Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32012D0642

Decizia 2012/642/PESC a Consiliului din 15 octombrie 2012 privind măsuri restrictive împotriva Belarus

OJ L 285, 17.10.2012, p. 1–52 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 18 Volume 010 P. 257 - 308

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2012/642/oj

17.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 285/1


DECIZIA 2012/642/PESC a Consiliului

din 15 octombrie 2012

privind măsuri restrictive împotriva Belarus

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

întrucât:

(1)

Consiliul a adoptat pentru prima dată măsuri restrictive împotriva Belarus în cadrul Poziției comune 2004/661/PESC (1). Acesta a continuat să își exprime îngrijorarea profundă cu privire la absența persistentă a respectării drepturilor omului, a democrației și a statului de drept în Belarus și la faptul că prizonierii politici nu au fost eliberați sau reabilitați, reînnoindu-și și prelungindu-și, în consecință, măsurile.

(2)

La 25 octombrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/639/PESC privind măsuri restrictive împotriva Belarus (2).

(3)

Îngrijorări specifice au condus la impunerea unor măsuri restrictive împotriva persoanelor care sunt considerate de Raportul Pourgourides drept actori-cheie în disparițiile nesoluționate a patru personalități din Belarus în perioada 1999 – 2000 și în disimularea ulterioară a faptelor sau care nu au inițiat o anchetă independentă sau o urmărire în justiție în ceea ce privește respectivele dispariții.

(4)

Măsurile au fost de asemenea impuse împotriva persoanelor răspunzătoare de fraudarea alegerilor și a referendumului din Belarus din 17 octombrie 2004, pentru încălcarea standardelor electorale internaționale în alegerile prezidențiale din Belarus derulate la 19 martie 2006 și 19 decembrie 2010, precum și a celor răspunzătoare pentru încălcări grave ale drepturilor omului și de represiunea exercitată împotriva unor manifestanți pașnici în urma alegerilor și a referendumului menționate.

(5)

Sunt în mod deosebit răspunzători funcționarii care au fost direct implicați sau responsabili de caracterul fraudulos al alegerilor prezidențiale și al referendumului; cei responsabili de organizarea și difuzarea de informații falsificate prin intermediul mass-mediei controlate de guvern; cei responsabili de utilizarea excesivă și neprovocată a forței împotriva protestatarilor neînarmați și pașnici; cei responsabili de aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic, care continuă și în prezent, împotriva unor grupuri mari de reprezentanți ai societății civile, ai opoziției democratice, ai ONG-urilor și ai mass-mediei libere din Belarus; cei responsabili de încălcarea sistematică și coordonată a standardelor internaționale în domeniul drepturilor omului și a legilor Republicii Belarus în administrarea justiției și exercitarea unor metode de coerciție și de intimidare împotriva reprezentanților legali ai deținuților și împotriva altor persoane.

(6)

De asemenea, având în vedere gravitatea situației, ar trebui de asemenea impuse măsuri împotriva persoanelor aflate într-o poziție de conducere în Belarus și împotriva persoanelor și entităților care obțin avantaje de pe urma regimului Lucașenco sau sprijină acest regim, în special persoanele și entitățile care pun la dispoziția regimului sprijin financiar sau material.

(7)

Pentru a garanta eficacitatea măsurilor menționate, acestea ar trebui să se aplice de asemenea entităților aflate în proprietatea sau sub controlul persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care sunt răspunzătoare de încălcări grave ale drepturilor omului sau de represiunea societății civile și a opoziției democratice sau ale căror activități subminează grav, în alt mod, democrația sau statul de drept în Belarus și entităților aflate în proprietatea sau sub controlul persoanelor și entităților care obțin avantaje de pe urma regimului Lucașenco sau sprijină acest regim.

(8)

Luând act de faptul că s-a constatat, în special în cadrul concluziilor preliminare ale Misiunii de observare a alegerilor a OSCE/ODIHR în Belarus, că nici cele mai recente alegeri, din 23 septembrie 2012, nu au respectat standardele internaționale, iar situația în ceea ce privește democrația, drepturile omului și a statului de drept nu s-a ameliorat, Consiliul își menține îngrijorările profunde în ceea ce privește situația din Belarus.

(9)

Pe baza unei revizuiri a Deciziei 2010/639/PESC, măsurile restrictive ar trebui prelungite până la 31 octombrie 2013.

(10)

Din motive de claritate, măsurile impuse prin Decizia 2010/639/PESC ar trebui să fie integrate într-un instrument juridic unic,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Se interzice vânzarea și furnizarea către Belarus, precum și transferul și exportul către această țară, de către resortisanții statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre sau prin utilizarea de nave și aeronave aflate sub pavilionul acestora, de armament și materiale conexe de orice tip, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipamente militare, echipamente paramilitare și piese de schimb pentru acestea, precum și de echipamente susceptibile de a fi utilizate în scopul represiunii interne, indiferent dacă provin sau nu de pe teritoriul acestora.

(2)   Se interzice:

(a)

furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus, de asistență tehnică, de servicii de brokeraj sau de alte servicii legate de produsele menționate la alineatul (1), sau legate de furnizarea, de fabricarea, de întreținerea și de utilizarea respectivelor produse;

(b)

furnizarea, în mod direct sau indirect, către orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism din Belarus sau în scopul utilizării în Belarus, de finanțare sau de asistență financiară în legătură cu produsele menționate la alineatul (1), incluzând în special granturi, împrumuturi și asigurări ale creditelor de export pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul respectivelor produse sau pentru furnizarea de asistență tehnică conexă, de servicii de brokeraj sau de alte servicii;

(c)

participarea în cunoștință de cauză și deliberată la activități care au drept scop sau efect eludarea interdicțiilor menționate la literele (a) sau (b).

Articolul 2

(1)   Cu condiția ca acestea să fi fost aprobate în prealabil de autoritatea competentă relevantă, articolul 1 nu se aplică în ceea ce privește:

(a)

vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul echipamentelor militare neletale sau al echipamentelor care ar putea fi folosite pentru represiunea internă destinate exclusiv uzului umanitar sau de protecție, programelor de construcție instituțională ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) și ale Uniunii Europene sau operațiilor Uniunii și ale ONU de gestionare a crizelor;

(b)

vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de vehicule care nu sunt destinate luptei, care au fost fabricate sau echipate cu materiale care oferă protecție balistică și care sunt destinate exclusiv folosirii pentru protejarea personalului Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia în Belarus;

(c)

furnizarea de asistență tehnică, de servicii de intermediere și de alte servicii legate de respectivele echipamente sau de respectivele programe și operații;

(d)

furnizarea de finanțare și de asistență financiară în legătură cu respectivele echipamente sau respectivele programe și operații.

(2)   Articolul 1 nu se aplică în ceea ce privește articolele de îmbrăcăminte de protecție, inclusiv vestele antiglonț și căștile militare, exportate temporar în Belarus de către personalul ONU, personalul Uniunii sau al statelor sale membre, reprezentanții mass-media, personalul umanitar, personalul de asistență pentru dezvoltare și personalul asociat, exclusiv pentru uz personal.

Articolul 3

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea acestuia de către persoanele menționate în lista din anexă care:

(a)

sunt răspunzătoare de încălcări grave ale drepturilor omului sau represiunea societății civile și a opoziției democratice sau ale căror activități subminează grav, în alt mod, democrația statului de drept în Belarus sau de către toate persoanele asociate acestora;

(b)

obțin avantaje de pe urma regimului Lucașenco sau sprijină acest regim.

(2)   Dispozițiile alineatului (1) nu obligă un stat membru să refuze propriilor resortisanți accesul pe teritoriul său.

(3)   Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere în cazurile în care unui stat membru îi revine o obligație de drept internațional, și anume:

(a)

în calitate de țară-gazdă a unei organizații internaționale interguvernamentale;

(b)

în calitate de țară-gazdă a unei conferințe internaționale convocate de Organizația Națiunilor Unite sau desfășurate sub auspiciile sale;

(c)

în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități;

sau

(d)

în temeiul Tratatului de conciliere (acordurile de la Lateran) încheiat în 1929 între Sfântul Scaun (Statul Vatican) și Italia.

(4)   Alineatul (3) se interpretează ca fiind aplicabil, de asemenea, în cazurile în care un stat membru este țară-gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

(5)   Consiliul este informat în mod corespunzător cu privire la toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatului (3) sau (4).

(6)   Statele membre pot acorda derogări de la măsurile impuse la alineatul (1), atunci când deplasarea unei persoane se justifică din motive umanitare urgente sau atunci când persoana respectivă se deplasează pentru a asista la reuniuni interguvernamentale, inclusiv la reuniuni inițiate sau găzduite de Uniune sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură președinția OSCE, în cazul în care în cadrul acestora se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept în Belarus.

(7)   Statul membru care intenționează să acorde derogări în sensul alineatului (6) adresează o notificare scrisă Consiliului. Derogarea se consideră ca fiind acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului se opun în scris în termen de două zile lucrătoare de la data primirii notificării referitoare la propunerea de derogare în cauză. În cazul opoziției unuia sau a mai multor dintre membrii săi, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă.

(8)   În cazul în care, în temeiul alineatelor (3), (4), (6) și (7), un stat membru autorizează orice persoană menționată în lista din anexă să intre sau să tranziteze pe teritoriul său, această autorizare se limitează la scopul pentru care a fost acordată și la persoana vizată de aceasta.

Articolul 4

(1)   Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt deținute, păstrate sau controlate de:

(a)

persoanele, entitățile sau organismele care sunt răspunzătoare de încălcări grave ale drepturilor omului sau represiunea societății civile și a opoziției democratice sau ale căror activități subminează grav, în alt mod, democrația statului de drept în Belarus sau orice persoane fizice sau juridice, entități sau organisme asociate acestora, precum și persoanele juridice, entitățile sau organismele aflate în proprietatea ori sub controlul acestora;

(b)

persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele care obțin avantaje de pe urma regimului Lucașenco sau sprijină acest regim, precum și persoanele juridice, entitățile sau organismele aflate în proprietatea ori sub controlul acestora,

astfel cum sunt menționate în lista din anexă.

(2)   Niciun fond și nicio resursă economică nu se pun, în mod direct sau indirect, la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, entităților sau organismelor care figurează în anexă și nici nu se pot utiliza în beneficiul acestora.

Articolul 5

(1)   Autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice înghețate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, după ce a hotărât că fondurile sau resursele economice în cauză sunt:

(a)

necesare pentru a răspunde nevoilor fundamentale ale oricărei persoane menționate în anexă și ale membrilor familiilor aflați în întreținerea acesteia, în special pentru a acoperi cheltuielile legate de plata produselor alimentare, chirii sau împrumuturi ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și redevențe pentru servicii publice,

(b)

destinate exclusiv plății onorariilor profesionale rezonabile și rambursării cheltuielilor legate de prestarea serviciilor juridice,

(c)

destinate exclusiv plății comisioanelor sau cheltuielilor legate de deținerea sau gestionarea curentă a fondurilor sau resurselor economice înghețate;

(d)

necesare pentru cheltuieli extraordinare cu condiția ca autoritatea competentă să fi notificat celorlalte autorități competente și Comisiei, cu cel puțin două săptămâni înainte de autorizare, motivele pe baza cărora consideră că este necesar a se acorda autorizarea specială; sau

(e)

urmează să fie plătite într-un sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare sau al unei organizații internaționale care beneficiază de imunitate în conformitate cu dreptul internațional, în măsura în care scopul unor astfel de plăți este de a deservi interese oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare sau ale organizației internaționale.

Statele membre informează celelalte state membre și Comisia cu privire la orice autorizație acordată în temeiul prezentului articol.

(2)   Articolul 4 alineatul (2) nu se aplică sumelor suplimentare transferate în conturile înghețate reprezentând:

(a)

dobânzi sau alte câștiguri generate de aceste conturi; sau

(b)

plăți cuvenite în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau care au survenit anterior datei la care aceste conturi intră sub incidența dispozițiilor Poziției comune 2006/276/PESC, ale Deciziei 2010/639/PESC a Consiliului sau ale prezentei decizii,

cu condiția ca aceste dobânzi, alte câștiguri și plăți să intre în continuare sub incidența articolului 4 alineatul (1) din prezenta decizie.

(3)   Articolul 4 alineatul (1) nu împiedică o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism prevăzute pe listă să efectueze plăți datorate în temeiul unui contract încheiat anterior includerii pe listă a persoanei fizice sau juridice, a entității sau a organismului respectiv, cu condiția ca statul membru în cauză să fi constatat că beneficiarul plății respective nu este, în mod direct sau indirect, o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism menționat la articolul 4 alineatul (1).

Articolul 6

(1)   Hotărând pe baza propunerii unui stat membru sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliul adoptă, în funcție de evoluțiile politice din Belarus, modificări la listele din anexă.

(2)   Consiliul comunică decizia sa, inclusiv motivele includerii persoanei respective pe listă, fie direct acesteia, dacă dispune de adresa sa, fie prin publicarea unui anunț care oferă persoanei în cauză posibilitatea de a prezenta observații.

(3)   În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul își reexaminează decizia și informează în consecință persoana în cauză.

Articolul 7

Pentru ca dispozițiile menționate să aibă cel mai mare impact posibil, Uniunea încurajează statele terțe să adopte măsuri restrictive similare celor prevăzute în prezenta decizie.

Articolul 8

Prezenta decizie se aplică până la data de 31 octombrie 2013. Aceasta se revizuiește constant. Decizia poate fi reînnoită sau modificată, după caz, atunci când Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost îndeplinite.

Articolul 9

Prezenta decizie intră în vigoare la 1 noiembrie 2012.

Adoptată la Luxemburg, 15 octombrie 2012.

Pentru Consiliu

Președintele

C. ASHTON


(1)  JO L 301, 28.9.2004, p. 67.

(2)  JO L 280, 26.10.2010, p. 18.


ANEXĂ

PERSOANELE ȘI ENTITĂȚILE MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3 ALINEATUL (1) ȘI ARTICOLUL 4 ALINEATUL (1)

A.   Persoanele menționate la articolul 3 alineatul (1) și articolul 4 alineatul (1)

 

Nume

Transcriere din ortografia belarusă

Transcriere din ortografia rusă

Nume

(ortografia belarusă)

Nume

(ortografia rusă)

Informații de identificare

Motivele înscrierii pe liste

1.

Ablameika, Siarhei Uladzimiravich

Ablameiko, Sergei Vladimirovich

(Ablameyko, Sergey Vladimirovich)

АБЛАМЕЙКА, Сяргей Уладзiмiравiч

АБЛАМЕЙКО, Сергей Владимирович

Data nașterii: 24.9.1956, Voronovo, regiunea Grodna

Rector, Universitatea de Stat din Belarus. Îi revine răspunderea pentru exmatricularea unor studenți din Universitate ca urmare a participării acestora la demonstrațiile din 19 decembrie 2010 și la alte demonstrații pașnice din cursul anului 2011.

2.

Akulich, Sviatlana Rastsislavauna

Okulich, Svetlana Rostislavovna

АКУЛIЧ, Святлана Расцiславаўна

ОКУЛИЧ, Светлана Ростиславовна

Data nașterii: 27.8.1948 sau 1949

Îi revine răspunderea pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile. Judecătoare în cadrul Tribunalului raional Pukhovichi. A respins în mod ilegal cererea Nataliei Ilinich de a fi repusă în funcția de profesoară în cadrul liceului din orașul Talkov.

3.

Aliaksandrau, Dzmitry Piatrovich

Aleksandrov, Dmitri Petrovich

АЛЯКСАНДРAЎ, Дзмiтрый Пятровiч

АЛЕКСАНДРОВ, Дмитрий Петрович

 

Judecător în cadrul Curții Economice Supreme. A susținut interzicerea postului independent „Autoradio”. Postul de radio transmitea programul electoral al dlui Sannikov, unul dintre candidații opoziției.

4.

Alinikau Siarhei Aliaksandravich

(Alinikau Siarhey Alyaksandravich)

Aleinikov Sergei Aleksandrovich

АЛИНИКАЎ, Сяргей Аляксандравич

АЛEЙНИКOВ, Сергей Aлександрович

 

Maior, șef al unității operative a coloniei penale IK-17 din Shklov. Acesta a exercitat presiuni asupra deținuților politici, refuzându-le dreptul la corespondență și la întâlniri, a emis ordine ca aceștia să fie supuși unui regim penal mai strict, să fie percheziționați și a recurs la amenințări pentru obținerea de mărturisiri. A fost direct responsabil de încălcarea drepturilor omului în cazul deținuților politici și al activiștilor opoziției, prin recurgerea la forță excesivă împotriva acestora. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

5.

Alpeeva, Tamara Mikhailauna

(Alpeyeva, Tamara Mikhailauna;

Alpeeva, Tamara Mikhailovna;

Alpeyeva, Tamara Mikhailovna)

АЛПЕЕВА, Тамара Мiхайлаўна

АЛПЕЕВА, Тамара Михайловна

 

Rector al Institutului economic umanitar internațional. Răspunzătoare pentru exmatricularea studenților implicați în protestele care s-au succedat alegerilor din decembrie 2010.

6.

Ananich, Alena Mikalaeuna

Ananich, Elena Nikolaevna

(Ananich, Yelena Nikolaevna)

АНАНIЧ, Алена Мiкалаеўна

АНАНИЧ, Елена Николаевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Pervomayski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, a condamnat la 10 zile de închisoare pe activiștii societății civile Paval Shalamitski, Mikhail Piatrenka, Yauhen Batura și Tatsiana Grybouskaya, iar pe Tornike Berydze la 11 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

7.

Ananich, Liliia Stanislavauna

(Ananich, Lilia Stanislavauna; Ananich, Liliya Stanislavauna)

Ananich, Liliia Stanislavovna

(Ananich, Lilia Stanislavovna; Ananich, Liliya Stanislavovna)

АНАНIЧ, Лiлiя Станiславаўна

АНАНИЧ, Лилия Станиславовна

Data nașterii: 1960

Carte de identitate: 4020160A013PB7

Prim adjunct al Ministrului Informației. Din 2003, a jucat un rol major în promovarea propagandei de stat, care incită la, sprijină și justifică represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, exercitat și prin suprimarea libertății mass-mediei. Opoziția democratică și societatea civilă sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate.

8.

Arkhipau, Aliaksandr Mikhailavich

Arkhipov, Aleksandr Mikhailovich

APXIПAЎ, Аляксандр Мiхайлавiч

АРХИПОВ, Александр Михайлович

Data nașterii: 1959, Mogilev

Procuror al regiunii Minsk. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

9.

Arlau Aliaksey

(Arlau Aliaksei)

Arlau Aliaksandr Uladzimiravich

Orlov Aleksei

(Orlov Alexey)

Orlov Aleksandr Vladimirovich

(Orlov Alexandr Vladimirovich)

APЛAЎ, Аляксей

APЛAЎ, Аляксандр Уладзiмiравiч

OPЛОВ, Алексей

OPЛОВ, Александр Владимирович

 

Colonel, directorul centrului de detenție al KGB din Minsk. Se face responsabil personal de tratamentele sau pedepsele cu cruzime, inumane sau degradante, aplicate celor reținuți în săptămânile și lunile de după represiunea demonstrației de protest care a avut loc în urma alegerilor, la 19 decembrie 2010 la Minsk. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

10.

Atabekau Khazalbek Bakhtibekavich

Atabekov Khazalbek Bakhtibekovich

АТАБЕКАЎ, Хазалбек Бактiбекавiч

АТАБЕКОВ, Хазалбек Баxтибекович

(АТАБЕКОВ, Кхазалбек Баxтибекович)

 

Colonel, comandant al unei brigăzi speciale a Trupelor interne din cartierul Uruchie din Minsk. A fost la comanda unității sale în timpul represiunii demonstrației de protest care a avut loc în urma alegerilor, la 19 decembrie 2010 la Minsk, unde s-a făcut uz excesiv de forță. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

11.

Badak Ala Mikalaeuna

Bodak Alla Nikolaevna

БАДАК, Ала Мiкалаеўна

БОДАК, Алла Николаевна

Data nașterii: 30.8.1967

Numărul pașaportului: SP0013023

Ministru Adjunct al Justiției, responsabil cu acordarea de asistență juridică instituțiilor care elaborează acte legislative și normative. Atribuțiile sale includ supravegherea elaborării legislației.

Îi revine răspunderea pentru rolul și activitatea în cadrul Ministerului Justiției și al sistemului judiciar din Belarus, ca instrumente principale de represiune împotriva populației, prin elaborarea unri legislații cu caracter represiv la adresa societății civile și a opoziției politice.

12.

Bakhmatau, Ihar Andreevich

Bakhmatov, Igor Andreevich

БАХМАТАЎ, Irap Андрэевiч

БАХМАТОВ, Игорь Андреевич

 

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate de adjunct al șefului KGB, responsabil cu personalul și organizarea atribuțiilor acestuia, îi revine răspunderea pentru activitatea represivă desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice. Trecut în rezervă în mai 2012.

13.

