Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32008F0909

Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană

OJ L 327, 5.12.2008, p. 27–46 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
Special edition in Croatian: Chapter 19 Volume 011 P. 111 - 130

In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_framw/2008/909/oj

5.12.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 327/27


DECIZIA-CADRU 2008/909/JAI A CONSILIULUI

din 27 noiembrie 2008

privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) litera (a) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),

având în vedere inițiativa Republicii Austria, a Republicii Finlanda și a Regatului Suediei,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)

Consiliul European întrunit la Tampere în 15 și 16 octombrie 1999 a aprobat principiul recunoașterii reciproce, care ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare atât în materie civilă, cât și penală în cadrul Uniunii.

(2)

La 29 noiembrie 2000, Consiliul, în conformitate cu concluziile de la Tampere, a adoptat un program de măsuri pentru punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală (1), în care a solicitat o evaluare a necesității instituirii unor mecanisme moderne de recunoaștere reciprocă a sentințelor definitive care implică privarea de libertate (măsura 14) și aplicarea extinsă a principiului transferării persoanelor condamnate, astfel încât să includă persoanele rezidente într-un stat membru (măsura 16).

(3)

Programul de la Haga privind consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană (2) cere statelor membre să finalizeze programul de măsuri, în special în domeniul executării pedepselor privative de libertate definitive.

(4)

Toate statele membre au ratificat Convenția Consiliului Europei din 21 martie 1983 privind transferarea persoanelor condamnate. În temeiul convenției în cauză, persoanele condamnate pot fi transferate, în scopul executării restului pedepsei, doar statului de cetățenie al acestora și doar cu consimțământul acestor persoane și al statelor implicate. Protocolul adițional la Convenția respectivă, din 18 decembrie 1997, care permite transferarea fără consimțământul persoanei, sub rezerva anumitor condiții, nu a fost ratificat de către toate statele membre. Niciunul dintre aceste instrumente nu impune o obligație de principiu privind preluarea persoanelor condamnate în scopul executării pedepsei sau ordinului.

(5)

Drepturile procedurale în cadrul procedurii penale sunt un element esențial pentru asigurarea încrederii reciproce între statele membre în cooperarea judiciară. Relațiile dintre statele membre, care sunt caracterizate de o încredere reciprocă specială în sistemele juridice ale celorlalte state membre, permit recunoașterea de către statul de executare a deciziilor luate de autoritățile statului emitent. Prin urmare, ar trebui să se ia în considerare o dezvoltare sporită a cooperării prevăzute de instrumentele Consiliului Europei privind executarea hotărârilor judecătorești în materie penală, în special în cazul în care cetățeni ai Uniunii au făcut obiectul unei hotărâri judecătorești în materie penală și au fost condamnați printr-o pedeapsă sau măsură care implică privarea de libertate în alt stat membru. Fără a aduce atingere necesității de a furniza persoanei condamnate garanții corespunzătoare, nu ar trebui să se mai acorde o importanță predominantă implicării acesteia în procedură, supunând consimțământului său, în toate cazurile, transmiterea unei hotărâri judecătorești unui alt stat membru în scopul recunoașterii și executării pedepsei pronunțate.

(6)

Prezenta decizie-cadru ar trebui pusă în aplicare și aplicată astfel încât să permită respectarea principiilor generale de egalitate, echitate și caracter rezonabil.

(7)

Articolul 4 alineatul (1) litera (c) conține o dispoziție discreționară care permite transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului, de exemplu, statului membru de cetățenie al persoanei condamnate, în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) sau statului membru în care locuiește persoana condamnată și în care aceasta a avut reședința legală în mod continuu pe o perioadă de cel puțin cinci ani și va păstra un drept de ședere permanentă în respectivul stat membru.

(8)

În cazurile menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (c), transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului statului de executare face obiectul unor consultări între autoritățile competente ale statului emitent și cele ale statului de executare și este supusă consimțământului autorității competente a statului de executare. Autoritățile competente ar trebui să țină cont de elemente precum durata șederii sau alte legături cu statul de executare. În cazurile în care persoana condamnată ar putea fi transferată către un stat membru și către o țară terță în temeiul dreptului național sau al instrumentelor internaționale, autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de executare ar trebui, în decursul unor consultări, să analizeze dacă executarea sentinței în statul de executare ar putea facilita realizarea obiectivului de reabilitare socială în mod mai eficient decât executarea în țara terță.

(9)

Executarea condamnării în statul de executare ar trebui să sporească șansele de reabilitare socială ale persoanei condamnate. În vederea dobândirii certitudinii că executarea pedepsei de către statul de executare va contribui la facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate, autoritatea competentă a statului emitent ar trebui să țină cont de elemente precum atașamentul persoanei la statul de executare, faptul dacă persoana în cauză consideră sau nu statul de executare ca un loc față de care are legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice sau de alt tip.

(10)

Avizul persoanei condamnate menționate la articolul 6 alineatul (3) poate fi util în special la aplicarea articolului 4 alineatul (4). Termenul „în special” este folosit pentru a acoperi și cazurile în care avizul persoanei condamnate ar include informații care ar putea prezenta interes în legătură cu motivele de nerecunoaștere și neexecutare. Dispozițiile articolului 4 alineatul (4) și ale articolului 6 alineatul (3) nu constituie un motiv de refuz fondat pe reabilitarea socială.

(11)

Polonia are nevoie de mai mult timp decât celelalte state membre pentru a face față consecințelor practice și materiale ale transferării de cetățeni polonezi condamnați în alte state membre, în special din perspectiva unei mobilități crescute a cetățenilor polonezi în cadrul Uniunii. Din acest motiv, ar trebui să se prevadă o derogare temporară având un domeniu de aplicare limitat, pe termen de cel mult cinci ani.

