1. 

În prezenta cauză, Curtea este sesizată cu un recurs împotriva unei hotărâri prin care Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene ( 2 ) a declarat o acțiune în anulare introdusă de Republica Polonă ca fiind în parte inadmisibilă, pentru tardivitate, și în parte nefondată.

2. 

Întrucât problema admisibilității care se ridică în această cauză este identică cu aceea cu care Curtea a fost sesizată în cadrul unui alt recurs, introdus în același timp în cauza Polonia/Comisia (C-336/09 P), aflată pe rolul Curții ( 3 ), vom solicita Curții să soluționeze această problemă făcând trimitere la analiza efectuată în Concluziile noastre prezentate în cauza amintită.

3. 

Pe fond, în schimb, trebuie să se precizeze de la bun început că de această dată se contestă două regulamente. Prin intermediul acțiunii introduse la Tribunal, Republica Polonă a solicitat anularea Regulamentului (CE) nr. 1972/2003 al Comisiei din 10 noiembrie 2003 ( 4 ), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 230/2004 al Comisiei din 10 februarie 2004 ( 5 ) și prin Regulamentul (CE) nr. 735/2004 al Comisiei din 20 aprilie 2004 ( 6 ). Or, după cum vom vedea, în hotărârea atacată, Tribunalul a declarat acțiunea inadmisibilă în privința Regulamentului nr. 1972/2003. În schimb, a declarat acțiunea admisibilă în ceea ce privește Regulamentul nr. 735/2004 de modificare a Regulamentului nr. 1972/2003.

4. 

Procedând astfel, Tribunalul a examinat legalitatea Regulamentului nr. 735/2004 din punct de vedere material, dar și legalitatea principalelor dispoziții ale Regulamentului nr. 1972/2003 în raport cu jurisprudența Curții ( 7 ), dat fiind că dispozițiile primului regulament puteau fi considerate ca formând un întreg împreună cu dispozițiile celui de al doilea regulament.

5. 

Prezenta cauză oferă, prin urmare, Curții oportunitatea de a îmbogăți o jurisprudență deja destul de variată, în încercarea de a rezolva problemele care decurg în general din aderarea noilor state membre la Uniunea Europeană și în special din aplicarea dispozițiilor de drept tranzitoriu în cazul acestora ( 8 ).

6.

Prezenta cauză are la bază adoptarea de către Comisia Europeană, în temeiul Tratatului ( 9 ) și al Actului de aderare ( 10 ) a zece noi state membre în 2004, a unor măsuri tranzitorii în domeniul politicii agricole comune, care vizau în mod specific operatorii economici din noile state membre, în speță Regulamentul nr. 1972/2003.

7.

Adoptarea de către instituțiile Uniunii a unor asemenea măsuri tranzitorii nu are în sine nimic excepțional. Astfel, dispoziții echivalente cu cele ale Regulamentului nr. 1972/2003 au fost adoptate cu ocazia altor extinderi ( 11 ), în măsura în care acestea erau prevăzute de diferitele tratate și/sau acte de aderare.

8.

Regulamentul nr. 1972/2003 a fost adoptat și publicat anterior intrării în vigoare a Tratatului de aderare și a Actului de aderare, în temeiul articolului 2 alineatul (3) din tratatul menționat și al articolului 41 primul paragraf din Actul de aderare.

9.

Astfel, articolul 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare prevede că instituțiile Uniunii pot, prin derogare de la articolul 2 alineatul (2) din acest tratat ( 12 ), să adopte, înainte de aderare, măsurile prevăzute de anumite dispoziții enumerate în mod expres, printre care articolul 41 din Actul de aderare, precizându-se că aceste măsuri intră în vigoare numai sub rezerva și de la data intrării în vigoare a tratatului menționat. Acesta are următorul conținut:

„Prin derogare de la alineatul (2), instituțiile Uniunii pot adopta, înainte de aderare, măsurile prevăzute în articolul 6 alineatul (2) al doilea paragraf, articolul 6 alineatul (6) al doilea paragraf, articolul 6 alineatul (7) al doilea și al treilea paragraf, articolul 6 alineatul (8) al doilea și al treilea paragraf, articolul 6 alineatul (9) al treilea paragraf, articolul 21, articolul 23, articolul 28 alineatul (1), articolul 32 alineatul (5), articolul 33 alineatul (1), articolul 33 alineatul (4), articolul 33 alineatul (5), articolele 38, 39, 41, 42 și 55-57 din Tratatul de aderare, în anexele III-XIV la acesta, precum și în protocolul 2, articolul 6 din protocolul 3, articolul 2 alineatul (2) din protocolul 4, protocolul 8 și articolele 1, 2 și 4 din protocolul 10 anexate la Tratat. Măsurile respective intră în vigoare numai sub rezerva și de la data intrării în vigoare a prezentului tratat.”

10.

Așadar, primul paragraf al articolului 41 din Actul de aderare, articol menționat în mod expres la articolul 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare, abilitează Comisia să adopte, respectând anumite norme de procedură, măsurile tranzitorii „necesare […] pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune” în condițiile prevăzute în Actul de aderare. Aceste măsuri tranzitorii pot fi luate pe parcursul a trei ani de la data aderării și nu trebuie aplicate după această perioadă, precizându-se că Consiliul Uniunii Europene, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate prelungi această perioadă. Acesta are următorul conținut:

„Dacă sunt necesare măsuri tranzitorii pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune în condițiile prevăzute în prezentul act, Comisia adoptă aceste măsuri în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1260/2001 al Consiliului [din 19 iunie 2001] privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului [(JO L 178, p. 1)] sau, după caz, în articolele corespunzătoare din alte regulamente privind organizarea piețelor agricole, sau în cadrul procedurii de comitologie prevăzute de legislația aplicabilă. Măsurile tranzitorii prevăzute în prezentul articol pot fi adoptate pe parcursul unei perioade de trei ani de la data aderării și nu trebuie aplicate după această perioadă. Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei și după consultarea Parlamentului European, poate prelungi această perioadă.”

11.

În temeiul acestor două dispoziții a fost adoptat Regulamentul nr. 1972/2003 ( 13 ), care constituie obiectul acțiunii în anulare introduse la Tribunal, validitatea principalelor sale dispoziții fiind examinată în mod indirect prin examinarea validității Regulamentului nr. 735/2004.

12.

Considerentul (3) al Regulamentului nr. 1972/2003 prevede:

„Devierile traficului comercial care ar putea perturba organizarea comună a piețelor se referă adesea la produsele care sunt deplasate artificial în vederea extinderii și care nu fac, așadar, parte din stocurile obișnuite ale statului respectiv. Stocurile excedentare pot, de asemenea, proveni din producția națională. Este, așadar, necesară aplicarea unor taxe care să descurajeze menținerea unor stocuri excedentare în noile state membre.”

13.

În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1972/2003, noile state membre au obligația de a aplica taxe deținătorilor de stocuri excedentare de produse agricole puse în liberă circulație la 1 mai 2004, data intrării în vigoare a Tratatului de aderare și a Actului de aderare.

14.

În ceea ce privește articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menționat, acesta prevede că taxa respectivă se determină în funcție de dreptul de import erga omnes care se aplică la 1 mai 2004.

15.

Articolul 4 alineatele (1)-(3) din același regulament are următorul conținut:

„(1)   Fără a aduce atingere anexei IV capitolul 4 din Actul de aderare și cu condiția ca nici o altă legislație mai severă să nu se aplice la nivel intern, noile state membre aplică taxe deținătorilor de stocuri excedentare de produse puse în liberă circulație la 1 mai 2004.

(2)   Pentru a stabili stocurile excedentare ale fiecărui deținător, noile state membre iau în special în considerare:

Noțiunea de stocuri excedentare se aplică produselor importate în noile state membre sau originare din aceste state. Noțiunea de stocuri excedentare se aplică, de asemenea, produselor destinate pieței noilor state membre.

Inventarul stocurilor trebuie făcut pe baza Nomenclaturii Combinate care se aplică la 1 mai 2004.

(3)   Valoarea taxei prevăzute în alineatul (1) se determină în funcție de dreptul de import erga omnes care se aplică la 1 mai 2004. Taxa colectată de către autoritățile naționale se varsă la bugetul național al noului stat membru.”

16.

Articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1972/2003 enumeră, pentru fiecare stat membru, codurile Nomenclaturii combinate ale diferitor produse agricole avute în vedere.

17.

În sfârșit, articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, care prevede la alineatul (1) că se aplică prin derogare de la capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare, prevede printre altele că această taxă este percepută și cu privire la produsele agricole care, la data aderării, sunt plasate sub regim suspensiv, indiferent că acestea din urmă au fost puse în liberă circulație înainte de această dată în Comunitatea Europeană formată din cele 15 state membre sau într-un nou stat membru [articolul 3 alineatul (2)] sau că provin din țări terțe [articolul 3 alineatul (3)]. Acesta are următorul conținut:

„(1)   Prezentul articol se aplică prin derogare de la anexa IV capitolul 5 din actul de aderare și de la articolele 20 și 214 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar[ ( 14 )].

(2)   Produsele enumerate în articolul 4 alineatul (5) care au fost puse în liberă circulație înainte de 1 mai 2004 în Comunitatea celor cincisprezece sau într-un nou stat membru și care, la 1 mai 2004, sunt depozitate temporar sau țin de una din destinațiile vamale sau de regimurile vamale prevăzute în articolul 4 alineatul (15) litera (b) și alineatul (16) literele (b)-(g) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 în Comunitatea extinsă sau care sunt transportate în interiorul Comunității extinse după ce au îndeplinit formalitățile de export sunt supuse dreptului de import erga omnes care se aplică în ziua punerii în liberă circulație.

