consideră, așadar, că modul de calcul al remunerației pentru munca de noapte prevăzut de Legea privind Ministerul de Interne este discriminatoriu și că aceștia ar trebui să fie supuși regimului celui mai favorabil, și anume regimul general.

25

Instanța de trimitere arată că reclamanții din litigiile principale, care sunt funcționari în cadrul unui serviciu de raion al Direcției generale „Securitate la incendiu și protecție civilă” din cadrul Ministerului de Interne, beneficiază de anumite avantaje în raport cu lucrătorii a căror muncă este reglementată de regimul general al muncii de noapte prevăzut de Codul muncii, cum ar fi concedii plătite mai lungi sau indemnizații de pensionare într‑un cuantum mai ridicat.

26

Aceasta ridică, așadar, problema dacă astfel de persoane pot fi supuse unor condiții de muncă mai puțin favorabile în alte privințe, în special în ceea ce privește faptul că durata normală a muncii de noapte este stabilită la 8 ore în ceea ce le privește.

27

În aceste condiții, Rayonen sad Kula (Tribunalul de Raion din Kula, Bulgaria) a hotărât să suspende judecarea cauzelor și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, redactate în termeni identici în cauzele C‑529/21-C‑536/21 și în cauzele C‑732/21-C‑738/21:

28

Instanța de trimitere a solicitat ca trimiterile preliminare să fie judecate potrivit procedurii preliminare de urgență prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții în cauzele C‑529/21-C‑536/21.

29

La 9 septembrie 2021, Curtea, la propunerea judecătorului raportor, după ascultarea avocatului general, a decis să nu admită această cerere.

30

Prin deciziile președintelui Curții din 24 septembrie și, respectiv, din 16 decembrie 2021, cauzele C‑529/21-C‑536/21 și cauzele C‑732/21-C‑738/21 au fost conexate, iar procedura în fața Curții a fost suspendată până la pronunțarea Hotărârii din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto (C‑262/20, EU:C:2022:117).

31

Această procedură a fost reluată la 28 februarie 2022.

32

Prin Decizia Curții din 13 decembrie 2022, cauzele C‑529/21-C‑536/21 și cauzele C‑732/21-C‑738/21 au fost conexate în vederea pronunțării hotărârii.

33

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 2003/88 se aplică unor activități precum cele ale reclamanților din litigiile principale, care sunt funcționari ce exercită funcția de pompier în cadrul Direcției generale „Securitate la incendiu și protecție civilă” din cadrul Ministerului de Interne și care sunt considerați lucrători de noapte, dat fiind, pe de o parte, că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2003/88 definește domeniul de aplicare al acesteia făcând trimitere în mod expres la articolul 2 din Directiva 89/391, în timp ce, pe de altă parte, conform articolului 2 din Directiva 89/391, aceasta nu este aplicabilă atunci când caracteristici inerente anumitor activități specifice din domeniul administrației publice, cum ar fi forțele armate sau poliția, sau anumitor activități specifice din domeniul serviciilor de protecție civilă sunt, în mod inevitabil, în contradicție cu dispozițiile acesteia.

34

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că cauzele cu care este sesizată instanța de trimitere privesc numai aplicarea Directivei 2003/88 în cazul funcționarilor care exercită funcția de pompier care lucrează în mod regulat pe timp de noapte. Astfel, după cum sugerează Comisia Europeană, prima întrebare trebuie înțeleasă, așadar, în sensul că urmărește să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2003/88 coroborat cu articolul 2 din Directiva 89/391 trebuie interpretat în sensul că Directiva 2003/88 se aplică lucrătorilor din sectorul public, precum pompierii, care sunt considerați lucrători de noapte.

