Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 12008E

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene

OJ C 115, 9.5.2008, p. 47–388 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

In force

12008E

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene

Jurnalul Oficial 115 , 09/05/2008 p. 0047 - 0388


Versiune consolidată

a

Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene

PREAMBUL

MAIESTATEA SA REGELE BELGIENILOR, PREŞEDINTELE REPUBLICII FEDERALE GERMANIA, PREŞEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE, PREŞEDINTELE REPUBLICII ITALIENE, ALTEŢA SA REGALĂ MAREA DUCESĂ DE LUXEMBURG, MAIESTATEA SA REGINA ŢĂRILOR DE JOS [1]

DECIŞI să pună bazele unei uniuni tot mai strânse între naţiunile europene,

DECIŞI să asigure, printr-o acţiune comună, progresul economic şi social al statelor lor prin eliminarea barierelor care divizează Europa,

STABILIND drept scop esenţial al eforturilor lor ameliorarea constantă a condiţiilor de viaţă şi de muncă a naţiunilor lor,

RECUNOSCÂND că eliminarea obstacolelor existente presupune o acţiune concertată în vederea garantării stabilităţii în expansiune, a echilibrului în schimburi şi a loialităţii în concurenţă,

DORNICI să consolideze unitatea economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă a acestora prin reducerea decalajelor între anumite regiuni şi a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate,

DORNICI să contribuie, printr-o politică comercială comună, la înlăturarea progresivă a restricţiilor privind schimburile internaţionale,

DORIND să confirme solidaritatea care leagă Europa de ţările de peste mări şi să asigure dezvoltarea prosperităţii acestora în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite,

DECIŞI să consolideze apărarea păcii şi a libertăţii prin constituirea acestui ansamblu de resurse şi făcând apel la celelalte naţiuni ale Europei care împărtăşesc acelaşi ideal să-şi unească eforturile,

HOTĂRÂŢI să promoveze dezvoltarea celui mai ridicat nivel de cunoştinţe pentru popoarele lor prin extinderea accesului la educaţie şi prin actualizarea permanentă a cunoştinţelor,

AU DESEMNAT, în acest scop, drept plenipotenţiari

(lista plenipotenţiarilor nu este reprodusă)

CARE, după ce au făcut schimb de depline puteri, găsite în bună şi cuvenită formă, convin cu privire la următoarele dispoziţii:

PARTEA ÎNTÂI

PRINCIPIILE

Articolul 1

(1) Prezentul tratat organizează funcţionarea Uniunii şi stabilește domeniile, limitele şi condiţiile exercitării competenţelor sale.

(2) Prezentul tratat şi Tratatul privind Uniunea Europeană reprezintă tratatele pe care se întemeiază Uniunea. Aceste două tratate, care au aceeaşi valoare juridică, sunt desemnate prin cuvântul "tratatele".

TITLUL I

CATEGORII ŞI DOMENII DE COMPETENŢE ALE UNIUNII

Articolul 2

(1) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competenţă exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera şi adopta acte cu forţă juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.

(2) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competenţă partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea şi statele membre pot legifera şi adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu. Statele membre îşi exercită competenţa în măsura în care Uniunea nu şi-a exercitat competenţa. Statele membre îşi exercită din nou competenţa în măsura în care Uniunea a hotărât să înceteze să şi-o mai exercite.

(3) Statele membre îşi coordonează politicile economice şi de ocupare a forţei de muncă în conformitate cu condiţiile prevăzute în prezentul tratat, pentru definirea cărora Uniunea dispune de competenţă.

(4) Uniunea este competentă, în conformitate cu dispoziţiile Tratatului privind Uniunea Europeană, să definească şi să pună în aplicare o politică externă şi de securitate comună, inclusiv să definească treptat o politică de apărare comună.

(5) În anumite domenii şi în condiţiile prevăzute în tratate, Uniunea este competenta să întreprindă acţiuni de sprijinire, coordonare sau completare a acţiunii statelor membre, fără a înlocui însă prin aceasta competenţa lor în aceste domenii.

Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispoziţiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(6) Întinderea şi condiţiile exercitării competenţelor Uniunii sunt stabilite prin dispoziţiile tratatelor referitoare la fiecare domeniu.

Articolul 3

(1) Competenţa Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:

(a) uniunea vamală;

(b) stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne;

(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;

(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;

(e) politica comercială comună.

(2) De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă în ceea ce priveşte încheierea unui acord internaţional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să îşi exercite competenţa internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora.

Articolul 4

(1) Competenţa Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o competenţă care nu se referă la domeniile menţionate la articolele 3 şi 6.

(2) Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplică în următoarele domenii principale:

(a) piaţa internă;

(b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;

(c) coeziunea economică, socială şi teritorială;

(d) agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;

(e) mediul;

(f) protecţia consumatorului;

(g) transporturile;

(h) reţelele transeuropene;

(i) energia;

(j) spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;

(k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în prezentul tratat.

(3) În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniunea dispune de competenţă pentru a desfăşura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţă.

(4) În domeniile cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar, Uniunea dispune de competenţă pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a duce o politică comună, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-şi exercita propria competenţă.

Articolul 5

(1) Statele membre îşi coordonează politicile economice în cadrul Uniunii. În acest scop, Consiliul adoptă măsuri şi, în special, orientările generale ale acestor politici.

Statelor membre a căror monedă este euro li se aplică dispoziţii speciale.

(2) Uniunea ia măsuri pentru a asigura coordonarea politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre şi, în special, prin definirea orientărilor acestor politici.

(3) Uniunea poate adopta iniţiative pentru a asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor membre.

Articolul 6

Uniunea este competentă să desfăşoare acţiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a acţiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acţiuni au următoarele domenii:

(a) protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii umane;

(b) industria;

(c) cultura;

(d) turismul;

(e) educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul;

(f) protecţia civilă;

(g) cooperarea administrativă.

TITLUL II

DISPOZIŢII DE APLICARE GENERALĂ

Articolul 7

Uniunea asigură coerenţa între diferitele sale politici şi acţiuni, ţinând seama de ansamblul obiectivelor Uniunii şi respectând principiul de atribuire a competenţelor.

Articolul 8

(ex-articolul 3 alineatul (2) TCE) [2]

În toate acţiunile sale, Uniunea urmăreşte să elimine inegalităţile şi să promoveze egalitatea între bărbaţi şi femei.

Articolul 9

În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale, Uniunea ţine seama de cerinţele privind promovarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, garantarea unei protecţii sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum şi de cerinţele privind un nivel ridicat de educaţie, de formare profesională şi de protecţie a sănătăţii umane.

Articolul 10

În definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale, Uniunea caută să combată orice discriminare pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Articolul 11

(ex-articolul 6 TCE)

Cerinţele de protecţie a mediului trebuie integrate în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, în special pentru promovarea dezvoltării durabile.

Articolul 12

(ex-articolul 153 alineatul (2) TCE)

Cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor se iau în considerare în definirea şi punerea in aplicare a celorlalte politici şi acţiuni ale Uniunii.

Articolul 13

La elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne cercetării și dezvoltării tehnologice și al spaţiului, Uniunea şi statele membre ţin seama de toate cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile şi respectă actele cu putere de lege şi normele administrative, precum şi obiceiurile statelor membre în privinţa riturilor religioase, a tradiţiilor culturale şi a patrimoniilor regionale.

Articolul 14

(ex-articolul 16 TCE)

Fără a aduce atingere articolului 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolelor 93, 106 și 107 din prezentul tratat şi având în vedere locul ocupat de serviciile de interes economic general în cadrul valorilor comune ale Uniunii, precum şi rolul pe care îl au acestea în promovarea coeziunii sociale şi teritoriale a Uniunii, Uniunea şi statele membre, fiecare în limita competenţelor care le revin şi în limita domeniului de aplicare a tratatelor, asigură funcţionarea serviciilor respective pe baza principiilor și în condiții, în special economice și financiare, care să le permită îndeplinirea misiunilor lor. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc aceste principii şi prevăd aceste condiţii, fără a aduce atingere competenţei statelor membre de a furniza aceste servicii, de a încredinţa prestarea lor şi de a le finanţa, cu respectarea tratatelor.

Articolul 15

(ex-articolul 255 TCE)

(1) În scopul promovării unei bune guvernări şi asigurării participării societăţii civile, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii acţionează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenţei.

(2) Parlamentul European se întruneşte în şedinţe publice, de asemenea şi Consiliul în cazul în care dezbate şi votează un proiect de act legislativ.

(3) Orice cetăţean al Uniunii şi orice persoană fizică sau juridică, care are reşedinţa sau sediul statutar într-un stat membru, are drept de acces la documentele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, indiferent de suportul pe care se află aceste documente, sub rezerva principiilor şi condiţiilor care vor fi stabilite în conformitate cu prezentul alineat.

Principiile generale şi limitele care, din motive de interes public sau privat, reglementează exercitarea dreptului de acces la documente, se stabilesc prin regulamente de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

Fiecare instituţie, organ, oficiu sau agenție asigură transparența lucrărilor lor și elaborează, în regulamentul său de procedură, dispoziţii speciale privind accesul la propriile documente, în conformitate cu regulamentele menționate la al doilea paragraf.

Dispoziţiile prezentului alineat se aplică Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi Băncii Europene de Investiţii numai în cazul în care exercită funcţii administrative.

Parlamentul European şi Consiliul asigură publicarea documentelor privind procedurile legislative în condiţiile prevăzute de regulamentele menţionate la al doilea paragraf.

Articolul 16

(ex-articolul 286 TCE)

(1) Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc normele privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi de către statele membre în exercitarea activităţilor care fac parte din domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, precum şi normele privind libera circulaţie a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi independente.

Normele adoptate în temeiul prezentului articol nu aduc atingere normelor specifice prevăzute la articolul 39 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 17

(1) Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre.

(2) Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, organizaţiile filosofice şi neconfesionale.

(3) Recunoscându-le identitatea şi contribuţia specifică, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent şi constant cu aceste biserici şi organizaţii.

PARTEA A DOUA

NEDISCRIMINAREA ŞI CETĂŢENIA UNIUNII

Articolul 18

(ex-articolul 12 TCE)

În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor discriminări.

Articolul 19

(ex-articolul 13 TCE)

(1) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii din tratate şi în limitele competenţelor pe care acesta le conferă Uniunii, Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială şi cu aprobarea Parlamentului European, poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală.

(2) Prin derogare de la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta principiile de bază ale unor măsuri de încurajare ale Uniunii, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, menite să susţină acţiunile întreprinse de statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1).

Articolul 20

(ex-articolul 17 TCE)

(1) Se instituie cetăţenia Uniunii. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia.

(2) Cetăţenii Uniunii au drepturile şi obligaţiile prevăzute în tratate. Aceştia se bucură, printre altele, de:

(a) dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre;

(b) dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European, precum şi la alegerile locale în statul membru unde îşi au reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanții acestui stat;

(c) dreptul de a se bucura, pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru ai cărui resortisanţi sunt nu este reprezentat, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acestui stat;

(d) dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, de a se adresa Ombudsmanului European, precum şi dreptul de a se adresa instituţiilor şi organelor consultative ale Uniunii în oricare dintre limbile tratatelor şi de a primi răspuns în aceeaşi limbă.

Aceste drepturi se exercită în condiţiile şi limitele definite prin tratate şi prin măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.

Articolul 21

(ex-articolul 18 TCE)

(1) Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie şi de şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratate şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării acestora.

(2) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară pentru atingerea acestui obiectiv şi în care tratatele nu a prevăzut puteri de acţiune în acest sens, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta dispoziţii menite să faciliteze exercitarea drepturilor menţionate la alineatul (1).

(3) În aceleaşi scopuri ca cele menţionate la alineatul (1) şi în cazul în care tratatele nu au prevăzut puteri de acţiune în acest sens, Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate adopta măsuri în domeniul securităţii sociale sau al protecţiei sociale. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Articolul 22

(ex-articolul 19 TCE)

(1) Orice cetăţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru şi care nu este resortisant al acestuia are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile locale din statul membru în care îşi are reşedinţa în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Acest drept se va exercita în condiţiile adoptate de Consiliu, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispoziţii derogatorii în cazul în care probleme specifice ale unui stat membru justifică acest lucru.

(2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 223 alineatul (1) şi dispoziţiilor adoptate pentru aplicarea acestuia, orice cetăţean al Uniunii care îşi are reşedinţa într-un stat membru şi care nu este resortisant al acestuia, are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European în statul membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat. Acest drept se va exercita în condiţiile adoptate de Consiliu, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European; aceste norme de aplicare pot prevedea dispoziţii derogatorii în cazul în care probleme specifice ale unui stat membru justifică acest lucru.

Articolul 23

(ex-articolul 20 TCE)

Orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care nu este reprezentat statul membru al cărui resortisant este, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat. Statele membre adoptă dispozițiile necesare și angajează negocierile internaţionale necesare în vederea asigurării acestei protecţii.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta directive care să stabilească măsurile de coordonare şi de cooperare necesare pentru a facilita această protecţie.

Articolul 24

(ex-articolul 21 TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă dispoziţiile referitoare la procedurile şi condiţiile necesare pentru prezentarea unei iniţiative cetăţeneşti în înţelesul articolului 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană, inclusiv numărul minim de state membre din care trebuie să provină cetăţenii care prezintă o astfel de iniţiativă.

Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European, în conformitate cu dispoziţiile articolului 227.

Orice cetăţean al Uniunii se poate adresa Ombudsmanului instituit în conformitate cu dispoziţiile articolului 228.

Orice cetăţean al Uniunii poate să se adreseze în scris oricărei instituţii sau oricărui organ prevăzut de prezentul articol sau la articolul 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană într-una din limbile prevăzute la articolul 55 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să primească un răspuns redactat în aceeaşi limbă.

Articolul 25

(ex-articolul 22 TCE)

La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social un raport privind aplicarea dispoziţiilor prezentei părţi. Acest raport ţine seama de dezvoltarea Uniunii.

Pe această bază şi fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate adopta dispoziţii care urmăresc să completeze drepturile enumerate la articolul 20 alineatul (2). Respectivele dispoziții intră în vigoare numai după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituționale.

PARTEA A TREIA

POLITICILE ŞI ACŢIUNILE INTERNE ALE UNIUNII

TITLUL I

PIAŢA INTERNĂ

Articolul 26

(ex-articolul 14 TCE)

(1) Uniunea adoptă măsurile pentru instituirea sau asigurarea funcţionării pieţei interne, în conformitate cu dispoziţiile incidente ale tratatelor.

(2) Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.

(3) Consiliul, la propunerea Comisiei, defineşte orientările şi condiţiile necesare asigurării unui progres echilibrat în toate sectoarele vizate.

Articolul 27

(ex-articolul 15 TCE)

În redactarea propunerilor sale în vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 26, Comisia ţine seama de amploarea efortului pe care anumite economii care prezintă decalaje ale nivelului de dezvoltare va trebui să îl susţină pentru instituirea pieţei interne şi poate propune dispoziţii corespunzătoare.

În cazul în care aceste dispoziţii iau forma unor derogări, acestea trebuie să aibă caracter temporar şi să perturbe cât mai puţin funcţionarea pieţei comune.

TITLUL II

LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR

Articolul 28

(ex-articolul 23 TCE)

(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri şi care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import şi la export şi a oricăror taxe cu efect echivalent, precum şi adoptarea unui tarif vamal comun în relaţiile cu ţări terţe.

(2) Dispoziţiile articolului 30 şi cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum şi produselor care provin din ţări terţe care se află în liberă circulaţie în statele membre.

Articolul 29

(ex-articolul 24 TCE)

Se consideră că se află în liberă circulaţie într-un stat membru produsele care provin din ţări terţe, pentru care au fost îndeplinite formalităţile de import şi pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale şi taxele cu efect echivalent exigibile şi care nu au beneficiat de o restituire totală sau parţială a acestor taxe şi impuneri.

CAPITOLUL 1

UNIUNEA VAMALĂ

Articolul 30

(ex-articolul 25 TCE)

Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.

Articolul 31

(ex-articolul 26 TCE)

Taxele prevăzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de către Consiliu, care hotărăşte, la propunerea Comisiei.

Articolul 32

(ex-articolul 27 TCE)

În executarea misiunilor care îi sunt încredinţate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în vedere:

(a) necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre şi ţările terţe;

(b) evoluţia condiţiilor de concurenţă în cadrul Uniunii, în măsura în care această evoluţie are ca efect creşterea competitivităţii întreprinderilor;

(c) necesităţile Uniunii de aprovizionare cu materii prime şi produse semifinite, veghind în acelaşi timp ca între statele membre să nu fie denaturate condiţiile de concurenţă în ceea ce priveşte produsele finite;

(d) necesitatea de a evita perturbări grave în viaţa economică a statelor membre şi de a asigura o dezvoltare raţională a producţiei şi o creştere a consumului în cadrul Uniunii.

CAPITOLUL 2

COOPERAREA VAMALĂ

Articolul 33

(ex-articolul 135 TCE)

În cadrul domeniului de aplicare a tratatelor, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în vederea consolidării cooperării vamale între statele membre şi între acestea şi Comisie.

CAPITOLUL 3

INTERZICEREA RESTRICŢIILOR CANTITATIVE ÎNTRE STATELE MEMBRE

Articolul 34

(ex-articolul 28 TCE)

Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.

Articolul 35

(ex-articolul 29 TCE)

Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la export, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.

Articolul 36

(ex-articolul 30 TCE)

Dispoziţiile articolelor 34 şi 35 nu se opun interdicţiilor sau restricţiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranţă publică, de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecţie a proprietăţii industriale şi comerciale. Cu toate acestea, interdicţiile sau restricţiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre.

Articolul 37

(ex-articolul 31 TCE)

(1) Statele membre adaptează monopolurile naţionale cu caracter comercial, astfel încât să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanţii statelor membre cu privire la condiţiile de aprovizionare şi comercializare.

Dispoziţiile prezentului articol se aplică oricărui organism prin intermediul căruia un stat membru, de jure sau de facto, direct sau indirect, controlează, conduce sau influenţează în mod semnificativ importurile sau exporturile dintre statele membre. Aceste dispoziţii se aplică, de asemenea, monopolurilor de stat concesionate.

(2) Statele membre se abţin să introducă orice nouă măsură care contravine principiilor enunţate la alineatul (1) sau care restrânge domeniul de aplicare a articolelor care se referă la interzicerea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative între statele membre.

(3) În cazul unui monopol cu caracter comercial care presupune o reglementare menită să faciliteze desfacerea sau valorificarea produselor agricole, trebuie asigurate, în aplicarea normelor prezentului articol, garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncă şi pentru nivelul de trai al producătorilor în cauză.

TITLUL III

AGRICULTURA ŞI PESCUITUL

Articolul 38

(ex-articolul 32 TCE)

(1) Uniunea defineşte şi pune în aplicare o politică comună în domeniul agriculturii şi pescuitului.

Piaţa internă cuprinde agricultura, pescuitul şi comerţul cu produse agricole. Prin produse agricole se înţeleg produsele solului, cele animaliere şi pescăreşti, precum şi produsele care au suferit o primă transformare şi se află în raport direct cu aceste produse. Referirile la politica agricolă comună sau la agricultură şi utilizarea termenului "agricol" se înţeleg ca făcând referire şi la pescuit, având în vedere caracteristicile speciale ale acestui sector.

(2) Cu excepţia unor dispoziţii contrare prevăzute la articolele 39–44, normele prevăzute în vederea instituirii sau funcţionării pieţei interne se aplică produselor agricole.

(3) Produsele care intră sub incidenţa articolelor 39–44, sunt enumerate în lista care face obiectul anexei I.

(4) Funcţionarea şi dezvoltarea pieţei interne pentru produsele agricole trebuie să fie însoţite de instituirea unei politici agricole comune.

Articolul 39

(ex-articolul 33 TCE)

(1) Politica agricolă comună are ca obiective:

(a) creşterea productivităţii agriculturii prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei agricole, precum şi prin utilizarea optimă a factorilor de producţie şi, în special, a forţei de muncă;

(b) asigurarea în acest fel a unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură;

(c) stabilizarea pieţelor;

(d) garantarea siguranţei aprovizionărilor;

(e) asigurarea unor preţuri rezonabile de livrare către consumatori.

(2) În elaborarea politicii agricole comune şi a metodelor speciale pe care aceasta le poate implica, vor fi avute în vedere următoarele:

(a) caracterul special al activităţii agricole care rezultă din structura socială a agriculturii şi din discrepanţele structurale şi naturale existente între diferitele regiuni agricole;

(b) necesitatea de a opera treptat modificările adecvate;

(c) faptul că, în statele membre, agricultura este un sector strâns legat de ansamblul economiei.

Articolul 40

(ex-articolul 34 TCE)

(1) În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la articolul 39, se instituie o organizare comună a pieţelor agricole.

În funcţie de produse, această organizare îmbracă una dintre următoarele forme:

(a) reguli comune de concurenţă;

(b) coordonarea obligatorie a diferitelor organizări naţionale ale pieţei;

(c) organizarea europeană a pieţei.

(2) Organizarea comună în una dintre formele prevăzute la alineatul (1) poate include toate măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor definite la articolul 39 şi, în special, reglementarea preţurilor, a subvenţiilor pentru producerea şi comercializarea diferitelor produse, a sistemelor de depozitare şi de report şi a mecanismelor comune de stabilizare a importurilor sau a exporturilor.

Organizarea comună trebuie să se limiteze la urmărirea obiectivelor enunţate la articolul 39 şi trebuie să excludă orice discriminare între producătorii sau consumatorii din Uniune.

O eventuală politică de preţuri comună trebuie să se bazeze pe criterii comune şi pe metode de calcul uniforme.

(3) Pentru ca organizarea comună menţionată la alineatul (1) să îşi poată atinge obiectivele, se pot înfiinţa unul sau mai multe fonduri de orientare şi garantare agricole.

Articolul 41

(ex-articolul 35 TCE)

Pentru a permite realizarea obiectivelor definite la articolul 39, în cadrul politicii agricole comune pot fi prevăzute în special următoarele măsuri:

(a) o coordonare eficientă a eforturilor întreprinse în domeniile formării profesionale, cercetării şi popularizării cunoştinţelor agronomice, care poate include proiecte sau instituţii finanţate în comun;

(b) acţiuni comune pentru promovarea consumului anumitor produse.

Articolul 42

(ex-articolul 36 TCE)

Dispoziţiile capitolului referitor la normele privind concurenţa se aplică producţiei şi comercializării produselor agricole numai în măsura stabilită de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul dispoziţiilor şi în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 43 alineatul (2), având în vedere obiectivele enunţate la articolul 39.

Consiliul poate autoriza, la propunerea Comisiei, acordarea de ajutoare:

(a) în vederea protejării exploataţiilor agricole defavorizate de condiţii structurale sau naturale;

(b) în cadrul programelor de dezvoltare economică.

Articolul 43

(ex-articolul 37 TCE)

(1) Comisia prezintă propuneri referitoare la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii agricole comune, inclusiv înlocuirea organizărilor naţionale cu una dintre formele de organizare comună prevăzute la articolul 40 alineatul (1), precum şi la punerea în aplicare a măsurilor special prevăzute de prezentul titlu.

Aceste propuneri trebuie să ţină seama de interdependenţa dintre chestiunile agricole prevăzute de prezentul titlu.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc organizarea comună a pieţelor agricole prevăzută la articolul 40 alineatul (1), precum şi celelalte dispoziţii necesare pentru îndeplinirea obiectivelor politicii comune în domeniul agriculturii şi pescuitului.

(3) Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea preţurilor, a taxelor, a ajutoarelor şi a contingentelor, precum şi privind stabilirea şi repartizarea posibilităţilor de pescuit.

(4) Organizarea comună prevăzută la articolul 40 alineatul (1) poate înlocui, în condiţiile prevăzute la alineatul (2), organizările naţionale ale pieţei în cazul în care:

(a) organizarea comună oferă statelor membre care se opun acestei măsuri şi care dispun de o organizare naţională a producţiei în cauză garanţii echivalente pentru ocuparea forţei de muncă şi nivelul de trai al producătorilor în cauză, luându-se în considerare calendarul adaptărilor posibile şi al specializărilor necesare, şi

(b) această organizare asigură, pentru schimburile comerciale din cadrul Uniunii, condiţii similare celor existente pe piaţa naţională.

(5) În cazul în care o organizare comună pentru anumite materii prime se instituie înainte să existe o organizare comună pentru produsele transformate corespunzătoare, materiile prime în cauză folosite pentru produsele transformate destinate exportului în ţări terţe pot fi importate din afara Uniunii.

Articolul 44

(ex-articolul 38 TCE)

În cazul în care, într-un stat membru, un produs face obiectul unei organizări naţionale a pieţei sau al oricărei reglementări interne cu efect echivalent care afectează din punct de vedere concurenţial o producţie similară dintr-un alt stat membru, statele membre aplică la import o taxă compensatorie acestui produs provenit din statul membru în care există respectiva organizare sau reglementare, cu excepţia cazului în care acest stat membru aplică o taxă compensatorie la export.

Comisia stabileşte cuantumul acestor taxe la nivelul necesar pentru a restabili echilibrul; de asemenea, Comisia poate autoriza recurgerea la alte măsuri, pentru care le stabileşte condiţiile şi normele de aplicare.

TITLUL IV

LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR, A SERVICIILOR ŞI A CAPITALURILOR

CAPITOLUL 1

LUCRĂTORII

Articolul 45

(ex-articolul 39 TCE)

(1) Libera circulaţie a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.

(2) Libera circulaţie implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă.

(3) Sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică, libera circulaţie a lucrătorilor implică dreptul:

(a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;

(b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;

(c) de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura o activitate salarizată în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;

(d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat, în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.

(4) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administraţia publică.

Articolul 46

(ex-articolul 40 TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă, prin directive sau regulamente, măsurile necesare în vederea realizării liberei circulaţii a lucrătorilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 45, în special:

(a) asigurarea cooperării strânse între serviciile naţionale pentru ocuparea forţei de muncă;

(b) eliminarea acelor proceduri şi practici administrative, precum şi a acelor perioade de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern sau din acordurile încheiate anterior între statele membre şi a căror menţinere ar constitui un obstacol în calea liberalizării circulaţiei lucrătorilor;

(c) eliminarea tuturor perioadelor şi restricţiilor prevăzute de dreptul intern sau de acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din celelalte state membre condiţii diferite în ceea ce priveşte libera alegere a unui loc de muncă în raport cu lucrătorii statului respectiv;

(d) stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii şi ofertei de locuri de muncă şi facilitarea realizării echilibrului între cererea şi oferta de locuri de muncă în condiţii care să evite ameninţarea gravă a nivelului de trai şi de ocupare a forţei de muncă în diferitele regiuni şi ramuri industriale.

Articolul 47

(ex-articolul 41 TCE)

Statele membre încurajează schimburile de lucrători tineri în cadrul unui program comun.

Articolul 48

(ex-articolul 42 TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, în domeniul securităţii sociale, măsurile necesare pentru instituirea liberei circulaţii a lucrătorilor, în special prin instituirea unui sistem care să asigure lucrătorilor migranți salariați sau care desfășoară o activitate independentă și persoanelor aflate în întreținerea acestora:

(a) cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislaţii interne, în vederea dobândirii şi păstrării dreptului la prestaţii, precum şi pentru calcularea acestora;

(b) plata prestaţiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.

În cazul în care un membru al Consiliului declară că un proiect de act legislativ menţionat la primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante ale sistemului său de securitate socială, inclusiv în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare, costul sau structura financiară, ori ar aduce atingere echilibrului financiar al respectivului sistem, poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri şi în termen de patru luni de la această suspendare, Consiliul European:

(a) retrimite proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii legislative ordinare, sau

(b) nu acţionează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere; în acest caz se consideră că actul propus iniţial nu a fost adoptat.

CAPITOLUL 2

DREPTUL DE STABILIRE

Articolul 49

(ex-articolul 43 TCE)

În conformitate cu dispoziţiile care urmează, sunt interzise restricţiile privind libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Această interdicţie vizează şi restricţiile privind înfiinţarea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru stabiliţi pe teritoriul altui stat membru.

Libertatea de stabilire presupune accesul la activităţi independente şi exercitarea acestora, precum şi constituirea şi administrarea întreprinderilor şi, în special, a societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condiţiile definite pentru resortisanţii proprii de legislaţia ţării de stabilire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului privind capitalurile.

Articolul 50

(ex-articolul 44 TCE)

(1) În vederea realizării libertăţii de stabilire cu privire la o activitate determinată, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, decide prin intermediul directivelor.

(2) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia exercită funcţiile care le revin în temeiul dispoziţiilor menţionate anterior şi, în special:

(a) acordând prioritate, de regulă, activităţilor în cazul cărora libertatea de stabilire constituie o contribuţie deosebit de utilă la dezvoltarea producţiei şi a schimburilor comerciale;

(b) asigurând o strânsă cooperare între autorităţile naţionale competente pentru a cunoaşte aspectele speciale ale diferitelor activităţi din cadrul Uniunii;

(c) eliminând acele proceduri şi practici administrative care decurg fie din dreptul intern, fie din acordurile încheiate anterior între statele membre, a căror menţinere ar constitui un obstacol în calea libertăţii de stabilire;

(d) asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajaţi în muncă pe teritoriul unui alt stat membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a desfăşura activităţi independente, în cazul în care îndeplinesc condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească în cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la data la care intenţionează să iniţieze această activitate;

(e) asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi şi folosi terenuri şi construcţii situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în care aceasta nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);

(f) eliminând treptat restricţiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură de activitate avută în vedere, în ceea ce priveşte, pe de o parte, condiţiile de înfiinţare de agenţii, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru şi, pe de altă parte, condiţiile de acces al personalului angajat în cadrul sediului principal în funcţiile de conducere sau de supraveghere ale acestor agenţii, sucursale sau filiale;

(g) coordonând, în măsura în care este necesar şi în vederea echivalării lor, garanţiile solicitate de statele membre societăţilor în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf, pentru a proteja deopotrivă interesele asociaţilor şi ale terţilor;

(h) asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează condiţiile de stabilire.

Articolul 51

(ex-articolul 45 TCE)

Sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, în ceea ce priveşte statul membru interesat, activităţile care sunt asociate în acest stat, chiar şi cu titlu ocazional, exercitării autorităţii publice.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot excepta anumite activităţi de la aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol.

Articolul 52

(ex-articolul 46 TCE)

(1) Prevederile prezentului capitol şi măsurile adoptate în temeiul acesteia nu aduc atingere aplicării actelor cu putere de lege şi actelor administrative care prevăd un regim special pentru resortisanţii străini din motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică.

(2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directive privind coordonarea dispoziţiilor menţionate anterior.

Articolul 53

(ex-articolul 47 TCE)

(1) În vederea facilitării accesului la activităţile independente şi a exercitării acestora, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare, precum şi privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activităţile independente şi la exercitarea acestora.

(2) În ceea ce priveşte profesiile medicale, paramedicale şi farmaceutice, eliminarea treptată a restricţiilor este subordonată coordonării condiţiilor lor de exercitare a acestora în diferitele state membre.

Articolul 54

(ex-articolul 48 TCE)

Societăţile constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru şi având sediul social, administraţia centrală sau locul principal de desfăşurare a activităţii în cadrul Uniunii sunt asimilate, în aplicarea prezentei subsecţiuni, persoanelor fizice resortisante ale statelor membre.

Prin societăţi se înţeleg societăţile constituite în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei civile sau comerciale, inclusiv societăţile cooperative şi alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia celor fără scop lucrativ.

Articolul 55

(ex-articolul 294 TCE)

Statele membre acordă resortisanţilor celorlalte state membre acelaşi tratament ca şi propriilor resortisanţi în ceea ce priveşte participarea la constituirea capitalului societăţilor în înţelesul articolului 54, fără a aduce atingere aplicării celorlalte dispoziţii din prezentul tratat.

