Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52019IP0036

    Rezoluția Parlamentului European din 17 ianuarie 2019 referitoare la Raportul anual pe 2017 privind controlul activităților financiare ale BEI (2018/2151(INI))

    JO C 411, 27.11.2020, p. 114–124 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    27.11.2020   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 411/114


    P8_TA(2019)0036

    Raportul anual pe 2017 privind controlul activităților financiare ale Băncii Europene de Investiții

    Rezoluția Parlamentului European din 17 ianuarie 2019 referitoare la Raportul anual pe 2017 privind controlul activităților financiare ale BEI (2018/2151(INI))

    (2020/C 411/15)

    Parlamentul European,

    având în vedere Raportul de activitate al Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru 2017,

    având în vedere Raportul financiar pe 2017 și Raportul statistic pe 2017 ale BEI,

    având în vedere Raportul pe 2017 privind sustenabilitatea, Raportul pe 2017 privind evaluarea bazată pe trei piloni a operațiunilor desfășurate de BEI pe teritoriul UE și Raportul pe 2017 privind rezultatele obținute de Banca Europeană de Investiții în afara UE,

    având în vedere rapoartele anuale ale Comitetului de audit pentru 2017,

    având în vedere Raportul privind punerea în practică în 2017 a politicii de transparență a BEI și Raportul pe 2017 privind guvernanța instituției,

    având în vedere „Decizia Ombudsmanului European în cazul 1316/2016/TN privind presupusele deficiențe ale politicii de transparență a Băncii Europene de Investiții (1)”,

    având în vedere revizuirea mecanismului de tratare a reclamațiilor (BEI CM), care a fost inițiată în urma adoptării „Deciziei Ombudsmanului European în cazul 1316/2016/TN privind presupusele deficiențe ale politicii de transparență a Băncii Europene de Investiții”,

    având în vedere Raportul de activitate al Biroului de conformitate al BEI pentru 2017 și Raportul de activitate pe 2017 al Grupului BEI privind combaterea fraudei,

    având în vedere Planul operațional al Grupului BEI pentru 2017-2019,

    având în vedere articolele 3 și 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

    având în vedere articolele 15, 126, 174, 175, 208, 209, 271, 308 și 309 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Protocolul nr. 5 la acesta privind Statutul BEI și Protocolul nr. 28 la acesta privind coeziunea economică, socială și teritorială,

    având în vedere Regulamentul de procedură al Băncii Europene de Investiții,

    având în vedere rezoluțiile sale din 27 aprilie 2017 privind controlul activităților financiare ale BEI pe 2015 – Raport anual 2015 (2), din 3 mai 2018 privind controlul activităților financiare ale BEI pe 2016 – Raport anual 2016 (3),

    având în vedere Decizia nr. 1080/2011/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind mandatul extern al BEI pentru perioada 2007-2013 (4), precum și Decizia nr. 466/2014/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de acordare a unei garanții a UE Băncii Europene de Investiții pentru pierderile rezultate din operațiuni de finanțare care sprijină proiecte de investiții în afara Uniunii (5),

    având în vedere Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 iunie 2015 privind Fondul european pentru investiții strategice, Platforma europeană de consiliere în materie de investiții și Portalul european de proiecte de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1291/2013 și (UE) nr. 1316/2013 – Fondul european pentru investiții strategice (6),

    având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 14 septembrie 2016 privind prelungirea duratei Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), precum și introducerea unor îmbunătățiri tehnice ale fondului și ale Platformei europene de consiliere în materie de investiții (COM(2016)0597, SWD(2016)0297 și SWD(2016)0298),

    având în vedere auditul ad-hoc din 8 noiembrie 2016 realizat de Ernst & Young cu privire la aplicarea Regulamentului (UE) 2015/1017 („Regulamentul FEIS”),

    având în vedere raportul Comisiei din 28 mai 2018 privind gestionarea Fondului de garantare al Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) în 2017 (COM(2018)0345),

    având în vedere raportul BEI privind evaluarea operațională a FEIS din iunie 2018,

    având în vedere raportul Comisiei din 29 iunie 2018 referitor la raportul complet către Parlamentul European și Consiliu privind utilizarea garanției UE în cadrul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) și funcționarea Fondului de garantare în cadrul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) (COM(2018)0497),

    având în vedere Acordul tripartit între Comisia Europeană, Curtea Europeană de Conturi și Banca Europeană de Investiții din septembrie 2016,

    având în vedere documentele de informare ale Curții Europene de Conturi privind viitorul finanțelor UE: Reformarea modului de funcționare a bugetului UE din februarie 2018 și privind propunerea Comisiei privind cadrul financiar multianual 2021-2027 din iulie 2018,

    având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

    având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A8-0479/2018),

    A.

    întrucât misiunea BEI este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată și coeziunea economică și socială a statelor membre prin mobilizarea unor volume substanțiale de fonduri pe piețele de capital și prin acordarea acestor fonduri în condiții avantajoase proiectelor care extind obiectivele de politică ale UE;

    B.

    întrucât BEI se află în centrul eforturilor de redresare economică la nivelul Uniunii, cu două majorări succesive de capital și prin rolul său esențial în punerea în aplicare a Planului de investiții pentru Europa prin intermediul gestionării Fondului european pentru investiții strategice (FEIS);

    C.

    întrucât BEI ar trebui să contribuie la creșterea favorabilă incluziunii, la crearea de locuri de muncă sustenabile și de calitate și la reducerea inegalităților;

    D.

