52011PC0127

Bruxelles, 16.3.2011

COM(2011) 127 final

2011/0060 (CNS)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia parteneriatelor înregistrate

{COM(2011) 125 final}{COM(2011) 126 final}{SEC(2011) 327 final}{SEC(2011) 328 final}

EXPUNERE DE MOTIVE

1. CONTEXTUL PROPUNERII

1.1. Context general

Articolul 67 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede, la alineatul (1), că Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept. Alineatul (4) al acestui articol prevede că Uniunea facilitează accesul la justiție, în special pe baza principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă. Articolul 81 din același tratat menționează în mod expres măsuri care urmăresc să asigure „recunoașterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare și extrajudiciare și executarea acestora”, precum și „compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi și de competență”. Numeroase instrumente au fost deja adoptate pe această bază, în special Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, însă acestea nu includ în domeniul lor de aplicare aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Programul de recunoaștere reciprocă a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială[1] adoptat de Consiliu la 30 noiembrie 2000, prevedea deja elaborarea unui instrument referitor la competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia „regimurilor matrimoniale și a consecințelor patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite”. Programul de la Haga[2], adoptat de Consiliul European la 4-5 noiembrie 2004, care a stabilit ca prioritate principală punerea în aplicare a Programului de recunoaștere reciprocă din 2000, solicitase Comisiei să prezinte o carte verde privind „reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, abordând în principal problema competenței judiciare și a recunoașterii reciproce” și subliniase necesitatea adoptării, până în 2011, a unui instrument în acest domeniu.

Programul de la Stockholm, adoptat la 11 decembrie 2009 de Consiliul European, menționează, de asemenea, că recunoașterea reciprocă ar trebui extinsă la regimurile matrimoniale și la consecințele patrimoniale ale separării cuplurilor.

În „Raportul pe 2010 privind cetățenia Uniunii: eliminarea obstacolelor din calea exercitării drepturilor cetățenilor Uniunii”[3], adoptat la 27 octombrie 2010, Comisia a identificat incertitudinea în privința drepturilor de proprietate ale cuplurilor internaționale ca fiind unul din principalele obstacole cu care încă se confruntă cetățenii UE în viața de zi cu zi, atunci când își exercită, dincolo de frontierele naționale, drepturile conferite de UE. Prin urmare, Comisia a anunțat, ca modalitate de remediere a acestei situații, adoptarea în 2011 a unei propuneri de instrument legislativ care să permită cuplurilor internaționale (soți sau parteneri înregistrați) să afle cu mai multă ușurință, ce instanțe judecătorești sunt competente și ce legislație se aplică drepturilor lor de proprietate.

1.2. Motivele și obiectivele propunerii

Mobilitatea crescută a persoanelor într-un spațiu fără frontiere interioare antrenează o creștere semnificativă a uniunilor între resortisanții din state membre diferite, indiferent de forma acestora, precum și prezența acestor cupluri într-un stat membru, fără a avea naționalitatea acestuia, la care se adaugă deseori achiziționarea de bunuri situate pe teritoriul mai multor state membre ale Uniunii. Un studiu realizat de consorțiul ASSER-UCL[4] în 2003 a evidențiat importanța fenomenului cuplurilor transnaționale în cadrul Uniunii și dificultățile practice și juridice cu care acestea se confruntă, atât în ceea ce privește administrarea curentă a bunurilor cuplului, cât și în momentul împărțirii acestora, ca urmare a separării cuplului sau a decesului uneia din părți. În timp ce căsătoria este cea mai comună formă a cuplurilor, au apărut noi forme de uniune, printre care parteneriatul înregistrat, pe baza căruia două persoane aflate într-o relație stabilă sunt înregistrate în mod oficial în evidențele autorităților publice. Dificultățile cu care se confruntă aceste cupluri care și-au înregistrat parteneriatul sunt deseori legate de diferențele mari între normele aplicabile, atât de drept material cât și de drept internațional privat, care reglementează materia efectelor patrimoniale ale acestor forme de uniune.

Din cauza particularităților proprii parteneriatului înregistrat și căsătoriei și a diferitelor consecințe juridice pe care le produc aceste forme de uniune, Comisia prezintă două propuneri distincte de regulamente: unul referitor la competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și altul referitor la competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale.

Prezenta propunere vizează, în special, instituirea în Uniunea Europeană a unui cadru juridic clar, care să aibă ca obiect stabilirea instanței judecătorești competente, legea aplicabilă în materia aspectelor patrimoniale privind aceste parteneriate și facilitarea circulației hotărârilor judecătorești și a actelor autentice între statele membre.

2. REZULTATUL CONSULTăRILOR – ANALIZA DE IMPACT

Înaintea pregătirii prezentei propuneri a avut loc o amplă consultare a statelor membre, a celorlalte instituții și a publicului. În urma studiului realizat în 2003, Comisia a publicat la 17 iulie 2006 o carte verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, ce abordează, în special, competența judiciară și recunoașterea reciprocă[5] și care a inițiat o amplă consultare în acest domeniu. Pentru pregătirea propunerii, Comisia a constituit un grup de experți numit „PRM/III”. Acesta a fost alcătuit din membri proveniți din diferitele profesii vizate, reprezentând diferitele culturi juridice europene și s-a reunit de cinci ori în perioada 2008-2010. De asemenea, la 28 septembrie 2009, Comisia a organizat o dezbatere publică în cursul căreia schimburile de idei cu cei aproximativ o sută de participanți au confirmat necesitatea unui instrument al Uniunii în această materie, care să aibă ca obiect, în special, competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești. Pentru a discuta liniile mari ale propunerii în curs de pregătire, la 23 martie 2010 a fost organizată o reuniune cu experții naționali.

În sfârșit, Comisia a realizat o analiză de impact comună propunerilor de regulamente privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și, respectiv, ale regimurile matrimoniale. Aceasta este anexată prezentei propuneri.

3. ASPECTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

3.1. Temeiul juridic

Temeiul juridic al prezentei propuneri este articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care conferă Consiliului competența de a adopta, după consultarea Parlamentului European, măsuri de dreptul familiei care au implicații transfrontaliere.

În mod similar regimurilor matrimoniale, relațiile patrimoniale existente între parteneri, pe de o parte, și între parteneri și terți, pe de altă parte, depind de existența prealabilă a unui parteneriat înregistrat. Într-adevăr, aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate sunt create prin înregistrarea acestuia - la fel cum regimul patrimonial este creat prin căsătorie - și dispar odată cu desfacerea acestuia. Prin înregistrarea parteneriatului în evidențele unei autorități publice, între parteneri se creează relații stabile și recunoscute din punct de vedere juridic. Prin urmare, majoritatea statelor membre care prevăd în legislația acestora dispoziții care se aplică parteneriatului, asimilează această instituție, în măsura posibilului, căsătoriei.

Obiectivul prezentei propuneri este de a stabili un set complet de norme de drept internațional privat aplicabile aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Astfel, propunerea vizează competența judiciară, legea aplicabilă, precum și recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materia aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Normele conținute în propunere intervin doar în situații cu caracter transnațional. Prin urmare, se respectă condiția implicațiilor transfrontaliere menționate la articolul 81 alineatul (3) din tratat.