CAPITOLUL 3

SERVICIILE

Articolul 56

(ex-articolul 49 TCE)

În conformitate cu dispoziţiile ce urmează, sunt interzise restricţiile privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot extinde beneficiul dispoziţiilor prezentului capitol la prestatorii de servicii care sunt resortisanţi ai unui stat terţ şi sunt stabiliţi în cadrul Uniunii.

Articolul 57

(ex-articolul 50 TCE)

În înţelesul tratatelor, sunt considerate servicii prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.

Serviciile cuprind în special:

(a) activităţi cu caracter industrial;

(b) activităţi cu caracter comercial;

(c) activităţi artizanale;

(d) activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului privind dreptul de stabilire, prestatorul poate, în vederea executării prestaţiei, să îşi desfăşoare temporar activitatea în statul membru în care prestează serviciul, în aceleaşi condiţii care sunt impuse de acest stat propriilor resortisanţi.

Articolul 58

(ex-articolul 51 TCE)

(1) Libera circulaţie a serviciilor în domeniul transporturilor este reglementată de dispoziţiile din titlul privind transporturile.

(2) Liberalizarea serviciilor bancare şi de asigurări asociate mişcărilor capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent cu liberalizarea circulaţiei capitalurilor.

Articolul 59

(ex-articolul 52 TCE)

(1) Pentru realizarea liberalizării unui anumit serviciu, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic şi Social, hotărăsc prin directive.

(2) Directivele menţionate la alineatul (1) vizează în general, cu prioritate, serviciile care intervin direct asupra costurilor de producţie sau a căror liberalizare contribuie la facilitarea schimburilor de mărfuri.

Articolul 60

(ex-articolul 53 TCE)

Statele membre depun eforturi pentru a proceda la liberalizarea serviciilor într-o măsură mai mare decât cea la care obligă directivele adoptate în vederea aplicării articolului 59 alineatul (1), în cazul în care situaţia lor economică generală şi situaţia din sectorul în cauză permite acest lucru.

În acest scop, Comisia adresează recomandări statelor membre în cauză.

Articolul 61

(ex-articolul 54 TCE)

Atât timp cât restricţiile impuse liberei prestări a serviciilor nu sunt eliminate, fiecare dintre statele membre le aplică, fără a face distincţie în funcţie de cetăţenie ori naţionalitate sau reşedinţă ori sediu tuturor prestatorilor de servicii menţionaţi la articolul 56 primul paragraf.

Articolul 62

(ex-articolul 55 TCE)

Dispoziţiile articolelor 51–54 se aplică domeniului reglementat de prezentul capitol.

CAPITOLUL 4

CAPITALURILE ŞI PLĂŢILE

Articolul 63

(ex-articolul 56 TCE)

(1) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind circulaţia capitalurilor între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

(2) În temeiul dispoziţiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricţii privind plăţile între statele membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe.

Articolul 64

(ex-articolul 57 TCE)

(1) Articolul 63 nu aduce atingere aplicării, în raport cu ţările terţe, a restricţiilor în vigoare la 31 decembrie 1993 în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii, adoptate cu privire la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital. În ceea ce privește restricțiile în vigoare în temeiul legislațiilor naționale în Bulgaria, în Estonia și în Ungaria, respectiva dată este 31 decembrie 1999.

(2) Depunând eforturi pentru a realiza obiectivul liberei circulaţii a capitalurilor între statele membre şi ţări terţe, în cea mai mare măsură posibilă şi fără a aduce atingere celorlalte capitole ale tratatelor, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor având ca destinaţie ţări terţe sau provenind din ţări terţe, în cazul în care acestea implică investiţii directe, inclusiv investiţiile imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe pieţele de capital.

(3) Prin derogare de la alineatul (2), numai Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta măsuri care reprezintă un regres în dreptul Uniunii în ceea ce priveşte liberalizarea circulaţiei capitalurilor având ca destinaţie sau provenind din ţări terţe.

Articolul 65

(ex-articolul 58 TCE)

(1) Articolul 63 nu aduce atingere dreptului statelor membre:

(a) de a aplica dispoziţiile incidente ale legislaţiilor fiscale care stabilesc o distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite;

(b) de a adopta toate măsurile necesare pentru a combate încălcarea actelor lor cu putere de lege şi a normelor lor administrative, în special în domeniul fiscal sau al supravegherii prudenţiale a instituţiilor financiare, de a stabili proceduri de declarare a circulaţiei capitalurilor în scopul informării administrative sau statistice ori de a adopta măsuri justificate de motive de ordine publică sau siguranţă publică.

(2) Prezentul capitol nu aduce atingere posibilităţii de a aplica restricţii privind dreptul de stabilire care sunt compatibile cu prezentul tratat.

(3) Măsurile şi procedurile menţionate la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restrângere disimulată a liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor, astfel cum este aceasta definită la articolul 63.

(4) În absența unor măsuri de aplicare a articolului 64 alineatul (3), Comisia sau, în absența unei decizii a Comisiei în termen de trei luni de la data solicitării statului membru în cauză, Consiliul poate adopta o decizie care să dispună ca măsurile fiscale restrictive adoptate de un stat membru faţă de una sau mai multe ţări terţe să fie considerate conforme tratatelor, cu condiţia ca acestea să fie justificate în raport cu unul dintre obiectivele Uniunii şi compatibile cu buna funcţionare a pieţei interne. Consiliul hotărăşte în unanimitate, la solicitarea unui stat membru.

Articolul 66

(ex-articolul 59 TCE)

În cazul în care, în împrejurări excepţionale, circulaţia capitalurilor provenind din ţările terţe sau destinate acestora provoacă sau ameninţă să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii economice şi monetare, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, poate adopta, în raport cu ţările terţe, măsurile de salvgardare pentru o perioadă de până la şase luni, în cazul în care aceste măsuri sunt strict necesare.

TITLUL V

SPAŢIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE

CAPITOLUL 1

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 67

(ex-articolul 61 TCE și ex-articolul 29 TUE)

(1) Uniunea constituie un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, cu respectarea drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme de drept şi tradiţii juridice ale statelor membre.

(2) Uniunea asigură absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne şi dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al imigrării şi al controlului la frontierele externe care este întemeiată pe solidaritatea între statele membre şi care este echitabilă faţă de resortisanţii ţărilor terţe. În înțelesul prezentului titlu, apatrizii sunt asimilaţi resortisanţilor ţărilor terţe.

(3) Uniunea acţionează pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de prevenire a criminalităţii, a rasismului şi a xenofobiei, precum şi de combatere a acestora, prin măsuri de coordonare şi de cooperare între autorităţile poliţieneşti şi judiciare şi alte autorităţi competente, precum şi prin recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare în materie penală şi, după caz, prin apropierea legislaţiilor penale.

(4) Uniunea facilitează accesul la justiţie, în special pe baza principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă.

Articolul 68

Consiliul European defineşte orientările strategice ale planificării legislative şi operaţionale în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

Articolul 69

Parlamentele naţionale asigură, cu privire la propunerile şi iniţiativele legislative prezentate în cadrul capitolelor 4 şi 5, respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Articolul 70

Fără a aduce atingere articolelor 258, 259 și 260, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile de stabilire a condiţiilor în care statele membre, în colaborare cu Comisia, realizează o evaluare obiectivă şi imparţială a punerii în aplicare, de către autorităţile statelor membre, a politicilor Uniunii prevăzute în prezentul titlu, în special în scopul de a favoriza aplicarea deplină a principiului recunoaşterii reciproce. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la conţinutul şi rezultatele evaluării.

Articolul 71

(ex-articolul 36 TUE)

În cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent care să asigure în cadrul Uniunii promovarea şi consolidarea cooperării operaţionale în materie de securitate internă. Fără a aduce atingere articolului 240, comitetul promovează coordonarea acţiunii autorităţilor competente ale statelor membre. La lucrările comitetului pot fi implicați reprezentanţii organelor, ai oficiilor şi ai agenţiilor în cauză ale Uniunii. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la derularea acestor lucrări.

Articolul 72

(ex-articolul 64 alineatul (1) TCE și ex-articolul 33 TUE)

Prezentul titlu nu aduce atingere exercitării responsabilităţilor care revin statelor membre pentru menţinerea ordinii publice şi pentru apărarea securităţii interne.

Articolul 73

Statele membre au libertatea de a organiza între ele şi sub autoritatea lor forme de cooperare şi de coordonare pe care le consideră oportune, între serviciile competente ale administraţiilor acestora care răspund de asigurarea securităţii naţionale.

Articolul 74

(ex-articolul 66 TCE)

Consiliul adoptă măsuri în vederea asigurării cooperării administrative între serviciile competente ale statelor membre în domeniile menţionate în prezentul titlu, precum şi între serviciile respective şi Comisie. Acesta hotărăşte la propunerea Comisiei, sub rezerva articolului 76 şi după consultarea Parlamentului European.

Articolul 75

(ex-articolul 60 TCE)

În cazul în care este necesar, pentru realizarea obiectivelor enunţate la articolul 67, în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi a activităţilor conexe, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, definesc cadrul măsurilor administrative privind circulaţia capitalurilor şi plăţile, cum ar fi îngheţarea fondurilor, a activelor financiare sau a beneficiilor economice care aparţin unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal, sunt în proprietatea acestora sau sunt deţinute de acestea.

Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile pentru punerea în aplicare a cadrului prevăzut la primul paragraf.

Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.

Articolul 76

Actele menţionate în capitolele 4 şi 5, precum şi măsurile menţionate la articolul 74 care asigură o cooperare administrativă în domeniile menţionate în aceste capitole, se adoptă:

(a) la propunerea Comisiei; sau

(b) la iniţiativa unei pătrimi din statele membre.

CAPITOLUL 2

POLITICI PRIVIND CONTROLUL LA FRONTIERE, DREPTUL DE AZIL ŞI IMIGRAREA

Articolul 77

(ex-articolul 62 TCE)

(1) Uniunea dezvoltă o politică care urmăreşte:

(a) să asigure absența oricărui control asupra persoanelor la trecerea frontierelor interne, indiferent de cetăţenie;

(b) să asigure controlul persoanelor şi supravegherea eficace la trecerea frontierelor externe;

(c) să introducă treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe.

(2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:

(a) politica comună a vizelor şi a altor permise de şedere de scurtă durată;

(b) controalele la care sunt supuse persoanele la trecerea frontierelor externe;

(c) condiţiile în care resortisanţii ţărilor terţe pot circula liber, pentru o durată scurtă, în interiorul Uniunii;

(d) orice măsură necesară pentru instituirea treptată a unui sistem integrat de administrare a frontierelor externe;

(e) absența oricărui control asupra persoanelor, indiferent de cetăţenie, la trecerea frontierelor interne.

(3) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară pentru a facilita exercitarea dreptului menţionat la articolul 20 alineatul (2) litera (a), iar tratatele nu au prevăzut atribuţii în acest sens, Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate adopta dispoziţii referitoare la paşapoarte, cărţi de identitate, permise de şedere sau oricare alt document asimilat. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

(4) Prezentul articol nu aduce atingere competenţei statelor membre privind delimitarea geografică a frontierelor acestora, în conformitate cu dreptul internaţional.

Articolul 78

(ex-articolul 63 punctele 1 și 2 și ex-articolul 64 alineatul (2) TCE)

(1) Uniunea dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al protecţiei subsidiare şi al protecţiei temporare, cu scopul de a oferi un statut corespunzător oricărui resortisant dintr-o ţară terţă care are nevoie de protecţie internaţională şi de a asigura respectarea principiului nereturnării. Această politică trebuie să fie în conformitate cu Convenţia de la Geneva la 28 iulie 1951 şi cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor, precum şi cu alte tratate din domeniu.

(2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile referitoare la un sistem european comun de azil, care cuprinde:

(a) un regim unitar de azil în favoarea resortisanţilor ţărilor terţe, valabil în toată Uniunea;

(b) un regim unitar de protecţie subsidiară pentru resortisanţii ţărilor terţe care, fără să obţină azil european, au nevoie de protecţie internaţională;

(c) un sistem comun de protecţie temporară a persoanelor strămutate în cazul unui aflux masiv;

(d) proceduri comune de acordare şi de retragere a regimului unitar de azil sau de protecţie subsidiară;

(e) criterii şi mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil sau de protecţie subsidiară;

(f) norme referitoare la condiţiile de primire a solicitanţilor dreptului de azil sau de protecţie subsidiară;

(g) parteneriatul şi cooperarea cu ţările terţe pentru gestionarea fluxurilor de persoane care solicită drept de azil, protecţie subsidiară sau temporară.

(3) În cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situaţie de urgenţă caracterizată de un aflux brusc de resortisanţi din ţări terţe, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsuri provizorii, în beneficiul statului sau al statelor membre în cauză. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European.

Articolul 79

(ex-articolul 63 punctele 3 și 4 TCE)

(1) Uniunea dezvoltă o politică comună de imigrare, al cărei scop este de a asigura, în toate etapele, gestionarea eficientă a fluxurilor de migrare, tratamentul echitabil al resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală în statele membre, precum şi prevenirea imigrării ilegale şi a traficului de persoane şi combaterea susţinută a acestora.

(2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în următoarele domenii:

(a) condiţiile de intrare şi de şedere, precum şi normele privind acordarea de către statele membre a vizelor şi a permiselor de şedere pe termen lung, inclusiv în vederea reîntregirii familiei;

(b) definirea drepturilor resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul unui stat membru, inclusiv condiţiile care reglementează libertatea de circulaţie şi de şedere în celelalte state membre;

(c) imigrarea clandestină şi şederea ilegală, inclusiv expulzarea şi repatrierea persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală;

(d) combaterea traficului de persoane, în special de femei şi copii.

(3) Uniunea poate încheia cu ţări terţe acorduri privind readmisia, în ţările lor de origine sau de provenienţă, a resortisanţilor ţărilor terţe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condiţiile de intrare, de prezenţă sau de şedere pe teritoriul unuia dintre statele membre.

(4) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru încurajarea şi sprijinirea acţiunii statelor membre, cu scopul de a favoriza integrarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere legală pe teritoriul lor, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(5) Prezentul articol nu aduce atingere dreptului statelor membre de a stabili volumul admiterii pe teritoriul acestora a resortisanţilor unor ţări terţe, provenind din ţări terţe, în căutarea unui loc de muncă în calitate de lucrători salariaţi sau pentru a desfăşura o activitate independentă.

Articolul 80

Politicile Uniunii menţionate la prezentul capitol şi punerea în aplicare a acestora sunt reglementate de principiul solidarităţii şi al distribuirii echitabile a răspunderii între statele membre, inclusiv pe plan financiar. Ori de câte ori este necesar, actele Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol cuprind măsuri adecvate pentru aplicarea acestui principiu.

CAPITOLUL 3

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE CIVILĂ

Articolul 81

(ex-articolul 65 TCE)

(1) Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în materie civilă cu incidenţă transfrontalieră, întemeiată pe principiul recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi extrajudiciare. Această cooperare poate include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri, în special atunci când acestea sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne, care urmăresc să asigure:

(a) recunoaşterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare şi extrajudiciare şi executarea acestora;

(b) comunicarea şi notificarea transfrontalieră a actelor judiciare şi extrajudiciare;

(c) compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi şi de competenţă;

(d) cooperarea în materie de obţinere a probelor;

(e) accesul efectiv la justiţie;

(f) eliminarea obstacolelor din calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, la nevoie prin favorizarea compatibilităţii normelor de procedură civilă aplicabile în statele membre;

(g) dezvoltarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor;

(h) sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie.

(3) Prin derogare de la alineatul (2), măsurile privind dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere sunt stabilite de către Consiliu, care hotărăşte în conformitate cu o procedură legislativă specială. Acesta hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie care să determine aspectele din dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere, care ar putea face obiectul unor acte adoptate prin procedura legislativă ordinară. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Propunerea menţionată la al doilea paragraf se transmite parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni de la această transmitere, decizia nu se adoptă. În cazul în care nu există nicio opoziţie, Consiliul poate adopta respectiva decizie.

CAPITOLUL 4

COOPERAREA JUDICIARĂ ÎN MATERIE PENALĂ

Articolul 82

(ex-articolul 31 TUE)

(1) Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii se întemeiază pe principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătorești şi a deciziilor judiciare şi include apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în domeniile prevăzute la alineatul (2) şi la articolul 83.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile privind:

(a) instituirea unor norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești şi decizii judiciare;

(b) prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă între statele membre;

(c) sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie;

(d) facilitarea cooperării dintre autorităţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmărire penală şi executare a deciziilor.

(2) În măsura în care este necesar pentru a facilita recunoaşterea reciprocă a hotărârilor judecătorești şi a deciziilor judiciare, precum şi cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime. Aceste norme minime iau în considerare diferenţele existente între tradiţiile juridice şi sistemele de drept ale statelor membre.

Acestea se referă la:

(a) admisibilitatea reciprocă a probelor între statele membre;

(b) drepturile persoanelor în procedura penală;

(c) drepturile victimelor criminalității;

(d) alte elemente speciale ale procedurii penale pe care Consiliul le-a identificat în prealabil printr-o decizie; pentru adoptarea acestei decizii, Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

Adoptarea normelor minime prevăzute la prezentul alineat nu împiedică statele membre să menţină sau să adopte un nivel mai ridicat de protecţie a persoanelor.

(3) În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzut la alineatul (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc instituirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a institui o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

Articolul 83

(ex-articolul 31 TUE)

(1) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin directive în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili norme minime cu privire la definirea infracţiunilor şi a sancțiunilor în domenii ale criminalităţii de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună.

Aceste domenii ale criminalităţii sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor şi a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupţia, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea informatică şi criminalitatea organizată.

În funcţie de evoluţia criminalităţii, Consiliul poate adopta o decizie care să identifice alte domenii ale criminalităţii care îndeplinesc criteriile prevăzute la prezentul alineat. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

(2) În cazul în care apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în materie penală se dovedeşte indispensabilă pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a unei politici a Uniunii într-un domeniu care a făcut obiectul unor măsuri de armonizare, prin directive se pot stabili norme minime referitoare la definirea infracţiunilor şi a sancțiunilor în domeniul în cauză. Directivele se adoptă printr-o procedură legislativă ordinară sau specială identică cu cea utilizată pentru adoptarea măsurilor de armonizare în cauză, fără a aduce atingere articolului 76.

(3) În cazul în care un membru al Consiliului consideră că un proiect de directivă prevăzută la alineatul (1) sau (2) ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului său de justiţie penală, acesta poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă ordinară se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, prin aceasta încetând suspendarea procedurii legislative ordinare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei cooperări consolidate pe baza proiectului de directivă respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată şi se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

Articolul 84

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri pentru a încuraja şi sprijini acţiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalităţii, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

Articolul 85

(ex-articolul 31 TUE)

(1) Eurojust are misiunea de a susține şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.

În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include:

(a) începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de începere a urmăririi penale efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii;

(b) coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale prevăzute la litera (a);

(c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană.

Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.

(2) În cadrul urmăririlor penale prevăzute la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 86, actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite de autorităţile naţionale competente.

Articolul 86

(1) Pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European, pornind de la Eurojust. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European.

În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de regulament să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în cazul realizării unui consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de regulament respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată și se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

(2) Parchetul European are competenţa de a cerceta, de a urmări şi de a trimite în judecată, după caz în colaborare cu Europol, autorii şi coautorii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, în conformitate cu normele stabilite în regulamentul prevăzut la alineatul (1). Parchetul European exercită în faţa instanţelor competente ale statelor membre acțiunea publică în legătură cu aceste infracţiuni.

(3) Regulamentele prevăzute la alineatul (1) stabilesc statutul Parchetului European, condiţiile de exercitare a atribuţiilor acestuia, regulamentul de procedură aplicabil activităţilor sale, precum şi normele care reglementează admisibilitatea probelor şi normele aplicabile controlului jurisdicțional al actelor de procedură adoptate în exercitarea atribuţiilor sale.

(4) Consiliul European poate adopta, în acelaşi timp sau ulterior, o decizie de modificare a alineatului (1) în scopul extinderii atribuţiilor Parchetului European pentru a include combaterea criminalității grave de dimensiune transfrontalieră şi în scopul modificării corespunzătoare a alineatului (2) în ceea ce priveşte autorii şi coautorii infracţiunilor grave care afectează mai multe state membre. Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European şi după consultarea Comisiei.

CAPITOLUL 5

COOPERAREA POLIŢIENEASCĂ

Articolul 87

(ex-articolul 30 TUE)

(1) Uniunea instituie o cooperare poliţienească care implică toate autorităţile competente din statele membre, inclusiv serviciile de poliţie, serviciile vamale şi alte servicii specializate de aplicare a legii, în domeniul prevenirii sau al depistării şi al cercetării infracţiunilor.

(2) În înțelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili măsuri referitoare la:

(a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor în domeniu, precum şi schimbul de informaţii;

(b) sprijinirea formării profesionale a personalului, precum şi cooperarea privind schimbul de personal, echipamentele şi cercetarea criminalistică;

(c) tehnicile comune de investigare privind depistarea unor forme grave de criminalitate organizată.

(3) Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, poate stabili măsurile privind cooperarea operativă între autorităţile prevăzute la prezentul articol. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

În cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puţin nouă state membre poate solicita ca proiectul de măsuri să fie trimis spre examinare Consiliului European. În acest caz, procedura în cadrul Consiliului se suspendă. După dezbateri, în caz de consens, Consiliul European, în termen de patru luni de la suspendare, retrimite proiectul Consiliului, spre adoptare.

În acelaşi termen, în cazul unui dezacord şi în cazul în care cel puţin nouă state membre doresc stabilirea unei forme de cooperare consolidată pe baza proiectului de măsuri respectiv, acestea informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia în consecinţă. În acest caz, autorizarea de a stabili o formă de cooperare consolidată, menţionată la articolul 20 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 329 alineatul (1) din prezentul tratat, se consideră acordată și se aplică dispoziţiile privind formele de cooperare consolidată.

Procedura specifică prevăzută la al doilea şi al treilea paragraf nu se aplică actelor care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen.

Articolul 88

(ex-articolul 30 TUE)

(1) Europol are misiunea de a susține şi consolida acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum şi cooperarea acestora pentru prevenirea şi combaterea criminalității grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce aduc atingere unui interes comun care face obiectul unei politici a Uniunii.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilește structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Europol. Aceste atribuţii pot include:

(a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de informaţii transmise în special de autorităţile statelor membre sau de ţări ori autorităţi terţe;

(b) coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi operative, desfășurate împreună cu autorităţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de cercetare şi, după caz, în colaborare cu Eurojust.

Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, procedura de control al activităţilor Europol de către Parlamentul European, la care parlamentele naţionale sunt asociate.

(3) Orice acţiune cu caracter operativ a Europol trebuie desfăşurată în cooperare cu autorităţile statului sau ale statelor membre al căror teritoriu este implicat şi cu acordul acestora. Aplicarea măsurilor coercitive este în sarcina exclusivă a autorităţilor naţionale competente.

Articolul 89

(ex-articolul 32 TUE)

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte condiţiile şi limitele în care autorităţile competente ale statelor membre prevăzute la articolele 82 şi 87 pot interveni pe teritoriul unui alt stat membru, în cooperare şi cu acordul autorităţilor statului respectiv. Consiliul hotărăşte în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European.

TITLUL VI

TRANSPORTURILE

Articolul 90

(ex-articolul 70 TCE)

În ceea ce priveşte domeniul reglementat de prezentul titlu, se urmăresc obiectivele tratatelor în cadrul unei politici comune în domeniul transporturilor.

Articolul 91

(ex-articolul 71 TCE)

(1) În vederea punerii în aplicare a articolului 90 şi ţinând seama de aspectele speciale privind transporturile, Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, stabileşte:

(a) norme comune aplicabile transporturilor internaţionale, efectuate dinspre sau către teritoriul unui stat membru ori prin traversarea teritoriului unuia sau mai multor state membre;

(b) condiţiile de admitere a transportatorilor nerezidenţi pentru a efectua transporturi naţionale într-un stat membru;

(c) măsurile care permit îmbunătăţirea siguranţei transporturilor;

(d) orice altă dispoziţie utilă.

(2) În cazul în care se adoptă măsurile prevăzute la alineatul (1), trebuie avute în vedere cazurile în care aplicarea lor ar putea afecta grav nivelul de trai şi de ocupare a forţei de muncă în anumite regiuni, precum şi exploatarea echipamentelor de transport.

Articolul 92

(ex-articolul 72 TCE)

Până la adoptarea dispoziţiilor prevăzute la articolul 91 alineatul (1), exceptând cazul adoptării în unanimitate de către Consiliu a unei măsuri prin care se acordă o derogare, nici unul dintre statele membre nu poate adopta dispoziţii mai puţin favorabile, prin efectul lor direct sau indirect asupra transportatorilor celorlalte state membre în raport cu transportatorii naţionali, decât diferitele dispoziţii din domeniu în vigoare la 1 ianuarie 1958 sau, în cazul statelor aderente, la data aderării acestora.

Articolul 93

(ex-articolul 73 TCE)

Sunt compatibile cu tratatele ajutoarele care răspund necesităţilor de coordonare a transporturilor sau care constituie compensarea anumitor obligaţii inerente noţiunii de serviciu public.

Articolul 94

(ex-articolul 74 TCE)

Orice măsură adoptată în temeiul tratatelor în domeniul tarifelor şi condiţiilor de transport trebuie să ţină seama de situaţia economică a transportatorilor.

Articolul 95

(ex-articolul 75 TCE)

(1) În transporturile în interiorul Uniunii, sunt interzise discriminările care constă în aplicarea de către un transportator, pentru aceleaşi mărfuri şi pe aceleaşi rute de transport, a unor tarife şi condiţii de transport diferite în funcţie de ţara de origine sau de destinaţie a produselor transportate.

(2) Alineatul (1) nu împiedică adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a altor măsuri, în conformitate cu articolul 91 alineatul (1).

(3) Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social, o reglementare prin care asigură punerea în aplicare a dispoziţiilor alineatului (1).

Consiliul poate adopta, în special, dispoziţiile necesare pentru a permite instituţiilor Uniunii să asigure respectarea normei enunţate la alineatul (1) şi să asigure că utilizatorii beneficiază pe deplin de aceasta.

(4) Comisia, din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru, examinează cazurile de discriminare menţionate la alineatul (1) şi, după consultarea oricărui stat membru în cauză, adoptă deciziile necesare în temeiul reglementării adoptate în conformitate cu dispoziţiile alineatului (3).

Articolul 96

(ex-articolul 76 TCE)

(1) Exceptând cazul în care există autorizare din partea Comisiei, se interzice aplicarea, de către un stat membru, a unor tarife şi condiţii care includ orice element de sprijin sau de protecţie în beneficiul uneia sau mai multor întreprinderi sau industrii anume, pentru transporturi efectuate în cadrul Uniunii.

(2) Comisia, din proprie iniţiativă sau la cererea unui stat membru, examinează tarifele şi condiţiile menţionate la alineatul (1), ţinând seama, în special, de cerinţele unei politici economice regionale corespunzătoare, de necesităţile regiunilor subdezvoltate, precum şi de problemele regiunilor grav afectate de conjuncturi politice, pe de o parte, şi de efectele acestor tarife şi condiţii asupra concurenţei între diferitele moduri de transport, pe de altă parte.

După consultarea oricărui stat membru în cauză, Comisia adoptă deciziile necesare.

(3) Interdicţia menţionată la alineatul (1) nu se aplică tarifelor care urmăresc asigurarea concurenţei.

Articolul 97

(ex-articolul 77 TCE)

Taxele sau redevenţele percepute de către un transportator la trecerea frontierelor, independent de tarifele de transport, nu trebuie să depăşească un cuantum rezonabil, ţinând seama de cheltuielile reale pe care le implică efectiv această trecere.

Statele membre depun eforturi pentru reducerea treptată a acestor cheltuieli.

Comisia poate adresa recomandări statelor membre în vederea aplicării prezentului articol.

Articolul 98

(ex-articolul 78 TCE)

Dispoziţiile prezentului titlu nu contravin măsurilor adoptate în Republica Federală Germania, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice pe care divizarea Germaniei le-a produs economiei anumitor regiuni din Republica Federală, afectate de această divizare. La cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentului articol.

Articolul 99

(ex-articolul 79 TCE)

Se constituie pe lângă Comisie un comitet consultativ, format din experţi desemnaţi de guvernele statelor membre. Ori de câte ori consideră util, Comisia consultă acest comitet în chestiunile de domeniul transporturilor.

Articolul 100

(ex-articolul 80 TCE)

(1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică transporturilor feroviare, rutiere şi pe căi navigabile interioare.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot stabili dispoziţiile corespunzătoare în domeniul transporturilor maritime şi aeriene. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc după consultarea Comitetului Economic şi Social și a Comitetului Regiunilor.

TITLUL VII

NORME COMUNE PRIVIND CONCURENŢA, IMPOZITAREA ŞI ARMONIZAREA LEGISLATIVĂ

CAPITOLUL 1

REGULILE DE CONCURENŢĂ

SECŢIUNEA 1

REGULI APLICABILE ÎNTREPRINDERILOR

Articolul 101

(ex-articolul 81 TCE)

(1) Sunt incompatibile cu piaţa internă şi interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei în cadrul pieţei comune şi, în special, cele care:

(a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;

(b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

(c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

(e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2) Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.

(3) Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate inaplicabile în cazul:

- oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;

- oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;

- oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate

care contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obţinut şi care:

(a) nu impun întreprinderilor în cauză restricţii care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

(b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurenţa în ceea ce priveşte o parte semnificativă a produselor în cauză.

Articolul 102

(ex-articolul 82 TCE)

Este incompatibilă cu piaţa internă şi interzisă, în măsura în care poate afecta comerţul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

Aceste practici abuzive pot consta în special în:

(a) impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii de tranzacţionare inechitabile;

(b) limitează producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;

(c) aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

(d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Articolul 103

(ex-articolul 83 TCE)

(1) Regulamentele sau directivele utile în vederea aplicării principiilor prevăzute la articolele 101 şi 102 se adoptă de către Consiliu, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alineatul (1) urmăresc în special:

(a) să asigure respectarea interdicţiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (1) şi la articolul 102 prin instituirea de amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu;

(b) să determine normele de aplicare a articolului 101 alineatul (3), luând în considerare necesitatea, pe de o parte, de a asigura o supraveghere eficientă şi, pe de altă parte, de a simplifica pe cât posibil controlul administrativ;

(c) să precizeze, dacă este cazul, domeniul de aplicare a articolelor 101 şi 102 în diferitele ramuri economice;

(d) să definească rolul Comisiei şi al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în aplicarea dispoziţiilor prevăzute de prezentul alineat;

(e) să definească raporturile între legislaţiile interne, pe de o parte, şi dispoziţiile prezentei secţiuni, precum şi cele adoptate în temeiul prezentului articol, pe de altă parte.

Articolul 104

(ex-articolul 84 TCE)

Până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor adoptate în temeiul articolului 103, autorităţile statelor membre hotărăsc cu privire la admisibilitatea acordurilor, deciziilor şi a practicilor concertate şi cu privire la folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante pe piaţa internă, în conformitate cu legislaţia naţională şi cu dispoziţiile articolului 101 şi, în special, ale alineatului (3), precum şi ale articolului 102.

Articolul 105

(ex-articolul 85 TCE)

(1) Fără a aduce atingere articolului 104, Comisia asigură aplicarea principiilor stabilite la articolele 101 şi 102. La cererea unui stat membru sau din oficiu şi în cooperare cu autorităţile competente ale statelor membre, care îi acordă sprijin, Comisia investighează presupusele cazuri de încălcare a principiilor menţionate mai sus. În cazul în care constată existenţa unei încălcări, Comisia propune măsuri adecvate pentru ca aceasta să înceteze.

