Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Orientările UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar

Orientările UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Orientările actualizate ale UE privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar

Articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)

CARE ESTE ROLUL ACESTOR ORIENTĂRI ȘI AL ARTICOLULUI 3 DIN TUE?

Orientările stabilesc instrumentele operaționale ale UE în scopul promovării respectării dreptului internațional umanitar în cadrul relațiilor sale cu restul lumii.

Orientările se adresează tuturor celor care acționează în contextul relațiilor UE cu restul lumii, în vederea limitării impactului conflictelor armate asupra civililor și prizonierilor. Acestea vin în completarea orientărilor și a altor poziții comune adoptate de UE în legătură cu drepturile omului (de exemplu, referitoare la tortură și la pedeapsa cu moartea).

Articolul 3 alineatul (5) din TUE prezintă valorile pe care se întemeiază UE, inclusiv cele pe care le promovează în cadrul relațiilor sale externe. Aceste valori includ principiile libertății și democrației, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept.

ASPECTE-CHEIE

Orientările sunt destinate actorilor publici (inclusiv instituțiilor UE) sau nestatali (organizațiilor neguvernamentale etc.) care activează în cadrul UE.

Reducerea efectelor conflictelor armate

Dreptul internațional umanitar mai este denumit și „dreptul conflictelor armate” sau „dreptul războiului”. Acesta reglementează mijloacele și metodele de luptă, în scopul de a reduce impactul conflictelor armate. Respectarea acestor principii juridice ar trebui să permită protejarea celor care nu (mai) iau parte la conflicte (îndeosebi a civililor și a prizonierilor de război).

Dreptul internațional umanitar se aplică:

  • conflictelor armate survenite între mai multe țări sau în cadrul aceleiași țări, indiferent de originea conflictului; totuși, conflictele armate internaționale și conflictele armate interne sunt supuse unor regimuri juridice diferite;
  • ocupărilor de teritorii în contextul unor conflicte armate.

În plus, normele internaționale privind drepturile omului se pot aplica atât pe timp de pace, cât și pe timp de război. Acestea sunt complementare dreptului internațional umanitar.

Orientări operaționale

UE se pronunță în favoarea unei aplicări efective a dreptului internațional umanitar. În primă instanță, actorii implicați trebuie să colecteze informații detaliate despre conflicte și să întocmească rapoarte, evaluări și recomandări de acțiune. Este vorba despre:

UE are la dispoziție mai multe mijloace de acțiune:

  • dialogul politic cu țările din afara UE, atât în cazul unor conflicte, cât și pe timp de pace;
  • declarațiile publice generale, prin care UE ia poziție în favoarea respectării dreptului umanitar;
  • demersurile și declarațiile publice, prin care UE condamnă situații sau acțiuni specifice;
  • măsurile restrictive și sancțiunile, care pot fi aplicate statelor sau persoanelor implicate într-un conflict. Aceste măsuri trebuie să fie adecvate și în concordanță cu dreptul internațional;
  • cooperarea cu organismele internaționale;
  • operațiunile de gestionare a crizelor, care pot include misiuni de culegere de informații utile Curții Penale Internaționale (CPI) sau anchetelor privind crimele de război;
  • urmărirea în justiție a persoanelor responsabile de încălcarea dreptului internațional umanitar;
  • formarea și educarea populației, a cadrelor militare și a forțelor de ordine;
  • controlul vânzărilor de armament, în conformitate cu Poziția comună 2008/944/PESC, care solicită ca licențele de export să fie condiționate de respectarea drepturilor omului de către țările importatoare de armament.

Responsabilitatea individuală în caz de conflict

Unele încălcări grave ale dreptului internațional umanitar sunt considerate crime de război. Acestea pot avea loc în aceleași circumstanțe ca genocidul sau crimele împotriva umanității. Țările UE se asigură că cei responsabili pentru crime de război sunt deferiți instanțelor naționale, justiției unei alte țări sau CPI.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Orientările actualizate ale Uniunii Europene privind promovarea respectării dreptului internațional umanitar (JO C 303, 15.12.2009, pp. 12-17)

Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană – Titlul I – Dispoziții comune – Articolul 3 (ex-articolul 2 TUE) (JO C 202, 7.6.2016, p. 17)

DOCUMENT CONEX

Decizia 2011/168/PESC a Consiliului din 21 martie 2011 privind Curtea Penală Internațională și de abrogare a Poziției comune 2003/444/PESC (JO L 76, 22.3.2011, pp. 56-58)

Data ultimei actualizări: 02.03.2018

Top