Primul paragraf nu se aplică produselor exportate din Comunitatea celor cincisprezece, atunci când importatorul face dovada că nu a fost solicitată nicio restituire la export pentru produsele țării exportatoare. La cererea importatorului, exportatorul se asigură că autoritatea competentă aplică o notă pe declarația de export care să certifice că nu s-a solicitat nicio restituire la export pentru produsele țării exportatoare.

(3)   Produsele enumerate la articolul 4 alineatul (5) care provin din țări terțe, plasate sub regimul de perfecționare activă prevăzut la articolul 4 alineatul (16) litera (d) sau sub regimul de admitere temporară prevăzut la articolul 4 alineatul (16) litera (f) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 într-un nou stat membru la 1 mai 2004 și care sunt puse în liberă circulație la această dată sau după această dată sunt supuse dreptului de import [a se citi «taxei la import»] care se aplică în ziua punerii în liberă circulație a produselor provenind din țări terțe.”

18.

Articolul 1 din Regulamentul nr. 735/2004 modifică, printre altele, articolul 4 alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003, referitor la Republica Polonă, eliminând, pe de o parte, și adăugând, pe de altă parte, anumite produse din lista produselor vizate de acest din urmă regulament.

19.

Prin acțiunea introdusă la Tribunal la 28 iunie 2004, Republica Polonă a solicitat anularea articolului 3 și a articolului 4 alineatul (3) și alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 735/2004.

20.

Prin Ordonanța din 11 iulie 2006, președintele Camerei a treia a Tribunalului a decis să suspende soluționarea acestei cauze în conformitate cu articolul 54 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție, precum și cu articolul 77 litera (a) și cu articolul 78 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, până la pronunțarea hotărârii Curții în cauza C-273/04.

21.

Curtea a pronunțat hotărârea în cauza C-273/04 la 23 octombrie 2007 ( 15 ), examinând direct fondul cauzei și fără a se pronunța, așadar, cu privire la admisibilitatea acțiunii. Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea introdusă de Republica Polonă în parte ca inadmisibilă, pentru motivul decăderii, și în parte ca nefondată.

22.

Tribunalul a constatat că Regulamentul nr. 1972/2003 a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 11 noiembrie 2003 și că termenul de exercitare a acțiunii împotriva acestuia din urmă a expirat, în consecință, la 4 februarie 2004. Întrucât acțiunea Republicii Polone a fost introdusă la grefa Tribunalului la 28 iunie 2004, Tribunalul a declarat, prin urmare, că aceasta a fost introdusă tardiv în privința Regulamentului nr. 1972/2003 ( 16 ).

23.

Ca și în cauza care s-a pronunțat Ordonanța Polonia/Comisia, citată anterior, Tribunalul a admis excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie în temeiul unei aplicări stricte a dispozițiilor articolului 230 al cincilea paragraf CE.

24.

Astfel, acesta a constatat că acțiunea împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 a fost introdusă după termenul de două luni stabilit prin această dispoziție, calculat de la data publicării sale, și a concluzionat în sensul că Republica Polonă era decăzută din drepturi ( 17 ), respingând în continuare diferitele argumentele invocate de statul membru.

25.

Astfel, au fost respinse, ca nefiind de natură să repună în discuție această concluzie, argumentele întemeiate pe faptul că regulamentul menționat nu a fost publicat în cele douăzeci de limbi oficiale ale Uniunii ( 18 ), că intrarea în vigoare a acestuia era condiționată de intrarea în vigoare a Tratatului de aderare ( 19 ) și că acesta era adresat tuturor statelor membre, inclusiv viitoarelor state membre ( 20 ).

26.

Tribunalul s-a preocupat să demonstreze în continuare că această aplicare strictă a termenelor procedurale de la data publicării Regulamentului nr. 1972/2003 nu aducea atingere dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă al Republicii Polone ( 21 ).

27.

În cadrul acestei examinări a admisibilității acțiunii, Tribunalul s-a preocupat să amintească de asemenea că nu se putea deroga de la aplicarea strictă a reglementărilor comunitare privind termenele procedurale decât în situații cu totul excepționale, de caz fortuit sau de forță majoră ( 22 ). Cu toate acestea, Tribunalul a apreciat cu privire la acest aspect că Republica Polonă nu a explicat în ce măsură situația din speță era cu totul excepțională în ceea ce o privește, astfel încât să justifice o derogare de la principiul aplicării stricte a termenelor procedurale și aducând astfel atingere principiului securității juridice.

28.

În acest sens, s-a constatat în mod formal la punctul 63 din hotărârea atacată că, în ceea ce privește Regulamentul nr. 1972/2003 ca atare, acțiunea era tardivă și trebuia respinsă ca inadmisibilă.

29.

Tribunalul a acceptat totuși să analizeze argumentul, invocat cu titlu subsidiar de Republica Polonă, potrivit căruia acțiunea era în orice caz admisibilă în măsura în care privea produsele adăugate de Regulamentul nr. 735/2004 pe lista produselor enumerate la articolul 4 alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003 (punctele 64-73 din hotărârea atacată).

30.

Întemeindu-se pe jurisprudența Curții ( 23 ), Tribunalul a constatat că acțiunea era admisibilă „în condițiile în care [aceasta putea] fi interpretată ca fiind o cerere de anulare a Regulamentului nr. 735/2004” ( 24 ) și că motivele și argumentele îndreptate împotriva dispozițiilor contestate ale Regulamentului nr. 1972/2003 trebuiau interpretate în acest sens.

31.

Pe fond, Tribunalul a examinat diferitele motive și argumente invocate de Republica Polonă, care, fiind în același timp îndreptate în mod formal împotriva dispozițiilor Regulamentului nr. 735/2004, pe de o parte, puneau în discuție legalitatea articolului 3 (prima parte, punctele 161-249 din hotărârea atacată) și a articolului 4 (a doua și a treia parte, punctele 80-136 și, respectiv, 137-160 din hotărârea atacată) din Regulamentul nr. 1972/2003 și, pe de altă parte, denunțau existența unui abuz de putere (a patra parte, punctele 250-254 din hotărârea atacată).

32.

În primul rând, Republica Polonă a invocat două motive de anulare a Regulamentului nr. 735/2004 pentru motivul că acesta din urmă a supus șapte noi produse măsurii prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003, primul fiind întemeiat pe o încălcare a articolului 41 din Actul de aderare și a principiului proporționalității, al doilea fiind întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării.

33.

Primo, în hotărârea atacată, Tribunalul a examinat succesiv, distingând cu atenție (punctul 95 din hotărârea atacată), argumentele care denunță faptul că, prin articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003, se încalcă, pe de o parte, articolul 41 din Actul de aderare și, pe de altă parte, principiul proporționalității.

34.

Astfel, acesta a considerat mai întâi (punctele 96-102 din hotărârea atacată), prin analogie cu ceea ce Curtea a apreciat în Hotărârea Weidacher ( 25 ), că atât prevenirea constituirii de stocuri în scopuri speculative, cât și neutralizarea avantajelor economice ale operatorilor care au constituit stocuri excedentare la un preț redus puteau justifica adoptarea de către Comisie a unei măsuri în temeiul articolului 41 primul paragraf din Actul de aderare.

35.

În continuare, după ce a constatat că Republica Polonă nu contesta principiul taxării, ci numai cuantumul taxei în litigiu (punctul 103 din hotărârea atacată), Tribunalul a examinat proporționalitatea (punctele 104-121 din această hotărâre) acestui cuantum, pentru a concluziona că Republica Polonă nu a reușit să demonstreze caracterul vădit necorespunzător sau disproporționat al stabilirii cuantumului acesteia.

36.

În această privință, Tribunalul a constatat (punctul 111 din hotărârea atacată), referindu-se la considerentul (3) al Regulamentului nr. 1972/2003, că „obiectivul pe care Comisia intențion[a] să îl atingă prin aplicarea taxei în litigiu nu e[ra] numai prevenirea constituirii, în scopuri speculative, de stocuri formate din produsele în cauză provenind din comerț, ci pur și simplu prevenirea constituirii de stocuri excedentare, adică de stocuri care nu [făceau] parte din rezervele obișnuite aflate în noile state membre”.

37.

Ulterior, Tribunalul a examinat dacă Republica Polonă a reușit să demonstreze că stabilirea cuantumului taxei în litigiu „depăș[ea] în mod vădit ceea ce [era] necesar pentru a evita constituirea de stocuri excedentare, indiferent de originea acestora”.

38.

Acesta a apreciat, pe de o parte, că, chiar dacă o taxă al cărei cuantum era stabilit în funcție de o taxă care corespunde diferenței dintre taxele la import poloneze și cele comunitare „[putea] fi utilă pentru a preveni constituirea de stocuri excedentare ca urmare a importului, nu [era] nicidecum evident că aceasta [era] de asemenea suficientă pentru a preveni constituirea de stocuri excedentare rezultate din producția națională” (punctul 114 din hotărârea atacată). Tribunalul a adăugat că o asemenea taxă putea să nu aibă, în anumite împrejurări, niciun efect descurajator în ceea ce privește constituirea de stocuri excedentare rezultate din producția națională.

39.

Pe de altă parte, Tribunalul (punctele 117-120 din hotărârea atacată) a respins argumentul întemeiat pe incapacitatea Regulamentului nr. 735/2004 de a realiza obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1972/2003, având în vedere ciclurile de producție ale produselor vizate, fără a-i examina temeinicia. În această privință, Tribunalul a subliniat că Republica Polonă nu a dovedit în niciun fel că stocurile excedentare de produse vizate de Regulamentul nr. 735/2004 nu au fost constituite anterior adoptării acestuia. De asemenea, a subliniat că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1972/2003 acordă noilor state membre o anumită marjă de apreciere pentru a stabili dacă stocurile constituite din produsele în cauză sunt rezultatul unei activități justificate de comportamente normale și pentru a limita astfel aplicarea de taxe deținătorilor de stocuri numai la cazurile în care constituirea acestora determină apariția riscului perturbării pe piețe, întărind în acest mod caracterul proporțional al măsurii prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003.