(2) În cazul în care încălcarea nu încetează, Comisia constată încălcarea principiilor printr-o decizie motivată. Comisia poate publica decizia şi poate autoriza statele membre să ia măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, măsuri ale căror condiţii şi norme de aplicare le stabileşte.

(3) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de acorduri cu privire la care Consiliul a adoptat un regulament sau o directivă în temeiul articolului 103 alineatul (2) litera (b).

Articolul 106

(ex-articolul 86 TCE)

(1) În ceea ce priveşte întreprinderile publice şi întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă şi nu menţin nici o măsură care contravine normelor tratatelor şi, în special, celor prevăzute la articolul 18 şi la articolele 101-109.

(2) Întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal se supun normelor tratatelor şi, în special, regulilor de concurenţă, în măsura în care aplicarea acestor norme nu împiedică, în drept sau în fapt, îndeplinirea misiunii speciale care le-a fost încredinţată. Dezvoltarea schimburilor comerciale nu trebuie să fie afectată într-o măsură care contravine intereselor Uniunii.

(3) Comisia asigură aplicarea dispoziţiilor prezentului articol şi adresează statelor membre, în cazul în care este necesar, directivele sau deciziile corespunzătoare.

SECŢIUNEA 2

AJUTOARELE DE STAT

Articolul 107

(ex-articolul 87 TCE)

(1) Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

(2) Sunt compatibile cu piaţa internă:

(a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcţie de originea produselor;

(b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi naturale sau de alte evenimente extraordinare;

(c) ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare. În termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie de abrogare a prezentei litere.

(3) Pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:

(a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut, precum și a regiunilor prevăzute la articolul 349, avându-se în vedere situația lor structurală, economică și socială;

(b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru;

(c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun;

(d) ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor comerciale şi de concurenţă în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun;

(e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăşte la propunerea Comisiei.

Articolul 108

(ex-articolul 88 TCE)

(1) Comisia, împreună cu statele membre, verifică permanent regimurile ajutoarelor existente în aceste state. Comisia propune acestora măsurile utile cerute de dezvoltarea treptată sau de funcţionarea pieţei comune.

(2) În cazul în care, după ce părţilor în cauză li s-a solicitat să-şi prezinte observaţiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu articolul 107 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăşte desfiinţarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat interesat poate sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin derogare de la articolele 258 şi 259.

La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piaţa internă, prin derogare de la dispoziţiile articolului 107 sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepţionale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a iniţiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menţionate până când Consiliul se pronunţă asupra acesteia.

Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunţă în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăşte.

(3) Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piaţa internă în conformitate cu dispoziţiile articolului 107, Comisia iniţiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunţarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.

(4) Comisia poate adopta regulamente privind categoriile de ajutoare de stat cu privire la care Consiliul, în temeiul articolului 109, a considerat că pot fi exceptate de la procedura prevăzută la alineatul (3) din prezentul articol.

Articolul 109

(ex-articolul 89 TCE)

Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta toate regulamentele utile pentru aplicarea articolelor 107 şi 108, şi poate stabili, în special, condiţiile de aplicare a articolului 108 alineatul (3) şi categoriile de ajutoare care sunt exceptate de la această procedură.

CAPITOLUL 2

DISPOZIŢII FISCALE

Articolul 110

(ex-articolul 90 TCE)

Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.

Articolul 111

(ex-articolul 91 TCE)

Produsele exportate pe teritoriul unuia dintre statele membru nu pot beneficia de nici o rambursare a impozitelor interne mai mare decât impozitele aplicate direct sau indirect.

Articolul 112

(ex-articolul 92 TCE)

În ceea ce priveşte impozitele, altele decât cele pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, pot fi acordate scutiri sau rambursări la exportul către celelalte state membre şi pot fi introduse taxe compensatorii la importurile care provin din statele membre numai în cazul în care măsurile preconizate au fost aprobate în prealabil pentru o perioadă limitată de către Consiliu, care hotărăşte la propunerea Comisiei.

Articolul 113

(ex-articolul 93 TCE)

Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile referitoare la armonizarea legislaţiilor privind impozitul pe cifra de afaceri, accizele şi alte impozite indirecte, în măsura în care această armonizare este necesară pentru a asigura instituirea şi funcţionarea pieţei interne și pentru a evita denaturarea concurenței.

CAPITOLUL 3

APROPIEREA LEGISLAŢIILOR

Articolul 114

(ex-articolul 95 TCE)

(1) Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, dispoziţiile următoare se aplică în vederea realizării obiectivelor enunţate la articolul 26. Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea şi funcţionarea pieţei interne.

(2) Alineatul (1) nu se aplică dispoziţiilor fiscale, celor privind libera circulaţie a persoanelor şi celor privind drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

(3) În formularea propunerilor prevăzute la alineatul (1) în domeniul sănătăţii, securităţii, protecţiei mediului şi protecţiei consumatorilor, Comisia porneşte de la premisa asigurării unui nivel ridicat de protecţie ridicat, ţinând seama în special de orice evoluţie nouă, întemeiată pe fapte ştiinţifice. În cadrul atribuţiilor ce le revin, Parlamentul European şi Consiliul depun eforturi, de asemenea, pentru realizarea acestui obiectiv.

(4) În cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară menţinerea dispoziţiilor de drept intern justificate de cerinţele importante prevăzute la articolul 36 sau referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menţinerii acestor dispoziţii.

(5) De asemenea, fără a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care, după adoptarea unei măsuri de armonizare de către Parlamentul European și Consiliu, de către Consiliu sau Comisie, un stat membru consideră necesară introducerea unor dispoziţii de drept intern întemeiate pe dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv, apărute după adoptarea măsurii de armonizare, acesta adresează Comisiei o notificare privind măsurile avute în vedere şi motivele adoptării acestora.

(6) În termen de şase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) şi (5), Comisia aprobă sau respinge dispoziţiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre şi dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcţionarea pieţei interne.

În absenţa unei decizii a Comisiei adoptate în acest termen, dispoziţiile de drept intern prevăzute la alineatele (4) şi (5) se consideră aprobate.

În cazul în care complexitatea problemei justifică acest lucru şi dacă nu există nici un pericol pentru sănătatea umană, Comisia poate notifica statului membru în cauză că termenul prevăzut de prezentul alineat poate fi prorogat cu un nou termen de până la şase luni.

(7) În cazul în care, în temeiul alineatului (6), un stat membru este autorizat să menţină sau să introducă dispoziţii de drept intern care derogă de la o măsură de armonizare, Comisia examinează de îndată dacă este oportun să propună o adaptare a acestei măsuri.

(8) În cazul în care un stat membru invocă o problemă deosebită de sănătate publică într-un domeniu care a făcut în prealabil obiectul măsurilor de armonizare, acesta informează Comisia, care analizează de îndată dacă este necesar să propună Consiliului măsuri adecvate.

(9) Prin derogare de la procedura prevăzută la articolele 258 şi 259, Comisia şi orice stat membru pot sesiza direct Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru exercită abuziv competenţele prevăzute de prezentul articol.

(10) Măsurile de armonizare prevăzute anterior includ, atunci când este cazul, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să adopte, din unul sau mai multe dintre motivele fără caracter economic prevăzute la articolul 36, măsuri provizorii care fac obiectul unei proceduri de control a Uniunii.

Articolul 115

(ex-articolul 94 TCE)

Fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă directive pentru apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre, care au incidenţă directă asupra instituirii sau funcţionării pieţei interne.

Articolul 116

(ex-articolul 96 TCE)

În cazul în care Comisia constată că o neconcordanţă între actele cu putere de lege şi actele administrative ale diferitelor state membre denaturează condiţiile de concurenţă pe piaţa internă şi provoacă din acest motiv o denaturare care trebuie eliminată, Comisia se consultă cu statele membre în cauză.

În cazul în care această consultare nu se ajunge la eliminarea denaturării în cauză, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele utile. Pot fi adoptate orice alte măsuri utile prevăzute în tratate.

Articolul 117

(ex-articolul 97 TCE)

(1) În cazul în care există temerea că introducerea sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate provoca o denaturare în înţelesul articolului precedent, statul membru care intenţionează să procedeze astfel consultă Comisia. După consultarea statelor membre, Comisia recomandă statelor în cauză măsurile corespunzătoare pentru a evita denaturarea în cauză.

(2) În cazul în care statul membru care doreşte să adopte sau să modifice dispoziţii de drept intern nu se conformează recomandării adresate de Comisie, celorlalte state membre nu li se poate cere, în temeiul articolului 116, să îşi modifice dispoziţiile de drept intern în vederea eliminării acestei denaturări. În cazul în care statul membru care a nesocotit recomandarea Comisiei provoacă o denaturare numai în detrimentul său, dispoziţiile articolului 116 nu se aplică.

Articolul 118

În cadrul instituirii sau al funcţionării pieţei interne, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecţie uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune, precum şi la înfiinţarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare şi control la nivelul Uniunii.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte prin regulamente regimul lingvistic al titlurilor europene. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

TITLUL VIII

POLITICA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

Articolul 119

(ex-articolul 4 TCE)

(1) În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, acţiunea statelor membre şi a Uniunii presupune, în condiţiile prevăzute de tratate, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, pe piaţa internă şi pe definirea obiectivelor comune şi conduse în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.

(2) În paralel, în condițiile și în conformitate cu procedurile prevăzute în tratate, această acțiune presupune o monedă unică, euro, precum şi definirea şi aplicarea unei politici monetare unice şi a unei politici unice a cursurilor de schimb, al căror obiectiv principal îl constituie menţinerea stabilităţii preţurilor şi, fără a aduce atingere acestui obiectiv, susţinerea politicilor economice generale în Uniune, în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă.

(3) Această acţiune a statelor membre şi a Uniunii implică respectarea următoarelor principii directoare: preţuri stabile, finanţe publice şi condiţii monetare sănătoase, precum şi o balanţă de plăţi stabilă.

CAPITOLUL 1

POLITICA ECONOMICĂ

Articolul 120

(ex-articolul 98 TCE)

Statele membre îşi conduc politicile economice pentru a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi în contextul orientărilor generale menţionate la articolul 121 alineatul (2). Statele membre şi Uniunea acţionează în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise, în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor, în conformitate cu principiile stabilite la articolul 119.

Articolul 121

(ex-articolul 99 TCE)

(1) Statele membre îşi consideră politicile economice ca fiind o chestiune de interes comun şi le coordonează în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 120.

(2) Consiliul, la recomandarea Comisiei, elaborează un proiect privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii şi prezintă Consiliului European un raport în acest sens.

Consiliul European, pe baza raportului Consiliului, dezbate concluziile privind orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii.

În temeiul acestor concluzii, Consiliul adoptă o recomandare care stabileşte aceste orientări generale. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la recomandarea sa.

(3) În scopul asigurării unei coordonări mai strânse a politicilor economice şi a unei convergenţe durabile a performanţelor economice ale statelor membre, Consiliul, în temeiul rapoartelor prezentate de Comisie, supraveghează evoluţia economică în fiecare dintre statele membre şi în Uniune, precum şi conformitatea politicilor economice cu orientările generale menţionate la alineatul (2) şi efectuează periodic o evaluare de ansamblu.

Pentru a realiza această supraveghere multilaterală, statele membre transmit Comisiei informaţii privind măsurile importante pe care le-au adoptat în domeniul politicii lor economice, precum şi orice altă informaţie pe care o consideră necesară.

(4) În cazul în care se constată, în cadrul procedurii prevăzute la alineatul (3), că politicile economice ale unui stat membru nu sunt conforme cu orientările generale prevăzute la alineatul (2) sau că acestea riscă să compromită buna funcţionare a Uniunii economice şi monetare, Comisia poate adresa un avertisment respectivului stat membru. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate adresa recomandările necesare statului membru în cauză. Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide să facă publice recomandările sale.

În domeniul de aplicare a prezentului alineat, Consiliul hotărăşte fără a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.

Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

(5) Preşedintele Consiliului şi Comisia raportează Parlamentului European cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale. Preşedintele Consiliului poate fi invitat să se prezinte în faţa comisiei competente a Parlamentului European în cazul în care Consiliul a făcut publice recomandările.

(6) Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot hotărî metodele procedurii de supraveghere multilaterală menţionată la alineatele (3) şi (4).

Articolul 122

(ex-articolul 100 TCE)

(1) Fără a aduce atingere celorlalte proceduri prevăzute în tratate, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate decide, în spiritul solidarităţii dintre statele membre, să adopte măsuri corespunzătoare situaţiei economice, în special în cazul în care apar dificultăţi grave în aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei.

(2) În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăţi sau este serios ameninţat de dificultăţi grave, datorită unor catastrofe naturale sau unor evenimente excepţionale situate în afara controlului său, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate acorda statului membru în cauză asistenţă financiară din partea Uniunii, în anumite condiţii. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la decizia adoptată.

Articolul 123

(ex-articolul 101 TCE)

(1) Se interzice Băncii Centrale Europene şi băncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare "bănci centrale naţionale", să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanţă direct de la acestea de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naţionale.

(2) Alineatul (l) nu se aplică instituţiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidităţi de către băncile centrale, beneficiază din partea băncilor centrale naţionale şi a Băncii Centrale Europene de acelaşi tratament ca şi instituţiile private de credit.

Articolul 124

(ex-articolul 102 TCE)

Se interzice orice măsură care nu se întemeiază pe considerente de ordin prudenţial şi care stabileşte accesul preferenţial la instituţiile financiare al instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, al autorităţilor administraţiilor publice centrale, al autorităţilor regionale sau locale, al celorlalte autorităţi publice sau al altor organisme ori întreprinderi publice din statele membre.

Articolul 125

(ex-articolul 103 TCE)

(1) Uniunea nu răspunde şi nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice dintr-un stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific. Un stat membru nu răspunde şi nu îşi asumă angajamentele autorităţilor administraţiilor publice centrale, ale autorităţilor regionale sau locale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altor organisme ori întreprinderi publice din alt stat membru, fără a aduce atingere garanţiilor financiare reciproce pentru realizarea în comun a unui proiect specific.

(2) Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate, dacă este necesar, să precizeze definiţiile privind aplicarea interdicţiilor prevăzute la articolele 123 şi 124, precum şi în prezentul articol.

Articolul 126

(ex-articolul 104 TCE)

(1) Statele membre evită deficitele publice excesive.

(2) Pentru a identifica erorile evidente, Comisia supraveghează evoluţia situaţiei bugetare şi a nivelului datoriei publice în statele membre. Comisia examinează în special dacă disciplina bugetară a fost respectată, pe baza următoarelor două criterii:

(a) dacă raportul dintre deficitul public planificat sau real şi produsul intern brut depăşeşte o valoare de referinţă, cu excepţia cazului în care:

- raportul s-a diminuat în mod semnificativ şi constant şi atinge un nivel apropiat de valoarea de referinţă, sau

- depăşirea valorii de referinţă este excepţională şi temporară şi respectivul raport se menţine aproape de valoarea de referinţă;

(b) dacă raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut depăşeşte o valoare de referinţă, cu excepţia cazului în care acest raport se diminuează suficient şi se apropie de valoarea de referinţă într-un ritm satisfăcător.

Valorile de referinţă sunt precizate în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, care este anexat la tratate.

(3) În cazul în care un stat membru nu îndeplineşte cerinţele acestor criterii sau ale unuia dintre ele, Comisia elaborează un raport. Raportul Comisiei examinează de asemenea dacă deficitul public depăşeşte cheltuielile publice de investiţii şi ţine seama de toţi ceilalţi factori relevanţi, inclusiv de poziţia economică şi bugetară pe termen mediu a statului membru.

De asemenea, Comisia poate întocmi un raport în cazul în care, deşi au fost respectate cerinţele care decurg din criterii, consideră că există un risc de producere a unui deficit excesiv într-un stat membru.

(4) Comitetul Economic și Financiar emite un aviz cu privire la raportul Comisiei.

(5) În cazul în care Comisia consideră că există un deficit excesiv într-un stat membru sau că un astfel de deficit se poate produce, aceasta adresează un aviz statului membru în cauză şi informează Consiliul în acest sens.

(6) Consiliul, la propunerea Comisiei, ţinând seama de eventualele observaţii ale statului membru în cauză şi după o evaluare globală, decide dacă există sau nu un deficit excesiv.

(7) În cazul în care Consiliul constată că există un deficit excesiv, în conformitate cu alineatul (6), acesta adoptă, la recomandarea Comisiei, fără întârzieri nejustificate, recomandările pe care le adresează statului membru în cauză pentru ca acesta să pună capăt situaţiei într-un termen dat. Sub rezerva dispoziţiilor alineatul (8), aceste recomandări nu sunt făcute publice.

(8) În cazul în care Consiliul constată că în termenul indicat nu s-a întreprins nici o acţiune eficientă ca răspuns la recomandările sale, acesta poate face publice recomandările sale.

(9) În cazul în care un stat membru continuă să nu dea curs recomandărilor Consiliului, acesta poate hotărî să someze statul membru în cauză ca, într-un termen dat, să adopte măsurile de reducere a deficitului, reducere pe care Consiliul o consideră necesară pentru remedierea situaţiei.

Într-un asemenea caz, Consiliul poate cere statului membru în cauză să prezinte rapoarte potrivit unui calendar precis, pentru a putea examina eforturile de ajustare acceptate de acest stat membru.

(10) Dreptul la acţiune prevăzut la articolele 258 şi 259 nu poate fi exercitat în cadrul alineatelor (1) – (9) din prezentul articol.

(11) Atât timp cât un stat membru nu se conformează unei decizii luate în temeiul alineatului (9), Consiliul poate decide să aplice sau, dacă este cazul, să consolideze una sau mai multe dintre măsurile următoare:

- să solicite statului membru în cauză să publice informaţii suplimentare, care urmează să fie precizate de Consiliu, înainte de a emite obligaţiuni şi titluri;

- să invite Banca Europeană de Investiţii să-şi revizuiască politica de împrumuturi faţă de statul membru în cauză;

- să solicite statului membru în cauză să constituie, pe lângă Uniune, până la data la care Consiliul consideră că deficitul excesiv a fost corectat, un depozit fără dobândă într-un cuantum corespunzător;

- să aplice amenzi într-un cuantum corespunzător.

Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la deciziile luate.

(12) Consiliul abrogă, în tot sau în parte, deciziile sau recomandările sale menţionate la alineatele (6) – (9) şi (11) în măsura în care, din punctul său de vedere, consideră că deficitul excesiv din statul membru în cauză a fost corectat. În cazul în care, anterior, Consiliul a făcut publice recomandările sale, acesta declară public, de îndată ce a fost abrogată decizia menţionată la alineatul (8), că în statul membru respectiv nu mai există deficit excesiv.

(13) În cazul în care adoptă deciziile sau recomandările menţionate la alineatele (8), (9), (11) şi (12), Consiliul hotărăşte la recomandarea Comisiei.

În cazul în care adoptă măsurile menţionate la alineatele (6)-(9), (11) şi (12), Consiliul hotărăşte fără a ţine seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.

Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

(14) Dispoziţiile suplimentare referitoare la punerea în aplicare a procedurii prevăzute de prezentul articol sunt cuprinse în Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, anexat tratatelor.

Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, adoptă dispoziţiile corespunzătoare care vor înlocui protocolul respectiv.

Sub rezerva celorlalte dispoziţii din prezentul alineat, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, stabileştenormele şi definiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor protocolului menţionat.

CAPITOLUL 2

POLITICA MONETARĂ

Articolul 127

(ex-articolul 105 TCE)

(1) Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare "SEBC", este menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea preţurilor, SEBC susţine politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. SEBC acţionează în conformitate cu principiul unei economii de piaţă deschise în care concurenţa este liberă, favorizând alocarea eficientă a resurselor şi respectând principiile stabilite la articolul 119.

(2) Misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul SEBC sunt:

- definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;

- efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219;

- deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;

- promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.

(3) Alineatul (2) a treia liniuţă se aplică fără a aduce atingere deţinerii şi administrării, de către guvernele statelor membre, a unor fonduri de rulment în valută.

(4) Banca Centrală Europeană este consultată:

- cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile care ţin de competenţele sale;

- de autorităţile naţionale, cu privire la orice proiect de reglementare în domeniile care sunt de competenţa sa, dar în limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4).

În domeniile care ţin de competenţele sale, Banca Centrală Europeană poate prezenta avize respectivelor instituţii, organe, oficii sau agenţii ale Uniunii sau autorităţilor naţionale.

(5) SEBC contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile competente în ceea ce privește supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi stabilitatea sistemului financiar.

(6) Consiliul, hotărând în unanimitate prin regulamente, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, poate încredinţa Băncii Centrale Europene misiuni specifice privind politicile în domeniul supravegherii prudenţiale a instituţiilor de credit şi al altor instituţii financiare, cu excepţia întreprinderilor de asigurări.

Articolul 128

(ex-articolul 106 TCE)

(1) Banca Centrală Europeană este singura abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro în Uniune. Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale pot emite astfel de bancnote. Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale naţionale sunt singurele care au statutul de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii.

(2) Statele membre pot emite monedă metalică euro, sub rezerva aprobării de către Banca Centrală Europeană a volumului emisiunii. Consiliul, la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European și a Băncii Centrale Europene, poate adopta măsuri de armonizare a valorilor unitare şi a specificaţiilor tehnice ale tuturor monedelor metalice destinate punerii în circulaţie, în măsura în care acest lucru este necesar pentru asigurarea bunei lor circulaţii în Uniune.

Articolul 129

(ex-articolul 107 TCE)

(1) SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene, care sunt: Consiliul guvernatorilor şi Comitetul executiv.

(2) Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, denumit în continuare "Statutul SEBC și al BCE"este definit într-un protocol anexat la prezentul tratate.

(3) Articolele 5.1, 5.2, 5.3, 17, 18, 19.1, 22, 23, 24, 26, 32.2, 32.3, 32.4, 32.6, articolul 33.1 litera (a) şi articolul 36 din Statutul SEBC și al BCE pot fi modificate de Parlamentul European şi de Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Aceste instituţii hotărăsc fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene.

(4) Consiliul, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolele 4, 5.4, 19.2, 20, 28.1, 29.2, 30.4 şi 34.3 din Statutul SEBC și al BCE.

Articolul 130

(ex-articolul 108 TCE)

În exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunii lor.

Articolul 131

(ex-articolul 109 TCE)

Fiecare stat membru asigură compatibilitatea legislaţiei sale interne, inclusiv a statutului băncii sale centrale naţionale, cu tratatele şi cu Statutul SEBC și al BCE.

Articolul 132

(ex-articolul 110 TCE)

(1) Pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate SEBC, în conformitate cu tratatele şi în condiţiile stabilite de Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană adoptă:

- regulamente, în măsura necesară îndeplinirii misiunilor definite la articolul 3.1 prima liniuţă, la articolele 19.1, 22 sau 25.2 din Statutul SEBC și al BCE, precum şi în cazurile prevăzute de actele Consiliului menţionate la articolul 129 alineatul (4);

- deciziile necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate SEBC în conformitate cu tratatele şi cu Statutul SEBC și al BCE;

- recomandări şi avize.

(2) Banca Centrală Europeană poate decide publicarea deciziilor, recomandărilor şi avizelor sale.

(3) În limitele şi în condiţiile stabilite de Consiliu, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 129 alineatul (4), Banca Centrală Europeană este abilitată să impună întreprinderilor amenzi şi penalităţi cu titlu cominatoriu în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care rezultă din regulamentele şi deciziile sale.

Articolul 133

Fără a aduce atingere atribuţiilor Băncii Centrale Europene, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru utilizarea monedei euro ca monedă unică. Aceste măsuri sunt adoptate după consultarea Băncii Centrale Europene.

CAPITOLUL 3

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE

Articolul 134

(ex-articolul 114 TCE)

(1) În vederea promovării coordonării politicilor statelor membre în măsura necesară funcţionării pieţei interne, se înfiinţează un comitet economic şi financiar.

(2) Comitetul Economic şi Financiar are următoarele misiuni:

- să formuleze avize, la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativă, destinate acestor instituţii;

- să urmărească situaţia economică şi financiară a statelor membre şi a Uniunii şi să prezinte periodic un raport Consiliului şi Comisiei în această privinţă, în special cu privire la relaţiile financiare cu ţările terţe şi cu instituţiile internaţionale;

- fără a aduce atingere articolului 240, să contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului menţionate la articolele 66 şi 75, la articolul 121 alineatele (2), (3), (4) şi (6), la articolele 122, 124, 125 şi 126, la articolul 127 alineatul (6), la articolul 128 alineatul (2), la articolul 129 alineatele (3) şi (4), la articolul 138, la articolul 140 alineatele (2) şi (3), la articolul 143, la articolul 144 alineatele (2) şi (3) şi la articolul 219 şi să aducă la îndeplinire celelalte misiuni consultative şi pregătitoare care îi sunt încredinţate de Consiliu;

- să examineze cel puţin o dată pe an situaţia privind circulaţia capitalurilor şi libertatea plăţilor, astfel cum rezultă din aplicarea tratatelor şi a măsurilor luate de Consiliu; această examinare are în vedere toate măsurile referitoare la circulaţia capitalurilor şi la plăţi; Comitetul prezintă Comisiei şi Consiliului un raport privind rezultatele acestei examinări.

Statele membre, Comisia şi Banca Centrală Europeană numesc fiecare cel mult doi membri ai Comitetului.

(3) Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene şi a Comitetului menţionat de prezentul articol, adoptă normele referitoare la compunerea Comitetului Economic şi Financiar. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European în legătură cu această decizie.

(4) Pe lângă misiunile stabilite la alineatul (2), dacă şi în măsura în care există state membre care beneficiază de o derogare în temeiul articolului 139, Comitetul urmăreşte situaţia monetară şi financiară, precum şi regimul general al plăţilor acestor state membre şi prezintă periodic un raport Consiliului şi Comisiei cu privire la aceasta.

Articolul 135

(ex-articolul 115 TCE)

Pentru chestiunile aflate sub incidenţa articolului 121 alineatul (4), a articolului 126, cu excepţia alineatului (14), a articolului 138, a articolului 140 alineatul (1), alineatul (2) primul paragraf și alineatul (3) şi a articolului 219, Consiliul sau un stat membru poate cere Comisiei să formuleze, după caz, o recomandare sau o propunere. Comisia examinează această cerere şi prezintă fără întârziere concluziile sale Consiliului.

CAPITOLUL 4

DISPOZIŢII PRIVIND STATELE MEMBRE A CĂROR MONEDĂ ESTE EURO

Articolul 136

(1) În scopul de a contribui la buna funcţionare a uniunii economice şi monetare şi în conformitate cu dispoziţiile relevante ale tratatelor, Consiliul adoptă, în conformitate cu procedura relevantă dintre cele prevăzute la articolele 121 și 126, cu excepţia procedurii prevăzute la articolul 126 alineatul (14), măsuri privind statele membre a căror monedă este euro pentru:

(a) a consolida coordonarea şi supravegherea disciplinei lor bugetare;

(b) a elabora, în ceea ce le priveşte, orientările de politică economică, veghind ca acestea să fie compatibile cu cele adoptate pentru întreaga Uniune şi asigurând supravegherea acestora.

(2) La votul privind măsurile prevăzute la alineatul (1) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro.

Majoritatea calificată a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

Articolul 137

Condiţiile de organizare a reuniunilor miniştrilor statelor membre a căror monedă este euro se stabilesc prin Protocolul privind Eurogrupul.

Articolul 138

(ex-articolul 111 alineatul (4) TCE)

(1) Pentru a asigura locul monedei euro în sistemul monetar internaţional, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică şi monetară în cadrul instituţiilor şi conferinţelor financiare internaţionale competente. Consiliul hotărăşte după consultarea Băncii Centrale Europene.

(2) Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile corespunzătoare pentru a asigura o reprezentare unificată în cadrul instituţiilor şi al conferinţelor financiare internaţionale. Consiliul hotărăşte după consultarea Băncii Centrale Europene.

(3) La votul privind măsurile prevăzute la alineatele (1) şi (2) iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro.

Majoritatea calificată a membrilor menţionaţi anterior se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

CAPITOLUL 5

DISPOZIŢII TRANZITORII

Articolul 139

(1) Statele membre cu privire la care Consiliul nu a decis că îndeplinesc condiţiile necesare pentru adoptarea monedei euro sunt denumite în continuare "state membre care fac obiectul unei derogări".

(2) Dispoziţiile tratatelor, prevăzute în continuare, nu se aplică statelor membre care fac obiectul unei derogări:

(a) adoptarea părţilor din orientările generale ale politicilor economice care privesc zona euro în general [articolul 121 alineatul (2)];

(b) mijloacele coercitive pentru remedierea deficitelor excesive [articolul 126 alineatele (9) şi (11)];

(c) obiectivele şi misiunile SEBC [articolul 127 alineatele (1), (2), (3) şi (5)];

(d) emisiunea de monedă euro (articolul 128);

(e) actele Băncii Centrale Europene (articolul 132);

(f) măsurile care reglementează utilizarea monedei euro (articolul 133);

(g) acorduri monetare şi alte măsuri referitoare la politica cursului de schimb (articolul 219);

(h) desemnarea membrilor Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene [articolul 283 alineatul (2)];

(i) deciziile de stabilire a poziţiilor comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică şi monetară în cadrul instituţiilor competente şi al conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (1)];

(j) măsurile necesare asigurării unei reprezentări unificate în cadrul instituţiilor şi conferinţelor financiare internaţionale [articolul 138 alineatul (2)].

În consecinţă, la articolele menţionate la literele (a)–(j), prin "state membre" se înţelege statele membre a căror monedă este euro.

(3) În conformitate cu capitolul IX din Statutul SEBC şi al BCE, statele membre care fac obiectul unei derogări şi băncile lor centrale naţionale sunt excluse de la drepturile şi obligaţiile din cadrul SEBC.

(4) Drepturile de vot ale membrilor Consiliului reprezentând statele membre care fac obiectul unei derogări se suspendă la data adoptării de către Consiliu a măsurilor prevăzute la articolele enumerate la alineatul (2), precum şi în următoarele cazuri:

(a) recomandările adresate statelor membre a căror monedă este euro în cadrul supravegherii multilaterale, inclusiv cu privire la programele de stabilitate şi avertismente [articolul 121 alineatul (4)];

(b) măsurile referitoare la deficitele excesive ale statelor membre a căror monedă este euro [articolul 126 alineatele (6), (7), (8), (12) şi (13)].

Majoritatea calificată a celorlalţi membri ai Consiliului se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

Articolul 140

(ex-articolul 121 alineatul (1), ex-articolul 122 alineatul (2) teza a doua şi ex-articolul 123 alineatul (5) TCE)

(1) Cel puțin la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări, Comisia şi Banca Centrală Europeană prezintă Consiliului un raport privind progresele efectuate de statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor care le revin pentru realizarea uniunii economice şi monetare. Aceste rapoarte examinează în special dacă legislaţia naţională a fiecăruia dintre aceste state membre, inclusiv statutul băncii centrale naţionale, este compatibilă cu articolele 130 şi 131 şi cu Statutul SEBC și al BCE. Rapoartele examinează, de asemenea, dacă a fost realizat un grad înalt de convergenţă durabilă, analizând în ce măsură fiecare stat membru a îndeplinit următoarele criterii:

- realizarea unui grad înalt de stabilitate a preţurilor; acesta rezultă dintr-o rată a inflaţiei apropiată de rata a cel mult trei state membre care au cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor;

- caracterul solid al finanţelor publice; acesta rezultă dintr-o situaţie bugetară care nu cunoaşte deficit public excesiv în înţelesul articolului 126 alineatul (6);

- respectarea limitelor normale de fluctuaţie prevăzute de mecanismul cursului de schimb din Sistemul Monetar European, timp de cel puţin doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu moneda euro;

- caracterul durabil al convergenţei atinse de statul membru care face obiectul unei derogări şi al participării sale la mecanismul cursului de schimb, care se reflectă în nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung.

