This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Cohesion Policy in support of growth and jobs - Community Strategic Guidelines, 2007-13
O politică de coeziune pentru susţinerea creşterii şi ocupării forţei de muncă: orientări strategice comunitare 2007-2013
O politică de coeziune pentru susţinerea creşterii şi ocupării forţei de muncă: orientări strategice comunitare 2007-2013
This summary has been archived and will not be updated, because the summarised document is no longer in force or does not reflect the current situation.
O politică de coeziune pentru susţinerea creşterii şi ocupării forţei de muncă: orientări strategice comunitare 2007-2013
Orientările strategice comunitare reprezintă un element important pentru noua politică de coeziune de după anul 2007. Pe baza orientărilor strategice, statele membre îşi stabilesc priorităţile în materie de politică de coeziune. Orientările contribuie la realizarea altor priorităţi comunitare, în special a celor care decurg din Strategia de la Lisabona şi a liniilor directoare integrate pentru creşterea ocupării forţei de muncă. Acestea vizează în principal investiţiile, ocuparea forţei de muncă, cunoaşterea şi inovaţia, coeziunea teritorială şi cooperarea.
ACT
Decizia 2006/702/CE a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind orientările strategice comunitare în materie de coeziune [Jurnalul Oficial L 291 din 21.10.2006].
SINTEZĂ
Orientările strategice pentru politica de coeziune de după 2007 au două obiective:
Reimpulsionarea Strategiei de la Lisabona
În urma Consiliului European din martie 2005, Strategia de la Lisabona a fost reînnoită prin intermediul unui parteneriat pentru creştere şi ocupare a forţei de muncă. Din perspectiva acestei strategii, politica de coeziune trebuie să se concentreze pe promovarea unei creşteri durabile, pe competitivitate şi pe ocuparea forţei de muncă.
Orientările strategice identifică domeniile în care politica de coeziune poate contribui la realizarea altor priorităţi comunitare, în special a celor care decurg din Strategia de la Lisabona. Acestea sunt, de asemenea, conforme cu liniile directoare integrate pentru creştere şi ocupare a forţei de muncă.
Priorităţile orientărilor strategice
Orientările strategice se concentrează în jurul a trei priorităţi:
Orientări strategice 2007-2013
Pornind de la aceste priorităţi, orientările vizează:
Investiţii şi ocuparea forţei de muncă
În vederea transformării Europei şi a regiunilor sale într-o locaţie mai atractivă pentru investiţii şi crearea de locuri de muncă, această comunicare propune trei grupe de măsuri.
În primul rând, infrastructurile de transport trebuie să fie extinse şi îmbunătăţite. În acest scop, statele membre trebuie să acorde prioritate celor 30 de proiecte de interes european, prevăzând investiţii în legăturile secundare. În plus, trebuie încurajate accesibilitatea la infrastructuri feroviare şi conectivitatea regiunilor izolate cu reţeaua transeuropeană de transport (RTE-T). Acelaşi lucru este valabil pentru dimensiunea ecologică a reţelelor de transport şi dezvoltarea transportului maritim pe distanţe scurte.
În al doilea rând, sinergiile dintre protecţia mediului înconjurător şi creştere trebuie să fie consolidate, în vederea asigurării durabilităţii creşterii economice, inovaţiei şi creării de locuri de muncă. În acest scop, comunicarea recomandă investiţia în infrastructuri, crearea de condiţii atractive pentru întreprinderi şi personalul acestora şi implementarea unor măsuri de risc. În plus, angajamentele asumate de UE la Kyoto trebuie să fie luate în considerare.
În al treilea rând, dependenţa de sursele de energie tradiţionale trebuie redusă prin îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizarea energiilor regenerabile.
Cunoaştere şi inovaţie
Obiectivele de creştere şi de creare de locuri de muncă solicită o schimbare structurală a economiei şi o reorientare către activităţile bazate pe cunoaştere. Pentru atingerea acestor scopuri, sunt necesare următoarele:
Ocuparea forţei de muncă
Pentru crearea de locuri de muncă mai numeroase şi de o mai bună calitate, politica de coeziune trebuie să vizeze relevarea provocărilor evidenţiate în Strategia europeană privind ocuparea forţei de muncă. Îndeosebi, un număr mai mare de persoane trebuie atras şi reţinut pe piaţa muncii, prin modernizarea sistemelor de protecţie socială.
În plus, adaptabilitatea lucrătorilor şi flexibilitatea pieţei de muncă trebuie îmbunătăţite, investindu-se în capitalul uman prin ameliorarea educaţiei şi competenţelor. În legătură directă cu aceste măsuri, trebuie dezvoltată capacitatea administrativă a administraţiilor şi serviciilor publice, precum şi menţinută starea de sănătate a populaţiei active.
Coeziune teritorială şi cooperare
Politica de coeziune trebuie să se adapteze la nevoile şi caracteristicile specifice din teritorii, în funcţie de problemele sau oportunităţile care rezultă din poziţia geografică a acestora. Dimensiunea teritorială se axează în principal pe temele următoare:
ACTE CONEXE
Comunicarea Comisiei din 5 iulie 2005, „O politică de coeziune pentru susţinerea creşterii şi ocupării forţei de muncă: Orientări strategice comunitare 2007-2013” [COM(2005) 299 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].
STRATEGIA DE LA LISABONA
Comunicarea Comisiei din 12 decembrie 2006 către Consiliul European de primăvară - Punerea în aplicare a noii Strategii de la Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă. „Un an de realizări” [COM(2006) 816 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].
Comunicarea Comisiei din 14 noiembrie 2006. „Reforme economice şi competitivitate: principalele mesaje ale raportului pe 2006 privind competitivitatea europeană” [COM(2006) 697 final - Nepublicat în Jurnalul Oficial].
Comunicarea Comisiei din 12 octombrie 2006 către Consiliul European. „O Europă cu adevărat inovatoare şi modernă” [COM(2006) 589 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].
Comunicarea Comisiei din 25 ianuarie 2006 către Consiliul European de primăvară. „Momentul accelerării - Noul parteneriat pentru creştere şi ocupare a forţei de muncă” [COM(2006) 30 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].
Comunicarea Comisiei din 20 octombrie 2005 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. „Valorile europene în era globalizării - Contribuţia Comisiei la reuniunea din luna octombrie a şefilor de stat şi de guvern” [COM(2005) 525 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].
Comunicarea Comisiei din 20 iulie 2005, „Acţiuni comune pentru creştere şi ocupare a forţei de muncă: programul comunitar de la Lisabona” [COM(2005) 330 final - Nepublicată în Jurnalul Oficial].
Ultima actualizare: 25.01.2007