P7_TC1-COD(2011)0254

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 24 octombrie 2013 în vederea adoptării Directivei 2013/…/UE a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității privind funcționarea Uniunii Europene a Energiei Atomice, în special articolele 31 și 32 articolul 192 alineatul (1) , [AM 1]

având în vedere propunerea Comisiei, elaborată în urma consultării unui grup de experți numiți din rândul cercetătorilor din statele membre de către Comitetul Științific și Tehnic, precum și în urma consultării Comitetului Economic și Social European,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

Articolul 2 litera (b) din tratat prevede stabilirea unor norme unitare de securitate Articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) reprezintă temeiul juridic pentru conservarea, protecția sanitară a populației și a lucrătorilor, iar articolul 30 din tratat definește „normele de bază” cu privire și îmbunătățirea calității mediului și la protecția sănătății populației și lucrătorilor persoanelor, inclusiv împotriva pericolelor care rezultă din expunerea la radiațiile ionizante. [AM 2] (1a) Articolul 153 din TFUE permite stabilirea unor standarde de securitate uniforme pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației. [Am. 3] (1b) Articolul 168 din TFUE permite stabilirea unor standarde fundamentale pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante. [AM 4]

(2)

Conform îndatoririlor sale, Comunitatea a stabilit pentru prima dată asemenea norme de bază în 1959, în temeiul articolului 218 din tratat, prin directivele din 2 februarie 1959 de stabilire a normelor de bază pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor pe care le prezintă radiațiile ionizante (2). Directivele au fost revizuite de câteva ori, cel mai recent în 1996 prin Directiva 96/29/Euratom a Consiliului (3), care a abrogat directivele anterioare.

(3)	Directiva 96/29/Euratom stabilește normele de securitate de bază. Directiva se aplică în situații normale și de urgență, fiind a fost completată de o legislație mai specifică.

(4)	Directiva 97/43/Euratom a Consiliului (4), Directiva 89/618/Euratom a Consiliului (5), Directiva 90/641/Euratom a Consiliului (6) și Directiva 2003/122/Euratom a Consiliului (7) reglementează diferite aspecte specifice care completează Directiva 96/29/Euratom.

(5)

De-a lungul timpului, definițiile utilizate în legislația respectivă au evoluat și au fost adaptate la scopuri specifice, dar multe dintre cerințele stipulate în aceasta se potriveau în contextul original, în momentul adoptării legislației în cauză, însă nu pot fi extinse pentru a fi utilizate în Directiva 96/29//Euratom.

(6)

Grupul de experți numit de Comitetul Științific și Tehnic a sugerat ca normele de securitate de bază, stabilite în conformitate cu articolele 30 și 31 din Tratatul Euratom, să ia în considerare noile recomandări ale Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică (CIPR), în special cele menționate în Publicația nr. 103 (2007) (8), și să fie revizuite în lumina noilor dovezi științifice și a experienței operaționale.

(7)

Prezenta directivă ar trebui să urmeze abordarea în funcție de situație introdusă de Publicația nr. 103 a CIPR și să facă distincția între situațiile de expunere existentă, planificată și de urgență. Totuși, în vederea aplicării normelor și a dispozițiilor, directiva ar trebui, de asemenea, să facă diferența între situațiile de expunere existentă legate de radioactivitatea naturală și situațiile de expunere existentă de origine antropică. Pe baza acestui nou cadru, directiva trebuie să reglementeze toate situațiile și categoriile de expunere, și anume expunerea lucrătorilor, a populației și expunerea în scopuri medicale. [AM 5]

(8)	De asemenea, ar trebui luată în calcul în cadrul acestei directive noua metodologie introdusă de CIPR pentru calcularea dozelor pe baza celor mai recente cunoștințe științifice disponibile privind riscurile radiațiilor.

(9)	Se păstrează dozele-limită anuale actuale pentru expunerea lucrătorilor și a populației. Cu toate acestea, nu ar trebui să mai fie necesară calcularea de medii pe cinci ani, cu excepția cazurilor speciale menționate în legislația națională.

(10)

Noile informații științifice privind efectele asupra țesuturilor impun aplicarea principiului optimizării pentru dozele aferente organelor, precum și, după caz, pentru a se păstra dozele la un nivel cât mai mic posibil. De asemenea, directiva trebuie să urmeze noile orientări ale CIPR cu privire la doza-limită aferentă organelor pentru cristalin în ceea ce privește expunerea lucrătorilor.

(11)	Industriile care prelucrează materiale radioactive naturale extrase din scoarța terestră supun lucrătorii și, în cazul în care materialele respective sunt eliberate în mediu, populația la expuneri tot mai mari la radiații.

(12)

Protecția împotriva surselor naturale de radiații, în loc să fie abordată separat sub un titlu specific, trebuie integrată în întregime în cerințele generale. În special, sectoarele care prelucrează materiale ce conțin radionuclizi naturali ar trebui gestionate în același cadru de reglementare ca alte practici.

(13)	Noile cerințe privind radioactivitatea naturală a materialelor de construcții trebuie ar trebui să permită libera circulație a acestora , asigurând o mai bună protecție împotriva riscurilor radiologice . [AM 6]

(14)

Ultimele constatări epidemiologice ale studiilor rezidențiale demonstrează că expunerea la radonul din locuințe la niveluri de ordinul a 100 Bq m-3 poate provoca cancer pulmonar. Noul concept privind situațiile de expunere permite încorporarea dispozițiilor Recomandării 90/143/Euratom a Comisiei privind protecția populației împotriva expunerilor la radon în locuințe (9) în cerințele obligatorii ale normelor de securitate de bază, lăsând suficientă flexibilitate în ceea ce privește punerea lor în aplicare.

(15)	Expunerea personalului navigant la radiațiile cosmice trebuie tratată ca situație de expunere planificată. Exploatarea navelor spațiale trebuie să intre sub incidența prezentei directive și să fie tratată ca expunere autorizată în mod expres.

(16)

Protecția sănătății populației ține cont de prezența substanțelor radioactive în mediu are consecințe în ceea ce privește protecția sănătății populației . Pe lângă căile de expunere directă, trebuie luată în considerare protecția mediului ca întreg, inclusiv expunerea biotei, într-un cadru general cuprinzător și coerent. În măsura în care omenirea face parte din mediu, această politică contribuie la protecția sănătății pe termen lung. Întrucât organismele pot fi expuse atât radiațiilor interne, cât și externe, ar trebui alocate mai multe resurse în favoarea examinării în detaliu a consecințelor radiațiilor ionizante atât asupra populației, cât și a mediului. [AM 8]

(17)

În domeniul medical, evoluții tehnologice și științifice importante au condus la o creștere semnificativă a expunerii pacienților. În acest sens, directiva trebuie să sublinieze necesitatea justificării expunerii în scopuri medicale, inclusiv expunerea persoanelor asimptomatice, și să facă mai stricte cerințele privind informațiile care trebuie furnizate pacienților, înregistrarea și raportarea dozelor din procedurile medicale, utilizarea nivelurilor de referință de diagnosticare și disponibilitatea dispozitivelor de indicare a dozelor.

(18)

Expunerile accidentale și neintenționate în scopuri medicale reprezintă o sursă de preocupare continuă. În cazul în care au loc, prevenirea și monitorizarea acestora trebuie abordate în întregime. În acest sens, trebuie subliniat rolul programelor de asigurare a calității, inclusiv analiza riscurilor în radioterapie, pentru a se evita astfel de incidente, solicitându-se în aceste cazuri înregistrarea, raportarea, analiza și acțiunile corective.

(19)

Așa-numitele expuneri în scopuri „medico-legale”, introduse prin Directiva 97/43/Euratom, au fost identificate în mod clar ca expuneri deliberate ale persoanelor în alte scopuri decât cele medicale sau ca „expuneri imagistice non-medicale”. Aceste practici trebuie să facă obiectul unui control reglementar corespunzător și să fie justificate într-o manieră similară expunerilor în scopuri medicale. Cu toate acestea, este necesară o abordare diferită, pe de o parte pentru procedurile puse în aplicare de personalul medical care utilizează echipamente medicale și, pe de altă parte, pentru procedurile puse în aplicare de personalul non-medical care utilizează echipamente non-medicale. În general, se aplică dozele-limită anuale și restricțiile corespunzătoare privind expunerea populației.

(20)

Statele membre trebuie să aibă obligația de a supune unui sistem de control reglementar anumite practici care implică un pericol rezultat din radiațiile ionizante sau să interzică astfel de practici. Statele membre trebuie să beneficieze de aplicarea unei abordări progresive pentru controlul reglementar, care trebuie să fie comensurabil cu amploarea și probabilitatea apariției expunerilor rezultate din astfel de practici, precum și cu impactul pe care îl poate avea controlul reglementar în ceea ce privește reducerea expunerilor sau îmbunătățirea securității instalațiilor.

(21)

Este profitabil să existe aceleași valori privind concentrațiile activității pentru exceptarea practicilor de la controlul reglementar și pentru eliberarea materialelor din practicile reglementate. După o analiză cuprinzătoare, s-a concluzionat că valorile recomandate în documentul RS-G-1.7 (10) al AIEA pot fi utilizate atât ca valori standard de exceptare, înlocuind valorile privind concentrațiile activității prevăzute în anexa I la Directiva 96/29/Euratom, cât și ca niveluri generale de eliberare, înlocuind valorile recomandate de Comisie în Documentul nr. 122 (11) privind radioprotecția.

(22)	Statele membre pot aproba exceptări specifice de la autorizare pentru anumite practici care implică activități ce depășesc valorile de exceptare.

(23)	Nivelurile de eliberare specifice care depășesc valorile standard de exceptare și eliberare, precum și orientările corespunzătoare ale Comisiei (12), rămân instrumente importante pentru gestionarea cantităților mari de materiale care rezultă din dezmembrarea instalațiilor autorizate.

(24)

Statele membre trebuie să se asigure că lucrătorii externi beneficiază de aceeași protecție ca lucrătorii expuși angajați de întreprinderile care desfășoară practici cu surse de radiații. Măsurile specifice privind lucrătorii externi din Directiva 90/641/Euratom trebuie extinse pentru a acoperi, de asemenea, activitățile din zonele supravegheate.

(25)

În ceea ce privește gestionarea situațiilor de expunere de urgență, abordarea actuală, bazată pe nivelurile de intervenție, trebuie înlocuită cu un sistem mai cuprinzător care să includă evaluarea amenințărilor, un sistem general de gestionare a situațiilor de urgență, planuri de răspuns în situații de urgență pentru amenințările identificate și strategii planificate în avans pentru gestionarea fiecărui eveniment postulat.

(26)	Introducerea nivelurilor de referință în situațiile de expunere existentă sau de urgență permite protecția persoanelor, precum și luarea în considerare a altor criterii societale, la fel ca dozele-limită și restricțiile de doză din situațiile de expunere planificată.

(27)	Gestionarea eficientă a urgențelor nucleare cu consecințe transfrontaliere necesită o mai mare transparență și cooperare între statele membre în ceea ce privește planificarea și răspunsul în situații de urgență. [AM 9]

(28)

Agenția Internațională pentru Energie Atomică, împreună cu Organizația Mondială a Sănătății, Organizația pentru Alimentație și Agricultură, Organizația Internațională a Muncii, Agenția Nucleară a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Organizația Panamericană a Sănătății revizuiesc normele internaționale de securitate de bază având în vedere Publicația nr. 103 a CIPR.

(29)	Trebuie clarificate rolurile și responsabilitățile serviciilor naționale și ale experților implicați în asigurarea gestionării aspectelor tehnice și practice ale radioprotecției la un nivel înalt de competență.

(30)

Trebuie introduse cerințe mai precise și sancțiuni adecvate privind eliberarea autorizațiilor de deversare și pentru monitorizarea deversărilor. Recomandarea 2004/2/Euratom a Comisiei (13) a introdus informații standardizate pentru raportarea datelor privind deversările de la reactoarele nucleare și instalațiile de reprelucrare. [AM 10]

(31)

Nu sunt necesare modificări majore ale celei mai recente Directive Directiva 2003/122/Euratom , cu excepția extinderii ar trebui extinsă în privința anumitor cerințe pentru a include sursele radioactive închise. Cu toate acestea, există în continuare probleme nerezolvate în ceea ce privește sursele orfane , de exemplu, munițiile neexplodate, și cazuri semnificative de metale contaminate importate din țări terțe. În consecință, trebuie introdusă o cerință de notificare a incidentelor cu surse orfane sau implicând contaminarea metalelor. În vederea asigurării securității internaționale, este de asemenea important să se armonizeze nivelurile peste care o sursă este considerată drept o sursă închisă de mare activitate cu cele stabilite de AIEA. [AM 11]

(32)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative de la 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat ca notificarea măsurilor lor de transpunere să fie însoțită, în cazuri justificate, de unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legislatorul consideră justificată transmiterea unor astfel de documente.

(33)	Prin urmare, Directiva 96/29/Euratom și directivele complementare 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom și 2003/122/Euratom trebuie abrogate,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

Obiectul

(1)   Prezenta directivă stabilește normele de securitate de bază pentru protecția sănătății lucrătorilor, a populației, a pacienților și a altor persoane care fac obiectul expunerii în scopuri medicale împotriva pericolelor cauzate de radiațiile ionizante, în vederea punerii în aplicare uniforme a acestora de către garantării unui nivel de protecție uniform minim al acestora în statele membre, fără a împiedica statele membre să mențină sau să stabilească standarde de siguranță de bază mai ridicate decât cele prevăzute în prezenta directivă . [AM 12 și 133]

(2)   Prezenta directivă se aplică în domeniul protecției mediului în calitate de cale de legătură între sursele de radiații și expunerea umană, fiind completată, după caz, cu dispoziții specifice privind expunerea biotei în mediul considerat ca întreg.

(3)   Prezenta directivă stabilește cerințele privind controlul securității și al protecției surselor radioactive și furnizarea de informații corespunzătoare obligatorii în situațiile de expunere de urgență. [AM 13]

(4)   Prezenta directivă stabilește cerințele necesare pentru prevenirea expunerii lucrătorilor și a populației la radiațiile ionizante cauzate de sursele orfane și de controlul necorespunzător al surselor radioactive închise de mare activitate, precum și pentru armonizarea controalelor practicate în statele membre, prin definirea cerințelor specifice care să asigure controlul fiecărei surse în parte.

(5)   Prezenta directivă definește la nivelul Comunității obiectivele comune cu privire la măsurile și procedurile de informare a populației, în scopul îmbunătățirii protecției operaționale a sănătății asigurate în caz de urgență.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică tuturor situațiilor de expunere planificată, existentă , accidentală sau de urgență care implică un risc datorat expunerii cauzat de expunerea la radiații ionizante, care nu poate fi neglijat din punctul de vedere al radioprotecției în ceea ce privește protecția sănătății lucrătorilor, a populației sau a pacienților și a altor persoane expuse în scopuri medicale, sau în ceea ce privește protecția mediului. [AM 14]

(2)   Prezenta directivă se aplică tuturor practicilor care implică surse de radiații, și anume:

(a)	producerea, prelucrarea, manipularea, utilizarea, deținerea, depozitarea, transportul, transferul, importul și exportul din Comunitate și Uniune eliminarea substanțelor radioactive și depozitarea temporară sau definitivă a deșeurilor radioactive ; [AM 15]

(b)	funcționarea oricărui echipament electric ce emite radiații ionizante și conține componente care funcționează la o diferență de potențial de peste 5 kV;

(c)

practicile implicând prezența surselor naturale de radiații care conduc la o creștere semnificativă a expunerii lucrătorilor sau a populației, în special: (i) practici prin care muncitorii sunt expuși la radiațiile cosmice, inclusiv exploatarea aeronavelor și a navelor spațiale , precum și zborurile frecvente ; [AM 16] (ii) expunerea la radon la locul de muncă; (iii) activitățile din industriile de prelucrare a materialelor care conțin radionuclizi naturali sau activitățile legate de o astfel de prelucrare.

(d)	orice altă practică desemnată de statul membru.

(3)   Prezenta directivă se aplică gestionării situațiilor de expunere existentă, în special expunerea populației la radonul din locuințe, expunerea externă la materialele de construcții și cazurile de expunere prelungită datorată efectelor pe termen lung ale unei urgențe radiologice sau ale unei activități vechi.

(4)   Prezenta directivă se aplică gestionării situațiilor de expunere de urgență, în măsura în care se consideră că acestea împiedică intervenția în vedere protejării sănătății populației, a lucrătorilor sau a mediului; expunerile potențiale, precum și pregătirea și planificarea în caz de urgență fac parte din situațiile de expunere planificată.

Articolul 3

Excluderea din domeniul de aplicare

Prezenta directivă nu se aplică radionuclizilor din organismul uman, radiațiilor cosmice dominante de la nivelul solului sau expunerii, deasupra solului, la radionuclizi din scoarța terestră neperturbată.

CAPITOLUL II

DEFINIȚII

Articolul 4

În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.

Expunere în scopuri medicale înseamnă expunerea la care sunt supuși pacienții sau persoanele asimptomatice ca parte a diagnosticării sau a tratamentului medical sau stomatologic efectuat pentru îmbunătățirea sănătății sau a stării de bine a acestora, precum și expunerea la care au fost supuși îngrijitorii și voluntarii din cercetarea biomedicală.

2.	Radiație ionizantă înseamnă transferul de energie sub formă de particule sau unde electromagnetice cu o lungime de undă de maximum 100 nanometri (o frecvență de minimum 3x1015 Hertz) capabile să producă ioni, direct sau indirect.

3.

Urgență înseamnă o situație un provocată de un accident, o defecțiune, un act răuvoitor, un conflict sau orice alt eveniment excepțional care necesită o intervenție rapidă, în primul rând pentru a atenua un risc sau consecințele negative pentru sănătatea și securitatea ființelor umane, calitatea vieții, proprietăți sau a mediu. Se includ aici urgențele nucleare și radiologice. [AM 17]

4.

Situație de expunere de urgență înseamnă o situație de expunere cauzată de un eveniment neașteptat, care necesită luarea unor decizii urgente pentru a controla situația respectivă; evenimentul poate fi provocat de un accident (indiferent dacă acesta a fost luat în calcul sau nu ca expunere potențială) sau de o intenție distructivă.

5.	Expunere înseamnă acțiunea de a expune sau condiția de a fi expus la radiațiile ionizante emise în afara organismului (expunere externă) sau în interiorul acestuia (expunere internă).

6.	Situație de expunere înseamnă o situație care cauzează expunerea, inclusiv sursele de radiații și activitățile sau acțiunile care pot afecta expunerea provocată de sursele de radiații.

7.	Populație înseamnă persoane supuse expunerii publice.

8.	Sursă de radiații înseamnă o entitate care poate cauza expunere la radiații – cum ar fi prin emiterea de radiații ionizante sau prin eliberarea de materiale radioactive – și poate fi considerată drept o singură entitate în ceea ce privește protecția și siguranța.

9.	Sursă radioactivă înseamnă o sursă de radiații care conține material radioactiv în scopul utilizării radioactivității acestuia.

10.	Material radioactiv înseamnă orice material în stare lichidă, gazoasă sau solidă care conține substanțe radioactive. [AM 18]

11.

Sursă orfană înseamnă o sursă închisă care nu este nici exceptată, nici nu se află sub control reglementar, de exemplu fie pentru că nu a fost niciodată controlată în acest mod, fie pentru că a fost abandonată, pierdută, rătăcită, furată sau transferată în alt mod fără o autorizație corespunzătoare.

12.	Material de construcții înseamnă un produs de construcție care este fabricat cu scopul de a fi încorporat în mod permanent într-o clădire.

13.	Depozitare definitivă înseamnă amplasarea deșeurilor radioactive sau a combustibilului uzat într-o instalație autorizată fără intenția recuperării acestora.

14.	Situație de expunere existentă înseamnă o situație de expunere care există deja în momentul în care trebuie luată o decizie cu privire la controlul acesteia și care nu necesită sau nu mai necesită adoptarea de măsuri urgente.

15.	Surse naturale de radiații înseamnă surse de radiații ionizante de origine terestră sau cosmică.

16.

Situație de expunere planificată înseamnă o situație de expunere care rezultă în urma exploatării sau a introducerii planificate a unei surse de radiații sau în urma activităților care alterează căile de expunere, astfel încât provoacă expunerea sau expunerea potențială a populației sau a mediului. Situațiile de expunere planificată pot include atât expuneri normale, cât și expuneri potențiale.

17.	Expunere potențială înseamnă expunere care nu survine cu certitudine, dar care poate rezulta dintr-un eveniment sau o serie de evenimente cu caracter probabil, inclusiv ca urmare a deficiențelor echipamentelor sau a erorilor de exploatare.

