This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013DC0213
GREEN PAPER on the insurance of natural and man-made disasters
CARTE VERDE privind asigurarea împotriva dezastrelor naturale și a celor provocate de om
CARTE VERDE privind asigurarea împotriva dezastrelor naturale și a celor provocate de om
/* COM/2013/0213 final */
CARTE VERDE privind asigurarea împotriva dezastrelor naturale și a celor provocate de om /* COM/2013/0213 final */
CARTE VERDE privind asigurarea împotriva dezastrelor
naturale și a celor provocate de om 1. Introducere Ca multe alte regiuni din lume, Uniunea
Europeană este vulnerabilă la aproape toate tipurile de dezastre naturale.
Dezastrele nu cauzează doar pierderi de vieți omenești, ci și pagube materiale
care se ridică la miliarde de euro în fiecare an, afectând stabilitatea și
creșterea economică. Dezastrele pot avea efecte transfrontaliere și pot
amenința zone întregi din țări învecinate. Chiar și atunci când costurile
dezastrelor majore sunt concentrate la nivel local, lipsa unei acoperiri
adecvate a costurilor printr-o asigurare poate genera o sarcină bugetară
importantă pentru statele membre individuale, ceea ce ar putea provoca
dezechilibre interne și externe. Prin urmare, acest aspect este important
pentru cetățenii, întreprinderile și guvernele din întreaga Uniune. În 2010 Consiliul a invitat Comisia să
evalueze potențialul UE de a facilita și de a sprijini o acoperire sporită a
serviciilor de asigurare a riscurilor de dezastre și a piețelor de transfer al
riscurilor financiare adecvate, precum și utilizarea în comun a asigurării la
nivel regional și să prezinte rapoarte cu privire la acestea, în ceea ce
privește transferul de cunoștințe, cooperarea sau finanțarea creării de noi
întreprinderi („seed financing”)[1].
În consecință, Comisia a organizat o conferință privind prevenirea și
asigurarea împotriva catastrofelor naturale[2]
și a realizat un studiu intitulat „Catastrofele naturale: relevanța riscurilor
și acoperirea asigurării în Uniunea Europeană”[3].
Prezenta carte verde ridică o serie de
întrebări referitoare la caracterul adecvat și la disponibilitatea unor
asigurări adecvate împotriva dezastrelor și însoțește comunicarea intitulată „O
strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice”. Obiectivul este
sensibilizarea în legătură cu acest subiect și evaluarea pertinenței sau
necesității unor acțiuni la nivelul UE, în vederea îmbunătățirii pieței de
asigurări împotriva dezastrelor din Uniunea Europeană. Într-un sens mai larg,
acest proces va extinde, de asemenea, baza de cunoștințe, va ajuta la
promovarea asigurărilor ca instrument în gestionarea dezastrelor și va
contribui astfel la tranziția către o cultură generalizată de prevenire și
reducere a riscului de dezastre, aducând totodată date și informații
suplimentare. Următoarele grafice oferă o imagine de
ansamblu cu privire la incidența dezastrelor naturale și a celor provocate de
om în Uniunea Europeană în ultimii ani. Graficul 1: Dezastre naturale în statele
SEE (1980-2011) Sursa: Agenția Europeană de Mediu, Climate
change, impacts and vulnerability in Europe 2012, An indicator-based report (Schimbări
climatice, impacturi și vulnerabilitate în Europa 2012. Raport pe bază de
indicatori), Raportul AEM nr. 12/2012. Mareele de furtună, revărsările râurilor sau
viiturile rapide sunt doar câteva dintre riscurile principale de dezastre
naturale cu care se confruntă Europa (de exemplu, inundațiile din 2012 din
Regatul Unit, Irlanda și România, inundațiile de pe întreg teritoriul Europei
din 2002, 2005 și 2010). Graficul 2: Inundații – pierderi istorice
maxime Sursa: Centrul Comun de Cercetare, Comisia Europeană
(2012), Natural Catastrophes: Risk relevance and Insurance Coverage in the
EU (Catastrofele naturale: relevanța riscurilor și acoperirea asigurării în
UE), pe baza datelor disponibile[4]. Incendiile forestiere reprezintă, de asemenea,
o amenințare căreia statele membre trebuie să îi facă față în fiecare an. Valul
de caniculă din 2003 a fost cel mai fierbinte înregistrat în Europa din anul 1500[5]. O serie de furtuni cu vânt și cu zăpadă au
provocat, de asemenea, daune grave în țările europene în ultimii ani. Graficul 3: Furtuni – pierderi istorice
maxime Sursa: Centrul Comun de Cercetare, Comisia Europeană
(2012), Natural Catastrophes: Risk relevance and Insurance Coverage in the
EU (Catastrofele naturale: relevanța riscurilor și acoperirea asigurării în
UE), pe baza datelor disponibile. Seismele din L‘Aquila din 2009 și din Emilia
Romagna din 2012 au provocat pierderi de vieți omenești, vătămări și au distrus
proprietăți rezidențiale și comerciale. De asemenea, seismele pot provoca
tsunami în Europa (precum cele din 1908 din Messina sau din 1755 de la
Lisabona). Graficul 4: Seisme – pierderi istorice
maxime Sursa: Centrul Comun de Cercetare, Comisia Europeană
(2012), Natural Catastrophes: Risk relevance and Insurance Coverage in the
EU (Catastrofele naturale: relevanța riscurilor și acoperirea asigurării în
UE), pe baza datelor disponibile. Erupția vulcanului Eyjafjallajökull din martie
2010 a demonstrat cât pot fi de ample consecințele unui dezastru natural.
Experiența arată faptul că un astfel de eveniment improbabil poate avea
consecințe grave și de durată inclusiv pentru alte părți ale Europei și ale
lumii. În perioada 1980-2011, efectele economice ale
dezastrelor naturale de pe întreg teritoriul Europei s-au ridicat la
aproximativ 445 de miliarde EUR, la valorile din 2011. Aproape jumătate din
pierderile totale pot fi atribuite câtorva evenimente de amploare precum
furtunile Lothar din 1999, Kyrill din 2007 și Xynthia din 2010 și inundațiilor
din Europa Centrală din 2002 și din Regatul Unit din 2007. Costurile pagubelor
cauzate de fenomene meteorologice extreme în statele SEE au crescut de la 9
miliarde EUR în anii 1980 la peste 13 miliarde EUR în anii 2000 (valori
ajustate la inflația din 2011)[6].
Graficul 5: Dezastre naturale în statele
SEE – evenimente generatoare de pierderi, decese și pierderi (1980-2011) Sursa: Agenția Europeană de Mediu, Climate
change, impacts and vulnerability in Europe 2012, An indicator-based report
(Schimbări climatice, impacturi și vulnerabilitate în Europa 2012. Raport pe
bază de indicatori), Raportul AEM nr. 12/2012. Odată cu schimbările climatice, asigurările vor
trebui să acopere evenimente din ce în ce mai frecvente și mai intense.
Schimbările în ceea ce privește clima, demografia și concentrările de
populații, extinderea zonelor expuse la catastrofe și creșterea valorii
patrimoniului și a proprietăților conduc la creșterea gradului de expunere și
de vulnerabilitate a activelor economice, precum și la accentuarea gravității
pierderilor[7].
Pe termen scurt, este posibil ca efectul schimbărilor climatice asupra
asigurărilor să nu fie atât de semnificativ. Cu toate acestea, pe termen mai
lung, în special în sectoarele sau domeniile în care asigurările nu au
reprezentat o practică obișnuită, schimbările climatice ar putea avea un impact
asupra disponibilității asigurărilor și ofertei de asigurare la prețuri
accesibile. Potențialele pierderi depind într-o mare măsură de modificările în
ceea ce privește expunerea și vulnerabilitatea. Pe ansamblu, se așteaptă ca
probabilitatea producerii majorității fenomenelor meteorologice extreme să
crească semnificativ[8].
Ca urmare a creșterii riscurilor, asigurările ar putea deveni indisponibile sau
inaccesibile ca preț în anumite regiuni. Lipsa ofertelor de asigurări, unul
dintre factorii care contribuie la creșterea vulnerabilității, poate amplifica
susceptibilitatea societății, expunând autoritățile publice la potențiale
riscuri financiare semnificative. Dezastrele provocate de om, cum ar fi
accidentele industriale care implică substanțe periculoase, pot avea, de
asemenea, impacturi pe scară largă și transfrontaliere (de exemplu, accidentul
din 2010 din Golful Mexic legat de extracția de petrol în larg, scurgerile de
la depozitele de aluminiu din Ajka, Ungaria din 2011). Mai mult, dezastrele și
riscurile naturale cum ar fi, de exemplu, fulgerul, temperaturile scăzute sau
seismele, pot declanșa dezastre provocate de om („natech” – dezastre
tehnologice induse de riscurile naturale) precum emanații în atmosferă,
deversări de lichide sau incendii[9]
(de exemplu, dezastrul nuclear din 2011 de la Fukushima, Japonia). Astfel de
dezastre mixte de tip „natech” pot avea loc mai des ca urmare a frecvenței
crescute a fenomenelor naturale extreme, precum și a complexității și
interdependenței sporite a sistemelor industriale. Graficul 6: Accidente industriale în
statele SEE raportate în Sistemul de raportare a accidentelor majore Sursa: Agenția Europeană de Mediu, Mapping the impacts of
natural hazards and technological accidents in Europe (Cartografierea
impacturilor riscurilor naturale și ale accidentelor tehnologice în Europa),
raportul tehnic nr. 13/2010 al AEM. Asigurările private pot aborda o serie de
preocupări asociate în materie de politică și pot contribui la sustenabilitatea
finanțelor publice[10].
