COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 23.3.2017
COM(2017) 134 final
ANEXĂ
la COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR
Cadrul european de interoperabilitate
{SWD(2017) 112 final}
{SWD(2017) 113 final}
Cuprins
1
Introducere
1.1
Definiții
1.2
Obiectivul și cadrul juridic ale EIF
1.3
Domeniul de aplicare, publicul țintă și utilizarea EIF
2
Principiile fundamentale ale serviciilor publice europene
2.1
Introducere
2.2
Principiul fundamental 1: subsidiaritatea și proporționalitatea
2.3
Principiul fundamental 2: deschiderea
2.4
Principiul fundamental 3: transparența
2.5
Principiul fundamental 4: reutilizabilitatea
2.6
Principiul fundamental 5: neutralitatea tehnologică și portabilitatea datelor
2.7
Principiul fundamental 6: abordarea centrată pe utilizator
2.8
Principiul fundamental 7: incluziunea și accesibilitatea
2.9
Principiul fundamental 8: securitatea și confidențialitatea
2.10
Principiul fundamental 9: multilingvismul
2.11
Principiul fundamental 10: simplificarea administrativă
2.12
Principiul fundamental 11: conservarea informațiilor
2.13
Principiul fundamental 12: evaluarea eficacității și a eficienței
3
Niveluri de interoperabilitate
3.1
Guvernanța interoperabilității
3.2
Guvernanța serviciilor publice integrate
3.3
Interoperabilitatea juridică
3.4
Interoperabilitatea organizațională
26
3.5
Interoperabilitatea semantică
27
3.6
Interoperabilitatea tehnică
28
4
Modelul conceptual pentru furnizarea serviciilor publice integrate
29
4.1
Introducere
29
4.2
Prezentare de ansamblu a modelului
30
4.3
Componente de bază
31
5
Concluzii
39
6
Anexă
41
6.1
Abrevieri
41
Cuprinsul figurilor
Figura 1: Raportul dintre EIF, NIF-uri și DIF-uri
Figura 2: Principiile interoperabilității
Figura 3: Model de interoperabilitate
Figura 4: Model conceptual pentru servicii publice integrate
Figura 5: Relații specifice modelului conceptual al EIF
1Introducere
În conformitate cu tratatele Uniunii Europene (UE), piața internă a UE garantează patru „libertăți” - libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor, a serviciilor și a persoanelor între cele 28 de state membre. Aceste libertăți sunt asigurate prin politici comune sprijinite prin rețele și sisteme interconectate și interoperabile. Oamenii sunt liberi să lucreze și să se deplaseze, iar societățile sunt libere să facă schimburi comerciale și să își desfășoare activitatea în toate statele membre ale UE. În acest sens, inevitabil, ajung în situația în care trebuie să interacționeze cu administrațiile publice ale statelor membre prin mijloace electronice.
Pentru ca aceste interacțiuni să fie eficiente, eficace, prompte și de înaltă calitate, și pentru a contribui la reducerea birocrației, a costurilor și a eforturilor implicate, statele membre își modernizează administrațiile publice prin introducerea serviciilor publice digitale. Totuși, procedând astfel, riscă să creeze medii digitale izolate și, prin urmare, bariere electronice care ar putea împiedica administrațiile publice să se conecteze între ele, și pe cetățeni și societăți, să identifice și să utilizeze serviciile publice digitale disponibile în alte țări decât cele proprii. Din acest motiv, eforturile de digitizare a sectorului public ar trebui să fie bine coordonate la nivel european și național pentru a se evita fragmentarea digitală a serviciilor și a datelor și pentru a contribui la funcționarea fără probleme a pieței unice digitale a UE.
În același timp, provocările cu care se confruntă Uniunea necesită răspunsuri sub forma unor politici comune din partea statelor membre și a Comisiei, prin intermediul unei legislații europene care să impună interacțiunea transfrontalieră și între sectoarele de politici. Aceasta implică, de asemenea, crearea și exploatarea unor sisteme interoperabile. Astfel de sisteme, conform Strategiei privind piața unică digitală, sunt menite să asigure o comunicare eficace între componentele digitale, cum ar fi dispozitive, rețele și depozite de date. De asemenea, asigură conexiuni mai eficiente la nivel transfrontalier, între comunitățile de utilizatori și între serviciile publice și autorități.
EIF oferă orientări administrațiilor publice, printr-un set de recomandări, cu privire la modul în care își pot îmbunătăți guvernanța activităților în materie de interoperabilitate, în care pot stabili relații interorganizaționale, pot eficientiza procesele de sprijinire a serviciilor digitale „end-to-end” (procese derulate integral) și în care se pot asigura că legile existente și cele nou introduse nu compromit eforturile de interoperabilitate.
1.1Definiții
1.1.1Interoperabilitate
În contextul EIF, „interoperabilitate” înseamnă capacitatea organizațiilor de a interacționa în scopul realizării unor obiective care aduc beneficii reciproce, care implică partajarea de informații și cunoștințe între organizații, prin intermediul proceselor operaționale pe care acestea le sprijină, utilizând schimbul de date între sistemele lor TIC.
1.1.2Serviciu public european
Un serviciu public european cuprinde orice serviciu din sectorul public expus unei dimensiuni transfrontaliere și furnizat de către administrațiile publice, fie între ele, fie către societăți și cetățeni din Uniune.
1.1.3Cadrul european de interoperabilitate
1.2Obiectivul și cadrul juridic ale EIF
Obiectivul EIF constă în:
inspirarea administrațiilor publice europene în eforturile lor de a proiecta și a furniza servicii publice europene fără întreruperi către alte administrații publice, cetățeni și societăți, care să fie, în măsura în care este posibil, implicit digitale (și anume, furnizarea de servicii și date să se realizeze, de preferință, prin intermediul canalelor digitale), implicit transfrontaliere (și anume, accesibile tuturor cetățenilor din UE) și implicit deschise (și anume, să permită reutilizarea, participarea/accesul și transparența);
îndrumarea administrațiilor publice în ceea ce privește proiectarea și actualizarea cadrelor naționale de interoperabilitate (NIF-uri) sau a politicilor, a strategiilor și a orientărilor naționale de promovare a interoperabilității;
aducerea unei contribuții la crearea pieței unice digitale prin promovarea interoperabilității transfrontaliere și intersectoriale în vederea furnizării de servicii publice europene.
Lipsa interoperabilității reprezintă un obstacol major în calea progresului pe piața unică digitală. Utilizarea EIF pentru a ghida inițiativele europene ce vizează interoperabilitatea contribuie la crearea unui mediu european interoperabil coerent și facilitează furnizarea unor servicii compatibile, în cadrul organizațiilor sau al domeniilor și între acestea.
EIF este promovat și întreținut în principal prin programul ISA² în strânsă cooperare cu statele membre și Comisia, în spiritul articolelor 26, 170 și 171 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin care se solicită crearea unor rețele transeuropene interoperabile care să permită cetățenilor să beneficieze pe deplin de avantajele unei piețe interne europene.
1.3Domeniul de aplicare, publicul țintă și utilizarea EIF
EIF a fost conceput drept cadru generic aplicabil tuturor administrațiilor publice din UE. Acesta stabilește condițiile de bază pentru realizarea interoperabilității, acționând ca numitor comun pentru inițiativele relevante la toate nivelurile, inclusiv la nivel european, național, regional și local, cuprinzând administrații publice, cetățeni și societăți. Acest document se adresează tuturor celor implicați în definirea, proiectarea, dezvoltarea și furnizarea serviciilor publice europene.
Întrucât statele membre dispun de sisteme administrative și politice diferite, la momentul transpunerii EIF în contextul național, trebuie să se țină seama de particularitățile naționale. Este de așteptat ca politicile europene și naționale (de exemplu, NIF) să fie elaborate pe baza EIF, prin adăugarea unor elemente noi sau prin rafinarea celor existente. În mod similar, cadrele de interoperabilitate specifice domeniului (DIF-uri) ar trebui să rămână compatibile cu domeniul de aplicare al EIF și, dacă este necesar, să îl extindă, pentru a cuprinde cerințele de interoperabilitate specifice domeniului în cauză. Aceasta înseamnă că unele dintre elementele EIF pot fi copiate direct într-un NIF sau DIF, în timp ce altele ar putea avea nevoie să fie contextualizate și adaptate suplimentar pentru a acoperi nevoile specifice.
Relația dintre EIF, NIF-uri și DIF-uri este descrisă în figura 1. EIF oferă NIF-urilor și DIF-urilor europene un trunchi comun de elemente ale interoperabilității. Conformitatea cu EIF garantează o elaborare coordonată și aliniată a cadrelor NIF și DIF oferind, în același timp, flexibilitatea necesară pentru a răspunde cerințelor specifice care rezultă din cerințe naționale sau specifice unui domeniu.
Figura 1: Raportul dintre EIF, NIF-uri și DIF-uri
În general, EIF oferă valoare în două direcții:
ascendentă: atunci când se utilizează un NIF aliniat cu EIF pentru implementarea serviciilor publice la toate nivelurile administrațiilor naționale, se creează condiții de interoperabilitate pentru extinderea domeniului de aplicare al acestor servicii la nivel transfrontalier;
descendentă: atunci când EIF este avut în vedere la elaborarea legislației și a domeniilor de politică ale UE, fie prin trimiteri ad hoc fie, mai structurat, folosind DIF-uri, acesta determină creșterea potențialului de interoperabilitate al acțiunilor naționale de monitorizare care rezultă din transpunere.
În ambele cazuri, rezultatul final constă în crearea unui ecosistem european al serviciilor publice, în care deținătorii și proiectanții sistemelor și ai serviciilor publice sunt la curent cu cerințele de interoperabilitate, administrațiile publice sunt pregătite să colaboreze între ele și cu societățile și cetățenii, iar informațiile circulă fără întrerupere dincolo de frontiere în sprijinul unei piețe unice digitale în Europa.
