This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013DC0549
REPORT FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT AND THE COUNCIL on the application of Directive 2007/64/EC on payment services in the internal market and on Regulation (EC) No 924/2009 on cross-border payments in the Community
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la aplicarea Directivei 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieței interne și a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la aplicarea Directivei 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieței interne și a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate
/* COM/2013/0549 final */
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la aplicarea Directivei 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieței interne și a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate /* COM/2013/0549 final */
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL
EUROPEAN ȘI CONSILIU cu privire la aplicarea Directivei 2007/64/CE
privind serviciile de plată în cadrul pieței interne și a Regulamentului (CE)
nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate (Text cu relevanță pentru SEE) I Directiva 2007/64/CE 1. INTRODUCERE Prezentul raport revizuiește modul în care a fost pusă în aplicare
Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (denumită
în continuare „DSP”) în conformitate cu dispozițiile articolului 87 din aceasta.
Perioada avută în vedere de prezentul raport este cuprinsă între anii 2009 și 2012.
Articolul 87 impune prezentarea unui raport cu privire la o serie de aspecte: domeniul
de aplicare al directivei (în special instrumentele de plată cu valoare scăzută
și banii electronici); operațiunile cu o dimensiune externă („one-leg”) și operațiunile
efectuate în orice monedă; cerințele de autorizare și barierele din calea
intrării pe piață; cerințele prudențiale (capital inițial/fonduri proprii/protejarea
fondurilor); acordarea de credite de către instituțiile de plată; termenul de
executare a plății, neexecutarea sau executarea defectuoasă a plății. Cu toate
acestea, prezentul raport nu își limitează domeniul de aplicare numai la aspectele
menționate anterior. Procesul de revizuire a DSP s-a bazat pe 2 studii externe specifice. Primul
studiu, intitulat „studiul juridic”, a furnizat o evaluare a conformității
juridice privind transpunerea DSP în cele 27 de state membre[1]. Cel de-al doilea studiu, intitulat
„studiul economic”, a analizat impactul economic al DSP și cel legat de
aplicarea Regulamentului (CE) nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere în
euro în raport cu obiectivele inițiale[2].
În același scop, au fost colectate date din partea statelor membre și a
actorilor relevanți de pe piață, prin intermediul comitetelor consultative ale
Comisiei pentru politica de plăți de retail. Prezentul raport descrie modul în care a fost
transpusă DSP (secțiunea 2); ia în considerare aplicarea și impacturile
acesteia (secțiunea 3); identifică principalele aspecte care rezultă din aplicarea
DSP (secțiunea 4) și formulează o serie de concluzii (secțiunea 5). 2. TRANSPUNEREA DIRECTIVEI DSP a intrat în vigoare la 25 decembrie 2007,
cu termen-limită de transpunere de către statele membre în cadrul legislației
naționale până la 1 noiembrie 2009. Anumite state membre au depășit
termenul-limită prevăzut. În vederea punerii în aplicare a DSP, majoritatea
statelor membre au introdus un nou act juridic în corpusul lor juridic[3]. Punerea în aplicare a DSP nu a ocazionat
probleme majore, statele membre realizând acest lucru în mod corespunzător[4]. Pe parcursul perioadei de
transpunere, serviciile Comisiei au cooperat cu statele membre și au oferit
asistență cu scopul de a asigura o transpunere corectă. Cu toate acestea, în pofida abordării care
vizează armonizarea completă[5]
a directivei, studiul juridic a evidențiat faptul că DSP conține atât dispoziții
specifice, cât și dispoziții abstracte, ceea ce a condus la dificultăți referitoare
la punerea în aplicare a acesteia pe teritoriul UE. Anumite state membre au
completat dispozițiile DSP cu norme naționale suplimentare. DSP conține 25 de dispoziții opționale. Atunci
când un stat membru a hotărât să utilizeze una dintre opțiunile respective, acesta
a trebui să informeze Comisia[6].
Numărul ridicat de opțiuni ale statelor membre rezultă din necesitatea
de a lua în considerare particularitățile piețelor interne, precum și din
procesul de negociere care a condus la adoptarea DSP[7]. Dispozițiile opționale au
avut, în general un impact neutru asupra părților interesate. Această
diversitate nu i-a determinat nici pe utilizatori, nici pe prestatori să
recurgă la un arbitraj jurisdicțional pentru localizarea activităților lor[8]. 3. APLICAREA ȘI IMPACTURILE
DIRECTIVEI 3.1. Titlul I – Obiect, domeniu de
aplicare și definiții 3.1.1. Domeniul de aplicare Articolul 2 definește domeniul de aplicare. Anexa
la DSP definește activitățile acoperite de termenul „servicii de plată” și conține
7 categorii de astfel de servicii. Împreună cu articolul 3, care prevede
excluderea din domeniul de aplicare, lista respectivă definește serviciile care
intră în domeniul de aplicare al DSP. Studiul economic a concluzionat că lista
existentă era adecvată, părere împărtășită, de asemenea, de părțile interesate.
