EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document DD_2007_01_008_RO_TOC

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Ediție specială 2007
01.Probleme generale, financiare și instituționale
Volumul 08

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

-

European flag

Ediţia în limba română

01.   Probleme generale, financiare și instituționale

Volumul 008

 


Referințe

 

Cuprins

 

Anul

JO

Pagina

 

 

 

 

Notă introductivă

1

1963

P 012

139

 

 

31963D0032

 

 

 

Decizia Consiliului din 18 decembrie 1962 de stabilire a autorității împuternicite să facă numiri pentru comisia de control

3

1963

P 130

2303

 

 

31963D0491

 

 

 

Decizie din 10 iulie 1963 privind desemnarea instituției responsabile pentru plata prestațiilor prevăzute de sistemul de pensii (63/46/Euratom)

4

1967

P 187

1

 

 

31967R0422

 

 

 

Regulamentul nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție

6

1967

P 187

6

 

 

31967R0423

 

 

 

Regulamentul nr. 423/67/CEE, nr. 6/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al membrilor Comisiilor C.E.E. și C.E.E.A., precum și ai Înaltei Autorități care nu au fost numiți membri ai Comisiei unice a Comunităților Europene

11

1968

L 056

1

 

 

31968R0259

 

 

 

Cuprins

12

1968

L 056

8

 

 

31968R0260

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

165

1968

L 057

1

 

 

31968R0261

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 261/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de modificare a Regulamentului nr. 423/67/CEE, nr. 6/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al membrilor Comisiilor C.E.E. și C.E.E.A., precum și ai Înaltei Autorități care nu au fost numiți membri ai Comisiei unice a Comunităților Europene

168

1968

L 088

1

 

 

31968R0421

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 421/68 al Consiliului din 5 aprilie 1968 de modificare a Regulamentului nr. 423/67/CEE, nr. 6/67/Euratom al Consiliului din 25 iulie 1967 de stabilire a regimului financiar al membrilor Comisiilor C.E.E. și C.E.E.A., precum și ai Înaltei Autorități care nu au fost numiți membri ai Comisiei unice a Comunităților Europene

169

1969

L 074

1

 

 

31969R0549

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 al Consiliului din 25 martie 1969 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

170

1969

L 235

1

 

 

31969R1826

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 1826/69 al Consiliului din 15 septembrie 1969 de stabilire a formatului permiselor de liberă trecere eliberate membrilor și agenților instituțiilor

172

1970

L 238

1

 

 

31970R2163

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 2163/70 al Consiliului din 27 octombrie 1970 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție

177

1971

L 080

1

 

 

31971R0723

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 723/71 al Consiliului din 30 martie 1971 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție

179

1972

L 149

3

 

 

31972R1370

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 1370/72 al Consiliului din 27 iunie 1972 de modificare a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

181

1972

L 272

6

 

 

31972R2531

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 2531/72 al Consiliului din 4 decembrie 1972 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

182

1972

L 272

7

 

 

31972R2532

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 2532/72 al Consiliului din 4 decembrie 1972 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

183

1973

L 055

4

 

 

31973R0559

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 559/73 al Consiliului din 26 februarie 1973 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

184

1973

L 155

6

 

 

31973R1544

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 1544/73 al Consiliului din 4 iunie 1973 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

185

1973

L 155

7

 

 

31973R1545

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 1545/73 al Consiliului din 4 iunie 1973 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

186

1973

L 155

8

 

 

31973R1546

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 1546/73 al Consiliului din 4 iunie 1973 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție

187

1976

L 015

1

 

 

31976R0142

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 142/76 al Consiliului din 20 ianuarie 1976 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție

189

1976

L 038

1

 

 

31976R0300

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 al Consiliului din 9 februarie 1976 de stabilire a categoriilor de beneficiari care au dreptul la indemnizații pentru muncă neîntreruptă sau în schimburi, a condițiilor de acordare și a cuantumului acestor indemnizații

190

1977

L 066

1

 

 

31977R0495

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 495/77 al Consiliului din 8 martie 1977 de stabilire a categoriilor de beneficiari, a condițiilor de atribuire și a cuantumului indemnizațiilor care care pot fi acordate funcționarilor care lucrează sistematic în servicii de permanență

192

1977

L 268

1

 

 

31977R2290

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 al Consiliului din 18 octombrie 1977 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

194

1978

L 119

7

 

 

31978R0913

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 913/78 al Consiliului din 2 mai 1978 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

198

1979

L 315

1

 

 

31979R2764

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 2764/79 al Consiliului din 6 decembrie 1979 de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 de stabilire a categoriilor de beneficiari care au dreptul la indemnizații pentru muncă neîntreruptă sau în schimburi, a condițiilor de acordare și a cuantumului acestor alocații