    întrucât o evaluare periodică și completă a nevoilor în diferite sectoare este esențială pentru a detecta lacunele și barierele în calea investițiilor în diferite regiuni, dar și pentru a identifica un portofoliu de oportunități cu potențial de creștere și locuri de muncă, oferind astfel o contribuție suplimentară la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris din 2015, și pentru a calibra în mod adecvat natura și dimensiunea disfuncționalităților pieței, în funcție de externalitățile existente, de necesitățile de dezvoltare sectorială și teritorială;

    E.

    întrucât rolul BEI în ceea ce privește mobilizarea fondurilor publice este esențial pentru capacitatea Uniunii de a răspunde și de a se adapta la noile tendințe și riscuri economice și în materie de mediu și la incertitudinile geopolitice, consolidând și întărind, în același timp, supravegherea și gestionarea prudențială a riscurilor de către Grupul BEI;

    F.

    întrucât Grupul BEI a cunoscut în ultimii ani o schimbare semnificativă în ceea ce privește natura, volumul, profilul de risc și complexitatea activității sale în cadrul Fondului european pentru investiții strategice („FEIS”), cu o tendință către un număr tot mai mare de operațiuni mai mici sprijinite de garanția UE în cadrul FEIS, precum și o creștere semnificativă a mandatelor în gestiune în numele Comisiei Europene și în furnizarea de servicii de consiliere;

    G.

    întrucât Brexitul va avea un impact asupra bazei de capital a BEI, a adecvării și a capacității viitoare de creditare;

    H.

    întrucât BEI ar trebui să aducă o valoare adăugată la cel mai înalt nivel de integritate, bună guvernanță și, în special, având în vedere constatările Ombudsmanului din „Decizia în cazul 1316/2016/TN privind presupusele deficiențe ale politicii de transparență a Băncii Europene de Investiții (7)”, la cel mai înalt nivel de transparență și responsabilitate, conformându-se totodată celor mai bune practici bancare aplicabile;

    I.

    întrucât combaterea tuturor formelor de spălare a banilor, de finanțare a terorismului și a practicilor fiscale dăunătoare ar trebui să rămână o prioritate constantă a BEI;

    J.

    întrucât, la 31 decembrie 2017, acționarii Fondului European de Investiții (FEI) erau BEI (58,5 %), Uniunea reprezentată de Comisia Europeană (29,7 %) și 32 de instituții financiare (11,8 %); întrucât majoritatea operațiunilor FEI sunt în prezent finanțate în temeiul unor acorduri privind mandatul specific încheiate cu părți terțe,

    Rolul BEI în asigurarea unei investiții publice strategice cu valoare adăugată

    1.

    evidențiază faptul că investițiile publice sunt în continuare necesare pentru a elimina decalajele în materie de investiții din diverse sectoare care rămân sub nivelurile anterioare crizei în statele membre cele mai vulnerabile și în țările beneficiare ale fondurilor de coeziune, pentru a facilita în continuare redresarea după criză și pentru a stimula creșterea economică, ocuparea forței de muncă și coeziunea pe termen lung și sustenabile în Uniune;

    2.

    remarcă faptul că BEI dispune de un capital total subscris de 243 de miliarde EUR; relevă faptul că toate statele membre au statutul de acționari ai BEI și că, pe lângă capitalul vărsat, statele membre se angajează, de asemenea, să furnizeze capital suplimentar, la cerere; subliniază faptul că principalii patru acționari sunt Germania, Franța, Italia și Regatul Unit, fiecare dintre aceste țări contribuind la capitalul total cu 39,14 miliarde EUR și, în termeni procentuali, cu 16,11 %;

    3.

    remarcă faptul că, în conformitate cu strategia sa operațională, BEI își propune să sprijine obiectivele strategice europene, cum ar fi restabilirea competitivității UE, a creșterii economice pe termen lung și a creării de locuri de muncă, să faciliteze accesul la finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), să protejeze mediul și să promoveze tranziția energetică prin finanțarea proiectelor de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a acestora, să abordeze criza locurilor de muncă cu care se confruntă tânăra generație a UE, să sprijine proiectele de infrastructură și să contribuie la atenuarea cauzelor migrației;

    4.

    consideră că BEI are un rol financiar relevant, care poate genera rezultate considerabile în reducerea inegalităților în Uniune și invită BEI să se concentreze pe investițiile care contribuie la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris din 2015 și care sporesc competitivitatea și egalitatea de șanse, sprijinind politica de coeziune în regiunile mai puțin dezvoltate;

    5.

    invită BEI să reducă în continuare deficitele de investiții recurente și disfuncționalitățile structurale actuale ale pieței prin elaborarea de cheltuieli globale și pe termen mediu și lung, prin facilitarea cofinanțării la nivel național și a planurilor de investiții, printre altele, către regiunile și localitățile Uniunii care se caracterizează printr-un nivel scăzut al veniturilor și care se confruntă cu mai multe obstacole în calea investițiilor;

    6.

    subliniază că prioritățile BEI în cadrul Planului de acțiune 2017-2019 ar trebui să se concentreze asupra punerii în aplicare efective a obiectivelor Strategiei Europa 2020 pentru o dezvoltare inteligentă și durabilă;

    7.

    subliniază faptul că condițiile de creditare ale BEI ar trebui să faciliteze dezvoltarea regiunilor periferice ale Uniunii Europene prin promovarea creșterii economice și a ocupării forței de muncă; solicită BEI să consolideze în mod semnificativ mecanismele prin care se furnizează asistență tehnică și consiliere financiară autorităților locale și regionale în faza premergătoare aprobării proiectelor, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a asigura implicarea tuturor statelor membre, în special a celor cu un număr mai scăzut de proiecte aprobate;

    8.