Cele patru criterii prevăzute de prezentul alineat şi perioadele relevante pe durata cărora fiecare dintre acestea trebuie să fie respectat sunt precizate într-un protocol anexat la tratate. Rapoartele Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene iau de asemenea în considerare rezultatele integrării pieţelor, situaţia şi evoluţia balanţelor de plăţi curente, precum şi o examinare a evoluţiei costurilor salariale unitare şi a altor indici de preţuri.

(2) După consultarea Parlamentului European şi după discutarea în cadrul Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei, decide care state membre ce fac obiectul unei derogări îndeplinesc condiţiile necesare pe baza criteriilor stabilite la alineatul (1) şi pune capăt derogărilor privind aceste state membre.

Consiliul hotărăşte după ce a primit o recomandare din partea majorităţii calificate a membrilor săi care reprezintă statele membre a căror monedă este euro. Aceşti membri hotărăsc în termen de şase luni de la data primirii de către Consiliu a propunerii Comisiei.

Majoritatea calificată a membrilor, menţionată la al doilea paragraf, se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

(3) În cazul în care, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), se decide să se revoce o derogare, Consiliul, hotărând cu unanimitatea statelor membre a căror monedă este euro şi a statului membru respectiv, la propunerea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, stabilește în mod irevocabil cursul la care euro înlocuieşte moneda statului respectiv şi decide celelalte măsuri necesare introducerii euro în calitate de monedă unică în statul membru respectiv.

Articolul 141

(ex-articolul 123 alineatul (3) și ex-articolul 117 alineatul (2) primele cinci liniuțe TCE)

(1) În cazul în care şi atât timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări şi fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (1), Consiliul general al Băncii Centrale Europene, menţionat la articolul 44 din Statutul SEBC și al BCE, se constituie ca al treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene.

(2) În cazul în care şi atâta timp cât există state membre care fac obiectul unei derogări, Banca Centrală Europeană, cu privire la aceste state membre:

- consolidează cooperarea dintre băncile centrale naţionale;

- consolidează coordonarea politicilor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea preţurilor;

- supervizează funcţionarea mecanismului cursului de schimb;

- desfăşoară consultări privind problemele care sunt de competenţa băncilor centrale naţionale şi care afectează stabilitatea instituţiilor şi pieţelor financiare;

- exercită funcțiile pe care le îndeplinea Fondul European de Cooperare Monetară, preluate ulterior de Institutul Monetar European.

Articolul 142

(ex-articolul 124 alineatul (1) TCE)

Fiecare stat membru care face obiectul unei derogări consideră politica sa de schimb ca pe o problemă de interes comun. Statele membre ţin seama astfel de experienţa acumulată datorită cooperării în cadrul mecanismului cursului de schimb.

Articolul 143

(ex-articolul 119 TCE)

(1) În caz de dificultăţi sau în cazul riscului apariţiei unor dificultăţi grave pentru balanţa de plăţi a unui stat membru care face obiectul unei derogări, provenind fie dintr-un dezechilibru global al balanţei, fie din natura devizelor de care acesta dispune, şi care pot compromite în special funcţionarea pieţei comune sau realizarea politicii comerciale comune, Comisia examinează fără întârziere situaţia acestui stat, precum şi acţiunea pe care a întreprins-o sau pe care poate să o întreprindă în conformitate cu dispoziţiile tratatelor, utilizând toate mijloacele de care aceasta dispune. Comisia indică măsurile pe care le recomandă spre adoptare statului în cauză.

În cazul în care acţiunea întreprinsă de un stat membru care face obiectul unei derogări şi măsurile sugerate de Comisie nu par suficiente pentru a depăşi dificultăţile sau riscurile apariţiei unor dificultăţi, Comisia recomandă Consiliului, după consultarea Comitetului Economic și Financiar, acordarea asistenţei reciproce şi normele corespunzătoare.

Comisia informează periodic Consiliul în legătură cu situaţia respectivă şi cu evoluţia acesteia.

(2) Consiliul acordă asistenţa reciprocă; acesta adoptă directivele sau deciziile de stabilire a condiţiilor şi normelor asistenţei. Asistenţa reciprocă poate lua, în special, forma:

(a) unei acţiuni concertate pe lângă alte organizaţii internaţionale cărora li se pot adresa statele membre care fac obiectul unei derogări;

(b) unor măsuri necesare pentru a evita devierile schimburilor comerciale în cazul în care statul membru care face obiectul unei derogări, aflat în dificultate, menţine sau restabileşte restricţii cantitative faţă de ţările terţe;

(c) acordării de credite limitate din partea altor state membre, sub rezerva acordului acestora.

(3) În cazul în care Consiliul nu a acordat asistenţa reciprocă recomandată de Comisie sau în care asistenţa reciprocă acordată şi măsurile luate sunt insuficiente, Comisia autorizează statul membru care face obiectul unei derogări, aflat în dificultate, să ia măsurile de salvgardare ale căror condiţii şi norme le defineşte.

Consiliul poate revoca această autorizare şi modifica aceste condiţii şi norme.

Articolul 144

(ex-articolul 120 TCE)

(1) În cazul apariţiei unei crize neprevăzute în balanţa de plăţi şi dacă nu se adoptă de îndată o decizie în înţelesul articolului 143 alineatul (2), un stat membru care face obiectul unei derogări poate adopta, cu titlu provizoriu, măsurile de salvgardare necesare. Aceste măsuri trebuie să provoace perturbări minime în funcţionarea pieţei comune şi să nu depăşească limita absolut necesară pentru remedierea dificultăţilor neprevăzute care au apărut.

(2) Comisia şi celelalte state membre trebuie să fie informate cu privire la aceste măsuri de salvgardare până la data la care acestea intră în vigoare. Comisia poate recomanda Consiliului acordarea asistenţei reciproce în conformitate cu articolul 143.

(3) La recomandarea Comisiei şi după consultarea Comitetului Economic și Financiar, Consiliul poate decide că statul membru respectiv este obligat să modifice, să suspende sau să elimine măsurile de salvgardare menţionate mai sus.

TITLUL IX

OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ

Articolul 145

(ex-articolul 125 TCE)

Statele membre şi Uniunea se angajează să elaboreze, în conformitate cu prezentul titlu, o strategie coordonată de ocupare a forţei de muncă şi, în special, să promoveze o forţă de muncă formată, calificată şi adaptabilă, precum şi pieţe ale muncii capabile să reacţioneze rapid la evoluţia economiei, în vederea realizării obiectivelor enunţate la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 146

(ex-articolul 126 TCE)

(1) Statele membre, prin intermediul politicilor lor naţionale de ocupare a forţei de muncă, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la articolul 145 într-un mod compatibil cu orientările generale ale politicilor economice ale statelor membre şi ale Uniunii, adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2).

(2) Statele membre, ţinând seama de practicile naţionale legate de responsabilităţile partenerilor sociali, consideră promovarea ocupării forţei de muncă o problemă de interes comun şi îşi coordonează acţiunea în acest sens în cadrul Consiliului, în conformitate cu articolul 148.

Articolul 147

(ex-articolul 127 TCE)

(1) Uniunea contribuie la realizarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă prin încurajarea cooperării dintre statele membre, precum şi prin susţinerea şi, în cazul în care este necesar, prin completarea acţiunii lor. Procedând astfel, Uniunea respectă pe deplin competenţele statelor membre în această materie.

(2) Obiectivul atingerii unui nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă se ia în considerare în definirea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii.

Articolul 148

(ex-articolul 128)

(1) Consiliul European analizează anual situaţia ocupării forţei de muncă din Uniune şi adoptă concluzii în această privinţă, pe baza unui raport anual comun al Consiliului şi Comisiei.

(2) Pe baza concluziilor Consiliului European, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social, a Comitetului Regiunilor şi a Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă prevăzut la articolul 150, elaborează anual linii directoare de care statele membre ţin seama în politicile naţionale de ocupare a forţei de muncă. Aceste linii directoare sunt compatibile cu orientările generale adoptate în temeiul articolului 121 alineatul (2).

(3) Fiecare stat membru transmite Consiliului şi Comisiei un raport anual privind principalele măsuri pe care le-a luat pentru a pune în aplicare propria politică de ocupare a forţei de muncă, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă menţionate la alineatul (2).

(4) Pe baza rapoartelor menţionate la alineatul (3) şi după obţinerea avizului din partea Comitetului pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul analizează anual, ţinând seama de liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă, o analiză a punerii în aplicare a politicilor de ocupare a forţei de muncă ale statelor membre. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate face recomandări statelor membre, în cazul în care în urma analizei efectuate consideră necesar acest lucru.

(5) Pe baza rezultatelor analizei respective, Consiliul şi Comisia întocmesc un raport anual comun privind situaţia ocupării forţei de muncă în Uniune şi punerea în aplicare a liniilor directoare privind ocuparea forţei de muncă, pe care îl adresează Consiliului European.

Articolul 149

(ex-articolul 129 TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate adopta măsuri de încurajare destinate să favorizeze cooperarea dintre statele membre şi să susţină acţiunea acestora în domeniul ocupării forţei de muncă prin iniţiative care urmăresc dezvoltarea schimburilor de informaţii şi de bune practici, punând la dispoziţie analize comparative şi îndrumări, precum şi prin promovarea abordărilor novatoare şi prin evaluarea experienţelor, în special prin recurgerea la proiectele pilot.

Aceste măsuri nu presupun armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

Articolul 150

(ex-articolul 130 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului European, instituie un Comitet pentru Ocuparea Forţei de Muncă, având un caracter consultativ, pentru a promova coordonarea între statele membre a politicilor în materie de ocupare a forţei de muncă şi de piaţă a muncii. Comitetul are ca misiuni:

- să urmărească evoluţia situaţiei ocupării forţei de muncă şi a politicilor de ocupare a forţei de muncă în statele membre şi în Uniune;

- fără a aduce atingere articolului 240, să formuleze avize la cererea Consiliului sau a Comisiei ori din proprie iniţiativă şi să contribuie la pregătirea hotărârilor Consiliului prevăzute la articolul 148.

Pentru a-şi îndeplini mandatul, Comitetul se consultă cu partenerii sociali.

Fiecare stat membru şi Comisia numesc câte doi membri ai Comitetului.

TITLUL X

POLITICA SOCIALĂ

Articolul 151

(ex-articolul 136 TCE)

Uniunea şi statele membre, conştiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enunţate în Carta socială europeană semnată la Torino la 18 octombrie 1961 şi în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor adoptată în 1989, au ca obiective promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi de muncă, permiţând armonizarea acestora în condiţii de progres, o protecţie socială adecvată, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat şi durabil al ocupării forţei de muncă şi combaterea excluziunii.

În acest scop, Uniunea şi statele membre pun în aplicare măsuri care ţin seama de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniul relaţiilor convenţionale, precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei Uniunii.

Acestea apreciază că o asemenea de evoluţie va rezulta atât din funcţionarea pieţei comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, cât şi din procedurile prevăzute de tratate şi din apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative.

Articolul 152

Uniunea recunoaşte şi promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ţinând seama de diversitatea sistemelor naţionale. Aceasta facilitează dialogul dintre aceştia, respectându-le autonomia.

Reuniunea socială tripartită la nivel înalt pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă contribuie la dialogul social.

Articolul 153

(ex-articolul 137 TCE)

(1) În vederea realizării obiectivelor menţionate la articolul 151, Uniunea susţine şi completează acţiunea statelor membre în domeniile următoare:

(a) îmbunătăţirea, în special, a mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor;

(b) condiţiile de muncă;

(c) securitatea socială şi protecţia socială a lucrătorilor;

(d) protecţia lucrătorilor în caz de reziliere a contractului de muncă;

(e) informarea şi consultarea lucrătorilor;

(f) reprezentarea şi apărarea colectivă a intereselor lucrătorilor şi angajatorilor, inclusiv administrarea comună, sub rezerva alineatului (5);

(g) condiţiile de muncă pentru resortisanţii din ţările terţe care sunt rezidenţi legali pe teritoriul Uniunii;

(h) integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă, fără a aduce atingere articolului 166;

(i) egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte şansele pe piaţa forţei de muncă şi tratamentul la locul de muncă;

(j) lupta împotriva marginalizării sociale;

(k) modernizarea sistemelor de protecţie socială, fără a aduce atingere literei (c).

(2) În acest scop, Parlamentul European și Consiliul:

(a) pot adopta măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele membre prin iniţiative destinate să sporească cunoştinţele, să dezvolte schimburile de informaţii şi a celor mai bune practici, să promoveze abordările novatoare şi să evalueze experienţele dobândite, cu excluderea oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative;

(b) pot adopta în domeniile menţionate la alineatul (1) literele (a)-(i), prin intermediul directivelor, recomandări minime aplicabile treptat, ţinând seama de condiţiile şi de reglementările tehnice existente în fiecare dintre statele membre. Aceste directive evită impunerea constrângerilor administrative, financiare şi juridice susceptibile să frâneze crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc în conformitate cu procedura legislativă ordinară după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.

În domeniile menţionate la alineatul (1) literele (c), (d), (f) şi (g), Consiliul hotărăşte în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European şi a comitetelor menţionate anterior.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, poate decide ca procedura legislativă ordinară să se aplice alineatului (1) literele (d), (f) şi (g).

(3) Un stat membru poate încredinţa partenerilor sociali, la cererea lor comună, punerea în aplicare a directivelor adoptate în conformitate cu alineatul (2) sau, după caz, punerea în aplicare a unei decizii a Consiliului, adoptată în conformitate cu articolul 155.

În acest caz, statul membru respectiv se asigură că, până la data la care o directivă sau o decizie trebuie transpusă sau pusă în aplicare, partenerii sociali au luat măsurile necesare, pe bază de acord, iar statul membru în cauză ia toate măsurile necesare care să-i permită, în orice moment, să garanteze rezultatele impuse de directiva sau decizia menționată.

(4) Dispoziţiile adoptate în temeiul prezentului articol:

- nu aduc atingere dreptului recunoscut al statelor membre de a-şi defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială şi nu trebuie să aducă atingere în mod semnificativ echilibrul financiar;

- nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să adopte măsuri de protecţie mai stricte, compatibile cu tratatele.

(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică remuneraţiilor, dreptului de asociere, dreptului la grevă şi nici dreptului la lock-out.

Articolul 154

(ex-articolul 138 TCE)

(1) Comisia are misiunea de a promova consultarea partenerilor sociali la nivelul Uniunii şi adoptă orice măsură utilă pentru a facilita dialogul acestora, asigurând o susţinere echilibrată a părţilor.

(2) În acest scop, înainte de a prezenta propuneri în domeniul politicii sociale, Comisia se consultă cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei acţiuni a Uniunii.

(3) În cazul în care, după această consultare, Comisia apreciază că o acţiune a Uniunii este de dorit, aceasta se consultă cu partenerii sociali privind conţinutul propunerii preconizate. Partenerii sociali prezintă Comisiei un aviz sau, după caz, o recomandare.

(4) Cu ocazia consultărilor menționate la alineatele (2) și (3), partenerii sociali pot informa Comisia despre voinţa lor de a iniţia procedura prevăzută la articolul 155. Durata acestei proceduri nu poate depăşi nouă luni, cu excepţia unei prelungiri hotărâte de comun acord de partenerii sociali în cauză şi de Comisie.

Articolul 155

(ex-articolul 139 TCE)

(1) Dialogul între partenerii sociali la nivelul Uniunii poate conduce, în cazul în care aceştia doresc, la raporturi contractuale, inclusiv acorduri.

(2) Acordurile încheiate la nivelul Uniunii sunt puse în aplicare în conformitate cu procedurile şi practicile proprii partenerilor sociali şi statelor membre sau, în domeniile aflate sub incidenţa articolului 153, la cererea comună a părţilor semnatare, printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei. Parlamentul European este informat.

Consiliul hotărăște în unanimitate în cazul în care acordul în cauză conţine una sau mai multe dispoziţii referitoare la unul din domeniile pentru care este necesară unanimitatea în temeiul articolului 153 alineatul (2).

Articolul 156

(ex-articolul 140 TCE)

În vederea realizării obiectivelor prevăzute la articolul 151 şi fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Comisia încurajează cooperarea dintre statele membre şi facilitează coordonarea acţiunii acestora în toate domeniile politicii sociale aflate sub incidenţa prezentului capitol şi, în special, în domeniile privind:

- ocuparea forţei de muncă;

- dreptul muncii şi condiţiile de muncă;

- formarea şi perfecţionarea profesională;

- securitatea socială;

- protecţia împotriva accidentelor şi a bolilor profesionale;

- igiena muncii;

- dreptul de asociere şi negocierile colective dintre angajatori şi lucrători.

În acest scop, Comisia acţionează în strânsă legătură cu statele membre, prin studii, avize şi prin organizarea de consultări, atât în ceea ce priveşte problemele care apar pe plan intern, cât şi cele care privesc organizaţiile internaţionale, în special prin iniţiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.

Înainte de formularea avizelor prevăzute de prezentul articol, Comisia consultă Comitetul Economic şi Social.

Articolul 157

(ex-articolul 141 TCE)

(1) Fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalităţii de remunerare între lucrătorii de sex masculin şi cei de sex feminin, pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă de aceeaşi valoare.

(2) În sensul prezentului articol, prin remuneraţie se înţelege salariul sau suma obişnuite de bază sau minime, precum şi toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta.

Egalitatea de remunerare, fără discriminare pe motiv de sex, presupune ca:

(a) remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită la normă să fie stabilită pe baza aceleiaşi unităţi de măsură;

(b) remuneraţia acordată pentru aceeaşi muncă plătită cu ora să fie aceeaşi pentru locuri de muncă echivalente.

(3) Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsuri necesare pentru a asigura punerea în aplicare a principiului egalităţii şanselor şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte munca şi locul de muncă, inclusiv a principiului egalităţii de remunerare pentru aceeaşi muncă sau pentru o muncă echivalentă.

(4) Pentru a asigura în mod concret o deplină egalitate între bărbaţi şi femei în viaţa profesională, principiul egalităţii de tratament nu împiedică un stat membru să menţină sau să adopte măsuri care să prevadă avantaje specifice menite să faciliteze exercitarea unei activităţi profesionale de către sexul mai slab reprezentat, să prevină sau să compenseze dezavantaje în cariera profesională.

Articolul 158

(ex-articolul 142 TCE)

Statele membre se obligă să menţină echivalenţa care există în privinţa regimurilor concediilor plătite.

Articolul 159

(ex-articolul 143 TCE)

Comisia elaborează anual un raport cu privire la evoluţia realizării obiectivelor menţionate la articolul 151, inclusiv cu privire la situaţia demografică în Uniune. Aceasta transmite raportul Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social.

Articolul 160

(ex-articolul 144 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă, după consultarea Parlamentului European, instituie un comitet de protecţie socială cu caracter consultativ, în scopul de a promova cooperarea în materie de protecţie socială între statele membre şi cu Comisia. Comitetul are ca misiune:

- să urmărească situaţia socială şi evoluţia politicilor de protecţie socială în statele membre şi în Uniune;

- să faciliteze schimbul de informaţii, de experienţă şi de bune practici între statele membre şi cu Comisia;

- fără a aduce atingere articolului 240, să pregătească rapoarte, să formuleze avize sau să întreprindă alte activităţi în domeniile care ţin de competenţa sa, atât la cererea Consiliului sau a Comisiei, cât şi din proprie iniţiativă.

Pentru îndeplinirea mandatului său, comitetul stabileşte contacte adecvate cu partenerii sociali.

Fiecare stat membru şi Comisia numesc doi membri ai comitetului.

Articolul 161

(ex-articolul 145 TCE)

În raportul său anual către Parlamentul European, Comisia consacră un capitol special evoluţiei situaţiei sociale în Uniune.

Parlamentul European poate invita Comisia să elaboreze rapoarte pe probleme specifice ale situaţiei sociale.

TITLUL XI

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Articolul 162

(ex-articolul 146 TCE)

În scopul îmbunătăţirii posibilităţilor de încadrare în muncă a lucrătorilor pe piaţa internă şi pentru a contribui astfel la ridicarea nivelului de trai, se instituie, în conformitate cu dispoziţiile de mai jos, un Fond Social European care urmăreşte promovarea în cadrul Uniunii a facilităţilor de ocupare a forţei de muncă şi a mobilităţii geografice şi profesionale a lucrătorilor, precum şi facilitarea adaptării la transformările industriale şi la evoluţia sistemelor de producţie, în special prin formare şi reconversie profesională.

Articolul 163

(ex-articolul 147 TCE)

Administrarea Fondului revine Comisiei.

În îndeplinirea acestei sarcini, Comisia este sprijinită de un Comitet prezidat de un membru al Comisiei şi format din reprezentanţi ai guvernelor şi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.

Articolul 164

(ex-articolul 148 TCE)

Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă regulamentele de aplicare privind Fondul Social European.

TITLUL XII

EDUCAŢIA, FORMAREA PROFESIONALĂ, TINERETUL ŞI SPORTUL

Articolul 165

(ex-articolul 149 TCE)

(1) Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educaţii de calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, prin sprijinirea şi completarea acţiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul învăţământului şi de organizarea sistemului educaţional, precum şi diversitatea lor culturală şi lingvistică.

Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, având în vedere totodată caracterul specific, structurile bazate pe voluntariat, precum şi funcţia socială şi educativă a sportului.

(2) Acţiunea Uniunii urmăreşte:

- să dezvolte dimensiunea europeană a educaţiei şi, în special, prin învăţarea şi răspândirea limbilor statelor membre;

- să favorizeze mobilitatea studenţilor şi a profesorilor, inclusiv prin încurajarea recunoaşterii universitare a diplomelor şi a perioadelor de studiu;

- să promoveze cooperarea dintre instituţiile de învăţământ;

- să dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor educaţionale din statele membre;

- să favorizeze dezvoltarea schimburilor de tineri şi de formatori socio-educativi și să sprijine participarea tinerilor la viața democratică a Europei;

- să încurajeze dezvoltarea educaţiei la distanţă,

- să dezvolte dimensiunea europeană a sportului, prin promovarea spiritului de echitate şi de deschidere în competiţiile sportive şi a cooperării între organizaţiile cu responsabilităţi în domeniul sportului, precum şi prin protejarea integrităţii fizice şi morale a sportivilor, îndeosebi a celor mai tineri dintre aceştia.

(3) Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul educaţiei și sportului şi, în special, cu Consiliul Europei.

(4) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:

- Parlamentul European și Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor;

- Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

Articolul 166

(ex-articolul 150 TCE)

(1) Uniunea pune în aplicare o politică de formare profesională care sprijină şi completează acţiunile statelor membre, respectând pe deplin responsabilitatea statelor membre faţă de conţinutul şi organizarea formării profesionale.

(2) Acţiunea Uniunii urmăreşte:

- să faciliteze adaptarea la transformările industriale, în special prin formarea şi reconversia profesională;

- să îmbunătăţească formarea profesională iniţială şi formarea continuă, pentru a facilita inserţia şi reinserţia profesională pe piaţa forţei de muncă;

- să faciliteze accesul la formarea profesională şi să favorizeze mobilitatea formatorilor şi a persoanelor care urmează un program de formare şi, în special, a tinerilor;

- să stimuleze cooperarea în domeniul formării dintre instituţiile de învăţământ sau de formare profesională şi întreprinderi;

- să dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţă privind problemele comune sistemelor de formare ale statelor membre.

(3) Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul formării profesionale.

(4) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă măsuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre și Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

TITLUL XIII

CULTURA

Articolul 167

(ex-articolul 151 TCE)

(1) Uniunea contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea naţională şi regională a acestora şi punând în evidentă, în acelaşi timp, moştenirea culturală comună.

(2) Acţiunea Uniunii urmăreşte să încurajeze cooperarea dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar, să sprijine şi să completeze acţiunea acestora în următoarele domenii:

- îmbunătăţirea cunoaşterii şi a diseminării culturii şi istoriei popoarelor europene;

- conservarea şi protejarea patrimoniului cultural de importanţă europeană;

- schimburile culturale necomerciale;

- creaţia artistică şi literară, inclusiv în sectorul audiovizualului.

(3) Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale care au competenţe în domeniul culturii şi, în special, cu Consiliul Europei.

(4) În acţiunile întreprinse în temeiul celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Uniunea ţine seama de aspectele culturale, în special pentru a respecta şi a promova diversitatea culturilor sale.

(5) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol:

- Parlamentul European și Consiliul adoptă acţiuni de încurajare, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Regiunilor;

- Consiliul adoptă recomandări, la propunerea Comisiei.

TITLUL XIV

SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Articolul 168

(ex-articolul 152 TCE)

(1) În definirea şi punerea în aplicare a tuturor politicilor şi acţiunilor Uniunii se asigură un nivel ridicat de protecţie a sănătăţii umane.

Acţiunea Uniunii, care completează politicile naţionale, are în vedere îmbunătăţirea sănătăţii publice şi prevenirea bolilor şi afecţiunilor umane, precum şi a cauzelor de pericol pentru sănătatea fizică și mentală. Această acţiune cuprinde, de asemenea, combaterea marilor epidemii, favorizând cercetarea cauzelor, a transmiterii şi prevenirii acestora, precum şi informarea şi educaţia în materie de sănătate, precum și supravegherea amenințărilor transfrontaliere grave privind sănătatea, alerta în cazul unor asemenea amenințări și combaterea acestora.

Uniunea completează acţiunea statelor membre în vederea reducerii efectelor nocive ale drogurilor asupra sănătăţii, inclusiv prin informare şi prevenire.

(2) Uniunea încurajează cooperarea între statele membre în domeniile care intră sub incidenţa prezentului articol şi, în cazul în care este necesar, sprijină acţiunea acestora. Aceasta încurajează, în special, cooperarea dintre statele membre pentru îmbunătăţirea complementarităţii serviciilor lor de sănătate în regiunile transfrontaliere.

Statele membre îşi coordonează, în cooperare cu Comisia, politicile şi programele în domeniile menţionate la alineatul (1). Comisia poate adopta, în strâns contact cu statele membre, orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări, în special inițiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodică. Parlamentul European este pe deplin informat.

(3) Uniunea şi statele membre favorizează cooperarea cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente în domeniul sănătăţii publice.

(4) Prin derogare de la articolul 2 alineatul (5) și de la articolul 6 litera (a) și în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (k), Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, contribuie la realizarea obiectivelor menţionate de prezentul articol prin adoptarea, pentru a face față obiectivelor comune în materie de securitate:

(a) de măsuri care instituie standarde ridicate de calitate şi de securitate a organelor şi substanţelor de origine umană, a sângelui şi a derivatelor acestuia; aceste măsuri nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte;

(b) de măsuri în domeniile veterinar şi fitosanitar, având în mod direct ca obiectiv protecţia sănătăţii publice;

(c) de măsuri care instituie standarde înalte de calitate şi de securitate a medicamentelor şi a dispozitivelor de uz medical.

(5) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social și a Comitetului Regiunilor, pot adopta, de asemenea, măsuri de încurajare în scopul protecţiei şi îmbunătăţirii sănătăţii umane, în special în scopul combaterii epidemiilor transfrontaliere, măsuri privind supravegherea ameninţărilor transfrontaliere grave asupra sănătăţii, alerta în cazul unor asemenea ameninţări şi combaterea acestora, precum şi măsuri al căror obiectiv direct îl reprezintă protejarea sănătăţii publice în ceea ce priveşte tutunul şi consumul excesiv de alcool, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(6) Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta, de asemenea, recomandări în scopurile enunţate de prezentul articol.

(7) Acţiunea Uniunii respectă responsabilităţile statelor membre în ceea ce priveşte definirea politicii lor de sănătate, precum şi organizarea şi prestarea de servicii de sănătate şi de îngrijire medicală. Responsabilităţile statelor membre includ administrarea serviciilor de sănătate şi de îngrijire medicală, precum şi repartizarea resurselor care sunt alocate acestora. Măsurile menţionate la alineatul (4) litera (a) nu aduc atingere dispoziţiilor naţionale privind donarea de organe şi de sânge sau privind utilizarea acestora în scopuri medicale.

TITLUL XV

PROTECŢIA CONSUMATORILOR

Articolul 169

(ex-articolul 153 TCE)

(1) Pentru a promova interesele consumatorilor şi pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecţia sănătăţii, a siguranţei şi a intereselor economice ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la informare, educare şi organizare în vederea apărării intereselor lor.

(2) Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin:

(a) măsuri pe care le adoptă în temeiul articolului 114 în cadrul realizării pieţei interne;

(b) măsuri care sprijină şi completează politica desfăşurată de statele membre şi care asigură continuarea acesteia.

(3) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă măsurile prevăzute la alineatul (2) litera (b).

(4) Măsurile adoptate în temeiul alineatului (3) nu pot împiedica un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.

TITLUL XVI

REŢELE TRANSEUROPENE

Articolul 170

(ex-articolul 154 TCE)

(1) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor menţionate la articolele 26 şi 174 şi pentru a permite cetăţenilor Uniunii, agenţilor economici, precum şi colectivităţilor regionale şi locale să beneficieze pe deplin de avantajele care decurg din realizarea unui spaţiu fără frontiere interne, Uniunea contribuie la crearea şi dezvoltarea de reţele transeuropene în sectoarele infrastructurilor de transporturi, telecomunicaţii şi energie.

(2) În cadrul unui sistem de pieţe deschise şi concurenţiale, acţiunea Uniunii urmăreşte să favorizeze interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale, precum şi accesul la aceste reţele. Aceasta ţine seama, în special, de necesitatea conectării regiunilor insulare, a celor fără ieşire la mare şi a celor periferice cu regiunile centrale ale Uniunii.

Articolul 171

(ex-articolul 155 TCE)

(1) În scopul realizării obiectivelor menţionate la articolul 170, Uniunea:

- stabileşte un ansamblu de orientări care cuprinde obiectivele, priorităţile, precum şi liniile directoare ale acţiunilor preconizate în domeniul reţelelor transeuropene; aceste orientări identifică proiecte de interes comun;

- pune în aplicare orice acţiune care se poate dovedi necesară pentru a asigura interoperabilitatea reţelelor, în special în domeniul armonizării standardelor tehnice;

- poate susţine proiecte de interes comun susţinute de statele membre şi definite în cadrul orientărilor menţionate la prima liniuţă, în special sub formă de studii de fezabilitate, de garanţii pentru împrumuturi sau de dobânzi reduse; de asemenea, Uniunea poate contribui la finanţarea, în statele membre, a unor proiecte specifice în domeniul infrastructurii de transporturi prin intermediul Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177.

Acţiunea Uniunii ţine seama de viabilitatea economică potenţială a proiectelor.

(2) Statele membre îşi coordonează între ele şi în cooperare cu Comisia, politicile duse la nivel naţional care pot avea un impact semnificativ asupra realizării obiectivelor menţionate la articolul 170. Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări.

(3) Uniunea poate decide să coopereze cu ţări terţe pentru promovarea proiectelor de interes comun şi pentru asigurarea interoperabilităţii reţelelor.

Articolul 172

(ex-articolul 156 TCE)

Orientările şi celelalte măsuri menţionate la articolul 171 alineatul (1) se adoptă de către Consiliu, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.

Orientările şi proiectele de interes comun care privesc teritoriul unui stat membru necesită aprobarea statului membru în cauză.

TITLUL XVII

INDUSTRIA

Articolul 173

(ex-articolul 157 TCE)

(1) Uniunea şi statele membre asigură condiţiile necesare competitivităţii industriei Uniunii.

În acest scop, în conformitate cu un sistem de pieţe deschise şi concurenţiale, acţiunea acestora urmăreşte:

- să accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale;

- să încurajeze un mediu favorabil iniţiativei şi dezvoltării întreprinderilor din întreaga Uniune şi, în special, a întreprinderilor mici şi mijlocii;

- să încurajeze un mediu propice cooperării dintre întreprinderi;

- să favorizeze o exploatare mai bună a potenţialului industrial al politicilor de inovare, cercetare şi dezvoltare tehnologică.

