Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R0211

Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească

OJ L 65, 11.3.2011, p. 1–22 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 20 Volume 001 P. 31 - 52

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/211/oj

11.3.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 65/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 211/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 16 februarie 2011

privind inițiativa cetățenească

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 24 primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

întrucât:

(1)

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) consolidează cetățenia Uniunii și îmbunătățește în continuare funcționarea democratică a Uniunii prevăzând, printre altele, că fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii prin intermediul unei inițiative cetățenești europene. Această procedură conferă cetățenilor posibilitatea de a contacta direct Comisia prezentându-i o cerere prin care aceasta este invitată să prezinte o propunere de act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, această procedură fiind similară cu dreptul conferit Parlamentului European în temeiul articolului 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cu dreptul conferit Consiliului în temeiul articolului 241 din TFUE.

(2)

Procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească ar trebui să fie clare, simple, accesibile și proporționale cu natura inițiativei cetățenești, astfel încât să încurajeze participarea cetățenilor și să mărească accesibilitatea Uniunii. Aceste proceduri ar trebui să asigure un echilibru judicios între drepturi și obligații.

(3)

Acestea ar trebui să garanteze, de asemenea, că cetățenii Uniunii sunt supuși unor condiții similare atunci când sprijină o inițiativă cetățenească, indiferent de statul membru din care provin.

(4)

La cerere, Comisia ar trebui să ofere cetățenilor informații și consiliere informală cu privire la inițiativele cetățenești, în special în legătură cu criteriile de înregistrare.

(5)

Este necesar să se stabilească numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetățenii. Pentru a se asigura că o inițiativă cetățenească este reprezentativă pentru un interes al Uniunii, asigurând totodată faptul că instrumentul în cauză rămâne ușor de utilizat, acest număr ar trebui stabilit la un sfert din statele membre.

(6)

În acest scop, este de asemenea oportună stabilirea numărului minim de semnatari provenind din fiecare dintre aceste state membre. Pentru a se asigura condiții similare pentru cetățenii care sprijină o inițiativă cetățenească, aceste numere minime ar trebui să fie degresiv proporționale. Din motive de claritate, aceste numere minime ar trebui stabilite pentru fiecare stat membru într-o anexă la prezentul regulament. Numărul minim al semnatarilor necesar în fiecare stat membru ar trebui să corespundă numărului membrilor Parlamentului European aleși în fiecare stat membru, înmulțit cu 750. Comisia ar trebui împuternicită să modifice respectiva anexă pentru a reflecta eventuale modificări intervenite în componența Parlamentului European.

(7)

Este oportun să se stabilească o vârstă minimă necesară pentru sprijinirea unei inițiative cetățenești. Aceasta ar trebui să fie vârsta la care cetățenii au dreptul de vot în alegerile pentru Parlamentul European.

(8)

Pentru a asigura bunul mers al unei inițiative cetățenești este necesară o minimă structură de organizare. Aceasta ar trebui să se constituie sub forma unui comitet al cetățenilor, alcătuit din persoane fizice (organizatorii) care provin din cel puțin șapte state membre diferite, pentru a încuraja promovarea unor chestiuni de anvergură europeană și a stimula reflecția asupra acestora. Din rațiuni de transparență și de fluiditate și eficiență a comunicării, comitetul cetățenilor ar trebui să desemneze reprezentanți care să facă legătura între comitet și instituțiile Uniunii pe durata procedurii.

(9)

Entitățile, în special organizațiile care contribuie, în temeiul tratatelor, la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii, ar trebui să fie în măsură să promoveze o inițiativă cetățenească, cu condiția de a face acest lucru în condiții de deplină transparență.

(10)

Pentru a se asigura coerența și transparența în legătură cu inițiativele propuse de cetățeni și pentru a se evita colectarea de semnături pentru o propunere de inițiativă cetățenească ce nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezentul regulament, ar trebui să fie obligatorie înregistrarea unor astfel de inițiative pe o pagină de internet pusă la dispoziție de Comisie înainte de colectarea de la cetățeni a declarațiilor de susținere necesare. Toate propunerile de inițiative cetățenești ce îndeplinesc condițiile stabilite în prezentul regulament ar trebui înregistrate de Comisie. Comisia ar trebui să efectueze înregistrarea în conformitate cu principiile generale ale bunei administrări.

(11)

După înregistrarea propunerii de inițiativă cetățenească, organizatorii pot colecta declarațiile de susținere din partea cetățenilor.

(12)

Este oportun să se includă formularul de declarație de susținere într-o anexă la prezentul regulament, precizând datele necesare pentru efectuarea verificărilor de către statele membre. Comisia ar trebui împuternicită să modifice anexa respectivă în conformitate cu articolul 290 din TFUE, ținând seama de informațiile transmise de statele membre.

(13)

Cu respectarea în mod corespunzător a principiului că datele personale trebuie să fie adecvate, pertinente și să nu fie excesive în raport cu scopul în care sunt colectate, se impune prezentarea de către semnatarii unei propuneri de inițiativă cetățenească a datelor personale, inclusiv, după caz, a unui număr de identificare personal sau a numărului unui document de identificare personal, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a permite verificarea de către statele membre a declarațiilor de susținere în conformitate cu legislația și cu practica internă.

(14)

Pentru a folosi corespunzător tehnologia modernă ca instrument al democrației participative, este oportun să se prevadă ca declarațiile de susținere să fie colectate atât online, cât și pe suport de hârtie. Sistemele de colectare online ar trebui să conțină elemente de securitate adecvate pentru a asigura, printre altele, colectarea și stocarea în siguranță a datelor. În acest scop, Comisia ar trebui să stabilească specificațiile tehnice detaliate pentru sistemele de colectare online.