Balauniou, Mikalai Vasilievich

Bolovnev, Nikolai Vasilievich

БАЛАЎНЕЎ, Мiкалай Васiльевiч

БОЛОВНЕВ, Нiколай Васильевич

 

Judecător la Tribunalul raional Zavodskoi din orașul Minsk.

A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2011, i-a condamnat la 10 zile de închisoare pe activiștii societății civile Ihar Pashkovich, Dzimtry Pashyk, Anton Davydzenka, Artsem Liaudanski și Artsem Kuzmin. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

14.

Bandarenka Siarhei Uladzimiravich

Bondarenko Sergei Vladimirovich

БАНДАРЭНКА, Сяргей Уладзiмiравiч

БОНДАРЕНКО, Сергей Владимирович

Adresa: Departamentul justiției din administrația raionului Pervomaysky (Pervomaiski)

Chornogo K. 5 biroul 417

Tel.: +375 17 2800264

Judecător la tribunalul raional Pervomaiski din Minsk. La 24 noiembrie 2011, l-a condamnat pe Ales Byalyatski (Bialiațchi), unul dintre cei mai proeminenți apărători ai drepturilor omului, director al centrului belarus „Vyasna”pentru apărarea drepturilor omului, vicepreședinte al Federației Internaționale a Drepturilor Omului (FIDH). Procesul s-a desfășurat într-un mod care a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

Byalyatski (Bialiațchi) a activat în apărarea și oferirea de asistență celor care au suferit datorită represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010 și datorită acțiunilor severe întreprinse împotriva societății civile și a opoziției democratice.

15.

Baranouski, Andrei Fiodaravich

Baranovski, Andrei Fedorovich

(Baranovski, Andrey Fedorovich)

БАРАНОЎСКI, Андрэй Федаравiч

БАРАНОВСКИЙ, Андрей Федорович

 

Judecător la Tribunalul raional Partizanski din orașul Minsk. A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Siarhei Piakarchyk și Siarhei Navitski la 13 zile de închisoare, iar pe Yauhen Kandrautsu la 11 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

16.

Barovski Aliaksandr Genadzevich

Borovski Aleksandr Gennadievich

БАРОЎСКI, Аляксандр Генадзевiч

БОРОВСКИЙ, Александр Геннадиевич

 

Procuror în cadrul Tribunalului raional Oktiabrski (Kastrichnitski) din Minsk. A instrumentat cazul lui Pavel Vinogradov, Dmitri Drozd, Ales Kirkevich și Vladimir Homichenko. Acuzarea prezentată de acesta a avut o motivare politică clară și evidentă și încalcă în mod clar Codul de procedură penală. Acuzațiile respective s-au întemeiat pe clasificarea incorectă a evenimentelor din 19 decembrie 2010 și nu au fost susținute cu dovezi, probe sau mărturii.

17.

Barsukou, Aliaksandr Piatrovich

Barsukov, Aleksandr Petrovich

БАРСУКОЎ, Аляксандр Пятровiч

БАРСУКОВ, Александр Петрович

 

Colonel, șef al poliției din Minsk. De la numirea sa ca șef al poliției din Minsk la 21 octombrie 2011, s-a făcut răspunzător, în calitatea sa de comandant, de represiunea a aproximativ doisprezece protestatari pașnici în Minsk, care au fost condamnați ulterior pentru încălcarea legii privind evenimentele de masă. Timp de mai mulți ani, a comandat acțiunea poliției împotriva protestelor de stradă ale opoziției.

18.

Barysionak, Anatol Uladzimiravich

(Barysyonak, Anatol Uladzimiravic)

Borisenok, Anatoli Vladimirovich

(Borisenok, Anatoli Vladimirovich; Borisionok, Anatoli Vladimirovich; Borisyonok, Anatoliy Vladimirovich)

БАРЫСЁНАК, Анатоль Уладзiмiравiч

БОРИСЕНОК, Анатолий Владимирович

 

Judecător la tribunalul raional Partizanski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.06.23, Belush Zmitser, 20 de unități-zi (700 000 BLR); b) 2010.12.20, Zhawnyak Ihar, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); c) 2010.12.20, Nyestser Aleh, 10 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Trybushewski Kiryl, 10 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Murashkevich Vyachaslaw, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

19.

Batura, Mikhail Paulavich

Batura, Mikhail Pavlovich

БАТУРА, Mixaiл Паўлавiч

БАТУРА, Михаил Павлович

 

Rector al Universității de stat de informatică și radioelectronică din Minsk. Răspunzător pentru exmatricularea studenților implicați în protestele care s-au succedat alegerilor din decembrie 2010.

20.

Bazanau, Aliaksandr Viktaravich

Bazanov, Aleksandr Viktorovich

БАЗАНАЎ, Аляскандр Biктapaвiч

БАЗАНОВ, Александр Викторович

Data nașterii: 26.11.1962, Kazahstan

Director al Centrului de informații și analiză al administrației prezidențiale. Este una dintre principalele surse ale propagandei de stat care sprijină și justifică reprimarea opoziției și a societății civile. Opoziția democratică și societatea civilă sunt sistematic evidențiate într-un mod negativ și depreciativ, prin utilizarea unor informații falsificate.

21.

Berastau, Valery Vasilievich

Berestov, Valeri Vasilievich

(Berestov, Valeriy Vasilyevich)

БЕРАСТАЎ, Валерый Васiльевiч

БЕРЕСТОВ, Валерий Васильевич

 

Șeful Comisiei electorale regionale (REC), regiunea Mogilev. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 din regiunea Mogilev.

22.

Bileichyk, Aliaksandr Uladzimiravich

Bileichik, Aleksandr Vladimirovich

(Bileychik, Aleksandr Vladimirovich)

БIЛЕЙЧЫК, Аляксандр Уладзiмiра

БИЛЕЙЧИК, Александр Владимирович

Data nașterii: 1964

Prim adjunct al Ministrului Justiției, răspunzător pentru serviciile judiciare, starea civilă, serviciile notariale. Funcțiile sale includ supravegherea și controlul Baroului. A jucat un rol crucial în eliminarea aproape sistematică din barou a avocaților care au apărat deținuți politici.

23.

Bortnik, Siarhei Aliaksandrovich

(Bortnik, Siarhey Aliaksandrovich)

Bortnik, Sergei Aleksandrovich

(Bortnik, Sergey Aleksandrovich)

БОРТНIК, Сяргей Аляксандравiч

БОРТНИК, Сергей Александрович

Data nașterii: 28.5.1953

Locul nașterii: Minsk

Adresa: Ul. Surganova 80 – 263, Minsk

Numărul pașaportului: MP0469554

Procuror.

În 2006, a instrumentat cazul fostului candidat prezidențial Alyaksandr Kazulin acuzat de organizarea unor proteste în martie 2006 împotriva alegerilor trucate. Acuzațiile prezentate de acesta au avut o motivație politică clară și au inclus încălcări flagrante ale Codului de procedură penală. În aprilie 2012, și-a dat, de asemenea, acordul pentru impunerea unei supravegheri polițienești preventive de doi ani împotriva cunoscutului activist politic Pavel Vinagradau.

24.

Brysina, Zhanna Leanidauna

Brysina, Zhanna Leonidovna

БPЫCIHA, Жанна Леанiдаўна

БРЫCИНА, Жанна Леонидовнa

 

Vicepreședinte al Tribunalului raional Kastrichnitski din Minsk. și fostă judecătoare în cadrul Tribunalului raional Oktiabrski (Kastrichnitski) din Minsk. A instrumentat cazul lui Khalip Irina, Martselev Sergei, Severinets Pavel, reprezentanți de seamă ai societății civile. Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare clară aCodului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

25.

Bulash, Ala

Bulash, Alla

Bulosh, Alla

БУЛАШ, Ала

БУЛАШ, Алла,

БУЛОШ, Алла

 

Vicepreședinte al Tribunalului raional Kastrichnitski din Minsk. și fostă judecătoare în cadrul Tribunalului raional Oktiabrski (Kastrichnitski) din Minsk. A instrumentat cazul lui Pavel Vinogradov, Dmitri Drozd, Ales Kirkevich, Andrei Protasenia și Vladimir Homichenko. Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

26.

Bushchyk, Vasil Vasilievich

Bushchik, Vasili Vasilievich

БУШЧЫК Васiль Васiльевiч

БУЩИК, Василий Васильевич

 

Membru al Comisiei electorale centrale. În calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

27.

Bushnaia, Natallia Uladzimirauna

(Bushnaya, Natallia Uladzimirauna)

Bushnaia, Natalia Vladimirovna

(Bushnaya, Natalya Vladimirovna)

БУШНАЯ, Наталля Уладзiмiраўна

БУШНАЯ, Наталья Владимировна

Data nașterii: 1953, Mogilev

Carte de identitate: 4110653A014PB7

A subminat în mod activ democrația în Belarus. În fosta ei calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

28.

Busko, Ihar Iauhenavich

(Busko, Ihar Yauhenavich

Busko, Igor Evgenievich

(Busko, Igor Yevgenyevich)

БУСЬКО, Irap Яўгенавiч

БУСЬКО, Игорь Евгеньевич

 

Șeful KGB la nivelul raionului Brest. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice din regiunea Brest.

29.

Bychko, Aliaksei Viktaravich

Bychko, Aleksei Viktorovich

(Bychko, Alexey Viktorovich)

БЫЧКО, Аляксей Вiктаравiч

БЫЧКО, Алексей Викторович

 

Judecător la Tribunalul raional central din Minsk. La 26 octombrie 2011, l-a condamnat pe activistul societății civile Siarhei Kazakou la 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

30.

Charhinets, Mikalai Ivanavich

Cherginets, Nikolai Ivanovich

ЧАРГIНЕЦ, Мiкалай Iванавiч

ЧЕРГИНЕЦ, Николай Иванович

Data nașterii: 17.10.1937

Locul nașterii: Minsk

Carte de identitate: 3171037A004PB4

Șef al Uniunii scriitorilor favorabile regimului și președinte al Consiliului public republican pentru moralitate (care participă la activitățile de cenzură ale regimului) și fost președinte al Comisiei de afaceri externe a Camerei Superioare.Este un susținător apropiat al președintelui Lukașenko și un element-cheie al propagandei și cenzurii regimului.

31.

Charkas, Tatsiana Stanislavauna

(Cherkas, Tatsiana Stanislavauna)

Cherkas, Tatiana Stanislavovna

ЧАРКАС, (ЧЭРКАС) Таццяна Станiславаўна

ЧЕРКАС, Татьяна Станиславовна

 

Judecător în raionul Frunzeski din regiunea Minsk, s-a ocupat de cazurile protestatarilor Aleksandr Otroshchenkov (condamnat la 4 ani de detenție în regim restrictiv), Aleksandr Molchanov (3 ani) și Dmitri Novik (3,5 ani de detenție în regim restrictiv). Răspunzătoare pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile.

32.

Charniak, Alena Leanidauna

Cherniak, Elena Leonidovna

(Cherniak, Yelena Leonidovna; Chernyak, Yelena Leonidovna)

ЧАРНЯК, Алена Леанiдаўна

ЧЕРНЯК, Елена Леонидовна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Andrei Eliseeu, Hanna Yakavenka și Henadz Chebatarovich la respectiv 10, 11 și 12 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

33.

Charnyshou, Aleh Anatolievich

Chernyshev, Oleg Anatolievich

ЧАРНЫШОЎ, Алег Анатольевiч

ЧЕРНЫШЕВ, Олег Анатольевич

 

Colonel, aflat la comanda unității de luptă anti-teroristă a unității „Alfa” din cadrul KGB. A participat personal la tratamentele inumane și degradante aplicate activiștilor opoziției în centrul de detenție al KGB din Minsk după represiunea demonstrației de protest care a avut loc în urma alegerilor, la 19 decembrie 2010 la Minsk. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

34.

Chasnouski, Mechyslau Edvardavich

(Chesnovski, Mechislav Edvardovich)

ЧАСНОЎСКI, Мечыслаў Эдвардавiч

ЧЕСНОВСКИЙ, Мечислав Эдвардович

 

Rector al Universității de stat din Brest. Îi revine răspunderea pentru exmatricularea studenților implicați în protestele care s-au succedat alegerilor din decembrie 2010.

35.

Chatviartkova, Natallia

Chetvertkova, Natalia

(Chetvertkova, Natalya)

ЧАТВЯРТКОВА, Наталля

ЧЕТВЕРТКОВА, Наталья

 

Fostă judecătoare în cadrul Tribunalului raional Partizanski din Minsk.

A instrumentat cazul fostului candidat prezidențial Andrei Sannikov, al activistului societății civile Ilia Vasilevich, al lui Fedor Mirzoianov, al lui Oleg Gnedchik și al lui Vladimir Yeriomenok. Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

36.

Chubkavets Kiryl

Chubkovets Kirill

ЧУБКАВЕЦ, Kipыл

ЧУБКОВЕЦ, Кирилл

 

Procuror în cazul împotriva foștilor candidați la președinție Nikolai Statkevich și Dmitri Uss, precum și împotriva activiștilor politici și ai societății civile Andrei Pozniak, Aleksandr Klaskovski, Aleksandr Kvetkevich, Artiom Gribkov și Dmitri Bulanov. Acuzarea prezentată de acesta a avut o motivare politică clară și evidentă și încalcă în mod clar Codul de procedură penală. Acuzațiile respective s-au întemeiat pe clasificarea incorectă a evenimentelor din 19 decembrie 2010 și nu au fost susținute cu dovezi, probe sau mărturii.

În calitate de procuror, s-a opus apelului lui Ales Byalyatski (Bialiațchi) împotriva hotărârii pronunțate împotriva sa de Tribunalul raional Pervomaiski din Minsk, deși procesul lui Byalyatski (Bialiațchi) s-a desfășurat într-un mod care a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală. Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și a sprijinirii celor care au avut de suferit de pe urma represiunii legate de alegerile din 19 decembrie 2010 și a reprimării societății civile și a opoziției democratice.

37.

Chyzh, Iury Aliaksandravich

(Chyzh, Yury Aliaksandravich)

Chizh, Iuri Aleksandrovich

(Chizh, Yuri Aleksandrovich)

ЧЫЖ, Юрый Аляксандравiч

ЧИЖ, Юрий Александрович

Locul nașterii: Soboli, Raionul Bierezowskij, Voblastul Brestkaja

(Соболи, Березовский район, Брестская область)

28.03.1963

Pașaport nr.: SP 0008543 (validitate actuală îndoielnică).

Iury Chyzh oferă sprijin financiar regimului Lukașenko prin intermediul holdingului său LLC Triple care este activ în numeroase sectoare ale economiei belaruse, inclusiv în activități care decurg din atribuirea unor contracte de achiziții publice și din concesionări din partea regimului. Funcțiile din domeniul sportului pe care le deține în continuare, mai ales calitatea sa de președinte al consiliului de administrație al clubului de fotbal FC Dinamo Minsk și de președinte al Federației belaruse de lupte, confirmă asocierea sa cu regimul.

38.

Davydzka, Henadz Branislavavich

Davydko, Gennadi Bronislavovich

ДАВИДЗЬКА, Генадзь Бранiслававiч

ДАВНДЬКО, Геннадий Брониславович

Data nașterii: 29.9.1955, Senno, regiunea Vitebsk

Președinte al Companiei de stat de radio și televiziune. Autocaracterizându-se drept „democrat autoritarist”, este răspunzător pentru promovarea propagandei de stat la TV, propagandă care sprijinea și justifica represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile după alegerile din decembrie 2010. Opoziția democratică și societatea civilă sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate.

39.

Dranitsa, Aliaksandr Mikalaevich

Dranitsa, Aleksandr Nikolaevich

ДРАНIЦА, Аляксандр Мiкалаевiч

ДРАНИЦА, Александр Николаевич

 

Procuror al armatei. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

40.

Dubinina, Zhanna Piatrouna

Dubinina, Zhanna Petrovna

ДУБIНIНА, Жанна Пятроўна

ДУБИНИНА, Жанна Петровна

 

Judecătoare la tribunalul raional Zavodskoi din Minsk. În 2010, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Hulyak Vital, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); b) 2010.12.20, Vaskabovich Lyudmila, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); c) 2010.12.20, Urywski Alyaksandr, 10 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Stashulyonak Veranika, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); e) 2010.12.20, Say Syarhey, 10 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Maksimenka Hastassya, 10 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Nikitarovich Yuliya, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

41.

Dudkin, Anatol Kanstantsinavich

Dudkin, Anatoli Konstantinovich

ДУДКIН, Анатоль Канстанцiнавiч

ДУДКИН, Анатолий Константинович

 

Procuror pe probleme de transporturi al Republicii Belarus. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

42.

Dysko, Henadz Iosifavich

Dysko, Gennadi Iosifovich

ДЫСКО, Генадзь Iосiфавiч

ДЫСКО, Генадий Иосифович

 

Procuror al raionului Vitebsk. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

43.

Dzemiantsei, Vasil Ivanavich

(Dzemyantsey, Vasil Ivanovich)

Dementei, Vasili Ivanovich

(Dementey, Vasili Ivanovich)

ДЗЕМЯНЦЕЙ, Васiль Iванавiч

ДЕМЕНТЕЙ, Василий Иванович

Data nașterii: 20.9.1954

Carte de identitate: 3200954E045PB4

Șef al Comitetului regional al vămilor Grodno, prim-președinte adjunct al KGB (2005 – 2007), fost șef adjunct al Comitetului de stat al vămilor.

Îi revine răspunderea pentru activitatea represivă a KGB împotriva societății civile și a opoziției politice, în special în perioada 2006 – 2007.

44.

Dziadkou, Leanid Mikalaevich

Dedkov, Leonid Nikolaevich

ДЗЯДКОЎ, Леанiд Мiкалаевiч

ДЕДКОВ, Леонид Николаевич

Data nașterii: 10.1964

Carte de identitate: 3271064M000PB3

În calitate de șef adjunct al KGB, este în parte răspunzător pentru activitatea represivă desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

45.

Esman, Valery Aliaksandravich

(Yesman, Valery Aliaksandravich)

Esman, Valeri Aleksandrovich

(Yesman, Valeri Aleksandrovich; Yesman, Valeriy Aleksandrovich)

ЕСЬМАН, Валерый Аляксандравiч

ЕСЬМАН, Валерий Александрович

 

Judecător la Tribunalul raional central din orașul Minsk A fost implicat direct în procesele împotriva persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Siarhei Martynau, Dzmitry Chiarniak și Euhen Vaskovich la respectiv 10, 11 și 12 zile de închisoare. În iunie, iulie și octombrie 2011 a condamnat alți activiști la 10 sau 11 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

46.

Farmahei, Leanid Kanstantsinavich

(Farmahey, Leanid Kanstantsinavich)

Farmagei, Leonid Konstantinovich

(Farmagey, Leonid Konstantinovich)

ФАРМАГЕЙ, Леанiд Канстанцiнавiч

ФАРМАГЕЙ, Леонид Константинович

Data nașterii: 27.8.1962

Adjunctul șefului Academiei Ministerului Internelor. A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate (până în iunie 2011) de comandant al Miliției orașului Minsk, a comandat forțele miliției din Minsk care au reprimat cu brutalitate o demonstrație la 19 decembrie 2010.

47.

Gardzienka, Siarhei Aliaksandravich

Gordienko, Sergei Aleksandrovich

(Gordiyenko, Sergey Aleksandrovich)

ГАРДЗIЕНКА, Сяргей Аляксандравiч

ГОРДИЕНКО, Сергей Александрович

 

Redactor-adjunct al principalului ziar de propagandă, aparținând administrației prezidențiale, „Sovietskaia Belarus”. Îi revine răspunderea pentru prezentarea în presa scrisă a propagandei de stat, propagandă care a susținut și justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate și neadevărate, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

48.

Guseu, Aliaksei Viktaravich

Gusev, Aleksei Viktorovich

(Gusev, Alexey Viktorovich)

ГУСЕЎ, Аляксей Biктapaвiч

ГУСЕВ, Алексей Викторович

 

Îi revine răspunderea pentru organizarea și difuzarea de informații falsificate prin mijloacele de informare controlate de stat. Fost prim director adjunct al Centrului de informații și analiză al administrației prezidențiale.

Reprezintă o sursă și o voce ale propagandei de stat care cauzează, sprijină și justifică reprimarea opoziției politice și a societății civile. Opoziția democratică și societatea civilă sunt sistematic evidențiate într-un mod negativ și depreciativ, prin utilizarea unor informații falsificate.

49.

Haidukevich Valery Uladzimiravich

Gaidukevich Valeri Vladimirovich

ГАЙДУКЕВIЧ, Валерый Уладзiмiравiч

ГАЙДУКЕВИЧ ,Валерий Владимирович

Data nașterii: 19.1.1953

locul nașterii: Behoml, raionul Dokshitski, regiunea Vitebsk

Ministru Adjunct al Afacerilor Interne Comandantul trupelor Ministerului Internelor și membru parlamentar în camera deputaților.