(12)

Prezenta decizie-cadru ar trebui de asemenea să se aplice mutatis mutandis executării sentințelor în cazurile în care se aplică articolul 4 alineatul (6) și articolul 5 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (3). Aceasta înseamnă, printre altele, că fără să aducă atingere deciziei-cadru respective, statul de executare ar putea verifica existența motivelor de nerecunoaștere și neexecutare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 9 din prezenta decizie-cadru, inclusiv verificarea dublei incriminări, în măsura în care statul de executare face o declarație în temeiul articolului 7 alineatul (4) din prezenta decizie-cadru, drept o condiție pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești în vederea stabilirii fie a predării persoanei, fie a executării pedepsei în cazurile în care se aplică articolul 4 alineatul (6) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.

(13)

Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care se reflectă și în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special capitolul VI. Nimic din prezenta decizie-cadru nu ar trebui interpretat ca o interdicție de a refuza executarea unei hotărâri judecătorești dacă există motive obiective să se creadă că pedeapsa a fost impusă cu scopul de a sancționa o persoană din motive legate de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală sau că aduce atingere poziției acestei persoane din oricare dintre aceste motive.

(14)

Prezenta decizie-cadru nu ar trebui să împiedice niciun stat membru să aplice normele sale constituționale privind dreptul la un proces echitabil, respectarea libertății de asociere, a libertății presei și a libertății de exprimare în alte mijloace de informare.

(15)

Prezenta decizie-cadru ar trebui să se aplice în conformitate cu dreptul cetățenilor Uniunii de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre conferit de articolul 18 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.

(16)

Prezenta decizie-cadru ar trebui să se aplice în conformitate cu legislația comunitară în domeniu, în special Directiva 2003/86/CE a Consiliului (4), Directiva 2003/109/CE a Consiliului (5) și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(17)

Atunci când se face trimitere în prezenta decizie-cadru la statul pe teritoriul căruia „trăiește” persoana condamnată, se înțelege prin aceasta locul de care este legată respectiva persoană pe baza reședinței obișnuite și a altor elemente de tipul relațiilor familiale, sociale și profesionale.

(18)

În aplicarea articolului 5 alineatul (1), ar trebui să fie posibilă transmiterea unei hotărâri judecătorești sau a unei copii certificate pentru conformitate a acesteia, precum și a unui certificat autorității competente din statul de executare prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă, prin poșta electronică sau fax, de exemplu, și în condiții care să îi permită statului de executare să stabilească autenticitatea acestor documente.

(19)

În cazurile menționate la articolul 9 alineatul (1) litera (k), statul de executare ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a adapta sancțiunea în conformitate cu prezenta decizie-cadru înainte de a refuza să recunoască și să execute pedeapsa care implică o altă măsură decât pedepsele privative de libertate.

(20)

Motivul de refuz prevăzut la articolul 9 alineatul (l) litera (k) poate fi de asemenea aplicat în cazurile în care persoana nu a fost declarată vinovată de o infracțiune, cu toate că autoritatea competentă a aplicat o măsură privativă de libertate, alta decât o pedeapsă cu închisoarea, drept consecință a unei infracțiuni comise.

(21)

Motivul de refuz legat de teritorialitate ar trebui aplicat doar în cazuri excepționale și în vederea unei cooperări pe cât de extinse posibil în temeiul dispozițiilor prezentei decizii-cadru, ținând cont de obiectivul acesteia. Orice decizie de aplicare a acestui motiv de refuz ar trebui să fie fondată pe o analiză de la caz la caz și pe consultări între autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de executare.

(22)

Termenul menționat la articolul 12 alineatul (2) ar trebui să fie pus în aplicare de statele membre astfel încât, ca regulă generală, decizia definitivă, inclusiv o procedură de recurs, să fie finalizată în termen de 90 de zile.

(23)

Articolul 18 alineatul (1) prevede că, sub rezerva excepțiilor enumerate la alineatul (2), regula specialității se aplică numai în cazurile în care persoana a fost transferată statului de executare. Prin urmare, ar trebui ca regula respectivă să nu se aplice în cazurile în care persoana nu a fost transferată în statul de executare, de exemplu în cazurile în care persoana a fugit în statul de executare,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Definiții

În sensul prezentei decizii-cadru:

(a)

„hotărâre judecătorească” înseamnă o decizie sau un ordin definitiv pronunțate de către o instanță judecătorească din statul emitent prin care este condamnată o persoană fizică;

(b)

„pedeapsă” înseamnă orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracțiuni pe baza unui proces penal;

(c)

„stat emitent” înseamnă statul membru în care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească;

(d)

„stat de executare” înseamnă statul membru căruia i-a fost transmisă o hotărâre judecătorească în scopul recunoașterii sau executării acesteia.

Articolul 2

Stabilirea autorităților competente

(1)   Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului cu privire la autoritatea sau autoritățile care, în temeiul legislației sale naționale, sunt competente în conformitate cu prezenta decizie-cadru, atunci când acest stat membru este statul emitent sau statul de executare.

(2)   Secretariatul General al Consiliului pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 3

Scopul și domeniul de aplicare

(1)   Scopul prezentei decizii-cadru este de a stabili norme în temeiul cărora un stat membru urmează să recunoască o hotărâre judecătorească și să execute pedeapsa, în vederea facilitării reabilitării sociale a persoanei condamnate.

(2)   Prezenta decizie-cadru se aplică în cazul în care persoana condamnată se află în statul emitent sau în statul de executare.

(3)   Prezenta decizie-cadru se aplică numai recunoașterii hotărârilor judecătorești și executării pedepselor în sensul prezentei decizii-cadru. Faptul că, pe lângă condamnare, au fost impuse o amendă și/sau un ordin de confiscare, care nu au fost încă achitate, recuperate sau executate, nu împiedică transmiterea unei hotărâri judecătorești. Recunoașterea și executarea unor astfel de amenzi și ordine de confiscare în alt stat membru se bazează pe instrumentele aplicabile între statele membre, în special Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare (7) și Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru ordinele de confiscare (8).