    încurajează BEI să definească opțiuni financiare sau de finanțare sustenabile și un mediu de investiții favorabil care să reflecte angajamentele și obiectivele generale ale Uniunii, cu scopul de a promova inovarea și coeziunea economică, socială și teritorială în cadrul Uniunii, precum și de a consolida dimensiunea socială și ecologică a investițiilor BEI prin reducerea deficitului de investiții în sectorul social și în domeniul siguranței infrastructurilor; invită BEI să ia în considerare, în cazul proiectelor de infrastructură de mare amploare, toate riscurile relevante în ceea ce privește impactul asupra mediului și să finanțeze numai acele proiecte care au demonstrat o valoare adăugată reală pentru populația locală și din punct de vedere ecologic, social și economic; subliniază importanța unei monitorizări stricte a posibilelor riscuri de corupție și fraudă în acest context și a efectuării unor evaluări ex-ante și ex-post atente cu privire la proiectele care urmează să fie finanțate;

    9.

    încurajează BEI să informeze permanent părțile interesate cu privire la potențialul financiar și să furnizeze servicii de consultanță adecvate atunci când este necesar, chiar dacă instrumentele BEI se bazează pe cerere;

    10.

    subliniază că, în cadrul negocierilor în curs privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, trebuie adoptate măsuri detaliate privind toate obligațiile Regatului Unit față de BEI pentru a se asigura că nu este afectată capacitatea BEI de a-și atinge obiectivele;

    Stimularea investițiilor în principalele domenii strategice

    11.

    ia act de faptul că, potrivit raportului financiar al BEI pentru 2017, împrumuturile semnate de bancă pentru 2017 s-au ridicat la 69,9 miliarde EUR (62,6 miliarde EUR în cadrul UE și 7,3 miliarde EUR în afara UE), ceea ce reprezintă o sumă mai mică în comparație cu ultimii 5 ani (2013-2016), sumă care se situează sub 70 de miliarde EUR, deși se află în cadrul marjei de flexibilitate de 10 % prevăzută în planul operațional al BEI; remarcă, de asemenea, stabilitatea și calitatea portofoliului global de credite, cu o pondere similară, de 0,3 %, a contractelor de credit depreciate în raport cu 2016;

    12.

    ia act de faptul că Uniunea Europeană oferă o garanție pentru BEI, care este normală în cazul instituțiilor financiare desemnate de statele membre pentru a contribui la atingerea obiectivelor publice; subliniază, cu toate acestea, că situația necesită cele mai responsabile politici de creditare, astfel încât fondurile să fie cheltuite în mod eficient pentru întreaga Uniune, statele sale membre și interesul public; solicită BEI, care își desfășoară activitatea în baza unui mandat de dezvoltare, să asigure mai bine respectarea obiectivelor sale de politică socială și de mediu, inclusiv în proiectele cofinanțate sau în contribuțiile la fondurile de investiții și la fondurile de capitaluri proprii;

    13.

    își reiterează îngrijorarea cu privire la faptul că jumătate dintre statele membre au primit 80 % din investițiile totale ale BEI în interiorul UE, în timp ce celelalte 14 state membre au beneficiat de numai 10 % din aceste investiții; reiterează, în plus, faptul că trei state membre au primit individual 16 %, 15 % și, respectiv, 11 %; solicită Băncii să includă în raportarea sa defalcată informații cu privire la investițiile sale în regiuni cu venituri mici și cu venituri ridicate, în conformitate cu propriul său studiu privind investițiile (EIBIS) și cu privire la efectul potențial pentru depășirea decalajelor în materie de investiții și a barierelor în regiunile mai puțin favorabile din UE;

    14.

    invită BEI să examineze din nou estimările sale privind investițiile pe cap de locuitor și ierarhizarea statelor membre pe baza acestora, deoarece cifrele actualizate par să indice o ierarhizare care corespunde, în general, clasamentului în funcție de valorile absolute ale sumelor primite de statele membre;

    15.

    în plus, ia act de faptul că, în conformitate cu raportul anual al FEI pentru 2017, FEI a semnat în 2017 tranzacții în valoare totală de 9,3 miliarde EUR, în comparație cu 9,45 miliarde EUR în 2016, generând o finanțare de 35,4 miliarde EUR pentru a sprijini IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie din Europa;

    16.

    ia act de faptul că finanțarea acordată de Grupul BEI atât în interiorul, cât și în afara UE în 2017, în sprijinul obiectivelor sale de politică publică, s-a ridicat la, respectiv (i) 13,8 miliarde EUR pentru inovare și competențe, (ii) 18 miliarde EUR pentru infrastructură, (iii) 16,7 miliarde EUR pentru proiecte legate de mediu și (iv) 29,6 miliarde EUR pentru IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie; subliniază faptul că, datorită impactului și importanței lor pentru economiile locale și naționale, investițiile în IMM-uri, în întreprinderi nou-înființate, cercetare, inovare, economia digitală și în eficiența energetică reprezintă factorul cel mai important pentru a stimula redresarea economică în UE și a promova crearea de locuri de muncă de calitate;

    17.

    ia act de faptul că, în cadrul Uniunii, în 2017, volumul împrumuturilor acordate de BEI a fost de 18,24 miliarde EUR pentru obiectivul orizontal de coeziune economică și socială, iar Banca și-a atins 29,6 % din nivelul-țintă al investițiilor pentru acest obiectiv, de 30 %;

    18.

    remarcă faptul că BEI s-a angajat să aloce 25 % din totalul fondurilor de care dispune pentru proiecte legate de schimbările climatice, urmând ca această contribuție să ajungă la 35 % până în 2020; subliniază că această tendință ar trebui evaluată pozitiv, observând că proiectele sprijinite ar trebui să fie eficiente nu numai în lupta împotriva schimbărilor climatice, ci și dintr-o perspectivă financiară;

