27.6.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/338

(1)

Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (2) și Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (3) au fost modificate semnificativ în mai multe rânduri. Multe dintre dispozițiile Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE sunt aplicabile atât instituțiilor de credit, cât și firmelor de investiții. Din motive de claritate și pentru a asigura o aplicare consecventă a respectivelor dispoziții, acestea ar trebui să fuzioneze în noi acte legislative care să se aplice atât instituțiilor de credit, cât și firmelor de investiții, și anume prezenta directivă și Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 (4). Pentru o accesibilitate mai bună, dispozițiile anexelor la Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui integrate în partea dispozitivă a prezentei directive și a respectivului regulament.

(2)

Prezenta directivă ar trebui să conțină, printre altele, dispozițiile care reglementează autorizarea activității, achiziția de participații calificate, exercitarea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii, competențele autorităților de supraveghere ale statelor membre de origine și ale celor gazdă în acest domeniu, precum și dispozițiile care reglementează capitalul inițial și procesul de supraveghere a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții. Obiectivul principal și obiectul prezentei directive este de a coordona dispozițiile naționale privind accesul la activitatea instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, modalitățile de guvernanță și cadrul lor de supraveghere. Pe lângă aceste dispoziții, Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE conțineau de asemenea cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții. Cerințele respective ar trebui să figureze în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care stabilește cerințe prudențiale uniforme și direct aplicabile pentru instituțiile de credit și firmele de investiții, deoarece astfel de cerințe sunt strâns legate de funcționarea piețelor financiare pentru un anumit număr de active deținute de instituțiile de credit și firmele de investiții. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui citită împreună cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și împreună cu respectivul regulament ar trebui să formeze cadrul juridic care reglementează activitățile bancare, cadrul de supraveghere și normele prudențiale aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de investiții.

(3)

Cerințele prudențiale generale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt completate de măsuri individuale care urmează să fie stabilite de către autoritățile competente în urma unui proces continuu de supraveghere a fiecărei instituții de credit și firme de investiții în parte. Gama măsurilor de supraveghere ar trebui prevăzută, printre altele, în prezenta directivă, iar autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exercita puterea de apreciere în ceea ce privește măsurile care ar trebui aplicate. Cu privire la măsurile individuale privind lichiditățile, autoritățile competente ar trebui, printre altele, să țină seama de principiile enunțate în Guidelines on Liquidity Cost Benefit Allocation (Orientările privind alocarea pentru costurile și beneficiile lichidităților) ale Comitetului supraveghetorilor bancari europeni.

(4)

Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (5) permite firmelor de investiții autorizate de autoritățile competente ale statului membru de origine și supravegheate de aceleași autorități să înființeze sucursale și să ofere servicii în mod liber în alte state membre. Prin urmare, directiva menționată prevede coordonarea normelor care reglementează autorizarea și exercitarea activității firmelor de investiții. Cu toate acestea, directiva menționată nu stabilește sumele capitalului inițial al acestor firme sau un cadru comun pentru monitorizarea riscurilor la care sunt expuse acestea, aspecte care ar trebui prevăzute în prezenta directivă.

(5)

Prezenta directivă ar trebui să constituie instrumentul esențial pentru instituirea pieței interne, atât din punctul de vedere al libertății de stabilire, cât și al libertății de a presta servicii financiare, în domeniul de activitate al instituțiilor de credit.

(6)

Funcționarea armonioasă a pieței interne necesită nu numai norme juridice, ci și o cooperare strânsă și regulată și o convergență semnificativ mărită a practicilor de reglementare și de supraveghere dintre autoritățile competente ale statelor membre.

(7)

Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (6) a instituit Autoritatea Europeană de Supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE). Prezenta directivă ar trebui să ia în considerare rolul și funcția ABE prevăzute în regulamentul menționat și procedurile de urmat atunci când i se conferă sarcini.

(8)

Dată fiind sporirea sarcinilor conferite ABE prin prezenta directivă și prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Parlamentului European, Consiliul și Comisia ar trebui să asigure că sunt puse la dispoziție resurse umane și financiare adecvate.

(9)

Ca prim pas în direcția unei uniuni bancare, un mecanism de supraveghere unic (MSU) ar trebui să garanteze punerea în aplicare în mod coerent și eficient a politicii Uniunii referitoare la supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, aplicarea cadrului de reglementare unic al serviciilor financiare în același fel instituțiilor de credit din toate statele membre în cauză și faptul că respectivele instituții de credit sunt supuse unei supravegheri de cea mai bună calitate, nestingherită de alte considerații fără caracter prudențial. Un MSU reprezintă punctul de pornire pentru următorii pași în direcția unei uniuni bancare. Acest lucru reflectă principiul conform căruia orice introducere a unor mecanisme de intervenție comune în caz de criză ar trebui să fie precedată de existența unor controale comune, pentru a se reduce probabilitatea necesității de a utiliza astfel de mecanisme de intervenție. În concluziile sale din 14 decembrie 2012, Consiliul European a luat act de faptul că „Comisia va prezenta, în cursul anului 2013, o propunere privind un mecanism unic de rezoluție pentru statele membre care participă la MSU, care să fie examinată de colegislatori cu prioritate, în intenția adoptării pe parcursul actualului ciclu parlamentar”. Integrarea cadrului financiar ar putea fi îmbunătățită în continuare prin instituirea unui mecanism unic de rezoluție și a unor mecanisme de sprijin eficace și corespunzătoare, pentru a se asigura că deciziile de rezoluție bancară se iau rapid, imparțial și în interesul tuturor celor interesați.

(10)

Atribuirea unor sarcini de supraveghere Băncii Centrale Europene (BCE) în ceea ce privește o parte a statelor membre ar trebui să fie în concordanță cu cadrul Sistemului european de supraveghere financiară înființat în 2010 și cu obiectivul său fundamental de a elabora cadrul de reglementare unic și de a spori convergența practicilor de supraveghere în ansamblul Uniunii. BCE ar trebui să își îndeplinească atribuțiile în conformitate cu dreptul primar și secundar al Uniunii, cu deciziile Comisiei în domeniile ajutorului de stat, cu normele privind concurența și controlul fuziunilor și cu cadrul de reglementare unic aplicabil tuturor statelor membre. ABE este însărcinată cu elaborarea de proiecte de standarde tehnice, precum și de orientări și recomandări care să asigure convergența în materie de supraveghere și coerența rezultatelor activităților de supraveghere pe teritoriul Uniunii. BCE ar trebui să nu îndeplinească atribuțiile respective dar ar trebui să exercite competențe privind adoptarea de regulamente în temeiul articolului 132 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în conformitate cu actele adoptate de Comisie pe baza propunerilor elaborate de ABE și cu orientări și recomandări în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(11)

Rolul de mediere a ABE cu efecte juridice obligatorii este un element cheie al promovării coordonării, coerenței în materie de supraveghere și convergenței practicilor de supraveghere. Medierea de către ABE poate fi inițiată fie din proprie inițiativă, în cazul în care este prevăzută în mod expres, fie la cerere de către una sau mai multe autorități competente în cazul unui dezacord. Prezenta directivă și Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să extindă gama situațiilor în care ABE poate iniția rolul său de mediere cu efecte juridice obligatorii, pentru a contribui la coerența practicilor de supraveghere. ABE nu are rol de mediere din proprie inițiativă în ceea ce privește desemnarea sucursalelor semnificative și stabilirea cerințelor prudențiale specifice unei instituții în temeiul prezentei directive. Cu toate acestea, în vederea promovării coordonării și sporirii practicilor de supraveghere consecvente în domeniile sensibile menționate, autoritățile competente ar trebui să recurgă într-un stadiu preliminar la medierea oferită de ABE, în caz de dezacord. O astfel de mediere preliminară oferită de ABE ar trebui faciliteze găsirea unei soluții în privința dezacordului.

(12)

În vederea protejării economiilor și creării de condiții concurențiale egale pentru instituțiile de credit, măsurile de coordonare a supravegherii instituțiilor de credit ar trebui aplicate tuturor acestora. Cu toate acestea, ar trebui să se aibă în vedere diferențele obiective dintre statutele și scopurile lor prevăzute în dreptul interne.

(13)

Pentru a asigura buna funcționare a pieței interne, sunt necesare practici și decizii de supraveghere transparente, previzibile și armonizate pe care să se bazeze activitatea pieței și coordonarea grupurilor transfrontaliere de instituții de credit. Prin urmare, ABE ar trebui să sporească gradul de armonizare a practicilor de supraveghere. Procesele și deciziile de supraveghere ar trebui să nu afecteze funcționarea pieței interne referitor la libera circulație a capitalului. Colegiile de supraveghere ar trebui să asigure un program de lucru comun, aliniat, precum și decizii armonizate în materie de supraveghere. Cooperarea dintre autoritățile competente ale statului membru de origine și ale celui gazdă ar trebui consolidată prin sporirea transparenței și prin intensificarea schimbului de informații.

(14)

Domeniul de aplicare al măsurilor ar trebui, prin urmare, să fie cât mai larg posibil, acoperind toate instituțiile a căror activitate constă în preluarea de fonduri rambursabile de la populație, sub formă de depozite sau în alte forme, cum ar fi emiterea permanentă de obligațiuni și de alte titluri asemănătoare și acordarea de credite pe cont propriu. Ar trebui prevăzute anumite excepții pentru acele instituții de credit cărora nu li se aplică dispozițiile prezentei directive. Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere punerii în aplicare a legislației naționale ce prevede o autorizare specială suplimentară, în temeiul căreia instituțiile de credit pot desfășura activități specifice sau anumite tipuri de operațiuni.

(15)

Trebuie realizată o armonizare care să fie necesară și suficientă pentru a asigura recunoașterea reciprocă a autorizațiilor și a sistemelor de supraveghere prudențială, făcând astfel posibilă acordarea unei licențe unice recunoscute în întreaga Uniune și aplicarea principiului supravegherii prudențiale în statul membru de origine.

(16)

În conformitate cu principiile recunoașterii reciproce și supravegherii în statul membru de origine, autoritățile competente din statele membre ar trebui să refuze acordarea sau ar trebui să retragă o autorizație în cazul în care o serie de elemente, cum ar fi conținutul programului de activități, localizarea geografică a activităților sau activitățile propriu-zise desfășurate indică în mod clar că o anumită instituție de credit a optat pentru sistemul juridic al unui anumit stat membru cu scopul de a se sustrage de la standardele mai stricte aplicabile într-un alt stat membru pe teritoriul căruia instituția respectivă desfășoară sau intenționează să desfășoare majoritatea activităților sale. În cazul în care nu există o astfel de indicație clară, dar majoritatea activelor totale deținute de entitățile dintr-un grup bancar se găsește într-un alt stat membru ale cărui autorități competente sunt responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, responsabilitatea supravegherii pe bază consolidată se poate schimba numai cu acordul autorităților competente respective.

(17)

Autoritățile competente nu ar trebui să acorde sau să mențină autorizația unei instituții de credit în cazul în care aceasta are legături strânse cu alte persoane fizice sau juridice, de natură să împiedice exercitarea eficientă a funcțiilor de supraveghere. Instituțiile de credit care sunt deja autorizate ar trebui să respecte, la rândul lor, cerințele autorităților competente în ceea ce privește astfel de legături strânse.