40.

Secundo, Tribunalul a respins de asemenea ca nefondat motivul întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării (punctele 127-136 din hotărârea atacată). În această privință, a constatat, pe de o parte, că situația agenților economici polonezi nu putea fi considerată comparabilă cu cea a agenților economici stabiliți în Comunitate înainte de 1 mai 2004 (punctele 129 și 130 din aceeași hotărâre). Pe de altă parte, a apreciat că nu se putea considera că Republica Polonă a făcut obiectul unui tratament discriminatoriu în raport cu cel care fusese rezervat statelor membre care au aderat la Uniune în 1995 (punctele 131-134 din hotărârea menționată).

41.

În al doilea rând, Republica Polonă a invocat un motiv unic de anulare a Regulamentului nr. 735/2004 pentru motivul că acesta din urmă a adăugat șapte noi produse pe lista produselor vizate prevăzută la articolul 4 alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003, în cadrul căruia aceasta a formulat trei critici principale, pe care Tribunalul le-a respins ca nefondate (punctele 143-160 din hotărârea atacată).

42.

Republica Polonă a invocat cinci motive îndreptate împotriva articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003: primul, întemeiat pe o încălcare a principiului liberei circulații a mărfurilor, al doilea, pe necompetența Comisiei și pe o încălcare a articolelor 22 și 41 din Actul de aderare, al treilea, pe o încălcare a principiului nediscriminării pe motive de cetățenie sau de naționalitate, al patrulea, pe o lipsă a motivării sau pe o motivare insuficientă și al cincilea și ultimul, pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime.

43.

Tribunalul a respins toate motivele și argumentele invocate de Republica Polonă.

44.

Tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii primului motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului liberei circulații a mărfurilor, subliniind cu titlu principal că perceperea taxei instituite prin articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 nu contravine interdicției privind taxele vamale și taxele cu efect echivalent prevăzute la articolul 25 CE, în măsura în care aceasta nu reprezintă o obligație financiară stabilită în mod unilateral de un stat membru, ci o măsură comunitară adoptată, cu caracter tranzitoriu, pentru a face față anumitor dificultăți care rezultă, în ceea ce privește politica agricolă comună, în urma aderării a 10 noi state membre la Uniunea Europeană (punctul 179 din hotărârea atacată).

45.

Drept răspuns la al doilea motiv invocat de Republica Polonă, întemeiat în mod formal pe necompetența Comisiei de a adopta dispozițiile articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, precum și pe o încălcare a articolelor 22 și 41 și a capitolului 5 din anexa IV la Actul de aderare, Tribunalul a apreciat (punctele 186-194 din hotărârea atacată), în esență, că sistemul de taxare a stocurilor excedentare de produse puse în liberă circulație la 1 mai 2004 instituit prin articolul 4 din Regulamentul nr. 1972/2003 constituie o măsură tranzitorie care putea fi adoptată în temeiul articolului 41 primul paragraf din Actul de aderare (punctul 187 din această hotărâre) și că măsurile necesare pentru a prezerva efectul util al acestui sistem de taxare trebuie de asemenea să se încadreze în sfera acestei dispoziții (punctul 188 din hotărârea menționată). Prin urmare, a examinat în continuare dacă se poate considera că prevederile articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, care prevede aceeași taxă pentru produsele supuse unui regim suspensiv sau aflate în curs de transportare, sunt indispensabile pentru a asigura efectul util al articolului 4 din același regulament (punctele 189-193 din aceeași hotărâre).

46.

Tribunalul a considerat că aceasta era situația. Astfel, în lipsa măsurilor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, agenții economici stabiliți în noile state membre și-ar fi putut reduce în mod artificial stocurile excedentare supunându-le regimului suspensiv în unul sau mai multe state membre vechi sau noi (punctul 191 din hotărârea atacată) și ar fi fost, așadar, în măsură să pună produsele respective în liberă circulație în Comunitatea extinsă după data de 1 mai 2004 fără a plăti taxa în litigiu, lipsind astfel de conținut articolul 4 din Regulamentul nr. 1972/2003.

47.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării, Republica Polonă a invocat în principal că, spre deosebire de produsele exportate din Polonia, produsele exportate din Comunitatea celor cincisprezece puteau fi exceptate, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1972/2003, de la taxa la import erga omnes, din moment ce s-a stabilit că nu au făcut obiectul unei cereri de restituire la export.

48.

Tribunalul a respins motivul ca nefondat (punctele 199-207 din hotărârea atacată), plecând de la principiul că nu poate rezulta nicio discriminare din simpla aplicare a unor norme diferite agenților economici din noile state membre și celor din vechile state membre (punctul 200 din această hotărâre). Acesta a apreciat că obiectivele urmărite de dispozițiile articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1972/2003 sunt diferite în funcție de aplicarea acestora în ceea ce privește produsele care provin din noile state membre sau produsele care provin din vechile state membre. În esență, obiectivul acestor dispoziții era, în ceea ce privește produsele care provin din vechile state membre și care nu erau supuse taxei prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1972/2003, evitarea posibilității ca produsele pentru care s-au plătit restituiri la export înainte de 1 mai 2004 să beneficieze de o a doua restituire în momentul reexportării acestora în țări terțe după 30 aprilie 2004, astfel cum rezultă din considerentul (4) al regulamentului menționat (punctul 203 din hotărârea atacată). În schimb, obiectivul acestor dispoziții în ceea ce privește produsele care provin din noile state membre era de a împiedica posibilitatea ca agenții economici să reducă în mod artificial, prin recurgerea la un regim suspensiv, stocurile acumulate înainte de 1 mai 2004 pentru a le pune în liberă circulație după această dată în calitate de produse care nu sunt supuse taxelor la import (punctul 201 din aceeași hotărâre).

49.

Tribunalul a respins de asemenea ca nefondat al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 253 CE. După o evocare a jurisprudenței relevante privind motivarea actelor instituțiilor (punctele 214-218 din hotărârea atacată), Tribunalul a constatat mai întâi că aspectele esențiale ale motivării Regulamentului nr. 1972/2003 figurau în considerentele (1)-(6) ale acestuia din urmă. La încheierea examinării acestora (punctele 220-223 din această hotărâre), a constatat (punctul 224 din hotărârea menționată) că niciunul dintre considerentele citate anterior nu preciza în mod expres care sunt motivele specifice care au determinat Comisia să adopte articolul 3 din regulamentul menționat. Cu toate acestea, a considerat că Regulamentul nr. 1972/2003 nu era totuși afectat de o motivare insuficientă. Replasând această dispoziție în contextul său și analizând obiectivele esențiale ale regulamentului menționat, Tribunalul a considerat, în esență, că articolul 3 a reprezentat o alegere tehnică a Comisiei, destinată să completeze sistemul de taxare instituit prin articolul 4, să asigure efectul util al acestei din urmă dispoziții. Întrucât „necesitatea măsurilor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 pentru a completa sistemul de taxare” este „evidentă” (punctul 232 din aceeași hotărâre), Comisia nu era, așadar, obligată „să o motiveze într-un mod mai detaliat” (punctul 234 din hotărârea atacată).

50.

În sfârșit, Tribunal a respins ca nefondat al cincilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime, subliniind, pe de o parte, că Comunitatea nu a lăsat să se înțeleagă în niciun mod în mediile interesate că nu va adopta măsuri tranzitorii precum cele prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 și, pe de altă parte, că orice operator care dă dovadă de o diligență normală trebuia să știe de la data publicării Actului de aderare că Comisia era abilitată să adopte astfel de măsuri în temeiul articolului 41 din actul menționat.

51.

Prin intermediul ultimului motiv, Republica Polonă a invocat faptul că supunerea a șapte noi produse, realizată de Regulamentul nr. 735/2004, diferitor măsuri prevăzute de Regulamentul nr. 1972/2003 constituia un abuz de putere, din moment ce aceste măsuri nu serveau pentru a facilita trecerea Republicii Polone la sistemul care rezultă din punerea în aplicare a politicii agricole comune, ci pentru a proteja Comunitatea celor cincisprezece împotriva concurenței legate de afluxul de produse agricole care provin din noile state membre.

52.

Tribunalul a respins acest din urmă motiv considerând că nu avea caracter autonom în raport cu afirmațiile examinate în cadrul celorlalte motive.

53.

În consecință, Tribunalul a respins acțiunea Republicii Polone în totalitate.

54.

Republica Polonă a introdus prezentul recurs la grefa Curții la 24 august 2009. În înscrisurile sale, aceasta a solicitat ca recursul său să fie examinat de Marea Cameră.

55.

Întrucât nu a fost formulată de către părți nicio cerere în acest sens, Curtea a decis să nu aibă loc nicio ședință.

56.

Republica Polonă solicită Curții:

57.

Comisia solicită Curții:

58.

În cadrul recursului, Republica Polonă pune în discuție, pe de o parte, examinarea de către Tribunal a admisibilității acțiunii sale împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 ( 26 ) și, pe de altă, examinarea pe fond a acțiunii sale, în măsura în care aceasta era îndreptată împotriva Regulamentului nr. 735/2004 de modificare a Regulamentului nr. 1972/2003 ( 27 ).

59.

Toate motivele și argumentele prin care Republica Polonă contestă aprecierea de către Tribunal a admisibilității acțiunii sale împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 sunt identice, în esență, cu cele invocate în cauza C-336/09 P.

60.

Această identitate materială rezultă, bineînțeles, din identitatea materială a motivelor pe baza cărora Tribunalul a respins ca inadmisibile, pe de o parte, acțiunea împotriva Regulamentului (CE) nr. 60/2004 al Comisiei din 14 ianuarie 2004 de instituire a unor măsuri tranzitorii în sectorul zahărului în vederea aderării Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei și Slovaciei la Uniunea Europeană ( 28 ), prin Ordonanța Polonia/Comisia, citată anterior, și, pe de altă parte, acțiunea împotriva Regulamentului nr. 1972/2003, prin hotărârea atacată care face obiectul prezentului recurs.