(15)

Este oportun ca statele membre să verifice conformitatea sistemelor de colectare online cu cerințele prezentului regulament înaintea colectării declarațiilor de susținere.

(16)

Comisia ar trebui să pună la dispoziție un software cu sursă deschisă care să conțină elementele tehnice și de securitate relevante în vederea respectării dispozițiilor prezentului regulament în ceea ce privește sistemele de colectare online.

(17)

Este oportun să se asigure faptul că declarațiile de susținere a unei propuneri de inițiativă cetățenească sunt colectate într-un anumit termen. Pentru a se asigura că inițiativele propuse de cetățeni rămân relevante, ținând totodată seama de complexitatea colectării declarațiilor de susținere în întreaga Uniune, termenul respectiv nu ar trebui să depășească 12 luni de la data înregistrării propunerii de inițiativă cetățenească.

(18)

Este oportun să se prevadă că, atunci când o inițiativă cetățenească a primit declarațiile de susținere necesare din partea semnatarilor, fiecare stat membru ar trebui să fie răspunzător pentru verificarea și certificarea declarațiilor de susținere colectate de la semnatarii provenind din statul membru respectiv. Ținând seama de necesitatea de a limita sarcina administrativă a statelor membre, acestea ar trebui, într-o perioadă de trei luni de la primirea unei cereri de certificare, să efectueze verificările respective pe baza unor controale adecvate, care se pot întemeia pe verificări aleatorii, și să prezinte un document care să certifice numărul de declarații de susținere valabile care au fost primite.

(19)

Organizatorii ar trebui să se asigure că toate condițiile relevante stabilite în prezentul regulament sunt îndeplinite înainte ca o inițiativă cetățenească să fie prezentată Comisiei.

(20)

Comisia ar trebui să examineze o inițiativă cetățenească și să-și prezinte concluziile juridice și politice separat. De asemenea, Comisia ar trebui să comunice în termen de trei luni acțiunile pe care intenționează să le întreprindă ca răspuns la inițiativa respectivă. Pentru a demonstra că o inițiativă cetățenească sprijinită de cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii și posibilul curs dat acesteia sunt examinate cu atenție, Comisia ar trebui să explice în mod clar, comprehensibil și detaliat motivele acțiunii pe care intenționează să o întreprindă, precum și motivele pentru care nu intenționează să întreprindă vreo acțiune, în cazul în care decide acest lucru. Atunci când Comisia primește o inițiativă cetățenească susținută de numărul necesar de semnături care îndeplinește toate celelalte cerințe din prezentul regulament, organizatorii ar trebui să aibă dreptul de a prezenta inițiativa respectivă în cadrul unei audieri publice la nivelul Uniunii.

(21)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (4) se aplică pe deplin prelucrării de date cu caracter personal efectuate în aplicarea prezentului regulament. În această privință, din rațiuni de securitate juridică, este oportun să se clarifice faptul că organizatorii unei inițiative cetățenești și autoritățile competente din statele membre sunt operatori de date în sensul Directivei 95/46/CE și să se specifice perioada maximă în care pot fi păstrate datele cu caracter personal colectate pentru o inițiativă cetățenească. În calitatea lor de operatori de date, organizatorii trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a respecta obligațiile care le revin în temeiul Directivei 95/46/CE, în special cele referitoare la legalitatea prelucrării, la securitatea activităților de prelucrare, la comunicarea de informații și la drepturile persoanei vizate de a avea acces la propriile date cu caracter personal, precum și de a obține corectarea sau ștergerea acestor date.

(22)

Dispozițiile prevăzute în capitolul III din Directiva 95/46/CE privind acțiunile în justiție, răspunderea și sancțiunile sunt pe deplin aplicabile în ceea ce privește prelucrarea datelor efectuată în aplicarea prezentului regulament. Organizatorii unei inițiative cetățenești ar trebui să fie răspunzători, în conformitate cu legislația internă aplicabilă, pentru orice prejudicii cauzate de ei. În plus, statele membre ar trebui să se asigure că organizatorii sunt supuși unor sancțiuni corespunzătoare în cazul încălcării prezentului regulament.

(23)

Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (5) este pe deplin aplicabil în cazul prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de către Comisie în aplicarea prezentului regulament.

(24)

Pentru a ține seama de necesitățile de adaptare în viitor, Comisia ar trebui împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE în scopul modificării anexelor la prezentul regulament. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.

(25)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament ar trebui adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (6).

(26)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 8, care prevede că orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc.

(27)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată și a adoptat un aviz (7),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește procedurile și condițiile necesare pentru o inițiativă cetățenească, astfel cum se prevede la articolul 11 din TUE și la articolul 24 din TFUE.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„inițiativa cetățenească” înseamnă o inițiativă prezentată Comisiei în conformitate cu prezentul regulament, prin care Comisia este invitată să prezinte, în limitele atribuțiilor sale, orice propunere corespunzătoare privind chestiuni pentru care cetățenii consideră că este necesar un act juridic al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, care a fost susținută de cel puțin un milion de semnatari eligibili provenind din cel puțin un sfert din toate statele membre;

2.

„semnatari” înseamnă cetățeni ai Uniunii care au sprijinit o anumită inițiativă cetățenească prin completarea unui formular de declarație de susținere a inițiativei respective;

3.

„organizatori” înseamnă persoanele fizice care formează un comitet al cetățenilor responsabil de pregătirea unei inițiative cetățenești și de prezentarea acesteia Comisiei.