3.2. Principiul subsidiarității

Obiectivele propunerii nu pot fi realizate decât sub forma unor norme comune în materia aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, care trebuie să fie identice pentru a asigura securitate juridică și previzibilitate pentru cetățeni. Prin urmare, o acțiune unilaterală a statelor membre nu ar putea realiza acest obiectiv. În materie, nu există convenții internaționale aplicabile, cu excepția Convenției privind recunoașterea parteneriatelor înregistrate din 5 septembrie 2007 a Comisiei internaționale privind starea civilă. Această convenție, însă, are ca obiect doar recunoașterea parteneriatelor înregistrate și nu este încă în vigoare, prin urmare nu pare să ofere soluțiile așteptate, care să fie adaptate amplorii problemelor vizate de prezenta propunere, astfel cum rezultă atât din analiza de impact, cât și din consultările publice. Având în vedere natura și amploarea problemelor cu care se confruntă cetățenii, obiectivele propunerii nu pot fi realizate decât la nivelul Uniunii.

3.3. Principiul proporționalității

Propunerea este conformă cu principiul proporționalității deoarece se limitează la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor. Propunerea nu armonizează normele de drept ale statelor membre privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. De asemenea, nu afectează nici regimul fiscal al lichidării aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, astfel cum sunt prevăzute în legislația statelor membre. Propunerea nu va implica nicio sarcină financiară sau administrativă pentru cetățeni și va crea o sarcină suplimentară foarte redusă pentru autoritățile naționale relevante.

3.4. Impactul asupra drepturilor fundamentale

Conform strategiei Uniunii pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană[6], Comisia a verificat dacă propunerea respectă drepturile enunțate în cartă.

Aceasta nu aduce atingere dreptului la respectarea vieții private și de familie și dreptului la căsătorie și la întemeierea unei familii conform legilor naționale, prevăzute respectiv la articolele 7 și 9 din cartă.

Dreptul de proprietate, prevăzut la articolul 17 din cartă, este consolidat. Previzibilitatea în ceea ce privește legea aplicabilă tuturor bunurilor cuplului va permite într-adevăr partenerilor să își exercite în mod efectiv dreptul lor de proprietate.

Comisia a verificat, de asemenea, că se ține cont de articolul 21 care interzice discriminarea de orice natură.

În sfârșit, dispozițiile propuse îmbunătățesc accesul la justiție în Uniune pentru cetățeni și, în special, pentru cuplurile aflate într-un parteneriat înregistrat. Acestea facilitează aplicarea articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale care garantează dreptul la o cale de atac eficientă și dreptul de a avea acces la o instanță judecătorească imparțială. Prin prevederea unor criterii obiective de stabilire a instanței judecătorești competente sunt înlăturate procedurile paralele, precum și recurgerea precipitată a părții mai active la instanța mai favorabilă, în detrimentul celeilalte părți.

3.5. Alegerea instrumentului

Necesitatea asigurării securității juridice și a previzibilității impune norme clare și uniforme, sub forma unui regulament. Normele propuse în materie de competență, lege aplicabilă și circulație a hotărârilor judecătorești sunt detaliate și precise și nu trebuie transpuse în legislația națională. Obiectivele de securitate și de previzibilitate juridică nu ar putea fi pe deplin realizate dacă statele membre ar dispune de o marjă de apreciere în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor.

4. IMPLICAțII BUGETARE, SIMPLIFICARE șI COERENțA CU CELELALTE POLITICI ALE UNIUNII

4.1. Implicații bugetare

Propunerea nu va avea implicații asupra bugetului Uniunii.

4.2. Simplificare

Armonizarea normelor de competență va simplifica în mod considerabil procedurile permițând stabilirea, conform unor norme comune, a instanței judecătorești competente să judece o cauză privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Extinderea competenței instanțelor judecătorești sesizate cu o procedură succesorală ca urmare a decesului unuia dintre parteneri, în aplicarea viitorului instrument legislativ al Uniunii, sau cu o procedură de separare a partenerilor la procedurile privind regimul matrimonial aferente, va face posibil ca aceeași instanță judecătorească să se pronunțe asupra tuturor problemelor cetățenilor în aceste materii.

Armonizarea normelor privind conflictele de legi va simplifica în mod considerabil procedurile de stabilire a legii aplicabile.

În sfârșit, normele propuse privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești vor facilita circulația acestora dintr-un stat membru într-altul.

4.3. Coerența cu alte politici și obiective ale Uniunii

Prezenta propunere se înscrie, astfel cum s-a subliniat în Raportul pentru anul 2010 privind cetățenia Uniunii, menționat anterior, în cadrul exercițiului lansat de Comisie în vederea eliminării obstacolelor cu care se confruntă cetățenii Uniunii atunci când își exercită, în viața de zi cu zi, drepturile ce le sunt conferite de UE.

5. OBSERVAțII PE MARGINEA ARTICOLELOR

5.1. Capitolul I: domeniul de aplicare și definiții

Articolul 1

Efectele personale ale parteneriatelor înregistrate sunt excluse în mod expres din domeniul de aplicare a prezentului regulament, care are ca obiect aspectele patrimoniale. Aceste aspecte patrimoniale au ca obiect atât aspectele privind administrarea curentă a bunurilor partenerilor, cât și la cele referitoare la lichidarea acestora, ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia din membri.

În contextul stabilirii domeniilor vizate de viitorul instrument, s-a preferat întocmirea unei liste exhaustive a materiilor care nu fac parte din domeniul de aplicare al regulamentului. Astfel, materiile acoperite deja de regulamentele în vigoare ale Uniunii, precum obligațiile de întreținere[7], în special între parteneri, și aspectele privitoare la validitatea și efectele liberalităților[8] nu vor face parte din domeniul de aplicare al regulamentului. Aspectele ce țin de dreptul succesoral sunt, de asemenea, excluse din domeniul de aplicare a regulamentului.

Regulamentul nu afectează natura drepturilor reale asupra bunurilor, calificarea bunurilor și a drepturilor și nici stabilirea prerogativelor titularului acestor drepturi. De asemenea, se exclude publicitatea drepturilor asupra bunurilor, în special funcționarea registrului funciar și efectele înscrierii sau nu în acest registru.

Articolul 2

În vederea asigurării coerenței și pentru facilitarea înțelegerii și omogenizarea punerii în aplicare a acestora, anumite definiții ale noțiunilor folosite în prezentul regulament sunt aceleași cu cele folosite în alte instrumente ale Uniunii în vigoare sau în curs de negociere.

Efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, vizate în mod exclusiv de acest regulament, fac obiectul unei definiții specifice care le limitează doar la raporturile patrimoniale existente între parteneri, precum și între parteneri și terți, care rezultă din relația instituționalizată prin înregistrarea parteneriatului.

De altfel, definiția noțiunii de „instanță judecătorească”, include autoritățile și persoanele care își exercită atribuțiile prin delegare sau desemnare de către o instanță judecătorească și permite asimilarea actelor eliberate de aceste autorități cu hotărârile judecătorești, în ceea ce privește modalitatea de recunoaștere și de executare într-un alt stat membru decât cel în care au fost emise.

5.2. Capitolul II: Competența

Procedurile judiciare privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate au deseori legătură cu lichidarea acestora, cauzată de încetarea vieții de cuplu, ca urmare a decesului unuia din parteneri sau a separării acestora.

