Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 41998A0716(01)

Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

OJ C 221, 16.7.1998, p. 2–18 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)
Special edition in Bulgarian: Chapter 19 Volume 011 P. 244 - 262
Special edition in Romanian: Chapter 19 Volume 011 P. 244 - 262
Special edition in Croatian: Chapter 19 Volume 014 P. 190 - 206

Date of entry into force unknown (pending notification) or not yet in force., Date of effect: 01/01/1001

19/Volumul 11

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

244


41998A0716(01)


C 221/2

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


ANEXĂ

CONVENȚIA

elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

ÎNALTELE PĂRȚI CONTRACTANTE la prezenta convenție, state membre ale Uniunii Europene,

FĂCÂND TRIMITERE la Actul Consiliului din 28 mai 1998 de elaborare, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, a Convenției referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială,

DORIND să stabilească norme care să determine competența instanțelor în statele membre cu privire la procedurile referitoare la divorț, la separarea de drept și la anularea sau nulitatea căsătoriei soților,

CONȘTIENTE de interesul de a stabili norme de competență în ceea ce privește răspunderea părintească față de copiii comuni ai soților, cu ocazia acțiunilor de dizolvare sau desfacere a căsătoriei,

DORIND să asigure simplificarea formalităților necesare pentru recunoașterea și executarea unor astfel de hotărâri judecătorești în spațiul european,

ȚINÂND SEAMA de principiile pe care se bazează Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, semnată la Bruxelles, la 27 septembrie 1968,

ÎNTRUCÂT, în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană, convențiile elaborate în temeiul articolului K.3 din tratatul respectiv pot să prevadă competența Curții de Justiție a Comunităților Europene de a interpreta dispozițiile acestora, în conformitate cu procedurile pe care convențiile le pot preciza,

CONVIN URMĂTOARELE:

TITLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

(1)   Prezenta convenție se aplică:

(a)

procedurilor civile referitoare la divorț, la separarea de drept sau la anularea sau nulitatea căsătoriei soților;

(b)

procedurilor civile referitoare la răspunderea părintească cu privire la copiii comuni ai soților în cadrul acțiunii matrimoniale prevăzute la litera (a).

(2)   Sunt asimilate procedurilor judiciare celelalte proceduri recunoscute oficial într-un stat membru. Termenul „instanță judecătorească” înglobează toate autoritățile competente în materie din statele membre.

TITLUL II

COMPETENȚA JUDICIARĂ

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 2

Divorțul, separarea de drept și anularea sau nulitatea căsătoriei

(1)   Sunt competente să hotărască cu privire la chestiunile referitoare la divorț, la separarea de drept și la anularea sau nulitatea căsătoriei soților, instanțele judecătorești din statul membru:

(a)

pe teritoriul căruia se află:

reședința obișnuită a soților

sau

ultima reședință obișnuită a soților, în măsura în care unul dintre aceștia locuiește încă acolo

sau

reședința obișnuită a pârâtuluisau

în cazul cererii comune, reședința obișnuită a unuia sau altuia dintre soți

sau

reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo timp de cel puțin un an imediat înaintea introducerii cererii

sau

reședința obișnuită a reclamantului, în cazul în care acesta a locuit acolo timp de cel puțin șase luni imediat înaintea introducerii cererii și în cazul în care este resortisant al statului membru respectiv sau în cazul în care își are acolo „domiciliul”;

(b)

ai cărui cetățeni sunt cei doi soți sau în care amândoi au „domiciliul” comun stabilit în mod durabil.

(2)   Fiecare stat membru precizează, într-o declarație făcută cu ocazia notificării prevăzute la articolul 47 alineatul (2), dacă va pune în aplicare criteriul cetățeniei sau pe cel al „domiciliului” menționat la alineatul (1).

(3)   În sensul prezentei convenții, termenul „domiciliu” trebuie înțeles în sensul sistemelor juridice din Regatul Unit și din Irlanda.

Articolul 3

Răspunderea părintească

(1)   Instanțele judecătorești din statul membru a căror competență se exercită în temeiul articolului 2 cu privire la o cerere de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei soților, sunt competente în orice chestiune referitoare la răspunderea părintească cu privire la un copil comun al soților, atunci când copilul are reședința obișnuită în acest stat membru.

(2)   Când copilul nu are reședința obișnuită în statul membru prevăzut la alineatul (1), instanțele din acest stat au competență în materie, în cazul în care copilul are reședința obișnuită într-unul din statele membre și:

(a)

cel puțin unul dintre soți își exercită răspunderea părintească față de copil

și

(b)

competența acestor instanțe a fost acceptată de soți și este în interesul superior al copilului.

(3)   Competența prevăzută la alineatele (1) și (2) încetează:

(a)

de îndată ce hotărârea prin care se admite sau se respinge cererea de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei a dobândit putere de lucru judecat

sau

(b)

în cazul în care o procedură referitoare la răspunderea părintească este încă pe rolul instanței la data stabilită la litera (a), din momentul în care o hotărâre referitoare la răspunderea părintească a dobândit putere de lucru judecat

sau

(c)

în cazurile prevăzute la literele (a) și (b), de îndată ce procedura s-a încheiat din alt motiv.

Articolul 4

Răpire de copii

Instanțele judecătorești competente în sensul articolului 3 își exercită competența în conformitate cu Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în special articolele 3 și 16.

Articolul 5

Cerere reconvențională

Instanța judecătorească pe rolul căreia se află procesul în temeiul articolelor 2-4 este, de asemenea, competentă să examineze cererea reconvențională, în măsura în care aceasta intră în domeniul de aplicare al prezentei convenții.

Articolul 6

Transformarea separării de drept în divorț

Fără a aduce atingere articolului 2, instanța judecătorească dintr-un stat membru care a pronunțat o hotărâre cu privire la separarea de drept este, de asemenea, competentă să transforme acea hotărâre în divorț, în cazul în care dreptul statului membru prevede aceasta.

Articolul 7

Caracterul exclusiv al competenței în temeiul articolelor 2-6

Un soț care:

(a)

are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru

sau

(b)

este cetățean al unui stat membru sau își are „domiciliul” într-un stat membru, în sensul articolului 2 alineatul (2),

nu poate fi chemat în fața instanțelor unui alt stat membru decât în temeiul articolelor 2-6.