    19.

    ia act de faptul că, în cadrul Uniunii, 16,58 miliarde EUR au fost destinate obiectivului orizontal privind combaterea schimbărilor climatice prin care BEI a contribuit la alinierea cu Acordul de la Paris din 2015 și la dezvoltarea durabilă la nivel mondial; încurajează BEI să mențină un nivel ridicat de ambiție în acest domeniu;

    20.

    salută angajamentul BEI de a-și alinia operațiunile la prioritățile Acordului de la Paris din 2015 până în 2020; având în vedere recentul raport al IPCC, invită BEI să își revizuiască strategia în domeniul climei pentru a o alinia la o traiectorie a încălzirii globale care să fie limitată la 1,5 oC;

    21.

    încurajează BEI să își consolideze prezența și activitățile în țările din Balcanii de Vest, deoarece acestea sunt importante din punct de vedere strategic pentru UE, iar stimularea activităților de creditare și de investiții în regiune este esențială;

    22.

    ia act de revizuirea în curs a criteriilor BEI de acordare de împrumuturi în domeniul energiei; se așteaptă ca această revizuire să fie aliniată la Acordul de la Paris din 2015; își reiterează solicitarea adresată BEI de a acorda prioritate creditării în beneficiul surselor regenerabile de energie eficiente, la scară mică și descentralizate și de a prezenta un plan ambițios de stopare a finanțării acordate proiectelor bazate pe combustibilii fosili; invită BEI să își propună să devină un lider în materie de acțiuni în domeniul climei, majorând investițiile sale în sectorul energiei din surse regenerabile și în cel al eficienței energetice, precum și să considere acest obiectiv drept o prioritate în cadrul revizuirii criteriilor sale de acordare de împrumuturi în sectorul energiei;

    23.

    salută, în acest context, rolul BEI în emiterea de obligațiuni de sensibilizare cu privire la schimbările climatice (sau 4,29 miliarde EUR față de 3,8 miliarde EUR în 2016), ceea ce corespunde implicării băncii în acțiunile de combatere a schimbărilor climatice în vederea intensificării investițiilor în domeniul eficienței energetice și al surselor regenerabile de energie la scară redusă, cu un impact mai mare la nivel local și regional;

    24.

    consideră că BEI ar trebui să își consolideze în continuare rolul în ceea ce privește contribuția sa la realizarea unei dezvoltări durabile și că măsurile de combatere a schimbărilor climatice ar trebui să vizeze în principal sectoarele transporturilor ecologice și producerea de energie curată, reducerea consumului de energie (pentru încălzire, transport și producție), producția industrială ecologică și agricultura ecologică, aprovizionarea cu apă și tratamentul apelor uzate, precum și tranziția ecologică în general;

    25.

    reamintește că IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei europene și, prin urmare, invită BEI să îmbunătățească accesul lor la credite prin consolidarea programelor existente, cum ar fi instrumentul european de microfinanțare „Progress”, precum și prin alocarea mai multor fonduri acestor programe; solicită stabilirea unor cerințe strategice mai proactive în privința IMM-urilor și a microîntreprinderilor pentru băncile intermediare care acordă finanțări din fondurile BEI;

    26.

    subliniază că BEI, atunci când oferă sprijin companiilor din UE în străinătate, ar trebui să țină seama în mod corespunzător de strategia comercială a UE, inclusiv de acordurile de liber schimb, de servicii și de investiții existente și viitoare; subliniază că, în acest context, BEI ar trebui să țină seama în special de cerințele de internaționalizare a IMM-urilor europene;

    27.

    subliniază că o parte din totalul împrumuturilor acordate de BEI vizează operațiuni desfășurate în afara Uniunii; ia act de faptul că trebuie să existe o coordonare și o complementaritate strânse între activitățile de creditare externă ale BEI și Planul de investiții externe al UE;

    28.

    recunoaște eforturile BEI de a contribui la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă și de a aborda provocările globale legate de migrație, inclusiv prin lansarea de obligațiuni de sensibilizare cu privire la sustenabilitate pentru a finanța cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale ONU;

    Efectuarea operațiunilor financiare ale BEI

    29.

    ia act cu satisfacție de concluzia Comitetului de audit potrivit căreia situațiile financiare adoptate de Consiliul de administrație al BEI prezintă o imagine fidelă și corectă a poziției financiare a Băncii la 31 decembrie 2017, precum și a rezultatelor operațiunilor sale și a fluxurilor de trezorerie pentru 2017, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

    30.

    își reiterează, totuși, solicitarea privind raportul anual al BEI și solicită BEI să prezinte un raport anual de activitate mai cuprinzător, detaliat și armonizat și să îmbunătățească în mod semnificativ modul de prezentare a informațiilor prin includerea de defalcări detaliate și fiabile ale investițiilor aprobate, semnate și plătite pentru un anumit an și ale surselor de finanțare utilizate (resurse proprii, FEIS, programe UE gestionate la nivel central etc.), precum și astfel de informații cu privire la beneficiari (state membre, sectorul public sau privat, intermediari sau beneficiari direcți), sectoare sprijinite și rezultatele evaluărilor ex-post;

    31.

    ia act de volumul de noi activități speciale semnate de Bancă în 2017, care corespund proiectelor cu un profil de risc mai ridicat, în valoare de 18,0 miliarde EUR (2016: 13,1 miliarde EUR), din care 2,7 miliarde EUR din riscul propriu al BEI, iar restul de 15,3 miliarde EUR au fost acoperite de diminuarea riscului de credit de portofoliu;

