Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32009R0216

Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind transmiterea statisticilor cu privire la capturile nominale de către statele membre care pescuiesc în alte zone decât Atlanticul de Nord (reformare) (Text cu relevanță pentru SEE)

OJ L 87, 31.3.2009, p. 1–41 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 04 Volume 007 P. 162 - 202

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2009/216/oj

31.3.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 87/1


REGULAMENTUL (CE) NR. 216/2009 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI

din 11 martie 2009

privind transmiterea statisticilor cu privire la capturile nominale de către statele membre care pescuiesc în alte zone decât Atlanticul de Nord (reformare)

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 285 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei,

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2597/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind transmiterea statisticilor cu privire la capturile nominale de către statele membre care pescuiesc în alte zone decât Atlanticul de Nord (2) a fost modificat în mod semnificativ şi în repetate rânduri (3). Din motive de claritate, ar trebui, cu ocazia realizării de noi modificări la respectivul regulament, să se procedeze la reformarea acestuia.

(2)

Comunitatea Europeană a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

(3)

Protocolul încheiat între Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Comunităţilor Europene prevede ca statisticile solicitate de FAO să fie furnizate de către Comisie.

(4)

În conformitate cu principiul subsidiarităţii, obiectivele acţiunii propuse pot fi atinse numai în baza unui act juridic comunitar, deoarece numai Comisia poate coordona armonizarea necesară a informaţiilor statistice la nivel comunitar, în timp ce culegerea statisticilor privind pescuitul şi infrastructura necesară pentru prelucrarea şi monitorizarea fiabilităţii acelor statistici sunt, în primul rând, responsabilitatea statelor membre.

(5)

Mai multe state membre au solicitat să comunice datele sub o formă sau pe un suport diferite de cele definite în anexa V (echivalentul chestionarelor Statlant).

(6)

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament se adoptă în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (4).

(7)

Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adapteze listele cu zone statistice de pescuit sau subdiviziuni ale acestora şi specii. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elementele neesenţiale ale prezentului regulament, acestea trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Fiecare stat membru transmite Comisiei datele referitoare la capturile nominale efectuate de navele înmatriculate în respectivul stat membru sau aflate sub pavilionul acestuia şi care pescuiesc în anumite zone, altele decât Atlanticul de Nord, luând în considerare în mod corespunzător Regulamentul (Euratom, CEE) nr. 1588/90 al Consiliului din 11 iunie 1990 privind transmiterea de date statistice confidenţiale Biroului Statistic al Comunităţilor Europene (5).

Datele referitoare la capturile nominale includ toate produsele pescăreşti debarcate sau transbordate pe mare, în orice formă, dar exclud cantităţile care, după capturare, sunt aruncate în mare, consumate la bord sau folosite ca momeală. Datele se înregistrează în echivalent de greutate în viu a cantităţilor debarcate sau transbordate, rotunjite la tona cea mai apropiată.

Articolul 2

(1)   Datele care trebuie furnizate se referă la capturile nominale din fiecare dintre principalele zone de pescuit şi subdiviziunile acestora enumerate în anexa I, descrise în anexa II şi definite în anexa III. Pentru fiecare zonă principală de pescuit, speciile pentru care se solicită date sunt enumerate în anexa IV.

(2)   Datele referitoare la fiecare an calendaristic sunt furnizate în termen de şase luni de la încheierea anului respectiv.

(3)   În cazul în care navele statului membru menţionate la articolul 1 nu au pescuit într-o zonă principală de pescuit pe parcursul anului calendaristic, statul membru informează Comisia despre aceasta. Cu toate acestea, în cazul în care pescuitul a fost realizat într-o zonă principală de pescuit, transmiterea datelor poate fi solicitată numai pentru combinaţiile de specie/subdiviziune pentru care au fost înregistrate capturile în perioada anuală a transmiterii.

(4)   Datele pentru speciile de importanţă scăzută capturate de navele unui stat membru nu trebuie să fie identificate individual în documentele de expediere, dar pot fi prezentate în formă agregată, cu condiţia ca greutatea produselor să nu depăşească 5 % din captura anuală totală din zona principală de pescuit în cauză.

(5)   Comisia poate modifica listele cu zone statistice de pescuit sau subdiviziuni ale acestora şi specii.

Măsurile respective, destinate să modifice elementele neesenţiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5 alineatul (2).

Articolul 3

Sub rezerva unor dispoziţii contrare adoptate în cadrul politicii comune de pescuit, un stat membru este autorizat să folosească tehnici de prelevare de probe pentru a obţine date despre capturile acelor părţi ale flotei pentru care obţinerea de date complete ar necesita o aplicare excesivă a procedurilor administrative. Detaliile referitoare la procedurile de prelevare de probe, împreună cu detaliile despre proporţia datelor totale obţinute cu ajutorul acestor tehnici, trebuie să fie incluse de către statul membru în raportul prezentat în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).

Articolul 4

Statele membre îşi îndeplinesc obligaţiile în conformitate cu articolele 1 şi 2 prin furnizarea datelor pe suport magnetic, în formatul prezentat în anexa V.

Statele membre pot transmite datele în formatul precizat în anexa VI.

Cu acordul prealabil al Comisiei, statele membre pot prezenta datele şi într-un alt format sau pe alt suport.

Articolul 5

(1)   Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru statistici agricole, instituit prin Decizia 72/279/CEE a Consiliului (6), denumit în continuare „Comitetul”.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4) şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din respectiva decizie.

Articolul 6

(1)   Până la 14 noiembrie 1996, statele membre prezintă Comisiei un raport detaliat privind metodele prin care se obţin datele despre capturi, cu precizarea gradului de reprezentativitate şi fiabilitate a datelor respective. Comisia elaborează o sinteză a acestor rapoarte pentru a fi dezbătută în cadrul Grupului de lucru competent al Comitetului.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la modificarea informaţiilor furnizate în conformitate cu alineatul (1), în termen de trei luni de la introducerea acestora.

(3)   Rapoartele metodologice, disponibilitatea datelor şi fiabilitatea datelor menţionate la alineatul (1), precum şi alte chestiuni pertinente, legate de aplicarea prezentului regulament, sunt examinate o dată pe an în cadrul Grupului de lucru competent al Comitetului.

Articolul 7

(1)   Regulamentul (CE) nr. 2597/95 se abrogă.

(2)   Trimiterile la regulamentul abrogat se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa VIII.

Articolul 8

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Strasbourg, 11 martie 2009.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

H.-G. PÖTTERING

Pentru Consiliu

Preşedintele

A. VONDRA


(1)  Avizul Parlamentului European din 17 iunie 2008 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 26 februarie 2009.

(2)  JO L 270, 13.11.1995, p. 1.

(3)  A se vedea anexa VII.

(4)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

(5)  JO L 151, 15.6.1990, p. 1.

(6)  JO L 179, 7.8.1972, p. 1.


ANEXA I

LISTA PRINCIPALELOR ZONE DE PESCUIT FAO ŞI SUBDIVIZIUNI ALE ACESTORA PENTRU CARE TREBUIE SĂ FIE TRANSMISE DATE

(Descrierea acestor zone şi subdiviziuni figurează în anexa II)

PARTEA CENTRALĂ ŞI DE EST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 34)

34.1.1.

Diviziunea coasta marocană

34.1.2.

Diviziunea Insulele Canare/Madeira

34.1.3.

Diviziunea coasta sahariană

34.2.

Subzona oceanică de nord

34.3.1.

Diviziunea coasta Capul Verde

34.3.2.

Diviziunea insulele Capul Verde

34.3.3.

Diviziunea Sherbro

34.3.4.

Diviziunea de vest Golful Guineea

34.3.5.

Diviziunea centrală Golful Guineea

34.3.6.

Diviziunea de sud Golful Guineea

34.4.1.

Diviziunea de sud-vest Golful Guineea

34.4.2.

Diviziunea oceanică de sud-vest

MAREA MEDITERANĂ ŞI MAREA NEAGRĂ (Zona principală de pescuit 37)

37.1.1.

Diviziunea Baleare

37.1.2.

Diviziunea Golful Leilor

37.1.3.

Diviziunea Sardinia

37.2.1.

Diviziunea Adriatică

37.2.2.

Diviziunea Ioniană

37.3.1.

Diviziunea Egee

37.3.2.

Diviziunea Levant

37.4.1.

Diviziunea Marea Marmara

37.4.2.

Diviziunea Marea Neagră

37.4.3.

Diviziunea Marea Azov

PARTEA DE SUD-VEST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 41)

41.1.1.

Diviziunea Amazon

41.1.2.

Diviziunea Natal

41.1.3.

Diviziunea Salvador

41.1.4.

Diviziunea oceanică de nord

41.2.1.

Diviziunea Santos

41.2.2.

Diviziunea Rio Grande

41.2.3.

Diviziunea Platense

41.2.4.

Diviziunea oceanică centrală

41.3.1.

Diviziunea Patagonia de nord

41.3.2.

Diviziunea Patagonia de sud

41.3.3.

Diviziunea oceanică de sud

PARTEA DE SUD-EST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 47)

47.1.1.

Diviziunea Capul Palmeirinhas

47.1.2.

Diviziunea Capul Salinas

47.1.3.

Diviziunea Cunene

47.1.4.

Diviziunea Capul Cross

47.1.5.

Diviziunea Orange River

47.1.6.

Diviziunea Capul Bunei Speranţe

47.2.1.

Diviziunea Agulhas de centru

47.2.2.

Diviziunea Agulhas de est

47.3.

Subzona oceanică de sud

47.4.

Subzona Tristan da Cunha

47.5.

Subzona Sfânta Elena şi Ascension

PARTEA DE VEST A OCEANULUI INDIAN (Zona principală de pescuit 51)

51.1.

Subzona Marea Roşie

51.2.

Subzona Golfului

51.3.

Subzona Marea Arabiei de vest

51.4.

Subzona Marea Arabiei de est, Laccadive şi Sri Lanka

51.5.

Subzona Somalia, Kenya şi Tanzania

51.6.

Subzona Madagascar şi Canalul Mozambic

51.7.

Subzona oceanică

51.8.1.

Diviziunea Marion-Edward

51.8.2.

Diviziunea Zambezi


ANEXA II

PARTEA CENTRALĂ ŞI DE EST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 34)

Anexa III A prezintă limitele şi subzonele, diviziunile şi subdiviziunile părţii centrale şi de est a Atlanticului [Zona principală de pescuit 34 (partea centrală şi de est a Atlanticului)]. O descriere a zonei şi a subzonelor, a diviziunilor şi a subdiviziunilor sale este prezentată în continuare. Partea centrală şi de est a Atlanticului cuprinde toate apele Atlanticului delimitate de o linie trasată după cum urmează:

de la un punct situat la cota maximă a apelor Africii de Nord la 5o36′ longitudine vestică pe direcţia sud-vest, urmând cota maximă a apelor de-a lungul acestei coaste până la un punct în Ponta do Padrão (6o04′36″ latitudine sudică şi 12o19′48″ longitudine estică); de acolo, de-a lungul unei loxodrome pe direcţia nord-vest până la un punct de la 6o00′ latitudine sudică şi 12o00′ longitudine estică; de acolo, spre vest de-a lungul paralelei de 6o00′ latitudine sudică până la 20o00′ longitudine vestică; de acolo, spre nord până la Ecuator; de acolo, spre vest până la 30o00′ longitudine vestică; de acolo, spre nord până la 5o00′ latitudine nordică; de acolo, spre vest până la 40o00′ longitudine vestică; de acolo, spre nord până la 36o00′ latitudine nordică; de acolo, spre est până la Punta Marroqui la 5o36′ longitudine vestică; de acolo, spre sud până la punctul de plecare de pe coasta africană.

Partea centrală şi de est a Atlanticului este subîmpărţită după cum urmează:

Subzona coasta de nord (Subzona 34.1)

(a)   Diviziunea coasta marocană (Diviziunea 34.1.1)

Ape situate între 36o00′ latitudine nordică şi 26o00′ latitudine nordică şi la estul liniei trasate spre sud de la 36o00′ latitudine nordică de-a lungul meridianului de 13o00′ longitudine vestică până la 29o00′ latitudine nordică şi de acolo pe direcţia sud-vest de-a lungul unei loxodrome până la un punct situat la 26o00′ latitudine nordică şi 16o00′ longitudine vestică.

(b)   Diviziunea Insulele Canare/Madeira (Diviziunea 34.1.2)

Ape situate între 36o00′ latitudine nordică şi 26o00′ latitudine nordică şi între 20o00′ longitudine vestică şi o linie trasată de la 36o00′ latitudine nordică de-a lungul meridianului de 13o00′ longitudine vestică până la 29o00′ latitudine nordică şi de acolo de-a lungul unei loxodrome până la un punct situat la 26o00′ latitudine nordică şi 16o00′ longitudine vestică.

(c)   Diviziunea coasta sahariană (Diviziunea 34.1.3)

Ape situate între 26o00′ latitudine nordică şi 19o00′ latitudine nordică şi la est de 20o00′ longitudine vestică.

Subzona oceanică de nord (Subzona 34.2)

Ape situate între 36o00′ latitudine nordică şi 20o00′ latitudine nordică şi între 40o00′ longitudine vestică şi 20o00′ longitudine vestică.

Subzona coasta de sud (Subzona 34.3)

(a)   Diviziunea coasta Capul Verde (Diviziunea 34.3.1)

Ape situate între 19o00′ şi 9o00′ latitudine nordică şi la est de 20o00′ longitudine vestică.

(b)   Diviziunea insulele Capul Verde (Diviziunea 34.3.2)

Ape situate între 20o00′ latitudine nordică şi 10o00′ latitudine nordică şi între 30o00′ longitudine vestică şi 20o00′ longitudine vestică.

(c)   Diviziunea Sherbro (Diviziunea 34.3.3)

Ape situate între 9o00′ latitudine nordică şi Ecuator şi între 20o00′ longitudine vestică şi 8o00′ longitudine vestică.

(d)   Diviziunea de vest Golful Guineea (Diviziunea 34.3.4)

Ape situate la nord de Ecuator şi între 8o00′ longitudine vestică şi 3o00′ longitudine estică.

(e)   Diviziunea centrală Golful Guineea (Diviziunea 34.3.5)

Ape situate la nord de Ecuator şi la est de 3o00′ longitudine estică.

(f)   Diviziunea de sud Golful Guineea (Diviziunea 34.3.6)

Ape situate între Ecuator şi 6o00′ latitudine sudică şi la est de 3o00′ longitudine estică. Această diviziune include de asemenea apele estuarului Congo situate la sud de 6o00′ latitudine sudică delimitate de o linie trasată de la un punct situat în Ponta do Padrão (6o04′36″ latitudine sudică şi 12o19′48″ longitudine estică) de-a lungul unei loxodrome pe direcţia nord-vest până la un punct situat la 6o00′ latitudine sudică şi 12o00′ longitudine estică şi de acolo spre est de-a lungul paralelei de 6o00′ latitudine sudică până la coasta africană şi apoi de-a lungul coastei africane până la punctul de plecare situat în Ponta do Padrão.

Subzona oceanică de sud (Subzona 34.4)

(a)   Diviziunea de sud-vest Golful Guineea (Diviziunea 34.4.1)

Ape situate între Ecuator şi 6o00′ latitudine sudică şi între 20o00′ longitudine vestică şi 3o00′ longitudine estică.