Articolul 8

Competența reziduală

(1)   Atunci când nici o instanță judecătorească dintr-un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 2-6, în fiecare stat membru competența este reglementată de dreptul statului respectiv.

(2)   Orice cetățean dintr-un stat membru care își are reședința obișnuită pe teritoriul altui stat membru poate, asemeni cetățenilor statului respectiv, să invoce norme de competență aplicabile în statul respectiv împotriva unui pârât care nu-și are reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru și care nu are cetățenia unui stat membru sau nu-și are „domiciliul” într-un stat membru, în sensul articolului 2 alineatul (2).

SECȚIUNEA 2

VERIFICAREA COMPETENȚEI ȘI A ADMISIBILITĂȚII

Articolul 9

Verificarea competenței

Instanța judecătorească dintr-un stat membru sesizată într-o cauză pentru care nu are competență în temeiul prezentei convenții și pentru care o instanță judecătorească dintr-un alt stat membru este competentă în temeiul prezentei convenții se declară din oficiu incompetentă.

Articolul 10

Verificarea admisibilității

(1)   Atunci când pârâtul nu se prezintă, instanța competentă este obligată să suspende acțiunea, atât timp cât nu se dovedește că pârâtul a primit actul de sesizare a instanței sau un act echivalent în timp util, astfel încât să-și poată pregăti apărarea sau că toate demersurile au fost făcute în acest scop.

(2)   Dispozițiile articolului 19 al Convenției din 26 mai 1997 privind comunicarea și notificarea în statele membre ale Uniunii Europene a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială se aplică în locul celor de la alineatul (1), în cazul în care actul de sesizare a instanței a trebuit să fie transmis în străinătate ca urmare a aplicării convenției respective.

SECȚIUNEA 3

LITISPENDENȚĂ ȘI CONEXITATE

Articolul 11

(1)   Atunci când cererile având același obiect și aceeași cauză sunt formulate între aceleași părți în fața unor instanțe din state membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu acțiunea, până când se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(2)   Atunci când cererile de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei, neavând același obiect și aceeași cauză, sunt formulate între aceleași părți în fața instanțelor din state membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu acțiunea, până se stabilește competența primei instanțe sesizate.

(3)   Atunci când se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată în al doilea rând își declină competența în favoarea acesteia.

În acest caz, reclamantul care a introdus cererea în fața instanței sesizate în al doilea rând poate introduce acțiunea în fața primei instanțe sesizate.

SECȚIUNEA 4

MĂSURI PROVIZORII ȘI DE CONSERVARE

Articolul 12

În caz de urgență, dispozițiile prezentei convenții nu împiedică instanțele dintr-un stat membru să adopte măsuri provizorii sau de conservare cu privire la persoanele sau la bunurile prezente în statul respectiv, prevăzute de dreptul statului membru respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentei convenții, instanța unui alt stat membru este competentă să judece fondul.

TITLUL III

RECUNOAȘTERE ȘI EXECUTARE

Articolul 13

Sensul termenului „hotărâre judecătorească”

(1)   În sensul prezentei convenții, prin „hotărâre judecătorească” se înțelege orice hotărâre de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a unei căsătorii pronunțată de instanța judecătorească dintr-un stat membru, precum și orice hotărâre judecătorească privind răspunderea părintească a soților, pronunțată cu ocazia unei astfel de acțiuni matrimoniale, oricare ar fi denumirea hotărârii, inclusiv termenii „decizie”, „sentință” sau „ordonanță”.

(2)   Dispozițiile prezentului titlu se aplică, de asemenea, la stabilirea valorii cheltuielilor de judecată pentru procedurile efectuate în temeiul prezentei convenții și pentru executarea oricărei hotărâri privitoare la aceste cheltuieli de judecată.

(3)   În sensul aplicării prezentei convenții, actele autentice primite și executorii într-un stat membru, precum și tranzacțiile încheiate în fața unei instanțe judecătorești în cursul procesului și executorii în statul membru de origine, sunt recunoscute și declarate executorii în aceleași condiții ca hotărârile indicate la alineatul (1).

SECȚIUNEA 1

RECUNOAȘTERE

Articolul 14

Recunoașterea unei hotărâri judecătorești

(1)   Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute în celelalte state membre, fără să fie nevoie de vreo procedură.

(2)   În special, și fără a aduce atingere alineatului (3), nu se cere nici o procedură pentru actualizarea mențiunilor din actele de stare civilă dintr-un stat membru, pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei, care nu este supusă vreunei căi de atac potrivit legii acestui stat membru.

(3)   Orice parte interesată poate cere, în conformitate cu procedurile prevăzute în secțiunile 2 și 3 din prezentul titlu, să se ia o hotărâre de recunoaștere sau de nerecunoaștere a hotărârii judecătorești.

(4)   În cazul în care recunoașterea unei hotărâri judecătorești este invocată incidental în fața unei instanțe dintr-un stat membru, aceasta se poate pronunța asupra acestei chestiuni.

Articolul 15

Motive de nerecunoaștere

(1)   O hotărâre pronunțată în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei nu este recunoscută:

(a)

în cazul în care recunoașterea este în mod evident contrară ordinii publice din statul membru solicitat;

(b)

în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat pârâtului absent, în mod corespunzător și în timp util pentru ca acesta să-și poată pregăti apărarea, cu excepția situației în care se dovedește că pârâtul a acceptat fără echivoc hotărârea;

(c)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-o acțiune care opune aceleași părți în statul membru solicitat;

(d)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat membru sau într-un stat terț, într-o cauză opunând aceleași părți, din moment ce prima hotărâre îndeplinește condițiile necesare recunoașterii în statul membru solicitat.