Articolul 3

Cerințe privind organizatorii și semnatarii

(1)   Organizatorii sunt cetățeni ai Uniunii ce au împlinit vârsta care le conferă drept de vot în alegerile pentru Parlamentul European.

(2)   Organizatorii constituie un comitet al cetățenilor compus din cel puțin șapte persoane care își au reședința în cel puțin șapte state membre diferite.

Organizatorii desemnează un reprezentant și un supleant (denumiți în continuare „persoanele de contact”), care asigură legătura între comitetul cetățenilor și instituțiile Uniunii pe parcursul procedurii și care sunt împuterniciți să se exprime și să acționeze în numele comitetului cetățenilor.

Organizatorii care sunt membri ai Parlamentului European nu sunt socotiți în scopul atingerii numărului minim necesar pentru a forma un comitet al cetățenilor.

În scopul înregistrării unei propuneri de inițiativă cetățenească, în conformitate cu articolul 4, Comisia examinează numai informațiile referitoare la cei șapte membri ai comitetului cetățenilor care sunt necesari pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol și la prezentul alineat.

(3)   Comisia poate solicita organizatorilor să furnizeze dovezi corespunzătoare cu privire la îndeplinirea cerințelor prevăzute la alineatele (1) și (2).

(4)   Pentru a fi eligibili să susțină o inițiativă cetățenească, semnatarii trebuie să fie cetățeni ai Uniunii și să fi împlinit vârsta care le conferă dreptul de vot în alegerile pentru Parlamentul European.

Articolul 4

Înregistrarea unei propuneri de inițiativă cetățenească

(1)   Înainte de a începe colectarea declarațiilor de susținere de la semnatarii unei propuneri de inițiativă cetățenească, organizatorii trebuie să înregistreze propunerea în registrul Comisiei, furnizând informațiile stabilite în anexa II, în special în ceea ce privește obiectul și obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească.

Informațiile respective sunt furnizate în una dintre limbile oficiale ale Uniunii, într-un registru online pus la dispoziție de Comisie în acest scop (denumit în continuare „registrul”).

Organizatorii furnizează, pentru registru și, atunci când este cazul, pe pagina lor de internet, informații actualizate periodic cu privire la sursele de susținere și de finanțare a propunerii de inițiativă cetățenească.

După ce înregistrarea este confirmată în conformitate cu alineatul (2), organizatorii pot prezenta propunerea de inițiativă cetățenească în alte limbi oficiale ale Uniunii, pentru a fi inclusă în registru. Traducerea în alte limbi oficiale ale Uniunii a propunerii de inițiativă cetățenească intră în responsabilitatea organizatorilor.

Comisia stabilește un punct de contact care să ofere informații și asistență.

(2)   În termen de două luni de la primirea informațiilor menționate în anexa II, Comisia înregistrează propunerea de inițiativă cetățenească cu un număr de înregistrare unic și trimite o confirmare organizatorilor, cu condiția să fie îndeplinite următoarele cerințe:

(a)

comitetul cetățenilor a fost constituit și au fost desemnate persoanele de contact în conformitate cu articolul 3 alineatul (2);

(b)

propunerea de inițiativă cetățenească nu se află vădit în afara sferei de competență a Comisiei în ceea ce privește prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor;

(c)

propunerea de inițiativă cetățenească nu este vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie; și

(d)

propunerea de inițiativă cetățenească nu contravine vădit valorilor Uniunii, prevăzute la articolul 2 din TUE.

(3)   Comisia refuză înregistrarea dacă nu sunt îndeplinite condițiile stabilite la alineatul (2).

În cazul în care refuză înregistrarea unei propuneri de inițiativă cetățenească, Comisia informează organizatorii cu privire la motivele refuzului și la toate căile de atac judiciare și extrajudiciare pe care le au la dispoziție aceștia.

(4)   O propunere de inițiativă cetățenească ce a fost înregistrată se publică în registru. Fără a aduce atingere drepturilor pe care le au în temeiul Regulamentului (CE) nr. 45/2001, persoanele vizate au dreptul de a cere ștergerea datelor lor cu caracter personal din registru după expirarea unui termen de doi ani de la data înregistrării unei propuneri de inițiativă cetățenească.

(5)   În orice moment înaintea prezentării declarațiilor de susținere în conformitate cu articolul 8, organizatorii pot retrage o propunere de inițiativă cetățenească ce a fost înregistrată. În acest caz, se introduce în registru o mențiune în acest sens.

Articolul 5

Proceduri și condiții pentru colectarea declarațiilor de susținere

(1)   Organizatorii sunt responsabili pentru colectarea de la semnatari a declarațiilor de susținere a unei propuneri de inițiativă cetățenească, ce a fost înregistrată în conformitate cu articolul 4.

Doar formularele care sunt conforme cu modelele prezentate în anexa III și care sunt în una dintre versiunile lingvistice incluse în registru pentru propunerea de inițiativă cetățenească în cauză pot fi utilizate pentru colectarea declarațiilor de susținere. Organizatorii completează formularele potrivit indicaților prezentate în anexa III înainte de a începe să colecteze declarațiile de susținere de la semnatari. Informațiile prezentate în formulare trebuie să corespundă informațiilor menționate în registru.

(2)   Organizatorii pot colecta declarații de susținere pe suport de hârtie sau în format electronic. Atunci când declarațiile de susținere sunt colectate online, se aplică articolul 6.

În scopul prezentului regulament, declarațiile de susținere care sunt semnate electronic utilizându-se o semnătură electronică avansată, în sensul Directivei 1999/93/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice (8), sunt tratate în același mod ca declarațiile de susținere pe suport de hârtie.

(3)   Semnatarii trebuie să completeze formularele de declarații de susținere puse la dispoziție de către organizatori. Aceștia indică numai datele cu caracter personal care sunt necesare pentru verificarea de către statele membre, astfel cum se prevede în anexa III.

Semnatarii pot susține numai o singură dată o anumită propunere de inițiativă cetățenească.

(4)   Statele membre transmit Comisiei orice modificări referitoare la informațiile prevăzute în anexa III. Ținând seama de aceste modificări, Comisia poate adopta modificări la anexa III prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 17 și sub rezerva respectării condițiilor de la articolele 18 și 19.

(5)   Toate declarațiile de susținere se colectează după data de înregistrare a propunerii de inițiativă cetățenească și în termen de cel mult 12 luni.

După acest termen, în registru se indică faptul că perioada a expirat și, dacă este cazul, faptul că nu a fost colectat numărul necesar de declarații de susținere.

Articolul 6

Sisteme de colectare online

(1)   Atunci când declarațiile de susținere sunt colectate online, datele obținute prin sistemul de colectare online se stochează pe teritoriul unui stat membru.

Sistemul de colectare online se certifică, în conformitate cu alineatul (3), în statul membru în care vor fi stocate datele obținute prin sistemul de colectare online. Organizatorii pot utiliza un singur sistem de colectare online în scopul colectării declarațiilor de susținere în mai multe sau în toate statele membre.

Modelele de declarație de susținere pot fi adaptate în scopul colectării online.

(2)   Organizatorii se asigură că sistemul de colectare online utilizat în scopul colectării declarațiilor de susținere respectă dispozițiile prevăzute la alineatul (4).

Înainte de a începe să colecteze declarațiile de susținere, organizatorii îi solicită autorității competente din statul membru relevant să certifice faptul că sistemul de colectare online utilizat în scopul respectiv respectă dispozițiile alineatului (4).

Organizatorii pot începe colectarea declarațiilor de susținere prin intermediul sistemului de colectare online numai după obținerea certificatului menționat la alineatul (3). Organizatorii pun la dispoziția publicului o copie a respectivului certificat pe pagina de internet utilizată pentru sistemul de colectare online.

Până la 1 ianuarie 2012, Comisia dezvoltă și întreține un program cu sursă deschisă care să conțină elementele tehnice și de securitate relevante în vederea respectării dispozițiilor prezentului regulament privind sistemele de colectare online. Programul în cauză este pus la dispoziție gratuit.

(3)   Atunci când sistemul de colectare online este conform cu dispozițiile alineatului (4), autoritatea competentă relevantă eliberează, în termen de o lună, un certificat în acest sens conform cu modelul prezentat în anexa IV.

Statele membre recunosc certificatele eliberate de autoritățile competente din alte state membre.

(4)   Sistemele de colectare online trebuie să dispună de elementele tehnice și de securitate adecvate pentru a asigura faptul că:

(a)

numai persoanele fizice pot depune un formular de declarație de susținere online;

(b)

datele furnizate online sunt colectate și stocate în siguranță pentru a se asigura, printre altele, că acestea nu pot fi modificate sau utilizate în orice alt scop decât cel indicat, și anume susținerea unei anumite inițiative cetățenești, și pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii accidentale, modificării, divulgării neautorizate sau accesului neautorizat;

(c)

sistemul poate genera formulare de declarații de susținere într-o formă care să respecte modelele prevăzute în anexa III, pentru a permite verificarea de către statele membre în conformitate cu articolul 8 alineatul (2).

(5)   Până la 1 ianuarie 2012, Comisia adoptă specificațiile tehnice de punere în aplicare a alineatului (4), în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 20 alineatul (2).

Articolul 7

Numărul minim de semnatari pentru fiecare stat membru

(1)   Semnatarii unei inițiative cetățenești trebuie să provină din cel puțin un sfert din statele membre.

(2)   În cel puțin un sfert din statele membre, semnatarii trebuie să reprezinte cel puțin numărul minim de cetățeni prevăzut în anexa I în momentul înregistrării propunerii de inițiativă cetățenească. Aceste numere minime corespund numărului membrilor Parlamentului European aleși în fiecare stat membru, înmulțit cu 750.

(3)   Comisia adoptă, prin acte delegate, în conformitate cu articolul 17 și cu respectarea condițiilor prevăzute la articolele 18 și 19, modificările corespunzătoare ale anexei I pentru a reflecta eventuale modificări intervenite în componența Parlamentului European.

(4)   Se consideră că semnatarii provin din statul membru responsabil cu verificarea declarațiilor de susținere ale acestora, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf.

Articolul 8

Verificarea și certificarea de către statele membre a declarațiilor de susținere

(1)   După colectarea de la semnatari a declarațiilor de susținere necesare, în conformitate cu articolele 5 și 7, organizatorii prezintă declarațiile de susținere, pe suport de hârtie sau în format electronic, autorităților competente relevante menționate la articolul 15 spre verificare și certificare. În acest scop, organizatorii utilizează formularul prezentat în anexa V și separă declarațiile de susținere colectate pe suport de hârtie, cele semnate electronic utilizând o semnătură electronică avansată și cele colectate prin intermediul unui sistem de colectare online.

Organizatorii prezintă declarațiile de susținere statului membru relevant, după cum urmează:

(a)

statului membru de reședință sau de cetățenie al semnatarului, astfel cum se precizează în anexa III partea C punctul 1; sau

(b)

statului membru care a emis numărul de identificare personal sau documentul de identificare personal indicat în declarația de susținere, astfel cum se precizează în anexa III partea C punctul 2.

(2)   În termen de cel mult trei luni de la primirea cererii, autoritățile competente verifică declarațiile de susținere depuse prin efectuarea unor controale corespunzătoare, în conformitate cu dreptul și practicile interne, după caz. Pe această bază, autoritățile respective eliberează organizatorilor un certificat conform cu modelul prezentat în anexa VI, care certifică numărul de declarații de susținere valabile pentru statul membru respectiv.

Nu se solicită autentificarea semnăturilor în scopul verificării declarațiilor de susținere.

(3)   Certificatul prevăzut la alineatul (2) se eliberează gratuit.

Articolul 9

Prezentarea unei inițiative cetățenești în atenția Comisiei

După obținerea certificatelor prevăzute la articolul 8 alineatul (2) și sub rezerva respectării tuturor procedurilor și condițiilor relevante prevăzute în prezentul regulament, organizatorii pot prezenta Comisiei inițiativa cetățenească, însoțită de informații cu privire la toate formele de sprijin și de finanțare primite pentru inițiativa în cauză. Aceste informații se publică în registru.

Cuantumul sprijinului și finanțării primite din orice surse, dincolo de care trebuie furnizate informații, este identic cu cel stabilit în Regulamentul (CE) nr. 2004/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind statutul și finanțarea partidelor politice la nivel european (9).

În scopul prezentului articol, organizatorii utilizează formularul prezentat în anexa VII și depun formularul completat, însoțit de copii, pe suport de hârtie sau în format electronic, ale certificatelor prevăzute la articolul 8 alineatul (2).

Articolul 10

Procedura de examinare a unei inițiative cetățenești de către Comisie

(1)   La primirea unei inițiative cetățenești în conformitate cu articolul 9, Comisia:

(a)

publică fără întârziere inițiativa cetățenească în registru;

(b)

primește organizatorii la un nivel adecvat pentru a le permite să explice în detaliu chestiunile ridicate de inițiativa cetățenească;

(c)

în termen de trei luni, își prezintă într-o comunicare concluziile juridice și politice privind inițiativa cetățenească, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, dacă este cazul, și motivele acțiunilor sau ale refuzului de a acționa.

(2)   Comunicarea la care se face referire la alineatul (1) litera (c) se notifică organizatorilor, precum și Parlamentului European și Consiliului și se face publică.

Articolul 11

Audiere publică

Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) literele (a) și (b), organizatorilor li se acordă posibilitatea, în termenul stabilit la articolul 10 alineatul (1) litera (c), să prezinte inițiativa cetățenească în cadrul unei audieri publice. Comisia și Parlamentul European se asigură că audierea se organizează la Parlamentul European, dacă este cazul împreună cu alte instituții și organisme ale Uniunii care doresc să participe, precum și că reprezentarea Comisiei este realizată la nivelul corespunzător.

Articolul 12

Protecția datelor cu caracter personal

(1)   În prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu prezentul regulament, organizatorii unei inițiative cetățenești și autoritățile competente din statele membre se conformează dispozițiilor Directivei 95/46/CE și dispozițiilor naționale adoptate în temeiul acesteia.

(2)   În vederea prelucrării datelor cu caracter personal, organizatorii unei inițiative cetățenești și, respectiv, autoritățile competente desemnate în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) sunt considerați operatori de date în conformitate cu articolul 2 litera (d) din Directiva 95/46/CE.

(3)   Organizatorii se asigură că datele cu caracter personal colectate pentru o anumită inițiativă cetățenească nu sunt utilizate în alte scopuri decât cel indicat, de susținere a inițiativei respective, și distrug toate declarațiile de susținere primite în favoarea inițiativei în cauză și orice copie a acestora în termen de cel mult o lună de la prezentarea inițiativei respective Comisiei în conformitate cu articolul 9 sau în termen de 18 luni de la data de înregistrare a propunerii de inițiativă cetățenească, reținându-se termenul cel mai scurt.

(4)   Autoritatea competentă utilizează datele cu caracter personal pe care le primește pentru o anumită inițiativă cetățenească numai în scopul verificării declarațiilor de susținere în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) și distruge toate declarațiile de susținere și copiile acestora în termen de cel mult o lună de la eliberarea certificatului la care se face referire la articolul respectiv.

(5)   Declarațiile de susținere pentru o anumită inițiativă cetățenească și copiile acestora pot fi păstrate dincolo de termenele stabilite la alineatele (3) și (4) în cazul în care acest lucru este necesar pentru anumite proceduri juridice sau administrative referitoare la o propunere de inițiativă cetățenească. Organizatorii și autoritatea competentă distrug toate declarațiile de susținere și copiile acestora cel târziu în termen de o săptămână după data încheierii procedurilor în cauză prin hotărâre definitivă.

(6)   Organizatorii pun în aplicare măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii accidentale, modificării, divulgării neautorizate sau accesului neautorizat, în special atunci când prelucrarea presupune transmiterea datelor într-o rețea, precum și împotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegală.

Articolul 13

Răspundere

Organizatorii sunt răspunzători pentru orice prejudicii cauzate de ei în procesul de organizare a unei inițiative cetățenești, în conformitate cu legislația internă aplicabilă.

Articolul 14

Sancțiuni

(1)   Statele membre se asigură că organizatorii sunt supuși unor sancțiuni corespunzătoare pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și, în special, pentru:

(a)

declarații false date de organizatori;

(b)

utilizarea frauduloasă a datelor.

(2)   Sancțiunile menționate la alineatul (1) trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive.

Articolul 15

Autoritățile competente din statele membre

(1)   În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (3), statele membre desemnează autorități competente responsabile de eliberarea certificatelor menționate la articolul respectiv.

(2)   În scopul punerii în aplicare a articolului 8 alineatul (2), fiecare stat membru desemnează o autoritate competentă responsabilă de coordonarea procesului de verificare a declarațiilor de susținere și de eliberarea certificatelor menționate la articolul respectiv.

(3)   Cel târziu la 1 martie 2012, statele membre transmit Comisiei denumirile și adresele autorităților competente.

(4)   Comisia face publică lista autorităților competente.

Articolul 16

Modificarea anexelor

Comisia poate adopta, prin acte delegate în conformitate cu articolul 17 și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la articolele 18 și 19, modificări ale anexelor la prezentul regulament în limita sferei de aplicare a dispozițiilor relevante din prezentul regulament.

Articolul 17

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 16 este conferită Comisiei pentru o perioadă nedeterminată.

(2)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(3)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei sub rezerva respectării condițiilor prevăzute la articolele 18 și 19.

Articolul 18

Revocarea delegării de competențe

(1)   Delegarea de competențe menționată la articolul 16 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu.

(2)   Instituția care a inițiat o procedură internă pentru a decide dacă intenționează să revoce delegarea de competențe depune eforturi pentru informarea celeilalte instituții și a Comisiei într-un termen rezonabil înaintea adoptării unei decizii finale, indicând competențele delegate care ar putea face obiectul unei revocări, precum și posibilele motive de revocare.

(3)   Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte imediat sau de la o dată ulterioară, specificată în textul acesteia. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 19

Obiecțiuni la actele delegate

(1)   Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecțiuni la un act delegat în termen de două luni de la data notificării. La inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului, acest termen se prelungește cu două luni.

(2)   În cazul în care, la expirarea termenului menționat la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare la data prevăzută în dispozițiile acestuia.

Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și poate intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv, în cazul în care atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia cu privire la intenția lor de a nu formula obiecțiuni.

(3)   În cazul în care Parlamentul European sau Consiliul formulează obiecțiuni la un act delegat în termenul menționat la alineatul (1), acesta nu intră în vigoare. Instituția care formulează obiecțiuni prezintă motivele care au stat la baza acestora.

Articolul 20

Comitetul

(1)   În scopul punerii în aplicare a articolului 6 alineatul (5), Comisia este asistată de un comitet.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile articolului 8 din respectiva decizie.

Termenul prevăzut la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

Articolul 21

Notificarea dispozițiilor naționale

Fiecare stat membru notifică Comisiei dispozițiile specifice pe care le adoptă în vederea punerii în aplicare a prezentului regulament.

Comisia informează celelalte state membre cu privire la acestea.

Articolul 22

Revizuire

Până la 1 aprilie 2015 și, ulterior, la fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament.

Articolul 23

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică începând cu 1 aprilie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 16 februarie 2011.

Pentru Parlamentul European

Președintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Președintele

MARTONYI J.


(1)  JO C 44, 11.2.2011, p. 182.

(2)  JO C 267, 1.10.2010, p. 57.

(3)  Poziția Parlamentului European din 15 decembrie 2010 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 14 februarie 2011.

(4)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.

(5)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.

(6)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(7)  JO C 323, 30.11.2010, p. 1.

(8)  JO L 13, 19.1.2000, p. 12.

(9)  JO L 297, 15.11.2003, p. 1.


ANEXA I

NUMĂRUL MINIM DE SEMNATARI PENTRU FIECARE STAT MEMBRU

Belgia

16 500

Bulgaria

12 750

Republica Cehă

16 500

Danemarca

9 750

Germania

74 250

Estonia

4 500

Irlanda

9 000

Grecia

16 500

Spania

37 500

Franța

54 000

Italia

54 000

Cipru

4 500

Letonia

6 000

Lituania

9 000

Luxemburg

4 500

Ungaria

16 500

Malta

3 750

Țările de Jos

18 750

Austria

12 750

Polonia

37 500

Portugalia

16 500

România

24 750

Slovenia

5 250

Slovacia

9 750

Finlanda

9 750

Suedia

13 500

Regatul Unit

54 000


ANEXA II

INFORMAȚIILE NECESARE PENTRU ÎNREGISTRAREA UNEI PROPUNERI DE INIȚIATIVĂ CETĂȚENEASCĂ

Pentru a înregistra o propunere de inițiativă cetățenească în registrul online al Comisiei, trebuie furnizate următoarele informații:

1.

titlul inițiativei cetățenești propuse, în cel mult 100 de caractere;

2.

obiectul inițiativei, în cel mult 200 de caractere;

3.

o descriere a obiectivelor propunerii de inițiativă cetățenească pe baza căreia Comisia este invitată să acționeze, în cel mult 500 de caractere;

4.

dispozițiile tratatelor considerate relevante de către organizatori pentru acțiunea propusă;

5.

numele complete, adresele poștale, cetățeniile și datele de naștere ale celor șapte membri ai comitetului cetățenilor, precizând reprezentantul și supleantul său, precum și adresele lor de e-mail (1);

6.

toate sursele de sprijin și de finanțare ale propunerii de inițiativă cetățenească la momentul înregistrării (1).

Organizatorii pot furniza, într-o anexă, informații mai detaliate privind obiectul, obiectivele și contextul propunerii de inițiativă cetățenească. De asemenea, organizatorii pot pune la dispoziție un proiect de act juridic, dacă doresc.


(1)  Declarație de confidențialitate: În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date, persoanele vizate sunt informate că aceste date cu caracter personal sunt compilate de Comisie în scopul procedurii aferente propunerii de inițiativă cetățenească. În registrul online al Comisiei sunt puse la dispoziția publicului numai numele complete ale organizatorilor, adresele de e-mail ale persoanelor de contact și informațiile referitoare la sursele de sprijin și de finanțare. Persoanele vizate au dreptul să se opună publicării datelor lor cu caracter personal pe motive imperioase și legitime referitoare la situația lor specifică, să solicite rectificarea acestor date în orice moment și eliminarea acestora din registrul online al Comisiei după expirarea termenului de doi ani de la data înregistrării propunerii de inițiativă cetățenească.


ANEXA III

Image

Image

Image

Image

PARTEA C

1.

Lista statelor membre în care nu este necesar să se prezinte un număr de identificare personal/numărul unui document de identificare personal (formularul de declarație de susținere – partea A):

Stat membru

Semnatari a căror declarație de susținere urmează să fie trimisă statului membru în cauză

Belgia

persoanele cu reședința în Belgia

cetățeni belgieni cu reședința în afara țării, dacă și-au informat autoritățile naționale cu privire la locul lor de reședință

Danemarca

persoanele cu reședința în Danemarca

cetățeni danezi cu reședința în afara țării, dacă și-au informat autoritățile naționale cu privire la locul lor de reședință

Germania

persoanele cu reședința în Germania

cetățeni germani cu reședința în afara țării, dacă și-au informat autoritățile naționale cu privire la locul lor de reședință

Estonia

persoanele cu reședința în Estonia

cetățeni estonieni cu reședința în afara țării

Irlanda

persoanele cu reședința în Irlanda

Țările de Jos

persoanele cu reședința în Țările de Jos

Slovacia

persoanele cu reședința în Slovacia

cetățeni slovaci cu reședința în afara țării

Finlanda

persoanele cu reședința în Finlanda

cetățeni finlandezi cu reședința în afara țării

Regatul Unit

persoanele cu reședința în Regatul Unit

2.

Lista statelor membre în care este necesar să se indice unul dintre numerele de identificare personale/numărul unuia dintre documentele de identificare personale precizate mai jos, în formularul declarației de susținere – partea B:

 

BULGARIA

Единен граждански номер (număr personal)

 

REPUBLICA CEHĂ

Občanský průkaz (carte națională de identitate)

Cestovní pas (pașaport)

 

GRECIA

Δελτίο Αστυνομικής Ταυτότητας (carte de identitate)

Διαβατήριο (pașaport)

Βεβαίωση Εγγραφής Πολιτών Ε.Ε./Έγγραφο πιστοποίησης μόνιμης διαμονής πολίτη Ε.Ε. (certificat de domiciliu/certificat de domiciliu permanent)

 

SPANIA

Documento Nacional de Identidad (carte de identitate)

Pasaporte (pașaport)

 

FRANȚA

Passeport (pașaport)

Carte nationale d'identité (carte națională de identitate)

Titre de séjour (titlu de sejur)

Permis de conduire (permis de conducere)

Autre (altele):

Carte d’identité de parlementaire avec photographie, délivrée par le président d’une assemblée parlementaire (carte de identitate de parlamentar cu fotografie, emisă de președintele unei adunări parlamentare)

Carte d’identité d’élu local avec photographie, délivrée par le représentant de l’Etat (carte de identitate de ales local cu fotografie, emisă de reprezentantul statului);

Carte du combattant de couleur chamois ou tricolore (legitimație de veteran de culoare galbenă sau tricoloră)

Carte d’invalidité civile ou militaire avec photographie (legitimație de invaliditate civilă sau militară cu fotografie)

Carte d’identité de fonctionnaire de l’Etat avec photographie (carte de identitate de funcționar al statului cu fotografie)

Carte d’identité ou carte de circulation avec photographie, délivrée par les autorités militaires (carte de identitate sau permis de circulație cu fotografie, emise de autoritățile militare)

Permis de chasser avec photographie, délivré par le représentant de l’Etat (permis de vânătoare cu fotografie, emis de reprezentantul statului)

Livret ou carnet de circulation, délivré par le préfet en application de la loi no 69-3 du 3 janvier 1969 (legitimație sau permis de circulație, emise de prefect în aplicarea Legii nr. 69-3 din 3 ianuarie 1969)

Récépissé valant justification de l’identité, délivré en échange des pièces d’identité en cas de contrôle judiciaire, en application du neuvième alinéa (7o) de l’article 138 du code de procédure pénale [recipisă care servește ca dovadă de identitate, emisă în schimbul actelor de identitate în cazurile de supraveghere judiciară în temeiul alineatului (9) [după număr alineatul (7)] al articolului 138 din Codul de procedură penală]

Attestation de dépôt d’une demande de carte nationale d’identité ou de passeport, délivrée depuis moins de trois mois par une commune et comportant une photographie d’identité du demandeur authentifiée par un cachet de la commune (certificat de depunere a unei cereri pentru obținerea unei cărți naționale de identitate sau a unui pașaport, emis cu mai puțin de trei luni înainte de o autoritate locală și cuprinzând o fotografie a solicitantului certificată cu o ștampilă a autorității locale)

 

ITALIA

Passaporto (pașaport), inclusa l'indicazione dell'autorità di rilascio (indicând inclusiv autoritatea emitentă)

