EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31999L0026

Directiva 1999/26/CE a Comisiei din 20 aprilie 1999 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 93/94/CEE a Consiliului privind spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate la autovehiculele cu două sau trei roți (Text cu relevanță pentru SEE)

OJ L 118, 6.5.1999, p. 32–35 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)
Special edition in Czech: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Estonian: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Latvian: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Lithuanian: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Hungarian Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Maltese: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Polish: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Slovak: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Slovene: Chapter 07 Volume 004 P. 288 - 291
Special edition in Bulgarian: Chapter 07 Volume 007 P. 12 - 15
Special edition in Romanian: Chapter 07 Volume 007 P. 12 - 15

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/12/2009

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1999/26/oj

07/Volumul 07

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

12


31999L0026


L 118/32

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 1999/26/CE A COMISIEI

din 20 aprilie 1999

de adaptare la progresul tehnic a Directivei 93/94/CEE a Consiliului privind spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate la autovehiculele cu două sau trei roți

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 92/61/CEE a Consiliului din 30 iunie 1992 privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți (1), modificată de Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei, în special articolul 16,

având în vedere Directiva 93/94/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 privind spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate la autovehiculele cu două sau trei roți (2), în special articolul 3,

(1)

întrucât Directiva 93/94/CEE este una dintre directivele distincte ale procedurii comunitare de omologare introduse prin Directiva 92/61/CEE; întrucât dispozițiile Directivei 92/61/CEE privind sistemele, componente și unitățile tehnice ale vehiculelor se aplică în consecință și acelei directive;

(2)

întrucât dezvoltarea tehnologică permite acum o adaptare a Directivei 93/94/CEE a Consiliului la progresul tehnic; întrucât, pentru a asigura funcționarea corectă a sistemului de omologare completă, este necesar să se clarifice sau să se completeze anumite dispoziții ale respectivei directive;

(3)

întrucât, în acest sens, este necesară adaptarea dispozițiilor referitoare la condițiile de încărcare ale vehiculelor atunci când se măsoară înclinația și cele referitoare la dimensiunile spațiilor destinate montării plăcuței de înmatriculare din spate la cvadricicluri prevăzute cu o caroserie, precum și pentru alinierea figurii 1 la poziția reală a vehiculelor în timpul testelor și pentru o mai bună menționare a anumitor referințe în formularul descriptiv;

(4)

întrucât măsurile stabilite în această directivă sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru adaptare la progresul tehnic înființat prin articolul 13 din Directiva 70/156/CEE a Consiliului (3), modificată ultima dată de Directiva 98/91/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4),

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Anexa la Directiva 93/94/CEE se modifică prin prezenta în conformitate cu anexa la prezenta directivă.

Articolul 2

(1)   În ceea ce privește spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate, începând cu 1 ianuarie 2000, statele membre nu pot:

refuza să acorde omologarea CE pentru un tip de autovehicul cu două sau trei roți;

interzice înmatricularea, vânzarea sau punerea în circulație a autovehiculelor cu două sau trei roți,

dacă spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate respectă cerințele Directivei 93/94/CEE, modificată de prezenta directivă.

(2)   Cu începere de la 1 ianuarie 2000, statele membre refuză să acorde omologarea CE pentru orice fel de autovehicul cu două sau trei roți dacă nu sunt respectate cerințele Directivei 93/94/CEE, modificată de prezenta directivă, privind spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate.

Articolul 3

(1)   Statele membre adoptă și publică, până cel târziu la data de 31 decembrie 1999, dispozițiile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive. Acestea informează imediat Comisia cu privire la acestea.

Statele membre aplică respectivele dispoziții de la 1 ianuarie 2000.

La adoptarea de către statele membre a acestor dispoziții, acestea includ o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modul în care urmează să fie făcută această trimitere.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre dispozițiile de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 20 aprilie 1999.

Pentru Comisie

Martin BANGEMANN

Membru al Comisiei


(1)  JO L 225, 10.8.1992, p. 72.

(2)  JO L 311, 14.12.1993, p. 83.

(3)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1.

(4)  JO L 11, 16.1.1999, p. 25.


ANEXA

1.

Punctul 1.1 se înlocuiește cu următorul text:

„1.1.

Mopede și cvadricicluri ușoare fără caroserie.”

2.

Punctul 1.2 se înlocuiește cu următorul text:

„1.2.

Motociclete, tricicluri cu o putere maximă de 15 kW și cvadricicluri, altele decât cele ușoare, fără caroserie.”

3.

Punctul 1.3 se înlocuiește cu următorul text:

„1.3.

Tricicluri cu o putere maximă mai mare de 15 kW, cvadricicluri ușoare prevăzute cu o caroserie și cvadricicluri, altele decât cele ușoare prevăzute cu o caroserie.”

4.

Punctul 3.1.2 se înlocuiește cu următorul text:

„3.1.2.

poate să fie înclinată față de verticală cu nu mai mult de 30o, cu vehiculul neîncărcat, atunci când plăcuța de suport a numărului de înmatriculare este orientată în sus;”.

5.

Punctul 3.1.3 se înlocuiește cu următorul text:

„3.1.3.

poate să fie înclinată față de verticală cu nu mai mult de 15o, cu vehiculul neîncărcat, atunci când plăcuța de suport a numărului de înmatriculare este orientată în jos;”.

6.

Punctul 4.1 se înlocuiește cu următorul text:

„4.1.

Nici un punct din cadrul spațiului destinat montării plăcuței de înmatriculare nu poate fi cu mai mult de 1,5 m deasupra solului atunci când vehiculul nu este încărcat.”

7.

Punctul 5.1 se înlocuiește cu următorul text:

„5.1.

Nici un punct din cadrul spațiului destinat montării plăcuței de înmatriculare nu va fi la o înălțime mai mică de 0,20 m sau de raza roții deasupra solului dacă aceasta este mai mică de 0,20 m, atunci când vehiculul nu este încărcat.”

8.

Figura 1 se înlocuiește cu următoarea:

Image

9.

Apendicele 1 se înlocuiește cu următorul text:

Apendicele 1

Formular descriptiv privind spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate la un tip de autovehicul cu două sau trei roți

(se anexează la cererea pentru omologarea de tip pentru componente atunci când se depune separat față de cererea pentru omologarea de tip pentru vehicul)

Comanda nr. (atribuit de solicitant):

Cererea pentru omologarea de tip pentru componente privind spațiul destinat montării plăcuței de înmatriculare din spate la un tip de autovehicul cu două sau trei roți trebuie să conțină informațiile stabilite în anexa II la Directiva 92/61/CEE a Consiliului partea A secțiunile:

0.1;

0.2;

0.4-0.6;

2.2;

2.2.1;

9.6;

9.6.1.


Top