(2)   O hotărâre judecătorească pronunțată în materia răspunderii parentale a soților cu ocazia unei acțiuni matrimoniale, astfel cum este prevăzută la articolul 13, nu este recunoscută:

(a)

în cazul în care recunoașterea este evident contrară ordinii publice a statului membru solicitat, având în vedere interesele superioare ale copilului;

(b)

în cazul în care, în afară de cazuri de urgență, aceasta a fost pronunțată în condițiile în care copilul, cu încălcarea normelor fundamentale de procedură din statul membru solicitat, nu a avut posibilitatea să fie audiat,

(c)

în cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost comunicat sau notificat persoanei absente, în mod corespunzător și în timp util pentru ca aceasta să-și poată pregăti apărarea, cu excepția situației în care se dovedește că persoana a acceptat fără echivoc hotărârea;

(d)

la cererea oricărei persoane care invocă faptul că hotărârea împiedică exercitarea răspunderii parentale, în cazul în care hotărârea a fost pronunțată fără ca persoana să fi avut posibilitatea să fie audiată;

(e)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre judecătorească pronunțată ulterior în materie de răspundere părintească în statul membru solicitat

sau

(f)

în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată ulterior în materie de răspundere părintească într-un alt stat membru sau în statul terț în care copilul locuiește în mod obișnuit, din moment ce hotărârea ulterioară îndeplinește condițiile necesare recunoașterii sale în statul solicitat.

Articolul 16

Nerecunoaștere și constatări de fapt

(1)   În afară de aceasta, hotărârile judecătorești nu sunt recunoscute în cazurile prevăzute la articolul 43.

(2)   În aprecierea temeiului competenței, în cazurile prevăzute la alineatul (1), instanța solicitată este legată de constatările de fapt pe care instanța judecătorească din statul membru de origine și-a întemeiat competența.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (1), nu se poate proceda la controlul competenței instanței judecătorești din statul de origine. Criteriul ordinii publice, prevăzut la articolul 15 alineatul (1) litera (a) și la alineatul (2) litera (a), nu se poate aplica pentru normele de competență enunțate la articolele 2-8.

Articolul 17

Deosebiri în dreptul aplicabil

Recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei nu poate fi refuzată pe motiv că legea statului membru solicitat nu ar permite divorțul, separarea de drept sau anularea sau nulitatea căsătoriei pe baza unor fapte identice.

Articolul 18

Interdicția examinării în fond

În nici un caz, o hotărâre judecătorească nu poate face obiectul unei examinări pe fond.

Articolul 19

Suspendarea acțiunii

(1)   Instanța judecătorească dintr-un stat membru în care este solicitată recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt stat membru poate suspenda acțiunea, în cazul în care această hotărâre face obiectul unei căi de atac ordinare.

(2)   Instanța judecătorească dintr-un stat membru în care este solicitată recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate în Irlanda sau în Regatul Unit și a cărei executare este suspendată în statul membru de origine printr-o cale de atac poate suspenda acțiunea.

SECȚIUNEA 2

EXECUTARE

Articolul 20

Hotărâri executorii

(1)   Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru referitor la exercitarea răspunderii parentale cu privire la un copil comun al părților și care sunt executorii în acest stat sunt puse în aplicare într-un alt stat membru, după ce au fost declarate executorii în acest alt stat membru, la cererea oricărei părți interesate.

(2)   Cu toate acestea, în Regatul Unit, aceste hotărâri sunt puse în executare în Anglia și în Țara Galilor, în Scoția sau în Irlanda de Nord, după ce au fost înregistrate în vederea executării lor, la cererea oricărei părți interesate, în una sau alta dintre aceste părți ale Regatului Unit, după caz.

Articolul 21

Competența teritorială

(1)   Cererea este prezentată:

în Belgia, la „tribunal de première instance” sau „Rechtbank van eerste aanleg” sau „erstinstanzliche Gericht”;

în Danemarca, la „byret (fogedret)”;

în Republica Federală Germania, la „Familiengericht”;

în Grecia, la „Μοζομελές Πρωτοδιχείο”;

în Spania, la „Juzgado de Primera Instancia”;

în Franța, la președintele de la „tribunal de grande instance”;

în Irlanda, la „High Court”;

în Italia, la „Corte d'appello”;

în Luxemburg, la președintele de la „tribunal d'arrondissement”;

în Austria, în fața „Bezirksgericht”;

în Țările de Jos, la președintele de la „arrondissementsrechtbank”;

în Portugalia, la „Tribunal de Comarca” sau „Tribunal de família”;

în Finlanda, la „käräjäoikeus/tingsrätt”;

în Suedia, la „Svea hovrätt”;

în Regatul Unit:

(a)

în Anglia și în Țara Galilor, la „High Court of Justice”;

(b)

în Scoția, la „Court of Session”;

(c)

în Irlanda de Nord, la „High Court of Justice”.

(2)

(a)

Instanța căreia îi revine competența teritorială într-o cerere de executare se stabilește în funcție de reședința obișnuită a persoanei împotriva căreia se cere executarea sau de reședința obișnuită a oricărui copil la care se face referire în cerere.

(b)

Atunci când nici una dintre reședințele prevăzute la litera (a) nu se găsește în statul membru solicitat, instanța căreia îi revine competența teritorială se stabilește în funcție de locul executării.

(3)   În cazul în care este vorba de procedurile prevăzute la articolul 14 alineatul (3), instanța căreia îi revine competența teritorială se stabilește în funcție de dreptul intern al statului membru în care a fost formulată cererea de recunoaștere sau de nerecunoaștere.

Articolul 22

Procedură de executare

(1)   Modalitățile de depunere a cererii sunt determinate de legea statului membru solicitat.

(2)   Reclamantul trebuie să aleagă domiciliul în circumscripția instanței judecătorești sesizate. Cu toate acestea, în cazul în care dreptul statului membru solicitat nu cunoaște alegerea de domiciliu, reclamantul desemnează un mandatar ad litem.

(3)   Documentele menționate la articolele 33 și 34 sunt anexate la cerere.

Articolul 23

Hotărâre pronunțată de instanță

(1)   Instanța judecătorească sesizată pronunță hotărârea într-un termen scurt, fără ca persoana împotriva căreia se cere executarea să poată prezenta observații, în stadiul acesta.

(2)   Cererea nu poate fi respinsă decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 15 și 16.

(3)   În nici un caz, hotărârea judecătorească nu poate face obiectul unei examinări în fond.

Articolul 24

Notificarea hotărârii

Hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la cerere este adusă imediat la cunoștința reclamantului, prin grija grefierului, în conformitate cu procedura prevăzută de dreptul statului membru solicitat.

Articolul 25

Cale de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării

(1)   În cazul în care executarea este încuviințată, persoana împotriva căreia se cere executarea poate introduce o cale de atac împotriva hotărârii, în termen de o lună de la comunicarea sau notificarea acesteia.