18.	Radioprotecție înseamnă protecția populației împotriva efectelor nocive ale expunerii la radiații ionizante și modalitățile de realizare a acesteia.

19.	Practică înseamnă orice activitate care implică exploatarea sau introducerea unor surse de radiații sau care alterează căile de expunere și care este gestionată ca situație de expunere planificată.

20.	Radon înseamnă izotopul Rn-222 și, după caz, descendenții săi (expunere la radon înseamnă și expunere la descendenții radonului).

21.	Depozitare înseamnă păstrarea surselor radioactive sau a deșeurilor radioactive într-o instalație care oferă o izolare corespunzătoare, cu intenția recuperării acestora.

22.

Optimizare înseamnă un proces iterativ, orientat către viitor, de stabilire a măsurilor de protecție adecvate, luându-se în considerare circumstanțele dominante, opțiunile disponibile și natura situației de expunere cu scopul de a păstra amploarea și probabilitatea expunerii, precum și numărul persoanelor expuse, la un nivel cât mai scăzut posibil.

23.	Expunere publică înseamnă expunerea persoanelor, exceptând expunerea profesională sau în scopuri medicale.

24.	Expunere profesională înseamnă expunerea lucrătorilor , inclusiv a salariaților și a lucrătorilor care desfășoară activități independente, precum și a stagiarilor și a voluntarilor, pe parcursul activităților desfășurate de aceștia. [AM 20]

25.

Risc la adresa sănătății înseamnă o estimare a riscului de reducere a duratei și a calității vieții în cadrul unei populații ca urmare a expunerii. Aici se includ Definiția luată în considerare de CIPR 103 limitează efectele negative la pierderile datorate efectelor cauzate de efectele asupra țesuturilor, cancerului cancer și tulburările genetice severe (echivalente unei boli mortale) . [AM 21]

26.

Doză efectivă (E) înseamnă suma dozelor echivalente ponderate absorbite de toate țesuturile și organele din iradieri interne și externe. Se calculează după formula: unde DT, R este doza medie absorbită de țesutul sau organul T, din cauza radiației R, wR este factorul de ponderare pentru radiație, iar wT este factorul de ponderare tisular pentru țesutul sau organul T. Valorile adecvate ale wT și wR sunt prevăzute în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică. Unitatea de măsură pentru doza efectivă este sievertul.

27.	Doză-limită înseamnă valoarea dozei efective sau a dozei echivalente dintr-o perioadă specificată care nu poate fi depășită pentru o persoană. Doza-limită se aplică sumei expunerilor rezultate din toate practicile autorizate.

28.	Restricție de doză înseamnă o restricție stabilită ca limită superioară prospectivă a dozei individuale, utilizată pentru a defini seria de opțiuni avute în vedere în procesul de optimizare a unei anumite surse de radiații într-o situație de expunere planificată.

29.

Doză echivalentă (HT) înseamnă doza absorbită de țesutul sau organul T, ponderată pentru tipul și calitatea radiației R. Se calculează după formula: unde — DT, R este doza medie absorbită de țesutul sau organul T, din cauza radiației R, — wR este factorul de ponderare pentru radiație. În cazul în care câmpul radiației se compune din tipuri și energii cu valori diferite ale wR, doza echivalentă totală, HT, se calculează după formula: Valorile adecvate ale wR sunt prevăzute în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică. Unitatea de măsură pentru doza echivalentă este sievertul.

30.	Lucrător extern înseamnă orice lucrător expus din categoria A care nu este angajat de întreprinderea responsabilă pentru zonele supravegheate și controlate, dar care desfășoară activități în aceste zone, inclusiv stagiari, ucenici și studenți.

31.	Întreprindere înseamnă orice persoană fizică sau juridică care răspunde din punct de vedere juridic pentru desfășurarea unei practici sau pentru o sursă de radiație (inclusiv cazurile în care proprietarul sau deținătorul unei surse de radiație nu conduce activități conexe).

32.

Restricție de risc înseamnă o restricție stabilită asupra riscului individual care poate rezulta dintr-o sursă de radiații (risc în sensul probabilității unui risc la adresa sănătății cauzat de o expunere potențială, care este o funcție a probabilității unui eveniment neintenționat care provoacă o doză și a probabilității riscului asociat dozei respective).

33.	Îngrijitori înseamnă persoane expuse în mod conștient și voluntar la radiații ionizante prin asistarea, în alt mod decât ca activitate a profesiei lor, sprijinirea și îngrijirea persoanelor care sunt sau au fost supuse expunerii în scopuri medicale.

34.	Nivel de referință înseamnă, într-o situație de expunere de urgență sau într-o situație de expunere existentă, nivelul dozei sau al riscului peste care se consideră inadecvată autorizarea expunerilor și sub care trebuie să fie implementată în continuare optimizarea protecției.

35.

Lucrător expus înseamnă persoana, salariată sau care desfășoară activități independente, inclusiv un stagiar sau un voluntar, supusă unei expuneri la locul de muncă, datorată unei practici aflate sub incidența prezentei directive și care poate fi expusă unor doze ce depășesc unul dintre nivelurile dozelor limită stabilite pentru populație. [AM 22]

36.	Sievert (Sv) înseamnă denumirea specializată a unității de măsură pentru doza echivalentă sau efectivă. Un sievert este echivalentul unui joule pe kilogram: 1 Sv = 1 J kg-1.

37.	Încorporare înseamnă activitățile radionuclizilor care pătrund în corp din exterior.

38.

Ucenic înseamnă o persoană cu vârsta egală sau mai mare de 16 ani (inclusiv stagiari și studenți) care urmează un curs de formare sau de instructaj profesional în cadrul unei întreprinderi, în vederea practicării unei meserii care implică operațiuni care, în cazul unei persoane salariate, ar fi considerate lucru cu radiații ionizante . [AM 23]

39.

Doză efectivă angajată (E(τ)) înseamnă suma dozelor echivalente angajate aferente unui organ sau a dozelor tisulare echivalente HT(τ) rezultate în urma unei încorporări de substanțe radioactive, înmulțite fiecare cu factorul corespunzător de ponderare tisulară pentru țesutul respectiv wT. Se calculează după formula: În cadrul valorii E(τ), τ este exprimat în numărul de ani pentru care se face integrarea. În scopul respectării dozelor-limită specificate în prezenta directivă, τ este o perioadă de 50 de ani după încorporarea de astfel de substanțe pentru adulți și de până la 70 de ani pentru copii. Unitatea de măsură pentru doza efectivă angajată este sievertul.

40.

Expert în fizică medicală înseamnă o persoană care deține cunoștințele, formarea profesională și experiența necesare pentru a acționa sau a oferi consiliere cu privire la fizica radiațiilor aplicată expunerii în scopuri medicale și a cărui competență de a acționa este recunoscută de autoritățile competente.

41.	Serviciu de medicină a muncii înseamnă un specialist sau un organism din domeniul sănătății responsabil cu supravegherea medicală a lucrătorilor expuși și a cărui capacitate de a acționa în acest sens este recunoscută de către autoritățile competente.

42.

Expert în radioprotecție înseamnă o persoană care deține cunoștințele, formarea profesională și experiența necesare pentru a oferi consiliere în domeniul radioprotecției, cu scopul de a asigura protecția eficientă a populației și a cărui capacitate de a acționa este recunoscută de autoritățile competente.

42a.	Autoritate competentă înseamnă orice autoritate desemnată de un stat membru. [AM 24]

43.	Sursă închisă de mare activitate înseamnă o sursă închisă în care cantitatea de material radioactiv depășește valorile prevăzute în anexa II.

44.	Plan de răspuns în situații de urgență înseamnă măsuri de planificare a răspunsului corespunzător în cazul unei situații de expunere de urgență în legătură cu o anumită instalație sau activitate pe baza evenimentelor postulate și a scenariilor conexe.

45.	Lucrător în situații de urgență înseamnă orice persoană care are un rol clar definit în calitate de lucrător în situații de urgență și care poate fi expusă la radiații în timp ce ia măsuri ca răspuns la urgența respectivă.

46.

Serviciu dozimetric înseamnă orice organism sau persoană competente să se ocupe cu calibrarea, citirea sau interpretarea dispozitivelor de monitorizare individuală, cu măsurarea radioactivității în corpul uman sau în probe biologice sau cu evaluarea dozelor, al cărui statut garantează independența lucrătorilor față de angajator și a cărui capacitate de a acționa în această privință este recunoscută de autoritățile competente. [AM 25]

47.	Sistem de gestionare a situațiilor de urgență înseamnă cadrul juridic sau administrativ de stabilire a responsabilităților pentru pregătirea și răspunsul în situații de urgență și a măsurilor de luare a deciziilor în situațiile de expunere de urgență.

48.	Radiologie medicală înseamnă procedurile de radiodiagnostic, radioterapie și de radiologie intervențională ori de alte tipuri de radiologie de planificare și orientare prin intermediul radiațiilor ionizante.

49.

Aspecte practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale înseamnă derularea fizică a unei expuneri în scopuri medicale și orice aspecte conexe, inclusiv manipularea și utilizarea echipamentului radiologic medical și evaluarea parametrilor tehnici și fizici, inclusiv a dozelor de radiație, etalonarea și întreținerea echipamentelor, prepararea și administrarea produselor radiofarmaceutice și prelucrarea imaginilor realizate, printre altele, de către specialiști în radiografie și tehnicieni în medicină nucleară și radioterapie.

50.	Practician înseamnă un medic, stomatolog sau o altă persoană calificată în domeniul medical, abilitată să-și asume răspunderea medicală pentru expunerea individuală în scopuri medicale, în conformitate cu cerințele naționale.

51.

Niveluri de diagnosticare de referință înseamnă nivelurile de doză în practicile medicale de radiodiagnostic medical sau de radiologie intervențională, sau, în cazul produselor radiofarmaceutice, nivelurile de activitate pentru examinări tipice, pe grupe de pacienți de dimensiuni standard sau „fantome standard” pentru categorii mari de tipuri de echipamente.

52.	Activare înseamnă procesul de transformare a unui nuclid stabil în radionuclid, prin iradierea materialului în care este conținut cu particule sau fotoni cu energie înaltă.

53.	Substanță radioactivă înseamnă orice substanță care conține unul sau mai mulți radionuclizi cu un nivel de concentrație a activității care nu poate fi neglijat din punctul de vedere al radioprotecției.

54.	Expunere imagistică non-medicală înseamnă orice expunere deliberată a persoanelor în scopuri imagistice, în care motivația principală a expunerii nu are legătură cu sănătatea sau starea de bine a persoanei expuse.

55.	Notificare înseamnă înaintarea unui document către autoritatea competentă pentru a comunica intenția de a desfășura o practică care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

56.	Înregistrare înseamnă permisiunea, acordată de autoritatea competentă sau în temeiul legislației naționale, de a practica o activitate în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația națională.

57.

Produs destinat consumatorilor înseamnă orice dispozitiv sau element fabricat în care au fost încorporați în mod deliberat sau produși prin activare radionuclizi sau care generează radiații ionizante și care poate fi vândut sau furnizat populației fără o supraveghere specială sau fără un control reglementar după vânzare.

58.	Accelerator înseamnă un aparat sau o instalație în care particulele sunt accelerate, emițând radiații ionizante cu o energie mai mare de 1 mega-electron volt (MeV).

59.	Sursă închisă scoasă din utilizare înseamnă o sursă închisă care nu mai este utilizată sau nu se intenționează a fi utilizată pentru practica pentru care a fost acordată autorizația.

60.	Inspecție înseamnă o investigare, de către orice autoritate competentă, a conformității cu dispozițiile naționale.

61.	Generator de radiații înseamnă un dispozitiv capabil să genereze radiații ionizante, precum raze X, neutroni, electroni sau alte particule încărcate, care pot fi utilizate în scopuri științifice, industriale sau medicale.

62.	Deșeu radioactiv înseamnă materialul radioactiv pentru care nu se prevede nicio utilizare ulterioară.

63.

Asigurarea calității înseamnă toate acțiunile planificate și sistematice necesare pentru a garanta în mod corespunzător că o structură, un sistem, o componentă sau o procedură funcționează în mod satisfăcător, în conformitate cu standardele acceptate. Controlul calității face parte din asigurarea calității.

64.	Autorizație înseamnă permisiunea de a practica o activitate în condițiile prevăzute într-un document de autorizare specific, acordată, la cerere, de autoritatea competentă.

65.

Niveluri de eliberare înseamnă valori stabilite de autoritățile competente sau prin legislația națională și exprimate în concentrații ale activității și în activitate totală la care și sub care materialele rezultate dintr-o practică supusă notificării sau autorizării sunt scutite de respectarea cerințelor din prezenta directivă. [AM 26]

66.	Zonă supravegheată înseamnă o zonă supusă supravegherii în vederea protecției împotriva radiațiilor ionizante.

67.	Zonă controlată înseamnă o zonă supusă unor reglementări speciale destinate să protejeze împotriva radiațiilor ionizante sau a extinderii contaminării radioactive și în care accesul este controlat.

68.	Expunere accidentală înseamnă expunerea unor persoane, altele decât lucrătorii în situații de urgență, ca urmare a unui accident.

69.	Expunere profesională de urgență înseamnă expunerea profesională la care sunt supuse într-o situație de expunere de urgență persoanele care acționează pentru atenuarea consecințelor urgenței în cauză.

70.	Depistare medicală înseamnă o procedură care utilizează instalații radiologice medicale pentru diagnosticarea din timp a grupurilor de persoane supuse riscului.

71.	Zonă cu risc ridicat de expunere la radon înseamnă o zonă geografică sau o regiune administrativă definită pe baza unor studii care arată că procentajul locuințelor susceptibile de a depăși nivelul național de referință este în mod semnificativ mai mare decât în alte regiuni ale țării. [AM 27]

72.	Procedură radiologică medicală înseamnă orice procedură care implică expunerea în scopuri medicale.

73.	Medic abilitat să facă trimiteri înseamnă un medic, stomatolog sau altă persoană calificată în domeniul medical, abilitată să trimită o persoană la un practician pentru a urma proceduri radiologice, în conformitate cu cerințele legislației naționale.

74.	Efecte negative individuale înseamnă efectele nocive observabile clinic la persoane sau la descendenții acestora, a căror apariție este fie imediată, fie întârziată, în ultimul caz implicând o probabilitate mai curând decât o certitudine a apariției. [AM 28]

75.

Radiologie intervențională înseamnă utilizarea tehnicilor de imagistică cu raze X, pe lângă cele care implică imagistica cu ultrasunete sau rezonanță magnetică sau alte tehnici de radiație neionizantă, pentru a introduce și orienta dispozitivele în corpul uman în scopul diagnosticării sau al tratării.

76.	Radiodiagnostic înseamnă legat de medicina nucleară de diagnostic in-vivo, de radiologia de diagnostic medical prin intermediul radiațiilor ionizante și de radiologia dentară.

77.	Radioterapeutic înseamnă legat de radioterapie, inclusiv de medicina nucleară practicată în scopuri terapeutice.

78.

Responsabilitate clinică înseamnă responsabilitatea unui practician pentru expunerile individuale în scopuri medicale, în special: justificarea; optimizarea; evaluarea clinică a rezultatului; cooperarea cu alți specialiști și cu alți membri ai personalului, după caz, în ceea ce privește aspectele practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale; obținerea de informații, dacă este cazul, despre examinările anterioare; furnizarea informațiilor radiologice existente și/sau a înregistrărilor către alți practicieni și/sau către medicul abilitat să facă trimiteri, după caz; informarea pacienților și a celorlalte persoane implicate, după caz, asupra riscului asociat radiațiilor ionizante.

79.

Audit clinic înseamnă o examinare sau o analiză sistematică a procedurilor medicale radiologice care urmărește să îmbunătățească calitatea și rezultatele îngrijirii pacientului printr-o analiză structurată prin care practicile, procedurile și rezultatele radiologice sunt examinate comparativ cu standardele acceptate pentru procedurile radiologice medicale corecte, cu modificarea practicilor, dacă este cazul, și aplicarea de standarde noi, dacă este necesar.

80.	Instalație radiologică medicală înseamnă o instalație care conține echipamente radiologice medicale.

81.	Expunere neintenționată înseamnă expunerea în scopuri medicale care se deosebește în mod semnificativ de expunerea intenționată în scopuri medicale.

82.

Persoană reprezentativă înseamnă o persoană care primește sau care este susceptibilă de a primi o doză reprezentativă pentru acele persoane din public care sunt mai expuse sau sunt susceptibile de a fi expuse . Evaluările țin cont de scenarii mai defavorabile decât condițiile existente, cu excepția cazului în care s-ar demonstra că aceste scenarii nu se pot produce sau că apariția lor ar fi identificată și ar determina o reevaluare a impactului dozimetric. [AM 30]

83.

Funcționar în domeniul radioprotecției înseamnă o persoană competentă din punct de vedere tehnic în ceea ce privește aspectele din domeniul radioprotecției relevante pentru un anumit tip de practică, și care este desemnată de către întreprindere să supravegheze punerea în aplicare a măsurilor sale de radioprotecție și a cărei capacitate de a acționa este recunoscută de autoritățile competente . [AM 31]

84.	Măsuri de remediere înseamnă eliminarea unei surse sau reducerea magnitudinii acesteia (din punctul de vedere al activității sau al cantității) în vederea evitării sau a reducerii dozelor la care ar putea fi expuși subiecții în lipsa acestor măsuri într-o situație de expunere existentă.

85.	Măsuri de protecție înseamnă măsuri, altele decât măsurile de remediere, în scopul evitării sau reducerii dozelor care ar putea fi primite în absența respectivelor măsuri, într-o situație de expunere de urgență sau o situație de expunere existentă.

86.	Autorizație înseamnă permisiunea acordată în scris de o autoritate competentă unei întreprinderi de a efectua activități specifice în cadrul unui control reglementar sub forma unei înregistrări sau a unei autorizații.

87.	Sursă închisă înseamnă o sursă radioactivă în care materialul radioactiv este închis în permanență într-o capsulă sau este încastrat etanș într-o formă solidă.

88.	Furnizor înseamnă orice persoană fizică sau juridică care furnizează sau pune la dispoziție o sursă închisă.

89.	Containerul sursei înseamnă recipientul unei surse închise care nu este parte integrantă a sursei, ci este destinat să protejeze sursa în timpul utilizării, transportării, manipulării acesteia etc.

90.	Toron înseamnă izotopul Rn-220.

91.	Doză reziduală înseamnă doza susceptibilă de a fi suportată prin toate căile de expunere după punerea în aplicare integrală a măsurilor de protecție sau atunci când a fost luată o decizie de a nu fi puse în aplicare măsuri de protecție. [AM 32]

92.

Doza absorbită (D) înseamnă energia absorbită pe unitate de masă unde — este energia medie transmisă de radiația ionizantă materiei dintr-un element de volum, — dm este masa materiei din elementul de volum respectiv. În sensul prezentei directive, doza absorbită reprezintă doza medie pentru un țesut sau un organ. Unitatea de măsură pentru doza absorbită este gray-ul.

93.	Gray (Gy) este unitatea de măsură pentru doza absorbită. Un gray este egal cu un Joule pe kilogram: 1Gy = 1 J kg-1.

94.

Activitate (A) înseamnă activitatea A a unei cantități dintr-un radionuclid aflat într-o anumită stare de energie determinată la un moment dat și este raportul dintre dN și dt, unde dN este numărul probabil de tranziții nucleare spontane din starea de energie respectivă în intervalul de timp dt: Unitatea de măsură pentru activitate este becquerelul.

95.	Becquerel (Bq) înseamnă denumirea unității de măsură pentru activitate. Un becquerel este echivalent cu o tranziție nucleară pe secundă: 1 Bq = 1 s-1.

96.

Doză echivalentă angajată (H(τ)) înseamnă integrala pe timpul (τ) din debitul dozei echivalente (în țesutul sau organul T) care va fi primită de un organism în urma unei încorporării de substanțe radioactive. Se calculează cu formula: pentru o încorporare de substanțe radioactive la momentul t0, unde este debitul dozei echivalente aferente (organului sau țesutului T) la momentul t, τ este intervalul de timp pentru care se face integrarea. În cadrul valorii HT(τ), τ este exprimat în ani. Dacă nu se dă valoarea τ, se presupune o perioadă de 50 de ani pentru adulți și de până la vârsta de 70 de ani pentru copii. Unitatea de măsură pentru doza echivalentă angajată este sievertul.

97.

Expunere normală în situații normale înseamnă expunerea susceptibilă de a avea loc în condițiile normale de exploatare ale unei instalații sau ale unei activități (inclusiv întreținere, inspecție, dezafectare), inclusiv posibile avarii minore care pot fi ținute sub control, de exemplu cele apărute în timpul exploatării normale și incidentele operaționale anticipate. [AM 33]

98.	Doză proiectată înseamnă doza susceptibilă de a fi suportată dacă nu s-ar lua în prealabil nicio măsură de protecție.