35

În această privință, trebuie amintit mai întâi că, potrivit articolului 1 alineatul (3) din Directiva 2003/88 coroborat cu articolul 2 din Directiva 89/391, la care cel dintâi face trimitere, directivele menționate se aplică în cazul tuturor sectoarelor de activitate, private sau publice, pentru a promova îmbunătățirea securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă și a reglementa anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (Hotărârea din 3 mai 2012, Neidel, C‑337/10, EU:C:2012:263, punctul 20).

36

În al doilea rând, rezultă că domeniul de aplicare al Directivei 89/391 trebuie conceput în sens larg, astfel încât excepțiile de la acest domeniu de aplicare, prevăzute la articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din aceasta, trebuie interpretate în mod restrictiv. Astfel, aceste excepții nu au fost adoptate decât în scopul de a garanta buna funcționare a serviciilor indispensabile protecției securității, a sănătății, precum și a ordinii publice în situația unor împrejurări de o gravitate și de o amploare deosebite (Hotărârea 3 mai 2012, Neidel, C‑337/10, EU:C:2012:263, punctul 21 și jurisprudența citată).

37

În al treilea rând, Curtea a statuat că criteriul enunțat la articolul 2 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 89/391 pentru a exclude anumite activități din domeniul de aplicare al acestei directive și, prin urmare, din cel al Directivei 2003/88 nu este întemeiat pe apartenența lucrătorilor la unul dintre sectoarele administrației publice vizate în această dispoziție, apreciat în ansamblul său, ci exclusiv pe natura specifică a anumitor sarcini speciale realizate de lucrătorii din sectoarele vizate de această dispoziție, natură care justifică o excepție de la normele în materie de protecție a securității și a sănătății lucrătorilor ca urmare a necesității absolute de a garanta o protecție eficace a colectivității (Hotărârea din 15 iulie 2021, Ministrstvo za obrambo, C‑742/19, EU:C:2021:597, punctul 56).

38

Curtea a constatat în această privință că, deși anumite servicii trebuie să facă față unor evenimente care, prin definiție, nu sunt previzibile, activitățile pe care le generează aceste servicii în condiții normale și care răspund, de altfel, misiunii care a fost anume încredințată unor astfel de servicii sunt totuși susceptibile să fie organizate în prealabil, inclusiv în ceea ce privește programul de lucru al personalului lor (Hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții, C‑397/01-C‑403/01, EU:C:2004:584, punctul 57).

39

În acest context, Curtea a statuat că Directiva 2003/88 trebuie să se aplice în privința activităților efectuate de pompieri, chiar și atunci când acestea sunt exercitate de forțele de intervenție pe teren și independent de faptul că ele au ca obiect stingerea unui incendiu sau acordarea de ajutor în alt mod, din moment ce sunt efectuate în condiții obișnuite, în conformitate cu misiunea atribuită serviciului în cauză, și chiar dacă intervențiile pe care aceste activități le pot genera sunt, prin natura lor, imprevizibile și susceptibile să expună lucrătorii care le execută la anumite riscuri în ceea ce privește securitatea și/sau sănătatea (Hotărârea din 21 februarie 2018, Matzak, C‑518/15, EU:C:2018:82, punctul 27).

40

În consecință, Directiva 2003/88 trebuie să se aplice activităților lucrătorilor din sectorul public, precum pompierii, care sunt considerați lucrători de noapte, în măsura în care aceste activități se desfășoară în condiții obișnuite. Va reveni instanței de trimitere sarcina de a examina dacă activitățile reclamanților din litigiile principale se desfășoară în astfel de condiții.

41

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2003/88 coroborat cu articolul 2 din Directiva 89/391 trebuie interpretat în sensul că Directiva 2003/88 se aplică lucrătorilor din sectorul public, precum pompierii, care sunt considerați lucrători de noapte, cu condiția ca acești lucrători să își desfășoare activitatea în condiții obișnuite.

42

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în vederea aprecierii echivalenței serviciilor sau a mijloacelor adecvate de protecție și prevenire în materie de securitate și de sănătate a lucrătorilor de noapte și a lucrătorilor în schimburi, astfel cum impune articolul 12 litera (b) din Directiva 2003/88, este necesar să se ia în considerare eventualele diferențe care există între diferite categorii de lucrători de noapte într‑un stat membru.