1.3.1Domenii de interoperabilitate
Domeniul de aplicare al EIF cuprinde trei tipuri de interacțiuni:
A2A (între administrații), care se referă la interacțiunile dintre administrațiile publice (de exemplu, dintr-un stat membru sau instituții ale UE);
A2B (între administrație și societate), care se referă la interacțiunile dintre administrațiile publice (dintr-un stat membru sau o instituție a UE) și societăți;
A2C (între administrație și cetățean), care se referă la interacțiunile dintre administrațiile publice (dintr-un stat membru sau o instituție a UE) și cetățeni.
1.3.2Conținut și structură
Conținutul și structura EIF sunt prezentate mai jos:
capitolul 2 prezintă un set de principii menite să stabilească comportamente generale privind interoperabilitatea;
capitolul 3 prezintă un model de interoperabilitate stratificat care organizează pe niveluri diferite aspecte de interoperabilitate care urmează să fie abordate în cadrul proiectării serviciilor publice europene;
capitolul 4 prezintă un model conceptual pentru servicii publice interoperabile. Modelul este aliniat la principiile interoperabilității și promovează ideea de „interoperabilitate prin concepție” ca abordare standard pentru proiectarea și prestarea serviciilor publice europene;
capitolul 5 încheie documentul, furnizând o prezentare generală și reunind principalele elemente ale EIF;
în mai multe capitole se analizează un set de 47 de recomandări, ca elemente practice care urmează să fie implementate de administrațiile publice.
2Principiile fundamentale ale serviciilor publice europene
2.1Introducere
Principiile interoperabilității sunt aspecte comportamentale fundamentale menite să dirijeze acțiunile de interoperabilitate. Acest capitol stabilește principiile generale ale interoperabilității care sunt relevante pentru procesul de creare a serviciilor publice europene interoperabile. Ele descriu contextul în care se concep și se implementează serviciile publice europene.
Cele douăsprezece principii fundamentale ale EIF sunt grupate în patru categorii:
1.Principiul stabilirii contextului pentru acțiunile UE privind interoperabilitatea (nr. 1);
2.Principii de bază privind interoperabilitatea (nr. 2 - 5);
3.Principii privind necesitățile și așteptările generice ale utilizatorilor (nr. 6 - 9);
4.Principii fundamentale privind cooperarea între administrațiile publice (nr. 10 - 12).
Figura 2: Principiile interoperabilității
2.2Principiul fundamental 1: subsidiaritatea și proporționalitatea
Principiul subsidiarității cere ca deciziile UE să fie luate cât mai aproape cu putință de cetățean. Cu alte cuvinte, UE nu acționează decât dacă acțiunea sa este mai eficace decât aceeași acțiune întreprinsă la nivel național. Principiul proporționalității limitează acțiunile UE la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor tratatelor.
În ceea ce privește interoperabilitatea, cadrul european este justificat pentru depășirea diferențelor la nivel de politici care au drept rezultat eterogenitatea și lipsa interoperabilității și care pun în pericol piața unică digitală.
EIF este considerat drept un „numitor comun” al politicilor de interoperabilitate în statele membre. Statele membre ar trebui să se bucure de suficientă libertate pentru a-și elabora propriile cadre NIF cu respectarea recomandărilor din EIF. Se preconizează adaptarea și extinderea cadrelor NIF, astfel încât caracteristicile naționale să fie abordate în mod corespunzător.
Recomandarea 1:
Asigurarea alinierii cadrelor naționale de interoperabilitate și a strategiilor de interoperabilitate cu EIF și, dacă este necesar, adaptarea și extinderea pentru a aborda contextul și necesitățile naționale.
2.3Principiul fundamental 2: deschiderea
În contextul serviciilor publice interoperabile, conceptul de deschidere se referă în principal la date, specificații și software.
Datele deschise puse la dispoziție de administrațiile publice (denumite în continuare „date deschise”) se referă la ideea că toate datele publice ar trebui să fie disponibile în mod liber pentru a fi utilizate și reutilizate de alți solicitanți, cu excepția cazului în care se aplică restricții, de exemplu pentru protecția datelor cu caracter personal, din motive de confidențialitate sau din motive legate de drepturile de proprietate intelectuală. Administrațiile publice colectează și generează cantități uriașe de date. Directiva privind reutilizarea informațiilor din sectorul public (ISP) încurajează statele membre să permită accesul la informațiile publice și reutilizarea acestora ca date deschise. Directiva INSPIRE prevede în plus partajarea seturilor și serviciilor de date spațiale între autoritățile publice, fără restricții sau obstacole practice pentru reutilizarea acestora. Aceste date ar trebui să fie publicate cu cât mai puține restricții posibil și cu licențe clare de utilizare, pentru a permite un mai bun control al proceselor decizionale ale administrațiilor și a obține transparența în practică. Datele deschise sunt analizate mai detaliat în secțiunea 4.3.4.
Recomandarea 2:
Publicarea datelor deținute ca date deschise, cu excepția cazului în care se aplică anumite restricții.
Utilizarea tehnologiilor și a produselor software cu sursă deschisă poate contribui la economisirea costurilor de dezvoltare, la evitarea unui efect de blocaj și la facilitarea unei adaptări rapide la nevoi de afaceri specifice, întrucât comunitățile de dezvoltatori care le sprijină le adaptează în mod constant. Administrațiile publice nu ar trebui să utilizeze numai aplicații software cu sursă deschisă, ci și să contribuie, ori de câte ori este posibil, la comunitățile relevante ale dezvoltatorilor. Sursa deschisă este un factor de stimulare a principiului fundamental EIF privind reutilizabilitatea.
Recomandarea 3:
Asigurarea condițiilor de concurență echitabile pentru aplicațiile software cu sursă deschisă și demonstrarea unei analize active și echitabile a posibilității utilizării acestora, luând în considerare costul total al proprietății asupra soluției.
Nivelul de deschidere a unei specificații/unui standard este un factor decisiv în determinarea posibilității de a reutiliza componentele software care implementează respectiva specificație. Acest lucru se aplică, de asemenea, atunci când astfel de componente sunt utilizate la introducerea de noi servicii publice europene. În cazul în care principiul deschiderii se aplică pe deplin, atunci:
toate părțile interesate au posibilitatea să contribuie la dezvoltarea specificațiilor, iar examinarea publică face parte din procesul decizional;
specificațiile sunt puse la dispoziția tuturor spre studiere;
pentru drepturile de proprietate intelectuală aferente specificațiilor se acordă licență de tip FRAND într-un mod care permite atât implementarea aplicațiilor software brevetate, cât și a acelora cu sursă deschisă, de preferință cu scutire de redevențe.
Datorită efectului lor pozitiv asupra interoperabilității, utilizarea unor astfel de specificații deschise a fost promovată prin intermediul a numeroase declarații politice și se încurajează recurgerea la acestea în vederea furnizării de servicii publice europene. Efectul benefic al specificațiilor deschise este demonstrat de ecosistemul internetului. Administrațiile publice pot însă decide să utilizeze specificații mai puțin deschise, dacă nu există specificații deschise sau acestea nu satisfac cerințele funcționale. În toate cazurile, specificațiile ar trebui să fi atins un nivel suficient de maturitate și să fie suficient de bine sprijinite de piață, cu excepția cazului în care acestea se utilizează pentru a crea soluții inovatoare.
Recomandarea 4:
Acordarea de întâietate specificațiilor deschise, cu luarea în considerare în mod corespunzător a gradului de acoperire a necesităților funcționale, a nivelului de maturitate, a sprijinului de piață pentru acestea și a inovării.
În cele din urmă, deschiderea înseamnă, de asemenea, implicarea cetățenilor și a societăților în proiectarea de noi servicii, contribuția acestora la îmbunătățirea serviciilor și oferirea de feedback cu privire la calitatea serviciilor publice existente.
2.4Principiul fundamental 3: transparența
Transparența, în contextul EIF, se referă la:
I.asigurarea vizibilității în mediul administrativ al unei administrații publice. Aceasta înseamnă a permite altor administrații publice, cetățenilor și societăților să vizualizeze și să înțeleagă normele administrative, procesele,
datele, serviciile și procesul decizional;
II.asigurarea disponibilității interfețelor cu sistemele de informații interne. Administrațiile publice operează un număr mare de sisteme de informații, de multe ori eterogene și disparate, în sprijinul proceselor lor interne. Interoperabilitatea depinde de asigurarea disponibilității interfețelor cu aceste sisteme și a datelor pe care le gestionează. La rândul său, interoperabilitatea facilitează reutilizarea sistemelor și a datelor și permite integrarea acestora în sisteme mai mari;
III.garantarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal, prin respectarea cadrului juridic aplicabil pentru volumele mari de date cu caracter personal ale cetățenilor, deținute și gestionate de administrațiile publice.
Recomandarea 5:
Asigurarea vizibilității interne și a interfețelor externe pentru serviciile publice europene.
2.5Principiul fundamental 4: reutilizabilitatea
Prin reutilizare se înțelege că administrațiile publice confruntate cu o problemă specifică vor căuta să beneficieze de eforturile celorlalte trecând în revistă soluțiile disponibile, evaluând utilitatea sau relevanța acestora pentru problema de care se ocupă și, după caz, adoptând soluțiile care s-au dovedit valoroase în alte cazuri. Aceasta obligă administrațiile publice să fie dispuse să pună în comun soluțiile privind interoperabilitatea, conceptele, cadrele, specificațiile, instrumentele și componentele pe care le au la dispoziție.
Reutilizabilitatea soluțiilor TI (de exemplu, componente software, interfețe de programare a aplicațiilor, standarde), a informațiilor și a datelor este un factor de stimulare a interoperabilității și contribuie la îmbunătățirea calității, deoarece permite extinderea utilizării operaționale, pe lângă faptul că permite economisirea de timp și de bani. Astfel, are o contribuție foarte importantă la dezvoltarea unei piețe unice digitale în UE. Și în cadrul DIF-urilor există anumite standarde și specificații ale UE, iar acestea ar trebui să fie aplicate pe scară mai largă. De exemplu, Directiva INSPIRE stabilește standarde de interoperabilitate pentru adrese, informații cadastrale, drumuri și multe alte categorii de date relevante pentru multe administrații publice. Aceste standarde și specificații existente pot și ar trebui să fie folosite mai mult dincolo de domeniul pentru care au fost dezvoltate inițial.