    32.

    ia act de rezultatele raportate pentru 26 de proiecte finalizate în 2017 în afara UE, pentru care evaluarea prin intermediul cadrului de măsurare a rezultatelor (REM) pentru intervenții externe permite evaluarea rezultatelor nu numai conform așteptărilor, ci și conform realizărilor; observă, cu toate acestea, că în ceea ce privește activitățile din cadrul UE, informațiile sunt prezentate exclusiv cu privire la impactul potențial și rezultatele preconizate ale noilor operațiuni semnate în 2017, utilizând instrumentul de evaluare bazată pe trei piloni (3PA); își reiterează solicitarea adresată Băncii de a include informații cu privire la rezultatele obținute de proiectele finalizate în cadrul UE și de a adapta 3PA, dacă acest lucru este necesar în acest scop;

    33.

    consideră că este necesar să se aprofundeze criteriile de verificare a contribuției suplimentare a BEI pentru o mai bună orientare a finanțării, pentru a evita direcționarea dublă și pentru a căuta toate sinergiile posibile ori de câte ori este posibil;

    34.

    încurajează promovarea culturii performanței în cadrul BEI, printr-o îmbunătățire treptată, în special pentru a reduce indicatorii de performanță transversali ai impactului operațiunilor de bază ale BEI;

    35.

    invită BEI să prezinte în mod regulat dovezi privind sustenabilitatea realizărilor, a impacturilor și a rezultatelor, folosind indicatori relevanți și actualizați; consideră că îmbunătățirea caracterului adecvat și a relevanței indicatorilor din tabloul de bord este esențială nu numai pentru a evalua amploarea rezultatelor și a impactului, ci și pentru a găsi modalități de intervenție care sunt întotdeauna mai eficiente;

    36.

    consideră că, dincolo de nivelul efectiv al investițiilor, este necesar să se lucreze la durabilitate, respectiv capacitatea unui proiect de a-și menține beneficiile pe termen lung într-o formă relevantă din punctul de vedere al mediului sau pe plan financiar, economic sau social (în mod direct sau nu) după finalizarea proiectului;

    37.

    salută adoptarea de către BEI a politicii de excludere aprobate în decembrie 2017 și solicită ca acest instrument să fie utilizat în mod riguros pentru a bloca accesul la finanțarea BEI al clienților implicați în practici de corupție sau fraudă;

    Dezvoltarea FEIS

    38.

    ia act de faptul că, la sfârșitul anului 2017, Grupul BEI (BEI și FEI) a semnat 606 de operațiuni în cadrul FEIS pentru o finanțare totală de 37,4 miliarde EUR și că aceste operațiuni ar trebui să mobilizeze investiții în valoare de 207,3 miliarde EUR în toate cele 28 de state membre și în toate obiectivele stabilite în Regulamentul FEIS, cu următoarea repartizare pentru principalele sectoare: 30 % pentru IMM-uri, 24 % pentru CDI, 21 % pentru sectorul energetic, 10 % pentru domeniul digital, 8 % pentru transporturi, 4 % pentru infrastructura socială și 4 % pentru mediu și utilizarea eficientă a resurselor; îndeamnă BEI să își reducă la minimum investițiile în sectoarele și proiectele care implică emisii ridicate de dioxid de carbon și să sporească ponderea investițiilor sale în activități de îmbunătățire a calității mediului și utilizare eficientă a resurselor;

    39.

    ia act de faptul că, începând cu 31 decembrie 2017, în cadrul Componentei pentru infrastructură și inovare (IIW), BEI a semnat 278 de operațiuni cu o finanțare totală de 27,4 miliarde EUR, care ar trebui să mobilizeze investiții în valoare de 131,4 miliarde EUR în 27 state membre, precum și că, în cadrul componentei pentru IMM-uri (SMEW), FEI a semnat operațiuni cu 305 intermediari financiari cu o finanțare totală de aproape 10 miliarde EUR, care ar trebui să mobilizeze investiții în valoare de 76 de miliarde EUR în toate cele 28 de state membre ale UE; observă că, până la sfârșitul anului 2017, un număr total de 135 785 de întreprinderi primiseră deja finanțare sprijinită de FEIS în cadrul SMEW și au fost create sau sprijinite 1,5 milioane de locuri de muncă;

    40.

    reiterează faptul că investițiile efective mobilizate de FEIS pot fi măsurate doar la sfârșitul perioadei de investiții, luând în același timp în considerare faptul că efectul multiplicator global estimat al celor 606 de operațiuni aprobate și semnate în cadrul FEIS la sfârșitul anului 2017 este de 13,53x, ușor inferior ipotezei inițiale și obiectivului de 15x stabilit atunci când s-a lansat FEIS; ia act de faptul că informațiile privind modul în care au fost derivați multiplicatorii de referință sunt distribuite în prezent între serviciile BEI și recomandă ca toate aceste informații să fie colectate într-un document de sine stătător;

    41.

    constată că nu au fost efectuate cereri de executare de fonduri din bugetul Uniunii ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată;

    42.

    ia act de faptul că limitele orientative de concentrare geografică stabilite de Comitetul director al FEIS, care impun ca la sfârșitul perioadei de investiții, ponderea investițiilor IIW (în ceea ce privește operațiunile semnate) în oricare trei state membre, împreună, să nu depășească 45 % din totalul portofoliului FEIS, nu au fost respectate, având în vedere faptul că, până la 31 decembrie 2017, cele trei state membre cu cel mai mare volum de semnături (Franța, Italia și Spania) au reprezentat aproximativ 47 % din volumul semnat; relevă faptul că încă se mai pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește extinderea distribuției teritoriale a fondurilor FEIS, în paralel cu diseminarea, la o scară mai largă, a oportunităților sale de investiții;