Obiectivul urmărit prin acest regulament este, în special, acela de a permite ca diferitele proceduri conexe să fie aplicate de instanțele judecătorești ale aceluiași stat membru. În acest sens, regulamentul asigură concordanța normelor de stabilire a competenței instanțelor judecătorești sesizate pentru a se pronunța asupra aspectelor patrimoniale ale uniunilor, cu normele deja existente sau preconizate în alte instrumente comunitare.

Articolul 3

Astfel, instanțele judecătorești ale unui stat membru competente din punct de vedere teritorial să se pronunțe cu privire la succesiunea unui partener ca urmare a decesului acestuia, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. …/…. [al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și privind crearea unui certificat european de moștenitor] , își vor extinde competența și în ceea ce privește lichidarea efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, ca urmare a deschiderii succesiunii.

Cu toate acestea, instanțele acestui stat membru vor avea posibilitatea de a declina această extindere de competență dacă legea internă a acestui stat nu prevede instituția parteneriatului înregistrat.

Articolul 4

În mod similar, pentru a se asigura faptul că, în eventualitatea separării partenerilor, instanța sesizată poate să se pronunțe cu privire la toate aspectele legate de această separare, fără a forța partenerii să inițieze alte acțiuni în state membre diferite, competența unei instanțe a unui stat membru care se pronunță asupra desfacerii sau anulării parteneriatului înregistrat poate fi extinsă, sub rezerva existenței acordului partenerilor, la efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat, ca urmare a acestei desfaceri sau anulări a parteneriatului înregistrat.

Articolul 5

Acest regulament prevede, de asemenea, dispoziții proprii privind competențele care se aplică în alte cazuri, independent de orice proceduri privind succesiunea sau separarea cuplului. O listă de factori de legătură enumerați în ordinea importanței permite stabilirea statului membru al cărui instanțe judecătorești sunt competente să se pronunțe asupra procedurilor privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Criteriile propuse se referă, în special, la reședința comună obișnuită a soților, ultima reședința comună obișnuită în cazul în care unul din parteneri încă locuiește acolo sau reședința obișnuită a pârâtului. În cazul în care, în mod similar articolelor 3 și 4, instanțele statului membru desemnate să se pronunțe în conformitate cu criteriile menționate mai sus pot refuza această extindere a competenței dacă legea acestui stat membru nu prevede parteneriatul înregistrat, articolul 5 prevede ca ultim criteriu de stabilire a competenței statul membru unde a fost înregistrat parteneriatul.

Articolul 6

În cazul în care, în urma aplicării articolelor precedente, nu este stabilită competența instanțelor judecătorești ale niciunui stat membru, acest articol permite stabilirea statului membru ale cărui instanțe vor putea, cu titlu derogatoriu, să se pronunțe asupra acestei proceduri. Această normă garantează accesul la justiție al partenerilor și al terților interesați, în cazul în care un bun sau bunuri ale unuia dintre parteneri sau ale ambilor parteneri se află pe teritoriul acestui stat membru, precum și în cazul în care ambii parteneri au cetățenia acestui stat membru.

5.3. Capitolul III: legea aplicabilă

Articolul 15

Având în vedere diferențele existente între legislațiile statelor membre care conțin dispoziții privind parteneriatul înregistrat, se justifică principiul prevăzut de regulament conform căruia aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate trebuie să fie supuse legislației statului unde acesta a fost înregistrat. Acest principiu este conform cu legislațiile statelor membre privind parteneriatul înregistrat, care prevede aplicarea generalizată a legislației statului unde acesta a fost înregistrat, neoferind partenerilor opțiunea de a opta pentru o altă lege decât cea a statului de înregistrare, cu toate că este recunoscută posibilitatea încheierii unei convenții în acest sens.

Acest principiu asigură caracterul unitar al legii care se aplică ansamblului de bunuri ale cuplului supuse efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, indiferent de forma sau situarea acestora.

Articolul 16

Dispoziția privind conflictul de legi prevăzută la articolului precedent se aplică tuturor formelor parteneriatelor înregistrate, indiferent de statul unde sunt înregistrate, și nu numai parteneriatelor înregistrate și încheiate într-un stat membru.

Articolul 17

Pentru a ține cont de normele de aplicare necesare în fiecare stat membru și, în special, de protecția locuinței familiale, această dispoziție permite refuzarea aplicării unei legi străine într-un stat membru și aplicarea legii proprii a acestuia. Astfel, în vederea asigurării protecției locuinței familiale, un stat membru pe teritoriul căruia se află această locuință își va putea impune propriile norme de protecție a locuinței familiale. Cu titlu excepțional, acest stat poate aplica propria sa lege oricărei persoane aflate pe teritoriul său, aceasta fiind preferată dispozițiilor contractului de parteneriat încheiat de această persoană într-un alt stat membru.

5.4. Capitolul IV: recunoaștere, forță executorie și executare

Propunerea prevede libera circulație a hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și a tranzacțiilor judiciare în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Ea realizează, astfel, o recunoaștere reciprocă, bazată pe încrederea reciprocă ce rezultă din integrarea statelor membre în cadrul Uniunii Europene.

Această liberă circulație se concretizează într-o procedură uniformă de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești, a actelor autentice și tranzacțiilor judiciare provenind dintr-un alt stat membru și înlocuiește procedurile naționale în vigoare în prezent în diferitele state membre. Motivele de nerecunoaștere sau de refuz al executării sunt, de asemenea, armonizate la nivel european și au fost reduse la minimul necesar. Acestea înlocuiesc motivele variate și deseori mai ample care există în prezent la nivel național.

Hotărâri judecătorești

Normele propuse privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești sunt aliniate cu cele propuse în materie de succesiuni. Acestea conțin, astfel, o trimitere la procedura de exequatur existentă în materie civilă și comercială. Prin urmare, orice hotărâre judecătorească pronunțată într-un stat membru este recunoscută în celelalte state membre fără nicio procedură specială. Pentru obținerea executării acestei hotărâri judecătorești, solicitantul va trebui să inițieze o procedură uniformă în statul de executare, care îi va permite să obțină învestirea cu formulă executorie. Procedura este unilaterală și se limitează, într-o primă etapă, la o verificare a documentelor. Numai într-o etapă ulterioară, în cazul în care pârâtul formulează obiecțiuni, judecătorul va proceda la examinarea posibilelor motive de refuz. Aceste motive asigură o protecție adecvată a drepturilor pârâților.

Aceste norme reprezintă un progres important în acest domeniu față de situația actuală. Într-adevăr, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești este reglementată, în prezent, de dreptul național al statelor membre sau de acorduri bilaterale încheiate între anumite state membre. Procedurile de urmat, documentele necesare pentru obținerea hotărârii de învestire cu formulă executorie, precum și motivele de refuz al hotărârilor pronunțate în străinătate diferă, astfel, în funcție de statele membre în cauză.

Astfel cum s-a explicat mai sus, prezentul regulament constituie o primă măsură adoptată în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate și privește dreptul familiei (a se vedea punctul 3.1). Având în vedere contextul specific, libera circulație a hotărârilor judecătorești face obiectul procedurii de exequatur, astfel cum este prevăzută în prezent în regulamentul Bruxelles I în vigoare[9].