(4)   Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor juridice fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

CAPITOLUL II

RECUNOAȘTEREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREȘTI ȘI EXECUTAREA PEDEPSELOR

Articolul 4

Criteriile de transmitere a unei hotărârii judecătorești și a unui certificat unui alt stat membru

(1)   Cu condiția ca persoana condamnată să se găsească în statul emitent sau în statul de executare și ca respectiva persoană să-și fi dat consimțământul atunci când acesta i-a fost cerut în temeiul articolului 6, o hotărâre judecătorească, însoțită de certificatul al cărui model figurează în anexa I, poate fi transmisă unuia din următoarele state membre:

(a)

statului membru de cetățenie al persoanei condamnate, pe teritoriul căruia trăiește aceasta; sau

(b)

statului membru de cetățenie, pe teritoriul căruia, deși nu este statul membru în care trăiește, va fi deportată persoana condamnată, de îndată ce este exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare sau de deportare inclus în hotărârea judecătorească sau într-o decizie judecătorească sau administrativă sau în orice altă măsură luată ca urmare a respectivei hotărâri; sau

(c)

oricărui stat membru, altul decât statele membre menționate la literele (a) și (b), a cărui autoritate competentă este de acord cu transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului către statul membru respectiv.

(2)   Transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului poate avea loc în cazul în care autoritatea competentă a statului emitent, după caz, în urma consultărilor între autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de executare, constată că executarea pedepsei de către statul de executare ar servi scopului de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate.

(3)   Înainte de a transmite hotărârea judecătorească și certificatul, autoritatea competentă din statul emitent poate consulta, prin orice mijloace adecvate, autoritatea competentă din statul de executare. Consultarea este obligatorie în cazurile menționate la alineatul (1) litera (c). În astfel de cazuri, autoritatea competentă din statul de executare informează în mod prompt statul emitent cu privire la decizia sa de a consimți sau nu la transmiterea hotărârii judecătorești.

(4)   În timpul acestor consultări, autoritatea competentă a statului de executare poate prezenta un aviz justificat autorității competente a statului emitent, potrivit căruia executarea pedepsei în statul de executare nu ar servi scopului de a facilita reabilitarea socială și reintegrarea cu succes a persoanei condamnate în societate.

În cazurile în care nu a existat o consultare, un astfel de aviz poate fi prezentat fără întârziere după transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului. Autoritatea competentă a statului emitent examinează acest aviz și decide să retragă sau nu certificatul.

(5)   Statul de executare poate, din proprie inițiativă, să solicite statului emitent să transmită hotărârea judecătorească însoțită de certificat. Persoana condamnată poate de asemenea să solicite autorităților competente din statul emitent sau din statul de executare să inițieze o procedură pentru transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului în temeiul prezentei decizii-cadru. Cererile formulate în temeiul prezentului alineat nu creează o obligație pentru statul emitent de a transmite hotărârea judecătorească însoțită de certificat.

(6)   La punerea în aplicare a prezentei decizii-cadru, statele membre adoptă măsuri, luând în considerare în special scopul de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate, care constituie baza pentru deciziile autorităților lor competente de a consimți sau nu la transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului în situații în conformitate cu alineatul (1) litera (c).

(7)   Fiecare stat membru poate, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, să notifice Secretariatului General al Consiliului că, în relațiile sale cu alte state membre care au transmis aceeași notificare, acordul său prealabil în temeiul alineatului (1) litera (c) nu este necesar pentru transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului:

(a)

dacă persoana condamnată trăiește și a avut reședința legală în mod continuu pe o perioadă de cel puțin cinci ani în statul de executare și își va păstra dreptul de ședere permanentă în respectivul stat; și/sau

(b)

dacă persoana condamnată este un resortisant al statului de executare în alte cazuri decât cele prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b).

În cazurile menționate la litera (a), dreptul de ședere permanentă înseamnă că persoana în cauză:

beneficiază de un drept de ședere permanentă în statul membru respectiv în conformitate cu legislația națională de punere în aplicare a legislației comunitare adoptate în temeiul articolelor 18, 40, 44 și 52 din Tratatul de instituire a Comunității Europene; sau

deține un permis de ședere valabil, ca rezident permanent sau pe termen lung, în statul membru respectiv, în conformitate cu legislația națională de punere în aplicare a legislației comunitare adoptate în temeiul articolului 63 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în ceea ce privește statele membre cărora legislația comunitară respectivă le este aplicabilă, sau în conformitate cu legislația națională, în ceea ce privește statele membre cărora legislația comunitară în cauză nu le este aplicabilă.

Articolul 5

Transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului

(1)   Hotărârea judecătorească sau o copie certificată pentru conformitate a acesteia, însoțită de certificat, este transmisă de către autoritatea competentă a statului emitent direct autorității competente a statului de executare, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă și în condiții care să îi permită statului de executare să stabilească autenticitatea acesteia. Originalul hotărârii judecătorești sau o copie certificată pentru conformitate a acesteia, precum și originalul certificatului, se trimit statului de executare dacă acesta din urmă o solicită. Toate comunicările oficiale se fac, de asemenea, în mod direct între respectivele autorități competente.

(2)   Certificatul trebuie semnat de către autoritatea competentă a statului emitent, iar acuratețea conținutului său certificată de către această autoritate.

(3)   Statul emitent transmite hotărârea judecătorească, însoțită de certificat, unui singur stat de executare o dată.

(4)   În cazul în care autoritatea competentă din statul de executare nu este cunoscută autorității competente din statul emitent, aceasta din urmă face toate demersurile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei Judiciare Europene, instituite prin Acțiunea comună 98/428/JAI a Consiliului (9), pentru a obține informațiile din partea statului de executare.

(5)   Atunci când o autoritate din statul de executare care primește o hotărâre judecătorească însoțită de un certificat nu are nicio competență în recunoașterea acesteia și în luarea măsurilor necesare pentru executare, această autoritate transmite, din oficiu, hotărârea judecătorească însoțită de certificat autorității competente și informează în consecință autoritatea competentă din statul emitent.