(18)

Trimiterea la exercitarea eficientă de către autoritățile competente a funcțiilor de supraveghere are în vedere supravegherea pe bază consolidată care ar trebui exercitată asupra unei instituții de credit sau firme de investiții, în cazurile specificate în dreptul Uniunii. În asemenea cazuri, autoritățile cărora li se solicită autorizația ar trebui să poată identifica autoritățile care sunt competente să exercite funcția de supraveghere pe bază consolidată asupra instituției de credit sau firmei de investiții respective.

(19)

Instituțiile de credit autorizate în statul membru de origine ar trebui să poată desfășura, pe întreg teritoriul Uniunii, oricare dintre activitățile menționate în lista de activități care face obiectul recunoașterii reciproce, prin deschiderea de sucursale sau prin prestarea de servicii.

(20)

Este oportun să se extindă recunoașterea reciprocă asupra acelor activități, în situația în care acestea sunt desfășurate de instituții financiare care sunt filiale ale unor instituții de credit, cu condiția ca filialele respective să fie incluse în supravegherea pe bază consolidată a întreprinderilor-mamă și să îndeplinească anumite criterii stricte.

(21)

Statul membru gazdă ar trebui să aibă posibilitatea ca, în legătură cu exercitarea dreptului de stabilire și libertatea de a presta servicii, să ceară respectarea dispozițiilor speciale de drept intern entităților care nu sunt autorizate ca instituții de credit în statul membru de origine și în ceea ce privește activitățile care nu sunt cuprinse în lista de activități care face obiectul recunoașterii reciproce, cu condiția ca, pe de o parte, asemenea dispoziții să nu fie deja incluse în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, să fie compatibile cu dreptul Uniunii și să urmărească apărarea interesului general și ca, pe de altă parte, astfel de entități sau activități să nu facă obiectul unor norme echivalente prevăzute în legislația sau normele interne ale statului lor membru de origine.

(22)

În plus față de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care stabilește cerințe prudențiale direct aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de investiții, statele membre ar trebui să se asigure că nu există niciun obstacol pentru desfășurarea unor activități care beneficiază de recunoaștere reciprocă în aceleași condiții ca în statul membru de origine, cu condiția ca acestea din urmă să nu intre în conflict cu dispozițiile legale care apără interesul general în statul membru gazdă.

(23)

Ar trebui ca normele privind activitatea sucursalelor instituțiilor de credit cu sediul central într-o țară terță să fie similare în toate statele membre. În momentul de față, este important să se prevadă ca astfel de norme nu sunt mai favorabile decât cele aplicabile sucursalelor unei instituții de credit dintr-un alt stat membru. Uniunea ar trebui să poată încheia acorduri cu țări terțe, care să prevadă aplicarea unor norme care să acorde unor asemenea sucursale un tratament similar pe întreg teritoriul său. Sucursalele instituțiilor de credit autorizate în țări terțe nu ar trebui să beneficieze de libertatea de a presta servicii sau libertatea de stabilire în alte state membre decât cele în care sunt stabilite.

(24)

Ar trebui să se încheie acorduri între Uniune și țările terțe, în vederea permiterii exercitării concrete a supravegherii pe bază consolidată asupra unei zone geografice cât mai extinse.

(25)

Responsabilitatea de a supraveghea soliditatea financiară a unei instituții de credit, în special solvabilitatea acesteia pe bază consolidată, ar trebui să le revină autorităților competente din statul membru de origine. Supravegherea grupurilor bancare din Uniune ar trebui să facă obiectul unei strânse cooperări între autoritățile competente din statul membru gazdă și din cel de origine.

(26)

Autoritățile competente ale statului membru gazdă ar trebui să aibă competența de a efectua, de la caz la caz, inspecții și verificări la fața locului vizând activitățile ale sucursalele instituțiilor pe teritoriul lor și de a solicita unei sucursale informații cu privire la activitățile sale și din motive de natură statistică, informațională sau de supraveghere, în cazul în care statul membru gazdă consideră că este relevant din perspectiva stabilității sistemului financiar.

(27)

Autoritățile competente ale statelor membre gazdă ar trebui să obțină informații referitoare la activitățile desfășurate pe teritoriile lor. Măsurile de supraveghere ar trebui să fie luate de autoritățile competente ale statului membru de origine cu excepția cazului în care autoritățile competente ale statului membru gazdă sunt nevoite să ia măsuri preventive de urgență.

(28)

Funcționarea armonioasă a pieței bancare interne necesită nu numai reglementări juridice, ci și o cooperare strânsă și regulată și o convergență sporită semnificativ a practicilor de reglementare și de supraveghere ale autorităților competente din statele membre. În acest scop, abordarea problemelor referitoare la fiecare instituție de credit în parte și schimbul de informații ar trebui să aibă loc prin ABE. Procedura de informare reciprocă ar trebui să nu înlocuiască cooperarea bilaterală. Autoritățile competente ale statelor membre gazdă ar trebui să aibă în orice moment posibilitatea, într-o situație de urgență, fie din proprie inițiativă, fie din inițiativa autorităților competente ale statului membru de origine, să verifice dacă activitățile desfășurate de o anumită instituție de credit cu sediul pe teritoriul lor respectă dispozițiile legale în domeniu și principiile unei bune organizări administrative și contabile, precum și ale unui control intern adecvat.

(29)

Trebuie să se permită schimburile de informații între autoritățile competente și autoritățile sau organismele care, prin funcțiile pe care le îndeplinesc, contribuie la consolidarea stabilității sistemului financiar. Pentru a păstra confidențialitatea informațiilor transmise, lista destinatarilor ar trebui să fie strict limitată.

(30)

Anumite fapte, cum ar fi frauda sau utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale, pot afecta stabilitatea și integritatea sistemului financiar. Este necesar să se specifice condițiile în care sunt autorizate aceste schimburi de informații.

(31)

În cazul în care se prevede că informațiile pot fi divulgate numai cu acordul expres al autorităților competente, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să condiționeze acordul lor de respectarea unor condiții stricte.

(32)

Ar trebui autorizate schimburile de informații între autoritățile competente și băncile centrale și alte organisme cu atribuții similare, în funcția lor de autorități monetare, și, după caz, din motive de supraveghere prudențială, prevenție și rezoluție ale instituțiilor aflate în dificultate și, dacă este nevoie, în situații de urgență, alte autorități publice și departamente ale serviciilor administrației centrale responsabile cu elaborarea legislației privind supravegherea instituțiilor de credit, a instituțiilor financiare, a serviciilor de investiții și a societăților de asigurări, precum și a autorităților publice, responsabile cu supravegherea sistemelor de plată.

(33)

În scopul consolidării sistemului de supraveghere prudențială a instituțiilor și pentru protejarea clienților instituțiilor, ar trebui prevăzută obligația auditorilor de a anunța prompt autoritățile competente ori de câte ori constată, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale, anumite fapte de natură să afecteze în mod semnificativ situația financiară sau structura administrativă și contabilă a unei anumite instituții. Din aceleași motive, statele membre ar trebui să prevadă ca o asemenea responsabilitate să se aplice în toate cazurile în care se descoperă astfel de fapte de către un auditor, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale într-o întreprindere care are legături strânse cu o instituție. Obligația auditorilor de a comunica, atunci când este cazul, autorităților competente anumite fapte și decizii referitoare la o anumită instituție, pe care le constată în cursul îndeplinirii sarcinilor lor în cadrul unei instituții nefinanciare, nu ar trebui să modifice în sine natura îndatoririlor profesionale ale auditorilor în cadrul întreprinderii respective și nici modul în care aceștia ar trebui să își îndeplinească sarcinile în întreprinderea respectivă.

(34)

Prezenta directivă și Regulamentul (UE) nr. 575/2013 vizează asigurarea solvabilității instituțiilor. Dacă, deși s-au respectat cerințele în materie de solvabilitate, are loc o criză, este necesar să se asigure faptul că situația instituțiilor poate fi soluționată într-un mod ordonat, limitând impactul negativ asupra economiei reale și evitând necesitatea intervenției contribuabililor. În acest scop, în așteptarea unei coordonări suplimentare la nivelul Uniunii, ABE ar trebui să evalueze și să coordoneze inițiativele, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind planurile de redresare și de rezoluție, în vederea promovării convergenței în acest domeniu. În acest scop, ABE ar trebui să fie informată în prealabil pe deplin cu privire la organizarea de reuniuni referitoare la planuri de redresare și de rezoluție și ar trebui să aibă dreptul de a participa la astfel de reuniuni. Autoritățile unor state membre au introdus deja obligații pentru instituții și autorități de a pregăti planuri de redresare și de soluționare. Prin urmare, este oportun ca instituțiile să aibă obligația de a coopera cu autoritățile în această privință. ABE ar trebui să fie informată în prealabil pe deplin cu privire la organizarea de reuniuni referitoare la planuri de redresare și de rezoluție și ar trebui să aibă dreptul de a participa la astfel de reuniuni. În cazul în care un plan de redresare de rezoluție este în curs de redactare, ABE ar trebui să contribuie și să participe în mod activ la dezvoltarea și coordonarea unor planuri de redresare și de rezoluție eficace și consecvente, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Ar trebui să se acorde prioritate unor astfel de planuri implicând instituții importante din punct de vedere sistemic.

(35)

Pentru a se asigura respectarea obligațiilor care decurg din prezenta directivă și din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 de către instituții, de către cei care controlează în mod efectiv activitatea unei instituții și de către membrii organului de conducere al unei instituții și pentru a garanta un tratament similar în întreaga Uniune, statele membre ar trebui să fie obligate să prevadă sancțiuni administrative și alte măsuri administrative eficiente, proporționale și disuasive. Prin urmare, sancțiunile administrative și alte măsuri administrative instituite de statele membre ar trebui să respecte anumite cerințe esențiale cu privire la destinatari, criteriile de luat în considerare la aplicarea acestora, publicarea acestora, principalele competențe de a impune sancțiuni și nivelurile sancțiunilor administrative pecuniare.

(36)

În special, autoritățile competente ar trebui să aibă competența de a aplica sancțiuni administrative pecuniare suficient de mari pentru a contrabalansa beneficiile preconizate și pentru a avea un efect de descurajare, inclusiv pentru instituțiile mai mari și managerii acestora.

(37)

Pentru a asigura o aplicare consecventă a sancțiunilor administrative sau a altor măsuri administrative în toate statele membre, atunci când stabilesc tipul sancțiunilor administrative sau al altor măsuri administrative și nivelul sancțiunilor administrative pecuniare, statele membre ar trebui să garanteze că autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante.

(38)

Pentru a garanta că sancțiunile administrative au un efect disuasiv, acestea ar trebui publicate, cu excepția anumitor situații bine definite.

(39)

În scopul evaluării bunei reputații a directorilor și membrilor unui organ de conducere, este necesar un sistem eficient de schimb de informații, în cadrul căruia ABE, sub rezerva cerințelor privind secretul profesional și protecția datelor cu caracter personal, ar trebui să aibă dreptul să dețină o bază de date centrală cu informații privind sancțiunile administrative, inclusiv orice cale de atac în legătură cu acestea, care este accesibilă numai autorităților competente. În orice caz, informațiile privind condamnările penale ar trebui schimbate în conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI (7) și Decizia 2009/316/JAI (8), astfel cum sunt transpuse în dreptul intern, precum și cu alte dispoziții relevante din dreptul intern.

(40)

Pentru a depista eventualele încălcări ale dispozițiilor interne de transpunere a prezentei directive și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, autoritățile competente ar trebui să aibă competențele de investigare necesare și să stabilească mecanisme eficiente de încurajare a raportării încălcărilor efective sau potențiale. Mecanismele respective ar trebui să nu aducă atingere dreptului la apărare al oricărei persoane acuzate.