(b)   Diviziunea oceanică de sud-vest (Diviziunea 34.4.2)

Ape situate între 20o00′ latitudine nordică şi 5o00′ latitudine nordică şi între 40o00′ longitudine vestică şi 30o00′ longitudine vestică; ape situate între 10o00′ latitudine nordică şi Ecuator şi între 30o00′ longitudine vestică şi 20o00′ longitudine vestică.

MAREA MEDITERANĂ ŞI MAREA NEAGRĂ (Zona principală de pescuit 37)

Anexa III B prezintă limitele, subzonele şi diviziile Mării Mediterane şi Mării Negre (Zona principală de pescuit 37). O descriere a acestei zone şi a subdiviziunilor sale este prezentată în continuare.

Zona statistică a Mării Mediterane şi a Mării Negre cuprinde toate apele maritime din (a) Marea Mediterană; (b) Marea Marmara; (c) Marea Neagră şi (d) Marea Azov. Apele maritime includ lagunele cu apă salmastră şi toate celelalte zone în care predomină peştii şi alte organisme de origine marină. Limitele vestice şi sud-estice sunt stabilite după cum urmează:

(a)

limita de vest: o linie trasată spre sud de-a lungul meridianului de 5o36′ longitudine vestică de la Punta Marroqui până la coasta Africii;

(b)

limita sud-estică: intrarea de nord (mediteraneeană) a Canalului Suez.

SUBZONELE ŞI DIVIZIUNILE ZONEI STATISTICE MAREA MEDITERANĂ

Subzona Marea Mediterană de vest (Subzona 37.1) cuprinde următoarele diviziuni:

(a)   Baleare (Diviziunea 37.1.1)

Apele Mării Mediterane de vest delimitate de o linie care începe pe coasta Africii la frontiera algeriano-tunisiană mergând spre nord până la 38o00′ latitudine nordică; de acolo spre vest până la 8o00′ longitudine estică; de acolo spre nord până la 41o20′ latitudine nordică; de acolo spre vest de-a lungul unei loxodrome până la coasta continentală la capătul de est al frontierei dintre Franţa şi Spania; de acolo urmând coasta Spaniei până la Punta Marroqui; de acolo spre sud de-a lungul meridianului de 5o36′ longitudine vestică până la coasta Africii; de acolo urmând pe direcţia est coasta Africii până la punctul de plecare.

(b)   Golful Leilor (Diviziunea 37.1.2)

Apele Mării Mediterane de nord-vest delimitate de o linie care începe pe coasta continentală la capătul estic al frontierei dintre Franţa şi Spania mergând spre est de-a lungul unei loxodrome până la 8o00′ longitudine estică 41o20′ latitudine nordică; de acolo spre nord de-a lungul unei loxodrome până la coasta continentală la frontiera dintre Franţa şi Italia; de acolo urmând pe direcţia sud-vest coasta Franţei până la punctul de plecare.

(c)   Sardinia (Diviziunea 37.1.3)

Apele Mării Tireniere şi apele adiacente delimitate de o linie care începe pe coasta Africii la frontiera algeriano-tunisiană mergând spre nord până la 38o00′ latitudine nordică; de acolo spre vest până la 8o00′ longitudine estică; de acolo spre nord până la 41o20′ latitudine nordică; de acolo spre nord de-a lungul unei loxodrome spre coasta continentală la frontiera dintre Franţa şi Italia; de acolo urmând coasta Italiei până la 38o00′ latitudine nordică; de acolo spre vest de-a lungul paralelei de 38o00′ latitudine nordică până la coasta Siciliei; de acolo urmând coasta de nord a Siciliei spre Trapani; de acolo de-a lungul unei loxodrome spre Capul Bon; de acolo spre vest urmând coasta Tunisiei până la punctul de plecare.

Marea Mediterană centrală (Subzona 37.2) cuprinde următoarele diviziuni:

(a)   Marea Adriatică (Diviziunea 37.2.1)

Apele Mării Adriatice la nord de o linie care merge de la frontiera dintre Albania şi Muntenegru pe coasta de est a Mării Adriatice spre vest spre Capul Gargano pe coasta Italiei.

(b)   Marea Ioniană (Diviziunea 37.2.2)

Apele Mării Mediterane centrale şi apele adiacente delimitate de o linie care începe la 25o00′ longitudine estică pe coasta Africii de nord mergând spre nord până la 34o00′ latitudine nordică; de acolo spre vest până la 23o00′ longitudine estică; de acolo spre nord până la coasta Greciei; de acolo urmând coasta de vest a Greciei şi coasta Albaniei până la frontiera dintre Albania şi Muntenegru; de acolo spre vest până la Capul Gargano pe coasta Italiei; de acolo urmând coasta Italiei până la 38o00′ latitudine nordică; de acolo spre vest de-a lungul paralelei de 38o00′ latitudine nordică până la coasta Siciliei; de acolo urmând coasta nordică a Siciliei până la Trapani; de acolo de-a lungul unei loxodrome de la Trapani până la Capul Bon; de acolo spre est urmând coasta Africii de nord până la punctul de plecare.

Marea Mediterană de est (Subzona 37.3) cuprinde următoarele diviziuni:

(a)   Marea Egee (Diviziunea 37.3.1)

Apele Mării Egee şi apele adiacente delimitate de o linie care începe pe coasta de sud a Greciei la 23o00′ longitudine estică mergând spre sud până la 34o00′ latitudine nordică; de acolo spre est până la 29o00′ longitudine estică; de acolo spre nord până la coasta Turciei; de acolo urmând coasta de vest a Turciei până la Kum Kale; de acolo de-a lungul unei loxodrome mergând de la Kum Kale la Capul Hellas; de acolo urmând coastele Turciei şi Greciei până la punctul de plecare.

(b)   Levant (Diviziunea 37.3.2)

Apele Mării Mediterane la est de o linie care începe pe coasta Africii de nord la 25o00′ longitudine estică mergând spre nord până la 34o00′ latitudine nordică; de acolo spre est până la 29o00′ longitudine estică; de acolo spre nord până la coasta Turciei; de acolo urmând coastele Turciei şi ale altor ţări din Marea Mediterană de est până la punctul de plecare.

Marea Neagră (Subzona 37.4) cuprinde următoarele diviziuni:

(a)   Marea Marmara (Diviziunea 37.4.1)

Apele Mării Marmara delimitate la vest de o linie mergând de la Capul Hellas până la Kum Kale la intrarea în Dardanele; şi la est de o linie care traversează Bosforul de la Kumdere.

(b)   Marea Neagră (Diviziunea 37.4.2)

Apele Mării Negre şi apele adiacente delimitate la sud-vest de o linie care traversează Bosforul de la Kumdere şi delimitată la nord-est de o linie care porneşte de la Takil Point pe peninsula Kerch până la Panagija Point pe peninsula Taman.

(c)   Marea Azov (Diviziunea 37.4.3)

Apele Mării Azov la nord de o linie mergând de-a lungul intrării sudice a Strâmtorii Kerch, începând de la Takil Point la 45o06′ N şi 36o27′ E pe peninsula Kerch şi care traversează strâmtoarea până la Panagija Point la 45o08′ N şi 36o38′ E pe peninsula Taman.

PARTEA DE SUD-VEST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 41)

Anexa III C prezintă limitele şi subdiviziunile părţii de sud-vest a Atlanticului (Zona principală de pescuit 41).

O descriere a acestor zone este prezentată în continuare.

Partea de sud-vest a Atlanticului (Zona principală de pescuit 41) cuprinde apele delimitate de o linie care începe de la coasta Americii de Sud de-a lungul paralelei de 5o00′ latitudine nordică până la meridianul de 30o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la Ecuator; de acolo spre est până la meridianul de 20o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 50o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest până la meridianul de 50o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 60o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest până la meridianul de 67o16′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la punctul situat la 56o22′ S/67o16′ V; de acolo spre est de-a lungul liniei la 56o22′ S până la punctul de 65o43′ V; următoarea linie care uneşte punctele situate la 55o22′ S/65o43′ V, 55o11′ S/66o04′ V, 55o07′ S/66o25′ V; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Partea de sud-vest a Atlanticului cuprinde următoarele diviziuni:

Diviziunea Amazon (Diviziunea 41.1.1)

Toate apele delimitate de o linie care începe pe coasta Americii de Sud la 5o00′ latitudine nordică continuând de-a lungul acestei paralele până unde întâlneşte meridianul de 40o00′ longitudine vestică; de acolo până la punctul în care acest meridian intersectează coasta Braziliei; de acolo pe direcţia nord-vest de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea Natal (Diviziunea 41.1.2)

Ape delimitate de o linie care merge spre nord pornind de la un punct de pe coasta Braziliei, de-a lungul meridianului de 40o00′ longitudine vestică, până unde întâlneşte Ecuatorul; de acolo spre est de-a lungul Ecuatorului până la meridianul de 32o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 10o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest până unde paralela de 10o00′ latitudine sudică întâlneşte coasta Americii de Sud; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea Salvador (Diviziunea 41.1.3)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul de pe coasta Americii de Sud situat la 10o00′ latitudine sudică până unde aceasta întâlneşte meridianul de 35o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 20o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la coasta Americii de Sud; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea oceanică de nord (Diviziunea 41.1.4)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul situat la 5o00′ N/40o00′ V până la meridianul de 30o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la Ecuator; de acolo spre est până la meridianul de 20o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 20o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest până la meridianul de 35o00′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la paralela de 10o00′ latitudine sudică; de acolo spre est până la meridianul de 32o00′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la Ecuator; de acolo spre vest până la meridianul de 40o00′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la punctul de plecare.

Diviziunea Santos (Diviziunea 41.2.1)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul de pe coasta Americii de Sud situat la 20o00′ latitudine sudică până unde aceasta întâlneşte meridianul de 39o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 29o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la coasta Americii de Sud; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea Rio Grande (Diviziunea 41.2.2)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul de pe coasta Americii de Sud situat la 29o00′ latitudine sudică până unde aceasta întâlneşte meridianul de 45o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 34o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la coasta Americii de Sud; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea Platense (Diviziunea 41.2.3)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul de pe coasta Americii de Sud situat la 34o00′ latitudine sudică până unde aceasta întâlneşte meridianul de 50o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 40o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la coasta Americii de Sud; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea oceanică centrală (Diviziunea 41.2.4)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul situat la 20o00′ S/39o00′ V până la meridianul de 20o00′ latitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 40o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest până la meridianul de 50o00′ latitudine vestică; de acolo spre nord până la paralela de 34o00′ latitudine sudică; de acolo spre est până la meridianul de 45o00′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la paralela de 29o00′ latitudine sudică; de acolo spre est până la meridianul de 39o00′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la punctul de plecare.

Diviziunea Patagonia de nord (Diviziunea 41.3.1)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul de pe coasta Americii de Sud situat la 40o00′ latitudine sudică până unde aceasta întâlneşte meridianul de 50o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 48o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la coasta Americii de Sud; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea Patagonia de sud (Diviziunea 41.3.2)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul de pe coasta Americii de Sud situat la 48o00′ latitudine sudică până unde aceasta întâlneşte meridianul de 50o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 60o00′ latitudine sudică; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la meridianul de 67o16′ longitudine vestică; de acolo spre nord până la punctul situat la 56o22′ S/67o16′ V; de acolo urmând o loxodromă care uneşte punctele situate la 56o22′ S/65o43′ V; 55o22′ S/65o43′ V; 55o11′ S/66o04′ V; 55o07′ S/66o25′ V; de acolo pe direcţia nord de-a lungul coastei Americii de Sud până la punctul de plecare.

Diviziunea oceanică de sud (Diviziunea 41.3.3)

Ape delimitate de o linie care merge spre est pornind de la punctul situat la 40o00′ S/50o00′ V până la meridianul de 20o00′ longitudine vestică; de acolo spre sud până la paralela de 50o00′ latitudine sudică; de acolo spre nord până la punctul de plecare.

PARTEA DE SUD-EST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 47)

Anexa III D prezintă limitele şi subdiviziunile părţii de sud-est a Atlanticului. O descriere a zonei convenţiei ICSEAF este prezentată în continuare.

Partea de sud-est a Atlanticului (Zona principală de pescuit 47) cuprinde apele delimitate de o linie care începe într-un punct situat la 6o04′36″ latitudine sudică şi 12o19′48″ longitudine estică; de acolo pe direcţia nord-vest de-a lungul unei loxodrome până la un punct situat la intersecţia meridianului de 12o est cu paralela de 6o sud; de acolo spre vest de-a lungul acestei paralele până la meridianul de 20o vest; de acolo spre sud de-a lungul acestui meridian până la paralela de 50o sud, de acolo spre est de-a lungul acestei paralele până la meridianul de 30o est; de acolo spre nord de-a lungul acestui meridian până la coasta continentului african; de acolo pe direcţia vest de-a lungul acestei coaste până la punctul original de plecare.

Partea de sud-est a Atlanticului (Zona principală de pescuit 47) este subîmpărţită după cum urmează:

Subzona coasta de vest (Subzona 47.1)

(a)   Diviziunea Capul Palmeirinhas (Diviziunea 47.1.1)

Ape situate între 6o00′ latitudine sudică şi 10o00′ latitudine sudică şi la est de 10o00′ longitudine estică. Din această divizie sunt excluse apele estuarului Congo, adică apele situate la nord-est de linia trasată de la Ponta do Padrão (6o04′36″ S şi 12o19′48″ E) până la un punct situat la 6o00′ S şi 12o00′ E.

(b)   Diviziunea Capul Salinas (Diviziunea 47.1.2)

Ape situate între 10o00′ latitudine sudică şi 15o00′ latitudine sudică şi la est de 10o00′ longitudine estică.

(c)   Diviziunea Cunene (Diviziunea 47.1.3)

Ape situate între 15o00′ latitudine sudică şi 20o00′ latitudine sudică şi la est de 10o00′ longitudine estică.

(d)   Diviziunea Capul Cross (Diviziunea 47.1.4)

Ape situate între 20o00′ latitudine sudică şi 25o00′ latitudine sudică şi la est de 10o00′ longitudine estică.

(e)   Diviziunea Orange River (Diviziunea 47.1.5)

Ape situate între 25o00′ latitudine sudică şi 30o00′ latitudine sudică şi la est de 10o00′ longitudine estică.

(f)   Diviziunea Capul Bunei Speranţe (Diviziunea 47.1.6)

Ape situate între 30o00′ latitudine sudică şi 40o00′ latitudine sudică şi între 10o00′ longitudine estică şi 20o00′ longitudine estică.

Subzona coasta Agulhas (Subzona 47.2)

(a)   Diviziunea Agulhas de centru (Diviziunea 47.2.1)

Ape situate la nord de 40o00′ latitudine sudică şi între 20o00′ longitudine estică şi 25o00′ longitudine estică.

(b)   Diviziunea Agulhas de est (Diviziunea 47.2.2)

Ape situate la nord de 40o00′ latitudine sudică şi între 25o00′ longitudine estică şi 30o00′ longitudine estică.

Subzona oceanică de sud (Subzona 47.3)

Ape situate între 40o00′ latitudine sudică şi 50o00′ latitudine sudică şi între 10o00′ longitudine estică şi 30o00′ longitudine estică.

Subzona Tristan da Cunha (Subzona 47.4)

Ape situate între 20o00′ latitudine sudică şi 50o00′ latitudine sudică şi între 20o00′ longitudine vestică şi 10o00′ longitudine estică.