43

În această privință, trebuie amintit că articolul 12 litera (b) din Directiva 2003/88 prevede că lucrătorii de noapte și lucrătorii în schimburi beneficiază de servicii sau de mijloace adecvate de protecție și prevenire în materie de securitate și sănătate echivalente cu cele aplicabile „celorlalți lucrători”. Această dispoziție nu reglementează relația dintre lucrătorii de noapte din diferite sectoare sau domenii, ci relația dintre lucrătorii de noapte și lucrătorii de zi în ceea ce privește serviciile sau mijloacele de protecție sau de prevenire de care beneficiază aceștia.

44

Cu toate acestea, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În plus, Curtea poate fi nevoită să ia în considerare norme de drept al Uniunii la care instanța națională nu a făcut referire în enunțul întrebării sale (Hotărârea din15 iulie 2021, Ministrstvo za obrambo, C‑742/19, EU:C:2021:597, punctul 31, și Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, С-262/20, EU:C:2022:117, punctul 33, precum și jurisprudența citată).

45

În speță, astfel cum reiese din cererile de decizie preliminară, a doua întrebare vizează efectiv aplicabilitatea principiului general al egalității de tratament, enunțat la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Astfel, instanța de trimitere ridică problema dacă condițiile de muncă eventual mai favorabile de care beneficiază lucrătorii de noapte din sectorul privat, în conformitate cu articolul 12 litera (a) din Directiva 2003/88, trebuie să fie aplicate și lucrătorilor de noapte din sectorul public.

46

Prin urmare, trebuie să se considere că a doua întrebare urmărește în esență să se stabilească dacă articolul 12 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolului 20 din cartă, trebuie interpretat în sensul că se opune ca durata normală mai scurtă a muncii de noapte stabilită în dreptul național pentru lucrătorii din sectorul privat să nu se aplice lucrătorilor din sectorul public, precum pompierii.

47

În ceea ce privește, în primul rând, nivelul de protecție în materie de securitate și de sănătate pe care statele membre trebuie să îl acorde lucrătorilor de noapte, trebuie arătat, primo, că articolul 12 litera (a) din Directiva 2003/88 impune ca statele membre să țină seama de natura muncii de noapte la stabilirea acestui nivel de protecție, în timp ce, potrivit articolului 12 litera (b) din această directivă, lucrătorii de noapte și lucrătorii în schimburi beneficiază de servicii sau de mijloace adecvate de protecție și prevenire echivalente celor aplicabile „celorlalți lucrători”.

48

În această privință, trebuie amintit că articolul 31 alineatul (1) din cartă prevede că „[o]rice lucrător are dreptul la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa” și că articolul 31 alineatul (2) din aceasta precizează că „[o]rice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă și la perioade de odihnă zilnică și săptămânală, precum și la o perioadă anuală de concediu plătit”, articolul 12 din Directiva 2003/88 concretizând astfel acest drept fundamental consacrat în articolul 31 din cartă.

49

În plus, Curtea a statuat că obligația prevăzută la articolul 12 litera (a) din această directivă de a lua măsurile necesare pentru ca lucrătorii de noapte și lucrătorii în schimburi să beneficieze de un nivel de protecție adaptat naturii muncii lor lasă o anumită marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește măsurile adecvate care trebuie puse în aplicare (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 48, precum și jurisprudența citată).