Articolul 6

Avizul și notificarea persoanei condamnate

(1)   Fără a aduce atingere alineatului (2), o hotărâre judecătorească însoțită de un certificat nu poate fi transmisă statului de executare în scopul recunoașterii sale și a executării pedepsei decât cu consimțământul persoanei condamnate, în conformitate cu legislația statului emitent.

(2)   Consimțământul persoanei condamnate nu este cerut atunci când hotărârea judecătorească, însoțită de certificat, este transmisă:

(a)

statului membru de cetățenie în care trăiește persoana condamnată;

(b)

statului membru în care va fi deportată persoana condamnată după ce este exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare sau de deportare inclus în hotărârea judecătorească sau într-o decizie judecătorească sau administrativă sau în orice altă măsură luată ca urmare a respectivei hotărâri;

(c)

statului membru în care a fugit persoana condamnată sau în care s-a întors din cauza procedurii penale care este în desfășurare împotriva sa în statul emitent sau ca urmare a condamnării în statul emitent.

(3)   În toate cazurile în care persoana condamnată se găsește încă în statul emitent, acesteia i se dă posibilitatea de a își exprima avizul verbal sau în scris. În cazul în care statul emitent consideră că este necesar, din cauza vârstei persoanei condamnate sau a stării sale fizice sau mentale, această posibilitate îi va fi dată reprezentantului său legal.

Avizul persoanei condamnate este luat în considerare pentru a lua decizia privind transmiterea hotărârii judecătorești, însoțite de certificat. Atunci când persoana condamnată s-a folosit de posibilitatea prevăzută de prezentul alineat, avizul acesteia este transmis statului de executare, în special în vederea aplicării articolului 4 alineatul (4). Dacă persoana condamnată și-a exprimat avizul verbal, statul emitent se asigură că înregistrarea scrisă a acestei declarații este pusă la dispoziția statului de executare.

(4)   Autoritatea competentă din statul emitent informează persoana condamnată, într-o limbă înțeleasă de aceasta, că a decis să transmită hotărârea judecătorească, însoțită de certificat, folosind formularul standard de notificare prevăzut în anexa II. Atunci când persoana condamnată se găsește în statul de executare în momentul luării deciziei în cauză, formularul este transmis statului de executare, care informează persoana condamnată în consecință.

(5)   Alineatul (2) litera (a) nu se aplică Poloniei ca stat emitent și ca stat de executare în cazurile în care hotărârea judecătorească a fost emisă înainte de expirarea unui termen de cinci ani de la 5 decembrie 2011. Polonia poate notifica în orice moment Secretariatul General al Consiliului cu privire la faptul că nu va mai recurge la această derogare.

Articolul 7

Dubla incriminare

(1)   Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pedepsite în statul emitent cu o pedeapsă sau o măsură privativă de libertate, a căror durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, duc la recunoașterea hotărârii judecătorești și la executarea sentinței pronunțate, în condițiile prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări a faptei:

participarea la un grup criminal organizat,

terorismul,

traficul de persoane,

exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă,

traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope,

traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive,

corupția,

frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în sensul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (10),

spălarea produselor infracțiunii,

falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro,

faptele legate de criminalitatea informatică,

infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe cale de dispariție și de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție,

facilitarea intrării și a șederii ilegale,

omorul, loviturile și vătămările corporale grave,

traficul ilicit de organe și țesuturi umane,

răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostateci,

rasismul și xenofobia,

furtul organizat sau armat,

traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă,

înșelăciunea,

tâlhărie și extorcare de fonduri,

contrafacerea și pirateria produselor,

falsificarea de acte oficiale și uz de fals,

falsificarea de mijloace de plată,

traficul ilicit de substanțe hormonale și de alți factori de creștere;

traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive,

traficul de vehicule furate,

violul,

incendierea cu intenție,

crimele care țin de competența Curții Penale Internaționale,

sechestrarea ilegală de aeronave și nave,

sabotajul.

(2)   Consiliul poate decide să adauge în orice moment alte categorii de infracțiuni pe lista prevăzută la alineatul (1), hotărând în unanimitate, după consultarea Parlamentului European în condițiile stabilite la articolul 39 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Consiliul examinează, ținând seama de raportul care i-a fost prezentat în conformitate cu articolul 29 alineatul (5) din prezenta decizie-cadru, dacă lista ar trebui extinsă sau modificată.

(3)   Pentru alte infracțiuni decât cele aflate sub incidența alineatului (1), statul de executare poate condiționa recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei de faptul că hotărârea trebuie să se refere la fapte care să reprezinte o infracțiune și în temeiul legislației statului de executare, oricare ar fi elementele constitutive ale acesteia și oricum ar fi descrisă.

(4)   Fiecare stat membru poate, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, să declare printr-o declarație notificată Secretariatului General al Consiliului că nu va aplica alineatul (1). Orice astfel de declarație poate fi retrasă în orice moment. Declarațiile sau retragerile de declarații se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 8

Recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei

(1)   Autoritatea competentă din statul de executare a sentinței recunoaște o hotărâre judecătorească transmisă în conformitate cu articolul 4 și conform procedurii enunțate la articolul 5 și ia toate măsurile necesare pentru executarea pedepsei, cu excepția cazurilor în care decide să invoce unul dintre temeiurile de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la articolul 9.

(2)   În cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislația statului de executare în ceea ce privește durata acesteia, autoritatea competentă din statul de executare poate decide să adapteze sancțiunea numai în măsura în care aceasta depășește pedeapsa maximă prevăzută în legislația națională pentru infracțiuni similare. Sancțiunea adaptată nu poate fi mai puțin decât pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiuni similare în legislația statului de executare.

(3)   În cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislația statului de executare în ceea ce privește natura acesteia, autoritatea competentă din statul de executare poate decide să o adapteze la pedeapsa sau măsura prevăzută pentru infracțiuni similare în legislația sa. O astfel de pedeapsă sau măsură trebuie să corespundă cât mai îndeaproape posibil sancțiunii pronunțate în statul emitent și, prin urmare, pedeapsa nu poate fi transformată într-o sancțiune pecuniară.