Subzona Sfânta Elena şi Ascension (Subzona 47.5)

Ape situate între 6o00′ latitudine sudică şi 20o00′ latitudine sudică şi între 20o00′ longitudine vestică şi 10o00′ longitudine estică.

PARTEA DE VEST A OCEANULUI INDIAN (Zona principală de pescuit 51)

Partea de vest a Oceanului Indian cuprinde în general:

(a)

Marea Roşie;

(b)

Golful Aden;

(c)

Golful dintre coasta Iranului şi peninsula Arabică;

(d)

Marea Arabiei;

(e)

acea parte a Oceanului Indian, inclusiv Canalul Mozambic, situată între meridianele de 30o00′ E şi 80o00′ E şi la nord de linia de convergenţă a Antarcticii, inclusiv apele din jurul Sri Lanka.

Anexa III E prezintă limitele şi subdiviziunile părţii de vest a Oceanului Indian (Zona principală de pescuit 51).

Partea de vest a Oceanului Indian este definită ca având următoarele limite:

limita cu Marea Mediterană: intrarea de nord a canalului Suez;

limita marină de vest: o linie care începe pe coasta de est a Africii la 30o00′ longitudine estică mergând spre sud până la 45o00′ latitudine sudică;

limita marină de est: o loxodromă care începe pe coasta de sud-est a Indiei (Point Calimere) mergând pe direcţia nord-est pentru a întâlni un punct situat la 82o00′ longitudine estică 11o00′ latitudine nordică, de acolo mergând spre est până la meridianul de 85o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 3o00′ N; de acolo spre vest până la meridianul de 80o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 45o00′ S;

limita de sud: o linie mergând de-a lungul paralelei de 45o00′ latitudine sudică de la 30o00′ longitudine estică până la 80o00′ longitudine estică.

Partea de vest a Oceanului Indian este subîmpărţită după cum urmează:

Subzona Marea Roşie (Subzona 51.1)

limita de nord: intrarea de nord a canalului Suez;

limita de sud: o loxodromă care începe de la frontiera dintre Etiopia şi Republica Djibouti pe coasta Africii, traversând intrarea în Marea Roşie, până la frontiera dintre fosta Republică Arabă Yemen şi fosta Republică Democrată Populară Yemen în peninsula Arabică.

Subzona Golf (Subzona 51.2)

Intrarea în Golf este închisă printr-o linie care începe la extremitatea nordică a Ra’s Musandam mergând spre est până la coasta Iranului.

Subzona Marea Arabiei de vest (Subzona 51.3)

Limitele de est şi de sud sunt formate de o linie care începe de la frontiera iraniano-pakistaneză pe coasta Asiei mergând spre sud până la paralela de 20o00′ N; de acolo spre est până la meridianul de 65o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 10o00′ N; de acolo spre vest până la coasta Africii; alte limite marine sunt limitele comune cu subzonele 51.1 şi 51.2 (a se vedea mai sus).

Subzona Marea Arabiei de est, Laccadive şi Sri Lanka (Subzona 51.4)

Limita maritimă este o linie care începe pe coasta Asiei la frontiera iraniano-pakistaneză mergând spre sud până la paralela de 20o00′ N; de acolo spre est până la meridianul de 65o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 10o00′ S; de acolo spre est până la meridianul de 80o00′ E; de acolo spre nord până la paralela de 3o00′ N; de acolo spre est până la meridianul de 85o00′ E; de acolo spre nord până la paralela de 11o00′ N; de acolo spre vest până la meridianul de 82o00′ E; de acolo de-a lungul unei loxodrome pe direcţia nord-vest până la coasta de sud-est a Indiei.

Subzona Somalia, Kenya şi Tanzania (Subzona 51.5)

O linie care începe în punctul de pe coasta Somaliei situat la 10o00′ N mergând spre est până la meridianul de 65o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 10o00′ S; de acolo spre vest până la meridianul de 45o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 10o28′ S; de acolo spre vest până la coasta de est a Africii între Ras Mwambo (la nord) şi Mwambo Village (la sud).

Subzona Madagascar şi Canalul Mozambic (Subzona 51.6)

O linie care începe în punctul de pe coasta de est a Africii între Ras Mwambo (la nord) şi Mwambo Village (la sud) situat la 10o28′ latitudine sudică, mergând spre est până la meridianul de 45o00′ E; de acolo spre nord până la paralela de 10o00′ S; de acolo spre est până la meridianul de 55o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 30o00′ S; de acolo spre vest până la meridianul de 40o00′ E; de acolo spre nord până la coasta Mozambicului.

Subzona oceanică (partea de vest a Oceanului Indian) (Subzona 51.7)

O linie care începe în punctul situat la 10o00′ latitudine sudică şi 55o00′ longitudine estică, mergând spre est până la meridianul de 80o00′ E; de acolo spre sud până la paralela de 45o00′ S; de acolo spre vest până la meridianul de 40o00′ E; de acolo spre nord până la paralela de 30o00′ S; de acolo spre est până la meridianul de 55o00′ E; de acolo spre nord până la punctul de plecare pe paralela de 10o00′ S.

Subzona Mozambic (Subzona 51.8)

Subzona cuprinde apele situate la nord de paralela 45o00′ S şi între meridianele de 30o00′ E şi 40o00′ E. Subzona este subîmpărţită în două diviziuni.

Diviziunea Marion-Edward (Diviziunea 51.8.1)

Ape situate între paralelele de 40o00′ S şi 50o00′ S şi meridianele de 30o00′ E şi 40o00′ E.

Diviziunea Zambezi (Diviziunea 51.8.2)

Ape situate la nord de paralela 40o00′ S şi între meridianele de 30o00′ E şi 40o00′ E.


ANEXA III

A: PARTEA CENTRALĂ ŞI DE EST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 34)

Image

B: MAREA MEDITERANĂ ŞI MAREA NEAGRĂ (Zona principală de pescuit 37)

Image

C: PARTEA DE SUD-VEST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 41)

Image

D: PARTEA DE SUD-EST A ATLANTICULUI (Zona principală de pescuit 47)

Image

E: PARTEA DE VEST A OCEANULUI INDIAN (Zona principală de pescuit 51)

Image


ANEXA IV

LISTA SPECIILOR PENTRU CARE TREBUIE COMUNICATE DATE PENTRU FIECARE DINTRE ZONELE DE PESCUIT PRINCIPALE

Speciile enumerate în continuare sunt cele pentru care au fost declarate capturile în statisticile oficiale. Statele membre trebuie să comunice, în cazul în care este posibil, date pentru fiecare dintre speciile identificate. În cazul în care nu pot fi identificate speciile individuale, datele trebuie reunite şi comunicate la rubrica care reprezintă cel mai ridicat nivel de detalii.

Observaţie:

„n.a.p.”

=

„n.e.i.” sunt abrevieri pentru „neidentificat în altă parte” şi „not elsewhere indicated”.

PARTEA CENTRALĂ ŞI DE EST A ATLANTICULUI (Principala zonă de pescuit 34)

Denumirea în limba română

Codul alfabetic din 3 litere

Denumirea ştiinţifică

Denumirea în limba engleză

Anghilă

ELE

Anguilla anguilla

European eel

Specii de heringi, clupeide, specii de alosa

SHZ

Alosa spp.

Shads n.e.i.

Ilisha africana

ILI

Ilisha africana

West African ilisha

Peşti plaţi

FLX

Pleuronectiformes

Flatfishes n.e.i.

Cambule

LEF

Bothidae

Lefteye flounders

Limbă de mare comună

SOL

Solea solea

Common sole

Limbă de mare punctată

CET

Dicologlossa cuneata

Wedge (= Senegal) sole

Limbi de mare

SOX

Soleidae

Soles n.e.i.

Cynoglossidae

TOX

Cynoglossidae

Tonguefishes n.e.i.

Cardină albă

MEG

Lepidorhombus whiffiagonis

Megrim

Specii de cardină n.a.p.

LEZ

Lepidorhombus spp.

Megrims n.e.i.

Phycis blennoides

GFB

Phycis blennoides

Greater forkbeard

Tacaud

BIB

Trisopterus luscus

Pouting (= Bib)

Putasu

WHB

Micromesistius poutassou

Blue whiting (= Poutassou)

Merluciu

HKE

Merluccius merluccius

European hake

Merluciu senegalez

HKM

Merluccius senegalensis

Senegalese hake

Merluciu n.a.p.

HKX

Merluccius spp.

Hakes n.e.i.

Gadiforme

GAD

Gadiformes

Gadiformes n.e.i.

Specii de ariide

CAX

Ariidae

Sea catfishes n.e.i.

Anghilă mare

COE

Conger conger

European conger

Congeri

COX

Congridae

Conger eels n.e.i.

Peşte trompetă

SNS

Macroramphosus scolopax

Slender snipefish

Specii de Baryx

ALF

Beryx spp.

Alfonsinos

Zeus

JOD

Zeus faber

John Dory

Dulgher argintiu

JOS

Zenopsis conchifer

Silvery John Dory

Specii de caproide

BOR

Caproidae

Boar fishes

Perciforme

DPX

Perciformes

Demersal percomorphs n.e.i.

Epinefel gigant

GPD

Epinephelus marginatus

Dusky grouper

Biban de epavă alb

GPW

Epinephelus aeneus

White grouper

Specii de epinefel

GPX

Epinephelus spp.

Groupers n.e.i.

Meru cenuşiu

WRF

Polyprion americanus

Wreckfish

Seranide

BSX

Serranidae

Groupers, seabasses n.e.i.

Biban cu picăţele

SPU

Dicentrarchus punctatus

Spotted seabass

Lavrac

BSS

Dicentrarchus labrax

Seabass

Specii de priacantus

BIG

Priacanthus spp.

Bigeyes n.e.i.

Specii de apogonide

APO

Apogonidae

Cardinal fishes n.e.i.

Branchiostegidae

TIS

Branchiostegidae

Tilefishes

Peşti rubin

EMT

Emmelichthyidae

Bonnetmouths, rubyfishes etc.

Specii de biban de mare

SNA

Lutjanus spp.

Snappers n.e.i.

Lutjianidae

SNX

Lutjanidae

Snappers, iobfishes n.e.i.

Diagramă

GBR

Plectorhinchus mediterraneus

Rubberlip grunt

Pristipoma

BGR

Pomadasys incisus

Bastard grunt

Pristipomă

BUR

Pomadasys jubelini

Sompat grunt

Otopercă

GRB

Brachydeuterus auritus

Big-eye grunt

Specii de hemulide

GRX

Haemulidae (= Pomedasyidae)

Grunts, sweetlips n.e.i.

Specii de milacop

DRU

Sciaena spp.

Drums

Milacop

COB

Umbrina cirrosa

Shi drum (= Corb)

Argyrosomus regius

MGR

Argyrosomus regius

Meagre

Milacop de Guineea

DRS

Pteroscion peli

Boe drum

Otolit gabo

CKL

Pseudotolithus brachygnatus

Law croaker

Otolit senegalez

PSS

Pseudotolithus senegalensis

Cassava croaker

Otolit bobo

PSE

Pseudotolithus elongatus

Bobo croaker

Specii de otolit

CKW

Pseudotolithus spp.

West African croakers

Sciaenidae

CDX

Sciaenidae

Croakers, drums n.e.i.

Doradă roşie

SBR

Pagellus bogaraveo

Red (= Blackspot) seabream

Pagel roşu

PAC

Pagellus erythrinus

Common pandora

Pagel auriu

SBA

Pagellus acarne

Axillary seabream

Pagel roz

PAR

Pagellus bellottii

Red pandora

Specii de pageli

PAX

Pagellus spp.

Pandoras n.e.i.

Specii de sparos

SRG

Diplodus spp.

Sargo breams n.e.i.

Dentex cu ochi mari

DEL

Dentex macrophthalmus

Large-eye dentex

Dinţos

DEC

Dentex dentex

Common dentex

Dentex angolez

DEA

Dentex angolensis

Angolan dentex

Dentex congolez

DNC

Dentex congoensis

Congo dentex

Specii de dinţoşi (sz)

DEX

Dentex spp.

Dentex n.e.i.

Cantar

BRB

Spondyliosoma cantharus

Black seabream

Obladă

SBS

Oblada melanura

Saddled seabream

Pagrus filos

BSC

Pagrus caeruleostictus

Bluespotted seabream

Pagrus comun, Sparos

RPG

Pagrus pagrus

Red porgy

Doradă

SBG

Sparus aurata

Gilthead seabream

Dorade n.a.p.

SBP

Pagrus spp.

Pargo breams n.e.i.

Boops boops

BOG

Boops boops

Bogue

Dorade

SBX

Sparidae

Porgies, seabreams, n.e.i.

Specii de smarizi

PIC

Spicara spp.

Picarels

Specii de barbun

MUX

Mullus spp.

Surmullets (= Red mullets)

Barbun de Atlantic

GOA

Pseudopeneus prayensis

West African goatfish

Mullide

MUM

Mullidae

Goatfishes, red mullets n.e.i.

Drepana africana

SIC

Drepane africana

African sicklefish

Specii de ephippide

SPA

Ephippidae

Spadefishes

Specii de percoide

PRC

Percoidei

Percoids n.e.i.

Brotulă

BRD

Brotula barbata

Bearded brotula

Specii de peşti chirurgi

SUR

Acanthuridae

Surgeonfishes

Specii de rândunică-de-mare (sz)

GUX

Triglidae

Gurnards, searobins n.e.i.

Balistide

TRI

Balistidae

Triggerfishes, durgons

Peşte pescar

MON

Lophius piscatorius

Angler (= Monk)

Specii de peşte-pescar

ANF

Lophiidae

Anglerfishes n.e.i.

Zărgani

BEN

Belonidae

Needlefishes n.e.i.

Exocoetidae

FLY

Exocoetidae

Flying fishes n.e.i.

Specii de rechin ciocan

BAR

Sphyraena spp.

Barracudas

Chefal-cu-cap-mare

MUF

Mugil cephalus

Flathead grey mullet

Peşte căpitan

TGA

Polydactylus quadrifilis

Giant African threadfin

Peşte căpitan mic

GAL

Galeoides decadactylus

Lesser African threadfin

Peşte căpitan regal

PET

Pentanemus quinquarius

Royal threadfin

Specii de polynemide

THF

Polynemidae

Threadfins, tasselfishes n.e.i.

Perciforme n.a.p.

PPX

Perciformes

Pelagic percomorphs n.e.i.

Lufar

BLU

Pomatomus saltatrix

Bluefish

Cobie

CBA

Rachycentron canadum

Cobia

Stavrid negru

HOM

Trachurus trachurus

Atlantic horse mackerel

Specii de stavrid

JAX

Trachurus spp.

Jack and horse mackerels n.e.i.

Specii de decapter

SDX

Decapterus spp.

Scads

Caranx

CVJ

Caranx hippos

Crevalle jack

Stavrid galben

HMY

Caranx rhonchus

False scad

Specii de caranx

TRE

Caranx spp.

Jacks, crevalles n.e.i.

Vomer

LUK

Selene dorsalis

Lookdown fish

Specii de lichie

POX

Trachinotus spp.

Pompanos

Specii de seriolă

AMX

Seriola spp.

Amberjacks n.e.i.