    43.

    ia act de evaluarea FEIS și de constatările sale, conform cărora operațiunile speciale ale FEIS și non-FEIS au un profil de risc similar, precum și de faptul că combinarea dintre FEIS, fondurile ESI și granturile MIE rămâne limitată, existând riscul ca FEIS să ducă la excluderea instrumentelor financiare bazate pe fonduri ESI; se așteaptă ca deficiențele și riscurile identificate în urma evaluării FEIS să fie eliminate în implementarea FEIS 2.0;

    44.

    salută îmbunătățirea transparenței prin publicarea deciziilor comitetului de investiții al FEIS și a documentelor adoptate de Comitetul director, împreună cu procesele-verbale ale reuniunilor;

    45.

    încurajează o mai bună sinergie între FEIS și băncile naționale de promovare, deoarece coordonarea cu acestea din urmă reprezintă un efort recurent care ar putea contribui la eficacitatea FEIS;

    Drepturile omului

    46.

    invită BEI să instituie o strategie privind drepturile omului și să își consolideze mecanismele de asigurare a diligenței necesare la nivel de proiect pentru a identifica și a aborda riscurile legate de drepturile omului în toate activitățile sale și pe întreaga durată de viață a proiectelor sale; invită, de asemenea, BEI să instituie un mecanism eficient prin care apărătorii drepturilor omului să poată alerta banca în condiții de siguranță cu privire la situații în care se constată o deteriorare a mediului de lucru sau la riscuri de conflicte și de represalii;

    Creșterea transparenței și a responsabilității în ceea ce privește guvernanța corporativă și activitățile BEI

    47.

    ia act de observațiile Comitetului de audit din raportul său anual către Consiliul guvernatorilor pentru exercițiul financiar 2017, cu privire la:

    (a)

    importanța de a asigura soliditatea și sustenabilitatea financiară pe termen lung a BEI și de a menține ratingul AAA într-un mediu marcat de incertitudini la nivel geopolitic, în materie de politică economică, de reglementare și de evoluții macroeconomice;

    (b)

    necesitatea de a revizui și consolida mediul de control intern și de gestionare a riscurilor din cadrul Grupului BEI, având în vedere dimensiunea în schimbare și complexitatea din ce în ce mai mare a activităților Grupului BEI;

    (c)

    necesitatea de a pune în aplicare pe deplin cele mai bune practici bancare, inclusiv în domeniile în care există în continuare lacune generalizate în materie de conformitate;

    (d)

    necesitatea de a efectua o analiză cuprinzătoare și ulterior, de a restructura aprobarea de credit și procesul decizional aferent în cadrul BEI, deoarece procesul de evaluare și aprobare a împrumuturilor și mediul de control corespunzător nu par să fie în măsură să facă față nevoilor actuale ale întreprinderilor și constituie o dovadă a presiunii exercitate asupra serviciilor;

    48.

    împărtășește ferm regretul Comitetului de audit cu privire la faptul că BEI nu a înregistrat încă progrese pentru a aborda preocuparea exprimată în trei ani consecutivi (2015, 2016 și 2017) cu privire la combinația existentă de responsabilități în rândul anumitor membri ai Comitetului de direcție; este pe deplin de acord și sprijină recomandarea Comitetului de audit, conform căreia toți membrii Comitetului de direcție al BEI ar trebui să poată acționa în mod obiectiv, critic și independent, precum și că ar trebui să înceteze combinațiile neortodoxe de responsabilități, cum ar fi responsabilitatea de a supraveghea atât prima, cât și a doua linie a activităților de apărare;

    49.

    solicită BEI, în acest sens, să ia serios în considerare această recomandare și să asigure o repartizare clară a responsabilităților la nivelul Comitetului de direcție; salută reforma inițiată pentru a modifica structura de guvernanță a BEI;

    50.

    invită BEI să elimine lacunele existente în ceea ce privește cadrul aplicabil pentru cele mai bune practici din sectorul bancar și se așteaptă ca acest cadru să fie pe deplin operațional din 2008, deoarece punerea sa în aplicare este considerată o condiție prealabilă pentru menținerea puterii și stabilității financiare a BEI;

    51.

    este îngrijorat de concluzia Comitetului de audit potrivit căreia extinderea rapidă a activităților și capacităților BEI legate de punerea în aplicare a FEIS, a mandatelor gestionate în numele unor părți terțe și furnizarea de servicii de consiliere nu au fost în mod necesar însoțite de adaptări relevante în structura sau procesele de afaceri; ia act de faptul că, în 2017, Comitetul de audit își menține cinci din recomandările sale din 2015 și 2016 privind controlul intern și mediul de risc; invită BEI să pună în aplicare cu prioritate aceste recomandări și să se asigure că procesele interne, securitatea cibernetică și gestionarea riscurilor sunt în concordanță cu cerințele și provocările noi și tot mai mari pentru Grupul BEI;

    52.

    consideră că BEI ar trebui să sporească gradul său de transparență, nu numai față de Parlamentul European, ci și față de autoritățile statelor membre; consideră că solicitarea de a furniza reprezentanților democratici mai multe informații privind activitățile BEI este întru totul justificată;

    53.

    consideră că transparența poate fi îmbunătățită, atât la nivelul organelor de conducere, cât și la nivel operațional; reiterează necesitatea publicării în mod sistematic a fișelor 3PA și REM; solicită ca informațiile care nu au caracter confidențial din procesele-verbale ale reuniunilor Comitetului de direcție și ale Consiliului guvernatorilor să fie, de asemenea, făcute publice; constată cu satisfacție că în 2017 BEI a început să publice procesele-verbale ale Consiliului de administrație al BEI, declarația directorilor privind conflictele de interese și anumite informații privind proiectele, și anume evaluările impactului asupra mediului;

    54.

    reiterează faptul că transparența, respectarea strictă a obligației privind diligența necesară și controlul în ceea ce privește punerea în aplicare a politicilor UE conduc nu numai la consolidarea responsabilității corporative globale a BEI, oferind o imagine de ansamblu clară asupra tipului de intermediari financiari și de beneficiari finali, pe baza unei diligențe temeinice și a politicii de cunoaștere a clientelei, dar contribuie, de asemenea, la creșterea eficienței și a sustenabilității globale a proiectelor finanțate;

    55.

    își reiterează solicitarea adresată BEI de a extinde informațiile publicate pentru proiectele puse în aplicare prin intermediari, incluzând informații privind proiectele finale care ar putea permite evaluarea impactului economic și social al investițiilor sale;

    56.

    reamintește că procesul de guvernanță ar trebui să țină mai mult seama de rezultatele dialogului sau ale consultării cu organizațiile societății civile sau de interesele sau preocupările specifice ale actorilor locali și regionali, cu scopul de a permite un proces decizional democratic mai pertinent și mai legitim;

    57.

    își exprimă preocuparea cu privire la constatările evidențiate în raportul anual al Curții de Conturi Europene, potrivit cărora au fost descoperite o serie de deficiențe grave legate de funcționarea Fondului European de Investiții: Curtea de Conturi a semnalat o deficiență în materie de reglementare, ilustrată de faptul că autoritățile de audit ale statelor membre aveau obligația de a audita inițiativele dedicate IMM-urilor, fără a avea dreptul, în temeiul legislației în vigoare, de a efectua controale la fața locului;

    58.

    reamintește că, în ceea ce privește cele 30 de investiții examinate de Curtea de Conturi, intermediarii financiari aprobaseră împrumuturi către cinci destinatari, fără să confirme statutul de IMM al acestora; aceste proiecte nu au fost considerate eligibile de către Curtea de Conturi Europeană, în timp ce alte patru împrumuturi contractate de beneficiari fuseseră acordate pentru a finanța, parțial sau integral, activități neeligibile;

    59.

    salută faptul că problemele depistate de Curtea de Conturi au fost, în principiu, soluționate prin revizuirea Regulamentului financiar; invită BEI să abordeze, în cadrul următorului său raport anual, aspectele legate de deficiențele în materie de reglementare și să garanteze faptul că dispozițiile Regulamentului financiar revizuit le permit autorităților de audit ale statelor membre să efectueze audituri și la nivelul beneficiarilor finali;

    60.

    salută adoptarea de către Consiliul de administrație, în ianuarie 2017, a abordării interimare privind politica BEI față de jurisdicțiile slab reglementate, netransparente și necooperante, dar se așteaptă ca aceasta să conducă la revizuirea acestei politici pentru a ameliora obligația de diligență fiscală a BEI în ceea ce privește împrumuturile sale externe, în paralel cu cadrul revizuit al BEI pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (AML-CFT);

    61.

    invită BEI să depună toate eforturile necesare pentru a asigura diligența necesară la nivel corporativ și în materie de integritate în scopul identificării efective a beneficiari reali ai tuturor clienților și operațiunilor sale, precum și a societăților care sunt beneficiarii finali ai investițiilor atunci când sunt în joc investiții ale BEI în fonduri de capitaluri proprii; invită BEI să publice pe site-ul său internet, în ceea ce privește clienții săi, informații privind beneficiarii reali, pentru a spori vizibilitatea operațiunilor sale și a contribui la prevenirea cazurilor de corupție și a conflictelor de interese;

    62.

    invită BEI ca, în conformitate cu concluziile Consiliului adoptate la 25 mai 2018 privind dispoziția standard a UE privind buna guvernanță în chestiuni fiscale pentru acordurile cu țări terțe, să consolideze legătura dintre finanțarea BEI și buna guvernanță fiscală; consideră că BEI ar trebui să contribuie în continuare la dezvoltarea celor mai bune practici în materie de impozitare echitabilă prin combaterea evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale; invită BEI să adopte o politică fiscală responsabilă, care să asigure faptul că BEI nu finanțează clienți implicați în mecanisme de evitare a obligațiilor fiscale și de evaziune fiscală sau care își desfășoară activitatea prin intermediul paradisurilor fiscale; solicită BEI să includă în contractele sale cu toți intermediarii financiari selectați dispoziții și clauze standard privind buna guvernanță;

    63.

    subliniază că mandatul revizuit de acordare a împrumuturilor externe al BEI precizează că lista neagră a UE este obligatorie pentru Bancă și că operațiunile BEI nu sprijină proiecte care contribuie la spălarea de bani, finanțarea terorismului, evitarea obligațiilor fiscale, frauda fiscală și evaziunea fiscală;

    64.

    ia act de faptul că, la sfârșitul anului 2017, BEI a investigat 136 de cazuri de fraudă, trei dintre principalele tipuri de acuzații fiind fraudele (53,7 %), corupția (25,5 %) și coluziunea (10,7 %);

    65.

    relevă faptul că fondurile BEI au fost utilizate de întreprinderi implicate în scandalul privind nivelul emisiilor, mai precis de către compania Volkswagen, și că există posibilitatea ca acestea să fi fost utilizate, prin urmare, pentru finanțarea unor activități neetice și ilegale;

    66.

    ia act de faptul că numărul noilor plângeri admisibile a crescut de la 84 în 2016 la un nou record de 102 în 2017 și că 173 de plângeri au fost tratate în 2017; ia act de faptul că 38 din plângerile primite în 2017 se referă la doar două proiecte de investiții ale BEI: gazoductul transadriatic și șoseaua de acces la portul Mombasa din Kenya;

    67.

    ia act de revizuirea politicii BEI privind mecanismul de tratare a reclamațiilor și includerea exemplelor oferite de Ombudsmanul European pentru definirea administrării defectuoase, care include forme de administrare deficitară sau incorectă, cum ar fi neregulile administrative, discriminarea ilegală, refuzurile nejustificate de a furniza informații, abuzurile de putere și întârzierile inutile; cu toate acestea, își exprimă îngrijorarea cu privire la aspectele rămase care fac în continuare obiectul revizuirii;

    68.

    regretă faptul că BEI nu a luat în considerare preocupările Parlamentului cu privire la revizuirea mecanismului BEI de tratare a reclamațiilor, astfel cum au fost exprimate la punctul 86 din Rezoluția sa din 3 mai 2018 referitoare la Raportul anual privind controlul activităților financiare ale BEI pe 2016; își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la faptul că forma revizuită a mecanismului de tratare a reclamațiilor, astfel cum a fost aprobată, generează un risc grav pentru independența acestui mecanism și pentru transparența investigațiilor și a concluziilor sale; invită BEI să se asigure că șeful mecanismului BEI de tratare a reclamațiilor (BEI CM) poate lua toate deciziile privind admisibilitatea și eligibilitatea reclamației, acționând în mod independent față de celelalte servicii ale BEI, și că procedurile de recrutare pentru ocuparea funcției de șef al BEI CM devin mai transparente;

    69.

    ia act de decizia Ombudsmanului în cauza 1316/2016 TN privind afirmațiile referitoare la politica de transparență a BEI de la 23 mai 2018 și invită Banca să pună în aplicare îmbunătățirile sugerate de Ombudsman cu privire la eliminarea prezumției de nedivulgare legate de documentele colectate și generate în cursul inspecțiilor, investigațiilor și auditurilor, precum și cu privire la reformularea dispozițiilor relevante din politica sa în materie de transparență legate de împrumuturile intermediate și de termenele pentru tratarea cererilor de informații;

    70.

    reamintește necesitatea de a prevedea norme mai stricte privind conflictele de interese și criterii clare, stricte și transparente pentru a preveni orice formă de influență sau de lipsă de obiectivitate a mecanismului de acordare a împrumuturilor; reiterează faptul că BEI trebuie să își revizuiască cât mai curând posibil Codul de conduită pentru a se asigura că vicepreședinții săi nu sunt responsabili de operațiuni în statele lor membre de origine, întrucât aceasta reprezintă un risc la adresa independenței instituției; invită BEI, pentru a preveni mai bine conflictele de interese în cadrul organelor sale de conducere și posibilele probleme de tip „ușă turnantă”, să ia în considerare recomandările Ombudsmanului și să își revizuiască Codul de conduită;

    71.

    se așteaptă ca politica BEI în ceea ce privește protecția avertizorilor de integritate, care face în prezent obiectul unei revizuiri, să fie ambițioasă și să prevadă standarde ridicate; îndeamnă BEI să includă în revizuirea respectivă atât avertizorii interni, cât și pe cei externi, precum și să stabilească proceduri, termene și orientări clare și bine definite, cu scopul de a oferi avertizorilor o îndrumare cât mai eficientă și de a-i proteja de orice eventuale represalii;

    Controlul exercitat de Parlamentul European

    72.

    sprijină poziția Curții de Conturi Europene, potrivit căreia Curtea ar trebui să fie mandatată să auditeze toate operațiunile BEI, inclusiv pe cele în care BEI utilizează fonduri care nu fac parte din bugetul UE pentru finanțarea operațiunilor sale;

    73.

    invită Comisia sa pentru control bugetar să organizeze un atelier anual/o audiere anuală dedicat(ă) controlului activităților și operațiunilor BEI, care să furnizeze Parlamentului informații suplimentare relevante pentru a-i sprijini activitatea în materie de control al BEI și al operațiunilor sale;

    Acțiuni întreprinse în urma recomandărilor Parlamentului

    74.

    își reiterează solicitarea ca BEI să raporteze cu privire la situația actuală și la stadiul recomandărilor anterioare formulate de Parlament în rezoluțiile sale anuale, în special în ceea ce privește:

    (a)

    impactul activităților sale de creditare și rezultatele obținute;

    (b)

    prevenirea conflictelor de interese, în special privind membrii Comitetului de investiții al FEIS și ai Consiliului de administrație al BEI și prevederea unor norme mai stricte privind conflictele de interese în Codul de conduită relevant și, în special, în codurile aplicabile Consiliului de administrație și Comitetului de direcție;

    (c)

    transparența și divulgarea informațiilor privind sistemul de contractare și subcontractare care vizează intermediarii și beneficiarii finali, cu referire la prevenirea evitării obligațiilor fiscale, a fraudei și a corupției;

    o

    o o

    75.

    încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

    (1)  https://www.ombudsman.europa.eu/en/decision/en/95520

    (2)  JO C 298, 23.8.2018, p. 80.

    (3)  Texte adoptate, P8_TA(2018)0198.

    (4)  JO L 280, 27.10.2011, p. 1.

    (5)  JO L 135, 8.5.2014, p. 1.

    (6)  JO L 169, 1.7.2015, p. 1.

    (7)  https://www.ombudsman.europa.eu/en/decision/en/95520


    Top