(4)   Sancțiunea adaptată nu este, prin natura sau durata sa, mai dură decât sancțiunea pronunțată în statul emitent.

Articolul 9

Temeiuri de nerecunoaștere și de neexecutare

(1)   Autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei, în cazul în care:

(a)

certificatul menționat la articolul 4 este incomplet sau, în mod vădit, nu corespunde hotărârii judecătorești și nu a fost completat sau corectat într-un termen rezonabil stabilit de către autoritatea competentă a statului de executare;

(b)

nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute la articolul 4 alineatul (1);

(c)

executarea pedepsei ar contraveni principiului non bis in idem;

(d)

hotărârea judecătorească se referă la fapte care nu ar constitui o infracțiune în temeiul legislației statului de executare, în cazurile menționate la articolul 7 alineatul (3) și, dacă statul de executare a făcut o declarație în temeiul articolului 7 alineatul (4), în cazurile menționate la articolul 7 alineatul (1). Cu toate acestea, în privința infracțiunilor în materie de taxe sau impozite, de vamă și de schimb, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi refuzată pe motivul că legislația statului de executare nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu conține același tip de reglementări în materie de taxe sau impozite, de vamă sau de schimb ca legislația statului emitent;

(e)

executarea pedepsei este deja prescrisă în conformitate cu legislația statului de executare;

(f)

legislația statului de executare prevede imunitatea, ceea ce face imposibilă executarea sentinței;

(g)

pedeapsa a fost aplicată unei persoane care, în temeiul legislației statului de executare, datorită vârstei sale, nu putea răspunde penal pentru faptele cu privire la care s-a emis hotărârea judecătorească;

(h)

în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească, rămân de executat mai puțin de șase luni din pedeapsă;

(i)

hotărârea judecătorească a fost pronunțată in contumacie, cu excepția cazului în care certificatul atestă că persoana a fost citată personal sau informată prin intermediul unui reprezentant competent în conformitate cu legislația națională a statului emitent cu privire la ora și locul audierii care a dus la emiterea hotărârii judecătorești in contumacie, sau că persoana respectivă a indicat autorității competente că nu contestă cauza;

(j)

statul de executare face o cerere în temeiul articolului 18 alineatul (3), înainte de a se lua o hotărâre în conformitate cu articolul 12 alineatul (1), iar statul emitent nu consimte, în conformitate cu articolul 18 alineatul (2) litera (g), ca persoana în cauză să fie urmărită penal, condamnată sau sancționată cu o altă pedeapsă privativă de libertate în statul de executare, pentru o infracțiune comisă anterior transferării, alta decât cea pentru care persoana în cauză a fost transferată;

(k)

sentința pronunțată include o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală sau o altă măsură privativă de libertate care, fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (3), nu poate fi aplicată de statul de executare în conformitate cu sistemul său juridic sau medical;

(l)

hotărârea judecătorească se referă la infracțiuni care, în temeiul legislației statului de executare, sunt considerate a fi fost comise în întregime, în majoritate sau într-o măsură esențială pe teritoriul acestuia, sau într-un loc echivalent cu teritoriul acestuia.

(2)   Orice decizie luată în temeiul alineatului (1) litera (l) din prezentul articol, în legătură cu infracțiuni comise parțial pe teritoriul statului de executare, sau într-un loc echivalent cu teritoriul acestuia, este luată de către autoritatea competentă a statului de executare în condiții excepționale și de la caz la caz, luându-se în considerare circumstanțele specifice cauzei, în special faptul dacă faptele în cauză au avut loc sau nu în majoritate sau într-o măsură esențială în statul emitent.

(3)   În cazurile menționate la alineatul (1) literele (a), (b), (c), (i) (k) și (l), înainte de a decide nerecunoașterea hotărârii judecătorești și neexecutarea pedepsei, autoritatea competentă din statul de executare consultă autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate și, dacă este cazul, îi solicită să furnizeze, fără întârziere, orice informații suplimentare necesare.

Articolul 10

Recunoașterea parțială și executarea

(1)   În cazul în care autoritatea competentă a statului de executare ar putea lua în considerare recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești și executarea parțială a pedepsei, aceasta poate consulta autoritatea competentă a statului emitent în vederea găsirii unui acord, astfel cum se pervede la alineatul (2), înainte de a decide să refuze recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei în întregime.

(2)   Autoritățile competente ale statului membru emitent și ale statului membru de executare pot ajunge la un acord, de la caz la caz, în ceea ce privește recunoașterea și executarea parțială a unei pedepse, în conformitate cu condițiile stabilite de respectivele autorități, cu condiția ca o astfel de recunoaștere și executare să nu aibă ca rezultat o prelungire a duratei pedepsei. În absența unui astfel de acord, certificatul este retras.

Articolul 11

Amânarea recunoașterii hotărârii

Recunoașterea hotărârii judecătorești în statul de executare poate fi amânată, în cazul în care certificatul menționat la articolul 4 este incomplet sau, în mod vădit, nu corespunde hotărârii judecătorești, până la completarea sau corectarea acestuia, într-un termen rezonabil stabilit de către statul de executare.

Articolul 12

Hotărârea privind executarea pedepsei și termene

(1)   Autoritatea competentă din statul de executare decide în cel mai scurt timp dacă recunoaște hotărârea judecătorească și dispune executarea pedepsei și informează statul emitent cu privire la aceasta, inclusiv cu privire la orice decizie de adaptare a sancțiunii în conformitate cu articolul 8 alineatele (2) și (3).

(2)   Cu excepția cazului în care există un temei pentru amânare în temeiul articolului 11 sau articolului 23 alineatul (3), decizia finală privind recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei se ia în termen de 90 de zile de la primirea hotărârii și a certificatului.

(3)   În situații excepționale în care autoritatea competentă din statul de executare nu poate respecta termenul prevăzut la alineatul (2), aceasta informează autoritatea competentă a statului emitent, fără întârziere și prin orice mijloace, menționând motivele întârzierii și timpul preconizat a fi necesar pentru luarea deciziei finale.

