EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Apărătorii drepturilor omului – sprijinul UE

Apărătorii drepturilor omului – sprijinul UE

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană

Orientările UE cu privire la apărătorii drepturilor omului

CARE ESTE ROLUL ARTICOLULUI 2 DIN TRATATUL PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI AL ORIENTĂRILOR PRIVIND APĂRĂTORII DREPTURILOR OMULUI?

  • Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept și pe respectarea drepturilor omului.
  • Orientările stabilesc abordarea UE privind susținerea și protejarea apărătorilor drepturilor omului* în țările terțe, în scopul de a le permite să funcționeze liber.
  • În termeni operaționali, aceste orientări se încadrează în contextul politicii externe și de securitate comune (PESC).

ASPECTE-CHEIE

Următoarele aspecte sunt cele mai importante ale orientărilor:

  • Diplomații în misiuni UE* se vor întruni în mod regulat cu apărătorii drepturilor omului, vor vizita activiști aflați în detenție, vor monitoriza procesele acestora și vor pleda pentru protecția lor.
  • Grupul de lucru pentru drepturile omului (COHOM) al Consiliului va identifica situațiile în care UE i se solicită să intervină pe baza rapoartelor primite de la șefii de misiune ai UE (HoMs), de la Organizația Națiunilor Unite, de la Consiliul Europei și de la organizații neguvernamentale.
  • Înalții oficiali ai UE (de exemplu, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate) vor include întrunirile cu apărătorii drepturilor omului în agenda vizitelor lor în țările din afara UE.
  • Dialogurile politice cu țările din afara UE și cu organizațiile regionale vor include situația apărătorilor drepturilor omului.
  • Șefii misiunilor vor reaminti autorităților din țările din afara UE responsabilitatea pe care o au pentru protejarea apărătorilor drepturilor omului care sunt în pericol.
  • UE va coopera strâns cu țările din afara UE care au adoptat, de asemenea, politici pentru protejarea apărătorilor drepturilor omului și va lucra cu mecanismele privind drepturile omului ale altor organizații regionale, precum Uniunea Africană, Organizația Statelor Americane și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.
  • UE va promova consolidarea mecanismelor regionale existente și crearea de mecanisme noi destinate protejării apărătorilor drepturilor omului.
  • Angajamentul UE în ceea ce privește sprijinirea apărătorilor drepturilor omului este completat de Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO), care asigură asistență financiară organizațiilor care acordă sprijin activiștilor pentru drepturile omului.

CONTEXT

Apărătorii drepturilor omului joacă un rol-cheie în:

  • documentarea actelor de violență;
  • acordarea de asistență juridică, psihologică, medicală sau de altă natură victimelor acestor încălcări ale drepturilor omului;
  • combaterea impunității persoanelor responsabile de încălcarea drepturilor omului; și
  • creșterea sensibilizării cu privire la drepturile omului și la apărătorii lor la nivel național, regional și internațional.

Cu toate acestea, apărătorii drepturilor omului sunt ținta altor atacuri sau amenințări, de aceea este important să se asigure siguranța și protecția acestora.

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Apărători ai drepturilor omului: persoane fizice, grupuri sau organizații care promovează și protejează în mod pașnic drepturile omului universal recunoscute, și anume drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale, inclusiv drepturile membrilor comunităților autohtone.
Misiuni UE: ambasade și consulate ale țărilor UE și delegațiile UE.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană – Titlul I – Dispoziții comune – Articolul 2 (JO C 202, 7.6.2016, p. 17)

Garantarea protecției – Orientările Uniunii Europene cu privire la apărătorii drepturilor omului, Consiliul UE (Afaceri externe), 2008

DOCUMENTE CONEXE

Regulamentul (UE) nr. 235/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de finanțare pentru democrație și drepturile omului la scară mondială (JO L 77, 15.3.2014, pp. 85-94)

Data ultimei actualizări: 28.07.2017

Top