Cu toate acestea, ca și în alte domenii, ar putea fi avută în vedere, într-o etapă ulterioară, eliminarea procedurilor intermediare (exequatur), după o evaluare a normelor prevăzute de prezentul regulament și dezvoltarea cooperării judiciare în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Actele întocmite de autoritățile care își exercită atribuțiile prin delegare sau desemnare, conform definiției instanței judecătorești prevăzută la articolul 2 din prezentul regulament vor fi asimilate hotărârilor judecătorești și astfel, vor face obiectul dispozițiilor privind recunoașterea și executarea prevăzute în acest capitol.

Acte autentice

Având în vedere importanța practică a actelor autentice în materia regimurilor matrimoniale și în scopul asigurării coerenței acestui regulament cu alte instrumente ale Uniunii, prezentul regulament ar trebui să asigure recunoașterea acestora, pentru a le permite libera circulație.

Recunoașterea actelor autentice înseamnă că acestea se bucură de aceeași forță probantă în ceea ce privește conținutul actului înregistrat și faptele înscrise în acesta, precum și de aceeași prezumție de autenticitate și de același caracter executoriu ca și în țara lor de origine.

5.5. Capitolul V: opozabilitate față de terți

Aceste dispoziții sunt menite să concilieze securitatea juridică a partenerilor în relațiile acestora cu terții și protecția terților în cazul aplicării unei norme pe care nu ar fi putut să o cunoască sau să o prevadă. Astfel, statele membre au posibilitatea să prevadă, pentru actele încheiate între unul din soți și un terț care își are reședința pe teritoriul acestora, că partenerul nu va putea să se prevaleze de normele aplicabile aspectelor patrimoniale ale parteneriatului său înregistrat decât dacă acesta a fost publicat, sau dacă terțul, deși ar fi trebuit, nu a fost informat despre existența acestuia.

2011/xxxx (CNS)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia parteneriatelor înregistrate

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 81 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Parlamentului European[10],

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[11],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[12],

hotărând în conformitate cu procedura legislativă specială,

întrucât:

(1) Uniunea Europeană și-a stabilit ca obiectiv menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor. Pentru punerea în practică progresivă a unui astfel de spațiu, Uniunea trebuie să adopte măsuri privind cooperarea judiciară în materie civilă cu implicații transfrontaliere.

(2) Consiliul European reunit la Tampere la 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a altor hotărâri ale autorităților judiciare, ca fundament al cooperării judiciare în materie civilă, și a invitat Consiliul și Comisia să adopte un program de măsuri destinate punerii în aplicare a acestui principiu.

(3) La 30 noiembrie 2000, Consiliul a adoptat proiectul de program de măsuri privind punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială[13]. Programul stabilește măsuri referitoare la armonizarea normelor privind conflictul de legi, menite să faciliteze recunoașterea reciprocă a hotărârilor. Acesta prevede elaborarea unuia sau mai multor instrumente privind recunoașterea reciprocă în materia regimurilor matrimoniale și a efectelor patrimoniale ale separării cuplurilor necăsătorite.

(4) Consiliul European, reunit la Bruxelles la 4-5 noiembrie 2004, a adoptat un nou program intitulat „Programul de la Haga: consolidarea libertății, a securității și a justiției în Uniunea Europeană”[14]. În cadrul acestui program, Consiliul a invitat Comisia să prezinte o carte verde privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, care să abordeze în special, competența judiciară și recunoașterea reciprocă. Acest program subliniază necesitatea adoptării, până în anul 2011, a unui instrument în acest domeniu.

(5) La 17 iulie 2006, Comisia a adoptat o carte verde[15] privind reglementarea conflictelor de legi în materia regimului matrimonial, ce tratează, în special, problema competenței judiciare și a recunoașterii reciproce. Această carte verde a lansat o amplă consultare cu privire la ansamblul dificultăților cu care se confruntă cuplurile în contextul european, în cazul lichidării patrimoniului comun, precum și cu privire la instrumentele juridice de surmontare a acestor dificultăți. De asemenea, carta verde a abordat toate aspectele de drept internațional privat cu care se confruntă cuplurile aflate în alte forme de uniune decât căsătoria, inclusiv cuplurile care au înregistrat un parteneriat, precum și problemele specifice pe care le au acestea.

(6) Programul de la Stockholm din decembrie 2009[16], care stabilește programul de lucru al Comisiei pentru perioada 2010-2014, menționează, de asemenea, că recunoașterea reciprocă ar trebui să fie extinsă la consecințele patrimoniale ale separării cuplurilor.

(7) În „Raportul pe 2010 privind cetățenia Uniunii: eliminarea obstacolelor din calea exercitării drepturilor cetățenilor Uniunii”[17], adoptat la 27 octombrie 2010, Comisia a anunțat adoptarea unei propuneri de instrument legislativ care permite eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor și în special, a dificultăților cu care se confruntă cuplurile în ceea ce privește administrarea sau împărțirea bunurilor lor.

(8) Particularitățile celor două forme de uniune, respectiv căsătoria și parteneriatul înregistrat, precum și diferențele între principiile aplicabile acestora, justifică separarea în două instrumente distincte ale dispozițiilor care reglementează aspectele patrimoniale ale căsătoriilor, de cele privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, care reprezintă domeniul de aplicare al acestui regulament.

(9) Modul de recunoaștere în legislația statelor membre a altor forme de uniune decât căsătoria diferă de la un stat membru la altul și trebuie făcută o distincție între cuplurile care sunt recunoscute instituțional prin înregistrarea parteneriatelor la o autoritate publică și cuplurile care conviețuiesc de facto . Chiar dacă anumite state membre dispun de reglementări privind aceste uniuni de facto , acestea trebuie disociate de parteneriatele înregistrate, al căror caracter oficial permite luarea în considerare a specificității acestora și definirea dispozițiilor care le sunt aplicabile printr-un instrument al Uniunii. Pentru a facilita buna funcționare a pieței interne, este importantă eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a persoanelor aflate într-un parteneriat înregistrat, în special a acelora care creează dificultăți cuplurilor în administrarea bunurilor sau cu ocazia realizării partajului. De asemenea, pentru a atinge obiectivele vizate, prezentul regulament reunește într-un singur instrument dispozițiile privind competența judiciară, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice, precum și opozabilitatea față de terți a aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

(10) Prezentul regulament are ca obiect problemele legate de efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate. Noțiunea de „parteneriat înregistrat” este definită doar pentru scopurile prezentului regulament. Conținutul specific al acestei noțiuni este definit de dreptul național al statelor membre.

(11) Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui extins la toate aspectele civile privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, ce vizează atât administrarea curentă a bunurilor partenerilor, cât și partajul acestora, ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia dintre membri.

(12) Obligațiile de întreținere între parteneri fiind reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere[18], acestea ar trebui, prin urmare, să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, ca și aspectele privind validitatea și efectele liberalităților, reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale [19].

(13) Deoarece este posibil ca aspectele privind natura drepturilor reale să fie reglementate în dreptul național al statelor membre, ca și cele privind publicitatea acestor drepturi, aceste aspecte ar trebui, de asemenea, să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament, după cum sunt excluse din Regulamentul (UE) nr. …/…. [ al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și crearea unui certificat european de moștenitor ][20]. Astfel, instanțele din statul membru în care se află bunul unuia sau ambilor parteneri poate lua măsuri în materie de drepturi reale, în special privind înregistrarea transferului care are ca obiect acest bun în registrul publicitate, în cazul în care legislația acestui stat membru prevede acest lucru.