Articolul 13

Retragerea certificatului

Statul emitent poate să retragă certificatul de la statul de executare atât timp cât executarea pedepsei nu a început încă în statul de executare, justificând această retragere. La retragerea certificatului, statul de executare nu mai dispune executarea pedepsei.

Articolul 14

Arestul preventiv

În cazul în care persoana condamnată se află în statul de executare, la cererea statului emitent, anterior sosirii hotărârii judecătorești și a certificatului sau înainte de a decide recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei, statul de executare poate aresta persoana condamnată sau poate lua orice altă măsură pentru a se asigura că persoana condamnată nu părăsește teritoriul acestuia, până în momentul în care se ia decizia cu privire la recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei. Durata pedepsei nu se prelungește ca rezultat al timpului petrecut în arest în temeiul prezentei dispoziții.

Articolul 15

Transferarea persoanelor

(1)   În cazul în care persoana condamnată se află în statul emitent, aceasta este transferată în statul de executare în momentul convenit de autoritățile competente din statul emitent și din statul de executare, în termen de maximum 30 de zile de la luarea deciziei finale privind recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei de către statul de executare.

(2)   În cazul în care circumstanțe neprevăzute împiedică transferarea persoanei condamnate în termenul stabilit la alineatul (1), autoritățile competente ale statului de executare și ale statului emitent se contactează reciproc fără întârziere. Transferarea se efectuează imediat ce respectivele circumstanțe încetează să mai existe. Autoritatea competentă a statului emitent informează imediat autoritatea competentă a statului de executare și convine împreună cu aceasta asupra unei noi date pentru transferare. În acest caz, transferarea se efectuează în termen de 10 zile de la noua dată astfel stabilită.

Articolul 16

Tranzitul

(1)   Fiecare stat membru, în conformitate cu legislația proprie, permite tranzitul pe teritoriul său al unei persoane condamnate care este transferată în statul de executare, cu condiția ca statul emitent să-i transmită o copie a certificatului menționat la articolul 4, împreună cu cererea de tranzit. Cererea de tranzit și certificatul pot fi transmise prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă. La cererea statului membru care urmează să permită tranzitul, statul emitent furnizează o traducere a certificatului în una dintre limbile acceptate de statul membru care urmează să permită tranzitul, care trebuie indicate în cerere.

(2)   În cazul în care primește o cerere de a permite tranzitul, statul membru căruia i se solicită să permită tranzitul informează statul emitent dacă nu poate garanta că persoana condamnată nu va fi urmărită penal, sau, cu excepția dispozițiilor alineatului (1), reținută sau supusă în alt mod unei restrângeri a libertății acesteia pe teritoriul său, pentru orice infracțiune comisă sau pedeapsă aplicată anterior ieșirii persoanei în cauză de pe teritoriul statului emitent. În acest caz, statul emitent își poate retrage cererea.

(3)   Statul membru căruia i se solicită să permită tranzitul notifică, urmând aceeași procedură, decizia sa, luată în regim prioritar și nu mai târziu de o săptămână de la primirea cererii. Luarea deciziei poate fi amânată până în momentul în care traducerea solicitată în temeiul alineatului (1) este transmisă statului membru căruia i se solicită să permită tranzitul.

(4)   Statul membru căruia i se solicită să permită tranzitul poate reține persoana condamnată în custodie numai atât cât este necesar pentru efectuarea tranzitului pe teritoriul său.

(5)   Nu este necesară o cerere de tranzit în cazul transportului aerian fără escală programată. Cu toate acestea, în cazul unei aterizări neprevăzute, statul emitent furnizează informațiile menționate la alineatul (1) în termen de 72 de ore.

Articolul 17

Legea care reglementează executarea

(1)   Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autoritățile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alineatelor (2) și (3), să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiționată.

(2)   Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privința căreia s-a pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

(3)   La cerere, autoritatea competentă a statului de executare informează autoritatea competentă a statului emitent cu privire la dispozițiile aplicabile în ceea ce privește posibila eliberare înainte de termen sau condiționată. Statul emitent poate fi de acord cu aplicarea acestor dispoziții sau poate retrage certificatul.

(4)   Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiționată să poată lua în considerare acele dispoziții din dreptul național indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiționată într-un anumit moment.

Articolul 18

Principiul specialității

(1)   Sub rezerva alineatului (2), o persoană transferată în statul de executare în temeiul prezentei decizii-cadru nu poate fi urmărită penal, condamnată sau sancționată cu o altă pedeapsă privativă de libertate, pentru o infracțiune comisă anterior transferării sale, alta decât cea pentru care persoana în cauză a fost transferată.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a)

persoana care a avut posibilitatea de a părăsi teritoriul statului de executare nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea definitivă în libertate, sau a revenit pe teritoriul respectiv după ce îl părăsise;

(b)

infracțiunea nu se pedepsește cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu un ordin de detenție;

(c)

procedurile penale nu au drept consecință aplicarea unei măsuri care limitează libertatea persoanei;

(d)

persoana condamnată ar putea fi pasibilă de o pedeapsă sau o măsură care nu implică privarea de libertate, în special o sancțiune pecuniară sau o măsură echivalentă, chiar și în cazul în care sancțiunea sau măsura pot duce la o limitare a libertății persoanei în cauză;

(e)

persoana condamnată a consimțit să fie transferată;

(f)

ulterior transferării, persoana condamnată a renunțat în mod expres la dreptul de a i se aplica principiul specialității în ceea ce privește anumite infracțiuni comise anterior transferării. Renunțarea este declarată în fața autorităților judiciare competente din statul de executare și este înregistrată în conformitate cu legislația națională a statului respectiv. Declarația de renunțare este redactată astfel încât să reiasă clar că persoana în cauză a dat-o în mod voluntar și în deplină cunoștință de cauză referitor la consecințele acesteia. Persoana în cauză are dreptul la consiliere juridică în acest scop;

(g)

în alte situații decât cele menționate la literele (a)-(f), în cazul în care statul emitent își dă acordul în conformitate cu alineatul (3).

