EUR-Lex Acces la dreptul Uniunii Europene

Înapoi la prima pagină EUR-Lex

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 62009CJ0266

Hotărârea Curții (camera a patra) din 16 decembrie 2010.
Stichting Natuur en Milieu și alții împotriva College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden.
Cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare: College van Beroep voor het bedrijfsleven - Țările de Jos.
Mediu - Produse de uz fitosanitar - Directiva 91/414/CEE - Accesul publicului la informații - Directivele 90/313/CEE și 2003/4/CE - Aplicare în timp - Noțiunea «informații despre mediu» - Confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale.
Cauza C-266/09.

Repertoriul de jurisprudență 2010 I-13119

Identificator ECLI: ECLI:EU:C:2010:779

Cauza C‑266/09

Stichting Natuur en Milieu și alții

împotriva

College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden, fostul College voor de toelating van bestrijdingsmiddelen

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de

College van Beroep voor het bedrijfsleven)

„Mediu — Produse de uz fitosanitar — Directiva 91/414/CEE — Accesul publicului la informații — Directivele 90/313/CEE și 2003/4/CE — Aplicare în timp — Noțiunea «informații despre mediu» — Confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale”

Sumarul hotărârii

1.        Mediu — Libertatea de acces la informații — Directiva 2003/4 — Informații despre mediu — Noțiune

(Directiva 2003/4 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2)

2.        Agricultură — Apropierea legislațiilor — Introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar — Directiva 91/414 — Principiul confidențialității indicațiilor care constituie secret industrial sau comercial

[Directiva 2003/4 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4 alin. (2); Directiva 91/414 a Consiliului, art. 14 primul și al doilea paragraf]

3.        Mediu — Libertatea de acces la informații — Directiva 2003/4 — Obligația de a compara interesul public servit de divulgarea unei informații despre mediu cu interesul particular servit de refuzul divulgării

[Directiva 2003/4 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 4; Directiva 91/414 a Consiliului, art. 14]

1.        Noțiunea „informații despre mediu” prevăzută la articolul 2 din Directiva 2003/4 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313 trebuie interpretată în sensul că include informațiile prezentate în cadrul unei proceduri naționale de autorizare sau de extindere a autorizării unui produs de uz fitosanitar pentru a determina conținutul maxim al unui pesticid, al unui element al acestuia sau al produșilor săi de transformare în alimente și în băuturi.

Astfel, de vreme ce urmărește să limiteze riscul de a afecta una dintre componentele diversității biologice și riscul de dispersare a unor reziduuri de produse de uz fitosanitar în special la suprafața solului sau în apele subterane, furnizarea de informații cu privire la prezența unor astfel de reziduuri în sau pe un produs, deși astfel de informații nu permit prin ele însele să se evalueze consecințele acestor reziduuri asupra sănătății umane, privește elemente de mediu care riscă să o afecteze în cazul unei prezențe excesive a unor asemenea reziduuri, reprezentând tocmai aspectul pe care urmăresc să îl clarifice aceste informații.

(a se vedea punctele 42 și 43 și dispozitiv 1)

2.        Dispozițiile articolului 14 primul paragraf din Directiva 91/414 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar trebuie interpretate, sub rezerva eventualei aplicabilități a celui de al doilea paragraf al articolului menționat cazurilor în care o situație face parte dintre cele enumerate la această din urmă dispoziție, în sensul că nu se pot aplica decât în măsura în care nu se aduce atingere obligațiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313.

Astfel, respectivul articol 14 trebuie interpretat în sensul că, fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2003/4, statele membre și Comisia se asigură că indicațiile furnizate de solicitanții de autorizații de introducere pe piață a unor produse de uz fitosanitar și care constituie secret industrial sau comercial rămân confidențiale, dacă respectivii solicitanți fac o cerere în acest sens și dacă statul membru sau Comisia acceptă justificarea oferită de persoanele interesate. Deși aceste dispoziții permit statelor membre să prevadă ca o cerere de informații despre mediu, mai puțin atunci când acestea din urmă se referă la emisii în mediu, să poată fi respinsă în cazul în care divulgarea respectivelor informații ar afecta în mod negativ confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale, dacă această confidențialitate este prevăzută de dreptul național sau de dreptul Uniunii, aceleași obligații impun de asemenea ca un astfel de motiv de refuz să fie interpretat restrictiv, ținând cont de interesul pe care l‑ar prezenta pentru public dezvăluirea informațiilor și ca, în fiecare caz în parte, interesul public servit de divulgare să fie comparat cu interesul servit de refuz.

În aceste condiții, atunci când sunt sesizate cu o cerere de acces la informații despre mediu care au fost furnizate de solicitantul unei autorizații de introducere pe piață a unor produse de uz fitosanitar și pentru care cererea de protejare ca secret industrial sau comercial în sensul articolului 14 din Directiva 91/414 apare ca fiind justificată, autoritățile competente dintr‑un stat membru sunt totuși obligate să admită cererea de acces la respectivele informații dacă acestea din urmă privesc emisii în mediu sau dacă, în celelalte cazuri, interesul public servit de divulgare pare superior interesului servit de refuz.