(2)   În cazul în care persoana respectivă își are reședința obișnuită într-un alt stat membru decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul de introducere a căii de atac este de două luni și începe din ziua în care s-a făcut comunicarea sau notificarea către persoana respectivă sau la domiciliul acesteia. Aceste termen nu se poate prelungi din motive de distanță.

Articolul 26

Instanțe judecătorești de atac și căi de atac

(1)   Calea de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării este introdusă, în conformitate cu normele de procedură contradictorie:

în Belgia, în fața „tribunal de première instance” sau „Rechtbank van eerste aanleg” sau „erstinstanzliche Gericht”;

în Danemarca, în fața „landsret”;

în Republica Federală Germania, în fața „Oberlandesgericht”;

în Grecia, în fața „Εφετείο”;

în Spania, în fața „Audiencia Provincial”;

în Franța, în fața „Cour d'appel”;

în Irlanda, în fața „High Court”;

în Italia, în fața „Corte d'appello”;

în Luxemburg, în fața „Cour d'appel”

în Țările de Jos, în fața „arrondissementsrechtbank”;

în Austria, la „Bezirksgericht”;

în Portugalia, în fața „Tribunal de Relação”;

în Finlanda, în fața „hovioikeus/hovrätt”;

în Suedia, în fața „Svea hovrätt”;

în Regatul Unit:

(a)

în Anglia și în Țara Galilor, în fața „High Court of Justice”;

(b)

în Scoția, în fața „Court of Session”;

(c)

în Irlanda de Nord, în fața „High Court of Justice”.

(2)   Hotărârea pronunțată prin calea de atac nu poate face obiectul:

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, decât al unui recurs în anulare;

în Danemarca, decât al unei căi de atac în fața „Højesteret”, cu autorizarea „Procesbevillingsnaevnet”;

în Republica Federală Germania, decât al unei „Rechtsbeschwerde”;

în Irlanda, decât al unei căi de atac asupra unei chestiuni de drept în fața „Supreme Court”;

în Austria, decât al „Revisionsrekurs”;

în Portugalia, decât al unui „recurso restrito à matéria de direito”;

în Finlanda, decât al unei căi de atac în fața „korkein oikeus/högsta domstolen”;

în Suedia, decât al unei căi de atac în fața „högsta domstolen”;

în Regatul Unit, decât al unei singure căi de atac asupra unei chestiuni de drept.

Articolul 27

Suspendarea acțiunii

(1)   Instanța sesizată prin calea de atac poate, la cererea părții care a introdus-o, să suspende acțiunea, în cazul în care hotărârea face, în statul membru de origine, obiectul unei căi de atac ordinare sau în cazul în care termenul pentru a o introduce nu a expirat; în acest ultim caz, instanța poate acorda un termen pentru introducerea acestei căi de atac.

(2)   Când hotărârea a fost pronunțată în Irlanda sau în Regatul Unit, orice cale de atac prevăzută în statul membru de origine este considerată o cale de atac ordinară în sensul aplicării alineatului (1).

Articolul 28

Instanța de atac împotriva unei hotărâri de respingere a cererii

(1)   În cazul în care cererea este respinsă, reclamantul poate introduce o cale de atac:

în Belgia, în fața „Cour d'appel” sau „hof van beroep”;

în Danemarca, în fața „landsret”;

în Republica Federală Germania, în fața „Oberlandesgericht”;

în Grecia, în fața, „Εφετείο”;

în Spania, în fața „Audiencia Provincial”;

în Franța, în fața „Cour d'appel”;

în Irlanda, în fața „High Court”;

în Italia, în fața „Corte d'appello”;

în Luxemburg, în fața „Cour d'appel”;

în Țările de Jos, în fața „gerechtshof”;

în Austria, în fața „Bezirksgericht”;

în Portugalia, în fața „Tribunal de Relação”;

în Finlanda, în fața „hovioikeus/hovrätten”;

în Suedia, în fața „Svea hovrätt”;

în Regatul Unit:

(a)

în Anglia și în Țara Galilor, în fața „High Court of Justice”;

(b)

în Scoția, în fața „Court of Session”;

(c)

în Irlanda de Nord, în fața „High Court of Justice”.

(2)   Persoana împotriva căreia se cere executarea este chemată să se prezinte în fața instanței sesizate prin calea de atac. În absența acesteia, se aplică dispozițiile articolului 10.

Articolul 29

Recurs împotriva hotărârii pronunțate asupra căii de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii

Hotărârea pronunțată cu privire la calea de atac prevăzută la articolul 28 nu poate face obiectul:

în Belgia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos, decât al unui recurs în anulare;

în Danemarca, decât al unei căi de atac în fața „Højesteret”, cu autorizarea „Procesbevillingsnaevnet”;

în Republica Federală Germania, decât al unei „Rechtsbeschwerde”;

în Irlanda, decât al unei căi de atac asupra unei chestiuni de drept, în fața „Supreme Court”;

în Austria, decât al unui „Revisionsrekurs”;

în Portugalia, decât al unui „recurso restrito à matéria de direito”;

în Finlanda, decât al unei căi de atac în fața „korkein oikeus/högsta domstolen”;

în Suedia, decât al unei căi de atac în fața „högsta domstolen”;

în Regatul Unit, decât al unei singure căi de atac asupra unei chestiuni de drept.

Articolul 30

Executare parțială

(1)   Când hotărârea s-a pronunțat asupra mai multor capete de cerere și executarea nu poate fi încuviințată în totalitate, autoritatea judecătorească acordă executarea pentru unul sau mai multe dintre acestea.

(2)   Reclamantul poate cere executarea parțială a unei hotărâri.

Articolul 31

Asistență juridică

(1)   Reclamantul care, în statul membru de origine, a beneficiat în totalitate sau parțial de asistență juridică sau de scutirea de taxe și alte cheltuieli de judecată, beneficiază, în procedura prevăzută la articolele 21-24, de asistența cea mai favorabilă sau de scutirea cea mai mare de taxe și alte cheltuieli de judecată prevăzută de dreptul statului membru solicitat.

(2)   Reclamantul care cere executarea unei hotărâri pronunțate de o autoritate administrativă în Danemarca poate, în statul membru solicitat, să beneficieze de dispozițiile alineatului (1), dacă prezintă un document întocmit de Ministerul de Justiție din Danemarca, care atestă că îndeplinește condițiile economice pentru a putea beneficia integral sau în parte de asistență juridică sau de scutire de taxe și alte cheltuieli de judecată.