În calitate de comandant al trupelor Ministerului Afacerilor Interne, îi revine răspunderea în ceea ce privește reprimarea violentă a demonstrației din 19 decembrie 2010 din Minsk, când trupele aflate sub comanda sa au fost primele care au cunoscut o implicare activă.

50.

Halavanau, Viktar Ryhoravich

Golovanov, Viktor Grigorievich

ГАЛАВАНАЎ, Biктap Pыгopaвiч

ГОЛОВАНОВ, Виктор Григорьевич

Data nașterii: 1952 Borisov

În calitate de fost Ministru al Justiției, serviciile sale au elaborat legi represive împotriva societății civile și a opoziției politice. De asemenea, a refuzat sau a anulat înregistrarea unor ONG-uri și partide politice și a ignorat actele ilegale comise de serviciile de securitate împotriva populației.

51.

Harbatouski, Yury Aliaksandravich

(Harbatouski, Iury Aliaksandravich)

Gorbatovski, Yuri Aleksandrovich

(Gorbatovski, Iuri Aleksandrovich; Gorbatovski, Yuriy Alexandrovich)

ГАРБАТОЎСКI, Юрый Аляксандравiч

ГОРБАТОВСКИЙ, Юрий Александрович

 

Judecător la tribunalul raional Pervomaiski din Minsk. În 2010, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Hubskaya Iryna, 10 zile de închisoare; b) 2010.12.20, Kaptsiuh Dzmitry, 10 zile de închisoare; c) 2010.12.20, Mikheyenka Yahor, 12 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Burbo Andrey, 10 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Pushnarova Hanna, 10 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Shepuraw Mikita, 15 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Zadzyarkowski Andrey, 10 zile de închisoare; h) 2010.12.20, Yaromyenkaw Yawhen, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

52.

Herasimenka, Henadz Anatolievich

Gerasimenko, Gennadi Anatolievich

ГЕРАСIМЕНКА, Генадзь Анатольевiч

ГЕРАСИМЕНКО, Геннадий Анатольевич

 

Adjunct al șefului Institutului de securitate națională (școala KGB) și fost șef al KGB la nivelul raionului Vitebsk.

Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice din regiunea Vitebsk.

53.

Herasimovich, Volha Ivanauna

Gerasimovich, Olga Ivanovna

Gerasimovich Olga Ivanovna

ГЕРАСIМОВIЧ, Вольга Иванаўна

(ГЕРАСIМОВIЧ Вольга Иваноўна)

ГЕРАСИМОВИЧ, Ольга Ивановна

 

Procuror care a prezentat dosarul împotriva lui Byalyatski la Tribunalul municipal Minsk după solicitarea adresată de Byalyatski curții privind detenția sa. Byalyatski (Bialiațchi) a activat în apărarea și oferirea de asistență celor care au suferit datorită represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010 și datorită acțiunilor severe întreprinse împotriva societății civile și a opoziției democratice.

54.

Hermanovich, Siarhei Mikhailavich

Germanovich, Sergei Mikhailovich

(Germanovich, Sergey Mikhailovich)

ГЕРМАНОВIЧ, Сяргей Мiхайлавiч

ГЕРМАНОВИЧ, Сергей Михайлович

 

Judecător la tribunalul raional Oktiabrski din Minsk. În 2010, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Sidarevich Katsyaryna, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); b) 2010.12.20, Lyskavets Paval, 15 zile de închisoare; c) 2010.12.20, Sachylka Syarhey, 15 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Krawtsow Dzianis, 10 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Vyarbitski Uladzimir, 15 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Newdakh Maksim, 15 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

55.

Hihin, Vadzim Frantsavich

Gigin, Vadim Frantsevich

ГIГIН, Вадзiм Францевiч

ГИГИН, Вадим Францевич

Data nașterii: 1977

Redactor-șef al ziarului lunar al administrației prezidențiale, „Belorusskaia Dumka”.

Este unul dintre cei mai prolifici în declarații și influenți membri ai mașinii propagandei de stat din presa scrisă. A susținut și justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, care sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

56.

Hrachova, Liudmila Andreeuna

(Hrachova, Lyudmila Andreyeuna)

Gracheva, Liudmila Andreevna

(Grachova, Lyudmila Andreyevna; Grachiova, Ludmila Andreevna)

ГРАЧОВА, Людмiла Андрэеўна

ГРАЧЕВА, Людмила Андреевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Leninski din Minsk. A instrumentat cazul foștilor candidați la președinție Nikolai Statkevich și Dmitri Uss, precum și împotriva activiștilor politici și ai societății civile Andrei Pozniak, Aleksandr Klaskovski, Aleksandr Kvetkevich, Artiom Gribkov și Dmitri Bulanov. Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

57.

Hureeu Siarhei Viktaravich

(Hureyeu Siarhey Viktaravich)

Gureev Sergei Viktorovich,

(Gureyev Sergey Viktorovich)

ГУРЭЕЎ, Сяргей Biктapaвiч

ГУРЕЕВ, Сергей Викторович

 

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În rolul său anterior de ministru adjunct al afacerilor interne și de șef al direcției de anchete preliminare. Îi revine răspunderea în ceea ce privește reprimarea violentă a protestelor și încălcările drepturilor omului în cursul procedurilor de anchetă instrumentate în legătură cu alegerile din decembrie 2010. A intrat în rezervă în februarie 2012.

58.

Husakova, Volha Arkadzieuna

Gusakova, Olga Arkadievna

ГУСАКОВА, Вольга Аркадзьеўна

ГУСАКОВА, Ольга Аркадьевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Oktiabrski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Aleksandryna Alibovich și Volha Kashtalian la 10 zile de închisoare și Aliaksei Varonchanka și Eryk Arlou la 12 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

59.

Iakubovich, Pavel Izotavich

(Yakubovich, Pavel Izotavich)

Iakubovich, Pavel Izotovich

(Yakubovich, Pavel Izotovich)

ЯКУБОВIЧ, Павел Iзотавiч

ЯКУБОВИЧ, Павел Изотович

Data nașterii: 23.9.1946

Membru al Camerei superioare a Parlamentului, numit de președintele Lukașenko redactor-șef al publicației „Sovietskaia Belarus” a Administrației prezidențiale, principal ziar de propagandă.

Este unul dintre cei mai prolifici în declarații și influenți membri ai mașinii propagandei de stat din presa scrisă. A susținut și justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, care sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate. A fost deosebit de activ în acest sens după reprimarea demonstrațiilor pașnice din 19 decembrie 2010 și a protestelor ulterioare.

60.

Iancheuski, Usevalad Viachaslavavich

(Yancheuski, Usevalad Vyachaslavavich)

Ianchevski, Vsevolod Viacheslavovich

(Yanchevski, Vsevolod Vyacheslavovich)

ЯНЧЭЎСКI, Усевалад Вячаслававiч

ЯНЧЕВСКИЙ, Всеволод Вячеславович

Data nașterii: 22.4.1976, Borisov

Asistent al președintelui, șeful departamentului ideologic al administrației prezidențiale.

Este principalul artizan al ideologiei regimului și al propagandei de stat care sprijină și justifică reprimarea opoziției și a societății civile. Opoziția democratică și societatea civilă sunt sistematic evidențiate într-un mod negativ și depreciativ, cu utilizarea unor informații falsificate.

61.

Iarmoshyna, Lidziia Mikhailauna

(Yarmoshyna, Lidzia Mikhailauna; Yarmoshyna, Lidziya Mikhailauna)

Ermoshina, Lidiia Mikhailovna

(Yermoshina, Lidia Mikhailovna; Yermoshina, Lidiya Mikhailovna)

ЯРМОШIНА, Лiдзiя Мiхайлаўна

ЕРМОШИНА Лидия Михайловна

Data nașterii: 29.1.1953,

Locul nașterii: Slutsk (regiunea Minsk)

Președinta Comisiei electorale centrale din Belarus. Din 1996, a fost una dintre principalele persoane care au participat la falsificarea alegerilor și referendumului falsificate, în special în 2004, 2006, 2008, 2010.

62.

Iaruta, Viktar Heorhevich

(Yaruta, Viktar Heorhevich)

Iaruta, Viktor Gueorguevich

(Yaruta, Viktor Gueorguevich)

ЯРУТА, Вiктар Георгiевiч

ЯРУТА, Виктор Георгиевич

 

Șeful direcției de comunicații de stat a KGB. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

63.

Iasianovich, Leanid Stanislavavich

(Yasianovich, Leanid Stanislavavich)

Iasenovich, Leonid Stanislavovich

(Yasenovich, Leonid Stanislavovich)

ЯСЯНОВIЧ, Леанiд Станiслававiч

ЯСЕНОВИЧ, Леонид Станиславович

Data nașterii: 26.11.1961

Locul nașterii: Buchani, regiunea Vitebsk

Adresa: Ul. Gorovtsa 4 – 104, Minsk

Numărul pașaportului: MP0515811

Președinte adjunct al tribunalului raional central din Minsk. Fost judecător în cadrul tribunalului raional central din Minsk. La 6 august 2006, i-a condamnat la închisoare pe activiștii societății civile ai inițiativei civice „Parteneriat” pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale din 2006. Nikolai Astreiko a fost condamnat la doi ani de închisoare, Timofei Dranchuk la un an, Aleksandr Shalaiko și Enira Bronitskaya la șase luni.

Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare flagrantă a Codului de procedură penală.

64.

Iauseev, Ihar Uladzimiravich

(Yauseev, Ihar Uladzimiravich; Yauseyev, Ihar Uladzimiravich)

Evseev, Igor Vladimirovich

(Yevseev, Igor Vladimirovich; Yevseyev, Igor Vladimirovich)

ЯЎСЕЕЎ, Irap Уладзiмiравiч

ЕВСЕЕВ, Игорь Владимирович

Data nașterii: 1968

Șeful poliției regionale Vitebsk. Fost adjunct al șefului poliției din Minsk și conducător al echipei operative de intervenție în timpul demonstrațiilor (OMON). A fost comandantul trupelor care au reprimat violent demonstrația pașnică din 19 decembrie 2010 și a participat personal la exercitarea violenței, fapt pentru care, în februarie 2011, a primit un premiu și o scrisoare de recunoaștere din partea lui A. Lukașenko. În 2011, a fost totodată comandantul trupelor care au reprimat alte câteva proteste deșfășurate de activiști politici și de cetățeni pașnici din Minsk.

65.

Ihnatovich-Mishneva, Liudmila

Ignatovich-Mishneva, Liudmila

IГНАТОВIЧ-МIШНЕВА, Людмiла

ИГНАТОВИЧ-МИШНЕВА Людмила

 

Procuror în cadrul Tribunalului municipal Minsk care s-a ocupat, în 2011, cu respingerea recursului la sentința pronunțată împotriva lui Dmitri Dashkevich și Eduard Lobov, activiști ai Frontului Molodoi (Frontul tinerilor). Procesul a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

66.

Ipatau, Vadzim Dzmitryevich

Ipatov, Vadim Dmitrievich

IПAТAЎ, Вадзiм Дзмiтрыевiч

ИПАТОВ, Вадим Дмитриевич

Data nașterii: 30.10.1964

Locul nașterii: Ucraina

Carte de identitate: 3301064A004PB5

Președinte adjunct al Comisiei electorale centrale. În calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

67.

Ivanou, Siarhei

Ivanov, Sergei

(Ivanov, Sergey)

IВАНОЎ, Сяргей

ИВАНОВ, Сергей

 

Adjunct al șefului diviziei aprovizionare din cadrul direcției ideologie și personal a departamentului municipal de interne al orașului Minsk. În februarie 2011, a primit un premiu și o scrisoare de recunoaștere din partea președintelui Lukașenko pentru participarea sa activă și pentru punerea în aplicare a ordinelor în timpul represiunii demonstrațiilor din 19 decembrie 2010.

68.

Kachanau Uladzimir Uladzimiravich

Kachanov Vladimir Vladimirovich

КАЧАНАУ, Уладзiмiр Уладзiмiравiч

КАЧАНОВ, Владимир Владимирович

 

Asistent/consilier al Ministrului Justiției În calitate de asistent al Ministrului Justiției, îi revine răspunderea în ceea ce privește rolul și activitatea Ministerului Justiției și ale sistemului judiciar din Belarus prin elaborarea de legislație cu caracter represiv la adresa societății civile și a opoziției politice, prin supravegherea activității judecătorilor și a procurorilor, prin refuzarea sau anularea înregistrării unor ONG-uri și partide politice, prin luarea de hotărâri împotriva avocaților care apără deținuții politici, precum și prin ignorarea deliberată a acțiunilor ilegale comise de serviciile de securitate împotriva populației.

69.

Kadzin, Raman

Kadin, Roman

КАДЗIН, Раман

КАДИН, Роман

 

Comandant al secției de aprovizionare tehnică și cu armament al serviciului de patrule motorizate.

În februarie 2011, a primit un premiu și o scrisoare de recunoaștere din partea președintelui Lukașenko pentru participarea sa activă și pentru punerea în aplicare a ordinelor în timpul represiunii demonstrațiilor din 19 decembrie 2010.

70.

Kalach, Uladzimir Viktaravich

Kalach, Vladimir Viktorovich

КАЛАЧ, Уладзiмiр Вiктаравiч

КАЛАЧ, Владимир Викторович

 

Șeful KGB la nivelul regiunii și orașului Minsk și fost adjunct al șefului KGB pentru Minsk. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice din Minsk.

71.

Kaliada, Aliaksandr Mikhailavich

Koleda, Aleksandr Mikhailovich

КАЛЯДА, Аляксандр Мiхайлавiч

КОЛЕДА, Александр Михайлович

Data nașterii: 21.3.1958

Carte de identitate 3210358C033PB6

Membru al Comisiei electorale centrale și președinte al Comisiei electorale regionale a provinciei Brest. În calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 2006 și din 2010 în provincia Brest.

72.

Kamarouskaya, Volha Paulauna

Komarovskaia, Olga Pavlovna

КАМАРОЎСКАЯ, Вольга Паvлаўна

КОМАРОВСКАЯ, Ольга Павловна

 

Judecătoare în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de membru al completului de judecată a respins recursurile la sentințele pronunțate împotriva fostului candidat la președinție Andrei Sannikov, activiștilor politici și ai societății civile Irina Khalip, Sergei Martselev, Pavel Severinets, Aleksandr Otroshchenkov, Dmitri Novik, Aleksandr Molchanov, Ilia Vasilevich, Fiodor Mirzayanov, Oleg Gnedchik, Vladimir Yeriomenok, Dmitri Doronin, Sergei Kazakov, Vladimir Loban, Vitali Matsukevich, Evgeni Sekret și Oleg Fedorkevich. Aceste procese au reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

73.

Kamisarau, Valery Mikalayevich

Komissarov, Valeri Nikolaevich

KAMICAPAЎ, Валерый Мiкалаевiч

КОМИССАРОВ, Валерий Николаевич

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de președinte al completului de judecată a respins recursurile la hotărârile pronunțate împotriva activiștilor politici și ai societății civile Dmitri Dashkevich, Eduard Lobov, Aleksandr Otroshchenkov, Dmitri Novik, Aleksandr Molchanov. Aceste procese au reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

74.

Kanapliou, Uladzimir Mikalaevich

Konoplev, Vladimir Nikolaevich

КАНАПЛЕЎ, Уладзiмiр Мiкалаевiч

КОНОПЛЕВ, Владимир Николаевич

Data nașterii: 3.1.1954

Locul nașterii: Akulintsi, regiunea Mogilev

Carte de identitate: 3030154A124PB9

Are legături strânse cu președintele Lukașenko cu care a colaborat îndeaproape în anii ‧80 și în special în anii ‧90. Fost președinte al Camerei Inferioare a Parlamentului, numit de președinte. A fost unul dintre principalii factori ai alegerilor prezidențiale trucate din 2006.

75.

Karovina, Natallia Uladzimirauna

(Karovina, Natallya Uladzimirauna)

Korovina, Natalia Vladimirovna

(Korovina, Natalya Vladimirovna)

КАРОВIНА, Наталля Уладзiмiраўна

КОРОВИНА, Наталья Владимировна

 

Judecătoare la tribunalul raional Frunzenski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: (a) 2011.06.30, Tsyareshchanka Uladzimir, 25 de unități-zi (875 000 BLR); (b) 2011.06.30, Sytsko Stefan, 10 zile de închisoare; (c) 2011.06.30, Arapinovich Alyaksandr, 25 de unități-zi (875 000 BLR); d) 2011.06.30, Yukhnowski Dzyanis, 25 de unități-zi (875 000 BLR); (e) 2011.06.30, Sarachuk Yulian, 25 de unități-zi (875 000 BLR); (f) 2011.06.23, Shewtsow Syarhey, 8 unități-zi (280 000 BLR);(g) 2010.12.20, Vashkevich Alyaksandr, 10 zile de închisoare; (h) 2010.12.20, Myadzvedz Lyeanid, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

76.

Karpenka, Ihar Vasilievich

Karpenko, Igor Vasilievich

КАРПЕНКА, Iгар Васiльевiч

КАРПЕНКО, Игорь Васильевич

Data nașterii: 28.4.1964

Locul nașterii: Novokuznetsk, Rusia

Șef al Comisiei electorale regionale din orașul Minsk, fost membru al Camerei Inferioare a Parlamentului, în prezent primar adjunct al orașului Minsk. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, este direct răspunzător pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale, în special în 2006 în orașul Minsk.

77.

Kastsian, Siarhei Ivanavich

Kostian, Sergei Ivanovich

(Kostyan, Sergey Ivanovich)

КАСЦЯН, Сяргей Iванавiч

КОСТЯН, Сергей Иванович

Data nașterii: 15.1.1941

Locul nașterii: Usokhi, regiunea Mogilev

Președintele Comisiei de afaceri externe a Camerei Inferioare. Figură importantă a regimului Lukașenko.

78.

Katsuba, Sviatlana Piatrouna

Katsubo, Svetlana Petrovna

КАЦУБА, Святлана Пятроўна

КАЦУБО, Светлана Петровна

 

Membru al Comisiei electorale centrale. În calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

79.

Kavaliou, Aliaksandr Mikhailavich

Kovalev, Aleksandr Mikhailovich

КАВАЛЕЎ, Аляксандр Мiхайлавiч

КОВАЛЕВ, Александр Михайлович

 

Director al penitenciarului din Gorki. Îi revine răspunderea pentru tratamentul inuman aplicat deținuților, în special persecutarea și torturarea activistului societății civile Dmitri Dashkevich, încarcerat în legătură cu alegerile din 19 decembrie 2010 și cu reprimarea societății civile și a opoziției democratice.

80.

Kazak, Viktar Uladzimiravich

Kazak, Viktor Vladimirovich

КАЗАК, Вiктар Уладзiмiравiч

КАЗАК, Виктор Владимирович

 

Judecător la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Siarhei Arlou și Dzmitry Kresik la 12 zile de închisoare și pe Valeria Niadzvitskaya, Valiantsyna Busko și Hanna Dainiak la 10 zile de închisoare.

La 27 decembrie 2012, l-a condamnat pe șeful adjunct al „Frontului tinerilor” la 10 zile de închisoare pentru participarea sa la demonstrația din 19 decembrie 2010.

La 4 și 7 iulie 2011, la 8 noiembrie 2011 și la 20 decembrie 2011, a condamnat mai mulți activiști (Viktoriya Bandarenka la 10 zile de închisoare; Andrei Zakhareuski la 5 zile de închisoare; Mikhail Muski la 7 zile de închisoare; Raman Grytsevich la 7 zile de închisoare).

Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

81.

Kazheunikau Andrey

Kozhevnikov Andrey

КАЖЭЎНIКАЎ, Андрэйу

КОЖЕВНИКОВ, Андрей

 

Procuror în cazul împotriva foștilor candidați la președinție Vladimir Neklyaev, Vitaly Rimashevsky, împotriva unor membri ai echipei de campanie a dlui Neklyaev, Andrei Dmitriev, Aleksandr Feduta și Sergei Vozniak, precum și împotriva vicepreședintelui Frontului Tinerilor, Anastasia Polozhanka. Acuzarea prezentată de acesta a avut o motivare politică clară și evidentă și încalcă în mod clar Codul de procedură penală. Acuzațiile respective s-au întemeiat pe clasificarea incorectă a evenimentelor din 19 decembrie 2010 și nu au fost susținute cu dovezi, probe sau mărturii.

82.

Kaziiatka, Iury Vasilievich

(Kaziatka, Yury Vasilievich; Kaziyatka, Yury Vasilievich)

Koziiatko, Iuri Vasilievich

(Koziatko, Yuri Vasilievich; Koziyatko, Yuri Vasilievich)

КАЗIЯТКА, Юрый Васiльевiч

КОЗИЯТКО, Юрий Васильевич

Data nașterii: 1964, Brest

Director general al postului public de televiziune „Stolichnoe Televidenie”, autor și prezentator al emisiunii „Oglinda lumii”. Această emisiune este un instrument al propagandei de stat, care sprijină și justifică represiunea împotriva societății civile și a opoziției politice. Opoziția democratică și societatea civilă sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate.

A fost deosebit de activ în acest sens după reprimarea demonstrațiilor pașnice din 19 decembrie 2010 și a protestelor ulterioare.