Cu toate acestea, feedback-ul primit a ridicat, de
asemenea, anumite semne de întrebare cu privire la definiții și la exhaustivitatea
anexei. S-a considerat că ar trebui introduse anumite servicii pe lista
serviciilor de plată. De asemenea, ar trebui avute în vedere noile evoluții din
domeniul tehnologiei și al afacerilor, în timp ce includerea prestatorilor terți
care oferă servicii de inițiere a plăților a fost considerată drept un aspect
important. 3.1.2. Domeniul de aplicare teritorial
și monetar În conformitate cu articolul 2 alineatul (1), DSP
și normele sale privind transparența condițiilor, cerințele în materie de
informare și conduita profesională se aplică numai operațiunilor intra-UE, așa-numitele
„operațiuni interne” („two-leg”). Cu toate acestea, 13 state membre au luat inițiativa
de a extinde anumite norme ale DSP la operațiunile cu o dimensiune externă („one-leg”)[9] în ceea ce privește segmentul
UE al operațiunilor de plată de intrare sau de ieșire, fie prin intermediul
legislației naționale în cazul a 11 state membre, fie prin autorizarea unor derogări
contractuale în cazul a 2 state membre. DSP își limitează domeniul de aplicare
la serviciile de plată în monedele UE. Statele membre care au extins aplicarea
DSP la operațiunile cu o dimensiune externă tind să aplice DSP și monedelor țărilor
care nu fac parte din UE/SEE. Aceste sisteme diferite au un impact asupra
părților interesate și a consumatorilor. În plus, consumatorii nu sunt conștienți
de aplicarea unor sisteme de reglementare diferite[10]. În ceea ce privește prestatorii,
mai puțin de 25 % din aceștia utilizează sisteme și proceduri diferite pentru operațiunile
cu o dimensiune externă și cele interne[11].
3.1.3. Excluderea din domeniul de
aplicare Articolul 3 prevede o listă cu operațiunile sau
serviciile de plată pentru care DSP nu este aplicabilă. Această excludere din
domeniul de aplicare face și mai dificilă identificarea de către consumatori a
activităților acoperite de cadrul de reglementare. Conform unui sondaj efectuat
în numele Comisiei, 82 % din 24 de asociații ale consumatorilor din 20 de state
membre diferite și 15 autorități competente sunt în favoarea modificării excluderii
din domeniul de aplicare[12].
Părțile interesate solicită clarificarea sau eliminarea anumitor derogări. Mai
mult, prestatorii de servicii de plată tind să evalueze ei înșiși dacă operațiunile
pe care le desfășoară intră sau nu în domeniul de aplicare al DSP. Aceasta poate
conduce la sustragerea de la respectarea normelor sau la suprasolicitarea
autorităților competente cu cereri de informare din partea prestatorilor[13]. 3.1.4. Plățile cu valoare scăzută și moneda
electronică Articolele 34 și 53 prevăd principiile de
derogare de la cerințele în materie de informare și, respectiv, normele privind
conduita profesională pentru produsele de plată simple aferente operațiunilor cu
valoare scăzută. DSP prevede norme de flexibilitate întrucât statele membre pot
alege să reducă sau să dubleze valorile prevăzute în dispozițiile privind operațiunile
naționale, precum și să majoreze valorile respective pentru instrumentele preplătite[14]. Numeroase state membre au
decis să dubleze valorile și să crească plafonul pentru instrumentele
preplătite la 500 EUR. Conform unui sondaj efectuat în numele Comisiei, numai 17
din 69 de instituții de credit au recunoscut că au oferit instrumente care erau
acoperite de derogarea privind operațiunile cu valoare scăzută. Acest regim juridic
simplificat concurează în mod direct cu alte regimuri și mai simplificate prevăzute
de DSP (și anume, derogarea oferită instituțiilor de plată mici, activitățile
de plată exceptate). Plafonul, nivelul cerințelor de informare și limitarea
drepturilor și a obligațiilor privind operațiunile cu valoare scăzută au fost
considerate adecvate[15].
3.1.5. Microîntreprinderile Articolul 30 alineatul (2) și articolul 51
alineatul (3) prevăd că statele membre pot aplica titlurile III și IV în cazul microîntreprinderilor.
Acestea din urmă sunt definite în DSP prin trimitere[16] la Recomandarea 2003/361/CE a
Comisiei privind definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și
mijlocii[17]. 9 state membre au utilizat opțiunea respectivă în legătură cu titlul
III[18],
iar 8 state membre, în legătură cu titlul IV[19].
Conform studiului economic, dispozițiile opționale pot fi adecvate pentru cele
mai mici microîntreprinderi, însă nu și pentru cele cu un bilanț total de până
la 2 milioane EUR și cu până la 10 angajați[20]. 3.2. Titlul II – Prestatorii de
servicii de plată 3.2.1. Procedura de pașaport Numărul instituțiilor de plată care au aplică
„procedura de pașaport” din statele membre variază în mod considerabil în
cadrul SEE. În anumite țări, un număr semnificativ de instituții de plată au
solicitat pașapoarte; în alte țări, nicio instituție de plată nu a încercat să
obțină un pașaport pentru a-și putea desfășura activitatea în străinătate[21]. În ceea ce privește părțile interesate, „procedura de pașaport” reprezintă
un aspect important[22].