Mai multe administrații publice și instituții guvernamentale din întreaga UE promovează deja partajarea și reutilizarea soluțiilor TI prin adoptarea de modele operaționale noi, promovarea utilizării de aplicații software cu sursă deschisă pentru principalele servicii TIC și la momentul implementării infrastructurii de servicii digitale.
Există unele provocări-cheie care limitează gradul de partajare și reutilizare a soluțiilor TI la nivel tehnic, organizațional, juridic și de comunicare. Cadrul ISA² privind partajarea și reutilizarea soluțiilor TIoferă recomandări administrațiilor publice pentru a le ajuta să depășească aceste provocări și să partajeze/reutilizeze soluții TI comune. Reutilizarea și partajarea pot fi sprijinite în mod eficace de platforme de colaborative.
Recomandarea 6:
Reutilizarea și partajarea soluțiilor, precum și cooperare la dezvoltarea de soluții comune în vederea implementării serviciilor publice europene.
Recomandarea 7:
Reutilizarea și partajarea informațiilor și a datelor, cu excepția cazului în care se aplică anumite restricții privind caracterul privat și confidențialitatea, în vederea implementării de servicii publice europene.
2.6Principiul fundamental 5: neutralitatea tehnologică și portabilitatea datelor
Atunci când se creează servicii publice europene, administrațiile publice ar trebui să se concentreze asupra necesităților funcționale și să amâne deciziile cu privire la tehnologii cât mai mult cu putință în scopul de a minimiza dependențe tehnologice, a evita să se impună membrilor lor tehnologii sau produse specifice și pentru a se putea adapta la mediul tehnologic în schimbare rapidă.
Administrațiile publice ar trebui să asigure accesul la serviciile și datele lor publice și reutilizarea acestora, indiferent de tehnologiile sau produse lor specifice.
Recomandarea 8:
Neobligarea cetățenilor, societăților și altor administrații cu un anumit specific tehnologic să utilizeze soluții tehnologice specifice sau disproporționate în raport cu nevoile lor reale.
Funcționarea pieței unice digitale necesită ca datele să fie ușor transferabile între diferite sisteme, pentru a se evita blocajele și pentru a sprijini libera circulație a datelor. Această cerință se referă la portabilitatea datelor - abilitatea de a transfera și de a reutiliza datele cu ușurință între diferite aplicații și sisteme, dificultatea fiind mai mare în cazul scenariilor transfrontaliere.
Recomandarea 9:
Asigurarea portabilității datelor, și anume capacitatea de a transfera cu ușurință date între sistemele și aplicațiile care sprijină implementarea și evoluția serviciilor publice europene, fără restricții nejustificate, dacă este posibil din punct de vedere juridic.
2.7Principiul fundamental 6: abordarea centrată pe utilizator
Utilizatorii cărora li se adresează serviciile publice europene sunt administrațiile publice, cetățenii sau societățile care accesează aceste servicii și care beneficiază de pe urma utilizării lor. La stabilirea serviciilor publice care ar trebui să fie furnizate și a modului în care ar trebui să se realizeze acest lucru, ar trebui să se țină seama de nevoile utilizatorilor.
Prin urmare, în măsura în care este posibil, nevoile și cerințele utilizatorilor ar trebui să ghideze procesul de proiectare și dezvoltare a serviciilor publice, în conformitate cu următoarele așteptări:
o abordare ce presupune furnizarea de servicii prin canale multiple, însemnând disponibilitatea unor canale fizice și digitale alternative pentru a avea acces la un serviciu, reprezintă o parte importantă a procesului de proiectare a serviciilor publice, având în vedere că utilizatorii pot prefera canale diferite, în funcție de circumstanțele și de nevoile lor;
un punct unic de contact ar trebui să fie pus la dispoziția utilizatorilor, pentru a ascunde complexitatea administrativă internă și pentru a facilita accesul la serviciile publice, de exemplu, atunci când mai multe organisme trebuie să colaboreze pentru a furniza un serviciu public;
feedback-ul din partea utilizatorilor ar trebui să fie colectat, evaluat și utilizat în mod sistematic pentru a proiecta noi servicii publice și pentru a le îmbunătăți în continuare pe cele existente;
în măsura în care este posibil, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizatorilor ar trebui să li se solicite să furnizeze date o singură dată, iar administrațiile ar trebui să fie capabile să extragă și să pună în comun aceste date pentru a răspunde solicitărilor din partea utilizatorilor, în conformitate cu normele privind protecția datelor;
Utilizatorilor ar trebui să li se solicite să furnizeze numai informațiile care sunt absolut necesare pentru a obține un anumit serviciu public.
Recomandarea 10:
Utilizarea mai multor canale pentru a furniza un serviciu public european, pentru a asigura că utilizatorii pot selecta canalul cel mai potrivit pentru nevoile lor.
Recomandarea 11:
Punerea la dispoziție a un punct unic de contact, pentru a ascunde complexitatea administrativă internă și a facilita accesul utilizatorilor la serviciile publice europene.
Recomandarea 12:
Instituirea de mecanisme pentru a-i implica pe utilizatori în procesul de analiză, proiectare, evaluare și dezvoltare suplimentară a serviciilor publice europene.
Recomandarea 13:
În măsura în care este posibil în conformitate cu legislația în vigoare, solicitarea doar a informațiilor relevante și doar o singură dată de la utilizatorii de servicii publice europene.
2.8Principiul fundamental 7: incluziunea și accesibilitatea
Prin incluziune se acordă tuturor dreptul de a beneficia pe deplin de oportunitățile oferite de noile tehnologii pentru a accesa și utiliza serviciile europene, precum și pentru a surmonta dezavantajele sociale și economice și excluziunea.
Accesibilitatea garantează că persoanele cu handicap, persoanele în vârstă și alte categorii defavorizate pot utiliza serviciile publice la niveluri comparabile celor oferite altor cetățeni.
Incluziunea și accesibilitatea trebuie să facă parte din întregul ciclu de viață pentru dezvoltare al serviciului public european în ceea ce privește concepția, conținutul de informații și furnizarea acestuia. Ar trebui să se asigure conformitatea cu specificațiile privind accesibilitatea prin mijloace electronice (e-accesibilitate) recunoscute pe scară largă la nivel european sau internațional.
De regulă, incluziunea și accesibilitatea implică furnizarea de servicii prin canale multiple. Pe lângă serviciile electronice, ar putea fi necesar să coexiste și modurile tradiționale de furnizare a serviciilor pe bază de documente scrise sau în prezența persoanei.
De asemenea, capacitatea unui sistem de a permite unor terți să acționeze în numele cetățenilor care se află în incapacitate temporară sau permanentă, de a utiliza direct serviciile publice poate conduce la îmbunătățirea incluziunii și a accesibilității.
Recomandarea 14:
Garantarea că toate serviciile publice europene sunt accesibile tuturor cetățenilor, inclusiv persoanelor cu handicap, persoanelor în vârstă și altor categorii defavorizate. În ceea ce privește serviciile publice digitale, administrațiile publice ar trebui să se conformeze specificațiilor privind e-accesibilitatea, care sunt recunoscute pe scară largă la nivel european sau internațional.
2.9Principiul fundamental 8: securitatea și confidențialitatea
Cetățenii și societățile trebuie aibă certitudinea că interacțiunea lor cu autoritățile publice este sigură, că are loc într-un mediu de încredere și în deplină conformitate cu reglementările relevante, de exemplu cu Regulamentul și Directiva privind protecția datelor și cu Regulamentul privind identificarea electronică și serviciile de încredere. Administrațiile publice trebuie să garanteze cetățenilor respectarea caracterului privat, precum și a confidențialității, a autenticității, a integrității și a nerepudierii informațiilor furnizate de cetățeni și societăți. Securitatea și confidențialitatea sunt analizate mai detaliat în secțiunea 4.3.7.
Recomandarea 15:
Definirea unui cadru comun de securitate și confidențialitate și stabilirea proceselor asociate serviciilor publice pentru a asigura un schimb de date sigur și de încredere între administrațiile publice și în interacțiunile cu cetățenii și societățile.
2.10Principiul fundamental 9: multilingvismul
Serviciile publice europene pot fi utilizate, teoretic, de oricine din orice stat membru. Prin urmare, multilingvismul trebuie luat în considerare cu atenție la proiectarea acestora. Cetățenii din întreaga Europă se confruntă adesea cu probleme la accesarea și utilizarea serviciilor digitale publice, dacă acestea nu sunt disponibile în limbile pe care ei le vorbesc.
Trebuie găsit echilibrul între așteptările cetățenilor și ale societăților de a dispune de servicii în limba sau limbile lor materne sau preferate și capacitatea administrațiilor publice ale statelor membre de a oferi servicii în toate limbile oficiale ale UE. Un echilibru adecvat ar putea fi stabilit prin asigurarea disponibilității serviciilor publice europene în limbile utilizatorilor finali preconizați, și anume prin stabilirea numărului de limbi în funcție de nevoile utilizatorilor, cum ar fi nivelul la care serviciul este esențial pentru implementarea pieței unice digitale sau a politicilor naționale sau dimensiunea audienței relevante.
Multilingvismul nu intervine numai la nivelul interfeței cu utilizatorul, ci la toate nivelurile de proiectare a serviciilor publice europene. De exemplu, alegerile făcute cu privire la reprezentarea datelor într-o bază de date electronică nu ar trebui să limiteze capacitatea acesteia de a opera în limbi diferite.
Dimensiunea multilingvă a interoperabilității devine relevantă și atunci când un serviciu public necesită schimburi de date între sistemele de informații dincolo de frontierele lingvistice, întrucât semnificația informațiilor transmise trebuie conservată.
Recomandarea 16:
Utilizarea sistemelor de informații și arhitecturilor tehnice care iau în considerare aspectele legate de multilingvism la proiectarea serviciilor publice europene. Luarea de decizii cu privire la capacitatea de a opera în multiple limbi pe baza nevoilor utilizatorilor preconizați.
2.11Principiul fundamental 10: simplificarea administrativă
Ori de câte ori este posibil, administrațiile publice ar trebui să încerce să își eficientizeze și să își simplifice procesele administrative prin îmbunătățirea acestora sau eliminarea acelora care nu oferă valoare publică. Simplificarea administrativă poate ajuta societățile și cetățenii să reducă sarcina administrativă asociată respectării legislației UE sau a obligațiilor naționale. De asemenea, administrațiile publice ar trebui să introducă servicii publice europene sprijinite prin mijloace electronice, care să includă și interacțiunile acestora cu alte administrații publice, cetățeni și societăți.
Digitizarea serviciilor publice ar trebui să aibă loc în conformitate cu următoarele concepte:
„digital-by-default” (implicit digital), ori de câte ori este cazul, astfel încât să existe cel puțin un canal digital disponibil pentru accesarea și utilizarea unui anumit serviciu public european;
„digital-first” (prioritar digital), ceea ce înseamnă că se acordă prioritate utilizării serviciilor publice prin intermediul canalelor digitale, concomitent cu aplicarea conceptului de furnizare prin canale multiple și a politicii „no-wrong-door” (nicio ușă greșită), respectiv în condiții de coexistență a canalelor fizice și a celor digitale.
Recomandarea 17:
Simplificarea proceselor și utilizarea canalelor digitale ori de câte ori este adecvat pentru furnizarea de servicii publice europene, pentru a răspunde prompt și la calitate înaltă solicitărilor formulate de utilizatori și a reduce sarcina administrativă asupra administrațiilor publice, a societăților și a cetățenilor.
2.12Principiul fundamental 11: conservarea informațiilor
Legislația prevede obligația de stocare a deciziilor și a datelor și posibilitatea de a le accesa pe o anumită perioadă. Aceasta înseamnă că înregistrările și informațiile în format electronic deținute de administrațiile publice în scopul de a documenta proceduri și decizii trebuie să fie conservate și convertite, dacă este necesar, pe suporturi noi, atunci când suporturile vechi sunt depășite. Obiectivul este de a asigura că înregistrările și alte forme de informații continuă să fie lizibile, fiabile și nealterate și că pot fi accesate câtă vreme sunt necesare, sub rezerva dispozițiilor privind securitatea și confidențialitatea.
Pentru a garanta conservarea pe termen lung a înregistrărilor electronice și a altor tipuri de informații, ar trebui alese formate care să asigure accesul pe termen lung, inclusiv conservarea semnăturilor sau a sigiliilor electronice asociate. În acest sens, utilizarea serviciilor de conservare calificate, în conformitate cu Regulamentul (UE) 910/2014, poate asigura conservarea pe termen lung a informațiilor.
În cazul surselor de informații deținute și gestionate de administrațiile naționale, conservarea reprezintă o chestiune de competență strict națională. În cazul informațiilor care nu sunt strict naționale, conservarea devine o chestiune europeană. În acest caz, statele membre în cauză ar trebui să aplice o „politică de conservare” corespunzătoare, pentru a face față oricăror dificultăți apărute în cazul în care informațiile relevante sunt utilizate în jurisdicții diferite.
Recomandarea 18:
Elaborarea unei politici de conservare pe termen lung pentru informațiile referitoare la serviciile publice europene și în special pentru informațiile care sunt transmise la nivel transfrontalier.
2.13Principiul fundamental 12: evaluarea eficacității și a eficienței
Există mai multe moduri de a face un bilanț al valorii serviciilor publice europene interoperabile, inclusiv pe considerente cum ar fi rentabilitatea investiției, costul total de proprietate, nivelul de flexibilitate și adaptabilitate, sarcina administrativă redusă, eficiență, riscul redus, transparența, simplificarea, metodele de lucru îmbunătățite și gradul de satisfacție a utilizatorilor.
Atunci când se urmărește să se asigure eficacitatea și eficiența unui serviciu public european, ar trebui evaluate diverse soluții tehnologice.
Recomandarea 19:
Evaluarea eficacității și a eficienței diferitelor soluții de interoperabilitate și opțiuni tehnologice luând în considerare nevoile utilizatorilor, proporționalitatea și echilibrul între costuri și beneficii.
3Niveluri de interoperabilitate
Acest capitol descrie un model de interoperabilitate care se aplică tuturor serviciilor publice digitale și poate fi considerat, de asemenea, drept element integrant al paradigmei interoperabilității prin concepție. Acesta include:
patru niveluri de interoperabilitate: juridic, organizațional, semantic și tehnic;
o componentă transversală a celor patru niveluri, „guvernanța serviciilor publice integrate”;
un nivel de bază, „guvernanța interoperabilității”.
Modelul este descris mai jos:
Figura 3: Model de interoperabilitate
3.1Guvernanța interoperabilității
Guvernanța interoperabilității se referă la deciziile privind cadrele de interoperabilitate, acordurile instituționale, structurile organizatorice, rolurile și responsabilitățile, politicile, acordurile și alte aspecte ale asigurării și monitorizării interoperabilității la nivel național și european.
Cadrul european de interoperabilitate, Planul de acțiune privind interoperabilitatea (anexa 1 la prezenta comunicare) și Arhitectura europeană de referință a interoperabilității (EIRA) sunt părți importante ale guvernanței interoperabilității la nivelul UE.
Directiva INSPIRE este o importantă ilustrare specifică domeniului a ceea ce înseamnă un cadru de interoperabilitate care include interoperabilitatea juridică, structurile de coordonare și modalitățile tehnice de interoperabilitate.
Serviciile publice europene sunt prestate într-un mediu complex și în schimbare. Eforturile intersectoriale și/sau transfrontaliere de asigurare a interoperabilității necesită sprijin politic, pentru a facilita cooperarea între administrațiile publice. Pentru o cooperare eficientă, toate părțile interesate trebuie să aibă o viziune comună, să convină asupra unor obiective și termene și să își alinieze prioritățile. Interoperabilitatea dintre administrațiile publice de la diferite niveluri administrative va avea succes numai dacă instituțiile guvernamentale îi vor acorda prioritatea necesară și vor aloca resurse pe măsura eforturilor depuse în acest sens.
Lipsa abilităților necesare la nivel intern este un alt obstacol în calea implementării politicilor de interoperabilitate. Statele membre ar trebui să includă abilitățile de interoperabilitate în strategiile lor privind interoperabilitatea, recunoscând că aceasta este o problemă multidimensională care necesită conștientizare și abilități juridice, organizaționale, semantice și tehnice.
Implementarea și furnizarea unui anumit serviciu public european depind adesea de componente care sunt comune mai multor servicii publice europene. Durabilitatea acestor componente, care sunt reglementate prin acorduri de interoperabilitate încheiate în afara domeniului de aplicare a unui anumit serviciu public european, ar trebui să fie garantată în timp. Acest aspect este fundamental, deoarece interoperabilitatea ar trebui să fie garantată în mod durabil, și nu ca obiectiv sau proiect unic. Întrucât componentele comune și acordurile de interoperabilitate sunt rezultatul eforturilor depuse de administrațiile publice la diferite niveluri (local, regional, național, UE), coordonarea și monitorizarea acestora necesită o abordare holistică.
Guvernanța interoperabilității este cheia unei abordări holistice privind interoperabilitatea, deoarece reunește toate instrumentele necesare pentru a o aplica.
Recomandarea 20:
Asigurarea guvernanței holistice a activităților de interoperabilitate la toate nivelurile administrative și în toate sectoarele.
Coordonarea, comunicarea și monitorizarea sunt de importanță maximă pentru o guvernanță de succes. Comisia Europeană, prin intermediul programului ISA2, sprijină crearea unui Observator al cadrelor de interoperabilitate naționale (NIFO). Principalul său obiectiv este să furnizeze informații cu privire la NIF-uri, la interoperabilitatea acestora și la strategiile/politicile digitale, pentru a ajuta administrațiile publice să pună în comun și să reutilizeze experiențele, precum și să sprijine „transpunerea” EIF la nivel național. Un NIF poate consta într-unul sau mai multe documente care definesc cadrele, politicile, strategiile, orientările și planurile de acțiune privind interoperabilitatea într-un stat membru.
3.1.1Identificarea și selectarea standardelor și a specificațiilor
Standardele și specificațiile sunt fundamentale pentru interoperabilitate. Pentru a le gestiona în mod corespunzător, trebuie parcurși șase pași:
identificarea standardelor și a specificațiilor candidate pe baza nevoilor și a cerințelor specifice;
evaluarea standardelor și a specificațiilor candidate folosind metode standardizate, transparente, echitabile și nediscriminatorii;
implementarea standardelor și a specificațiilor în conformitate cu planurile și orientările practice;
monitorizarea conformității cu standardele și specificațiile;
managementul schimbării cu proceduri adecvate;
documentarea standardelor și a specificațiilor, în cataloage deschise, folosind o descriere standardizată.
Recomandarea 21:
Instituirea unor procese pentru selectarea standardelor și a specificațiilor relevante, evaluarea acestora, monitorizarea implementării lor, verificarea conformității și testarea interoperabilității acestora.
Recomandarea 22:
Utilizarea unei abordări structurate, transparente, obiective și comune pentru evaluarea și selectarea standardelor și a specificațiilor. Luarea în considerare a recomandărilor relevante ale UE și adoptarea unei abordări consecvente la nivel transfrontalier.
Recomandarea 23:
Consultarea cataloagelor relevante de standarde, a specificațiilor și orientărilor existente la nivel național și european, în conformitate cu NIF-ul aplicabil și cu DIF-urile relevante, la achiziționarea și dezvoltarea de soluții TIC.
Standardele și specificațiile pot fi puse în corespondență cu EIRA și catalogate în Cartografierea europeană a interoperabilității (EIC).