Asigurarea reprezintă unul dintre instrumentele gestionării riscurilor de
dezastre, împreună cu prevenirea riscurilor, măsurile de pregătire și reacție:
pe lângă partajarea riscurilor, un sistem funcțional de asigurare împotriva
riscurilor de dezastre poate fi operațional la toate nivelurile ciclului de
gestionare a riscurilor, de la identificarea și modelarea riscurilor, până la
transferul riscului și recuperare. Asigurarea are un rol specific: aceasta nu
previne pierderea de vieți omenești sau de bunuri, dar contribuie la reducerea
impactului economic și facilitează recuperarea în urma dezastrelor. Polițele de
asigurare bine concepute pot funcționa, de asemenea, ca un instrument bazat pe
piață, destinat descurajării comportamentelor riscante, promovării
conștientizării riscurilor și integrării protecției împotriva dezastrelor în
deciziile economice și financiare. 2. Pătrunderea pe piață a
asigurărilor împotriva dezastrelor naturale Dezastrele naturale majore au efecte negative
semnificative asupra activității economice atât în ceea ce privește impactul
intermediar al acestora, cât și pe termen mai lung. În principal, pierderile
neasigurate sunt cele care determină costurile macroeconomice ulterioare, în
timp ce evenimentele asigurate în mod suficient sunt nesemnificative în termeni
de pierderi de producție[11].
Cercetările analitice recente întreprinse de Centrul
Comun de Cercetare indică faptul că, în prezent, pe baza datelor disponibile,
există o rată scăzută de pătrundere pe piață a asigurărilor împotriva
dezastrelor în anumite state membre[12].
Analiza subliniază faptul că riscul de inundații, furtună și seism variază,
astfel cum era de așteptat, în rândul statelor membre. Cu toate acestea, pe
baza datelor disponibile, există cazuri în care piețele de asigurări împotriva
dezastrelor nu par să facă față pe deplin riscurilor existente. Conform
studiilor disponibile, în cazul furtunilor, ratele de pătrundere pe piață sunt
ridicate în majoritatea statelor membre. Cu toate acestea, în cazul
inundațiilor și al seismelor, ratele de pătrundere sunt ridicate numai în
cazurile în care aceste riscuri sunt grupate cu alte tipuri de risc. Graficul 7:
Dezastre naturale în statele SEE (1980-2011) – pierderi globale și pierderi
asigurate Sursa: Agenția Europeană de Mediu, Climate
change, impacts and vulnerability in Europe 2012, An indicator-based report (Schimbări
climatice, impacturi și vulnerabilitate în Europa 2012. Raport pe bază de
indicatori), Raportul AEM nr. 12/2012. (1) Întrebări (1) Care este opinia dumneavoastră cu privire la rata de pătrundere a asigurărilor împotriva dezastrelor în Uniunea Europeană? Vă rugăm să oferiți detalii și date în sprijinul argumentelor dumneavoastră. Sunt necesare mai multe cercetări în vederea înțelegerii tuturor eventualelor lacune în ceea ce privește cererea și oferta de asigurări, precum și disponibilitatea și acoperirea asigurărilor? 2.1. Gruparea produselor Asigurarea redistribuie și reduce riscul
financiar asociat evenimentelor defavorabile prin partajarea costurilor fie
între persoane, fie în timp. Asigurarea transferă riscurile individuale către
un pool gestionat de către un asigurător. Prin gruparea sau mutualizarea
riscurilor este posibilă reducerea costurilor dezastrelor în orice perioadă de
timp dată. Acoperirea oferită de piața de asigurări
private este finanțată prin intermediul primelor, susținute de capitalul
acționarilor pentru a întâmpina posibilele devieri de la pierderile estimate.
Primele de asigurare reflectă pierderea estimată a persoanei asigurate, o marjă
de incertitudine pentru domeniul respectiv al activității de asigurare, o taxă
pentru capitalul acționarilor, un procent din costurile de încărcare, și anume,
costurile administrative și alte costuri asociate încheierii de polițe de
asigurare și profitul. Primele sunt investite pe piețele financiare, unde
riscurile de investiție nu trebuie să fie corelate cu riscul de subscriere, sau
sunt reasigurate pentru a se elimina o parte din riscul pool-ului. Astfel,
asigurarea difuzează riscurile de pierderi economice în întreaga societate și
între regiuni. Trăsătura caracteristică a dezastrelor constă
în faptul că acestea pot afecta numeroase proprietăți într-o zonă concentrată,
în același moment: seismele se produc de-a lungul faliilor seismice,
inundațiile au loc în zonele joase, iar furtunile vizează cel mai adesea zonele
de coastă. Acest fapt contrastează cu alte tipuri de riscuri împotriva cărora
asigurarea proprietății oferă acoperire, cum ar fi furtul sau incendiul. Este
puțin probabil, deși nu imposibil, ca un întreg cartier să fie jefuit în
același timp. Există două tehnici principale care permit
asigurărilor să facă față riscurilor corelate. Prima este cea de extindere a
fondului, astfel încât să fie foarte puțin probabil ca riscurile individuale să
fie corelate într-o mare măsură prin intermediul oricărui dezastru potențial. O
altă tehnică obișnuită este gruparea mai multor tipuri de pericole necorelate
într-o singură poliță de asigurare, de exemplu, incendiu și inundații, furtună
sau seism[13].
Deoarece fiecare pericol este independent de celălalt în cadrul poliței,
gruparea acestora reduce riscurile acumulate ale oricăruia dintre ele. Gruparea produselor reprezintă solidaritatea
generală între consumatori. Prin urmare, aceasta este uneori introdusă printr-o
extindere obligatorie a riscurilor simple precum incendii sau asigurarea auto
la acoperirea dezastrelor naturale. În mod ideal, sistemul ar trebui să
recunoască faptul că anumite persoane asigurate nu prezintă riscuri sau
prezintă riscuri foarte mici comparativ cu persoanele aflate în zone de risc,
de exemplu prin reducerea primelor. Întrebări (2) Ce acțiuni suplimentare ar putea fi avute în vedere în acest domeniu? Ar fi gruparea obligatorie a produselor o modalitate adecvată de creștere a acoperirii asigurării împotriva riscului de dezastre? Există alte modalități mai puțin restrictive, în afara grupării obligatorii a produselor, care ar putea constitui o modalitate adecvată de creștere a acoperirii asigurării împotriva riscului de dezastre? 2.2. Asigurarea obligatorie
împotriva dezastrelor Consumatorii nu sunt înclinați să se asigure
împotriva unor riscuri a căror probabilitate de a-i afecta în mod individual
este foarte mică. Persoanele fizice și întreprinderile subestimează de cele mai
multe ori riscul real al unui dezastru în ceea ce le privește (miopia cu
privire la riscuri) și nu sunt pregătite în mod corespunzător pentru a face
față consecințelor financiare. Acestea se bazează pe rețelele sociale sau pe
ajutoarele guvernamentale. Un alt aspect îl poate constitui selecția
adversă. Aceasta se referă la fenomenul din domeniul asigurărilor prin care
grupurile de persoane care consideră că sunt expuse unui risc mai ridicat
achiziționează polițe de asigurare într-o măsură mai mare, în timp ce
persoanele care nu se consideră expuse unui risc atât de ridicat nu vor simți
nevoia de a încheia polițe de asigurare. Selecția adversă este deosebit de
problematică în asigurarea împotriva dezastrelor. Dacă doar persoanele cu un
grad ridicat de expunere încheie asigurări, primele vor fi prohibitiv de
costisitoare, iar fondul va fi prea mic pentru a face față dezastrelor deoarece
nu există nicio rezervă din partea membrilor neafectați din cadrul fondului. Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor
ar putea remedia aceste probleme. Aceasta are drept rezultat o rată mai mare de
pătrundere pe piață și un grup extins de persoane asigurate. Acest fapt
facilitează repartiția riscurilor și reduce costurile administrative per
poliță, limitând, în același timp, ajutoarele publice ex post. Întrebări (3) Există asigurări obligatorii împotriva dezastrelor în statele membre și care sunt acestea? Sunt în general aceste produse de asigurare combinate cu gruparea obligatorie a produselor sau cu obligația asigurătorilor de a oferi acoperire? Este asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor însoțită de regulă de dreptul consumatorului de a nu opta pentru anumite riscuri de dezastru? Care sunt avantajele/posibilele dezavantaje? Ar fi utile acțiunile la nivelul UE în acest domeniu? 2.3. Pool-urile de asigurare
împotriva dezastrelor Pool-urile de
asigurare împotriva dezastrelor pot extinde capacitatea de absorbție a
riscurilor a pieței de asigurări. Acestea pot oferi acoperire împotriva
expunerilor și riscurilor globale care sunt neasigurabile din cauza riscurilor
morale, a dimensiunii reduse a pieței respective sau a costurilor excesive ale
cererilor de despăgubire. Pot suplimenta sistemele cu grupări obligatorii de
produse sau cu asigurări obligatorii. Comisia a reînnoit, cu modificări, scutirea
referitoare la pool-urile de co(re)asigurare din Regulamentul (UE)
nr. 267/2010 de exceptare pe categorii în sectorul asigurărilor[14]. Aceasta a recunoscut faptul
că partajarea riscurilor în cazul câtorva tipuri de riscuri, pentru care
companiile de asigurări individuale sunt reticente sau incapabile să asigure
întregul risc pe cont propriu, este esențială în vederea garantării
posibilității acoperirii riscurilor respective în integralitatea lor. Regulamentul permite cooperarea prin
intermediul pool-urilor doar în anumite condiții. De asemenea, aceasta este
limitată la acorduri care nu oferă întreprinderilor implicate posibilitatea de
a elimina concurența cu privire la o parte considerabilă a produselor în cauză.