99.

Controlul calității înseamnă un set de operațiuni (programare, coordonare, punere în aplicare) menite să păstreze sau să îmbunătățească calitatea. Acesta include monitorizarea, evaluarea și menținerea la nivelurile solicitate a tuturor caracteristicilor de performanță ale echipamentelor care pot fi definite, măsurate și controlate.

100.

Strategie de răspuns înseamnă un set de diferite măsuri de protecție menite să constituie un răspuns la evenimentele postulate sau reale cu scopul de a gestiona o situație de expunere de urgență în conformitate cu obiectivele stipulate. În cadrul unui plan de răspuns în caz de urgență, se stabilesc strategii de răspuns pentru fiecare eveniment sau scenariu postulat.

CAPITOLUL III

SISTEMUL DE RADIOPROTECȚIE

Articolul 5

Principii generale

Statele membre stabilesc cerințele juridice și un sistem corespunzător de control reglementar care reflectă, pentru toate situațiile de expunere, un sistem de radioprotecție bazat pe probe științifice actualizate și solide și care respectă următoarele principii ale justificării, optimizării și limitării dozelor și ale remedierii daunelor : [AM 34]

(a)

Justificare: deciziile de introducere sau de modificare a unei surse de radiație, a unei căi de expunere sau a unor expuneri efective trebuie mărire a expunerii persoanelor la radiații ionizante sunt justificate, în sensul că deciziile respective trebuie sunt luate cu intenția de a se asigura că beneficiile care rezultă de pe urma acestora pentru persoane și sau societate în general compensează efectele negative pe care le pot cauza acestea. [AM 35]

(b)

Optimizare: în toate situațiile de expunere, radioprotecția trebuie optimizată cu scopul de a se menține amploarea și probabilitatea expunerii, precum și numărul de persoane expuse la un nivel cât mai mic posibil, luându-se în considerare factorii economici și sociali, iar optimizarea protecției persoanelor supuse expunerilor în scopuri medicale trebuie să corespundă scopurilor medicale ale expunerilor, potrivit dispozițiilor de la articolul 55. Acest principiu se aplică la doza efectivă, precum și la dozele aferente organelor, ca măsură de precauție care să țină cont de anumite incertitudini în ceea ce privește riscul la adresa sănătății sub valoarea limită, pentru efecte deterministice. [AM 36]

(c)

Limitarea dozelor: în situațiile de expunere planificată, suma dozelor la care este expusă o persoană din rândul populației provenite de la toate sursele reglementate de radiație nu poatesă depășească și din toate situațiile de expunere existentă de origine antropică nu depășește dozele-limită prevăzute stabilite pentru expunerea profesională sau expunerea populației. Suma dozelor la care este expus un lucrător din toate sursele reglementate de radiație nu poate să depășească dozele-limită prevăzute pentru expunerea profesională. Dozele-limită nu se aplică în cazul expunerilor în scopuri medicale. [AM 37]

(ca)

Remedierea pagubelor: înainte de a autoriza construirea unei instalații nucleare sau de a-i reînnoi autorizația de funcționare, statele membre introduc un dispozitiv care garantează remedierea tuturor pagubelor materiale și corporale susceptibile de a fi provocate de o situație de urgență la instalație. [AM 38] Informațiile privind justificarea și limitarea dozelor trebuie puse la dispoziția populației. [AM 39]

Secțiunea 1

instrumente de optimizare

Articolul 6

Restricții de doză privind expunerea lucrătorilor și a populației

(1)   În ceea ce privește expunerea profesională, restricția de doză se stabilește ca instrument operațional pentru optimizarea protecției de către întreprindere sub supravegherea generală a autorităților prin consultare cu reprezentații lucrătorilor. Decizia lor face obiectul supravegherii de către autoritățile competente. În cazul lucrătorilor externi, restricția de doză se stabilește în cooperare între angajator și întreprindere , prin consultare cu reprezentanții lucrătorilor . [AM 40]

(2)   În ceea ce privește expunerea populației, restricția de doză se stabilește pentru doza individuală primită de populație în urma exploatării planificate a unei surse specifice de radiație sau din cauza unei situații de expunere existentă de origine antropică . Autoritățile competente stabilesc restricția de doză astfel încât să asigure protecția sănătății populației și respectarea dozei-limită pentru suma dozelor primite de aceeași persoană din toate practicile autorizate , precum și din sursele naturale de radiații și contaminarea reziduală . Valorile alese pentru restricțiile de doză sunt publicate astfel încât fiecare cetățean să se poată asigura că nu este expus, în cazul cumulului ansamblului de situații de expunere planificate și de expunere existentă de origine antropică, unei doze care depășește limita regulamentară. [AM 41].

(3)   În ceea ce privește expunerile potențiale, optimizarea include gestionarea corespunzătoare a securității și protecției surselor și a instalațiilor. După caz, pot fi stabilite restricții de risc.

(4)   Restricțiile de doză se stabilesc în funcție de dozele individuale efective sau echivalente primite de o persoană pe parcursul unui an sau al unei perioade de timp adecvate, mai scurte.

(5)   În cazul în care restricțiile de doză sunt introduse pentru a limita expunerile acumulate prelungite, acestea sunt stabilite în funcție de dozele efective anuale sau de dozele echivalente aferente unui organ.

Articolul 7

Restricții de doză privind expunerea în scopuri medicale

Restricțiile de doză nu se aplică în cazul expunerii pacienților în scopuri medicale.

În ceea ce privește îngrijitorii și voluntarii care participă la cercetarea medicală și biomedicală (pentru care nu se așteaptă niciun avantaj medical direct în urma expunerii), restricțiile de doză se stabilesc în funcție de doza individuală care este improbabil să fie depășită pe perioada examinării, a tratamentului sau a proiectului de cercetare în cauză.

Articolul 8

Niveluri de referință

(1)   Se stabilesc niveluri de referință pentru situațiile de expunere existentă și de urgență, sub forma unor niveluri ale dozelor efective sau aferente organelor peste care se consideră drept inadecvată autorizarea expunerilor în situații de expunere existentă sau de urgență.

(2)   Se planifică și se pun în aplicare strategii de protecție optimizate cu scopul de a se reduce dozele individuale sub nivelurile de referință care poate fi obținut în mod rezonabil . Valorile selectate ca niveluri de referință depind de tipul situației de expunere , de natura riscului și de formele de intervenție și de măsurile de protecție și de remediere disponibile . [AM 42]

(3)   Optimizarea și protecția oferă prioritate expunerilor peste nivelul de referință. Selecția nivelurilor de referință ia în considerare cerințele privind radioprotecția și criteriile societale.

(3a)     Nivelurile de intervenție sunt stabilite pentru diversele măsuri de contracarare aplicabile situațiilor de expunere de urgență; ele corespund nivelului unei doze efective sau aferente unui organ pornind de la care trebuie luate măsuri de protecție, în vederea limitării riscului suportat de persoanele expuse. [AM 43]

(4)   Selecția nivelurilor Valorile dozei efective angajate și a dozei echivalente aferente organului reținute în statele membre pentru nivelurile de referință pentru dozele efective ia în considerare cele trei plaje ale nivelurilor de referință prevăzute la punctul 1 din anexa I și de intervenție sunt comunicate Comisiei și publicate . Statele membre trebuie să implice părțile interesate în procesul de stabilire a acestor valori. [AM 44].

Secțiunea 2

limitarea dozelor

Articolul 9

Limita de vârstă pentru lucrătorii expuși

Sub rezerva dispozițiilor articolului 12 alineatul (2), persoanele cu vârsta sub 18 ani nu pot fi implicate în nicio activitate profesională care le-ar transforma în lucrători expuși.

Articolul 10

Doza-limită pentru expunerea profesională

(1)   Doza-limită efectivă pentru expunerea profesională este de 20 mSv pentru fiecare an. Cu toate acestea, în situații speciale sau în cazul anumitor situații de expunere specificate în legislația națională, poate fi autorizată o doză efectivă mai mare, de până la 50 mSv pe an, cu condiția ca doza medie pentru o perioadă mai mare de cinci ani consecutivi să nu depășească 20 mSv pe an.

Pentru lucrătorii în situații de urgență poate fi autorizată o doză efectivă mai mare, în conformitate cu articolul 52.

(2)   Pe lângă doza-limită efectivă prevăzută la alineatul (1), se aplică următoarele doze-limită echivalente:

(a)	doza-limită echivalentă pentru cristalin este 20 mSv pe an sau, după caz, aceeași valoare ca cea specificată pentru doza-limită efectivă;

(b)	doza-limită echivalentă pentru piele este 500 mSv pe an; această limită se aplică dozei medii pentru orice suprafață de 1 cm2, indiferent de suprafața expusă;

(c)	doza-limită echivalentă pentru mâini, antebrațe, laba piciorului și glezne este 500 mSv pe an.

Articolul 11

Protecția femeilor însărcinate

(1)   Din clipa în care o femeie anunță întreprinderea unde lucrează că este însărcinată, conform legislației și practicilor naționale, protecția fătului va fi comparabilă echivalentă cu cea asigurată populației. Condițiile de lucru pentru femeia însărcinată trebuie să fie de așa natură încât doza echivalentă la care este expus fătul să fie cât mai mică posibil și să fie improbabil ca aceasta să depășească 1 mSv, cel puțin pe perioada rămasă din sarcină. [AM 45]

(2)   Din clipa în care o femeie anunță întreprinderea unde lucrează că alăptează, ea nu mai este implicată în activități care presupun un risc semnificativ de încorporare de radionuclizi.

Articolul 12

Doza-limită pentru ucenici și studenți

(1)   Dozele-limită pentru ucenicii cu vârste de cel puțin 18 ani și pentru studenții cu vârste de peste 18 ani care trebuie să folosească surse de radiație în cursul studiilor sunt identice cu dozele-limită pentru lucrătorii expuși, prevăzute la articolul 10.

(2)   Dozele-limită efective pentru ucenicii cu vârste între 16 și 18 ani și pentru studenții cu vârste între 16 și 18 ani care trebuie să lucreze cu surse de radiație în cursul studiilor sunt de 6 mSv pe an.

Pe lângă dozele-limită efective prevăzute la primul paragraf, se aplică următoarele doze-limită echivalente:

(a)	doza-limită echivalentă pentru cristalin este 20 15 mSv pe an; [AM 46]

(b)	doza-limită echivalentă pentru piele este 150 mSv pe an, calculată ca medie pentru orice suprafață de 1 cm2, indiferent de suprafața expusă;

(c)	doza-limită echivalentă pentru mâini, antebrațe, laba piciorului și glezne este 150 mSv pe an.

(3)   Dozele-limită pentru ucenicii și studenții care nu fac obiectul dispozițiilor alineatelor (1) și (2) sunt identice cu dozele-limită pentru populație, potrivit dispozițiilor de la articolul 13.

Articolul 13

Doza-limită pentru populație

(1)   Doza-limită echivalentă pentru expunerea populației este 1 mSv pe an. Limita respectivă este stabilită pentru suma dozelor primite prin expunere internă și externă în cazul ansamblului de practici reglementate și al situațiilor de expunere existentă de origine antropică. [AM 49]

(2)   Pe lângă doza-limită prevăzută la alineatul (1), se aplică următoarele doze-limită echivalente:

(a)	doza-limită echivalentă pentru cristalin este 15 mSv pe an;

(b)	doza-limită echivalentă pentru piele este 50 mSv pe an, calculată ca medie pentru orice suprafață de 1 cm2, indiferent de suprafața expusă.

Articolul 14

Estimarea dozei efective și a dozei echivalente

Pentru estimarea dozelor efective și echivalente se folosesc următoarele valori și relații:

(a)	În cazul radiațiilor externe se folosesc pentru estimarea dozelor efective și echivalente valorile și relațiile prevăzute în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică.

(b)

În cazul expunerii interne la un radionuclid sau la o combinație de radionuclizi se folosesc pentru estimarea dozelor efective angajate valorile și relațiile prevăzute în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică, precum și coeficienții de doză pentru ingestie și inhalare menționați în Publicația nr. 72 a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică.

CAPITOLUL IV

CERINȚE PRIVIND EDUCAȚIA, FORMAREA ȘI INFORMAREA ÎN DOMENIUL RADIOPROTECȚIEI

Articolul 15

Responsabilități generale privind educația, formarea și furnizarea de informații

(1)   Statele membre stabilesc un cadrul legislativ și administrativ adecvat pentru a asigura educația, formarea și informarea corespunzătoare a tuturor persoanelor ale căror sarcini necesită competențe specifice în domeniul radioprotecției. Formarea, formarea ulterioară și informarea segmentului relevant de populație se repetă la intervale regulate și se documentează.

(2)   Statele membre stabilesc activitățile de educație, formare și formare ulterioară continuă pentru a permite recunoașterea experților în radioprotecție, a experților în fizică medicală, a funcționarilor în domeniul radioprotecției, a serviciilor dozimetrice și de medicină a muncii și pentru a serviciilor dozimetrice promova schimbul de bune practici între statele membre . Toate formele de educație, de formare și de actualizare a informațiilor îmbunătățesc gradul de pregătire și permit acțiuni preventive și/sau de răspuns mai rapide în domeniu . [AM 51]

Articolul 16

Formarea lucrătorilor expuși, a ucenicilor și a studenților și informațiile furnizate acestora

(1)   Statele membre impun întreprinderii sau angajatorului să informeze , fără nicio excepție, lucrătorii, ucenicii și studenții supuși expunerii profesionale asupra: [AM 52]

(a)	riscurilor privind sănătatea pe care le implică munca lor;

(aa)	proceduri de securitate a muncii, care să reducă riscurile la minimum; [AM 53]

(b)	procedurilor generale de radioprotecție și măsurilor de precauție care trebuie aplicate, în special cele legate de condițiile operaționale și de lucru, atât pentru practica respectivă în general, cât și pentru fiecare post de lucru sau sarcină care le poate fi încredințată;

(c)	planurilor și procedurilor de răspuns în situații de urgență;

(d)	importanței respectării cerințelor tehnice, medicale și administrative;

(da)	condițiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătății. [AM 54]

Atunci când este cazul, se furnizează, de asemenea, informații privind riscurile asociate zborurilor frecvente. [AM 55]

(2)   Statele membre impun întreprinderii sau angajatorului să informeze femeile cu privire la necesitatea de a anunța din timp dacă sunt însărcinate, pentru a se evita riscurile de expunere a fătului și de contaminare a sugarului în cazul încorporării de radionuclizi.

(3)   Statele membre impun întreprinderii sau angajatorului să organizeze stagii de formare și informare relevante în domeniul radioprotecției, adresate personalului propriu.

(4)   Pe lângă programele de informare și formare în domeniul radioprotecției prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), întreprinderea care răspunde de sursele închise de mare activitate se asigură că programele de formare includ cerințe specifice pentru gestionarea în siguranță și securizarea surselor respective, în vederea pregătirii lucrătorilor în cauză pentru orice evenimente care le pot afecta siguranța sau în vederea protejării altor persoane împotriva radiațiilor. Informarea și formarea pun un accent special pe cerințele necesare legate de securitate și conțin informații specifice privind consecințele posibile ale pierderii controlului adecvat al surselor închise de mare activitate.

Articolul 17

Informarea și formarea lucrătorilor care pot fi expuși la surse orfane

Statele membre trebuie să se asigure că lucrătorii și conducerea din instalațiile în care este cel mai probabil să se găsească sau să se prelucreze surse orfane, în special unități mari de colectare a fierului vechi sau unități de reciclare a deșeurilor metalice, precum și puncte nodale de tranzit semnificative, sunt:

(a)	informați despre posibilitatea de fi confruntați cu o sursă;

(b)	informați și formați pentru a detecta vizual sursele și containerele acestora , precum și modul în care trebuie semnalate acestea ; [AM 56]

(c)	informați despre aspectele de bază privind radiațiile ionizante și efectele acestora;

(d)	informați despre sistemele de detecție;

(e)	informați despre și formați cu privire la acțiunile care trebuie luate la fața locului în cazul detectării sau suspectării prezenței unei surse.

Articolul 18

Informarea și formarea lucrătorilor în situații de urgență

(1)   Statele membre se asigură că lucrătorii în situații de urgență și orice alte persoane care ar putea fi implicate în organizarea asistenței în situații de urgență primesc cu promptitudine informații adecvate complete și actualizate în mod regulat asupra riscurilor privind sănătatea pe care le poate implica intervenția lor și asupra măsurilor preventive care pot fi luate în astfel de cazuri. Informațiile respective iau în considerare gama variată de situații potențiale de urgență. [AM 57]

(2)   Imediat după producerea unei situații de urgență, informațiile prevăzute la alineatul (1) sunt completate în mod corespunzător, luându-se în calcul circumstanțele specifice.

(3)   Statele membre se asigură că lucrătorii în situații de urgență sunt formați în mod periodic, potrivit dispozițiilor privitoare la sistemul de gestionare a situațiilor de urgență prevăzut la articolul 97. După caz, formarea include exerciții practice.

(4)   Statele membre se asigură că, pe lângă formarea privind răspunsul în situații de urgență menționată la alineatul (3) din prezentul articol, organizația care răspunde de protecția lucrătorilor în situații de urgență prevăzută la articolul 30 alineatul (1) litera (b) oferă lucrătorilor respectivi formare și informații corespunzătoare în domeniul radioprotecției.

Articolul 19

Educația, informarea și formarea în ceea ce privește expunerea în scopuri medicale

(1)   Statele membre se asigură că practicienii și persoanele implicate în aspectele practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale beneficiază în mod adecvat de educație, informare și formare teoretică și practică în materie de practici radiologice medicale, precum și că acestea au competențe relevante în domeniul radioprotecției.

În acest scop, statele membre asigură stabilirea unei programe adecvate și recunosc diplomele, certificatele și calificările oficiale corespunzătoare.

(2)   Persoanele care fac obiectul programelor relevante de formare pot participa la aspectele practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale prevăzute la articolul 56 alineatul (4).

(3)   Statele membre asigură furnizarea de educație și formare continuă în urma calificării și, în cazul special al utilizării clinice a noilor tehnici, oferirea de programe de formare în legătură cu respectivele tehnici și cerințele relevante în domeniul radioprotecției.

(4)   Statele membre asigură aplicarea mecanismelor de diseminare în timp util a informațiilor relevante în domeniul radioprotecției pentru expunerea în scopuri medicale cu privire la experiența dobândită în urma evenimentelor importante.

(5)   Statele membre asigură introducerea unui curs privind radioprotecția în programa de bază a universităților de medicină și stomatologie.

(5a)     În ceea ce privește cetățenii Uniunii, cerințele în materie de informare prevăzute în prezenta directivă sunt îndeplinite în una dintre limbile oficiale ale Uniunii, astfel încât orice cetățean să înțeleagă informațiile furnizate. [AM 58]

CAPITOLUL V

JUSTIFICAREA ȘI CONTROLUL REGLEMENTAR AL PRACTICILOR

Articolul 20

Justificarea practicilor

(1)   Statele membre se asigură că, înainte de a fi aprobate, noile tipuri de practici care conduc la expunerea la radiații ionizante sunt justificate și pretestate și sunt verificate periodic în cursul implementării . [AM 59]

Statele membre asigură participarea la procesul decizional a tuturor părților interesate, în special a persoanelor susceptibile de a fi afectate de impactul practicii asupra sănătății, în condiții normale de funcționare sau într-o situație de urgență. Participarea trebuie organizată cu suficient timp înainte de termenul pentru luarea deciziei, cu scopul de a permite evaluarea temeinică a unor soluții alternative. [AM 60]

(2)   Statele membre enumeră tipurile de practici aprobate în textele legislative sau administrative.

(3)   Tipurile de practici existente sunt revizuite în ceea ce privește justificarea ori de câte ori se obțin informații noi și importante despre eficiența sau consecințele potențiale ale utilizării lor și/sau atunci când s-au înregistrat rezultate negative . Comisia Europeană și statele membre stabilesc procedurile care permit revizuirea efectivă a justificării practicilor existente, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național. Dispozitivele garantează în special dreptul la inițiativă și de participare la procesul decizional al grupurilor sau al indivizilor expuși la pericolele pe care le prezintă radiațiile ionizante din cauza acestor practici și mai ales al populației și al lucrătorilor. [AM 61].