Lichia

LEE

Lichia amia

Leerfish (= Garrick)

Stavrid plat

BUA

Chloroscombrus chrysurus

Atlantic bumper

Corifena

DOL

Coryphaena hippurus

Common dolphinfish

Stomateu

BLB

Stromateus fiatola

Blue butterfish

Stromateidae

BUX

Stromateidae

Butterfishes, silver pomfrets

Peşte banană

BOF

Albula vulpes

Bonefish

Sardinelă rotundă

SAA

Sardinella aurita

Round sardinella

Sardinelă plată

SAE

Sardinella maderensis

Madeiran sardinella

Sardinele n.a.p.

SIX

Sardinella spp.

Sardinellas

Etmalosa

BOA

Ethmalosa fimbriata

Bonga shad

Sardină marocană

PIL

Sardina pilchardus

European pilchard (sardine)

Hamsie

ANE

Engraulis encrasicolus

European anchovy

Alte specii de clupeide

CLU

Clupeoidei

Clupeoids n.e.i.

Pălămidă

BON

Sarda sarda

Atlantic bonito

Pălămidă argintie

BOP

Orcynopsis unicolor

Plain bonito

Pălămidă cu spini

WAH

Acanthocybium solandri

Wahoo

Scomberomorus tritor

MAW

Scomberomorus tritor

West African Spanish mackerel

Melvă şi ton negru

FRZ

Auxis thazard, A. rochei

Frigate and bullet tunas

Ton roşu

BFT

Thunnus thynnus

Northern bluefin tuna

Ton alb

ALB

Thunnus alalunga

Albacore

Albacora

YFT

Thunnus albacares

Yellowfin tuna

Ton obez

BET

Thunnus obesus

Big-eye tuna

Alte specii de ton

TUN

Thunnini

Tunas n.e.i.

Peşti fierăstrău

SAW

Pristidae

Sawfishes

Peştele sabie (Gen Istioforus)

SAI

Istiophorus albicans

Atlantic sailfish

Merlin albastru

BUM

Makaira nigricans

Atlantic blue marlin

Marlin alb de Atlantic

WHM

Tetrapturus albidus

Atlantic white marlin

Specii de peşti velieri

BIL

Istiophoridae

Marlins, sailfishes, spearfishes

Peşte-spadă

SWO

Xiphias gladius

Swordfish

Alte specii de scombride (sz)

TUX

Scombroidei

Tuna-like fishes n.e.i.

Peşte sabie

LHT

Trichiurus lepturus

Largehead hairtail

Peşte sabie cu coadă

SFS

Lepidopus caudatus

Silver scabbardfish

Sabie neagră

BSF

Aphanopus carbo

Black scabbardfish

Peşti sabie din familia Trichiuridae n.a.p.

CUT

Trichiuridae

Hairtails, cutlassfishes n.e.i.

Macrou spaniol

MAS

Scomber japonicus

Chub mackerel

Macrou de Atlantic

MAC

Scomber scombrus

Atlantic mackerel

Specii de macrou

MAZ

Scomber spp.

Scomber mackerels n.e.i.

Alte specii de scombride

MKX

Scombroidei

Mackerel-like fishes n.e.i.

Rechin vulpe de mare

ALV

Alopias vulpinus

Thresher shark

Rechin vulpe

BTH

Alopias superciliosus

Big-eye thresher

Specii de rechin

MAK

Isurus spp.

Mako sharks

Rechin albastru

BSH

Prionace glauca

Blue shark

Rechin tigru

FAL

Carcharhinus falciformis

Silky shark

Rechin ciocan

SPZ

Sphyrna zygaena

Smooth hammerhead

Rechin ciocan

SPL

Sphyrna lewini

Scalloped hammerhead

Specii de rechin ciocan

SPY

Sphyrnidae

Hammerhead sharks, etc. n.e.i.

Sp. de rechin

SCK

Dalatias licha

Kitefin shark

Specii de peşti chitară

GTF

Rhinobatidae

Guitarfishes, etc. n.e.i.

Specii de mustel

SDV

Mustelus spp.

Smoothhounds

Vulpi şi pisici-de-mare

SRX

Rajiformes

Skates and rays n.e.i.

Elasmobrahi

SKX

Elasmobranchii

Sharks, rays, skates, n.e.i.

Peşti osoşi

MZZ

Osteichthyes

Marine fishes n.e.i.

Crabi marini

CRA

Brachyura

Marine crabs n.e.i.

Specii de languste tropicale

SLV

Panulirus spp.

Tropical spiny lobsters n.e.i.

Sp. din Fam. Homaride

CRW

Palinurus spp.

Palinurid spiny lobsters n.e.i.

Langustină

NEP

Nephrops norvegicus

Norway lobster

Homar

LBE

Homarus gammarus

European lobster

Sp. de crevete

TGS

Melicertus kerathurus

Caramote prawn

Sp. de crevete

SOP

Farfantepenaeus notialis

Southern pink shrimp

Specii de peneide

PEN

Penaeus spp.

Penaeus shrimps n.e.i.

Fam. Crangonide

DPS

Parapenaeus longirostris

Deepwater rose shrimp

Creveţi de Guineea

GUS

Parapenaeopsis atlantica

Guinea shrimp

Crevete imperial

SSH

Aristaeopsis edwardsiana

Scarlet shrimp

Creveţi mari

PAL

Palaemonidae

Palaemonid shrimps

Specii de crevete decapode (subord. Natantia) (sz)

DCP

Natantia

Natantian decapods n.e.i.

Crustacee marine n.a.p.

CRU

Crustacea

Marine crustaceans n.e.i.

Gasteropode

GAS

Gastropoda

Gastropods n.e.i.

Specii de stridie scobită

OYC

Crassostrea spp.

Cupped oysters n.e.i.

Specii de midii (sz)

MSX

Mytilidae

Sea mussels n.e.i.

Cefalopode

CEP

Cephalopoda

Cephalopods n.e.i.

Sepie

CTC

Sepia officinalis

Common cuttlefish

Sepii, sepiole (sz)

CTL

Sepiidae, Sepiolidae

Cuttlefishes, bobtail squids

Specii de calmari

SQC

Loligo spp.

Common squids

Caracatiţă

OCC

Octopus vulgaris

Common octopus

Caracatiţe

OCT

Octopodidae

Octopuses

Calmari din familia Omnastrephidae n.a.p.

SQU

Loliginidae, Ommastrephidae

Squids n.e.i.

Moluşte marine n.a.p.

MOL

Mollusca

Marine molluscs n.e.i.

Broaşte ţestoase marine n.a.p.

TTX

Testudinata

Marine turtles n.e.i.


MAREA MEDITERANĂ ŞI MAREA NEAGRĂ (Principala zonă de pescuit 37)

Denumire în limba română

Codul alfabetic din 3 litere

Denumire ştiinţifică

Denumirea în limba engleză

Sturioni

STU

Acipenseridae

Sturgeons n.e.i.

Anghilă de Europa

ELE

Anguilla anguilla

European eel

Scrumbie de Dunăre

SHC

Alosa immaculata

Pontic shad

Specii de heringi, clupeide, specii de alosa

SHD

Alosa spp.

Shads n.e.i.

Clupeonella cultriventris

CLA

Clupeonella cultriventris

Azov tyulka

Peşti plaţi

FLX

Pleuronectiformes

Flatfishes n.e.i.

Cambulă de Baltica

PLE

Pleuronectes platessa

European plaice

Cambulă

FLE

Platichthys flesus

European flounder

Limbă de mare comună

SOL

Solea solea

Common sole

Specii de limbă de mare n.a.p.

SOX

Solea spp.

Soles n.e.i.

Cardină albă

MEG

Lepidorhombus whiffiagonis

Megrim

Specii de cardină

LEZ

Lepidorhombus spp.

Megrims n.e.i.

Calacan

TUR

Psetta maxima

Turbot

Calcan

TUB

Psetta maeotica

Black Sea turbot

Phycis blennoides

GFB

Phycis blennoides

Greater forkbeard

Capelan de Mediterana

POD

Trisopterus minutus

Poor cod

Tacaud

BIB

Trisopterus luscus

Pouting (= Bib)

Putasu

WHB

Micromesistius poutassou

Blue whiting (= Poutassou)

Merlan

WHG

Merlangius merlangus

Whiting

Merluciu

HKE

Merluccius merluccius

European hake

Gadiforme

GAD

Gadiformes

Gadiformes n.e.i.

Argentina

ARG

Argentina spp.

Argentines

Saurida

LIB

Saurida undosquamis

Brushtooth lizardfish

Somni africani

LIX

Synodontidae

Lizardfishes n.e.i.

Anghilă mare

COE

Conger conger

European conger

Congeri

COX

Congridae

Conger eels n.e.i.

Zeus

JOD

Zeus faber

John Dory

Perciforme n.a.p.

DPX

Perciformes

Demersal percomorphs n.e.i.

Epinefel gigant

GPD

Epinephelus marginatus

Dusky grouper

Biban de epavă alb

GPW

Epinephelus aeneus

White grouper

Specii de epinefel

GPX

Epinephelus spp.

Groupers n.e.i.

Meru cenuşiu

WRF

Polyprion americanus

Wreckfish

Seran

CBR

Serranus cabrilla

Comber

Seranide

BSX

Serranidae

Groupers, seabasses n.e.i.

Lavrac

BSS

Dicentrarchus labrax

Seabass

Sp. din Fam. Seranide

BSE

Dicentrarchus spp.

Seabasses

Diagramă

GBR

Plectorhinchus mediterraneus

Rubberlip grunt

Specii de milacop

DRU

Sciaena spp.

Drums

Milacop

COB

Umbrina cirrosa

Shi drum (= Corb)

Argyrosormus regius

MGR

Argyrosomus regius

Meagre

Sciaenidae

CDX

Sciaenidae

Croakers, drums n.e.i.

Doradă roşie

SBR

Pagellus bogaraveo

Red (= Blackspot) seabream

Pagel roşu

PAC

Pagellus erythrinus

Common pandora

Pagel auriu

SBA

Pagellus acarne

Axillary seabream

Specii de pageli n.a.p.

PAX

Pagellus spp.

Pandoras n.e.i.

Sparus cu coada neagră

SWA

Diplodus sargus

White seabream

Specii de sparos

SRG

Diplodus spp.

Sargo breams, n.e.i.

Dentex cu ochi mari

DEL

Dentex macrophthalmus

Large-eye dentex

Dinţos

DEC

Dentex dentex

Common dentex

Specii de dinţoşi (sz)

DEX

Dentex spp.

Dentex n.e.i.

Cantar

BRB

Spondyliosoma cantharus

Black seabream

Obladă

SBS

Oblada melanura

Saddled sea bream

Pagrus comun

RPG

Pagrus pagrus

Red porgy

Doradă

SBG

Sparus aurata

Gilthead seabream

Specii de dorada

SBP

Pagrus spp.

Pargo breams n.e.i.

Boops boops

BOG

Boops boops

Bogue

Pagel dungat

SSB

Lithognathus mormyrus

Sand steenbras

Sarpa salpa

SLM

Sarpa salpa

Salema (= Strepie)

Sparidae

SBX

Sparidae

Porgies, seabreams n.e.i.

Smarid

BPI

Spicara maena

Blotched picarel

Specii de smarizi

PIC

Spicara spp.

Picarels

Barbun vărgat

MUR

Mullus surmuletus

Red mullet

Barbun

MUT

Mullus barbatus

Striped mullet

Specii de barbun

MUX

Mullus spp.

Surmullets (= Redmullets)

Drac de mare

WEG

Trachinus draco

Greater weever

Specii de percoide

PRC

Percoidei

Percoids n.e.i.

Specii de ţipar

SAN

Ammodytes spp.

Sandeels (= Sandlances)

Specii de siganus

SPI

Siganus spp.

Spinefeet (= Rabbitfishes)

Guvizi de Atlantic

GOB

Gobius spp.

Atlantic gobies

Guvizi, gobiide

GPA

Gobiidae

Gobies n.e.i.

Scorpionide n.a.p.

SCO

Scorpaenidae

Scorpionfishes n.e.i.

Rândunică cu liră

GUN

Trigla lyra

Piper gurnard

Specii de rândunică-de-mare (sz)

GUX

Triglidae

Gurnards, searobins n.e.i.

Peşte pescar

MON

Lophius piscatorius

Angler (= Monk)

Specii de peşte-pescar

ANF

Lophiidae

Anglerfishes n.e.i.

Zărgan

GAR

Belone belone

Garfish

Specii de rechin ciocan

BAR

Sphyraena spp.

Barracudas

Chefal-cu-cap-mare

MUF

Mugil cephalus

Flathead grey mullet

Atherinidae

SIL

Atherinidae

Silversides (Sandsmelts)

Perciforme n.a.p.

PPX

Perciformes

Pelagic percomorphs n.e.i.

Lufar

BLU

Pomatomus saltatrix

Bluefish

Stavrid negru

HOM

Trachurus trachurus

Atlantic horse mackerel

Stavrid mediteraneean

HMM

Trachurus mediterraneus

Mediterranean horse mackerel

Stavrid n.a.p.

JAX

Trachurus spp.

Jack and horse mackerels n.e.i.

Specii de caranx

TRE

Caranx spp.

Jacks, crevalles n.e.i.

Seriolă

AMB

Seriola dumerili

Greater amberjack

Specii de seriolă

AMX

Seriola spp.

Amberjacks n.e.i.

Lichia

LEE

Lichia amia

Leerfish (= Garrick)

Stavrizi

CGX

Carangidae

Carangids n.e.i.

Plătică de Atlantic

POA

Brama brama

Atlantic pomfret

Corifena

DOL

Coryphaena hippurus

Common dolphinfish

Sardinele n.a.p.

SIX

Sardinella spp.

Sardinellas n.e.i.

Sardină marocană

PIL

Sardina pilchardus

European pilchard (= Sardine)

Şprot

SPR

Sprattus sprattus

European sprat

Hamsie

ANE

Engraulis encrasicolus

European anchovy

Alte specii de clupeide

CLU

Clupeoidei

Clupeoids n.e.i.

Pălămidă

BON

Sarda sarda

Atlantic bonito

Pălămidă argintie

BOP

Orcynopsis unicolor

Plain bonito

Melvă şi ton negru

FRZ

Auxis thazard A. rochei

Frigate and bullet tunas

Ton mic

LTA

Euthynnus alletteratus

Atlantic black skipjack

Ton dungat

SKJ

Katsuwonus pelamis

Skipjack tuna

Ton roşu

BFT

Thunnus thynnus

Northern bluefin tuna

Ton alb

ALB

Thunnus alalunga

Albacore

Ton obez

BET

Thunnus obesus

Big-eye tuna

Alte specii de ton

TUN

Thunnini

Tunas n.e.i.

Peşte sabie

SAI

Istiophorus albicans

Atlantic sailfish

Specii de peşti velieri

BIL

Istiophoridae

Marlins, sailfishes, spearfishes

Peşte-spadă

SWO

Xiphias gladius

Swordfishes

Alte specii de scombride (sz)

TUX

Scombroidei

Tuna-like fishes n.e.i.

Peşte sabie cu coadă

SFS

Lepidopus caudatus

Silver scabbardfish

Macrou spaniol

MAS

Scomber japonicus

Chub mackerel

Macrou de Atlantic

MAC

Scomber scombrus

Atlantic mackerel

Specii de macrou

MAZ

Scomber spp.

Scomber mackerels n.e.i.

Alte specii de scombride (sz)

MKX

Scombroidei

Mackerel-like fishes n.e.i.