(3)   O cerere pentru acordul statului emitent se depune pe lângă autoritatea competentă din statul emitent, însoțită de informațiile menționate la articolul 8 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI și de traducerea prevăzută la articolul 8 alineatul (2). Acordul se dă în cazul în care ar exista o obligație de a preda persoana în conformitate cu decizia-cadru menționată. Decizia se ia în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. În situațiile menționate la articolul 5 din decizia-cadru menționată, statul de executare furnizează garanțiile prevăzute în respectiva decizie-cadru.

Articolul 19

Amnistia, grațierea și revizuirea hotărârii judecătorești

(1)   Amnistia sau grațierea pot fi acordate atât de către statul emitent, cât și de către statul de executare.

(2)   Statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa care urmează a fi executată în temeiul prezentei decizii-cadru.

Articolul 20

Informații furnizate de statul emitent

(1)   Autoritatea competentă din statul emitent informează imediat autoritatea competentă din statul de executare cu privire la orice decizie sau măsură în urma cărora pedeapsa încetează, imediat sau într-un anumit termen, să aibă un caracter executoriu.

(2)   Autoritatea competentă din statul de executare încetează executarea pedepsei de îndată ce este informată de către autoritatea competentă a statului emitent cu privire la decizia sau măsura menționată la alineatul (1).

Articolul 21

Informații furnizate de statul de executare

Autoritatea competentă a statului de executare informează fără întârziere autoritatea competentă a statului emitent, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă:

(a)

cu privire la transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului către autoritatea competentă responsabilă cu executarea acesteia, conform articolului 5 alineatul (5);

(b)

cu privire la imposibilitatea practică de a executa pedeapsa, deoarece, după transmiterea hotărârii judecătorești și a certificatului către statul de executare, persoana condamnată nu poate fi găsită pe teritoriul statului de executare, caz în care statul de executare nu are nicio obligație de a asigura executarea pedepsei;

(c)

cu privire la decizia finală de a recunoaște hotărârea judecătorească și de a dispune executarea pedepsei, inclusiv data deciziei;

(d)

cu privire la decizia de a nu recunoaște hotărârea judecătorească și de a nu executa pedeapsa, în conformitate cu articolul 9, inclusiv motivarea deciziei;

(e)

cu privire la decizia de a adapta sancțiunea, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) sau (3), inclusiv motivarea deciziei;

(f)

cu privire la decizia de a nu executa pedeapsa din motivele menționate la articolul 19 alineatul (1), inclusiv motivarea deciziei;

(g)

cu privire la începutul și sfârșitul perioadei de eliberare condiționată, în cazul în care statul emitent indică acest lucru în certificat;

(h)

cu privire la evadarea persoanei condamnate din custodie;

(i)

cu privire la executarea pedepsei, de îndată ce a fost executată în întregime.

Articolul 22

Consecințele transferării persoanei condamnate

(1)   Sub rezerva alineatului (2), statul emitent nu poate proceda la executarea pedepsei după ce executarea acesteia a început în statul de executare.

(2)   Dreptul de a executa sentința revine statului emitent din momentul în care este informat de către statul de executare cu privire la neexecutarea parțială a pedepsei în conformitate cu articolul 21 litera (h).

Articolul 23

Regimul lingvistic

(1)   Certificatul se traduce în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare. Orice stat membru poate să indice, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că va accepta traducerea în una sau mai multe alte limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene.

(2)   Sub rezerva alineatului (3), nu se solicită traducerea hotărârii judecătorești.

(3)   Orice stat membru poate indica, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, printr-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că poate solicita, în calitate de stat de executare, imediat după primirea hotărârii judecătorești și a certificatului și în cazul în care consideră conținutul certificatului insuficient pentru a lua o decizie privind executarea pedepsei, ca hotărârea judecătorească sau părți esențiale din aceasta să fie traduse în limba sau una dintre limbile oficiale ale statului de executare sau în una sau mai multe alte limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene. O astfel de cerere se face, în cazul în care este necesar, în urma consultărilor, pentru a se indica părțile esențiale din hotărârea judecătorească ce urmează a fi traduse, între autoritățile competente ale statului emitent și ale statului de executare.

Decizia privind recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pedepsei poate fi amânată până la transmiterea traducerii de către statul emitent statului de executare, sau, în cazul în care statul de executare decide să traducă hotărârea judecătorească pe cheltuiala sa, până în momentul în care a fost obținută traducerea.

Articolul 24

Cheltuieli

Cheltuielile care rezultă din aplicarea prezentei decizii-cadru sunt suportate de statul de executare, cu excepția costurilor aferente transferării persoanei condamnate în statul de executare și a celor care apar exclusiv pe teritoriul suveran al statului emitent.

Articolul 25

Executarea sentințelor ca urmare a unui mandat european de arestare

Fără a aduce atingere Deciziei-cadru 2002/584/JAI, dispozițiile prezentei decizii-cadru se aplică mutatis mutandis, în măsura în care sunt compatibile cu dispozițiile deciziei-cadru respective, executării pedepselor, în situațiile în care un stat membru se angajează să execute pedeapsa în cazuri în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din decizia-cadru respectivă, sau în cazul în care, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din decizia-cadru respectivă, acesta a impus condiția ca persoana să fie returnată pentru a executa pedeapsa în statul membru în cauză, cu scopul de a se evita impunitatea persoanei respective.

CAPITOLUL III

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 26

Raportul cu alte acorduri și înțelegeri

(1)   Fără a aduce atingere aplicării acestora între statele membre și statele terțe, precum și aplicării lor într-o perioadă tranzitorie, în conformitate cu articolul 28, prezenta decizie-cadru înlocuiește, de la 5 decembrie 2011, dispozițiile corespunzătoare ale următoarelor convenții aplicabile în relațiile dintre statele membre:

Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate din 21 martie 1983 precum și protocolul adițional la aceasta din 18 decembrie 1997;

Convenția europeană privind valoarea internațională a hotărârilor represive din 28 mai 1970;

Titlul III, capitolul 5 din Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Convenției Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune;

Convenția dintre statele membre ale Comunităților Europene privind executarea hotărârilor judecătorești străine din 13 noiembrie 1991.