În unele cazuri, administrațiile publice pot constata că nu sunt disponibile standarde/specificații corespunzătoare pentru o nevoie specifică într-un anumit domeniu. Participarea activă la procesul de standardizare contribuie la atenuarea problemelor legate de întârzieri, îmbunătățește nivelul de aliniere a standardelor și a specificațiilor cu nevoile sectorului public și poate ajuta administrațiile să țină pasul cu progresul tehnologic.
Recomandarea 24:
Participarea în mod activ la lucrările de standardizare relevante nevoilor, pentru a asigura îndeplinirea cerințelor proprii.
3.2Guvernanța serviciilor publice integrate
Furnizarea de servicii publice europene necesită adesea colaborarea dintre diferite administrații publice pentru a satisface nevoile utilizatorilor finali și a furniza servicii publice în mod integrat. Atunci când sunt implicate mai multe organizații, este nevoie să se asigure coordonarea și guvernanța de către autoritățile abilitate să planifice, să implementeze și să opereze servicii publice europene. Guvernanța serviciilor are rolul de a asigura: integrarea, execuția fără întrerupere, reutilizarea serviciilor și a datelor, precum și dezvoltarea de servicii și de „module” noi. Informații suplimentare despre „furnizarea de servicii publice integrate” sunt disponibile în secțiunea 4.3.1.
În ceea ce privește guvernanța, aceasta ar trebui să includă toate nivelurile: juridic, organizațional, semantic și tehnic. Asigurarea interoperabilității la momentul elaborării instrumentelor juridice, a proceselor operaționale organizaționale, a schimbului de informații, a serviciilor și a componentelor care sprijină serviciile publice europene este o sarcină permanentă, întrucât interoperabilitatea este perturbată în mod constant de modificările mediului, și anume privind legislația, de nevoile societăților sau ale cetățenilor, de structura organizatorică a administrațiilor publice, de procesele operaționale și de apariția tehnologiilor noi. Este nevoie, printre altele, de structuri organizatorice și de roluri și responsabilități pentru furnizarea și operarea serviciilor publice, de acorduri privind nivelul serviciilor, de stabilirea și gestionarea acordurilor de interoperabilitate, de proceduri de management al schimbării și de planuri privind continuitatea activității și calitatea datelor.
Guvernanța serviciilor publice integrate ar trebui să includă cel puțin:
definirea structurilor organizatorice, a rolurilor și a responsabilităților, precum și a procesului decizional pentru părțile implicate;
impunerea unor cerințe pentru:
oaspectele legate de interoperabilitate, inclusiv de calitatea, scalabilitatea și disponibilitatea modulelor reutilizabile, inclusiv a surselor de informații (registre de bază, portaluri de date deschise etc.) și a altor servicii interconectate;
oinformații/servicii externe, transpuse în acorduri clare privind nivelul serviciilor (inclusiv privind interoperabilitatea);
un plan de management al schimbării, pentru a defini procedurile și procesele necesare pentru a trata și controla modificările;
un plan de continuitate a activității/redresare în caz de dezastru, pentru a asigura funcționarea serviciilor publice digitale și a modulelor acestora într-o serie de situații, de exemplu în caz de atacuri cibernetice sau de defecțiuni ale modulelor.
Recomandarea 25:
Asigurarea interoperabilității și a coordonării în timp atunci când se operează și se furnizează servicii publice integrate prin crearea structurii de guvernanță necesare.
3.2.1Acorduri de interoperabilitate
Organizațiile implicate în furnizarea de servicii publice europene ar trebui să încheie acorduri formale pentru cooperare prin intermediul acordurilor de interoperabilitate. Configurarea și gestionarea acestor acorduri țin de guvernanța serviciilor publice.
Acordurile ar trebui să cuprindă informații suficient de detaliate pentru a permite atingerea obiectivului lor, și anume furnizarea de servicii publice europene, acordând în același timp fiecărei organizații autonomia internă și națională maximă posibilă.
La nivel semantic și tehnic, dar și la nivel organizațional în unele cazuri, acordurile de interoperabilitate includ de obicei standarde și specificații. La nivel juridic, caracterul specific și obligatoriu al acordurilor de interoperabilitate decurge din legislație, la nivel european și/sau național, sau din acorduri bilaterale și multilaterale.
Pot exista și alte tipuri de acorduri în completarea acordurilor de interoperabilitate, care să abordeze aspecte operaționale. De exemplu, memorandumuri de înțelegere (MoU), acorduri privind nivelul serviciilor (SLA), proceduri de sprijin/intervenție și date de contact, făcând trimitere, dacă este necesar, la acordurile la nivel semantic și tehnic pe care se bazează.
Având în vedere că furnizarea unui serviciu public european este rezultatul unui efort colectiv al unor părți care produc sau consumă părți ale serviciului, este esențial să se includă procese adecvate de management al schimbării în acordurile de interoperabilitate pentru a asigura acuratețea, fiabilitatea, continuitatea și evoluția serviciului furnizat către alte administrații publice, societăți și cetățeni.
Recomandarea 26:
Încheierea de acorduri de interoperabilitate la toate nivelurile, completate de acorduri operaționale și de proceduri de management al schimbării.
3.3Interoperabilitatea juridică
Fiecare administrație publică participantă la furnizarea unui serviciu public european operează în cadrul său juridic național. Interoperabilitatea juridică urmărește să asigure posibilitatea de cooperare între organizații care funcționează în conformitate cu cadre juridice, politici și strategii diferite. Aceasta ar putea impune ca legislația să nu blocheze crearea de servicii publice europene în cadrul statelor membre și între acestea și să existe acorduri clare cu privire la modul în care vor fi tratate diferențele legislative dincolo de frontiere, inclusiv posibilitatea de a institui noi acte legislative.
Primul pas spre abordarea interoperabilității juridice este de a efectua „verificări ale interoperabilității” prin examinarea legislației existente în vederea identificării barierelor în calea interoperabilității: restricții sectoriale sau geografice privind utilizarea și stocarea datelor, modele de licențe de date diferite și vagi, obligații suprarestrictive de a utiliza tehnologii digitale sau moduri de livrare specifice pentru furnizarea serviciilor publice, cerințe contradictorii pentru procese operaționale identice sau similare, nevoi de securitate și protecție a datelor depășite etc.
Coerența actelor legislative, în vederea asigurării interoperabilității, ar trebui să fie evaluată înainte de adoptare și prin evaluarea periodică a performanțelor acestora, după implementarea lor.
Având în vedere că serviciile publice europene sunt concepute în mod clar pentru a fi furnizate - printre altele - prin intermediul canalelor digitale, tehnologiile TIC trebuie luate în considerare cât mai devreme posibil în procesul de elaborare a legilor. În special, legislația propusă ar trebui supusă unei „verificări digitale”:
pentru a asigura că aceasta este adecvată nu numai fizic, ci și în mediul digital (de exemplu pe internet);
pentru a identifica orice obstacole în calea transferului digital; și
pentru a identifica și a evalua impactul TIC asupra părților interesate.
Acest lucru va facilita interoperabilitatea între serviciile publice la niveluri inferioare (semantic și tehnic) și, de asemenea, va crește potențialul de reutilizare a soluțiilor TIC existente, contribuind astfel la reducerea timpului și a costurilor necesare implementării.
Validitatea juridică a informațiilor schimbate între statele membre ar trebui menținută și în context transfrontalier, și ar trebui respectate legislațiile ambelor țări – de origine și destinatare ale informațiilor – în materie de protecție a datelor cu caracter personal. Acest lucru ar putea necesita acorduri suplimentare pentru a remedia eventualele diferențe de implementare a legislației în vigoare.
Recomandarea 27:
Garantarea examinării legislației prin intermediul unor „verificări ale interoperabilității”, pentru a identifica posibilele obstacole în calea interoperabilității. La momentul elaborării legislației necesare creării unui serviciu public european, asigurarea consecvenței cu legislația relevantă, efectuarea unei „verificări digitale” și luarea în considerare a cerințelor privind protecția datelor.
3.4Interoperabilitatea organizațională
Aceasta se referă la modul în care administrațiile publice își aliniază procesele operaționale, responsabilitățile și așteptările pentru a atinge obiectivele stabilite de comun acord și reciproc avantajoase. În practică, interoperabilitatea organizațională înseamnă documentarea și integrarea sau alinierea proceselor operaționale și a informațiilor relevante schimbate. Interoperabilitatea organizațională își propune totodată să îndeplinească cerințele comunității de utilizatori prin oferirea unor servicii disponibile, ușor de identificat, accesibile și centrate pe utilizator.
3.4.1Alinierea proceselor operaționale
Pentru ca diferite entități administrative să poată colabora în mod eficient și eficace la furnizarea de servicii publice europene, ar putea fi nevoie ca acestea să își alinieze procesele operaționale existente sau să definească și să aplice procese operaționale noi.
Alinierea proceselor operaționale presupune documentarea acestora într-un mod stabilit de comun acord și cu ajutorul unor tehnici de modelare general acceptate, inclusiv a informațiilor schimbate, astfel încât toate administrațiile publice participante la furnizarea serviciilor publice europene să poată înțelege ansamblul procesului operațional („end-to-end”) și rolul care le revine în cadrul acestuia.
Recomandarea 28:
Documentarea proceselor operaționale folosind tehnici de modelare general acceptate și acorduri asupra modului în care aceste procese ar trebui să fie aliniate pentru furnizarea unui serviciu public european.
3.4.2Relațiile organizaționale
Prin orientarea către serviciu, pe care se bazează modelul conceptual pentru serviciile publice, se înțelege că relația dintre furnizorii serviciului și clienții serviciului trebuie definită în mod clar.
Aceasta implică găsirea de instrumente pentru formalizarea asistenței reciproce, a acțiunilor comune și pentru interconectarea proceselor operaționale ca parte a furnizării serviciului, de exemplu prin semnarea unor MoU și SLA între administrațiile publice participante. În ceea ce privește acțiunile transfrontaliere, se preferă acordurile multilaterale sau globale europene.
Recomandarea 29:
Clarificarea și formalizarea relațiilor organizaționale în vederea creării și furnizării serviciilor publice europene.