Rechin pelerin

BSK

Cetorhinus maximus

Basking shark

Rechin vulpe de mare

ALV

Alopias vulpinus

Thresher

Isurus oxyrinchus

SMA

Isurus oxyrinchus

Shortfin mako

Galeus melastomus

SHO

Galeus melastomus

Blackmouth catshark

Rechin albastru

BSH

Prionace glauca

Blue shark

Rechin gri

CCP

Carcharhinus plumbeus

Sandbar shark

Rechin ciocan

SPZ

Sphyrna zygaena

Smooth hammerhead

Rechin ciocan

SPL

Sphyrna lewini

Scalloped hammerhead

Câine de mare

QUB

Squalus blainville

Longnose spurdog

Centrophorus granulosus

GUP

Centrophorus granulosus

Gulper shark

Dalatias licha

SCK

Dalatias licha

Kitefin shark

Etmopterus spinax

ETX

Etmopterus spinax

Velvet belly

Vatos

RJC

Raja clavata

Thornback ray

Pisică-de-mare

JDP

Dasyatis pastinaca

Common stingray

Lamna nasus

POR

Lamna nasus

Porbeagle

Rechini pisică

SCL

Scyliorhinus spp.

Catsharks, nursehound

Specii de mustel

SDV

Mustelus spp.

Smoothhounds

Câine de mare

DGS

Squalus acanthias

Picked (= Spiny) dogfish

Squalidae

DGX

Squalidae

Dogfish sharks n.e.i.

Squatina squatina

AGN

Squatina squatina

Angelshark

Squatinidae

ASK

Squatinidae

Angelsharks, sand devils

Specii de rechini

SHX

Squaliformes

Large sharks n.e.i.

Specii de peşti chitară

GTF

Rhinobatidae

Guitarfishes

Specii de vulpi de mare

SKA

Raja spp.

Skates

Vulpi şi pisici-de-mare

SRX

Rajiformes

Skates and rays n.e.i.

Elasmobrahi

SKX

Elasmobranchii

Sharks, rays and skates etc.

Peşti osoşi

MZZ

Osteichthyes

Marine fishes n.e.i.

Crab comun

CRE

Cancer pagurus

Edible crab

Crab verde de Mediterana

CMR

Carcinus aestuarii

Mediterranean shore crab

Păianjen-de-mare

SCR

Maja squinado

Spinous spider crab

Crabi marini

CRA

Brachyura

Marine crabs n.e.i.

Langustă roz

PSL

Palinurus mauritanicus

Pink spiny lobster

Langustă

SLO

Palinurus elephas

Common spiny lobster

Specii de langustă

CRW

Palinurus spp.

Palinurid spiny lobsters n.e.i.

Langustină

NEP

Nephrops norvegicus

Norway lobster

Homar

LBE

Homarus gammarus

European lobster

Penaeus kerathurus

TGS

Melicertus kerathurus

Caramote prawn

Parapenaeus longirostris

DPS

Parapenaeus longirostris

Deepwater rose shrimp

Crevete imperial

SSH

Aristaeopsis edwardsiana

Scarlet shrimp

Crevete roşu

ARA

Aristeus antennatus

Blue and red shrimp

Garid de piatră

CPR

Palaemon serratus

Common prawn

Crevete cenuşiu

CSH

Crangon crangon

Common shrimp

Specii de crevete decapode (subord. Natantia) (sz)

DCP

Natantia

Natantian decapods n.e.i.

Squillia mantis

MTS

Squilla mantis

Mantis squillid

Crustacee marine n.a.p.

CRU

Crustacea

Marine crustaceans n.e.i.

Gasteropode n.a.p.

GAS

Gastropoda

Gastropods n.e.i.

Litorină

PEE

Littorina littorea

Periwinkle

Stridie plată

OYF

Ostrea edulis

European flat oyster

Stridie scobită

OYG

Crassostrea gigas

Pacific cupped oyster

Midie mediteraneeană

MSM

Mytilus galloprovincialis

Mediterranean mussel

Scoică Saint-Jacques de Mediterana

SJA

Pecten jacobaeus

Great scallop

Specii de murex

MUE

Murex spp.

Murex

Cardium

COC

Cerastoderma edule

Common cockle

Scoică venus

SVE

Chamelea gallina

Striped Venus

Scoică boa

CTG

Ruditapes decussatus

Grooved carpetshell

Scoică mică

CTS

Venerupis pullastra

Carpetshell

Specii de scoici mici

TPS

Tapes spp.

Carpetshells n.e.i.

Specii de donax

DON

Donax spp.

Donax clams

Specii de cuţit-de-mare

RAZ

Solen spp.

Razor clams

Specii de moluşte bivalve

CLX

Bivalvia

Clams n.e.i.

Cefalopode n.a.p.

CEP

Cephalopoda

Cephalopods n.e.i.

Sepie

CTC

Sepia officinalis

Common cuttlefish

Sepii, sepiole (sz)

CTL

Sepiidae, Sepiolidae

Cuttlefishes, bobtail squids

Specii de calmari

SQC

Loligo spp.

Common squids

Calmar roşu

SQE

Todarodes sagittatus

European flying squid

Caracatiţă

OCC

Octopus vulgaris

Common octopus

Specii de eledone

OCM

Eledone spp.

Horned and musky octopuses

Caracatiţe n.a.p.

OCT

Octopodidae

Octopuses n.e.i.

Calmari din familia Omnastrephidae n.a.p.

SQU

Loliginidae, Ommastrephidae

Squids n.e.i.

Moluşte marine n.a.p.

MOL

Mollusca

Marine molluscs n.e.i.

Broaşte ţestoase marine n.a.p.

TTX

Testudinata

Marine turtles n.e.i.

Microcosmus sulcatus

SSG

Microcosmus sulcatus

Grooved sea-squirt

Paracentrotus lividus

URM

Paracentrotus lividus

Stony sea-urchin

Meduze

JEL

Rhopilema spp.

Jellyfishes


ATLANICUL DE SUD-VEST (Principala zonă de pescuit 41)

Denumire în limba română

Codul alfabetic din 3 litere

Denumire ştiinţifică

Denumirea în limba engleză

Specii de heringi, clupeide, specii de alosa

SHZ

Alosa spp.

Shads n.e.i.

Peşti plaţi

FLX

Pleuronectiformes

Flatfishes n.e.i.

Specii de halibut

BAX

Paralichthys spp.

Bastard halibuts

Cynoglossidae

TOX

Cynoglossidae

Tonguefishes n.e.i.

Salilota australia

SAO

Salilota australis

Tadpole codling

Moride

MOR

Moridae

Moras

Cod roşu brazilian

HKU

Urophycis brasiliensis

Brazilian codling

Micromesistius australis

POS

Micromesistius australis

Southern blue whiting

Gen Merlucius

HKP

Merluccius hubbsi

Argentine hake

Merluciu patagonian

HKN

Merluccius australis

Patagonian hake

Specii de merluciu n.a.p.

HKX

Merluccius spp.

Hakes n.e.i.

Fam. Macroride

GRM

Macruronus magellanicus

Patagonian grenadier

Specii de grenadier

GRS

Macruronus spp.

Blue grenadiers

Specii de marourus

GRV

Macrourus spp.

Grenadiers

Gadiforme

GAD

Gadiformes

Gadiformes n.e.i.

Specii de ariide

CAX

Ariidae

Sea catfishes n.e.i.

Saurida tumbil

LIG

Saurida tumbil

Greater lizardfish

Conger argentinian

COS

Conger orbignyanus

Argentine conger

Perciforme n.a.p.

DPX

Perciformes

Demersal percomorphs n.e.i.

Specii de centropomus

ROB

Centropomus spp.

Snooks (= Robalos) n.e.i.

Specii de mycteroperca

GPB

Mycteroperca spp.

Brazilian groupers

Biban de epavă roşu

GPR

Epinephelus mario

Red grouper

Specii de epinefel

GPX

Epinephelus spp.

Groupers n.e.i.

Meru brazilian

BSZ

Acanthistius brasilianus

Argentine seabass

Seranide

BSX

Serranidae

Groupers, seabasses n.e.i.

Biban de mare

SNC

Lutjanus purpureus

Southern red snapper

Ocyurus chrysurus

SNY

Ocyurus chrysurus

Yellowtail snapper

Lutjianidae

SNX

Lutjanidae

Snappers, jobfishes n.e.i.

Conodan vărgat

BRG

Conodon nobilis

Barred grunt

Specii de hemulide, specii de pomadasyde

GRX

Haemulidae (= Pomadasyidae)

Grunts, sweetlips n.e.i.

Corvină dungată

WKS

Cynoscion striatus

Striped weakfish

Specii de cynoscion

WKX

Cynoscion spp.

Weakfishes n.e.i.

Micropogonias undulatus

CKA

Micropogonias undulatus

Atlantic croaker

Menticirus american

KGB

Menticirrhus americanus

Southern kingcroaker

Milacop argentinian

CKY

Urnbrina canasai

Argentine croaker

Milacop cu dinţi mari

WKK

Macrodon ancylodon

King weakfish

Corvină neagră

BDM

Pogonias cromis

Black drum

Sciaenidae

CDX

Sciaenidae

Croakers, drums n.e.i.

Specii de sparos

SRG

Diplodus spp.

Sargo breams n.e.i.

Specii de dinţoşi (sz)

DEX

Dentex spp.

Dentex n.e.i.

Pagrus roşu (comun)

RPG

Pagrus pagrus

Red porgy

Dorade

SBX

Sparidae

Porgies, seabreams n.e.i.

Specii de barbun

MUX

Mullus spp.

Surmullets (= Redmullets)

Caras cenuşiu

CTA

Nemadactylus bergi

Castaneta

Specii de biban brazilian

SPB

Pinguipes spp.

Brazilian sandperches

Palo brazilian

FLA

Percophis brasiliensis

Brazilian flathead

Maclovinus de Patagonia

BLP

Eleginops maclovinus

Patagonian blennie

Dissostichus eleginoides

TOP

Dissostichus eleginoides

Patagonian toothfish

Nototenia verde

NOG

Gobiotothen gibberifrons

Humped rockcod

Notothenia squamifrons

NOS

Lepidonotothen squamifrons

Grey rockcod

Nototenia de Patagonia

NOT

Patagonotothen brevicauda

Patagonian rockcod

Nototenia cu coada lungă

PAT

Patagonotothen ramsayi

Cod icefish

Specii de nototenie

NOX

Nototheniidae

Antarctic rockcods, noties n.e.i.

Peşte-de-gheaţă antarctic

SSI

Chaenocephalus aceratus

Blackfin icefish

Macrou arctic

ANI

Champsocephalus gunnari

Mackerel icefish

Specii de peşti de gheaţă

ICX

Channichthyidae

Icefishes n.e.i.

Specii de percoide

PRC

Percoidei

Percoids n.e.i.

Genypterus blacodes

CUS

Genypterus blacodes

Pink cusk-eel

Specii de centrolofide

CEN

Centrolophidae

Ruffs, barrelfishes n.e.i.

Scorpie de mare

BRF

Helicolenus dactylopterus

Blackbelly rosefish

Scorpenide

SCO

Scorpaenidae

Scorpionfishes n.e.i.

Specii de rândunică-de-mare americană

SRA

Prionotus spp.

Atlantic searobins

Zărgan fals brazilian

BAL

Hemiramphus brasiliensis

Ballyhoo halfbeak

Peşti zburători

FLY

Exocoetidae

Flying fishes n.e.i.

Specii de spyraena

BAR

Sphyraena spp.

Barracudas

Barbuni n.a.p.

MUL

Mugilidae

Mullets n.e.i.

Atherinidae

SIL

Atherinidae

Silversides (= Sandsmelts)

Perciforme n.a.p.

PPX

Perciformes

Pelagic percomorphs n.e.i.

Lufar

BLU

Pometomus saltatrix

Bluefish

Trachurus picturatus

JAA

Trachurus picturatus

Blue jack mackerel

Specii de stavrid

JAX

Trachurus spp.

Jack and horse mackerels n.e.i.

Specii de caranx

TRE

Caranx spp.

Jacks, crevalles, n.e.i.

Specii de seriolă

AMX

Seriola spp.

Amberjacks n.e.i.

Paronă

PAO

Parona signata

Parona leatherjack

Stavrizi

CGX

Carangidae

Carangids n.e.i.

Corifena

DOL

Coryphaena hippurus

Common dolphinfish

Stromateu de golf

BTG

Peprilus spp.

Gulf butterfish, harvestfishes

Stromateidae

BUX

Stromateidae

Butterfishes silver pomfrets

Tarpon de Atlantic

LAD

Elops saurus

Ladyfish

Tarpon

TAR

Megalops atlanticus

Tarpon

Sardinelă braziliană

BSR

Sardinella janeiro

Brazilian sardinella

Sardinele n.a.p.

SIX

Sardinella spp.

Sardinellas n.e.i.

Hering brazilian

MHS

Brevoortia aurea

Brazilian menhaden

Hering argentinian

MHP

Brevoortia pectinata

Argentine menhaden

Sardine cu solzi

SAS

Harengula spp.

Scaled sardines

Şprot de Falkland

FAS

Sprattus fuegensis

Falkland sprat

Hamsie argentiniană

ANA

Engraulis anchoita

Argentine anchoita

Hamsii n.a.p.

ANX

Engraulidae

Anchovies n.e.i.

Alte specii de clupeide

CLU

Clupeoidei

Clupeoids n.e.i.

Pălămidă

BON

Sarda sarda

Atlantic bonito

Pălămidă cu spini

WAH

Acanthocybium solandri

Wahoo

Macrou uriaş

KGM

Scomberomorus cavalla

King mackerel

Macrou regal

SSM

Scomberomorus maculatus

Atlantic Spanish mackerel

Specii de melvă

KGX

Scomberomorus spp.

Seerfishes n.e.i.

Melvă şi ton negru

FRZ

Auxis thazard, A. rochei

Frigate and bullet tunas

Ton mic

LTA

Euthynnus alletteratus

Atlantic black skipjack

Ton dungat

SKJ

Katsuwonus pelamis

Skipjack tuna

Ton roşu

BFT

Thunnus thynnus

Northern bluefin tuna

Ton negru

BLF

Thunnus atlanticus

Blackfin tuna

Ton alb

ALB

Thunnus alalunga

Albacore

Ton roşu din sud

SBF

Thunnus maccoyii

Southern bluefin tuna

Albacora

YFT

Thunnus albacares

Yellowfin tuna

Ton obez

BET

Thunnus obesus

Big-eye tuna

Alte specii de ton

TUN

Thunnini

Tunas n.e.i.

Gen Istioforus

SAI

Istiophorus albicans

Atlantic sailfish

Merlin albastru

BUM

Makaira nigricans

Atlantic blue marlin

Merlan de Atlantic

WHM

Tetrapturus albidus

Atlantic white marlin

Istiophoridae

BIL

Istiophoridae

Marlins, sailfishes, spearfishes

Peşte-spadă

SWO

Xiphias gladius

Swordfish

Specii de ton

TUX

Scormbroidei

Tuna-like fishes n.e.i.