199

1981

L 142

1

 

 

31981R1416

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 1416/81 al Consiliului din 19 mai 1981 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi și a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție

200

1981

L 386

4

 

 

31981R3822

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 3822/81 al Consiliului din 15 decembrie 1981 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 1240/70 de stabilire a regimului financiar al foștilor membri ai Comisiei Comunităților Europene al căror mandat urmează să expire la 1 iulie 1970, a Regulamentului nr. 423/67/CEE, nr. 6/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al membrilor Comisiei C.E.E. și C.E.E.A., precum și ai Înaltei Autorități care nu au fost numiți membri ai Comisiei unice a Comunităților Europene, a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

203

1982

L 228

4

 

 

31982R2151

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 2151/82 al Consiliului din 28 iulie 1982 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

205

1982

L 228

5

 

 

31982R2152

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 2152/82 al Consiliului din 28 iulie 1982 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolelor 12, 13 al doilea paragraf și 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

206

1985

L 335

59

 

 

31985R3519

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3519/85 al Consiliului din 12 decembrie 1985 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

207

1985

L 335

60

 

 

31985R3520

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 3520/85 al Consiliului din 12 decembrie 1985 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și alți agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

208

1987

L 124

6

 

 

31987R1307

 

 

 

Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 1307/87 al Consiliului din 11 mai 1987 de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 de stabilire a categoriilor de funcționari care au dreptul la indemnizații pentru munca în schimburi, precum și a condițiilor de acordare și a ratelor acestor indemnizații

209

1988

L 011

31

 

 

31988R0091

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 91/88 al Comisiei din 13 ianuarie 1988 de stabilire a dispozițiilor de aplicare a articolului 28a din Regimul aplicabil celorlalți agenți

210

1988

L 356

1

 

 

31988R4045

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 4045/88 al Consiliului din 19 decembrie 1988 de stabilire a regimului financiar al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene

215

1988

L 356

57

 

 

31988R4063

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 4063/88 al Comisiei din 21 decembrie 1988 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 46a din regimul aplicabil agenților Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale

216

1988

L 356

58

 

 

31988R4064

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 4064/1988 al Comisiei din 21 decembrie 1988 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 46a din regimul aplicabil agenților Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă

217

1991

L 222

1

 

 

31991R2426

 

 

 

Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 2426/91 al Consiliului din 29 iulie 1991 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE-nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță și a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

218

1992

L 117

1

 

 

31992R1084

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 1084/92 al Consiliului din 28 aprilie 1992 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță și a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

221

1992

L 383

4

 

 

31992R3762

 

 

 

Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 3762/92 al Consiliului din 21 decembrie 1992 de adaptare a indemnizațiilor de reprezentare și a celor corespunzătoare funcției, cuvenite președintelui și membrilor Comisiei, președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță

223

1994

L 335

5

 

 

31994R3162

 

 

 

Regulamentul (CECO, CE, Euratom) nr. 3162/94 al Consiliului din 19 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

224

1994

L 335

6

 

 

31994R3163

 

 

 

Regulamentul (CECO, CE, Euratom) nr. 3163/94 al Consiliului din 19 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

225

1995

L 085

1

 

 

31995R0838

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 838/95 al Consiliului din 10 aprilie 1995 de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 1826/69 de stabilire a formatului permiselor de liberă trecere eliberate membrilor și agenților instituțiilor

226

1995

L 085

10

 

 

31995R0840

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom, CECO) nr. 840/95 al Consiliului din 10 aprilie 1995 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

234

1997

L 301

1

 

 

31997R2190

 

 

 

Regulamentul (CECO, CE, Euratom) nr. 2190/97 al Consiliului din 30 octombrie 1997 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

235

1997

L 301

3

 

 

31997R2191

 

 

 

Regulamentul (CECO, CE, Euratom) nr. 2191/1997 al Consiliului din 30 octombrie 1997 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

237

1998

L 166

1

 

 

31998R1197

 

 

 

Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 1197/98 al Consiliului din 5 iunie 1998 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

239

1998

L 166

3

 

 

31998R1198

 

 

 

Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 1198/1998 al Consiliului din 5 iunie 1998 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și alți agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

241

1998

L 307

3

 

 

31998R2459

 

 

 

Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 2459/98 al Consiliului din 12 noiembrie 1998 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

242

1998

L 307

5

 

 

31998R2461

 

 

 

Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 2461/98 al Consiliului din 12 noiembrie 1998 de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 de stabilire a categoriilor de beneficiari care au dreptul la indemnizații pentru muncă neîntreruptă sau în schimburi, a condițiilor de acordare și a cuantumului acestor indemnizații