Carta di identità (carte de identitate), inclusa l'indicazione dell'autorità di rilascio (indicând inclusiv autoritatea emitentă)

 

CIPRU

Δελτίο Ταυτότητας (cartea de identitate a cetățeanului sau a rezidentului)

Διαβατήριο (pașaport)

 

LETONIA

Personas kods (număr de identificare personal)

 

LITUANIA

Asmens kodas (număr personal)

 

LUXEMBURG

Numéro d’identification national (numéro inscrit sur la carte d’identification de la Sécurité sociale) (număr de identificare național înscris în cartea de identificare eliberată de Securitatea socială)

 

UNGARIA

személyazonosító igazolvány (carte de identitate)

útlevél (pașaport)

személyi azonosító szám (személyi szám) (număr de identificare personal)

 

MALTA

Karta tal-Identità (carte de identitate)

 

AUSTRIA

Reisepass (pașaport)

Personalausweis (carte de identitate)

 

POLONIA

Numer ewidencyjny PESEL (număr de identificare PESEL)

 

PORTUGALIA

Bilhete de identidade (carte de identitate)

Passaporte (pașaport)

Cartăo de Cidadăo (carte de cetățean)

 

ROMÂNIA

carte de identitate

pașaport

certificat de înregistrare

carte de rezidență permanentă pentru cetățenii UE

cod numeric personal

 

SLOVENIA

Osebna izkaznica (carte de identitate)

Potni list (pașaport)

 

SUEDIA

Personnummer (număr de identificare personal) din cartea de identitate

Personnummer (număr de identificare personal) din pașaport.


ANEXA IV

CERTIFICAT DE CONFIRMARE A CONFORMITĂȚII UNUI SISTEM DE COLECTARE ONLINE CU REGULAMENTUL (UE) NR. 211/2011 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI DIN 16 FEBRUARIE 2011 PRIVIND INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ

… (denumirea autorității competente) din … (statul membru) certifică prin prezenta că sistemul de colectare online … (adresa de internet) utilizat pentru colectarea declarațiilor de susținere pentru … (titlul propunerii de inițiativă cetățenească) este conform cu dispozițiile relevante din Regulamentul (UE) nr. 211/2011.

Data, semnătura și parafa oficială a autorității competente:


ANEXA V

FORMULAR DE PREZENTARE A DECLARAȚIILOR DE SUSȚINERE ÎN ATENȚIA AUTORITĂȚILOR COMPETENTE DIN STATELE MEMBRE

1.

Numele complete, adresele poștale și adresele de e-mail ale persoanelor de contact:

2.

Titlul propunerii de inițiativă cetățenească:

3.

Numărul de înregistrare atribuit de Comisie:

4.

Data înregistrării:

5.

Numărul de semnatari provenind din (numele statului membru):

6.

Anexe:

[Includeți toate declarațiile de susținere din partea semnatarilor, care urmează să fie verificate de statul membru corespunzător.

Dacă este cazul, includeți certificatul (certificatele) relevant(e) de conformitate a sistemului de colectare online cu Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească]

7.

Data și semnătura persoanelor de contact:


ANEXA VI

CERTIFICAT DE CONFIRMARE A NUMĂRULUI DE DECLARAȚII DE SUSȚINERE VALABILE COLECTATE PENTRU … (STATUL MEMBRU)

… (denumirea autorității competente) din … (statul membru), în urma efectuării verificărilor necesare prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească, certifică prin prezenta că … declarații de susținere pentru propunerea de inițiativă cetățenească cu numărul de înregistrare … sunt valabile în conformitate cu dispozițiile regulamentului respectiv.

Data, semnătura și parafa oficială a autorității competente:


ANEXA VII

FORMULAR DE PREZENTARE A UNEI INIȚIATIVE CETĂȚENEȘTI ÎN ATENȚIA COMISIEI

1.

Titlul inițiativei cetățenești:

2.

Numărul de înregistrare atribuit de Comisie:

3.

Data înregistrării:

4.

Numărul de declarații de susținere valabile primite (trebuie să fie cel puțin 1 milion):

5.

Numărul de semnatari certificat pentru fiecare stat membru:

 

BE

BG

CZ

DK

DE

EE

IE

EL

ES

FR

IT

CY

LV

LT

LU

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HU

MT

NL

AT

PL

PT

RO

SI

SK

FI

SE

UK

TOTAL

Numărul de semnatari

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6.

Numele complete, adresele poștale și adresele de e-mail ale persoanelor de contact (1):

7.

Precizați toate sursele de sprijin și finanțare pentru inițiativă, inclusiv valoarea contribuțiilor financiare în momentul prezentării (1):

8.

Declarăm prin prezenta că informațiile înscrise în prezentul formular sunt corecte.

Data și semnătura persoanelor de contact:

9.

Anexe:

(Includeți toate certificatele)


(1)  Declarație de confidențialitate: În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date, persoanele vizate sunt informate cu privire la faptul că aceste date cu caracter personal sunt compilate de Comisie în scopul procedurii aferente inițiativei cetățenești. În registrul online al Comisiei sunt puse la dispoziția publicului numai numele complete ale organizatorilor, adresele de e-mail ale persoanelor de contact și informațiile referitoare la sursele de sprijin și de finanțare. Persoanele vizate au dreptul să se opună la publicarea datelor lor cu caracter personal invocând motive imperioase și legitime referitoare la situația lor specifică și să solicite rectificarea acestor date în orice moment și eliminarea acestora din registrul online al Comisiei după expirarea termenului de doi ani de la data înregistrării propunerii de inițiativă cetățenească.


Top