EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32017L1011
Commission Delegated Directive (EU) 2017/1011 of 15 March 2017 amending, for the purposes of adapting to technical progress, Annex III to Directive 2011/65/EU of the European Parliament and of the Council as regards an exemption for lead in white glasses used for optical applications (Text with EEA relevance. )
Directiva delegată (UE) 2017/1011 a Comisiei din 15 martie 2017 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru plumbul din sticla albă utilizată la aplicații optice (Text cu relevanță pentru SEE. )
Directiva delegată (UE) 2017/1011 a Comisiei din 15 martie 2017 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru plumbul din sticla albă utilizată la aplicații optice (Text cu relevanță pentru SEE. )
C/2017/1527
OJ L 153, 16.6.2017, p. 25–26
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Modifies | 32011L0065 | înlocuire | anexă III text | 06/07/2017 |
16.6.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 153/25 |
DIRECTIVA DELEGATĂ (UE) 2017/1011 A COMISIEI
din 15 martie 2017
de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei III la Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o derogare pentru plumbul din sticla albă utilizată la aplicații optice
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (1), în special articolul 5 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
(1) |
Directiva 2011/65/UE interzice utilizarea plumbului în echipamentele electrice și electronice introduse pe piață. |
(2) |
Sticla pe bază de plumb este utilizată întrucât prezintă combinații unice de proprietăți și caracteristici precum performanța de transmitere a luminii, dispersia optică, conductivitatea termică, refracția dublă și altele. |
(3) |
Există soluții alternative fără plumb, sub formă de sticlă fără plumb, lentile din plastic și echipamente concepute conform unor soluții alternative. Însă aceste alternative nu pot oferi anumite proprietăți și combinații de proprietăți comparabile cu cele oferite de sticla pe bază de plumb. |
(4) |
Atunci când a fost relativ simplu să se găsească înlocuitori, acest lucru s-a întâmplat deja, iar înlocuitorii sunt utilizați în prezent. Pentru celelalte aplicații nu sunt încă disponibile alternative. Astfel, nu este posibilă substituirea generală pentru întreaga gamă de aplicații. Plumbul din sticla albă utilizată la aplicații optice ar trebui, prin urmare, să fie exceptat până la 21 iulie 2021 pentru categoriile 1-7 și 10. Având în vedere ciclurile de inovare pentru acest tip de aplicații optice, este puțin probabil ca durata acestei derogări să aibă efecte negative asupra inovării. |
(5) |
Prin urmare, Directiva 2011/65/UE ar trebui modificată în mod corespunzător, |
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
Anexa III la Directiva 2011/65/UE se modifică în conformitate cu anexa la prezenta directivă.
Articolul 2
(1) Statele membre adoptă și publică, cel târziu până la 6 iulie 2018, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Statele membre comunică Comisiei fără întârziere textul actelor respective.
Statele membre aplică actele respective începând cu 6 iulie 2018.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Articolul 3
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 4
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2017.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 174, 1.7.2011, p. 88.
ANEXĂ
În anexa III la Directiva 2011/65/UE, punctul 13(a) se înlocuiește cu următorul text:
„13(a) |
Plumbul din sticla albă utilizată la aplicații optice |
Se aplică tuturor categoriilor; expiră la:
|