(41)

Prezenta directivă ar trebui să dispună sancțiuni administrative și alte măsuri administrative pentru a garanta un domeniu de aplicare cât mai larg de acțiune în urma unei încălcări și pentru a contribui la prevenirea încălcărilor viitoare, indiferent dacă acestea sunt considerate sancțiuni administrative sau alte măsuri administrative în temeiul dreptului intern. Statele membre ar trebui să poată dispune sancțiuni suplimentare față de cele prevăzute în prezenta directivă, precum și sancțiuni administrative pecuniare mai mari decât cele prevăzute în prezenta directivă.

(42)

Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere niciunei dispoziții din dreptul statelor membre referitoare la sancțiunile penale.

(43)

Statele membre ar trebui să se asigure că instituțiile de credit și firmele de investiții au un capital intern care, în funcție de riscurile la care sunt sau pot fi expuse, este adecvat ca distribuție, calitate și cantitate. De asemenea, statele membre ar trebui să se asigure că instituțiile de credit și firmele de investiții aplică strategii și procese de evaluare și menținere a caracterului adecvat al capitalului lor intern.

(44)

Autorităților competente ar trebui să li se încredințeze responsabilitatea de a se asigura că instituțiile de credit au o bună organizare și fonduri proprii adecvate, ținând seama de riscurile la care aceste instituții sunt sau pot fi expuse.

(45)

Pentru a evita ca instituțiile prezente în mai multe state membre să fie supuse unor exigențe disproporționate ca urmare a responsabilităților care continuă să le revină autorităților competente din diverse state membre în ceea ce privește autorizarea și supravegherea, este esențial să se îmbunătățească semnificativ cooperarea dintre autoritățile competente. ABE ar trebui să faciliteze și să îmbunătățească cooperarea.

(46)

Pentru a asigura o disciplină de piață cuprinzătoare în întreaga Uniune, ar trebui ca autoritățile competente să publice informații privind desfășurarea activității instituțiilor de credit și a firmelor de investiții. Astfel de informații ar trebui să fie suficiente pentru a permite o comparare a abordărilor adoptate de diferitele autorități competente din statele membre și să completeze cerințele conținute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind divulgarea informațiilor tehnice de către instituții.

(47)

Supravegherea instituțiilor pe bază consolidată urmărește protejarea intereselor deponenților și investitorilor instituțiilor, precum și asigurarea stabilității sistemului financiar. Pentru a fi cât mai eficientă, supravegherea pe bază consolidată ar trebui, prin urmare, să se aplice tuturor grupurilor bancare, inclusiv celor ale căror întreprinderi-mamă nu sunt instituții de credit sau firmele de investiții. Statele membre ar trebui să asigure autorităților competente instrumentele juridice necesare pentru a putea exercita acest tip de supraveghere.

(48)

În cazul grupurilor cu activități diversificate ale căror întreprinderi-mamă controlează cel puțin o filială, autoritățile competente ar trebui să poată evalua situația financiară a fiecărei instituții de credit sau firme de investiții din cadrul unui asemenea grup. Autoritățile competente ar trebui să dețină cel puțin mijloacele de obținere, din partea tuturor întreprinderilor din cadrul unui grup, a informațiilor necesare pentru îndeplinirea funcțiilor pe care le dețin. În cazul grupurilor de întreprinderi care desfășoară o gamă întreagă de activități financiare, ar trebui să se pună bazele unei cooperări între autoritățile responsabile cu supravegherea diferitelor sectoare financiare.

(49)

Statele membre ar trebui să poată refuza sau retrage autorizația unei instituții de credit în cazul anumitor structuri de grup considerate a fi necorespunzătoare pentru desfășurarea activităților bancare, deoarece asemenea structuri nu pot fi supravegheate în mod eficient. În acest sens, autoritățile competente ar trebui să aibă competențele necesare pentru a asigura administrarea sănătoasă și prudențială a instituțiilor de credit. Pentru a asigura în Uniune o cultură bancară sustenabilă și diversă, care servește în principal interesului cetățenilor Uniunii, ar trebui încurajate activitățile bancare la scară mică, cum ar fi cele desfășurate de casele de ajutor reciproc și de cooperativele de credit.

(50)

Mandatele autorităților competente ar trebui să ia în considerare, în mod corespunzător, dimensiunea Uniunii. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să ia în calcul în mod corespunzător efectul deciziilor lor nu numai asupra stabilității sistemului financiar aflat în jurisdicția lor, ci și din toate celelalte state membre implicate. Sub rezerva legislației naționale, principiul respectiv ar trebui să servească promovării stabilității financiare în Uniune și nu să constrângă juridic autoritățile competente să obțină un anumit rezultat.

(51)

Criza financiară a demonstrat existența unor legături între sectorul bancar și așa-numitul „sistem bancar paralel”. O parte din sistemul bancar paralel separă, în mod util, riscurile de sectorul bancar și, drept urmare, evită posibile efecte negative asupra contribuabililor și impactul sistemic. Cu toate acestea, o înțelegere mai profundă a operațiunilor sistemului bancar paralel și a legăturilor dintre acestea și entitățile din sectorul financiar, precum și adoptarea unor reglementări mai stricte pentru a asigura transparență, o reducere a riscului sistemic și eliminarea oricăror practici necorespunzătoare sunt necesare pentru stabilitatea sistemului financiar. Prezentarea de către instituții a unor informații suplimentare poate realiza unele dintre aceste obiective, însă este necesară și o nouă reglementare specifică.

(52)

Transparența sporită privind activitățile instituțiilor și, în special, privind profiturile realizate, impozitele plătite și subvențiile primite este esențială pentru recâștigarea încrederii cetățenilor Uniunii față de sectorul financiar. Prin urmare, raportarea obligatorie în domeniul menționat poate fi considerată un element important al responsabilității corporative a instituțiilor față de factorii interesați și de societate.

(53)

Anumite deficiențe din guvernanța corporativă a unui număr de instituții de credit au contribuit la asumarea de riscuri excesive și imprudente în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul instituțiilor individuale și la probleme sistemice atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel global. Dispozițiile foarte generale privind guvernanța instituțiilor și caracterul neobligatoriu al unei părți importante a cadrului de guvernanță corporativă, care se bazează în esență pe coduri de conduită voluntare, nu au încurajat în mod suficient punerea în aplicare eficientă a unor practici solide de guvernanță corporativă de către instituții. În unele cazuri, absența unor mecanisme de control eficiente în cadrul instituțiilor a avut ca rezultat lipsa unei supravegheri eficiente a procesului decizional de administrare, ceea ce a încurajat strategiile de administrare axate pe obiective pe termen scurt și extrem de riscante. Rolul neclar al autorităților competente în supravegherea sistemelor de guvernanță corporativă ale instituțiilor nu a permis o supraveghere suficientă a eficienței proceselor de guvernanță internă.

(54)

Pentru a contracara posibilele efecte negative pe care mecanismele de guvernanță corporativă concepute necorespunzător le pot avea asupra unei administrări sănătoase a riscurilor, statele membre ar trebui să introducă principii și standarde care să asigure o supraveghere eficientă de către organul de conducere, să promoveze o cultură solidă a riscurilor la toate nivelurile instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții și să permită autorităților competente să monitorizeze gradul de adecvare al mecanismelor de guvernanță internă. Principiile și standardele respective ar trebui aplicate ținând seama de natura, amploarea și complexitatea activităților instituțiilor. Statele membre ar trebui să poată impune principii de guvernanță corporativă și standarde suplimentare față de cele prevăzute în prezenta directivă.

(55)

În statele membre sunt utilizate diferite structuri de guvernanță. În majoritatea cazurilor o structură a consiliului unitară sau duală, este folosită. Definițiile utilizate în prezenta directivă au obiectivul de a cuprinde toate structurile existente, fără a recomanda în mod special vreuna dintre ele. Definițiile au caracter pur funcțional și vizează stabilirea de norme care să asigure un anumit rezultat, indiferent de dreptul intern al societăților comerciale aplicabil instituțiilor din fiecare stat membru. Prin urmare, definițiile ar trebui să nu aducă atingere alocării generale a competențelor în conformitate cu dreptul intern al societăților comerciale.

(56)

Un „organ de conducere” ar trebui să aibă funcții executive și de supraveghere. Competențele și structura organelor de conducere diferă de la un stat membru la altul. În statele membre în care structura organelor de conducere constă dintr-un singur nivel, un consiliu de administrație unic execută de obicei sarcini de conducere și de supraveghere. În statele membre în care există un sistem bazat pe două niveluri, funcția de supraveghere este exercitată de un consiliu de supraveghere separat, care nu are funcții executive, iar acestea din urmă sunt exercitate de un consiliu de administrație separat care este responsabil și răspunzător pentru gestiunea de zi cu zi a întreprinderii. Astfel, diferitelor entități din cadrul organului de conducere le sunt atribuie sarcini diferite.

(57)

Rolul membrilor cu funcții neexecutive ai organului de conducere în cadrul unei instituții ar trebui să fie și de a critica într-un mod constructiv strategia instituției și, astfel, de a aduce o contribuție la dezvoltarea acesteia, examinarea performanței conducerii în îndeplinirea obiectivelor convenite, asigurarea faptului că informațiile financiare sunt corecte și că controalele financiare și sistemele de administrare a riscului sunt robuste și bine întemeiate, examinarea felului în care este concepută și pusă în aplicare politica instituțiilor în materie de remunerare și exprimarea unor puncte de vedere obiective privind resursele, numirile și standardele de conduită.

(58)

Pentru a monitoriza în mod eficient măsurile și deciziile de administrare, organul de conducere al unei instituții ar trebui să dedice timp suficient pentru a-i permite exercitarea funcțiilor sale și să fie capabil să înțeleagă activitatea instituției, principalele sale expuneri la risc și implicațiile activității și ale strategiei de risc. Un membru al organului de conducere care cumulează prea multe funcții de conducere nu ar dispune de timpul necesar îndeplinirii rolului de supraveghere menționat. Prin urmare, este necesar să se limiteze numărul de directorate pe care un membru al organului de conducere al unei instituții le poate deține simultan la diverse entități. Cu toate acestea, funcțiile de conducere în cadrul unor organizații care nu urmăresc, în principal, obiective comerciale, cum ar fi organizațiile nonprofit sau de caritate, nu ar trebui avute în vedere în sensul aplicării unei astfel de limite.

(59)

Pentru numirea membrilor organului de conducere, acționarii sau membrii unei instituții ar trebui să aibă în vedere dacă candidații posedă cunoștințele, calificările și competențele necesare pentru a asigura administrarea adecvată și prudentă a instituției. Principiile respective ar trebui să fie exercitate și expuse prin proceduri de numire transparente și deschise, în ceea ce îi privește pe membrii organului de conducere.

(60)

Lipsa monitorizării de către organele de conducere a deciziilor de administrare se datorează în parte fenomenului de conformism al grupului. Acest fenomen este cauzat, printre altele, de o lipsă a diversității în componența organelor de conducere. Pentru a încuraja opiniile independente și contestarea critică, componența organelor de conducere ale instituțiilor ar trebui să fie suficient de diversificată în ceea ce privește vârsta, sexul, originea geografică, educația și experiența profesională, pentru a reuni opinii și tipuri de experiență variate. Echilibrul dintre bărbați și femei este deosebit de important pentru a asigura reprezentarea adecvată a populației. În special, instituțiile care nu îndeplinesc pragul de reprezentare al sexului subreprezentat ar trebui să ia măsuri corespunzătoare cu prioritate. Reprezentarea angajaților în organele de conducere ar putea, de asemenea, să fie văzută drept un mod pozitiv de a spori diversitatea, prin faptul că adaugă o perspectivă-cheie și o cunoaștere reală a funcționării interne a instituțiilor. Organe de conducere cu o componență mai diversă ar trebui să poată monitoriza mai eficient conducerea și, prin urmare, să contribuie la îmbunătățirea supravegherii riscurilor și a rezilienței instituțiilor. Prin urmare, diversitatea ar trebui să fie unul dintre criteriile stabilirii componenței organelor de conducere. Diversitatea ar trebui să fie, de asemenea, tratată la nivel mai general prin politica de recrutare a instituțiilor. De exemplu, această politică ar trebui să încurajeze instituțiile să selecteze candidați de pe liste scurte care să includă ambele sexe.

(61)

Pentru consolidarea conformității juridice și a guvernanței corporative, statele membre ar trebui să stabilească mecanisme eficace și fiabile pentru a încuraja informarea autorităților competente cu privire la încălcările posibile sau reale ale dispozițiilor naționale de transpunere a prezentei directive și a Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Angajații care raportează încălcări comise în propriile lor instituții ar trebui să beneficieze de protecție deplină.

(62)

Politicile de remunerare care încurajează asumarea de riscuri excesive pot submina administrarea sănătoasă și eficientă a riscurilor în cadrul instituțiilor de credit și al firmelor de investiții. Membrii G-20 s-au angajat să implementeze principiile și standardele de punere în aplicare ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară (FSB) pentru practici sănătoase de remunerare, care abordează problema posibilelor efecte negative pe care mecanismele de guvernanță corporativă concepute necorespunzător le pot avea asupra unei administrări sănătoase a riscurilor și asupra controlului asumării riscurilor de către persoanele fizice. Prezenta directivă urmărește punerea în aplicare, la nivelul Uniunii, a principiilor și standardelor internaționale, prin introducerea unei obligații exprese pentru instituțiile de credit și firmele de investiții de a stabili și menține, pentru categoriile de personal ale căror activități profesionale au un impact important asupra profilului de risc al instituțiilor de credit și al firmelor de investiții, politici și practici de remunerare compatibile cu o gestiune eficientă a riscurilor.

(63)

Pentru ca instituțiile să aplice politici de remunerare sănătoase, este necesar să se specifice principii clare privind guvernanța și structura politicilor de remunerare. În special, politicile de remunerare ar trebui să corespundă apetitului pentru risc, valorilor și intereselor pe termen lung ale instituției de credit sau ale firmei de investiții. În acest scop, evaluarea componentei remunerării care depinde de performanțe ar trebui să se bazeze pe rezultatele pe termen lung și să ia în considerare riscurile actuale și viitoare asociate acestor performanțe.

(64)

Când se are în vedere politica privind remunerația variabilă, ar trebui să se stabilească o distincție între remunerația fixă, care include plăți, contribuții la pensie standard proporționale sau beneficii (atunci când acestea nu au în vedere criteriile de performanță) și remunerația variabilă, care include plăți suplimentare sau beneficii în funcție de performanță sau, în cazuri excepționale, alte elemente contractuale, dar nu cele care fac parte din pachetele salariale standard (cum ar fi asistența medicală, creșa sau contribuțiile la pensie standard proporționale). Ar trebui incluse atât beneficiile pecuniare, cât și cele nepecuniare.

(65)

În orice caz, pentru a evita riscuri excesive, ar trebui fixată o valoare maximă a raportului dintre componenta fixă și cea variabilă a remunerației totale. În acest sens, ar trebui asigurat un anumit rol acționarilor, asociaților sau membrilor instituțiilor. Statele membre ar trebui să poată stabili cerințe mai stricte în ceea ce privește relația dintre componentele variabilă și fixă ale remunerației totale. În vederea încurajării utilizării instrumentelor de capital sau de credit care sunt datorate în cadrul unor acorduri de reportare pe termen lung drept componente de remunerație variabilă, statele membre ar trebui să poată permite instituțiilor, între anumite limite, să aplice o rată de actualizare fictivă pentru calcularea unor astfel de instrumente în scopul aplicării valorii maxime. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să nu aibă obligativitatea punerii la dispoziție a unei astfel de facilități sau ar trebui să poată să o pună la dispoziție în vederea aplicării unui procent maxim mai scăzut din remunerația variabilă totală decât prevede prezenta directivă. În vederea asigurării unei abordări armonizate și coerente care să garanteze condiții de concurență echitabile în cadrul pieței interne, ABE ar trebui să ofere orientări adecvate privind rata de actualizare fictivă aplicabilă care ar trebui utilizată.

(66)

Pentru ca concepția politicilor de remunerare să facă parte integrantă din administrarea riscurilor instituției, organul de conducere ar trebui să adopte și să revizuiască periodic politicile de remunerare în vigoare. Dispozițiile prezentei directive privind remunerarea ar trebui să reflecte în mod proporțional de diferențele dintre diferitele tipuri de instituții, având în vedere dimensiunea, organizarea internă natura, obiectul și complexitatea activităților lor. În special, ar fi disproporționat să se impună anumitor tipuri de firme de investiții respectarea tuturor acestor principii.

(67)

Pentru a proteja și a favoriza stabilitatea financiară în Uniune și pentru a aborda problema evitării cerințelor prevăzute în prezenta directivă, autoritățile competente ar trebui să garanteze respectarea principiilor și normelor privind remunerarea pentru instituții pe o bază consolidată, și anume la nivel de grup, întreprindere-mamă și filială, inclusiv sucursale și filiale cu sediul în țări terțe.

(68)

Deoarece politicile de remunerare și sistemele de stimulente concepute necorespunzător pot spori până la un nivel inacceptabil riscurile la care sunt expuse instituțiile de credit și firmele de investiții, ar trebui luate măsuri prompte de remediere și, dacă este necesar, măsuri corective adecvate. Prin urmare, este necesar ca autoritățile competente să aibă competența de a impune instituțiilor relevante măsuri calitative sau cantitative destinate să soluționeze problemele identificate în ceea ce privește politicile de remunerare în cadrul supravegherii prudențiale.

(69)

Dispozițiile privind remunerarea ar trebui să nu aducă atingere exercitării depline a drepturilor fundamentale garantate de articolul 153 alineatul (5) din TFUE, principiilor generale ale dreptului intern al contractelor și cel al muncii, a dreptului Uniunii și dreptului intern privind drepturile acționarilor și implicării și responsabilității generale a organelor de conducere ale instituției în cauză, și nici, acolo unde este cazul, drepturilor partenerilor sociali de a încheia și aplica acorduri colective, în conformitate cu dreptul și uzanțele interne.

(70)

Cerințele de fonduri proprii pentru riscul de credit și riscul de piață ar trebui să se bazeze pe ratinguri de credit externe doar în măsura în care este necesar. În cazul în care riscul de credit este semnificativ, instituțiile ar trebui, în general, să încerce să implementeze abordări bazate pe ratinguri interne sau modele interne. Cu toate acestea, se pot adopta abordări standardizate care se bazează pe ratinguri externe atunci când riscul de credit este mai puțin semnificativ, ceea ce se întâmplă în general în cazul instituțiilor mai puțin sofisticate, al categoriilor de expuneri nesemnificative sau în situațiile în care adoptarea unor abordări interne ar fi excesiv de împovărătoare.

(71)

Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE reprezintă unul dintre pilonii pe care s-a construit încrederea excesivă în ratingurile de credit externe. Prezenta directivă ar trebui să ia în considerare concluziile formulate de G-20 și principiile CSF pentru reducerea încrederii excesive acordate ratingurilor de credit externe. Prin urmare, instituțiile ar trebui încurajate să utilizeze mai curând ratinguri interne decât ratinguri de credit externe, chiar și în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii.

(72)

Încrederea excesivă în ratingurile de credit externe ar trebui redusă, iar efectele automate care derivă din acestea ar trebui eliminate în mod treptat. Prin urmare, instituțiile ar trebui obligate să instituie criterii și procese decizionale riguroase pentru acordarea creditelor. Instituțiile ar trebui să poată utiliza ratingurile de credit externe ca unul dintre mai mulți factori în cadrul procesului respectiv, dar instituțiile ar trebui să nu se bazeze în mod exclusiv sau mecanic pe acestea.

(73)

Recunoașterea unei agenții de rating de credit drept instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) ar trebui să nu contribuie la împiedicarea accesului la o piață deja dominată de trei întreprinderi. Fără a face procesul mai ușor sau mai puțin exigent, ABE, băncile centrale ale statelor membre și BCE ar trebui să prevadă recunoașterea mai multor agenții de rating de credit drept ECAI, în scopul de a deschide piața și pentru alte întreprinderi.

(74)

Având în vedere gama largă de abordări adoptate de instituțiile care utilizează metode bazate pe modele interne, este important ca autoritățile competente și ABE să aibă o imagine clară a gamei de valori pentru activele ponderate la risc și cerințele de fonduri proprii care rezultă pentru expuneri similare în cadrul unor astfel de abordări. În acest scop, instituțiile ar trebui să aibă obligația de a furniza autorităților competente rezultatele modelelor interne aplicate portofoliilor de referință dezvoltate de ABE care vizează o gamă largă de expuneri. Pe baza informațiilor primite, autoritățile competente ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a asigura faptul că asemănările sau diferențele dintre rezultatele pentru aceeași expunere se justifică din punctul de vedere al riscurilor asumate. La un nivel mai general, autoritățile competente și ABE ar trebui să asigure faptul că alegerea între o metodă bazată pe modele interne și o metodă standard nu duce la subestimarea cerințelor de fonduri proprii. Cu toate că cerințele de fonduri proprii pentru riscul operațional sunt mai greu de alocat la nivelul fiecărei expuneri în parte și, prin urmare, este necesar să se excludă această categorie de risc din procesul de aplicare a bazei de referință, autoritățile competente ar trebui totuși să țină pasul cu evoluțiile din cadrul metodelor bazate pe modele interne de abordare a riscului operațional, cu scopul de a monitoriza gama de practici utilizate și de a îmbunătăți metodele de supraveghere.

(75)

Ar trebui să se încurajeze un tip de creditare bazat pe relații de afaceri, în care informațiile acumulate pe baza unei relații continue de afaceri cu clienții sunt folosite pentru a obține o calitate mai bună a procedurilor de „due diligence” și a evaluării riscurilor, față de calitatea oferită de informațiile standardizate și de ratingurile de credit.

(76)

În ceea ce privește supravegherea lichidităților, responsabilitatea ar trebui să le revină statelor membre de origine, de îndată ce se aplică criterii detaliate pentru cerința privind lichiditățile. Prin urmare, este necesar să se realizeze coordonarea supravegherii în acest domeniu pentru a introduce supravegherea de către statul membru de origine la momentul respectiv. Pentru a asigura o supraveghere eficientă, autoritățile competente ale statului membru de origine și ale celui gazdă ar trebui să coopereze mai strâns în domeniul lichidităților.

(77)

Dacă, în cadrul unui grup, activele lichide ale unei instituții sunt suficiente, într-o situație de criză, pentru a acoperi nevoile de lichidități ale unui alt membru al grupului respectiv, autoritățile competente ar trebui să poată excepta o instituție de la cerințele privind lichiditatea și aplica respectivele cerințe pe bază consolidată.