(14) În vederea facilitării unei bune administrări a justiției și a operațiunilor de lichidare a bunurilor cuplurilor înregistrate în cadrul unui parteneriat, ca urmare a decesului unuia dintre parteneri, aspectele patrimoniale ale acestui parteneriat care rezultă în urma decesului unuia din parteneri ar trebui să fie tratate de instanța competentă să se pronunțe cu privire la moștenirea partenerului decedat, astfel cum această instanță a fost stabilită prin Regulamentul (UE) nr. …/…. [al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni, precum și privind crearea unui certificat european de moștenitor].

(15) De asemenea, prezentul regulament trebuie să permită extinderea competenței instanțelor unui stat membru care se pronunță asupra unei cereri de anulare sau desfacere a parteneriatului înregistrat, la aspectele privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care rezultă din respectiva cerere, dacă partenerii sunt de acord.

(16) În alte situații, prezentul regulament trebuie să protejeze competența teritorială a instanțelor unui anumit stat membru de a se pronunța asupra cererilor privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, în conformitate cu o listă de criterii enumerate din punct de vedere ierarhic, pentru a se asigura o legătură strânsă între parteneri și statul membru ale cărei instanțe sunt competente. Alte instanțe decât cele din statul membru unde a fost înregistrat parteneriatul pot declina extinderea de competență dacă dreptul intern al acestora nu conține dispoziții privind parteneriatul înregistrat. În fine, pentru a preveni riscul denegării de justiție, dacă nicio altă instanță nu este competentă să se pronunțe asupra situației în conformitate cu prevederile prezentului regulament, a fost prevăzută o normă de competență alternativă.

(17) Buna funcționare a justiției impune evitarea situației în care în două state membre se pronunță hotărâri inconciliabile. În acest scop, prezentul regulament trebuie să prevadă normele generale de procedură, inspirate de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială[21].

(18) Pentru a facilita gestionarea bunurilor partenerilor, legea statului membru unde parteneriatul a fost înregistrat se va aplica ansamblului bunurilor partenerilor, chiar dacă această lege nu este legea unui stat membru.

(19) Pentru facilitarea aplicării de către instanțele judecătorești ale unui stat membru a legii unui alt stat membru, Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială creată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001[22], poate oferi informații instanțelor judecătorești cu privire la conținutul legii străine.

(20) Considerente de ordin public pot justifica, în circumstanțe excepționale, invocarea de către instanțele naționale a unor dispoziții imperative, atunci când respectarea acestora este necesară pentru salvgardarea organizării politice, sociale sau economice a statelor vizate. De asemenea, în circumstanțe excepționale, instanțele judecătorești ale statelor membre au posibilitatea de a refuza legea străină, atunci când aplicarea acesteia într-o anumită cauză ar fi vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanței judecătorești sesizate.

(21) Cu toate acestea, instanțele nu ar trebui să poată aplica excepția de ordine publică sau excepția invocării unor dispoziții imperative pentru a refuza legea unui alt stat membru sau a refuza să recunoască sau să execute o hotărâre judecătorească, un act autentic, o tranzacție judiciară sau un certificat european de moștenitor pronunțate sau încheiate într-un alt stat membru, în cazul în care aplicarea excepției de ordine publică ar încălca dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale, în special articolul 21, care interzice orice tip de discriminare. În plus, aceste instanțe nu pot refuza aplicarea legii unui alt stat membru privind parteneriatele înregistrate doar pe motivul că legea forului nu recunoaște parteneriatele înregistrate.

(22) Având în vedere că există state în care coexistă două sau mai multe sisteme de drept sau seturi de norme care privesc problemele reglementate de prezentul regulament, ar trebui prevăzut în ce măsură dispozițiile prezentului regulament se aplică în unitățile teritoriale diferite ale acestor state.

(23) Recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești pronunțate în statele membre fiind unul din obiectivele prezentului regulament, acesta ar trebui să prevadă norme cu privire la recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, inspirate de Regulamentul (CE) nr. 44/2001, adaptate, după caz, cerințelor specifice ale domeniului care face obiectul prezentului regulament. Prin urmare, recunoașterea și executarea, totală sau parțială, a unei hotărâri privind aspectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat, nu pot fi refuzate într-un stat membru dacă legea națională nu recunoaște asemenea parteneriate sau prevede efecte patrimoniale diferite.

(24) Pentru a se ține seama de diferitele modalități de soluționare a aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în statele membre, prezentul regulament ar trebui să asigure recunoașterea și executarea actelor autentice. Cu toate acestea, actele autentice nu pot fi asimilate hotărârilor instanțelor în ceea ce privește recunoașterea acestora. Recunoașterea actelor autentice înseamnă că acestea au aceeași putere probantă deplină și integrală în ceea ce privește conținutul actului înregistrat și aceleași efecte ca și în țara de origine; de asemenea, sunt protejate de prezumția de validitate, care poate fi răsturnată în caz de contestare.

(25) Deși legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate trebuie să reglementeze raporturile juridice între unul din parteneri și un terț, condițiile de opozabilitate ale acestei legi trebuie, totuși, să poată fi reglementate prin legea statului membru în care partenerul sau terțul își are reședința obișnuită, pentru a asigura protecția acestuia din urmă. Astfel, legea acestui stat membru ar putea să prevadă că acest partener nu poate opune terțului legea regimului său patrimonial decât cu condiția respectării condițiilor de înregistrare sau de publicitate prevăzute de acest stat membru, cu excepția cazului în care terțul cunoaște sau ar trebui să cunoască legea aplicabilă aspectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat.

(26) Angajamentele internaționale pe care statele membre și le-au asumat impun ca prezentul regulament să nu aducă atingere convențiilor internaționale la care unul sau mai multe state membre sunt părți în momentul adoptării prezentului regulament. Coerența cu obiectivele generale ale prezentului regulament impune totuși ca prezentul regulament să prevaleze între statele membre asupra convențiilor.

(27) Dat fiind că obiectivele prezentului regulament și anume, libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană, posibilitatea ca partenerii să își organizeze raporturile patrimoniale între ei și față de terți pe durata existenței cuplului, precum și în momentul lichidării bunurilor comune, precum și o mai mare previzibilitate și securitate juridică, nu pot fi realizate în mod satisfăcător la nivelul statelor membre putând, prin urmare, datorită dimensiunilor și efectelor prezentului regulament să fie realizate mai bine la nivel european, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității consacrat la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor respective.

(28) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special la articolele 7, 9, 17, 21 și 47, referitoare la respectarea vieții private și de familie, dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale, dreptul de proprietate, interdicția oricărei discriminări și dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești. Prezentul regulament trebuie aplicat de instanțele statelor membre respectând aceste drepturi și principii.

(29) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Regatului Unit și a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, [Regatul Unit și Irlanda și-au notificat dorința de a participa la adoptarea și aplicarea prezentului regulament]/[fără a aduce atingere articolului 4 din protocol, Regatul Unit și Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, și, prin urmare, nu le revin obligații în virtutea acestuia și nici nu le sunt aplicabile dispozițiile sale] .

