În hotărârea sa, Curtea de Justiție [denumită în prezent Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)] a afirmat supremația dreptului Comunității Economice Europene (CEE) [în prezent Uniunea Europeană (UE)] asupra legilor naționale ale statelor membre ale UE.
Această hotărâre a stabilit un principiu general¹ al dreptului Comunității (în prezent UE): prevalența (denumită și „preeminența” sau „supremația”) dreptului UE, care garantează superioritatea acestuia în raport cu legile naționale ale statelor membre.
Principiul prevalenței garantează faptul că dreptul UE protejează în mod uniform cetățenii din întreaga UE.

ASPECTE-CHEIE

Într-o decizie preliminară² referitoare la Tratatul privind CEE (în prezent Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea UE), Curtea a clarificat următoarele.

Spre deosebire de tratatele internaționale obișnuite, Tratatul CEE a creat un sistem juridic european care constituie parte integrantă a sistemelor juridice ale statelor membre și are un caracter obligatoriu pentru acestea.
Odată cu crearea CEE, statele membre au transferat drepturile și obligațiile ce decurg din tratat de la sistemul lor juridic intern către cel al CEE, și-au limitat suveranitatea și au creat un corpus legislativ cu caracter obligatoriu atât pentru cetățenii lor, cât și pentru ele însele.
Prin urmare, statele membre nu pot adopta legi naționale care contrazic legislația UE fără a pune sub semnul întrebării însuși temeiul juridic al UE. Dacă totuși fac acest lucru, legislația UE ar trebui să prevaleze asupra legilor naționale (adică să aibă întâietate în raport cu acestea) în instanțele naționale ale țării în cauză.

Evoluții anterioare și ulterioare hotărârii

Într-un alt caz de referință, în 1963, Curtea de Justiție stabilise deja un principiu general la fel de important și complementar al dreptului UE: principiul efectului direct.

Ulterior, Curtea a clarificat în jurisprudența³ sa domeniul de aplicare a principiului supremației.

Acesta se aplică tuturor actelor UE cu caracter obligatoriu, indiferent dacă acestea reprezintă legislație primară (adică tratatele), legislație secundară (directive, regulamente, decizii etc.) sau jurisprudență a CJUE.
Principiul afectează toate actele naționale:
- indiferent de natura lor (acte, regulamente, decizii, ordonanțe, circulare etc.) sau dacă sunt emise de puterea executivă sau legislativă a unui stat membru;
- chiar dacă au fost adoptate ulterior actului UE în cauză (Amministrazione delle Finanze împotriva Simmenthal SpA, 1978);
- inclusiv dispozițiile unei constituții naționale care contrazice dreptul UE (Internationale Handelsgesellschaft mbH împotriva Einfuhr- und Vorratsstelle für Getreide und Futtermittel, 1970 și Wünsche Handelsgesellschaft împotriva Germanei, 1984, cunoscute ca hotărârea Solange I, respectiv hotărârea Solange II).

Într-o declarație referitoare la prevalență, anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, conferința:

a reamintit principiul supremației dreptului UE în raport cu dreptul intern;
a subliniat că acesta este un principiu fundamental al dreptului UE, în pofida faptului că nu este inclus în tratat.

TERMENI-CHEIE

Principii generale. Denumite colectiv și „drept suplimentar”, principiile generale sunt elaborate în principal de către CJUE și se numără printre izvoarele nescrise ale dreptului UE, spre deosebire de dreptul primar și dreptul derivat.
Decizie preliminară. O hotărâre a CJUE ca răspuns la o întrebare a unei instanțe naționale cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului UE, contribuind astfel la aplicarea uniformă a dreptului UE.
Jurisprudență. Legislația, astfel cum a fost stabilită de rezultatul unor cauze anterioare.