Pool-urile care nu intră sub incidența regulamentului ca urmare a cotelor de
piață semnificative nu sunt interzise, dar acestea trebuie să facă obiectul
unei autoevaluări în conformitate cu normele de concurență, deoarece acestea
pot implica beneficii care justifică scutiri în temeiul articolului 101
alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. 2.4. Autoritățile publice în
calitate de (re)asigurători și (re)asigurători în ultimă instanță Autoritățile publice pot fi implicate în
calitate de asigurători sau pot sponsoriza pool-uri dispuse de stat de
asigurare în caz de catastrofe. Astfel de programe de asigurare pot atenua
presiunea politică de a aloca resurse guvernamentale substanțiale în urma unui
dezastru natural. Cu toate acestea, cadrul trebuie să prevină problema riscului
moral, de exemplu, deținătorii de polițe ar putea fi încurajați să se comporte
într-un mod mai riscant din moment ce știu că vor fi acoperiți din resurse
publice indiferent dacă se protejează dinainte sau nu. Prin intermediul parteneriatelor
public-privat, asigurătorii își pot pune la dispoziție expertiza și
instrumentele (precum platformele de informare cu privire la riscuri) în
vederea evaluării riscurilor, pot vinde polițe și, în anumite cazuri, pot oferi
consultanță autorităților publice în deciziile acestora de investiții.
Asigurătorilor li se poate solicita, de asemenea, să ofere acoperire de
asigurare pentru pierderile medii; autoritățile publice își limitează
expunerea, iar asigurătorii suportă un nivel de risc adecvat capacității
acestora. De asemenea, autoritățile publice pot gestiona
programe de reasigurare. Acestea pot solicita ca piața privată să preia și să
plătească un procent de risc, și anume acordurile de cotă-parte. Autoritățile publice pot acționa în calitate
de (re)asigurători în ultimă instanță prin preluarea riscurilor care depășesc
un anumit nivel al pagubelor provocate de dezastre, și anume reasigurarea stop
pierdere. Această abordare îmbină capacitatea potențială de repartiție a
riscurilor pe care o au autoritățile publice și capacitatea pieței de a aplica
principii de asigurare și, de asemenea, de a-și utiliza capacitatea
administrativă, și anume colectarea primelor, comercializarea și gestionarea
cererilor de despăgubire. Prin urmare, programele publice pot oferi acoperire
pentru cele mai ridicate niveluri de risc, în timp ce piața privată reține
câteva sau toate nivelurile inferioare de risc. Întrebări (4) Cum ar putea fi concepute și finanțate programele de (re)asigurare de stat sau dispuse de stat astfel încât să se prevină problema riscului moral? 2.5. Asigurare climatică
parametrică pe bază de indici și alte soluții inovatoare 2.5.1. Asigurarea climatică
parametrică pe bază de indici În conformitate cu schemele de asigurare
climatică tradiționale, cum ar fi asigurarea locuinței sau asigurarea de
răspundere civilă, compensarea aferentă asigurărilor se plătește în urma unei
evaluări a pierderilor suferite de partea asigurată. În urma finalizării și
aprobării evaluării pierderilor, partea asigurată primește o indemnizație de
despăgubire. Conform schemei de asigurare parametrică
bazată pe indici, pierderile rezultate în urma unor fenomene meteorologice extreme
sunt compensate atunci când un indice climatic predefinit deviază de la media
istorică indiferent de pierderile reale. Acest tip de asigurare se bazează pe
măsurarea unui indice obiectiv și independent corelat într-o mare măsură cu
pierderile reale. Asigurarea parametrică de tip tradițional și cea bazată pe
indemnizație pot fi combinate. Valorificând lecțiile și experiența acumulată
în urma diferitelor inițiative regionale[15],
asigurarea parametrică ar putea fi considerată o soluție atât pentru sectorul
privat, cât și pentru cel public, de exemplu pentru infrastructura publică
critică. Aceasta poate îmbunătăți accesibilitatea asigurărilor prin reducerea
costurilor administrative deoarece nu include un proces de ajustare a cererilor
de despăgubire. De asemenea, aceasta accelerează efectuarea plăților și poate
fi asociată cu contracte de asigurare mai simple. Acoperirile parametrice pot
contribui la reducerea asimetriilor informaționale dintre asigurători și
clienți. Pe de altă parte, astfel de contracte prezintă un risc aferent bazei
semnificativ, și anume plata aferentă cererii de despăgubire nu corespunde
pierderilor reale suferite, iar deținătorii de polițe nu sunt în mod
obligatoriu capabili să le evalueze. Asigurarea este o cerință esențială pentru dezvoltare
deoarece pierderile neasigurate pot extinde ciclul sărăciei și pot împiedica
creșterea economică. În mod alternativ, în țările în curs de dezvoltare sunt
elaborate instrumente simplificate de transfer al riscului precum produsele de
micro-asigurare. De asemenea, programe de asigurare parametrică, sprijinite de
către Comisie, au fost implementate în țări terțe expuse cu precădere la
riscuri climatice și catastrofice precum secete, seisme și furtuni[16]. 2.5.2. Cercetări meteorologice Complexitatea conceptului parametric și riscul
aferent bazei pot constitui constrângeri semnificative în momentul extinderii
unor astfel de scheme. Cercetările meteorologice trebuie să identifice indici
viabili. Acestea pot fi extinse pentru o acoperire pe scară largă numai în
condițiile în care există o acoperire sistematică a teritoriului cu stații
meteorologice situate suficient de aproape de persoanele asigurate și de zonele
de risc inventariate. Pe lângă prezența fizică a stațiilor meteorologice, este
necesară colectarea, păstrarea, partajarea și arhivarea de date, precum și
punerea lor rapidă la dispoziție în legătură cu evenimentele asigurate.
Utilizarea de date obținute prin satelit în combinație cu analizele și
previziunile numerice a condus deja la îmbunătățirea continuă a competențelor
necesare pentru elaborarea previziunilor meteorologice. În mod similar, pot fi explorate
oportunitățile asociate indicilor bazați pe date obținute prin satelit care
folosesc instrumente de teledetecție. Multe sectoare economice sunt sensibile
la condițiile climatice, prin urmare, la o schimbare climatică. În consecință,
beneficiile investițiilor în infrastructura climatică se vor extinde dincolo de
dezvoltarea de produse de asigurare bazată pe indici în special pentru
produsele forestiere și agricole. Comisia derulează în prezent consultări
referitoare la viitoarea punere în aplicare a unui serviciu de monitorizare a
schimbărilor climatice ca parte a Programului european de monitorizare a
pământului (GMES)[17]. 2.5.3. Instrumente financiare emise
pe polițe de asigurare Instrumentele financiare emise pe polițe de
asigurare precum obligațiunile pentru situații de catastrofă sau alte
instrumente alternative de transfer al riscului pot fi considerate o modalitate
eficientă de creștere a capacității de asigurare în caz de fenomene naturale
catastrofale deosebit de grave cu o frecvență scăzută și foarte puțin
probabile. Pentru asigurători, reasigurători și afaceri,
obligațiunile oferă protecție multianuală împotriva catastrofelor naturale cu
un risc de credit al contrapartidei minim. Pentru investitori, acestea oferă
potențialul de a-și diversifica și reduce riscul de portofoliu deoarece
valorile implicite ale obligațiunii nu sunt corelate cu valorile implicite ale
majorității celorlalte instrumente financiare. Întrebări (5) Vedeți vreo dificultate, un obstacol sau o limitare în utilizarea informațiilor în vederea generării de asigurări parametrice? Care sunt factorii care ar putea spori promovarea și adoptarea de astfel de soluții de asigurare inovatoare? 3. Conștientizarea, prevenirea
și reducerea riscului de dezastre Există o puternică conștientizare politică la
nivelul Uniunii Europene cu privire la necesitatea de a dezvolta și de a
implementa politici solide de gestionare a riscului de dezastre (DRM) care să
vizeze dezvoltarea rezistenței în fața dezastrelor și reducerea celor mai grave
efecte[18]
ale acestora atât în interiorul Uniunii, cât și în acțiunile externe ale
acesteia. La nivel internațional, rezistența și
reducerea riscului de dezastre au fost identificate ca o temă cheie în cadrul
summit-urilor internaționale precum cel de la Rio privind dezvoltarea durabilă
din 2012 sau inițiativele G20 privind gestionarea riscului de dezastre și
dezvoltarea unui cadru metodologic destinat asistării guvernelor în dezvoltarea
de strategii mai eficiente de gestionare a riscului de dezastre și, în special,
a unor strategii financiare pe baza unei evaluări consolidate a riscurilor și a
finanțării riscurilor[19].