(2) Statele membre se consultă reciproc, în cooperare cu Comisia şi, în măsura în care este necesar, îşi coordonează acţiunile. Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă promovării acestei coordonări, în special iniţiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.

(3) Uniunea contribuie la realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) prin politicile şi acţiunile pe care le desfăşoară în temeiul altor dispoziţii din tratate. Parlamentul European și Consiliul hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, poate decide cu privire la unele măsuri specifice menite să sprijine acţiunile întreprinse în statele membre pentru realizarea obiectivelor menţionate la alineatul (1) excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

Prezentul titlu nu constituie un temei pentru introducerea, de către Uniune, a vreunei măsuri susceptibile să provoace denaturări ale concurenţei sau să conţină dispoziţii fiscale sau dispoziţii referitoare la drepturile şi interesele lucrătorilor salariaţi.

TITLUL XVIII

COEZIUNEA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ŞI TERITORIALĂ

Articolul 174

(ex-articolul 158 TCE)

În scopul promovării unei dezvoltări armonioase a întregii Uniunii, aceasta îşi dezvoltă şi desfăşoară acţiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale.

Uniunea urmăreşte, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate.

Dintre regiunile avute în vedere, o atenţie deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziţia industrială, precum şi regiunilor afectate de un handicap natural şi demografic grav şi permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populaţiei, precum şi regiunile insulare, transfrontaliere şi muntoase.

Articolul 175

(ex-articolul 159 TCE)

Statele membre îşi conduc politicile economice şi le coordonează în vederea realizării, în egală măsură, a obiectivelor menţionate la articolul 174. Formularea şi punerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor Uniunii, precum şi realizarea pieţei interne ţin seama de obiectivele menţionate la articolul 174 şi participă la realizarea acestora. De asemenea, Uniunea susţine realizarea acestor obiective prin acţiunea pe care o întreprinde prin intermediul fondurilor structurale (Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă, secţiunea "Orientare"; Fondul Social European; Fondul European de Dezvoltare Regională), al Băncii Europene de Investiţii şi al celorlalte instrumente financiare existente.

La fiecare trei ani, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor un raport privind progresele înregistrate în realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale şi modul în care au contribuit la acest progres diferitele mijloace prevăzute de prezentul articol. Acest raport este însoţit, dacă este cazul, de propuneri corespunzătoare.

În cazul în care se dovedesc necesare acţiuni specifice, în afara Fondurilor, şi fără a aduce atingere măsurilor hotărâte în cadrul altor politici ale Uniunii, Consiliul poate adopta astfel de acţiuni, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor.

Articolul 176

(ex-articolul 160 TCE)

Fondul European de Dezvoltare Regională este menit să contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniune, prin participarea la dezvoltarea şi ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă şi la reconversia regiunilor industriale aflate în declin.

Articolul 177

(ex-articolul 161 TCE)

Fără a aduce atingere articolului 178, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, definesc misiunile, obiectivele prioritare şi organizarea fondurilor structurale, ceea ce poate să implice regruparea fondurilor. De asemenea, se definesc, în conformitate cu aceeaşi procedură, normele generale aplicabile fondurilor, precum şi dispoziţiile necesare pentru a asigura eficienţa şi coordonarea fondurilor între ele şi cu celelalte instrumente financiare existente.

Fondul de Coeziune, constituit prin aceeaşi procedură, contribuie financiar la realizarea de proiecte în domeniul mediului şi în acela al reţelelor transeuropene de infrastructură a transporturilor.

Articolul 178

(ex-articolul 162 TCE)

Parlamentul și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor adoptă regulamentele de aplicare privind Fondul European de Dezvoltare Regională.

În ceea ce priveşte Fondul European de Orientare şi de Garantare Agricolă, secţiunea "Orientare", şi Fondul Social European, se aplică în continuare articolele 43 şi, respectiv, 164.

TITLUL XIX

CERCETAREA ŞI DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ ŞI SPAŢIUL

Articolul 179

(ex-articolul 163 TCE)

(1) Uniunea are ca obiectiv consolidarea bazelor sale ştiinţifice şi tehnologice, prin crearea unui spaţiu european de cercetare în care cercetătorii, cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologiile să circule liber, precum și favorizarea creşterii competitivităţii sale, inclusiv în industrie, precum şi promovarea activităţilor de cercetare considerate necesare în temeiul altor capitole din tratate.

(2) În acest scop, aceasta încurajează în întreaga Uniune întreprinderile, inclusiv întreprinderile mici şi mijlocii, centrele de cercetare şi universităţile, în eforturile lor de cercetare şi dezvoltare tehnologică de înaltă calitate; aceasta susţine eforturile de cooperare ale acestora, urmărind, în special, să permită cercetătorilor să coopereze liber, dincolo de frontiere, iar întreprinderilor să exploateze pe deplin potenţialul pieţei interne, îndeosebi prin deschiderea achiziţiilor publice naţionale, prin definirea normelor comune şi prin eliminarea obstacolelor juridice şi fiscale din calea acestei cooperări.

(3) Toate acţiunile Uniunii desfăşurate în conformitate cu tratatele în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, inclusiv acţiunile cu caracter demonstrativ, sunt decise şi puse în aplicare în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu.

Articolul 180

(ex-articolul 164 TCE)

Urmărind aceste obiective, Uniunea desfăşoară următoarele acţiuni care completează acţiunile întreprinse în statele membre:

(a) pune în aplicare programele de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative, promovând cooperarea cu şi între întreprinderi, centre de cercetare şi universităţi;

(b) promovează cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă a Uniunii cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale;

(c) diseminează şi valorifică rezultatele activităţilor în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă ale Uniunii;

(d) stimulează formarea profesională şi mobilitatea cercetătorilor din Uniune.

Articolul 181

(ex-articolul 165 TCE)

(1) Uniunea şi statele membre îşi coordonează acţiunile în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, în scopul asigurării coerenţei reciproce a politicilor naţionale şi a politicii Uniunii.

(2) Comisia, în strânsă colaborare cu statele membre, poate adopta orice iniţiativă utilă promovării coordonării menţionate la alineatul (1), în special inițiative menite să stabilească orientările şi indicatorii, să organizeze schimbul celor mai bune practici şi să pregătească elementele necesare pentru supravegherea şi evaluarea periodice. Parlamentul European este pe deplin informat.

Articolul 182

(ex-articolul 166 TCE)

(1) Parlamentul şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă un program-cadru multianual, în care sunt prevăzute toate acţiunile Uniunii.

Programul-cadru:

- stabileşte obiectivele ştiinţifice şi tehnologice care trebuie realizate prin acţiunile preconizate la articolul 180, precum şi priorităţile conexe;

- indică liniile directoare ale acestor acţiuni;

- stabileşte cuantumul global maxim şi condiţiile de participare financiară a Uniunii la programul-cadru, precum şi cotele-părţi alocate fiecărei acţiuni preconizate.

(2) Programul-cadru se adaptează sau completează în funcţie de evoluţia situaţiei.

(3) Programul-cadru este pus în aplicare prin intermediul unor programe specifice, dezvoltate în cadrul fiecărei acţiuni. Fiecare program specific precizează condiţiile de realizare, stabileşte durata şi prevede mijloacele considerate necesare. Totalul cuantumurilor considerate necesare, stabilite de programele specifice, nu poate depăşi cuantumul global maxim stabilit pentru programul-cadru şi pentru fiecare acţiune.

(4) Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă programele specifice.

(5) În completarea activităţilor prevăzute în programul-cadru multianual, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a spaţiului european de cercetare.

Articolul 183

(ex-articolul 167 TCE)

Pentru punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea:

- stabileşte normele de participare a întreprinderilor, centrelor de cercetare şi universităţilor;

- stabileşte normele aplicabile difuzării rezultatelor cercetării.

Articolul 184

(ex-articolul 168 TCE)

La punerea în aplicare a programului-cadru multianual pot fi decise programe complementare, la care participă numai anumite state membre care le asigură finanţarea, sub rezerva unei participări eventuale a Uniunii.

Uniunea adoptă normele aplicabile programelor suplimentare, în special în domeniul diseminării cunoştinţelor şi al accesului altor state membre.

Articolul 185

(ex-articolul 169 TCE)

La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate să prevadă, în acord cu statele membre în cauză, participarea la programe de cercetare şi dezvoltare derulate de mai multe state membre, inclusiv participarea la structurile create pentru realizarea acestor programe.

Articolul 186

(ex-articolul 170 TCE)

La punerea în aplicare a programului-cadru multianual, Uniunea poate să prevadă cooperarea în materie de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrativă a Uniunii cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale.

Condiţiile acestei cooperări pot face obiectul unor acorduri între Uniune şi terţele părţi în cauză.

Articolul 187

(ex-articolul 171 TCE)

Uniunea poate constitui întreprinderi comune sau orice altă structură necesară bunei desfăşurări a programelor de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative ale Uniunii.

Articolul 188

(ex-articolul 172 TCE)

Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolul 187.

Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social, adoptă dispoziţiile prevăzute la articolele 183, 184 şi 185. Adoptarea programelor complementare necesită acordul statelor membre în cauză.

Articolul 189

(1) În scopul promovării progresului ştiinţific şi tehnic, a competitivităţii industriale, precum şi pentru punerea în aplicare a politicilor sale, Uniunea elaborează o politică europeană a spaţiului. În acest scop, aceasta poate promova iniţiative comune, poate sprijini cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi poate coordona eforturile necesare explorării şi exploatării spaţiului.

(2) Pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare, care pot lua forma unui program spaţial european, excluzând orice armonizare a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(3) Uniunea stabileşte orice relaţie utilă cu Agenţia Spaţială Europeană.

(4) Prezentul articol nu aduce atingere celorlalte dispoziţii din prezentul titlu.

Articolul 190

(ex-articolul 173 TCE)

La începutul fiecărui an, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Acest raport priveşte în special activităţile desfăşurate în materie de cercetare şi de dezvoltare tehnologică şi de propagare a rezultatelor în cursul anului precedent, precum şi programul de lucru pe anul în curs.

TITLUL XX

MEDIUL

Articolul 191

(ex-articolul 174 TCE)

(1) Politica Uniunii în domeniul mediului contribuie la următoarele obiective:

- conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

- ocrotirea sănătăţii persoanelor;

- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;

- promovarea pe plan internaţional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială şi în special lupta împotriva schimbărilor climatice.

(2) Politica Uniunii în domeniul mediului urmăreşte un nivel ridicat de protecţie, ţinând seama de diversitatea situaţiilor din diferitele regiuni ale Uniunii. Aceasta se bazează pe principiile precauţiei şi acţiunii preventive, pe principiul remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului şi pe principiul "poluatorul plăteşte".

În acest context, măsurile de armonizare care răspund cerinţelor în domeniul protecţiei mediului presupun, în cazurile adecvate, o clauză de salvgardare care autorizează statele membre să ia, din motive de protecţie a mediului fără caracter economic, măsuri provizorii supuse unei proceduri de control din partea Uniunii.

(3) În elaborarea politicii sale în domeniul mediului, Uniunea ţine seama de:

- datele ştiinţifice şi tehnice disponibile;

- condiţiile de mediu din diferitele regiuni ale Uniunii;

- avantajele şi costurile care pot rezulta din acţiune sau din inacţiune;

- dezvoltarea economică şi socială a Uniunii în ansamblul său şi de dezvoltarea echilibrată a regiunilor sale.

(4) În cadrul competenţelor lor, Uniunea şi statele membre cooperează cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente. Condiţiile cooperării Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta şi terţele părţi în cauză.

Paragraful precedent nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale şi de a încheia acorduri internaţionale.

Articolul 192

(ex-articolul 175 TCE)

(1) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, decid cu privire la acţiunile pe care Uniunea urmează să le întreprindă în vederea realizării obiectivelor menţionate la articolul 191.

(2) Prin derogare de la procedura de decizie prevăzută la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 114, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă:

(a) dispoziţii în special de natură fiscală;

(b) măsuri privind:

- amenajarea teritoriului;

- administrarea cantitativă a resurselor de apă sau care au legătură directă sau indirectă cu disponibilitatea resurselor menţionate;

- exploatarea solurilor, cu excepţia managementului deşeurilor;

(c) măsurile care aduc atingere în mod semnificativ opţiunii unui stat membru între diferite surse de energie şi structura generală a alimentării sale cu energie.

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, după consultarea Parlamentului European, a Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, poate face ca procedura legislativă ordinară să fie aplicabilă domeniilor menţionate la primul paragraf.

(3) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Comitetului Economic şi Social şi a Comitetului Regiunilor, adoptă programe de acţiune cu caracter general prin care se stabilesc obiectivele prioritare ce trebuie realizate.

Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a acestor programe se adoptă în conformitate cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (2), după caz.

(4) Fără a aduce atingere anumitor măsuri adoptate de Uniune, statele membre asigură finanţarea şi aplicarea politicii în domeniul mediului.

(5) Fără a aduce atingere principiului "poluatorul plăteşte", în cazul în care o măsură întemeiată pe alineatul (1) presupune costuri considerate disproporţionate pentru autorităţile publice dintr-un stat membru, această măsură prevede dispozițiile corespunzătoare sub forma:

- unor derogări temporare şi

- unei asistenţe financiare din partea Fondului de Coeziune constituit în conformitate cu articolul 177.

Articolul 193

(ex-articolul 176 TCE)

Măsurile de protecţie adoptate în temeiul articolului 192 nu pot împiedica nici un stat membru să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte. Aceste măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele. Acestea sunt notificate Comisiei.

TITLUL XXI

ENERGIA

Articolul 194

(1) În contextul instituirii şi al funcţionării pieţei interne şi din perspectiva necesităţii de a conserva şi îmbunătăţi mediul, politica Uniunii în domeniul energiei urmăreşte, în spiritul solidarităţii între statele membre:

(a) să asigure funcţionarea pieţei energiei;

(b) să asigure siguranța aprovizionării cu energie în Uniune,

(c) să promoveze eficienţa energetică şi economia de energie, precum şi dezvoltarea de noi surse de energie şi energii regenerabile; şi

(d) să promoveze interconectarea reţelelor energetice.

(2) Fără a aduce atingere aplicării altor dispoziţii ale tratatelor, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1). Aceste măsuri se adoptă după consultarea Comitetului Economic şi Social și a Comitetului Regiunilor.

Acestea nu aduc atingere dreptului unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a propriilor resurse energetice, dreptului său de a alege diferite surse de energie şi structurii generale a aprovizionării sale cu energie, fără a aduce atingere articolului 192 alineatul (2) litera (c).

(3) Prin derogare de la alineatul (2), Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, în unanimitate şi după consultarea Parlamentului European, stabileşte măsurile menţionate la alineatul respectiv, în cazul în care acestea sunt în principal de natură fiscală.

TITLUL XXII

TURISMUL

Articolul 195

(1) Uniunea completează acţiunea statelor membre în sectorul turismului, în special prin promovarea competitivităţii întreprinderilor Uniunii în acest sector.

În acest scop, acţiunea Uniunii urmărește:

(a) să încurajeze crearea unui mediu favorabil dezvoltării întreprinderilor în acest sector;

(b) să promoveze cooperarea între statele membre, în special prin schimbul de bune practici.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile speciale destinate să completeze acţiunile întreprinse în statele membre, în vederea realizării obiectivelor prevăzute la prezentul articol, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

TITLUL XXIII

PROTECŢIA CIVILĂ

Articolul 196

(1) Uniunea încurajează cooperarea între statele membre pentru a spori eficacitatea sistemelor de prevenire a catastrofelor naturale sau provocate de om şi de protecţie împotriva acestora.

Acţiunea Uniunii urmăreşte:

(a) să susţină şi să completeze acţiunea statelor membre la nivel naţional, regional şi local care are ca scop prevenirea riscurilor, pregătirea factorilor implicaţi în protecţia civilă din statele membre şi intervenţia în caz de catastrofe naturale sau provocate de om, în cadrul Uniunii;

(b) să promoveze o cooperare operaţională rapidă şi eficientă, în cadrul Uniunii, între serviciile naţionale de protecţie civilă;

(c) să promoveze consecvenţa acţiunilor întreprinse la nivel internaţional în materie de protecţie civilă.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru a contribui la realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1), cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

TITLUL XXIV

COOPERAREA ADMINISTRATIVĂ

Articolul 197

(1) Punerea în aplicare efectivă a dreptului Uniunii de către statele membre, care este esenţială pentru buna funcţionare a Uniunii, constituie o chestiune de interes comun.

(2) Uniunea poate sprijini eforturile statelor membre pentru îmbunătăţirea capacităţii lor administrative de punere în aplicare a dreptului Uniunii. Această acţiune poate consta, în special, în facilitarea schimburilor de informaţii şi de funcţionari publici, precum şi în sprijinirea programelor de formare. Niciun stat membru nu este obligat să recurgă la acest sprijin. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare în acest scop, cu excepţia oricărei armonizări a actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(3) Prezentul articol nu aduce atingere obligaţiei statelor membre de a pune în aplicare dreptul Uniunii, nici atribuţiilor şi îndatoririlor Comisiei. De asemenea, acesta nu aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, care prevăd o cooperare administrativă între statele membre, precum şi între acestea şi Uniune.

PARTEA A PATRA

ASOCIEREA ŢĂRILOR ŞI TERITORIILOR DE PESTE MĂRI

Articolul 198

(ex-articolul 182 TCE)

Statele membre convin să asocieze la Uniune ţările şi teritoriile neeuropene care întreţin relaţii speciale cu Danemarca, Franţa, Ţările de Jos şi Regatul Unit. Aceste ţări şi teritorii, numite în continuare "ţări şi teritorii", sunt enumerate în lista care face obiectul anexei II.

Scopul asocierii este promovarea dezvoltării economice şi sociale a ţărilor şi teritoriilor şi stabilirea de relaţii economice strânse între acestea şi Uniune în ansamblul său.

Conform principiilor enunţate în preambulul prezentului tratat, asocierea trebuie să permită în primul rând promovarea intereselor şi a prosperităţii locuitorilor acestor ţări şi teritorii, astfel încât să conducă la dezvoltarea economică, socială şi culturală la care aspiră.

Articolul 199

(ex-articolul 183 TCE)

Asocierea are următoarele obiective:

(1) Statele membre aplică schimburilor lor comerciale cu ţările şi teritoriile acelaşi regim pe care şi-l acordă reciproc în temeiul tratatelor.

(2) Fiecare ţară sau teritoriu aplică schimburilor sale comerciale cu statele membre şi cu celelalte ţări şi teritorii acelaşi regim pe care îl aplică statului european cu care întreţine relaţii speciale.

(3) Statele membre contribuie la investiţiile necesare dezvoltării treptate a acestor ţări şi teritorii.

(4) În cazul investiţiilor finanţate de Uniune, participarea la licitaţii şi achiziţii este deschisă, în condiţii egale, tuturor persoanelor fizice şi juridice resortisante ale statelor membre şi ale ţărilor şi teritoriilor.

(5) Sub rezerva dispoziţiilor speciale adoptate în temeiul articolului 203, în relaţiile dintre statele membre şi aceste ţări şi teritorii, dreptul de stabilire al resortisanţilor şi al societăţilor este reglementat în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile prevăzute la capitolul privind dreptul de stabilire, precum şi într-un mod nediscriminatoriu.

Articolul 200

(ex-articolul 184 TCE)

(1) Sunt interzise taxele vamale la importurile în statele membre a mărfurilor originare din ţări şi teritorii, în conformitate cu interzicerea taxelor vamale între statele membre în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.

(2) Sunt interzise taxele vamale la importurile în orice ţară şi teritoriu, din statele membre şi din celelalte ţări şi teritorii, în conformitate cu dispoziţiile articolului 30.

(3) Cu toate acestea, ţările şi teritoriile pot percepe taxe vamale care răspund necesităţilor dezvoltării şi industrializării lor sau taxe vamale cu caracter fiscal care constituie venituri bugetare.

Taxele vamale menţionate la paragraful precedent nu pot fi mai mari decât cele aplicate importurilor de produse originare din statul membru cu care fiecare ţară sau teritoriu întreţine relaţii speciale.

(4) Alineatul (2) nu se aplică ţărilor şi teritoriilor care, în temeiul unor obligaţii internaţionale speciale asumate, aplică deja un tarif vamal nediscriminatoriu.

(5) Introducerea sau modificarea oricărei taxe vamale impuse mărfurilor importate în aceste ţări şi teritorii nu trebuie să dea naştere, în drept sau în fapt, unei discriminări directe sau indirecte între importurile originare din diferite state membre.

Articolul 201

(ex-articolul 185 TCE)

În cazul în care nivelul taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate dintr-o ţară terţă poate cauza, la intrarea într-o ţară sau într-un teritoriu, ţinând seama de aplicarea articolului 200 alineatul (1), devierea schimburilor comerciale în detrimentul unuia dintre statele membre, acesta poate solicita Comisiei să propună celorlalte state membre măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii.

Articolul 202

(ex-articolul 186 TCE)

Sub rezerva dispoziţiilor care reglementează sănătatea publică, siguranţa publică şi ordinea publică, libera circulaţie a lucrătorilor din ţări şi teritorii în statele membre şi a lucrătorilor din statele membre în ţări şi teritorii este reglementată prin actele adoptate în conformitate cu articolul 203.

Articolul 203

(ex-articolul 187 TCE)

Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, stabileşte, pornind de la realizările obţinute în cadrul asocierii dintre ţări şi teritorii şi Uniune şi pe baza principiilor prevăzute în tratate, dispoziţiile privind normele şi procedura pentru asocierea ţărilor şi teritoriilor la Uniune. În cazul în care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

Articolul 204

(ex-articolul 188 TCE)

Dispoziţiile articolelor 198-203 se aplică Groenlandei sub rezerva dispoziţiilor specifice pentru Groenlanda, prevăzute în Protocolul privind regimul special care se aplică Groenlandei, anexat la tratate.

PARTEA A CINCEA

ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

TITLUL I

DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII

Articolul 205

Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentei părţi, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară conform dispoziţiilor generale prevăzute în titlul V capitolul 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

TITLUL II

POLITICA COMERCIALĂ COMUNĂ

Articolul 206

(ex-articolul 131 TCE)

Prin stabilirea unei uniuni vamale, în conformitate cu articolele 28-32, Uniunea contribuie, în interesul comun, la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial, la eliminarea treptată a restricţiilor în calea schimburilor comerciale internaţionale şi a investiţiilor externe directe şi la reducerea barierelor vamale şi de altă natură.

Articolul 207

(ex-articolul 133 TCE)

(1) Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de protecţie comercială, printre care şi cele care se adoptă în caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercială comună se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă în aplicare politica comercială comună.

(3) În cazul în care trebuie negociate şi încheiate acorduri cu una sau mai multe ţări terţe ori organizaţii internaţionale, se aplică articolul 218, sub rezerva dispoziţiilor speciale ale prezentului articol.

Comisia prezintă recomandări Consiliului, care o autorizează să deschidă negocierile necesare. Consiliului şi Comisiei le revine răspunderea să asigure compatibilitatea acordurilor negociate cu politicile şi normele interne ale Uniunii.

Aceste negocieri sunt desfășurate de Comisie, în consultare cu un comitet special desemnat de Consiliu pentru a o asista în această misiune şi cu respectarea directivelor pe care Consiliul i le-ar putea adresa. Comisia raportează periodic comitetului special şi Parlamentului European cu privire la stadiul negocierilor.

(4) Pentru negocierea şi încheierea acordurilor prevăzute la alineatul (3), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

Pentru negocierea şi încheierea unui acord în domeniul comerţului cu servicii şi al aspectelor comerciale ale proprietăţii intelectuale, precum şi în cel al investiţiilor străine directe, Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care acest acord cuprinde dispoziţii pentru care este necesară unanimitatea pentru adoptarea de norme interne.

Consiliul hotărăşte, de asemenea în unanimitate, negocierea şi încheierea de acorduri:

(a) în domeniul comerţului cu servicii culturale şi audiovizuale, în cazul în care aceste acorduri riscă să aducă atingere diversităţii culturale şi lingvistice a Uniunii;

(b) în domeniul comerţului cu servicii sociale, de educaţie şi de sănătate, în situaţia în care aceste acorduri pot să perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la nivel naţional şi să aducă atingere răspunderii statelor membre pentru prestarea acestor servicii.

(5) Negocierea şi încheierea de acorduri internaţionale în domeniul transporturilor sunt reglementate în partea a treia titlul VI şi la articolul 218.

(6) Exercitarea competenţelor atribuite prin prezentul articol în domeniul politicii comerciale comune nu aduce atingere delimitării competenţelor între Uniune şi statele membre şi nu implică armonizarea dispoziţiilor actelor cu putere de lege şi ale normelor administrative ale statelor membre în măsura în care tratatele exclud o astfel de armonizare.

TITLUL III

COOPERAREA CU ŢĂRILE TERŢE ŞI AJUTORUL UMANITAR

CAPITOLUL 1

COOPERAREA PENTRU DEZVOLTARE

Articolul 208

(ex-articolul 177 TCE)

(1) Politica Uniunii în domeniul cooperării pentru dezvoltare se desfăşoară cu respectarea principiilor şi a obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. Politica de cooperare pentru dezvoltare a Uniunii şi politicile statelor membre se completează şi se susţin reciproc.

Obiectivul principal al politicii Uniunii în acest domeniu îl reprezintă reducerea şi, în cele din urmă, eradicarea sărăciei. Uniunea ţine seama de obiectivele cooperării pentru dezvoltare la punerea în aplicare a politicilor care pot afecta ţările în curs de dezvoltare.

(2) Uniunea şi statele membre îşi respectă angajamentele şi ţin seama de obiectivele pe care le-au acceptat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al altor organizaţii internaţionale competente.

Articolul 209

(ex-articolul 179 TCE)

(1) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a politicii de cooperare pentru dezvoltare, măsuri care pot consta în programe multianuale de cooperare cu ţări în curs de dezvoltare sau în programe având o abordare tematică.

(2) Uniunea poate încheia cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevăzute la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi la articolul 208 din prezentul tratat.

Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia şi de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaţionale.

(3) Banca Europeană de Investiţii contribuie, în conformitate cu condiţiile prevăzute de statutul său, la punerea în aplicare a măsurilor menţionate la alineatul (1).

Articolul 210

(ex-articolul 180 TCE)

(1) Pentru a favoriza complementaritatea și eficacitatea acțiunilor lor, Uniunea şi statele membre îşi coordonează politicile în domeniul cooperării pentru dezvoltare şi se pun de acord cu privire la programele de asistenţă, inclusiv în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale. Acestea pot întreprinde acţiuni comune. Statele membre contribuie, în cazul în care este necesar, la punerea în aplicare a programelor Uniunii de asistenţă.

(2) Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă pentru promovarea coordonării menţionate la alineatul (1).

Articolul 211

(ex-articolul 181 TCE)

În cadrul competenţelor lor, Uniunea şi statele membre cooperează cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente.

CAPITOLUL 2

COOPERAREA ECONOMICĂ, FINANCIARĂ ŞI TEHNICĂ CU ŢĂRILE TERŢE

Articolul 212

(ex-articolul 181 A TCE)

(1) Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, în special articolelor 208-211, Uniunea desfăşoară acţiuni de cooperare economică, financiară şi tehnică, inclusiv de asistenţă, în special în domeniul financiar, cu ţări terţe, altele decât ţările în curs de dezvoltare. Aceste acţiuni sunt în concordanţă cu politica de dezvoltare a Uniunii şi se desfăşoară cu respectarea principiilor şi a obiectivelor acţiunii sale externe. Acţiunile Uniunii şi ale statelor membre se completează şi se susţin reciproc.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile necesare pentru punerea în aplicare a alineatului (1).

(3) În cadrul competenţelor lor respective, Uniunea şi statele membre cooperează cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente. Modalităţile de cooperare ale Uniunii pot face obiectul unor acorduri între aceasta şi părţile terţe interesate.

Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia în cadrul organismelor internaţionale şi de a încheia acorduri internaţionale.

Articolul 213

În cazul în care situaţia dintr-o ţară terţă necesită o asistenţă financiară cu caracter urgent din partea Uniunii, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă deciziile necesare.

CAPITOLUL 3

AJUTORUL UMANITAR

Articolul 214

(1) Acţiunile Uniunii în domeniul ajutorului umanitar se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii. Aceste acţiuni vizează, în mod punctual, să acorde asistenţă şi ajutor populației din ţările terţe, victime ale unor catastrofe naturale sau provocate de om, precum şi să le protejeze pentru a face faţă nevoilor umanitare care apar în aceste situaţii diferite. Acţiunile Uniunii şi ale statelor membre se completează şi se susţin reciproc.

(2) Acţiunile de ajutor umanitar se desfăşoară în conformitate cu principiile dreptului internaţional şi cu principiile imparţialităţii, neutralităţii şi nediscriminării.

(3) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile de definire a cadrului în care sunt puse în aplicare acţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii.

(4) Uniunea poate încheia cu ţările terţe şi cu organizaţiile internaţionale competente orice acord util pentru realizarea obiectivelor prevăzute la alineatul (1) şi la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Primul paragraf nu aduce atingere competenţei statelor membre de a negocia şi de a încheia acorduri în cadrul organismelor internaţionale.

(5) Pentru a stabili un cadru al contribuţiilor comune ale tinerilor europeni la acţiunile de ajutor umanitar ale Uniunii, se creează un Corp voluntar european de ajutor umanitar. Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc statutul şi modalităţile de funcţionare a acestuia.

(6) Comisia poate adopta orice iniţiativă utilă pentru promovarea coordonării acţiunilor Uniunii cu cele ale statelor membre, în scopul consolidării eficienţei şi a complementarităţii mecanismelor de ajutor umanitar ale Uniunii şi ale statelor naţionale.

(7) Uniunea asigură ca acţiunile sale umanitare sunt coordonate şi coerente cu cele ale organizaţiilor şi ale organismelor internaţionale, îndeosebi cele care fac parte din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

TITLUL IV

MĂSURILE RESTRICTIVE

Articolul 215

(ex-articolul 301 TCE)

(1) În cazul în care o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, prevede întreruperea sau restrângerea, totală sau parțială, a relaţiilor economice şi financiare cu una sau mai multe ţări terţe, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi a Comisiei, adoptă măsurile necesare. Consiliul informează Parlamentul European cu privire la aceasta.

(2) În cazul în care se prevede într-o decizie, adoptată în conformitate cu titlul V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul poate adopta, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (1), măsuri restrictive împotriva unor persoane fizice sau juridice, grupuri sau entităţi fără caracter statal.

(3) Actele menţionate la prezentul articol cuprind dispoziţiile necesare în materie de garanţii juridice.

TITLUL V

ACORDURILE INTERNAŢIONALE

Articolul 216

(1) Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe ţări terţe sau organizaţii internaţionale, în cazul în care se prevede astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este necesară pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia dintre obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevăzută printr-un act juridic obligatoriu al Uniunii, fie poate influenţa normele comune ori poate modifica domeniul de aplicare a acestora.

(2) Acordurile încheiate de Uniune sunt obligatorii pentru instituţiile Uniunii şi pentru statele membre.

Articolul 217

(ex-articolul 310 TCE)

Uniunea poate încheia acorduri cu una sau mai multe țări terțe sau organizaţii internaţionale, pentru a crea o asociere caracterizată de drepturi şi obligaţii reciproce, de acţiuni comune şi proceduri speciale.

Articolul 218

(ex-articolul 300 TCE)

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale ale articolului 207, acordurile dintre Uniune şi ţări terţe sau organizaţii internaţionale sunt negociate şi încheiate în conformitate cu procedura de mai jos.

(2) Consiliul autorizează începerea negocierilor, adoptă directivele de negociere, autorizează semnarea şi încheie acordurile.

(3) Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în cazul în care acordul în cauză priveşte exclusiv sau în principal politica externă şi de securitate comună, prezintă recomandări Consiliului care adoptă o decizie de autorizare a începerii negocierilor şi desemnează, în funcţie de domeniul acordului în cauză, negociatorul sau şeful echipei de negociatori a Uniunii.

(4) Consiliul poate adresa directive negociatorului şi poate desemna un comitet special, negocierile trebuind să fie conduse în consultare cu acest comitet.

(5) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie care autorizează semnarea acordului şi, după caz, de aplicare a sa cu titlu provizoriu înainte de intrarea în vigoare.

(6) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie privind încheierea acordului.

Cu excepţia cazului în care acordul se referă exclusiv la politica externă şi de securitate comună, Consiliul adoptă decizia privind încheierea acordului:

(a) după aprobarea Parlamentului European în următoarele cazuri:

i) acorduri de asociere;

ii) acord privind aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

iii) acorduri de instituire a unui cadru instituţional specific prin organizarea procedurilor de cooperare;

iv) acorduri care au implicaţii bugetare importante pentru Uniune;

v) acorduri în domeniile în care se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura legislativă specială în cazul în care este necesară aprobarea Parlamentului European.

În caz de urgenţă, Parlamentul European şi Consiliul pot conveni un termen pentru aprobare;

(b) după consultarea Parlamentului European, în celelalte cazuri. Parlamentul European emite avizul într-un termen pe care Consiliul îl poate stabili în funcţie de urgenţa problemei. În absenţa unui aviz emis în acest termen, Consiliul poate decide.

(7) Prin derogare de la dispoziţiile alineatelor (5), (6) şi (9), la încheierea unui acord, Consiliul poate împuternici negociatorul să aprobe, în numele Uniunii, modificarea acordului, în cazul în care acesta prevede că aceste modificări trebuie adoptate conform unei proceduri simplificate sau de către un organism creat prin respectivul acord. Consiliul poate însoţi această împuternicire de condiţii speciale.

(8) Pe parcursul întregii proceduri, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

Cu toate acestea, Consiliul hotărăşte în unanimitate în cazul în care acordul se referă la un domeniu pentru care este necesară unanimitatea în vederea adoptării unui act al Uniunii, precum şi în cazul acordurilor de asociere şi al acordurilor prevăzute la articolul 212 cu statele candidate la aderare. Consiliul hotărăşte de asemenea în unanimitate în ceea ce priveşte acordul privind aderarea Uniunii la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; decizia privind încheierea acestui acord intră în vigoare după aprobarea sa de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale.

(9) Consiliul, la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, adoptă o decizie privind suspendarea aplicării unui acord şi de stabilire a poziţiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepţia actelor care modifică sau completează cadrul instituţional al acordului.

(10) Parlamentul European este informat de îndată şi pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii.

(11) Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia poate obține avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat cu dispoziţiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curţii, acordul respectiv poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor.

Articolul 219

(ex-articolul 111 alineatele (1)-(3) şi (5) TCE)

(1) Prin derogare de la articolul 218, Consiliul, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene în vederea realizării unui consens compatibil cu obiectivul stabilităţii preţurilor, poate încheia acorduri formale privind un sistem al cursului de schimb al monedei euro în raport cu monedele statelor terţe. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European şi în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (3).

Consiliul, fie la recomandarea Băncii Centrale Europene, fie la recomandarea Comisiei și după consultarea Băncii Centrale Europene în vederea ajungerii la un consens compatibil cu obiectivul stabilităţii preţurilor, poate adopta, modifica sau renunţa la cursurile centrale ale euro în sistemul cursurilor de schimb. Preşedintele Consiliului informează Parlamentul European cu privire la adoptarea, modificarea sau renunţarea la cursurile centrale ale euro.

(2) În absenţa unui sistem al cursului de schimb în raport cu una sau mai multe monede ale statelor terțe în înţelesul alineatului (1), Consiliul, la recomandarea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, sau la recomandarea Băncii Centrale Europene, poate formula orientările generale ale politicii de schimb în raport cu aceste monede. Aceste orientări generale nu aduc atingere obiectivului principal al SEBC, şi anume menţinerea stabilităţii preţurilor.

(3) Prin derogare de la articolul 218, în cazul în care acordurile asupra unor chestiuni referitoare la regimul monetar sau de schimb trebuie să facă obiectul negocierilor între Uniune şi unul sau mai multe state terțe sau organizaţii internaţionale, Consiliul, la recomandarea Comisiei şi după consultarea Băncii Centrale Europene, decide asupra modalităţilor de negociere şi încheiere a acestor acorduri. Aceste modalităţi trebuie să asigure exprimarea de către Uniune a unei poziţii unice. Comisia este asociată pe deplin în negocieri.

(4) Fără a aduce atingere competenţelor şi acordurilor Uniunii în domeniul uniunii economice şi monetare, statele membre pot negocia în cadrul organismelor internaţionale şi pot încheia acorduri internaţionale.

TITLUL VI

RELAŢIILE UNIUNII CU ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE ŞI CU ŢĂRILE TERŢE ŞI DELEGAŢII ALE UNIUNII

Articolul 220

(ex-articolele 302-304 TCE)

(1) Uniunea stabileşte orice formă de cooperare utilă cu organele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu instituţiile sale specializate, cu Consiliul Europei, cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Uniunea asigură, de asemenea, legăturile oportune cu alte organizaţii internaţionale.

(2) Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi Comisiei le revine responsabilitatea de a pune în aplicare dispoziţiile prezentului articol.

Articolul 221

(1) Delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi pe lângă organizaţiile internaţionale asigură reprezentarea Uniunii.

(2) Delegaţiile Uniunii se află sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Delegaţiile acţionează în strânsă cooperare cu misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre.

TITLUL VII

CLAUZA DE SOLIDARITATE

Articolul 222

(1) Uniunea şi statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la dispoziţie de statele membre, pentru:

(a) - prevenirea ameninţării teroriste pe teritoriul statelor membre;

- protejarea instituţiilor democratice şi a populaţiei civile de un eventual atac terorist;

- acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unui atac terorist;

(b) acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om.

(2) În cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau este victima unui catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte state membre îi oferă asistență la solicitarea autorităţilor politice ale acestuia. În acest scop, statele membre se coordonează în cadrul Consiliului.

(3) Modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a prezentei clauze de solidaritate sunt definite printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. În cazul în care această decizie are implicaţii în domeniul apărării, Consiliul hotărăşte în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Parlamentul European este informat.

În cadrul prezentului alineat şi fără a aduce atingere articolului 240, Consiliul este asistat de Comitetul Politic şi de Securitate, cu sprijinul structurilor dezvoltate în cadrul politicii de securitate şi de apărare comune, şi de comitetul prevăzut la articolul 71, care îi prezintă, după caz, avize comune.

(4) Pentru a permite Uniunii şi statelor membre să acţioneze în mod eficient, Consiliul European procedează periodic la evaluarea ameninţărilor cu care se confruntă Uniunea.

PARTEA A ŞASEA

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE ŞI FINANCIARE

TITLUL I

DISPOZIŢII INSTITUŢIONALE

CAPITOLUL 1

INSTITUŢIILE

SECŢIUNEA 1

PARLAMENTUL EUROPEAN

Articolul 223

(ex-articolul 190 alineatele (4) şi (5) TCE)

(1) Parlamentul European elaborează un proiect pentru a stabili dispozițiile necesare care să permită alegerea membrilor săi prin vot universal direct în conformitate cu o procedură uniformă în toate statele membre sau în conformitate cu principii comune tuturor statelor membre.

Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun, stabileşte dispoziţiile necesare. Respectivele dispoziţii intră în vigoare după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

(2) După avizul Comisiei şi cu aprobarea Consiliului, Parlamentul European, hotărând prin regulamente din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte statutul şi condiţiile generale privind exercitarea funcţiilor membrilor săi. Consiliul hotărăşte în unanimitate cu privire la orice regulă şi orice condiţie referitoare la regimul fiscal al membrilor sau foştilor membri.

Articolul 224

(ex-articolul 191 al doilea paragraf TCE)

Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc statutul partidelor politice la nivel european, menționate la articolul 10 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special regulile legate de finanţarea acestora.

Articolul 225

(ex-articolul 192 al doilea paragraf TCE)

Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, poate cere Comisiei să prezinte orice propunere corespunzătoare privind chestiunile despre care consideră că necesită elaborarea unui act al Uniunii pentru punerea în aplicare a tratatelor. În cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele sale.

Articolul 226

(ex-articolul 193 TCE)

În îndeplinirea misiunilor sale, Parlamentul European poate constitui, la cererea unei pătrimi a membrilor care îl compun, o comisie temporară de anchetă pentru a examina, fără a aduce atingere atribuţiilor conferite prin prezentul tratat altor instituţii, organe, oficii sau agenţii, pretinsa încălcare a normelor de drept sau administrare defectuoasă în aplicarea dreptului Uniunii, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte sunt examinate de o instanţă judecătorească şi atât timp cât procedura jurisdicţională nu este încheiată.

Comisia temporară de anchetă îşi încetează existenţa prin depunerea raportului său.

Modalităţile de exercitare a dreptului de anchetă se stabilesc de Parlamentul European, hotărând prin regulamente, din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, după aprobarea de către Consiliu şi Comisie.

Articolul 227

(ex-articolul 194 TCE)

Orice cetăţean al Uniunii, precum şi orice persoană fizică sau juridică având reşedinţa sau sediul social într-un stat membru are dreptul de a adresa Parlamentului European, cu titlu individual sau în asociere cu alţi cetăţeni sau cu alte persoane, o petiţie privind un subiect care ţine de domeniile de activitate ale Uniunii şi care îl priveşte în mod direct.

Articolul 228

(ex-articolul 195 TCE)

(1) Ombudsmanul European, ales de Parlamentul European, este împuternicit să primească plângeri din partea oricărui cetăţean al Uniunii sau a oricărei persoane fizice sau juridice cu reşedinţa sau sediul social într-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasă în activitatea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcțiilor acesteia. Acesta investighează aceste plângeri şi întocmeşte un raport cu privire la acestea.

Potrivit misiunii sale, Ombudsmanul efectuează investigaţiile pe care le consideră justificate, din proprie iniţiativă sau pe baza plângerilor care i-au fost adresate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, cu excepţia cazului în care pretinsele fapte fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare. În cazul în care Ombudsmanul constată un caz de administrare defectuoasă, acesta sesizează instituţia, organul, oficiul sau agenția în cauză, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica punctul său de vedere. Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European şi instituţiei în cauză. Persoana care a formulat plângerea este informată cu privire la rezultatul acestor investigaţii.

În fiecare an, Ombudsmanul prezintă un raport Parlamentului European cu privire la rezultatele investigaţiilor sale.

(2) Ombudsmanul este ales, după fiecare alegere a Parlamentului European, pe durata legislaturii. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Parlamentului European, în cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau a comis o abatere gravă.

(3) Ombudsmanul îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. În îndeplinirea îndatoririlor sale, acesta nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea vreunui guvern, instituție, organ, oficiu sau agenție. Pe durata exercitării funcţiilor sale, Ombudsmanul nu poate exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu.

(4) Parlamentul European, hotărând prin regulamente din proprie iniţiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte statutul şi condiţiile generale de exercitare a funcţiilor Ombudsmanului, după avizul Comisiei şi cu aprobarea Consiliului.

Articolul 229

(ex-articolul 196 TCE)

Parlamentul European se întruneşte în sesiune anuală. Parlamentul se întruneşte de drept în a doua zi de marţi a lunii martie.

Parlamentul European se poate întruni în perioada de sesiune extraordinară, la cererea majorităţii membrilor care îl compun, a Consiliului sau a Comisiei.

Articolul 230

(ex-articolul 197 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE)

Comisia poate asista la toate şedinţele şi, la cererea sa, este audiată.

Comisia răspunde oral sau în scris la întrebările pe care i le adresează Parlamentul European sau membrii acestuia.

Consiliul European şi Consiliul sunt audiate de Parlamentul European în condiţiile prevăzute de regulamentul de procedură al Consiliului European şi al Consiliului.

Articolul 231

(ex-articolul 198 TCE)

Cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel, Parlamentul European hotărăşte cu majoritatea voturilor exprimate.

Cvorumul se stabileşte prin regulamentul de procedură.

Articolul 232

(ex-articolul 199 TCE)

Parlamentul European îşi adoptă regulamentul de procedură cu majoritatea voturilor membrilor săi.

Actele Parlamentului European se publică în condiţiile prevăzute în tratate și de acest regulament.

Articolul 233

(ex-articolul 200 TCE)

Parlamentul European dezbate, în şedinţă publică, raportul general anual care îi este prezentat de către Comisie.

Articolul 234

(ex-articolul 201 TCE)

Parlamentul European, sesizat printr-o moţiune de cenzură privind activitatea Comisiei, se poate pronunţa asupra acestei moţiuni numai după cel puţin trei zile de la depunerea acesteia şi numai prin vot deschis.

În cazul în care moţiunea de cenzură se adoptă cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate şi de către majoritatea membrilor care compun Parlamentul European, membrii Comisiei trebuie să demisioneze colectiv din funcţiile lor, iar Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate trebuie să demisioneze din funcţiile pe care le exercită în cadrul Comisiei. Aceştia rămân în funcţie şi continuă să gestioneze afacerile curente până la înlocuirea lor în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În acest caz, mandatul membrilor Comisiei numiţi pentru a-i înlocui expiră la data la care ar fi trebuit să expire mandatul membrilor Comisiei obligaţi să demisioneze colectiv din funcţiile lor.

SECŢIUNEA 2

CONSILIUL EUROPEAN

Articolul 235

(1) În caz de vot, fiecare membru al Consiliului European poate primi delegare din partea unui singur alt membru.

În cazul în care hotărăşte cu majoritate calificată, Consiliului European i se aplică articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 238 alineatul (2) din prezentul tratat. În cazul în care Consiliul European se pronunţă prin vot, preşedintele acestuia şi preşedintele Comisiei nu participă la vot.

Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deliberărilor Consiliului European pentru care este necesară unanimitatea.

(2) Preşedintele Parlamentului European poate fi invitat de Consiliul European pentru a fi audiat.

(3) Consiliul European hotărăşte cu majoritate simplă în chestiuni de procedură, precum şi pentru adoptarea regulamentului de procedură.

(4) Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului.

Articolul 236

Consiliul European adoptă cu majoritate calificată:

(a) o decizie de stabilire a listei formaţiunilor Consiliului, altele decât cea Afaceri Generale și cea Afaceri Externe, în conformitate cu articolul 16 alineatul (6) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

(b) o decizie referitoare la preşedinţia formaţiunilor Consiliului, cu excepția celei Afaceri Externe, în conformitate cu articolul 16 alineatul (9) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

SECŢIUNEA 3

CONSILIUL

Articolul 237

(ex-articolul 204 TCE)

Consiliul se întruneşte la convocarea preşedintelui său, la iniţiativa acestuia, a unuia dintre membrii săi ori a Comisiei.

Articolul 238

(ex-articolul 205 TCE)

(1) În cazul deliberărilor pentru care este necesară majoritatea simplă, Consiliul hotărăşte cu majoritatea membrilor care îl compun.

(2) Prin derogare de la articolul 16 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, începând cu 1 noiembrie 2014 şi sub rezerva dispoziţiilor stabilite prin Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care Consiliul nu hotărăşte la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia Uniunii.

(3) Începând cu 1 noiembrie 2014 şi sub rezerva dispoziţiilor tranzitorii stabilite prin Protocolul privind dispoziţiile tranzitorii, în cazul în care, în temeiul tratatelor, nu toţi membrii Consiliului participă la vot, majoritatea calificată se defineşte după cum urmează:

(a) Majoritatea calificată este definită ca fiind egală cu cel puţin 55 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia acestor state.

Minoritatea de blocare trebuie să includă cel puţin numărul minim de membri din Consiliu, care reprezintă mai mult de 35 % din populaţia statelor membre participante, plus un membru, în caz contrar majoritatea calificată se consideră a fi întrunită.

(b) Prin derogare de la litera (a), în cazul în care Consiliul nu hotărăşte la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, majoritatea calificată se defineşte ca fiind egală cu cel puţin 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele membre participante, care reunesc cel puţin 65 % din populaţia respectivelor state.

(4) Abţinerile membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea hotărârilor Consiliului pentru care este necesară unanimitatea.

Articolul 239

(ex-articolul 206 TCE)

În caz de vot, fiecare membru al Consiliului poate primi mandat din partea unui singur alt membru.

Articolul 240

(ex-articolul 207 TCE)

(1) Un comitet constituit din reprezentanţii permanenţi ai guvernelor statelor membre răspunde de pregătirea lucrărilor Consiliului şi de executarea mandatelor care îi sunt încredinţate de către acesta. Comitetul poate adopta decizii de procedură în cazurile prevăzute de regulamentul de procedură al Consiliului.

(2) Consiliul este asistat de Secretariatul General, aflat sub autoritatea unui secretar general numit de Consiliu.

Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă în privinţa organizării Secretariatului General.

(3) Consiliul hotărăşte cu majoritate simplă în chestiunile de procedură, precum şi în privinţa adoptării regulamentului său de procedură.

Articolul 241

(ex-articolul 208 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă poate solicita Comisiei să efectueze toate studiile pe care acesta le consideră oportune pentru realizarea obiectivelor comune şi să îi prezinte orice propuneri corespunzătoare. În cazul în care Comisia nu prezintă nicio propunere, aceasta comunică motivele Consiliului.

Articolul 242

(ex-articolul 209 TCE)

Consiliul hotărând cu majoritate simplă adoptă, după consultarea Comisiei, statutul comitetelor prevăzute de tratate.

Articolul 243

(ex-articolul 210 TCE)

Consiliul stabileşte salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui Consiliului European, ale preşedintelui Comisiei, ale Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, ale membrilor Comisiei, ale preşedinţilor, membrilor şi grefierilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi ale secretarului general al Consiliului. Consiliul stabileşte, de asemenea, toate indemnizaţiile care ţin loc de remuneraţie.

SECŢIUNEA 4

COMISIA

Articolul 244

În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană, membrii Comisiei sunt aleşi printr-un sistem de rotaţie stabilit în unanimitate de către Consiliul European, care se întemeiază pe următoarele principii:

(a) statele membre sunt tratate în mod absolut egal în ceea ce priveşte stabilirea ordinii de rotaţie şi a duratei prezenţei reprezentanţilor lor în cadrul Comisiei; în consecinţă, diferenţa dintre numărul total de mandate deţinute de resortisanţii a două state membre date nu poate fi niciodată mai mare de unu;

(b) sub rezerva dispoziţiilor de la litera (a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituită astfel încât să reflecte în mod satisfăcător diversitatea demografică şi geografică a statelor membre.

Articolul 245

(ex-articolul 213 TCE)

Membrii Comisiei se abţin de la orice act incompatibil cu natura funcţiilor lor. Statele membre respectă independenţa acestora şi nu încearcă să îi influenţeze în îndeplinirea sarcinilor lor.

Pe durata mandatului lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului şi după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje. În cazul nerespectării acestor obligaţii, Curtea de Justiţie, sesizată de Consiliu, hotărând cu majoritate simplă, sau de Comisie, poate hotărî, după caz, destituirea persoanei în cauză în condiţiile articolului 247 sau decăderea din dreptul la pensie ori la alte avantaje echivalente.

Articolul 246

(ex-articolul 215 TCE)

În afara de înlocuirea ordinară şi de deces, funcţiile membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire.

Membrul Comisiei care a demisionat sau a decedat este înlocuit pe perioada rămasă până la încheierea mandatului de un nou membru având aceeaşi cetăţenie, numit de Consiliu, de comun acord cu preşedintele Comisiei, după consultarea Parlamentului European şi în conformitate cu criteriile menţionate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea preşedintelui Comisiei, poate decide că nu este necesară înlocuirea, în special în cazul în care durata rămasă până la încheierea mandatului membrului Comisiei este scurtă.

În caz de demisie, de destituire sau de deces, preşedintele este înlocuit pentru restul mandatului. Pentru înlocuirea acestuia se aplică procedura prevăzută la articolul 17 alineatul (7) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În caz de demisie, de destituire sau de deces, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate este înlocuit, până la încheierea mandatului, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În cazul demisiei tuturor membrilor Comisiei, aceştia rămân în funcţie şi continuă, în perioada rămasă până la încheierea mandatului, până la înlocuirea lor, să gestioneze afacerile curente în conformitate cu articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 247

(ex-articolul 216 TCE)

În cazul în care nu mai îndeplineşte condiţiile necesare exercitării funcţiilor sale sau în care a comis o abatere gravă, orice membru al Comisiei poate fi destituit de Curtea de Justiţie, la plângerea Consiliului hotărând cu majoritate simplă sau a Comisiei.

Articolul 248

(ex-articolul 217 alineatul (2) TCE)

Fără a aduce atingere articolului 18 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, responsabilităţile care îi revin Comisiei sunt structurate şi repartizate între membrii săi de către preşedinte, în conformitate cu articolul 17 alineatul (6) din respectivul tratat. Preşedintele poate modifica repartizarea acestor responsabilităţi în cursul mandatului. Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile atribuite de preşedinte sub autoritatea acestuia.

Articolul 249

(ex-articolul 218 alineatul (2) şi ex-articolul 212 TCE)

(1) Comisia îşi stabileşte regulamentul de procedură pentru a asigura funcţionarea sa şi a serviciilor sale. Comisia asigură publicarea acestui regulament.

(2) Comisia publică în fiecare an, cu cel puţin o lună înainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European, un raport general privind activitatea Comunităţii.

Articolul 250

(ex-articolul 219 TCE)

Hotărârile Comisiei sunt valabil adoptate cu majoritatea membrilor săi.

Cvorumul este stabilit prin regulamentul de procedură al acesteia.

SECŢIUNEA 5

CURTEA DE JUSTIŢIE A UNIUNII EUROPENE

Articolul 251

(ex-articolul 221 TCE)

Curtea de Justiţie se întruneşte în camere sau în Marea Cameră, în conformitate cu regulile prevăzute în acest sens de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Curtea de Justiţie se poate întruni şi în şedinţă plenară atunci când Statutul prevede aceasta.

Articolul 252

(ex-articolul 222 TCE)

Curtea de Justiţie este asistată de opt avocaţi generali. La cererea Curţii de Justiţie, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate mări numărul de avocaţi generali.

Avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, concluzii motivate cu privire la cauzele care, în conformitate cu Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, necesită intervenţia sa.

Articolul 253

(ex-articolul 223 TCE)

Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, aleşi dintre personalităţi care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau care sunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt recunoscute, sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255.

La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, în condiţiile prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Judecătorii desemnează dintre ei pe preşedintele Curţii de Justiţie, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Judecătorii şi avocaţii generali care îşi încheie mandatul pot fi numiţi din nou.

Curtea de Justiţie îşi numeşte grefierul şi îi stabileşte statutul.

Curtea de Justiţie îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.

Articolul 254

(ex-articolul 224 TCE)

Numărul de judecători ai Tribunalului se stabileşte prin Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Statutul poate prevedea ca Tribunalul să fie asistat de avocaţi generali.

Membrii Tribunalului sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale. Aceştia sunt numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre, pentru o perioadă de şase ani, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255. La fiecare trei ani are loc o înlocuire parţială. Membrii care şi-au încheiat mandatul pot fi numiţi din nou.

Judecătorii desemnează dintre ei pe preşedintele Tribunalului, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

Tribunalul îşi numeşte grefierul şi îi stabileşte statutul.

Tribunalul îşi stabileşte regulamentul de procedură în acord cu Curtea de Justiţie. Acest regulament se supune aprobării Consiliului, care hotărăşte.

Cu excepţia cazului în care Statutul Curţii de Justiţie dispune altfel, dispoziţiile prezentului tratat referitoare la Curtea de Justiţie sunt aplicabile şi Tribunalului.

Articolul 255

Se instituie un comitet care emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile de judecător şi avocat general în cadrul Curţii de Justiţie şi al Tribunalului, înainte ca guvernele statelor membre să facă nominalizările, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 253 şi 254.

Comitetul este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, dintre care unul este propus de Parlamentul European. Consiliul adoptă o decizie care stabileşte regulamentul de funcţionare al acestui comitet, precum şi o decizie prin care sunt desemnaţi membrii comitetului. Comitetul hotărăşte la iniţiativa preşedintelui Curţii de Justiţie.

Articolul 256

(ex-articolul 225 TCE)

(1) Tribunalul are competenţa să judece în primă instanţă acţiunile menţionate la articolele 263, 265, 268, 270 şi 272, cu excepţia celor care sunt atribuite unui tribunal specializat, instituit în conformitate cu articolul 257 şi a celor rezervate prin statut Curţii de Justiţie. Statutul poate să prevadă pentru Tribunalul competenţe în alte categorii de acţiuni.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face obiectul unui recurs la Curtea de Justiţie, limitat la chestiuni de drept, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut.

(2) Tribunalul are competenţa să judece acţiunile formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în temeiul prezentului alineat pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii.

(3) Tribunalul are competenţa să judece trimiteri preliminare adresate în temeiul articolului 267, în domenii specifice stabilite de statut.

În cazul în care consideră că respectiva cauză necesită o decizie de principiu susceptibilă de a aduce atingere unităţii sau coerenţei dreptului Uniunii, Tribunalul poate trimite cauza spre soluţionare Curţii de Justiţie.

Deciziile pronunţate de Tribunalul în trimiteri preliminare pot face, în mod excepţional, obiectul unei reexaminări de către Curtea de Justiţie, în condiţiile şi limitele prevăzute de statut, în cazul în care există un risc serios pentru unitatea sau coerenţa dreptului Uniunii.

Articolul 257

(ex-articolul 225 A TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot înfiinţa tribunale specializate pe lângă Tribunal, care să aibă competenţa de a judeca în primă instanţă anumite categorii de acţiuni în materii speciale. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc prin regulamente, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie, fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei.

Regulamentul de înfiinţare a unui tribunal specializat stabileşte normele referitoare la compunerea acestui tribunal şi precizează întinderea competenţelor care îi sunt atribuite.

Deciziile tribunalelor specializate pot face obiectul unui recurs la Tribunal, limitat la chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinţarea tribunalului specializat prevede aceasta, şi la chestiuni de fapt.

Membrii tribunalului specializat sunt aleşi dintre persoane care oferă depline garanţii de independenţă şi care au capacitatea cerută pentru exercitarea unor funcţii jurisdicţionale. Aceştia sunt numiţi de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate.

Tribunalele specializate îşi stabilesc regulamentul de procedură în acord cu Curtea de Justiţie. Acest regulament se supune aprobării Consiliului.

Cu excepţia cazului în care regulamentul de înfiinţare a tribunalului specializat dispune altfel, dispoziţiile tratatelor referitoare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi dispoziţiile Statutului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică şi tribunalelor specializate. Titlul I şi articolul 64 din Statut se aplică în orice situaţie tribunalelor specializate.

Articolul 258

(ex-articolul 226 TCE)

În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile.

În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 259

(ex-articolul 227 TCE)

Oricare dintre statele membre poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul în care consideră că un alt stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor.

Înainte ca un stat membru să introducă împotriva unui alt stat membru o acţiune întemeiată pe o pretinsă încălcare a obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatelor, acesta trebuie să sesizeze Comisia.

Comisia emite un aviz motivat, după ce a oferit posibilitatea statelor în cauză să îşi prezinte în contradictoriu observaţiile scrise şi orale.

În cazul în care Comisia nu a emis avizul în termen de trei luni de la introducerea cererii, absenţa avizului nu împiedică sesizarea Curţii.

Articolul 260

(ex-articolul 228 TCE)

(1) În cazul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene constată că un stat membru a încălcat oricare dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii.

(2) În cazul în care consideră că statul membru în cauză nu a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curţii, Comisia poate sesiza Curtea, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile. Comisia indică cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească şi pe care îl consideră adecvat situației.

În cazul în care Curtea constată că statul membru în cauză nu a respectat hotărârea sa, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare sau a unor penalităţi cu titlu cominatoriu.

Această procedură nu aduce atingere articolului 259.

(3) În cazul în care sesizează Curtea printr-o acţiune în temeiul articolului 258, considerând că statul respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica măsurile de transpunere a unei directive adoptate în conformitate cu o procedură legislativă, Comisia poate indica, în cazul în care consideră necesar, cuantumul sumei forfetare sau al penalităţii cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită de statul respectiv şi pe care îl consideră adecvat situaţiei.

În cazul în care constată neîndeplinirea obligaţiei, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalităţi cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

Articolul 261

(ex-articolul 229 TCE)

Regulamentele adoptate de Consiliu şi cele adoptate în comun de Parlamentul European şi de Consiliu în conformitate cu dispoziţiile tratatelor pot să confere Curţii de Justiţie a Uniunii Europene competenţa de fond în ceea ce priveşte sancţiunile prevăzute de aceste regulamente.

Articolul 262

(ex-articolul 229 A TCE)

Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii ale tratatelor, Consiliul, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European, poate adopta dispoziţii prin care atribuie Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în măsura stabilită de Consiliu, competenţa de a judeca litigii legate de aplicarea actelor adoptate în temeiul tratatelor care creează titluri comunitare de proprietate intelectuală. Respectivele dispoziţii intră în vigoare după ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituţionale.

Articolul 263

(ex-articolul 230 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei şi ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările şi avizele, şi a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice faţă de terţi. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice faţă de terţi.

În acest scop, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de necompetenţă, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere.

În aceleaşi condiţii, Curtea are competenţa să se pronunţe cu privire la acţiunile formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul Regiunilor, care urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.

Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condiţiile prevăzute la primul şi al doilea paragraf, o acţiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct şi individual, precum şi împotriva actelor normative care o privesc direct şi care nu presupun măsuri de executare.

Actele de constituire a organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii pot să prevadă condiţii şi proceduri speciale privind acţiunile formulate de persoanele fizice sau juridice împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenţii care sunt destinate să producă efecte juridice faţă de ele.

Acţiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoştinţă de actul respectiv.

Articolul 264

(ex-articolul 231 TCE)

În cazul în care acţiunea este întemeiată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene declară actul contestat nul şi neavenit.

Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.

Articolul 265

(ex-articolul 232 TCE)

În cazul în care, prin încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul, Comisia sau Banca Centrală Europeană se abţin să hotărască, statele membre şi celelalte instituţii ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul articol se aplică, în aceleaşi condiţii, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii care se abţin să hotărască.

Această acţiune este admisibilă numai în cazul în care instituţia, organul, oficiul sau agenția respectivă a fost solicitată în prealabil să acţioneze. În cazul în care, la expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări, instituţia, organul, oficiul sau agenția nu şi-a precizat poziţia, acţiunea poate fi formulată într-un nou termen de două luni.

Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condiţiile stabilite la paragrafele precedente în legătură cu omisiunea unei instituţii, organ, oficiu sau agenție a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz.

Articolul 266

(ex-articolul 233 TCE)

Instituţia, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat sau a cărei abţinere a fost declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Această obligaţie nu aduce atingere obligaţiei care poate rezulta din aplicarea articolului 340 al doilea paragraf.

Articolul 267

(ex-articolul 234 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

(a) interpretarea tratatelor;

(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen.

Articolul 268

(ex-articolul 235 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să judece litigiile care au ca obiect repararea prejudiciilor menţionate la articolul 340 al doilea paragraf și al treilea paragraf.

Articolul 269

Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în privinţa legalităţii unui act adoptat de Consiliul European sau de Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană numai la solicitarea statului membru care face obiectul unei constatări a Consiliului European sau a Consiliului şi numai în privinţa respectării dispoziţiilor de procedură prevăzute de respectivul articol.

Această cerere trebuie prezentată în termen de o lună de la data respectivei constatări. Curtea hotărăşte în termen de o lună de la data cererii.