243

1998

L 347

1

 

 

31998R2778

 

 

 

Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 2778/98 al Consiliului din 17 decembrie 1998 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță

244

1999

L 021

1

 

 

31999R0183

 

 

 

Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 183/1999 al Consiliului din 25 ianuarie 1999 de modificare a Regulamentului (CE, Euratom, CECO) nr. 840/95 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

246

2002

L 197

53

 

 

32002D0620

 

 

 

Decizia Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene

247

2002

L 197

56

 

 

32002D0621

 

 

 

Decizia secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene

249

2002

L 264

13

 

 

32002R1749

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1749/2002 al Consiliului din 30 septembrie 2002 de modificare a Regulamentului (Euratom, CECO, CEE) nr. 549/69 de stabilire a categoriilor de funcționari și agenți ai Comunităților Europene cărora li se aplică dispozițiile articolului 12, ale articolului 13 al doilea paragraf și ale articolului 14 din Protocolul privind privilegiile și imunitățile Comunităților

253

2002

L 264

15

 

 

32002R1750

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1750/2002 al Consiliului din 30 septembrie 2002 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 de stabilire a condițiilor și procedurii de aplicare a impozitului stabilit în beneficiul Comunităților Europene

255

2003

L 011

1

 

 

32003R0058

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare

256

2003

L 160

72

 

 

32003D0479

 

 

 

Decizia Consiliului din 16 iunie 2003 privind regimul aplicabil experților și militarilor naționali detașați pe lângă Secretariatul General al Consiliului și de abrogare a deciziilor din 25 iunie 1997 și 22 martie 1999, a Deciziei 2001/41/CE și a Deciziei 2001/496/PESC

264

2003

L 183

40

 

 

32003D0524

 

 

 

Decizia Comisiei din 6 noiembrie 2002 de creare a Oficiului pentru Infrastructură și Logistică în Luxemburg

273

2004

L 005

85

 

 

32004D0020(01)

 

 

 

Decizia Comisiei din 23 decembrie 2003 de înființare a unei agenții executive, Agenția Executivă pentru Energie Inteligentă, pentru gestionarea acțiunilor comunitare în domeniul energiei, în cadrul aplicării Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului

278

2004

L 067

1

 

 

32004R0401

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 401/2004 al Consiliului din 23 februarie 2004 de instituire, cu ocazia aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei, a unor măsuri speciale și temporare privind recrutarea de funcționari ai Comunităților Europene

280

2004

L 161

14

 

 

32004R0858

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 858/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a condițiilor de acordare și a cuantumului indemnizațiilor prevăzute la articolul 56c din Statutul funcționarilor pentru a ține seama de condițiile de muncă deosebit de grele

282

2004

L 161

23

 

 

32004R0859

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 859/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 495/77 de stabilire a categoriilor de funcționari care au dreptul la indemnizații pentru disponibilitate permanentă, precum și a condițiilor de acordare și a ratelor acestor indemnizații

285

2004

L 161

26

 

 

32004R0860

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 860/2004 al Consiliului din 29 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 de stabilire a categoriilor de funcționari care au dreptul la indemnizații pentru activitate continuă sau în schimburi, precum și a condițiilor de acordare și a ratelor acestor indemnizații

286

2004

L 243

23

 

 

32004R1292

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1292/2004 al Consiliului din 30 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom privind stabilirea regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță

287

2004

L 243

26

 

 

32004R1293

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1293/2004 al Consiliului din 30 aprilie 2004 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 2290/77 de stabilire a regimului financiar al membrilor Curții de Conturi

290

2004

L 297

6

 

 

32004R1653

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 1653/2004 al Comisiei din 21 septembrie 2004 de stabilire a regulamentului financiar tip pentru agențiile executive, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini privind gestionarea programelor comunitare

292

2004

L 310

9

 

 

32004D0676

 

 

 

Decizia Consiliului din 24 septembrie 2004 privind statutul agenților din cadrul Agenției Europene de Apărare

303

2004

L 310

64

 

 

32004D0677

 

 

 

Decizia Consiliului din 24 septembrie 2004 privind regimul aplicabil experților și militarilor naționali detașați în cadrul Agenției Europene de Apărare

358

2004

L 369

73

 

 

32004D0858

 

 

 

Decizia Comisiei din 15 decembrie 2004 de înființare a unei agenții executive, denumită Agenția Executivă pentru Programul de Sănătate Publică pentru gestionarea activității comunitare în domeniul sănătății publice – în temeiul Regulamentului (CE) nr. 58/2003 al Consiliului

366

2005

L 033

1

 