Articolul 21

Justificarea practicilor implicând aparatură sau produse care emit radiații ionizante

(1)   Statele membre impun întreprinderilor care intenționează să fabrice, să importe sau să exporte un nou tip de aparatură sau de produs care emite radiații ionizante să pună la dispoziția autorităților competente din țara în care întreprinderile respective își au sediul comercial informații relevante, conform prevederilor din anexa III secțiunea A, pentru a le permite, pe baza evaluării informațiilor prevăzute în anexa III secțiunea B, să stabilească dacă scopul în care urmează să fie utilizat aparatura sau produsul respectiv poate fi justificat. [AM 62]

(2)   Autoritatea competentă pune informațiile primite în conformitate cu alineatul (1) la dispoziția autorităților competente ale celorlalte state membre, pentru a permite acestora să ia le informa pe acestea în legătură cu propriile decizii cu privire la justificarea scopului în care urmează să fie utilizat aparatura sau produsul în cauză. Autoritățile competente pun respectivele informații la dispoziția tuturor statelor membre. [AM 63]

(3)   Întreprinderea este informată cu privire la deciziile autorităților competente ale statelor membre în termen de șase patru luni. [AM 64]

(3a)     În conformitate cu articolul 22, aceste tipuri de aparate și produse sunt destinate utilizării în medii controlate. [AM 65]

Articolul 22

Interzicerea practicilor

Statele membre interzic și sancționează adăugarea deliberată de substanțe radioactive în producerea alimentelor, jucăriilor, accesoriilor și produselor cosmetice și, în general, în bunurile de consum, și interzic importul sau exportul unor asemenea astfel de produse. Fără a se aduce atingere dispozițiilor Directivei 1999/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14), se consideră nejustificate practicile în care activarea materialului are drept consecință creșterea activității produselor aferente. [AM 66]

Articolul 23

Practici care implică expunerea deliberată a oamenilor în scopuri non-medicale

(1)   Statele membre asigură identificarea, prin intermediul investigațiilor sau al altor mijloace corespunzătoare, a practicilor care implică expunerea imagistică în scopuri non-medicale, prevăzută în anexa IV. Ele evaluează anual dozele individuale și colective asociate fiecăreia dintre practicile enumerate, precum și impactul lor global și evoluția lor în timp. [AM 67]

(2)   Statele membre monitorizează și se asigură că se acordă o atenție specială justificării practicilor care implică expunerea imagistică în scopuri non-medicale, în special: [AM 68]

(a)	toate tipurile de practici care implică expunerea imagistică în scopuri non-medicale, enumerate în anexa IV, se justifică în prealabil înainte de a fi acceptate în mod general;

(b)	fiecare aplicare specială a tipului de practică acceptat în mod general se justifică în prealabil;

(c)	toate procedurile de expunere imagistică în scopuri non-medicale enumerate în anexa IV secțiunea A, puse în aplicare de personalul medical cu ajutorul echipamentelor radiologice, se justifică în prealabil pe baza obiectivelor specifice ale procedurii și a caracteristicilor persoanei implicate;

(d)	justificarea generală și specifică a practicilor care implică expunerea imagistică în scopuri non-medicale, specificată la literele (a) și (b), face obiectul unei reexaminări periodice de către autoritatea competentă.

(3)   În cazul în care un stat membru a stabilit că o anumită practică implicând expunerea imagistică în scopuri non-medicale este justificată, acesta se asigură că:

(a)	fiecare practică face obiectul unei autorizații;

(b)	cerințele privind practica în cauză, inclusiv criteriile privind punerea în aplicare individuală, sunt stabilite de autoritatea competentă, în cooperare cu alte agenții relevante și, după caz, organisme profesionale;

(c)

restricțiile de doză sunt stabilite pentru fiecare practică astfel încât să nu depășească doza-limită pentru populație, inclusiv, ori de câte ori este posibil, pentru procedurile puse în aplicare de personalul medical care utilizează echipamente medicale, conform prevederilor din anexa IV secțiunea A; pentru alte practici prevăzute în anexa IV, secțiunea B, restricțiile de doză respectă cerințele prevăzute la articolul 6 alineatul (2);

(d)	cerințele relevante prevăzute în capitolul VII, inclusiv cele privitoare la echipamente, optimizare, responsabilități și protecția specială în timpul sarcinii, sunt îndeplinite pentru procedurile puse în aplicare de personalul medical care folosește echipamente radiologice medicale;

(e)	se solicită acordul în cunoștință de cauză al persoanei care urmează să fie expusă, permițând în același timp organismelor de aplicare a legii să intervină, în anumite cazuri, fără acordul prealabil al acesteia, cu respectarea legislației naționale;

(f)	în cazul în care expunerea se desfășoară în mod sistematic în scopuri legate de securitate, persoanelor în cauză trebuie să aibă posibilitatea de a alege o tehnică alternativă, care nu implică expunerea la radiații ionizante.

(3a)     Statele membre sunt responsabile pentru cercetarea, dezvoltarea și implementarea unor tehnici alternative. [AM 69]

Articolul 24

Identificarea practicilor care implică materiale radioactive naturale

Statele membre asigură identificarea și publicarea practicilor care implică materiale radioactive naturale și care conduc la o expunere a lucrătorilor sau a populației ce nu poate fi neglijată din punctul de vedere al radioprotecției. Identificarea se desfășoară prin intermediul investigațiilor sau al altor mijloace corespunzătoare, luându-se în considerare , în special, sectoarele industriale enumerate în anexa V. [AM 70]

Articolul 25

Notificare

(1)   Statele membre solicită notificarea tuturor practicilor, inclusiv a practicilor identificate în conformitate cu articolul 24, cu excepția practicilor justificate care implică:

(a)

materiale care conțin substanțe radioactive pentru care cantitățile din activitatea în cauză nu depășesc nivelurile de exceptare totale stabilite în anexa VI sau niveluri mai ridicate care, pentru aplicații specifice, sunt autorizate de autoritățile competente și satisfac criteriile generale de exceptare și eliberare prevăzute în anexa VI; sau

(b)

materiale care conțin substanțe radioactive, cu condiția ca concentrația activității pe unitate de masă să nu depășească nivelurile de exceptare stabilite în tabelul A din anexa VI, sau niveluri mai ridicate care, pentru aplicații specifice, sunt autorizate de autoritățile competente și satisfac criteriile generale de exceptare și eliberare prevăzute în anexa VI; sau

(c)

orice tub catodic utilizat pentru proiecții de imagini sau oricare alt aparat electric care funcționează la o diferență de potențial de maximum 30 kV sau orice alt aparat sau produs de tipul celor aprobate de autoritățile competente ale statului membru în cauză, dacă: (i) nu conduce, în condiții normale de funcționare, la un debit al dozei mai mare de 1 μSv· h–1 la o distanță de 0,1 m de suprafața accesibilă a aparatului; și (ii) în cazul în care conține substanțe radioactive, acestea sunt închise într-o capsulă sau sunt fixate pe un suport solid; și (iii) condițiile privind evacuarea au fost specificate de autoritățile competente.

(2)   Statele membre pot excepta și alte tipuri de practici de la cerința de notificare, cu condiția respectării criteriilor generale de exceptare stabilite în anexa VI punctul 3 sau în cazurile în care evaluarea optimizării protecției indică faptul că exceptarea este cea mai bună opțiune.

(2a)     Statele membre precizează informațiile pe care întreprinderea trebuie să le furnizeze pentru a permite autorității competente să evalueze nivelurile de expunere a populației și a lucrătorilor, precum și riscurile radiologice, în situații normale sau de urgență. Pe această bază și, după caz, pe baza rezultatelor unor investigații suplimentare, autoritatea competentă stabilește regimul administrativ aplicabil, precum și mijloacele de control reglementar care trebuie mobilizate. [AM 71]

(3)   Practicile care implică materiale radioactive naturale, identificate în conformitate cu articolul 24, și care produc sau prelucrează deșeuri reciclate în materiale de construcție identificate fac obiectul unei notificări dacă indicele concentrației activității din materialele de construcții rezultante, așa cum este acesta definit în anexa VII, este probabil să depășească valoarea 1. În acest caz, întreprinderea trebuie, de asemenea, să informeze utilizatorul deșeurilor în legătură cu concentrația activității deșeurilor în cauză.

(4)   În situațiile identificate de statele membre, în care există preocupări cu privire la faptul că o practică identificată în conformitate cu dispozițiile de la articolul 24 poate conduce la prezența radionuclizilor naturali în apă, care ar putea afecta calitatea rezervelor de apă potabilă sau poate afecta alte căi de expunere, reprezentând un motiv de îngrijorare din punctul de vedere al radioprotecției, autoritatea competentă poate solicita ca practica respectivă să facă obiectul unei notificări, indiferent de dispozițiile de la prezentul articol, alineatul (1) litera (b).

(5)   Pentru tipurile de practici care fac obiectul unei notificări, statele membre specifică informațiile care urmează să fie furnizate de către întreprindere pentru a permite autorității competente să stabilească mijloacele adecvate de control reglementar.

(6)   În sensul exceptării prevăzute la alineatul (1) litera (c), statele membre fac schimb de informații cu privire la tipul aprobărilor care au fost acordate și la documentația și evaluarea subiacente. Autoritățile competente țin cont de informațiile primite, precum și de normele europene și internaționale aplicabile, în procesul de luare a propriilor decizii privind exceptarea practicilor corespunzătoare.

Articolul 26

Controlul reglementar

(1)   Statele membre solicită ca orice practică notificată să facă obiectul unui control reglementar care corespunde cu amploarea și probabilitatea expunerilor rezultate din aceste practici și cu impactul pe care controlul reglementar îl poate avea asupra reducerii acestor expuneri sau asupra îmbunătățirii securității instalațiilor efectuat de către autoritatea competentă . [AM 72]

(2)   Practicile notificate pot fi exceptate de la autorizare. [AM 73]

(3)   În cazul unor cantități moderate de material, specificate de statele membre, valorile concentrației activității prevăzute în anexa VI tabelul B coloana 2 pot fi utilizate în scopul exceptării.

(4)   Practicile notificate care nu sunt exceptate fac obiectul autorizării prin înregistrare sau emiterea de autorizații.

Articolul 27

Autorizare

(1)   În cazurile în care poate fi stabilită o limită cuantificabilă de doză pentru o practică, riscul limitat de expunere nu necesită examinarea fiecărui caz, iar practica se desfășoară conform condițiilor prevăzute în legislația națională, autoritățile competente pot limita controlul reglementar la înregistrarea practicii, cu o frecvență corespunzătoare a inspecțiilor. Ar trebui solicitată o autorizație suplimentară atunci când autorizația se aplică activităților unei întreprinderi luate în ansamblu. [AM 74]

(2)   Statele membre solicită autorizarea întreprinderilor care desfășoară următoarele activități sau, acolo unde este cazul în conformitate cu alineatul (1), înregistrarea următoarelor practici: [AM 75]

(a)	funcționarea și dezafectarea oricărei instalații din ciclul combustibilului nuclear, exploatarea și închiderea minelor de uraniu;

(b)	adăugarea deliberată de substanțe radioactive la producerea și fabricarea produselor de consum sau a altor produse, inclusiv produse medicamentoase, importul sau exportul acestui tip de produse; [AM 76]

(c)	fabricarea, utilizarea sau luarea în posesie a unei surse închise de mare activitate;

(d)	funcționarea, dezafectarea și închiderea oricărei instalații de prelucrare, depozitare sau eliminare a deșeurilor radioactive;

(e)	practicile în care lucrătorii pot fi expuși la doze efective anuale mai mari de 6 mSv în condiții normale de funcționare și de lucru;

(f)	practicile care eliberează cantități semnificative de efluenți gazoși sau lichizi în mediu.

(3)   Statele membre solicită fie înregistrarea, fie autorizarea pentru următoarele practici:

(a)	administrarea deliberată a substanțelor radioactive unor persoane și, în măsura în care privește radioprotecția oamenilor, unor animale, în scopul stabilirii diagnosticului medical sau veterinar, al tratamentului sau al cercetării;

(b)	utilizarea generatoarelor de radiații sau a surselor radioactive în radiografia industrială, prelucrarea produselor sau cercetarea și folosirea acceleratorilor, cu excepția microscoapelor electronice;

(c)	utilizarea generatoarelor de radiații sau a surselor radioactive pentru expunerea în scopuri medicale;

(d)	fabricarea și exploatarea echipamentelor electrice care emit radiații ionizante și care funcționează la o diferență potențială de peste 30 kV, precum și importul sau exportul acestor echipamente;

(e)	practicile în cadrul cărora lucrătorii pot fi expuși la doze efective anuale de peste 1 mSv în condiții normale de funcționare și de lucru;

(f)	industriile care implică materiale radioactive naturale identificate de statele membre, astfel cum se solicită la articolul 24, și care pot conduce la o doză efectivă pentru un membru al populației egală sau mai mare de 0,3 mSv/an.

(4)   Statele membre pot solicita înregistrarea sau autorizarea și pentru alte tipuri de practici decât cele enumerate la alineatele (2) și (3).

Articolul 28

Procedura de autorizare

(1)   În scopul autorizării, statele membre solicită furnizarea de informații în conformitate cu natura practicii și riscurile implicate.

(2)   Informațiile solicitate pentru acordarea unei autorizații acoperă cel puțin următoarele:

(a)	responsabilitățile și organizarea în ceea ce privește protecția și securitatea;

(aa)	măsuri luate în temeiul prezentei directive; [AM 78]

(b)	competențele personalului, inclusiv informarea și formarea acestuia;

(c)	caracteristicile de proiectare ale instalației și ale surselor de radiație;

(d)	expunerea anticipată a lucrătorilor și a publicului în condiții normale de funcționare;

(e)

evaluarea privind securitatea activităților și a instalației pentru: (i) identificarea modalităților prin care pot avea loc expuneri potențiale sau accidentale și expuneri neintenționate în scopuri medicale; (ii) estimarea, în măsura în care acest lucru este posibil, a probabilităților și a amplorii expunerilor potențiale; (iii) evaluarea calității și amplorii dispozițiilor privind protecția și securitatea, inclusiv caracteristicile tehnice și procedurile administrative; (iv) definirea limitelor operaționale și a condițiilor de funcționare;

(f)	procedurile de urgență și legăturile comunicaționale;

(g)	menținerea, testarea, inspectarea și furnizarea de servicii pentru a se asigura că sursa de radiații și instalația continuă să îndeplinească cerințele de proiectare, limitele operaționale și condițiile de funcționare pe parcursul ciclului de viață;

(h)	gestionarea deșeurilor radioactive și măsurile de eliminare a acestora în conformitate cu cerințele de reglementare aplicabile;

(i)	gestionarea surselor închise scoase din utilizare;

(j)	asigurarea calității.

(3)   O autorizație include condiții specifice pentru a se asigura caracterul obligatoriu al elementelor acesteia sau pentru a se impune restricții adecvate cu privire la limitele operaționale sau condițiile de funcționare. De asemenea, condițiile trebuie să impună punerea în aplicare oficială și documentată a principiului optimizării.

(4)   După caz, o autorizație trebuie să conțină un permis de deversare emis în conformitate cu cerințele prevăzute în capitolul VIII pentru autorizarea eliberării de efluenți radioactivi lichizi sau gazoși în mediu.

(5)   Statele membre impun întreprinderii să notifice imediat orice eveniment semnificativ care rezultă sau care poate rezulta în urma expunerii unei persoane dincolo de limitele operaționale sau de condițiile de funcționare specificate în cerințele de autorizare cu privire la expunerea lucrătorilor sau a populației sau astfel cum prevăd autoritățile în ceea ce privește expunerea în scopuri medicale. Autoritățile efectuează controale aleatorii.

Produsele medicale care funcționează cu radiații ionizante intră sub incidența Directivei 93/42/CEE a Consiliului  (15) . Fluxul de informații menționat în directiva de mai sus este valorificat la maximum, respectând obligația de a informa celelalte autorități competente. [AM 79]

Articolul 29

Exceptarea de la controlul reglementar

(1)   Eliminarea, reciclarea sau reutilizarea materialelor radioactive rezultate din orice practică autorizată face obiectul autorizării.

(2)   Materialele utilizate pentru eliminare, reciclare sau reutilizare pot fi exceptate de la cerințele prezentei directive, cu condiția ca concentrațiile activității pe unitate de masă:

(a)	să nu depășească valorile stabilite în anexa VI tabelul A partea 1; sau

(b)

să respecte nivelurile de eliberare specifice și cerințele aferente pentru materiale specifice sau pentru materialele care rezultă din tipuri de practici specifice; aceste niveluri de eliberare specifice, pe lângă nivelurile generale de eliberare prevăzute la litera (a), sunt stabilite de autoritatea națională competentă pe baza criteriilor generale de exceptare din anexa VI, punctul 3 și ținând cont de orientările tehnice date de Comunitate.

(3)   Pentru eliberarea materialelor care conțin radionuclizi naturali, valorile aferente concentrațiilor activității pe unitate de masă sunt cele prevăzute în anexa VI tabelul A partea 2. Cu toate acestea, se aplică următoarele cerințe:

(a)	pentru practicile care fac obiectul autorizării prevăzute la articolul 27 alineatul (3) litera (f), se respectă criteriile privind dozele pentru eliberarea radionuclizilor naturali;

(b)	pentru alte practici autorizate, în special cele care fac parte dintr-un ciclu al combustibilului nuclear, nivelurile de eliberare respectă criteriile privind dozele pentru eliberarea materialelor care conțin radionuclizi artificiali;

(c)	pentru practicile autorizate care fac obiectul notificării, astfel cum se prevede la articolul 25 alineatul (3), se respectă cerințele corespunzătoare privind introducerea pe piață a materialelor de construcții.

(4)   Se interzice diluarea deliberată a deșeurilor radioactive, altfel decât prin combinarea materialelor care are loc în condiții normale de funcționare atunci când nu se ține cont de radioactivitate. În situații specifice, autoritatea competentă poate autoriza combinarea deșeurilor radioactive care conțin materiale radioactive naturale cu alte materiale pentru a promova reutilizarea și reciclarea acestor materiale și pentru a reduce expunerea publică.

CAPITOLUL VI

PROTECȚIA LUCRĂTORILOR, A UCENICILOR ȘI A STUDENȚILOR

Articolul 30

Responsabilități

(1)   Cerințele privind expunerea profesională stabilite în prezentul capitol și la articolele 9, 10, 11 și 12 se aplică pentru protecția lucrătorilor în orice situație de expunere atunci când expunerea acestora la locul de muncă sau ca rezultat al muncii lor este responsabilitatea juridică a unei întreprinderi sau a unei alte persoane juridice, inclusiv, de exemplu:

(a)	angajatorul lucrătorilor externi;

(b)	organizația responsabilă de protecția lucrătorilor în situații de urgență;

(c)	organizația responsabilă de reabilitarea terenului, a clădirilor și a altor construcții contaminate;

(d)	angajatorul răspunzător din punct de vedere juridic pentru expunerea la radon a lucrătorilor la locul de muncă, în situația prevăzută la articolul 53 alineatul (4).

(2)   Responsabilitatea unei întreprinderi în ceea ce privește expunerea profesională se referă și la ucenicii și studenții care trebuie să folosească surse de radiație în cursul studiilor și la persoanele angajate pe cont propriu sau care lucrează ca voluntari sau pentru o organizație caritabilă.

(3)   Întreprinderea răspunde de evaluarea și punerea în aplicare a măsurilor privind protecția lucrătorilor expuși împotriva radiațiilor.

Articolul 31

Protecția operațională a lucrătorilor

Protecția operațională a lucrătorilor expuși se bazează pe următoarele elemente:

(a)	evaluarea prealabilă pentru identificarea naturii și a amplorii riscului radiologic la care sunt expuși lucrătorii;

(b)	aplicarea măsurilor de optimizare a radioprotecției la toate condițiile de lucru;

(c)	clasificarea lucrătorilor în diferite categorii;

(d)	punerea în aplicare a măsurilor de control și monitorizare pentru diferitele zone și condiții de lucru, inclusiv, dacă este necesar, monitorizarea individuală;

(e)	supravegherea medicală.

Articolul 32

Consultarea expertului în radioprotecție

Statele membre impun întreprinderii să consulte expertul în radioprotecție cu privire la examinarea și testarea dispozitivelor de protecție și a instrumentelor de măsurare, în special cu privire la:

(a)	examinarea critică prealabilă a planurilor de instalații, din punctul de vedere al radioprotecției;

(b)	recepția punerii în funcțiune a unor surse noi sau modificate de radiații, din punctul de vedere al radioprotecției;

(c)	controlul regulat al eficacității dispozitivelor și tehnicilor de protecție;

(d)	calibrarea regulată a instrumentelor de măsură și controlul regulat al stării lor de funcționare și a corectitudinii modului în care sunt folosite.