(a se vedea punctele 50 și 52-54 și dispozitiv 2)

3.        Articolul 4 din Directiva 2003/4 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313 trebuie interpretat în sensul că o comparare a interesului public servit de divulgarea unei informații despre mediu și a interesului particular servit de refuzul divulgării precum cea prevăzută la articolul menționat trebuie realizată în fiecare caz în parte prezentat autorităților competente, chiar și atunci când legiuitorul național stabilește, printr‑o dispoziție cu caracter general, criterii care să permită o înlesnire a acestei evaluări comparative a intereselor aflate în joc.

Astfel, nici prevederile articolului 14 din Directiva 91/414 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar, nici vreo altă dispoziție din Directiva 2003/4 nu permit să se considere că ar putea fi suplinită compararea intereselor aflate în joc, astfel cum este prevăzută la articolul 4 din această din urmă directivă, printr‑o altă măsură decât examinarea acestor interese în fiecare caz în parte. Prin urmare, această împrejurare nu se opune posibilității ca legiuitorul național să stabilească printr‑o dispoziție cu caracter general criterii care să permită o înlesnire a evaluării comparate a intereselor aflate în joc, numai cu condiția ca o asemenea dispoziție să nu exonereze autoritățile competente de obligația de a realiza în mod efectiv o examinare distinctă a fiecărei situații care le este prezentată în cadrul unei cereri de acces la informații despre mediu în temeiul Directivei 2003/4.

(a se vedea punctele 57-59 și dispozitiv 3)







HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

16 decembrie 2010(*)

„Mediu – Produse de uz fitosanitar – Directiva 91/414/CEE – Accesul publicului la informații – Directivele 90/313/CEE și 2003/4/CE – Aplicare în timp – Noțiunea «informații despre mediu» – Confidențialitatea informațiilor comerciale și industriale”

În cauza C‑266/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de College van Beroep voor het bedrijfsleven (Țările de Jos), prin decizia din 29 mai 2009, primită de Curte la 10 iunie 2009, în procedura

Stichting Natuur en Milieu,

Vereniging Milieudefensie,

Vereniging Goede Waar & Co.

împotriva

College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden, fostul College voor de toelating van bestrijdingsmiddelen,

cu participarea:

Bayer CropScience BV,

Nederlandse Stichting voor Fytofarmacie,

CURTEA (Camera a patra)

compusă din domnul J.‑C. Bonichot (raportor), președinte de cameră, domnii K. Schiemann, L. Bay Larsen, doamnele C. Toader și A. Prechal, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 septembrie 2010,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Stichting Natuur en Milieu, de domnul J. Rutteman, asistat de B. N. Kloostra, advocaat;

–        pentru Vereniging Milieudefensie, de B. N. Kloostra, advocaat;

–        pentru Vereniging Goede Waar & Co., de B. N. Kloostra, advocaat;

–        pentru College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden, anterior College voor de toelating van bestrijdingsmiddelen, de doamna I. L. Rol, asistată de R. van den Tweel, advocaat;

–        pentru Bayer CropScience BV, de D. Waelbroeck, E. Antypas și E. Broeren, advocaten;

–        pentru guvernul olandez, de doamna C. Wissels și de domnul Y. de Vries, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul elen, de doamna S. Papaïoannou și de domnul I. Chalkias, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de domnii P. Oliver și B. Burggraaf, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 23 septembrie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Directivei 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO L 230, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 10, p. 30) și a Directivei 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, p. 26, Ediție specială, 15/vol. 9, p. 200).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni în anulare introduse de Stichting Natuur en Milieu, Vereniging Milieudefensie și Vereniging Goede Waar & Co. împotriva deciziei prin care College voor de toelating van gewasbeschermingsmiddelen en biociden, fostul College voor de toelating van bestrijdingsmiddelen (denumit în continuare „College”), a refuzat să le comunice anumite studii și protocoale încheiate în urma testelor de teren cu privire la reziduuri și la eficacitatea substanței active propamocarb de pe sau din plantele de salată (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

 Cadrul juridic

 Dreptul Uniunii

 Directiva 90/313/CEE

3        Potrivit articolului 3 din Directiva 90/313/CEE a Consiliului din 7 iunie 1990 privind liberul acces la informații despre mediu (JO L 158, p. 56):

„(1)      Sub rezerva dispozițiilor prevăzute în prezentul articol, statele membre se asigură că autoritățile publice trebuie să pună informațiile referitoare la mediu la dispoziția oricărei persoane fizice sau juridice, la cererea acesteia și fără ca aceasta să declare interesul pe care îl are în acest sens.

Statele membre definesc condițiile în care o astfel de informație este efectiv pusă la dispoziție.

(2)      Statele membre pot prevedea ca o solicitare de informații să fie refuzată, dacă aceasta afectează:

[...]

–        secretul comercial și industrial, inclusiv proprietatea intelectuală;

–        confidențialitatea datelor și/sau a dosarelor personale;

–        date furnizate de o terță parte, fără ca acea parte să aibă obligația legală de a le furniza;

[...]

Informația deținută de autoritățile publice trebuie furnizată parțial, dacă este posibil să se separe mențiunile referitoare la interesele prevăzute anterior.

[...]” [traducere neoficială]

 Directiva 90/642/CEE

4        Potrivit articolului 5b alineatul (2) din Directiva 90/642/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1990 de stabilire a conținuturilor maxime de reziduuri de pesticide din și de pe anumite produse de natură vegetală, inclusiv fructe și legume (JO L 350, p. 71, Ediție specială, 03/vol. 9, p. 71), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/41/CE a Consiliului din 25 iunie 1997 (JO L 184, p. 33, Ediție specială, 03/vol. 21, p. 264):

„Statele membre instaurează un sistem care permite stabilirea conținutului maxim de reziduuri cu caracter permanent sau temporar pentru produsele prevăzute în articolul 1 alineatul (1), care sunt introduse pe teritoriul lor dintr‑o țară membră de proveniență, ținând seama de practicile agricole corespunzătoare în vigoare în statul membru de proveniență și fără a aduce atingere condițiilor necesare pentru protecția sănătății consumatorilor, în cazurile în care nu s‑a stabilit conținutul maxim de reziduuri pentru aceste produse în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) sau cu articolul 5a. ”

 Directiva 91/414

5        Potrivit articolului 5 alineatul (1) din Directiva 91/414:

„Având în vedere stadiul cunoștințelor științifice și tehnice, o substanță activă este înscrisă în anexa I pentru o perioadă inițială care nu poate depăși zece ani în cazul în care se poate estima că produsele de uz fitosanitar care conțin această substanță activă vor îndeplini condițiile următoare:

(a)      reziduurile lor provenite în urma aplicării pe baza practicilor fitosanitare nu au efecte nocive asupra sănătății umane sau animale sau asupra apelor subterane sau influențe negative asupra mediului și, în măsura în care sunt semnificative din punct de vedere toxicologic sau al mediului, pot fi determinate prin metode utilizate în mod curent;

(b)      utilizarea lor în urma unei aplicări pe baza practicilor fitosanitare nu are efect nociv asupra sănătății umane sau animale sau influențe negative asupra mediului în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctele (iv) și (v).”

6        Articolul 14 din Directiva 91/414 prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 90/313[...], statele membre și Comisia se asigură că indicațiile furnizate de solicitanți, care constituie secret industrial sau comercial, rămân confidențiale, dacă solicitantul care dorește înscrierea unei substanțe active în anexa I sau o autorizare a unui produs de uz fitosanitar face o cerere în acest sens și dacă statul membru sau Comisia acceptă justificarea oferită de solicitant.

Confidențialitatea nu se aplică:

[...]

–        rezumatului rezultatelor testelor destinate stabilirii eficacității produsului și a caracterului său inofensiv pentru om, animale, plante și mediu;

[...]”

 Directiva 2003/4

7        Potrivit considerentului (5) al Directivei 2003/4:

„La 25 iunie 1998, Comunitatea Europeană a semnat Convenția CEE‑ONU privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu («Convenția de la Aarhus»). Dispozițiile de drept comunitar trebuie să fie compatibile cu cele ale convenției în vederea încheierii acesteia de către Comunitatea Europeană.”

8        Potrivit articolului 2 din Directiva 2003/4:

„În sensul prezentei directive:

(1)      «Informații despre mediu» înseamnă orice informații scrise, vizuale, verbale, electronice sau în orice altă formă materială privind:

(a)      starea elementelor mediului, precum aerul și atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul și siturile naturale, inclusiv terenuri umede, de coastă și maritime, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum și interacțiunea dintre aceste elemente;

(b)      factorii, precum substanțele, energia, zgomotul radiațiile sau deșeurile, [...] emisiile, deversările și alte tipuri de diseminare în mediu, care afectează sau care este posibil să afecteze elementele de mediu menționate la litera (a);

(c)      măsurile (inclusiv măsurile administrative) cum sunt politicile, legislația, planurile, programele, acordurile de mediu și activitățile care afectează sau care este posibil să afecteze elementele și factorii menționați la literele (a) și (b), precum și măsurile sau activitățile elaborate pentru protejarea acestor elemente;

[...]

(f)      starea sănătății și siguranței umane, inclusiv contaminarea lanțului alimentar, în cazul în care este relevantă, situația vieții umane, a edificiilor de interes cultural și a structurilor construite, în măsura în care acestea sunt sau ar putea fi afectate de starea elementelor de mediu menționate la litera (a) sau, prin intermediul acelor elemente, de către oricare dintre aspectele menționate la literele (b) și (c).

[...]”

9        Articolul 4 din Directiva 2003/4, intitulat „Excepții”, prevede la alineatul (2):

„Statele membre pot prevedea ca cererea de informații despre mediu să fie refuzată în cazul în care dezvăluirea informațiilor respective ar afecta în mod negativ:

[...]

(d)      confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale, în cazul în care legislația internă sau comunitară prevede o astfel de confidențialitate în vederea protejării intereselor economice legitime, inclusiv a interesului public privind păstrarea confidențialității statisticilor și a secretului fiscal;

[...]

Motivele de refuz menționate la alineatele (1) și (2) se interpretează în mod restrictiv, ținându‑se seama de interesul public servit de dezvăluire în cazul respectiv. În fiecare caz în parte interesul public servit de dezvăluire trebuie comparat cu interesul servit de refuz. Statele membre nu pot prevedea refuzarea unei cereri, în temeiul alineatului (2) litera (a), (d), (f), (g) sau (h) în cazul în care cererea respectivă vizează date privind emisiile în mediu.

[...]”

10      Articolul 11 din Directiva 2003/4 prevede:

„Directiva 90/313/CEE se abrogă de la data de 14 februarie 2005.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexă.”

 Decizia 2005/370/CE

11      Prin Decizia 2005/370/CE din 17 februarie 2005 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu (JO L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201), Consiliul Uniunii Europene a aprobat această convenție.

 Reglementarea națională

12      Potrivit articolului 22 din Legea privind pesticidele din 1962 (Bestrijdingsmiddelenwet 1962):

„1.      Obligația de confidențialitate prevăzută la articolul 2:5 din Legea generală în materie administrativă (Algemene wet bestuursrecht) nu este aplicabilă componentelor unui pesticid nociv pentru om sau pentru animalele ori plantele a căror conservare se urmărește.

2.      În cazul în care documentele transmise ministrului de resort sau colegiului în conformitate cu prevederile prezentei legi sau pe baza acesteia conțin informații ori în cazul în care din aceste documente pot fi extrase informații care trebuie să rămână confidențiale în vederea protejării secretului industrial, ministrul de resort sau colegiul dispune, pe baza cererii scrise a celui care transmite documentele, că informațiile rămân confidențiale. O cerere în acest sens trebuie motivată.

3.      Ministrul responsabil stabilește normele privind datele pentru care nu se aplică obligația de confidențialitate.”

13      Printr‑un Regulament ministerial din 19 octombrie 1999, ministrul sănătății, al afacerilor sociale și al sporturilor împreună cu secretarul de stat însărcinat cu agricultura, protecția naturii și pescuitul, a modificat regulamentul privind reziduurile de pesticide. Această modificare stabilește, printre altele, pentru pesticidul propamocarb din și de pe plantele de salată, conținutul maxim admis de reziduuri (denumit în continuare „CMR”) la 15 mg/kg.

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

14      Modificarea CMR pentru propamocarbul din și de pe plantele de salată a intervenit la cererea titularului produsului Previcur N. Bayer CropScience BV (denumită în continuare „Bayer”) este succesoarea în drepturi a acestui titular.

15      Prin scrisoarea din 31 ianuarie 2005, reclamantele din acțiunea principală au solicitat College în special să le transmită toate informațiile care au stat la baza deciziei de stabilire a CMR menționat anterior.

16      Prin decizia din 8 martie 2005, College a respins cererea reclamantelor din acțiunea principală, în temeiul articolului 22 din Legea privind pesticidele din 1962. Prin scrisoarea din 14 aprilie 2005, acestea au contestat decizia menționată.

17      La 31 mai 2005, College a informat Bayer cu privire la cererea de informații prezentată de reclamantele din acțiunea principală, oferindu‑i posibilitatea de a formula o cerere de păstrare a confidențialității anumitor informații care figurau în documentele în cauză.

18      Prin scrisoarea din 13 iulie 2005, între altele, Bayer a desemnat documentele care conțineau, în opinia sa, secrete industriale. Printre acestea se numărau în principal studii privind reziduurile și protocoale încheiate în urma testelor de teren. Bayer solicita păstrarea confidențialității acestor documente.

19      La 22 iunie 2007, College a refuzat să acorde accesul la studiile privind reziduurile și la protocoalele încheiate în urma testelor de teren în vederea protejării secretelor industriale. Acesta a publicat o listă care cuprindea documentele a căror copie putea fi eliberată. Această listă a fost completată prin decizia de rectificare din 17 iulie 2007.

20      Împotriva acestei decizii din 22 iunie 2007 și a deciziei de rectificare din 17 iulie 2007, reclamantele din acțiunea principală au formulat o acțiune la instanța de trimitere. Aceste două acte constituie împreună decizia în litigiu.

21      Instanța de trimitere ridică în esență problema dacă legea națională în temeiul căreia s‑a refuzat divulgarea anumitor informații și modul în care aceasta a fost aplicată în speță sunt compatibile cu obligațiile prevăzute de Directiva 2003/4.