(78)

Măsurile luate în conformitate cu prezenta directivă ar trebui să nu intre în conflict cu măsurile luate în conformitate cu Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit (9). Măsurile de supraveghere ar trebui să nu conducă la discriminare între creditorii din state membre diferite.

(79)

Ținând cont de criza financiară și de mecanismele prociclice care au contribuit la declanșarea acesteia și la agravarea efectelor sale, FSB, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) și G-20 au emis recomandări pentru atenuarea efectelor prociclice ale reglementărilor financiare. În decembrie 2010, BCBS a publicat noi standarde internaționale de reglementare privind adecvarea capitalului bancar (normele Basel III), inclusiv norme care impun constituirea unor amortizoare de conservare a capitalului și amortizoare anticiclice de capital.

(80)

Prin urmare, este oportun să se ceară instituțiilor de credit și firmelor de investiții relevante să dețină, pe lângă cerințele de fonduri proprii, un amortizor de conservare a capitalului și un amortizor anticiclic de capital pentru a garanta că acestea acumulează, în perioadele de creștere economică, o bază de capital suficientă pentru a absorbi pierderile din perioadele de criză. Amortizorul anticiclic de capital ar trebui să fie constituită în perioadele de creștere agregată a creditului și a altor clase de active cu impact semnificativ asupra profilului de risc al unor astfel de instituțiilor de credit și al firmelor de investiții considerate a fi asociate cu o creștere a riscului sistemic, și eliminată în perioadele de criză.

(81)

Pentru a garanta că amortizoarele anticiclice de capital reflectă corect riscul de creștere excesivă a creditului la care este expus sectorul bancar, instituțiile de credit și firmele de investiții ar trebui să calculeze amortizoarele specifice instituției ca o medie ponderată a ratelor amortizoarelor anticiclice care se aplică în țările în care aceste instituții sunt expuse unui risc de credit. Prin urmare, fiecare stat membru ar trebui să desemneze o autoritate responsabilă cu stabilirea trimestrială a ratei amortizorului anticiclic pentru expunerile de pe teritoriul său. Această rată a amortizorului ar trebui să țină seama de creșterea nivelurilor creditului și de modificarea indicatorului credite/PIB din statul membru respectiv, precum și de orice alte variabile relevante pentru riscurile la adresa stabilității sistemului financiar.

(82)

Pentru a promova o coerență internațională în ceea ce privește stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice, BCBS a elaborat o metodologie pe baza indicatorului credit/PIB. Acesta ar trebui să fie un punct de pornire comun pentru deciziile autorităților naționale relevante cu privire la ratele amortizoarelor, însă nu ar trebui să dea naștere unei stabiliri automate a amortizoarelor sau unei obligații pentru autoritatea desemnată. Rata amortizorului ar trebui să reflecte, în mod semnificativ, ciclul de creditare și riscurile datorate creșterii excesive a creditelor în statul membru și ar trebui să țină seama în mod corespunzător de caracteristicile economiei naționale.

(83)

Restricțiile referitoare la remunerația variabilă constituie un element important în asigurarea faptului că instituțiile de credit și firmele de investiții își refac nivelurile de capital după ce au apelat la amortizorul de capital. Instituțiile de credit și firmele de investiții fac deja obiectul principiului conform căruia primele și plățile discreționare care constituie remunerația variabilă pentru acele categorii de personal ale căror activități profesionale au un impact important asupra profilului de risc al instituției trebuie să fie sustenabile, având în vedere situația financiară a instituției. Pentru a garanta că o instituție își reface nivelurile de fonduri proprii în timp util, este necesar să se alinieze acordarea de remunerații variabile și beneficii discreționare de tipul pensiilor cu situația profitului instituției pe întreaga perioadă în care nu este îndeplinită cerința amortizorului combinat, luând în considerare soliditatea pe termen lung a instituției.

(84)

Instituțiile ar trebui să abordeze și să controleze toate riscurile de concentrare prin intermediul unor politici și proceduri scrise. Dată fiind natura expunerilor sectorului public, controlul riscurilor de concentrare este mai eficient decât ponderarea riscurilor expunerilor respective, dată fiind dimensiunea acestora și dificultățile de calibrare a cerințelor de fonduri proprii. La momentul oportun, Comisia ar trebui să transmită un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la modificările dorite la tratamentul prudențial al riscului de concentrare.

(85)

Statele membre ar trebui să poată solicita anumitor instituții să dețină, în plus față de un amortizor de conservare a capitalului și de un amortizor anticiclic de capital, și o amortizor pentru risc sistemic, pentru a preveni și atenua riscurile sistemice sau macroprudențiale neciclice pe termen lung care nu sunt prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care există un risc de perturbare a sistemului financiar care poate să genereze consecințe negative semnificative pentru sistemul financiar și economia reală dintr-un anumit stat membru. Rata amortizorului pentru risc sistemic ar trebui să se aplice tuturor instituțiilor sau uneia sau mai multor subdiviziuni ale instituțiilor respective, în cazul în care instituțiile prezintă profiluri de riscuri similare în activitățile lor de afaceri.

(86)

În vederea asigurării unei supravegheri macroprudențiale coerente în întreaga Uniune, este oportun ca Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) să elaboreze principii adaptate economiei Uniunii și să fie responsabil cu monitorizarea aplicării acestora. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice CERS să ia măsurile pe care le consideră necesare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru risc sistemic (10).

(87)

Statele membre ar trebui să poată recunoaște rata amortizorului pentru risc sistemic stabilită de un alt stat membru și pot aplica respectiva rată a amortizorului în cazul instituțiilor autorizate la nivel intern pentru expunerile situate în statul membru care a stabilit rata amortizorului. Totodată, statul membru care stabilește rata amortizorului ar trebui să poată solicita CERS să emită o recomandare, astfel cum se menționează la articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, adresată unuia sau mai multor state membre care pot recunoaște rata amortizorului pentru risc sistemic, prin care să le recomande să facă acest lucru. O astfel de recomandare face obiectul regulii „conformare sau justificare” exprimată la articolul 3 alineatul (2) și la articolul 17 din regulamentul menționat.

(88)

Este oportun să se realizeze o coordonare a deciziilor statelor membre cu privire la ratele amortizoarelor anticiclice. În acest sens, CERS, la solicitarea autorităților competente sau desemnate, ar putea facilita discuțiile între astfel de autorități cu privire la stabilirea ratelor propuse pentru amortizoare, inclusiv a variabilelor relevante.

(89)

În cazul în care o instituție de credit sau o firmă de investiții nu îndeplinește pe deplin cerința privind amortizorul combinat, ar trebui să se aplice măsuri menite să asigure refacerea în timp util a nivelurilor fondurilor proprii. În vederea conservării capitalului, este oportun să se impună restricții proporționale privind distribuirile discreționare de profituri, inclusiv plăți de dividende și plăți de remunerații variabile. Pentru a garanta că aceste instituții sau firme să au o strategie credibilă de refacere a nivelurilor fondurilor proprii, acestea ar trebui să aibă obligația de a elabora și a conveni cu autoritățile competente un plan de conservare a capitalului care să stabilească modul în care vor fi aplicate restricțiile privind distribuirile, precum și alte măsuri pe care instituția sau firma intenționează să le ia pentru a asigura pe deplin respectarea cerințelor de amortizoare.

(90)

Se preconizează ca autoritățile să impună cerințe de fonduri proprii mai ridicate instituțiilor globale de importanță sistemică (G-SII), pentru a compensa riscul mai ridicat pe care îl reprezintă aceste instituții pentru sistemul financiar și potențialul impact al eșecului acestora asupra contribuabililor. În cazul în care o autoritate impune amortizorul pentru risc sistemic, iar amortizorul pentru G-SII se aplică, ar trebui să se aplice cea mai mare dintre cele două valori. În cazul în care amortizorul pentru risc sistemic se aplică numai expunerilor interne, aceasta ar trebui să fie cumulată cu amortizorul pentru G-SII sau cu amortizorul pentru alte instituții de importanță sistemică (O-SII) care se aplică în conformitate cu prezenta directivă.

(91)

Standardele tehnice în materie de servicii financiare ar trebui să asigure o armonizare coerentă și o protecție adecvată a deponenților, investitorilor și consumatorilor din întreaga Uniune. Este eficient și oportun să se încredințeze ABE, ca organism cu înaltă specializare, sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare care nu implică alegeri strategice și de a le înainta Comisiei. Pentru elaborarea standardelor tehnice, ABE ar trebui să asigure procese administrative și de raportare eficace.

(92)

Comisia ar trebui, în temeiul articolului 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, să adopte prin acte delegate standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE în domeniul autorizărilor și al achizițiilor de participații semnificative la instituții de credit, al schimburilor de informații între autoritățile competente, al exercitării libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii, al cooperării în materie de supraveghere, al politicilor de remunerare ale instituțiilor de credit și ale firmelor de investiții și al supravegherii societăților financiare holding mixte. Comisia și ABE ar trebui să se asigure că standardele respective pot fi aplicate de către toate instituțiile vizate într-o manieră proporțională cu natura, amploarea și complexitatea instituțiilor și activităților acestora.

(93)

Având în vedere detaliile și numărul standardelor tehnice de reglementare care urmează să fie adoptate în temeiul prezentei directive, în cazul în care Comisia adoptă un standard tehnic de reglementare care este identic cu proiectul de standard tehnic de reglementare prezentat de ABE, perioada în care Parlamentul European sau Consiliul pot prezenta obiecții cu privire la un standard tehnic de reglementare ar trebui, după caz, să fie extinsă pentru încă o lună. În plus, Comisia ar trebui să vizeze adoptarea standardelor tehnice de reglementare în timp util pentru a permite Parlamentului European și Consiliului să beneficieze de întreaga perioadă de control, ținând cont de volumul și complexitatea standardelor tehnice de reglementare și de detaliile regulamentelor de procedură, de calendarul activităților și de componența Parlamentului European și a Consiliului.

(94)

Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE în domeniul autorizării și al achizițiilor de participații semnificative la instituții de credit, al schimburilor de informații între autoritățile competente, al cooperării în materie de supraveghere, al cerințelor prudențiale specifice și al divulgării de informații de către autoritățile de supraveghere, prin intermediul actelor de punere în aplicare, în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(95)

Pentru a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui să se confere Comisiei competențe de punere în aplicare. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (11).

(96)

Pentru a preciza cerințele prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să se delege Comisiei competența de a adopta acte legislative, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce privește clarificarea definițiilor și a terminologiei folosite în prezenta directivă, extinderea listei activităților care fac obiectul recunoașterii reciproce și îmbunătățirea schimbului de informații privind sucursalele instituțiilor de credit. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(97)

Trimiterile la Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui să se interpreteze ca trimiteri la prezenta directivă și la Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(98)

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar (12), Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (13), Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (14), Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică (15) și Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind Administratorii fondurilor de investiții alternative (16) se referă la dispoziții din Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE privind cerințele de fonduri proprii care ar trebui să fie prevăzute în prezenta directivă și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Drept urmare, trimiterile din respectivele directive la Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui să se interpreteze ca trimiteri la dispozițiile care reglementează cerințele de fonduri proprii din prezenta directivă și din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(99)

Pentru a permite elaborarea de standarde tehnice astfel încât instituțiile care aparțin unui conglomerat financiar să aplice metode de calcul adecvate pentru stabilirea capitalului necesar pe bază consolidată, Directiva 2002/87/CE ar trebuie modificată în consecință.