50

Secundo, această obligație trebuie pusă în aplicare astfel încât să se atingă obiectivele de protecție stabilite de directiva însăși. În special, statele membre trebuie să asigure respectarea principiilor protecției securității și sănătății lucrătorilor atunci când stabilesc nivelul de protecție necesar în materie de sănătate și de securitate a lucrătorilor de noapte. Prin urmare, acestea trebuie să se asigure că lucrătorii de noapte beneficiază de alte măsuri de protecție în ceea ce privește durata muncii, salariul, indemnizațiile sau avantaje similare, care permit compensarea caracterului solicitant special pe care îl implică acest tip de muncă, evidențiat în special de Directiva 2003/88, și, prin urmare, recunoașterea naturii muncii de noapte (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 51).

51

Tertio, ținând seama de faptul că munca de noapte este mai solicitantă decât munca de zi, reducerea duratei normale a muncii de noapte în raport cu cea a muncii de zi poate constitui o soluție adecvată pentru a asigura protecția sănătății și a securității lucrătorilor în cauză, deși aceasta nu este singura soluție posibilă. În funcție de natura activității în cauză, acordarea unor perioade de repaus suplimentare sau a unor perioade de timp liber, de exemplu, ar putea contribui de asemenea la protecția sănătății și a securității acestor lucrători (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 53).

52

În ceea ce privește, în al doilea rând, pertinența principiului egalității de tratament, astfel cum este consacrat la articolul 20 din cartă, potrivit căruia „[t]oate persoanele sunt egale în fața legii”, trebuie amintit, primo, că Curtea a statuat că acest principiu constituie un principiu general al dreptului Uniunii care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv. O diferență de tratament este justificată atât timp cât este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, mai precis dacă se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de reglementarea în cauză, iar această diferență este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 58 și jurisprudența citată).

53

Secundo, trebuie amintit că domeniul de aplicare al cartei, în ceea ce privește acțiunea statelor membre, este definit la articolul 51 alineatul (1) din aceasta, potrivit căruia dispozițiile cartei se adresează instituțiilor Uniunii Europene, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, iar potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de „punere în aplicare a dreptului Uniunii”, în sensul dispoziției menționate, implică existența unei legături între un act din dreptul Uniunii și măsura națională vizată, care depășește proximitatea materiilor menționate sau efectele indirecte ale unei materii asupra celeilalte, ținând seama de criteriile de apreciere definite de Curte (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 60 și jurisprudența citată).

54

În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că articolul 140 alineatul (1) din Codul muncii prevede că durata normală a muncii de noapte pentru o săptămână de 5 zile lucrătoare este de 7 ore. Astfel cum subliniază instanța de trimitere, această dispoziție se aplică lucrătorilor din sectorul privat. Pe de altă parte, în temeiul articolului 187 alineatul (3) din Legea privind Ministerul de Interne, în cazul muncii în schimburi, munca de noapte poate fi efectuată în intervalul cuprins între orele 22 și 6, timpul de lucru al funcționarilor acestui minister netrebuind să depășească în medie 8 ore pentru o perioadă de 24 de ore. Astfel cum a constatat deja Curtea, aceste dispoziții precizează condițiile de muncă aplicabile muncii de noapte, referitoare la securitate și la sănătate și în special limita duratei muncii de noapte. Asemenea dispoziții constituie o punere în aplicare a Directivei 2003/88 și, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctele 61-63).

55

Tertio, în măsura în care instanța de trimitere consideră că reglementarea națională în discuție în litigiile principale instituie un regim aplicabil lucrătorilor din sectorul privat mai favorabil decât cel aplicabil celor din sectorul public, inclusiv reclamanților din litigiile principale, trebuie arătat că Curtea a statuat că o diferență de tratament întemeiată pe caracterul statutar sau contractual al raportului de muncă poate, în principiu, să fie apreciată în raport cu principiul egalității de tratament, care constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat în prezent la articolele 20 și 21 din cartă (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 65).

56

În ceea ce privește cerința referitoare la caracterul comparabil al situațiilor în cauză pentru a determina existența unei încălcări a principiului egalității de tratament, Curtea a precizat, mai întâi, că acest caracter comparabil nu trebuie apreciat în mod global și abstract, ci în mod specific și concret în raport cu ansamblul elementelor ce caracterizează aceste situații, în special în lumina obiectului și a scopului reglementării naționale care instituie distincția vizată, precum și, dacă este cazul, a principiilor și a obiectivelor domeniului din care face parte această reglementare națională [Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 67, precum și jurisprudența citată].