Trisitops alb

WSM

Thyrsitops lepidopoides

White snake mackerel

Peşte sabie

LHT

Trichiurus lepturus

Largehead hairtail

Macrou spaniol

MAS

Scomber japonicus

Chub mackerel

Rechin vulpe

BTH

Alopias superciliosus

Big-eye thresher

Isurus oxyrinchus

SMA

Isurus oxyrinchus

Shortfin mako

Rechin albastru

BSH

Prionace glauca

Blue shark

Rechin tigru

FAL

Carcharhinus falciformis

Silky shark

Rechin arămiu

BRO

Carcharhinus brachyurus

Copper shark

Rechin ciocan

SPZ

Sphyrna zygaena

Smooth hammerhead

Rechin ciocan

SPL

Sphyrna lewini

Scalloped hammerhead

Rechin

GAG

Galeorhinus galeus

Tope shark

Câine de mare cu spini

DGS

Squalus acanthias

Picked dogfish

Fam. Sqalide (rechini)

ASK

Squatinidae

Angel sharks, sand devils n.e.i.

Rhinobatis percellens

GUD

Rhinobatos percellens

Chola guitarfish

Peşti fierăstrău

SAW

Pristidae

Sawfishes

Specii de peşte elefant

CAH

Callorhinchidae

Elephantfishes n.e.i.

Mustelus schmitti

SDP

Mustelus schmitti

Patagonian smoothhound

Specii de mustel

SDV

Mustelus spp.

Smoothhounds

Specii de rechin tigru

LSK

Galeorhinus spp.

Liveroil sharks

Vulpi şi pisici-de-mare

SRX

Rajiformes

Skates and rays n.e.i.

Elasmobrahi

SKX

Elasmobranchii

Sharks, rays, skates, etc.

Peşti osoşi

MZZ

Osteichthyes

Marine fishes n.e.i.

Crab dane

CRZ

Callinectes danae

Dana swimcrab

Crab regal patagonian

KCR

Lithodes santolla

Southern kingcrab

Crab regal roşu

PAG

Paralomis granulosa

Softshell red crab

Geryon spp.

GER

Geryon spp.

Geryons n.e.i.

Crabi marini

CRA

Brachyura

Marine crabs n.e.i.

Langustă albă

SLC

Panulirus argus

Caribbean spiny lobster

Specii de languste tropicale

SLV

Panulirus spp.

Tropical spiny lobsters n.e.i.

Crevete regal gri

ABS

Penaeus aztecus

Northern brown shrimp

Crevete regal roz

PNB

Penaeus brasiliensis

Redspotted shrimp

Specii de peneide

PEN

Penaeus spp.

Penaeus shrimps n.e.i.

Crevete de Atlantic

BOB

Xiphopenaeus kroyeri

Atlantic seabob

Crevete de Argentina

ASH

Artemesia longinaris

Argentine stiletto shrimp

Crevete roşu argentinian

LAA

Pleoticus muelleri

Argentine red shrimp

Specii de crevete decapode (subord. Natantia) (sz)

DCP

Natantia

Natantian decapods n.e.i.

Krill de Atlantic n.a.p.

KRI

Euphausia spp.

Antarctic krill n.e.i.

Crustacee marine n.a.p.

CRU

Crustacea

Marine crustaceans n.e.i.

Gasteropode n.a.p.

GAS

Gastropoda

Gastropods n.e.i.

Specii de stridie scobită

OYC

Crassostrea spp.

Cupped oysters n.e.i.

Midie plată

MSR

Mytilus platensis

River Plata mussel

Midie Magelan

MSC

Aulacomya ater

Magellan mussel

Familia Pectinidae

SCX

Pectinidae

Scallops n.e.i.

Specii de donax

DON

Donax spp.

Donax clams

Specii de moluşte bivalve

CLX

Bivalvia

Clams n.e.i.

Sepii, sepiole (sz)

CTL

Sepiidae, Sepiolidae

Cuttlefishes, bobtail squids

Calmari

SQP

Loligo gahi

Patagonian squid

Specii de calmari

SQC

Loligo spp.

Common squids

Calmar roşu argentinian

SQA

Illex argentinus

Argentine shortfin squid

Calmar stea

SQS

Martialia hyadesii

Sevenstar flying squid

Caracatiţe

OCT

Octopodidae

Octopuses

Calmari din familia Ommastrephidae n.a.p.

SQU

Loliginidae, Ommastrephidae

Squids n.e.i.

Moluşte marine n.a.p.

MOL

Mollusca

Marine molluscs n.e.i.

Broaşte ţestoase marine n.a.p.

TTX

Testudinata

Marine turtles n.e.i.


ATLANTICUL DE SUD-EST (Principala zonă de pescuit 47)

Denumire în limba română

Codul alfabetic din 3 litere

Denumire ştiinţifică

Denumirea în limba engleză

Peşti plaţi

FLX

Pleuronectiformes

Flatfishes n.e.i.

Cambulă austral-occidentală

SOW

Austroglossus microlepis

West coast sole

Limbă de mare de mâl

SOE

Austroglossus pectoralis

Mud sole

Specii de limbi-de-mare din Atlanticul de Sud-Est

SOA

Austroglossus spp.

Southeast Atlantic soles n.e.i.

Cynoglossidae

TOX

Cynoglossidae

Tonguefishes n.e.i.

Merluciu de Benguela

HKB

Merluccius polli

Benguela hake

Merluciu sud-african (de Cap)

HKK

Merluccius capensis

Shallow-water Cape hake

Merluciu de adânc

HKO

Merluccius paradoxus

Deepwater Cape hake

Merluciu sud-african (de Cap), merluciu de adânc

HKC

Merluccius capensis, M. paradoxus

Cape hakes

Specii de merluciu

HKZ

Merlucciidae

Merluccid hakes

Gadiforme

GAD

Gadiformes

Gadiforms n.e.i.

Specii de sternoptychide

HAF

Sternoptychidae

Hatchetfishes

Specii de maurolicus

MAU

Maurolicus spp.

Lightfishes n.e.i.

Maurolic argintiu

MAV

Maurolicus muelleri

Silver lightfish

Specii de chlorophtalmide

GRE

Chlorophthalmidae

Greeneyes

Galeichtyes fericeps

GAT

Galeichthyes feliceps

White barbel

Somn african

SMC

Arius heudelotii

Smoothmouth sea catfish

Ariidae

CAX

Ariidae

Sea catfishes n.e.i.

Saurida tumbil

LIG

Saurida tumbil

Greater lizardfish

Somni africani

LIX

Synodontidae

Lizardfishes n.e.i.

Congeri

COX

Congridae

Conger eels n.e.i.

Peşte trompetă

SNS

Macroramphosus scolopax

Slender snipefish

Specii de peşti trompetă

SNI

Macroramphosidae

Snipefishes

Sp. de Berix

ALF

Beryx spp.

Alfonsinos

Specii de baryx

BRX

Berycidae

Alfonsinos n.e.i.

Zeus

JOD

Zeus faber

John Dory

Dulgher argintiu

JOS

Zenopsis conchifer

Silvery John Dory

Specii de peşte dulgher

ZEX

Zeidae

Dories n.e.i.

Specii de caproide

BOR

Caproidae

Boarfishes

Sp. de Capros

BOC

Capros aper

Boarfish

Perciforme n.a.p.

DPX

Perciformes

Demersal percomorphs n.e.i.

Specii de epinefel

GPX

Epinephelus spp.

Groupers n.e.i.

Meru cenuşiu

WRF

Polyprion americanus

Wreckfish

Seranide

BSX

Serranidae

Groupers, seabasses n.e.i.

Specii de priacantus

BIG

Priacanthus spp.

Big-eyes n.e.i.

Specii de priacenthide

PRI

Priacanthidae

Big-eyes, glasseyes, bulleyes

Apogonidae

APO

Apogonidae

Cardinalfishes n.e.i.

Specii de acropomatide

ACR

Acropomatidae

Glow-bellies, splitfins

Sinagrops japonez

SYN

Synagrops japonicus

Blackmouth splitfin

Specii de synagrops

SYS

Synagrops spp.

Splitfins n.e.i.

Peşte sudic roşu

EMM

Emmelichthys nitidus

Cape bonnetmouth

 

EMT

Emmelichthyidae

Bonnetmouths, rubyfishes, etc.

Lutjianidae

SNX

Lutjanidae

Snappers, jobfishes n.e.i.

Specii de nemipterus

THB

Nemipterus spp.

Threadfin breams

Specii de nemipteride

THD

Nemipteridae

Threadfin, monocle, dwarf breams

 

GRB

Brachydeuterus auritus

Big-eye grunt

Diagramă

GBR

Plectorhinchus mediterraneus

Rubberlip grunt

Pristipomă

BUR

Pomadasys jubelini

Sompat grunt

Specii de hemulide, specii de pomadasyde

GRX

Haemulidae (= Pomadasyidae)

Grunts, sweetlips n.e.i.

Argyrosomus holepidofus

KOB

Argyrosomus hololepidotus

Southern meagre (= kob)

Atractoscion aequidens

AWE

Atractoscion aequidens

Geelbek croaker

Otolithes ruber

LKR

Otolithes ruber

Tigertooth croaker

Specii de otolit

CKW

Pseudotolithus spp.

West African croakers

Sciaenidae

CDX

Sciaenidae

Croakers, drums n.e.i.

Milacop marmorat

UCA

Umbrina canariensis

Canary drum (= baardman)

Specii de cynoscion

WKX

Cynoscion spp.

Weakfishes n.e.i.

Pagel de natal

TJO

Pagellus natalensis

Natal pandora

Plătică de mare n.a.p.

SBX

Sparidae

Porgies, seabreams n.e.i.

Specii de pageli n.a.p.

PAX

Pagellus spp.

Pandoras n.e.i.

Specii de sparos

SRG

Diplodus spp.

Sargo breams n.e.i.

Dentex cu ochi mari

DEL

Dentex macrophthalmus

Large-eye dentex

Dentex angolez

DEA

Dentex angolensis

Angolan dentex

Dentex de Canare

DEN

Dentex canariensis

Canary dentex

Specii de dinţoşi (sz)

DEX

Dentex spp.

Dentex n.e.i.

Doradă gri

BRB

Spondyliosoma cantharus

Black seabream

Dentex dulgher

SLF

Argyrozona argyrozona

Carpenter seabream

Dentex nufar

SLD

Cheimerius nufar

Santer seabream

Peşte de piatră galben

RER

Petrus rupestris

Red steenbras

Pterogymnus laniarius

PGA

Pterogymnus laniarius

Panga seabream

Sparid cu capul rotund

WSN

Rhabdosargus globiceps

White stumpnose

Doradă n.a.p.

SBP

Pagrus spp.

Pargo breams n.e.i.

Boops boops

BOG

Boops boops

Bogue

Sparos de Natal

RSX

Chrysoblephus spp.

Stumpnose, dageraadbreams n.e.i.

Pagel dungat

SNW

Lithognathus lithognathus

Whitesteenbras

Specii de pagel dungat

STW

Lithognathus spp.

Steenbrasses n.e.i.

Pagel dungat

SSB

Lithognathus mormyrus

Sand steenbras

Specii de pachymetopon

CPP

Pachymetopon spp.

Copper breams

Sarpa salpa

SLM

Sarpa salpa

Salema (= Strepie)

Specii de caraşi marini

PLY

Polysteganus spp.

Polystegan seabreams n.e.i.

Dentex de Natal

SCM

Polysteganus praeorbitalis

Scotsman seabream

Dentex

SEV

Polysteganus undulosus

Seventyfour seabream

Dentex albastru

SBU

Polysteganus coeruleopunctatus

Blueskin seabream

Doradă de mare n.a.p.

SBX

Sparidae

Porgies, seabreams n.e.i.

Specii de smarizi

PIC

Spicara spp.

Picarels

Mullide

MUM

Mullidae

Goatfishes, red mullets n.e.i.

Barbun

MUX

Mullus spp.

Surmullets (= Red mullets)

Specii de coracinide

COT

Dichistiidae

Galjoens n.e.i.

Caratină de Cap

GAJ

Dichistius capensis

Galjoen

Specii de ephippide

SPA

Ephippidae

Spadefishes

Drepana africana

SIC

Drepane africana

African sicklefish

Specii de congride

OPH

Ophidiidae

Cuskeels, brotulas n.e.i.

Genipter sud-african

KCP

Genypterus capensis

Kingclip

Guvizi, gobiide

GPA

Gobiidae

Gobies n.e.i.

Sebastă de Cap

REC

Sebastes capensis

Cape redfish

Specii de sebastă

ROK

Helicolenus spp.

Rosefishes n.e.i.

Scorpie de mare

BRF

Helicolenus dactylopterus

Blackbelly rosefish

Scorpionide n.a.p.

SCO

Scorpaenidae

Scorpionfishes n.e.i.

Rândunică cu liră

GUN

Trigla lyra

Piper gurnard

Chelidonichthys capensis

GUC

Chelidonichthys capensis

Cape gurnard

Specii de rândunică-de-mare (sz)

GUX

Triglidae

Gurnards, searobins n.e.i.

Specii de rândunică de mare

GUY

Trigla spp.

Gurnards

Balistide

TRI

Balistidae

Triggerfishes, durgons

Peşte pescar de Cap

MOK

Lophius upsicephalus

Cape monk

Specii de peşte-pescar

ANF

Lophiidae

Anglerfishes n.e.i.

Peşte lanternă

LAN

Lampanyctodes hectoris

Lanternfish

Hamsii luminoase

LXX

Myctophidae

Lanternfishes

Zărgani

BEN

Belonidae

Needlefishes n.e.i.

Specii de zărgani

NED

Tylosuru spp.

Needlefishes

Specii de scrumbioară de Atlantic

SAX

Scomberesocidae

Sauries n.e.i.

Zărgan de Atlantic

SAU

Scomberesox saurus

Atlantic saury

Specii de rechin ciocan

BAR

Sphyraena spp.

Barracudas

Sfirenide

BAZ

Sphyraenidae

Barracudas

Barbuni n.a.p.

MUL

Mugilidae

Mullets n.e.i.

Specii de polynemide

THF

Polynemidae

Threadfins, tasselfishes n.e.i.

Galeoides decadactylus

GAL

Galeoides decadactylus

Lesser African threadfin

Perciforme n.a.p.

PPX

Perciformes

Pelagic percomorphs n.e.i.

Lufar

BLU

Pomatomus saltatrix

Bluefish

Specii de lufar

POT

Pomatomidae

Bluefishes n.e.i.

Cobie

CBA

Rachycentron canadum

Cobia

Specii de cobie

CBX

Rachycentridae

Cobias n.e.i.

Stavrid sud-african

HMC

Trachurus capensis

Cape horse mackerel

Stavrid sudic

HMZ

Trachurus trecae

Cunene horse mackerel

Sp. de stavrid

JAX

Trachurus spp.

Jack and horse mackerels n.e.i.

Specii de decapter

SDX

Decapterus spp.

Scads

Caranx

CVJ

Caranx hippos

Crevalle jack

Stavrid galben

HMY

Caranx rhonchus

False scad

Specii de caranx

TRE

Caranx spp.

Jacks, crevalles n.e.i.

Vomer

LUK

Selene dorsalis

Lookdown fish

Specii de lichie

POX

Trachinotus spp.

Pompanos

Seriola lalandi

YTC

Seriola lalandi

Yellowtail amberjack

Specii de seriolă

AMX

Seriola spp.

Amberjacks n.e.i.

Lichia

LEE

Lichia amia

Leerfish (= Garrick)

 

BUA

Chloroscombrus chrysurus

Atlantic bumper

Stavrizi

CGX

Carangidae

Carangids n.e.i.