(100)

Pentru ca piața bancară internă să opereze cu o eficiență sporită, iar cetățenii Uniunii să dispună de niveluri adecvate de transparență, este necesar ca autoritățile competente să publice, astfel încât să se poată face comparații adecvate, informații despre modul în care se aplică prezenta directivă.

(101)

În ceea ce privește supravegherea lichidităților, ar trebui să se prevadă o perioadă de tranziție care să permită statelor membre să pregătească intrarea în vigoare a regimului de reglementare care include criterii detaliate pentru cerința privind lichiditățile.

(102)

În vederea asigurării unei tranziții stabile, ușoare și progresive din partea instituțiilor la noile cerințe în materie de lichiditate și finanțare stabilă de la nivelul Uniunii, autoritățile competente ar trebui să utilizeze pe deplin competențele lor de supraveghere în temeiul prezentei directive și în temeiul oricărui drept intern aplicabil. În mod special, autoritățile competente ar trebui să evalueze dacă este necesară aplicarea unor sancțiuni administrative sau a altor măsuri administrative, inclusiv a unor taxe prudențiale, al căror nivel ar trebui să fie corelat în general cu diferența dintre poziția lichidității reală a unei instituții și cerințele în materie de lichiditate și finanțare stabilă. La efectuarea acestei evaluări, autoritățile competente ar trebui să țină seama în mod corespunzător de situația pieței. Astfel de sancțiuni administrative sau alte măsuri administrative ar trebui să se aplice până la punerea în aplicare la nivelul Uniunii a actelor juridice detaliate privind cerințele în materie de lichiditate și finanțare stabilă.

(103)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (17) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organismele comunitare și privind libera circulație a acestor date (18) ar trebui să se aplice pe deplin prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentei directive.

(104)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume introducerea unor norme privind accesul la activitatea instituțiilor și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, date fiind amploarea și efectele acțiunii propuse, pot fi, prin urmare, realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, enunțat la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(105)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative, din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care explică relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(106)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a adoptat un aviz (19).

(107)

Directiva 2002/87/CE ar trebuie modificată în consecință iar Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui să fie abrogate,

(a)

accesul la activitatea instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (denumite în continuare împreună „instituții”);

(b)

competențe și instrumente pentru supravegherea prudențială a instituțiilor de către autoritățile competente;

(c)

supravegherea prudențială a instituțiilor de către autoritățile competente într-o manieră coerentă cu normele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(d)

cerințe de publicare pentru autoritățile competente în domeniul reglementării și supravegherii prudențiale a instituțiilor.

1.

accesul la activitatea firmelor de investiții, în măsura în care este reglementată de Directiva 2004/39/CE;

2.

bănci centrale;

3.

oficii poștale care efectuează operațiuni de virament;

4.

în Belgia, „Institut de Réescompte et de Garantie/Herdiscontering- en Waarborginstituut”;

5.

în Danemarca, „Eksport Kredit Fonden”, „Eksport Kredit Fonden A/S”, „Danmarks Skibskredit A/S” și „KommuneKredit”;

6.

în Germania, „Kreditanstalt für Wiederaufbau”, întreprinderi care, în sensul „Wohnungsgemeinnützigkeitsgesetz”, sunt recunoscute ca organisme ale politicii naționale în domeniul locuințelor și care nu sunt angajate în principal în tranzacții bancare, precum și întreprinderi care, în sensul legii respective, sunt recunoscute ca organisme de interes public în domeniul locuințelor;

7.

în Estonia, „hoiu-laenuühistud”, ca întreprinderi cooperative care sunt recunoscute în conformitate cu „hoiu-laenuühistu seadus”;

8.

în Irlanda, „credit unions” și „friendly societies”;

9.

în Grecia, „Ταμείο Παρακαταυηκών και Δανείων” (Tamio Parakatathikon kai Danion);

10.

în Spania, „Instituto de Crédito Oficial”;

11.

în Franța, „Caisse des dépôts et consignations”;

12.

în Italia, „Cassa depositi e prestiti”;

13.

în Letonia, „krājaizdevu sabiedrības”, întreprinderi care sunt recunoscute în conformitate cu „krājaizdevu sabiedrību likums” ca întreprinderi cooperative prestatoare de servicii financiare numai către membrii lor;

14.

în Lituania, „kredito unijos” altele decât „Centrinė kredito unija”;

15.

în Ungaria, „MFB Magyar Fejlesztési Bank Zártkörűen Működő Részvénytársaság” și „Magyar Export-Import Bank Zártkörűen Működő Részvénytársaság”;

16.

în Țările de Jos, „Nederlandse Investeringsbank voor Ontwikkelingslanden NV”, „NV Noordelijke Ontwikkelingsmaatschappij”, „NV Industriebank Limburgs Instituut voor Ontwikkeling en Financiering”, precum și „Overijsselse Ontwikkelingsmaatschappij NV”;

17.

în Austria, întreprinderile recunoscute ca asociații de interes public în domeniul locuințelor și „Österreichische Kontrollbank AG”;

18.

în Polonia, „Spółdzielcze Kasy Oszczędnościowo – Kredytowe” și „Bank Gospodarstwa Krajowego”;

19.

în Portugalia, „Caixas Económicas” existente la 1 ianuarie 1986, cu excepția celor constituite ca societăți anonime, precum și „Caixa Económica Montepio Geral”;

20.

în Slovenia, “SID-Slovenska izvozna in razvojna banka, d.d. Ljubljana”;

21.

în Finlanda, „Teollisen yhteistyön rahasto Oy/Fonden för industriellt samarbete AB” și „Finnvera Oyj/Finnvera Abp”;

22.

în Suedia, „Svenska Skeppshypotekskassan”;

23.

în Regatul Unit, „National Savings Bank”, „Commonwealth Development Finance Company Ltd”, „Agricultural Mortgage Corporation Ltd”, „Scottish Agricultural Securities Corporation Ltd”, „Crown Agents for overseas governments and administrations”, „credit unions” și „municipal banks”.

1.

„instituție de credit” înseamnă o instituție de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

2.

„firmă de investiții” înseamnă o firmă de investiții astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

3.

„instituție” înseamnă o instituție astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

4.

„firmă locală” înseamnă o firmă locală astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

5.

„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

6.

„întreprindere de reasigurare” înseamnă o întreprindere de reasigurare astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 6 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

7.

„organ de conducere” înseamnă un organ sau organe ale unei instituții, care sunt numite în conformitate cu dreptul intern, care sunt împuternicite să stabilească strategia, obiectivele și direcția generală a instituției, și care supraveghează și monitorizează procesul decizional de conducere, și include persoane care conduc în mod efectiv activitatea instituției;

8.

„organ de conducere în funcția sa de supraveghere” înseamnă organul de conducere care își îndeplinește rolul de supraveghere și monitorizare a procesului decizional de conducere;

9.

„conducere superioară” înseamnă persoanele fizice care exercită funcții de conducere în cadrul unei instituții și care sunt responsabili și răspunzători față de organul de conducere pentru activitatea de conducere curentă a instituției;

10.

„risc sistemic” înseamnă un risc de perturbare a sistemului financiar care poate avea consecințe negative foarte grave pentru sistemul financiar și pentru economia reală;

11.

„risc de model” înseamnă pierderea potențială pe care o poate suferi o instituție în urma deciziilor care s-ar putea baza, în special, pe rezultatul modelelor interne datorită erorilor în elaborarea, implementarea sau utilizarea unor astfel de modele;

12.

„inițiator” înseamnă un inițiator astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

13.

„sponsor” înseamnă un sponsor astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

14.

„întreprindere-mamă” înseamnă o întreprindere-mamă astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

15.

„filială” înseamnă o filială astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

16.

„sucursală” înseamnă o sucursală astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

17.

„întreprindere prestatoare de servicii auxiliare” înseamnă o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 18 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

18.

„societate de administrare a activelor” înseamnă o societate de administrare a activelor astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 19 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

19.

„societate financiară holding” înseamnă o societate financiară holding astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 20 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

20.

„societate financiară holding mixtă” înseamnă o societate financiară holding mixtă astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

21.

„societate holding cu activitate mixtă” înseamnă o societate holding cu activitate mixtă astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 22 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

22.

„instituție financiară” înseamnă o instituție financiară astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

23.

„entitate din sectorul financiar” înseamnă o entitate din sectorul financiar astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

24.

„instituție-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o instituție-mamă dintr-un stat membru astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 28 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

25.

„instituție-mamă din UE” înseamnă o instituție-mamă din UE astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 29 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

26.

„societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru” înseamnă societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 30 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

27.

„societate financiară holding-mamă din UE” înseamnă societate financiară holding-mamă din UE astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 31 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

28.

„societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 32 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

29.

„societate financiară holding mixtă-mamă din UE” înseamnă o societate financiară holding mixtă-mamă din UE astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 19 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

30.

„instituție de importanță sistemică” înseamnă o instituție-mamă din UE, un societate financiară holding-mamă din UE, un societate financiară holding mixtă-mamă din UE sau o instituție al cărei faliment sau a cărei funcționare defectuoasă ar putea declanșa un risc sistemic;

31.

„contraparte centrală” înseamnă o contraparte centrală astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 34 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

32.

„participație” înseamnă o participație astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 35 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

33.

„participație calificată” înseamnă o participație calificată astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 36 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

34.

„control” înseamnă control astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 37 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

35.

„legături strânse” înseamnă legături strânse astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 38 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

36.

„autoritate competentă” înseamnă o autoritate competentă astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

37.

„supraveghetor consolidant” înseamnă un supraveghetor consolidant astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 41 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

38.

„autorizație” înseamnă o autorizație astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 42 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

39.

„stat membru de origine” înseamnă stat membru de origine astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 43 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

40.

„stat membru gazdă” înseamnă stat membru gazdă astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 44 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

41.

„bănci centrale din cadrul SEBC” înseamnă bănci centrale din cadrul SEBC astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 45 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

42.

„bănci centrale” înseamnă bănci centrale astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 46 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

43.

„situație consolidată” înseamnă o situație consolidată astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 47 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

44.

„bază consolidată” înseamnă o bază consolidată astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 48 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

45.

„bază subconsolidată” înseamnă o bază subconsolidată astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 49 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

46.

„instrument financiar” înseamnă un instrument financiar astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 50 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

47.

„fonduri proprii” înseamnă fonduri proprii astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

48.

„risc operațional” înseamnă risc operațional astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 52 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

49.

„diminuarea riscului de credit” înseamnă diminuarea riscului de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 57 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

50.

„securitizare” înseamnă o securitizare astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

51.

„poziție de securitizare” înseamnă o poziție de securitizare astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 62 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

52.

„entitate special constituită în scopul securitizării” înseamnă o entitate special constituită în scopul securitizării astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 66 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

53.

„beneficii discreționare de tipul pensiilor” înseamnă beneficii discreționare de tipul pensiilor astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 73 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

54.

„portofoliu de tranzacționare” înseamnă un portofoliu de tranzacționare astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 86 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

55.

„piață reglementată” înseamnă o piață reglementată astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

56.

„efect de levier” înseamnă efect de levier astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 93 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

57.

„risc asociat folosirii excesive a efectului de levier” înseamnă un risc asociat folosirii excesive a efectului de levier astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 94 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

58.

„instituție externă de evaluare a creditului” înseamnă o instituție externă de evaluare a creditului astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 98 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

59.