Articolul 32

Cauțiune, garanție sal depozit

Nu se poate impune nici o cauțiune, garanție sal depozit, indiferent de denumire, pe motivul fie al calității de străin, fie al lipsei de „domiciliu” sau de reședință obișnuită în statul membru solicitat, părții care cere executarea într-un stat membru a unei hotărâri pronunțate în alt stat membru.

SECȚIUNEA 3

DISPOZIȚII COMUNE

Articolul 33

Documente

(1)   Partea care invocă sau contestă recunoașterea unei hotărâri sau cere executarea acesteia trebuie să prezinte:

(a)

o copie a acesteia îndeplinind condițiile necesare pentru a-i stabili autenticitatea;

(b)

după caz, un document care să demonstreze că reclamantul beneficiază de asistență juridică în statul de origine.

(2)   În afară de aceasta, atunci când este vorba de o hotărâre în lipsă, partea care invocă recunoașterea sau cere executarea trebuie să prezinte:

(a)

originalul sau o copie certificată a documentului care să dovedească faptul că actul de sesizare a instanței sau un act echivalent a fost comunicat sau notificat părții lipsă

sau

(b)

orice document care să dovedească faptul că pârâtul a acceptat hotărârea fără echivoc.

(3)   Persoana care cere actualizarea mențiunilor din actele de stare civilă ale unui stat membru, prevăzută la articolul 14 alineatul (2), trebuie, de asemenea, să prezinte un document dovedind că hotărârea nu mai este supusă vreunei căi de atac în conformitate cu legea din statul membru în care a fost pronunțată.

Articolul 34

Alte documente

Partea care cere executarea trebuie, de asemenea, să prezinte orice document de natură să dovedească faptul că, în conformitate cu legea din statul membru de origine, hotărârea este executorie și a fost comunicată sau notificată.

Articolul 35

Absența documentelor

(1)   În lipsa prezentării documentelor menționate la articolul 33 alineatul (1) litera (b) sau la articolul 33 alineatul (2), instanța poate acorda un termen pentru a fi prezentate sau poate accepta documente echivalente sau, în cazul în care se consideră suficient de edificată, să se dispenseze de acestea.

(2)   În cazul în care instanța cere aceasta, se prezintă traducerea documentelor. Traducerea este certificată de o persoană autorizată în acest scop într-unul dintre statele membre.

Articolul 36

Legalizare sau altă formalitate similară

Nu se solicită legalizare sau o altă formalitate similară în ceea ce privește documentele menționate la articolele 33 și 34 și la articolul 35 alineatul (2), precum și, după caz, procura ad litem.

TITLUL IV

DISPOZIȚII TRANZITORII

Articolul 37

(1)   Dispozițiile prezentei convenții nu se aplică decât acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice primite și tranzacțiilor încheiate în fața unei instanțe în timpul procesului, ulterior intrării în vigoare a prezentei convenții în statul membru de origine și, atunci când se cere recunoașterea sau executarea unei hotărâri sau a unui act autentic, în statul membru solicitat.

(2)   Cu toate acestea, hotărârile pronunțate după data intrării în vigoare a prezentei convenții în raporturile între statul membru de origine și statul membru solicitat în urma acțiunilor introduse înaintea acestei date se recunosc și se execută în conformitate cu dispozițiile din titlul III, în cazul în care competența era întemeiată pe norme conforme cu dispozițiile din titlul II sau cu dispozițiile prevăzute de convenția care era în vigoare între statul membru de origine și statul membru solicitat în momentul introducerii acțiunii.

TITLUL V

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 38

Raporturi cu celelalte convenții

(1)   Fără a aduce atingere articolelor 37 și 40 și alineatului (2) din prezentul articol, prezenta convenție înlocuiește, între statele membre care sunt părți la aceasta, convențiile existente în momentul intrării în vigoare a prezentei convenții, încheiate între două sau mai multe state membre și care se referă la domenii reglementate de prezenta convenție.

(2)

(a)

În momentul notificării prevăzute la articolul 47, Danemarca, Finlanda și Suedia au facultatea de a declara că respectiva Convenție din 6 februarie 1931 între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia cuprinzând dispoziții de drept internațional privat privind căsătoria, adopția și încredințarea copiilor, precum și protocolul final, se aplică, integral sau parțial, în relațiile mutuale, în locul normelor din prezenta convenție. Această declarație poate fi retrasă, integral sau parțial, în orice moment.

(b)

Principiul nediscriminării pe bază de cetățenie între cetățenii Uniunii Europene se respectă și se supune controlului Curții de Justiție, în conformitate cu procedurile stabilite în protocolul referitor la interpretarea prezentei convenții de către Curtea de Justiție.

(c)

În orice acord care urmează să fie încheiat între statele membre prevăzute la litera (a), cu privire la domeniile reglementate de prezenta convenție, criteriile de competență sunt armonizate cu cele prevăzute de prezenta convenție.

(d)

Hotărârile pronunțate într-unul dintre statele nordice care a făcut declarația prevăzută la litera (a) în temeiul unei competențe care corespunde uneia dintre cele prevăzute la titlul II din prezenta convenție, sunt recunoscute și executate în celelalte state membre, în conformitate cu normele prevăzute la titlul III al acesteia.

(3)   După intrarea în vigoare a prezentei convenții, statele membre nu pot încheia sau aplica între ele acorduri decât pentru a completa dispozițiile convenției sau pentru a facilita aplicarea principiilor cuprinse în aceasta.

(4)   Statele membre transmit depozitarului prezentei convenții:

(a)

o copie a acordurilor prevăzute la alineatul (2) literele (a) și (c) și la alineatul (3), precum și a actelor cu putere de lege uniforme de punere în aplicare;

(b)

orice denunțare sau modificare a acestor acorduri sau acte cu putere de lege uniforme.