22      Mai exact, întrebarea privește, pe lângă aplicarea ratione temporis a Directivei 2003/4 la situația de fapt din speță, însăși noțiunea de informații despre mediu prevăzută de această directivă. Mai întâi, instanța ridică în mod concret problema dacă datele care stau la baza definirii CMR pentru un produs de uz fitosanitar constituie astfel de informații despre mediu, intrând, așadar, în domeniul de aplicare material al directivei menționate.

23      Constatând în continuare că articolul 14 din Directiva 91/414 prevede confidențialitatea necondiționată a informațiilor de natură industrială și comercială, instanța de trimitere ridică problema valorii juridice a respectivului articol, din moment ce se precizează că acesta se aplică „fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2003/4”. Aceasta din urmă, la articolul 4, ar acorda prioritate informațiilor cu privire la confidențialitatea secretelor industriale sau cel puțin ar impune autorităților naționale compararea intereselor aflate în joc.

24      În sfârșit, instanța de trimitere ridică problema dacă această comparare a intereselor se poate realiza într‑un mod general și în același timp pentru toate dispozițiile adoptate de legiuitor sau de autoritatea administrativă competentă ori dacă acest lucru trebuie realizat de la caz la caz.

25      În aceste condiții, College van Beroep voor het bedrijfsleven a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Noțiunea «informații despre mediu» definită la articolul 2 din Directiva 2003/4 [...] trebuie interpretată în sensul că aceasta cuprinde informațiile comunicate în cadrul unei proceduri naționale de autorizare (sau de reînnoire a autorizării) unui produs de uz fitosanitar în vederea stabilirii cantității maxime admise de pesticid, a unui element al acestuia sau a produșilor săi de transformare în alimente și în băuturi?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, care este raportul dintre articolul 14 din Directiva 91/414[...] și Directiva 2003/4[...] în privința informațiilor descrise în prima întrebare și, în special, acest raport presupune că articolul 14 din Directiva 91/414[...] nu poate fi aplicat decât în măsura în care nu se aduce atingere obligațiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4[...]?

3)      Dacă din răspunsul dat la primele două întrebări rezultă că pârâtul din prezenta cauză este obligat să aplice dispozițiile articolului 4 din Directiva 2003/4[...], rezultă că, potrivit acestui articol, compararea prevăzută a interesului public servit de divulgare cu interesul particular servit de refuzul divulgării trebuie să aibă loc prin aplicarea legislației sau că această comparare poate fi realizată la nivelul legislației naționale?”

 Cu privire la cererea de redeschidere a procedurii orale

26      Prin scrisoarea din 7 octombrie 2010, Bayer și Nederlandse Stichting voor Fytofarmacie au solicitat redeschiderea procedurii orale, arătând în esență că trebuie supusă dezbaterii în contradictoriu problema dacă informațiile în discuție în acțiunea principală privesc emisii, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4. Astfel, potrivit persoanelor interesate, această noțiune de emisii a fost analizată în concluziile avocatului general, în timp ce, pe de o parte, instanța de trimitere nu adresase nicio întrebare în această privință, iar, pe de altă parte, anumite părți nu au prezentat nicio argumentare cu privire la această noțiune, iar cele care au abordat‑o în observații au propus o interpretare total opusă celei care a fost reținută în respectivele concluzii.

27      În această privință, trebuie amintit că, din oficiu sau la propunerea avocatului general ori la cererea părților, Curtea poate dispune redeschiderea procedurii orale, în conformitate cu articolul 61 din Regulamentul de procedură, în cazul în care consideră că nu este suficient de lămurită sau că trebuie să soluționeze cauza în baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților (a se vedea în special Hotărârea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International, C‑42/07, Rep., p. I‑7633, punctul 31, precum și jurisprudența citată).

28      În schimb, Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură al acesteia nu prevăd posibilitatea ca părțile să depună observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general (a se vedea Hotărârea Liga Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International, citată anterior, punctul 32).

29      În speță, Curtea, după ascultarea avocatului general, apreciază că dispune de toate elementele necesare pentru a răspunde la întrebările adresate de instanța de trimitere și nu este necesar ca această cauză să fie examinată în raport cu un argument care nu a fost dezbătut în fața sa.

30      Prin urmare, cererea având ca obiect redeschiderea procedurii orale trebuie respinsă.

 Cu privire la întrebările preliminare

 Observații introductive

31      Este necesar să se arate că instanța de trimitere apreciază că situația de fapt din acțiunea principală trebuie analizată în raport cu dreptul aplicabil la data la care a fost adoptată decizia în litigiu. Aceasta solicită în consecință Curții să interpreteze Directiva 2003/4, aplicabilă la acea dată. În schimb, guvernul olandez și Comisia susțin că această interpretare trebuie să privească dispozițiile Directivei 90/313, care, nefiind abrogată de Directiva 2003/4 decât la 14 februarie 2005, era în vigoare atât la data la care informațiile a căror divulgare se solicită au fost furnizate administrației competente, cât și la data la care aceasta din urmă a fost sesizată pentru prima dată cu o cerere de divulgare de informații.

32      În această privință, trebuie amintit că, în principiu, o normă de drept nouă se aplică începând cu data la care intră în vigoare actul care o instituie. Deși aceasta nu se aplică situațiilor juridice născute și constituite în întregime sub incidența legii vechi, ea se aplică efectelor viitoare ale acestora, precum și situațiilor juridice noi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2010, Monsanto Technology, C‑428/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 66). Soluția este diferită, sub rezerva respectării principiului neretroactivității actelor juridice, numai dacă noua normă este însoțită de dispoziții speciale care stabilesc în mod specific condițiile de aplicare în timp a acesteia.

33      În speță, este necesar să se constate că Directiva 2003/4, care abrogă Directiva 90/313, nu cuprinde, în această privință, nicio dispoziție specială.

34      Pe de altă parte, dreptul de acces la informații despre mediu nu se poate concretiza decât la data la care autoritățile competente trebuie să se pronunțe cu privire la cererea cu care sunt sesizate. Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctul 28 din concluzii, numai la acest moment revine autorităților menționate sarcina să aprecieze, având în vedere toate împrejurările de fapt și se drept ale cauzei, dacă informațiile solicitate trebuie sau nu trebuie să fie furnizate.

35      În speță, din moment ce decizia în litigiu a fost adoptată după expirarea termenului de transpunere a Directivei 2003/4, în orice caz, situația de fapt din acțiunea principală trebuie apreciată în raport cu dreptul de acces la informații despre mediu, astfel cum este definit de această directivă, în lipsa oricărei dispoziții contrare prevăzute în directiva menționată, care, la articolul 3, nu distinge de altfel în funcție de natura informațiilor a căror divulgare o reglementează între cele care s‑ar fi aflat în posesia autorităților competente înainte de 14 februarie 2005 sau cele de care ar fi dispus numai după această dată.

36      În consecință, Curtea trebuie să răspundă la întrebările adresate în lumina Directivei 2003/4, astfel cum solicită instanța de trimitere.

 Cu privire la prima întrebare

37      Articolul 2 din Directiva 2003/4 enumeră diferitele categorii de informații care fac parte din categoria informațiilor despre mediu pe care dreptul Uniunii le supune regimului de divulgare definit de directiva menționată. Prima întrebare adresată de instanța de trimitere urmărește în consecință să se stabilească dacă informații precum cele în discuție în acțiunea principală fac parte din vreuna dintre aceste categorii.

38      În această privință, trebuie arătat că prin decizia în litigiu s‑a refuzat să se acorde accesul la studiile privind reziduurile și la protocoalele încheiate în urma testelor de teren furnizate în cadrul unei proceduri de extindere a autorizației pentru un produs care intră în domeniul de aplicare al Directivei 91/414. Pentru adoptarea acestei din urmă directive, legiuitorul Uniunii a constatat în special, astfel cum rezultă din al patrulea considerent al directivei menționate, că produsele de uz fitosanitar nu au numai efecte benefice asupra producției vegetale și că utilizarea acestora poate genera riscuri și pericole pentru om, animale și mediu, în special dacă sunt introduse pe piață fără să fi fost examinate și autorizate oficial și dacă sunt utilizate incorect.

39      Prin urmare, nu se poate contesta că informațiile avute în vedere de decizia în litigiu și referitoare la reziduurile unui produs de uz fitosanitar de pe alimente se înscriu într‑o procedură de autorizare ce are ca obiect tocmai să prevină eventualele riscuri și pericole pentru om, animale și mediu. În acest sens, respectivele informații pot privi, prin ele însele, astfel cum rezultă din articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2003/4, starea sănătății și siguranța umană, inclusiv contaminarea lanțului alimentar, în cazul în care este relevantă.

40      Cu toate acestea, potrivit respectivului articol 2 alineatul (1) litera (f), informațiile de această natură nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/4 decât în măsura în care starea sănătății umane, siguranța sau contaminarea lanțului alimentar la care se referă sunt afectate sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (a) sau, prin intermediul acelor elemente, de oricare dintre factorii, măsurile sau activitățile menționate la același articol 2 alineatul (1) literele (b) și (c).

41      Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/4 privește elementele de mediu precum aerul și atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul și siturile naturale, inclusiv terenurile umede, de coastă și maritime, diversitatea biologică și componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic, precum și interacțiunea dintre aceste elemente. La rândul său, articolul 2 alineatul (1) litera (b) privește factori precum, printre altele, substanțele, deșeurile, emisiile, deversările și alte tipuri de diseminare în mediu, care afectează sau care este posibil să afecteze elementele de mediu menționate la respectivul articol 2 alineatul (1) litera (a).

42      În cazul de față, furnizarea de informații cu privire la prezența unor reziduuri de produse de uz fitosanitar în sau pe plante precum salata, ca în acțiunea principală, urmărește, așadar, să limiteze riscul de a afecta una dintre componentele diversității biologice și riscul de dispersare a acestor reziduuri în special la suprafața solului sau în apele subterane, întrucât permite să se verifice nivelul la care a fost stabilită CMR. Astfel de informații, deși nu permit prin ele însele să se evalueze consecințele acestor reziduuri asupra sănătății umane, privesc elemente de mediu care riscă să o afecteze în cazul unei prezențe excesive a unor asemenea reziduuri, reprezentând tocmai aspectul pe care urmăresc să îl clarifice aceste informații.

43      În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima întrebare că noțiunea „informații despre mediu” prevăzută la articolul 2 din Directiva 2003/4 trebuie interpretată în sensul că include informațiile prezentate în cadrul unei proceduri naționale de autorizare sau de extindere a autorizării unui produs de uz fitosanitar pentru a determina conținutul maxim al unui pesticid, al unui element al acestuia sau al produșilor săi de transformare în alimente și în băuturi.

 Cu privire la a doua întrebare

44      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile articolului 14 din Directiva 91/414 trebuie interpretate în sensul că nu pot fi aplicate decât în măsura în care nu se aduce atingere obligațiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4.

45      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că articolul 14 al doilea paragraf din Directiva 91/414 prevede o listă de documente și de informații care nu pot fi supuse regimului de confidențialitate. Printre acestea, la a cincea liniuță, figurează „[rezumatul] rezultatelor testelor destinate stabilirii eficacității produsului și a caracterului său inofensiv pentru om, animale, plante și mediu”. Prin urmare, într‑o situație precum cea din acțiunea principală, înainte de a se stabili care este întinderea protecției confidențialității solicitate de Bayer în temeiul articolului 14 primul paragraf din Directiva 91/414, revine autorităților naționale competente să verifice dacă informațiile și documentele avute în vedere se înscriu printre cele enumerate în lista prevăzută la articolul 14 al doilea paragraf.

46      Pentru a răspunde la întrebarea adresată de instanța de trimitere, trebuie amintit că cerințele pentru a acorda accesul la informațiile despre mediu au fost impuse inițial prin Directiva 90/313, care a fost abrogată de Directiva 2003/4 începând cu 14 februarie 2005.

47      Articolul 14 din Directiva 91/414 a instituit principiul potrivit căruia solicitanții de autorizații de introducere pe piață pot cere ca informațiile pe care le furnizează și care constituie secret industrial sau comercial să rămână confidențiale, „fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 90/313”. Articolul 3 din această din urmă directivă prevedea că statele membre puteau refuza accesul la o informație în materie de mediu în cazul în care aceasta se referea la un secret comercial și industrial.

48      Directiva 90/313 a fost înlocuită de Directiva 2003/4, care prevede la articolul 4 o protecție a secretelor industriale și comerciale mai puțin strictă decât cea care rezultă din dispozițiile coroborate ale Directivelor 91/414 și 90/313, deja menționate, din moment ce aceasta impune ca, pentru a se decide dacă se refuză sau nu se refuză divulgarea unei informații despre mediu, interesul servit de refuzul divulgării să fie comparat cu interesul public servit de divulgare.

49      În acest context, trebuie arătat că, începând cu 14 februarie 2005 și în temeiul dispozițiilor exprese ale articolului 11 din Directiva 2003/4, articolul 14 din Directiva 91/414 trebuie interpretat ca făcând trimitere nu la Directiva 90/313, ci la Directiva 2003/4. Astfel, în lipsa oricărei dispoziții contrare pe care Directiva 2003/4 ar cuprinde‑o în această privință, trebuie să se asigure efectul deplin al trimiterii care, în prezent, prin articolul 14 din Directiva 91/414, privește Directiva 2003/4.

50      Prin urmare, respectivul articol 14 trebuie interpretat în sensul că, fără a aduce atingere dispozițiilor Directivei 2003/4, statele membre și Comisia se asigură că indicațiile furnizate de solicitanții de autorizații de introducere pe piață a unor produse de uz fitosanitar și care constituie secret industrial sau comercial rămân confidențiale, dacă respectivii solicitanți fac o cerere în acest sens și dacă statul membru sau Comisia acceptă justificarea oferită de persoanele interesate.

51      În consecință, într‑o situație precum cea din acțiunea principală, revine autorităților competente ale statului membru vizat, sesizate cu o cerere de aplicare a regimului de confidențialitate indicațiilor furnizate, sarcina să analizeze cererea în cauză respectând condițiile prevăzute la articolul 14 menționat, cu condiția ca această evaluare să nu determine autoritățile, în cazul în care sunt sesizate, pe de altă parte, cu o cerere de acces la aceleași informații, să își încalce obligațiile care le revin în prezent în temeiul Directivei 2003/4.