Mai mult, procesul către un nou cadru internațional pentru reducerea riscurilor
de dezastru (Cadrul pentru acțiune de la Hyogo post2015) pune un accent
deosebit pe aspectele privind finanțarea ale gestionării riscurilor de dezastru
și pe costurile economice ale dezastrelor. Gestionarea riscurilor prezentate de
dezastrele naturale presupune o mai bună gestionare a expunerii la riscuri
naturale prin planificarea urbană și a utilizării terenurilor. O politică de
gestionare a dezastrelor trebuie să includă prevenirea, rezistența și reducerea
vulnerabilității individuale și consolidarea ecosistemelor. În regiunile
predispuse la riscuri, deținătorii de proprietăți vor trebui să investească și
mai mult în măsuri de reducere a riscurilor asociate proprietății. Gestionarea riscurilor de dezastru poate
contribui la promovarea dezvoltării economice neperturbate și a prosperității: ·
pe termen scurt, investițiile în gestionarea
riscurilor pot constitui o modalitate de accelerare a acțiunilor destinate
creșterii și creării de locuri de muncă (noi tehnologii, cercetare și dezvoltare,
clădiri și infrastructură rezistente, instrumente financiare inovatoare); ·
pe termen mediu, îmbunătățirea evaluării
dezastrelor și creșterea rezistenței contribuie la axarea pe sustenabilitatea
structurală a capitalului public și a celui privat și la îmbunătățirea
stabilității macroeconomice prin reducerea impactului negativ al dezastrului
natural și a celui provocat de om asupra creșterii și asupra bugetelor publice
și private. ·
într-o perspectivă pe termen lung, investițiile în
gestionarea riscurilor prezintă o rată ridicată de rentabilitate și contribuie
la dezvoltarea economică durabilă. Evaluarea riscurilor (inclusiv analiza
expunerii și a vulnerabilității) este o etapă importantă și fundamentală în
vederea documentării gestionării riscurilor de dezastru și a procesului de
planificare și în ceea ce privește alocarea resurselor financiare. Evaluările
mai multor tipuri de riscuri care iau în considerare posibilele interacțiuni
între riscuri și vulnerabilități pot contribui, de asemenea, la abordarea
riscurilor corelate și a efectelor de domino. Dezvoltarea rezistenței este un efort pe
termen lung care trebuie integrat în cadrul politicilor și planurilor
naționale: strategiile privind rezistența fac, de asemenea, parte din procesul
de dezvoltare și contribuie la diferitele politici pe termen lung, în special
cele referitoare la adaptarea la schimbările climatice și la securitatea
alimentelor. 3.1. Prețul asigurărilor –
stimulent de piață în vederea promovării conștientizării, prevenirii și reducerii
riscurilor Autoritățile publice ar putea să absoarbă în
continuare o mare parte din costurile asociate reducerii și ajutoarelor
publice, continuând să despăgubească în mod substanțial victimele. Dar acest
fapt va amplifica probabil dificultățile bugetare ale statelor și va încuraja
dezvoltarea nedorită în zonele predispuse la riscuri. În mod alternativ,
autoritățile publice ar putea să retragă resurse din acest domeniu, să
controleze dezvoltarea în regiunile predispuse la riscuri și să se bazeze mai mult
pe forțele de piață pentru a încuraja responsabilitatea individuală în ceea ce
privește reducerea pierderilor și asigurarea împotriva acestora. Asigurătorii pot oferi stimulente de piață
pentru prevenirea riscurilor. Prețurile bazate pe risc pot motiva persoanele
asigurate să adopte măsuri individuale de reducere a vulnerabilității
proprietăților acestora. Dacă prima reflectă în mod corect nivelul de risc,
fiind însoțită de reduceri corespunzătoare riscurilor pentru persoanele
asigurate care investesc în reducerea pierderilor, aceasta îi va motiva să
adopte măsuri de reducere a riscurilor. Cu toate acestea, de cele mai multe
ori, pentru persoane fizice, costul reducerii ex ante a riscurilor
nu este unul comparativ economic cu simpla asigurare împotriva riscului sau cu
adoptarea de măsuri colective de prevenire a riscurilor. Dacă primele de
asigurare ar reflecta riscurile reale, comportamentul deosebit de riscant ar fi
prohibitiv de costisitor. Prin urmare rolul sectorului public și, respectiv, al
celui privat în întreprinderea de acțiuni de prevenire a riscurilor ar trebui
luate întotdeauna în considerare. Conform jurisprudenței constante, asigurătorii
au libertatea de a stabili cuantumul primelor de asigurare[20]. Prețurile bazate pe risc[21] necesită un proces de
subscriere complex. Acesta presupune un nivel ridicat de informare și implică
costuri administrative suportate de către asigurători. Prețurile bazate pe risc
pot descuraja persoanele în a locui în regiuni predispuse la riscuri sau în a
necesita intervenții publice. Diferențierea primelor în funcție de riscuri
implică, de asemenea, costuri administrative, dar ar putea evita viitoare
cereri de despăgubire deoarece primele stimulează reducerea riscurilor de
dezastru. Cu toate acestea, prețurile bazate pe risc pot
dezavantaja anumite grupuri expuse unui risc ridicat. Ar putea exista riscuri
care nu pot fi asigurate sau riscuri care ar presupune un nivel inaccesibil al
primei. Responsabilitatea privată în ceea ce privește
riscurile de dezastru ar putea, de asemenea, să joace un rol în furnizarea de
stimulente de piață pentru măsurile individuale de prevenire a pierderilor și
pentru descurajarea dezvoltării în zonele expuse unui risc ridicat. Se aduc în
discuție aspectele fundamentale legate de echitate și solidaritate socială
atunci când este atribuită responsabilitatea, mai ales în regiunile sărace și
vulnerabile. Autoritățile publice pot decide impunerea
utilizării unor prime de asigurare cu tarifare comună sau forfetară care are
drept rezultat subvenționarea încrucișată de la persoanele care locuiesc în
regiuni cu risc scăzut. Ratingul poate conduce la o creștere a ratei relative
de utilizare în rândul consumatorilor din regiunile predispuse la riscuri. Cu
toate acesta, o astfel de tarifare amplifică externalitățile în ceea ce
privește exploatarea terenurilor: în cazul primelor forfetare persoanele
asigurate nu plătesc pentru riscul pe care îl generează prin faptul că locuiesc
în regiuni expuse. Toate amplasările permise reprezintă aceleași costuri de
asigurare pentru gospodării. Prin combinarea solidarității cu restricții și
standarde stricte în ceea ce privește construcțiile se corectează parțial
internalizarea imperfectă a riscului, sporindu-se totodată și eficiența.
Ratingul asigurării poate, de asemenea, să diferențieze zonele de risc ca o
recunoaștere parțială a nivelurilor de risc diferite. Întrebări (6) Ar putea prețurile bazate pe riscuri să motiveze consumatorii și asigurătorii să adopte măsuri de reducere și de gestionare a riscurilor? Impactul prețurilor bazate pe riscuri ar fi diferit dacă asigurarea împotriva dezastrelor ar fi obligatorie? În general, își ajustează asigurătorii în mod adecvat primele în urma punerii în aplicare a măsurilor de prevenire a riscurilor? (7) Există dezastre specifice pentru care ar trebui sugerate prime forfetare? Ar trebui însoțite primele forfetare de plafoane în ceea ce privește plățile? (8) Ce alte soluții ar putea fi oferite consumatorilor cu venituri mici care, în caz contrar, este posibil să nu poată beneficia de produsele de asigurare împotriva dezastrelor? 3.2. Contracte de asigurare
împotriva dezastrelor pe termen lung Riscurile de dezastru natural sunt, în
principiu, acoperite prin contracte anuale. Contractele anuale oferă
flexibilitate și posibilitatea de a alege; consumatorii pot opta periodic
pentru alți asigurători sau produse concurente. Un contract de asigurare pe termen lung cu o
tarifare bazată pe risc transparentă și reduceri ale primelor în cazul
reducerii riscurilor ar putea consolida stimulentele economice, făcând ca
investițiile în reducerea riscurilor să fie avantajoase pentru ambele părți
contractante (asigurător și asigurat). Un contract pe termen lung la un preț
garantat sau la un preț cu condiții predefinite în ceea ce privește plafoanele
de preț sau cu ajustări reglate în funcție de inflație ar putea oferi
asiguraților siguranță financiară și contractuală. Acesta ar putea, de
asemenea, să conducă la o scădere a costurilor administrative și de
tranzacționare pentru ambele părți deoarece nu ar mai fi necesară renegocierea
în fiecare an a contractelor. Cu toate acestea, ar putea exista o mai mare
nesiguranță și ambiguitate în ceea ce privește riscurile subiacente. Se pare că
prima anuală de asigurare în cazul unui contract multianual este mai mare decât
prima aferentă unui contract anual echivalent. Prin urmare, cerințele de
capital și rentabilitatea capitalului solicitată de către investitori ar fi, de
asemenea, mai mari. Pe de altă parte, în conformitate cu Directiva
Solvabilitate II, contractele de asigurare pe termen lung cresc capitalul
asigurătorului deoarece profitul estimat pe întreaga durată a contractului este
recunoscut de la început. În prezent, asigurătorii oferă asigurări de
viață sau contracte de asigurare medicală pe termen lung. Cu toate acestea,
încă nu este clar dacă asigurarea proprietății poate fi făcută pe termen lung,
oferind în același timp acoperire la un preț acceptabil. Întrebări (9) Este necesară promovarea contractelor de asigurare împotriva dezastrelor pe termen lung? Care ar fi avantajele/dezavantajele pentru asigurători și, respectiv, pentru persoanele asigurate? 3.3. Obligații de informare
precontractuală și contractuală Consumatorii
trebuie să înțeleagă clar tipul de acoperire pe care îl dețin, modul în care va
funcționa în cazul unui dezastru și faptul că polița lor intervine în cazul
unui impact neobișnuit, nu pentru pierderile de zi cu zi. Cercetările recente
efectuate de Centrul Comun de Cercetare sugerează faptul că clienții nu tind să
încheie polițe de asigurare împotriva dezastrelor pentru fenomenele deosebit de
grave și foarte puțin probabile[22].