61.

În aceste condiții, ne permitem să facem trimitere la analiza acestor diferite motive și argumente pe care am efectuat-o la punctele 19-43 din Concluziile noastre prezentate în cauza C-336/09 P, la finalul căreia am ajuns la concluzia că o interpretare a articolului 230 CE care determină declararea acțiunii Republicii Polone ca inadmisibilă pentru simplul motiv că aceasta a fost introdusă la peste două luni de la data publicării regulamentului în litigiu trebuie considerată contrară valorii statului de drept și principiului egalității statelor membre în fața tratatelor.

62.

În consecință, propunem Curții să admită ( 29 ) argumentele Republicii Polone cu privire la admisibilitatea acțiunii sale și să anuleze hotărârea atacată în măsura în care prin aceasta s-a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Regulamentului nr. 1972/2003.

63.

Trebuie adăugat că, dacă Curtea ar trebui, astfel cum îi propunem în continuare, să constate că acțiunea împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 este, ca atare, admisibilă și să decidă să se pronunțe în mod definitiv asupra acestei cauze, ar fi determinată să examineze motivele și argumentele invocate în primă instanță de Republica Polonă împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 fără ca Tribunalul să le fi examinat în primă instanță. Această specificitate este însă fără efect în împrejurările din speță, întrucât Tribunalul, prin examinarea validității Regulamentului nr. 735/2004, a efectuat o examinare aprofundată a respectivelor motive și argumente.

64.

Pe fond, Republica Polonă invocă în total opt motive, pe care le formulează în cadrul criticilor îndreptate în mod formal împotriva aprecierii Tribunalului privind motivele și argumentele sale referitoare mai întâi la validitatea articolului 4 alineatul (3) ( 30 ), în continuare, la cea a articolului 4 alineatul (5) a opta liniuță ( 31 ) și, în sfârșit, la cea a articolului 3 ( 32 ) din Regulamentul nr. 1972/2003.

65.

Vom examina într-o primă etapă aprecierea Tribunalului privind legalitatea articolului 4 alineatele (3) și (5) din Regulamentul nr. 1972/2003, apoi pe cea a articolului 3.

66.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1972/2003 instituie o taxă în ceea ce îi privește pe deținătorii de stocuri excedentare de produse puse în liberă circulație la 1 mai 2004, având ca obiectiv evitarea riscurilor de deviere a traficului comercial în detrimentul organizării comune a piețelor agricole ca urmare a aderării a 10 noi state la Uniunea Europeană, al cărei cuantum se determină, în conformitate cu alineatul (3), în funcție de taxa la import erga omnes aplicabilă la 1 mai 2004. Codurile Nomenclaturii combinate ale produselor vizate de această taxă sunt enumerate, în ceea ce privește în mod specific Republica Polonă, la articolul 4 alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003.

67.

Republica Polonă invocă două motive care pun în discuție aprecierea Tribunalului privind validitatea taxei astfel prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003: primul, întemeiat pe o încălcare a articolului 41 din Actul de aderare și a principiului proporționalității, iar al doilea, întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării. Aceasta invocă și un motiv care pune în discuție aprecierea Tribunalului privind validitatea articolului 4 alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 735/2004.

68.

Republica Polonă susține că Tribunalul a considerat, cu încălcarea articolului 41 din Actul de aderare și a principiului proporționalității, că valoarea taxei instituite prin articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003 este necesară și proporțională cu realizarea obiectivelor de prevenire a constituirii de stocuri în scopuri speculative, urmărite de regulamentul menționat.

69.

În această privință, Republica Polonă invocă trei critici distincte.

70.

În primul rând, Republica Polonă apreciază că Tribunalul a încălcat ( 33 ) nejustificat condițiile exprese în care se poate stabili cuantumul unei asemenea taxe, astfel cum Curtea le-a determinat, în opinia Republicii Polone, în Hotărârea Weidacher ( 34 ). Aceasta apreciază, în esență, că numai o taxă stabilită într-un cuantum care neutralizează profiturile speculative, respectiv egală cu diferența dintre taxa la import aplicabilă pe teritoriul Comunității și taxa la import aplicabilă în noul stat membru la data aderării, putea permite realizarea obiectivului urmărit în conformitate cu principiul proporționalității. Prin cuantumul său, taxa în litigiu ar cuprinde, așadar, comparativ cu jurisprudența Weidacher, un element suplimentar de sancționare, care ar plasa operatorii economici cărora le este aplicabilă pe o poziție concurențială mai puțin favorabilă decât cea a operatorilor din Comunitatea celor cincisprezece.

71.

În al doilea rând, Republica Polonă susține că Tribunalul nu s-a referit la argumentele sale, de o importanță totuși esențială, care demonstrează că o taxă într-un cuantum care neutralizează profiturile speculative era pe deplin suficientă pentru realizarea obiectivului de prevenire urmărit. În această privință, Republica Polonă subliniază că Tribunalul a apreciat că principala cauză care justifică cuantumul taxei este necesitatea de a preveni și de a descuraja constituirea de stocuri excedentare rezultate din producția națională (punctele 114-118 din hotărârea atacată). Or, perceperea taxei cu privire la produsele vizate de Regulamentul nr. 735/2004 nu putea fi considerată, având în vedere data adoptării regulamentului menționat, și anume cu numai câteva zile înaintea intrării în vigoare a Tratatului de aderare și a Actului de aderare, de natură să prevină riscul constituirii de stocuri excedentare, în special stocurile excedentare rezultate din producția națională, și nu putea contribui, în consecință, la realizarea obiectivelor de prevenire și de descurajare urmărite de Regulamentului nr. 1972/2003 și de Regulamentul nr. 735/2004. În consecință, necesitatea de a preveni și de a descuraja constituirea de stocuri excedentare nu putea justifica, în împrejurările din speță, cuantumul taxei în litigiu.

72.

În al treilea rând, Republica Polonă apreciază că, presupunând chiar că se poate admite că această taxă putea avea un efect descurajator, ar trebui în orice caz să existe o legătură între cuantumul ei și riscul de speculă pe care urmărea să îl combată, legătură care ar lipsi în speță. Acceptând abordarea reținută la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003, fără a evidenția această lipsă a legăturii, Tribunalul ar fi încălcat principiul proporționalității.

73.

Subliniind totodată că Republica Polonă pare să încerce să obțină o nouă examinare a acțiunii, Comisia apreciază că aceste argumente sunt, în orice caz, lipsite de orice temei.

74.

Cele trei critici invocate de Republica Polonă care au fost redate mai sus pun în discuție diferitele aspecte ale aprecierii Tribunalului privind proporționalitatea cuantumului taxei stabilite la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003, în special în ceea ce privește produsele vizate de Regulamentul nr. 735/2004, precum și legalitatea acesteia în raport cu articolul 41 din Actul de aderare. De asemenea, aceasta apreciază, cu titlu accesoriu, că Tribunalul și-a încălcat obligația de motivare prin faptul că nu a prezentat motivele pentru care s-a îndepărtat de la jurisprudența Weidacher.

75.

Mai întâi, nu se poate considera, spre deosebire de ceea ce pare să susțină Comisia, că aceste argumente se limitează să reproducă argumentele prezentate în primă instanță, invitând în același timp Curtea să substituie aprecierea sa celei a Tribunalului. Dimpotrivă, Republica Polonă solicită Curții să își exercite controlul cu privire la condițiile în care Tribunalul a interpretat și a aplicat în speță principiul proporționalității.

76.

În această privință, Curtea s-a pronunțat în mod repetat, astfel cum Tribunalul a amintit în hotărârea atacată (punctele 104-106), în sensul că, în temeiul principiului proporționalității, legalitatea unor măsuri care impun sarcini financiare agenților economici depinde de îndeplinirea condiției ca aceste măsuri să fie adecvate și necesare realizării obiectivelor urmărite în mod legitim prin reglementarea în cauză, având în vedere că, atunci când este posibilă alegerea dintre mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și să se asigure că sarcinile impuse nu sunt disproporționate în raport cu scopurile vizate ( 35 ).

77.

Controlul judiciar al respectării acestor condiții trebuie să țină totuși seama de faptul că, atunci când exercită competențele pe care Consiliul sau chiar autorii Actului de aderare i le conferă în domeniul politicii agricole comune pentru punerea în aplicare a normelor pe care le stabilește, Comisia poate fi pusă în situația de a exercita o largă putere de apreciere, astfel încât numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în acest domeniu, în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă, poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri ( 36 ).

78.

În speță, Tribunalul a identificat perfect, la punctul 111 din hotărârea atacată, obiectivul pe care Comisia a urmărit să îl atingă prin adoptarea Regulamentului nr. 1972/2003.

79.

Astfel cum se menționează în mod expres în considerentul (3) al acestuia, Regulamentul nr. 1972/2003 avea, printre altele, drept obiectiv aplicarea unor taxe care să descurajeze menținerea unor stocuri excedentare de produse pe care le avea în vedere, existente în noile state membre. Astfel, după cum rezultă din acest considerent, organizarea comună a piețelor produselor vizate putea fi perturbată de punerea în liberă circulație de stocuri excedentare de produse, adică de stocuri de produse care nu fac parte din stocurile obișnuite, constituite în noile state membre, indiferent dacă aceste stocuri proveneau din deplasarea artificială de produse în vederea extinderii, constituind devieri ale traficului comercial, sau din producția națională.

80.