Autoritățile competente tind să aplice abordări divergente. Introducerea unei „proceduri
de pașaport” reprezintă totuși o modificare semnificativă și, cu toate că
efectele dispoziției respective nu s-au făcut încă simțite pe piață, DSP
prevede un cadru stabil pentru dezvoltarea paneuropeană a instituțiilor de
plată[23].
3.2.2. Cerințele de autorizare Anumite state membre au solicitat informații și detalii suplimentare privind
formularul de cerere[24]
pe care instituțiile de plată trebuie să îl prezinte pentru a-și putea desfășura
activitatea. Trebuie remarcat faptul că în 6 țări numărul noilor instituții de plată
înființate după 2007 reprezintă 50 % sau mai mult din toate instituțiile de
plată existente la momentul actual[25].
3.2.3. Cerințele prudențiale (capital
inițial/fonduri proprii/protejarea fondurilor) DSP prevede norme pentru cerințele prudențiale privind instituțiile de
plată, inclusiv cerințele privind capitalul inițial[26], fondurile proprii[27] și protejarea fondurilor[28]. 3.2.3.1. Cerința privind capitalul inițial
Capitalul inițial necesar variază între 20 000 EUR și 125 000 EUR, în
funcție de operațiunile întreprinse de către prestator. 3.2.3.2. Fondurile proprii 12 state membre au hotărât să aplice opțiunea prevăzută la articolul 7
alineatul (3)[29],
conform căreia statele membre pot alege să nu aplice metodele menționate la
articolul 8 în ceea ce privește calcularea fondurilor proprii pentru instituțiile
de plată incluse în supravegherea consolidată a instituției de credit-mamă[30]. Valoarea fondurilor proprii poate fi cu 20 % mai ridicată sau mai scăzută
decât valoarea care rezultă din metoda de calcul aleasă[31]. Numai 2 state membre nu au
optat pentru această posibilitate. 2 țări au ales exclusiv posibilitatea de a
crește suma prevăzută în cerințele privind fondurile proprii, în timp ce restul
statelor membre au prevăzut ambele posibilități[32]. Cu toate acestea, marea
majoritate a autorităților de reglementare nu au utilizat opțiunea respectivă,
dar și-au rezervat dreptul juridic de a face acest lucru[33]. În general, părțile
interesate (inclusiv 16 autorități naționale) par să considere cerințele
privind fondurile proprii ca fiind suficient de ridicate[34]. 3.2.3.3. Cerințele privind protejarea
fondurilor Sunt prevăzute 2 posibilități cu privire la protejarea fondurilor: instituțiile
de plată pot păstra astfel de fonduri într-un cont separat sau pot introduce o
politică de asigurare. Prima variantă tinde să fie cea mai des utilizată de
majoritatea instituțiilor de plată din SEE deoarece a fost considerată mai
clară, convenabilă, eficientă din punct de vedere al costurilor și conformă cu
normele și practicile naționale. Cerințele de protejare a fondurilor oferă un
nivel de protecție ridicat pentru utilizatori[35].
3.2.4. Instituțiile de plată exceptate Persoanele fizice și juridice pot figura în registrul prestatorilor[36], beneficiind de norme prudențiale
mai puțin stricte în temeiul articolelor 26 și 27. Opțiunea respectivă a fost
transpusă în 15 state membre, fiind utilizată până în prezent numai în 9 dintre
acestea. 2 203 de așa-numite instituții de plată mici – sau instituții
de plată exceptate/instituții de plată înregistrate – au beneficiat de un
astfel de regim mai flexibil până la momentul actual. Dacă derogarea nu ar fi
fost oferită ca opțiune, anumiți prestatori și-ar fi desfășurat activitatea în
afara cadrului de reglementare[37].