Actuala situație financiară dificilă cu care se confruntă numeroase gospodării
din mai multe state membre ar putea acționa, de asemenea, ca un factor de
descurajare în achiziționarea de asigurări împotriva dezastrelor. Spre deosebire de
Directiva 2002/83/CE privind asigurarea de viață[23], prima, a doua și cea de-a
treia Directivă privind asigurarea generală 73/239/CEE[24], 88/357/CEE[25] și 92/49/CEE[26] nu conțin nicio cerință
privind informarea precontractuală și contractuală în cazul deținătorilor de
polițe. Nici Directiva Solvabilitate II 2009/138/CE[27] nu include astfel de cerințe
pentru riscurile aferente asigurării generale. Prin urmare, în
sectorul asigurărilor generale, obligațiile de informare care revin
asigurătorilor în vederea protejării consumatorilor variază considerabil. Este
esențial să se asigure creșterea nivelului de încredere al consumatorilor prin
stabilirea de norme clare și eliminarea incertitudinilor juridice. O piață de
asigurări cu consumatori bine informați forțează asigurătorii să concureze
pentru atragerea și păstrarea acestora. Obligațiile armonizate de informare
precontractuală și contractuală ar spori, de asemenea, încrederea consumatorilor
și i-ar încuraja să efectueze achiziții în siguranță pe întreg teritoriul
Uniunii Europene. Întrebări (10) Credeți că este necesară armonizarea obligațiilor de informare precontractuală și contractuală la nivelul UE? În caz afirmativ, abordarea ar trebui să vizeze armonizarea completă sau minimă? Ce informații ar trebui incluse în angajament, de exemplu: – natura riscurilor asigurate, – măsuri de adaptare și de prevenire în vederea minimizării riscurilor asigurate, – trăsături și beneficii (de exemplu, compensarea costurilor integrale de înlocuire sau amortizate, valoarea în timp a activelor), – excluderi sau limitări, – detalii privind notificarea unei cereri de despăgubire, de exemplu, dacă atât pierderea, cât și notificarea acesteia trebuie să se încadreze în perioada contractuală, – cine și în ce măsură suportă costurile de investigare și de stabilire a pierderii, – efecte contractuale în cazul neinformării corespunzătoare de către asigurător, – căi de atac, costuri și proceduri în cazul exercitării dreptului de retragere, – reînnoiri ale contractului, – gestionarea plângerilor? 3.4. Clauzele și condițiile
asigurărilor Riscul moral corespunde unei modificări în
comportamentul unei persoane care, odată asigurată, are mai puține stimulente
în a preveni apariția unei pierderi, prin urmare, crește probabilitatea ca
impacturile negative ale evenimentului asigurat să aibă loc. Acest fapt ar fi
amplificat dacă nu ar exista un mecanism care să reflecte pierderile în primele
ulterioare. Pentru a reduce efectele riscului moral, sunt
utilizate diferite clauze și excluderi de la asigurare – destinate să inducă un
comportament axat pe reducerea riscurilor – ca parte a contractelor de
asigurare. Sumele deductibile sau franșizele obligă
părțile asigurate să acopere ele însele o parte din pierderi deoarece o anumită
sumă este dedusă din cuantumul cererii de despăgubire. Motivele includerii
acestora sunt legate de eliminarea cererilor cu valoare redusă. Coasigurarea
reprezintă un acord prin care pierderea este împărțită între asigurat și
asigurător pe o bază procentuală stabilită. Contractele pot include, de
asemenea, limite ale acoperirii (fie o limită superioară, fie excluderea
anumitor elemente vulnerabile, de exemplu, imobile vechi). Angajamentele contractuale descrise mai sus pot
depăși capacitatea, controlul sau responsabilitatea părții asigurate și ar
putea să nu fie adecvate sau eficiente în a încuraja adoptarea de măsuri de
reducere a riscurilor. De asemenea, dacă pentru a face față riscurilor
adiționale de dezastru se face apel la creșterea sumelor deductibile, a
franșizelor și a coasigurării, atunci ar putea fi afectate persoanele asigurate
cu venituri mici care solicită despăgubiri pentru daune „nesemnificative”. Întrebări (11) Se previne în mod eficient riscul moral prin sume deductibile, franșize, coasigurare și alte excluderi? Ce alte clauze și condiții ar putea fi adecvate în cazul asigurărilor împotriva dezastrelor, având în vedere că partea asigurată ar putea fi incapabilă să adopte măsuri eficiente de reducere a riscurilor împotriva unui dezastru? 3.5. Date, cercetări și informații Înainte ca asigurătorii să ofere acoperire
împotriva unui eveniment incert, trebuie identificate și cuantificate
probabilitatea și consecințele acestuia. Dacă producerea unei anumite pierderi
într-o anumită perioadă și regiune ar fi certă sau aproape certă, elementul de
risc ar lipsi, prin urmare, acesta nu ar putea fi asigurat. De asemenea,
evenimentele cu o frecvență extrem de scăzută pot fi considerate dificil de
asigurat sau neasigurabile în totalitate deoarece este posibil ca asigurătorii
să nu dispună de datele necesare unei evaluări corecte a riscurilor. Asimetria informațională dintre asigurat și
asigurător determină procesul de subscriere. Asigurătorii trebuie să obțină
informații adecvate pentru a defini în mod corect grupurile de risc în vederea
evitării selecției adverse. În cazul în care lipsesc informații adecvate
referitoare la riscuri, este dificilă calcularea primelor pe baza riscurilor.
Lipsa generală a datelor și ambiguitatea acestora reprezintă un obstacol în
calea continuării dezvoltării asigurărilor împotriva dezastrelor. O mai bună informare ar contribui la reducerea
incertitudinii. Agențiile din sectorul public ar putea furniza părților
interesate, inclusiv asigurătorilor, un acces convenabil la date fiabile și
exacte referitoare la riscurile naturale trecute și viitoare, de exemplu sub
forma datelor publice provenite de la birourile naționale de meteorologie, de
la agențiile de gestionare a inundațiilor sau de la observatoarele în caz de
dezastre. Pentru cercetători și agențiile din sectorul
public, cum ar fi agențiile de gestionare a inundațiilor, este important să
aibă un acces îmbunătățit la tehnologiile și rețelele cheie, să dispună de
personal calificat, precum și să aibă acces la date comparabile privind
pierderile asigurate (și cele neasigurate) în urma dezastrelor care au avut loc
în trecut. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea cercetărilor referitoare
la impacturile riscurilor naturale trecute și viitoare și poate contribui la
ameliorarea strategiilor și acțiunilor de gestionare a riscurilor de dezastru,
dezvoltate și implementate de agențiile din sectorul public. Datele agregate
comparabile referitoare la pierderi care sunt colectate din sectorul de
asigurări (inclusiv instrumentele de vizualizare sau platformele de informare
cu privire la riscuri) pot fi, de asemenea, partajate cu agențiile din sectorul
public, precum și cu sectorul privat în vederea îmbunătățirii evaluării
riscurilor. Și consumatorii întâmpină obstacole. Unul
dintre acestea este reprezentat de informațiile deficitare sau de lipsa
informațiilor – lipsa conștientizării riscurilor reale ar putea însemna faptul
că riscurile percepute de o persoană diferă de riscurile reale. Multe persoane
percep probabilitatea producerii unui dezastru care să le afecteze proprietatea
ca fiind suficient de mică încât să nu poată justifica investiții în reducerea
acesteia. În luarea de decizii care presupun costuri, consumatorii trebuie să
ia în calcul potențialele beneficii ale investiției pe o perioadă mai lungă de
timp. Informațiile privind riscurile într-un format ușor de citit, precum
riscurile cartografiate sau informațiile privind riscurile pentru o anumită
regiune sau o matrice a riscurilor sau o curbă a riscurilor indicând toate
evenimentele posibile și probabilitatea producerii acestora, impacturile
estimate și nivelul de expunere, pot educa și sensibiliza consumatorii.
Informarea completă cu privire la riscurile climatice și cele meteorologice
este, prin urmare, necesară, deoarece permite investitorilor și consumatorilor
includerea unor informații suplimentare în deciziile acestora de investiție și
de achiziție. Pe lângă o mai bună informare și un acces mai bun la date, un
nivel mai ridicat de standardizare a datelor (de exemplu, definiții comune) ar
crește calitatea analizelor. Platforma europeană pentru adaptarea la
schimbările climatice (CLIMATE-ADAPT)[28]
ar putea fi utilizată pentru a colecta informații privind sistemele de
asigurări împotriva fenomenelor meteorologice sau abordările referitoare la
evaluările riscurilor din statele membre, precum și pentru a pune la dispoziție
aceste informații. O altă abordare ar consta în furnizarea acestor informații
ca parte a unui pachet informativ global referitor la gestionarea dezastrelor. Asigurătorii ar putea dezvolta orientări
pentru factorii de decizie și pentru dezvoltatorii și managerii de proiecte cu
privire la modul de utilizare a asigurărilor în vederea sprijinirii adaptării
la dezastre și a gestionării acestora. Orientările ar putea include o descriere
a modului de utilizare a asigurării în cadrul strategiei de gestionare a
riscurilor, și anume, modalitatea de cuantificare și de definire a riscurilor
care pot fi prevenite și modul de prevenire, precum și care dintre acestea ar
putea fi asigurate într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor.
Acestea ar îmbunătăți eficiența economică de ansamblu a elaborării politicilor,
a planificării și a gestionării proiectelor. Întrebări (12) Cum ar putea fi îmbunătățite datele privind impacturile dezastrelor care au avut loc în trecut (de exemplu, prin utilizarea de formate standard, printr-un acces îmbunătățit la date și prin comparabilitatea datelor provenite de la asigurători și de alte organizații)? (13) Cum ar putea fi îmbunătățită cartografierea riscurilor de dezastru actuale și a celor proiectate/viitoare (de exemplu, prin actualele abordări ale UE în ceea ce privește cartografierea riscurilor de inundații în conformitate cu Directiva 2007/60/CE privind inundațiile[29], prin cooperarea în materie de protecție civilă[30] și prin promovarea de orientări ale UE în materie de riscuri[31])? (14) Cum ar putea fi încurajate mai mult partajarea datelor, analiza riscurilor și metodele de modelare a riscurilor? Ar trebui făcute publice datele disponibile? Ar trebui UE să adopte măsuri în acest domeniu? Cum ar putea fi încurajat în continuare dialogul dintre sectorul de asigurări și factorii de decizie în domeniu? 3.6. Promovarea inițiativelor de
finanțare a riscurilor ca parte a politicii UE de dezvoltare a cooperării La nivel mondial, asigurările joacă un
rol-cheie în asistarea țărilor și a regiunilor care sunt deosebit de
vulnerabile în caz de dezastre în ceea ce privește crearea de mecanisme
financiare de intervenție eficiente pentru a face față costurilor economice din
ce în ce mai mari ale dezastrelor și șocurilor globale. În țările în curs de dezvoltare sunt elaborate
alte instrumente simplificate de transfer al riscului, precum produsele de
micro-asigurare. De asemenea, programe de asigurare parametrică, sprijinite de
către Comisie, au fost implementate în țări terțe care sunt deosebit de expuse
riscurilor meteorologice și catastrofelor precum secetă, seisme și furtuni. O atenție deosebită ar trebui acordată
consolidării cooperării cu partenerii internaționali cheie (de exemplu, Banca
Mondială, Societatea Financiară Internațională) și creșterii sprijinului extern
acordat de Uniune țărilor în curs de dezvoltare pentru elaborarea de soluții
inovatoare de finanțare a riscurilor prin asigurare, reasigurare sau
obligațiuni pentru situații de catastrofă. Comisia a propus recent dezvoltarea unui plan
de acțiune referitor la acțiunile care urmează să fie luate în vederea sporirii
rezistenței în țările în curs de dezvoltare, care să includă, de asemenea,
abordări inovatoare ale gestionării riscurilor și care să intensifice bunele
practici existente în domeniu[32]. Întrebări (15) Cum poate Uniunea să ajute cel mai eficient țările în curs de dezvoltare în vederea găsirii de soluții pentru protecția financiară împotriva dezastrelor și a șocurilor și care ar trebui să fie acțiunile prioritare? Ce tipuri de parteneriate ar trebui încheiate în acest scop cu sectorul privat și cu instituțiile internaționale? 4. Dezastre provocate de om Riscurile industriale evoluează la rândul lor
nu numai datorită progreselor economice, ci și din cauza riscurilor naturale în
plină evoluție. Riscurile și dezastrele naturale pot provoca accidente de tip
„natech”. Dezastrele naturale și cele provocate de om pot fi combinate sau se
pot agrava reciproc. 4.1. Răspunderea pentru mediul
înconjurător și pierderile cauzate de accidentele industriale Directiva 2004/35/CE privind răspunderea
pentru mediul înconjurător[33]
îi încurajează, însă nu îi obligă pe operatorii industriali să dețină garanții
financiare adecvate în vederea reparării daunelor aduse mediului generate de
activitățile acestora. Comisia ar putea reexamina opțiunea garanțiilor
financiare obligatorii în cadrul revizuirii directivei a cărei adoptare este
planificată pentru 2014, în coroborare cu Raportul întocmit de Comisie în
temeiul articolului 18 alineatul (2) din Directiva 2004/35/CE privind
răspunderea pentru mediul înconjurător[34].
Cu toate acestea, directiva nu acoperă daunele aduse mediului cauzate de „un
fenomen natural cu caracter excepțional, inevitabil și irezistibil”. De
asemenea, directiva nu acoperă daunele aduse mediului cauzate de o acțiune
prescrisă în scopul protejării împotriva unui dezastru natural. Asigurarea reprezintă una dintre modalitățile
de a obține securitate financiară. Cu toate acestea, de cele mai multe ori,
produsele nu acoperă întreaga gamă de răspunderi prevăzute în directivă, iar în
realitate acestea nu oferă o acoperire nelimitată. De asemenea, rămâne în
continuare dificil pentru asigurători să dezvolte produse specifice deoarece
informațiile cu privire la incidentele cauzatoare de daune și costurile de
reparare corespunzătoare nu sunt încă disponibile pe scară largă[35]. De asemenea, este posibil ca
operatorii industriali să nu fie conștienți de posibila amploare a pagubelor. Întrebări (16) Care sunt cele mai importante aspecte care trebuie luate în considerare în conceperea garanției financiare și a asigurărilor în temeiul Directivei 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător? (17) Există suficiente date și instrumente disponibile pentru a efectua o analiză integrată a riscurilor industriale relevante și emergente? Cum pot fi garantate disponibilitatea și partajarea datelor și transparența instrumentelor? Cum poate fi consolidată cooperarea dintre asigurători, întreprinderi și autoritățile competente pentru a îmbunătăți baza de cunoștințe legate de daunele și pierderile cauzate de accidentele industriale? 4.2. Asigurarea de răspundere
civilă nucleară Articolul 98 din Tratatul Euratom prevede
faptul că statele membre trebuie ia „toate măsurile necesare pentru a
facilita încheierea contractelor de asigurare cu privire la acoperirea riscului
atomic”. Este necesară o coerență juridică la nivelul Uniunii Europene
pentru a reduce riscul moral, a aborda aspectul protecției victimelor în
diferite state membre, precum și impactul asupra funcționării pieței interne ca
urmare a răspunderilor financiare diferite ale operatorilor nucleari, care ar
putea conduce la o denaturare a concurenței. În prezent, există numeroase norme diferite cu
privire la răspunderea civilă nucleară în Uniunea Europeană. Majoritatea
statelor membre din UE-15 își fundamentează dispozițiile pe Convenția de la
Paris privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare și pe Convenția
suplimentară de la Bruxelles sub auspiciile Organizației pentru Cooperare și
Dezvoltare Economică (OCDE). Cu toate acestea, majoritatea statelor membre din
UE-12 sunt parte la Convenția de la Viena privind răspunderea civilă pentru
daunele nucleare sub auspiciile Agenției Internaționale pentru Energie Atomică
(AIEA). Câteva state membre nu sunt parte la nicio convenție privind
răspunderea nucleară. Prin urmare, Comisia a sugerat recent adoptarea unei
abordări europene cu privire la regimurile de răspundere nucleară[36]. Asigurarea împotriva accidentelor nucleare
este organizată, în prezent, prin pool-uri naționale de asigurare (sau
printr-un pool al operatorilor naționali). Asigurătorii pot întâmpina
dificultăți în asigurarea operatorilor nucleari peste anumite cuantumuri
limitate, pentru anumite categorii de daune (de exemplu, daunele aduse
mediului) sau pentru perioade de prescriere îndelungate (de exemplu, 30 de ani
pentru daunele la adresa vieții și a sănătății). Pool-urile naționale de
asigurare sau cele ale operatorilor sunt, de asemenea, primul punct de contact
pentru victimele unui accident nuclear. În prezent, Comisia analizează în continuare
acest aspect și va lansa o consultare publică pe această temă în scurt timp. Pe
baza rezultatelor acestei analize, se va determina necesitatea adoptării de
măsuri suplimentare, care să vizeze îmbunătățirea despăgubirilor acordate
victimelor în caz de accidente nucleare, precum și reducerea diferențelor
dintre cuantumurile asigurărilor contractate de centralele nucleare din
diferite state membre. 4.3. Asigurarea de răspundere a
operatorilor în domeniul activităților petroliere și gaziere offshore Directiva 94/22/CE privind autorizarea
hidrocarburilor[37]
definește condițiile de acordare și de folosire a autorizațiilor pentru
prospectarea, explorarea și extracția hidrocarburilor. Directiva introduce, de
asemenea, cerințe obiective și nediscriminatorii privind capacitatea financiară
pentru entitățile operatoare. Aceste cerințe stabilesc principiile generale
pentru a asigura o concurență loială în faza de autorizare, însă nu pun
accentul pe gestionarea riscurilor, siguranță sau protecția mediului. Prin
urmare, Comisia a propus cerințe suplimentare privind gestionarea riscurilor,
răspunderea pentru mediul înconjurător și capacitățile financiare ale
deținătorilor de licențe și ale operatorilor[38]. Industria petrolieră și gazieră offshore a
elaborat diferite opțiuni în ceea ce privește garantarea și demonstrarea unor
capacități financiare suficiente și adecvate. Astfel de mecanisme îmbracă
diferite forme de la asigurări private și individuale la mecanisme de siguranță
precum sistemul Offshore Pollution Liability Association (OPOL)[39] din zona Atlanticului de
Nord-Est. Consultările inițiale derulate cu industria petrolieră și gazieră
offshore și cu asigurătorii din acest domeniu sugerează că nu există, în
prezent, nicio opțiune care ar putea fi universal adecvată pentru toți
operatorii petrolieri și gazieri. Se pare că produsele de asigurare din Uniunea
Europeană[40]
nu pot oferi acoperire pentru accidentele majore în valoare de miliarde de euro[41]. De asemenea, este posibil ca
operatorii mari să privilegieze o asigurare individuală sau să-și poată permite
o asigurare de acest tip prin intermediul unei entități captive, în timp ce
operatorii mai mici ar putea fi limitați din punct de vedere financiar în a
pune în aplicare o astfel de soluție. Prin urmare, nu există o abordare universală
cu privire la finanțarea riscurilor în acest sector. Soluțiile interne și
externe oferite în prezent pentru acoperirea acestor tipuri de risc și a
magnitudinii acestora sunt încă într-o etapă incipientă. Cu toate acestea, o
serie de actori de pe piețele financiare și cele de asigurări se află într-un
proces rapid de inovare. Rămân întrebările referitoare la caracterul adecvat și
la oportunitatea acestor mecanisme, la modul în care va reacționa sectorul
petrolier și gazier offshore și la modalitatea de utilizare a eventualelor
produse de asigurare noi (de exemplu, produse specifice unor operațiuni).
Puterea financiară a operatorului petrolier și gazier offshore este un
vector-cheie în alegerea celor mai adecvate mecanisme. Indiferent de abordarea
aleasă, soluția ar trebui să includă toate riscurile morale posibile și să
garanteze aplicarea principiului „poluatorul plătește”. Întrebări (18) Având în vedere specificul industriei petroliere și gaziere offshore, ce mecanisme de asigurare inovatoare ar putea fi adecvate? Există metode prin care sectorul de asigurări poate reduce incertitudinea referitoare la evaluarea riscurilor și la calcularea primelor? Care sunt informațiile care ar trebui să fie puse la dispoziție în mod public în vederea promovării dezvoltării de produse de asigurare pentru acoperirea accidentelor majore? 4.4. Drepturile la informare ale
victimelor dezastrelor cauzate de om Pierderile cauzate de dezastre naturale sunt
acoperite prin asigurarea primei părți, în timp ce daunele cauzate de
dezastrele provocate de om sunt acoperite prin asigurarea de răspundere civilă.
Primul tip de asigurare este încheiat în mod normal de deținătorii individuali
de proprietăți, iar cel de-al doilea, de către companiile industriale
individuale. Dacă partea asigurată devine răspunzătoare în
raport cu un terț, în mod obișnuit partea terță prejudiciată ar putea contacta
partea răspunzătoare, prin urmare, răspunderea respectivă ar fi acoperită de
către asigurător. Gestionarea cererilor de despăgubire ar putea fi însă mai
pragmatică: partea prejudiciată ar putea depune o cerere de despăgubire direct
către asigurător. Pentru a face posibil acest lucru, partea prejudiciată ar
trebui să dețină un drept de dezvăluire de informații în ceea ce privește
asiguratul. Prin urmare, părților asigurate li s-ar putea solicita, prin lege,
să furnizeze informații detaliate cu privire la asigurarea acestora. În conformitate cu Directiva privind
răspunderea pentru mediul înconjurător, orice persoană fizică sau juridică
poate transmite autorității competente informații și observații referitoare la
daunele aduse mediului în urma unui dezastru provocat de om și poate solicita
acțiuni de reparare. Ulterior, autoritatea competentă informează aceste
persoane cu privire la acțiunile întreprinse sau poate refuza întreprinderea de
acțiuni, dar cu motivarea acestui fapt[42].
Astfel de informații și observații pot include date referitoare la costurile
pagubelor, asigurarea disponibilă pentru finanțarea reparațiilor și așa mai
departe. Directiva Seveso III 2012/18/UE[43]
adoptată recent obligă operatorii să includă în rapoartele lor de securitate o
descriere a tuturor măsurilor tehnice și a celor fără caracter tehnic relevante
pentru reducerea impactului unui accident major. Ar putea fi incluse, de
asemenea, informațiile privind asigurarea. Mai mult, directiva prevede punerea
raportului de securitate la dispoziția publicului, la cerere. Întrebări (19) Ar trebui dezvăluite părților terțe condițiile contractuale ale polițelor de asigurare de răspundere civilă în caz de dezastre provocate de om? În caz afirmativ, în ce mod? 5. Ajustarea pierderilor Activitățile și profesia evaluatorilor de
pierderi sunt în prezent excluse din domeniul de aplicare a Directivei 2002/92/CE
privind intermedierea de asigurări[44].
Revizuirea propusă a directivei[45]
le introduce în domeniul de aplicare a acesteia și stabilește o procedură
simplificată de monitorizare. Ajustarea
pierderilor în urma unui dezastru presupune o acțiune rapidă și coordonată.
Capacitatea de a trata rapid un număr substanțial de cereri de despăgubire și
de solicitanți, dintre care mulți au suferit leziuni fizice, este esențială.
Ajustarea pierderilor legate de dezastrele transfrontaliere provocate de om
comportă o dimensiune suplimentară deoarece aceasta este obligația companiei de
asigurare a persoanei răspunzătoare sau a reprezentanților acesteia care sunt,
prin definiție, stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru. Întrebări (20) Există aspecte specifice ale ajustării pierderilor care ar putea beneficia în urma unui grad mai ridicat de armonizare? În caz afirmativ, care ar fi acestea? Există dificultăți practice în ceea ce privește activitatea transfrontalieră a evaluatorilor de pierderi? 6. Observații generale Întrebare (21) Prezentul document abordează aspectele specifice asociate prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om și asigurării împotriva acestora. A fost omis sau sub-reprezentat vreun alt aspect important? În caz afirmativ, care ar fi acesta? 7. Care sunt următorii pași? Comisia invită părțile interesate să prezinte
observații cu privire la toate aspectele menționate în prezenta carte verde și
să răspundă la oricare sau la toate întrebările de mai sus. Pe baza rezultatelor acestei consultări,
Comisia va decide cel mai bun mod de acțiune cu privire la aspectele
evidențiate în prezenta carte verde, inclusiv măsuri legislative, dacă este
cazul. Răspunsurile primite vor fi disponibile pe
site-ul web al Comisiei, dacă nu există cerințe specifice de confidențialitate,
iar aceasta va publica o sinteză a rezultatelor consultării. Părțile interesate sunt invitate să își
trimită observațiile până la 30 iunie 2013 la următoarea adresă de e-mail: markt-consultation-disasterinsurance@ec.europa.eu. [1] Concluziile Consiliului privind soluții inovatoare de
finanțare a prevenirii dezastrelor (cea de a 3043-a reuniune a Consiliului,
Bruxelles, 8 și 9 noiembrie 2010). [2] http://ec.europa.eu/internal_market/insurance/consumer/natural-catastrophes/index_en.htm [3] Centrul Comun de Cercetare, Comisia Europeană (2012), Natural
Catastrophes: Risk relevance and Insurance Coverage in the EU (Catastrofele
naturale: relevanța riscurilor și acoperirea asigurării în UE). [4] Conform Centrului Comun de Cercetare, principala sursă de
date pentru pierderile totale istorice este Baza de bate privind evenimentele
de urgență (EMDAT). Aceasta conține date de bază esențiale privind apariția și
efectele a peste 18 000 de dezastre naturale sau tehnologice masive din
toată lumea, începând din 1900 până în prezent. Cu toate acestea, nu sunt
disponibile informații pentru toate evenimentele înregistrate: de exemplu, în
seturile de date extrase, pierderile economice nu sunt indicate decât pentru 318
evenimente (inundații, furtuni, seisme și secetă) din cele 561 de evenimente
înregistrate în perioada 1990 - 2010. [5] Luterbacher, J., Dietrich, D., Xoplaki, E., Grosjean,
M., Wanner, H. (2004), European seasonal and annual temperature variability,
trends, and extremes since 1500 (Varianță, tendințe și extreme ale
temperaturilor sezoniere și anuale din Europa începând din anul 1500), Science,
303, 1499–1503. [6] Agenția Europeană de Mediu, Climate change, impacts
and vulnerability in Europe 2012, An indicator-based report (Schimbări
climatice, impacturi și vulnerabilitate în Europa 2012. Raport pe bază de
indicatori), Raportul AEM nr. 12/2012. [7] Grupul interguvernamental privind schimbările climatice
(2012), capitolul Changes in Climate Extremes and their Impacts on the
Natural Physical Environment din Managing the Risks of Extreme Events
and Disasters to Advance Climate Change Adaptation („Modificări ale
fenomenelor climatice extreme și impactul acestora asupra mediului fizic
natural” din „Gestionarea riscurilor de fenomene extreme și de dezastre în
vederea dezvoltării adaptării la schimbările climatice”); Agenția Europeană de
Mediu (2010), Mapping the impacts of natural hazards and technological
accidents in Europe, an overview of the last decade (Cartografierea
impacturilor riscurilor naturale și ale accidentelor tehnologice în Europa.
