—

pentru Universal Music International Holding BV, de C. Kroes și de S. Janssen, advocaten;

—

pentru Michael Tétreault Schilling, de A. Knigge, de P. A. Fruytier și de L. Parret, advocaten;

—

pentru Josef Brož, de F. Vermeulen și de B. Schim, advocaten;

—

pentru guvernul elen, de A. Dimitrakopoulou, de S. Lekkou și de S. Papaïoannou, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de M. Wilderspin și de G. Wils, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Universal Music International Holding BV (denumită în continuare „Universal Music”), cu sediul în Țările de Jos, pe de o parte, și domnii Michael Schilling, Irwin Schwartz și Josef Brož, toți trei avocați, cu reședința în România, în Canada și, respectiv, în Republica Cehă, pe de altă parte, în legătură cu neglijența domnului Brož la redactarea în Republica Cehă a unui contract de cumpărare de acțiuni.

3

Articolul 5 din Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive referitoare la aderarea noilor state membre la această convenție (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”), are următorul cuprins:

„Pârâtul domiciliat pe teritoriul unui stat contractant poate fi acționat în justiție, într‑un alt stat contractant:

[…]

[…]”

4

În considerentele (11), (12), (15) și (19) ale Regulamentului nr. 44/2001 se enunță:

[…]

[…]

5

Articolul 2 alineatul (1) din acest regulament, care atribuie o competență generală instanțelor statului în care este domiciliat pârâtul, are următorul cuprins:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”

6

Articolul 5 din același regulament prevede:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]

[…]”

7

Universal Music este o casă de discuri care face parte din Universal Music Group. Universal Music International Ltd este o societate‑soră a Universal Music, aparținând aceluiași grup.

8

În anul 1998, Universal Music International Ltd a convenit cu parteneri cehi, respectiv casa de discuri B&M spol. s r. o. și acționarii săi, ca una sau mai multe societăți din cadrul Universal Music Group care urmau să fie specificate să achiziționeze 70 % din acțiunile deținute de B&M. Părțile au convenit de asemenea ca, în cursul anului 2003, cumpărătorul să achiziționeze restul acțiunilor, prețul trebuind să fie stabilit cu ocazia acestei din urmă achiziții. Un avans din prețul de vânzare era deja achitat. Acordul și punctele principale ale acestui proiect de tranzacție au fost consemnate într‑o scrisoare de intenție care stabilea ca obiectiv de preț de vânzare un cuantum echivalent cu de cinci ori profitul anual mediu al B&M.

9

Părțile au negociat apoi un contract privind vânzarea și livrarea a 70 % din acțiunile B&M, precum și un contract privind opțiunea de cumpărare pentru restul de 30 % din acțiuni (denumită în continuare „opțiunea de cumpărare de acțiuni”).

10

La cererea serviciului juridic al Universal Music Group, contractul privind opțiunea de cumpărare pentru restul de acțiuni a fost întocmit de cabinetul de avocatură ceh Burns Schwartz International. Mai multe versiuni ale respectivului contract au fost schimbate între acest cabinet, serviciul juridic al Universal Music Group și acționarii B&M.

11

Cu ocazia acestor negocieri, Universal Music a fost desemnată drept cumpărătoare în contractul privind opțiunea de cumpărare de acțiuni. Acesta a fost semnat la 5 noiembrie 1998 de Universal Music, de B&M și de acționarii săi.

12

Potrivit instanței de trimitere, din acest contract reiese că o modificare propusă de serviciul juridic al Universal Music Group nu a fost preluată în întregime de domnul Brož, colaborator al cabinetului de avocatură Burns Schwartz International, ceea ce a condus la creșterea de cinci ori a prețului de vânzare în raport cu prețul prevăzut inițial, preț de vânzare care trebuia înmulțit în continuare cu numărul acționarilor.

13

În cursul lunii august a anului 2003, Universal Music, pentru a‑și îndeplini obligația contractuală de a cumpăra restul acțiunilor, a calculat prețul acestora din urmă potrivit formulei pe care o prevăzuse și a ajuns la suma de 10180281 de coroane cehe (CZK) (aproximativ 313770 de euro). Prevalându‑se de modalitatea de calcul prevăzută în contract, acționarii B&M solicitau suma de 1003605620 CKZ (aproximativ 30932520 de euro).

14

Diferendul a fost supus judecății unei comisii de arbitraj în Republica Cehă, părțile convenind asupra unei tranzacții la 31 ianuarie 2005. În executarea acesteia, Universal Music a plătit suma de 2654280,03 euro (denumită în continuare „cuantumul rezultat din tranzacție”) pentru restul de 30 % din acțiuni prin virament dintr‑un cont bancar pe care îl deținea în Țările de Jos. Transferul a fost efectuat într‑un cont pe care acționarii B&M îl dețineau în Republica Cehă.