(2)   Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înțelegerile multilaterale în vigoare după 27 noiembrie 2008, în măsura în care acestea permit extinderea sau lărgirea obiectivelor prezentei decizii-cadru și ajută la simplificarea sau facilitarea procedurilor de executare a pedepselor.

(3)   Statele membre pot încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale după 5 decembrie 2008, în măsura în care aceste acorduri sau înțelegeri permit extinderea sau lărgirea dispozițiilor prezentei decizii-cadru și ajută la simplificarea sau facilitarea procedurilor de executare a pedepselor.

(4)   Statele membre notifică Consiliului și Comisiei, până la 5 martie 2009, acordurile sau înțelegerile existente menționate la alineatul (2) pe care doresc să continue să le aplice. De asemenea, statele membre notifică Consiliului și Comisiei orice nou acord sau nouă înțelegere menționat(ă) la alineatul (3), în termen de trei luni de la data semnării acestuia (acesteia).

Articolul 27

Aplicarea teritorială

Prezenta decizie-cadru se aplică Gibraltarului.

Articolul 28

Dispoziție tranzitorie

(1)   Cererile primite înainte de 5 decembrie 2011 continuă să fie reglementate în conformitate cu instrumentele juridice existente privind transferarea persoanelor condamnate. Cererile primite după data respectivă sunt reglementate de normele adoptate de către statele membre în conformitate cu prezenta decizie-cadru.

(2)   Cu toate acestea, orice stat membru poate, la adoptarea prezentei decizii-cadru, să facă o declarație conform căreia, în situațiile în care hotărârea definitivă a fost emisă înaintea datei specificate, va continua, în calitate de stat emitent și de executare, să aplice instrumentele juridice existente privind transferarea persoanelor condamnate, aplicabile înainte de 5 decembrie 2011. În cazul formulării unei astfel de declarații, respectivele instrumente se aplică în situațiile menționate în raport cu toate celelalte state membre, indiferent dacă acestea au făcut sau nu aceeași declarație. Data respectivă nu poate fi ulterioară datei de 5 decembrie 2011. Declarația menționată se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Declarația poate fi retrasă oricând.

Articolul 29

Punerea în aplicare

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la 5 decembrie 2011.

(2)   Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislația lor națională obligațiile care le revin în temeiul prezentei decizii-cadru. Pe baza unui raport întocmit de către Comisie cu ajutorul acestor informații, Consiliul, până la 5 decembrie 2012, evaluează măsura în care statele membre s-au conformat dispozițiilor prezentei decizii-cadru.

(3)   Secretariatul General al Consiliului notifică statele membre și Comisia cu privire la notificările sau declarațiile efectuate în conformitate cu articolul 4 alineatul (7) și articolul 23 alineatul (1) sau (3).

(4)   Fără a aduce atingere articolului 35 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană, un stat membru care s-a confruntat în mod repetat cu dificultăți în aplicarea articolului 25 din prezenta decizie-cadru, care nu au fost rezolvate în urma consultărilor bilaterale, informează Consiliul și Comisia cu privire la respectivele dificultăți. Comisia, pe baza acestor informații și pe baza oricăror alte informații de care dispune, întocmește un raport, însoțit de orice inițiative pe care le consideră adecvate, în vederea rezolvării respectivelor dificultăți.

(5)   Până la 5 decembrie 2013, Comisia întocmește un raport pe baza informațiilor primite, însoțit de orice inițiative pe care le consideră adecvate. Consiliul, pe baza eventualelor rapoarte din partea Comisiei și pe baza eventualelor inițiative, analizează în special articolul 25 pentru a stabili dacă este cazul ca acesta să fie înlocuit cu dispoziții mai detaliate.

Articolul 30

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 27 noiembrie 2008.

Pentru Consiliu

Președintele

M. ALLIOT-MARIE


(1)  JO C 12, 15.1.2001, p. 10.

(2)  JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

(3)  JO L 190, 18.7.2002, p. 1.

(4)  JO L 251, 3.10.2003, p. 12.

(5)  JO L 16, 23.1.2004, p. 44.

(6)  JO L 158, 30.4.2004, p. 77.

(7)  JO L 76, 22.3.2005, p. 16.

(8)  JO L 328, 24.11.2006, p. 59.

(9)  JO L 191, 7.7.1998, p. 4.

(10)  JO C 316, 27.11.1995, p. 49.


ANEXA I

Image

Image

Image

Image

Image

Image


ANEXA II

NOTIFICAREA PERSOANEI CONDAMNATE

Prin prezenta vi se aduce la cunoștință decizia … (autoritate competentă a statului emitent) de a transmite hotărârea … (instanță competentă a statului emitent) din data de … (data hotărârii judecătorești) … (număr de înregistrare; dacă este cazul) către … (statul de executare) în scopul recunoașterii și executării de către acesta a pedepsei aplicate prin hotărârea menționată, în conformitate cu legislația națională de punere în aplicare a Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Executarea pedepsei va fi reglementată de legea … (statul de executare). Autoritățile statului respectiv vor avea competența de a decide cu privire la procedurile de executare și de a stabili toate măsurile aferente, inclusiv cu privire la motivele eliberării înainte de termen sau condiționate.

Autoritatea competentă din … (statul de executare) trebuie să deducă perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate în raport cu pedeapsa din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată. Sancțiunea poate fi adaptată de către autoritatea competentă din … (statul de executare) numai dacă este incompatibilă, prin natura sau durata sa, cu legislația statului respectiv. Sancțiunea adaptată nu trebuie, prin natura sau durata sa, să fie mai dură decât pedeapsa aplicată în … (statul emitent).


Top