3.5Interoperabilitatea semantică
Interoperabilitatea semantică asigură conservarea și înțelegerea formatului și a semnificației exacte a datelor și a informațiilor transferate în cursul schimburilor care au loc între părți, cu alte cuvinte, înțelegerea corectă a mesajului transmis. În cadrul EIF, interoperabilitatea semantică se referă atât la aspecte semantice, cât și sintactice:
aspectul semantic se referă la sensul elementelor de date și la relațiile dintre acestea. Acesta include dezvoltarea unor vocabulare și scheme pentru descrierea schimburilor de date și garantează înțelegerea elementelor de date în același mod de către toate părțile care comunică;
aspectul sintactic se referă la descrierea formatului exact al informațiilor care urmează să fie schimbate din punct de vedere gramatical și al formatului.
Un punct de plecare pentru îmbunătățirea interoperabilității semantice este de a percepe datele și informațiile ca pe un bun public de valoare.
Recomandarea 30:
Perceperea datelor și a informațiilor ca bun public care ar trebui să fie generat, colectat, gestionat, pus în comun, protejat și conservat în mod corespunzător.
Ar trebui elaborată o strategie de gestionare a informațiilor, care să fie coordonată la cel mai înalt nivel posibil (de corporație sau întreprindere) pentru a se evita fragmentarea și a stabili priorități.
De exemplu, acordurile privind datele de referință, sub formă de taxonomii, vocabulare controlate, lexicoane, liste de coduri și structuri/modele de date reutilizabile, sunt condiții prealabile esențiale pentru realizarea interoperabilității semantice. Abordări precum proiectarea bazată pe date, cuplate cu tehnologii de date corelate, sunt metode inovatoare de îmbunătățire substanțială a interoperabilității semantice.
Recomandarea 31:
Adoptarea unei strategii de gestionare a informațiilor la cel mai înalt nivel posibil, pentru a evita fragmentarea și suprapunerea acestora. Gestionarea metadatelor, a datelor primare și a datelor de referință ar trebui să fie tratată cu prioritate.
Similar modului în care standardele tehnice au favorizat interoperabilitatea tehnică (de exemplu, conectivitatea la rețea) de mai multe decenii, este nevoie de standarde și specificații robuste, coerente și universal aplicabile privind informațiile pentru a permite schimbul de informații semnificative între organizațiile publice europene.
Date fiind contextele lingvistice, culturale, juridice și administrative diferite din statele membre, acest nivel al interoperabilității pune probleme semnificative. Totuși, cu excepția cazului în care are loc o intensificare a eforturilor de standardizare la nivelul interoperabilității semantice, este dificil să se asigure un schimb de informații fără întrerupere, libera circulație a datelor, precum și portabilitatea datelor între statele membre pentru a sprijini o piață unică digitală în UE.
Recomandarea 32:
Sprijinirea creării unor comunități sectoriale specifice și intersectoriale care să aibă ca scop elaborarea unor specificații privind informațiile și încurajarea comunităților relevante să își distribuie rezultatele pe platformele naționale și europene.
3.6Interoperabilitatea tehnică
Aceasta se referă la aplicațiile și infrastructurile care asigură o legătură între sisteme și servicii. Aspectele referitoare la interoperabilitatea tehnică includ specificații privind interfața, serviciile de interconectare, serviciile de integrare a datelor, prezentarea și schimbul de date și protocoale securizate de comunicare.
Un obstacol major în calea interoperabilității rezultă din sistemele existente. Din punct de vedere istoric, aplicațiile și sistemele de informații folosite în cadrul administrațiilor publice au fost dezvoltate într-o manieră ascendentă, încercându-se rezolvarea problemelor specifice și locale. Acest lucru a condus la apariția de insule TIC fragmentate a căror interoperabilitate este dificil de pus în practică.
Din cauza dimensiunii administrației publice și a fragmentării soluțiilor TIC, multitudinea sistemelor existente creează o barieră suplimentară în calea interoperabilității la nivel tehnic.
Interoperabilitatea tehnică ar trebui asigurată, ori de câte ori este posibil, prin utilizarea unor specificații tehnice formale.
Recomandarea 33:
Utilizarea de specificații deschise, atunci când sunt disponibile, pentru a asigura interoperabilitatea tehnică la crearea de servicii publice europene.
4Modelul conceptual pentru furnizarea serviciilor publice integrate
4.1Introducere
Acest capitol propune un model conceptual pentru servicii publice integrate pentru a oferi îndrumări cu privire la planificarea, dezvoltarea, exploatarea și întreținerea acestora de către statele membre. Acesta este relevant pentru toate nivelurile guvernamentale, de la cel local la cel european. Modelul este modular și cuprinde componente de servicii cuplate în mod flexibil interconectate prin intermediul infrastructurii partajate.
Recomandarea 34:
Utilizarea unui modelul conceptual pentru servicii publice europene pentru a proiecta servicii noi sau a le reproiecta pe cele existente și a reutiliza, ori de câte ori este posibil, componentele existente ale serviciilor și datelor.
Administrațiile publice trebuie să identifice, să negocieze și să convină asupra unei abordări comune pentru interconectarea componentelor serviciilor. Aceasta se va realiza la diferite niveluri administrative naționale, în funcție de structura organizatorică a fiecărei țări. Limitele de acces pentru servicii și informații ar trebui să fie definite prin interfețe și condiții de acces.
Recomandarea 35:
Luarea unei decizii cu privire la o schemă comună pentru interconectarea componentelor serviciilor cuplate în mod flexibil, implementarea și menținerea infrastructurii necesare pentru crearea și menținerea serviciilor publice europene.
Există soluții tehnice bine-cunoscute și aplicate pe scară largă, de exemplu servicii web, pentru a realiza acest lucru, însă implementarea lor la scara UE va necesita eforturi concertate din partea administrațiilor publice, inclusiv modele comune sau compatibile, standarde și acorduri privind o infrastructură comună.
4.2Prezentare de ansamblu a modelului
Modelul conceptual promovează ideea de interoperabilitate prin concepție. Aceasta înseamnă că, pentru ca serviciile publice europene să fie interoperabile, ele ar trebui să fie proiectate în conformitate cu modelul propus și ținând cont de anumite cerințe privind interoperabilitatea și reutilizabilitatea. Modelul promovează reutilizabilitatea ca factor determinant al interoperabilității, recunoscând că serviciile publice europene ar trebui să reutilizeze informațiile și serviciile care există deja și care pot fi disponibile din diverse surse din interiorul granițelor organizaționale ale administrațiilor publice sau dincolo de acestea. Informațiile și serviciile ar trebui să poată fi extrase și puse la dispoziție în formate interoperabile.
Componentele de bază ale modelului conceptual sunt prezentate mai jos.
Figura 4: Model conceptual pentru servicii publice integrate
Structura modelului cuprinde:
„furnizarea de servicii integrate” pe baza unei „funcții de coordonare” pentru a reduce gradul de complexitate pentru utilizatorul final;
o politică de furnizare a serviciilor de tip „no wrong door” (nicio ușă greșită), pentru a oferi opțiuni și canale alternative de furnizare a serviciilor, asigurând în același timp disponibilitatea canalelor digitale („implicit digitale”);
reutilizarea datelor și a serviciilor pentru a reduce costurile și a crește calitatea serviciilor și gradul de interoperabilitate;
cataloage care descriu servicii reutilizabile și alte active, pentru a facilita găsirea și un mai mare grad de utilizare a acestora;
guvernanța serviciilor publice integrate;
securitatea și confidențialitatea.
4.3Componente de bază
4.3.1Funcția de coordonare
Funcția de coordonare asigură identificarea nevoilor, precum și invocarea și orchestrarea serviciilor adecvate pentru a oferi un serviciu public european. Această funcție ar trebui să selecteze sursele și serviciile corespunzătoare și să le integreze. Coordonarea se poate realiza în mod automat sau manual. Următoarele etape ale procesului fac parte din „furnizarea de servicii publice integrate” și sunt executate cu ajutorul funcției de coordonare.
I.Identificarea nevoii: Aceasta este semnalată de o solicitare de servicii publice formulată de un cetățean sau o societate.
II.Planificare: Aceasta presupune identificarea serviciilor și a surselor de informații necesare, cu ajutorul cataloagelor disponibile, și reunirea acestora într-un singur proces, luând în considerare nevoile specifice ale utilizatorilor (de exemplu, personalizarea).
III.Executare: Aceasta presupune colectarea și schimbul de informații, aplicând norme operaționale (astfel cum prevăd legislația și politicile relevante) pentru a acorda sau a refuza accesul la un serviciu și, ulterior, furnizarea serviciului solicitat cetățenilor sau societăților.
IV.Evaluare: După furnizarea serviciilor, se colectează și se evaluează feedback-ul din partea utilizatorilor.
4.3.2Servicii și surse de informații interne
Administrațiile publice produc și pun la dispoziție un număr mare de servicii, menținând și gestionând un număr și o varietate imense de surse de informații. Aceste surse de informații sunt adesea necunoscute în afara granițelor unei anumite administrații (și, uneori, chiar și în interiorul acestor granițe). Această situație are ca rezultat dublarea eforturilor și subexploatarea resurselor și a soluțiilor disponibile.
Sursele de informații (registre de bază, portaluri de date deschise și alte surse oficiale de informații) și serviciile disponibile nu numai în interiorul sistemului administrativ, ci și în mediul extern, pot fi folosite pentru a crea servicii publice integrate sub formă de module. Modulele (servicii și surse de informații) ar trebui să asigure accesibilitatea datelor sau a funcționalității lor folosind abordări orientate spre servicii.
Recomandarea 36:
Dezvoltarea unei infrastructuri comune de servicii și surse de informații reutilizabile care să permită utilizarea de către toate administrațiile publice.
Administrațiile publice ar trebui să promoveze politici pentru schimbul de surse de informații și servicii în trei moduri principale.
I.Reutilizare: La proiectarea unor servicii noi sau revizuirea celor existente, primul pas care ar trebui făcut este să se investigheze dacă sursele de informații și serviciile existente pot fi reutilizate;
II.Publicare: La proiectarea unor surse de informații și servicii noi sau la revizuirea celor existente, sursele de informații și serviciile reutilizabile ar trebui să fie puse la dispoziția altor solicitanți pentru reutilizare;
III.Agregare: Odată ce s-au identificat sursele de informații și serviciile adecvate, acestea ar trebui să fie agregate într-un proces de furnizare de servicii integrate. Modulele ar trebui să aibă capacitatea nativă de a fi combinate („interoperabilitate prin concepție”), pentru a putea fi integrate în diferite medii, cu personalizare minimă. Această agregare este relevantă pentru informații, servicii și alte soluții de interoperabilitate (de exemplu, software).
Abordarea care include folosirea de module reutilizabile găsește o aplicație adecvată prin punerea în corespondență a soluțiilor cu modulele conceptuale ale unei arhitecturi de referință care permite detectarea componentelor reutilizabile, ceea ce, de asemenea, promovează raționalizarea. Rezultatul acestei puneri în corespondență este o cartografiere a soluțiilor, inclusiv a modulelor acestora, care poate fi reutilizată pentru a servi nevoilor operaționale comune și pentru a asigura interoperabilitatea.
Mai precis, pentru a evita dublarea eforturilor, costurile suplimentare și problemele suplimentare de interoperabilitate și, în același timp, a crește calitatea serviciilor oferite, modelul conceptual include două tipuri de reutilizare.
Reutilizarea serviciilor: Pot fi reutilizate diferite tipuri de servicii. Exemplele includ serviciile publice de bază, de exemplu, eliberarea unui certificat de naștere și serviciile comune, cum ar fi identificarea electronică și semnătura electronică. Serviciile puse în comun pot fi furnizate de către sectorul public, sectorul privat sau în modele de parteneriat public-privat (PPP);
Reutilizarea informațiilor: Administrațiile publice stochează deja cantități mari de informații cu potențial de reutilizare. Exemplele includ: date primare din registrele de bază, ca date oficiale utilizate de mai multe aplicații și sisteme; date deschise în baza licențelor de utilizare deschise, publicate de organizațiile publice; alte tipuri de date oficiale validate și gestionate sub egida autorităților publice. Registrele de bază și datele deschise sunt descrise mai detaliat în secțiunea următoare.
4.3.3Registrele de bază
Registrele de baza constituie piatra de temelie a furnizării serviciilor publice europene. Un registru de bază este o sursă de încredere și oficială de informații care poate și ar trebui să fie reutilizată prin mijloace digitale de către alți solicitanți, o organizație fiind responsabilă și răspunzătoare pentru colectarea, utilizarea, actualizarea și conservarea informațiilor. Registrele de bază sunt surse fiabile de informații elementare cu privire la persoane, societăți comerciale, vehicule, autorizații, clădiri, amplasamente și drumuri. Acest tip de informații constituie „datele primare” pentru administrațiile publice și furnizarea de servicii publice europene. „Oficial” înseamnă în acest context că un registru de bază este considerat a fi „sursa” informațiilor, și anume că acesta indică situația corectă, este actualizat și prezintă cel mai înalt nivel posibil de calitate și integritate.
În cazul registrelor centralizate, o singură entitate organizațională este responsabilă și răspunzătoare pentru calitatea datelor și pentru măsurile necesare pentru a asigura corectitudinea datelor. Astfel de registre se află sub controlul juridic al administrațiilor publice, în timp ce exploatarea și întreținerea pot fi externalizate către alte organizații, dacă este necesar. Există mai multe tipuri de registre de bază, de exemplu, cu privire la populație, societăți, vehicule, informații cadastrale. Pentru administrații, este important să obțină o imagine de ansamblu la nivel înalt a funcționării registrelor de bază și a datelor pe care acestea le stochează (un registru al registrelor).
În cazul unor registre distribuite, trebuie să existe o singură entitate organizațională responsabilă și răspunzătoare pentru fiecare parte a registrului. În plus, o singură entitate trebuie să fie responsabilă și răspunzătoare pentru coordonarea tuturor componentelor registrului distribuit.
Un cadru al registrelor de bază „descrie acordurile și infrastructura necesare pentru operarea registrelor de bază, precum și relațiile cu alte entități”.
Accesul la registrele de bază ar trebui să fie reglementat astfel încât să respecte dispozițiile privind confidențialitatea datelor și de altă natură; registrele de bază sunt guvernate de principiile administrării informațiilor.
Administratorul informațiilor este organismul (sau, posibil, persoana) responsabil și răspunzător pentru colectarea, utilizarea, actualizarea, păstrarea și ștergerea informațiilor. Printre responsabilitățile sale se numără și definirea utilizării permise a informațiilor, respectarea reglementărilor privind confidențialitatea datelor și a politicilor de securitate, asigurarea caracterului actual al informațiilor și a posibilității de accesare a datelor de către utilizatorii autorizați.
Registrele de bază ar trebui să permită elaborarea și implementarea unui plan de asigurare a calității datelor pentru a garanta calitatea datelor cuprinse în acestea. Cetățenii și societățile ar trebui să poată fi în măsură să verifice exactitatea, corectitudinea și caracterul complet al datelor proprii incluse în registrele de bază.
Ar trebui să se pună la dispoziție un ghid privind terminologia utilizată și/sau un glosar al termenilor relevanți utilizați în fiecare registru de bază, atât în scopul informării persoanelor, cât și în scopul folosirii cu dispozitive de citire optică .
Recomandarea 37:
Punerea surselor oficiale de informații la dispoziția altor solicitanți, cu condiția implementării unor mecanisme de acces și de control care să garanteze securitatea și confidențialitatea în conformitate cu legislația aplicabilă.
Recomandarea 38:
Dezvoltarea de interfețe cu registre de bază și surse oficiale de informații, publicarea mijloacelor semantice și tehnice și a documentelor necesare altor solicitanți pentru a se conecta și a reutiliza informațiile disponibile.
Recomandarea 39:
Asigurarea unei corespondențe între fiecare registru de bază și metadatele corespunzătoare, incluzând descrierea conținutului acestuia, forma de asigurare a serviciilor și responsabilitățile legate de acestea, tipul de date primare incluse, condițiile de accesare și licențele relevante, terminologia, un glosar, precum și informații cu privire la datele primare pe care le utilizează din alte registre de bază.
Recomandarea 40:
Crearea și urmarea planurilor de asigurare a calității datelor pentru registrele de bază și datele primare aferente.
4.3.4Date deschise
Directiva privind reutilizarea informațiilor din sectorul public oferă un cadru juridic comun pentru reutilizarea datelor din sectorul public. Accentul se pune pe publicarea datelor care pot fi citite automat în vederea utilizării de către alți solicitanți, pentru a stimula transparența, concurența loială, inovarea și economia bazată pe date. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile, deschiderea și reutilizarea datelor trebuie să fie nediscriminatorii, ceea ce înseamnă că datele trebuie să fie interoperabile, astfel încât să poată fi găsite, descoperite și prelucrate.
Recomandarea 41:
Instituirea de proceduri și procese pentru a integra deschiderea datelor în procesele operaționale comune, în rutine de lucru, precum și în dezvoltarea unor noi sisteme de informații.
În prezent, există multe obstacole în calea utilizării datelor deschise. Adesea, acestea sunt publicate în formate diferite sau în formate care îngreunează utilizarea, nu includ metadate corespunzătoare sau datele în sine pot fi de o calitate scăzută etc. În mod ideal, metadatele de bază și semantica seturilor de date deschise ar trebui să fie descrise într-un format standard, care să poată fi citite automat.
Recomandarea 42:
Publicarea datelor deschise în formate nebrevetate, care permit citirea automată. Garantarea faptului că datele deschise sunt însoțite de metadate de înaltă calitate, care permit citirea automată, în formate nebrevetate, inclusiv de o descriere a conținutului acestora, a modului în care datele sunt colectate, a nivelului de calitate și a condițiilor prevăzute de licența sub care sunt puse la dispoziție. Se recomandă utilizarea unor vocabulare comune pentru exprimarea metadatelor.
Datele pot fi folosite în diferite moduri și pentru diverse scopuri, iar publicarea datelor deschise ar trebui să permită acest lucru. Cu toate acestea, utilizatorii ar putea avea probleme la utilizarea seturilor de date, ar putea transmite observații cu privire la calitatea acestora sau ar putea prefera alte modalități de publicare. Buclele de feedback pot fi utile pentru a învăța despre modul în care se utilizează seturile de date și modul în care se poate îmbunătăți publicarea acestora.
Pentru ca reutilizarea datelor deschise să își atingă întregul potențial, interoperabilitatea și securitatea juridică sunt esențiale. Din acest motiv, dreptul oricui de a reutiliza datele deschise ar trebui să fie comunicat în mod clar în toate statele membre, iar regimurile juridice de facilitare a reutilizării datelor, cum ar fi licențele, ar trebui să fie promovate și standardizate cât mai mult posibil.
Recomandarea 43:
Comunicarea clară a dreptului de a accesa și a reutiliza datele deschise. Regimurile juridice de facilitare a accesului și a reutilizării, cum ar fi licențele, ar trebui să fie standardizate cât mai mult posibil.
4.3.5Cataloage
Cataloagele ajută la identificarea resurselor reutilizabile (de exemplu, servicii, date, software, modele de date). Există diferite tipuri de cataloage, de exemplu, directoare de servicii, biblioteci de componente software, portaluri de date deschise, registre ale registrelor de bază, cataloage de metadate, cataloage de standarde, specificații și orientări. Este necesar să existe descrieri ale serviciilor, ale datelor, ale registrelor și ale soluțiilor interoperabile stabilite de comun acord și publicate în cataloage, pentru a permite interoperabilitatea între cataloage. Un tip specific de catalog este reprezentat de Cartografierea europeană a interoperabilității (EIC), care reunește soluții de interoperabilitate disponibile pentru reutilizare și partajare.
Recomandarea 44:
Crearea de cataloage de servicii publice, date publice și soluțiile de interoperabilitate și folosirea unor modele comune pentru a le descrie.
4.3.6Servicii și surse de informații externe
Administrațiile publice trebuie să exploateze serviciile furnizate în afara granițelor lor organizaționale de către terți, cum ar fi serviciile de plată furnizate de instituții financiare sau serviciile de conectivitate oferite de furnizorii de telecomunicații. De asemenea, ele trebuie să exploateze surse externe de informații, cum ar fi datele deschise și datele furnizate de organizațiile internaționale, camere de comerț etc. În plus, datele utile pot fi colectate și prin intermediul „Internetului obiectelor” (de exemplu, senzori) și al rețelelor de socializare.
Recomandarea 45:
Dacă este util și fezabil, utilizarea de surse și servicii de informații externe, concomitent cu dezvoltarea serviciilor publice europene.
4.3.7Securitatea și confidențialitatea
Securitatea și confidențialitatea sunt preocupări de bază în furnizarea de servicii publice. Administrațiile publice ar trebui să se asigure:
că urmează abordarea confidențialității prin concepție și cea a securității prin concepție pentru a asigura securitatea modulelor și a infrastructurii lor complete;
că serviciile nu sunt vulnerabile la atacurile care ar putea să le întrerupă funcționarea și ar putea provoca furtul sau deteriorarea datelor; și
că respectă cerințele și obligațiile juridice privind protecția și confidențialitatea datelor recunoscând riscurile la adresa confidențialității care reies din analiza și prelucrarea avansată a datelor.
De asemenea, acestea ar trebui să asigure respectarea de către operatori a legislației privind protecția datelor, prin:
„Planuri de gestionare a riscurilor” pentru identificarea riscurilor, evaluarea potențialului impact al acestora și planificarea intervențiilor cu măsuri tehnice și organizatorice adecvate. Pe baza ultimelor evoluții tehnologice, aceste măsuri trebuie să asigure un nivel de securitate proporțional cu gradul de risc;
„Planuri de continuitate a activității” și „planuri de rezervă și de redresare” pentru a institui procedurile necesare de asigurare a disponibilității funcțiilor în urma unui eveniment dezastruos și readucerea tuturor funcțiilor la situația normală cât mai curând posibil;
Un „plan de acces la date și autorizare” care stabilește persoanele care au acces la date, datele care sunt accesibile și condițiile accesării datelor, pentru a asigura confidențialitatea. Accesul neautorizat și încălcarea normelor de securitate ar trebui monitorizate și ar trebui luate măsuri corespunzătoare pentru a preveni orice repetare a încălcărilor;
Utilizarea unor servicii calificate de asigurare a încrederii în conformitate cu regulamentul eIDAS pentru a asigura integritatea, autenticitatea, confidențialitatea și nerepudierea datelor.
Atunci când administrațiile publice și alte entități fac schimb de informații oficiale, informațiile ar trebui să fie transferate, în funcție de cerințele de securitate, prin intermediul unei rețele securizate, armonizate, gestionate și controlate. Mecanismele de transfer ar trebui să faciliteze schimburile de informații între administrații, societăți și cetățeni, care să fie:
înregistrate și verificate, astfel încât atât expeditorul, cât și destinatarul să fi fost identificați și autentificați prin mecanisme și proceduri convenite;
criptate, astfel încât să asigure confidențialitatea datelor tranzitate;
marcate temporal, pentru a indica ora exactă a transferului documentelor electronice și a accesului;
logate, pentru arhivarea înregistrărilor electronice în scopul de a se conserva o dovadă cu valoare juridică.
Ar trebui să existe mecanisme adecvate care să asigure schimbul securizat de mesaje, înregistrări, formulare și alte tipuri de informații certificate electronic între diferite sisteme; să gestioneze cerințele specifice de securitate și serviciile de identificare electronică și de asigurare a încrederii, cum ar fi crearea și verificarea semnăturilor/sigiliilor electronice; și să monitorizeze traficul pentru a putea detecta intruziunile, modificările datelor și alte tipuri de atacuri.
De asemenea, informațiile trebuie să fie protejate în mod corespunzător în timpul transmiterii, al prelucrării și al stocării prin diferite procedee de securitate, cum ar fi:
definirea și aplicarea politicilor de securitate;
formarea și sensibilizarea cu privire la securitate;
securitatea fizică (inclusiv controlul accesului);
securitatea în cursul procesului;
securitate în cadrul operațiunilor (inclusiv monitorizarea securității, gestionarea incidentelor, managementul vulnerabilității);
evaluări ale securității (inclusiv audituri și controale tehnice).
Întrucât datele care provin din state membre diferite pot face obiectul unor abordări diferite de implementare a protecției datelor, ar trebui convenite cerințe comune de protecție a datelor înainte de furnizarea serviciilor agregate.
Realizarea unui schimb de date securizat necesită, totodată, mai multe funcții de gestionare, între care:
gestionarea serviciului, pentru a supraveghea toate comunicațiile din punct de vedere al identificării, autentificării, autorizării, transmiterii de date etc., inclusiv a autorizațiilor de acces, revocare și audit;
înregistrarea serviciului, în scopul furnizării (sub rezerva autorizării corespunzătoare) de acces la serviciile disponibile prin intermediul localizării și al verificării prealabile a fiabilității serviciului;
gestionarea înregistrării datelor tranzitate, în scopul de a se asigura consemnarea și arhivarea schimburilor de date, dacă este necesar.
Recomandarea 46:
Luarea în considerare a cerințelor specifice privind securitatea și confidențialitatea și identificarea măsurilor pentru furnizarea fiecărui serviciu public în conformitate cu planurile de gestionare a riscurilor.
Recomandarea 47:
Utilizarea serviciilor de asigurare a încrederii în conformitate cu Regulamentul privind identificarea electronică și serviciile de încredere ca mecanisme de asigurare a unui schimb de date sigur și protejat în cadrul serviciilor publice.
5Concluzii
În ultimele decenii, administrațiile publice europene au realizat investiții în domeniul TIC pentru a-și moderniza operațiunile interne, a reduce costurile și a îmbunătăți serviciile pe care le oferă cetățenilor și societăților. În pofida progreselor semnificative înregistrate și a beneficiilor obținute deja, administrațiile se confruntă în continuare cu bariere majore în calea schimbului de informații și a colaborării pe cale electronică. Printre acestea se numără barierele legislative, procesele operaționale și modelele de informații incompatibile, precum și diversitatea tehnologiilor utilizate. Acest lucru se datorează faptului că, din punct de vedere istoric, sistemele de informații au fost create în sectorul public independent unele de altele, și nu într-un mod coordonat. Diversitatea configurațiilor instituționale din Europa adaugă încă un nivel de complexitate la nivelul UE.
Interoperabilitatea este o condiție prealabilă pentru permiterea comunicării electronice și a schimbului de informații între administrațiile publice. Astfel, devine și o condiție prealabilă pentru realizarea unei piețe unice digitale. Programele de interoperabilitate din UE au evoluat de-a lungul timpului. La început, acestea vizau realizarea interoperabilității în anumite domenii, apoi, crearea unei infrastructurii comune. Mai recent, acestea au început să abordeze interoperabilitatea la nivel semantic. Guvernanța, compatibilitatea regimurilor juridice, alinierea proceselor operaționale și accesul securizat la surse de date sunt unele dintre problemele care trebuie abordate în continuare, pentru a furniza servicii publice de sine stătătoare.
EIF promovează comunicarea electronică în rândul administrațiilor publice europene, prin furnizarea unui set de modele, principii și recomandări comune. În același timp, recunoaște și subliniază faptul că interoperabilitatea nu este doar o chestiune TIC, întrucât nivelurile de implicații variază de la cele juridice la cele tehnice. Tratarea problemelor într-o abordare holistică în toate aceste planuri, precum și la diferite niveluri administrative, de la nivelul local la nivelul UE, rămâne o provocare. EIF identifică patru niveluri de provocări privind interoperabilitatea (juridic, organizațional, semantic și tehnic), subliniind în același timp rolul esențial al guvernanței de a asigura coordonarea activităților relevante la toate nivelurile și în toate sectoarele de administrare.
Modelul conceptual al EIF pentru servicii publice se referă la proiectarea, planificarea, dezvoltarea, exploatarea și întreținerea serviciilor publice integrate la toate nivelurile guvernamentale, de la cel local la nivelul UE. Prezentele principii ghidează procesul de luare a deciziilor privind crearea de servicii publice europene interoperabile. În plus, EIF oferă instrumente practice sub forma unui set de recomandări concrete.
Componentele EIF sunt reprezentate în figura 5.
Figura 5: Relații specifice modelului conceptual al EIF
EIF revizuit este un instrument-cheie pentru crearea de servicii publice digitale interoperabile la nivel regional, național și european, contribuind astfel la transpunerea în realitate a piețe unice digitale.
6Anexă
6.1Abrevieri
Abreviere
|
Sens
|
A2A
|
Între administrații
|
A2B
|
Între administrație și societate
|
A2C
|
Între administrație și cetățean
|
DIF
|
Cadru de interoperabilitate specific domeniului
|
DSM
|
Piața unică digitală
|
CE
|
Comisia Europeană
|
CEI
|
Cartografierea europeană a interoperabilității
|
EIF
|
Cadrul european de interoperabilitate
|
EIRA
|
Arhitectura europeană de referință a interoperabilității
|
UE
|
Uniunea Europeană
|
LPUE
|
Licența publică a Uniunii Europene
|
TIC
|
Tehnologia informației și comunicațiilor
|
INSPIRE
|
Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE)
|
ISA
|
Soluții de interoperabilitate pentru administrațiile publice europene
|
ISA²
|
Soluții de interoperabilitate și cadre comune pentru administrațiile publice europene, societăți și cetățeni
|
MoU
|
Memorandum de înțelegere
|
SM
|
Stat membru
|
NIF
|
Cadru național de interoperabilitate
|
NIFO
|
Observatorul cadrelor de interoperabilitate naționale
|
ISP
|
Informații din sectorul public
|
SLA
|
Acord privind nivelul serviciilor
|
AOS
|
Arhitectură orientată spre servicii
|