15

Universal Music a formulat o acțiune la rechtbank Utrecht (Tribunalul Utrecht, Țările de Jos) în temeiul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 prin care a solicitat obligarea în solidar a domnilor Schilling și Schwartz, în calitate de foști parteneri ai cabinetului de avocatură Burns Schwartz International, precum și a domnului Brož la plata sumei de 2767861,25 euro plus dobânzi și cheltuieli de judecată, prejudiciu pe care pretinde că l‑a suferit ca urmare a neglijenței acestuia din urmă la redactarea textului contractului privind opțiunea de cumpărare de acțiuni. Prejudiciul s‑ar fi materializat în diferența dintre prețul de vânzare avut în vedere inițial și cuantumul rezultat din tranzacție, precum și în cheltuielile pe care Universal Music a trebuit să le efectueze în cadrul procedurii de arbitraj.

16

În susținerea acțiunii formulate, Universal Music a susținut că a suferit prejudiciul în Baarn (Țările de Jos), unde avea sediul.

17

Prin hotărârea din 27 mai 2009, rechtbank Utrecht (Tribunalul Utrecht) s‑a declarat necompetent să soluționeze litigiul cu care era sesizat, pentru motivul că locul în care s‑a produs prejudiciul pretins de Universal Music, pe care l‑a calificat drept „prejudiciu pur patrimonial direct”, survenit la Baarn, nu putea fi considerat locul „faptei prejudiciabile” în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 din cauza inexistenței unor legături suficiente care să permită să se stabilească competența instanței olandeze.

18

Sesizată în apel de Universal Music, Gerechtshof Arnhem‑Leeuwarden (Curtea de Apel Arnhem‑Leeuwaren, Țările de Jos) a confirmat, prin hotărârea din 15 ianuarie 2013, hotărârea pronunțată în primă instanță. Această instanță a apreciat că legătura deosebit de strânsă dintre cerere și instanța sesizată, care constituie un criteriu pentru aplicarea articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, lipsea în speță. Prin urmare, simplul fapt că suma rezultată din tranzacție trebuia să fie suportată de o societate stabilită în Țările de Jos nu ar fi suficient pentru a constitui temeiul competenței internaționale a instanței olandeze.

19

Universal Music a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate de Gerechtshof Arnhem‑Leeuwarden (Curtea de Apel Arnhem‑Leeuwarden) la instanța de trimitere. Domnii Schilling și Brož au introdus, fiecare separat, un recurs incident.

20

În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

21

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, „locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” poate fi considerat locul, situat într‑un stat membru, în care a survenit prejudiciul, atunci când acest prejudiciu constă exclusiv într‑o pierdere financiară care rezultă în mod direct dintr‑un act ilicit săvârșit în alt stat membru.

22

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie amintit că, în măsura în care Regulamentul nr. 44/2001 înlocuiește Convenția de la Bruxelles, interpretarea dată de Curte dispozițiilor acestei convenții este valabilă și în privința dispozițiilor regulamentului menționat atunci când dispozițiile acestor instrumente comunitare pot fi calificate ca fiind echivalente (Hotărârea din 16 iulie 2009, Zuid‑Chemie, C‑189/08, EU:C:2009:475, punctul 18, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Holterman Ferho Exploitatie și alții, C‑47/14, EU:C:2015:574, punctul 38).

23

Trebuie să se arate că dispozițiile Regulamentului nr. 44/2001 pertinente în prezenta cauză sunt redactate în termeni cvasiidentici cu cei ai Convenției de la Bruxelles. Având în vedere o asemenea echivalență, în temeiul considerentului (19) al Regulamentului nr. 44/2001, trebuie asigurată continuitatea în interpretarea acestor două instrumente (Hotărârea din 16 iulie 2009, Zuid‑Chemie, C‑189/08, EU:C:2009:475, punctul 19).

24

Potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea „materie delictuală și cvasidelictuală”, în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, cuprinde orice cerere care urmărește să pună în discuție răspunderea unui pârât și care nu decurge din „materi[a] contractuală”, în sensul articolului 5 punctul 1 litera (a) din acest regulament (Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 44). În această privință, în lipsa unor elemente în decizia de trimitere care să indice existența unui raport contractual între părțile din litigiul principal, aspect a cărui verificare este însă de competența instanței de trimitere, Curtea trebuie să își limiteze analiza la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, care este vizat de întrebările adresate de instanța de trimitere.