(30) În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament și, prin urmare, nu îi revin obligații în virtutea acestuia și nici nu îi sunt aplicabile dispozițiile sale.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Capitolul I

Domeniul de aplicare și definiții

Articolul 1 Domeniul de aplicare

1. Prezentul regulament se aplică aspectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Regulamentul nu se aplică în special în materie fiscală, vamală sau administrativă.

2. În sensul prezentului regulament, prin „stat membru” se înțeleg toate statele membre cu excepția Danemarcei, [a Regatului Unit și a Irlandei].

3. Prezentului regulament nu se aplică în ceea ce privește:

(a) efectele personale ale parteneriatului înregistrat;

(b) capacitatea partenerilor;

(c) obligațiile de întreținere;

(d) liberalitățile între parteneri;

(e) drepturile succesorale ale partenerului supraviețuitor;

(f) contractele de societate între parteneri;

(g) natura drepturilor reale asupra unui bun și publicitatea acestor drepturi.

Articolul 2 Definiții

În sensul prezentului regulament:

(a) „efecte patrimoniale” înseamnă ansamblul normelor privind raporturile patrimoniale între parteneri și în ceea ce privește terții, care rezultă direct din legătura creată prin înregistrarea parteneriatului;

(b) „parteneriat înregistrat” înseamnă un regim de viață comun între două persoane, prevăzut de lege și înregistrat de o autoritate publică;

(c) „act autentic” înseamnă un act întocmit sau înregistrat în mod oficial ca act autentic în statul membru de origine și a cărui autenticitate:

i) se referă la semnătura și conținutul actului autentic și

ii) a fost întocmit de către o autoritate publică sau de orice altă autoritate împuternicită în acest sens;

(d) „hotărâre judecătorească” înseamnă orice hotărâre judecătorească în materia regimului patrimonial al unui parteneriat înregistrat, pronunțată de o instanță judecătorească dintr-un stat membru, indiferent de denumirea hotărârii judecătorești, inclusiv termenii „sentință”, „decizie”, „ordonanță” sau „mandat de executare”, precum și stabilirea de către grefier a cheltuielilor de judecată;

(e) „stat membru de origine” înseamnă statul membru în care, după caz, a fost pronunțată hotărârea judecătorească, a fost încheiat contractul de parteneriat, a fost întocmit actul autentic sau a fost întocmit actul de lichidare a patrimoniului comun sau orice alt act efectuat de către sau în fața autorității judiciare sau a autorității delegate sau desemnate de aceasta;

(f) „stat membru solicitat” înseamnă statul membru în care se solicită recunoașterea și/sau executarea hotărârii judecătorești, a contractului de parteneriat, a actului autentic, a actului de lichidare a patrimoniului comun sau a oricărui alt act efectuat de către sau în fața autorității judiciare sau a autorității delegate sau desemnate de aceasta;

(g) „instanță judecătorească” înseamnă orice autoritate judiciară competentă a statelor membre care exercită o funcție jurisdicțională în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, precum și orice altă autoritate nejudiciară sau persoană care exercită, prin delegare sau desemnare de către o autoritate judiciară a statelor membre, atribuții ce țin de competențele instanțelor judecătorești, astfel cum acestea sunt prevăzute în prezentul regulament;

(h) „tranzacție judiciară” înseamnă o tranzacție în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, aprobată de o instanță judecătorească sau încheiată în fața unei instanțe judecătorești în cursul unei proceduri.

Capitolul II

Competența

Articolul 3 Competența în caz de deces al unuia din parteneri

1. Instanțele judecătorești ale unui stat membru sesizate cu o cerere privind succesiunea unuia dintre parteneri, în aplicarea Regulamentului (EU) nr.…/… [al Parlamentului European și al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și a actelor autentice în materie de succesiuni precum și crearea unui certificat european de moștenitor] , sunt, de asemenea, competente să statueze cu privire la aspectele privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate care au legătură cu cererea.

2. Această instanță își poate declina competența dacă dreptul său nu cunoaște instituția parteneriatului înregistrat. Prin urmare, instanța competentă va fi stabilită în conformitate cu articolul 5.

Articolul 4 Competența în caz de separare a partenerilor

Instanțele judecătorești ale unui stat membru sesizate cu o cerere de desfacere sau anulare a parteneriatului înregistrat sunt competente, de asemenea, să statueze cu privire la efectele patrimoniale care au legătură cu cererea, dacă partenerii sunt de acord.

Acest acord poate fi încheiat în orice moment, inclusiv în cursul procedurii. În cazul în care acordul este încheiat înaintea procedurii, acesta trebuie formulat în scris, datat și semnat de ambele părți.

În absența acordului partenerilor, competența se stabilește conform articolului 5.

Articolul 5 Alte criterii de stabilire a competenței

1. În afara cazurilor prevăzute la articolele 3 și 4, sunt competente să statueze asupra unui proceduri privind efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, instanțele judecătorești ale statului membru unde se află:

a) reședința obișnuită comună a partenerilor, sau în lipsa acesteia

b) ultima reședință obișnuită comună a partenerilor în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo sau, în lipsa acesteia

c) unde se află reședința obișnuită a pârâtului, sau în lipsa acesteia

d) locul de înregistrare a parteneriatului.

2. Instanțele menționate la alineatul 1 punctele a), b) și c) își pot declina competența dacă legislația internă a acestora nu conține dispoziții privind instituția parteneriatului înregistrat.

Articolul 6 Competență subsidiară

În cazul în care nicio instanță judecătorească nu este competentă în temeiul articolelor 3, 4 și 5, sau în cazul în care instanța și-a declinat competența, instanțele judecătorești ale unui stat membru sunt competente în măsura în care:

a) un bun sau bunuri aparținând unuia sau ambilor parteneri se află pe teritoriul acestui stat membru, caz în care instanța judecătorească sesizată va statua doar cu privire la acest bun sau aceste bunuri, sau

b) ambii partenerii au cetățenia acestui stat membru sau, în cazul Regatului Unit și al Irlandei, domiciliul lor comun.

Articolul 7 Forum necessitatis

În cazul în care nicio instanță a unui stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 3, 4, 5 și 6, sau în cazul în care o instanță își declină competența, instanțele dintr-un stat membru, în circumstanțe excepționale și cu condiția ca această cauză să prezinte o legătură suficient de strânsă cu acest stat membru, pot statua cu privire la efectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate dacă procedura se dovedește imposibilă sau aceasta nu poate fi inițiată sau nu se poate desfășura în mod rezonabil într-un stat terț.

Articolul 8 Cererea reconvențională

Instanța judecătorească în fața căreia procedura este în curs în temeiul art. 3, 4, 5, 6 sau 7 este deopotrivă competentă să examineze cererea reconvențională, în măsura în care aceasta se înscrie în domeniul de aplicare a prezentului regulament.

Articolul 9 Sesizarea unei instanțe judecătorești

O instanță judecătorească se consideră sesizată:

a) la data la care actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a fost depus în instanță, cu condiția ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie notificat sau comunicat pârâtului sau

b) dacă actul trebuie să fie notificat sau comunicat înainte de a fi depus în instanță, la data la care acesta este primit de autoritatea responsabilă de notificarea sau comunicarea acestuia, cu condiția ca reclamantul să fi întreprins măsurile necesare pentru ca actul să fie depus în instanță.

Articolul 10 Verificarea competenței

Instanța judecătorească a unui stat membru sesizată într-o cauză privind aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate în care nu este competentă în temeiul prezentului regulament își declină din oficiu competența.

