27.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 81/24

(1)

Dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a declarat, de asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces nu este absolut și că, în anumite condiții, persoana acuzată poate renunța, de bună voie și nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul drept.

(2)

Diversele decizii-cadru de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești definitive nu abordează în mod integrat chestiunea hotărârilor care au fost emise în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană. Această diversitate ar putea complica activitatea practicienilor și ar putea reprezenta un obstacol în calea cooperării judiciare.

(3)

Soluțiile prevăzute în aceste decizii-cadru nu sunt satisfăcătoare în ceea ce privește cazurile în care persoana respectivă nu a putut fi informată în legătură cu procedurile. Deciziile-cadru 2005/214/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor financiare (2), 2006/783/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare (3), 2008/909/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (4) și 2008/947/JAI privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (5) permit autorității de executare să refuze executarea unor astfel de hotărâri judecătorești. Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (6) permite autorității de executare să solicite autorității emitente să dea asigurări considerate suficiente pentru a garanta persoanei care face obiectul mandatului european de arestare că va avea posibilitatea să solicite rejudecarea cauzei în statul membru emitent și să fie prezentă când se pronunță hotărârea. Caracterul suficient al unei astfel de asigurări este lăsat la aprecierea autorității de executare și de aceea este dificil de știut exact când poate fi refuzată executarea.

(4)

Prin urmare, este necesar să se prevadă temeiuri clare și comune pentru nerecunoașterea deciziilor care au fost pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană. Prezenta decizie-cadru este destinată precizării definiției acestor temeiuri comune care să permită autorității de executare să execute decizia în pofida absenței persoanei în cauză de la proces, respectându-se pe deplin dreptul persoanei la apărare. Prezenta decizie-cadru nu este destinată reglementării formelor și metodelor, inclusiv a cerințelor procedurale care sunt folosite pentru obținerea rezultatelor menționate în prezenta decizie-cadru, aceasta fiind o chestiune de legislație națională a statelor membre.

(5)

Astfel de modificări necesită modificarea deciziilor-cadru existente de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare definitive. Noile dispoziții ar trebui să constituie și o bază pentru viitoarele instrumente din domeniu.

(6)

Dispozițiile prezentei decizii-cadru de modificare a altor decizii-cadru stabilesc condițiile în care nu ar trebui refuzată recunoașterea și executarea unei decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană. Acestea sunt condiții alternative; atunci când una dintre condiții este îndeplinită, autoritatea emitentă, prin completarea secțiunii corespunzătoare a mandatului european de arestare sau a certificatului relevant din celelalte decizii-cadru, dă asigurări că cerințele au fost sau vor fi îndeplinite, ceea ce ar trebui să fie suficient în scopul executării deciziei pe baza principiului recunoașterii reciproce.

(7)

Recunoașterea și executarea unei decizii care a fost pronunțată în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană nu ar trebui refuzate în cazul în care aceasta din urmă a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia sau în cazul în care persoana în cauză a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a determinat fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit. În acest context, se înțelege că persoana ar fi trebuit să primească informațiile respective „în timp util”, aceasta însemnând cu suficient de mult timp înainte pentru a-i permite persoanei să participe la proces și să își exercite efectiv dreptul la apărare.

(8)

Dreptul la un proces echitabil al persoanei acuzate este garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest drept include dreptul persoanei în cauză de a fi prezentă în persoană la proces. Pentru a-și exercita acest drept, persoana în cauză trebuie să aibă cunoștință de procesul stabilit. În conformitate cu prezenta decizie-cadru, informarea persoanei cu privire la proces ar trebui să fie asigurată de fiecare stat membru în conformitate cu legislația națională proprie, prin aceasta înțelegându-se că statul membru respectiv trebuie să respecte cerințele convenției respective. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informațiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, și eforturilor depuse de către persoana în cauză pentru a primi informațiile ce i-au fost adresate.

(9)

Din motive practice, data stabilită pentru proces poate fi exprimată inițial sub forma mai multor date posibile într-un interval redus de timp.

(10)

Recunoașterea și executarea unei decizii care a fost pronunțată în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană nu ar trebui refuzate în cazul în care persoana în cauză, având cunoștință de procesul stabilit, a fost apărată la proces de un avocat pe care l-a mandatat să facă acest lucru, acesta asigurându-se că asistența juridică este concretă și activă. În acest context, nu ar trebui să conteze dacă avocatul a fost ales, numit și plătit de către persoana în cauză sau dacă avocatul respectiv a fost numit și plătit de către stat, înțelegându-se că persoana în cauză ar fi trebuit să aleagă în mod deliberat să fie reprezentată de către un avocat în loc să se prezinte în persoană la proces. Modul de numire a avocatului și chestiunile conexe țin de legislația națională.

(11)

Soluțiile comune privind motivele de nerecunoaștere din deciziile-cadru relevante existente ar trebui să țină seama de diversitatea situațiilor în ceea ce privește dreptul persoanei în cauză la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac. Această rejudecare a cauzei, sau această cale de atac, are rolul de a garanta dreptul la apărare și este caracterizată de următoarele elemente: persoana în cauză are dreptul de a fi prezentă, situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, este reexaminată, iar procedurile pot conduce la desființarea deciziei inițiale.