25

Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 27 din concluzii, numai prin derogare de la norma generală enunțată la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, prin care competența este atribuită instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia se află domiciliul pârâtului, capitolul II secțiunea 2 din acest regulament prevede atribuirea unui anumit număr de competențe speciale, printre care figurează aceea prevăzută la articolul 5 punctul 3 din regulamentul menționat. Întrucât competența instanțelor de la locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă constituie o normă de competență specială, aceasta trebuie interpretată în mod autonom și strict, ceea ce nu permite o interpretare dincolo de ipotezele prevăzute în mod explicit de regulamentul menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2014, Coty Germany, C‑360/12, EU:C:2014:1318, punctele 43-45, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Holterman Ferho Exploitatie și alții, C‑47/14, EU:C:2015:574, punctul 72 și jurisprudența citată).

26

Potrivit unei jurisprudențe constante, norma de competență specială prevăzută la articolul 5 punctul 3 din regulamentul menționat se întemeiază pe existența unei legături deosebit de strânse între litigiu și instanțele de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă, care justifică atribuirea competenței în favoarea acestora din urmă pentru motive legate de buna administrare a justiției și de organizarea utilă a procesului (Hotărârea din 5 iunie 2014, Coty Germany, C‑360/12, EU:C:2014:1318, punctul 47, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Holterman Ferho Exploitatie și alții, C‑47/14, EU:C:2015:574, punctul 73 și jurisprudența citată).

27

În materie delictuală sau cvasidelictuală, instanța de la locul unde s‑a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă este în mod normal cea mai adecvată să se pronunțe asupra cauzei, în special din motive legate de proximitatea față de litigiu și de facilitatea administrării probelor (Hotărârea din 21 mai 2015, CDC Hydrogen Peroxide, C‑352/13, EU:C:2015:335, punctul 40, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Holterman Ferho Exploitatie și alții, C‑47/14, EU:C:2015:574, punctul 74).

28

În ceea ce privește noțiunea „locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, astfel cum a statuat deja Curtea, acești termeni vizează atât locul materializării prejudiciului, cât și pe cel unde s‑a produs evenimentul cauzator al prejudiciului, astfel încât pârâtul poate fi acționat în justiție, la alegerea reclamantului, în fața instanței de la unul dintre cele două locuri (a se vedea, în materia poluării, Hotărârea din 30 noiembrie 1976, Bier, 21/76, EU:C:1976:166, punctele 24 și 25, în materia contrafacerii, Hotărârea din 5 iunie 2014, Coty Germany, C‑360/12, EU:C:2014:1318, punctul 46, precum și, în materia contractului de director de societate, Hotărârea din 10 septembrie 2015, Holterman Ferho Exploitatie și alții, C‑47/14, EU:C:2015:574, punctul 72).

29

Deși, pentru părțile din litigiul principal, este cert că Republica Cehă este locul unde s‑a produs evenimentul cauzal, acestea nu sunt de acord în ceea ce privește stabilirea locului unde s‑a produs prejudiciul.

30

Astfel, din cererea de decizie preliminară reiese că contractul încheiat la 5 noiembrie 1998 între B&M și acționarii săi, pe de o parte, și Universal Music, pe de altă parte, a fost negociat și semnat în Republica Cehă. Drepturile și obligațiile părților au fost definite în acest stat membru, inclusiv obligația pentru Universal Music de a plăti o sumă mai ridicată decât cea prevăzută inițial pentru restul de 30 % din acțiuni. Această obligație contractuală, pe care părțile la contract nu aveau intenția să o stabilească, a luat naștere în Republica Cehă.

31

Prejudiciul suferit de Universal Music care rezultă din diferența dintre prețul de vânzare avut în vedere și cel menționat în acest contract a devenit cert la momentul tranzacției asupra căreia părțile au convenit în fața comisiei de arbitraj, în Republica Cehă, la 31 ianuarie 2005, dată la care a fost stabilit prețul de vânzare efectiv. Din acel moment, obligația de plată a grevat în mod ireversibil patrimoniul Universal Music.

32

Prin urmare, pierderea unor elemente ale patrimoniului a intervenit în Republica Cehă, unde a survenit prejudiciul. Simpla împrejurare că, în executarea tranzacției pe care o încheiase în fața comisiei de arbitraj, în Republica Cehă, Universal Music a achitat cuantumul rezultat din tranzacție prin virament dintr‑un cont bancar pe care îl deținea în Țările de Jos nu este de natură să infirme această concluzie.

33

Soluția care decurge astfel din constatările efectuate la punctele 30-32 din prezenta hotărâre îndeplinește cerințele de previzibilitate și de certitudine prevăzute de Regulamentul nr. 44/2001, din moment ce atribuirea competenței în favoarea instanțelor cehe se justifică prin motive de bună administrare a justiției și de organizare utilă a procesului.

34

În acest context, trebuie amintit că expresia „locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” nu poate fi interpretată în mod extensiv, astfel încât să includă orice loc unde se pot concretiza consecințele prejudiciabile ale unei fapte care a dat naștere deja unui prejudiciu survenit în mod efectiv în alt loc (Hotărârea din 19 septembrie 1995, Marinari, C‑364/93, EU:C:1995:289, punctul 14).