3.2.5. Accesul la sistemele de plată Majoritatea statelor membre au transpus articolul 28 în mod literal[38]. Faptul că dispoziția în cauză
nu se aplică tuturor sistemelor de plată creează condiții de concurență neechitabile
între instituțiile de plată, în special în rândul instituțiilor de credit. Răspunsurile
primite la consultarea Comisiei privind Cartea verde intitulată „Către o piață
europeană integrată a plăților efectuate cu cardul, pe internet și de pe
telefonul mobil”[39]
indică faptul că instituțiile de plată sunt preocupate în legătură cu impactul
dispoziției prevăzute în DSP privind accesul la sistemele de plată. Pe de altă
parte, instituțiile de credit tind să susțină că sistemele de plată ar trebui
protejate împotriva oricăror riscuri care ar putea avea un efect negativ asupra
sistemelor în general. De aceea, în opinia lor, sistemele de plată ar trebui să
fie supravegheate în continuare, furnizându-se un acces limitat la acestea. 3.3. Titlul III – Cerințele de
transparență și informare 3.3.1. Condițiile standard și
transparența informațiilor privind prețurile și calculul comisioanelor pentru
utilizatori și prestatori Au fost identificate aspecte specifice pentru
consumatori[40]
în ceea ce privește domeniul de aplicare, calitatea, conținutul tehnic excesiv,
opacitatea și disponibilitatea. Normele privind transparența condițiilor și
cerințele de informare se aplică atât serviciilor de plată simple („operațiune de
plată singulară”, de exemplu, remiterea singulară de bani sau plata facturilor),
cât și serviciilor mai complexe bazate pe contracte-cadru (în temeiul cărora
sunt executate „operațiunile de plată individuale”). Un aspect esențial privind
plata singulară constă în furnizarea informațiilor referitoare la cursul de
schimb valutar aplicabil operațiunilor cu cardul[41]. DSP prevede informarea în
prealabil a consumatorilor cu privire la cursul de schimb care urmează să fie
aplicat sau, în cazul în care este utilizat un curs de schimb de referință, cu
privire la data relevantă pentru determinarea cursului de schimb. În practică, de
cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă. Alte domenii în care există preocupări
sunt defalcarea comisioanelor și informarea cu privire la data valutei
creditării în cazurile în care contul de plată nu este purtător de dobândă sau
dacă nu există un cont de plată. Normele armonizate privind contractele-cadru includ
precizarea informațiilor precontractuale detaliate, precizarea informațiilor
care trebuie furnizate anterior și ulterior efectuării operațiunilor de plată, modalitățile
de furnizare a informațiilor (inclusiv comunicarea directă și la distanță), accesul
permanent la termenii contractuali, modificarea contractelor-cadru, inclusiv
modificarea ratei dobânzii și a cursului de schimb valutar, precum și încetarea
contractelor. Există doar câteva preocupări majore, care se
referă în principal la modificările contractelor-cadru. Este posibil ca
furnizarea de informații cu privire la modificările propuse și perioada de două
luni dintre notificarea modificărilor și intrarea acestora în vigoare să nu fie
întotdeauna respectate în mod corespunzător. Un exemplu specific de modificare
a contractelor-cadru este modificarea ratei dobânzii și a comisioanelor. DSP nu abordează în mod cuprinzător lipsa
consimțământului utilizatorului cu privire la modificările contractelor-cadru. 3.4. Titlul IV – Drepturi și obligații 3.4.1. Suprataxare DSP consideră suprataxarea drept un instrument
de orientare a statelor membre. 14 dintre acestea au interzis suprataxarea în
general, un stat membru a interzis suprataxarea în ceea ce privește utilizarea cardurilor
de debit, însă nu și cardurile de credit, în timp ce 12 state membre au
autorizat suprataxarea pentru toate tipurile de carduri, iar unul dintre statele
membre, doar pentru cardurile de credit[42].
În statele membre în care suprataxarea este
autorizată, faptul că informarea consumatorilor cu privire la costurile
asociate utilizării cardurilor se realizează adeseori într-o etapă târzie
reprezintă o problemă. Controlarea suprataxării pare să fie legată, de
asemenea, de controlul a ceea ce se întâmplă ulterior în lanțul de
aprovizionare al serviciilor de plată. De asemenea, trebuie reamintit faptul că
Directiva privind drepturile consumatorilor (211/83/CE) ar limita dreptul de
suprataxare începând cu jumătatea anului 2014. 3.4.2. Răspundere (operațiunea de
plată neautorizată) Articolul 60 prevede dreptul la rambursare în
legătură cu operațiunile de plată neautorizate. Principiul rambursării imediate
privind toate operațiunile de plată neautorizate se aplică în mod necondiționat
tuturor utilizatorilor. Articolul 61 alineatul (1) stabilește o
derogare conform căreia plătitorii și nu prestatorii de servicii de plată
suportă pierderile legate de operațiunile de plată neautorizate. O astfel de
răspundere se bazează pe utilizarea instrumentelor de plată pierdute sau furate
sau pe însușirea ilegală a acestora. De asemenea, DSP prevede în acest sens o
sumă de aproximativ 150 EUR. Sunt adoptate diferite abordări în ceea ce
privește punerea în aplicare: în cazul în care nu sunt repetate toate aspectele
menționate în dispoziția din DSP, în anumite state membre răspunderea
consumatorilor sau a utilizatorilor este mai mică de 150 EUR, în timp ce în
altele aceștia continuă să suporte pierderile integrale. 3.4.3. Dreptul la rambursare În conformitate cu articolul 62 și următoarele,
plătitorii pot solicita, în anumite condiții, rambursarea unei operațiuni de
plată autorizate pe parcursul unei perioade de opt săptămâni, în special în
cazul în care plătitorul nu este de acord să plătească suma solicitată de
beneficiarul plății. Astfel cum se menționa într-o declarație a Comisiei pentru
Regulamentul privind termenele-limită pentru SEPA, Comisia a evaluat dacă normele
armonizate privind rambursarea erau corespunzătoare scopului prevăzut. Normele
respective au fost concepute să ofere o protecție considerabilă plătitorilor. În
același timp, normele actuale sunt uneori considerate a fi mai puțin favorabile
decât anumite norme naționale preexistente. Aceasta a determinat o serie de
state membre să extindă dreptul la rambursare la toate debitele directe fără a
impune condiții. Întrucât manualul actual privind aspectele esențiale ale debitele
directe SEPA prevede, la rândul său, dreptul la rambursarea necondiționată a
debitelor directe, anumiți prestatori aplică, de asemenea, dreptul necondiționat
în mod voluntar. Unii prestatori au exprimat preocupări semnificative cu
privire la aplicarea drepturilor la rambursare. În timp ce perioada-limită de 10
zile pentru rambursare a fost considerată, în general, ca fiind corespunzătoare
în cazul debitelor directe, o astfel de perioadă este considerată problematică pentru
operațiunile de plată cu cardul deoarece prestatorii sunt, în general,
incapabili să stabilească temeinicia unei cereri de rambursare în numai 10 zile
lucrătoare[43].