Fam. Bramide

BRZ

Bramidae

Pomfrets, ocean breams n.e.i.

Plătică de Atlantic

POA

Brama brama

Atlantic pomfret

Peşti din familia Coryphaenidae

DOL

Coryphaena hippurus

Common dolphinfish

Coriphaenidae

DOX

Coryphaenidae

Dolphinfishes n.e.i.

Stomateu

BLB

Stromateus fiatola

Blue butterfish

Stromateidae

BUX

Stromateidae

Butterfishes, silverpomfrets

Specii de albulide

ALU

Albulidae

Bonefishes

Pterothrissus belloci

BNF

Pterothrissus belloci

Longfin bonefish

Sardinelă rotundă

SAA

Sardinella aurita

Round sardinella

Sardinelă plată

SAE

Sardinella maderensis

Madeiran sardinella

Sardină sud-africană

PIA

Sardinops ocellatus

Southern African pilchard

Sardină angoleză

WRR

Etrumeus whiteheadi

Whitehead's round herring

Hamsie africană

ANC

Engraulis capensis

Southern African anchovy

Hamsii n.a.p.

ANX

Engraulidae

Anchovies n.e.i.

Heringi, sardine

CLP

Clupeidae

Herrings, sardines n.e.i.

Sardinele n.a.p.

SIX

Sardinella spp.

Sardinellas n.e.i.

Alte specii de clupeide

CLU

Clupeoidei

Clupeoids n.e.i.

Pălămidă

BON

Sarda sarda

Atlantic bonito

Pălămidă cu spini

WAH

Acanthocybium solandri

Wahoo

Melvă

FRI

Auxis thazard

Frigate tuna

Melvă şi ton negru

FRZ

Auxis thazard, A. rochei

Frigate and bullet tunas

Scomberomorus guttatus

COM

Scomberomorus commerson

Narrow-barred Spanish mackerel

Macrou regal

SSM

Scomberomorus maculatus

King mackerel

Scomberomorus tritor

MAW

Scomberomorus tritor

West African Spanish mackerel

Scomberomorus plurilineatus

KAK

Scomberomorus plurilineatus

Kanadi kingfish

Specii de melvă

KGX

Scomberomorus spp.

Seerfishes n.e.i.

Ton mic

LTA

Euthynnus alletteratus

Atlantic black skipjack

Ton

KAW

Euthynnus affinis

Kawakawa

Ton dungat

SKJ

Katsuwonus pelamis

Skipjack tuna

Ton roşu

BFT

Thunnus thynnus

Northern bluefin tuna

Ton alb

ALB

Thunnus alalunga

Albacore

Ton roşu din sud

SBF

Thunnus maccoyji

Southern bluefin tuna

Albacor

YFT

Thunnus albacares

Yellowfin tuna

Ton obez

BET

Thunnus obesus

Big-eye tuna

Peşte-sabie

SAI

Istiophorus albicans

Atlantic sailfish

Merlin albastru

BUM

Makaira nigricans

Atlantic blue marlin

Merlan negru

BLM

Makaira indica

Black marlin

Merlan de Atlantic

WHM

Tetrapturus albidus

Atlantic white marlin

Fam. Istioforide

BIL

Istiophoridae

Marlins, sailfishes, spearfishes

Peşte-spadă

SWO

Xiphias gladius

Swordfish

Peşti sabie

XIP

Xiphiidae

Swordfishes

Alte specii de scombride (sz)

TUX

Scombroidei

Tuna-like fishes n.e.i.

Specii de gempylide

GEP

Gempylidae

Snake mackerels, escolars n.e.i.

Thyrsites atun

SNK

Thyrsites atun

Snoek

Peşte sabie

LHT

Trichiurus lepturus

Largehead hairtail

Peşti sabie din familia Trichiuridae n.a.p.

CUT

Trichiuridae

Hairtails, cutlassfishes n.e.i.

Peşte sabie cu coadă

SFS

Lepidopus caudatus

Silver scabbardfish

Macrou spaniol

MAS

Scomber japonicus

Chub mackerel

Scombride n.a.p.

MAX

Scombridae

Mackerels n.e.i.

Alte specii de scombride

MKX

Scombroidei

Mackerel-like fishes n.e.i.

Sp. de Rechin

SMA

Isurus oxyrinchus

Shortfin mako

Rechin albastru

BSH

Prionace glauca

Blue shark

Rechin ciocan

SPZ

Sphyrna zygaena

Smooth hammerhead

Specii de mustel

SDV

Mustelus spp.

Smooth-hounds n.e.i.

Rechin

GAG

Galeorhinus galeus

Tope shark

Scvatinide

ASK

Squatinidae

Angel sharks, sand devils n.e.i.

Vulpe de mare

SKA

Raja spp.

Raja rays n.e.i.

Vulpi şi pisici-de-mare

SRX

Rajiformes

Rays, stingrays, mantas n.e.i.

Peşte elefant de Cap

CHM

Callorhinchus capensis

Cape elephantfish

Elasmobrahi

SKX

Elasmobranchii

Sharks, rays, skates, etc. n.e.i.

Specii de lamnide

MSK

Lamnidae

Mackerel sharks, porbeagles

Specii de scyliorhinide

SYX

Scyliorhinidae

Catsharks

Specii de rechin

RSK

Cercharhinidae

Requiem sharks

Specii de rechin ciocan

SPY

Sphyrnidae

Bonnethead, hammerhead sharks

Mustel

SMD

Mustelus mustelus

Smoothhound

Fam. Rechin cu spini n.a.p.

DGX

Squalidae

Dogfish sharks n.e.i.

Câine de mare cu spini

DGS

Squalus acanthias

Picked (= Spiny) dogfish

Rechin cu bot scurt

DOP

Squalus megalops

Shortnose dogfish

Specii de peşti chitară

GTF

Rhinobatidae

Guitarfishes

Peşti fierăstrău

SAW

Pristidae

Sawfishes

Diferite specii de vulpi-de-mare

RAJ

Rajidae

Skates n.e.i.

Vulpe de mare

SKA

Raja spp.

Skates

Specii de pisici-de-mare

STT

Dasyaididae (= Trygonidae)

Stingrays, butterfly rays

Specii de vulturi de mare

EAG

Myliobatidae

Eagle rays

Specii de diavoli de mare

MAN

Mobulidae

Mantas

Torpedinidae

TOD

Torpedinidae

Torpedo (= Electric) rays

Callorhinchidae

CAH

Callorhinchidae

Elephantfishes n.e.i.

Batoizi

BAI

Batoidimorpha (Hypotremata)

Rays, skates, mantas n.e.i.

Diverşi rechini (sz)

SKH

Selachimorpha (Pleurotremata)

Various sharks n.e.i.

Elasmobrahi

SKX

Elasmobranchii

Sharks, rays, skates etc.

Peşti cartilaginoşi n.a.p.

CAR

Chondrichthyes

Cartilaginous fishes n.e.i.

Himere

HOL

Chimaeriformes

Chimaeras n.e.i.

Peşti osoşi

MZZ

Osteichthyes

Marine fishes n.e.i.

Crab comun

CRE

Cancer pagurus

Edible crab

Crabi din familia Cancridae

CAD

Cancridae

Jonah crabs, rock crabs

Specii de crab din familia Portunide

SWM

Portunidae

Swimming crabs n.e.i.

Specii de crabi regali

KCX

Lithodidae

King crabs n.e.i.

Crab regal patagonian

KCR

Lithodes santolla

Southern king crabs

Crabi regal

KCA

Lithodes ferox

King crab

Crab vest-african

CGE

Chaceon maritae

West African geryon

Geryon spp.

GER

Geryon spp.

Geryons n.e.i.

Specii de gerynide

GEY

Geryonidae

Deep-sea crabs, geryons

Crabi marini

CRA

Brachyura

Marine crabs n.e.i.

Specii de languste tropicale

SLV

Panulirus spp.

Tropical spiny lobsters n.e.i.

Langustă regală

LOY

Panulirus regius

Royal spiny lobster

Homar

LOK

Panulirus homarus

Scalloped spiny lobster

Langustă de Cap

LBC

Jasus lalandii

Cape rock lobster

Langustă tristan

LBT

Jasus tristani

Tristan da Cunha rock lobster

Langustă de Natal

SLN

Palinurus delagoae

Natal spiny lobster

Langustă de sud

SLS

Palinurus gilchristi

South coast spiny lobster

Specii de langustă

VLO

Palinuridae

Spiny lobsters n.e.i.

Specii de crabi

LOS

Scyllaridae

Slipper lobsters

Crab indian

NES

Nephropsis stewarti

Indian Ocean lobsterette

Specii de homari

NEX

Nephropidae

True lobsters, lobsterettes

Penaeus kerathurus

TGS

Melicertus kerathurus

Caramote prawn

Crevete regal alb

PNI

Penaeus indicus

Indian white prawn

Penaeus notiatis

SOP

Penaeus notiatis

Southern pink shrimp

Specii de peneide

PEN

Penaeus spp.

Penaeus shrimps n.e.i.

Parapenaeus longirostris

DPS

Parapenaeus longirostris

Deepwater rose shrimp

Creveţi din familia Penaeidae

PEZ

Penaeidae

Penaeid shrimps

Aristeus varidens

ARV

Aristeus varidens

Striped red shrimp

Specii de creveţi

ARI

Aristeidae

Aristeid shrimps

Garid de piatră

CPR

Palaemon serratus

Common prawn

Solenoceridae

SOZ

Solenoceridae

Solenocerid shrimps

Sp. de Crevete

KNI

Haliporoides spp.

Knife shrimps

Crevetă

KNS

Haliporoides triarthrus

Knife shrimp

Crevetă siboge

JAQ

Haliporoides sibogae

Jack-knife shrimp

Specii de crevete decapode (subord. Natantia) (sz)

DCP

Natantia

Natantian decapods n.e.i.

Crustacee marine n.a.p.

CRU

Crustacea

Marine crustaceans n.e.i.

Crevetă midie

ABP

Haliotis midae

Perlemoen abalone

Calcan sud-african

GIW

Turbo sarmaticus

Giant periwinkle

Specii de stridie plată

OYX

Ostrea spp.

Flat oysters n.e.i.

Stridie de Guineea

ODE

Ostrea denticulata

Denticulate rock oyster

Stridie japoneză

OYG

Crassostrea gigas

Pacific cupped oyster

Specii de stridie scobită

OYC

Crassostrea spp.

Cupped oysters n.e.i.

Scoică de piatră

MSL

Perna perna

Rock mussel

Specii de midii (sz)

MSX

Mytilidae

Sea mussels n.e.i.

Scoică de Atlantic

PSU

Pecten sulcicostatus

Familia Pectinidae

SCX

Pectinidae

Scallops n.e.i.

Mactra glabrata

MAG

Mactra glabrata

Smooth mactra

Specii de scoici

MAT

Mactridae

Mactra surf clams

Scoici marine

CLV

Veneridae

Venus clams

Dosinia orbygnyi

DOR

Dosinia orbignyi

Specii de donax

DON

Donax spp.

Donax clams

Solen capensis

RAC

Solen capensis

Cape razor clams

Solenidae

SOI

Solenidae

Razor clams, knife clams

Specii de moluşte bivalve

CLX

Bivalvia

Clams n.e.i.

Sepii, sepiole (sz)

CTL

Sepiidae, Sepiolidae

Cuttlefishes, bobtail squids

Calmar de Cap

CHO

Loligo reynaudi

Chokker squid

Calmar angolez

SQG

Todarodes angolensis

Angolan flying squid

Calmari

SQC

Loligo spp.

Common squids

Caracatiţe

OCT

Octopodidae

Octopuses

Calmari din familia Ommastrephidae n.a.p.

SQU

Loliginidae, Ommastrephidae

Squids n.e.i.

Moluşte marine n.a.p.

MOL

Mollusca

Marine molluscs n.e.i.

Arctocephalus pusillus

SEK

Arctocephalus pusillus

South African fur seal

Pyura stolonifera

SSR

Pyura stolonifera

Red bait

Moluşte marine

URR

Parechinus angulosus

Specii de castravete-de-mare n.a.p.

CUX

Holothuroidea

Sea-cucumbers n.e.i.

Nevertebrate marine n.a.p.

INV

Invertebrata

Aquatic invertebrates n.e.i.


OCEANUL INDIAN DE VEST (Principala zonă de pescuit 51)

Denumire în limba română

Codul alfabetic din 3 litere

Denumire ştiinţifică

Denumirea în limba engleză

Ilisha

HIX

Hilsa kelee

Kelee shad

Tenulosa

HIL

Tenualosa ilisha

Hilsa shad

Chanos

MIL

Chanos chanos

Milkfish

Lates

GIP

Lates calcarifer

Giant seaperch (= Barramundi)

Peşti plaţi

FLX

Pleuronectiformes

Flatfishes n.e.i.

Halibut indian

HAI

Psettodes erumei

Indian halibut

Cynoglossidae

TOX

Cynoglossidae

Tonguefishes n.e.i.

Bregmaceros macclellandi

UNC

Bregmaceros mcclellandi

Unicorn cod

Gadiforme

GAD

Gadiformes

Gadiformes n.e.i.

Harpadon nehereus

BUC

Harpadon nehereus

Bombay duck

Specii de ariide

CAX

Ariidae

Seacatfishes n.e.i.

Saurida tumbil

LIG

Saurida tumbil

Greater lizardfish

Saurida

LIB

Saurida undosquamis

Brushtooth lizardfish

Somni africani

LIX

Synodontidae

Lizardfishes n.e.i.

Specii de conger

PCX

Muraenesox spp.

Pike congers n.e.i.

Congeri

COX

Congridae

Conger eels n.e.i.

 

ALF

Beryx spp.

Alfonsinos

Peşte dulgher japonez

JOD

Zeus faber

Japanese John Dory

Perciforme n.a.p.

DPX

Perciformes

Demersal percomorphs n.e.i.

Specii de epinefel

GPX

Epinephelus spp.

Groupers n.e.i.

Seranide

BSX

Serranidae

Groupers, seabasses n.e.i.

Specii de priacantus

BIG

Priacanthus spp.

Bigeyes n.e.i.

Bacaliari

WHS

Sillaginidae

Sillago whitings

Lactarius lactarius

TRF

Lactarius lactarius

False trevally

Peşti rubin

EMT

Emmelichthyidae

Bonnetmouths, rubyfishes, etc.

Biban de mangrove

RES

Lutjanus argentimaculatus

Mangrove red snapper

Specii de biban de mare

SNA

Lutjanus spp.

Snappers n.e.i.

Lutjianidae

SNX

Lutjanidae

Snappers, jobfishes n.e.i.

Specii de nemipterus

THB

Nemipterus spp.

Threadfin breams

Specii de nemipteride

THD

Nemipteridae

Threadfin, monocle dwarf breams

Specii de leoignatide

POY

Leiognathus spp.

Ponyfishes (= Slipmouths) n.e.i.

Specii de hemulide, specii de pomadasyde

GRX

Haemulidae (= Pomadasyidae)

Grunts, sweetlips, n.e.i.

Culbin african

KOB

Argyrosomus hololepidotus

Southern meagre (= Kob)

Atractoscion aequidens

AWE

Atractoscion aequidens

Geelbek croaker

Sciaenidae

CDX

Sciaenidae

Croakers, drums n.e.i.

Specii de lethrinide

EMP

Lethrinidae

Emperors (Scavengers)

Doradă n.a.p.

PAX

Pagellus spp.

Pandoras n.e.i.

Specii de dinţoşi (sz)

DEX

Dentex spp.

Dentex n.e.i.

Argyrops spinifer

KBR

Argyrops spinifer

King soldier bream

Dentex nufar

SLD

Cheimerius nufar

Santer seabream

Peşte de piatră galben

RER

Petrus rupestris

Red steenbras

Sparos de Natal

RSX

Chrysoblephus spp.

Stumpnose, dageraad breams n.e.i.

Plătică de mare n.a.p.

SBX

Sparidae

Porgies, seabreams n.e.i.

Specii de barbun

MUX

Mullus spp.

Surmullets (= Red mullets)

Specii de upeneus

GOX

Upeneus spp.

Goatfishes

Mullide

MUM

Mullidae

Goatfishes, red mullets n.e.i.

Drepane

SPS

Drepane punctata

Spotted sicklefish

Fam. Labride

WRA

Labridae

Wrasses, hogfishes, etc.

Specii de geres

MOJ

Gerres spp.

Mojarras (= Silver-biddies)

Specii de percoide

PRC

Percoidei

Percoids n.e.i.

Specii de siganus

SPI

Siganus spp.

Spinefeet (= Rabbitfishes)

Scorpionide n.a.p.

SCO

Scorpaenidae

Scorpionfishes n.e.i.

Specii de platycephalide

FLH

Platycephalidae

Flatheads

Balistide

TRI

Balistidae

Triggerfishes, durgons

Mictofide

LXX

Myctophidae

Lanternfishes

Peştele ac (Fam. Belonide)

NED

Tylosurus spp.

Needlefishes

Specii de hemirhamphus

HAX

Hemiramphus spp.

Halfbeaks n.e.i.

Peşti zburători

FLY

Exocoetidae

Flyingfishes n.e.i.

Specii de rechin ciocan

BAR

Sphyraena spp.

Barracudas

Chefal-cu-cap-mare

MUF

Mugil cephalus

Flathead grey mullet

Barbuni n.a.p.

MUL

Mugilidae

Mullets n.e.i.

Eleutheronema tetradactylum

FOT

Eleutheronema tetradactylum

Fourfinger threadfin

Specii de polynemide

THF

Polynemidae

Threadfins, tasselfishes n.e.i.

Perciforme n.a.p.

PPX

Perciformes

Pelagic percomorphs n.e.i.

Lufar

BLU

Pomatomus saltatrix

Bluefish

Cobie

CBA

Rachycentron canadum

Cobia

Specii de cobie

CBX

Rachycentridae

Cobias n.e.i.

Sp. de Stavrid

JAX

Trachurus spp.

Jack and horse mackerels n.e.i.

Stavrid galben indian

RUS

Decapterus russelli

Indian scad

Specii de decapterus

SDX

Decapterus spp.

Scads

Specii de caranx

TRE

Caranx spp.

Jacks, crevalles n.e.i.

Specii de lichie

POX

Trachinotus spp.

Pompanos

Seriola lalandi

YTC

Seriola lalandi

Yellowtail amberjack

Specii de seriolă

AMX

Seriola spp.

Amberjacks n.e.i.

Elagatis bipinnulata

RRU

Elagatis bipinnulata

Rainbow runner

Gnatanodon speciosus

GLT

Gnathanodon speciosus

Golden trevally

Megalaspis cordyla

HAS

Megalaspis cordyla

Torpedo scad

Specii de peşte regină

QUE

Scomberoides (= Chorinemus) spp.

Queenfishes

Selar crumenophthalmus

BIS

Selar crumenophthalmus

Bigeye scad

Selaroides leptolepis

TRY

Selaroides leptolepis

Yellowstripe scad

Stavrizi

CGX

Carangidae

Carangids n.e.i.

Formio niger

POB

Parastromateus niger

Black pomfret

Corifena

DOL

Coryphaena hippurus

Common dolphinfish

Pampus argenteus

SIP

Pampus argenteus

Silver pomfret

Stromateidae

BUX

Stromateidae

Butterfishes, silver pomfrets

Sardinelă cu dungi aurii

SAG

Sardinella gibbosa

Goldstripe sardinella

Sardinelă de ulei

IOS

Sardinella longiceps

Indian oil sardine

Sardinele n.a.p.

SIX

Sardinella spp.

Sardinellas n.e.i.

Sarinops ocellatus

PIA

Sardinops ocellatus

Southern African pilchard

Sardină albastră

RRH

Etrumeus teres

Redeye round herring

Specii de stolephor

STO

Stolephorus spp.

Stolephorus anchovies

Hamsii n.a.p.

ANX

Engraulidae

Anchovies n.e.i.

Alte specii de clupeide

CLU

Clupeoidei

Clupeoids n.e.i.

Chirocentrus dorab

DOB

Chirocentrus dorab

Dorab wolf-herring

Specii de dorab

DOS

Chirocentrus spp.

Wolf-herrings

Pălămidă cu spini

WAH

Acanthocybium solandri

Wahoo

Scomberomorus ommerson

COM

Scomberomorus commerson

Narrow-barred Spanish mackerel

Scomberomorus guttatus

GUT

Scomberomorus guttatus

Indo-Pacific king mackerel

Scomberomorus lineolatus

STS

Scomberomorus lineolatus

Streaked seerfish

Specii de melvă

KGX

Scomberomorus spp.

Seerfishes n.e.i.

Melvă şi ton negru

FRZ

Auxis thazard, A.rochei

Frigate and bullet tunas

Euthynnus affins

KAW

Euthynnus affinis

Kawakawa

Ton dungat

SKJ

Katsuwonus pelamis

Skipjack tuna

Ton micuţ

LOT

Thunnus tonggol

Longtail tuna

Ton alb

ALB

Thunnus alalunga

Albacore

Ton roşu din sud

SBF

Thunnus maccoyii

Southern bluefin tuna

Albacora

YFT

Thunnus albacares

Yellowfin tuna

Ton obez

BET

Thunnus obesus

Bigeye tuna

Peşte călător

SFA

Istiophorus platypterus

Indo-Pacific sailfish

Marlin albastru indo-pacific

BLZ

Makaira mazara

Indo-Pacific blue marlin

Merlan negru

BLM

Makaira indica

Black marlin

Merlin dungat

MLS

Tetrapturus audax

Striped marlin

Istiophoridae

BIL

Istiophoridae

Marlins, sailfishes, spearfishes

Alte specii de scombride (sz)

TUX

Scombroidei

Tuna-like fishes n.e.i.

Thyrsites atun

SNK

Thyrsites atun

Snoek

Peşte sabie

LHT

Trichiurus lepturus

Largehead hairtail

Peşte sabie cu coadă

SFS

Lepidopus caudatus

Silver scabbardfish

Peşti sabie din familia Trichiuridae n.a.p.

CUT

Trichiuridae

Hairtails, cutlassfishes n.e.i.

Macrou spaniol

MAS

Scomber japonicus

Chub mackerel

Macrou indian

RAG

Rastrelliger kanagurta

Indian mackerel

Specii de macrou indian

RAX

Rastrelliger spp.

Indian mackerels n.e.i.

Alte specii de Scombride

MKX

Scombroidei

Mackerel-like fishes n.e.i.

Peşte-spadă

SWO

Xiphias gladius

Swordfish

Sp. de Rechin

SMA

Isurus oxyrinchus

Shortfin mako

Rechin albastru

BSH

Prionace glauca

Blue shark

Rechin cu înotătoare albe

OCS

Carcharhinus longimanus

Oceanic whitetip shark

Rechin cu coada pătată

CCQ

Carcharhinus sorrah

Spot-tail shark

Rechin de nisip

DUS

Carcharhinus obscurus

Dusky shark

Rechin tigru

FAL

Carcharhinus falciformis

Silky shark

Rechin cu bot ascuţit

RHA

Rhizoprionodon acutus

Milk shark

Rechin

RSK

Carcharhinidae

Requiem sharks n.e.i.

Specii de rechin ciocan

SPY

Sphyrnidae

Hammerhead sharks, etc. n.e.i.

Specii de peşti chitară

GTF

Rhinobatidae

Guitarfishes, etc. n.e.i.

Peşti fierăstrău

SAW

Pristidae

Sawfishes

Vulpi şi pisici-de-mare

SRX

Rajiformes

Rays, stingrays, mantas n.e.i.

Elasmobrahi

SKX

Elasmobranchii

Sharks, rays, skates, etc. n.e.i.

Peşti osoşi

MZZ

Osteichthyes

Marine fishes n.e.i.

Crabi de ţărm

CRS

Portunus spp.

Swimcrabs

Crab de nămol

MUD

Scylla serrata

Mud crab

Specii de geryon

GER

Geryon spp.

Geryons n.e.i.

Crabi marini

CRA

Brachyura

Marine crabs n.e.i.

Specii de languste tropicale

SLV

Panulirus spp.

Tropical spiny lobsters n.e.i.

Homaride

SLN

Palinurus delagoae

Natal spiny lobster

Homaride

LOS

Scyllaridae

Slipper lobsters

Langustină din insulele Andaman

NEA

Metanephrops andamanicus

Andaman lobster

Crevete tigrat uriaş

GIT

Penaeus monodon

Giant tiger prawn

Crevete tigrat verde

TIP

Penaeus semisulcatus

Green tiger prawn

Penaeus indicus

PNI

Penaeus indicus

Indian white prawn

Specii de peneide

PEN

Penaeus spp.

Penaeus shrimps n.e.i.

Sp. de crevete Halipooides triarthrus

KNS

Haliporoides triarthrus

Knife shrimp

Halipooides sibogae

JAQ

Haliporoides sibogae

Jack-knife shrimp

Specii de halipooide

KNI

Haliporoides spp.

Knife shrimps

Specii de crevete decapode (subord. Natantia) (sz)

DCP

Natantia

Natantian decapods n.e.i.

Crustacee marine n.a.p.

CRU

Crustacea

Marine crustaceans n.e.i.

Specii de Haliotis

ABX

Haliotis spp.

Abalones n.e.i.

Stridie de stâncă

CSC

Saccostrea cucullata

Rock-cupped oyster

Specii de stridie scobită

OYC

Crassostrea spp.

Cupped oysters n.e.i.

Cefalopode n.a.p.

CEP

Cephalopoda

Cephalopods n.e.i.

Sepii, sepiole

CTL

Sepiidae, Sepiolidae

Cuttlefishes, bobtail squids

Specii de calmari

SQC

Loligo spp.

Common squids

Caracatiţe

OCT

Octopodidae

Octopuses

Calmari din familia Omnastrephidae n.a.p.

SQU

Loliginidae, Ommastrephidae

Squids n.e.i.

Moluşte marine n.a.p.

MOL

Mollusca

Marine molluscs n.e.i.

Broscă ţestoasă verde

TUG

Chelonia mydas

Green turtle

Broscă ţestoasă marină

TTX

Testudinata

Marine turtles n.e.i.

Castraveţi de mare n.a.p.

CUX

Holothuroidea

Sea cucumbers n.e.i.

Nevertebrate marine n.a.p.

INV

Invertebrata

Aquatic invertebrates n.e.i.


ANEXA V

FORMAT PENTRU TRANSMITEREA DATELOR PRIVIND CAPTURILE PENTRU ALTE REGIUNI DECÂT ATLANTICUL DE NORD

Suport magnetic

Benzi magnetice: Nouă piste cu o densitate de 1 600 sau 6 250 BPI şi codare EBCDIC sau ASCII, de preferinţă fără etichetă. În cazul în care sunt etichetate, ar trebui să se includă un cod de sfârşit de fişier.

Dischete: Dischete formatate în MS-DOS: de 3,5″ 720 K sau 1,4 MB; ori de 5,25″ 360 K sau 1,2 MB.

Formatul de înregistrare

Numerele de octeţi

Poziţia

Observaţii

1-4

Ţara (codul aflabetic ISO din 3 litere)

de ex.: FRA = Franţa

5-6

Anul

de ex.: 93 = 1993

7-8

Zona principală de pescuit

34 = Partea centrală şi de est a Atlanticului

9-15

Diviziunea

3.3 = Diviziunea 3.3

16-18

Specia

codul aflabetic din 3 litere

19-26

Captura

Tone metrice

Note:

(a)

Rubrica capturilor (octeţii 19-26) ar trebui să fie aliniată la dreapta cu spaţii libere la stânga. Toate celelalte rubrici ar trebui să fie aliniate la stânga cu spaţii libere la dreapta.

(b)

Captura ar trebui să fie înregistrată ca echivalent al greutăţii în viu a debarcărilor, rotunjit la cea mai apropiată valoare în tonă metrică.

(c)

Cantităţile (octeţii 19-26) mai mici de jumătate de unitate ar trebui să fie înregistrate ca „–1”.

(d)

Cantităţile necunoscute (octeţii 19-26) ar trebui să fie înregistrate ca „–2”.


ANEXA VI

FORMATUL DE TRANSMITERE PE SUPORT MAGNETIC A DATELOR PRIVIND CAPTURILE PENTRU ALTE REGIUNI DECÂT CEA A ATLANTICULUI DE NORD

A.   FORMATUL DE CODARE

Datele trebuie transmise sub forma unor fişiere de lungime variabilă, rubricile fiind separate prin două puncte (:). Fiecare fişier trebuie să cuprindă următoarele rubrici:

Rubrica

Observaţii

Ţara

codul alfabetic ISO din 3 litere (de ex.: FRA = Franţa)

Anul

de ex.: 2001 sau 01

Principala zonă de pescuit FAO

de ex.: 34 = Atlanticul Central şi de Est

Diviziunea

de ex.: 3.3 = diviziunea 3.3

Specia

Codul alfabetic din 3 litere

Captura

Tone

(a)

Capturile se înregistrează la echivalentul în greutatea în viu a debarcărilor, rotunjit la cea mai apropiată valoare în tonă metrică.

(b)

Cantităţile mai mici de jumătate de unitate ar trebui să fie înregistrate ca „–1”.

(c)

Codul ţării:

Austria

AUT

Belgia

BEL

Bulgaria

BGR

Cipru

CYP

Republica Cehă

CZE

Germania

DEU

Danemarca

DNK

Spania

ESP

Estonia

EST

Finlanda

FIN

Franţa

FRA

Regatul Unit

GBR

Anglia şi Ţara Galilor

GBRA

Scoţia

GBRB

Irlanda de Nord

GBRC

Grecia

GRC

Ungaria

HUN

Irlanda

IRL

Islanda

ISL

Italia

ITA

Lituania

LTU

Luxemburg

LUX

Letonia

LVA

Malta

MLT

Ţările de Jos

NLD

Norvegia

NOR

Polonia

POL

Portugalia

PRT

România

ROU

Slovacia

SVK

Slovenia

SVN

Suedia

SWE

Turcia

TUR

B.   METODA DE TRANSMITERE A DATELOR LA COMISIA EUROPEANĂ

În măsura posibilului, datele trebuie transmise în format electronic (de exemplu, sub forma unui fişier ataşat unui mesaj electronic). În caz contrar, acestea pot fi transmise pe o dischetă 3,5″ HD.


ANEXA VII

Regulamentul abrogat şi lista modificărilor ulterioare

Regulamentul (CE) nr. 2597/95 al Consiliului

(JO L 270, 13.11.1995, p. 1)