Articolul 11 Verificarea admisibilității

1. Atunci când pârâtul, care își are reședința obișnuită pe teritoriul unui alt stat decât statul membru în care s-a intentat acțiunea nu se prezintă în fața instanței judecătorești, instanța competentă trebuie să suspende judecata până când se stabilește că pârâtul a primit actul de sesizare a instanței judecătorești sau un act echivalent în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse toate demersurile necesare în acest scop.

2. Articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială[23] se aplică în locul dispozițiilor alineatului (1) al prezentului articol dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent a trebuit să fie transmis dintr-un stat membru către un altul în temeiul dispozițiilor prezentului regulament.

3. În cazul în care nu se aplică dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1393/2007, se aplică articolul 15 din Convenția de la Haga din 15 noiembrie 1965 privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a trebuit să fie transmis în străinătate în temeiul respectivei convenții.

Articolul 12 Litispendență

1. În cazul în care acțiuni având același obiect și aceeași cauză sunt introduse între aceleași părți înaintea unor instanțe judecătorești din state membre diferite, instanța sesizată ulterior suspendă din oficiu judecata până când se stabilește competența primei instanțe sesizate.

2. În cazul vizat la alineatul 1, prima instanță sesizată își stabilește competența în termen de șase luni, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil din cauza unor circumstanțe excepționale. La cererea oricărei alte instanțe sesizate cu același litigiu, prima instanță sesizată o informează cu privire la data la care a fost sesizată și precizează dacă s-a declarat competentă să se pronunțe cu privire la litigiu sau, în caz contrar, îi comunică termenul estimat pentru stabilirea competenței sale.

3. În cazul în care se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată în al doilea rând își declină competența în favoarea acesteia.

Articolul 13 Conexitate

1. În cazul în care acțiuni conexe sunt pe rol înaintea unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată ulterior poate suspenda judecata.

2. În cazul în care aceste acțiuni sunt pendinte în fața instanțelor de prim grad de jurisdicție, orice instanță judecătorească sesizată ulterior poate, de asemenea, la cererea uneia dintre părți, să își decline competența, cu condiția ca respectivele acțiuni să fie de competența primei instanțe sesizate și ca legea pe care aceasta o aplică să permită conexarea acțiunilor.

3. În înțelesul prezentului articol, sunt considerate conexe acele acțiuni care sunt atât de strâns legate între ele încât este oportună instrumentarea și judecarea lor în același timp, pentru a se evita riscul pronunțării unor hotărâri ireconciliabile în cazul judecării separate a cauzelor.

Articolul 14 Măsuri provizorii și asigurătorii

Măsurile provizorii sau asigurătorii prevăzute de legea unui stat membru pot fi solicitate instanțelor judecătorești ale acestui stat chiar în cazul în care, în temeiul prezentului regulament, instanțele judecătorești dintr-un alt stat membru sunt competente să judece cauza pe fond.

Capitolul III

Legea aplicabilă

Articolul 15 Stabilirea legii aplicabile

Legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului este legea statului în care acesta a fost înregistrat.

Articolul 16 Caracterul universal al normei privind conflictul de legi

Legea desemnată de dispozițiile prezentului capitol se aplică indiferent dacă aceasta este sau nu legea unui stat membru.

Articolul 17 Dispoziții de ordine publică

Dispozițiile prezentului regulament nu pot aduce atingere aplicării dispozițiilor imperative a căror respectare este privită drept esențială de către un anumit stat membru pentru salvgardarea intereselor sale publice, precum organizarea politică, socială sau economică, astfel încât să solicite aplicarea acestora întregii situații care intră în domeniul lor de aplicare, indiferent de legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat în temeiul prezentului regulament.

Articolul 18 Ordinea publică a instanței judecătorești sesizate

1. Aplicarea unei dispoziții din legea desemnată în temeiul prezentului regulament nu poate fi refuzată decât dacă o astfel de aplicare este vădit incompatibilă cu ordinea publică a instanței judecătorești sesizate.

2. Aplicarea unei dispoziții din legea desemnată în temeiul prezentului regulament nu poate fi considerată contrară ordinii publice a forului doar pentru că aceasta nu conține dispoziții care să recunoască instituția parteneriatului înregistrat.

Articolul 19 Excluderea posibilității de retrimitere

Aplicarea legii oricărui stat menționat în prezentul regulament înseamnă aplicarea normelor de drept material în vigoare în statul respectiv, cu excepția normelor sale de drept internațional privat.

Articolul 20 State cu două sau mai multe sisteme de drept – conflicte teritoriale de legi

În cazul în care un stat se compune din mai multe unități teritoriale, fiecare dintre acestea având propriul său sistem de drept sau propriul său set de norme ce au legătură cu problemele reglementate prin prezentul regulament:

a) orice referire la legea acestui stat se interpretează, în scopul stabilirii legii aplicabile în conformitate cu prezentul regulament, ca privind legea în vigoare în unitatea teritorială în cauză;

b) orice referire la reședința obișnuită în acel stat se interpretează ca privind reședința obișnuită într-o unitate teritorială;

c) orice referire la cetățenie privește unitatea teritorială desemnată prin legea acestui stat sau, în absența unor norme aplicabile, unitatea teritorială aleasă de părți, sau, în absența unei astfel de alegeri, unitatea teritorială cu care partenerul sau partenerii au legăturile cele mai strânse.

Capitolul IV

Recunoaștere, forță executorie și executare

Secțiunea 1

HOTăRÂRI JUDECăTOREșTI

Subsecțiunea 1

Recunoaștere

Articolul 21 Recunoașterea hotărârilor

1. Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre fără să fie necesar să se recurgă la nicio procedură.

2. În cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri judecătorești poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele [38-56] din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, ca hotărârea să fie recunoscută.

3. Dacă recunoașterea este invocată pe cale incidentală înaintea unei instanțe judecătorești a unui stat membru, aceasta din urmă este competentă în materie.

Articolul 22 Motive de nerecunoaștere a unei decizii

O hotărâre judecătorească nu este recunoscută în cazul în care:

a) recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat;

b) actul de sesizare a instanței judecătorești sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului care nu s-a înfățișat în timp util și într-un mod care să-i permită acestuia să-și pregătească apărarea, în cazul în care pârâtul nu a introdus o acțiune împotriva hotărârii judecătorești atunci când a avut posibilitatea să o facă;

c) hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o cauză între aceleași părți în statul membru solicitat;

d) hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre judecătorească pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț între aceleași părți într-un litigiu având același obiect și aceeași cauză, cu condiția ca hotărârea pronunțată anterior să întrunească condițiile necesare pentru a fi recunoscută în statul membru solicitat.

Articolul 23 Interzicerea controlului competenței instanței judecătorești de origine

1. Competența instanțelor judecătorești din statul membru de origine nu poate face obiectul controlului.

2. Criteriul ordinii publice prevăzut la articolul 18 nu poate fi aplicat normelor în materie de competență prevăzute la articolele 3-8.

Articolul 24 Diferențe între legile aplicabile

Recunoașterea și executarea, totală sau parțială, a unei hotărâri privind aspectele patrimoniale ale unui parteneriat înregistrat, nu pot fi refuzate într-un stat membru motivându-se că legea națională nu recunoaște parteneriatul înregistrat sau nu prevede aceleași efecte patrimoniale.