(12)

Dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac ar trebui să fie garantat atunci când decizia a fost deja înmânată, ca și atunci când, în cazul mandatului european de arestare, decizia nu a fost încă înmânată, însă va fi înmânată fără întârziere după predare. Ultimul caz se referă la situația în care autoritățile au eșuat în tentativa lor de a contacta persoana în cauză, în special pentru că aceasta a încercat să se sustragă justiției.

(13)

În cazul în care un mandat european de arestare este emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar persoana în cauză fie nu a primit o informare oficială cu privire procedurile penale împotriva sa, fie nu i s-a înmânat hotărârea judecătorească, această persoană ar trebui, în urma unei cereri adresate în statul membru de executare, să primească o copie a hotărârii judecătorești numai în scop informativ. Autoritatea judiciară emitentă și autoritatea judiciară de executare ar trebui, după caz, să se consulte cu privire la necesitatea și la posibilitățile existente de a furniza persoanei în cauză o traducere a hotărârii judecătorești sau a părților esențiale ale acesteia într-o limbă pe care persoana o înțelege. Această comunicare a hotărârii judecătorești nu ar trebui să întârzie procedura de predare sau decizia de a executa un mandat european de arestare.

(14)

Prezenta decizie-cadru se limitează la precizarea definiției motivelor de nerecunoaștere în cadrul instrumentelor de punere în aplicare a principiului recunoașterii reciproce. Prin urmare, dispoziții precum cele referitoare la dreptul la rejudecarea cauzei au un domeniu de aplicare care se limitează la definirea acestor motive de nerecunoaștere. Acestea nu sunt menite să armonizeze legislațiile naționale. Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere instrumentelor viitoare ale Uniunii Europene destinate armonizării legislației statelor membre în materie de drept penal.

(15)

Motivele de nerecunoaștere sunt opționale. Cu toate acestea, marja de apreciere a statelor membre pentru transpunerea acestor motive în legislația națională este guvernată în special de dreptul la un proces echitabil, ținându-se seama de obiectivul general al prezentei decizii-cadru de a îmbunătăți drepturile procedurale ale persoanelor și de a facilita cooperarea judiciară în materie penală,

1.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 4a

Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana nu a fost prezentă în persoană

(1)   Autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru emitent:

(2)   În cazul în care un mandat european de arestare este emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, în condițiile menționate la alineatul (1) litera (d), iar persoana în cauză nu a primit în prealabil nicio informare oficială cu privire procedurile penale împotriva sa, această persoană ar putea solicita, atunci când este informată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, o copie a hotărârii judecătorești, înaintea începerii procedurii de predare. Imediat după primirea informațiilor privind cererea, autoritatea emitentă va furniza persoanei căutate o copie a hotărârii judecătorești, prin intermediul autorității de executare. Cererea persoanei căutate nu trebuie să întârzie procedura de predare sau decizia de a executa un mandat european de arestare. Hotărârea judecătorească îi este furnizată persoanei în cauză numai în scop informativ; aceasta nu va fi considerată o notificare formală a hotărârii judecătorești și nici nu va declanșa curgerea termenelor aplicabile pentru solicitarea unei noi proceduri de judecată sau a unui apel.

(3)   În cazul în care persoana predată în condițiile menționate la alineatul (1) litera (d) a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, detenția persoanei respective care așteaptă rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac este revizuită în conformitate cu legislația statului membru emitent, până la finalizarea procedurilor, fie în mod regulat, fie la solicitarea persoanei în cauză. O astfel de revizuire va prevedea, în special, posibilitatea de a suspenda sau întrerupe detenția. Rejudecarea cauzei sau promovarea căii de atac vor începe în timp util, după predare.”

2.

La articolul 5, alineatul (1) se elimină.

3.

În anexă („MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE”), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

1.

Articolul 7 alineatul (2) se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 7 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În cazurile prevăzute la alineatul (1) și alineatul (2) literele (c), (g) (i) și (j), înainte de a decide nerecunoașterea și neexecutarea unei decizii, în întregime sau parțial, autoritatea competentă din statul de executare consultă autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate și, dacă este cazul, îi cere să furnizeze fără întârziere orice informație necesară.”

3.

La litera (h) din anexă („CERTIFICAT”), punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:

1.

La articolul 8 alineatul (2), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

2.

În anexă („CERTIFICAT”), litera (j) se înlocuiește cu următorul text:

1.

La articolul 9 alineatul (1), litera (i) se înlocuiește cu următorul text:

2.

La litera (i) din anexa I („certificat”), punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

1.

La articolul 11 alineatul (1), litera (h) se modifică după cum urmează:

2.

În anexa I („certificat”), litera (h) se înlocuiește cu următorul text:

(a)

măsura în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii-cadru; și

(b)

aplicarea prezentei decizii-cadru.