83.

Khadanovich, Aliaksandr Alyaksandrauvich

Khodanovich, Aleksandr Aleksandrovich

ХАДАНОВIЧ, Аляксандр Аляксандравiч

ХOДАНОВИЧ, Александр Александрович

 

Judecător la Tribunalul raional central din orașul Minsk A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, l-a condamnat pe activistul societății civile Uladzimir Kozhych la 14 zile de închisoare. La 31 ianuarie 2011, l-a condamnat pe activistul societății civile Maksim Viniarski la 10 zile de închisoare pentru participarea sa la o demonstrație în sprijinul deținuților politici. La 24 și 26 octombrie 2011, i-a condamnat pe activiștii societății civile Alyaksandr Valantsevich și Alyaksandr Saldatsenka la 7 zile de închisoare. La 9 ianuarie 2012, l-a condamnat pe activistul societății civile Mikita Kavalenka la 15 zile de închisoare pentru participarea sa la o acțiune de 1 minut în sprijinul deținuților politici. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

84.

Kharyton, Aliaksandr

Khariton, Aleksandr

ХАРЫТОН, Аляксандр

ХАРИТОН, Александр

 

Consultant superior în cadrul Direcției pentru organizații sociale, partide și ONG-uri, Ministerul Justiției. A participat activ la reprimarea societății civile și a opoziției politice începând cu 2001, ocupându-se personal de refuzul înregistrării unor ONG-uri și partide politice, fapt care a dus, în multe cazuri, la dispariția acestora.

85.

Khatkevich, Iauhen Viktaravich

(Khatkevich, Yauhen Viktaravich)

Khatkevich, Evgeni Viktorovich

(Khatkevich, Yevgeni Viktorovich)

ХАТКЕВIЧ, Яўген Вiктаравiч

ХАТКЕВИЧ, Евгений Викторович

 

Judecător la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20, 22 și 27 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Alyaksandra Suslava și Svitlana Pankavets la 10 zilede închisoare, pe Fedar Masliannikau și Mikhas Lebedz la 12 zile de închisoare și pe Zmitser Bandarchuk, Artsem Dubski și Mikhas Pashkevich la 15 zile de închisoare. În 2011 și 2012, i-a condamnat pe alți activiști la sentințe între 7 și 14 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

86.

Khmaruk, Siargei Konstantinovich

Khmaruk, Sergei Konstantinovich

(Khmaruk, Sergey Konstantinovich)

ХМАРУК, Сяргей Канстанцiнавiч

ХМАРУК, Сергей Константинович

 

Procuror al raionului Brest. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

87.

Khrobastau, Uladzimir Ivanavich

Khrobostov, Vladimir Ivanovich

ХРОБАСТАЎ, Уладзiмiр Iванавiч

ХРОБОСТОВ, Владимир Иванович

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de membru al completului de judecată a respins recursul împotriva hotărârii pronunțate împotriva activistului politic Vasili Parfenkov. Procesul a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală. La 24 ianuarie 2012, a respins recursul lui Ales Byalyatski (Bialiațchi) împotriva hotărârii pronunțate împotriva sa de Tribunalul raional Pervomaiski din Minsk, deși procesul lui Byalyatski s-a desfășurat într-un mod care a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și a sprijinirii celor care au avut de suferit de pe urma represiunii legate de alegerile din 19 decembrie 2010 și a reprimării societății civile și a opoziției democratice.

88.

Khrypach, Siarhei Fiodaravich

Khripach, Sergei Fiodorovich

ХРЫПАЧ, Сяргей Федаравiч

ХРИПАЧ, Сергей Федорович

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de președinte al completului de judecată a respins recursurile la hotărârile pronunțate împotriva foștilor candidați la președinție Andrei Sannikov, Nikolai Statkevich, Dmitri Uss, Vladimir Nekliaev, ale activiștilor politici și ai societății civile Andrei Dmitriev, Ilia Vasilevich, Fiodor Mirzayanov, Oleg Gnedchik, Vladimir Yeriomenok, Andrei Pozniak, Aleksandr Klaskovski, Aleksandr Kviatkevich, Artiom Gribkov, Dmitri Bulanov și (în calitate de membru al completului de judecată) Dmitri Dashkevich, Eduard Lobov, Aleksandr Otroshchenkov, Dmitri Novik, Aleksandr Molchanov. Aceste procese au reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

89.

Khvainitskaya, Zhanna Anatolyeuna

(Khvainitskaia, Zhanna Anatolieuna)

Khvoinitskaya, Zhanna Anatolyevna

(Khvoinitskaia, Zhanna Anatolievna)

ХВАЙНIЦКАЯ, Жанна Анатольеўна

ХВОЙНИЦКАЯ, Жанна Анатольевна

 

Judecătoare la tribunalul raional Zavodskoi din Minsk. A aplicat amenzi sau a condamnat la închisoare sau la plata unor amenzi următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Makarenka Adam, 6 zile de închisoare; b) 2010.12.20, Bachyla Uladzimir, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); c) 2010.12.20, Kukalyew Syarhey, 10 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Astafyew Alyaksandr, 10 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Yazerski Raman, 10 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Sapranyetskaya Darya, 10 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Aheyeva Iryna, 10 zile de închisoare; h) 2010.12.20, Drahun Alyaksandr, 10 zile deînchisoare; i) 2010.12.20, Shambalava Tatsyana, 10 zile de închisoare; j) 2010.12.20, Dzyemidzyuk Barys, 10 zile de închisoare; k) 2010.12.20, Kassabuka Alyaksandr, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

90.

Kisialiou, Anatol Siamionavich

Kiselev, Anatoli Semenovich

(Kiselyov, Anatoli Semyonovich)

КИСЯЛЕЎ, Анатоль Сяменавiч

КИСЕЛЕВ, Анатолий Семенович

 

Șeful Comisiei electorale regionale din regiunea Brest, șeful organizației sindicale regionale favorabile regimului.

În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 din regiunea Brest.

91.

Kisialiova, Nadzeia Mikalaeuna

(Kisyaliova, Nadzeya Mikalaeuna)

Kiseleva, Nadezhda Nikolaevna

КИСЯЛЕВА, Надзея Мiкалаеўна

КИСЕЛЕВА, Надежда Николаевна

Carte de identitate: 4280558A069PB9

A subminat în mod activ democrația în Belarus. În fosta sa calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

92.

Kochyk, Aliaksandr Vasilyevich

(Kochyk, Aliaksandr Vasilievich)

Kochik, Aleksandr Vasilyevich

(Kochik, Alexandr Vasilievich)

КОЧЫК, Аляксандр Васiльевiч

КОЧИК, Александр Васильевич

 

Judecător la tribunalul raional Partizanski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: (a) 2011.07.07, Revut Yawhen, 8 zile de închisoare; (b) 2011.07.04, Nikitsenka Katsyaryna, 5 zile de închisoare; (c) 2011.06.23, Kazak Zmitser, 28 de unități-zi (980 000 BLR); (d) 2010.12.20, Dzyezidzenka Dzianis, 12 zile de închisoare; (e) 2010.12.20, Navumovich Syarhey, 14 zile de închisoare; (f) 2010.12.20, Kavalenka Wsevalad, 15 zile de închisoare; (g) 2010.12.20, Tsupa Dzyanis, 15 zile de închisoare; (h) 2010.12.20, Makashyn Syarhey, 10 zile de închisoare; (i) 2010.12.20, Zhakhavets Illya, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

93.

Kolas, Alena Piatrovna

Kolos, Elena Petrovna

(Kolos, Yelena Petrovna)

КОЛАС, Алена Пятроўна

КОЛОС, Елена Петровна

 

Director adjunct al Centrului de informații și analiză al administrației prezidențiale. Reprezintă o sursă și o voce importante ale propagandei de stat care cauzează, sprijină și justifică reprimarea opoziției politice și a societății civile. Opoziția democratică și societatea civilă sunt sistematic evidențiate într-un mod negativ și depreciativ, prin utilizarea unor informații falsificate.

94.

Komar, Volha

Komar, Olga

КОМАР, Вольга

КОМАР, Ольга

 

Judecător în raionul Frunzeski din regiunea Minsk, s-a ocupat de cazul protestatarului Vasili Parfenkov. Răspunzătoare pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile.

95.

Konan, Viktar Aliaksandravich

Konon, Viktor Aleksandrovich

КОНАН, Вiктар Аляксандравiч

КОНОН, Виктoр Александрович

 

A subminat în mod activ democrația din Belarus. În rolul său precedent de procuror general adjunct, a fost responsabil pentru toate activitățile de informații desfășurate de Parchetul general împotriva entităților independente și aflate în opoziție, inclusiv în 2010, și direct implicat în respectivele activități.

96.

Kornau, Uladzimir Uladzimiravich

Kornov, Vladimir Vladimirovich

КОРНАЎ, Уладзiмiр Уладзiмiравiч

КОРНОВ, Владимир Владимирович

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk care a autorizat respingerea recursului lui Byalyatski. Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și oferirii de asistență celor care au suferit de pe urma represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010 și a represiunii împotriva societății civile și a opoziției democratice.

97.

Korzh, Ivan Aliakseevich

Korzh, Ivan Alekseevich

КОРЖ, Iван Аляксеевiч

КОРЖ, Иван Алексеевич

 

Șeful KGB la nivelul raionului Grodna. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice din regiunea Grodna.

98.

Kozik, Leanid Piatrovich

Kozik, Leonid Petrovich

КОЗIК, Леанiд Пятровiч

КОЗИК, Леонид Петрович

Data nașterii: 13.7.1948

Locul nașterii: Borisov

Carte de identitate: 3130748A017PB8

Șeful federației sindicale. Fost adjunct al prim-ministrului și șef adjunct al administrației prezidențiale. Figură centrală a regimului și susținător al acestuia. Îi revine răspunderea pentru încălcările asociate creării neconforme a comitetelor electorale, în care membri ai sindicatelor favorabile regimului reprezintă majoritatea, și în desemnarea abuzivă a candidaților și pentru modul în care s-au făcut exercitat presiuni asupra lucrătorilor pentru a vota în favoarea regimului.

99.

Krasheuski, Viktar

Krashevski, Viktor

КРАШЭЎСКI, Biктaр

КРАШЕВСКИЙ, Виктор

 

Șeful GRU. Îi revine răspunderea pentru activitatea serviciilor de informații în represiunea împotriva societății civile și a opoziției politice.

100.

Krasouskaya, Zinaida Uladzimirauna

(Krasouskaia, Zinaida Uladzimirauna)

Krasovskaya, Zinaida Vladimirovna

(Krasovskaia, Zinaida Vladimirovna)

КРАСОЎСКАЯ, Зiнаiда Уладзiмiраўна

КРАСОВСКАЯ, Зинаида Владимировна

 

Judecătoare la tribunalul raional Leninski din Minsk. În 2010, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Krawchuk Volha, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); b) 2010.12.20, Charukhina Hanna, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); c) 2010.12.20, Dubovik Alena, 15 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Boldzina Alena, 12 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Syrakvash Andrey, 15 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Klimko Nastassiya, 12 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Kuwshinaw Viktar, 15 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

101.

Krot, Ihar Uladzimiravich

Krot, Igor Vladimirovich

КРОТ, Iгар Уладзiмiравiч

КРОТ, Игорь Владимирович

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de membru al completului de judecată a respins recursul împotriva hotărârii pronunțate împotriva activistului politic Vasili Parfenkov. Procesul a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

102.

Krukouski, Viachaslau Iafimavich

(Krukouski, Vyachaslau Yafimavich)

Kriukovski, Viacheslav Iefimovich

(Kryukovski, Vyacheslav Yefimovich)

КРУКОЎСКI, Вячаслаў Яфiмавiч

КРЮКОВСКИЙ, Вячеслав Ефимович

 

Șeful Comisiei electorale regionale din regiunea Vitebsk. În calitate de președinte al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 din regiunea Vitebsk.

103.

Kryshtapovich, Leu Eustafievich

(Kryshtapovich, Leu Yeustafievich)

Krishtapovich, Lev Evstafievich

(Krishtapovich, Lev Yevstafievich)

КРЫШТАПОВIЧ, Леў Еўстафьевiч

КРИШТАПОВИЧ, Лев Евстафьевич

 

Director adjunct al Centrului de informații și analiză al administrației prezidențiale.

Reprezintă o sursă și o voce importante ale propagandei de stat care sprijină și justifică reprimarea opoziției politice și a societății civile. Opoziția democratică și societatea civilă sunt sistematic evidențiate într-un mod negativ și depreciativ, prin utilizarea unor informații falsificate.

104.

Kukharchyk, Piotr Dzmitryevich

Kukharchik, Piotr Dmitrievich

КУХАРЧЫК, Петр Дзмiтрыевiч

КУХАРЧИК, Петр Дмитриевич

Data nașterii: 22.2.1945

Carte de identitate: 3220345A033PB9

Rector al Universității pedagogice de stat din Minsk. Răspunzător pentru exmatricularea studenților implicați în protestele care s-au succedat alegerilor din decembrie 2010.

105.

Kuklis, Mikalai Ivanovich

Kuklis, Nikolai Ivanovich

КУКЛIС, Мiкалай Iванавiч

КУКЛИС, Николай Иванович

 

Procuror general adjunct. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

106.

Kuliashou, Anatol Nilavich

Kuleshov, Anatoli Nilovich

КУЛЯШОЎ, Анатоль Нiлавiч

КУЛЕШОВ, Анатолий Нилович

Data nașterii: 25.7.1959

Locul nașterii: Ali-Bairamly, Azerbaidjan

Carte de identitate: 3250759A066PB3

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate de Ministru al Internelor, a comandat trupele Ministerului Internelor care au reprimat cu brutalitate manifestația pașnică de la 19 decembrie 2010, declarându-se mândru de această responsabilitate. Trecut în rezervă în cadrul forțelor armate în ianuarie 2012.

107.

Kulik, Mikalai Mikalaevich

Kulik, Nikolai Nikolaievich

КУЛIК, Мiкалай Мiкалаевiч

КУЛИК, Николай Николаевич

 

Procuror al orașului Minsk până la 31 iulie 2012. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

108.

Kupryianau, Mikalai Mikhailavich

Kupriianov, Nikolai Mikhailovich

(Kuprianov, Nikolai Mikhailovich; Kupriyanov, Nikolai Mikhailovich)

КУПРЫЯНАЎ, Мiкалай Мiхайлавiч

КУПРИЯНОВ, Николай Михайлович

 

Unul dintre principalii factori ai reprimării opoziției politice și a societății civile în perioada 2002 – 2008. Fost Procuror general adjunct, cu un rol-cheie în sistemul judiciar al regimului Lukașenko.

109.

Kurlovich, Uladzimir Anatolievich

Kurlovich, Vladimir Anatolievich

КУРЛОВIЧ, Уладзiмiр Анатольевiч

КУРЛОВИЧ, Владимир Анатольевич

 

A subminat activ democrația în Belarus. Fost președinte al Comisiei electorale regionale a regiunii Minsk.

În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, este direct răspunzător pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale, în special în 2006 în regiunea Minsk.

110.

Kuzniatsou, Ihar Nikonavich

Kuznetsov, Igor Nikonovivh

КУЗНЯЦОЎ, Irap Нiконaвiч

КУЗНЕЦОВ, Игорь Никонович

 

Șeful centrului de formare al KGB, fost șef al KGB în regiunea Minsk și în orașul Minsk.

În calitate de persoană responsabilă de pregătirea și formarea personalului KGB, îi revine răspunderea în ceea ce privește activitatea de represiune a KGB împotriva societății civile și a opoziției politice. În legătură cu funcțiile anterioare, îi revine răspunderea în ceea ce privește aceeași activitate de represiune a KGB în Minsk și în regiunea Minsk.

111.

Kuzniatsova, Natallia Anatolieuna

Kuznetsova, Natalia Anatolievna

(Kuznetsova, Natalya Anatolyevna)

КУЗНЯЦОВА, Наталля Анатольеўна

КУЗНЕЦОВА, Наталья Анатольевна

Data nașterii: 1973, Minsk

Judecătoare la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, a condamnat-o pe activista societății civile Anastasia Lazareva la 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

112.

Lapko, Maksim Fiodaravich

Lapko, Maksim Fedorovich

(Lapko, Maxim Fyodorovich)

ЛАПКО, Maксiм Федаравiч

ЛАПКО, Максим Федорович

 

Judecător la Tribunalul raional Oktiabrski din orașul Minsk.

A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Raman Scherbau și Vital Tratsiakou la 10 zile de închisoare, pe Yuri Krylovich și Pavel Kavalenka la 15 zile de închisoare și pe activiștii Frontului tinerilor Zmitser Kremenitski și Uladzimir Yaromenak la respectiv 14 și 15 zile de închisoare. În 2012, a condamnat alți activiști la sentințe între 10 și 15 zile de închisoare, în special activiști ai Frontului tinerilor. La 17 iulie 2012, i-a condamnat pe Raman Vasiliev și Uladzimir Yaromenak la respectiv 12 și 15 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

113.

Lapo, Liudmila Ivanauna

(Lapo, Lyudmila Ivanauna; Lapo, Ludmila Ivanauna)

Lappo, Ludmila Ivanovna

(Lappo, Liudmila Ivanovna; Lappo, Lyudmila Ivanovna)

ЛАПО, Людмiла Iванаўна

ЛАППО, Людмила Ивановна

 

Judecătoare la tribunalul raional Frunzenski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.7.7, Melyanets Mikalay, 10 zile de închisoare; b) 2011.6.30, Shastseryk Uladzimir, 10 zile de închisoare; c) 2011.6.30, Zyakaw Eryk, 10 zile de închisoare; d) 2011.4.25, Grynman Nastassiya, 25 de unități-zi (875 000 BLR); e) 2010.12.20, Nikishyn Dzmitry,11 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

114.

Laptseva, Alena Viacheslavauna

Lapteva, Elena Viacheslavovna

(Lapteva, Yelena Vyacheslavovna)

ЛАПЦЕВА, Алена Вячаславаўна

ЛАПТЕВА, Елена Вячеславовна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Zavodskoi din Minsk A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat la 10 zile de închisoare pe activiștii Raman Maksimenka, Yuras Shpak-Ryzhkou, Hanna Belskaya, Paval Sakolchik, Sviatlana Rubashkina, Uladzimir Parkalau și Tatsyana Vaikovih. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

115.

Laptsionak, Ihar Mikalaevich

Laptionok, Igor Nikolaevich

ЛАПЦЕНАК, Irap Мiкалаевiч

ЛАПТЕНОК, Игорь Николаевич

Data nașterii: 31.8.1947, Minsk

Îi revine răspunderea de organizarea și punerea în aplicare a difuzării de informații falsificate prin intermediul mass-mediei controlate de guvern; În calitate de fost adjunct al Ministrului Informației, a jucat un rol major în promovarea propagandei de stat, care sprijină și justifică represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile. Opoziția democratică și societatea civilă au fost sistematic prezentate într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate și neadevărate.

116.

Lashyn, Aliaksandr Mikhailavich

Lashin, Aleksandr Mikhailovich

ЛАШЫН, Аляксандр Мiхайлавiч

ЛАШИН, Александр Михайлович

 

Ca Procuror general adjunct îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

117.

Lazavik, Mikalai Ivanavich

Lozovik, Nikolai Ivanovich

ЛАЗАВIК, Мiкалай Iванавiч

ЛОЗОВИК, иколай Иванович

Data nașterii: 18.1.1951

Nevinyany, regiunea Minsk

(Невинянн Вилейского рна Минской обл)

Carte de identitate: 3180151H004PB2

Secretar al Comisiei electorale centrale din Belarus.

Din 2000, a fost una dintre principalele persoane implicate în falsificările în alegerile și în referendumurile trucate, în special în 2004, 2006, 2008, 2010.

118.

Lemiashonak, Anatol Ivanavich

Lemeshenok, Anatoli Ivanovich

ЛЕМЯШОНАК, Анатоль Iванавiч

ЛЕМЕШЕНОК, Анатолий Иванович

Data nașterii: 14.5.1947

Redactor-șef al ziarului „Republika” al Consiliului de Miniștri. Din poziția sa, este unul dintre cei mai prolifici în declarații și influenți membri ai mașinii propagandei de stat din presa scrisă. A susținut și justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, care sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

119.

Liabedzik, Mikhail Piatrovich

Lebedik, Mikhail Petrovich

ЛЯБЕДЗIК, Мiхаiл Пятровiч

ЛЕБЕДИК, Михаил Петрович

 

Prim redactor-adjunct al principalului ziar de propagandă, aparținând administrației prezidențiale, „Sovietskaia Belarus”. Sursă a politicii pro-guvernamentale, care falsifică datele și face comentarii tendențioase cu privire la procesele în curs în Belarus împotriva opoziției politice și a societății civile, pe care le-a prezentat în mod sistematic pe un ton negativ și derogatoriu, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

120.