Articolul 25 Interzicerea revizuirii pe fond

În nicio situație nu se poate revizui fondul hotărârii judecătorești pronunțate în străinătate.

Articolul 26 Suspendarea procedurii

Instanța judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda procedura în cazul în care aceasta face obiectul unei căi de atac ordinare.

Subsecțiunea 2

Executare

Articolul 27 Hotărâri judecătorești executorii

Hotărârile pronunțate într-un stat membru și care sunt executorii în acest stat membru, precum și tranzacțiile judiciare sunt puse în executare în celelalte stat membre în conformitate cu articolele 38-56 și 58 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

secțiunea 2

ACTE AUTENTICE șI TRANZACțII JUDICIARE

ARTICOLUL 28 Recunoașterea actelor autentice

1. Actele autentice întocmite într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre, cu excepția cazului în care se contestă validitatea acestor acte în conformitate cu legea aplicabilă și cu condiția ca această recunoaștere să nu fie vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat.

2. Recunoașterea actelor autentice are ca efect de a conferi acestora forță probantă în ceea ce privește conținutul și o prezumție relativă de validitate.

Articolul 29 Forța executorie a actelor autentice

1. Actele autentice întocmite și executorii într-un stat membru sunt, la cerere, declarate executorii într-un alt stat membru, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 38-57 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001.

2. Instanța la care se introduce o acțiune în temeiul articolelor [43 și 44] din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 respinge cererea de încuviințare a executării sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea actului autentic este vădit contrară ordinii publice din statul membru solicitat.

Articolul 30 Recunoașterea și forța executorie a tranzacțiilor judiciare

Tranzacțiile judiciare care sunt executorii în statul membru de origine sunt recunoscute și declarate executorii într-un alt stat membru, la cererea oricăreia din părțile interesate, în aceleași condiții ca și actele autentice. Instanța judecătorească sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 refuză cererea de încuviințare a executării sau revocă hotărârea de încuviințare a executării numai dacă executarea tranzacției judiciare este vădit contrară ordinii publice din statul membru de executare.

Capitolul V

Opozabilitatea față de terți

Articolul 31

Opozabilitatea față de terți

1. Efectele patrimoniale ale parteneriatului înregistrat asupra unui raport juridic dintre un partener și un terț sunt reglementate de legea statului de înregistrare a parteneriatului, vizat la articolul 15.

2. Cu toate acestea, dreptul unui stat membru poate să prevadă că un partener nu poate invoca opozabilitatea față de un terț a legii aplicabile în cazul în care unul dintre aceștia are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat membru și formalitățile de publicitate sau de înregistrare prevăzute de dreptul acestui stat membru nu au fost îndeplinite, cu excepția cazului în care terțul cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască legea aplicabilă efectelor patrimoniale ale parteneriatului înregistrat.

3. De asemenea, dreptul statului membru unde este situat un bun imobil poate să prevadă o normă similară celei prevăzute la alineatul 2 pentru raporturile juridice dintre un partener și un terț cu privire la acest bun imobil.

Capitolul VI

Dispoziții generale și finale

Articolul 32 Relațiile cu convențiile internaționale existente

1. Prezentul regulament nu afectează aplicarea convențiilor bilaterale sau multilaterale la care unul sau mai multe state membre sunt părți la data adoptării prezentului regulament și care privesc materiile reglementate de prezentul regulament, fără a aduce atingere obligațiilor ce revin statelor membre în temeiul articolului 351 din tratat.

2. Prin derogare de la alineatul (1), prezentul regulament prevalează, în relațiile dintre statele membre, asupra convențiilor care privesc materiile reglementate de prezentul regulament și la care statele membre sunt părți.

Articolul 33 Informații puse la dispoziția publicului și a autorităților competente

1. Până cel târziu la [...], statele membre comunică Comisiei în limba (limbile) oficială (oficiale) pe care o (le) consideră adecvată (adecvate):

a) o descriere a legislațiilor și a procedurilor naționale privind dreptul referitor la aspectele patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, precum și textele relevante;

b) dispozițiile naționale privind opozabilitatea față de terți, în conformitate cu articolul 31 alineatele (2) și (3).

2. Statele membre informează Comisia în privința oricărei modificări ulterioare a acestor dispoziții.

3. Informațiile comunicate în conformitate cu alineatele (1) și (2) sunt puse la dispoziția publicului de către Comisie prin mijloacele corespunzătoare, în special prin intermediul site-ul multilingv al Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială.

Articolul 34 Clauză de revizuire

1. Până cel târziu la [cinci ani de la data aplicării …], și ulterior la fiecare cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind aplicarea prezentului regulament. După caz, raportul este însoțit de propuneri în vederea adaptării prezentului regulament.

2. În acest scop, statele membre informează Comisia despre elementele relevante privind aplicarea prezentului regulament de către instanțele judecătorești ale acestora.

Articolul 35 Dispoziții tranzitorii

1. Capitolele II și IV din prezentul regulament se aplică acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice eliberate, tranzacțiilor judiciare încheiate și hotărârilor judecătorești pronunțate ulterior datei aplicării acestuia.

2. Cu toate acestea, hotărârile judecătorești pronunțate după data aplicării prezentului regulament sunt recunoscute și executate în conformitate cu dispozițiile capitolului IV, în cazul în care normele de competență aplicate sunt conforme cu cele prevăzute la capitolul II, dacă acțiunea introdusă în statul membru de origine a fost intentată înainte de data aplicării prezentului regulament.

3. Capitolul III se aplică exclusiv partenerilor care au înregistrat parteneriatul.

Articolul 36 Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică începând de la [un an după intrarea sa în vigoare].

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre, în conformitate cu tratatele.

Adoptat la […],[…]

Pentru Consiliu

Președintele

[1] JO C 12 din 15.1.2001, p.1.

[2] JO C 53 din 3.3.2005, p.1.

[3] COM(2010)603.

[4] Studiul privind regimurile matrimoniale ale cuplurilor căsătorite și patrimoniul cuplurilor necăsătorite reglementate de dreptul internațional privat și de dreptul intern al statelor membre ale Uniunii, Consorțiul ASSER-UCL, http://europa.eu.int/comm/justice_home/doc_centre/civil/studies/doc_civil_studies_en.htm

[5] COM(2006)400.

[6] Comunicare a Comisiei, COM(2010) 573 din 19.10.2010.

[7] Reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 4/2009 (JO L 7 din 10.1.2009, p. 1).

[8] Reglementate prin Regulamentul (CE) nr. 593/2008 JO (L 177, 4.7.2008, p.6).

[9] JO L 12 din 16. 1. 2001, p. 1.

[10] JO C [] din [], p. [].

[11] JO C [] din [], p. [].

[12] JO C [] din [], p. [].

[13] JO C 12 din 15.1.2001, p.1.

[14] JO C 53 din 3.3.2005, p.1.

[15] COM(2006) 400.

[16] Programul de la Stockholm — O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (JO C 115, 4.5.2010, p. 1).

[17] COM(2010)603.

[18] JO.L.7 din 10.1.2009, p.1

[19] JO L 177 din 4.7.2008, p.6

[20] JO L [], [], p. [].

[21] JO L 12, 16.1.2001, p. 1.

[22] JO L 174 din 27.6.2001, p. 25.

[23] JO L 324, 10.12.2007, p. 79.