Articolul 39

Raporturi cu anumite convenții multilaterale

În raporturile dintre statele membre care sunt părți la aceasta, prezenta convenție prevalează asupra următoarelor convenții, în măsura în care acestea se referă la domenii reglementate de prezenta convenție:

Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 cu privire la competența autorităților și legislația aplicabilă cu privire la protecția minorilor;

Convenția de la Luxemburg din 8 septembrie 1967 privind recunoașterea hotărârilor legate de valabilitatea căsătoriilor;

Convenția de la Haga din 1 iunie 1970 privind recunoașterea divorțurilor și separărilor de drept;

Convenția europeană din 20 mai 1980 privind recunoașterea și executarea hotărârilor privind încredințarea copiilor și restabilirea încredințării copiilor;

Convenția de la Haga din 19 octombrie 1996 cu privire la competența, legislația aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în domeniul responsabilității parentale și a măsurilor pentru protecția copilului, cu condiția ca respectivul copil să aibă reședința obișnuită într-un stat membru.

Articolul 40

Întinderea efectelor

(1)   Acordurile și convențiile menționate la articolele 38 și 39 continuă să producă efecte în domeniile la care nu este aplicabilă prezenta convenție.

(2)   Acestea continuă să producă efecte în ceea ce privește hotărârile pronunțate și actele autentice primite înaintea intrării în vigoare a prezentei convenții.

Articolul 41

Acorduri între statele membre

Fără a aduce atingere motivelor de nerecunoaștere prevăzute la titlul III, hotărârile luate în conformitate cu acordurile menționate la articolul 38 alineatul (3) sunt recunoscute și executate în statele membre care nu sunt părți la acordurile respective, cu condiția ca aceste hotărâri să fi fost luate în conformitate cu criteriile de competență prevăzute în titlul II.

Articolul 42

Tratate încheiate cu Sfântul Scaun

(1)   Prezenta convenție se aplică fără a aduce atingere Tratatului internațional (concordat) încheiat între Sfântul Scaun și Republica Portugheză, semnat la Vatican, la 7 mai 1940.

(2)   Orice hotărâre privind nevalabilitatea unei căsătorii, pronunțată în temeiul tratatului prevăzut la alineatul (1), este recunoscută în statele membre, în condițiile prevăzute la titlul III din prezenta convenție.

(3)   Dispozițiile prevăzute la alineatele (1) și (2) se aplică, de asemenea, tratatelor internaționale (concordate) menționate în continuare, încheiate cu Sfântul Scaun:

Concordato lateranense din 11 februarie 1929 între Republica Italiană și Sfântul Scaun, modificat de acordul și protocolul adițional la acesta, semnat la Roma la 18 februarie 1984;

Acordul din 3 ianuarie 1979 între Sfântul Scaun și Statul Spaniol privind chestiuni juridice.

(4)   Statele membre transmit depozitarului prezentei convenții:

(a)

o copie a tratatelor menționate la alineatele (1) și (3);

(b)

orice denunțări sau modificări ale acestor tratate.

Articolul 43

Nerecunoașterea și neexecutarea hotărârilor în temeiul articolului 8

Prezenta convenție nu se opune ca un stat membru să se angajeze față de un stat care nu este membru, printr-o convenție privind recunoașterea și executarea hotărârilor, să nu recunoască o hotărâre pronunțată într-un alt stat membru atunci când, într-un caz prevăzut la articolul 8, hotărârea a putut fi întemeiată numai pe alte criterii de competență decât cele enunțate la articolele 2-7.

Articolul 44

State membre cu două sau mai multe sisteme juridice

Cu privire la un stat membru în care două sau mai multe sisteme de drept sau ansambluri de norme legate de chestiunile reglementate de prezenta convenție se aplică în unități teritoriale diferite:

(a)

orice trimitere la reședința obișnuită în acest stat membru vizează reședința obișnuită într-o unitate teritorială;

(b)

orice trimitere la cetățenie vizează unitatea teritorială desemnată de legea acestui stat;

(c)

orice trimitere la autoritatea din statul membru sesizată cu o cerere de divorț sau de separare de drept sau de anulare sau nulitate a căsătoriei vizează autoritatea unei unități teritoriale sesizată cu o astfel de cerere;

(d)

orice trimitere la normele statului membru solicitat vizează normele unității teritoriale în care este invocată competența, recunoașterea sau executarea.

TITLUL VI

CURTEA DE JUSTIȚIE

Articolul 45

Curtea de Justiție a Comunităților Europene este competentă să pronunțe hotărâri de interpretare a prezentei convenții, în conformitate cu dispozițiile protocolului elaborat prin Actul Consiliului Uniunii Europene din 28 mai 1998.

TITLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 46

Declarații și rezerve

(1)   Fără a aduce atingere articolului 38 alineatul (2) și articolului 42, prezenta convenție nu poate face obiectul nici unei rezerve.

(2)   Fără a aduce atingere alineatului (1), prezenta convenție se aplică sub rezerva declarațiilor făcute de Irlanda și Italia, care figurează în anexă.

(3)   Statul membru interesat poate, în orice moment, să retragă o declarație, în totalitate sau în parte. Această declarație încetează să aibă efecte după nouăzeci de zile de la data notificării către depozitar a retragerii sale.

Articolul 47

Adoptare și intrare în vigoare

(1)   Prezenta convenție se supune adoptării de către statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

(2)   Statele membre notifică depozitarului îndeplinirea procedurilor constituționale de adoptare a prezentei convenții.

(3)   Prezenta convenție și orice amendament care se referă la aceasta prevăzut la articolul 49 alineatul (2) intră în vigoare după nouăzeci de zile de la data notificării prevăzute la alineatul (2) de către statul care, fiind membru al Uniunii Europene în momentul adoptării de către Consiliu a actului de elaborare a prezentei convenții, îndeplinește ultimul această formalitate.

(4)   Până la intrarea în vigoare a prezentei convenții, fiecare stat membru poate declara, în momentul notificării prevăzute la alineatul (2), sau în orice moment ulterior, că prezenta convenție, cu excepția articolului 45, se aplică, în ceea ce îl privește, relațiilor sale cu statele membre care au făcut aceeași declarație. Aceste declarații se aplică după nouăzeci de zile de la data depunerii lor.

Articolul 48

Aderarea

(1)   Prezenta convenție este deschisă aderării oricărui stat care devine membru al Uniunii Europene.

(2)   Textul prezentei convenții, în limba sau limbile statului membru care aderă, elaborat de către Consiliu, este autentic.

(3)   Instrumentele de aderare se depun la depozitar.