57

Revine instanței de trimitere, care este singura competentă să aprecieze faptele, sarcina de a efectua verificările necesare, pe de o parte, pentru a identifica categoriile de lucrători relevanți și, pe de altă parte, pentru a stabili dacă este îndeplinită cerința privind caracterul comparabil al situațiilor în cauză (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 70, precum și jurisprudența citată).

58

Cu toate acestea, Curtea, sesizată cu o cerere de decizie preliminară, este competentă să aducă, având în vedere elementele din dosar de care dispune, precizări care urmăresc să îndrume instanța de trimitere în soluționarea litigiului principal (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 71 și jurisprudența citată).

59

În această privință, este necesar să se arate că instanța de trimitere distinge categorii abstracte de lucrători de noapte, și anume, pe de o parte, pe cea a „lucrătorilor de noapte din sectorul public”, deși oferă exemplul categoriei speciale a funcționarilor Direcției generale „Securitate la incendiu și protecție civilă din cadrul Ministerului de Interne, și, pe de altă parte, pe cea a „lucrătorilor de noapte din sectorul privat”.

60

Or, Curtea a statuat că, în temeiul articolului 20 din cartă, aprecierea caracterului comparabil al situațiilor în cauză în scopul stabilirii existenței unei încălcări a principiului egalității de tratament nu trebuie efectuată în mod global și abstract, ci în mod specific și concret în raport cu ansamblul elementelor care caracterizează aceste situații, în special în lumina obiectului și a scopului reglementării naționale care instituie distincția în cauză, precum și, dacă este cazul, a principiilor și a obiectivelor domeniului din care face parte această reglementare națională (Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 67).

61

În plus, deși din cererile de decizie preliminară reiese că lucrătorii din sectorul public beneficiază de avantaje suplimentare în raport cu lucrătorii din sectorul privat, nu se precizează însă dacă aceste avantaje sunt direct legate de natura muncii de noapte efectuate de lucrătorii din sectorul public vizați de cauzele principale, și anume funcționarii Direcției generale „Securitate la incendiu și protecție civilă” din cadrul Ministerului de Interne, sau au un scop diferit.

62

Trebuie arătat de asemenea că instanța de trimitere nu a precizat, pentru ipoteza în care ar trebui constatată existența unei diferențe de tratament între două categorii de lucrători care se află într‑o situație comparabilă, scopurile ce ar fi eventual urmărite de legislația națională care instituie o astfel de diferență de tratament.

63

Va reveni, așadar, instanței de trimitere sarcina de a stabili, în primul rând, dacă categoriile de lucrători în cauză se află într‑o situație comparabilă, în al doilea rând, dacă există o diferență de tratament a acestor categorii și, în al treilea rând, dacă această diferență de tratament este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, și anume dacă se află în legătură cu un scop legal admisibil urmărit de legislația respectivă și este proporțională cu acest scop (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 2022, Glavna direktsia Pozharna bezopasnost i zashtita na naselenieto, C‑262/20, EU:C:2022:117, punctul 80).

64

Din considerațiile care precedă rezultă că articolul 12 din Directiva 2003/88, citit în lumina articolului 20 din cartă, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca durata normală a muncii de noapte stabilită la șapte ore în legislația unui stat membru pentru lucrătorii din sectorul privat să nu se aplice lucrătorilor din sectorul public, precum pompierii, dacă o astfel de diferență de tratament, în măsura în care categoriile de lucrători în cauză se află într‑o situație comparabilă, se întemeiază pe un criteriu obiectiv și rezonabil, cu alte cuvinte se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de această legislație, și este proporțională cu acest scop.

65

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară: