Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32019D1664

Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/1664 a Comisiei din 30 septembrie 2019 de autorizare a unui laborator din Ucraina să efectueze teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice la câini, pisici și dihori domestici [notificată cu numărul C(2019) 6906] (Text cu relevanță pentru SEE)

C/2019/6906

OJ L 252, 2.10.2019, p. 38–39 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2019/1664/oj

2.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 252/38


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1664 a COMISIEI

din 30 septembrie 2019

de autorizare a unui laborator din Ucraina să efectueze teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice la câini, pisici și dihori domestici

[notificată cu numărul C(2019) 6906]

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Decizia 2000/258/CE a Consiliului din 20 martie 2000 privind desemnarea unui institut specific responsabil cu stabilirea criteriilor necesare pentru standardizarea testelor serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice (1), în special articolul 3 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Decizia 2000/258/CE desemnează Agence française de sécurité sanitaire des aliments (AFSSA) de la Nancy, Franța, ca fiind instituția specifică responsabilă cu stabilirea criteriilor necesare standardizării testelor serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice. AFSSA este în prezent integrată în cadrul Agence nationale de sécurité sanitaire de l’alimentation, de l’environnement et du travail (ANSES) din Franța.

(2)

Decizia 2000/258/CE prevede, printre altele, că ANSES este însărcinată cu evaluarea laboratoarelor din țările terțe care au depus o cerere de autorizare pentru efectuarea de teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice.

(3)

Autoritatea competentă din Ucraina a înaintat o cerere de aprobare a laboratorului „NeoVetlab Ukraine Ltd” din Kiev, iar ANSES a elaborat și a transmis Comisiei, la data de 14 septembrie 2018, un raport de evaluare favorabil pentru acest laborator.

(4)

Prin urmare, laboratorul „NeoVetlab Ukraine Ltd” din Kiev ar trebui autorizat să efectueze teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice la câini, pisici și dihori domestici.

(5)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2000/258/CE, următorul laborator este autorizat să efectueze teste serologice de control al eficacității vaccinurilor antirabice la câini, pisici și dihori domestici:

NeoVetlab Ukraine Ltd.

str. Akademika Viliamsa nr. 11, ap.101

Kiev, 03191

UCRAINA

Articolul 2

Prezenta decizie se aplică de la 1 octombrie 2019.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 30 septembrie 2019.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 79, 30.3.2000, p. 40.


Top