19.8.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 303/131

Raportor:

doamna Brenda KING

1.1

Expirarea Acordului de la Cotonou în 2020 oferă oportunitatea de a revizui parteneriatul ACP-UE și de a determina forma pe care o va avea și aspectele ce ar trebui abordate. În timp ce Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) doresc să reînnoiască relația, considerând țările ACP parteneri-cheie, Comisia a subliniat faptul că va examina toate opțiunile, inclusiv alternative la un tratat și la o abordare colectivă.

1.2

Comitetul Economic şi Social European (CESE) observă că decizia privind continuarea parteneriatului cu ACP în ansamblu trebuie luată de către țările ACP.

1.3

CESE recomandă ca UE să încerce să realizeze un parteneriat modern, pe baze de egalitate și eficient cu țările ACP, care să depășească relația de tipul donator-beneficiar și să se bazeze pe o abordare coerentă și integrată a politicii externe a UE, întemeiată pe principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării (CPD).

1.4

Acest cadru ar trebui să garanteze implicarea organizațiilor societății civile, inclusiv a sectorului privat, a cărui sarcină specifică ar trebui să fie monitorizarea și evaluarea impactului punerii în aplicare a prezentului acord asupra dezvoltării durabile a părților implicate. Societatea civilă ar trebui să beneficieze de asistența tehnică și financiară necesară pentru a îndeplini acest rol.

1.5

În forma sa actuală, Acordul de la Cotonou, care combină investițiile și dezvoltarea economică cu o abordare politică bazată pe valori, completează deja Agenda pentru dezvoltare durabilă 2030 (ODD). Cu toate acestea, regimul post-Cotonou ar trebui să ia în considerare recomandările prezentate în acest aviz și să asigure monitorizarea și evaluarea acordului. CESE este pregătit să joace un rol important în acest proces.

1.6

CESE recomandă ca toate formele de sprijin pentru dezvoltare oferite de UE țărilor terțe să intre sub incidența aceluiași cadru juridic și să fie supuse aceluiași control democratic al Parlamentului European, menținând aceleași aspecte pozitive ale FED.

1.7

Parteneriatul UE-ACP oferă deja un cadru cuprinzător pentru abordarea problemelor globale, cum ar fi schimbările climatice, iar acesta s-a dovedit eficace în cadrul negocierilor COP 21. Trebuie susținute eforturile comune pentru a consolida reziliența în țările ACP și ale UE și pentru a combate potențialele consecințe negative: dezastre naturale, colaps economic și migrație climatică.

1.8

CESE susține implicarea organizațiilor societății civile, de la concepere până la monitorizarea, punerea în aplicare și revizuirea ex post a domeniilor de politică UE-ACP. Prin intermediul unui proces global de dialog structurat și consultări periodice cu organizațiile societății civile, parteneriatul va duce la implicarea deplină a actorilor nestatali, în spiritul Acordului de la Cotonou și așa cum se menționează la articolul 6 din acord.

1.9

Bazându-se pe acquis-ul cooperării UE-ACP, ambii parteneri pot, pe o bază de paritate, să dezvolte în mod eficace strategii comune în viitoarele cadre sud-sud și tripartit ale cooperării pentru dezvoltare. Schimbul reciproc între acești parteneri poate fi un catalizator eficient pentru a aborda noul cadru de dezvoltare internațională și provocările globale, inclusiv cele referitoare la rolul țărilor cu venit mediu.

1.10

Viitorul parteneriat trebuie să reprezinte „parteneriatul între egali”, aspect subliniat în noul cadru, care recunoaște că provocările sunt similare în țările UE și ACP: inegalitatea veniturilor, șomajul în rândul tinerilor, schimbările climatice și altele. Prin cooperare și pe picior de egalitate, UE și partenerii ACP pot încerca să soluționeze provocările în materie de dezvoltare atât în UE, cât și în statele ACP.

2.1

Uniunea Europeană (UE) și cele 79 de state din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP) au încheiat un acord de cooperare internațională cuprinzător și cu caracter juridic obligatoriu, care a reunit peste jumătate dintre statele-națiune ale lumii. Acordul de parteneriat de la Cotonou („APC” sau „Acordul de la Cotonou”) a fost semnat la Benin în 2000 în vederea consolidării cooperării pe termen lung dintre UE și statele ACP în materie de politică, comerț și dezvoltare. Acest acord a dus la înființarea a numeroase instituții care facilitează cooperarea dintre ACP și UE la nivelul guvernelor, al funcționarilor publici, al parlamentarilor, al autorităților locale și al societății civile, inclusiv al sectorului privat. Acordul se bazează pe o relație istorică între UE și fostele sale colonii, care a evoluat printr-o succesiune de acorduri post-coloniale: de la acordurile de asociere Yaoundé I și II dintre Comunitatea Economică Europeană și fostele colonii franceze din Africa (1963-1975) la convențiile ulterioare ACP-UE de la Lomé (1975-2000) și ultimul acord de parteneriat semnat la Cotonou (2000).

2.2

Dat fiind că Acordul de la Cotonou urmează să expire în 2020, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate au prezentat un document comun de consultare pe tema acestui acord, publicat la 6 octombrie 2015. Scopul documentului de consultare este „să se analizeze în ce măsură acesta rămâne valabil pentru viitor și oferă o platformă de promovare a intereselor comune”, având în vedere contextul evoluțiilor instituționale, politice și socioeconomice din UE și din statele ACP într-o lume care s-a schimbat semnificativ în ultimii 15 ani.

2.3

Implicarea societății civile – observații specifice privind dialogul politic

2.3.1

CESE salută faptul că articolul 6 din Acordul de la Cotonou sprijină implicarea actorilor nestatali prin faptul că le recunoaște rolul de actori esențiali în cadrul parteneriatului. Cu toate acestea, este dezamăgit de faptul că, în continuare, cooperarea a rămas extrem de orientată către guvern, în pofida recunoașterii faptului că dialogul politic este important pentru încurajarea participării societății civile la procesul de dezvoltare.

2.3.2

CESE reiterează rolul esențial pe care îl joacă părțile interesate neguvernamentale pe tot parcursul procesului de dezvoltare, precum și în ceea ce privește monitorizarea acordurilor de parteneriat economic. Este evident că un cadru post-Cotonou mai deschis și participativ are șanse mai mari de a obține rezultate consistente.

2.3.3

CESE ia act cu dezamăgire de faptul că o serie de state ACP adoptă acte legislative restrictive pentru a limita activitatea actorilor nestatali, ceea ce, în unele cazuri, a fost în detrimentul participării active a organizațiilor societății civile. Indicele de durabilitate pentru 2014 al organizațiilor societății civile (1) subliniază că, în numeroase țări din Africa Subsahariană, organizațiile societății civile – în principal cele axate pe apărarea anumitor interese și drepturile omului – se confruntă cu un număr tot mai mare de restricții reale sau potențiale cu privire la activitatea lor.

2.3.4

CESE recomandă ca, indiferent de cadrul convenit pentru perioada de după 2020, acesta să consolideze legitimitatea organizațiilor societății civile, în special, și a actorilor nestatali, în general, ca adevărate părți interesate în procesele de elaborare a politicilor. În plus, CESE este conștient de faptul că implicațiile excluderii actorilor nestatali sunt extrem de dăunătoare. Prin urmare, solicită consolidarea angajamentelor de ordin tehnic și financiar care au scopul de a încuraja și consolida participarea activă a organizațiilor societății civile.

3.1

În 1957, prin semnarea Tratatului de la Roma, țările și teritoriile de peste mări (TTPM) s-au asociat Comunității Economice Europene (CEE) într-un cadru de cooperare formal și privilegiat, care a structurat relația Europei cu statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific. Grupul ACP creat de membrii săi prin Acordul de la Georgetown în 1975 era format inițial din 46 de state ACP: 36 africane, șapte din zona Caraibilor și trei din zona Pacificului. În prezent, grupul ACP este format din 79 de țări – 48 din Africa Subsahariană, 16 din zona Caraibilor și 15 din zona Pacificului (Cuba este membru, deși nu este parte semnatară a Acordului de la Cotonou, iar Africa de Sud este parte contractantă la Acordul de parteneriat de la Cotonou, deși exceptată de la anumite dispoziții). Începând cu 2000, cooperarea dintre statele ACP și UE a fost reglementată de Acordul de parteneriat de la Cotonou (APC).

3.2

Principalul obiectiv al Acordului de la Cotonou, și anume acela al „reducerii și, eventual, al eradicării sărăciei, în conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile și integrării progresive a țărilor ACP în economia mondială”, se prezintă sub forma a trei piloni complementari.

4.1

Așa cum s-a recunoscut în documentul comun de consultare, lumea s-a schimbat semnificativ din 2000, anul în care a intrat în vigoare acordul. Între 2000 și 2013 au aderat la UE 13 noi state, Uniunea având acum 28 de state membre. Noile state membre nu au legături istorice coloniale și, ca atare, nu au o istorie sau au o istorie diferită a relațiilor comerciale, economice şi politice cu țările ACP, dincolo de relațiile de după aderarea la UE. Lumea a devenit mai populată, mai conectată, mai interdependentă, mai complexă și volatilă și se confruntă cu noi provocări, cum ar fi schimbările climatice, efectele globalizării, tot mai multe acte de terorism, conflicte și fenomenul de migrație în masă.

4.2

Din 2000 până în prezent, s-au afirmat alte puteri economice în Africa, Asia și America Latină, precum și alte grupuri de parteneriat, cum ar fi Uniunea Africană și G77; multe state ACP sunt pe cale de a atinge un statut de țări cu venituri medii în perioada 2020-2030, reducându-și astfel dependența de ajutorul extern.

4.3

Parteneriatul UE cu cele trei regiuni care fac parte din grupul statelor ACP s-a consolidat în afara Acordului de la Cotonou, dar în sinergie cu acesta, ceea ce se observă și în cadrul Parteneriatului strategic Africa-UE, în Strategia de parteneriat comună UE-Caraibe și în Strategia pentru un parteneriat consolidat cu insulele din Pacific. Totodată s-a intensificat cooperarea cu organizațiile regionale și subregionale, în special prin semnarea acordurilor de parteneriat economic, precum și în domeniul păcii și securității.

4.4

Deși s-au înregistrat progrese în ceea ce privește dezvoltarea globală, există în continuare diferențe semnificative, de la sutele de milioane de persoane care trăiesc în continuare în condiții de sărăcie extremă, la disparitatea de gen și la creșterea emisiilor de dioxid de carbon la nivel global cu peste 50 % din 1990 și până în prezent. La nivel internațional, în septembrie 2015, s-au adoptat un nou cadru global privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) și finanțarea aferentă acestuia, abordându-se, în același timp, provocările interconectate pe care le reprezintă eradicarea sărăciei și dezvoltarea durabilă. Noul cadru se bazează pe un nou „parteneriat global”, mobilizând toate mijloacele de punere în aplicare și toți actorii implicați și aplicându-se în mod universal tuturor țărilor.

4.5

Prin urmare, CESE recomandă un cadru eficace pentru relațiile internaționale, dincolo de relația donator-beneficiar, care să fie adecvat scopului de a pune în aplicare ODD și a obține rezultate mai bune pentru cetățenii din țările ACP și din Europa prin cooperare politică, economică și cooperare pentru dezvoltare.

5.1.1

CESE consideră că reechilibrarea parteneriatului, în concordanță cu Agenda 2030, cu cele 17 ODD, va fi cadrul cel mai adecvat pentru „consolidarea mijloacelor de punere în aplicare și revitalizarea parteneriatelor globale” (ODD 17). Obiectivele de dezvoltare durabilă oferă un cadru comun, incluzând 169 de obiective, și vizează combaterea sărăciei și a foametei, garantarea accesului la energie durabilă și la prețuri accesibile pentru toți, construirea unei infrastructuri rezistente, combaterea schimbărilor climatice și a efectelor acestora și promovarea statului de drept și a accesului egal la justiție pentru toți.

5.1.2

În conformitate cu principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării (CPD), cadrul ODD oferă orientări complementare și holistice pentru viitoarele relații UE-ACP, în vederea îndeplinirii unor obiective comune, care vor avea o dimensiune mondială. În plus, având în vedere faptul că politicile interne ale UE au implicații pe plan extern, care pot avea efecte negative asupra țărilor partenere, colaborarea în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) are un impact pozitiv pentru asigurarea CPD prin alinierea priorităților, respectând, în același timp, programele de dezvoltare regională.

5.1.3

Resursele financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă sunt enorme; potrivit Băncii Mondiale și altor bănci multilaterale de dezvoltare, investițiile în infrastructură reprezintă aproximativ 80 % din aceste resurse. Deși FED rămâne o sursă importantă de finanțare pentru țările cel mai puțin dezvoltate, valoarea sa este redusă în comparație cu bugetele generale ale multor țări, și se va reduce și mai mult. Cu toate acestea, mobilizarea resurselor interne din multe state ACP poate reprezenta o sursă importantă de finanțare a dezvoltării. Raportul din 2013 al Băncii Mondiale privind finanțarea pentru dezvoltare după anul 2015 estimează că între 50 % și 80 % din finanțarea infrastructurii în cadrul obiectivelor de dezvoltare durabilă vor proveni din resursele interne ale fiecărei țări.

5.1.4

Prin urmare, CESE consideră că FED ar trebui utilizat pentru a consolida capacitățile de mobilizare și de utilizare a resurselor interne. De exemplu, potrivit OCDE, fiecare dolar de asistență externă pentru dezvoltarea teritoriilor de peste mări (AOD) cheltuit pentru consolidarea capacității administrative fiscale are potențialul de a genera mii de dolari în venituri fiscale suplimentare, în funcție de situația statului respectiv. Se estimează că impozitele reprezintă numai 10-15 % din PIB în majoritatea țărilor africane (3). În mod similar, statele bogate în resurse naturale pot beneficia de sprijin pentru a își consolida capacitatea de a negocia contracte echitabile cu societățile miniere și de extracție, astfel încât să își crească veniturile și să își poată îndeplini angajamentele asumate în cadrul ODD. În plus, țările ACP ar trebui să beneficieze de sprijin în îndeplinirea obiectivelor lor în domeniul industrializării și prelucrării propriilor materii prime și produse de bază pentru piețele locale, regionale și internaționale.

5.1.5

De asemenea, CESE recomandă o viitoare cooperare menită să abordeze grava lipsă de forță de muncă calificată în sectoarele emergente din țările ACP, în special având în vedere că, potrivit ONU, populația Africii va ajunge la cifra de 2,5 miliarde – adică un sfert din populația mondială (4). Aceste sectoare includ industria extractivă, sectorul energetic, aprovizionarea cu apă și infrastructura, precum și agricultura, sănătatea și telecomunicațiile. Acest deficit de competențe este unul dintre motivele pentru care țările ACP exportă materii prime care sunt prelucrate în alte părți ale lumii, în detrimentul industriei și locurilor de muncă din ACP. Aceste țări au, de asemenea, nevoie de cercetare și soluții inovatoare proprii pentru a aborda provocările legate de dezvoltare, inclusiv schimbările climatice. Cu toate acestea, numărul de cercetători raportat la populație este foarte scăzut în țările africane. De exemplu, Burkina Faso are 45 de specialişti în cercetare și dezvoltare la un milion de locuitori; Nigeria are 38, în comparație cu o medie de 481 în America Latină și 1 714 în Asia de Est (5). Migrația circulară ar trebui inclusă, de asemenea, pentru a aborda această lipsă de competențe. Erasmus + oferă deja un cadru pentru migrația circulară a tinerilor din UE; ar trebui puse în aplicare dispoziții similare pentru tinerii din ACP. Acest lucru necesită redefinirea dezbaterii privind migrația pentru a o concentra mai mult asupra mobilității, în special în rândul tinerilor, în scopul educației și formării, stagiilor, schimburilor etc.

5.1.6

UE și statele sale membre, în conformitate cu principiul coerenței politicilor în favoarea dezvoltării și cu recomandarea sus-menționată de a consolida capacitatea administrativă în materie fiscală cu ajutorul asistenței pentru dezvoltare, ar trebui să abordeze în mod eficient problema fluxurilor financiare ilicite. Guvernanța fiscală este de o importanță primordială și are potențialul de a îmbunătăți dezvoltarea durabilă a țărilor ACP. În Africa, în special, la nivelul întregului continent, se pierde mai mult din cauza fluxurilor financiare ilicite decât ceea ce se câștigă prin intermediul ansamblului asistenței oficiale pentru dezvoltare (AOD) și al investițiilor străine directe (ISD).

5.1.7

Viitorul parteneriat trebuie să recunoască și rolul deloc neglijabil al transferurilor de bani efectuate de migranții care au un loc de muncă și de diaspora, care au devenit o sursă fundamentală de investiții străine directe (ISD) în țările ACP, depășind AOD. Cu toate acestea, este important ca statele membre ale UE să își onoreze angajamentul de a acorda 0,7 % din VNB, ca parte a respectării principiului coerenței politicilor în favoarea dezvoltării.

5.2.1

Acordurile de parteneriat economic au ca scop promovarea integrării regionale, incluzând și crearea unor comunități economice regionale în statele ACP. Negocierile au fost lansate în 2002, fiind presate de derogarea acordată de OMC, care urma să expire la finele anului 2007, cu privire la menținerea tratamentului preferențial acordat țărilor în curs de dezvoltare care fac parte din grupul statelor ACP față de țările în curs de dezvoltare care nu fac parte din acest grup.

5.2.2

Negocierile pentru APE au fost dificile din mai multe motive: printre altele, capacitatea de negociere și maturitatea variabilă a comunităților economice regionale din ACP; viziunile diferite în materie de dezvoltare și integrare regională; o viziune diferită privind comerțul bazat pe reciprocitate. Întrucât negocierile au început în 2002, există în prezent acorduri complete de parteneriat economic și acorduri interimare de parteneriat economic, precum și o serie de regimuri comerciale diferite care se aplică în țările ACP, inclusiv sistemul generalizat de preferințe (SGP sau SGP +) și regimul „Totul în afară de arme” (EBA).

5.2.3

Întrucât obiectivul unui acord de parteneriat economic este să contribuie, printre altele, la creșterea economică susținută, la eradicarea sărăciei, la creșterea nivelului de trai și la integrarea regională, punerea corectă în aplicare și monitorizarea funcționării acordurilor de parteneriat economic vor fi esențiale pentru realizarea acestor obiective.

5.2.4

Prin urmare, CESE recomandă cu fermitate instituirea unui cadru (și anume, a unor comitete consultative mixte), pentru a se garanta că organizațiile societății civile, atât din UE, cât și din regiunile ACP, sunt incluse în structurile de monitorizare a acordurilor de parteneriat economic, că recomandările lor formulate în urma monitorizării sunt executorii, că procesele sunt compatibile cu dezvoltarea durabilă și că toate aceste elemente se vor menține și după 2020. În situațiile în care negocierile pentru APE, cum ar fi cel cu Comunitatea de Dezvoltare a Africii Australe (SADC), au fost deja încheiate și, prin urmare, este puțin probabil să mai poată fi redeschise, CESE ar sprijini, în acest scop, negocierea unui protocol la APE.

5.2.5

Delegațiile UE sunt actori-cheie și ar trebui să colaboreze cu actorii nestatali de la nivel local și cu instituțiile regionale din UE și din țările ACP pentru a desfășura acțiuni comune transparente, coordonate și eficace. În plus, ar trebui să existe o coordonare comună a foilor de parcurs privind organizațiile societății civile, elaborate de delegațiile UE, cu strategia regională corespunzătoare pentru organizațiile societății civile din ACP, în vederea promovării unei abordări cuprinzătoare a implicării organizațiilor societății civile.

5.2.6

În plus, CESE recomandă ca aceste comitete consultative mixte (CCM) să includă o participare amplă a societății civile, implicând în egală măsură mediul academic și de afaceri, precum și partenerii sociali (inclusiv organizații ale fermierilor, femeilor și tinerilor), și ca aceste CCM să beneficieze de resurse corespunzătoare sub forma unui buget accesibil, pentru a putea acționa în mod eficace și autonom. De asemenea, CESE subliniază importanța finanțării participării organizațiilor societății civile la parteneriat de către ambii parteneri, pentru a reflecta pe deplin „parteneriatul între egali” spre care tind UE și statele ACP.

5.3.1

Fondul european de dezvoltare este considerat o sursă de finanțare a dezvoltării previzibilă și fiabilă și joacă un rol important în menținerea interesului statelor ACP pentru Acordul de la Cotonou. O formă controversată de finanțare prin FED o reprezintă sprijinul bugetar sau ajutorul direct acordat bugetelor naționale, cu o stabilire predefinită a priorităților (sprijin bugetar sectorial) sau fără (sprijin bugetar general). În perioada 2002-2010, Comisia a angajat, în total, 6,2 miliarde EUR pentru sprijinul bugetar general, peste 90 % din această sumă fiind acordată Africii. Cu toate acestea, indiferent de forma acestui viitor parteneriat, relațiile cu regiunea Caraibilor și Pacific nu trebuie să fie diluate, și nici încheierea asistenței pentru țările cu venituri medii, în general, nu ar trebui să reprezinte un obstacol în calea dezvoltării durabile. Viitorul parteneriat trebuie să promoveze incluziunea și să îi acorde prioritate.

5.3.2

În medie, o cincime din fondurile FED sunt utilizate pentru sprijinul sectorial și bugetar. Deși, în general, sprijinul bugetar este considerat o metodă eficace de canalizare a ajutorului oferit de donatori, el subminează responsabilitatea și guvernanța, întrucât nu dispune de o monitorizare adecvată și de o condiționalitate suficientă. De asemenea, vizibilitatea sprijinului bugetar este foarte redusă, deoarece acesta devine o parte a bugetului general al statului respectiv, astfel încât majoritatea cetățenilor și a părților interesate de la nivel național nu sunt conștienți de dimensiunea contribuțiilor acordate prin FED.

5.3.3

CESE recomandă cu fermitate ca, pentru a îmbunătăți responsabilitatea și transparența, toate formele de sprijin pentru dezvoltare oferite de UE țărilor terțe să intre sub incidența aceluiași cadru juridic și să fie supuse aceluiași control democratic al Parlamentului European, menținând aceleași aspecte pozitive ale parteneriatului.

5.3.4

Feedback-ul primit în cadrul reuniunilor regionale ale CESE dezvăluie că actorii societății civile consideră că procedurile de ofertare ale UE sunt de prea lungă durată, birocratice și netransparente. În plus, procesele de participare sunt prea greoaie pentru mulți actori nestatali și informațiile relevante sunt diseminate ineficient în unele state.

5.3.5

CESE a pledat în mod sistematic pentru consolidarea capacităților organizațiilor societății civile și acordarea accesului la resursele necesare pentru ca acestea să devină parteneri eficace în promovarea însușirii strategiilor în materie de dezvoltare, guvernanță și drepturi ale omului, precum și în monitorizarea acestora, în statele și regiunile respective, conform articolului 6 din Acordul de la Cotonou. Aceste principii trebuie respectate atât în țările din UE, cât și în țările ACP.