52      Obligațiile menționate reies din dispozițiile articolului 4 din Directiva 2003/4. Aceste dispoziții permit statelor membre să prevadă ca o cerere de informații despre mediu, mai puțin atunci când acestea din urmă se referă la emisii în mediu, să poată fi respinsă în cazul în care divulgarea respectivelor informații ar afecta în mod negativ confidențialitatea informațiilor comerciale sau industriale, dacă această confidențialitate este prevăzută de dreptul național sau de dreptul Uniunii. Totuși, aceleași obligații impun de asemenea ca un astfel de motiv de refuz să fie interpretat restrictiv, ținând cont de interesul pe care l‑ar prezenta pentru public dezvăluirea informațiilor și ca, în fiecare caz în parte, interesul public servit de divulgare să fie comparat cu interesul servit de refuz.

53      În aceste condiții, atunci când sunt sesizate cu o cerere de acces la informații despre mediu care au fost furnizate de solicitantul unei autorizații de introducere pe piață a unor produse de uz fitosanitar și pentru care cererea de protejare ca secret industrial sau comercial în sensul articolului 14 din Directiva 91/414 apare ca fiind justificată, autoritățile competente sunt totuși obligate să admită cererea de acces la respectivele informații dacă acestea din urmă privesc emisii în mediu sau dacă, în celelalte cazuri, interesul public servit de divulgare pare superior interesului servit de refuz.

54      În lumina considerațiilor de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că, cu condiția ca o situație precum cea din acțiunea principală să nu se regăsească printre cele enumerate la articolul 14 al doilea paragraf din Directiva 91/414, dispozițiile aceluiași articol 14 primul paragraf trebuie interpretate în sensul că nu se pot aplica decât în măsura în care nu se aduce atingere obligațiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4.

 Cu privire la a treia întrebare

55      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 din Directiva 2003/4 trebuie interpretat în sensul că o comparare a interesului public servit de divulgarea unei informații despre mediu și a interesului particular servit de refuz precum cea prevăzută la articolul menționat trebuie realizată în fiecare caz în parte prezentat autorităților competente sau poate fi definită printr‑o măsură generală adoptată de legiuitorul național.

56      În această privință, trebuie să se constatate că din însuși modul de redactare a articolului 4 din Directiva 2003/4 reiese că legiuitorul Uniunii a prevăzut că, în fiecare caz în parte, trebuia să se realizeze compararea intereselor aflate în joc.

57      Nici prevederile articolului 14 din Directiva 91/414, nici vreo altă dispoziție din Directiva 2003/4 nu permit să se considere că ar putea fi suplinită compararea intereselor aflate în joc, astfel cum este prevăzută la articolul 4 din această din urmă directivă, printr‑o altă măsură decât examinarea acestor interese în fiecare caz în parte.

58      Această împrejurare nu se opune totuși posibilității ca legiuitorul național să stabilească printr‑o dispoziție cu caracter general criterii care să permită o înlesnire a evaluării comparate a intereselor aflate în joc, numai cu condiția ca o asemenea dispoziție să nu exonereze autoritățile competente de obligația de a realiza în mod efectiv o examinare distinctă a fiecărei situații care le este prezentată în cadrul unei cereri de acces la informații despre mediu în temeiul Directivei 2003/4.

59      Din considerațiile de mai sus rezultă că trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 4 din Directiva 2003/4 trebuie interpretat în sensul că o comparare a interesului public servit de divulgarea unei informații despre mediu și a interesului particular servit de refuzul divulgării precum cea prevăzută la articolul menționat trebuie realizată în fiecare caz în parte prezentat autorităților competente, chiar și atunci când legiuitorul național stabilește, printr‑o dispoziție cu caracter general, criterii care să permită o înlesnire a acestei evaluări comparative a intereselor aflate în joc.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

60      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

1)      Noțiunea „informații despre mediu” prevăzută la articolul 2 din Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului trebuie interpretată în sensul că include informațiile prezentate în cadrul unei proceduri naționale de autorizare sau de extindere a autorizării unui produs de uz fitosanitar pentru a determina conținutul maxim al unui pesticid, al unui element al acestuia sau al produșilor săi de transformare în alimente și în băuturi.

2)      Cu condiția ca o situație precum cea din acțiunea principală să nu se regăsească printre cele enumerate la articolul 14 al doilea paragraf din Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar, dispozițiile aceluiași articol 14 primul paragraf trebuie interpretate în sensul că nu se pot aplica decât în măsura în care nu se aduce atingere obligațiilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/4.

3)      Articolul 4 din Directiva 2003/4 trebuie interpretat în sensul că o comparare a interesului public servit de divulgarea unei informații despre mediu și a interesului particular servit de refuzul divulgării precum cea prevăzută la articolul menționat trebuie realizată în fiecare caz în parte prezentat autorităților competente, chiar și atunci când legiuitorul național stabilește, printr‑o dispoziție cu caracter general, criterii care să permită o înlesnire a acestei evaluări comparative a intereselor aflate în joc.

Semnături


* Limba de procedură: olandeza.

Sus