(4)   Prezenta convenție intră în vigoare cu privire la orice stat membru care aderă la aceasta după nouăzeci de zile de la depunerea instrumentului de aderare sau la data intrării în vigoare a convenției, în cazul în care aceasta nu a intrat încă în vigoare la expirarea perioadei respective de nouăzeci de zile.

(5)   Când prezenta convenție nu a intrat în vigoare la depunerea instrumentului de aderare, articolul 47 alineatul (4) se aplică statelor membre care aderă.

Articolul 49

Modificare

(1)   Orice stat membru sau Comisia pot propune modificarea prezentei convenție. Orice propunere de modificare se transmite depozitarului și este comunicată de acesta Consiliului.

(2)   Modificările sunt redactate de către Consiliu, care recomandă adoptarea lor de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituționale. Modificările astfel adoptate intră în vigoare în conformitate cu articolul 47 alineatul (3).

(3)   Cu toate acestea, la cererea statului membru interesat, desemnarea instanțelor judecătorești sau a căilor de atac prevăzute la articolul 21 alineatul (1), la articolul 26 alineatele (1) și (2), la articolul 28 alineatul (1) și la articolul 29 poate fi modificată printr-o decizie a Consiliului.

Articolul 50

Depozitar și publicații

(1)   Secretarul general al Consiliului este depozitarul prezentei convenții.

(2)   Depozitarul publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene:

(a)

adoptările și aderările;

(b)

data la care intră în vigoare convenția;

(c)

declarațiile prevăzute la articolul 2 alineatul (2), la articolul 38 alineatul (2), la articolul 46, la articolul 47 alineatul (4) și la articolul 48 alineatul (5), precum și modificările sau retragerile acestor declarații;

(d)

modificările la prezenta convenție, prevăzute la articolul 49 alineatele (2) și (3).

En fe de lo cual los plenipotenciarios abajo firmantes suscriben el presente Convenio.

Til bekræftelse heraf har undertegnede befuldmægtigede underskrevet denne konvention.

Zu Urkund dessen haben die unterzeichneten Bevollmächtigten ihre Unterschrift unter dieses Übereinkommen gesetzt.

Σε πίστωση των ανωτέρω, οι υπογράφοντες πληρεξούσιοι έθεσαν την υπογραφή τους κάτω από την παρούσα σύμβαση.

In witness whereof, the undersigned Plenipotentiaries have signed this Convention.

En foi de quoi, les plénipotentiaires soussignés ont apposé leurs signatures au bas de la présente convention.

Dá fhianú sin, chuir na Lánchumhachtaigh thíos-sínithe a lámh leis an gCoinbhinsiún seo.

In fede di che i plenipotenziari sottoscritti hanno apposto le loro firme in calce alla presente convenzione.

Ten blijke waarvan de ondergetekende gevolmachtigden hun handtekening onder dit verdrag hebben gesteld.

Em fé do que, os plenipotenciários abaixo-assinados apuseram as suas assinaturas no final da presente convenção.

Tämän vakuudeksi alla mainitut täysivaltaiset edustajat ovat allekirjoittaneet tämän yleissopimuksen.

Till bekräftelse härav har undertecknade befullmäktigade ombud undertecknat denna konvention.

Hecho en Bruselas, el veintiocho de mayo de mil novecientos noventa y ocho, en un ejemplar único en lenguas alemana, danesa, española, finesa, francesa, griega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa y sueca, siendo cada uno de estos textos igualmente auténtico, que se depositará en los archivos de la Secretaría General del Consejo de la Unión Europea.

Udfærdiget i Bruxelles, den otteogtyvende maj nitten hundrede og otteoghalvfems, i ét eksemplar på dansk, engelsk, finsk, fransk, græsk, irsk, italiensk, nederlandsk, portugisisk, spansk, svensk og tysk, idet hver af disse tekster har samme gyldighed; de deponeres i arkiverne i Generalsekretariatet for Rådet for Den Europæiske Union.

Geschehen zu Brüssel am achtundzwanzigsten Mai neunzehnhundertachtundneunzig in einer Urschrift in dänischer, deutscher, englischer, finnischer, französischer, griechischer, irischer, italienischer, niederländischer, portugiesischer, schwedischer und spanischer Sprache, wobei jeder Wortlaut gleichermaßen verbindlich ist; die Urschrift wird im Archiv des Generalsekretariats des Rates der Europäischen Union hinterlegt.

Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι οκτώ Μαΐου χίλια εννιακόσια ενενήντα οκτώ, σε ένα μόνο αντίτυπο στην αγγλική, γαλλική, γερμανική, δανική, ελληνική, ιρλανδική, ισπανική, ιταλική, ολλανδική, πορτογαλική, σουηδική και φινλανδική γλώσσα. Έκαστο κείμενο είναι εξίσου αυθεντικό, το δε πρωτότυπο αυτό κατατίθεται στα αρχεία της Γενικής Γραμματείας του Συμβουλίου της Ευρωπαϊκής Ένωσης.

Done at Brussels on the twenty-eighth day of May in the year one thousand nine hundred and ninety-eight, in a single original, in the Danish, Dutch, English, Finnish, French, German, Greek, Irish, Italian, Portuguese, Spanish and Swedish languages, each text being equally authentic, such original being deposited in the archives of the General Secretariat of the Council of the European Union.

Fait à Bruxelles, le vingt-huit mai mil neuf cent quatre-vingt-dix-huit, en un exemplaire unique, en langues allemande, anglaise, danoise, espagnole, finnoise, française, grecque, irlandaise, italienne, néerlandaise, portugaise et suédoise, les textes établis dans chacune de ces langues faisant également foi, exemplaire qui est déposé dans les archives du secrétariat général du Conseil de l'Union européenne.

Arna dhéanamh sa Bhruiséil, ar an ochtú lá is fiche de Bhealtaine sa bhliain míle naoi gcéad nócha a hocht, i scríbhinn bhunaidh amháin sa Bhéarla, sa Danmhairgis, san Fhionlainnis, sa Fhraincis, sa Ghaeilge, sa Ghearmáinis, sa Ghréigis, san Iodáilis, san Ollainnis, sa Phortaingéilis, sa Spáinnis agus sa tSualainnis, agus comhúdarás ag gach ceann de na téacsanna sin; déanfar an scríbhinn bhunaidh sin a thaisceadh i gcartlann Ardrúnaíocht Chomhairle an Aontais Eorpaigh.

Fatto a Bruxelles, addì ventotto maggio millenovecentonovantotto, in unico esemplare in lingua danese, finlandese, francese, greca, inglese, irlandese, italiana, olandese, portoghese, spagnola, svedese e tedesca, ciascun testo facente ugualmente fede; l'esemplare è depositato negli archivi del Segretariato generale del Consiglio dell'Unione europea.

Gedaan te Brussel, de achtentwintigste mei negentienhonderd achtennegentig, in één exemplaar in de Deense, de Duitse, de Engelse, de Finse, de Franse, de Griekse, de Ierse, de Italiaanse, de Nederlandse, de Portugese, de Spaanse en de Zweedse taal, zijnde alle teksten gelijkelijk authentiek, dat wordt nedergelegd in het archief van het Secretariaat-generaal van de Raad van de Europese Unie.

Feito em Bruxelas, em vinte e oito de Maio de mil novecentos e noventa e oito, em exemplar único, nas línguas alemã, dinamarquesa, espanhola, finlandesa, francesa, grega, inglesa, irlandesa, italiana, neerlandesa, portuguesa e sueca, fazendo igualmente fé cada um dos textos, ficando esse exemplar depositado nos arquivos do Secretariado-Geral do Conselho da União Europeia.

Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäkahdeksantena päivänä toukokuuta vuonna tuhatyhdeksänsataayhdeksänkymmentäkahdeksan englannin, espanjan, hollannin, iirin, italian, kreikan, portugalin, ranskan, ruotsin, saksan, suomen ja tanskan kielellä yhtenä kappaleena, jonka jokainen teksti on yhtä todistusvoimainen ja joka talletetaan Euroopan unionin neuvoston pääsihteeristön arkistoon.

Som skedde i Bryssel den tjugoåttonde maj nittonhundranittioåtta i ett enda exemplar på danska, engelska, finska, franska, grekiska, iriska, italienska, nederländska, portugisiska, spanska, svenska och tyska språken, varvid varje text äger samma giltighet, och detta exemplar skall deponeras i arkiven hos generalsekretariatet för Europeiska unionens råd.

Pour le gouvernement du Royaume de Belgique

Voor de regering van het Koninkrijk België

Für die Regierung des Königreichs Belgien

Image

For regeringen for Kongeriget Danmark

Image

Für die Regierung der Bundesrepublik Deutschland

Image

Για την κυβέρνηση της Ελληνικής Δημοκρατίας

Image

Por el Gobierno del Reino de España

Image

Pour le gouvernement de la République française

Image

Thar ceann Rialtas na hÉireann

For the Government of Ireland

Image

Per il governo della Repubblica italiana

Image

Pour le gouvernement du Grand-Duché de Luxembourg

Image

Voor de regering van het Koninkrijk der Nederlanden

Image

Für die Regierung der Republik Österreich

Image

Pelo Governo da República Portuguesa

Image

Suomen hallituksen puolesta

På finska regeringens vägnar

Image

På svenska regeringens vägnar

Image

For the Government of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland

Image


DECLARAȚIA IRLANDEI CARE URMEAZĂ SĂ FIE ANEXATĂ LA CONVENȚIE

Fără a aduce atingere dispozițiilor convenției, Irlanda își poate rezerva dreptul de a refuza să recunoască un divorț obținut într-un alt stat membru, atunci când acest divorț a fost obținut în urma faptului că una dintre părți sau părțile au indus în eroare în mod deliberat instanța statului respectiv cu privire la condițiile competenței sale, astfel încât recunoașterea divorțului nu ar fi compatibilă cu constituția irlandeză.

Această declarație este valabilă pe o perioadă de cinci ani. Aceasta poate fi reînnoită la fiecare cinci ani.


DECLARAȚIE, CARE URMEAZĂ SĂ FIE ANEXATĂ LA CONVENȚIE, A ORICĂRUI STAT MEMBRU NORDIC CE ARE DREPTUL SĂ FACĂ O DECLARAȚIE ÎN SENSUL ARTICOLULUI 38 ALINEATUL (2)

Aplicarea Convenției din 6 februarie 1931 între Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia cuprinzând dispoziții de drept internațional privat privind căsătoria, adopția și încredințarea copiilor, precum și protocolul final al acesteia, se situează strict în cadrul articolului K.7 din tratat, potrivit căruia convenția nu se opune instituirii unei cooperări mai strânse între două sau mai multe state membre, în măsura în care această cooperare nu este incompatibilă cu cea prevăzută în convenție sau nu o îngrădește.

Acestea se angajează să nu mai aplice în relațiile lor reciproce articolul 7 alineatul (2) din convenția menționată anterior, precum și să revadă, într-un viitor apropiat, criteriile de competență aplicabile în cadrul convenției respective, în lumina principiului stabilit la articolul 38 alineatul (2) litera (b) din convenție.

Motivele refuzului utilizate în cadrul actelor cu putere de lege uniforme se aplică în mod coerent, în practică, cu cele stabilite la titlul III din prezenta convenție.


DECLARAȚIA DELEGAȚIEI ITALIENE, CARE URMEAZĂ SĂ FIE ANEXATĂ LA CONVENȚIE

În ceea ce privește articolul 42 din convenție, Italia își rezervă dreptul, în ceea ce privește hotărârile instanțelor ecleziastice portugheze, să adopte procedurile și să efectueze controalele prevăzute, în temeiul acordurilor pe care le-a încheiat cu Sfântul Scaun, în propriul sistem juridic, în ceea ce privește hotărârile similare ale instanțelor ecleziastice.


Declarație anexată la procesul-verbal al Consiliului, adoptată în cadrul Consiliului „Justiție și Afaceri Interne” din 28 și 29 mai 1998, în momentul elaborării Convenției referitoare la competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială

(98/C 221/02)

Consiliul, conștient de efectul negativ pe care îl poate avea, în domeniul dreptului familiei, durata procedurii privind cererile cu care este sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene, subliniază necesitatea examinării, cât mai curând, a mijloacelor de a reduce durata acesteia; Consiliul propune ca examinarea să fie efectuată de organul competent al Consiliului, în colaborare cu Curtea de Justiție.


Top