35

Urmând această jurisprudență, Curtea a precizat de asemenea că expresia menționată nu vizează locul unde se află domiciliul reclamantului și unde s‑ar afla centrul intereselor acestuia pentru singurul motiv că acesta ar fi suferit aici un prejudiciu financiar care rezultă din pierderea unor elemente din patrimoniul său care s‑a produs și a fost suferită în alt stat membru (Hotărârea din 10 iunie 2004, Kronhofer, C‑168/02, EU:C:2004:364, punctul 21).

36

Desigur, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Kolassa (C‑375/13, EU:C:2015:37), Curtea a constatat, la punctul 55 din raționamentul său, o competență în favoarea instanțelor de la domiciliul reclamantului, în temeiul materializării prejudiciului, atunci când acesta se produce direct în contul bancar al respectivului reclamant la o bancă stabilită în raza acestor instanțe.

37

Cu toate acestea, astfel cum a arătat, în esență, avocatul general la punctele 44 și 45 din concluziile prezentate în această cauză, constatarea amintită se inserează în contextul special al cauzei în care s‑a pronunțat hotărârea menționată, care se caracteriza prin existența unor împrejurări care au concurat la atribuirea competenței în favoarea acelor instanțe.

38

În consecință, un prejudiciu pur financiar care se materializează direct în contul bancar al reclamantului nu poate fi calificat, în sine, drept „factor de legătură relevant”, în temeiul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001. În această privință, trebuie să se arate de asemenea că nu este exclus ca o societate cum este Universal Music să fi putut alege între mai multe conturi bancare din care ar fi putut achita cuantumul rezultat din tranzacție, astfel încât locul unde se situează acest cont nu constituie în mod necesar un criteriu de legătură fiabil.

39

Numai în situația în care celelalte împrejurări speciale ale cauzei concură la rândul lor la atribuirea competenței instanței de la locul materializării unui prejudiciu pur financiar, un astfel de prejudiciu ar putea, în mod justificat, să permită reclamantului să introducă acțiunea în fața acestei instanțe.

40

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație cum este cea în discuție în litigiul principal, „locul unde s‑a produs fapta prejudiciabilă” nu poate, în lipsa altor factori de legătură, să fie considerat locul, situat într‑un stat membru, în care a survenit un prejudiciu, atunci când acest prejudiciu constă exclusiv într‑o pierdere financiară care se materializează direct în contul bancar al reclamantului și care rezultă în mod direct dintr‑un act ilicit săvârșit în alt stat membru.

41

Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare adresată.

42

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă, în cadrul verificării competenței potrivit Regulamentului nr. 44/2001, instanța sesizată cu un litigiu trebuie să aprecieze toate elementele de care dispune, inclusiv, dacă este cazul, obiecțiile formulate de pârât.

43

Astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 52 din concluzii, în pofida faptului că instanța de trimitere a adresat această întrebare numai în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, există un interes pentru a răspunde la aceasta, dat fiind că întrebarea menționată se referă la aprecierea generală a competenței, iar nu numai la problema dacă un prejudiciu patrimonial este suficient pentru stabilirea competenței.

44

În ceea ce privește în mod particular articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, Curtea a precizat că, la stadiul verificării competenței internaționale, instanța sesizată nu apreciază nici admisibilitatea, nici temeinicia cererii potrivit normelor dreptului național, ci identifică numai criteriile de legătură cu statul instanței respective care justifică competența sa în temeiul acestei dispoziții. Astfel, instanța menționată poate considera stabilite, exclusiv în vederea verificării competenței sale în temeiul acestei dispoziții, susținerile relevante ale reclamantului cu privire la condițiile răspunderii delictuale sau cvasidelictuale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2012, Folien Fischer și Fofitec, C‑133/11, EU:C:2012:664, punctul 50, precum și Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 62 și jurisprudența citată).

45

Deși instanța națională sesizată nu este obligată, în cazul contestării de către pârât a susținerilor reclamantului, să procedeze la o administrare a probelor la momentul determinării competenței, Curtea a statuat că atât obiectivul unei bune administrări a justiției, care stă la baza aplicării Regulamentului nr. 44/2001, cât și respectul datorat autonomiei instanței în exercitarea atribuțiilor sale impun ca instanța sesizată să poată examina propria competență internațională în lumina tuturor informațiilor de care dispune, inclusiv, dacă este cazul, obiecțiile formulate de pârât (Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Kolassa, C‑375/13, EU:C:2015:37, punctul 64).

46

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare formulată că, în cadrul verificării competenței potrivit Regulamentului nr. 44/2001, instanța sesizată cu un litigiu trebuie să aprecieze toate elementele de care dispune, inclusiv, dacă este cazul, obiecțiile formulate de pârât.

47

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară: