This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52014PC0295
Proposal for a COUNCIL DECISION on a position to be taken by the European Union within the Sub-committee on Sanitary and Phytosanitary measures set up by the Trade Agreement between the European Union and its Member States, of the one part, and Colombia and Peru, of the other part, as regards the adoption of its Rules of Procedure
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Subcomitetului pentru măsuri sanitare și fitosanitare instituit prin acordul comercial între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea regulamentului său de procedură
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Subcomitetului pentru măsuri sanitare și fitosanitare instituit prin acordul comercial între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea regulamentului său de procedură
/* COM/2014/0295 final - 2014/0153 (NLE) */
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Subcomitetului pentru măsuri sanitare și fitosanitare instituit prin acordul comercial între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, în ceea ce privește adoptarea regulamentului său de procedură /* COM/2014/0295 final - 2014/0153 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Acordul comercial între Uniunea Europeană
și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și
Peru, pe de altă parte a fost semnat la 26 iunie 2012 și este aplicat
provizoriu de la 1 martie 2013 cu Peru și de la 1 august 2013 cu Columbia. Articolul 103 din acord instituie un
subcomitet pentru măsuri sanitare și fitosanitare (denumit în
continuare „Subcomitetul SPS”), care asigură și monitorizează
punerea în aplicare a capitolului 5 din acordul comercial, referitor la
măsurile sanitare și fitosanitare și examinează orice
aspect care ar putea afecta conformitatea cu dispozițiile respectivului
capitol. Subcomitetul SPS își adoptă procedurile de lucru în cadrul
primei sale reuniuni. Proiectul anexat de decizie a Consiliului
constituie propunerea de act juridic de aprobare a poziției care
urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul
Subcomitetului SPS, pentru a adopta regulamentul său de procedură. 2. REZULTATELE
CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE Regulamentul de procedură pentru Subcomitetul
SPS a fost discutat anterior cu Columbia și Peru și a făcut
obiectul unui acord preliminar în cadrul pregătirii primului subcomitet
SPS pentru punerea în aplicare a acordului. Acest regulament de procedură
ar trebui să fie supus acum procedurilor interne ale părților în
vederea unui acord final. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII Având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatul (9), Comisia
prezintă Consiliului o propunere de decizie privind stabilirea
poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în
cadrul Subcomitetului SPS instituit prin acest acord comercial. 2014/0153 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează
să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Subcomitetului
pentru măsuri sanitare și fitosanitare instituit prin acordul
comercial între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe
de o parte, și Columbia și Peru, pe de altă parte, în ceea ce
privește adoptarea regulamentului său de procedură CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 218 alineatul (9), având în vedere propunerea Comisiei Europene, întrucât: (1) La 19 ianuarie 2009, Consiliul
a autorizat Comisia să negocieze un acord comercial multipartit în numele
Uniunii Europene și al statelor membre ale acesteia cu țările
membre ale Comunității Andine. (2) Aceste negocieri s-au
încheiat, iar acordul comercial între Uniunea Europeană și statele
membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe de
altă parte a fost semnat la 26 iunie 2012. (3) În conformitate cu articolul
330 alineatul (3) din acordul comercial, acesta este aplicat provizoriu cu Peru
de la 1 martie 2013 și cu Columbia de la 1 august 2013, sub rezerva
încheierii sale la o dată ulterioară. (4) Articolul 103 din acord
instituie un subcomitet pentru măsuri sanitare și fitosanitare (denumit
în continuare „Subcomitetul SPS”), care asigură și monitorizează
punerea în aplicare a capitolului 5 din acordul comercial, referitor la
măsurile sanitare și fitosanitare și examinează orice
aspect care ar putea afecta conformitatea cu dispozițiile respectivului
capitol. Subcomitetul SPS își adoptă procedurile de lucru în cadrul
primei sale reuniuni. (5) Uniunea ar trebui să
stabilească poziția pe care urmează să o adopte în ceea ce
privește adoptarea regulamentului de procedură al Subcomitetului SPS,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Poziția care urmează să fie
adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Subcomitetului pentru
măsuri sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul
SPS”), instituit prin acordul comercial între Uniunea Europeană și
statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe
de altă parte, în ceea ce privește adoptarea regulamentului de
procedură al Subcomitetului SPS se bazează pe proiectul de decizie al
Subcomitetului SPS UE - Columbia - Peru anexat la prezenta decizie a
Consiliului. Modificările minore aduse proiectului de
decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul
Subcomitetului SPS fără a fi necesară o altă decizie a
Consiliului. Articolul 2 După adoptare, decizia Subcomitetului SPS
UE - Columbia - Peru se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 3 Prezenta decizie intră în vigoare la data
adoptării. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele ANEXĂ DECIZIA NR. [...] A SUBCOMITETULUI UE - COLUMBIA -
PERU PENTRU MĂSURI SANITARE ȘI FITOSANITARE din […] privind adoptarea regulamentului de procedură al
Subcomitetului pentru măsuri sanitare și fitosanitare menționat
la articolul 103 din Acordul comercial între Uniunea Europeană și
statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Columbia și Peru, pe
de altă parte SUBCOMITETUL
PENTRU MĂSURI SANITARE ȘI FITOSANITARE, având în vedere Acordul comercial între
Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte,
și Columbia și Peru, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 26
iunie 2012, în special articolul 103, întrucât: (1) Subcomitetul pentru măsuri
sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul SPS”)
își adoptă procedura de lucru în cadrul primei sale reuniuni. (2) Subcomitetul SPS asigură
și monitorizează punerea în aplicare a capitolului 5 din Acordul
comercial, referitor la măsurile sanitare și fitosanitare și
examinează orice aspect care ar putea afecta conformitatea cu dispozițiile
respectivului capitol. ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: 1. Regulamentul de procedură al
Subcomitetului SPS este adoptat astfel cum este prevăzut în anexa la
prezenta decizie. 2. Prezenta decizie intră în
vigoare la … Adoptată la … data
… Anexă
la Decizia nr. [...] a Subcomitetului UE - Columbia - Peru pentru măsuri
sanitare și fitosanitare REGULAMENTUL DE PROCEDURĂ AL SUBCOMITETULUI
PENTRU MĂSURI SANITARE ȘI FITOSANITARE INSTITUIT LA CAPITOLUL 5 DIN
ACORDUL COMERCIAL ÎNTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI STATELE MEMBRE ALE
ACESTEIA, PE DE O PARTE, ȘI COLUMBIA ȘI PERU, PE DE ALTĂ PARTE Articolul 1
Componență și președinție 1. Subcomitetul pentru măsuri
sanitare și fitosanitare (denumit în continuare „Subcomitetul SPS”) care
este instituit în conformitate cu articolul 103 din Acordul comercial între
Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte,
și Columbia și Peru, pe de altă parte își îndeplinește
sarcinile prevăzute la articolul 103 din Acordul comercial și
își asumă responsabilitatea de a asigura și de a monitoriza
punerea în aplicare a capitolului 5 privind măsurile sanitare și
fitosanitare. 2. În conformitate cu articolul 103
alineatul (2) din Acordul comercial, Subcomitetul SPS este alcătuit din
reprezentanți desemnați de către fiecare parte, care au
responsabilități în ceea ce privește aspectele sanitare și
fitosanitare. 3. Subcomitetul SPS este prezidat, prin
rotație, pentru o perioadă de un an, de un înalt funcționar al
Comisiei Europene, în numele Uniunii Europene și al statelor membre ale
acesteia, de un înalt funcționar al guvernului columbian sau de un înalt
funcționar al guvernului peruan. Prima perioadă de
președinție începe la data primei reuniuni a Comitetului pentru
comerț și se încheie la data de 31 decembrie a aceluiași an.
Subcomitetul SPS este prezidat de partea care deține președinția
în cadrul Comitetului pentru comerț. 4. Subcomitetul SPS se poate reuni în
sesiuni la care participă numai partea UE și o singură
țară andină semnatară, cu privire la subiecte care se
referă exclusiv la relația lor bilaterală. Astfel de sesiuni vor
fi coprezidate de ambele părți. Alte țări andine semnatare
pot participa la sesiunile respective, sub rezerva acordului prealabil al
părților în cauză. 5. Trimiterea la „părți” în
prezentul regulament de procedură este în conformitate cu definiția
prevăzută la articolul 6 din acord. Articolul 2
Reuniuni 1. Subcomitetul SPS se reunește
cel puțin o dată pe an și va organiza sesiuni extraordinare la
cererea oricărei părți, astfel cum este prevăzut la articolul
103 alineatul (2) din acord. Reuniunile au loc prin rotație, la Bogota,
Bruxelles și Lima, cu excepția cazului în care părțile
convin altfel. 2. Reuniunea Subcomitetului SPS este
convocată de partea care deține președinția, la data
și locul convenite de către părți. 3. Subcomitetul SPS se poate reuni
și prin intermediul unei conferințe video și audio. Articolul 3
Delegații Înaintea fiecărei
reuniuni, părțile sunt informate cu privire la componența
prevăzută a delegațiilor care participă la reuniune. Articolul 4
Observatori Subcomitetul SPS poate
decide să invite observatori ad hoc. Articolul 5
Corespondență 1. Documentele Subcomitetului SPS
prevăzute la articolele 6, 7 și 8 din prezentul regulament de
procedură sunt transmise către președinții Subcomitetului
SPS și către secretariatul Comitetului pentru comerț. 2. Pentru aspecte care se referă
exclusiv la o relație bilaterală între UE și o țară
andină semnatară, corespondența se efectuează între cele
două părți, păstrând celelalte țări andine
semnatare pe deplin informate, după caz. Articolul 6
Ordinea de zi a reuniunilor 1. Pentru fiecare reuniune se
stabilește o ordine de zi provizorie de către părți, în
comun. Aceasta se transmite, împreună cu documentele relevante, tuturor
părților, cel târziu cu 14 zile înainte de începerea reuniunii. 2. Subcomitetul SPS adoptă ordinea
de zi la începutul fiecărei reuniuni. Punctele care nu figurează pe
ordinea de zi provizorie pot fi înscrise pe ordinea de zi în cazul în care
părțile convin astfel. 3. Președintele Subcomitetului SPS
poate, de comun acord cu celelalte părți, să invite experți
care să participe la reuniunile subcomitetului pentru a furniza
informații pe teme specifice. Articolul 7
Procesul-verbal 1. Părțile întocmesc în comun
un proiect de proces-verbal pentru fiecare reuniune. Primul proiect de
proces-verbal este elaborat de către partea care acționează în
calitate de președinte în termen de 21 zile de la încheierea reuniunii. 2. Procesul-verbal rezumă, ca
regulă generală, fiecare punct al ordinii de zi, specificând, unde
este cazul: (a) documentele prezentate Subcomitetului
SPS; (b) orice declarație a cărei
înscriere a fost cerută de către un membru al Subcomitetului SPS;
și (c) deciziile propuse, recomandările
făcute, declarațiile convenite și concluziile adoptate cu
privire la puncte specifice. 3. Procesul-verbal include, de
asemenea, o listă a persoanelor care au participat la reuniunea
Subcomitetului SPS. 4. Procesul-verbal se aprobă în
scris de către părți în termen de două luni de la data
reuniunii. După aprobare, se semnează copii de către
președinte și de către omologii săi în cadrul celorlalte
părți. Fiecare dintre părți primește un exemplar
original al acestor documente autentice. O copie a procesului-verbal semnat
este transmisă secretariatului Comitetului pentru comerț. Articolul 8
Plan de acțiune 1. Subcomitetul SPS adoptă un plan
de acțiune care reflectă acțiunile convenite de părți
în cursul reuniunii. 2. Punerea în aplicare de către
părți a planului de acțiune va fi revizuită de Subcomitetul
SPS în cadrul următoarei sale reuniuni. Articolul 9
Limbi 1. Limbile oficiale ale Subcomitetului
SPS sunt limbile oficiale ale părților. 2. În cazul în care nu se decide
altfel, Subcomitetul SPS își întemeiază în mod normal
deliberările pe documentația și propunerile pregătite în
limbile prevăzute la alineatul (1). Articolul 10
Publicitate și confidențialitate 1. În cazul în care nu se decide
altfel, reuniunile Subcomitetului SPS nu sunt publice. 2. În cazul în care una dintre
părți prezintă Subcomitetului SPS, comitetelor specializate,
grupurilor de lucru sau oricăror altor organisme informații
considerate confidențiale conform legislației și
reglementărilor sale, părțile tratează informațiile
respective ca fiind confidențiale, în conformitate cu regulile descrise la
articolul 290 alineatul (2) din acord. Articolul 11
Cheltuieli 1. Fiecare parte suportă orice
cheltuieli rezultate în urma participării sale la reuniunile
Subcomitetului SPS, atât în ceea ce privește cheltuielile cu personalul
și cheltuielile de deplasare și de ședere, cât și
cheltuielile poștale și de telecomunicații. 2. Cheltuielile legate de organizarea
reuniunilor și de reproducerea documentelor sunt suportate de partea care
găzduiește reuniunea. 3. Cheltuielile legate de interpretarea
în cadrul reuniunilor și de traducerea documentelor în sau din limbile
spaniolă și engleză sunt suportate de partea care
găzduiește reuniunea. Interpretarea și traducerea în sau din celelalte
limbi sunt suportate de către partea solicitantă. Articolul 12
Modificarea regulamentului de procedură Prezentul
regulament de procedură, precum și orice modificare ulterioară,
se adoptă de către Subcomitetul SPS astfel cum se prevede la
articolul 103 alineatul (2) din acord.