Privire de ansamblu asupra ultimului deceniu). [8] Grupul interguvernamental privind schimbările climatice
(2012), Capitolul 3: Changes in Climate Extremes and their Impacts on the
Natural Physical Environment din „Managing the Risks of Extreme Events
and Disasters to Advance Climate Change Adaptation” („Modificări ale
fenomenelor climatice extreme și impactul acestora asupra mediului fizic
natural” din „Gestionarea riscurilor de fenomene extreme și de dezastre în
vederea dezvoltării adaptării la schimbările climatice”). [9] Centrul Comun de Cercetare, Comisia Europeană (2010), Analysis
of Natech risk reduction in EU Member States using a questionnaire survey
(Analiza reducerii riscurilor Natech în statele membre ale UE pe baza aplicării
unui chestionar). [10] Fondul Monetar Internațional (2006), Insuring Public
Finances Against Natural Disasters—A Survey of Options and Recent Initiatives
(Asigurarea finanțelor publice împotriva dezastrelor naturale – Anchetă privind
opțiunile și inițiativele recente), document de lucru WP/06/199 al FMI. [11] Banca Reglementelor Internaționale (2012), Unmitigated
disasters? New evidence on the macroeconomic cost of natural catastrophes (Dezastre
totale? Noi dovezi cu privire la costurile macroeconomice ale catastrofelor
naturale), document de lucru nr. 394 al Băncii Reglementelor
Internaționale. [12] Centrul Comun de Cercetare (2012). [13] Anexa A la prima Directivă privind asigurarea generală (73/239/CEE)
introduce clasificarea riscurilor în mai multe clase de asigurare care
determină, în special, domeniul de aplicare al licenței asigurătorului și
liniile de produse ale acestuia. Clasa de asigurare nr. 8 „Incendiu și elemente
naturale” se referă la daune sau la pierderi de bunuri provocate de riscuri
individuale, și anume de incendiu, explozie, furtună, alte elemente naturale cu
excepția furtunii, energie nucleară și surpare de teren. Clasa de asigurare nr.
9 „Alte daune ale bunurilor” se referă la orice daună sau pierdere a bunurilor
provocată de grindină sau îngheț. [14] Regulamentul (UE) nr. 267/2010 al Comisiei din 24 martie 2010
privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri, decizii și
practici concertate în sectorul asigurărilor (JO L 83, 30.3.2010, p. 1). [15] De exemplu, Facilitatea caraibiană de asigurare împotriva
riscurilor de catastrofe (Caribbean Catastrophe Risk Insurance Facility
sau CCRIF), Inițiativa de evaluare și de finanțare a riscului de catastrophe
din Pacific (Pacific Catastrophe Risk Assessment and Financing initiative
sau PCRAFI). [16] De exemplu, mecanismul mondial de asigurare bazat pe un
indice stabilit de Banca Mondială. [17] Regulamentul (UE) nr. 911/2010 al Parlamentului European
și al Consiliului din 22 septembrie 2010 privind Programul european de
monitorizare a Pământului (GMES) și exploatarea sa inițială (20112013) (JO L 276,
20.10.2010, p. 1). [18] Comunicarea Comisiei „O abordare comunitară în privința
prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om” (COM(2009)82
final); Concluziile Consiliului privind un cadru comunitar de prevenire a
dezastrelor în UE (cea de a 2979-a reuniune a Consiliului, Bruxelles, 30
noiembrie 2009); și Comunicarea Comisiei „Strategia UE de sprijinire a
reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare” (COM(2009) 84
final). [19] Cadrul metodologic al G20/OCDE privind evaluarea
riscurilor de dezastru și finanțarea riscurilor. [20] Cauza C-59/01, Comisia/Italia [2003] Rec. I-1759. În cauza
C-347/02, Comisia/Franța [2004] Rec. I-7557, Curtea clarifică faptul că un
sistem în care asigurătorii au libertatea de a stabili cuantumul primei de bază
este compatibil cu principiul stabilirii primelor de asigurare. În cauza C-518/06,
Comisia/Italia [2009] Rec. I-3491, Curtea explică în continuare că, în cazul în
care legislația națională delimitează un cadru tehnic în cadrul căruia
asigurătorii trebuie să-și calculeze primele, o astfel de restricție a
libertății de a stabili ratele nu este interzisă conform celei de-a treia
Directive privind asigurarea generală 92/49/CEE. [21] Conform Centrului Comun de Cercetare (2012), primele
bazate pe risc nu sunt adoptate pe scară largă, acestea fiind utilizate în mod
sistematic doar în șase state membre în caz de inundații, în cinci state membre
în caz de furtuni și în patru state membre pentru asigurarea împotriva
seismelor. [22] Centrul Comun de Cercetare (2012). [23] Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directă de viață (JO L 345,
19.12.2002, p. 1). [24] Prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973
de coordonare a actelor cu putere de lege și actelor administrative privind
inițierea și exercitarea activității de asigurare generală directă alta decât
asigurarea de viață (JO L 228, 16.8.1973, p. 3). [25] A doua Directivă a
Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de
lege și a actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta
decât asigurarea de viață, și de stabilire a dispozițiilor destinate să
faciliteze exercitarea efectivă a libertății de a presta servicii și de
amendare a Directivei 73/239/CEE (JO L 172, 4.7.1988, p. 1). [26] Directiva 92/49/CEE a
Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege și
actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât
asigurarea de viață și de amendare a Directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE (a
treia directivă privind asigurarea generală) (JO L 228, 11.8.1992, p. 1). [27] Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea
activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009,
p. 1). [28] http://climate-adapt.eea.europa.eu/ [29] Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea riscurilor
de inundații (JO L 288, 6.11.2007, p. 27). [30] Propunerea de directivă a Parlamentului European și a
Consiliului privind un mecanism al Uniunii de protecție civilă COM(2011)934
final. [31] Documentul de lucru al serviciilor Comisiei „Orientări
privind evaluarea și cartografierea riscurilor pentru gestionarea dezastrelor”
[SEC(2010) 1626 final]. [32] De exemplu, Facilitatea caraibiană de asigurare împotriva
riscurilor de catastrofe (12,5 milioane EUR), și Mecanismul mondial de
asigurare bazat pe un indice (24,5 milioane EUR). [33] Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător
în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (JO L 143, 30.4.2004,
p. 56). [34] Raport al Comisiei în temeiul articolului 14 alineatul (2)
din Directiva 2004/35/CE privind răspunderea pentru mediul înconjurător în
legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului [COM(2010) 0581
final]. [35] COM(2010) 0581 final și http://ec.europa.eu/environment/legal/liability/index.htm. [36] Comunicarea Comisiei „Energie 2020: strategie pentru o
energie competitivă, durabilă și sigură” [COM(2010) 0639 final];
Comunicarea Comisiei privind raportul intermediar privind evaluările complexe
de risc și securitate („testele de stres”) ale centralelor nucleare din Uniunea
Europeană și activitățile conexe [COM(2011) 0784 final], Comunicarea
Comisiei privind evaluările complexe de risc și securitate („testele de stres”)
ale centralelor nucleare din Uniunea Europeană și activitățile conexe [COM(2012)
571 final]. [37] Directiva 94/22/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 30 mai 1994 privind condițiile de acordare și folosire a
autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a hidrocarburilor (JO L 164
, 30.06.1994, p. 3); a se vedea, de asemenea, http://ec.europa.eu/energy/oil/licensing_en.htm. [38] Propunere de regulament al Parlamentului European și al
Consiliului privind siguranța activităților petroliere și gaziere offshore de
prospectare, explorare și producție [COM(2011) 0688 final]. [39] http://www.opol.org.uk/. [40] În Golful Mexic este în prezent disponibilă o acoperire a
asigurării de până la 10 miliarde USD pentru scurgerile spontane de petrol. În
alte părți ale lumii, asigurările tradiționale offshore oferă o acoperire de
până la 1-2 miliarde USD. [41] Comisia realizează un studiu în care analizează
oportunitatea creării unui fond pentru acoperirea răspunderii pentru mediul
înconjurător și a pierderilor cauzate de accidente industriale. [42] A se vedea articolul 12 din Directiva 2004/35/CE. [43] Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore
care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior de abrogare a
Directivei 96/82/CE a Consiliului (JO L 197, 24.7.2012, p. 1). [44] Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (JO L 9, 15.1.2003,
p. 3). [45] Propunerea de directivă a Parlamentului European și a
Consiliului privind intermedierea de asigurări (reformare) [COM(2012) 360
final].