Liaskouski, Ivan Anatolievich

Leskovski, Ivan Anatolievich

ЛЯСКОЎСКI, Iван Анатольевiч

ЛЕСКОВСКИЙ, Иван Анатольевич

 

Șeful KGB pentru Gomel și fost adjunct al șefului KGB pentru Gomel. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice din regiunea Gomel.

121.

Liushtyk, Siarhei Anatolievich

(Lyushtyk, Siarhey Anatolyevich)

Liushtyk, Sergei Anatolievich

(Lyushtyk, Sergey Anatolyevich)

ЛЮШТЫК, Сяргей Анатольевiч

ЛЮШТЫК, Сергей Анатольевич

 

Judecător la tribunalul raional Pervomaiski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.07.14, Struy Vitali, 10 unități-zi (35 000 BLR); b) 2011.07.04, Shalamitski Paval, 10 zile de închisoare; c) 2010.12.20, Sikirytskaya Tatsyana, 10 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Dranchuk Yuliya, 13 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Lapko Mikalay, 12 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Pramatoraw Vadzim, 12 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

122.

Lomats, Zianon Kuzmich

Lomat, Zenon Kuzmich

ЛОМАЦЬ, Зянон Кузьмiч

ЛОМАТЬ, Зенон Кузьмич

Data nașterii: 1944, Karabani

A subminat în mod activ democrația din Belarus. În fosta lui calitate de președinte al Comitetului controlului de stat, a fost unul dintre principalii actori implicați în cazul lui ancheta în cazul lui Ales Byaliatski, unul dintre cei mai proeminenți apărători ai drepturilor omului, director al centrului pentru apărarea drepturilor omului „Vyasna” din Belarus, vicepreședinte al FIDH. A. Byaliatski a activat în apărarea și sprijinirea victimelor represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010, precum și a represiunii împotriva societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

123.

Luchyna, Leanid Aliaksandravich

Luchina, Leonid Aleksandrovich

ЛУЧЫНА, Леанiд Аляксандравiч

ЛУЧИНА, Леонид Александрович

Data nașterii: 18.11.1947

Locul nașterii: Pristupovschina, regiunea Minsk

(д. Приступовщина Дзержинского р-на Минской обл)

A subminat activ democrația în Belarus. Fost președinte al Comisiei electorale regionale a regiunii Grodno.

În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, este direct răspunzător pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale, în special în 2006 în regiunea Grodno.

124.

Lukașenka, Viktar Aliaksandrovici

Lukașenko, Viktor Aleksandrovici

ЛУКАШЭНКА, Biктap Аляксандравiч

ЛУКАШЕНКО, Виктор Александрович

Data nașterii: 28.11.1975

Asistent/consilier al președintelui în chestiuni de securitate națională. Unul dintre colaboratorii cei mai apropiați ai tatălui său, acesta a jucat un rol major în măsurile represive aplicate opoziției politice și societății civile. În calitate de membru-cheie al Consiliului securității de stat, îi revine răspunderea în coordonarea măsurilor represive împotriva opoziției politice și a societății civile, în special în reprimarea demonstrației din 19 decembrie 2010.

125.

Lukashenka, Aliaksandr Ryhoravich

Lukashenko, Aleksandr Grigorievich

ЛУКАШЭНК, Аляксандр Pыгopaвiч

ЛУКАШЕНКО, Александр Григорьевич

Data nașterii: 30.8.1954

Locul nașterii: Kopys, regiunea Vitebsk

Președinte al Republicii Belarus.

126.

Lukashenka, Dzmitry Aliaksandravich

Lukashenko, Dmitri Aleksandrovich

ЛУКАШЭНКА, Дзмiтрый Аляксандравiч

ЛУКАШЕНКО, Дмитрий Александрович

Data nașterii: 23.3.1980

Om de afaceri cu o participare activă la operațiuni financiare care implică familia Lukașenko.

127.

Lukomski, Aliaksandr Valiantsinavich

Lukomski, Aleksandr Valentinovich

ЛУКОМСКI, Аляксандр Валянцiнавiч

ЛУКОМСКИЙ, Александр Валентинович

Data nașterii: 12.8.1971

Carte de identitate: 3120871A074PB7

Comandantul regimentului special al orașului Minsk din cadrul Ministerului Internelor.

A fost comandantul trupelor care au reprimat demonstrația pașnică din 19 decembrie 2010, fapt pentru care, în februarie 2011, a primit un premiu și o scrisoare de recunoaștere din partea președintelui Lukașenko. În iunie 2011, a fost totodată comandantul trupelor care au exercitat o acțiune represivă împotriva cetățenilor pașnici din Minsk.

128.

Lutau Dzmitry Mikhailavich

Lutov Dmitri Mikhailovich

(Lutov Dmitry Mikhailovich)

ЛУТАЎ, Дзмiтрый Мiхайлавiч

ЛУТОВ, Дмитрий Михайлович

 

Procuror în procesul lui Syarhei Kavalenka, care a fost condamnat la doi ani și o lună de închisoare pentru nerespectarea eliberării condiționate. Syarhei Kavalenka primise inițial o condamnare cu suspendare pentru arborarea unui drapel alb-roșu-alb, un simbol al vremurilor opoziției, într-un pom de Crăciun, la Vitsebsk. Pedeapsa ulterioară acordată de judecător în acest dosar a fost disproporționat de aspră, având în vedere natura infracțiunii, și nu a corespuns codului penal din Belarus. Acțiunile lui Lutau au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

129.

Makei, Uladzimir Uladzimiravich

(Makey, Uladzimir Uladzimiravich)

Makei, Vladimir Vladimirovich

(Makey, Vladimir Vladimirovich)

МАКЕЙ, Уладзiмiр Уладзiмiравiч

МАКЕЙ, Владимир Владимирович

Data nașterii: 5.8.1958,

regiunea Grodno

Carte de identitate: 3050858A060PB5

Ministru al Afacerilor Externe, fost șef al administrației prezidențiale.

În calitate de șef al administrației prezidențiale a fost considerat a doua persoană cea mai puternică a regimului și, ca atare, îi revine răspunderea pentru organizarea alegerilor trucate din 2008 și 2010 și pentru reprimarea ulterioară a demonstranților pașnici.

130.

Maladtsova, Tatsiana

Molodtsova, Tatiana

МАЛАДЦОВА, Таццяна

МОЛОДЦОВА, Татьяна

 

Procuror în raionul Frunzeski din regiunea Minsk, s-a ocupat de cazurile lui Aleksandr Otroshchenkov, Aleksandr Molchanov și Dmitri Novik. Răspunzătoare pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile.

131.

Maltsau, Leanid Siamionavich

Maltsev, Leonid Semenovich

МАЛЬЦАЎ, Леанiд Сяменавiч

МАЛЬЦЕВ, Леонид Семенович

Data nașterii: 29.8.1949,

Vetenevka, raionul Slonim, regiunea Grodno

(д. Ветеньевка, Слонимского района, Гродненской области)

Carte de identitate: 3290849A002PB5

Secretarul Consiliului de securitate.

Răspunde de toate serviciile de securitate ale statului. A planificat și ordonat represiunea demonstrațiilor pașnice din 19 decembrie 2010.

132.

Maslakou, Valery Anatolievich

Maslakov, Valeri Anatolievich

МАСЛАКОЎ, Валерый Анатольевiч

МАСЛАКОВ, Валерий Анатольевич

 

Șeful direcției de informații a KGB. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

133.

Mazouka Anzhalika Mikhailauna

Mazovka, Anzhelika Mikhailovna

(Mazovka Anzhelika Mikhailovna)

МАЗОЎКА, Анжалiка Мiхайлаўна

МАЗОВКO, Анжелика Михайловна

(МАЗОВКA, Анжелика Михайловна)

 

Judecătoare la tribunalul raional Sovetski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.07.14, Bussel Alyaksandr, 10 zile de închisoare; b) 2011.07.14, Krukowski Syarhey, 8 zile de închisoare; c) 2011.07.14, Kantsin Yahor, 10 zile de închisoare; d) 2011.07.07, Sukhanossik Vyachaslaw, 8 zile de închisoare; e) 2010.12.21, Nyanakhaw Andrey, 15 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Myslivets Ihar, 15 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Vilkin Alyaksey, 12 zile de închisoare; h) 2010.12.20, Kharitonaw Paval, 12 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

134.

Mazouka, Kiryl Viktaravich

Mazovka, Kirill Viktorovich

МАЗОЎКА, Кiрыл Biктapaвiч

МАЗОВКА, Кирилл Викторович

 

Procuror în dosarul Dashkevich-Lobov. Dmitri Dashkevich și Eduard Lobov, activiști în cadrul Frontului Molodoi (Frontul tinerilor), au fost condamnați la mai mulți ani de închisoare pentru „huliganism”. Motivul încarcerării acestora a fost că ambii au participat în mod activ la campania electorală din decembrie 2010, susținându-l pe unul dintre candidații opoziției.

135.

Merkul, Natallia Viktarauna

Merkul, Natalia Viktorovna

(Merkul, Natalya Viktorovna

МЕРКУЛЬ, Наталля Biктapaўнa

МЕРКУЛЬ, Наталья Викторовна

Data nașterii: 13.11.1964

Directoare a liceului din orașul Talkov, raionul Pukhovichi. La 27 ianuarie 2011, a concediat-o pe Natalia Ilinich, profesoară foarte stimată din cadrul liceului, pentru opiniile sale politice și pentru participarea la evenimentele din 19 decembrie 2010.

136.

Miatselitsa, Mikalai Tsimafeevich

Metelitsa, Nikolai Timofeevich

МЯЦЕЛIЦА, Мiкалай Цiмафеевiч

МЕТЕЛИЦА, Николай Тимофеевич

 

A subminat activ democrația în Belarus. Fost președinte al Comisiei electorale regionale Mogilev. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, este direct răspunzător pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale, în special în 2006 în regiunea Mogilev.

137.

Mihun, Andrei Arkadzevich

(Mihun, Andrey Arkadzevich)

Migun, Andrei Arkadievich

(Migun, Andrey Arkadievich)

MIГYH,Андрэй Аркадзевiч

МИГУН,Андрей Аркадевич

Data nașterii: 5.2.1978

Locul nașterii: Minsk

Adresa: Ul. Goretskovo Maksima 53 – 16, Minsk

Numărul pașaportului: MP1313262

Procuror.

În 2006, a instrumentat cazul inițiativei civice „Parteneriat” pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale din 2006. Acuzațiile prezentate de acesta împotriva lui Nikolai Astreiko, Timofei Dranchuk, Aleksandr Shalaiko și Enira Bronitskaya au avut o motivație politică clară și au inclus încălcări flagrante ale Codului de procedură penală.

138.

Mikhalchanka, Aliaksei

Mikhalchenko, Aleksei

(Mikhalchenko, Alexey)

МIХАЛЬЧАНКА, Аляксей

МИХАЛЬЧЕНКО, Алексей

Data nașterii: 1973

Jurnalist la postul public de televiziune ONT, având o funcție influentă. Este prezentatorul emisiunii de televiziune „Iată cum stau lucrurile”. Această emisiune este un instrument al propagandei de stat, care sprijină și justifică represiunea împotriva societății civile și a opoziției politice. Opoziția democratică și societatea civilă sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate. A fost deosebit de activ în acest sens după reprimarea demonstrațiilor pașnice din 19 decembrie 2010 și a protestelor ulterioare.

139.

Mikhasiou, Uladzimir Ilich

Mikhasev, Vladimir Ilich

MIXACËЎ, Уладзiмiр Iльiч

МИХАСЕВ, Владимир Ильич

Data nașterii: 14.10.1949

Locul nașterii: Sosnovka, raionul Shklov, regiunea Mogilev

(д. Сосновка Шкловского района Могилевской области)

A subminat activ democrația în Belarus. Fost președinte al Comisiei electorale regionale a regiunii Gomel, fost membru al Camerei Inferioare a Parlamentului. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, este direct răspunzător pentru încălcarea standardelor electorale internaționale, în special la alegerile prezidențiale din 2006 în provincia Gomel.

140.

Miklashevich, Piotr Piatrovich

Miklashevich, Petr Petrovich

МIКЛАШЭВIЧ, Пётр Пятровiч

МИКЛАШЕВИЧ, Петр Петрович

Data nașterii: 18.10.1954

Locul nașterii: Kosuta, regiunea Minsk

Șef al Curții Constituționale și fost procuror general care a fost activ în reprimarea societății civile și a opoziției democratice.În fosta sa funcție, a fost una dintre principalele persoane implicate în reprimarea opoziției politice și a societății civile în perioada 2004 – 2008. De la numirea lui la Curtea Constituțională în 2008, a pus în aplicare cu fidelitate politicile represive ale regimului și a validat legi represive, chiar dacă acestea încălcau Constituția.

141.

Mitrakhovich, Iryna Aliakseeuna

Mitrakhovich, Irina Alekseevna

MITPAXOBIЧ, Ipынa Аляксееўна

МИТРАХОВИЧ, Ирина Алексеевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Oktiabrski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Aleh Yastrutseu și Mark Metsialkou la 15 zile de închisoare. La 7 iulie 2011, i-a condamnat pe activiștii societății civile Eduard Baida și Andrei Ratsolka la 10 zile de închisoare și pe Artsem Starykau la 12 zile de închisoare pentru participarea lor la un protest mut. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

142.

Morozau, Viktar Mikalaevich

Morozov, Viktor Nikolaevich

МАРОЗАЎ, Biктap Мiкалаевiч

МОРОЗОВ, Виктор Николаевич

 

Procuror al regiunii Grodna. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

143.

Motyl, Tatsiana Iaraslavauna

(Motyl, Tatsiana Yaraslavauna)

Motyl, Tatiana Iaroslavovna

(Motyl, Tatyana Yaroslavovna)

МОТЫЛЬ, Таццяна Яраславаўна

МОТЫЛЬ, Татьяна Ярославовна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 10, 21 și 31 ianuarie 2011, i-a condamnat, respectiv, pe activistul Frontului tinerilor Yulian Misiukevich la 12 zile de închisoare, pe activistul politic Usevalad Shasharin la 9 zile de închisoare și pe activistul societății civile Tsimafei Atranschankau la 9 zile de închisoare.

De asemenea, pentru participarea acestora la o acțiune în sprijinul deținuților politici, i-a condamnat pe apărătorul drepturilor omului Mikhail Matskevich la 10 zile de închisoare la 27 decembrie 2010 și pe activistul societății civile Valer Siadou la 12 zile de închisoare la 20 ianuarie 2011.

De asemenea, a fost direct implicată în represiunea judiciară a activiștilor societății civile în 2011. La 4 și 7 iulie 2011, i-a condamnat pe Anton Glinisty și Andrei Ignatchyk la 10 zile de închisoare. De asemenea, a fost direct implicată în represiunea judiciară a activiștilor politici în 2012.

La 22 februarie 2012, l-a condamnat la 10 zile de închisoare pe proeminentul activist politic Pavel Vinagradau, în cazul căruia a pronunțat, la 10 aprilie 2012, și o hotărâre de supraveghere preventivă de către poliție timp de doi ani. La 23 martie 2012, i-a condamnat pe activiștii politici Mikhas Kostka și Anastasia Shuleika ai "Revoluției prin rețele sociale" la 5 zile de închisoare.

La 21 aprilie 2012, a condamnat-o din nou pe aceasta din urmă la 10 zile de închisoare. La 24, 25 și 26 mai 2012, i-a condamnat pe activiștii Frontului tinerilor Uladzimir Yaromenak, Zmitser Kremenetski și Raman Vasiliev la respectiv 10, 10 și 12 zile de închisoare. La 10 iunie 2012, l-a condamnat pe jurnalistul Euroradio Paval Sverdlou la 15 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

144.

Navumau, Uladzimir Uladzimiravich

Naumov, Vladimir Vladimirovich

НАВУМАЎ, Уладзiмiр Уладзiмiравiч

НАУМОВ, Владимир Владимирович

Data nașterii: 7.2.1956,

Locul nașterii: Smolensk (Rusia)

Nu a cercetat cazurile disparițiilor neelucidate ale lui Yuri Zakharenko, Viktor Gonchar, Anatoly Krasovski și Dmitri Zavadski în Belarus în perioada 1999 – 2000. Fost Ministru de Interne și, de asemenea, fost șef al serviciului de securitate al președintelui.

145.

Nazaranka, Vasil Andreyevich

Nazarenko, Vasili Andreevich

НАЗАРАНКА, Васiль Андрэевiч

НАЗАРЕНКО, Василий Андреевич

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de președinte al completului de judecată a respins recursurile la hotărârilor pronunțate împotriva activiștilor politici și ai societății civile Vasili Parfenkov și (în calitate de membru al completului de judecată) Dmitri Dashkevich, Eduard Lobov. Aceste procese au reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

146.

Niakrasava, Alena Tsimafeeuna

Nekrasova, Elena Timofeevna

(Nekrasova, Yelena Timofeyevna)

НЯКРАСАВА, Алена Цiмафееўна

НЕКРАСОВА, Елена Тимофеевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Zavodskoi din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat la 15 zile de închisoare pe activiștii societății civile Tatsyana Grechanikava, Alyaksandr Baranou, Yevhen Tsarykau, Maryna Paulouskaya și Andrei Zialiony. La 4 și 7 iulie 2011 și la 6 octombrie 2011 a condamnat mai mulți activiști (Katsiarina Davydzik la 10 zile de închisoare; Yauguenia Kamarova la 10 zile de închisoare; Aleh Bazhok la 10 zile de închisoare; Yan Melnikau la 5 zile de închisoare). Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

147.

Niavyhlas, Henadz Mikalaevich

Nevyglas, Gennadi Nikolaevich

НЯВЫГЛАС, Генадзь Мiкалаевiч

НЕВЫГЛАС, Геннадий Николаевич

Data nașterii: 11.2.1954

Locul nașterii: Parahonsk, raionul Pinsk

Carte de identitate: 3110254A014PB5

Secretar general adjunct al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă și fost șef al serviciului de securitate al președintelui, fost șef al Consiliului securității naționale, îi revine răspunderea directă pentru organizarea alegerilor falsificate din 2006 și, ulterior, pentru reprimarea demonstranților pașnici.

148.

Orda, Mikhail Siarheevich

Orda, Mikhail Sergeievich

ОРДА, Мiхаiл Сяргеевiч

ОРДА, Михаил Сергеевич

Data nașterii: 28.9.1966

Locul nașterii: Diatlovo, regiunea Grodno

(Дятлово Гродненской Области)

Carte de identitate: 3280966A011PB2

A subminat în mod activ democrația în Belarus. Fost membru al Camerei Superioare și fost lider al BRSM (sindicatul tineretului din Belarus). În special, în această din urmă funcție, a fost principalul organizator al acțiunilor activiștilor BRSM împotriva demonstranților pașnici care protestau împotriva alegerilor prezidențiale trucate din 2006.

149.

Padabed, Iury Mikalaevich

(Padabed, Yury Mikalaevich)

Podobed, Iuri Nikolaevich

(Podobed, Yuri Nikolaevich)

ПАДАБЕД, Юрый Мiкалаевiч

ПОДОБЕД, Юрий Николаевич

Data nașterii: 5.3.1962,

Locul nașterii: Slutsk (regiunea Minsk)

Șef al serviciului de securitate al holdingului Triple al lui Yuri Chizh, fost șef al Unității misiuni speciale, Ministerul de Interne. În calitate de comandant al trupelor interne de intervenție în timpul demonstrațiilor, este direct răspunzător și a fost direct implicat în reprimarea violentă a demonstrațiilor pașnice, în special în 2004 și 2008.

150.

Padaliak, Eduard Vasilievich

(Padalyak, Eduard Vasilyevich)

Podoliak, Eduard Vasilievich

(Podolyak, Eduard Vasilyevich)

ПАДАЛЯК, Эдуард Васiльевiч

ПОДОЛЯК, Эдуард Васильевич

 

A subminat în mod activ democrația în Belarus. În fosta lui calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

151.

Padhaiski, Henadz Danatavich

Podgaiski, Gennadi Donatovich

ПАДГАЙСКI, Генадзь Данатавiч

ПОДГАЙСКИЙ, Геннадий Донатович

 

Director al Colegiului politehnic de stat din Minsk. Răspunzător pentru exmatricularea studenților implicați în protestele care s-au succedat alegerilor din decembrie 2010.

152.

Paluyan, Uladzimir Mikalaevich

(Paluian, Uladzimir Mikalaevich)

Poluyan, Vladimir Nikolaevich

(Poluyan, Vladimir Nikolaevich)

ПАЛУЯН, Уладзiмiр Мiкалаевiч

ПОЛУЯН, Владимир Николаевич

Data nașterii: 1961,

satul Nekrashevichi din raionul Karelichi, regiunea Grodna

Ministrul Taxelor și Impozitelor. Supraveghează autoritățile fiscale care sprijină dosarul penal împotriva lui Byalyatski folosind pretextul evaziunii fiscale. Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și oferirii de asistență celor care au suferit de pe urma represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010 și a reprimării societății civile și a opoziției democratice.

153.

Paulichenka, Dzmitry Valerievich

Pavlichenko, Dmitri Valerievich

(Pavlichenko, Dmitriy Valeriyevich)

ПАЎЛIЧЭНКА, Дзмiтрый Валер'евiч

ПАВЛИЧЕНКО, Дмитрий Валериевич

Data nașterii: 1966,

Locul nașterii: Vitebsk

Persoană-cheie în disparițiile neelucidate ale lui Yuri Zakharenko, Viktor Gonchar, Anatoly Krasovski și Dmitri Zavadski în Belarus în perioada 1999 – 2000 Șef al asociației „Onoare”, asociația veteranilor forțelor speciale ai Ministerului de Interne, fost șef al Grupului special de intervenție al Ministerului de Interne (SOBR).

154.

Peftsieu, Uladzimir Paulavich

(Peftsiyeu, Uladzimir Paulavich)

Peftiev, Vladimir Pavlovich

(Peftiyev, Vladimir Pavlovich)

ПЕФЦIЕЎ, Уладзiмiр Паулавiч

ПЕФТИЕВ, Владимир Павлович

Data nașterii: 1 iulie 1957,

Berdyansk, Zaporozhskaya Oblast, Ucraina;

Nr. pașaport actual: MP2405942

Persoană asociată cu președintele Lukașenko, Viktar Lukașenko și Dzmitry Lukașenko. Oferă consiliere economică președintelui Lukașenko și este principalul susținător financiar al regimului Lukașenko prin interesele sale de afaceri care includ Sport Pari, BT Telecommunications și societatea de spirtoase și vodcă Aquadiv.

155.

Piakarski, Aleh Anatolievich

Pekarski, Oleg Anatolievich

ПЯКАРСКI, Алег Анатольевiч

ПЕКАРСКИЙ, Олег Анатольевич

Carte de identitate: 3130564A041PB9

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În calitate de fost prim ministru adjunct al Internelor, îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

156.

Piatkevich, Natallia Uladzimirauna

Petkevich, Natalia Vladimirovna

(Petkevich, Natalya Vladimirovna)

ПЯТКЕВIЧ, Наталля Уладзiмiраўна

ПЕТКЕВИЧ, Наталья Владимировна

Data nașterii: 24.10.1972

Locul nașterii: Minsk

Carte de identitate: 4241072A012PB1

Asistent al președintelui și fost șef adjunct al administrației prezidențiale. În fosta funcție, a răspuns de chestiunile legale și juridice în cadrul administrației prezidențiale și îi revine răspunderea directă pentru organizarea alegerilor falsificate din 2006 și 2010.

157.

Poludzen, Iauhen Iauhenavich

(Paludzen, Yauhen Yauhenavich

Poluden, Evgeni Evgenievich

(Poluden, Yevgeni Yevgenyevich)

ПОЛУДЗЕНЬ, Яўген Яўгенавiч

(Палудзень Яўген Яўгенавiч)

ПОЛУДЕНЬ, Евгений Евгеньевич

Data nașterii: 30.1.1962

Carte de identitate: 3300162A006PB3

Fost Ministru adjunct al Internelor și șef al miliției. Sub comanda sa, forțele miliției au reprimat cu brutalitate demonstrați pașnică din 19 decembrie 2010.

158.

Prakopau, Yury Viktaravich

(Prakopau, Iury Viktaravich)

Prokopov, Iuri Viktorovich

(Prokopov, Yuri Viktorovich)

ПРАКОПАЎ, Юрый Вiктаравiч

ПРОКОПОВ, Юрий Викторович

Data nașterii: 7.10.1978

Carte de identitate: 3071078A031PB4

Jurnalist la postul public de televiziune „Pervi” (№ 1), având o funcție de conducere și influentă. Este prezentatorul emisiunii de televiziune „În centrul atenției”.

Această emisiune este un instrument al propagandei de stat, care sprijină și justifică represiunea împotriva societății civile și a opoziției politice. Opoziția democratică și societatea civilă sunt prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate. A fost deosebit de activ în acest sens după reprimarea demonstrațiilor pașnice din 19 decembrie 2010 și a protestelor ulterioare.

159.

Praliaskouski, Aleh Vitoldavich

Proleskovski, Oleg Vitoldovich

(Proleskovsky, Oleg Vitoldovich)

ПРАЛЯСКОЎСКI, Алег Вiтольдавiч

ПРОЛЕСКОВСКИЙ, Олег Витольдович

Data nașterii: 1.10.1963

Locul nașterii: Zagorsk

(Sergijev Posad/Rusia)

Ministru al Informațiilor, fost șef adjunct al administrației prezidențiale, fost șef al Direcției generale pentru ideologie din cadrul administrației prezidențiale, fost director al Centrului de analiză și informații al administrației prezidențiale.

A fost una dintre principalele surse și voci ale propagandei de stat și ale sprijinului ideologic al regimului. A fost promovat în funcția de ministru și a continuat după aceea să fie un propagandist vocal și un sprijin al regimului față de opoziția democratică și societatea civilă.

160.

Pratasavitskaia, Natallia Uladzimirauna

Protosovitskaia, Natalia Vladimirovna

(Protosovitskaya, Natalia Vladimirovna; Protosovitskaya, Natalya Vladimirovna)

ПРАТАСАВIЦКАЯ, Наталля Уладзiмiраўна

ПРОТОСОВИЦКАЯ, Наталья Владимировна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Oktiabrski din Minsk A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Siarhei Sheuchenka, Katsiaryna Sliadzeuskaya și Aliaksandra Chemisava la 10 zile de închisoare și pe Yauhen Mironau, Ihar Matsuta, Illya Laptseu, Mikhail Korzun și Vital Murashkevich la 15 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

161.

Putsyla, Uladzimir Ryhoravich

(Putsila, Uladzimir Ryhoravich)

Putsilo, Vladimir Grigorievich

(Putsilo, Vladimir Grigoryevich)

ПУЦЫЛА, Уладзiмiр Рыгоравiч

(ПУЦIЛА, Уладзiмiр Рыгоравiч)

ПУЦИЛО, Владимир Григорьевич

 

Președintele tribunalului municipal din Minsk, supraveghind în ultimă instanță verdictele (pronunțate de tribunalul de primă instanță și confirmate de curtea de apel) în cazul prizonierului politic recunoscut pe plan internațional Pavel Severinets (vicepreședintele comitetului organizator pentru înființarea Partidului Creștin Democrat din Belarus și conducătorul campaniei pentru candidatul la președinție din 2010, Vital Rymashevski) și în cazul fostului prizonier politic Aleksandr Otroshchenkov (secretar de presă al candidatului la președinție din 2010, Andrei Sannikov). A respins plângerea judiciară împotriva acestor verdicte care încalcă în mod clar Codul de procedură penală.

162.

Pykina, Natallia Mikhailauna

Pykina, Natalia Mikhailauna

Pikina, Natalia Mikhailovna

(Pykina, Natalya Mikhailovna)

ПЫКIНА, Наталля Мiхайлаўна

ПЫКИНА, Наталья Михайловна

Data nașterii: 20.4.1971.

Locul nașterii: Rakov

Îi revine răspunderea pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile. Judecătoare în cadrul Tribunalului raional Partizanski care a instrumentat cazul Likhovid. L-a condamnat pe domnul Likhovid, activist în cadrul „Mișcării pentru Liberate”, la trei ani și jumătate de închisoare.

163.

Radzkou, Aliaksandr Mikhailavich

Radkov, Aleksandr Mikhailovich

РАДЗЬКОЎ, Аляксандр Мiхайлавiч

РАДЬКОВ, Александр Михайлович

Data nașterii: 1.7.1951

Locul nașterii: Botnia, regiunea Mogilev

Carte de identitate: 3010751M102PB0

Prim-adjunct al șefului administrației prezidențiale, fost ministru al educației.

A închis Universitatea Europeană de Științe Umane, a ordonat reprimarea studenților din opoziție și a organizat studenții pentru a îi obliga să voteze în favoarea regimului.A jucat un rol activ în organizarea alegerilor falsificate din 2008, 2010 și 2012 și în reprimarea ulterioară a demonstranților în 2008 și 2010. Este foarte apropiat de președintele Lukașenko. Este șeful Belaya Rus, principala organizație ideologică și politică a regimului.

164.

Rakhmanava, Maryna Iurievna

Rakhmanova, Marina Iurievna

РАХМАНАВА, Марына Юр’еуна

РАХМАНОВА, Марина Юрьевна

 

Membru al Comisiei electorale centrale În calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

165.

Ravinskaia, Tatsiana Uladzimirauna

(Ravinskaya, Tatsiana Uladzimirauna)

Revinskaia, Tatiana Vladimirovna

(Revinskaya, Tatiana Vladimirovna; Revinskaya, Tatyana Vladimirovna)

РАВIНСКАЯ, Таццяна Уладзiмiраўна

РЕВИНСКАЯ, Татьяна Владимировна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Pervomayski din orașul Minsk.

La 27 aprilie 2011, l-a condamnat la 2 ani de închisoare pe politicianul Dmitri Bandarenka, coordonatorul campaniei civice „Belarusul european” a fostului candidat la președinție A. Sannikau. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

166.

Ravutskaia, Nadzeia Zalauna

(Ravutskaya, Nadzeya Zalauna)

Reutskaia, Nadezhda Zalovna

(Reutskaya, Nadezhda Zalovna)

РАВУЦКАЯ, Надзея Залаўна

РЕУТСКАЯ, Надежда Заловна

 

Judecătoare în raionul Moscova din Minsk, care îi revine răspunderea în reprimarea societății civile și a opoziției democratice. Modul în care și-a îndeplinit rolul a contribuit la crearea unui climat de teamă în societate, în special în raport cu alegerile din 2006.

167.

Reliava, Aksana Anatolyeuna

(Raliava Aksana Anatolyeuna)

Relyava, Aksana Anatolieuna

РЭЛЯВА, Аксана Анатольеўна

(РAЛЯВА, Аксана Анатольеўна)

РЕЛЯВО, Оксана Анатольевна

 

Judecătoare la tribunalul raional Sovetski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.06.23, Khalyezin Yuri, 20 de unități-zi (700 000 BLR); b) 2011.06.23, Rutski Alyaksandr, 20 de unități-zi (700 000 BLR); c) 2011.03.28, Ivashkevich Viktar, 10 zile de închisoare; d) 2010.12.21, Asmanaw Arsen, 15 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Kudlayew Alyaksandr, 30 de zile de închisoare; f) 2010.12.20, Tryputsin Vitaut, 15 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Assipenka Andrey, 15 zile de închisoare; h) 2010.12.20, Ardabatski Dzyanis, 15 zile de închisoare; i) 2010.12.20, Kazlowski Andrey, 15 zile de închisoare și 1 050 000 BLR. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

168.

Rubinau, Anatol Mikalaevich

Rubinov, Anatoli Nikolaevich

PYБIНAЎ, Анатоль Мiкалаевiч

РУБИНОВ, Анатолий Николаевич

Data nașterii: 15.4.1939

Mogilev

Președinte al Camerei Superioare a Parlamentului, fost șef adjunct responsabil cu mijloacele de informare în masă și ideologia al administrației prezidențiale (2006 – 2008). În această funcție, a fost una dintre principalele surse și voci ale propagandei de stat și ale sprijinului ideologic al regimului.

169.

Rusak, Viktar Uladzimiravich

Rusak, Viktor Vladimirovich

РУСАК, Вiктар Уладзiмiравiч

РУСАК, Виктор Владимирович

Data nașterii: 07.2.1955

Carte de identitate: 3070255A000PB6

Șeful direcției de securitate economică a KGB.

Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

170.

Rusakevich, Uladzimir Vasilievich

Rusakevich, Vladimir Vasilievich

РУСАКЕВIЧ, Уладзiмiр Васiльевiч

РУСАКЕВИЧ, Владимир Васильевич

Data nașterii: 13.9.1947

Locul nașterii: Vygonoshchi, regiunea Brest

A subminat în mod activ democrația în Belarus. În calitate de fost Ministru al Informațiilor, a fost una dintre principalele persoane răspunzătoare de presiunile și reprimarea mijloacelor de informare independente și a jurnaliștilor în perioada 2003 – 2009.

171.

Rybakou, Aliaksei Vasilievich

(Rybakov, Aliaksey Vasilievich)

Rybakov, Aleksei Vasilievich

(Rybakov, Alexey Vasilievich)

РЫБАКОЎ, Аляксей Васiльевiч

РЫБАКОВ, Алексей Васильевич

Data nașterii: 31.7.1966

Adresa: Ul. Yesenina 31 – 1-104, Minsk

Numărul pașaportului: MP2937413

Judecător la Curtea Supremă. În calitate de fost judecător la tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk și actual judecător la Curtea Supremă l-a condamnat pe fostul candidat la președinție Alyaksandr Kazulin la cinci ani și jumătate de închisoare pentru organizarea unor proteste în martie 2006 împotriva alegerilor trucate.

Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare flagrantă a Codului de procedură penală.

172.

Saikouski Valeri Yosifavich

Saikovski Valeri Yosifovich

САЙКОЎСКI, Валерый Iосiфавiч

САЙКОВСКИЙ, Валерий Иосифович

Adresa: Departamentul justiției din administrația raionului Pervomaysky (Pervomaiski)

Chornogo K. 5 biroul 417

Tel.: +375 17 2800264

Începând cu ianuarie 2012, a fost numit șef-adjunct al Diviziei din Minsk a Comisiei de anchetă. În calitate de procuror în cadrul Tribunalului raional Pervomaiski din Minsk, acesta s-a ocupat de procesul lui Ales Byalyatski (Bialiațchi), unul dintre cei mai importanți apărători ai drepturilor omului, director al centrului bielorus „Vyasna” pentru apărarea drepturilor omului, vicepreședinte al Federației Internaționale a Drepturilor Omului (FIDH). Acuzațiile prezentate de procuror în cadrul procesului au avut o motivație politică clară șievidentă și au constituit o încălcare evidentă a Codului de procedură penală. Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și a sprijinirii celor care au avut de suferit de pe urma represiunii legate de alegerile din 19 decembrie 2010 și a reprimării societății civile și a opoziției democratice.

173.

Samaliuk, Hanna Valerieuna

Samoliuk, Anna Valerievna

(Samolyuk, Anna Valeryevna)

САМАЛЮК, Ганна Валер'еўна

САМОЛЮК, Анна Валерьевна

 

Fostă judecătoare la Tribunalul raional Frunzenski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, l-a condamnat pe activistul societății civile Alyaksandr Stsiashenka la 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

174.

Sanko Ivan Ivanavich

Sanko Ivan Ivanovich

САНЬКО, Iван Iванавiч

САНЬКО, Иван Иванович

 

Maior, anchetator de rang înalt al KGB. A desfășurat anchete care au inclus administrarea de probe false împotriva activiștilor opoziției în centrul de detenție al KGB din Minsk după represiunea demonstrației de protest care a avut loc în urma alegerilor, la 19 decembrie 2010 la Minsk. Acțiunile sale au constituit o încălcare clară a drepturilor omului, prin refuzul dreptului la un proces echitabil, și a angajamentelor internaționale ale Belarusului în domeniul drepturilor omului.

175.

Sauko, Valery Iosifavich

Savko, Valeri Iosifovich

САЎКО, Валерый Iосiфавiч

САВКО, Валерий Иосифович

 

Șeful Comisiei electorale regionale din regiunea Grodna. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 din regiunea Grodna.

176.

Shadryna, Hanna Stanislavauna

Shadrina, Anna Stanislavovna

ШАДРЫНА, Ганна Станiславаўна

ШАДРИНА, Анна Станиславовна

 

Fost redactor-șef adjunct al principalului ziar de propagandă, aparținând administrației prezidențiale, „Sovietskaia Belarus”.

Îi revine răspunderea pentru prezentarea în presa scrisă a propagandei de stat, propagandă care a incitat la, a susținut și a justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

177.

Shaeu, Valiantsin Piatrovich

(Shayeu, Valyantsin Piatrovich)

Shaev, Valentin Petrovich

(Shayev, Valentin Petrovich)

ШАЕЎ, Валянцiн Пятровiч

ШАЕВ, Валентин Петрович

 

Adjunct al șefului Comisiei de anchetă și fost procuror al regiunii Gomel. Îi revine răspunderea de represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

178.

Shahrai, Ryta Piatrouna

Shagrai, Rita Petrovna

ШАГРАЙ, Рнта Пятроўна

ШАГРАЙ, Рита Петровна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Oktiabrski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Ales Sobal, Maksim Hrishel și Kastantsin Chufistau la 10 zile de închisoare și pe Siarhei Kardymon la 15 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

179.

Shamionau Vadzim Iharavich

Shamenov Vadim Igorevich

(Shamyonov Vadim Igorevich)

ШАМЁНАЎ, Вадзiм Iгаравiч

ШАМЁНОВ, Вадим Игоревич

 

Căpitan, șef al unității operative a coloniei penale IK-17 din Shklov. Acesta a exercitat presiuni asupra deținuților politici, refuzându-le dreptul la corespondență, și a recurs la amenințări pentru obținerea de mărturisiri. A fost direct responsabil de încălcarea drepturilor omului în cazul deținuților politici și al activiștilor opoziției prin recurgerea la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

180.

Shastakou Maksim Aliaksandravich

(Shastakou Maxim Aliaksandravich)

Shestakov, Maksim Aleksandrovich

(Shestakov, Maxim Alexandrovich)

ШАСТАКОЎ, Maкciм Александравiч

ШЕСТАКОВ, Максим Александрович

 

Procuror care a prezentat dosarul împotriva lui Byalyatski la Tribunalul raional Minsk după solicitarea adresată de Byalyatski curții privind detenția sa. Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și oferirii de asistență celor care au suferit de pe urma represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010 și a reprimării împotriva societății civile și a opoziției democratice.

181.

Shchurok, Ivan Antonavich

Shchurok, Ivan Antonovich

ШЧУРОК, Iван Антонавiч

ЩУРОК, Иван Антонович

 

Membru al Comisiei electorale centrale. În calitate de membru al Comisiei electorale centrale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010.

182.

Sheiko, Ina Valerieuna

(Shaiko, Ina Valerieuna Sheyko, Ina Valerieuna)

Sheyko, Inna Valerievna

(Sheiko, Inna Valeryevna)

ШЭЙКО, Iна Валер’еўна

(ШAЙКО, Iна Валер’еўна)

ШЕЙКО, Инна Валерьевна

 

Judecătoare la tribunalul raional central din Minsk. În 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.07.21, Shapavalaw Paval, 12 zile de închisoare; b) 2011.07.21, Ivanyuk Yawhen, 12 zile de închisoare; c) 2011.07.14, Khadzinski Paval, 25 de unități-zi (875 000 BLR); d) 2011.06.23, Sudnik Andrey, 25 de unități-zi (875 000 BLR); e) 2011.06.23, Yatskow Usevalad, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); f) 2011.04.28, Kudlaew Alyaksandr, 50 de unități-zi (1 750 000 BLR); A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

183.

Sheiman, Viktar Uladzimiravich

(Sheyman, Viktar Uladzimiravich)

Sheiman, Viktor Vladimirovich

(Sheyman, Viktor Vladimirovich)

ШЭЙМАН, Biктap Уладзiмiравiч

ШЕЙМАН, Виктор Владимирович

Data nașterii: 26.5.1958,

Locul nașterii: regiunea Grodno

Răspunzător pentru disparițiile neelucidate ale lui Yuri Zakharenko, Viktor Gonchar, Anatoly Krasovski și Dmitri Zavadski în Belarus în perioada 1999 – 2000. Fost secretar al Consiliului securității. Sheiman este în continuare asistent/consilier special al președintelui.

184.

Shestakou, Iury Valerievich

(Shestakou, Yury Valerievich)

Shestakov, Iuri Valerievich

(Shestakov, Yuri Valerievich)

ШАСТАКОЎ, Юрый Валер'евiч

ШЕСТАКОВ, Юрий Валерьевич

 

Judecător la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicat direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 și 27 decembrie 2010, i-a condamnat la 10 zile de închisoare pe activiștii societății civile Illya Vasilievich, Nadzeya Chayukhova, Tatsiana Radzetskaya, Siarhei Kanapatski și Volha Damarad. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

185.

Shuhaeu, Siarhei Mikhailavich

(Shuhayeu, Siarhei Mikhailavich)

Shugaev, Sergei Mikhailovich

(Shugayev, Sergey Mikhailovich))

ШУГАЕЎ, Сяргей Михайлaвiч

ШУГАЕВ, Сергей Михайлович

 

Șef al direcției de contraspionaj a KGB și fost șef adjunct al consiliului pentru contraspionaj al KGB. Îi revine răspunderea în ceea ce privește activitatea de represiune a KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

186.

Shved, Andrei Ivanavich

Shved, Andrei Ivanovich

(Shved, Andrey Ivanovich)

ШВЕД, Андрэй Iванавiч

ШВЕД, Андрей Иванович

 

Adjunct al șefului Comisiei de anchetă și fost procuror general adjunct și șef al Departamentului de anchete.

La cererea KGB, a inițiat ancheta în cazul lui Ales Byaliatski, unul dintre cei mai proeminenți apărători ai drepturilor omului, director al Centrului pentru apărarea drepturilor omului „Vyasna” din Belarus, vicepreședinte al FIDH. Byaliatski a activat în apărarea și sprijinirea victimelor represiunii care a urmat alegerilor din 19 decembrie 2010, precum și a represiunii împotriva societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

187.

Shykarou, Uladzislau Aleksandravich

Shikarov, Vladislav Aleksandrovich

ШЫКАРОЎ, Уладiзлаў Александравiч

ШИКАРОВ, Владислав Александрович

 

Judecător în cadrul Tribunalului raional Zheleznodorozhny din Vitebsk. A condamnat mai mulți protestatari în timpul procesului de recurs, în ciuda faptului că aceștia nu au fost găsiți vinovați în primă instanță. Răspunzător pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile.

188.

Shylko, Alena Mikalaeuna (Șilko, Alena Mikalaeuna)

Shilko, Elena Nikolaevna (Șilko, Elena Nikolaevna)

(Shilko, Yelena Nikolaevna)

ШЫЛЬКО, Алена Мiкалаеўна

ШИЛЬКО, Елена Николаевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20, 24 și 30 decembrie 2010, condamnat activiști ai societății civile, respectiv pe Ihar Shershan (12 zile de închisoare), Zmitser Shurkhai (10 zile de închisoare) și Franak Viachorka (12 zile de închisoare).

La 24 ianuarie 2012, a respins apelul lui Ales Byalyatski împotriva hotărârii pronunțate împotriva sa de Tribunalul raional Pervomaiski din Minsk, deși procesul lui Byalyatski s-a desfășurat într-un mod care a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. Byalyatski a depus eforturi în vederea apărării și a sprijinirii celor care au avut de suferit de pe urma represiunii legate de alegerile din 19 decembrie 2010 și de reprimarea societății civile și a opoziției democratice. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

189.

Siankevich, Eduard Aliaksandravich

Senkevich, Eduard Aleksandrovich

СЯНЬКЕВIЧ, Эдуард Аляксандравiч

СЕНЬКЕВИЧ, Эдуард Александрович

 

Procuror al regiunii Mohilev. Îi revine răspunderea pentru represiunea împotriva societății civile în urma alegerilor din decembrie 2010.

190.

Siarheenka, Ihar Piatrovich

Sergeenko, Igor Petrovich

(Sergeyenko, Igor Petrovich)

СЯРГЕЕНКА, Iгар Пятровiч

СЕРГЕЕНКО, Игорь Петрович

 

Șeful KGB la nivelul raionului și orașului Mogilev. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice din regiunea Mogilev.

191.

Simakhina, Liubou Siarheeuna

Simakhina, Liubov Sergeevna

CIMAXIHA, Любоў Сяргееўна

СИМАХИНА, Любовь Сергеевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, l-a condamnat pe activistul societății civile Siarhei Barsukou la 12 zile de închisoare.

La 8 noiembrie 2011, l-a condamnat pe activistul societății civile Paval Siarhei la 7 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

192.

Simanau Aliaksandr Anatolievich

Simonov Aleksandr Anatolievich

CIMAHAЎ, Аляксандр Анатольевiч

СИМОНОВ, Александр Анатольевич

Data nașterii: 1952, Gomel

Carte de identitate: 3100552C033PB6

Ministru Adjunct al Justiției, responsabil de personalul judiciar, de ideologie și de controlul punerii în aplicare a sentințelor. Funcțiile sale includ supravegherea și controlul personalului judiciar. Îi revine răspunderea în ceea ce privește rolul și activitatea Ministerului Justiției și ale sistemului judiciar din Belarus, care sunt instrumente principale de represiune împotriva populației, prin impunerea propagandei de stat în sistemul judiciar și prin asigurarea faptului că personalul judiciar ia decizii care se aliniază cu caracterul represiv al regimului sau care ignoră deliberat acțiunile ilegale întreprinse de serviciile de securitate împotriva populației.

193.

Simanouski Dmitri Valerevich

Simanovski Dmitri Valerievich

CIMAHOЎCKI, Дмiтрый Валер’евiч

СИМАНОВСКИЙ, Дмитрий Валериевич

 

Procuror la tribunalul raional Pervomaiski din Minsk. A instrumentat cazul lui Dmitri Bondarenko. Acuzarea prezentată de acesta a avut o motivare politică clară și evidentă și încalcă în mod clar Codul de procedură penală. Acuzațiile respective s-au întemeiat pe clasificarea incorectă a evenimentelor din 19 decembrie 2010 și nu au fost susținute cu dovezi, probe sau mărturii.

194.

Sirenka, Viktar Ivanavich

Sirenko, Viktor Ivanovich

CIРЭНКА, Biктap Iванавiч

СИРЕНКО, Виктор Иванович

Data nașterii: 4.3.1962

Carte de identitate: 3040362B062PB7

Șeful comitetului medical al orașului Minsk și fost chirurg șef al spitalului de urgență din Minsk. Nu s-a opus răpirii candidatului prezidențial Nekliayev, transportat la spitalul său după ce fusese supus unor bătăi severe la data de 19 decembrie 2010 și, prin inacțiunea sa, s-a făcut părtaș la acțiunea unor persoane necunoscute și nu a chemat poliția ulterior. În urma acestei acțiuni a fost promovat.

195.

Sivakau, Iury Leanidavich

(Sivakau, Yury Leanidavich)

Sivakov, Iury (Yurij, Yuri) Leonidovich

СIВАКАЎ, Юрый Леанiдавiч

СИВАКОВ, Юрий Леонидович

Data nașterii: 5.8.1946,

Locul nașterii: regiunea Sakhalin

A orchestrat disparițiile neelucidate ale lui Yuri Zakharenko, Viktor Gonchar, Anatoly Krasovski și Dmitri Zavadski în Belarus în perioada 1999 – 2000 Rector adjunct al Institutului de Management din Minsk, fost Ministru Adjunct al Turismului și Sportului, fost Ministru de Interne și fost șef adjunct al administrației prezidențiale.

196.

Skurat, Viktar Vatslavavich

Skurat, Viktor Vatslavovich

СКУРАТ, Вiктар Вацлавaвiч

СКУРАТ, Виктор Вацлавович

 

Șeful direcției municipale a orașului Minsk din cadrul departamentului de securitatea publică al Ministerului Internelor. În februarie 2011, a primit un premiu și o scrisoare de recunoaștere din partea președintelui Lukașenko pentru participarea sa activă și pentru punerea în aplicare a ordinelor în timpul represiunii demonstrațiilor din 19 decembrie 2010.

197.

Slizheuski, Aleh Leanidavich

Slizhevski, Oleg Leonidovich

СЛIЖЭЎСКI, Алег Леанiдавiч

СЛИЖЕВСКИЙ, Олег Леонидович

Data nașterii: 16.8.1972

Locul nașterii: Grodno

Ministru al Justiției, membru al Comisiei electorale centrale (CEC); și fost șef al Direcției pentru organizații sociale și partide politice din cadrul Ministerului Justiției. În calitate de membru al CEC, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale care a avut loc începând cu alegerile din 2007. Prin funcția sa din cadrul Ministerului Justiției și prin controlul exercitat asupra sistemului judiciar, a participat activ la reprimarea societății civile și a opoziției politice, prin refuzul înregistrării unor ONG-uri și partide politice, fapt care a dus, în multe cazuri, la dispariția acestora.

198.

Smalenski, Mikalai Zinouevich

Smolenski, Nikolai Zinovievich

СМАЛЕНСКI, Мiкалай 3iноўeвiч

СМОЛЕНСКИЙ, Николай Зиновьевич

 

Adjunct al șefului Centrului de combatere a terorismului din CSI și fost adjunct al șefului KGB, responsabil cu personalul și organizarea avtivității. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

199.

Smirnou, Iauhen Aliaksandravich

(Smirnou, Yauhen Aliaksandravich)

Smirnov, Evgeni Aleksandrovich

(Smirnov, Yevgeni Aleksandrovich)

СМIРНОЎ, Яўген Аляксандравiч

CМИРНОВ, Евгений Александрович

Data nașterii: 15.3.1949

Locul nașterii: raionul Riazan, Rusia

Carte de identitate: 3160872K021PB4

Președinte al Curții EurasEc, prim-adjunct al Curții Economice responsabil cu reprimarea societății civile și a opoziției democratice, în special în raport cu alegerile din 2006.

200.

Stosh, Mikalai Mikalaevich

Stosh, Nikolai Nikolaevich

СТОШ, Мiкалай Мiкалаевiч

СТОШ, Николай Николаевич

 

Șeful Comisiei electorale regionale din regiunea Gomel. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 din regiunea Gomel.

201.

Stsiapurka, Uladzimir Mikhailavich

Stepurko, Vladimir Mikhailovich

СЦЯПУРКА, Уладзiмiр Мiхайлавiч

СТЕПУРКО, Владимир Михайлович

 

Judecător în cadrul Tribunalului municipal Minsk. A respins (în calitate de președinte al completului de judecată) recursurile împotriva hotărârilor pronunțate împotriva activiștilor politici și ai societății civile Irina Khalip, Sergei (Serghei) Martselev, Pavel Severinets, Dmitri Bondarenko, Dmitri Doronin, Sergei (Serghei) Kazakov, Vladimir Loban, Vitali Matsukevich, Evgeni (Evgheni) Sekret și Oleg Fedorkevich. Aceste procese au reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

La 24 ianuarie 2012, a respins recursul lui Ales Byalyatski (Bialiațchi) împotriva hotărârii pronunțate împotriva sa de Tribunalul raional Pervomaiski din Minsk, deși procesul lui Byalyatski (Bialiațchi) s-a desfășurat într-un mod care a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

Byalyatski (Bialiațchi) a depus eforturi în vederea apărării și a sprijinirii celor care au avut de suferit de pe urma represiunii legate de alegerile din 19 decembrie 2010 și a reprimării societății civile și a opoziției democratice.

202.

Stuk, Aliaksei Kanstantsinavich

Stuk, Aleksei Konstantinovich

(Stuk, Alexey Konstantinovich)

СТУК, Аляксей Канстанцiнавiч

СТУК, Алексей Константинович

 

Procuror general adjunct.

În perioada 2007 – 2008, a deschis cazuri împotriva mass-mediei și jurnaliștilor independenți și a partidelor din opoziție. A autorizat percheziții efectuate de ofițerii KGB la sediile Radio Racyja, ERB, la sediul televiziunii Belsat, la sediul din Grodno al Frontului Popular din Belarus și la sediul ONG-ului Batskavshchyna, precum și în apartamentele a 17 jurnaliști.

203.

Sukharenka, Stsiapan Mikalaevich

Sukhorenko, Stepan Nikolaevich

СУХАРЭНКА, Сцяпан Мiкалаевiч

СУХОРЕНКО, Степан Николаевич

Data nașterii: 27.1.1957

Locul nașterii: Zdudichi, regiunea Gomel

Ambasador în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Belarus, fost președinte al KGB. A amenințat activiști pașnici înainte de demonstrațiile din 2006 și a fost unul dintre principalii factori ai reprimării opoziției politice și a societății civile după alegerile trucate. De asemenea, a fost instigatorul modificărilor legislative și al legilor represive împotriva opoziției politice și a societății civile.

204.

Sukhau Dzmitri Viachaslavavich

(Sukhau Dzimitry Vyachyaslavavich)

Sukhov Dmitri Vyacheslavovich

(Sukhov Dmitry Viacheslavovich)

СУХАЎ, Дзмiтрi Вячаслававiч

СУХОВ, Дмитрий Вячеславович

 

Locotenent-colonel, agent operativ al serviciului militar de contrainformații al KGB. Acesta a falsificat probe împotriva activiștilor opoziției și a recurs la amenințări pentru a obține mărturisiri de la aceștia în centrul de detenție al KGB de la Minsk, după represiunea demonstrației de protest care a avut loc în urma alegerilor, la 19 decembrie 2010 la Minsk. A fost direct responsabil de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în cazul prizonierilor politici și al activiștilor opoziției, prin recurgerea la forță excesivă împotriva acestora. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

205.

Svistunova, Valiantsina Mikalaeuna

(Svistunova, Valyantsina Mikalayeuna)

Svistunova, Valentina Nikolaevna

(Svistunova, Valentina Nikolayevna)

СВIСТУНОВА, Валянцiна Мiкалаеўна

СВИСТУНОВА, Валентина Николаевна

 

Judecătoare la tribunalul raional central din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.07.21, Bandarenka Volha, 10 zile de închisoare; b) 2011.07.21, Ruskaya Volha, 11 zile de închisoare; c) 2010.12.20, Marchyk Stanislaw, 15 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Stanchyk Alyaksandr, 10 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Anyankow Syarhey, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

206.

Svorab, Mikalai Kanstantsinavich

Svorob, Nikolai Konstantinovich

СВОРАБ, Мiкалай Канстанцiнавiч

СВОРОБ, Николай Константинoвич

 

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate de șef adjunct al KGB, îi revine răspunderea pentru activitatea represivă desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

207.

Talstashou, Aliaksandr Alehavich

Tolstashov, Aleksandr Olegovich

ТАЛСТАШОЎ, Аляксандр Алегавiч

ТОЛСТАШОВ, Александр Олегович

 

Șeful direcției de apărare a ordinii constituționale și de combatere a terorismului din cadrul KGB.

Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

208.

Taranda, Aliaksandr Mikhailavich

Taranda, Aleksandr Mikhailovich

ТАРАНДА, Аляксандр Мiхайлавiч

ТАРАНДА, Александр Михайлович

 

Redactor-adjunct al principalului ziar de propagandă, aparținând administrației prezidențiale, „Sovietskaia Belarus”.

Îi revine răspunderea pentru prezentarea în presa scrisă a propagandei de stat, propagandă care a susținut și justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate și neadevărate, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

209.

Tarapetskaia, Halina Mikhailauna

(Tarapetskaya, Halina Mikhailauna)

Toropetskaia, Galina Mikhailovna

(Toropetskaya, Galina Mikhailovna)

ТАРАПЕЦКАЯ, Галiна Мiхайлаўна

ТОРОПЕЦКАЯ, Галина Михайловна

 

Redactor-adjunct al principalului ziar de propagandă, aparținând administrației prezidențiale, „Sovietskaia Belarus”.

Îi revine răspunderea pentru prezentarea în presa scrisă a propagandei de stat, propagandă care a incitat la, a susținut și a justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, prezentate sistematic într-un mod negativ și derogatoriu, pe baza unor informații falsificate și neadevărate, în special după alegerile prezidențiale din 2010.

210.

Ternavsky, Anatoly Andreevich

(Ternavski, Anatoli Andreevich; Ternavskiy, Anatoliy Andreyevich)

ТЕРНАВСКИЙ, Анатолий

ТЕРНАВСКИЙ, Анатолий Андреевич

Data nașterii: 1950

Locul nașterii: Donetsk, Ucraina

Persoană apropiată membrilor familiei președintelui Lukașenko; sponsor al clubului sportiv al președintelui. Faptul că Ternavsky se ocupă de petrol și produse petroliere stă mărturie pentru relațiile sale apropiate cu regimul, având în vedere că există un monopol de stat asupra sectorului de rafinare a petrolului și faptul că numai câteva persoane au dreptul de a opera în sectorul petrolului. Societatea sa, Univest-M, este una dintre cele două principale societăți private exportatoare de petrol din Belarus.

211.

Tratsiak, Piotr Uladzimiravich

Tretiak, Petr Vladimirovich

(Tretyak, Piotr Vladimirovich)

ТРАЦЦЯК, Петр Уладзiмiравiч

ТРЕТЬЯК, Петр Владимирович

 

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate de șef adjunct al KGB și de membru al Comitetului Consiliului de securitate pentru frecvențe radio, îi revine răspunderea pentru activitatea represivă desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

212.

Traulka Pavel

Traulko Pavel

ТРАУЛЬКА, Павел

ТРАУЛЬКО, Павел

 

Locotenent-colonel, fost agent operativ al serviciului militar de contrainformații al KGB (în prezent director al serviciului de presă al Comitetului de anchetă din Belarus, recent înființat). A falsificat probe și a recurs la amenințări pentru a obține mărturisiri de la activiștii opoziției în centrul de detenție al KGB de la Minsk, după represiunea demonstrației de protest care a avut loc în urma alegerilor, la 19 decembrie 2010 la Minsk. A fost direct responsabil de recurgerea la pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante și de refuzul dreptului la un proces echitabil. Acțiunile sale au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

213.

Trubnikau, Mikalai Aliakseevich

Trubnikov, Nikolai Alekseevich

ТРУБНIКАЎ, Мiкалай Аляксеевiч

ТРУБНИКОВ, Николай Алексеевич

 

Judecător în raionul Partizanski din Minsk. A fost direct implicat în represiunea judiciară a societății civile și a opoziției democratice în perioada 2006 – 2007. La 15 ianuarie 2007, l-a condamnat pe activistul politic Andrei Dzmitriev la 3 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a reprezentat o încălcare flagrantă a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii nerelevante pentru persoana acuzată.

214.

Tselitsa, Lidziia Fiodarauna

(Tselitsa, Lidzia Fiodarauna; Tselitsa, Lidziya Fiodarauna)

Telitsa, Lidiia Fedorovna

(Telitsa, Lidia Fedorovna; Telitsa, Lidiya Fedorovna)

ЦЕЛIЦА, Лiдзiя Федараўна

ТЕЛИЦА, Лидия Федоровна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Moskovski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, l-a condamnat pe activistul societății civile Mikhail Barsukou la 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

215.

Tsertsel, Ivan Stanislavavich

Tertel, Ivan Stanislavovich

ЦЕРЦЕЛЬ, Iван Станiслававiч

ТЕРТЕЛЬ, Иван Станиславович

 

Adjunct al șefului KGB, responsabil pentru criminalitatea economică și combaterea corupției.

Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

216.

Tsitsiankova, Alena Viktarauna

Titenkova, Elena Viktorovna

(Titenkova, Yelena Viktorovna)

ЦIЦЯНКОВА, Алена Вiктараўна

ТИТЕНКОВА, Елена Викторовна

 

Fostă judecătoare la Tribunalul raional Partizanski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Anton Hulak la 15 zile de închisoare, Ales Milinets și Paval Kamarou la 12 zile de închisoare și Siarhei Piatrushyn la 11 zile de închisoare. În iulie 2011, acondamnat alți activiști la 5 sau 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

217.

Tupik, Vera Mikhailauna

Tupik, Vera Mikhailovna

TYПIK, Вера Мiхайлаўна

ТУПИК, Вера Михайловна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Leninski din orașul Minsk A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Natallia Vasilievich la 15 zile de închisoare, Katsiaryna Parfilieva, Alyaksandr Piatnitski și Sviatlana Rasliakova la 10 zile de închisoare. În iulie 2011, a condamnat alți activiști la 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru acuzați.

218.

Tushynski Ihar Heraninavich

Tushinski Igor Geroninovich

ТУШЫНСКИЙ, Irap Геранiнавiч

ТУШИНСКИЙ, Игорь Геронинович

 

Ministru adjunct al justiției, responsabil cu furnizarea de asistență juridică instituțiilor care redactează actele legislative și normative care tratează chestiuni economice, precum și cu înregistrarea persoanelor juridice.

Îi revine răspunderea în ceea ce privește rolul și activitatea Ministerului Justiției și ale sistemului judiciar din Belarus, care sunt instrumente principale de represiune împotriva populației, prin impunerea propagandei de stat în cadrul sistemului judiciar care provoacă și justifică represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile, prin refuzarea sau anularea înregistrării unor ONG-uri și partide politice.

219.

Unukevich, Tamara Vasileuna

Vnukevich, Tamara Vasilievna

УНУКЕВIЧ, Тамара Васiльеўна

ВНУКЕВИЧ, Тамара Васильевна

 

Judecătoare în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de membru al completului de judecată a respins recursurile la sentințele pronunțate împotriva activiștilor politici și ai societății civile Irina Khalip, Sergei Martselev, Pavel Severinets. Procesul a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

220.

Utsiuryn, Andrei Aliaksandravich

(Utsiuryn, Andrey Aliaksandravich; Utsyuryn, Andrei Aliaksandravich)

Vtiurin, Andrei Aleksandrovich

(Vtiurin, Andrey Aleksandrovich; Vtyurin, Andrei Aleksandrovich)

УЦЮРЫН, Андрэй Аляксандравiч

ВТЮРИН, Андрей Александрович

Data nașterii: 1971, Penza (Rusia)

Șeful detașamentului de securitate al președintelui.

Sub supravegherea sa, mai mulți membri ai serviciului său au luat parte la interogatoriile unor activiști politici după demonstrațiile din 19 decembrie 2010.

221.

Vakulchyk, Valery Paulavich

Vakulchik, Valeri Pavlovich

ВАКУЛЬЧЫК, Валерый Паўлавiч

ВАКУЛЬЧИК, Валерий Павлович

Data nașterii: 19.6.1964, regiunea Brest

Șeful Comisiei de anchetă și fost șef al Centrului operațional și de analiză al administrației prezidențiale, responsabil pentru telecomunicații, inclusiv monitorizarea, filtrarea, ascultarea, controlarea și interceptarea diferitelor canale de comunicații, de exemplu internetul.

222.

Valchkova, Maryiana Leanidauna

(Valchkova, Maryana Leanidauna)

Volchkova, Marianna Leonidovna

ВАЛЧКОВА, Марыяна Леанiдаўна

ВОЛЧКОВА, Марианна Леонидовна

 

Judecător la Tribunalul raional Partizanski din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.7.7, Varabey Alyaksandr, 7 zile de închisoare; b) 2011.7.7, Lapatsik Yawhen, pedeapsă necunoscută; c) 2011.7.7, Varabey Alyaksandr, 11 zile de închisoare; d) 2011.7.4, Nikitsenka Katsyaryna, 5 zile de închisoare; e) 2011.7.4, Plyuto Tatsyana, 20 de unități-zi (700 000 BLR); f) 2011.6.23, Kanaplyannik Syarhey, 20 de unități-zi (700 000 BLR); g) 2010.12.20, Furman Viktar, 11 zile de închisoare; h) 2010.12.20, Astashow Anton, 11 zile de închisoare; i) 2010.12.20, Navumava Valyantsina, 11 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

223.

Varapaev, Ihar Ryhoravich

(Varapayev, Ihar Ryhoravich)

Voropaev, Igor Grigorievich

(Voropayev, Igor Grigoryevich)

ВАРАПАЕЎ Irap Pыгopaвiч

ВОРОПАЕВ, Игорь Григорьевич

 

Director general-adjunct pentru activitate științifică al societății „Institutul de cercetare pentru computere”, aflată sub controlul Comitetului militar-industrial al statului și fost șef al direcției de comunicații de stat a KGB. Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

224.

Varenik, Natallia Siamionauna

Varenik, Natalia Semenovna

(Varenik, Natalya Semyonovna)

ВАРЭНIК, Наталля Сяменаўна

ВАРЕНИК, Наталья Семеновна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Frunzenski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Valiantsina Furman și Vadzim Klysheika la 10 zile de închisoare. Modul în care a instrumentat procesul a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și mărturii nerelevante pentru persoanele acuzate.

225.

Vasilevich, Ryhor Aliakseevich

Vasilevich, Grigori Alekseevich

(Vasilevich, Grigoriy Alekseyevich)

ВАСIЛЕВIЧ, Рыгор Аляксеевiч

ВАСИЛЕВИЧ, Григорий Алексеевич

Data nașterii: 13.2.1955

Carte de identitate: 3130255A011PB5

Procuror general. A supravegheat urmărirea penală a tuturor persoanelor reținute după reprimarea demonstrațiilor pașnice din 19 decembrie 2010.

226.

Vasilieu, Aliaksei Aliaksandravich

(Vasilyeu, Aliaksey Aliaksandravich)

Vasiliev, Aleksei Aleksandrovich

(Vasilyev, Alexey Alexandrovich)

ВАСIЛЬЕЎ, Аляксей Аляксандравiч

ВАСИЛЬЕВ, Алексей Александрович

 

Șeful Comisiei electorale regionale din regiunea Minsk. În calitate de președinte al Comisiei electorale regionale, îi revine răspunderea pentru încălcarea standardelor electorale internaționale la alegerile prezidențiale din 19 decembrie 2010 din regiunea Minsk.

227.

Vehera, Viktar Paulavich

Vegera, Viktor Pavlovich

BEREPA, Biктap Паўлавiч

ВЕГЕРА, Виктор Павлович

 

Prim adjunct al șefului KGB.

Îi revine răspunderea pentru activitatea de represiune desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice. A fost inițiatorul cazului deținutului politic Ales Byaliatski, unul dintre cei mai proeminenți apărători ai drepturilor omului, director al centrului pentru apărarea drepturilor omului „Vyasna” din Belarus, vicepreședinte al FIDH. A. Byaliatski a activat în apărarea și sprijinirea victimelor represiunii în legătură cu alegerile din 19 decembrie 2010, precum și a represiunii împotriva societății civile și a opoziției democratice.

228.

Volkau, Siarhei Mikhailavich

Volkov, Sergei Mikhailovich

(Volkov, Sergey Mikhailovich)

ВОЛКАЎ, Сяргей Мiхайлавiч

ВОЛКОВ, Сергей Михайлович

 

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate de șef al direcției de informații a KGB, este răspunzător pentru activitatea represivă desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice.

229.

Yakunchykhin, Aliaksandr Anatolyevich

(Iakunchykhin, Aliaksandr Anatolievich)

Yakunchikhin, Aleksandr Anatolyevich

(Iakunchikhin, Alexandr Anatolievich)

ЯКУНЧЫХIН, Аляксандр Анатольевiч

ЯКУНЧИХИН, Александр Анатольевич

 

Judecător la tribunalul raional central din Minsk. În perioada 2010 – 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.11.17, Makayew Alyaksandr, 5 zile de închisoare; b) 2011.07.07, Tukay Illya, 12 zile de închisoare; c) 2011.07.07, Shapchyts Yawhen, 12 zile de închisoare; d) 2011.01.31, Kulakow Lyeanid, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); e) 2010.12.21, Yaromyenak Uladzimir, 15 zile de închisoare; f) 2010.12.20, Daroshka Alyaksey, 12 zile de închisoare; g) 2010.12.20, Kakhno Herman, 12 zile de închisoare; h) 2010.12.20, Palyakow Vital, 15 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

230.

Yarmalitski, Siarhei Uladzimiravich

Ermolitski, Sergei Vladimirovich

(Yermolitski, Sergei Vladimirovich)

ЯРМАЛIЦКI, Сяргей Уладзiмiравiч

ЕРМОЛИЦКИЙ, Сергей Владимирович

 

Director al penitenciarului din Shklov. Îi revine răspunderea pentru tratamentul inuman aplicat deținuților și pentru persecutarea fostului candidat la președinție Nikolai Statkevich, încarcerat în legătură cu evenimentele din 19 decembrie 2010, și a altor deținuți.

231.

Yuferytsyn, Dzmitry Viktaravich

(Iuferytsyn, Dzmitry Viktaravich)

Yuferitsyn, Dmitri (Dmitry) Viktorovich

(Yuferitsin, Dmitri Viktorovich; Iuferitsyn, Dmitry Viktorovich)

ЮФЕРЫЦЫН, Дзмiтрый Вiктаравiч

ЮФЕРИЦЫН, Дмитрий Викторович

 

Judecător la tribunalul raional Leninski din Minsk. În 2010, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Charukhin Kanstantsin, 30 de unități-zi (1 050 000 BLR); b) 2010.12.20, Yarmola Mikalay, 15 zile de închisoare; c) 2010.12.20, Halka Dzmitry, 10 zile de închisoare; d) 2010.12.20, Navumaw Viktar, 12 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Haldzenka Anatol, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabil de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

232.

Zaharouski, Anton

Zagorovski, Anton

ЗАГАРОЎСКI, Антон

ЗАГОРОВСКИЙ, Антон

 

Procuror în raionul Frunzeski din regiunea Minsk, s-a ocupat de cazul protestatarului Vasili Parfenkov. Răspunzător pentru aplicarea sancțiunilor administrative și penale motivate politic împotriva unor reprezentanți ai societății civile.

233.

Zaitsau, Vadzim Iurievich

Zaitsev, Vadim Iurievich

ЗАЙЦАЎ, Вадзiм Юр'евiч

ЗАЙЦЕВ, Вадим Юрьевич

Data nașterii: 1964

Șeful KGB.

Responsabil pentru transformarea KGB în principalul organ de represiune utilizat împotriva societății civile și a opoziției politice. Responsabil pentru răspândirea, prin intermediul mass-mediei, a unor informații false cu privire la demonstranții din 19 decembrie 2010, acuzându-i de aducerea unor materiale care să fie folosite ca arme. A adresat personal amenințări la adresa vieții și a integrității soției și fiului fostului candidat prezidențial Andrei Sannikov. Este principalul inițiator al ordinelor de hărțuire ilegală a opoziției politice și de aplicare a torturii și relelor tratamente în cazul deținuților politici.

234.

Zaitsava, Viktoryia Henadzeuna

Zaitseva, Viktoria Gennadievna

ЗАЙЦАВА, Вiкторiя Генадзеўна

ЗАЙЦЕВА, Виктория Геннадьевна

 

Judecătoare în cadrul Tribunalului municipal Minsk. În calitate de membru al completului de judecată a respins recursurile la sentințele pronunțate împotriva fostului candidat la președinție Andrei Sannikov, activiștilor politici și ai societății civile Ilia Vasilevich, Fiodor Mirzayanov, Oleg Gnedchik și Vladimir Yeriomenok. Procesul a reprezentat o încălcare evidentă a Codului de procedură penală.

235.

Zakharau, Aliaksei Ivanavich

Zakharov, Aleksei Ivanovich

(Zakharov, Alexey Ivanovich)

ЗАХАРАЎ, Аляксей Iванавiч

ЗАХАРОВ, Алексей Иванович

 

A fost implicat activ în represiunea împotriva societății civile din Belarus. În fosta sa calitate de șef al direcției de contrainformații militare din cadrul KGB, se face responsabil pentru activitatea represivă desfășurată de KGB împotriva societății civile și a opoziției politice. Sub supravegherea sa, personalul KGB a luat parte la interogatoriile activiștilor politici în urma demonstrațiilor din 19 decembrie 2010.

236.

Zapasnik, Maryna Sviataslavauna

Zapasnik, Marina Sviatoslavovna

ЗАПАСНIК, Марына Святаславаўна

ЗАПАСНИК, Марина Святославовна

 

Judecătoare la tribunalul raional Leninski din Minsk. În 2011, a aplicat amenzi sau a condamnat la plata unor amenzi sau la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2011.07.18, Palyakow Vital, 12 zile de închisoare; b) 2011.07.07, Marozaw S., 10 zile de închisoare; c) 2011.07.07, Badrahin Alyaksandr, 10 zile de închisoare; d) 2011.07.07, Marozova S., 10 zile de închisoare; e) 2011.07.07, Varabey Alyaksandr, 15 zile de închisoare; f) 2011.07.04, Mazurenka Mikita, 10 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

237.

Zhadobin, Iury Viktaravich

(Zhadobin, Yury Viktaravich)

Zhadobin, Iuri Viktorovich

(Zhadobin, Yuri Viktorovich)

ЖАДОБIН, Юрый Biктapaвiч

ЖАДОБИН, Юрий Викторович

Data nașterii: 14.11.1954

Carte de identitate: 3141154A021PB0

Ministru al apărării.

În calitate de membru al Consiliului de securitate, aprobă deciziile represive convenite la nivel ministerial, inclusiv decizia de reprimarea a demonstrațiilor pașnice din data de 19 decembrie 2010. După decembrie 2010, a salutat „înfrângerea deplină a forțelor destructive”, referindu-se la opoziția democratică.

238.

Zhuk Alena Siamionauna

(Zhuk Alena Syamionauna)

Zhuk Elena Semenovna

(Zhuk Yelena Semyonovna)

ЖУК, Алена Сямёнаўна

ЖУК, Елена Семеновна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Pervomaiski din Vitsebsk. La 24 februarie 2012 l-a condamnat pe Syarhei Kavalenka, care este considerat prizonier politic de la începutul lunii februarie 2012, la doi ani și o lună de închisoare pentru nerespectarea liberării condiționate. Alena Zhuk a fost responsabilă în mod direct de încălcări ale drepturilor omului cu privire la o persoană întrucât i-a refuzat lui Syarhei Kavalenka dreptul la un proces echitabil. Syarhei Kavalenka primise inițial o condamnare cu suspendare pentru arborarea la Vitsebsk a unui drapel istoric interzis, alb-roșu-alb, simbol al mișcării de opoziție. Pedeapsa ulterioară acordată de Alena Zhuk a fost disproporționat de aspră, având în vedere natura infracțiunii, și nu a corespuns Codului penal din Belarus. Acțiunile Alenei Zhuk au constituit o încălcare directă a angajamentelor internaționale ale Belarusului din domeniul drepturilor omului.

239.

Zhuk, Dzmitry Aliaksandravich

Zhuk, Dmitri Aleksandrovich

ЖУК, Дзмiтрый Аляксандравiч

ЖУК, Дмитрий

Data nașterii: 7.7.1970

Carte de identitate: 3070770A081PB7

Director general (CEO) agenția de presă de stat BELTA.

Îi revine răspunderea pentru prezentarea în mass-media a propagandei de stat, propagandă care a susținut și justificat represiunea împotriva opoziției politice și a societății civile din data de 19 decembrie 2010, inclusiv prin utilizarea unor informații falsificate.

240.

Zhukouskaia, Zhanna Aliakseeuna

(Zhukouskaya, Zhanna Aliakseyeuna)

Zhukovskaia, Zhanna Alekseevna

(Zhukovskaya, Zhanna Alekseyevna)

ЖУКОЎСКАЯ, Жанна Аляксееўна

ЖУКОВСКАЯ, Жанна Алексеевна

 

Judecătoare la Tribunalul raional Frunzenski din orașul Minsk.

A fost implicată direct în represiunea judiciară a persoanelor care au demonstrat pașnic la 19 decembrie 2010. La 20 decembrie 2010, i-a condamnat pe activiștii societății civile Iryna Yarashevich și Mikhail Yakavenka la respectiv 15 și 10 zile de închisoare. La 7 iulie 2011, l-a condamnat pe activistul societății civile Barys Sidareika la 10 zile de închisoare pentru participarea sa la un protest mut. Modul în care a instrumentat procesele a constituit o încălcare clară a Codului de procedură penală. A susținut utilizarea unor probe și a unor mărturii irelevante pentru persoanele acuzate.

241.

Zhukouski, Siarhei Kanstantsinavich

Zhukovski, Sergei Konstantinovich

ЖУКОЎСКI, Сяргей Канстанцiнавiч

ЖУКОВСКИЙ, Сергей Константинович

 

Procuror în cadrul Tribunalului raional Zavodskoi din Minsk, care a instrumentat cazul lui Khalip Irina, Martselev Sergei, Severinets Pavel, reprezentanți de seamă ai societății civile. Acuzarea prezentată de acesta a avut o motivare politică clară și evidentă și încalcă în mod clar Codul de procedură penală. Acuzațiile respective s-au întemeiat pe clasificarea incorectă a evenimentelor din 19 decembrie 2010 și nu au fost susținute cu dovezi, probe sau mărturii.

242.

Ziankevich, Valiantsina Mikalaeuna

(Zyankevich, Valyantsina Mikalayeuna)

Zenkevich, Valentina Nikolaevna

ЗЯНЬКЕВIЧ, Валянцiна Мiкалаеўна

ЗЕНЬКЕВИЧ, Валентина Николаевна

 

Judecătoare la tribunalul raional Leninski din Minsk. În 2010, a aplicat amenzi sau a condamnat la închisoare următorii reprezentanți ai societății civile pentru protestele lor pașnice: a) 2010.12.20, Yarmolaw Yahor, 12 zile de închisoare; b) 2010.12.20, Palubok Alyaksandr, 15 zile de închisoare; c) 2010.12.20, Mikhalkin Zakhar, 10 zile de închisoare; d) 2010.10.20, Smalak Syarhey, 15 zile de închisoare; e) 2010.12.20, Vassilewski Alyaksandr, 15 zile de închisoare. A condamnat în mod repetat la închisoare și la plata unor amenzi considerabile persoanele implicate în proteste pașnice și, prin urmare, se face responsabilă de represiunea societății civile și a opoziției democratice din Belarus.

243.

Zimouski Aliaksandr Leanidavich

Zimovski, Aleksandr Leonidovich

ЎЗIМOЎCКI, Аляксандр Леанiдавiч

ЗИМОВСКИЙ, Александр Леонидович

Data nașterii: 10.1.1961

Locul nașterii: Germania (RDG)

Carte de identitate: 3100161A078PB5

Consilier media și fost președinte al Companiei de stat de radiodifuziune și televiziune. A fost principalul factor al propagandei regimului până în decembrie 2010, prin denigrarea sistematică a opoziției și prin justificarea încălcărilor grosiere ale drepturilor omului și a reprimării recurente a opoziției și societății civile în Belarus.


B.   Entități menționate la articolul 4 alineatul (1)

 

Denumire

Transcriere din ortografia belarusă

Transcriere din ortografia rusă

Denumire

(ortografia belarusă)

Denumire

(ortografia rusă)

Informații de identificare

Motivele înscrierii pe liste

1.

Beltechexport

 

‘ЗАО Белтехзкспорт’

Republica Belarus, 220012, Minsk, Nezavisimost ave., 86-B

Tel: (+375 17) 263 – 63-83,

Fax: (+375 17) 263 – 90-12

Entitate deținută anterior de Vladimir Peftiyev. Acționarul său majoritar este Dmitry Gurinovich, fostul consilier al dlui Peftiyev în Velcom. Beltechexport beneficiază de pe urma regimului ca principal exportator de arme și echipamente militare deținute de stat sau produse de companii deținute de stat. Sprijină regimul Lukașenko și furnizează venituri acestuia prin vânzările sale de arme.

2.

Sport-Pari

 

‘ЗАО Спорт-пари’ (оператор республиканс-кой лотереи)

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev, prin entitățile sale Business Network și BT Telecommunications. Sport-Pari este controlată de Peftiyev împreună cu Dzmitry Aliaksandravich Lukashenka, prin controlul acestuia din urmă asupra clubului sportiv al președintelui, care deține un pachet majoritar de acțiuni, obligatoriu și aflat în proprietatea statului, la Sport-Pari.

3.

Private Unitary Enterprise (PUE) BT Telecommunications

 

частное унитарное предприятие ЧУП ‘БТ Телекоммуникации’

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

4.

LLC Delovaya Set

ООО Деловая сеть

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

5.

CJSC Sistema investicii i inovacii

ЗАО Системы инвестиций и инноваций

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

6.

PUC Sen-Ko

ЧУП Сен-Ко

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

7.

PUC BT Invest

ЧУП БТ Инвест

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

8.

Societatea de spirtoase și vodcă Aquadiv

Малиновщизненский спиртоводочный завод Аквадив

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

9.

Beltekh Holding

Белтех Холдинг

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

10.

Spetspriborservice

Спецприборсервис

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

11.

Tekhnosoyuzpribor

Техносоюзприбор

 

 

Entitate controlată de Vladimir Peftiyev.

12.

LLC Triple

ООО ТРАЙПЛ

 

Strada Pobediteley 51/2, Camera 15 220035 Minsk

Республика Беларусь, 220035 Минск, проспект Победителей, дом 51, корпус 2, помещение 15

Holding al lui Iury Chyzh. Iury Chyzh oferă sprijin financiar regimului Lukașenko, în special prin holdingul său LLC Triple.

13.

JLLC Neftekhimtrading

СООО НефтеХимТрейдинг

 

Înregistrată în 2002, Minsk

Filială a LLC Triple.

14.

CJSC Askargoterminal

ЗАО Аскарготерминал

 

 

Filială a LLC Triple.

15.

LLC Triple Metal Trade

ООО Трайплметаллтрейд

 

 

Filială a LLC Triple.

16.

JSC Berezovsky KSI

ОАО Березовский комбинат силикатных изделий

 

 

Filială a LLC Triple.

17.

JV LLC Triple-Techno

СП ООО Трайпл- Техно

 

 

Filială a LLC Triple.

18.

JLLC Variant

СООО Вариант

 

 

Filială a LLC Triple.

19.

JLLC Triple-Dekor

СООО Трайпл- Декор

 

 

Filială a LLC Triple.

20.

JCJSC QuartzMelProm

СЗАО Кварцмелпром

 

 

Filială a LLC Triple.

21.

JCJSC Altersolutions

СЗАО Альтерсолюшнс

 

 

Filială a LLC Triple.

22.

JCJSC Prostoremarket

СЗАО Простомаркет

 

 

Filială a LLC Triple.

23.

JLLC AquaTriple

СП ООО Акватрайпл

 

 

Filială a LLC Triple.

24.

LLC Rakowski browar

ООО Ракаўскi бровар

 

 

Filială a LLC Triple.

25.

MSSFC Logoysk

ГСОК Логойск

 

 

Filială a LLC Triple.

26.

Triple-Agro ACC

Трайпл-Агро

 

 

Filială a LLC Triple.

27.

CJSC Dinamo- Minsk

ЗАО ФК Динамо- Минск

 

 

Filială a LLC Triple.

28.

JLLC Triplepharm

СООО Трайплфарм

 

 

Filială a LLC Triple.

29.

LLC Triple-Veles

ООО Трайпл-Велес

 

 

Filială a LLC Triple.

30.

Univest-M

Юнивест

 

 

Entitate controlată de Anatoly Ternavsky

31.

FLLC Unis Oil

ИООО Юнис Ойл

 

 

Filială a Univest-M.

32.

JLLC UnivestStroyInvest

СООО ЮнивестСтройИнвест

 

 

Filială a Univest-M.


Top