3.4.4. Termenul de executare a plății Prestatorii nu au raportat dificultăți majore în
ceea ce privește respectarea termenului de executare a plății sau punerea în
aplicare a datelor valutei pentru operațiunile de plată prevăzute de DSP[44]. Majoritatea statelor membre au
pus în aplicare în mod corespunzător DSP în legătură cu dispoziția privind
termenul-limită de creditare și posibilele derogări în temeiul acordului dintre
plătitori și prestatorii acestora, precum și derogările privind operațiunile de
plată inițiate pe suport de hârtie. Cu toate acestea, nu toate statele membre
par să fi adoptat cele 2 derogări. Deși DSP permite stabilirea unei ore-limită numai
pentru operațiunile de ieșire aproape de sfârșitul zilei lucrătoare, orele-limită
aplicate de instituțiile de credit variază în mod considerabil. Această noțiune
este interpretată în mod diferit, prin urmare, poate avea un impact asupra
termenului real de executare a plății. 3.4.5. Neexecutarea sau executarea
defectuoasă a operațiunilor În conformitate cu articolul 75, răspunderea prestatorului
de servicii de plată constă în rambursarea fără întârzieri nejustificate către
plătitor a sumei care rezultă în urma neexecutării sau a executării defectuoase
a unei operațiuni de plată. Prestatorii au raportat preocupări cu privire
la răspunderea lor strictă în anumite domenii, în special în ceea ce privește
transparența condițiilor și furnizarea de informații. DSP prevede că o
rambursare reprezintă despăgubirea în toate cazurile de executare defectuoasă a
plății, considerată drept credit în contul beneficiarului plății. Interpretată
în mod literal, dispoziția din DSP poate însemna că executarea defectuoasă a
plății ar acoperi, de asemenea, executarea cu întârziere a acesteia. În acest
sens, un determinant-cheie al eficienței dispozițiilor privind răspunderea este
viteza cu care utilizatorii pot obține despăgubiri. DSP nu prevede
termene-limită specifice pentru efectuarea despăgubirii. 4. REVIZUIREA FUNCȚIONĂRII DSP: ASPECTE
EMERGENTE DSP a permis deja realizarea de progrese
semnificative cu privire la integrarea globală pe piața plăților de retail. Cu
toate acestea, piața în cauză este extrem de dinamică, făcând în ultimii ani
obiectul unor inovări considerabile. Domenii importante de pe piața plăților de
retail, în special plățile cu cardul și noile mijloace de plată, cum ar fi plățile
efectuate pe internet și de pe telefonul mobil, sunt adeseori fragmentate de la
o țară la alta, îngreunând dezvoltarea eficientă a serviciilor de plată
digitală inovatoare și ușor de utilizat, precum și furnizarea unor metode de
plată convenabile și sigure către consumatori și comercianții cu amănuntul (cu posibila
excepția a cardurilor de credit) la nivel paneuropean în vederea achiziționării
unei varietăți tot mai mari de bunuri și servicii. Cele mai recente evoluții înregistrate
pe piețele respective au evidențiat, de asemenea, anumite lacune în materie de
reglementare, precum și disfuncționalități ale pieței de plăți efectuate cu
cardul, pe internet și de pe telefonul mobil. În vederea abordării în mod
corespunzător a aspectelor sus-menționate, trebuie avută în vedere o abordare
armonizată la nivel european. 5. CONCLUZII Armonizarea drepturilor și a obligațiilor prestatorilor
de servicii de plată prin intermediul DSP a contribuit atât la facilitarea furnizării
de servicii de plată uniforme pe întreg teritoriul UE, cât și la reducerea
costurilor de producție și de conformitate juridică pentru majoritatea prestatorilor
de servicii de plată. Beneficiile preconizate nu au fost încă obținute în
totalitate din cauza diferențelor față de alte legislații și reglementări aplicabile
(combaterea spălării banilor, protecția datelor, protecția consumatorilor) pe
teritoriul UE. În ceea ce privește consumatorii, principalele aspecte vizează abordările
diferite utilizate de prestatorii de servicii de plată și de statele membre atunci
când directiva a oferit o marjă de manevră și de apreciere cu privire la
punerea în aplicare a acesteia[45]. II Regulamentul (CE) nr. 924/2009 1. Introducere Regulamentul (CE) nr. 924/2009 elimină diferențele
privind comisioanele impuse plăților transfrontaliere și naționale în euro. Acesta