 

32005R0202

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 202/2005 al Consiliului din 18 ianuarie 2005 de modificare a Regulamentului nr. 422/67/CEE, nr. 5/67/Euratom de stabilire a regimului financiar al președintelui și membrilor Comisiei, al președintelui, judecătorilor, avocaților generali și grefierului Curții de Justiție, precum și al președintelui, membrilor și grefierului Tribunalului de Primă Instanță

369

2005

L 037

14

 

 

32005D0118

 

 

 

Decizia Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social European, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 26 ianuarie 2005 de înființare a Școlii Europene de Administrație

371

2005

L 037

17

 

 

32005D0119

 

 

 

Decizia secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului, Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social European, Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 26 ianuarie 2005 privind organizarea și funcționarea Școlii Europene de Administrație

374

2005

L 153

32

 

 

32005D0442

 

 

 

Decizia Consiliului din 30 mai 2005 de ajustare a indemnizațiilor prevăzute de Decizia 2003/479/CE privind regimul aplicabil experților și militarilor naționali detașați pe lângă Secretariatul General al Consiliului

378

2005

L 293

10

 

 

32005R1821

 

 

 

Regulamentul (CE) nr. 1821/2005 al Comisiei din 8 noiembrie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1653/2004 privind posturile de contabili ai agențiilor executive

379

2005

L 317

1

 

 

32005R1972

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1972/2005 al Consiliului din 29 noiembrie 2005 de adaptare, începând de la 1 iulie 2005, a ratei contribuției la sistemul de pensii al funcționarilor și al agenților Comunităților Europene

380

2005

L 337

7

 

 

32005R2104

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2104/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 de adaptare, începând cu 1 iulie 2005, a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor și ale agenților Comunităților Europene, precum și a coeficienților corectori aplicați acestor remunerații și pensii

381

2006

L 005

15

 

 

32006D0006

 

 

 

Decizia Consiliului din 12 decembrie 2005 de adoptare a reglementării de stabilire a modalităților de acordare a unui ajutor financiar în vederea suplimentării pensiei soțului supraviețuitor care suferă de o boală gravă sau de durată sau care are un handicap

388

2006

L 187

32

 

 

32006D0471

 

 

 

Decizia Consiliului din 27 iunie 2006 de adaptare a indemnizațiilor prevăzute în Decizia 2003/479/CE privind regimul aplicabil experților și militarilor naționali detașați pe lângă Secretariatul General al Consiliului

390

2006

L 194

1

 

 

32006R1066

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1066/2006 al Consiliului din 27 iunie 2006 de ajustare, începând cu 1 iulie 2006, a baremului aplicabil misiunilor funcționarilor și celorlalți agenți ai Comunităților Europene în statele membre

391

2006

L 194

3

 

 

32006R1067

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1067/2006 al Consiliului din 27 iunie 2006 de ajustare a coeficienților corectori aplicabili remunerațiilor și pensiilor funcționarilor și celorlalți agenți ai Comunităților Europene

393

2006

L 279

27

 

 

32006D0681

 

 

 

Decizia Comisiei din 10 octombrie 2006 privind ajustarea coeficienților corectori aplicabili de la 1 august 2005, 1 septembrie 2005, 1 octombrie 2005, 1 noiembrie 2005, 1 decembrie 2005 și 1 ianuarie 2006 remunerațiilor funcționarilor, agenților temporari și agenților contractuali ai Comunităților Europene repartizați în țări terțe

394

2006

L 335

5

 

 

32006R1760

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1760/2006 al Consiliului din 28 noiembrie 2006 de instituire, cu ocazia aderării Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, a unor măsuri speciale temporare privind recrutarea funcționarilor Comunităților Europene

397

2006

L 360

61

 

 

32006R1873

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1873/2006 al Consiliului din 11 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 de stabilire a categoriilor de beneficiari care au dreptul la indemnizații pentru program rotativ continuu sau discontinuu, a condițiilor de acordare și a cuantumului acestor indemnizații

398

2006

L 367

25

 

 

32006R1945

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1945/2006 al Consiliului din 11 decembrie 2006 de modificare a Regulamentului (CEE, Euratom, CECO) nr. 495/77 de stabilire a categoriilor de beneficiari, a condițiilor de atribuire și a cuantumului indemnizațiilor care pot fi acordate funcționarilor care lucrează sistematic în servicii de permanență

399

2006

L 397

6

 

 

32006R1895

 

 

 

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1895/2006 al Consiliului din 19 decembrie 2006 de ajustare, începând cu 1 iulie 2006, a remunerațiilor și pensiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Comunităților Europene, precum și a coeficienților de corectare aferenți

400

Top