Prin urmare, Tribunalul a putut în mod întemeiat să tragă de aici concluzia că obiectivul acestui regulament nu era numai prevenirea constituirii, în scopuri speculative, de stocuri de produse vizate provenind din comerț, ci pur și simplu prevenirea constituirii de stocuri excedentare, definite ca nefăcând parte din rezervele obișnuite aflate în noile state membre, care pot perturba organizarea comună a piețelor la data intrării în vigoare a Actului de aderare.

81.

În plus, Tribunalul a observat în mod întemeiat în această privință (punctul 112 din hotărârea atacată) că abordarea urmată de Comisie este în concordanță cu modul în care autorii Actului de aderare concep stocurile excedentare, capitolul 4 din anexa IV la actul respectiv punând în sarcina și pe cheltuiala noilor state membre obligația de eliminare a stocurilor excedentare ( 37 ).

82.

Prin urmare, în raport cu obiectivul astfel definit, de prevenire și de descurajare a constituirii de stocuri excedentare, trebuia să fie examinată proporționalitatea, pe de o parte, a taxei înseși instituite prin articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003 și, pe de altă parte, a adăugării unor produse noi pe lista produselor afectate de această taxă, realizată prin Regulamentul nr. 735/2004.

83.

În speță, chiar dacă se poate constata fără dificultate că Tribunalul a putut concluziona, fără a săvârși o eroare vădită în această privință, că Republica Polonă nu a reușit să demonstreze că stabilirea cuantumului taxei în litigiu în funcție de taxa la import erga omnes aplicabilă la 1 mai 2004 depășea în mod vădit ceea ce era necesar pentru a evita constituirea de stocuri excedentare, indiferent de originea acestora (punctele 113-116 din hotărârea atacată), situația este puțin mai delicată în ceea ce privește adăugarea unor produse noi prin Regulamentul nr. 735/2004.

84.

Astfel, Tribunalul a apreciat, în opinia noastră, în mod întemeiat, la punctul 114 din hotărârea atacată, că, deși o taxă al cărei cuantum este stabilit în funcție de o taxă care corespunde diferenței dintre taxele la import poloneze și cele comunitare la 30 aprilie 2004 putea fi utilă pentru a preveni constituirea de stocuri excedentare ca urmare a importului, nu este nicidecum evident că aceasta este suficientă pentru a preveni constituirea de stocuri excedentare rezultate din producția națională.

85.

Tribunalul a adăugat că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1972/2003 acordă o anumită marjă de apreciere noilor state membre pentru a stabili stocurile excedentare, ceea ce le permitea să limiteze aplicarea de taxe deținătorilor de stocuri excedentare numai în cazurile în care constituirea acestora determina apariția riscului perturbării pe piețe, întărind astfel caracterul proporțional al măsurii (punctul 120 din hotărârea atacată). Deși raționamentul merită să fie nuanțat, trebuie să se constate totuși că diferitele elemente pe care statele membre trebuiau să le ia în considerare, în temeiul articolului 4 alineatul (2) literele (a)-(c) din Regulamentul nr. 1972/2003, pentru a stabili stocurile excedentare, și în special împrejurările care au guvernat constituirea stocurilor respective, erau în mod incontestabil de natură să permită o individualizare certă și, în consecință, proporțională cu aplicarea de taxe deținătorilor de stocuri excedentare.

86.

Comparația cu situația examinată de Curte în Hotărârea Weidacher, citată anterior, nu poate determina contestarea acestei aprecieri, din moment ce regulamentul în discuție în această din urmă cauză urmărea obiective similare în mod global, dar vădit mai limitate. Astfel, spre deosebire de Regulamentul nr. 1972/2003, Regulamentul nr. 3108/94, în discuție în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Weidacher, citată anterior, nu prezenta niciun obiectiv descurajator.

87.

Deși este adevărat că în considerentele Regulamentului nr. 1972/2003 nu se precizează clar și precis obiectivele de descurajare urmărite, nu se poate considera totuși că obligația de motivare care revine instituțiilor impunea Comisiei să indice în mod specific maniera în care și motivul pentru care intenționa să se îndepărteze de la practica pe care o urmase cu ocazia unei aderări anterioare.

88.

Raționamentul care a determinat Tribunalul să respingă, fără a se pronunța cu privire la temeinicie, argumentul Republicii Polone potrivit căruia Regulamentul nr. 735/2004 nu era, având în vedere data adoptării acestuia, de natură să permită realizarea obiectivului de prevenire și de descurajare urmărit de Regulamentul nr. 1972/2003 (punctele 118 și 119 din hotărârea atacată) poate da, în schimb, naștere la unele îndoieli.

89.

Astfel, este oarecum evident că Regulamentul nr. 735/2004 nu putea fi în mod rezonabil considerat, având în vedere ciclurile de producție ale produselor agricole, ca fiind de natură să permită realizarea obiectivului de prevenire sau de descurajare a constituirii de stocuri excedentare rezultate din producția națională urmărit de Regulamentul nr. 1972/2003.

90.

În aceste condiții, nu este mai puțin adevărat că Regulamentul nr. 735/2004, care constată în considerentul (1) că, în contextul examinării permanente a riscurilor ce privesc produsele care figurează la articolul 4 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1972/2003, era necesară modificarea acestuia din urmă prin adăugarea anumitor produse ( 38 ), nu era destinat să se aplice numai în ceea ce privește stocurile excedentare rezultate din producția națională, ci era, în general, destinat să se aplice oricărui stoc excedentar, indiferent de originea acestuia.

91.

Pe de altă parte, în plus, Tribunalul s-a preocupat să sublinieze, la punctul 118 din hotărârea atacată, că agenții economici stabiliți în noile state membre puteau avea interesul, odată cu aflarea datei aderării, să își limiteze vânzările și, prin urmare, să constituie stocuri pentru anumite produse în vederea comercializării lor ulterioare pe piața comunitară extinsă.

92.

În consecință, trebuie să se concluzioneze că primul motiv invocat pe fond de Republica Polonă împotriva hotărârii atacate, întemeiat pe o încălcare a articolului 41 din Actul de aderare și a principiului proporționalității, trebuie respins ca nefondat.

93.

Republica Polonă reproșează Tribunalului că a considerat, cu încălcarea principiului nediscriminării, că taxa instituită prin articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003 fusese stabilită pe baza unor criterii obiective de diferențiere.

94.

Precizând totodată că nu contestă constatarea Tribunalului de la punctul 129 din hotărârea atacată, potrivit căreia „situația agriculturii din noile state membre era radical diferită de cea existentă în vechile state membre”, Republica Polonă apreciază că simpla constatare a existenței unei situații diferite nu exonera Comisia de obligația de a adopta măsuri întemeiate pe criterii obiective de diferențiere. Or, subliniază Republica Polonă, diferența dintre situația agriculturii din noile state membre și cea din vechile state membre nu putea justifica în mod obiectiv nu atât existența în sine a taxei, cât cuantumul ei, argument pe care Tribunalul ar fi omis astfel să îl examineze.

95.

Republica Polonă adaugă că relevanța criticii sale, întemeiată pe caracterul arbitrar și nejustificat din punct de vedere obiectiv al cuantumului taxei, este întărită de două elemente, evocate de Tribunal la punctele 132 și 133 și, respectiv, la punctul 134 din hotărârea atacată. Pe de o parte, ea ar fi făcut obiectul unei necontestate diferențe de tratament în raport cu statele care au aderat la Uniune anterior sau ulterior, care au fost, desigur, de asemenea supuse unor taxe asupra stocurilor excedentare, dar calculate în funcție de diferența dintre taxele la import, iar nu exclusiv pe baza taxei la import comunitare. Pe de altă parte, diferența dintre situațiile agriculturilor din noile state membre, care ar justifica o variație a listei produselor supuse taxei de la un stat membru la altul, ar fi trebuit să se reflecte în cuantumul taxei.

96.

Subliniind totodată că argumentul Republicii Polone pare să confunde încălcarea principiului nediscriminării cu încălcarea principiului proporționalității, Comisia apreciază că Tribunalul s-a limitat în mod întemeiat să constate diferența existentă între agricultura din vechile state membre și agricultura din noile state membre pentru a se pronunța în sensul respingerii argumentului întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării.

97.

Critica principală formulată de Republica Polonă, potrivit căreia Tribunalul ar fi omis să se pronunțe cu privire la motivul întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării, nu este întemeiată.

98.

Astfel, la punctul 129 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că situația agriculturii din noile state membre era radical diferită de cea existentă în vechile state membre, referindu-se în această privință la constatarea identică la care Curtea a ajuns în Hotărârea Polonia/Consiliul, citată anterior ( 39 ). În speță, Curtea a constatat în această hotărâre că era cert că situația agriculturii din noile state membre era radical diferită de cea existentă în vechile state membre, ceea ce i-a permis să respingă o critică întemeiată pe o încălcare a principiului nediscriminării. La punctul 130 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat în mod întemeiat în acest sens, astfel cum susține Comisia, că cele două situații nu erau comparabile.

99.

Argumentele suplimentare invocate de Republica Polonă trebuie, în consecință, respinse în măsura în care sunt prezentate ca o consolidare a acestei critici principale.

100.

Așadar, al doilea motiv invocat pe fond de Republica Polonă împotriva hotărârii atacate, întemeiat pe o încălcare a principiului nediscriminării, trebuie respins de asemenea ca nefondat.

101.

Republica Polonă reproșează Tribunalului, prin intermediul unui motiv unic, faptul că s-a pronunțat, cu încălcarea articolului 41 din Actul de aderare și a principiului proporționalității, în sensul că adăugarea, în temeiul articolului 1 punctul 8 din Regulamentul nr. 735/2004, a șapte noi produse pe lista produselor supuse taxei stabilite la articolul 4 alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003 era indispensabilă pentru realizarea obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 1972/2003.

102.