este aplicabil plăților în euro în toate statele membre ale UE. Principiul său
de bază constă în faptul că toate comisioanele aferente operațiunilor de plată oferite
de orice prestator de servicii de plată din UE trebuie să fie identice, pentru
plata aceleiași valori, indiferent dacă plata are un caracter național sau
transfrontalier. Regulamentul se aplică tuturor plăților prelucrate în format
electronic, inclusiv transferurilor de credit, debitelor directe, retragerilor
de numerar, plăților efectuate prin intermediul cardurilor de debit și de
credit, precum și remiterii de bani. Regulamentul (CE) nr. 924/2009 și precursorul
său, Regulamentul (CE) nr. 2560/2001, au generat o reducere masivă a comisioanelor
plătite de către consumatori (și de către alți utilizatori ai serviciilor de
plată) pentru serviciile de plată reglementate. De exemplu, comisioanele aferente
transferurilor de credite în valoare 100 EUR au scăzut de la o medie UE de 23,60
EUR în 2001 la 2,46 EUR în 2005. În mod similar, comisioanele aferente
retragerilor transfrontaliere în euro de la ATM-uri au scăzut la nivelurile
înregistrate de către titularii de carduri în propria țară. Prin urmare, regulamentul
a adus economii importante pentru milioane de cetățeni ai UE. 2. Clauza de revizuire Articolul 15 din regulament solicită două
rapoarte. Primul raport vizează să abordeze oportunitatea eliminării obligațiilor
naționale de raportare pe bază de decontări în scopuri statistice, fiind legat
de articolul 5 din regulament. Cel de-al doilea raport vizează să analizeze aplicarea
generală a regulamentului și revizuirea în detaliu a trei aspecte specifice: –
utilizarea codurilor IBAN și BIC în legătură cu
automatizarea plăților; –
oportunitatea plafonului prevăzut la articolul 3
alineatul (1), și anume plafonul de 50 000 EUR pentru care se aplică
regulamentul; –
evoluția piețelor în contextul aplicării
articolelor 6, 7 și 8, și anume în legătură cu comisioanele interbancare pentru
operațiunile de debitare directă și accesibilitatea debitelor directe. Problemele
identificate de către colegiuitori ca necesitând prezentarea unor rapoarte au
fost abordate între timp în noua propunere de regulament al Comisiei, înaintată
în decembrie 2010. 3. Modificările introduse de
Regulamentul (UE) nr. 260/2012 (Regulamentul privind migrarea la SEPA) Regulamentul
privind migrarea la SEPA, care a intrat în vigoare la 31 martie
2012, introduce anumite modificări ale conținutului Regulamentului privind plățile
transfrontaliere. În special: –
obligațiile naționale de raportare pe bază de
decontări sunt eliminate pentru plățile de orice valoare
începând cu 1 februarie 2016; –
utilizarea codurilor IBAN și BIC în legătură cu
automatizarea plăților face obiectul normelor generale ale Regulamentului
privind migrarea la SEPA; –
aplicarea plafonului de 50 000 EUR, prevăzut la
articolul 3 alineatul (1), este eliminată; –
este abordată situația juridică a comisioanelor
interbancare pentru operațiunile de debitare directă (articolele 6 și 7 din
Regulamentul privind plățile transfrontaliere); –
este confirmată accesibilitatea operațiunilor de
debitare directă (articolul 8 din Regulamentul privind plățile transfrontaliere). 4. Concluzii Adoptarea Regulamentului privind migrarea la
SEPA a fost însoțită de o revizuire completă a aspectelor indicate la articolul
15 din Regulamentul privind plățile transfrontaliere. În consecință, nu este
necesară revizuirea regulamentului în legătură cu punctele respective. Trebuie
subliniat faptul că eliminarea plafonului de 50 000 EUR reprezintă o evoluție
majoră binevenită pentru integrarea europeană a pieței plăților de retail. În timp ce au fost ridicate o serie de
întrebări cu privire la aplicarea regulamentului în contextul studiului
economic, rezultatele prezentului exercițiu au confirmat în mare parte faptul
că regulamentul pare să funcționeze în mod corespunzător. De exemplu, comisioanele
aferente transferurilor de 100 EUR au urmat o tendință descendentă la o medie
de 0,50 EUR pentru zona euro în cazul transferurilor inițiate online, cu o
valoare scăzută constantă, și de 3,10 EUR pentru transferurile inițiate la ghișeele
băncilor[46].
În consecință, Comisia a concluzionat că, la
momentul actual, nu sunt necesare sau recomandate modificări ale conținutului Regulamentului
(CE) nr. 924/2009. III CONCLUZII FINALE Obiectivele DSP
constau în „instituirea la nivel comunitar a unui cadru juridic modern și
coerent pentru serviciile de plată, fie că serviciile sunt compatibile sau nu cu
sistemul rezultat în urma inițiativei sectorului financiar de creare a unui spațiu
unic de plăți în euro care să fie neutru, astfel încât să se garanteze condiții
concurențiale egale pentru toate sistemele de plăți, pentru a păstra
posibilitatea consumatorului de a alege, ceea ce, în comparație cu sistemul
național actual, ar trebui să reprezinte un mare pas înainte din punctul de
vedere al costurilor consumatorului, al siguranței și al eficienței”[47]. În general, DSP își îndeplinește
scopul, iar orice posibile modificări viitoare ar trebui să urmeze o abordare
evolutivă și nu revoluționară. Analiza DSP și a
impacturilor acesteia sugerează faptul că ar putea fi avute în vedere o serie
de modificări ale DSP cu scopul de a-i spori impactul, de a clarifica o serie
de aspecte[48],
de a oferi condiții de concurență echitabile și de a lua în considerare evoluțiile
tehnologice. În această privință, DSP se aplică exclusiv plăților pentru care
ambii prestatori finali sunt localizați pe teritoriul SEE, însă nu și operațiunilor
de plată către sau dinspre țările terțe [așa-numitele operațiuni cu o
dimensiune externă („one-leg”)]. La momentul adoptării DSP, o serie de activități
(legate) de plată au fost excluse din domeniul de aplicare al directivei.
Aceasta a condus la o situație în care utilizatorii de servicii de plată nu
beneficiau de protecția DSP în ceea ce privește un volum tot mai ridicat al operațiunilor
de plată, ceea ce a ridicat anumite semne de întrebare cu privire la domeniul
real de aplicare al directivei și a creat condiții de concurență neechitabile. Flexibilitatea
oferită de DSP, constând în autorizarea comercianților să perceapă comisioane
sau să ofere reduceri pentru a determina consumatorii să aleagă cele mai
eficiente mijloace de plată, combinată cu opțiunea statelor membre de a
interzice sau de a limita orice măsuri de suprataxare pe teritoriul național, a
condus la o piață extrem de eterogenă. Cu scopul de a spori protecția
consumatorilor și de a promova securitatea juridică, poate fi avută în vedere o
armonizare ulterioară a normelor de rambursare privind debitele directe pentru
a se evita diferențele actuale de pe teritoriul UE. De asemenea, poate fi avută
în vedere o reducere a domeniului de aplicare al „sistemului simplificat” pentru
așa-numitele „instituții de plată mici” și o serie de ajustări ale dispozițiilor
privind răspunderea. Este necesară, în
egală măsură, integrarea evoluțiilor tehnologice din domeniul afacerilor. Au
apărut noi actori pe piață (așa-numiții „prestatori terți de servicii de plată”)
care oferă în principiu soluții de plată cu valoare scăzută pe internet prin
intermediul aplicației de servicii bancare online la domiciliu pentru
consumatori, cu consimțământul acestora, precum și prin aducerea la cunoștința
comercianților a faptului că banii se află în curs de a fi transferați, facilitând,
prin urmare, achizițiile online. De asemenea, anumiți actori oferă informații
consolidate cu privire la diferitele conturi ale unui utilizator de servicii de
plată („servicii de informare cu privire la conturi”). Cu toate că acești noi
actori oferă beneficii clare utilizatorilor de plăți în general, comercianților
și consumatorilor deopotrivă, precum și în ceea ce privește concurența pe piață,
trebuie abordate la nivelul UE o serie de aspecte legate de securitate, de accesul
la informațiile privind conturile de plată sau de confidențialitatea datelor împreună
cu posibila autorizare și supraveghere a acestora în calitate de instituții de
plată în temeiul DSP. În ceea ce privește
Regulamentul (CE) nr. 924/2009, astfel cum s-a subliniat anterior, acesta nu
necesită o revizuire suplimentară a domeniului de aplicare sau o ajustare. Anexa 1
Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 924/2009 introduse de Regulamentul (UE) nr. 260/2012 Regulamentul privind plățile transfrontaliere || Dispoziția inițială || Regulamentul privind migrarea la SEPA || Dispoziția modificată Articolul 3 alineatul (1) || Comisioanele percepute pentru plățile în euro de până la 50 000 EUR sunt identice cu comisioanele percepute pentru plățile transfrontaliere și plățile naționale corespunzătoare de aceeași valoare || Articolul 17 alineatul (2) || Comisioanele percepute pentru plățile în euro de orice valoare sunt identice cu comisioanele percepute pentru plățile transfrontaliere și plățile naționale corespunzătoare de aceeași valoare Articolul 5 || Statele membre elimină obligațiile naționale de raportare pe bază de decontări în scopuri statistice pentru plățile de până la 50 000 EUR || Articolul 17 alineatul (4) || Statele membre elimină obligațiile naționale de raportare pe bază de decontări în scopuri statistice pentru plățile de orice valoare începând cu 1 februarie 2016. Articolul 6 || Comisionul interschimb multilateral de 0,088 EUR se aplică pentru operațiunile transfrontaliere de debitare directă până la 1 noiembrie 2012, cu excepția cazului în care a fost convenit un comision interschimb mai mic || Articolul 6 alineatul (3) și articolul 8 || Comisionul interschimb multilateral se aplică pentru operațiunile transfrontaliere de debitare directă până la 1 noiembrie 2012. Începând cu 1 februarie 2014 se poate aplica un comision interschimb multilateral pentru operațiunile transfrontaliere de debitare directă pentru operațiunile R în temeiul unor criterii definite în mod strict (abordare bazată pe costuri) Articolul 7 || Comisionul interschimb multilateral se aplică pentru operațiunile transfrontaliere de debitare directă până la 1 noiembrie 2012, însă doar dacă acesta exista în statul membru respectiv înainte de 1 noiembrie 2009. || Articolul 6 alineatul (3), articolul 8 și articolul 17 alineatul (5) || Comisionul interschimb multilateral se aplică pentru operațiunile transfrontaliere de debitare directă până la 1 februarie 2017, însă doar dacă acesta exista în statul membru respectiv înainte de 1 noiembrie 2009. Începând cu 1 februarie 2014, acesta poate fi aplicat operațiunilor R în temeiul unor criterii definite în mod strict (abordare bazată pe costuri) Articolul 8 || Accesibilitatea operațiunilor de debitare directă este asigurată până la 1 noiembrie 2010 de către PSP în statele membre din zona euro. Aceasta este asigurată până la 1 noiembrie 2014 de către PSP în statele membre din afara zonei euro. || Articolul 3, articolul 16 alineatul (2) și articolul 17 alineatul (6) || Accesibilitatea (transferului de credite și a) operațiunilor de debitare directă este asigurată imediat de către PSP în statele membre din zona euro. Aceasta este asigurată până la 31 octombrie 2016 de către PSP în statele membre din afara zonei euro. Articolul 15 alineatul (2) || Utilizarea codurilor (IBAN și) BIC în legătură cu automatizarea plăților || Articolul 5 alineatul (4), articolul 5 alineatul (5) și articolul 17 alineatul (3) + anexa || USP sunt obligați să utilizeze codurile BIC, însă numai dacă acest lucru este necesar, până la 1 februarie 2014 pentru operațiunile de plată naționale și până la 1 februarie 2016 pentru plățile transfrontaliere. Începând cu 1 februarie 2016 este necesar numai codul IBAN. [1] http://ec.europa.eu/internal_market/payments/docs/framework/transposition/psd_transposition_study_report_en.pdf [2] London Economics și Iff în colaborare
cu studiul PaySys. [3] Tipik – p 4 [4] Tipik– p 5 [5] Articolul 86 alineatul (1) din
DSP [6] http://ec.europa.eu/internal_market/payments/framework/options_en.htm
[7] iff, London Economics și PaySys
– p 169 [8] iff, London Economics și PaySys
– p 171 [9] iff, London Economics și PaySys
– p 136-9 [10] iff, London Economics și PaySys –
p 141 [11] iff, London Economics și PaySys –
p 148 [12] Iff, London Economics și PaySys –
p 130-1 [13] iff, London Economics și PaySys –
p 131 [14] Articolul 34 alineatul (2) din DSP
[15] iff, London Economics și PaySys –
p 152-3 [16] Articolul 4 alineatul (26) din DSP [17] http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=
OJ:L:2003:124:0036:0041:en:PDF [18] Tipik– p 31 [19] Tipik– p 42 [20] iff, London Economics și PaySys –
p 165 [21] iff, London Economics și PaySys –
p 175 [22] iff, London Economics și PaySys –
p 180-183 [23] Conform datelor existente în 13
state membre - iff, London Economics și PaySys – p 177 [24] Tipik– p 10 [25] iff, London Economics și PaySys –
p 192 [26] Articolul 6 din DSP [27] Articolul 7 din DSP [28] Articolul 9 din DSP [29] Tipik– p 12 [30] În conformitate cu Directiva 2006/48/CE
[31] Articolul 8 alineatul (3) din DSP [32] Tipik– p 13 [33] iff, London Economics și PaySys –
p 198 [34] iff, London Economics și PaySys –
p 200 [35] iff, London Economics și PaySys –
p 197 [36] Prevăzut la articolul 13 din DSP [37] iff, London Economics și PaySys –
p 207 [38] Tipik– p 30 [39] http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/
LexUriServ.do?uri=COM:2011:0941:FIN:RO:PDF – Răspunsurile: https://circabc.europa.eu/faces/jsp/extension/wai/navigation/container.jsp [40] iff, London Economics și PaySys –p
295 [41] iff, London Economics și PaySys –p
246 [42] Tipik– p 44 [43] iff, London Economics și PaySys –p
267 [44] iff, London Economics și PaySys –p
270 [45] iff, London Economics și PaySys –p
288 [46] Datele din septembrie 2012. [47] Considerentul
(4) din DSP [48] iff, London
Economics și PaySys –p 275