„abordări interne” înseamnă abordările bazate pe ratinguri interne menționate la articolul 143 alineatul (1), cele bazate pe modele interne menționate la articolul 221, cele privind propriile estimări menționate le articolul 225, cele privind măsurătoarea avansată menționată la articolul 312 alineatul (2), metoda modelelor interne menționată la articolele 283 și 363 și abordarea privind evaluarea internă menționată la articolul 259 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(a)

autoritățile competente, ca părți la Sistemul european al supraveghetorilor financiari (SESF), cooperează în spiritul încrederii și al respectului deplin și reciproc, în special pentru a asigura circulația între ele și alte părți la SESF a unor informații pertinente și fiabile, în conformitate cu principiul cooperării loiale menționat la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

(b)

autoritățile competente participă la activitățile ABE și, dacă este cazul, la cele ale colegiilor autorităților de supraveghere;

(c)

autoritățile competente depun toate eforturile necesare pentru a respecta orientările și recomandările emise de ABE în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 și pentru a da curs avertizărilor și recomandărilor emise de CERS în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010;

(d)

autoritățile competente cooperează îndeaproape cu CERS;

(e)

mandatele naționale conferite autorităților competente nu impietează asupra îndeplinirii atribuțiilor care le revin în calitate de membri ai ABE, după caz ai CERS, sau în temeiul prezentei directive și al Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(a)

informațiile care trebuie furnizate autorităților competente în cererea de autorizare a instituțiilor de credit, inclusiv programul de activitate prevăzut la articolul 10;

(b)

cerințele aplicabile acționarilor și asociaților care dețin o participație calificată, în conformitate cu articolul 14; și

(c)

obstacolele care ar putea împiedica exercitarea efectivă a funcțiilor de supraveghere de către autoritatea competentă, astfel cum sunt menționate la articolul 14.

(a)

capitalul inițial nu este mai mic de 1 milion EUR,

(b)

statele membre în cauză notifică Comisia și ABE în legătură cu motivele pentru care au recurs la opțiunea respectivă.

(a)

o instituție de credit care este persoană juridică și care, în conformitate cu dreptul intern, are un sediu social, are sediul central în același stat membru în care se află sediul social;

(b)

o instituție de credit, alta decât cea menționată la litera (a), are sediul central în statul membru care i-a acordat autorizația și în care își desfășoară efectiv activitatea.

(a)

filiala unei instituții de credit autorizate în acel alt stat membru;

(b)

filiala unei întreprinderi-mamă a unei instituții de credit autorizate în alt stat membru;

(c)

controlată de aceleași persoane fizice sau juridice precum cele care controlează o instituție de credit autorizată în acel alt stat membru.

(a)

o filială a unei întreprinderi de asigurare sau a unei firme de investiții autorizate în Uniune;

(b)

o filială a unei întreprinderi-mamă a unei întreprinderi de asigurare sau a unei firme de investiții autorizate în Uniune;

(c)

controlată de aceleași persoane fizice sau juridice precum cele care controlează o întreprindere de asigurare sau o firmă de investiții autorizată în Uniune.

(a)

nu utilizează autorizația respectivă în termen de 12 luni, renunță în mod expres la aceasta sau își încetează activitatea pe o perioadă mai mare de șase luni, cu excepția cazului în care statul membru respectiv prevede că în astfel de situații autorizația expiră;

(b)

a obținut autorizația pe baza unor informații false sau prin orice alt mijloc ilegal;

(c)

nu mai îndeplinește condițiile care au stat la baza acordării autorizației;

(d)

nu mai îndeplinește cerințele prudențiale prevăzute în părțile a treia, a patra sau a șasea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau impuse în temeiul articolului 104 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 105 din prezenta directivă sau se consideră că nu își mai poate onora obligațiile față de creditori și, în special, nu mai prezintă garanții pentru activele încredințate ei de către deponenți;

(e)

se încadrează în una dintre situațiile pentru care dreptul intern prevede retragerea autorizației; sau

(f)

comite una dintre încălcările menționate la articolul 67 alineatul (1).

(a)

reputația potențialului achizitor;

(b)

reputația, cunoștințele, aptitudinile și experiența, astfel cum se menționează la articolul 91 alineatul (1), ale oricărui membru al organului de conducere și ale oricărui membru al conducerii superioare care va conduce activitatea instituției de credit ca urmare a proiectului de achiziție;

(c)

soliditatea financiară a potențialului achizitor, în special în ceea ce privește tipul de activitate desfășurată și prevăzută a se desfășura în cadrul instituției de credit vizate de proiectul de achiziție;

(d)

capacitatea instituției de credit de a respecta și de a continua să respecte cerințele prudențiale prevăzute în prezenta directivă și în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, după caz, în dreptul Uniunii, în special Directivele 2002/87/CE și 2009/110/CE, inclusiv condiția ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri efective, schimbul real de informații între autoritățile competente și împărțirea responsabilităților între autoritățile competente;

(e)

existența unor motive rezonabile de a suspecta că o operațiune sau o tentativă de spălare de bani sau de finanțare a unor acte de terorism în sensul articolului 1 din Directiva 2005/60/CE Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (21) a fost sau este săvârșită în legătură cu proiectul de achiziție sau că proiectul de achiziție ar putea crește un astfel de risc.

(a)

o instituție de credit, o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o firmă de investiții sau o societate de administrare în înțelesul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE („societate de administrare a OPCVM”) autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție;

(b)

întreprinderea-mamă a unei instituții de credit, a unei întreprinderi de asigurare, a unei întreprinderi de reasigurare, a unei firme de investiții sau a unei societăți de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție;

(c)

o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituție de credit, o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o firmă de investiții sau o societate de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție.

(a)

primirea și transmiterea ordinelor investitorilor cu privire la instrumente financiare;

(b)

executarea ordinelor investitorilor cu privire la instrumente financiare;

(c)

administrarea portofoliilor de investiții individuale în instrumente financiare.

(a)

aceste poziții apar numai ca urmare a faptului că firma nu este în măsură să asigure o acoperire exactă a ordinelor investitorilor;

(b)

valoarea totală de piață a tuturor acestor poziții intră sub incidența unui plafon de 15 % din capitalul inițial al firmei;

(c)

firma îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 92-95 și în partea a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)

aceste poziții au un caracter accidental și provizoriu și sunt strict limitate la perioada necesară pentru a efectua tranzacția în cauză.

(a)

capital inițial de 50 000 EUR;

(b)

o asigurare de răspundere civilă profesională care acoperă întreg teritoriul Uniunii sau o altă garanție comparabilă împotriva răspunderii care decurge din neglijența profesională, pentru o sumă minimă de 1 000 000 EUR pentru fiecare cerere de despăgubire și de 1 500 000 EUR pe an pentru toate cererile de despăgubire;

(c)

o combinație de capital inițial și asigurare de răspundere civilă profesională sub o formă care să determine un nivel al acoperirii echivalent cu cel menționat la literele (a) sau (b).

(a)

capital inițial de 25 000 EUR;

(b)

o asigurare de răspundere civilă profesională care acoperă întreg teritoriul Uniunii sau o altă garanție comparabilă împotriva răspunderii care decurge din neglijența profesională, pentru o sumă minimă de 500 000 EUR pentru fiecare cerere de despăgubire și de 750 000 EUR pe an pentru toate cererile de despăgubire;

(c)

o combinație de capital inițial și asigurare de răspundere civilă profesională sub o formă care să determine un nivel al acoperirii echivalent cu cel menționat la literele (a) sau (b).

(a)

întreprinderea sau întreprinderile-mamă sunt instituții de credit autorizate în statele membre în temeiul legii care reglementează și activitatea instituției financiare;

(b)

activitățile respective se desfășoară efectiv pe teritoriul aceluiași stat membru;

(c)

întreprinderea sau întreprinderile-mamă dețin cel puțin 90 % din drepturile de vot aferente acțiunilor deținute în capitalul social al instituției financiare;

(d)

întreprinderea sau întreprinderile-mamă îndeplinesc cerințele autorităților competente în ceea ce privește administrarea prudentă a instituției financiare și trebuie să fi declarat, cu consimțământul autorităților competente din statul membru de origine, că garantează în solidar angajamentele asumate de instituția financiară;

(e)

instituția financiară este inclusă efectiv, în special în ceea ce privește activitățile în cauză, în supravegherea consolidată a întreprinderii-mamă sau a fiecăreia dintre întreprinderile-mamă, în conformitate cu titlul VII capitolul 3 din prezenta directivă și cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în special în sensul cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 din respectivul regulament, pentru controlul expunerilor mari prevăzute în partea a patra din regulamentul respectiv și pentru limitarea participațiilor prevăzute la articolele 89 și 90 din regulamentul respectiv.

(a)

statul membru pe teritoriul căruia instituția de credit respectivă intenționează să își deschidă o sucursală;

(b)

un program de activitate care să specifice, printre altele, tipurile de activități anticipate și organizarea structurală a sucursalei respective;

(c)

adresa la care pot fi solicitate documente în statul membru gazdă;

(d)

numele celor care răspund de administrarea sucursalei.

(a)

instituția de credit nu respectă dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive sau Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(b)

există un risc semnificativ ca instituția de credit să nu respecte dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive sau Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(a)

instituțiilor ale căror întreprinderi-mamă au sediile centrale într-o țară terță;

(b)

instituțiilor situate în țări terțe, ale căror întreprinderi-mamă, fie că sunt instituții, societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte, își au sediile centrale în Uniune.

(a)

autoritățile competente din statele membre pot obține informațiile necesare pentru a supraveghea, pe baza situațiilor lor financiare consolidate, instituțiile, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte situate în Uniune și care au ca filiale instituții sau instituții financiare situate într-o țară terță, sau care dețin participații în astfel de entități;

(b)

autoritățile de supraveghere ale țărilor terțe pot obține informațiile necesare pentru a supraveghea întreprinderile-mamă ale căror sedii centrale sunt situate pe teritoriile lor și care au ca filiale instituții sau instituții financiare situate în unul sau mai multe state membre sau care dețin participații în astfel de entități; și

(c)

ABE poate obține de la autoritățile competente ale statelor membre informațiile primite de la autoritățile naționale ale țărilor terțe, în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(a)

în cazul în care cota de piață a sucursalei în ceea ce privește depozitele depășește 2 % în statul membru gazdă;

(b)

impactul probabil al unei suspendări sau încetări a operațiunilor instituției asupra lichidității sistemice și asupra sistemelor de plată, compensare și decontare din statul membru gazdă;

(c)

dimensiunea și importanța sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienți, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.

(a)

verificarea îndeplinirii condițiilor care reglementează accesul la activitatea instituțiilor de credit, precum și facilitarea supravegherii, pe bază consolidată sau neconsolidată, a desfășurării activității respective, în special în ceea ce privește supravegherea lichidității, a solvabilității, a expunerilor mari și a procedurilor contabile și administrative, precum și a mecanismelor interne de control;

(b)

aplicarea de sancțiuni;

(c)

într-un apel împotriva unei decizii a autorității competente, inclusiv acțiuni în instanță în temeiul articolului 72;

(d)

în acțiuni în instanță deschise în temeiul unor dispoziții speciale prevăzute de legislația Uniunii adoptată în domeniul instituțiilor de credit.

(a)

autoritățile care au sarcina publică de a supraveghea alte entități din sectorul financiar și autoritățile responsabile cu supravegherea piețelor financiare;

(b)

autoritățile sau organismele care au responsabilitatea de a menține stabilitatea sistemului financiar în statele membre prin utilizarea reglementărilor macroprudențiale;

(c)

organisme sau autorități de reorganizare care au ca scop protejarea stabilității sistemului financiar;

(d)

sistemele de protecție contractuală sau instituțională astfel cum sunt menționate la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)

organismele implicate în lichidarea și procedurile de faliment ale instituțiilor, precum și în alte proceduri similare;

(f)

persoanele responsabile cu auditarea legală a conturilor instituțiilor, ale întreprinderilor de asigurare și ale instituțiilor financiare.

(a)

organismelor implicate în lichidarea și procedurile de faliment ale instituțiilor, precum și în alte proceduri similare;

(b)

sistemelor de protecție contractuală sau instituțională astfel cum sunt menționate la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

persoanelor însărcinate cu efectuarea auditării legale a conturilor instituțiilor, ale întreprinderilor de asigurare și ale instituțiilor financiare.

(a)

informațiile sunt schimbate în scopul îndeplinirii sarcinii menționate la alineatul (1);

(b)

informațiile primite fac obiectul cerințelor privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 53 alineatul (1);

(c)

în cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu sunt divulgate fără acordul expres al autorităților competente care le-au furnizat și, după caz, doar în scopul pentru care autoritățile în cauză și-au dat acordul.

(a)

informațiile respective sunt schimbate în scopul îndeplinirii sarcinilor de detectare și investigare a încălcărilor aduse dreptului societăților comerciale;

(b)

informațiile primite fac obiectul cerințelor privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 53 alineatul (1);

(c)

în cazul în care informațiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu sunt divulgate fără acordul expres al autorităților competente care le-au furnizat și, după caz, doar în scopul pentru care autoritățile în cauză și-au dat acordul.

(a)

băncile centrale din cadrul SEBC și alte organisme cu o funcție similară, în calitatea lor de autorități monetare, în cazul în care aceste informații sunt relevante pentru exercitarea sarcinilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare și furnizarea de lichidități aferente acestei politici, supravegherea sistemelor de plată, de compensare și de decontare și menținerea stabilității sistemului financiar;

(b)

sistemele de protecție contractuală sau instituțională astfel cum sunt menționate la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

după caz, alte autorități publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plată;

(d)

CERS, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) (AEAPO) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (25) și AEVMP, în cazul în care aceste informații sunt relevante pentru exercitarea atribuțiilor lor în temeiul Regulamentelor (UE) nr. 1092/2010, (UE) nr. 1094/2010 sau (UE) nr. 1095/2010.

(a)

entitățile au un mandat precis, în temeiul dreptului intern, de a cerceta sau examina acțiunile autorităților responsabile cu supravegherea instituțiilor sau cu legislația privind supravegherea;

(b)

informațiile sunt strict necesare pentru îndeplinirea mandatului menționat la litera (a);

(c)

persoanele care au acces la informații sunt supuse cerințelor privind secretul profesional prevăzute de dreptul intern, cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 53 alineatul (1);

(d)

atunci când informațiile provin de la un alt stat membru, acestea nu se divulgată fără acordul expres al autorităților competente care le-au transmis și exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorități și-au dat acordul.

(a)

să constituie o încălcare serioasă a actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care reglementează condițiile de autorizare sau care reglementează activitățile instituțiilor;

(b)

să afecteze continuitatea activității instituției;

(c)

să conducă la refuzul certificării conturilor sau la formularea anumitor rezerve.

(a)

în mod direct;

(b)

în colaborare cu alte autorități;

(c)

sub responsabilitatea lor, prin delegare către astfel de autorități;

(d)

prin sesizarea autorităților judiciare competente.

(a)

competența de a solicita furnizarea tuturor informațiilor necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care revin autorităților competente, inclusiv a unor informații care trebuie furnizate la intervale repetate și în formate specificate în scopuri de supraveghere și în scopuri statistice aferente, de la următoarele persoane fizice sau juridice:

(b)

competența de a efectua toate investigațiile necesare în legătură cu orice persoană menționată la punctele (i)-(vi) stabilită sau care se află în statul membru în cauză, unde este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor autorităților competente, inclusiv:

(c)

Sub rezerva altor condiții prevăzute de dreptul Uniunii, competența de a efectua toate inspecțiile necesare, la sediile comerciale ale persoanelor juridice menționate la litera (a) punctele (i)-(vi) și la sediul oricărei alte întreprinderi incluse în supravegherea consolidată pentru care o autoritate competentă este autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, sub rezerva notificării prealabile a autorităților competente vizate. În cazul în care inspecția necesită autorizarea din partea unei autorități judiciare în conformitate cu dreptul intern, se solicită o astfel autorizare.

(a)

desfășurarea de activități de preluare de depozite sau alte fonduri rambursabile de la populație, fără a avea statutul de instituție de credit, cu încălcarea articolului 9;

(b)

începerea de activități specifice unei instituții de credit, fără a fi obținut autorizație, cu încălcarea articolului 9;

(c)

achiziționarea, în mod direct sau indirect, a unei participații calificate într-o instituție de credit sau majorarea, directă sau indirectă, a unei astfel de participații calificate într-o instituție de credit, astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut să atingă sau să depășească pragurile menționate la articolul 22 alineatul (1) sau astfel încât instituția de credit să devină o filială a sa, fără a notifica în scris autoritățile competente ale instituției de credit în cadrul căreia intenționează să achiziționeze ori să majoreze o participație calificată, în cursul perioadei de evaluare, sau acționând în pofida opoziției autorităților competente, cu încălcarea articolului 22 alineatul (1);

(d)

cedarea, directă sau indirectă, a unei participații calificate într-o instituție de credit sau reducerea unei participații calificate astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut să scadă sub pragurile menționate la articolul 25 sau astfel încât instituția de credit să înceteze să mai fie o filială, fără a notifica în scris autoritățile competente.

(a)

o declarație publică în care se identifică persoana fizică, instituția, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă responsabilă și natura încălcării;

(b)

un ordin prin care i se cere persoanei fizice sau juridice responsabile să înceteze comportamentul respectiv și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv;

(c)

în cazul unei persoane juridice, sancțiuni administrative pecuniare de până la 10 % din valoarea totală netă anuală a cifrei de afaceri, care include următoarele sume ale întreprinderii din exercițiul financiar precedent: venitul brut constând din dobânzile de primit și alte venituri similare, venitul rezultat din acțiuni și alte titluri cu randament fix/variabil, precum și comisioanele sau taxele de primit, în conformitate cu articolul 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)

în cazul unei persoane fizice, sancțiuni administrative pecuniare de până la 5 000 000 EUR sau, în statele membre a căror monedă nu este euro, echivalentul în moneda națională la 17 iulie 2013;

(e)

sancțiuni administrative pecuniare egale cu până la de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare, în cazul în care beneficiul poate fi stabilit;

(f)

suspendarea drepturilor de vot ale acționarului sau acționarilor considerați responsabili de încălcările menționate la alineatul (1).

(a)

o instituție a obținut autorizația prin declarații false sau prin orice alte mijloace nelegitime;

(b)

o instituție, după ce dobândește informații cu privire la achiziții sau cedări de participații la capitalul lor care fac ca participațiile să depășească sau să scadă sub pragurile menționate la articolul 22 alineatul (1) sau la articolul 25, nu informează autoritățile competente cu privire la respectivele achiziții sau cedări, încălcând articolul 26 alineatul (1) primul paragraf;

(c)

o instituție cotată pe o piață reglementată inclusă în lista care urmează să fie publicată de AEVMP în conformitate cu articolul 47 din Directiva 2004/39/CE nu informează autoritățile competente, cel puțin anual, cu privire la numele acționarilor și asociaților care dețin participații calificate, precum și la mărimea respectivelor participații, încălcând articolul 26 alineatul (1) al doilea paragraf din prezenta directivă;

(d)

o instituție nu aplică măsurile în materie de guvernanță cerute de autoritățile competente, în conformitate cu dispozițiile naționale de transpunere a articolului 74;

(e)

o instituție nu transmite autorităților competente informații sau furnizează informații incomplete sau inexacte privind respectarea obligației îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, încălcând articolul 99 alineatul (1) primul paragraf din regulamentul menționat;

(f)

o instituție nu transmite autorităților competente date sau furnizează informații incomplete sau inexacte cu privire la datele menționate la articolul 101 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(g)

o instituție nu transmite autorităților competente informații sau furnizează informații incomplete sau inexacte privind o expunere mare, încălcând articolul 394 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(h)

o instituție nu transmite autorităților competente informații sau furnizează informații incomplete sau inexacte privind lichiditatea, încălcând articolul 415 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(i)

o instituție nu transmite autorităților competente informații sau furnizează informații incomplete sau inexacte privind rata efectului de levier, încălcând articolul 430 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(j)

o instituție nu își îndeplinește în mod repetat sau persistent obligația de a dispune de active lichide, încălcând articolul 412 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(k)

o instituție își asumă o expunere care încalcă limitele stabilite la articolul 395 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(l)

o instituție este expusă la riscul de credit al unei poziții de securitizare fără a îndeplini condițiile prevăzute la articolul 405 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(m)

o instituție nu comunică informații sau furnizează informații incomplete sau inexacte, încălcând articolului 431 alineatele (1), (2) și (3) sau articolul 451 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(n)

o instituție efectuează plăți către deținătorii instrumentelor incluse în fondurile sale proprii fără a respecta dispozițiile articolului 141 din prezenta directivă sau în cazurile în care articolele 28, 51 sau 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 interzic astfel de plăți către deținătorii de instrumente incluse în fonduri proprii;

(o)

o instituție este găsită vinovată de o încălcare gravă a dispozițiilor naționale adoptate în temeiul Directivei 2005/60/CE;

(p)

o instituție permite uneia sau mai multor persoane care nu respectă articolul 91 să devină sau să rămână membri ai organului de conducere;

(a)

o declarație publică în care se indică persoana fizică, instituția, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă responsabilă și natura încălcării;

(b)

un ordin prin care i se cere persoanei fizice sau juridice responsabile să înceteze comportamentul respectiv și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv;

(c)

în cazul unei instituții, retragerea autorizației instituției în conformitate cu articolul 18;

(d)

sub rezerva articolului 65 alineatul (2), sancționarea unui membru al organului de conducere al instituției sau a oricărei alte persoane fizice considerate responsabile prin interzicerea temporară a exercitării funcțiilor lor în instituții;

(e)

în cazul unei persoane juridice, sancțiuni administrative pecuniare de până la 10 % din valoarea totală netă anuală a cifrei de afaceri, care include următoarele sume ale întreprinderii din exercițiul financiar precedent: venitul brut constând din dobânzile de primit și alte venituri similare, venitul rezultat din acțiuni și alte titluri cu randament fix/variabil, precum și comisioanele sau taxele de primit, în conformitate cu articolul 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)

în cazul unei persoane fizice, sancțiuni administrative pecuniare de până la 5 000 000 EUR sau, în statele membre a căror monedă nu este euro, echivalentul în moneda națională la 17 iulie 2013;

(g)

sancțiuni administrative pecuniare egale cu până la de două ori valoarea profiturilor obținute sau a pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazul în care acestea pot fi stabilite.

(a)

atunci când sancțiunea este impusă unei persoane fizice și, în urma unei evaluări anterioare obligatorii, se dovedește că publicarea datelor cu caracter personal este disproporționată;

(b)

atunci când publicarea ar pune în pericol stabilitatea piețelor financiare sau o anchetă penală în curs de desfășurare;

(c)

atunci când publicarea ar cauza, în măsura în care se poate stabili acest lucru, daune disproporționate instituțiilor sau persoanelor fizice implicate.