Mai precis, aceasta susține că, întrucât Regulamentul nr. 1972/2003 are drept obiectiv prevenirea constituirii de stocuri excedentare rezultate din producția națională, ar fi fost inutil să se aplice taxa în ceea ce privește produsele pentru care taxa la import în Polonia depășea taxa la import comunitară. În plus, având în vedere data adoptării acestuia, cu 11 zile înainte de data intrării în vigoare a Tratatului de aderare, Regulamentul nr. 735/2004 nu putea permite realizarea obiectivului urmărit de Regulamentul nr. 1972/2003, care constă în prevenirea constituirii de stocuri excedentare rezultate din producția națională.

103.

Republica Polonă contestă astfel în mod expres răspunsul dat de Tribunal, la punctele 158 și 159 din hotărârea atacată, la argumentul său potrivit căruia anumite produse erau supuse taxei în litigiu chiar dacă taxele la import poloneze care se aplicau pentru aceste produse la 30 aprilie 2004 depășeau taxele la import comunitare.

104.

Tribunalul a considerat (punctul 158 din hotărârea atacată) că Republica Polonă nu a prezentat niciun motiv pe baza căruia să se poată ajunge la concluzia că principala cauză a stocării speculative de produse agricole ar fi o eventuală diferență între taxele la import din Comunitatea celor cincisprezece și taxele la import din noile state membre. Tribunalul a adăugat (punctul 159 din această hotărâre) că, în orice caz, Regulamentul nr. 1972/2003 avea drept obiectiv nu doar prevenirea constituirii de stocuri în scopuri speculative, ci și prevenirea constituirii de stocuri excedentare rezultate din producția națională.

105.

Întrucât argumentele Republicii Polone se confundă în mare măsură cu cele invocate în cadrul primului motiv, îndreptat împotriva articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1972/2003, acestea trebuie respinse ca nefondate pentru aceleași motive.

106.

Articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, intitulat „Regimul suspensiv”, care prevede la alineatul (1) că se aplică prin derogare de la capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare și de la articolele 20 și 214 din Regulamentul nr. 2913/92, prevede la alineatul (2) că produsele enumerate în articolul 4 alineatul (5) din regulamentul menționat care au fost puse în liberă circulație înainte de 1 mai 2004 și care, la 1 mai 2004, țineau de o altă destinație vamală sau de un alt regim vamal decât libera circulație sunt supuse taxei la import erga omnes care se aplică în ziua punerii în liberă circulație.

107.

Republica Polonă reproșează Tribunalului că a respins argumentele sale îndreptate împotriva articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, formulând din nou cinci motive.

108.

Prin intermediul acestui motiv, Republica Polonă susține că Tribunalul a statuat în mod greșit că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 era indispensabil pentru a păstra efectul util al articolului 4 din regulamentul menționat și că acesta putea fi adoptat, prin urmare, în temeiul articolului 41 din Actul de aderare. Mai precis, aceasta invocă trei serii de argumente distincte.

109.

În primul rând, Republica Polonă reproșează Tribunalului că a considerat, la punctul 194 din hotărârea atacată, că nu a contestat decât „însăși competența Comisiei de a obliga statele membre să aplice taxe produselor supuse unui regim suspensiv aflate pe teritoriul acestora la 1 mai 2004”, iar nu „modalitățile de aplicare sau caracterul proporțional ale acestui sistem de taxare”, în timp ce motivul său se întemeia în mod formal pe necompetența Comisiei și pe încălcarea articolelor 22 și 41 din Actul de aderare. Tribunalul ar fi omis astfel să examineze caracterul proporțional al taxei instituite prin articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 și normele speciale care o reglementează. În această privință, Republica Polonă arată că articolul 41 din Actul de aderare condiționează adoptarea unor măsuri tranzitorii de împrejurarea ca acestea să fie „necesare pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune”. Prin urmare, o măsură care nu îndeplinește aceste cerințe nu este compatibilă nici cu articolul 41 din Actul de aderare, nici cu principiul proporționalității prevăzut de această dispoziție, astfel încât nu era necesar să se invoce în mod special încălcarea principiului proporționalității.

110.

În al doilea rând, Republica Polonă susține că Tribunalul a considerat în mod greșit, la punctele 189-193 din hotărârea atacată, că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 era necesar pentru efectul util al articolului 4 din regulamentul menționat. În această privință, amintește că, în replica formulată în primă instanță, a subliniat faptul că taxele vamale prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 ar putea să împiedice specula privind produsele agricole și să completeze, așadar, dispozițiile articolului 4, având ca obiect stocurile excedentare de produse agricole utilizate în scopuri speculative, dacă acestea ar privi și cantitățile excedentare. În măsura în care taxele prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 privesc orice cantitate de produse, nu ar exista deci nicio legătură logică între aceste taxe și obiectivele urmărite de combatere a activităților speculative.

111.

În al treilea și ultimul rând, Republica Polonă susține că, la punctul 186 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat, cu încălcarea ierarhiei normelor, că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 putea fi adoptat în temeiul articolului 41 din Actul de aderare. Articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, care ar deroga de la capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare, ar constitui astfel o modificare unilaterală și ilicită a condițiilor de aderare. Or, deși articolul 41 din Actul de aderare permite Comisiei să adopte toate măsurile necesare pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune, acest articol nu ar permite Comisiei să modifice conținutul Actului de aderare.

112.

Republica Polonă susține că, prin respingerea motivului său întemeiat pe o motivare insuficientă a articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, Tribunalul a încălcat atât dispozițiile articolului 253 CE, cât și jurisprudența Curții prin care a fost interpretată această dispoziție. În această privință, Republica Polonă subliniază că, la punctul 224 din hotărârea atacată, Tribunalul a recunoscut că niciunul dintre considerentele Regulamentului nr. 1972/2003 nu precizează în mod expres care sunt motivele specifice care au determinat Comisia să adopte măsurile prevăzute la articolul 3 și că, în consecință, a încercat să reconstituie această motivare deficientă (punctele 229-234 din hotărârea atacată). Pornind de la premisa inexactă că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 avea numai rolul de a completa dispozițiile articolului 4 din regulamentul menționat și de a garanta efectul util al acestuia (punctele 231-233 din această hotărâre), Tribunalul ar fi concluzionat în mod greșit că motivarea articolului 4 era valabilă și pentru articolul 3 și că nu era necesară o motivare separată (punctul 234 din aceeași hotărâre).

113.

Republica Polonă adaugă că obligația de motivare prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 trebuia să fie de asemenea apreciată prin luarea în considerare a interesului operatorilor economici aflați în situația de a suporta obligațiile financiare pe care le instituia. În această privință, Republica Polonă precizează, printr-o trimitere la punctul 235 din hotărârea atacată, că schimbul de corespondență dintre guvernul polonez și Comisie, care nu ar fi privit de altfel motivele care guvernează adoptarea acestei dispoziții, nu se putea substitui acestei obligații.

114.

Republica Polonă apreciază că Tribunalul a încălcat principiul liberei circulații a mărfurilor statuând că măsurile tranzitorii adoptate în temeiul articolului 41 din Actul de aderare nu făceau obiectul articolului 25 CE (punctele 179-181 din hotărârea atacată).

115.

Aceasta subliniază de asemenea că, având în vedere jurisprudența Curții în temeiul căreia instituțiile Uniunii sunt, ca și statele membre, obligate să respecte interdicția taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent în sensul articolului 25 CE, Tribunalul nu putea considera, astfel cum a procedat la punctul 181 din hotărârea atacată, că „Republica Polonă nu poate să invoce cu succes o încălcare a principiului liberei circulații a mărfurilor și, în special, a articolului 25 CE pentru a contesta legalitatea taxelor instituite prin articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003”.

116.

Republica Polonă susține că Tribunalul a încălcat principiul nediscriminării prin faptul că a considerat justificată din punct de vedere obiectiv diferența de tratament dintre operatorii economici din Republica Polonă și cei din vechile state membre. Această diferență ar rezulta din împrejurarea că taxa la import erga omnes este percepută cu privire la produsele care au fost puse în liberă circulație în Polonia înainte de aderare, dar care erau plasate sub regim suspensiv în ziua aderării, în condițiile în care nu era percepută cu privire la aceleași produse care au fost puse în liberă circulație în Comunitatea celor cincisprezece înainte de aderare și pentru care nu s-a solicitat nicio restituire la export.

117.

Republica Polonă precizează că nu contestă aplicarea ca atare a unor norme diferite operatorilor economici din vechile state membre și operatorilor economici din noile state membre, ci aplicarea unor norme diferite în lipsa unor motive care să justifice în mod obiectiv o asemenea diferență. Pe de o parte, Comisia nu ar fi demonstrat în niciun fel că riscul de speculă decurgea în principal din fluxurile de mărfuri provenite din Polonia. Pe de altă parte, chiar presupunând că acest risc exista, ar fi fost suficient pentru a-l preveni mai degrabă să se mențină o perioadă tranzitorie taxele care rezultă din regimul preferențial aplicabil Republicii Polone înaintea aderării decât să se impună taxele erga omnes în cuantum mai mare.

118.

Republica Polonă susține că Tribunalul a încălcat principiul protecției încrederii legitime atunci când a statuat, la punctul 246 din hotărârea atacată, că Comunitatea nu a creat o situație care să dea naștere unei încrederi legitime în ceea ce o privește sau în ceea ce privește agenții economici polonezi. Aceasta apreciază că nu era posibil să se adopte, în temeiul articolului 41 din Actul de aderare, derogări de la dispozițiile capitolului 5 din anexa IV la Actul de aderare, care constituiau o sursă de așteptări legitime. Prin urmare, operatorii economici care fac dovada unei diligențe normale nu puteau fi în măsură să presupună că articolul 41 din Actul de aderare ar putea constitui temeiul pentru astfel de derogări.

119.