Articolul 270

(ex-articolul 236 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe asupra oricărui litigiu dintre Uniune şi agenţii acesteia, în limitele şi condiţiile stabilite prin Statutul funcţionarilor Uniunii şi regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii.

Articolul 271

(ex-articolul 237 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă, în limitele prevăzute în continuare, să judece litigiile privind:

(a) îndeplinirea obligaţiilor statelor membre care rezultă din Statutul Băncii Europene de Investiţii. Consiliul de administraţie al Băncii dispune în această privinţă de atribuţiile recunoscute Comisiei prin articolul 258,

(b) hotărârile Consiliului guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii. Fiecare stat membru, Comisia şi Consiliul de administraţie al Băncii pot formula o acţiune în această materie, în condiţiile prevăzute la articolul 263,

(c) hotărârile Consiliului de administraţie al Băncii Europene de Investiţii. Acţiunile împotriva acestor hotărâri pot fi formulate, în condiţiile prevăzute la articolul 263, numai de către statele membre sau de către Comisie şi numai pentru nerespectarea procedurilor prevăzute la articolul 19 alineatele (2) şi (5)-(7) din statutul Băncii,

(e) îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a obligaţiilor care rezultă din tratate şi din Statutul SEBC și al BCE. În această privinţă, Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene dispune, faţă de băncile centrale naţionale, de competenţele recunoscute Comisiei prin articolul 258 în raport cu statele membre. În cazul în care Curtea constată că o bancă centrală naţională nu şi-a îndeplinit una dintre obligaţiile care îi revin în temeiul tratatelor, această bancă este obligată să adopte măsurile impuse de executarea hotărârii Curţii.

Articolul 272

(ex-articolul 238 TCE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii cuprinsă într-un contract de drept public sau de drept privat, încheiat de Uniune sau în numele acesteia.

Articolul 273

(ex-articolul 239 TCE)

Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe asupra oricărui diferend dintre statele membre în legătură cu obiectul tratatelor, în cazul în care este sesizată cu privire la acest diferend în temeiul unui compromis.

Articolul 274

(ex-articolul 240 TCE)

Calitatea de parte a Uniunii nu înlătura competenţa instanţelor naţionale cu privire la litigiile respective, cu excepţia cazurilor în care prin tratate competenţa este atribuită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Articolul 275

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă în ceea ce priveşte dispoziţiile privind politica externă şi de securitate comună, nici în ceea ce priveşte actele adoptate în temeiul acestora.

Cu toate acestea, Curtea este competentă să controleze respectarea dispoziţiilor articolului 40 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să se pronunţe în ceea ce priveşte acţiunile formulate în condiţiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf din prezentul tratat, privind controlul legalităţii deciziilor care prevăd măsuri restrictive împotriva persoanelor fizice sau juridice adoptate de Consiliu în temeiul titlului V capitolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 276

În exercitarea atribuţiilor sale privind dispoziţiile părții a treia titlul V capitolele 4 şi 5, referitoare la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să verifice legalitatea sau proporţionalitatea operaţiunilor efectuate de poliţie sau de alte servicii de aplicare a legii într-un stat membru şi nici să hotărască cu privire la exercitarea responsabilităţilor care le revin statelor membre în vederea menţinerii ordinii publice şi a apărării securităţii interne.

Articolul 277

(ex-articolul 241 TCE)

Sub rezerva expirării termenului prevăzut la articolul 263 al şaselea paragraf, în cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de o instituţie, un organ, un oficiu sau o agenţie a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf pentru a invoca în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene inaplicabilitatea acestui act.

Articolul 278

(ex-articolul 242 TCE)

Acţiunile cu care este sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu au efect suspensiv. Cu toate acestea, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, Curtea poate ordona suspendarea executării actului atacat.

Articolul 279

(ex-articolul 243 TCE)

În cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene poate dispune măsurile provizorii necesare.

Articolul 280

(ex-articolul 244 TCE)

Hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au forţă executorie în condiţiile stabilite la articolul 299.

Articolul 281

(ex-articolul 245 TCE)

Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se stabileşte printr-un protocol separat.

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot modifica dispoziţiile Statutului, cu excepţia titlului I şi a articolului 64. Parlamentul European şi Consiliul hotărăsc fie la solicitarea Curţii de Justiţie şi după consultarea Comisiei, fie la propunerea Comisiei şi după consultarea Curţii de Justiţie.

SECŢIUNEA 6

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Articolul 282

(1) Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Băncilor Centrale ("SEBC"). Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro, care constituie Eurosistemul, conduc politica monetară a Uniunii.

(2) SEBC este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene. Obiectivul principal al SEBC îl reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijină politicile economice generale în cadrul Uniunii pentru a contribui la realizarea obiectivelor acesteia.

(3) Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Aceasta este singura abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Aceasta este independentă în exercitarea competențelor şi în administrarea finanţelor sale. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre, respectă această independenţă.

(4) Banca Centrală Europeană adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor sale în conformitate cu articolele 127-133 şi cu articolul 138 şi în condiţiile prevăzute în Statutul SEBC şi al BCE. Statele membre a căror monedă nu este euro, precum şi băncile lor centrale, îşi păstrează competenţele în domeniul monetar, în conformitate cu articolele menţionate.

(5) În domeniile în care are atribuţii, Banca Centrală Europeană este consultată asupra oricărui proiect de act al Uniunii, precum şi asupra oricărui proiect de reglementare la nivel naţional şi poate emite avize.

Articolul 283

(ex-articolul 112 TCE)

(1) Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene este constituit din membrii Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro.

(2) Comitetul executiv este constituit din preşedinte, un vicepreşedinte şi alţi patru membri.

Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt numiți de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute.

Mandatul acestora este pe termen de opt ani şi nu poate fi reînnoit.

Doar resortisanţii statelor membre pot fi membri ai Comitetului executiv.

Articolul 284

(ex-articolul 113 TCE)

(1) Preşedintele Consiliului şi un membru al Comisiei pot să participe fără drept de vot la reuniunile Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Preşedintele Consiliului poate propune o moţiune spre deliberare Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

(2) Preşedintele Băncii Centrale Europene este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele şi misiunile SEBC.

(3) Banca Centrală Europeană prezintă Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, precum şi Consiliului European un raport anual privind activitatea SEBC şi politica monetară din anul precedent şi din anul în curs. Preşedintele Băncii Centrale Europene prezintă acest raport Consiliului şi Parlamentului European, care poate organiza o dezbatere generală pe acest temei.

Preşedintele Băncii Centrale Europene şi ceilalţi membri ai Comitetului executiv pot, la cererea Parlamentului European sau din proprie iniţiativă, să fie audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European.

SECŢIUNEA 7

CURTEA DE CONTURI

Articolul 285

(ex-articolul 246 TCE)

Curtea de Conturi asigură controlul conturilor Uniunii.

Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare stat membru. Membrii săi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii.

Articolul 286

(ex-articolul 247 TCE)

(1) Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre personalităţile care fac parte ori au făcut parte, în statul lor, din instituţiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebită pentru această funcţie. Aceştia trebuie să prezinte toate garanţiile de independenţă.

(2) Membrii Curţii de Conturi se numesc pentru o perioadă şase ani. Consiliul, după consultarea Parlamentului European, adoptă lista membrilor stabilită în conformitate cu propunerile făcute de fiecare stat membru. Mandatul membrilor Curţii de Conturi poate fi reînnoit.

Membrii Curţii de Conturi desemnează dintre ei pe preşedintele Curţii de Conturi, pentru o perioadă de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reînnoit.

(3) În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curții de Conturi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la nici un guvern şi de la nici un alt organism. Aceştia se abţin de la orice act incompatibil cu funcţiile lor.

(4) Pe durata mandatului lor, membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcţie, aceştia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului şi după încetarea acestuia, obligaţiile impuse de mandat şi, în special, obligaţia de onestitate şi prudenţă în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcţii sau avantaje.

(5) În afară de schimbarea ordinară şi de deces, funcţiile membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie sau prin destituire, declarată de Curtea de Justiţie în conformitate cu alineatul (6).

Persoana în cauză este înlocuită până la încheierea mandatului.

Cu excepţia destituirii, membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până la înlocuirea lor.

(6) Membrii Curţii de Conturi pot fi destituiţi din funcţiile lor sau pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care Curtea de Justiţie constată, la cererea Curţii de Conturi, că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor.

(7) Consiliul stabileşte condiţiile de încadrare în muncă şi, în special, salariile, indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul stabileşte, de asemenea, orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie.

(8) Dispoziţiile Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene care se aplică judecătorilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se aplică, de asemenea, membrilor Curţii de Conturi.

Articolul 287

(ex-articolul 248 TCE)

(1) Curtea de Conturi verifică totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale Uniunii. De asemenea, aceasta verifică totalitatea conturilor de venituri şi cheltuieli ale oricărui organ, oficiu sau agenție înființată de Uniune, în măsura în care actul constitutiv nu exclude acest control.

Curtea de Conturi prezintă Parlamentului European şi Consiliului o declaraţie de asigurare referitoare la veridicitatea conturilor, precum şi la legalitatea operaţiunilor şi înregistrarea acestora în conturi, declaraţie care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Declaraţia poate fi completată cu aprecieri specifice pentru fiecare domeniu major de activitate a Uniunii.

(2) Curtea de Conturi examinează legalitatea şi corectitudinea veniturilor şi cheltuielilor şi asigură buna gestiune financiară. În acest context, Curtea de Conturi semnalează îndeosebi orice neregulă.

Controlul veniturilor se efectuează pe baza veniturilor de realizat şi a celor realizate efectiv de Uniune.

Controlul cheltuielilor se efectuează pe baza angajamentelor, precum şi a plăţilor.

Aceste controale pot fi efectuate înainte de încheierea conturilor exerciţiului bugetar avut în vedere.

(3) Controlul se efectuează asupra actelor justificative şi, dacă este cazul, la faţa locului, la celelalte instituţii ale Uniunii, în sediile oricărui organ, oficiu sau agenţie care administrează venituri sau cheltuieli făcute în numele Uniunii şi în statele membre, inclusiv în imobilele oricărei persoane fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte provenite de la buget. În statele membre, controlul se efectuează în colaborare cu instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, cu serviciile naţionale competente. Curtea de Conturi şi instituţiile naţionale de control ale statelor membre practică o cooperare bazată pe încredere şi pe respectarea independenţei acestora. Aceste instituţii sau servicii informează Curtea de Conturi în cazul în care intenţionează să participe la control.

Orice document sau informaţie necesară îndeplinirii misiunii sale se comunică Curţii de Conturi, la cererea sa, de către celelalte instituţii ale Uniunii, de către orice organ, oficiu sau agenţie care gestionează venituri sau cheltuieli în numele Uniunii, de către persoanele fizice sau juridice care beneficiază de vărsăminte de la buget şi de către instituţiile naţionale de control sau, în cazul în care acestea nu dispun de competenţele necesare, de către serviciile naţionale competente.

În ceea ce priveşte activitatea de gestionare a veniturilor şi cheltuielilor Uniunii exercitată de Banca Europeană de Investiţii, dreptul de acces al Curţii la informaţiile deţinute de Bancă este reglementat printr-un acord încheiat între Curte, bancă şi Comisie. În lipsa acestui acord, Curtea are, cu toate acestea, acces la informaţiile necesare pentru a efectua controlul veniturilor şi cheltuielilor Uniunii administrate de bancă.

(4) Curtea de Conturi întocmeşte un raport anual după încheierea fiecărui exerciţiu financiar. Acest raport se transmite celorlalte instituţii ale Uniunii şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene împreună cu răspunsurile formulate de aceste instituţii la observaţiile Curţii de Conturi.

În plus, Curtea de Conturi îşi poate prezenta în orice moment observaţiile, în special sub forma unor rapoarte speciale cu privire la chestiuni specifice şi poate emite avize la cererea uneia dintre celelalte instituţii ale Uniunii.

Curtea de Conturi adoptă rapoarte anuale, rapoarte speciale sau avize cu majoritatea membrilor care o compun. Cu toate acestea, în vederea adoptării unor categorii de rapoarte sau de avize, aceasta îşi poate înfiinţa camere interne, în condiţiile prevăzute de regulamentul său de procedură.

Aceasta sprijină Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control al execuţiei bugetare.

Curtea de Conturi îşi stabileşte regulamentul de procedură. Acest regulament se aprobă de către Consiliu.

CAPITOLUL 2

ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII, PROCEDURILE DE ADOPTARE ŞI ALTE DISPOZIŢII

SECŢIUNEA 1

ACTELE JURIDICE ALE UNIUNII

Articolul 288

(ex-articolul 249 TCE)

Pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize.

Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru.

Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceştia.

Recomandările şi avizele nu sunt obligatorii.

Articolul 289

(1) Procedura legislativă ordinară constă în adoptarea în comun de către Parlamentul European şi Consiliu a unui regulament, a unei directive sau a unei decizii, la propunerea Comisiei. Această procedură este definită la articolul 294.

(2) În cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură legislativă specială.

(3) Actele juridice adoptate prin procedură legislativă constituie acte legislative.

(4) În cazurile specifice prevăzute în tratate, actele legislative se pot adopta la iniţiativa unui grup de state membre sau a Parlamentului European, la recomandarea Băncii Centrale Europene sau la solicitarea Curţii de Justiţie sau a Băncii Europene de Investiţii.

Articolul 290

(1) Un act legislativ poate delega Comisiei competenţa de a adopta acte fără caracter legislativ şi cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesenţiale ale actului legislativ.

Actele legislative definesc în mod expres obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata delegării de competenţe. Elementele esenţiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ şi nu pot face, prin urmare, obiectul delegării de competenţe.

(2) Actele legislative stabilesc în mod expres condiţiile de aplicare a delegării; aceste condiţii pot fi următoarele:

(a) Parlamentul European sau Consiliul pot decide revocarea delegării;

(b) actul delegat poate intra în vigoare numai în cazul în care, în termenul stabilit prin actul legislativ, Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecţiuni.

În înțelesul literelor (a) şi (b), Parlamentul European hotărăşte cu majoritatea membrilor care îl compun, iar Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.

(3) În titlul actelor delegate se introduce adjectivul "delegat" sau "delegată".

Articolul 291

(1) Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.

(2) În cazul în care sunt necesare condiţii unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale şi temeinic justificate, precum şi în cazurile prevăzute la articolele 24 şi 26 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliului.

(3) În înțelesul alineatului (2), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc, în prealabil, normele şi principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie.

(4) În titlul actelor de punere în aplicare se introduc cuvintele "de punere în aplicare".

Articolul 292

Consiliul adoptă recomandări. Acesta hotărăşte, la propunerea Comisiei, în toate cazurile în care tratatele prevăd că adoptă acte la propunerea Comisiei. Consiliul hotărăşte în unanimitate în domeniile în care este necesară unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii. Comisia, precum şi Banca Centrală Europeană în cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptă recomandări.

SECŢIUNEA 2

PROCEDURI DE ADOPTARE A ACTELOR ŞI ALTE DISPOZIŢII

Articolul 293

(ex-articolul 250 TCE)

(1) În cazul în care, în temeiul tratatelor, Consiliul hotărăşte la propunerea Comisiei, acesta poate modifica propunerea numai hotărând în unanimitate, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 294 alineatele (10) și (13), la articolele 310, 312, 314 şi la articolul 315 al doilea paragraf.

(2) Atât timp cât Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia îşi poate modifica propunerea pe tot parcursul procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii.

Articolul 294

(ex-articolul 251 TCE)

(1) În cazul în care, în tratate, se face trimitere la procedura legislativă ordinară pentru adoptarea unui act, se aplică procedura de mai jos.

(2) Comisia prezintă o propunere Parlamentului European şi Consiliului.

Prima lectură

(3) Parlamentul European adoptă poziţia sa în primă lectură şi o transmite Consiliului.

(4) În cazul în care poziţia Parlamentului European este aprobată de Consiliu, actul respectiv se adoptă cu formularea care corespunde poziţiei Parlamentului European.

(5) În cazul în care poziţia Parlamentului European nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă poziţia sa în primă lectură şi o transmite Parlamentului European.

(6) Consiliul informează pe deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei sale în primă lectură. Comisia informează pe deplin Parlamentul European cu privire la poziţia sa.

A doua lectură

(7) În cazul în care, în termen de trei luni de la data transmiterii, Parlamentul European:

(a) aprobă poziţia Consiliului din prima lectură sau nu s-a pronunţat, actul respectiv se consideră adoptat cu formularea care corespunde poziţiei Consiliului;

(b) respinge, cu majoritatea membrilor care îl compun, poziţia Consiliului din prima lectură, actul propus este considerat ca nefiind adoptat;

(c) propune, cu majoritatea membrilor care îl compun, modificări la poziţia Consiliului din prima lectură, textul astfel modificat se transmite Consiliului şi Comisiei, care emite un aviz cu privire la aceste modificări.

(8) În cazul în care, în termen de trei luni de la primirea modificărilor Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată:

(a) aprobă toate aceste modificări, actul respectiv este considerat aprobat;

(b) nu aprobă toate modificările, preşedintele Consiliului, în consens cu preşedintele Parlamentului European, convoacă comitetul de conciliere, într-un termen de şase săptămâni.

(9) Consiliul hotărăşte în unanimitate cu privire la modificările care au făcut obiectul unui aviz negativ din partea Comisiei.

Concilierea

(10) Comitetul de conciliere, care reuneşte membrii Consiliului sau reprezentanţii lor şi tot atâţia membri care reprezintă Parlamentul European, are misiunea de a ajunge la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanţilor acestora şi cu majoritatea membrilor care reprezintă Parlamentul European, în termen de şase săptămâni de la data convocării, pe baza poziţiilor Parlamentului şi ale Consiliului din a doua lectură.

(11) Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere şi ia toate iniţiativele necesare pentru promovarea unei apropieri între poziţiile Parlamentului European şi ale Consiliului.

(12) În cazul în care, în termen de şase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă niciun proiect comun, actul propus este considerat neadoptat.

A treia lectură

(13) În cazul în care, în acest termen, comitetul de conciliere aprobă un proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un termen de şase săptămâni de la această aprobare, pentru a adopta actul respectiv în conformitate cu acest proiect, Parlamentul European hotărând cu majoritatea voturilor exprimate iar Consiliul cu majoritate calificată. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.

(14) Termenele de trei luni şi şase săptămâni prevăzute la prezentul articol sunt prelungite cu cel mult o lună şi, respectiv, două săptămâni, la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Dispoziţii speciale

(15) În cazul în care, în situaţiile prevăzute în tratate, un act legislativ face obiectul procedurii legislative ordinare la iniţiativa unui grup de state membre sau la recomandarea Băncii Centrale Europene ori la solicitarea Curţii de Justiţie, alineatul (2), alineatul (6) a doua teză şi alineatul (9) nu se aplică.

În aceste cazuri, Parlamentul European şi Consiliul transmit Comisiei proiectul de act, precum şi poziţiile lor din prima şi din a doua lectură. Parlamentul European sau Consiliul poate solicita avizul Comisiei în orice fază a procedurii, aviz pe care Comisia îl poate emite şi din proprie iniţiativă. Comisia poate, de asemenea, în cazul în care consideră necesar, să participe la comitetul de conciliere în condiţiile prevăzute la alineatul (11).

Articolul 295

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia se consultă reciproc şi organizează, de comun acord, condiţiile cooperării lor. În acest scop, acestea pot, cu respectarea tratatelor, să încheie acorduri interinstituţionale care pot avea un caracter obligatoriu.

Articolul 296

(ex-articolul 253 TCE)

În cazul în care tratatele nu prevăd tipul actului care trebuie adoptat, instituţiile îl aleg de la caz la caz, cu respectarea procedurilor aplicabile şi a principiului proporţionalităţii.

Actele juridice se motivează şi fac trimitere la propunerile, iniţiativele, recomandările, cererile sau avizele prevăzute în tratate.

În cazul în care examinează un proiect de act legislativ, Parlamentul European şi Consiliul se abţin de la adoptarea de acte care nu au fost prevăzute de procedura legislativă aplicabilă domeniului respectiv.

Articolul 297

(ex-articolul 254 TCE)

(1) Actele legislative adoptate în conformitate cu procedura legislativă ordinară se semnează de preşedintele Parlamentului European şi de preşedintele Consiliului.

Actele legislative adoptate în conformitate cu o procedură legislativă specială se semnează de preşedintele instituţiei care le-a adoptat.

Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicare.

(2) Actele fără caracter legislativ, adoptate sub formă de regulamente, directive şi decizii, în cazul în care acestea din urmă nu indică destinatarii, se semnează de preşedintele instituţiei care le-a adoptat.

Regulamentele şi directivele care se adresează tuturor statelor membre, precum şi deciziile, în cazul în care acestea nu indică destinatarii, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării.

Celelalte directive, precum şi deciziile care se adresează unui destinatar se notifică destinatarilor lor şi produc efecte prin această notificare.

Articolul 298

(1) În îndeplinirea misiunilor lor, instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii sunt susținute de o administraţie europeană transparentă, eficientă şi independentă.

(2) În scopul respectării Statutului şi a regimului adoptate în temeiul articolului 336, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc dispoziţiile necesare.

Articolul 299

(ex-articolul 256 TCE)

Actele Consiliului, ale Comisiei sau ale Băncii Centrale Europene care impun o obligaţie pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titlu executoriu.

Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă în vigoare în statul pe teritoriul căruia are loc această procedură. Decizia este învestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi decât cea a verificării autenticităţii acestui titlu de către autoritatea naţională pe care guvernul fiecărui stat membru o desemnează în acest scop şi a cărei desemnare este adusă la cunoştinţa Comisiei şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

După îndeplinirea acestor formalităţi, la cererea părţii interesate, aceasta poate proceda la executarea silită, sesizând direct autoritatea competentă în conformitate cu legislaţia internă.

Executarea silită poate fi suspendată numai în temeiul unei decizii a Curţii. Cu toate acestea, controlul legalităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor naţionale.

CAPITOLUL 3

ORGANELE CONSULTATIVE ALE UNIUNII

Articolul 300

(1) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social și de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative.

(2) Comitetul Economic şi Social este format din reprezentanţi ai organizaţiilor patronale, salariale şi ai altor reprezentanţi ai societăţii civile, în special din domeniile socio-economic, civic, profesional şi cultural.

(3) Comitetul Regiunilor este format din reprezentanţi ai colectivităţilor regionale şi locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorităţi regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în faţa unei adunări alese.

(4) Mandatul membrilor Comitetului Economic şi Social și ai Comitetului Regiunilor nu este imperativ. Aceştia îşi exercită funcţiile în deplină independenţă, în interesul general al Uniunii.

(5) Normele menţionate la alineatele (2) şi (3) referitoare la natura compunerii acestor Comitete sunt revizuite periodic de Consiliu, pentru a ţine seama de evoluţia economică, socială şi demografică a Uniunii. Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă decizii în acest scop.

SECŢIUNEA 1

COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL

Articolul 301

(ex-articolul 258 TCE)

Numărul de membri ai Comitetului Economic şi Social nu poate depăşi trei sute cincizeci.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabileşte componenţa Comitetului.

Consiliul stabileşte indemnizaţiile membrilor Comitetului.

Articolul 302

(ex-articolul 259 TCE)

(1) Membrii Comitetului sunt numiţi pentru un mandat de cinci ani. Consiliul adoptă lista membrilor stabilită potrivit propunerilor fiecărui stat membru. Mandatul membrilor Comitetului poate fi reînnoit.

(2) Consiliul hotărăşte după consultarea Comisiei. Acesta poate obţine opinia organizaţiilor europene reprezentative pentru diferitele sectoare economice şi sociale şi ale societăţii civile, pe care activitatea Uniunii le priveşte.

Articolul 303

(ex-articolul 260 TCE)

Comitetul îşi desemnează, dintre membrii săi, preşedintele şi biroul pentru un mandat de doi ani și jumătate.

Comitetul îşi adoptă regulamentul de procedură.

Comitetul este convocat de preşedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni şi din proprie iniţiativă.

Articolul 304

(ex-articolul 262 TCE)

Comitetul este consultat de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie în cazurile prevăzute de tratate. Comitetul poate fi consultat de aceste instituţii în toate cazurile în care acestea consideră oportun. Acesta poate emite un aviz şi din proprie iniţiativă, în toate cazurile în care consideră oportun.

În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă Comitetului un termen pentru ca acesta să îşi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic de o lună de la data la care comunicarea este adresată preşedintelui în acest scop. După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfăşurarea procedurilor.

Avizul Comitetului, precum şi procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

SECŢIUNEA 2

COMITETUL REGIUNILOR

Articolul 305

(ex-articolul 263 al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE)

Numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăşi trei sute cincizeci.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabileşte componenţa Comitetului.

Membrii Comitetului, precum şi un număr egal de supleanţi se numesc pentru o perioadă de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor şi a supleanţilor stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru. La încheierea mandatului menţionat la articolul 300 alineatul (3), în temeiul căruia au fost propuşi, mandatul membrilor Comitetului încetează din oficiu şi aceştia sunt înlocuiţi pentru restul mandatului respectiv în conformitate cu aceeaşi procedură. Aceştia nu pot fi în acelaşi timp şi membri ai Parlamentului European.

Articolul 306

(ex-articolul 264 TCE)

Comitetul Regiunilor îşi desemnează dintre membrii săi preşedintele şi biroul, pentru un mandat de doi ani și jumătate.

Comitetul îşi stabileşte regulamentul de procedură.

Comitetul este convocat de preşedinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni şi din proprie iniţiativă.

Articolul 307

(ex-articolul 265 TCE)

Comitetul Regiunilor este consultat de către Parlamentul European, Consiliu sau Comisie în cazurile prevăzute de tratate şi în toate celelalte cazuri şi, în special, în care acestea privesc cooperarea transfrontalieră sau în cazul în care una dintre instituţii consideră oportun acest lucru.

În cazul în care consideră necesar, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia acordă Comitetului un termen pentru ca acesta să îşi prezinte avizul, termen care nu poate fi mai mic de o lună de la data la care comunicarea este adresată preşedintelui în acest scop. După expirarea termenului acordat, lipsa avizului nu împiedică desfăşurarea procedurilor.

În cazul în care Comitetul Economic şi Social este consultat în conformitate cu articolul 304, Comitetul Regiunilor este informat de Parlamentul European, Consiliu sau de Comisie cu privire la cererea de aviz. În cazul în care consideră că sunt în joc interese regionale specifice, Comitetul Regiunilor poate emite un aviz în acest sens.

Acesta poate emite un aviz din proprie iniţiativă, în cazurile în care consideră util acest lucru.

Avizul Comitetului, precum şi procesul verbal al dezbaterilor sale se transmit Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

CAPITOLUL 4

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIŢII

Articolul 308

(ex-articolul 266 TCE)

Banca Europeană de Investiţii are personalitate juridică.

Membrii Băncii Europene de Investiţii sunt statele membre.

Statutul Băncii Europene de Investiţii face obiectul unui protocol anexat la tratate. Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială, la cererea Băncii Europene de Investiţii şi după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, sau la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Băncii Europene de Investiţii, poate modifica Statutul Băncii.

Articolul 309

(ex-articolul 267 TCE)

Banca Europeană de Investiţii are misiunea de a contribui, recurgând la pieţele de capital şi la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune în interesul Uniunii. În acest scop, Banca facilitează, prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fără a urmări un scop lucrativ, finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei:

(a) proiecte care urmăresc punerea în valoare a regiunilor mai puţin dezvoltate;

(b) proiecte care urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activităţi care sunt rezultatul realizării sau funcționării pieţei interne şi care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace de finanţare existente în fiecare dintre statele membre;

(c) proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace de finanţare existente în fiecare dintre statele membre.

În îndeplinirea misiunii sale, Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii în legătură cu intervenţiile fondurilor structurale şi ale altor instrumente financiare ale Uniunii.

TITLUL II

DISPOZIŢII FINANCIARE

Articolul 310

(ex-articolul 268 TCE)

(1) Toate veniturile şi cheltuielile Uniunii trebuie estimate pentru fiecare exerciţiu bugetar şi trebuie înscrise în buget.

Bugetul anual al Uniunii este stabilit de Parlamentul European şi de Consiliu, în conformitate cu articolul 314.

Veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.

(2) Cheltuielile înscrise în buget sunt autorizate pe durata exerciţiului bugetar anual, în conformitate cu regulamentul prevăzut la articolul 322.

(3) Execuţia cheltuielilor înscrise în buget necesită adoptarea în prealabil a unui act al Uniunii având forţă juridică obligatorie, care conferă un temei juridic acţiunii Uniunii şi execuţiei cheltuielii corespunzătoare, în conformitate cu regulamentul prevăzut la articolul 322, cu excepţia cazurilor prevăzute de respectivul regulament.

(4) În vederea asigurării disciplinei bugetare, Uniunea nu adoptă acte care ar putea avea implicaţii importante asupra bugetului fără a oferi garanţia că cheltuielile care decurg din aceste acte pot fi finanţate în limita resurselor proprii ale Uniunii şi cu respectarea cadrului financiar multianual prevăzut la articolul 312.

(5) Bugetul Uniunii se execută în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre şi Uniunea cooperează pentru a face posibilă utilizarea alocărilor înscrise în buget, în conformitate cu acest principiu.

(6) Uniunea şi statele membre, în conformitate cu articolul 325, combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii.

CAPITOLUL 1

RESURSELE PROPRII ALE UNIUNII

Articolul 311

(ex-articolul 269 TCE)

Uniunea îşi asigură mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor sale şi pentru realizarea politicilor sale.

Bugetul este finanţat integral din resurse proprii, fără a aduce atingere altor venituri.

Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială şi după consultarea Parlamentului European, adoptă o decizie care prevede dispoziţiile aplicabile sistemului de resurse proprii ale Uniunii. În acest cadru, se pot stabili categorii de resurse noi sau se poate abroga o categorie existentă. Această decizie intră în vigoare numai după aprobarea de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituţionale.

Consiliul, hotărând prin regulamente, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabileşte măsurile de punere în aplicare a sistemului de resurse proprii ale Uniunii, în măsura în care decizia adoptată în temeiul celui de-al treilea paragraf prevede acest lucru. Consiliul hotărăşte după aprobarea Parlamentului European.

CAPITOLUL 2

CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL

Articolul 312

(1) Cadrul financiar multianual vizează asigurarea evoluţiei ordonate a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor proprii.

Acesta se adoptă pentru o perioadă de cel puţin cinci ani.

Bugetul anual al Uniunii respectă cadrul financiar multianual.

(2) Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, adoptă un regulament care stabileşte cadrul financiar multianual. Consiliul hotărăşte în unanimitate după aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea membrilor care îl compun.

Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care autorizează Consiliul să hotărască cu majoritate calificată în cazul în care adoptă regulamentul menţionat la primul paragraf.

(3) Cadrul financiar stabileşte valorile plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli şi ale plafonului anual de credite pentru plăţi. Categoriile de cheltuieli, al căror număr este limitat, corespund marilor sectoare de activitate ale Uniunii.

Cadrul financiar prevede orice alte dispoziţii utile bunei desfăşurări a procedurii bugetare anuale.

(4) În cazul în care regulamentul Consiliului de stabilire a unui nou cadru financiar nu a fost adoptat la încheierea cadrului financiar precedent, plafoanele şi celelalte dispoziţii corespunzătoare ultimului an al acestui cadru se prorogă până la adoptarea acestui act.

(5) Pe tot parcursul procedurii care conduce la adoptarea cadrului financiar, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia iau toate măsurile necesare pentru a facilita adoptarea.

CAPITOLUL 3

BUGETUL ANUAL AL UNIUNII

Articolul 313

(ex-articolul 272 alineatul (1) TCE)

Exerciţiul bugetar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie.

Articolul 314

(ex-articolul 272 alineatele (2)-(10) TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială, adoptă bugetul anual al Uniunii, în conformitate cu următoarele dispoziţii.

(1) Fiecare instituţie, cu excepţia Băncii Centrale Europene, întocmeşte, înainte de 1 iulie, o situaţie estimativă a cheltuielilor sale pentru exerciţiul bugetar următor. Comisia grupează aceste situaţii într-un proiect de buget ce poate conţine previziuni divergente.

Acest proiect cuprinde veniturile şi cheltuielile estimate.

(2) Propunerea care cuprinde proiectul de buget se prezintă de către Comisie Parlamentului European şi Consiliului până la data de 1 septembrie a anului care precede anul execuţiei bugetului.

Comisia poate modifica proiectul de buget în cursul procedurii până la convocarea comitetului de conciliere prevăzut la alineatul (5).

(3) Consiliul adoptă poziţia sa asupra proiectului de buget şi o transmite Parlamentului European până la data de 1 octombrie a anului care precede anul execuţiei bugetului. Acesta informează pe deplin Parlamentul European asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziţiei respective.

(4) În cazul în care, în termen de patruzeci şi două de zile de la transmitere, Parlamentul European:

(a) aprobă poziţia Consiliului, bugetul este adoptat;

(b) nu a luat o hotărâre, bugetul este considerat aprobat;

(c) adoptă amendamente cu majoritatea membrilor care îl compun, proiectul astfel modificat se transmite Consiliului şi Comisiei. Preşedintele Parlamentului European, în consens cu preşedintele Consiliului, convoacă fără întârziere comitetul de conciliere. Cu toate acestea, comitetul de conciliere nu se întruneşte în cazul în care, în termen de zece zile, Consiliul informează Parlamentul European că aprobă toate amendamentele sale.

(5) Comitetul de conciliere, ce reuneşte membrii Consiliului sau reprezentanţii acestora şi tot atâţia membri reprezentând Parlamentul European, are misiunea de a ajunge, pe baza poziţiilor Parlamentului European şi ale Consiliului, la un acord asupra unui proiect comun, cu majoritatea calificată a membrilor Consiliului sau a reprezentanţilor lor şi cu majoritatea membrilor reprezentând Parlamentul European, în termen de douăzeci şi una de zile de la data convocării sale.

Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere şi adoptă toate iniţiativele necesare pentru promovarea apropierii poziţiilor Parlamentului European şi ale Consiliului.

(6) În cazul în care, în termenul de douăzeci şi una de zile prevăzut la alineatul (5), comitetul de conciliere ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Parlamentul European şi Consiliul dispun fiecare de un termen de paisprezece zile calculat de la data acordului pentru aprobarea proiectului comun.

(7) În cazul în care, în termenul de paisprezece zile prevăzut la alineatul (6):

(a) Parlamentul European şi Consiliul aprobă fiecare proiectul comun sau nu iau o hotărâre, ori în cazul în care una dintre aceste instituţii aprobă proiectul comun iar cealaltă nu ia o hotărâre, bugetul este considerat adoptat definitiv în conformitate cu proiectul comun, sau

(b) Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, şi Consiliul resping proiectul comun, ori în cazul în care una dintre aceste instituţii respinge proiectul comun iar cealaltă nu ia o hotărâre, Comisia prezintă un nou proiect de buget, sau

(c) Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, respinge proiectul comun, iar Consiliul îl aprobă, Comisia prezintă un nou proiect de buget, sau

(d) Parlamentul European aprobă proiectul comun dar Consiliul îl respinge, Parlamentul European poate decide, într-un termen de paisprezece zile de la data respingerii de către Consiliu şi hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun şi a trei cincimi din totalul voturilor exprimate, confirmarea tuturor sau doar a anumitor amendamente prevăzute la alineatul (4) litera (c). În cazul în care unul dintre amendamentele Parlamentului European nu este confirmat, se reţine poziţia aprobată în cadrul comitetului de conciliere referitoare la linia bugetară care face obiectul acestui amendament. Pe această bază, bugetul este considerat adoptat definitiv.

(8) În cazul în care, în termenul de douăzeci şi una de zile prevăzut la alineatul (5), comitetul de conciliere nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Comisia prezintă un nou proiect de buget.

(9) La încheierea procedurii prevăzute la prezentul articol, preşedintele Parlamentului European constată că bugetul este adoptat definitiv.

(10) Fiecare instituţie îşi exercită atribuţiile care îi sunt acordate prin prezentul articol cu respectarea tratatelor şi a actelor adoptate în temeiul acestora, în special în ceea ce priveşte resursele proprii ale Uniunii şi echilibrul veniturilor şi cheltuielilor.

Articolul 315

(ex-articolul 273 TCE)

În cazul în care, la începutul unui exerciţiu bugetar, bugetul nu a fost încă adoptat definitiv, cheltuielile pot fi efectuate lunar pe capitole, în funcţie de dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 322, în limita unei doisprezecimi din creditele deschise în capitolul corespunzător din bugetul din exerciţiul precedent, fără să poată depăşi o doisprezecime din creditele prevăzute la acelaşi capitol din proiectul de buget.

Consiliul, la propunerea Comisiei şi sub rezerva respectării celorlalte condiţii stabilite la primul paragraf, poate autoriza cheltuieli care depăşesc doisprezecimea prevăzută, în conformitate cu dispoziţiile regulamentului adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 322. Acesta transmite de îndată decizia Parlamentului European.

Decizia menţionată la al doilea paragraf prevede măsurile necesare în materie de resurse pentru asigurarea aplicării prezentului articol, cu respectarea actelor prevăzute la articolul 311.

Aceasta intră în vigoare la treizeci de zile de la data adoptării în cazul în care, în acest termen, Parlamentul European, hotărând cu majoritatea membrilor care îl compun, nu decide să reducă aceste cheltuieli.

Articolul 316

(ex-articolul 271 TCE)

În condiţiile care se stabilesc în conformitate cu articolul 322, creditele, altele decât cele pentru cheltuielile de personal, neutilizate până la sfârşitul exerciţiului financiar, pot fi reportate exclusiv pentru exerciţiul următor.

Creditele sunt clasificate pe capitole care grupează cheltuielile după natura şi destinaţia lor şi pe subdiviziuni, în conformitate cu regulamentul elaborat în temeiul articolului 322.

Cheltuielile Parlamentului European, ale Consiliului European şi ale Consiliului, ale Comisiei şi ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fac obiectul unor părţi separate din buget, fără a aduce atingere regimului special al anumitor cheltuieli comune.

CAPITOLUL 4

EXECUŢIA BUGETULUI ŞI DESCĂRCAREA

Articolul 317

(ex-articolul 274 TCE)

Comisia, în cooperare cu statele membre, execută bugetul, în conformitate cu dispoziţiile regulamentelor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 322, pe propria răspundere şi în limita creditelor alocate, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre cooperează cu Comisia astfel încât creditele să fie folosite în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare.

Regulamentul prevede obligaţiile de control şi de audit ale statelor membre în execuţia bugetului, precum şi răspunderile care decurg din acestea. Acesta stabileşte, de asemenea, răspunderile şi normele potrivit cărora fiecare instituţie participă la execuţia propriilor cheltuieli.

În cadrul bugetului, Comisia poate proceda, în limitele şi condiţiile prevăzute de regulamentul elaborat în temeiul articolului 322, la transferarea de credite dintr-un capitol în altul sau dintr-o subdiviziune în alta.

Articolul 318

(ex-articolul 275 TCE)

Comisia prezintă anual Parlamentului European și Consiliului conturile exerciţiului încheiat, aferente operaţiunilor bugetare. De asemenea, aceasta le comunică un bilanţ financiar care descrie activul şi pasivul Uniunii.

De asemenea, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport de evaluare a finanţelor Uniunii bazat pe rezultatele obţinute, în special raportându-se la indicaţiile date de Parlamentul European şi de Consiliu în temeiul articolului 319.

Articolul 319

(ex-articolul 276 TCE)

(1) Parlamentul European adoptă, la recomandarea Consiliului, descărcarea Comisiei de execuţia bugetară. În acest scop, Parlamentul European analizează, ulterior Consiliului, conturile, bilanţul financiar și raportul de evaluare prevăzute la articolul 318, raportul anual al Curţii de Conturi însoţit de răspunsurile instituţiilor controlate la observaţiile Curţii de Conturi, declaraţia de certificare prevăzută la articolul 287 alineatul (1) al doilea paragraf, precum şi rapoartele speciale corespunzătoare ale Curţii de Conturi.

(2) Înainte de a da descărcare Comisiei sau în orice alt scop care se încadrează în exercitarea atribuţiilor acesteia în materie de execuţie bugetară, Parlamentul European poate cere să audieze Comisia cu privire la efectuarea cheltuielilor sau la funcţionarea sistemelor de control financiar. Comisia prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia, orice informaţie necesară.

(3) Comisia depune toate eforturile pentru a da curs observaţiilor care însoţesc deciziile de descărcare şi celelalte observaţii ale Parlamentului European cu privire la executarea cheltuielilor, precum şi a comentariilor care însoţesc recomandările de descărcare adoptate de Consiliu.

La cererea Parlamentului European sau a Consiliului, Comisia face un raport referitor la măsurile luate pe baza acestor observaţii şi comentarii şi, în special, cu privire la instrucţiunile date serviciilor însărcinate cu execuţia bugetară. Aceste rapoarte se transmit şi Curţii de Conturi.

CAPITOLUL 5

DISPOZIŢII COMUNE

Articolul 320

(ex-articolul 277 TCE)

Cadrul financiar multianual şi bugetul anual se stabilesc în euro.

Articolul 321

(ex-articolul 278 TCE)

Sub rezerva informării autorităţilor competente ale statelor interesate, Comisia poate transfera în moneda unuia dintre statele membre activele pe care le deţine în moneda unui alt stat membru, în măsura necesară utilizării lor pentru obiectivele cărora le sunt destinate prin tratate. Comisia evită, în măsura în care este posibil, să efectueze astfel de transferuri, în cazul în care deţine active disponibile sau care pot fi mobilizate în monedele de care are nevoie.

Comisia comunică cu fiecare dintre statele membre prin intermediul autorităţii desemnate de statul în cauză. Pentru efectuarea operaţiunilor financiare, Comisia poate recurge la serviciile băncii de emisiune a statului membru în cauză sau la o altă instituţie financiară autorizată de acesta.

Articolul 322

(ex-articolul 279 TCE)

(1) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară şi după consultarea Curţii de Conturi, adoptă prin regulamente:

(a) normele financiare care definesc în special procedura care trebuie adoptată pentru stabilirea şi execuţia bugetului şi pentru predarea şi verificarea conturilor;

(b) normele de organizare a controlului răspunderii participanţilor la execuţia bugetului, în special a ordonatorilor şi contabililor.

(2) Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European şi a Curţii de Conturi, stabileşte metodele şi procedura prin care veniturile bugetare prevăzute de regimul resurselor proprii ale Uniunii se pun la dispoziţia Comisiei şi defineşte măsurile care trebuie aplicate pentru a răspunde, dacă este cazul, necesităţilor trezoreriei.

Articolul 323

Parlamentul European, Consiliul şi Comisia asigură disponibilitatea mijloacelor financiare care permit Uniunii să îşi îndeplinească obligaţiile juridice faţă de terţi.

Articolul 324

La iniţiativa Comisiei se convoacă întâlniri periodice între preşedinţii Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei, în cadrul procedurilor bugetare prevăzute de prezentul titlu. Preşedinţii iau toate măsurile necesare pentru a promova concertarea şi apropierea poziţiilor instituţiilor pe care le conduc, în vederea facilitării punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului titlu.

CAPITOLUL 6

COMBATEREA FRAUDEI

Articolul 325

(ex-articolul 280 TCE)

(1) Uniunea şi statele membre combat frauda şi orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii prin măsuri luate în conformitate cu prezentul articol, măsuri care descurajează fraudele şi oferă o protecţie efectivă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

(2) Pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleaşi măsuri pe care le adoptă pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare.

(3) Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale tratatelor, statele membre îşi coordonează acţiunea urmărind să apere interesele financiare ale Uniunii împotriva fraudei. În acest scop, statele membre organizează, împreună cu Comisia, o cooperare strânsă şi constantă între autorităţile competente.

(4) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea Curţii de Conturi, măsurile necesare în domeniul prevenirii fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi al combaterii acestei fraude, pentru a oferi o protecţie efectivă şi echivalentă în statele membre, precum şi în instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii.

(5) Comisia, în cooperare cu statele membre, prezintă anual Parlamentului European şi Consiliului un raport privind măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului articol.

TITLUL III

FORMELE DE COOPERARE CONSOLIDATĂ

Articolul 326

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Formele de cooperare consolidată respectă tratatele şi dreptul Uniunii.

Acestea nu pot aduce atingere pieţei interne şi nici coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Formele de cooperare consolidată nu pot să constituie o barieră sau o discriminare în schimburile dintre statele membre ori să provoace o denaturare a concurenţei între acestea.

Articolul 327

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Formele de cooperare consolidată trebuie să respecte competenţele, drepturile şi obligaţiile statelor membre neparticipante. Acestea din urmă nu împiedică punerea lor în aplicare de către statele membre participante.

Articolul 328

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1) De la data stabilirii lor, formele de cooperare consolidată sunt deschise tuturor statelor membre, sub rezerva respectării eventualelor condiţii de participare stabilite prin decizia de autorizare. De asemenea, acestea rămân deschise oricând pe durata funcţionării lor, sub rezerva respectării, pe lângă condiţiile menţionate anterior, şi a actelor deja adoptate în cadrul lor.

Comisia şi statele membre participante la o formă de cooperare consolidată asigură promovarea participării unui număr cât mai mare de state membre.

(2) Comisia şi, după caz, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate informează periodic Parlamentul European şi Consiliul cu privire la evoluţia formelor de cooperare consolidată.

Articolul 329

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1) Statele membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată într-unul din domeniile prevăzute în tratate, cu excepţia domeniilor de competenţă exclusivă şi a politicii externe şi de securitate comune, înaintează Comisiei o cerere precizând domeniul de aplicare şi obiectivele urmărite prin forma de cooperare consolidată preconizată. Comisia poate prezenta Consiliului o propunere în acest sens. În cazul în care nu prezintă o astfel de propunere, Comisia comunică statelor membre în cauză motivele pentru care a procedat astfel.

Autorizarea de a recurge la o formă de cooperare consolidată prevăzută la primul paragraf se acordă de către Consiliu, care hotărăşte la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European.

(2) Cererea statelor membre care doresc să stabilească între ele o formă de cooperare consolidată în cadrul politicii externe şi de securitate comună este adresată Consiliului. Aceasta se transmite Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care îşi dă avizul asupra coerenţei formei de cooperare consolidată preconizată cu politica externă şi de securitate comună a Uniunii, precum şi Comisiei, care îşi dă avizul în special asupra coerenţei formei de cooperare consolidată preconizată cu celelalte politici ale Uniunii. Cererea se transmite, de asemenea, Parlamentului European spre informare.

Autorizarea de a recurge la o formă de cooperare consolidată este acordată prin decizie a Consiliului, care hotărăşte în unanimitate.

Articolul 330

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Toţi membrii Consiliului pot participa la deliberări, dar la vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante la o formă de cooperare consolidată.

Unanimitatea se constituie numai prin voturile reprezentanţilor statelor participante.

Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3).

Articolul 331

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1) Orice stat membru care doreşte să participe la o formă de cooperare consolidată în curs într-unul dintre domeniile prevăzute la articolul 329 alineatul (1) notifică intenţia sa Consiliului şi Comisiei.

În termen de patru luni de la data primirii notificării, Comisia confirmă participarea statului membru în cauză. După caz, aceasta constată îndeplinirea condiţiilor de participare şi adoptă orice măsuri tranzitorii necesare privind aplicarea actelor deja adoptate în cadrul formei de cooperare consolidate.

Cu toate acestea, în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, Comisia indică dispoziţiile ce trebuie adoptate pentru îndeplinirea lor şi stabileşte un termen pentru a reexamina cererea de participare. La expirarea acestui termen, Comisia reexaminează cererea, în conformitate cu procedura prevăzută la al doilea paragraf. În cazul în care Comisia consideră că în continuare nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, statul membru în cauză poate sesiza în legătură cu aceasta Consiliul, care se pronunţă asupra cererii. Consiliul hotărăşte în conformitate cu articolul 330. Acesta poate, de asemenea, să adopte, la propunerea Comisiei, măsurile tranzitorii prevăzute la al doilea paragraf.

(2) Orice stat membru care doreşte să participe la o formă de cooperare consolidată în cadrul politicii externe şi de securitate comune notifică intenţia sa Consiliului, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi Comisiei.

Consiliul confirmă participarea statului membru în cauză după consultarea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi după ce a constatat, după caz, îndeplinirea eventualelor condiţii de participare. Consiliul, la propunerea Înaltului Reprezentant, poate să adopte, de asemenea, orice măsuri tranzitorii necesare privind aplicarea actelor deja adoptate în cadrul formei de cooperare consolidată. Cu toate acestea, în cazul în care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile de participare, Consiliul indică dispoziţiile care trebuie adoptate pentru îndeplinirea acestor condiţii şi stabileşte un termen pentru reexaminarea cererii de participare.

În înțelesul prezentului alineat, Consiliul hotărăşte în unanimitate şi în conformitate cu articolul 330.

Articolul 332

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Cheltuielile care rezultă din punerea în aplicare a unei forme de cooperare consolidată, altele decât costurile administrative necesare instituţiilor, sunt în sarcina statelor membre participante, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, după consultarea Parlamentului European, decide altfel.

Articolul 333

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

(1) În cazul în care o dispoziţie a tratatelor, care poate fi aplicată în cadrul unei forme de cooperare consolidată, prevede adoptarea în unanimitate a hotărârii Consiliului, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 330, poate adopta o decizie care să prevadă faptul că acesta va hotărî cu majoritate calificată.

(2) În cazul în care o dispoziţie a tratatelor, care poate fi aplicată în cadrul unei forme de cooperare consolidată, prevede adoptarea de către Consiliu a actelor în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 330, poate adopta o decizie care să prevadă faptul că acesta va hotărî în conformitate cu procedura legislativă ordinară. Consiliul hotărăşte după consultarea Parlamentului European.

(3) Alineatele (1) şi (2) nu se aplică deciziilor care au implicaţii militare sau în domeniul apărării.

Articolul 334

(ex-articolele 27 A-27 E, 40-40 B şi 43-45 TUE şi ex-articolele 11 şi 11 A TCE)

Consiliul şi Comisia asigură coerenţa acţiunilor întreprinse în cadrul unei forme de cooperare consolidată, precum şi coerenţa acestor acţiuni cu politicile Uniunii, şi cooperează în acest scop.

PARTEA A ŞAPTEA

DISPOZIŢII GENERALE ŞI FINALE

Articolul 335

(ex-articolul 282 TCE)

În fiecare dintre statele membre, Uniunea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile intern; Uniunea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile şi imobile şi poate sta în justiţie. În acest scop, Uniunea este reprezentată de Comisie. Cu toate acestea, Uniunea este reprezentată de fiecare instituţie, în temeiul autonomiei lor administrative, pentru chestiunile referitoare la funcţionarea lor.

Articolul 336

(ex-articolul 283 TCE)

Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă, după consultarea celorlalte instituţii interesate, adoptă Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene şi Regimul aplicabil altor agenţi ai Uniunii.

Articolul 337

(ex-articolul 284 TCE)

Pentru îndeplinirea sarcinilor care îi sunt încredinţate, Comisia poate solicita şi primi toate informaţiile şi poate proceda la toate verificările necesare, în limitele şi condiţiile stabilite de Consiliu hotărând cu majoritate simplă, în conformitate cu dispoziţiile tratatelor.

Articolul 338

(ex-articolul 285 TCE)

(1) Fără a aduce atingere articolului 5 din Protocolul privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri în vederea elaborării de statistici, în cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea activităţilor Uniunii.

(2) Elaborarea statisticilor se face respectând imparţialitatea, fiabilitatea, obiectivitatea, independenţa ştiinţifică, eficienţa costurilor şi confidenţialitatea informaţiilor statistice; aceasta nu trebuie să implice costuri excesive pentru operatorii economici.

Articolul 339

(ex-articolul 287 TCE)

Membrii instituţiilor Uniunii, membrii comitetelor, precum şi funcţionarii şi agenţii Uniunii sunt obligaţi, chiar şi după încetarea funcţiilor lor, să nu divulge informaţiile care, prin natura lor, constituie secret profesional şi, îndeosebi, informaţiile referitoare la întreprinderi şi la relaţiile lor comerciale sau la elementele de preţ de cost.

Articolul 340

(ex-articolul 288 TCE)

Răspunderea contractuală a Uniunii este guvernată de legea aplicabilă contractului respectiv.

În materie de răspundere extracontractuală, Uniunea este obligată să repare, în conformitate cu principiile generale comune ordinilor juridice ale statelor membre, prejudiciile cauzate de instituţiile sale sau de agenţii săi în exerciţiul funcţiunilor lor.

Prin derogare de la dispoziţiile celui de-al doilea paragraf, Banca Centrală Europeană trebuie să repare, în conformitate cu principiile generale comune statelor membre, prejudiciile cauzate de aceasta sau de agenţii săi în exercitarea funcţiilor lor.

Răspunderea personală a agenţilor faţă de Uniune este reglementată de dispoziţiile care le stabilesc statutul sau regimul care li se aplică.

Articolul 341

(ex-articolul 289 TCE)

Sediul instituţiilor Uniunii se stabileşte de comun acord de către guvernele statelor membre.

Articolul 342

(ex-articolul 290 TCE)

Regimul lingvistic al instituţiilor Uniunii se stabileşte, fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute de Statutul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de către Consiliu, hotărând în unanimitate prin regulamente.

Articolul 343

(ex-articolul 291 TCE)

Uniunea se bucură, pe teritoriile statelor membre, de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea misiunii sale, în condiţiile definite în Protocolul încheiat la 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene. Acelaşi regim se aplică şi în cazul Băncii Centrale Europene şi al Băncii Europene de Investiţii.

Articolul 344

(ex-articolul 292 TCE)

Statele membre se angajează să nu supună un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea tratatelor unui alt mod de soluţionare decât cele prevăzute de acestea.

Articolul 345

(ex-articolul 295 TCE)

Tratatele nu aduc atingere regimului proprietăţii în statele membre.

Articolul 346

(ex-articolul 296 TCE)

(1) Dispoziţiile tratatelor nu contravin următoarelor norme:

(a) nici un stat membru nu are obligaţia de a furniza informaţii a căror divulgare o consideră contrară intereselor esenţiale ale siguranţei sale;

(b) orice stat membru poate lua măsurile pe care le consideră necesare pentru protecţia intereselor esenţiale ale siguranţei sale şi care se referă la producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război; aceste măsuri nu trebuie să modifice condiţiile de concurenţă pe piaţa internă în ce priveşte produsele ce nu sunt destinate unor scopuri specific militare.

(2) Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate modifica lista stabilită la 15 aprilie 1958 cuprinzând produsele cărora li se aplică dispoziţiile alineatului (1) litera (b).

Articolul 347

(ex-articolul 297 TCE)

Statele membre se consultă în vederea adoptării în comun a dispoziţiilor necesare pentru a evita ca funcţionarea pieţei interne să fie afectată de măsurile la care un stat membru poate fi obligat să le adopte în caz de probleme interne grave care aduc atingere ordinii publice, în caz de război sau de tensiune internaţională gravă care constituie o ameninţare de război ori pentru a face faţă angajamentelor contractate de acesta în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale.

Articolul 348

(ex-articolul 298 TCE)

În cazul în care măsurile adoptate în cazurile prevăzute la articolele 346 şi 347 au ca efect denaturarea condiţiilor concurenţei pe piaţa internă, Comisia examinează împreună cu statul în cauză condiţiile în care aceste măsuri pot fi adaptate normelor prevăzute de tratate.

Prin derogare de la procedura prevăzută la articolele 258 şi 259, Comisia sau orice stat membru poate sesiza direct Curtea de Justiţie în cazul în care consideră că un alt stat membru abuzează de competenţele prevăzute la articolele 346 şi 347. Curtea de Justiţie hotărăşte în camera de consiliu.

Articolul 349

(ex-articolul 299 alineatul (2) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf TCE)

Ţinând seama de situaţia economică şi socială structurală din Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Reunion, Saint-Barthelemy şi Saint-Martin, a insulelor Azore, Madeira şi Canare, situaţie care este agravată de depărtare, insularitate, suprafaţa redusă, relieful şi clima dificile, dependenţa economică de un număr redus de produse, factori a căror persistenţă şi combinare dăunează grav dezvoltării acestora, Consiliul, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă măsuri specifice care urmăresc să stabilească, în special, condiţiile de aplicare a tratatelor în regiunile respective, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune. La data la care măsurile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte şi la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

Măsurile prevăzute la primul paragraf se referă în special la politicile vamale şi comerciale, politica fiscală, zonele libere, politicile din domeniul agriculturii şi pescuitului, condiţiile de aprovizionare cu materii prime şi bunuri de consum de primă necesitate, ajutoarele de stat şi condiţiile de acces la fondurile structurale şi la programele orizontale ale Uniunii.

Consiliul adoptă măsurile prevăzute la primul paragraf ţinând seama de caracteristicile şi constrângerile specifice regiunilor ultraperiferice fără să aducă atingere integrităţii şi coerenţei ordinii juridice a Uniunii, inclusiv pieţei interne şi politicilor comune.

Articolul 350

(ex-articolul 306 TCE)

Dispoziţiile tratatelor nu împiedică existenţa şi realizarea uniunilor regionale între Belgia şi Luxemburg, ca şi între Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, în măsura în care obiectivele acestor uniuni regionale nu sunt atinse prin aplicarea tratatelor.

Articolul 351

(ex-articolul 307 TCE)

Dispoziţiile tratatelor nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor care rezultă din convenţiile încheiate până la 1 ianuarie 1958 sau, pentru statele membre aderente, înainte de data aderării acestora, între unul sau mai multe state membre pe de o parte şi unul sau mai multe state terţe pe de altă parte.

În măsura în care aceste convenţii nu sunt compatibile cu tratatele, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilităţile constatate. La nevoie, statele membre îşi acordă reciproc sprijin în vederea atingerii acestui scop şi adoptă, dacă este cazul, o poziţie comună.

În aplicarea convenţiilor menţionate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul că avantajele consimţite prin tratate de fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituirea Uniunii şi, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituţiilor comune, de atribuirea de competenţe în favoarea acestora şi de acordarea aceloraşi avantaje de către toate celelalte state membre.

Articolul 352

(ex-articolul 308 TCE)

(1) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară în cadrul politicilor definite în tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în tratate, fără ca acestea să fi prevăzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare. La data la care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European.

(2) Comisia, în cadrul procedurii de control al principiului subsidiarităţii menţionate la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, atrage atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol.

(3) Măsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratatele exclud o astfel de armonizare.

(4) Prezentul articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din domeniul politicii externe şi de securitate comună şi orice act adoptat în conformitate cu prezentul articol trebuie să respecte limitele prevăzute la articolul 40 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 353

Articolul 48 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană nu se aplică următoarelor articole:

- articolul 311 al treilea şi al patrulea paragraf;

- articolul 312 alineatul (2) primul paragraf;

- articolul 352 şi

- articolul 354.

Articolul 354

(ex-articolul 309 TCE)

În înțelesul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în ceea ce privește suspendarea anumitor drepturi care decurg din apartenenţa la Uniune, membrul Consiliului European sau al Consiliului care reprezintă statul membru în cauză nu participă la vot, iar statul membru în cauză nu este luat în considerare la calcularea treimii sau a patru cincimi din statele membre prevăzute la alineatele (1) şi (2) din articolul menţionat anterior. Abţinerea membrilor prezenţi sau reprezentaţi nu împiedică adoptarea deciziilor menţionate la alineatul (2) din articolul menţionat anterior.

Pentru adoptarea deciziilor prevăzute la articolul 7 alineatele (3) şi (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu dispoziţiile articolului 238 alineatul (3) litera (b) din prezentul tratat.

În cazul în care, ca urmare a unei decizii de suspendare a drepturilor de vot adoptate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, pe baza uneia dintre dispoziţiile tratatelor, această majoritate calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din prezentul tratat sau, în cazul în care Consiliul acţionează la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a).

În înțelesul articolului 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, Parlamentul European hotărăşte cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care îl compun.

Articolul 355

(ex-articolul 299 alineatul (2) primul paragraf şi alineatele (3)-(6) TCE)

Pe lângă dispoziţiile articolului 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană cu privire la domeniul de aplicare teritorială a tratatelor, se aplică următoarele dispoziţii:

(1) Dispoziţiile tratatelor se aplică în Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Reunion, Saint-Barthelemy, Saint-Martin şi insulelor Azore, Madeira şi Canare, în conformitate cu dispoziţiile articolului 349.

(2) Ţările şi teritoriile de peste mări, a căror listă figurează în anexa II, fac obiectul unui regim special de asociere definit în partea a patra.

Tratatele nu se aplică ţărilor şi teritoriilor care au relaţii speciale cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi nu figurează în lista menţionată.

(3) Dispoziţiile tratatelor se aplică teritoriilor europene ale căror relaţii externe sunt asumate de către un stat membru.

(4) Dispoziţiile tratatelor se aplică insulelor Åland în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în Protocolul nr. 2 la Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei.

(5) Prin derogare de la articolul 52 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi de la alineatele (1)-(4) din prezentul articol:

(a) tratatele nu se aplică insulelor Ferøe;

(b) tratatele se aplică zonelor de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru, Akrotiri și Dhekelia, numai în măsura necesară asigurării aplicării regimului prevăzut de protocol cu privire la zonele de suveranitate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în Cipru anexat la Actul privind condițiile de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Cehe, a Republicii Estonia, a Republicii Cipru, a Republicii Letonia, a Republicii Lituania, a Republicii Ungare, a Republicii Malta, a Republicii Polone, a Republicii Slovenia și a Republicii Slovace și în conformitate cu prevederile respectivului protocol;

(c) dispoziţiile tratatelor se aplică insulelor Anglo-Normande şi insulei Man numai în măsura necesară pentru a se asigura aplicarea regimului prevăzut pentru aceste insule prin Tratatul privind aderarea de noi state membre la Comunitatea Economică Europeană şi la Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, semnat la 22 ianuarie 1972.

(6) Consiliul European, la iniţiativa statului membru în cauză, poate adopta o decizie de modificare a statutului în raport cu Uniunea al unei ţări sau teritoriu danez, francez sau olandez prevăzut la alineatele (1) şi (2). Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după consultarea Comisiei.

Articolul 356

(ex-articolul 312 TCE)

Prezentul tratat se încheie pe durată nelimitată.

Articolul 357

(ex-articolul 313 TCE)

Prezentul tratat se ratifică de către Înaltele Părţi Contractante în conformitate cu normele lor constituţionale. Instrumentele de ratificare se depun la Guvernul Republicii Italiene.

Prezentul tratat intră în vigoare în prima zi a lunii următoare depunerii instrumentului de ratificare de către ultimul stat semnatar care îndeplineşte această formalitate. Cu toate acestea, în cazul în care această depunere are loc la mai puţin de cincisprezece zile înaintea începerii lunii următoare, intrarea în vigoare a tratatului va fi reportată la prima zi a celei de-a doua luni, după data depunerii.

Articolul 358

Dispoziţiile articolului 55 din Tratatul privind Uniunea Europeană se aplică prezentului tratat.

DREPT CARE subsemnaţii plenipotenţiari au semnat prezentul tratat.

Încheiat la Roma la douăzeci şi cinci martie una mie nouă sute cincizeci şi şapte.

(lista semnatarilor nu este reprodusă)

[1] Republica Bulgaria, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Ungară, Republica Malta, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, România, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au devenit de atunci membre ale Uniunii Europene.

[2] Această trimitere are caracter indicativ. Pentru informaţii detaliate, a se vedea tabelele de corespondenţă între vechea şi noua numerotare a tratatelor.

--------------------------------------------------

Top