Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2007/269/92

    Cauza T-322/07: Acțiune introdusă la 27 august 2007 — Kenitex Química/OAPI — Chemicals International (Kenitex TINTAS A qualidade da cor)

    JO C 269, 10.11.2007, p. 51–51 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    10.11.2007   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 269/51


    Acțiune introdusă la 27 august 2007 — Kenitex Química/OAPI — Chemicals International (Kenitex TINTAS A qualidade da cor)

    (Cauza T-322/07)

    (2007/C 269/92)

    Limba în care a fost formulată acțiunea: portugheza

    Părțile

    Reclamantă: Kenitex Química, S.A. (Manique, Estoril, Portugalia) (reprezentant: M. Pardete Reis, advogada)

    Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

    Cealaltă parte în procedura în fața camerei de recurs: Chemicals International Establishment

    Concluziile reclamantei

    Anularea deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 19 iunie 2007, notificată prin fax reclamantei la 25 iunie 2007, în procedura de declarare a nulității nr. 879 C 001553742/1 (cererea de înregistrare a unei mărci comunitare nr. 1 553 742), căreia îi corespunde numărul de recurs R 330/2006-4, și, în consecință, declararea validității înregistrării mărcii comunitare nr. 1 553 742 „KENITEX TINTAS A QUALIDADE DA COR”, solicitată la 13 martie 2000 și înregistrată la 22 mai 2001;

    obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    La 22 mai 2001, la cererea reclamantei, s-a înregistrat marca comunitară figurativă „KENITEX TINTAS A QUALIDADE DA COR” pentru produse din clasele 1, 2 și 19 potrivit clasificării de la Nisa (produse chimice pentru industrie, rășini artificiale, coloranți, vopsele, lacuri, diluanți, rășini naturale, metale pentru pictură; materiale de construcții nemetalice, pavele din asfalt, căptușeli, parapeți de siguranță pentru drumuri, sticlă pentru construcții).

    Chemical International Establishment a solicitat declararea nulității mărcii comunitare în temeiul existenței unor înregistrări anterioare a mărcilor naționale figurative „Kenitex” pentru produse din clasa 2 (picturi decorative) în Portugalia, „Kenitex”, pentru produse din clasele 2 și 19 (căptușeli de diverse culori pentru clădiri) în Franța și „Kenitex” pentru produse din clasele 1, 2, 17 și 19 (produse neinflamabile și impermeabile, vopsele și căptușeli) în țările Benelux.

    Divizia de anulare a admis cererea de declarare a nulității și camera de recurs a respins recursul introdus de reclamantă împotriva acestei decizii, pe motivul că exista un risc de confuzie, având în vedere similitudinea produselor și semnelor.

    Reclamanta susține încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 (1) al Consiliului, considerând că nu există un risc de confuzie între cele două semne și că semnul reclamantei corespunde cu denumirea sa socială și cu numele sediului înregistrat în Portugalia, la Instituto Nacional de Propriedade Industrial (INPI).


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție Specială 17/vol. 1, p. 146).


    Top