Pentru a da un răspuns adecvat tuturor acestor motive și critici formulate de Republica Polonă împotriva aprecierii Tribunalului privind legalitatea articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, trebuie să se aibă în vedere că acestea se raportează, în general, la problema de a ști care este întinderea abilitării prevăzute la articolul 41 din Actul de aderare. Astfel, în cadrul argumentației sale, Republica Polonă subliniază în mod formal că Tribunalul a constatat legalitatea articolului 3 amintit cu încălcarea „ierarhiei normelor”. Or, pentru a înțelege pe deplin aceste argumente, trebuie să se înceapă prin a aminti conținutul dispozițiilor în cauză.

120.

Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1972/2003 prevede, în esență, extinderea domeniului de aplicare al taxei instituite la articolul 4 din regulamentul menționat la produsele agricole care au fost puse în liberă circulație în Comunitatea celor cincisprezece sau într-un nou stat membru înainte de aderare și care sunt, la data aderării, plasate sub regim suspensiv, și aceasta, prin derogare, printre altele, de la capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare. În ceea ce privește articolul 41 din Actul de aderare, acesta abilitează Comisia să adopte, pe parcursul a trei ani de la data aderării, măsurile necesare pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune.

121.

În consecință, Republica Polonă contestă în principal aprecierea Tribunalului privind întinderea abilitării prevăzute la articolul 41 din Actul de aderare. Prin adoptarea articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003, Comisia și-ar fi depășit abilitarea acordată de respectivul articol 41 ( 40 ) și ar fi adus astfel atingere acestei dispoziții (ierarhia normelor). Prin urmare, Tribunalul ar fi concluzionat în mod greșit că această din urmă dispoziție permitea derogarea de la dispozițiile Actului de aderare menționate la articolul 3 amintit.

122.

În sfârșit, Republica Polonă formulează în acest context alte motive, în special cele întemeiate pe erori săvârșite de Tribunal la aprecierea argumentelor sale bazate pe o încălcare de către Comisie a propriilor competențe ( 41 ) și pe o atingere adusă principiului liberei circulații a mărfurilor. Astfel, pe de o parte, depășind abilitarea prevăzută la articolul 41 din Actul de aderare, Comisia și-ar fi depășit competențele. Pe de altă parte, articolul 41 nu ar abilita Comisia să adopte dispoziții care aduc atingere principiului liberei circulații a mărfurilor.

123.

Criticile îndreptate, așadar, împotriva articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 și a aprecierii de către Tribunal a validității acestuia sunt completate, în sfârșit, cu un motiv întemeiat pe nemotivare, cu încălcarea articolului 253 CE, în relație directă cu aceste critici. Astfel, Republica Polonă susține, în esență, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că Regulamentul nr. 1972/2003 era motivat suficient, chiar dacă niciunul dintre considerentele sale nu indică motivele care să justifice adoptarea, în pofida dispozițiilor capitolului 5 din anexa IV la Actul de aderare, a articolului 3 din acesta.

124.

În consecință, considerăm că trebuie să se răspundă la motivele și la argumentele invocate de Republica Polonă în cadrul prezentului recurs examinând mai întâi compatibilitatea articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 cu dispozițiile articolului 41 din Actul de aderare și consecințele acestei examinări asupra celorlalte critici, încorporând totodată în respectiva examinare și analiza criticii întemeiate pe încălcarea obligației de motivare.

125.

Din această perspectivă, argumentele Republicii Polone ridică două probleme principale, care trebuie examinate succesiv. Mai întâi, articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 constituie efectiv o derogare de la Actul de aderare, și, dacă este cazul, în ce măsură? În continuare, presupunând că aceasta este efectiv situația, Comisia era abilitată să adopte o dispoziție de drept derivat care să deroge de la o dispoziție de drept primar? Mai precis, adoptarea articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 putea fi considerată efectiv ca fiind acoperită de articolul 41 din Actul de aderare? Examinarea acestor două probleme ne determină în mod firesc să examinăm al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare.

126.

Trebuie să se constate mai întâi că însuși articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 prevede în mod expres la alineatul (1) că se aplică „prin derogare” de la capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare și de la articolele 20 și 214 din Regulamentul nr. 2913/92.

127.

Trebuie să se observe în continuare că, departe de a contesta această declarație, Comisia apără, dimpotrivă, ideea potrivit căreia articolul 41 din Actul de aderare o abilita să adopte o asemenea dispoziție derogatorie.

128.

În sfârșit, nu este inoportun să se sublinieze că este exact ceea ce rezultă din analiza dispozițiilor în cauză. Astfel, capitolul 5 din anexa IV la Actul de aderare prevedea că ansamblul mărfurilor originare din vechile state membre ( 42 ) sau importate și puse în liberă circulație în aceste state membre înainte de aderare, dar care se înscriu, la data aderării, în una dintre cele patru situații enumerate, și anume depozitul provizoriu, introducerea mărfurilor într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber, supunerea acestora unuia dintre regimurile vamale suspensive prevăzute la articolul 4 punctul 16 literele (b)-(g) din Regulamentul nr. 2913/92 sau transportul, ar fi scutite de taxe la punerea în liberă circulație. Articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1972/2003 prevede, dimpotrivă, pentru anumite produse enumerate în articolul 4 alineatul (5) din acest regulament, o taxă la import erga omnes care se aplică în ziua punerii în liberă circulație. Sunt vizate produsele puse în liberă circulație înainte de aderare în vechile și în noile state membre și plasate, la data aderării, în una dintre cele patru situații evocate mai sus ( 43 ).

129.

În consecință, trebuie să se concluzioneze că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 derogă efectiv de la dispozițiile capitolului 5 din anexa IV la Actul de aderare ( 44 ).

130.

Admițând argumentele Comisiei în această privință, Tribunalul s-a pronunțat totuși în sensul că articolul 41 din Actul de aderare constituia un temei juridic adecvat și suficient care abilita Comisia să adopte dispoziția în litigiu, respectiv, în speță, o dispoziție de drept derivat care intră în contradicție directă cu dispozițiile unui act de drept primar.

131.

În mod evident, Comisia nu poate repune în discuție, printr-un act de drept derivat ( 45 ), ceea ce autorii Actului de aderare au decis decât dacă a fost abilitată în acest sens printr-o dispoziție care face ea însăși parte din actul respectiv. Întrucât Regulamentul nr. 1972/2003 a fost adoptat în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare și al articolului 41 din Actul de aderare, trebuie să se examineze, așadar, dacă aceste dispoziții abilitau într-adevăr Comisia să adopte măsuri precum cele prevăzute la articolul 3 din regulamentul menționat.

132.

Articolul 41 din Actul de aderare face parte dintr-un ansamblu de dispoziții enumerate în mod expres la articolul 2 alineatul (3) din Tratatul de aderare, dispoziție care prevede posibilitatea instituțiilor Uniunii de a adopta, prin derogare de la articolul 2 alineatul (2) din tratatul menționat și, prin urmare, înainte de intrarea în vigoare a acestuia din urmă, măsurile prevăzute de dispozițiile amintite.

133.

În consecință, Comisia era într-adevăr abilitată să adopte, înainte de aderare, măsurile prevăzute la articolul 41 din Actul de aderare. Problema care se ridică astfel imediat este cea de a ști care pot fi aceste măsuri.

134.

Articolul 41 din Actul de aderare prevede că Comisia poate adopta, pe parcursul a trei ani de la data aderării, „măsurile tranzitorii [care sunt necesare] pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune”, „în condițiile prevăzute în [Actul de aderare]”, așadar, inclusiv condițiile stabilite în capitolul 5 din anexa IV la acesta.

135.

Astfel, această dispoziție abilitează Comisia într-o manieră foarte generală să adopte măsuri definite în esență prin finalitatea lor, fără a fi specificate în vreun alt mod („măsuri […] necesare”). Această abilitare poate fi considerată suficient de extinsă pentru a include adoptarea unor măsuri care derogă de la dreptul primar?

136.

Trebuie subliniat mai întâi caracterul excepțional, în sensul material al termenului, al unei clauze generale care abilitează o instituție să adopte dispoziții nespecificate, derogatorii de la dreptul primar. Din acest punct de vedere, se poate ridica în mod legitim problema dacă o dispoziție redactată precum articolul 41 din Actul de aderare poate fi interpretată ca reprezentând o astfel de clauză de abilitare. Considerăm că nu este necesar totuși să se soluționeze această problemă în mod radical și definitiv. Pentru a soluționa problema ridicată de prezenta cauză, este suficient să se arate că orice derogare de la dreptul primar, întemeiată, precum în speță, pe o autorizare nespecifică cum este cea prevăzută la articolul 41 din Actul de aderare, trebuie să fie, în conformitate cu jurisprudența Curții, de strictă interpretare, ținând seama de modul de redactare, de finalitatea și de contextul în care se înscriu dispozițiile care o instituie ( 46 ).

137.

Exact în acest stadiu se evidențiază întreaga importanță a motivării specifice invocate de instituție pentru a justifica adoptarea măsurilor pe care o presupune un act adoptat în temeiul articolului 41 din Actul de aderare, mai precis, motivele care arată finalitatea acestora, în special necesitatea și, în sfârșit, caracterul lor proporțional.

138.

Din moment ce, astfel cum am amintit, articolul 41 din Actul de aderare nu cuprinde nicio clauză generală care să abiliteze în mod clar și expres Comisia să adopte dispoziții de drept derivat cu încălcarea unor dispoziții de drept primar, era cel puțin obligatoriu ca o măsură derogatorie de la dreptul primar precum cea prevăzută la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 să fie însoțită de o motivare explicită și convingătoare care să stabilească în mod cert că derogarea respectivă era nu numai necesară, dar și indispensabilă pentru realizarea obiectivului stabilit de respectiva dispoziție.

139.