Articolul 33

Măsuri la locul de muncă

(1)   În vederea realizării radioprotecției, trebuie luate măsuri în ceea ce privește toate locurile de muncă în care există posibilitatea expunerii la radiații ionizante cu o valoare mai mare de 1 mSv pe an sau la o doză echivalentă de 15 mSv pe an pentru cristalin sau 50 mSv pe an pentru piele și extremități. Astfel de măsuri trebuie să corespundă atât naturii instalațiilor și surselor, cât și amplorii și naturii riscurilor.

(2)   În ceea ce privește practicile implicând materiale radioactive naturale în care doza efectivă pentru lucrători poate depăși 6 mSv pe an, se aplică cerințele stabilite în prezentul capitol. În cazul în care doza efectivă pentru lucrători este mai mică sau egală cu 6 mSv pe an, autoritățile competente trebuie cel puțin să impună întreprinderilor să examineze în permanență expunerile, luând în calcul potențialul de îmbunătățire a protecției sau de creștere a dozelor în timp sau ca rezultat al modificării procesului sau al organizării muncii.

(3)   În ceea ce privește întreprinderile care folosesc aeronave în care doza efectivă pentru personal rezultată din radiația cosmică poate depăși 6 mSv pe an, se aplică cerințele relevante stabilite în prezentul capitol. În cazul în care doza efectivă pentru personal este mai mică sau egală cu 6 mSv pe an și poate depăși 1 mSv pe an, autoritățile competente trebuie cel puțin să impună întreprinderilor să examineze în permanență expunerile, luând în calcul posibilitatea ca dozele să se modifice în timp sau ca rezultat al modificării acordurilor de muncă. Întreprinderile iau măsurile adecvate, în special pentru a:

(a)	evalua gradul de expunere a echipajelor sau a lucrătorilor în cauză; [AM 80]

(b)	lua în calcul expunerile evaluate atunci când organizează programele de lucru, astfel încât să reducă dozele echipajelor cu expunere ridicată;

(c)	informa personalul în cauză asupra riscurilor privind sănătatea și dozele individuale la care sunt expuși implicate de activitatea acestora.

Articolul 34

Clasificarea locurilor de muncă

(1)   Locurile de muncă se clasifică pe zone, dacă este cazul, pe baza unei evaluări de referință a dozelor anuale estimate și a probabilității și amplorii expunerilor potențiale.

(2)   Trebuie făcută o distincție între zonele controlate și zonele supravegheate. Autoritățile competente stabilesc orientările privind clasificarea zonelor controlate și a zonelor supravegheate în ceea ce privește împrejurările speciale.

(3)   Întreprinderea examinează în permanență condițiile de lucru în zonele controlate și în zonele supravegheate.

Articolul 35

Cerințe pentru zonele controlate

(1)   Cerințele minime care trebuie îndeplinite într-o zonă controlată sunt următoarele:

(a)

Zona controlată este delimitată și accesibilă exclusiv persoanelor instruite corespunzător și este controlată conform unor proceduri scrise, elaborate de întreprindere. Ori de câte ori există un risc considerabil de contaminare radioactivă, trebuie luate măsuri speciale, legate inclusiv de accesul și ieșirea persoanelor și a bunurilor și de monitorizarea contaminării din zona controlată respectivă și din zona adiacentă.

(b)	Ținând seama de natura și amploarea riscurilor radiologice din zona supravegheată, supravegherea radiologică a mediului de lucru se organizează în conformitate cu articolul 37.

(c)	Se amplasează panouri care să indice tipul zonei, natura surselor și riscurile prezentate de acestea.

(d)	Se stabilesc instrucțiuni de lucru corespunzătoare riscului radiologic asociat surselor și operațiunilor implicate.

(2)   Întreprinderea răspunde de punerea în aplicare a acestor obligații, după ce a consultat expertul în radioprotecție.

Articolul 36

Cerințe pentru zonele supravegheate

(1)   Cerințele care trebuie îndeplinite într-o zonă supravegheată sunt următoarele:

(a)	ținând seama de natura și amploarea riscurilor radiologice din zona supravegheată, supravegherea radiologică a mediului de lucru se organizează în conformitate cu articolul 37;

(b)	se amplasează panouri care să indice tipul zonei, natura surselor și riscurile inerente prezentate de acestea;

(c)	se stabilesc instrucțiuni de lucru corespunzătoare riscului radiologic asociat surselor și operațiunilor implicate.

(2)   Întreprinderea răspunde de punerea în aplicare a acestor cerințe, după consultarea expertului în radioprotecție.

Articolul 37

Supravegherea radiologică a mediului de lucru

(1)   Supravegherea radiologică a mediului de lucru prevăzută la articolul 35 alineatul (1) litera (b) și articolul 36 alineatul (1) litera (a) presupune, dacă este cazul:

(a)	măsurarea debitelor dozelor externe, cu indicarea naturii și a calității radiației respective;

(b)	măsurarea concentrației activității în aer și a densității la suprafață a radionuclizilor care generează contaminarea, cu indicarea naturii acestora și a stării lor fizice și chimice;

(c)	măsurarea concentrațiilor de radon la locul de muncă.

(2)   Rezultatele acestor măsurători sunt înregistrate și folosite, dacă este cazul, pentru estimarea expunerii individuale, astfel cum prevede articolul 39.

Articolul 38

Împărțirea lucrătorilor expuși pe categorii

(1)   În sensul monitorizării și supravegherii, trebuie făcută o diferențiere între două categorii de lucrători expuși:

(a)	categoria A: lucrătorii expuși care sunt în situația de a primi o doză efectivă mai mare de 6 mSv pe an sau o doză echivalentă mai mare de 15 mSv pe an pentru cristalin sau mai mare de 150 50 mSv pe an pentru piele și extremități; [AM 81]

(b)	categoria B: lucrătorii expuși care nu se încadrează în categoria A.

(2)   Distincția dintre cele două categorii de lucrători expuși prevăzute la alineatul (1) se face înainte de angajarea în condiții de lucru care implică riscul expunerii și face obiectul reexaminării periodice pe baza condițiilor de lucru și a supravegherii medicale.

(3)   Pentru lucrătorii în situații de urgență, distincția dintre cele două categorii de lucrători prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol nu aduce atingere, după caz, cerințelor de monitorizare prevăzute la articolele 37 și 39-43 atât timp cât lucrătorii nu sunt implicați într-o situație reală de expunere de urgență.

Articolul 39

Monitorizarea individuală

(1)   Lucrătorii din categoria A sunt monitorizați în mod sistematic pe baza măsurătorilor individuale efectuate de un serviciu dozimetric. În cazurile în care lucrătorii din categoria A pot face obiectul unei expuneri interne semnificative sau unei expuneri semnificative a cristalinului sau a extremităților, se stabilește un sistem corespunzător de monitorizare. Autoritatea competentă acordă o atenție specială identificării acestor lucrători.

(2)   Monitorizarea lucrătorilor din categoria B este cel puțin suficientă pentru a demonstra că acești lucrători sunt clasificați în mod corect în categoria B. Statele membre pot solicita ar trebui să solicite monitorizarea individuală și, dacă este cazul, măsurători individuale, efectuate de un serviciu dozimetric, pentru lucrătorii din categoria B. [AM 82]

(3)   În cazurile în care măsurătorile individuale sunt imposibile sau inadecvate, monitorizarea individuală se bazează pe o estimare rezultată din măsurătorile individuale efectuate asupra altor lucrători expuși sau din rezultatele supravegherii mediului de lucru, prevăzută la articolul 37.

Articolul 40

Monitorizarea în caz de expunere accidentală

În caz de expunere accidentală, întreprinderea, în colaborare cu serviciul dozimetric, evaluează dozele relevante și distribuția acestora în organism.

Articolul 41

Evidența și raportarea rezultatelor

(1)   Pentru fiecare lucrător expus se ține o evidență a rezultatelor monitorizării individuale.

(2)   În sensul alineatului (1), se păstrează următoarele informații referitoare la lucrătorii expuși:

(a)	o evidență a expunerilor măsurate sau, după caz, estimate ale dozelor individuale, conform articolelor 39, 40, 51 și 52;

(b)	în cazul expunerilor prevăzute la articolele 40 și 52, rapoartele privind împrejurările și măsurile adoptate;

(c)	rezultatele monitorizării locului de muncă utilizate în vederea evaluării dozelor individuale, dacă este cazul.

(3)    Evidența dozelor, menționată la alineatul (1), este introdusă în sistemul de date pentru monitorizarea radiologică individuală creat de statul membru în conformitate cu anexa VIII. Informațiile menționate la alineatul (1) se păstrează pe parcursul perioadei de lucru care implică expunerea la radiații ionizante, până când aceștia ating sau ar fi atins vârsta de 75 ani, însă în orice caz nu mai puțin de 30 ani de la încetarea activității care implică expunerea la radiații. [AM 83]

(4)   Expunerile prevăzute la articolele 40, 51 și 52 sunt înregistrate separat în evidența menționată la alineatul (1).

(5)   În cazul în care rezultatele monitorizării sunt utilizate pentru gestionarea situațiilor de expunere planificată, se iau măsuri corespunzătoare pentru a nu se include în evidențe expunerile atribuite unei situații de expunere existentă, și anume radiațiile externe de fond sau pătrunderea radonului din sol în cazul industriilor care prelucrează materiale radioactive naturale.

Articolul 42

Accesul la rezultate

(1)   Statele membre solicită ca rezultatele monitorizării individuale prevăzute la articolele 39, 40 și 52:

(a)	să fie puse la dispoziția autorităților competente, a întreprinderii și a angajatorului lucrătorilor externi;

(b)	să fie puse la dispoziția lucrătorului în cauză, în conformitate cu articolul 43 alineatul (1);

(c)	să fie înaintate serviciilor de medicină a muncii pentru a se putea interpreta implicațiile rezultatelor pentru sănătatea umană, conform dispozițiilor de la articolul 44;

(d)	să fie trimise în sistemul de date pentru monitorizarea radiologică individuală stabilit de statul membru în conformitate cu alineatul (2).

(2)   Statele membre determină modalitățile de comunicare a rezultatelor monitorizării individuale.

(3)   Sistemul de date pentru monitorizarea radiologică individuală trebuie să comunice cel puțin datele enumerate în anexa VIII secțiunea A.

(4)   În caz de expunere accidentală sau de urgență, rezultatele monitorizării individuale trebuie comunicate fără întârziere.

Articolul 43

Accesul lucrătorilor la rezultate

(1)   Statele membre solicită ca lucrătorii să aibă acces, la solicitarea acestora și în timp util , la rezultatele monitorizării individuale, inclusiv la rezultatele măsurătorilor care pot fi utilizate pentru estimarea acestor rezultate sau la rezultatele evaluării dozelor în urma măsurătorilor de la locul de muncă. [AM 84]

(2)   Statele membre facilitează schimburile de informații relevante între autoritățile competente, serviciile de medicină a muncii, experții în radioprotecție sau serviciile dozimetrice din cadrul Uniunii cu privire la dozele primite în prealabil de un lucrător în vederea examinării medicale a acestuia înainte de angajare sau în vederea clasificării sale în categoria A în conformitate cu articolul 44 și pentru a controla expunerea ulterioară a lucrătorilor respectivi.

Articolul 44

Supravegherea medicală a lucrătorilor expuși

(1)   Supravegherea medicală a lucrătorilor expuși se bazează pe principiile care guvernează în general medicina muncii.

(2)   Supravegherea medicală a lucrătorilor din categoria A reprezintă responsabilitatea serviciilor de medicină a muncii.

Supravegherea medicală permite stabilirea stării de sănătate a lucrătorilor supravegheați în ceea ce privește capacitatea lor de a-și desfășura activitatea. În acest scop, serviciile de medicină a muncii trebuie să aibă acces la orice informație relevantă pe care o solicită, inclusiv la informațiile privind condițiile ambientale de la locul de muncă.

(3)   Supravegherea medicală include:

(a)	un control medical efectuat înainte de angajarea lucrătorului sau de clasificarea acestuia în categoria A cu scopul de a determina capacitatea lucrătorului respectiv de a desfășura o activitate de categoria A în postul avut în vedere.

(b)

reexaminări periodice ale stării de sănătate. Starea de sănătate a fiecărui lucrător din categoria A trebuie reexaminată cel puțin o dată pe an, pentru a se stabili dacă lucrătorii sunt în continuare apți pentru munca pe care o desfășoară. Natura reexaminărilor, efectuate ori de câte ori serviciile de medicină a muncii consideră că este necesar, depinde de tipul activității desfășurate și de starea de sănătate a lucrătorului respectiv.

(3a)     Examinarea lucrătorilor are loc în timpul orelor de lucru, fără a li se imputa acestora niciun cost. [AM 85]

(4)   Serviciile de medicină a muncii pot decide continuarea supravegherii medicale și după încetarea activității, pentru perioada considerată necesară pentru protejarea sănătății persoanei respective.

Articolul 45

Clasificarea medicală

Capacitatea lucrătorilor din categoria A de a-și desfășura activitatea se clasifică cu ajutorul următoarelor calificative:

(a)

apt;

(b)	apt, cu anumite condiții;

(c)

inapt.

Articolul 46

Interdicția de angajare sau clasificare a lucrătorilor inapți

Un lucrător nu poate fi angajat sau clasificat drept lucrător din categoria A pentru nicio perioadă de timp dacă serviciile de supraveghere medicală îl declară inapt pentru postul respectiv.

Articolul 47

Fișele medicale

(1)   Pentru fiecare lucrător din categoria A se deschide o fișă medicală care se actualizează atât timp cât lucrătorul rămâne încadrat în categoria respectivă. După încetarea activității, fișa medicală se păstrează până când persoana respectivă atinge sau ar fi atins vârsta de 75 de ani, dar în niciun caz nu mai puțin de 30 de ani de la încetarea activității care implică expunere la radiații ionizante.

(2)   Fișa medicală cuprinde informații despre natura postului, rezultatele controlului medical efectuat înainte de angajare sau de clasificarea în categoria A, reexaminările periodice ale sănătății și evidența dozelor prevăzută la articolul 41.

Articolul 48

Supravegherea medicală specială

(1)   Pe lângă supravegherea medicală a lucrătorilor expuși prevăzută la articolul 44, trebuie create condiții pentru orice alte măsuri pe care serviciile de medicină a muncii recunoscute le consideră necesare pentru protecția sănătății persoanelor expuse, precum examinări medicale suplimentare, măsuri de decontaminare sau tratamente corective de urgență.

(2)   Supravegherea medicală specială este efectuată în fiecare caz în care au fost depășite doza efectivă anuală de 50 mSv pe an sau celelalte doze-limită prevăzute la articolul 10 alineatul (2).

(3)   Condițiile oricărei expuneri ulterioare trebuie să primească avizul serviciilor de medicină a muncii recunoscute.

Articolul 49

Apeluri

(1)    Statele membre stabilesc procedura de apel împotriva constatărilor și a deciziilor la care s-a ajuns în temeiul articolelor 45, 46 și 48.

(2)     Consultarea și participarea lucrătorilor și/sau a reprezentanților acestora sunt reglementate de articolul 11 din Directiva 89/391/CEE  (16) a Consiliului. [AM 86]

Articolul 50

Protecția lucrătorilor externi

(1)   Fiecare stat membru se asigură că sistemul de monitorizare radiologică individuală acordă lucrătorilor externi o protecție echivalentă și o asistență medicală echivalente cu cea a cele ale lucrătorilor angajați permanent de întreprindere. [AM 87]

(2)   Întreprinderea răspunde, fie direct, fie prin acorduri contractuale cu angajatorul lucrătorilor externi, de aspectele operaționale privind radioprotecția lucrătorilor externi.

(3)   Întreprinderea trebuie în mod special:

(a)	să verifice dacă lucrătorul extern a fost declarat apt din punct de vedere medical să desfășoare activitățile care urmează să i se încredințeze;

(b)	să se asigure că, pe lângă formarea de bază în materie de radioprotecție prevăzută la articolul 16, lucrătorul extern a beneficiat de formare specială legată atât de caracteristicile zonei controlate, cât și de activitățile specifice;

(c)	să se asigure că lucrătorul extern a fost dotat cu echipamentul individual de protecție necesar;

(d)	să se asigure că lucrătorul extern beneficiază de o supraveghere a expunerii adecvată naturii activităților sale, precum și de orice măsuri operaționale de supraveghere dozimetrică care pot fi necesare;

(e)	să asigure respectarea sistemului de protecție definit la capitolul III;

(f)	să dispună sau să ia toate măsurile necesare pentru înregistrarea, după fiecare activitate și pentru fiecare lucrător extern, a informațiilor radiologice prevăzute în anexa VIII secțiunea B punctul 2 colectate cu ocazia supravegherii individuale a expunerii.

(4)   Angajatorii lucrătorilor externi se asigură, fie direct, fie prin acorduri contractuale cu întreprinderea, că radioprotecția lucrătorilor lor este în conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentei directive, în special prin:

(a)	asigurarea respectării sistemului de protecție definit la capitolul III;

(b)	informarea și instruirea în materie de radioprotecție prevăzute la articolul 16;

(c)	garanția că lucrătorii lor sunt supuși unei evaluări a expunerii și unei supravegheri medicale, în condițiile prevăzute la articolele 37 și 39-48;

(d)	menținerea la zi, în cadrul sistemului de date menționat la articolul 42 alineatul (1) litera (d), a informațiilor radiologice rezultate din supravegherea individuală a expunerii fiecăruia dintre lucrătorii lor, în sensul anexei VIII secțiunea B punctul 1.

(5)   Fiecare lucrător extern are obligația să contribuie, în măsura posibilului, la protecția care îi este acordată prin sistemul de supraveghere radiologică prevăzut la alineatul (1).

Articolul 51

Expuneri autorizate în mod special

(1)   În situații excepționale, cu excepția urgențelor și evaluate de la caz la caz, autoritățile competente pot să autorizeze, dacă acest lucru este impus de o anumită operațiune, expunerea profesională individuală a unor lucrători voluntari clar identificați la doze-limită mai mari decât cele stabilite la articolul 10, cu condiția ca expunerile respective să fie limitate în timp, să aibă loc doar în anumite zone de lucru și să nu depășească nivelurile maxime de expunere stabilite de autoritățile competente pentru cazul respectiv. Se iau în considerare următoarele condiții:

(a)	doar lucrătorii din categoria A, astfel cum este definită la articolul 38, pot face obiectul unor astfel de expuneri;

(b)	ucenicii, studenții, femeile însărcinate sau, dacă există riscul încorporării de radionuclizi, femeile care alăptează sunt excluse de la asemenea expuneri;

(c)	întreprinderea justifică cu grijă și în avans expunerile respective și le discută în amănunt cu lucrătorii voluntari, cu reprezentanții acestora, cu serviciile medicale de medicină a muncii recunoscute sau cu expertul în radioprotecție;

(d)	lucrătorii în cauză sunt informați în avans cu privire la riscurile implicate și la măsurile de protecție aplicabile în timpul operațiunii;

(e)	toate dozele legate de asemenea expuneri sunt înregistrate separat în fișa medicală prevăzută la articolul 47 și în evidența personală prevăzută la articolul 41.

(2)   Depășirea dozelor-limită în urma expunerilor autorizate special nu constituie în mod necesar un motiv pentru excluderea lucrătorului respectiv de la ocupația sa obișnuită sau pentru mutarea acestuia într-un alt loc, fără consimțământul acestuia.

(3)   Expunerea personalului unei aeronave peste dozele-limită este gestionată ca expunere autorizată în mod special.

Articolul 52

Expunerea profesională de urgență

(1)   Organizațiile care se ocupă cu răspunsul în cazuri de urgență se asigură că niciun lucrător de urgență nu întreprinde acțiuni care pot avea ca rezultat doze mai mari de 50 mSv, cu excepția cazurilor specifice identificate în planul național de urgență. În aceste cazuri, se definesc nivelurile adecvate de referință care depășesc 50 mSv. În situații excepționale, pentru a salva vieți, a preveni efectele grave ale radiațiilor asupra sănătății sau dezvoltarea condițiilor catastrofice, poate fi stabilit un nivel de referință mai mare de 100 mSv.

(2)   Organizațiile de răspuns în situații de urgență se asigură că lucrătorii în situații de urgență care sunt susceptibili să întreprindă acțiuni care depășesc limita de 50 mSv sunt voluntari care au primit în avans informații clare și complete privind riscurile asociate la adresa sănătății și măsurile de protecție disponibile.

(3)   În cazul unei expuneri de urgență, statele membre solicită monitorizarea radiologică și supravegherea medicală a lucrătorilor de urgență. Monitorizarea individuală sau evaluarea dozelor individuale se desfășoară în funcție de circumstanțe.

Articolul 53

Radonul la locul de muncă

(1)   În cadrul planului de acțiune prevăzut la articolul 103, statele membre stabilesc niveluri naționale de referință pentru concentrațiile de radon din locuințe. Nivelurile de referință nu trebuie să depășească media anuală de 1 000 Bq m-3 pentru locurile de muncă.

(2)   În temeiul planului național de acțiune, statele membre se asigură că măsurarea radonului se desfășoară la locurile de muncă localizate la parterul sau subsolul zonelor cu risc de expunere la radon și în tipurile specifice de locuri de muncă, astfel cum sunt acestea identificate în planul de acțiune.

(3)   Statele membre solicită întreprinderilor în care s-a depășit nivelul național de referință pentru locurile de muncă să ia măsuri adecvate pentru a reduce concentrațiile de radon sau expunerile la radon, în conformitate cu principiul optimizării prevăzut la capitolul III.

(4)   În cazul în care locurile de muncă sau anumite încăperi dintr-o clădire continuă să depășească nivelul de referință în pofida acțiunilor întreprinse în conformitate cu alineatul (3), statele membre gestionează această situație ca situație de expunere planificată și aplică cerințele relevante pentru expunerea profesională, conform dispozițiilor de la articolul 30 alineatul (1) litera (d).

CAPITOLUL VII

PROTECȚIA PACIENȚILOR ȘI A ALTOR PERSOANE SUPUSE EXPUNERII ÎN SCOPURI MEDICALE

Articolul 54

Justificare

(1)   Expunerea în scopuri medicale trebuie să prezinte un beneficiu net suficient, punând în balanță pe de o parte beneficiile de diagnostic sau terapeutice potențiale totale pe care le produce, inclusiv beneficiile directe în materie de sănătate sau stare de bine pentru o persoană și beneficiile pentru societate, iar pe de altă parte efectele negative individuale pe care le poate cauza expunerea, luându-se în considerare eficacitatea, beneficiile și riscurile tehnicilor alternative existente care au același obiectiv, dar implică o expunere mai mică sau nulă la radiații ionizante.

De asemenea, trebuie luat în considerare efectele negative individuale provocate prin expunerea personalului din domeniul radiologiei medicale și a altor persoane.

În particular, se aplică următoarele cerințe:

(a)	toate tipurile noi de practici care presupun expunerea în scopuri medicale se justifică înainte de a fi adoptate în mod general;

(b)	tipurile existente de practici care presupun expunerea în scopuri medicale pot fi analizate ori de câte ori apar probe noi și importante privind eficiența sau consecințele acestora;

(c)	toate expunerile medicale individuale în scopuri medicale se justifică anticipat, luându-se în considerare obiectivele specifice ale expunerii și caracteristicile individuale implicate.

Dacă un tip de practică care presupune o expunere în scopuri medicale nu este justificată în general, o expunere individual specifică de acest tip ar putea fi justificată în împrejurări speciale care se evaluează și se documentează de la caz la caz.

Medicul abilitat să facă trimiteri și practicianul urmăresc să obțină, în măsura posibilului, informații legate de diagnostic anterioare sau fișe medicale relevante pentru expunerea planificată și iau în considerare aceste date pentru a evita expunerile inutile.

(1a)     Personalul este instruit periodic, iar respectarea normelor aplicabile este monitorizată. [AM 88]

(2)   Expunerea în scopuri medicale în cercetarea biomedicală și medicală se examinează de către un comitet pentru etică constituit în conformitate cu procedurile naționale și/sau de către autoritățile competente.

(3)   Autoritatea în domeniul sănătății oferă justificare specifică, în colaborare cu organismele profesionale corespunzătoare, pentru procedurile radiologice medicale care urmează să fie efectuate ca parte a unui program de depistare medicală.

(4)   Expunerea îngrijitorilor trebuie să prezinte un beneficiu net suficient, luându-se în considerare beneficiile directe asupra sănătății unui pacient, beneficiile pentru îngrijitor și efectele negative pe care le-ar putea cauza expunerea.

(5)   Orice procedură radiologică medicală aplicată unei persoane asimptomatice, care urmează să fie efectuată pentru detectarea precoce a bolii, trebuie să facă parte dintr-un program de depistare medicală sau să necesite o justificare documentată specifică pentru persoana respectivă, realizată de către practician, în conformitate cu orientările organismelor profesionale relevante și ale autorităților competente. Se acordă o atenție specială informării pacienților, astfel cum se prevede la articolul 56 alineatul (3).

(6)   În cazul în care o expunere nu poate fi justificată în conformitate cu alineatele (1)-(5), aceasta este interzisă.

Articolul 55

Optimizare

(1)   Toate dozele provocate de expunerea medicală în scopuri de radiodiagnosticare și radiologie intervențională se mențin la nivelurile cele mai scăzute posibil pentru obținerea informațiilor de imagistică necesare, luând în considerare factorii economici și sociali.

Pentru toate expunerile medicale ale persoanelor în scopuri radioterapeutice, expunerile volumelor-țintă se planifică individual, având în vedere ca dozele volumelor și țesuturilor nevizate să fie cât mai scăzute posibil și în conformitate cu scopul radioterapeutic al expunerii.

(2)   Statele membre asigură stabilirea, revizuirea periodică și utilizarea nivelurilor de referință de diagnosticare pentru examinările de radiodiagnosticare și, dacă este cazul, pentru procedurile radiologice intervenționale, disponibilitatea orientărilor în acest sens.

(3)   Statele membre garantează că, pentru fiecare proiect de cercetare biomedicală și medicală:

(a)	persoanele în cauză participă benevol;

(b)	persoanele în cauză sunt informate primesc informații complete în legătură cu riscurile expunerii; [AM 89]

(c)	se stabilesc restricții de doză aplicabile persoanelor pentru care nu se așteaptă niciun avantaj medical direct în urma expunerii;

(d)

în cazul pacienților care acceptă benevol să fie supuși unei practici de diagnostic experimental sau unei practici terapeutice și la care se scontează un beneficiu de diagnostic sau terapeutic din această practică, nivelurile-țintă ale dozelor sunt stabilite individual de către practician și/sau medicul abilitat să facă trimiteri.

(4)   Optimizarea include selecția echipamentului, obținerea constantă de informații de diagnostic adecvate sau de rezultate terapeutice, aspectele practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale, asigurarea calității, inclusiv formarea adecvată a personalului, evaluarea dozelor la care sunt expuși pacientul și personalul sau activitățile de administrare, luând în considerare factorii economici și sociali. [AM 90]

(5)   Statele membre asigură:

(a)	stabilirea unor restricții de doză pentru expunerea îngrijitorilor;

(b)	consilierea adecvată pentru expunerea îngrijitorilor , precum și pentru utilizarea corespunzătoare a echipamentelor ; [AM 91]

(6)   Statele membre se asigură că, în cazul unui pacient supus unui tratament sau unui diagnostic cu radionuclizi, practicianul sau, după caz, întreprinderea furnizează pacientului sau tutorelui legal instrucțiuni scrise pentru a reduce cât mai mult posibil dozele pentru persoanele care vin în contact cu pacientul și pentru a asigura informarea privind riscurile de radiații ionizante.

Aceste instrucțiuni se înmânează înainte de părăsirea spitalului, clinicii sau a altei instituții similare.

Articolul 56

Responsabilități

(1)   Medicul abilitat să facă trimiteri și practicianul sunt implicați în procesul de justificare, conform dispozițiilor statelor membre.

(2)   Statele membre se asigură că orice expunere în scopuri medicale se efectuează sub răspunderea clinică a unui practician.

(3)   Practicianul se asigură că pacientul sau tutorele legal sunt informați în mod corespunzător primește informații concise și ușor de înțeles cu privire la beneficiile și riscurile asociate cu dozele de radiații cauzate de expunerea în scopuri medicale, pentru ca aceștia să își poată da acordul în cunoștință de cauză. În conformitate cu articolul 55 alineatul (5) litera (b), se furnizează îngrijitorilor informații similare, precum și orientări relevante. [AM 92]

(4)   Aspectele practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale pot fi delegate de întreprindere sau, după caz, de practician, uneia sau mai multor persoane desemnate să acționeze în acest scop într-un domeniu recunoscut de specializare.

Articolul 57

Proceduri

(1)   Se stabilesc protocoale scrise pentru fiecare tip de practici radiologice standard și pentru fiecare echipament.

(2)   Statele membre se asigură că se pun la dispoziția medicilor abilitați să facă trimiteri orientări privind recomandarea de operațiuni de imagistică medicală, luând în considerare dozele de radiații.

(3)   În practicile radiologice medicale se consultă un expert în fizică medicală, nivelul de implicare al acestuia fiind direct proporțional cu riscul radiologic al practicii respective. În particular:

(a)	în practicile radioterapeutice, altele decât practicile de medicină nucleară terapeutică standardizată, trebuie să fie implicat îndeaproape un expert în fizică medicală;

(b)	în practicile de medicină nucleară terapeutice standardizate și în practicile de radiodiagnostic și de radiologie intervențională trebuie să fie implicat un expert în fizică medicală;

(c)	pentru alte practici simple de radiodiagnostic, trebuie să fie implicat un expert în fizică medicală, în funcție de caz, pentru consultanță privind radioprotecția în legătură cu expunerea în scopuri medicale.

(4)   Auditurile clinice se efectuează în conformitate cu procedurile naționale.

(5)   Statele membre asigură efectuarea analizelor locale adecvate ori de câte ori nivelurile de referință de diagnosticare sunt depășite în mod constant, precum și întreprinderea unor acțiuni corective, acolo unde este cazul.

Articolul 58

Formare

Statele membre se asigură că practicienii, experții în fizică medicală și persoanele menționate la articolul 56 alineatul (4) îndeplinesc cerințele privind formarea și recunoașterea, astfel cum sunt acestea prevăzute la articolele 15, 19 și 81.

Articolul 59

Echipamente

(1)   Statele membre iau măsurile pe care le consideră necesare pentru a evita proliferarea inutilă a echipamentelor radiologice medicale.

(2)   Statele membre se asigură că:

(a)	toate echipamentele radiologice medicale utilizate sunt menținute sub supraveghere strictă strict privind radioprotecția și sunt eliminate în conformitate cu legislația corespunzătoare în vigoare ; [AM 93]

(b)	autoritățile competente au la dispoziție un inventar actualizat al echipamentelor radiologice medicale pentru fiecare instalație radiologică;

(c)	întreprinderea pune în aplicare programe adecvate de asigurare a calității, precum și evaluări ale dozei pacientului sau ale activității administrate; și

(d)

se efectuează teste de recepție, cu implicarea expertului în fizică medicală, înainte de prima utilizare a echipamentului în scopuri clinice, iar ulterior teste de performanță, periodic și după orice procedură majoră de întreținere. Cu această ocazie, statele membre respectă orientările Comisiei Europene (îndeosebi Radioprotecţia nr. 162 – Criteriile pentru acceptarea echipamentelor radiologice medicale folosite în radiologia de diagnosticare, medicina nucleară și radioterapie.), precum și standardele europene și internaționale aplicabile în domeniul echipamentelor radiologice (IECTC62 on Electrical equipment in medical practice, standardele IAEA, orientările CIPR). [AM 94]

(3)   Autoritățile competente se asigură că întreprinderea ia măsurile necesare pentru a îmbunătăți caracteristicile necorespunzătoare sau defectele echipamentului radiologic. De asemenea, acestea adoptă criterii specifice de acceptabilitate pentru echipament pentru a indica dacă trebuie întreprinsă o acțiune corectivă adecvată, inclusiv, dacă este cazul, scoaterea din funcțiune a echipamentului.

(4)   În cazul fluoroscopiei, sunt interzise examinările lipsite de dispozitive de control al debitului dozei sau de un intensificator de imagine sau alt dispozitiv echivalent.

(5)   Orice echipament utilizat pentru radiologia intervențională sau tomografie computerizată trebuie să aibă un dispozitiv sau o caracteristică care informează practicianul asupra cantității de radiație produse de echipament în timpul procedurii radiologice medicale. Orice alt echipament de radiodiagnostic care începe să fie utilizat după intrarea în vigoare a prezentei directive trebuie să aibă un dispozitiv, o caracteristică sau mijloace echivalente de determinare a cantității de radiații produse. Doza de radiație face parte din raportul privind examinarea.

Articolul 60

Practici speciale

(1)   Statele membre se asigură că se utilizează echipamente radiologice, tehnici practice și echipamente auxiliare adecvate pentru expunerea în scopuri medicale:

(a)	a copiilor;

(b)	în cadrul programelor de depistare medicală;

(c)

care implică doze mari pentru pacient, cum ar fi radiologia intervențională, tomografia computerizată sau radioterapia. Pentru aceste practici se acordă o atenție deosebită programelor de asigurare a calității și evaluării dozei pacientului sau a activității administrate, prevăzută la articolul 59 alineatul (2) litera (c).

(2)   Statele membre se asigură că practicienii și persoanele prevăzute la articolul 56 alineatul (4) care supraveghează expunerea prevăzută alineatul (1) din prezentul articol sunt instruite în mod corespunzător pentru aceste practici radiologice, în conformitate cu articolul 19.

Articolul 61

Protecție specială în timpul sarcinii și alăptării

(1)   În cazul unei femei aflate la vârsta procreării, practicianul și medicul abilitat să facă trimiteri, conform dispozițiilor statului membru, trebuie să stabilească dacă femeia respectivă este însărcinată sau dacă alăptează, în caz că acest lucru este relevant.

Dacă nu se poate exclude eventualitatea unei sarcini, în funcție de expunerea în scopuri medicale, în special dacă sunt implicate regiunile abdominală și pelviană, se acordă o atenție deosebită justificării, în special urgenței, și optimizării expunerii în scopuri medicale, luându-se în considerare expunerea atât a viitoarei mame, cât și cea a fătului.

(2)   În cazul femeilor care alăptează, în medicina nucleară, în funcție de tipul de examinare sau de tratament medical, se acordă o atenție deosebită justificării, în special urgenței, și optimizării expunerii în scopuri medicale, luându-se în considerare atât expunerea viitoarei mame, cât și cea a copilului.

(3)   Fără a se aduce atingere dispozițiilor de la alineatele (1) și (2), statele membre iau măsuri care să contribuie la sensibilizarea femeilor care fac obiectul prezentului articol, de exemplu anunțurile publice afișate în locurile adecvate.

Articolul 62

Expunerea accidentală și neintenționată

Statele membre se asigură că:

(a)	s-au luat toate măsurile rezonabile pentru a reduce probabilitatea și amploarea expunerii accidentale sau neintenționate a pacienților provocate de toate practicile medicale radiologice, luându-se în considerare factorii economici și sociali;

(b)	pentru practicile radioterapeutice, programele de asigurare a calității includ un studiu al riscurilor pe care le implică expunerile accidentale sau neintenționate;

(c)	pentru toate expunerile în scopuri medicale, întreprinderea pune în aplicare un sistem pentru înregistrarea și analiza evenimentelor care implică sau care pot implica expuneri accidentale sau neintenționate;

(d)

întreprinderea declară cât mai curând posibil autorităților competente producerea de evenimente semnificative, potrivit definiției date de către autorități, inclusiv rezultatele investigației și măsurile corective pentru evitarea unor astfel de evenimente. Autoritățile competente pun aceste informații la dispoziția În cazul produselor medicale, întreprinderea sau utilizatorul transmite imediat toate informațiile utile autorităților responsabile cu supravegherea după introducerea pe piață înființate prin Directiva 93/42/CEE a Consiliului privind dispozitivele medicale. Autoritățile înștiințează, dacă este cazul, alte autorități competente. [AM 95];

(e)	se iau măsuri pentru informarea medicului abilitat să facă trimiteri, a practicianului și a pacientului cu privire la expunerea neintenționată sau accidentală.

Articolul 63

Estimări privind dozele primite de populație

Statele membre asigură determinarea distribuției dozelor individuale estimate provenite din expunerea în scopuri medicale, în funcție de vârsta și sexul populației expuse.

CAPITOLUL VIII

PROTECȚIA POPULAȚIEI

Secțiunea 1

protecția populației în condiții normale

Articolul 64

Principiile protecției populației

Statele membre creează condițiile necesare pentru a asigura cea mai bună protecție posibilă a populației în circumstanțele dominante, pe baza principiilor stabilite în capitolul III privind sistemul de radioprotecție și cu aplicarea cerințelor stabilite în prezentul capitol.

Articolul 65

Protecția operațională a populației

(1)   Protecția operațională a populației, în condiții normale, împotriva practicilor supuse autorizării include toate măsurile și investigațiilor care urmăresc depistarea și eliminarea factorilor care pot crea, în cursul operațiunilor ce implică expunere la radiații ionizante, un risc de expunere pentru publicul larg care nu poate fi neglijat din punctul de vedere al radioprotecției. Protecția operațională presupune următoarele sarcini:

(a)	examinarea și aprobarea, din punctul de vedere al radioprotecției, a proiectelor de instalații care implică un risc de expunere și a amplasării acestora în teritoriul respectiv;

(b)

recepția și autorizarea funcționării instalațiilor noi de acest tip care implică un risc de expunere, cu condiția ca acestea să asigure o protecție adecvată împotriva oricărei expuneri sau contaminări radioactive care se poate extinde dincolo de perimetrul instalației, ținând seama, dacă este cazul, de condițiile demografice, meteorologice, geologice, hidrologice și ecologice;

(c)	examinarea și aprobarea proiectelor de deversare a efluenților radioactivi.

Aceste sarcini sunt duse la îndeplinire în conformitate cu normele stabilite de autoritățile competente în funcție de amploarea riscului de expunere implicat.

(2)   Autoritatea competentă stabilește și publică limitele autorizate pentru deversarea efluenților radioactivi. Autorizațiile de deversare: [AM 96]

(a)	iau în calcul dozele la care este expusă populația în cazul situațiilor existente de origine antropică și al altor activități planificate, precum și rezultatele optimizării expunerii populației; [AM 97]

(b)	reflectă bunele practici privind exploatarea instalațiilor similare;

(c)	permit o marjă pentru flexibilitatea operațională a unei instalații.

Articolul 66

Estimarea dozelor la care este expusă populația

(1)   Statele membre stabilesc, pe baza riscului de expunere implicat, un sistem de estimare a dozelor pentru populație în situații de expunere planificată.

(2)   Autoritățile competente identifică practicile în care se desfășoară o evaluare realistă a dozelor pentru populație. Pentru alte practici, statele membre pot solicita doar o evaluare de depistare (screening) cu date generice.

(3)   În scopul evaluării realiste a dozelor pentru populație, autoritatea competentă:

(a)	se asigură că estimările dozelor aferente practicilor menționate la articolul 65 sunt cât se poate de realiste pentru persoanele reprezentative;

(b)	stabilește frecvența evaluărilor și iau toate măsurile necesare pentru a identifica persoana reprezentativă, luând în considerare toate căile efective de propagare a substanțelor radioactive;

(c)

garantează, ținând seama de riscurile radiologice, că estimările dozelor pentru populație cuprind: (i) valuarea dozelor datorate radiației externe, cu indicarea calității radiației respective, dacă este cazul; (ii) valuarea încorporării de radionuclizi, cu indicarea naturii acestora și, dacă este necesar, a stării lor fizice și chimice, precum și cu determinarea activității și a concentrației respectivilor radionuclizi; (iii) valuarea dozelor care ar putea afecta persoana reprezentativă și specificarea caracteristicilor acesteia;

(d)	impune păstrarea unor evidențe ale măsurilor expunerii externe, ale estimărilor încorporărilor de radionuclizi, ale contaminării radioactive și ale rezultatelor evaluării dozelor primite de persoana reprezentativă, precum și punerea acestor evidențe la dispoziția tuturor părților interesate.

Articolul 67

Monitorizarea deversărilor radioactive

(1)   Statele membre impun întreprinderii care răspunde de practicile pentru care se acordă o autorizație de deversare să monitorizeze în mod corespunzător deversările radioactive de efluenți transmiși pe calea aerului sau lichizi în mediu și să raporteze rezultatele acestei monitorizări autorității competente.

(2)   Statele membre impun oricărei întreprinderi care răspunde de un reactor nuclear sau de o instalație de reprelucrare să monitorizeze deversările în stare normală de funcționare, în conformitate cu informațiile selectate pentru monitorizarea și raportarea către Comisia Europeană, potrivit dispozițiilor din Recomandarea 2004/2/Euratom a Comisiei (17).

Articolul 68

Sarcini pentru întreprinderi

(1)   Statele membre impun întreprinderilor să îndeplinească următoarele sarcini:

(a)	obținerea și menținerea unui celui mai ridicat nivel optim de protecție a sănătății publice și a mediului ; [AM 98]

(b)	verificarea eficienței și întreținerea dispozitivelor tehnice;

(c)	recepția și autorizarea funcționării, din punctul de vedere al supravegherii radioprotecției, a echipamentelor și a procedurilor de măsurare și de evaluare, după caz, a expunerii populației și a contaminării radioactive a mediului;

(d)	calibrarea regulată a instrumentelor de măsură și controlul regulat al stării lor de funcționare și a corectitudinii modului în care sunt folosite.

(2)   Experții în radioprotecție și, dacă este cazul, funcționarii în domeniul radioprotecției sunt implicați în îndeplinirea sarcinilor prevăzute la alineatul (1).

Articolul 69

Programul de monitorizare a mediului

Statele membre asigură punerea în aplicare a unui program corespunzător de monitorizare a mediului pentru estimarea gradului de expunere a populației.

Secțiunea 2

situații de expunere de urgență

Articolul 70

Răspuns în cazuri de urgență

(1)   Statele membre impun întreprinderii care răspunde de o practică autorizată să notifice imediat autoritățile competente în legătură cu orice situație de urgență care are loc în instalația sau în cadrul activităților sale și să ia măsurile necesare pentru a reduce consecințele acesteia. [AM 99]

(2)   Statele membre se asigură că, în cazul unei situații de urgență survenită pe teritoriul său, întreprinderea face o apreciere provizorie inițială a circumstanțelor și a consecințelor urgenței respective și contribuie cu măsuri de protecție.

(2a)     Statele membre ar trebui să se informeze reciproc cu privire la orice urgență în materie de radiații care apare pe teritoriul lor. [AM 100]

(3)   Statele membre se asigură că se prevăd măsuri de protecție cu privire la:

(a)	sursa de radiații, pentru a reduce sau stopa radiațiile directe și emisiile de radionuclizi sau pentru a preveni expunerea sau contaminarea rezultată din surse orfane;

(b)	mediu, pentru a reduce transferul de substanțe radioactive către persoane;

(c)	persoane, pentru a reduce expunerea și pentru a fi informate cât mai repede posibil cu privire la riscurile și posibilele efecte secundare ale situației de urgență apărute . [AM 101]

(4)   În cazul unei situații de urgență survenită înăuntrul sau în afara teritoriului său, statul membru sau autoritatea de răspuns în situații de urgență impune:

(a)

organizarea de măsuri de protecție adecvate, luând în considerare caracteristicile reale ale situației de urgență și în conformitate cu strategia de protecție optimizată ca parte din planul de răspuns în situații de urgență, elementele care trebuie incluse într-un plan de răspuns în situații de urgență fiind indicate în anexa IX secțiunea B;

(b)	evaluarea și înregistrarea consecințelor situației de urgență și a eficacității măsurilor de protecție.

(5)   Statul membru sau autoritatea de răspuns în situații de urgență se asigură, dacă situația impune acest lucru, că este prevăzută organizarea tratamentului medical al victimelor.

Articolul 71

Informarea populației susceptibilă de a fi afectată în caz de urgență

(1)   Statele membre trebuie să se asigure că populația susceptibilă de a fi afectată în caz de urgență este informată în privința măsurilor de protecție a sănătății care i se aplică, precum și despre acțiunile pe care trebuie să le întreprindă în cazul unei astfel de urgențe. Este vorba cel puțin despre persoanele care locuiesc pe o rază de 50 de km față de o instalație cu risc. [AM 102]

(2)   Informațiile furnizate trebuie să includă cel puțin elementele stabilite în anexa X secțiunea A.

(3)   Aceste informații trebuie comunicate populației menționate la alineatul (1) fără a fi necesară o solicitare în acest sens.

(4)   Statele membre trebuie să actualizeze și să difuzeze informațiile periodic, precum și ori de câte ori au loc modificări semnificative. Informațiile trebuie să se afle permanent la dispoziția publicului.

Articolul 72

Informarea populației afectate în mod efectiv în cazul unei situații de urgență

(1)   În cazul unei urgențe radiologice, statele membre asigură informarea fără întârziere a populației afectate efectiv cu privire la detaliile urgenței, la măsurile care trebuie luate și, după caz, la măsurile de protecție a sănătății aplicabile segmentului respectiv de populație.

(2)   Informațiile furnizate trebuie să acopere punctele enumerate în anexa X secțiunea B, relevante pentru tipul de urgență radiologică în cauză.

Articolul 72a

Informarea populației

În momentul în care este notificată o situație de urgență, statele membre informează populația în cel mai scurt timp.

Trebuie publicate toate datele necesare aprecierii situației și evoluției sale și, în special, datele și previziunile privind condițiile meteorologice, curenții de aer și depunerile la sol, ratele dozei ambientale, nivelurile de contaminare a alimentelor critice. Autoritățile în domeniu fac publice estimările privind doza efectivă și doza echivalentă pentru organele vitale, intervențiile vizate și efectuate și dozele reziduale prevăzute și efective. [AM 103]

Secțiunea 3

situații de expunere existentă

Articolul 73

Zone contaminate

(1)   Strategiile de gestionare a zonelor contaminate includ, dacă este cazul, următoarele:

(a)	delimitarea regiunilor afectate și identificarea populației afectate;

(b)	evaluarea necesității și a amplorii măsurilor de protecție aplicate în regiunile afectate și pentru populație;

(c)	evaluarea necesității de a preveni sau de a controla accesul la regiunile afectate sau de a impune restricții asupra condițiilor de viață în regiunile respective;

(d)	evaluarea gradului de expunere a diferitelor grupuri ale populației și evaluarea mijloacelor aflate la dispoziția populației pentru a controla propriul nivel de expunere;

(e)	obiectivele pe termen lung vizate de strategie și nivelurile de referință corespunzătoare.

(2)   În cazul zonelor cu contaminare reziduală pe termen lung în care statul membru a hotărât să autorizeze locuirea și reluarea activităților sociale și economice, statul membru se asigură, în consultare cu părțile interesate, că s-au luat măsurile necesare pentru controlul continuu al expunerii în scopul stabilirii unor condiții de viață considerate normale, inclusiv:

(a)	stabilirea nivelurilor de referință corespunzătoare vieții cotidiene;

(b)	stabilirea unei infrastructuri care să sprijine măsurile protective de autoajutorare continuă în zonele afectate, cum ar fi informarea, consilierea și monitorizarea.

Articolul 74

Radonul din locuințe și clădiri cu acces public

(1)   În cadrul planului de acțiune prevăzut la articolul 103, statele membre stabilesc nivelurile naționale de referință pentru concentrațiile de radon din locuințe, care nu trebuie să depășească (ca medie anuală):

(a)	200 Bq m-3 pentru locuințele noi și clădirile noi cu acces public;

(b)	300 Bq m-3 pentru locuințele existente;

(c)	300 Bq m-3 pentru locuințele existente cu acces public. În cazurile specifice în care timpul de ocupare a spațiului este mic, poate fi stabilit un nivel de referință de până la 1 000 Bq m-3.

(2)   Conform planului național de acțiune, statele membre:

(a)	identifică locuințele existente care depășesc nivelul de referință și pentru încurajarea măsurilor de reducere a radonului în locuințele existente în care se depășesc nivelurile de referință;

(b)	se asigură că măsurătorile privind radonul sunt respectate în clădirile cu acces public din cadrul zonelor cu risc de expunere la radon.

(3)   Statele membre stabilesc coduri specifice în sectorul construcțiilor pentru a preveni pătrunderea radonului din sol și, astfel cum se prevede în planul național de acțiune, din materialele de construcții, solicitând respectarea acestor coduri, în special în zonele cu risc de expunere la radon, pentru a se evita concentrațiile de radon care depășesc nivelul de referință pentru clădirile noi.

(4)   Statele membre furnizează informații la nivel local și național privind concentrațiile de radon dominante, riscurile asociate pentru sănătate și mijloacele tehnice disponibile pentru reducerea concentrațiilor existente de radon.

Articolul 75

Materiale de construcții

(1)   Cerințele stabilite în prezentul articol se aplică următoarelor:

(a)

materiale de construcții identificate și enumerate de autoritatea competentă relevantă ca reprezentând un motiv de îngrijorare din punctul de vedere al radioprotecției, luându-se în considerare lista orientativă a materialelor prevăzută în anexa XI cu privire la radiațiile gama emise de către acestea; sau

(b)	materiale de construcții pe care autoritatea competentă le-a evaluat ca relevante pentru planul național de acțiune împotriva radonului, astfel cum prevede articolul 103.

(2)   În ceea ce privește tipurile identificate de materiale de construcții, industriile care introduc aceste materiale pe piață:

(a)	determină concentrațiile de radionuclizi specificate în anexa VII;

(b)	pun la dispoziția autorității competente informații privind rezultatele măsurătorilor și indicele corespunzător privind concentrația activității, definite în anexa VII.

(3)   Autoritatea competentă se asigură că tipurile identificate de materiale de construcții sunt clasificate, astfel cum se specifică în anexa VII, pe baza scopului în care urmează să fie utilizate și în funcție de indicele privind concentrația activității.

(4)   Tipurile identificate de materiale de construcții care nu sunt susceptibile de a emite doze mai mari decât nivelul de referință de 1 mSv pe an pentru expunerea externă din locuințe provocată de materialele de construcții, în plus față de expunerea externă dominantă din afara locuințelor, sunt exceptate de la cerințele naționale, fără a se aduce atingere dispozițiilor articolului 103. Cu toate acestea, materialele de construcții în cauză trebuie monitorizate în continuare pentru a se asigura respectarea în continuare de către concentrația activității a nivelului de referință respectiv. Materialele de construcții din categoria A, specificate în anexa VII, sunt exceptate de la toate restricțiile privind introducerea lor pe piața Uniunii.

(5)   În ceea ce privește tipurile identificate de materiale de construcții care sunt susceptibile de a emite doze care depășesc nivelul de referință de 1 mSv pe an pentru expunerea externă provocată de materialele de construcții din locuințe, în plus față de expunerea externă dominantă din afara locuințelor, autoritatea competentă stabilește măsurile corespunzătoare, care variază de la înregistrarea și aplicarea generală a codurilor relevante din sectorul construcțiilor la restricții specifice privind scopul în care urmează să fie utilizate materialele respective.

(6)   Informațiile privind tipurile identificate de materiale de construcții, relevante pentru punerea în aplicare a codurilor din sectorul construcțiilor, inclusiv concentrațiile de radionuclizi ale acestora, indicele privind concentrația activității și clasificarea corespunzătoare, sunt puse la dispoziție înainte de introducerea materialelor pe piață.

CAPITOLUL IX

PROTECȚIA MEDIULUI

Articolul 76

Criterii de mediu

Statele membre includ, în cadrul lor juridic privind radioprotecția și, în special, în sistemul general de protecție a sănătății umane, dispoziții privind radioprotecția speciilor de animale și plante în mediu. Cadrul juridic introduce criterii de mediu care vizează să protejeze speciile de animale și plante vulnerabile sau reprezentative, având în vedere importanța acestora ca parte a ecosistemului. După caz, se identifică tipurile de practici pentru care este garantat controlul reglementar în vederea punerii în aplicare a cerințelor cadrului juridic. În acest sens, statele membre intensifică activitățile de cercetare în acest domeniu și actualizează cadrul juridic pentru a ține seama în consecință de orice nouă descoperire. [AM 104]

Articolul 77

Limite autorizate privind deversările

La momentul stabilirii limitelor privind deversările de efluenți radioactivi, în conformitate cu articolul 65 alineatul (2), autoritățile competente ale statelor membre asigură, de asemenea, protecția corespunzătoare a speciilor de animale și plante. În acest scop, poate fi efectuată o evaluare generică de depistare (screening), pentru a se garanta îndeplinirea criteriilor de mediu.

Articolul 78

Eliberări accidentale

Statele membre impun întreprinderilor să adopte măsurile tehnice corespunzătoare pentru a se evita daunele semnificative asupra mediului în cazul unei eliberări accidentale sau pentru a se atenua amploarea acestor daune. Autoritățile naționale efectuează verificări aleatorii periodice ale șantierelor sau instalațiilor și ale practicilor utilizate de întreprinderi, pentru a se asigura că astfel de măsuri sunt luate sau implementate. [AM 105]

Articolul 79

Monitorizarea mediului

La stabilirea programelor de monitorizare a mediului sau la solicitarea unor astfel de programe, autoritățile competente ale statelor membre includ speciile de animale și plante reprezentative și , dacă este necesar, mijloacele de mediu care constituie o cale de expunere pentru populație. Pentru a îmbunătăți transparența și eficacitatea măsurilor luate, autoritățile naționale ale statelor membre fac un schimb regulat de date și informații privind monitorizarea radioactivității mediului, ceea ce implică inclusiv diseminarea imediată a datelor noi. [AM 106]

CAPITOLUL X

CERINȚE PRIVIND CONTROLUL REGLEMENTAR

Secțiunea 1

infrastructura instituțională

Articolul 80

Autoritatea competentă

(1)   Statele membre desemnează autoritatea sau autoritățile competente pentru executarea sarcinile prevăzute controlului de reglementare prevăzut în prezenta directivă ; Autoritatea sau autoritățile competente funcționează independent față de instituția care promovează sau exploatează o centrală nucleară. [AM 107]

(1a)     Fiecare membru se asigură că participarea publicului este aplicată în conformitate cu legislația națională de autoritățile competente ale statelor membre atunci când se stabilesc sau se modifică dozele-limită. [AM 108]

(1b)     Procedurile privind participarea publicului prevăd calendare rezonabile pentru diferitele faze, în scopul de a asigura suficient timp pentru informarea publicului, pentru ca acesta să se pregătească și să participe efectiv la procesul decizional. [AM 109]

(1c)     Autoritatea competentă se asigură că, în cadrul procesului decizional privind dozele-limită, rezultatul participării publicului este luat în considerare în mod corespunzător. [AM 110]

(2)   Statele membre înaintează Comisiei numele și adresa autorității/autorităților competentă/competente și zonele de competență ale acesteia/acestora, pentru a asigura comunicarea rapidă cu autoritățile respective.

(3)   Dacă un stat membru are mai mult de o autoritate competentă pentru controlul surselor închise de mare activitate sau al surselor orfane, acesta desemnează un punct de contact pentru comunicarea cu autoritățile competente din alte state membre.

(4)   Statele membre înaintează Comisiei orice modificări ale datelor menționate la alineatele (2) și (3).

(5)   Comisia comunică informațiile menționate la alineatele (2), (3) și (4) tuturor autorităților competente și le publică periodic în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la intervale de cel mult doi ani.

Articolul 81

Recunoașterea serviciilor și a experților

(1)   Statele membre adoptă măsurile necesare pentru recunoașterea:

(a)	serviciilor de medicină a muncii;

(b)	serviciilor dozimetrice;

(c)	experților în radioprotecție și funcționarilor responsabili cu radioprotecția ; [AM 111]

(d)	experților în fizică medicală. Statele membre stabilesc dispoziții pentru a garanta continuitatea competenței de specialitate și a independenței acestor servicii și experți. [AM 112]

(2)   Statele membre specifică cerințele de recunoaștere și le comunică Comisiei împreună cu numele și adresa autorităților competente responsabile de recunoaștere. Statele membre comunică orice modificări aduse acestor informații.

(3)   Statele membre specifică alte servicii sau alți experți care necesită calificări speciale în domeniul radioprotecției și, după caz, procesul de recunoaștere a acestor calificări.

(4)   Comisia pune la dispoziția statelor membre informațiile primite în conformitate cu alineatul (2).

Articolul 82

Serviciile de medicină a muncii

Serviciile de medicină a muncii se ocupă cu supravegherea medicală a lucrătorilor expuși în ceea ce privește expunerea acestora la radiațiile ionizante și capacitatea de a îndeplini sarcinile care le revin.

Articolul 83

Servicii dozimetrice

Serviciile dozimetrice determină doza internă și externă pentru lucrătorii expuși care sunt supuși monitorizării individuale, în vederea înregistrării dozei în colaborare cu întreprinderea și cu serviciul de medicină a muncii. Serviciile dozimetrice includ calibrarea, citirea și interpretarea dispozitivelor de monitorizare individuală, precum și măsurarea radioactivității în organism și în eșantioanele biologice.

Articolul 84

Expertul în radioprotecție

(1)   Expertul în radioprotecție oferă, pe baza judecății sale profesionale, a măsurătorilor și a evaluărilor, consiliere de specialitate întreprinderii cu privire la aspecte legate de expunerea lucrătorilor și a populației.

(2)   Consilierea expertului în radioprotecție trebuie să acopere, printre altele, următoarele:

(a)	planuri pentru noi instalații și recepția surselor de radiații noi sau modificate în ceea ce privește controalele tehnice, caracteristicile de proiectare, caracteristicile privind securitatea și dispozitivele de avertizare relevante pentru domeniul radioprotecției;

(b)	clasificarea zonelor controlate și a zonelor supravegheate;

(c)	clasificarea lucrătorilor;

(d)	conținutul și programelor de monitorizare a locului de muncă și de monitorizare individuală;

(e)	instrumentele adecvate de monitorizare a radiațiilor care urmează să fie utilizate;

(f)	metodele corespunzătoare de dozimetrie personală;

(g)	optimizarea și stabilirea restricțiilor de doză corespunzătoare,

(h)	asigurarea calității;

(i)	programul de monitorizare a mediului;

(j)	cerințele privind evacuarea deșeurilor radioactive;

(k)	măsurile privind prevenirea accidentelor și a incidentelor;

(l)	pregătirea și răspunsul în situații de expunere de urgență;

(m)	programele de formare și reconversie destinate lucrătorilor expuși.

(3)   După caz, sarcina expertului în radioprotecție poate fi efectuată de un grup de specialiști care au împreună cunoștințele de specialitate necesare.

Articolul 85

Expertul în fizică medicală

(1)   În cadrul asistenței medicale, expertul în fizică medicală acționează sau oferă consiliere de specialitate, după caz, în aspecte referitoare la fizica radiațiilor aplicată expunerii în scopuri medicale.

(2)   În funcție de practica radiologică medicală, expertul în fizică medicală răspunde de dozimetrie, inclusiv de măsurătorile fizice pentru evaluarea dozei administrate pacientului, oferă consiliere cu privire la echipamentele radiologice și contribuie în special la următoarele:

(a)	optimizarea radioprotecției pacienților și a altor persoane supuse expunerii în scopuri medicale, inclusiv aplicarea și utilizarea nivelurilor de diagnosticare de referință;

(b)	definirea și asigurarea calității echipamentelor radiologice;

(c)	elaborarea specificațiilor tehnice pentru echipamentele radiologice și proiectul instalației;

(d)	supravegherea instalațiilor radiologice în ceea ce privește radioprotecția;

(e)	selectarea echipamentelor necesare pentru măsurarea nivelului de radioprotecție;

(f)	formarea practicienilor și a personalului de altă natură cu privire la aspectele relevante din domeniul radioprotecției;

(fa)	stabilirea unor proceduri documentate pentru furnizarea de informații lucrătorilor expuși și pentru formarea acestora. [Am. 113]

După caz, sarcina expertului în fizică medicală poate fi efectuată de către serviciul de fizică medicală.

Articolul 86

Funcționarul în domeniul radioprotecției

(1)   Statele membre decid practicile pentru care este necesară desemnarea unui funcționar în domeniul radioprotecției pentru a efectua sarcinile de radioprotecție în cadrul unei întreprinderi. Statele membre impun întreprinderii să pună la dispoziția funcționarilor responsabili cu radioprotecția mijloacele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile. Funcționarul în domeniul radioprotecției raportează direct întreprinderii.

(2)   În funcție de natura practicii, obligațiile funcționarului în domeniul radioprotecției pot include următoarele:

(a)	asigurarea desfășurării activităților care implică radiații în conformitate cu cerințele procedurilor specificate sau cu normele locale;

(b)	supravegherea punerii în aplicare a programului pentru monitorizarea locului de muncă;

(c)	păstrarea unor evidențe adecvate privind sursele radioactive;

(d)	efectuarea de evaluări periodice privind starea sistemelor relevante de securitate și de avertizare;

(e)	supravegherea punerii în aplicare a programului de monitorizare personală;

(f)	supravegherea punerii în aplicare a programului de monitorizare a sănătății;

(g)	informarea noilor angajați în legătură cu normele și procedurile locale;

(h)	consilierea și prezentarea de observații privind planurile de lucru;

(i)	autorizarea planurilor de lucru;

(j)	furnizarea de rapoarte conducerii locale;

(k)	participarea la măsurile privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în cazul expunerilor de urgență;

(l)	asigurarea legăturii cu expertul în radioprotecție;

(la)	stabilirea unor proceduri documentate pentru furnizarea de informații lucrătorilor expuși și pentru formarea acestora. [AM 114]

Sarcina funcționarului în domeniul radioprotecției poate fi efectuată de o unitate de radioprotecție instituită în cadrul unei întreprinderi.

Secțiunea 2

controlul surselor închise

Articolul 87

Cerințe generale

(1)   Statele membre iau măsuri pentru menținerea unui control adecvat asupra surselor închise în ceea ce privește amplasarea, utilizarea și scoaterea din utilizare a acestora.

(2)   Statele membre impun întreprinderii să țină evidența tuturor surselor de acest tip din responsabilitatea sa, precum și a datelor referitoare la amplasarea și transferul acestora.

(3)   Statele membre stabilesc un sistem care să le permită să fie informate în mod corespunzător cu privire la transferurile individuale de surse închise, dacă este necesar, și în orice caz cu privire la transferurile de surse închise de mare activitate.

(4)   Statele membre impun fiecărei întreprinderi care deține o sursă închisă să notifice imediat autoritatea competentă în legătură cu pierderea, furtul sau utilizarea neautorizată a unei astfel de surse.

Articolul 88

Cerințe privind controlul surselor închise de mare activitate

Înainte de a emite o autorizație pentru practicile care implică surse închise de mare activitate, statele membre se asigură că:

(a)

s-au luat măsuri adecvate pentru gestionarea în siguranță și protecția surselor, inclusiv în cazul în care acestea sunt scoase din utilizare. Măsurile respective pot prevedea transferul surselor la furnizor, introducerea lor într-o instalație de evacuare sau de depozitare sau obligația producătorului sau a furnizorului de a primi sursele;

(b)

s-au luat măsuri adecvate, prin intermediul unei garanții financiare sau al oricărui altui mijloc echivalent adecvat sursei în cauză, pentru gestionarea în siguranță a surselor în momentul în care sunt scoase din utilizare, inclusiv în cazul în care o întreprindere devine insolvabilă sau își încetează activitatea.

Articolul 89

Cerințe specifice pentru autorizarea surselor închise de mare activitate

Pe lângă cerințele generale de autorizare stabilite în capitolul V, statele membre se asigură că autorizația privind producerea, utilizarea sau luarea în posesie a unei surse închise de mare activitate include:

(a)	criteriile minimale de performanță pentru sursă, containerul sursei și alte echipamente;

(b)	procedurile de lucru de urmat;

(c)	gestionarea corespunzătoare a surselor scoase din utilizare, inclusiv acordurile privind transferul surselor scoase din utilizare, dacă este cazul, către un producător, un furnizor, către o altă întreprindere autorizată sau către o instalație de evacuare sau depozitare a deșeurilor.

Articolul 90

Ținerea evidenței de către întreprinderi

Statele membre impun ca evidența surselor închise de mare activitate să includă informațiile stabilite în anexa XII și ca întreprinderea să pună la dispoziția autorităților competente, la solicitarea acestora, o copie integrală sau parțială a evidențelor respective, cel puțin în forma stabilită în anexa XIII. Evidențele întreprinderii trebuie să fie disponibile pentru inspectare de către autoritatea competentă.

Articolul 91

Ținerea evidenței de către autoritățile competente

(1)    Autoritățile competente țin evidența întreprinderilor autorizate să efectueze practici cu surse închise de mare activitate și a surselor închise de mare activitate pe care acestea le dețin. Evidențele includ cantitatea de radionuclizi implicată, activitatea în momentul producerii sau, dacă activitatea nu este cunoscută, activitatea de la momentul primei introduceri pe piață sau la momentul în care întreprinderea a obținut sursa și tipul sursei. Autoritățile competente actualizează evidențele, luând în considerare transferul surselor și alți factori.

(2)     Statele membre se asigură că deținătorii de autorizații marchează containerele și documentează practicile care implică surse închise de mare activitate într-o formă nedeteriorabilă. Documentația cuprinde atât compoziția chimică, toxică și radiologică a stocurilor, cât și indicația conform căreia acestea sunt solide, lichide sau gazoase. [AM 115]

Articolul 92

Protecția surselor închise de mare activitate

(1)   Întreprinderea care desfășoară activități implicând surse închise de mare activitate respectă cerințele stabilite în anexa XIV.

(2)   Producătorul, furnizorul și fiecare întreprindere în parte se asigură că sursele închise de mare activitate și containerele respectă cerințele privind identificarea și marcajele specificate în anexa XV.

Secțiunea 3

surse orfane

Articolul 93

Detectarea surselor orfane

(1)   Statele membre solicită ca orice persoană care descoperă o sursă orfană să notifice imediat organizația responsabilă cu urgențele sau autoritatea competentă și să nu mai întreprindă nicio acțiune cu privire la sursa respectivă înainte ca organismele în cauză să ofere instrucțiuni adecvate în acest sens.

(2)   Statele membre adoptă dispoziții pentru instituirea unor sisteme care au ca scop detectarea surselor orfane în locuri precum unitățile de colectare sau unitățile de reciclare a deșeurilor metalice, în care pot fi întâlnite, în general, surse orfane, sau la punctele nodale de tranzit, cum sunt punctele vamale, dacă este cazul.

(3)   Statele membre se asigură că persoanelor care lucrează în locurile menționate la alineatul (2) și care nu sunt în mod normal implicate în operațiuni supuse reglementărilor privind radioprotecția li se acordă cu promptitudine consiliere și asistență tehnică de specialitate. Principalele obiective ale consilierii și asistenței tehnice sunt protejarea lucrătorilor și a civililor împotriva radiațiilor și securitatea sursei.

Articolul 94

Contaminarea metalelor

Statele membre solicită ca unitățile de reciclare a deșeurilor metalice să notifice de îndată autoritatea competentă în legătură cu orice topire a unei surse orfane și ca metalul contaminat să nu fie prelucrat mai departe fără autorizația autorității competente.

Articolul 95

Recuperarea, gestionarea și eliminarea surselor orfane

(1)   Statele membre se asigură că autoritățile competente sunt pregătite sau au adoptat dispoziții, inclusiv privind alocarea de responsabilități, pentru a recupera sursele orfane și a face față urgențelor datorate surselor orfane și că au elaborat planuri și măsuri de răspuns adecvate.

(2)   Statele membre asigură organizarea de campanii de recuperare a surselor orfane provenite din activități anterioare, dacă este cazul.

Campaniile pot include participarea financiară a statelor membre la costul recuperării, gestionării și eliminării surselor și pot include, de asemenea, verificarea evidențelor din arhivele autorităților, cum ar fi autoritățile vamale, și ale întreprinderilor, cum ar fi institutele de cercetare, institutele de testare a materialelor sau spitalele.

Articolul 96

Garanția financiară pentru sursele orfane

Statele membre se asigură că, pe baza unor regimuri care urmează să fie stabilite de statele membre, se instituie un sistem de garanții financiare sau alte mijloace echivalente pentru a acoperi costurile de intervenție legate de recuperarea surselor orfane și care pot rezulta din punerea în aplicare a articolului 95.

Secțiunea 4

situații de expunere de urgență

Articolul 97

Sistemul de gestionare a situațiilor de urgență

(1)   Statele membre se asigură că se ține cont de faptul că pot avea loc urgențe pe teritoriul lor și că acesta poate fi afectat de urgențele care au loc în afara teritoriului național. Statele membre instituie un sistem de gestionare a situațiilor de urgență și adoptă dispoziții administrative corespunzătoare pentru întreținerea unui astfel de sistem.

(2)   Sistemul de gestionare a situațiilor de urgență este proiectat astfel încât să corespundă rezultatelor unei evaluări a amenințărilor și să poată răspunde cu eficacitate situațiilor de expunere în caz de urgență în legătură cu evenimente neprevăzute sau practici, inclusiv acte răuvoitoare și descoperirea de surse orfane.

(3)   Sistemul de gestionare a situațiilor de urgență trebuie să prevadă elaborarea planurilor de răspuns în situații de urgență cu scopul de a se evita efectele deterministice asupra oricărei persoane care face parte din grupurile afectate ale populației și de a reduce riscul efectelor stocastice, ținând cont de principiile generale ale radioprotecției și nivelurile de referință menționate în capitolul III. Sistemul de gestionare a situațiilor de urgență include elementele enumerate în anexa IX secțiunea A.

Articolul 98

Pregătirea în caz de urgență

(1)   Statele membre se asigură că planurile de răspuns în caz de urgență sunt elaborate în avans pentru diferitele tipuri de urgențe identificate prin evaluarea amenințărilor.

(2)   Statele membre se asigură că planurile de răspuns în caz de urgență sunt testate, reexaminate și revizuite la intervale regulate.

(3)   Planurile de răspuns în caz de urgență includ, după caz, elementele relevante ale sistemului de gestionare a situațiilor de urgență prevăzut la articolul 97.

(4)   Planurile de răspuns în caz de urgență includ elementele definite în anexa IX secțiunea B.

Articolul 99

Cooperarea internațională

(1)   Statele membre cooperează cu alte state membre și țări terțe în ceea ce privește abordarea urgențelor posibile de pe teritoriul lor care pot afecta alte state membre sau țări terțe, cu scopul de a facilita organizarea radioprotecției în statele membre sau în țările terțe respective.

(2)   Statele membre inițiază contacte, în cazul în care o urgență are loc pe teritoriul lor sau e susceptibilă de a avea consecințe radiologice pe teritoriul lor, pentru a obține cooperarea altor state membre sau țări terțe care pot fi implicate.

(3)   Statele membre fac cu promptitudine schimb de informații și cooperează cu alte state membre sau țări terțe relevante, precum și cu organizațiile internaționale competente cu privire la pierderea, eliminarea, furtul sau descoperirea de surse închise de mare activitate, alte surse radioactive și material radioactiv care poate face obiectul unor preocupări, precum și cu privire la monitorizarea sau investigațiile conexe, fără a se aduce atingere cerințelor de confidențialitate relevante și legislației naționale aplicabile.

Secțiunea 5

situații de expunere existentă

Articolul 100

Programele privind situațiile de expunere existentă

(1)   Statele membre se asigură că se instituie programe pentru identificarea și evaluarea situațiilor de expunere existentă și pentru determinarea expunerilor profesionale și publice care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției.

(2)   Cerințele pentru situațiile de expunere existentă se aplică:

(a)

expunerilor provocate de contaminarea zonelor cu materiale reziduale radioactive rezultate din: (i) activități anterioare care n-au făcut niciodată obiectul controlului reglementar sau care nu au fost reglementate în conformitate cu cerințele stabilite în prezenta directivă; (ii) o urgență, după ce situația de expunere de urgență a fost declarată ca fiind încheiată, astfel cum se prevede în sistemul de gestionare a situațiilor de urgență; (iii) deșeurile din activități anterioare pentru care întreprinderea nu mai răspunde din punct de vedere juridic;

(b)	expunerilor la surse naturale de radiații, inclusiv: (i) expunerea la radon și toron în locuințe, la locul de muncă și în alte clădiri; (ii) expunerea externă din locuințe provocată de materialele de construcții;

(c)	expunerilor la mărfurile care conțin: (i) radionuclizi din zonele contaminate specificate la litera (a), sau (ii) radionuclizi naturali, în special în alimente, apa potabilă și materialele de construcții;

(d)	altor situații de expunere existentă care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției.

(3)   Statele membre pot decide, având în vedere principiul general al justificării, că o situație de expunere existentă nu impune luarea în considerare a unor măsuri de protecție.

(4)   Situațiile de expunere existentă care sunt responsabilitatea juridică a unei întreprinderi și care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției fac obiectul cerințelor relevante pentru situațiile de expunere planificată.

Articolul 101

Stabilirea strategiilor

(1)   Statele membre iau măsuri pentru stabilirea unor strategii prin care să se asigure că situațiile de expunere existentă sunt gestionate în mod corespunzător și că resursele disponibile pentru gestionarea acestora corespund riscurilor și eficienței măsurilor de protecție.

(2)   Autoritatea competentă responsabilă cu stabilirea unei strategii pentru gestionarea unei situații de expunere existentă se asigură că strategia respectivă conține

(a)	obiectivele urmărite de strategie , în special în termeni de doză reziduală ; [AM 116]

(b)	niveluri de referință corespunzătoare, luând în considerare plajele nivelurilor de referință prevăzute în anexa I. [AM 117]

Articolul 102

Punerea în aplicare a strategiilor

(1)   Statele membre atribuie responsabilități unei autorități competente pentru punerea în aplicare a strategiilor de gestionare a situațiilor de expunere existentă și, după caz, entităților supuse înregistrării, entităților supuse autorizării și altor părți implicate în punerea în aplicare a măsurilor de remediere și de protecție și prevăd, după caz, implicarea părților interesate în deciziile privind dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor de gestionare a expunerilor.

(2)   Forma, amploarea și durata tuturor măsurilor de protecție avute în vedere pentru punerea în aplicare a unei strategii trebuie optimizate.

(3)   Trebuie evaluată distribuția dozelor reziduale care rezultă în urma punerii în aplicare a strategiei. Trebuie avute în vedere eforturi suplimentare cu scopul de a se reduce expunerile care depășesc nivelul de referință.

(4)   Pe parcursul punerii în aplicare a strategiei, autoritatea competentă, la intervale regulate:

(a)	evaluează măsurile disponibile de remediere și de protecție pentru atingerea obiectivelor și a nivelului de eficiență al măsurilor planificate și puse în aplicare;

(b)	furnizează informații persoanelor expuse cu privire la riscurile potențiale la adresa sănătății și la mijloacele disponibile pentru reducerea propriei expuneri;

(c)	oferă orientări pentru gestionarea expunerilor la nivel individual sau local;

(d)

în ceea ce privește activitățile care implică materiale radioactive naturale și care nu sunt gestionate ca situații de expunere planificată, furnizează întreprinderilor informații privind mijloacele adecvate de monitorizare a concentrațiilor și expunerilor și de adoptare a măsurilor de protecție în contextul cerințelor generale privind sănătatea și securitatea.

Articolul 103

Planul de acțiune privitor la radon

(1)   Statele membre stabilesc un plan de acțiune pentru a gestiona riscurile pe termen lung prezentate de expunerile la radon în locuințe, clădiri cu acces public și locuri de muncă pentru orice sursă de pătrundere a radonului, fie că este vorba de sol, materiale de construcții sau apă. Planul de acțiune ia în calcul aspectele prevăzute în anexa XVI.

(2)   Statele membre înaintează Comisiei planul de acțiune și informațiile privind zonele cu risc de expunere la radon identificate. Statele membre actualizează periodic planul de acțiune și informațiile privind zonele cu risc de expunere la radon.

Secțiunea 6

sistemul de aplicare a legii

Articolul 104

Inspecții

(1)   Statele membre stabilesc unul sau mai multe sisteme de inspecție pentru a pune în aplicare dispozițiile adoptate în conformitate cu prezenta directivă și pentru a iniția acțiuni de supraveghere și corective, acolo unde este necesar.

(2)   Autoritatea competentă stabilește un program de inspecție sistematică, ținând cont de amploarea și natura potențială a riscurilor asociate cu practicile, de evaluarea generală a aspectelor privind radioprotecția în cadrul practicilor și de gradul de conformitate cu dispozițiilor adoptate în temeiul prezentei directive.

(3)   Statele membre se asigură că se ține o evidență a rezultatelor fiecărei inspecții și că rapoartele sunt comunicate întreprinderii în cauză.

(4)   Statele membre pun la dispoziția publicului programul de inspecție și principalele rezultate ale punerii în aplicare.

(5)   Autoritatea competentă se asigură de existența unor mecanisme pentru difuzarea în timp util către părțile relevante, inclusiv producătorii și furnizorii de surse și, după caz, organizațiile internaționale, a informațiilor privind protecția și securitatea dobândite în urma experienței inspecțiilor și a incidentelor și accidentelor raportate, precum și a constatărilor conexe.

Articolul 105

Aplicarea legii

Statele membre se asigură că autoritatea competentă are puterea de a impune întreprinderii să adopte măsuri pentru remedierea deficiențelor și prevenirea repetării acestora sau, dacă este cazul, de a retrage autorizația atunci când rezultatele unei inspecții de reglementare sau ale unei alte evaluări de reglementare indică faptul că întreprinderea nu respectă dispozițiile adoptate în conformitate cu prezenta directivă.

Articolul 106

Sancțiuni

Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile aplicabile în caz de încălcare a dispozițiilor naționale adoptate în conformitate cu prezenta directivă și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile astfel prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și să aibă un efect de descurajare. Statele membre notifică dispozițiile menționate anterior Comisiei până la data specificată la articolul 107, precum și orice modificare ulterioară a acestora, în cel mai scurt timp.

CAPITOLUL XI

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 107

Transpunere

(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până la [00.00.0000] cel târziu. Dispozițiile prevăzute în capitolul IX cu privire la protecția mediului sunt transpuse până la [00.00.0000]. Statele membre comunică neîntârziat Comisiei textul respectivelor dispoziții și un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă. Comisia prezintă Parlamentului European rapoarte privind aceste comunicări. [AM 118]

Atunci când statele membre adoptă actele menționate, acestea trebuie să conțină o trimitere la prezenta directivă sau să fie însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Dacă un stat membru intenționează să adopte norme mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă, statul membru respectiv informează și celelalte state membre cu privire la aceasta. [AM 119]

(2)   Statele membre transmit Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. O sinteză a acestor comunicări este întocmită de Comisie, care o transmite mai departe Parlamentului European. [AM 120]

Articolul 108

Abrogare

Directivele 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom, 2003/122/Euratom se abrogă de la ....

Articolul 109

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 110

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

---

(1)  Poziția Parliamentului European din 24 octombrie 2013.

(2)  JO 11, 20.2.1959, p. 221.

(3)  Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de securitate de bază pentru protecția sănătății lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante (JO L 159, 29.6.1996, p. 1)

(4)  Directiva 97/43/Euratom a Consiliului din 30 iunie 1997 privind protecția sănătății persoanelor împotriva pericolelor pe care le prezintă radiațiile ionizante rezultate din expunerea în scopuri medicale și de abrogare a Directivei 84/466/Euratom (JO L 180, 9.7.1997, p. 22).

(5)  Directiva 89/618/Euratom a Consiliului din 27 noiembrie 1989 privind informarea populației asupra măsurilor de protecție a sănătății care trebuie aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență radiologică (JO L 357, 7.12.1989, p. 31).

(6)  Directiva 90/641/Euratom a Consiliului din 4 decembrie 1990 privind măsurile de protecție operațională a lucrătorilor externi expuși riscului radiațiilor ionizante în timpul activităților desfășurate în zone controlate (JO L 349, 13.12.1990, p. 21).

(7)  Directiva 2003/122/Euratom a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor orfane (JO L 346, 31.12.2003, p. 57).

(8)  Recomandările din 2007 ale Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică.

(9)  JO L 80, 27.3.1990, p. 26.

(10)  IAEA 2004 Safety Standards Series RS-G-1.7 „Application of the Concepts of Exclusion, Exemption and Clearance” (Normele de securitate RS-G-1.7 ale AIEA din 2004, „Aplicarea conceptelor de excludere, exceptare și eliberare”).

(11)  Radiation Protection 122: Practical use of the Concepts of the Clearance and Exemption – Part I, Guidance on General Clearance Levels for Practices (Documentul nr. 122 privind protecția împotriva radiațiilor: Utilizarea practică a conceptelor de eliberare și exceptare – Partea I, Orientări privind nivelurile generale de eliberare pentru practici).

(12)  Radiation Protection 89: Recommended radiological protection criteria for the recycling of metals from dismantling of nuclear installations (Documentul nr. 89 privind protecția împotriva radiațiilor: Criteriile recomandate pentru protecția împotriva radiațiilor în ceea ce privește reciclarea metalelor rezultate în urma dezmembrării instalațiilor nucleare), Radiation Protection 113: Recommended Radiological Protection Criteria for the Clearance of Buildings and Building Rubble from the Dismantling of Nuclear Installations (Documentul nr. 113 privind protecția împotriva radiațiilor: Criteriile recomandate pentru protecția împotriva radiațiilor în ceea ce privește eliberarea clădirilor și a molozului din clădiri rezultat în urma dezmembrării instalațiilor nucleare), Radiation Protection 122: Practical Use of the Concepts of the Clearance and Exemption (Documentul nr. 122 privind protecția împotriva radiațiilor: Utilizarea practică a conceptelor de eliberare și exceptare).

(13)  Recomandarea 2004/2/Euratom a Comisiei din 18 decembrie 2003 privind informațiile standardizate referitoare la deversările gazoase și lichide de la reactoarele nucleare și centralele de reprelucrare în funcționare normală (JO L 2, 6.1.2004, p. 36).

(14)  JO L 66, 13.3.1999, p.16.

(15)   Directiva 93/42/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale (JO L 169, 12.7.1993, p. 50).

(16)   Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO L 193, 29.6.1989, p. 1).

(17)  JO L 2, 6.1.2004, p. 36.