Curtea poate exercita un control în ceea ce privește caracterul adecvat al dispozițiilor unui act adoptat de Comisie în temeiul articolului 41 din Actul de aderare în scopul urmărit de acest act numai cu condiția ca instituția amintită să fi indicat, în motivarea actului respectiv, rațiunile care justifică aceste dispoziții ( 47 ). Astfel, revenea doar Comisiei să stabilească, sub controlul Curții, dacă și în ce măsură adoptarea unor măsuri tranzitorii precum cele în cauză era necesară pentru a facilita trecerea de la regimul în vigoare în noile state membre la regimul care rezultă din aplicarea politicii agricole comune.

140.

Rezultă dintr-o jurisprudență constantă, rezumată de altfel perfect de Tribunal la punctele 214-217 din hotărârea atacată, că motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței comunitare, să exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare a acestuia, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă. Atunci când este vorba despre un act destinat unei aplicări generale, motivarea se poate limita să menționeze, pe de o parte, situația de ansamblu care a condus la adoptarea acestuia și, pe de altă parte, scopurile generale pe care își propune să le atingă. Pe de altă parte, dacă un act cu aplicabilitate generală evidențiază aspectele esențiale ale obiectivului urmărit de instituție, ar fi excesiv să se ceară o motivare specifică pentru diferitele alegeri tehnice făcute ( 48 ).

141.

În speță, astfel cum a observat Republica Polonă în mod întemeiat, Tribunalul a statuat că Comisia nu era obligată să motiveze „în mod specific” necesitatea măsurilor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 în măsura în care acestea constituiau doar o „alegere tehnică” destinată să asigure efectul util al articolului 4 din regulamentul menționat, din moment ce considerentele respectivului regulament identificau „în mod expres”, pe de o parte, situația de ansamblu care a condus la adoptarea aceluiași regulament și, pe de altă parte, obiectivul de prevenire a constituirii de stocuri excedentare și necesitatea instituirii unui sistem de taxare a respectivelor stocuri.

142.

Argumentele Republicii Polone ridică o dublă problemă: prima, referitoare la calificarea măsurilor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 și a doua, strâns legată de prima, referitoare la conținutul obligației de motivare care revenea Comisiei. Astfel, după cum a subliniat Republica Polonă, inexistența unei motivări specifice este admisibilă, în raport cu jurisprudența Curții, numai în măsura în care adoptarea măsurilor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 reprezenta efectiv o alegere tehnică ( 49 ).

143.

Cu toate acestea, se poate admite cu dificultate că dispozițiile unui act de drept derivat care derogă de la dispozițiile unui act de drept primar se pot analiza ca fiind parte a unei simple alegeri tehnice. Trebuie să se considere, dimpotrivă, că, presupunând că o astfel de situație poate fi acoperită de o altă dispoziție de drept primar, aceasta face într-un mod foarte precis obiectul unei motivări specifice, precise și detaliate.

144.

Prin urmare, Comisia trebuia să indice cu precizie motivele pentru care considera că era indispensabil să se perceapă o taxă erga omnes cu privire la mărfurile despre care în Actul de aderare s-a prevăzut că vor fi puse în liberă circulație, în anumite condiții de probă a originii acestora, scutite de taxe. Aceasta trebuia să fie situația cu atât mai mult cu cât dispozițiile astfel adoptate, pe de o parte, se îndepărtau destul de mult de la practica urmată până atunci de instituții în situații comparabile ( 50 ) și, pe de altă parte, au fost adoptate și publicate chiar dacă principalii destinatari ai acestora erau operatori economici din statele care nu erau încă membre ale Uniunii.

145.

Trebuie amintit că Curtea a avut ocazia de a se pronunța, deși într-un context foarte diferit, în sensul că o decizie care implică prima acțiune a unei politici noi și importante și care se îndepărtează destul de mult de practica decizională anterioară trebuie motivată în mod explicit ( 51 ).

146.

Or, în speță, considerentele Regulamentului nr. 1972/2003 nu conțin nici cel mai nesemnificativ element în această privință, limitându-se să reproducă o motivare care, nefiind strict identică cu cea reținută în regulamentele similare adoptate cu ocazia extinderilor anterioare evocate mai sus, nu cuprindea nici măcar aceleași elemente, chiar dacă acestea din urmă nu cuprindeau dispoziții echivalente cu cele ale articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003.

147.

Trebuie să se sublinieze în special că considerentul (3) al regulamentului amintit nu menționează deloc necesitatea de a garanta efectul util al taxei prevăzute la articolul 4 din același regulament, element pe care Tribunalul l-a considerat determinant pentru a respinge motivul întemeiat pe o motivare insuficientă invocat de Republica Polonă în cadrul acțiunii în primă instanță.

148.

Din analiza anterioară reiese că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 era valid deși deroga de la dispozițiile capitolului 5 din anexa IV la Actul de aderare fără ca motivele care justifică în mod specific necesitatea acestei derogări să fie menționate în mod explicit în motivarea regulamentului menționat.

149.

În aceste condiții, Curtea nu își poate exercita controlul cu privire la compatibilitatea măsurilor astfel adoptate cu dispozițiile articolului 41 din Actul de aderare și la faptul dacă, în consecință, au fost adoptate cu respectarea competențelor conferite Comisiei de această dispoziție ( 52 ).

150.

Trebuie să se adauge de asemenea că aprecierea Tribunalului privind argumentele invocate de Republica Polonă, potrivit căreia articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 nu aducea atingere principiului liberei circulații a mărfurilor, este supusă acelorași critici.

151.

Astfel, trebuie să se precizeze în această ultimă privință că, în conformitate cu o jurisprudență repetitivă, instituțiile Uniunii sunt, ca și statele membre, obligate să respecte dispozițiile tratatului referitoare la libera circulație a mărfurilor și în special ale articolului 25 CE ( 53 ). Or, presupunând că articolul 41 din Actul de aderare poate fi interpretat în sensul că autorizează Comisia să adopte dispoziții care aduc atingere principiului liberei circulații a mărfurilor, acestea din urmă nu pot avea, în orice caz, astfel de efecte fără a exista justificări motivate în mod expres.

152.

În aceste condiții, nu este necesar să se examineze al patrulea și al cincilea motiv invocate de Republica Polonă, întemeiate pe o încălcare a principiului nediscriminării pe motive de cetățenie sau de naționalitate și, respectiv, a principiului protecției încrederii legitime.

153.

Din articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că, în cazul în care recursul este întemeiat, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

154.

Curtea dispune, astfel cum vom avea ocazia să vedem, de elementele necesare pentru a se pronunța în mod definitiv atât asupra excepției de inadmisibilitate invocate de Comisie în procedura care s-a aflat pe rolul Tribunalului ( 54 ), cât și asupra fondului acțiunii formulate de Republica Polonă, în pofida particularității procedurale evocate la începutul prezentelor concluzii.

155.

Din considerațiile anterioare rezultă că acțiunea Republicii Polone, introdusă la grefa Tribunalului la 28 iunie 2004, nu era tardivă, că, în consecință, excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie prin care a invocat numai decăderea din drepturi trebuie respinsă, iar acțiunea Republicii Polone trebuie așadar, în ceea ce privește Regulamentul nr. 1972/2003, să fie declarată admisibilă.

156.

Republica Polonă solicită Curții să se pronunțe în mod definitiv asupra fondului, în conformitate cu articolul 61 din Statutul Curții, și solicită anularea articolului 3 și a articolului 4 alineatul (3) și alineatul (5) a opta liniuță din Regulamentul nr. 1972/2003, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 735/2004. Aceasta precizează că își menține în totalitate, pentru cazul în care Curtea ar accepta să se pronunțe în mod definitiv, criticile și argumentele prezentate în cererea introductivă și în replica formulată în primă instanță.

157.

Astfel cum am subliniat încă de la începutul acestor concluzii, cauza de față prezintă o particularitate care plasează Curtea într-o situație inedită în recurs, întrucât, deși a respins acțiunea ca inadmisibilă deoarece era îndreptată împotriva Regulamentului nr. 1972/2003, Tribunalul a examinat totuși validitatea principalelor sale dispoziții prin intermediul și pe baza criticilor formulate împotriva Regulamentului nr. 735/2004 de modificare a acestuia.

158.

Prin urmare, Curtea poate soluționa în mod definitiv diferitele critici formulate de Republica Polonă împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 în acțiunea în primă instanță?

159.

În realitate, problema s-ar putea pune dacă numai o parte din criticile îndreptate împotriva Regulamentului nr. 1972/2003 ar fi fost analizată în cadrul examinării validității Regulamentului nr. 735/2004 și numai în ceea ce privește partea din critici care nu ar fi fost examinată.

160.

Rezultă totuși din hotărârea atacată că Tribunalul a examinat toate criticile formulate împotriva Regulamentului nr. 1972/2003. În aceste condiții, trebuie să se considere că prezenta cauză este în stare de a fi judecată în mod definitiv.

161.

În speță, din analiza motivelor de recurs rezultă că articolul 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 trebuie anulat întrucât a fost adoptat prin derogare de la dispozițiile capitolului 5 din anexa IV la Actul de aderare fără ca motivele care justifică în mod specific necesitatea acestei derogări să fie menționate în mod explicit în considerentele regulamentului menționat.

162.

În aceste condiții, nu este necesar să se examineze celelalte motive îndreptate împotriva articolului 3 din Regulamentul nr. 1972/2003 invocate de Republica Polonă în acțiunea formulată în primă instanță, întemeiate pe o încălcare a principiului nediscriminării pe motive de cetățenie sau de naționalitate și, respectiv, a principiului protecției încrederii legitime. De asemenea, nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe existența unui abuz de putere pe care Republica Polonă a declarat în mod expres că nu îl invocă în recurs, dar pe care l-a menținut totuși împreună cu toate celelalte motive invocate în acțiunea care s-a aflat pe rolul Tribunalului ( 55 ).

163.

În consecință, propunem Curții să hotărască: