This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52012PC0242
Proposal for a COUNCIL DIRECTIVE laying down basic safety standards for protection against the dangers arising from exposure to ionising radiation
Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante
Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante
/* COM/2012/0242 final - 2011/0254 (NLE) */
Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante /* COM/2012/0242 final - 2011/0254 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. Context 1.1. Context și obiective Expunerea la radiațiile ionizante
dăunează sănătății. În situații normale,
dozele sunt foarte mici, astfel încât nu există efecte asupra țesuturilor
care să poată fi observate la nivel clinic, însă pot exista
efecte secundare întârziate, în special cancer. Se presupune că nu
există o doză-limită pentru producerea acestui efect: orice
expunere, oricât de mică, poate cauza ulterior cancer. De asemenea, se
presupune că probabilitatea incidenței unui efect întârziat este
proporțională cu doza. Aceasta face necesară o abordare
specifică privind radioprotecția pe baza celor trei principii ale
justificării, optimizării și limitării dozelor, care constituie
elementele esențiale ale sistemului de protecție stabilit cu câteva
decenii în urmă de Comisia Internațională de Protecție
Radiologică (CIPR). Legislația Euratom a urmat întotdeauna
recomandările CIPR. Această organizație științifică
foarte respectată a emis recent noi orientări privind sistemul de
radioprotecție (Publicația nr. 103 din 2007). Păstrând cei trei
piloni ai sistemului, CIPR descrie în detaliu aplicarea principiilor în orice
situație de expunere și indiferent dacă sursa radiațiilor
este naturală sau provocată de om. Astfel, radioprotecția acoperă
nu doar expunerile rezultate în urma exploatării surselor de radiații
(situații de expunere planificată), ci și situațiile de
expunere de urgență rezultate, de exemplu, în urma unui accident
nuclear sau a unei serii de alte situații, în special cele care
implică expunerea la surse naturale de radiații, denumite „situații
de expunere existentă”. De asemenea, CIPR a actualizat metodologia de
evaluare a dozei efective, precum și aplicarea dozelor-limită, în
lumina celor mai recente informații științifice. O mare parte a lucrătorilor din
industriile de prelucrare a materialelor radioactive naturale (NORM) sunt
expuși unor doze care depășesc dozele-limită pentru populație,
însă nu beneficiază de protecție în calitate de lucrători
expuși la locul de muncă. Această anomalie nu trebuie să
persiste, prin urmare noile recomandări ale CIPR vizează integrarea
surselor naturale de radiații în sistemul general. Începând cu 1996, legislația
Euratom existentă[1] a introdus cerințe privind
activitățile de lucru care implică surse naturale de radiații.
Acestea au fost reunite sub un titlul separat, nefiind integrate în cadrul
general privitor la radioprotecție. În plus, s-a oferit flexibilitate
maximă statelor membre, de exemplu, cu privire la identificarea sectoarelor
NORM relevante. Acest fapt a condus la diferențe majore în ceea ce privește
controlul sectoarelor NORM și protecția lucrătorilor din cadrul
acestora. Această situație nu este compatibilă cu rolul Euratom
privind stabilirea unor standarde uniforme. Expunerea în spații închise la radon, un
gaz nobil radioactiv natural care pătrunde în locuințe din terenul
aflat sub acestea, este cu mult mai importantă decât expunerea la orice
altă sursă de radiații. Studii epidemiologice recente au
confirmat faptul că expunerea la radon poate cauza cancer pulmonar, OMS[2]
clasificând-o la momentul actual drept o amenințare majoră la adresa
sănătății[3]. Problema expunerii la
radon în locuințe a fost abordată într-o recomandare a Comisiei din 1990.
Confirmarea legăturii cauzale dintre expunerea la radon și
apariția cancerului pulmonar impune consolidarea politicilor de atenuare a
expunerii la radon în Europa, prin intermediul unor cerințe obligatorii.
Radioactivitatea materialelor de construcții a fost inclusă în
Directiva privind materialele de construcții[4],
însă aceasta nu a condus la adoptarea de standarde corespunzătoare de
către Comitetul European de Standardizare (CEN). Revizuirea Directivei
privind normele de securitate de bază (BSS) nu va aborda doar reciclarea
deșeurilor produse de sectoarele NORM în materiale de construcții, ci
va asigura și o protecție coerentă și armonizată în
cazul altor materiale de construcții cu niveluri ridicate de
radioactivitate. Pe lângă protecția
sănătății populației, sistemul CIPR de radioprotecție
abordează în prezent protecția biotei împotriva expunerii la radiațiile
ionizante. Deși se presupune că expunerea biotei nu necesită
măsuri suplimentare, această ipoteză trebuie acum demonstrată
prin respectarea unor criterii și pe baza unei metodologii convenite. Există un corpus semnificativ de
legislație Euratom care abordează diferite aspecte privind
radioprotecția, definite ca norme de securitate de bază în Tratatul Euratom.
Având în vedere că aceste aspecte au fost elaborate pe parcursul unei
perioade de timp îndelungate, persistă în mod inevitabil destul de multe neconcordanțe
între diferitele documente, precum și trimiteri devenite caduce în urma
actualizării legislației. Aceste neconcordanțe trebuie soluționate
în conformitate cu politica Comisiei privind simplificarea legislației
europene. Problema poate fi sintetizată după
cum urmează: –
progresul științific nu se reflectă
în întregime în legislația actuală; –
există neconcordanțe între textele
legislative actuale; –
domeniul de aplicare a legislației actuale nu
acoperă în întregime sursele naturale de radiații sau protecția
mediului. Aceasta se transpune în următoarele patru
obiective specifice: –
introducerea modificărilor privitoare la
obiectul legislației care sunt necesare pentru a răspunde la datele științifice
și la experiența operațională cele mai recente, –
clarificarea cerințelor și asigurarea
coerenței cu corpusul legislației europene, –
asigurarea coerenței cu recomandările internaționale, –
acoperirea întregii game de situații și
categorii de expunere. 1.2.
Subsidiaritate În conformitate
cu articolul 2 litera (b) din Tratatul Euratom „… în condițiile
prevăzute în prezentul tratat, Comunitatea trebuie […] să
stabilească norme unitare de securitate pentru protecția
sanitară a populației și a lucrătorilor și să
vegheze la aplicarea acestora”. În mod corespunzător, în preambulul
tratatului, statele membre se declară hotărâte „să creeze
condițiile de dezvoltare a unei industrii nucleare puternice” și preocupate
de stabilirea condițiilor de securitate menite să îndepărteze
pericolele pentru viața și sănătatea populațiilor”.
Euratom este mandatată „să stabilească norme unitare de
securitate pentru protecția sanitară a populației și a
lucrătorilor și să vegheze la aplicarea acestora”. Prin urmare, competența
Euratom de reglementare în domeniul protecției sănătății
împotriva radiațiilor ionizante este recunoscută în mod explicit de
Tratatul Euratom. Natura exclusivă a puterilor legislative
ale Euratom, conferite în temeiul articolelor 30 și 31 din Tratatul Euratom
nu necesită, în principiu, aplicarea principiului subsidiarității.
Articolele respective prevăd obligația Comisiei să solicite,
pentru elaborarea propunerilor sale legislative, avizul unui grup de experți
desemnat de către Comitetul Științific și Tehnic al Euratom. 1.3. Legislația actuală În urma intrării în vigoare a Tratatului Euratom,
s-a adoptat, în temeiul articolului 31 din tratat, un set cuprinzător de
texte legislative care stabilesc normele de securitate de bază. Principalul pilon al acestei legislații
este Directiva 96/29/Euratom a Consiliului de stabilire a normelor de
securitate de bază privind protecția sănătății
lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor prezentate de
radiațiile ionizante (Directiva BSS a Euratom). Printre textele legislative
bazate pe articolul 31 din Tratatul Euratom se numără și
următoarele: - Decizia 87/600/Euratom
a Consiliului din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară de schimb
rapid de informații în caz de urgență radiologică; - Regulamentul 3954/87/Euratom
al Consiliului din 22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime permise
de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a furajelor
după un accident nuclear sau altă situație de urgență
radiologică și textele legislative conexe, Regulamentul 944/89/Euratom
al Comisiei din 12 aprilie 1989 de stabilire a nivelurilor maxime permise de
contaminare radioactivă în produsele alimentare de mică importanță
după un accident nuclear sau altă situație de urgență
radiologică și Regulamentul 770/90/Euratom
al Comisiei din 29 martie 1990 de stabilire a nivelurilor maxime admisibile de
contaminare radioactivă pentru hrana destinată animalelor după
un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență
radiologică[5]; - Directiva 89/618/Euratom
a Consiliului din 27 noiembrie 1989 privind informarea populației asupra
măsurilor de protecție a sănătății care trebuie
aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență
radiologică (Directiva privind informarea populației); - Recomandarea 90/143/Euratom
a Comisiei din 21 februarie 1990 privind protecția populației
împotriva expunerii la radon în locuințe; - Directiva 90/641/Euratom
a Consiliului din 4 decembrie 1990 privind măsurile de protecție
operațională a lucrătorilor externi expuși riscului radiațiilor
ionizante în timpul activităților desfășurate în zone
controlate (Directiva privind lucrătorii externi); - Regulamentul 1493/93/Euratom
al Consiliului din 8 iunie 1993 privind transportul substanțelor
radioactive între statele membre; - Directiva 97/43/Euratom
a Consiliului din 30 iunie 1997 privind protecția sănătății
persoanelor împotriva pericolelor pe care le prezintă radiațiile
ionizante rezultate din expunerea în scopuri medicale și de abrogare a Directivei
84/466/Euratom din 3 septembrie 1984 (Directiva medicală); - Recomandarea Comisiei 2001/928/Euratom
din 20 decembrie 2001 privind protecția publicului împotriva expunerii la
radonul din rezervele de apă potabilă; - Directiva 2003/122/Euratom
a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive
închise de mare activitate și al surselor orfane (Directiva HASS); - Directiva 2006/117 a
Consiliului din 20 noiembrie 2006 privind supravegherea și controlul transferurilor
de deșeuri radioactive și combustibil uzat; - Directiva 2009/71/Euratom
a Consiliului din 25 iunie 2009 de instituire a unui cadru comunitar
pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare. Directiva privind normele de securitate de
bază a fost actualizată în mod periodic în 1962, 1966, 1976, 1980, 1984
și 1996, luându-se în considerare progresele științifice cu
privire la efectele radiațiilor ionizante, în conformitate cu
recomandările CIPR și pe baza experienței operaționale. Începând
cu 1984, expunerile în scopuri medicale au fost incluse în legislația
specifică. Domeniile cu probleme specifice sunt reglementate prin trei
„directive asociate” – Directiva privind sursele radioactive închise de mare
activitate (HASS), Directiva privind lucrătorii externi și Directiva
privind informarea populației. Analiza legislației adoptate în
temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom arată că Directiva
medicală, Directiva HASS, Directiva privind lucrătorii externi și
Directiva privind informarea populației se află în strânsă
legătură cu Directiva BSS (96/29), prin faptul că acestea
dezvoltă cerințele Directivei BSS sau fac trimitere la diferitele
dispoziții ale acesteia. Din acest motiv, propunerea unei noi directive
privind normele de securitate de bază va reglementa obiectul și
domeniul de aplicare a directivelor respective. Comisia va propune separat o directivă de
stabilire a cerințelor referitoare la protecția
sănătății publicului în ceea ce privește substanțele
radioactive din apa destinată consumului uman [COM(2011)385]. Această
directivă Euratom va înlocui Directiva 98/83/CE actuală în ceea
ce privește aplicarea acesteia pentru substanțele radioactive și
o va completa cu anexe tehnice privind frecvența prelevării de probe,
metodele de analiză și nivelurile de detecție. Obiectul directivei
poate fi încorporat, la un moment ulterior adecvat, într-o reformare cu normele
de securitate de bază. Cu toate acestea, la momentul actual, având în
vedere că directiva este menită doar să transpună cerințele
existente din legislația adoptată în temeiul Tratatului CE astfel
încât să se evite orice interpretări referitoare la posibilele
modificări de fond, nu se consideră oportună, în acest stadiu, încorporarea
acesteia într-o propunere de revizuire a Directivei privind normele de
securitate de bază. În plus, la momentul în care grupul de experți
instituit în temeiul articolului 31 și-a prezentat avizul referitor la revizuirea
Directivei privind normele de securitate de bază, încă se discuta
dacă Directiva privind substanțele radioactive din apa destinată
consumului uman ar trebui să se întemeieze pe Tratatul Euratom sau pe Tratatul
CE. În aceste circumstanțe, s-a hotărât să se meargă mai
departe cu propunerea de revizuire a Directivei privind normele de securitate
de bază, astfel cum a convenit în februarie 2010 grupul de experți
instituit în temeiul articolului 31. După cum se explică în raportul de
evaluare a impactului, restul legislației bazate pe articolul 31 din
Tratatul Euratom fie utilizează un instrument diferit, fie nu cuprinde
radioprotecția în domeniul său de aplicare, fie este specifică anumitor
tipuri de instalații. 1.4. Simplificare În 2005, Comisia Europeană a publicat „Punerea
în aplicare a Programului comunitar de la Lisabona: O strategie de simplificare
a mediului de reglementare – inițiativa privind o reglementare mai
bună” (COM/2005/535 final) ca răspuns la solicitările
Parlamentului European și ale Consiliului în ceea ce privește
simplificarea legislației UE și îmbunătățirea
calității acesteia. Această inițiativă este baza
încercărilor de consolidare a celor cinci directive menționate mai
sus. Reformarea acestor directive cu celelalte texte legislative în temeiul titlului
II capitolul 3 din Tratatul Euratom nu este nici fezabilă, nici utilă. 1.5. Contextul internațional Normele internaționale de securitate de
bază reflectă un consens internațional cu privire la ce anume
constituie un nivel înalt de securitate în ceea ce privește protecția
persoanelor și a mediului împotriva efectelor dăunătoare ale
radiațiilor ionizante. Acestea sunt aprobate de Consiliul Guvernatorilor
al AIEA și nu au caracter obligatoriu. Principalul document privind
radioprotecția sunt normele de securitate AIEA nr. 115, International
Basic Safety Standards for Protection against Ionising Radiation and for the
Safety of Radiation Sources (Normele internaționale de securitate de
bază privind protecția împotriva radiațiilor ionizante și securitatea
surselor de radiații) din 1996. În 2006, AIEA, împreună cu alte
organizații internaționale (FAO, OMI, NEA/OCDE, PAHO și OMS), s-au
lansat în revizuirea normelor de securitate nr. 115. Această activitate aflată
în curs de desfășurare este, de asemenea, determinată de noile recomandări
ale CIPR din Publicația nr. 103, apărută în 2007. Comisia Europeană a cooperat îndeaproape
cu AIEA și cu alte organizații internaționale la revizuirea normelor
internaționale de securitate de bază. Cu toate acestea, trebuie subliniat
că Directiva Euratom privind normele de securitate de bază nu conferă
caracter de obligativitate cerințelor internaționale. Există
două motive principale pentru care trimiterile la normele internaționale
de securitate de bază sau încorporarea acestora în legislația
europeană nu sunt fezabile. Pe de o parte, limbajul normelor internaționale
de securitate de bază nu respectă normele UE privind redactarea textelor
juridice. De asemenea, cerințele internaționale sunt uneori mult prea
detaliate și depășesc conceptul de norme „de bază” din Tratatul
Euratom. Cerințele Euratom BSS trebuie, de asemenea, să ia în calcul
normele pieței interne. Pe de altă parte, normele internaționale
de securitate de bază țin cont de faptul că țările din
întreaga lume, cu diferite niveluri de infrastructură de reglementare și
tehnologică, trebuie să fie capabile să le respecte. Legislația
europeană este mai ambițioasă. Tratatul obligă Euratom să
stabilească norme de securitate de bază uniforme. Încorporarea
normelor internaționale de securitate de bază într-un text european
este, prin urmare, nu doar dificilă, ci și contrară rolului
major jucat de Euratom începând cu 1959 și corpusului legislativ semnificativ
acumulat deja. Cu toate acestea, Comisia urmărește atingerea unei
coerențe maxime între Euratom și normele internaționale și
are în vedere sponsorizarea la un moment dat a celor din urmă în numele Euratom. 2. Consultarea părților interesate și
evaluarea impactului 2.1. Părțile interesate Comisia (DG ENER) a inițiat și
sprijinit o serie de proiecte și studii referitoare la aspecte specifice
legate de radioprotecție, ale căror rezultate au fost publicate în seria
de documente privind radioprotecția elaborate de Comisia Europeană[6].
Diferite proiecte, studii și conferințe identifică
provocări în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației
actuale în domeniul radioprotecției, precum și zonele cu probleme care
nu sunt abordate într-o manieră satisfăcătoare de către
sistemul actual de protecție. În 2009, Comisia a
lansat o consultare referitoare la „propunerea de noi cerințe privind
sursele naturale de radiații din Directiva privind normele de securitate
de bază”. Grupul de lucru „Surse naturale” al
grupului de experți instituit în temeiul articolului 31 a propus o
abordare cuprinzătoare privind reglementarea sectoarelor NORM, a radonului
și a materialelor de construcții. Documentul a fost publicat pe
site-ul web al Comisiei, fiind evidențiat, de asemenea, pe site-ul
internet EANNORM[7]. Consultările s-au
desfășurat în perioada 2 februarie 2009-20 aprilie 2009. Revizuirea normelor de securitate de bază
ale Euratom a beneficiat de interacțiunea continuă cu două organizații
reprezentând părți interesate de primă importanță, și
anume directorii autorităților europene competente în domeniul
radioprotecției (HERCA) și Asociația Internațională de
Protecție Radiologică (IRPA). Un rezumat al revizuirii normelor de
securitate de bază a fost prezentat HERCA în cadrul reuniunilor din decembrie
2008 și 2009, precum și în iunie 2010. Răspunsul autorităților
în domeniul radioprotecției a fost unul pozitiv, iar HERCA nu a ridicat
probleme importante care să necesite modificări ale abordării
actuale. Revizuirea a fost prezentată în cadrul Congresului internațional
al IRPA (Buenos Aires, 2008) și al congreselor europene organizate de IRPA
(Brașov 2006, Helsinki 2010), precum și în cadrul reuniunilor anuale
ale societăților europene ale IRPA. Sucursala europeană a IRPA a
înființat un grup de lucru care colectează date de la societățile
membre cu privire la revizuirea normelor internaționale de securitate de
bază și a normelor de securitate de bază ale Euratom,
aflată în curs de desfășurare. De asemenea, au existat contacte
periodice cu Forumul Atomic European (FORATOM), care reprezintă părțile
interesate din industria nucleară. Interacțiunea cheie cu părțile
interesate are loc prin intermediul grupului de experți instituit în
temeiul articolului 31, reprezentând experții care trebuie consultați
în temeiul articolului 31 din Tratatul Euratom. În februarie 2010, grupul de
experți a emis un aviz cu privire la posibila revizuire a legislației
europene printr-un proiect de directivă. Acest text este rezultatul
activităților intensive desfășurate de grupurile de lucru înființate
de grupul de experți, luându-se în considerare studiile desfășurate
de către Comisie, precum și alte surse de informare (conferințe,
rețele). Proiectul propus de Comisie este în mare parte
cel pe care s-a bazat avizul grupului de experți instituit în temeiul
articolului 31. S-au efectuat doar anumite corecturi de redactare și s-au
adăugat câteva definiții. Experții au lăsat la latitudinea
Comisiei să decidă dacă definiția surselor radioactive
închise de mare activitate ar trebui să rămână cea din Directiva
2003/122/Euratom actuală sau dacă definiția ar trebui
aliniată la Codul de conduită al AIEA în materie de securitate
și siguranță a surselor radioactive. Comisia a ales cea de-a
doua variantă. În avizul său, grupul de experți
instituit în temeiul articolului 31 sugerează, de asemenea, păstrarea
textului articolului 54 din Directiva 96/29/Euratom, care permite statelor
membre să renunțe la normele de securitate de bază uniforme și
să introducă doze-limită mai stricte pentru a reflecta
posibilele noi descoperiri științifice apărute după
adoptarea directivei. Acest lucru ar periclita punerea în aplicare a Tratatului
Euratom, care solicită stabilirea unor norme uniforme. Prin urmare, textul
propus pentru directivă nu include o astfel de clauză. În
hotărârea sa din 25 noiembrie 1992 în cauza Comisia Comunităților
Europene v Regatul Belgiei (cauza C-376/90[8]), Curtea a stabilit
că „în lipsa unei dispoziții contrare exprese, directiva trebuie
interpretată ca autorizând statele membre să stabilească […]
doze-limită mai stricte”. În acest sens, în textul propus pentru
revizuirea Directivei privind normele de securitate de bază s-a introdus o
declarație explicită privind uniformitatea normelor. 2.2. Evaluarea impactului S-a efectuat o evaluare cuprinzătoare a
impactului în vederea estimării opțiunilor posibile pentru atingerea
obiectivelor privind: 1. alinierea normelor privind
protecția sănătății lucrătorilor, a populației
și a pacienților la cele mai recente date științifice și
la experiența operațională, 2. simplificarea legislației
UE existente în domeniul radioprotecției, 3. asigurarea coerenței cu
normele și recomandările internaționale, 4. acoperirea întregii game de
situații de expunere, inclusiv expunerea la sursele naturale de radiații
în locuințe, precum și protecția mediului. Având în vedere aceste obiective, raportul de evaluare
a impactului ia în considerare o gamă variată de opțiuni, privind
atât gradul de consolidare cu alte texte legislative, cât și domeniul de
aplicare și conținutul legislației încorporate: Opțiunea 1: Menținerea statu-quoului în
materie de legislație existentă. Opțiunea 2: Revizuirea Directivei privind
normele de securitate de bază și a Directivei medicale. Această
opțiune prevede modificări ale celor două directive cu scopul de
a le alinia la cele mai recente recomandări ale CIPR și la progresul
cunoștințelor științifice. Opțiunea 3: Revizuirea și
consolidarea Directivei privind normele de securitate de bază și a
Directivei medicale, precum și integrarea Directivei privind
lucrătorii externi, a Directivei privind informarea populației și
a Directivei privind sursele închise de mare activitate. Măsurile
fără caracter legislativ vor aborda aspectele privind radiațiile
naturale și protecția speciilor de animale și plante. Această
opțiune oferă o revizuire a Directivei privind normele de securitate
de bază, prin extinderea cerințelor la expunerea în scopuri medicale,
informarea populației, expunerea lucrătorilor externi și sursele
închise de mare activitate. În cadrul acestei opțiuni de politică,
Directiva 96/29 privind normele de securitate de bază și actele legislative
conexe (Directiva medicală 97/43/Euratom, Directiva 90/641/Euratom privind
lucrătorii externi, Directiva 2003/122/Euratom privind sursele închise de
mare activitate, Directiva 89/618/Euratom privind informarea populației, Recomandarea
Comisiei 90/143/Euratom) vor fi comasate, iar cerințele Directivei privind
normele de securitate de bază și ale Directivei medicale vor fi în
același timp actualizate la nivelul celor mai recente cunoștințe
științifice și al experienței de reglementare. Opțiunea 4: Revizuirea Directivei privind
normele de securitate de bază și extinderea domeniului său de
aplicare pentru a reglementa expunerea la radiații naturale în locuințe.
Prin intermediul acestei opțiuni, în cadrul setului general de cerințe
ale Euratom privind normele de securitate de bază va fi încorporată o
abordare cuprinzătoare privind gestionarea expunerilor datorate surselor
naturale de radiații. Cerințele vor reflecta distincția dintre
situațiile de expunere planificată și existentă, astfel cum
se prevede în Publicația nr. 103 a CIPR. În timp ce expunerea profesională
la sursele naturale de radiații (precum și expunerea populației
la deșeurile sau efluenții produși de sectoarele NORM) a fost
deja luată în considerare la opțiunile 1-3, expunerile la sursele naturale
de radiații care vor fi încorporate fac referire în mod explicit la
expunerea populației în mediul domestic. Opțiunea 5: Revizuirea Directivei privind
normele de securitate de bază și lărgirea domeniului său de
aplicare pentru a reglementa protecția speciilor de animale și plante.
Obiectul și obiectivul general al Directivei 96/29/Euratom privind normele
de securitate de bază este protecția sănătății
populației și a lucrătorilor împotriva pericolelor prezentate de
radiațiile ionizante. Directiva se aplică protecției mediului
uman, însă doar în calitate de cale de legătură între sursele de
mediu și expunerea populației. În conformitate cu noile
recomandări ale CIPR, vor fi aduse completări cu privire la expunerea
biotei în mediul privit ca un întreg. Scopul este de a solicita statelor membre
să ia în considerare protecția corespunzătoare a speciilor de
animale și plante în legislația națională din domeniul
radioprotecției. Opțiunea 6: Revizuirea și consolidarea
Directivei privind normele de securitate de bază și a Directivei
medicale, integrarea Directivei privind lucrătorii externi, a Directivei
privind informarea populației și a Directivei privind sursele închise
de mare activitate, precum și extinderea domeniului de aplicare pentru a
acoperi expunerea populației la radiațiile naturale și protecția
speciilor de animale și plante. Această opțiune include toate
elementele opțiunii 3 (revizuirea Directivei privind normele de securitate
de bază și integrarea celorlalte patru directive). Revizuirea normelor
de securitate de bază include toate aspectele identificate și extinde
domeniul de aplicare pentru a include întreaga gamă de situații de
expunere, inclusiv expunerea populației la radon și materialele de
construcții în locuințe, precum și toate categoriile de expuneri
ale oamenilor și ale altor specii. Eficacitatea opțiunilor propuse este
evaluată în raport cu obiectivele, eficiența cerințelor
suplimentare în ceea ce privește impactul asupra sănătății
și mediului, beneficiile economice și costurile administrative, precum
și coerența directivei cu legislația generală a Euratom sau
a UE. Modificările aduse normelor de securitate de bază și
Directivei medicale vor avea un impact important în următoarele domenii: - Impactul social și asupra
sănătății: impactul social este legat de asigurarea protecției
corespunzătoare a lucrătorilor în sectoarele NORM. Impactul asupra
sănătății va fi notabil în privința expunerilor în
scopuri medicale, în special în ceea ce privește prevenirea
examinărilor frecvente nenecesare sau a examinărilor cu doze mari de
radiații (de exemplu, tomografie computerizată) ale pacienților,
care conduc ulterior la creșterea incidenței cancerului. Grupurile
profesionale specifice (de exemplu, cardiologii) vor beneficia de reducerea
dozei-limită pentru cristalin, evitându-se, prin urmare, contractarea
cataractei induse prin radiații. - Impactul economic: în timp ce la momentul
actual nu poate fi efectuată o evaluare economică cuantificată, sectoarele
NORM vor beneficia de pe urma armonizării cerințelor între statele
membre. - Costurile administrative: întrucât
principiul optimizării protecției, care solicită ca dozele
să fie „cât mai mici posibil” (as low as reasonably achievable – ALARA),
luându-se în considerare factorii sociali și economici, este esențial
pentru asigurarea unui echilibru cost-beneficii corespunzător în ceea ce
privește radioprotecția operațională, noul concept de „abordare
progresivă” extinde acest principiu pentru a spori eficacitatea supravegherii
de reglementare și pentru a reduce costurile administrative pentru sectoarele
de profil. Modificările suplimentare introduse în
celelalte trei directive sunt: - armonizarea definiției surselor
radioactive închise de mare activitate (HASS) cu normele internaționale; - cerințe specifice pentru protecția
lucrătorilor externi, cu definirea clară a responsabilităților
angajatorilor și ale întreprinderilor care desfășoară
practicile în cadrul cărora aceștia sunt expuși la radiații; - cerințe pentru informarea populației
înaintea și în timpul unei situații de urgență, în cadrul
domeniului de aplicare general revizuit de gestionare a situațiilor de
expunere de urgență. Comasarea celor cinci directive este o
realizare importantă în ceea ce privește coerența legislației
Euratom. Restructurarea solicitată pentru introducerea acestui domeniu de
aplicare mai cuprinzător al Directivei privind normele de securitate de
bază îmbunătățește și mai mult claritatea
textului și asigură o mai bună punere în aplicare operațională
a cerințelor. Domeniul de aplicare mai cuprinzător al
noii directive implică modificări ulterioare substanțiale: În ceea ce privește „situațiile de
expunere existentă”, se precizează niveluri de referință
pentru concentrațiile de radon din locuințe și pentru expunerea
externă la materialele de construcții. Statele membre vor trebui
să stabilească un plan de acțiune privind radonul
cuprinzător, transparent și adaptat la necesitățile naționale
și la caracteristicile geologice ale diferitelor regiuni. Cerințele
armonizate privind materialele de construcții vor permite standardizarea
ulterioară în temeiul Directivei privind materialele de construcții (Directiva
89/106/CEE a Consiliului). În timp ce consumatorii și profesiile din
domeniul construcțiilor vor beneficia de pe urma monitorizării și
etichetării materialelor, povara administrativă care apasă
asupra sectorului de profil va fi menținută la minimum prin selecția
corespunzătoare a nivelurilor de referință și a listei tipurilor
de materiale care ridică probleme. Cerințele relevante ale Directivei
Euratom cu privire la normele de securitate de bază în legătură
cu protecția speciilor de animale și plante vor permite statelor
membre să încorporeze acest aspect în politicile naționale privind
mediul, într-o manieră consecventă cu abordările actuale privind
protecția sănătății împotriva radiațiilor
ionizante. Evaluarea impactului asupra mediului asociat acestor noi
cerințe se referă în esență la prevenirea afectării mediului
în cazul unui accident. Pentru funcționarea normală a unei
instalații este vorba practic de o demonstrare a faptului că nu
există niciun impact asupra mediului. 3. Elementele juridice ale propunerii Reformarea celor cinci directive are ca
rezultat o singură directivă voluminoasă, cu peste 100 de articole
și numeroase anexe. Având în vedere volumul și complexitatea
modificărilor, nu se urmează o procedură oficială de
reformare. Nu pot fi menționate toate elementele propunerii. Următoarele
secțiuni oferă o descriere sumară a principalelor caracteristici
ale fiecărui capitol. 3.1. Capitolul I: Obiectul și domeniul
de aplicare Acest capitol definește domeniul de
aplicare a noii directive (obiectivul general al directivei în ceea ce privește
diferitele categorii de expunere și diferitele situații de expunere, obiectivele
specifice rezultate din integrarea cerințelor pentru sursele radioactive închise
de mare activitate și pentru informarea populației, precum și
excluderea expunerilor care nu pot fi controlate). Domeniul de aplicare este
extins pentru a include expunerea personalului navelor spațiale la radiațiile
cosmice, expunerea domestică la radonul prezent în aerul din locuințe,
expunerea externă la radiațiile gamma emise de materialele de
construcții și protecția mediului dincolo de căile de mediu
care conduc la expunerea umană. 3.2. Capitolul II: Definiții Acest capitol include toate definițiile
prevăzute în directivele inițiale, cu anumite ajustări pentru a soluționa
neconcordanțele, precum și pentru a le alinia la noua terminologie
introdusă în Publicația nr. 103 a CIPR și în proiectul normelor
internaționale de securitate de bază. 3.3. Capitolul III: Sistemul de radioprotecție
Acest titlu cuprinde principiile generale ale
radioprotecției: justificarea, optimizarea și limitarea dozelor. Se explică
rolul important al restricțiilor de doză și al nivelurilor de
referință în procesul de optimizare, anexa I menționând plajele nivelurilor
de referință propuse de CIPR pentru situațiile de expunere
existentă și de urgență. Dozele-limită nu sunt
modificate, cu excepția unei definiții uniforme a dozei-limită profesionale
anuale (fără a se recurge la medii pe perioade de 5 ani) și a
unei doze-limită mai mici pentru cristalin, conform recomandărilor CIPR.
Noua directivă nu mai include măsurătorile tehnice care
intră în definiția dozei efective și alți factori care
intră în evaluarea dozelor, ci face trimitere la Publicația nr. 103 a
CIPR în acest scop. În plus, directiva nu mai include lungile liste de
coeficienți ai dozelor specifice radionuclizilor (dozele pe unitatea de
substanțe încorporate prin ingerare sau inhalare), însă va face
trimitere la o publicație consolidată ulterioară a CIPR, care va
putea fi descărcată gratuit de pe internet. 3.4. Capitolul IV: Cerințe privind
educația, formarea și informarea în domeniul radioprotecției Acest capitol reunește diversele cerințe
privind educația și formarea din anumite directive și include
dispoziții privind recunoașterea „expertului în radioprotecție” și
a „expertului în fizică medicală”. 3.5. Capitolul V: Justificare și controlul
reglementar al practicilor Aplicarea principiului justificării
rămâne o responsabilitate națională. Se acordă o atenție
specifică justificării practicilor care implică expunerea
deliberată a persoanelor la imagistica non-medicală (de exemplu, controalele
de securitate din aeroporturi). Sistemul controlului reglementar este la
momentul actual prezentat ca sistem tripartit (notificare, înregistrare,
autorizare), înlocuind sistemul bipartit inițial de raportare și
„autorizare prealabilă”. Se furnizează o listă mai detaliată
cu tipurile de practici care fac obiectul înregistrării sau al
autorizării. Ca parte a conceptului de „abordare progresivă” privind controlul
reglementar, se menționează explicit exceptarea specifică a
anumitor practici (de la notificare și autorizare) la nivel național.
Valorile standard pentru exceptările pe baza concentrațiilor activității
sunt în prezent preluate din Ghidul AIEA RS-G-1.7 privind securitatea. Aceleași
valori implicite se aplică pentru eliberarea de sub controlul reglementar (niveluri
de eliberare), însă permit existența unor valori specifice în
orientările europene. Statele membre vor avea dreptul să
păstreze nivelurile implicite de eliberare în legislația națională
actuală, precum și valorile existente de exceptare pentru
cantități moderate de materiale. Detaliile privind criteriile de
exceptare și nivelurile de exceptare și de eliberare sunt furnizate în
anexa VI. Capitolul include, de asemenea, cerințe
mai precise privind informațiile care trebuie furnizate prin intermediul
cererii de autorizare (emiterea autorizațiilor de evacuare a efluenților
radioactivi gazoși sau lichizi transportați pe calea aerului este tratată
în capitolul VIII). 3.6. Capitolul VI: Protecția
lucrătorilor, a ucenicilor și a studenților Acest capitol include, cu unele
modificări, dispozițiile privind expunerea profesională din Directiva
96/29/Euratom. Capitolul include, de asemenea, cerințe specifice din Directiva
privind lucrătorii externi și introduce alocarea clară a
responsabilităților între angajator și întreprinderea unde se
desfășoară practica. Sistemul de date pentru monitorizarea
radiologică individuală a lucrătorilor expuși și setul
minim de date care trebuie comunicate lucrătorilor externi au fost
actualizate având în vedere recomandările din partea HERCA. Nu se face o distincție între gestionarea
expunerilor profesionale în sectoarele NORM și alte practici, însă
primele vor beneficia de pe urma unei abordări de reglementare graduale,
bazată pe expunerile dominante și pe potențialul de creștere
în timp a acestora. Capitolul reglementează în prezent
expunerea profesională în toate situațiile de expunere, oferind o
protecție mai explicită pentru lucrătorii de urgență,
precum și pentru lucrătorii expuși la niveluri ridicate de radon
la locul de muncă. 3.7. Capitolul VII: Protecția pacienților
și a altor persoane supuse expunerii în scopuri medicale Acest capitol include cerințele relevante
din Directiva medicală, însă le face mai stricte, în special în ceea
ce privește: - aplicarea principiului de justificare; - informarea pacienților cu privire la
riscurile și beneficiile pentru sănătate; - informarea cu privire la doze; - nivelurile de referință de diagnosticare; - implicarea expertului în fizică
medicală; - prevenirea expunerilor accidentale și
neintenționate în scopuri medicale. 3.8.
Capitolul VIII: Protecția populației Acest capitol include cerințele privind
expunerea populației din Directiva 96/29/Euratom, cu o abordare mai
explicită a emiterii autorizațiilor de evacuare a efluenților
radioactivi (de asemenea, cu trimitere la Recomandarea 2004/2/Euratom a
Comisiei). Secțiunea privind situațiile de
expunere de urgență include cerințele Directivei privind
informarea populației. Secțiunea privind situațiile de
expunere existentă abordează expunerea la radon în locuințe, cu
un nivel de referință limită ceva mai mic pentru locuințele
existente în raport cu Recomandarea 90/143/Euratom a Comisiei, în conformitate
cu recomandările CIPR și ale OMS. Aceasta include, de asemenea, cerințe
privind clasificarea materialelor de construcții pe baza unui indice al
radioactivității și a unui nivel de referință uniform pentru
doza anuală care rezultă din locuirea într-o clădire
construită din astfel de materiale. 3.9. Capitolul IX: Protecția mediului Acest capitol, în conformitate cu domeniul de
aplicare mai extins al directivei, precum și al normelor internaționale
de securitate de bază, vizează să pună la dispoziție o
modalitate prin care se poate demonstra conformitatea cu criteriile de protecție
a mediului. Deși CIPR a publicat o metodologie pentru evaluarea dozelor pentru
biotă, nu este încă disponibilă o publicație privind
aplicarea criteriilor respective. În așteptarea acestor orientări
suplimentare, autoritățile naționale trebuie să evalueze
dozele pentru animalele și plantele reprezentative în ceea ce privește
protecția ecosistemului. De asemenea, trebuie adoptate măsuri
tehnice adecvate pentru a se evita eliberările accidentale cu impact
asupra mediului și pentru a se monitoriza nivelurile existente de
radioactivitate în mediu, atât în ceea ce privește protecția
mediului, cât și sănătatea umană. 3.10. Capitolul X: Cerințe privind controlul
reglementar Acest capitol include toate
responsabilitățile autorităților de reglementare în toate
situațiile de expunere. Se furnizează o structură clară în
următoarele secțiuni: - infrastructura instituțională; - controlul surselor radioactive închise (cu
anexele II, XII, XIII, XIV, XV care încorporează diferite aspecte ale
Directivei privind sursele radioactive închise de mare activitate); - surse orfane (cu noi cerințe în ceea ce
privește contaminarea cu metale); - situații de expunere de urgență
(stabilirea unui sistem de gestionare a situațiilor de urgență și
cooperarea internațională, cerințele privind protecția
lucrătorilor și a populației în situațiile de expunere de
urgență fiind abordate în capitolele V și, respectiv, VIII); - situații de expunere existentă (dispoziții
generale privind gestionarea zonelor contaminate, planul de acțiune privind
radonul); - sistemul de punere în aplicare (programul de
inspecție și răspunsul la deficiențe). Prima secțiune privind „infrastructura
instituțională” solicită o definiție clară a
responsabilităților diferitelor autorități. Comisia va
primi informații actualizate în mod periodic și le va publica în
Jurnalul Oficial. De asemenea, această secțiune definește
responsabilitățile „expertului în radioprotecție”, ale „funcționarului
în domeniul radioprotecției” (în normele de securitate de bază
actuale aceste concepte au fost combinate, rezultând funcția de „expert acreditat”)
și ale „expertului în fizică medicală”. 3.11. Capitolul XI: Dispoziții finale Transpunerea noii directive în dreptul intern
nu necesită un efort legislativ major, astfel încât un termen de
transpunere de doi ani este considerat suficient. Caracteristicile specifice
noi, cum ar fi protecția mediului, pot fi transpuse ulterior. În conformitate cu Tratatul Euratom, normele
de bază trebuie aplicate în mod uniform în statele membre, fără
a aduce atingere cerințelor a căror flexibilitate este stipulată
în mod clar în text. Cu toate acestea, dozele-limită, valorile standard de
exceptare, nivelul de referință pentru materialele de
construcții etc. sunt destinate în mod explicit unei transpuneri și unei
aplicări uniforme. 4. Implicații bugetare Propunerea nu are implicații financiare
asupra bugetului UE. 2011/0254 (NLE) Propunere de DIRECTIVĂ A CONSILIULUI de stabilire a normelor de securitate de
bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea
la radiațiile ionizante CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a
Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolele 31 și
32, având în vedere propunerea Comisiei, elaborată
în urma consultării unui grup de experți numiți din rândul cercetătorilor
din statele membre de către Comitetul Științific și Tehnic,
precum și în urma consultării Comitetului Economic și Social European, având în vedere avizul Comitetului Economic și
Social European, având în vedere avizul Parlamentului European, întrucât: (1) Articolul 2 litera (b) din
tratat prevede stabilirea unor norme unitare de securitate pentru
protecția sanitară a populației și a lucrătorilor, iar
articolul 30 din tratat definește „normele de bază” cu privire la
protecția sănătății populației și
lucrătorilor împotriva pericolelor care rezultă din radiațiile
ionizante. (2) Conform îndatoririlor sale,
Comunitatea a stabilit pentru prima dată asemenea norme de bază în 1959,
în temeiul articolului 218 din tratat, prin directivele din 2 februarie 1959 de
stabilire a normelor de bază pentru protecția sănătății
lucrătorilor și a populației împotriva pericolelor pe care le
prezintă radiațiile ionizante[9]. Directivele au fost
revizuite de câteva ori, cel mai recent în 1996 prin Directiva 96/29/Euratom a
Consiliului din 13 mai 1996 de stabilire a normelor de securitate de bază
pentru protecția sănătății lucrătorilor și a
populației împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante[10],
care a abrogat directivele anterioare. (3) Directiva 96/29/Euratom stabilește
normele de securitate de bază. Directiva se aplică în situații
normale și de urgență, fiind a fost completată de o legislație
mai specifică. (4) Directiva 97/43/Euratom a
Consiliului din 30 iunie 1997 privind protecția sănătății
persoanelor împotriva pericolelor pe care le prezintă radiațiile
ionizante rezultate din expunerea în scopuri medicale și de abrogare a Directivei
84/466/Euratom[11], Directiva 89/618/Euratom
a Consiliului din 27 noiembrie 1989 privind informarea populației asupra
măsurilor de protecție a sănătății care trebuie
aplicate și asupra procedurilor care se impun în caz de urgență
radiologică[12], Directiva 90/641/Euratom
a Consiliului din 4 decembrie 1990 privind măsurile de protecție
operațională a lucrătorilor externi expuși riscului radiațiilor
ionizante în timpul activităților desfășurate în zone
controlate[13] și Directiva 2003/122/Euratom
a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive
închise de mare activitate și al surselor orfane[14]
reglementează diferite aspecte specifice care completează Directiva 96/29/Euratom. (5) De-a lungul timpului, definițiile
utilizate în legislația respectivă au evoluat și au fost adaptate
la scopuri specifice, dar multe dintre cerințele stipulate în aceasta se
potriveau în contextul original, în momentul adoptării legislației în
cauză, însă nu pot fi extinse pentru a fi utilizate în Directiva 96/29//Euratom. (6) Grupul de experți numit
de Comitetul Științific și Tehnic a sugerat ca normele de
securitate de bază, stabilite în conformitate cu articolele 30 și 31 din
Tratatul Euratom, să ia în considerare noile recomandări ale Comisiei
Internaționale de Protecție Radiologică (CIPR), în special cele
menționate în Publicația nr. 103 (2007)[15],
și să fie revizuite în lumina noilor dovezi științifice și
a experienței operaționale. (7) Prezenta directivă ar
trebui să urmeze abordarea în funcție de situație introdusă
de Publicația nr. 103 a CIPR și să facă distincția
între situațiile de expunere existentă, planificată și de
urgență. Pe baza acestui nou cadru, directiva trebuie să
reglementeze toate situațiile și categoriile de expunere, și
anume expunerea lucrătorilor, a populației și expunerea în
scopuri medicale. (8) De asemenea, ar trebui
luată în calcul în cadrul acestei directive noua metodologie
introdusă de CIPR pentru calcularea dozelor pe baza celor mai recente cunoștințe
științifice disponibile privind riscurile radiațiilor. (9) Se păstrează
dozele-limită anuale actuale pentru expunerea lucrătorilor și a
populației. Cu toate acestea, nu ar trebui să mai fie necesară
calcularea de medii pe cinci ani, cu excepția cazurilor speciale menționate
în legislația națională. (10) Noile informații științifice
privind efectele asupra țesuturilor impun aplicarea principiului
optimizării pentru dozele aferente organelor, precum și, după
caz, pentru a se păstra dozele la un nivel cât mai mic posibil. De
asemenea, directiva trebuie să urmeze noile orientări ale CIPR cu
privire la doza-limită aferentă organelor pentru cristalin în ceea ce
privește expunerea lucrătorilor. (11) Industriile care prelucrează
materiale radioactive naturale extrase din scoarța terestră supun
lucrătorii și, în cazul în care materialele respective sunt eliberate
în mediu, populația la expuneri tot mai mari la radiații. (12) Protecția împotriva
surselor naturale de radiații, în loc să fie abordată separat sub
un titlu specific, trebuie integrată în întregime în cerințele
generale. În special, sectoarele care prelucrează materiale ce conțin
radionuclizi naturali ar trebui gestionate în același cadru de
reglementare ca alte practici. (13) Noile cerințe privind
radioactivitatea materialelor de construcții trebuie să permită
libera circulație a acestora. (14) Ultimele constatări
epidemiologice ale studiilor rezidențiale demonstrează că
expunerea la radonul din locuințe la niveluri de ordinul a 100 Bq m-3
poate provoca cancer pulmonar. Noul concept privind situațiile de expunere
permite încorporarea dispozițiilor Recomandării 90/143/Euratom a
Comisiei privind protecția populației împotriva expunerilor la radon
în locuințe[16] în cerințele
obligatorii ale normelor de securitate de bază, lăsând
suficientă flexibilitate în ceea ce privește punerea lor în aplicare. (15) Expunerea personalului
navigant la radiațiile cosmice trebuie tratată ca situație de
expunere planificată. Exploatarea navelor spațiale trebuie să
intre sub incidența prezentei directive și să fie tratată ca
expunere autorizată în mod expres. (16) Protecția
sănătății populației ține cont de prezența
substanțelor radioactive în mediu. Pe lângă căile de expunere
directă, trebuie luată în considerare protecția mediului ca
întreg, inclusiv expunerea biotei, într-un cadru general cuprinzător și
coerent. În măsura în care omenirea face parte din mediu, această
politică contribuie la protecția sănătății pe
termen lung. (17) În domeniul medical, evoluții
tehnologice și științifice importante au condus la o creștere
semnificativă a expunerii pacienților. În acest sens, directiva trebuie
să sublinieze necesitatea justificării expunerii în scopuri medicale,
inclusiv expunerea persoanelor asimptomatice, și să facă mai
stricte cerințele privind informațiile care trebuie furnizate pacienților,
înregistrarea și raportarea dozelor din procedurile medicale, utilizarea nivelurilor
de referință de diagnosticare și disponibilitatea dispozitivelor
de indicare a dozelor. (18) Expunerile accidentale și
neintenționate în scopuri medicale reprezintă o sursă de preocupare
continuă. În cazul în care au loc, prevenirea și monitorizarea
acestora trebuie abordate în întregime. În acest sens, trebuie subliniat rolul
programelor de asigurare a calității, inclusiv analiza riscurilor în
radioterapie, pentru a se evita astfel de incidente, solicitându-se în aceste
cazuri înregistrarea, raportarea, analiza și acțiunile corective. (19) Așa-numitele expuneri în
scopuri „medico-legale”, introduse prin Directiva 97/43/Euratom, au fost
identificate în mod clar ca expuneri deliberate ale persoanelor în alte scopuri
decât cele medicale sau ca „expuneri imagistice non-medicale”. Aceste practici trebuie
să facă obiectul unui control reglementar corespunzător și să
fie justificate într-o manieră similară expunerilor în scopuri
medicale. Cu toate acestea, este necesară o abordare diferită, pe de
o parte pentru procedurile puse în aplicare de personalul medical care
utilizează echipamente medicale și, pe de altă parte, pentru
procedurile puse în aplicare de personalul non-medical care utilizează
echipamente non-medicale. În general, se aplică dozele-limită anuale și
restricțiile corespunzătoare privind expunerea populației. (20) Statele membre trebuie să
aibă obligația de a supune unui sistem de control reglementar anumite
practici care implică un pericol rezultat din radiațiile ionizante
sau să interzică astfel de practici. Statele membre trebuie să
beneficieze de aplicarea unei abordări progresive pentru controlul
reglementar, care trebuie să fie comensurabil cu amploarea și probabilitatea
apariției expunerilor rezultate din astfel de practici, precum și cu
impactul pe care îl poate avea controlul reglementar în ceea ce privește
reducerea expunerilor sau îmbunătățirea securității instalațiilor. (21) Este profitabil să existe
aceleași valori privind concentrațiile activității pentru exceptarea
practicilor de la controlul reglementar și pentru eliberarea materialelor
din practicile reglementate. După o analiză cuprinzătoare, s-a
concluzionat că valorile recomandate în documentul RS-G-1.7[17]
al AIEA pot fi utilizate atât ca valori standard de exceptare, înlocuind
valorile privind concentrațiile activității prevăzute în
anexa I la Directiva 96/29/Euratom, cât și ca niveluri generale de
eliberare, înlocuind valorile recomandate de Comisie în Documentul nr. 122[18]
privind radioprotecția. (22) Statele membre pot aproba
exceptări specifice de la autorizare pentru anumite practici care
implică activități ce depășesc valorile de exceptare. (23) Nivelurile de eliberare
specifice care depășesc valorile standard de exceptare și
eliberare, precum și orientările corespunzătoare ale Comisiei[19],
rămân instrumente importante pentru gestionarea cantităților
mari de materiale care rezultă din dezmembrarea instalațiilor
autorizate. (24) Statele membre trebuie să
se asigure că lucrătorii externi beneficiază de aceeași
protecție ca lucrătorii expuși angajați de întreprinderile
care desfășoară practici cu surse de radiații. Măsurile
specifice privind lucrătorii externi din Directiva 90/641/Euratom trebuie
extinse pentru a acoperi, de asemenea, activitățile din zonele
supravegheate. (25) În ceea ce privește
gestionarea situațiilor de expunere de urgență, abordarea
actuală, bazată pe nivelurile de intervenție, trebuie
înlocuită cu un sistem mai cuprinzător care să includă
evaluarea amenințărilor, un sistem general de gestionare a situațiilor
de urgență, planuri de răspuns în situații de urgență
pentru amenințările identificate și strategii planificate în
avans pentru gestionarea fiecărui eveniment postulat. (26) Introducerea nivelurilor de
referință în situațiile de expunere existentă sau de urgență
permite protecția persoanelor, precum și luarea în considerare a
altor criterii societale, la fel ca dozele-limită și restricțiile
de doză din situațiile de expunere planificată. (27) Gestionarea eficientă a
urgențelor nucleare cu consecințe transfrontaliere necesită o
mai mare cooperare între statele membre în ceea ce privește planificarea și
răspunsul în situații de urgență. (28) Agenția Internațională
pentru Energie Atomică, împreună cu Organizația Mondială a
Sănătății, Organizația pentru Alimentație și
Agricultură, Organizația Internațională a Muncii, Agenția
Nucleară a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
și Organizația Panamericană a Sănătății
revizuiesc normele internaționale de securitate de bază având în
vedere Publicația nr. 103 a CIPR. (29) Trebuie clarificate rolurile și
responsabilitățile serviciilor naționale și ale experților
implicați în asigurarea gestionării aspectelor tehnice și
practice ale radioprotecției la un nivel înalt de competență. (30) Trebuie introduse cerințe
mai precise privind eliberarea autorizațiilor de deversare și pentru
monitorizarea deversărilor. Recomandarea 2004/2/Euratom a Comisiei din 18 decembrie 2003 privind informațiile
standardizate referitoare la deversările gazoase și lichide de la
reactoarele nucleare și centralele de reprelucrare în funcționare
normală[20] a introdus informații
standardizate pentru raportarea datelor privind deversările de la
reactoarele nucleare și instalațiile de reprelucrare. (31) Nu sunt necesare
modificări majore ale celei mai recente Directive 2003/122/Euratom privind
controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor
orfane, cu excepția extinderii anumitor cerințe pentru a include
sursele radioactive închise. Cu toate acestea, există în continuare
probleme nerezolvate în ceea ce privește sursele orfane și cazuri
semnificative de metale contaminate importate din țări terțe. În
consecință, trebuie introdusă o cerință de notificare a
incidentelor cu surse orfane sau implicând contaminarea metalelor. În vederea
asigurării securității internaționale, este de asemenea
important să se armonizeze nivelurile peste care o sursă este
considerată drept o sursă închisă de mare activitate cu cele
stabilite de AIEA. (32) În conformitate cu
Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei
privind documentele explicative de la 28 septembrie 2011, statele membre s-au
angajat ca notificarea măsurilor lor de transpunere să fie
însoțită, în cazuri justificate, de unul sau mai multe documente care
să explice relația dintre componentele unei directive și
părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de
transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legislatorul
consideră justificată transmiterea unor astfel de documente. (33) Prin urmare, Directiva 96/29/Euratom
și directivele complementare 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom,
97/43/Euratom și 2003/122/Euratom trebuie abrogate, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: CAPITOLUL I OBIECTUL ȘI DOMENIUL DE APLICARE Articolul 1 Obiectul 1. Prezenta directivă
stabilește normele de securitate de bază pentru protecția
sănătății lucrătorilor, a populației, a pacienților
și a altor persoane care fac obiectul expunerii în scopuri medicale
împotriva pericolelor cauzate de radiațiile ionizante, în vederea punerii
în aplicare uniforme a acestora de către statele membre. 2. Prezenta directivă se
aplică în domeniul protecției mediului în calitate de cale de legătură
între sursele de radiații și expunerea umană, fiind
completată, după caz, cu dispoziții specifice privind expunerea
biotei în mediul considerat ca întreg. 3. Prezenta directivă
stabilește cerințele privind controlul securității și al
protecției surselor radioactive și furnizarea de informații
corespunzătoare în situațiile de expunere de urgență. 4. Prezenta directivă
stabilește cerințele necesare pentru prevenirea expunerii
lucrătorilor și a populației la radiațiile ionizante
cauzate de sursele orfane și de controlul necorespunzător al surselor
radioactive închise de mare activitate, precum și pentru armonizarea controalelor
practicate în statele membre, prin definirea cerințelor specifice care să
asigure controlul fiecărei surse în parte. 5. Prezenta directivă
definește la nivelul Comunității obiectivele comune cu privire
la măsurile și procedurile de informare a populației, în scopul
îmbunătățirii protecției operaționale a
sănătății asigurate în caz de urgență. Articolul 2 Domeniul de aplicare 1. Prezenta directivă se
aplică tuturor situațiilor de expunere planificată,
existentă sau de urgență care implică un risc datorat
expunerii la radiații ionizante, care nu poate fi neglijat din punctul de
vedere al radioprotecției în ceea ce privește protecția
sănătății lucrătorilor, a populației sau a pacienților
și a altor persoane expuse în scopuri medicale, sau în ceea ce privește
protecția mediului. 2. Prezenta directivă se
aplică tuturor practicilor care implică surse de radiații, și
anume: (a)
producerea, prelucrarea, manipularea, utilizarea, deținerea,
depozitarea, transportul, transferul, importul și exportul din Comunitate și
eliminarea substanțelor radioactive; (b)
funcționarea oricărui echipament electric
ce emite radiații ionizante și conține componente care funcționează
la o diferență de potențial de peste 5 kV; (c)
practicile implicând prezența surselor
naturale de radiații care conduc la o creștere semnificativă a
expunerii lucrătorilor sau a populației, în special: i) exploatarea aeronavelor și a
navelor spațiale; ii) expunerea la radon la locul de
muncă; iii) activitățile din
industriile de prelucrare a materialelor care conțin radionuclizi naturali
sau activitățile legate de o astfel de prelucrare. (d)
orice altă practică desemnată de
statul membru. 3. Prezenta directivă se
aplică gestionării situațiilor de expunere existentă, în
special expunerea populației la radonul din locuințe, expunerea
externă la materialele de construcții și cazurile de expunere
prelungită datorată efectelor pe termen lung ale unei urgențe
radiologice sau ale unei activități vechi. 4. Prezenta directivă se
aplică gestionării situațiilor de expunere de urgență,
în măsura în care se consideră că acestea împiedică
intervenția în vedere protejării sănătății populației,
a lucrătorilor sau a mediului; expunerile potențiale, precum și
pregătirea și planificarea în caz de urgență fac parte din
situațiile de expunere planificată. Articolul 3 Excluderea din domeniul de aplicare Prezenta directivă nu se aplică
radionuclizilor din organismul uman, radiațiilor cosmice dominante de la
nivelul solului sau expunerii, deasupra solului, la radionuclizi din scoarța
terestră neperturbată. CAPITOLUL II DEFINIȚII Articolul 4 În sensul prezentei directive, se aplică
următoarele definiții: (1)
Expunere în scopuri medicale înseamnă
expunerea la care sunt supuși pacienții sau persoanele asimptomatice
ca parte a diagnosticării sau a tratamentului medical sau stomatologic
efectuat pentru îmbunătățirea sănătății sau
a stării de bine a acestora, precum și expunerea la care au fost supuși
îngrijitorii și voluntarii din cercetarea biomedicală. (2)
Radiație ionizantă înseamnă transferul
de energie sub formă de particule sau unde electromagnetice cu o lungime
de undă de maximum 100 nanometri (o frecvență de minimum 3x1015
Hertz) capabile să producă ioni, direct sau indirect. (3)
Urgență înseamnă o situație sau
un eveniment excepțional care necesită o intervenție rapidă,
în primul rând pentru a atenua un risc sau consecințele negative pentru
sănătatea și securitatea ființelor umane, calitatea vieții,
proprietăți sau a mediu. Se includ aici urgențele nucleare și
radiologice. (4)
Situație de expunere de urgență
înseamnă o situație de expunere cauzată de un eveniment neașteptat,
care necesită luarea unor decizii urgente pentru a controla situația
respectivă; evenimentul poate fi provocat de un accident (indiferent
dacă acesta a fost luat în calcul sau nu ca expunere potențială)
sau de o intenție distructivă. (5)
Expunere înseamnă acțiunea de a expune
sau condiția de a fi expus la radiațiile ionizante emise în afara
organismului (expunere externă) sau în interiorul acestuia (expunere
internă). (6)
Situație de expunere înseamnă o situație
care cauzează expunerea, inclusiv sursele de radiații și
activitățile sau acțiunile care pot afecta expunerea
provocată de sursele de radiații. (7)
Populație înseamnă persoane supuse
expunerii publice. (8)
Sursă de radiații înseamnă o
entitate care poate cauza expunere la radiații — cum ar fi prin emiterea
de radiații ionizante sau prin eliberarea de materiale radioactive — și
poate fi considerată drept o singură entitate în ceea ce privește
protecția și siguranța. (9)
Sursă radioactivă înseamnă o
sursă de radiații care conține material radioactiv în scopul
utilizării radioactivității acestuia. (10)
Material radioactiv înseamnă orice material
care conține substanțe radioactive. (11)
Sursă orfană înseamnă o sursă
închisă care nu este nici exceptată, nici nu se află sub control
reglementar, de exemplu fie pentru că nu a fost niciodată
controlată în acest mod, fie pentru că a fost abandonată, pierdută,
rătăcită, furată sau transferată în alt mod fără
o autorizație corespunzătoare. (12)
Material de construcții înseamnă un
produs de construcție care este fabricat cu scopul de a fi încorporat în
mod permanent într-o clădire. (13)
Depozitare definitivă înseamnă amplasarea
deșeurilor radioactive sau a combustibilului uzat într-o instalație autorizată
fără intenția recuperării acestora. (14)
Situație de expunere existentă
înseamnă o situație de expunere care există deja în momentul în
care trebuie luată o decizie cu privire la controlul acesteia și care
nu necesită sau nu mai necesită adoptarea de măsuri urgente. (15)
Surse naturale de radiații înseamnă surse
de radiații ionizante de origine terestră sau cosmică. (16)
Situație de expunere planificată
înseamnă o situație de expunere care rezultă în urma
exploatării sau a introducerii planificate a unei surse de radiații
sau în urma activităților care alterează căile de expunere,
astfel încât provoacă expunerea sau expunerea potențială a
populației sau a mediului. Situațiile de expunere planificată
pot include atât expuneri normale, cât și expuneri potențiale. (17)
Expunere potențială înseamnă
expunere care nu survine cu certitudine, dar care poate rezulta dintr-un
eveniment sau o serie de evenimente cu caracter probabil, inclusiv ca urmare a
deficiențelor echipamentelor sau a erorilor de exploatare. (18)
Radioprotecție înseamnă protecția
populației împotriva efectelor nocive ale expunerii la radiații
ionizante și modalitățile de realizare a acesteia. (19)
Practică înseamnă orice activitate care implică
exploatarea sau introducerea unor surse de radiații sau care
alterează căile de expunere și care este gestionată ca
situație de expunere planificată. (20)
Radon înseamnă izotopul Rn-222 și,
după caz, descendenții săi (expunere la radon înseamnă și
expunere la descendenții radonului). (21)
Depozitare înseamnă păstrarea surselor
radioactive sau a deșeurilor radioactive într-o instalație care
oferă o izolare corespunzătoare, cu intenția recuperării
acestora. (22)
Optimizare înseamnă un proces iterativ, orientat
către viitor, de stabilire a măsurilor de protecție adecvate,
luându-se în considerare circumstanțele dominante, opțiunile
disponibile și natura situației de expunere cu scopul de a
păstra amploarea și probabilitatea expunerii, precum și
numărul persoanelor expuse, la un nivel cât mai scăzut posibil. (23)
Expunere publică înseamnă expunerea
persoanelor, exceptând expunerea profesională sau în scopuri medicale. (24)
Expunere profesională înseamnă expunerea
lucrătorilor pe parcursul activităților desfășurate de
aceștia. (25)
Risc la adresa sănătății
înseamnă o estimare a riscului de reducere a duratei și a calității
vieții în cadrul unei populații ca urmare a expunerii. Aici se includ
pierderile datorate efectelor asupra țesuturilor, cancerului și tulburările
genetice severe. (26)
Doză efectivă (E) înseamnă suma
dozelor echivalente ponderate absorbite de toate țesuturile și
organele din iradieri interne și externe. Se calculează după formula: unde DT,R este doza medie absorbită de țesutul
sau organul T, din cauza radiației R, wR este factorul de ponderare pentru
radiație, iar wT este factorul de ponderare tisular
pentru țesutul sau organul T. Valorile adecvate ale wT și wR
sunt prevăzute în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de
Protecție Radiologică. Unitatea de măsură pentru doza
efectivă este sievertul. (27)
Doză-limită înseamnă valoarea dozei
efective sau a dozei echivalente dintr-o perioadă specificată care nu
poate fi depășită pentru o persoană. Doza-limită se
aplică sumei expunerilor rezultate din toate practicile autorizate. (28)
Restricție de doză înseamnă o
restricție stabilită ca limită superioară prospectivă
a dozei individuale, utilizată pentru a defini seria de opțiuni avute
în vedere în procesul de optimizare a unei anumite surse de radiații
într-o situație de expunere planificată. (29)
Doză echivalentă (HT)
înseamnă doza absorbită de țesutul sau organul T, ponderată
pentru tipul și calitatea radiației R. Se calculează după
formula: unde – DT,R este doza medie absorbită de
țesutul sau organul T, din cauza radiației R, – wR este factorul de ponderare pentru
radiație. În cazul în care câmpul radiației se compune
din tipuri și energii cu valori diferite ale wR, doza
echivalentă totală, HT, se calculează după
formula: Valorile adecvate ale wR sunt prevăzute
în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de Protecție
Radiologică. Unitatea de măsură pentru doza echivalentă
este sievertul. (30)
Lucrător extern înseamnă orice
lucrător expus din categoria A care nu este angajat de întreprinderea
responsabilă pentru zonele supravegheate și controlate, dar care
desfășoară activități în aceste zone, inclusiv stagiari,
ucenici și studenți. (31)
Întreprindere înseamnă orice persoană
fizică sau juridică care răspunde din punct de vedere juridic
pentru desfășurarea unei practici sau pentru o sursă de radiație
(inclusiv cazurile în care proprietarul sau deținătorul unei surse de
radiație nu conduce activități conexe). (32)
Restricție de risc înseamnă o restricție
stabilită asupra riscului individual care poate rezulta dintr-o sursă
de radiații (risc în sensul probabilității unui risc la adresa
sănătății cauzat de o expunere potențială, care
este o funcție a probabilității unui eveniment neintenționat
care provoacă o doză și a probabilității riscului asociat
dozei respective). (33)
Îngrijitori înseamnă persoane expuse în mod
conștient și voluntar la radiații ionizante prin asistarea, în
alt mod decât ca activitate a profesiei lor, sprijinirea și îngrijirea persoanelor
care sunt sau au fost supuse expunerii în scopuri medicale. (34)
Nivel de referință înseamnă, într-o
situație de expunere de urgență sau într-o situație de
expunere existentă, nivelul dozei sau al riscului peste care se
consideră inadecvată autorizarea expunerilor și sub care trebuie
să fie implementată în continuare optimizarea protecției. (35)
Lucrător expus înseamnă persoana, salariată
sau care desfășoară activități independente, supusă
unei expuneri la locul de muncă, datorată unei practici aflate sub incidența
prezentei directive și care poate fi expusă unor doze ce depășesc
unul dintre nivelurile dozelor limită stabilite pentru populație. (36)
Sievert (Sv) înseamnă denumirea specializată
a unității de măsură pentru doza echivalentă sau
efectivă. Un sievert este echivalentul unui joule pe kilogram: 1 Sv = 1 J
kg-1. (37)
Încorporare înseamnă activitățile
radionuclizilor care pătrund în corp din exterior. (38)
Ucenic înseamnă o persoană care
urmează un curs de formare sau de instructaj profesional în cadrul unei
întreprinderi, în vederea practicării unei meserii. (39)
Doză efectivă angajată (E(t)) înseamnă suma dozelor
echivalente angajate aferente unui organ sau a dozelor tisulare echivalente HT(t) rezultate în urma
unei încorporări de substanțe radioactive, înmulțite fiecare cu
factorul corespunzător de ponderare tisulară pentru țesutul
respectiv wT. Se calculează după formula: În cadrul valorii E(t), t este exprimat în numărul
de ani pentru care se face integrarea. În scopul respectării
dozelor-limită specificate în prezenta directivă, t este o perioadă
de 50 de ani după încorporarea de astfel de substanțe pentru adulți
și de până la 70 de ani pentru copii. Unitatea de măsură
pentru doza efectivă angajată este sievertul. (40)
Expert în fizică medicală înseamnă o
persoană care deține cunoștințele, formarea
profesională și experiența necesare pentru a acționa sau a oferi
consiliere cu privire la fizica radiațiilor aplicată expunerii în
scopuri medicale și a cărui competență de a acționa
este recunoscută de autoritățile competente. (41)
Serviciu de medicină a muncii înseamnă un
specialist sau un organism din domeniul sănătății
responsabil cu supravegherea medicală a lucrătorilor expuși și
a cărui capacitate de a acționa în acest sens este recunoscută
de către autoritățile competente. (42)
Expert în radioprotecție înseamnă o
persoană care deține cunoștințele, formarea
profesională și experiența necesare pentru a oferi consiliere în
domeniul radioprotecției, cu scopul de a asigura protecția
eficientă a populației și a cărui capacitate de a
acționa este recunoscută de autoritățile competente. (43)
Sursă închisă de mare activitate
înseamnă o sursă închisă în care cantitatea de material
radioactiv depășește valorile prevăzute în anexa II. (44)
Plan de răspuns în situații de urgență
înseamnă măsuri de planificare a răspunsului corespunzător
în cazul unei situații de expunere de urgență în
legătură cu o anumită instalație sau activitate pe baza
evenimentelor postulate și a scenariilor conexe. (45)
Lucrător în situații de urgență
înseamnă orice persoană care are un rol clar definit în calitate de
lucrător în situații de urgență și care poate fi
expusă la radiații în timp ce ia măsuri ca răspuns la urgența
respectivă. (46)
Serviciu dozimetric înseamnă orice organism
sau persoană competente să se ocupe cu calibrarea, citirea sau interpretarea
dispozitivelor de monitorizare individuală, cu măsurarea
radioactivității în corpul uman sau în probe biologice sau cu evaluarea
dozelor, a cărui capacitate de a acționa în această
privință este recunoscută de autoritățile competente. (47)
Sistem de gestionare a situațiilor de urgență
înseamnă cadrul juridic sau administrativ de stabilire a
responsabilităților pentru pregătirea și răspunsul în
situații de urgență și a măsurilor de luare a
deciziilor în situațiile de expunere de urgență. (48)
Radiologie medicală înseamnă procedurile
de radiodiagnostic, radioterapie și de radiologie intervențională
ori de alte tipuri de radiologie de planificare și orientare prin
intermediul radiațiilor ionizante. (49)
Aspecte practice ale procedurilor de expunere în
scopuri medicale înseamnă derularea fizică a unei expuneri în scopuri
medicale și orice aspecte conexe, inclusiv manipularea și utilizarea echipamentului
radiologic medical și evaluarea parametrilor tehnici și fizici, inclusiv
a dozelor de radiație, etalonarea și întreținerea echipamentelor,
prepararea și administrarea produselor radiofarmaceutice și
prelucrarea imaginilor realizate, printre altele, de către specialiști
în radiografie și tehnicieni în medicină nucleară și radioterapie. (50)
Practician înseamnă un medic, stomatolog sau o
altă persoană calificată în domeniul medical, abilitată
să-și asume răspunderea medicală pentru expunerea individuală
în scopuri medicale, în conformitate cu cerințele naționale. (51)
Niveluri de diagnosticare de referință înseamnă
nivelurile de doză în practicile medicale de radiodiagnostic medical sau de
radiologie intervențională, sau, în cazul produselor
radiofarmaceutice, nivelurile de activitate pentru examinări tipice, pe
grupe de pacienți de dimensiuni standard sau „fantome standard” pentru categorii
mari de tipuri de echipamente. (52)
Activare înseamnă procesul de transformare a unui
nuclid stabil în radionuclid, prin iradierea materialului în care este conținut
cu particule sau fotoni cu energie înaltă. (53)
Substanță radioactivă înseamnă orice
substanță care conține unul sau mai mulți radionuclizi cu
un nivel de concentrație a activității care nu poate fi neglijat
din punctul de vedere al radioprotecției. (54)
Expunere imagistică non-medicală
înseamnă orice expunere deliberată a persoanelor în scopuri imagistice,
în care motivația principală a expunerii nu are legătură cu
sănătatea sau starea de bine a persoanei expuse. (55)
Notificare înseamnă înaintarea unui document către
autoritatea competentă pentru a comunica intenția de a desfășura
o practică care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. (56)
Înregistrare înseamnă permisiunea,
acordată de autoritatea competentă sau în temeiul legislației naționale,
de a practica o activitate în conformitate cu condițiile prevăzute de
legislația națională. (57)
Produs destinat consumatorilor înseamnă orice
dispozitiv sau element fabricat în care au fost încorporați în mod
deliberat sau produși prin activare radionuclizi sau care generează
radiații ionizante și care poate fi vândut sau furnizat populației
fără o supraveghere specială sau fără un control
reglementar după vânzare. (58)
Accelerator înseamnă un aparat sau o instalație
în care particulele sunt accelerate, emițând radiații ionizante cu o
energie mai mare de 1 mega-electron volt (MeV). (59)
Sursă închisă scoasă din utilizare
înseamnă o sursă închisă care nu mai este utilizată sau nu
se intenționează a fi utilizată pentru practica pentru care a
fost acordată autorizația. (60)
Inspecție înseamnă o investigare, de
către orice autoritate competentă, a conformității cu
dispozițiile naționale. (61)
Generator de radiații înseamnă un
dispozitiv capabil să genereze radiații ionizante, precum raze X,
neutroni, electroni sau alte particule încărcate, care pot fi utilizate în
scopuri științifice, industriale sau medicale. (62)
Deșeu radioactiv înseamnă materialul
radioactiv pentru care nu se prevede nicio utilizare ulterioară. (63)
Asigurarea calității înseamnă toate
acțiunile planificate și sistematice necesare pentru a garanta în mod
corespunzător că o structură, un sistem, o componentă sau o
procedură funcționează în mod satisfăcător, în
conformitate cu standardele acceptate. Controlul calității face parte
din asigurarea calității. (64)
Autorizație înseamnă permisiunea de a
practica o activitate în condițiile prevăzute într-un document de
autorizare specific, acordată, la cerere, de autoritatea competentă. (65)
Niveluri de eliberare înseamnă valori
stabilite de autoritățile competente sau prin legislația națională
și exprimate în concentrații ale activității la care
și sub care materialele rezultate dintr-o practică supusă notificării
sau autorizării sunt scutite de respectarea cerințelor din prezenta
directivă. (66)
Zonă supravegheată înseamnă o
zonă supusă supravegherii în vederea protecției împotriva radiațiilor
ionizante. (67)
Zonă controlată înseamnă o zonă
supusă unor reglementări speciale destinate să protejeze
împotriva radiațiilor ionizante sau a extinderii contaminării radioactive
și în care accesul este controlat. (68)
Expunere accidentală înseamnă expunerea
unor persoane, altele decât lucrătorii în situații de urgență,
ca urmare a unui accident. (69)
Expunere profesională de urgență
înseamnă expunerea profesională la care sunt supuse într-o situație
de expunere de urgență persoanele care acționează pentru atenuarea
consecințelor urgenței în cauză. (70)
Depistare medicală înseamnă o
procedură care utilizează instalații radiologice medicale pentru
diagnosticarea din timp a grupurilor de persoane supuse riscului. (71)
Zonă cu risc de expunere la radon
înseamnă o zonă geografică sau o regiune administrativă definită
pe baza unor studii care arată că procentajul locuințelor
susceptibile de a depăși nivelul național de referință
este în mod semnificativ mai mare decât în alte regiuni ale țării. (72)
Procedură radiologică medicală
înseamnă orice procedură care implică expunerea în scopuri
medicale. (73)
Medic abilitat să facă trimiteri
înseamnă un medic, stomatolog sau altă persoană calificată în
domeniul medical, abilitată să trimită o persoană la un
practician pentru a urma proceduri radiologice, în conformitate cu cerințele
legislației naționale. (74)
Efecte negative individuale înseamnă efectele
nocive observabile clinic la persoane sau la descendenții acestora, a
căror apariție este fie imediată, fie întârziată, în
ultimul caz implicând o probabilitate mai curând decât o certitudine a apariției. (75)
Radiologie intervențională înseamnă
utilizarea tehnicilor de imagistică cu raze X, pe lângă cele care
implică imagistica cu ultrasunete sau rezonanță magnetică
sau alte tehnici de radiație neionizantă, pentru a introduce și
orienta dispozitivele în corpul uman în scopul diagnosticării sau al tratării.
(76)
Radiodiagnostic înseamnă legat de medicina
nucleară de diagnostic in-vivo, de radiologia de diagnostic medical prin
intermediul radiațiilor ionizante și de radiologia dentară. (77)
Radioterapeutic înseamnă legat de radioterapie,
inclusiv de medicina nucleară practicată în scopuri terapeutice. (78)
Responsabilitate clinică înseamnă
responsabilitatea unui practician pentru expunerile individuale în scopuri
medicale, în special: justificarea; optimizarea; evaluarea clinică a rezultatului;
cooperarea cu alți specialiști și cu alți membri ai
personalului, după caz, în ceea ce privește aspectele practice ale
procedurilor de expunere în scopuri medicale; obținerea de informații,
dacă este cazul, despre examinările anterioare; furnizarea informațiilor
radiologice existente și/sau a înregistrărilor către alți practicieni
și/sau către medicul abilitat să facă trimiteri, după
caz; informarea pacienților și a celorlalte persoane implicate,
după caz, asupra riscului asociat radiațiilor ionizante. (79)
Audit clinic înseamnă o examinare sau o
analiză sistematică a procedurilor medicale radiologice care
urmărește să îmbunătățească calitatea și
rezultatele îngrijirii pacientului printr-o analiză structurată prin
care practicile, procedurile și rezultatele radiologice sunt examinate
comparativ cu standardele acceptate pentru procedurile radiologice medicale
corecte, cu modificarea practicilor, dacă este cazul, și aplicarea de
standarde noi, dacă este necesar. (80)
Instalație radiologică medicală
înseamnă o instalație care conține echipamente radiologice
medicale. (81)
Expunere neintenționată înseamnă
expunerea în scopuri medicale care se deosebește în mod semnificativ de
expunerea intenționată în scopuri medicale. (82)
Persoană reprezentativă înseamnă o
persoană care primește o doză reprezentativă pentru acele
persoane din public care sunt mai expuse. (83)
Funcționar în domeniul radioprotecției
înseamnă o persoană competentă din punct de vedere tehnic în ceea
ce privește aspectele din domeniul radioprotecției relevante pentru
un anumit tip de practică și care este desemnată de către
întreprindere să supravegheze punerea în aplicare a măsurilor sale de
radioprotecție. (84)
Măsuri de remediere înseamnă eliminarea
unei surse sau reducerea magnitudinii acesteia (din punctul de vedere al
activității sau al cantității) în vederea evitării sau
a reducerii dozelor la care ar putea fi expuși subiecții în lipsa
acestor măsuri într-o situație de expunere existentă. (85)
Măsuri de protecție înseamnă
măsuri, altele decât măsurile de remediere, în scopul evitării
sau reducerii dozelor care ar putea fi primite în absența respectivelor
măsuri, într-o situație de expunere de urgență sau o situație
de expunere existentă. (86)
Autorizație înseamnă permisiunea
acordată în scris de o autoritate competentă unei întreprinderi de a
efectua activități specifice în cadrul unui control reglementar sub
forma unei înregistrări sau a unei autorizații. (87)
Sursă închisă înseamnă o sursă
radioactivă în care materialul radioactiv este închis în permanență
într-o capsulă sau este încastrat etanș într-o formă solidă. (88)
Furnizor înseamnă orice persoană
fizică sau juridică care furnizează sau pune la dispoziție o
sursă închisă. (89)
Containerul sursei înseamnă recipientul unei
surse închise care nu este parte integrantă a sursei, ci este destinat
să protejeze sursa în timpul utilizării, transportării,
manipulării acesteia etc. (90)
Toron înseamnă izotopul Rn-220. (91)
Doză reziduală înseamnă doza
susceptibilă de a fi suportată prin toate căile de expunere
după punerea în aplicare integrală a măsurilor de protecție
sau atunci când a fost luată o decizie de a nu fi puse în aplicare
măsuri de protecție. (92)
Doza absorbită (D) înseamnă energia absorbită
pe unitate de masă unde – este energia medie
transmisă de radiația ionizantă materiei dintr-un element de
volum, – dm este masa materiei din elementul de volum
respectiv. În sensul prezentei directive, doza absorbită
reprezintă doza medie pentru un țesut sau un organ. Unitatea de
măsură pentru doza absorbită este gray-ul. (93)
Gray (Gy) este unitatea de măsură pentru
doza absorbită. Un gray este egal cu un Joule pe kilogram: 1Gy = 1 J kg-1. (94)
Activitate (A) înseamnă activitatea A a unei
cantități dintr-un radionuclid aflat într-o anumită stare de
energie determinată la un moment dat și este raportul dintre dN
și dt, unde dN este numărul probabil de tranziții
nucleare spontane din starea de energie respectivă în intervalul de timp dt: Unitatea de măsură pentru activitate
este becquerelul. (95)
Becquerel (Bq) înseamnă denumirea unității
de măsură pentru activitate. Un becquerel este echivalent cu o tranziție
nucleară pe secundă: 1 Bq = 1 s-1. (96)
Doză echivalentă angajată (H(t)) înseamnă integrala
pe timpul (t) din debitul dozei echivalente (în țesutul sau organul T) care va
fi primită de un organism în urma unei încorporării de substanțe
radioactive. Se calculează cu formula: pentru o încorporare de substanțe radioactive
la momentul t0, unde este debitul dozei
echivalente aferente (organului sau țesutului T) la momentul t, t
este intervalul de timp pentru care se face integrarea. În cadrul valorii HT(t), t este exprimat în ani.
Dacă nu se dă valoarea t, se presupune o perioadă de 50 de ani pentru adulți și
de până la vârsta de 70 de ani pentru copii. Unitatea de măsură
pentru doza echivalentă angajată este sievertul. (97)
Expunere normală înseamnă expunerea
susceptibilă de a avea loc în condițiile normale de exploatare ale
unei instalații sau ale unei activități (inclusiv întreținere,
inspecție, dezafectare), inclusiv posibile avarii minore care pot fi ținute
sub control, de exemplu cele apărute în timpul exploatării normale și
incidentele operaționale anticipate. (98)
Doză proiectată înseamnă doza susceptibilă
de a fi suportată dacă nu s-ar lua în prealabil nicio
măsură de protecție. (99)
Controlul calității înseamnă un set
de operațiuni (programare, coordonare, punere în aplicare) menite să
păstreze sau să îmbunătățească calitatea. Acesta
include monitorizarea, evaluarea și menținerea la nivelurile
solicitate a tuturor caracteristicilor de performanță ale
echipamentelor care pot fi definite, măsurate și controlate. (100)
Strategie de răspuns înseamnă un set de
diferite măsuri de protecție menite să constituie un
răspuns la evenimentele postulate sau reale cu scopul de a gestiona o
situație de expunere de urgență în conformitate cu obiectivele
stipulate. În cadrul unui plan de răspuns în caz de urgență, se
stabilesc strategii de răspuns pentru fiecare eveniment sau scenariu
postulat. CAPITOLUL III SISTEMUL DE RADIOPROTECȚIE Articolul 5 Principii generale Statele membre stabilesc cerințele
juridice și un sistem corespunzător de control reglementar care
reflectă, pentru toate situațiile de expunere, un sistem de
radioprotecție bazat pe următoarele principii ale justificării, optimizării
și limitării dozelor: (a)
Justificare: deciziile de introducere sau de modificare
a unei surse de radiație, a unei căi de expunere sau a unor expuneri
efective trebuie justificate, în sensul că deciziile respective trebuie luate
cu intenția de a se asigura că beneficiile care rezultă de pe
urma acestora pentru persoane și societate în general compensează efectele
negative pe care le pot cauza acestea. (b)
Optimizare: în toate situațiile de expunere,
radioprotecția trebuie optimizată cu scopul de a se menține amploarea
și probabilitatea expunerii, precum și numărul de persoane expuse
la un nivel cât mai mic posibil, luându-se în considerare factorii economici și
sociali, iar optimizarea protecției persoanelor supuse expunerilor în
scopuri medicale trebuie să corespundă scopurilor medicale ale
expunerilor, potrivit dispozițiilor de la articolul 55. Acest principiu se
aplică la doza efectivă, precum și la dozele aferente organelor,
ca măsură de precauție care să țină cont de anumite
incertitudini în ceea ce privește riscul la adresa sănătății
sub valoarea limită, pentru efecte deterministice. (c)
Limitarea dozelor: în situațiile de expunere
planificată, suma dozelor la care este expusă o persoană din
toate sursele reglementate de radiație nu poate să depășească
dozele-limită prevăzute pentru expunerea profesională sau
expunerea populației. Dozele-limită nu se aplică în cazul
expunerilor în scopuri medicale. Secțiunea 1 instrumente de optimizare Articolul 6 Restricții de doză privind
expunerea lucrătorilor și a populației 1. În ceea ce privește
expunerea profesională, restricția de doză se stabilește ca
instrument operațional pentru optimizarea protecției de către
întreprindere sub supravegherea generală a autorităților
competente. În cazul lucrătorilor externi, restricția de doză se
stabilește în cooperare între angajator și întreprindere. 2. În ceea ce privește
expunerea populației, restricția de doză se stabilește
pentru doza individuală primită de populație în urma
exploatării planificate a unei surse specifice de radiație. Autoritățile
competente stabilesc restricția de doză astfel încât să asigure
respectarea dozei-limită pentru suma dozelor primite de aceeași
persoană din toate practicile autorizate. 3. În ceea ce privește
expunerile potențiale, optimizarea include gestionarea
corespunzătoare a securității și protecției surselor și
a instalațiilor. După caz, pot fi stabilite restricții de risc. 4. Restricțiile de
doză se stabilesc în funcție de dozele individuale efective sau
echivalente primite de o persoană pe parcursul unui an sau al unei
perioade de timp adecvate, mai scurte. 5. În cazul în care restricțiile
de doză sunt introduse pentru a limita expunerile acumulate prelungite, acestea
sunt stabilite în funcție de dozele efective anuale sau de dozele
echivalente aferente unui organ. Articolul 7 Restricții de doză privind
expunerea în scopuri medicale Restricțiile de doză nu se aplică
în cazul expunerii pacienților în scopuri medicale. În ceea ce privește îngrijitorii și
voluntarii care participă la cercetarea medicală și
biomedicală (pentru care nu se așteaptă niciun avantaj medical
direct în urma expunerii), restricțiile de doză se stabilesc în funcție
de doza individuală care este improbabil să fie depășită
pe perioada examinării, a tratamentului sau a proiectului de cercetare în
cauză. Articolul 8 Niveluri de referință 1. Se stabilesc niveluri de
referință pentru situațiile de expunere existentă și
de urgență, sub forma unor niveluri ale dozelor efective sau aferente
organelor peste care se consideră drept inadecvată autorizarea
expunerilor în situații de expunere existentă sau de urgență.
2. Se planifică și se
pun în aplicare strategii de protecție optimizate cu scopul de a se reduce
dozele individuale sub nivelurile de referință. Valorile selectate ca
niveluri de referință depind de tipul situației de expunere. 3. Optimizarea și protecția
oferă prioritate expunerilor peste nivelul de referință. Selecția
nivelurilor de referință ia în considerare cerințele privind
radioprotecția și criteriile societale. 4. Selecția nivelurilor de
referință pentru dozele efective ia în considerare cele trei plaje
ale nivelurilor de referință prevăzute la punctul 1 din anexa I. Secțiunea 2 Limitarea dozelor Articolul 9 Limita de vârstă pentru
lucrătorii expuși Sub rezerva dispozițiilor articolului 12
alineatul (2), persoanele cu vârsta sub 18 ani nu pot fi implicate în nicio
activitate profesională care le-ar transforma în lucrători expuși. Articolul 10 Doza-limită pentru expunerea profesională 1. Doza-limită
efectivă pentru expunerea profesională este de 20 mSv pentru fiecare
an. Cu toate acestea, în situații speciale sau în cazul anumitor situații
de expunere specificate în legislația națională, poate fi
autorizată o doză efectivă mai mare, de până la 50 mSv pe
an, cu condiția ca doza medie pentru o perioadă mai mare de cinci ani
consecutivi să nu depășească 20 mSv pe an. Pentru lucrătorii în situații de urgență
poate fi autorizată o doză efectivă mai mare, în conformitate cu
articolul 52. 2. Pe lângă doza-limită
efectivă prevăzută la alineatul (1), se aplică
următoarele doze-limită echivalente: (a)
doza-limită echivalentă pentru cristalin
este 20 mSv pe an sau, după caz, aceeași valoare ca cea
specificată pentru doza-limită efectivă; (b)
doza-limită echivalentă pentru piele este
500 mSv pe an; această limită se aplică dozei medii pentru orice
suprafață de 1 cm², indiferent de suprafața expusă; (c)
doza-limită echivalentă pentru mâini, antebrațe,
laba piciorului și glezne este 500 mSv pe an. Articolul 11 Protecția femeilor însărcinate 1. Din clipa în care o femeie
anunță întreprinderea unde lucrează că este însărcinată,
conform legislației și practicilor naționale, protecția
fătului va fi comparabilă cu cea asigurată populației. Condițiile
de lucru pentru femeia însărcinată trebuie să fie de așa
natură încât doza echivalentă la care este expus fătul să
fie cât mai mică posibil și să fie improbabil ca aceasta să
depășească 1 mSv, cel puțin pe perioada rămasă
din sarcină. 2. Din clipa în care o femeie
anunță întreprinderea unde lucrează că alăptează,
ea nu mai este implicată în activități care presupun un risc semnificativ
de încorporare de radionuclizi. Articolul 12 Doza-limită pentru ucenici și
studenți 1. Dozele-limită pentru
ucenicii cu vârste de cel puțin 18 ani și pentru studenții cu
vârste de peste 18 ani care trebuie să folosească surse de
radiație în cursul studiilor sunt identice cu dozele-limită pentru
lucrătorii expuși, prevăzute la articolul 10. 2. Dozele-limită efective
pentru ucenicii cu vârste între 16 și 18 ani și pentru studenții
cu vârste între 16 și 18 ani care trebuie să lucreze cu surse de
radiație în cursul studiilor sunt de 6 mSv pe an. Pe lângă dozele-limită efective prevăzute
la primul paragraf, se aplică următoarele doze-limită
echivalente: (a)
doza-limită echivalentă pentru cristalin este
20 mSv pe an; (b)
doza-limită echivalentă pentru piele este
150 mSv pe an, calculată ca medie pentru orice suprafață de 1
cm², indiferent de suprafața expusă; (c)
doza-limită echivalentă pentru mâini, antebrațe,
laba piciorului și glezne este 150 mSv pe an. 3. Dozele-limită pentru
ucenicii și studenții care nu fac obiectul dispozițiilor alineatelor
(1) și (2) sunt identice cu dozele-limită pentru populație, potrivit
dispozițiilor de la articolul 13. Articolul 13 Doza-limită pentru populație 1. Doza-limită
echivalentă pentru expunerea populației este 1 mSv pe an. 2. Pe lângă
doza-limită prevăzută la alineatul (1), se aplică
următoarele doze-limită echivalente: (a)
doza-limită echivalentă pentru cristalin
este 15 mSv pe an; (b)
doza-limită echivalentă pentru piele este
50 mSv pe an, calculată ca medie pentru orice suprafață de 1
cm², indiferent de suprafața expusă. Articolul 14 Estimarea dozei efective și a dozei
echivalente Pentru estimarea dozelor efective și
echivalente se folosesc următoarele valori și relații: (a)
În cazul radiațiilor externe se folosesc pentru
estimarea dozelor efective și echivalente valorile și relațiile
prevăzute în Publicația nr. 103 a Comisiei Internaționale de
Protecție Radiologică. (b)
În cazul expunerii interne la un radionuclid sau la
o combinație de radionuclizi se folosesc pentru estimarea dozelor efective
angajate valorile și relațiile prevăzute în Publicația nr. 103
a Comisiei Internaționale de Protecție Radiologică, precum și
coeficienții de doză pentru ingestie și inhalare menționați
în Publicația nr. 72 a Comisiei Internaționale de Protecție
Radiologică. CAPITOLUL IV CERINȚE PRIVIND EDUCAȚIA,
FORMAREA ȘI INFORMAREA ÎN DOMENIUL RADIOPROTECȚIEI Articolul 15 Responsabilități generale privind
educația, formarea și furnizarea de informații 1. Statele membre stabilesc un
cadrul legislativ și administrativ adecvat pentru a asigura educația,
formarea și informarea corespunzătoare a tuturor persoanelor ale
căror sarcini necesită competențe specifice în domeniul
radioprotecției. Formarea, formarea ulterioară și informarea
segmentului relevant de populație se repetă la intervale regulate și
se documentează. 2. Statele membre stabilesc activitățile
de educație, formare și formare ulterioară pentru a permite
recunoașterea experților în radioprotecție, a experților în
fizică medicală, a serviciilor de medicină a muncii și a
serviciilor dozimetrice. Articolul 16 Formarea lucrătorilor expuși, a
ucenicilor și a studenților și informațiile furnizate
acestora 1. Statele membre impun
întreprinderii sau angajatorului să informeze lucrătorii, ucenicii și
studenții supuși expunerii profesionale asupra: (a)
riscurilor privind sănătatea pe care le
implică munca lor; (b)
procedurilor generale de radioprotecție și
măsurilor de precauție care trebuie aplicate, în special cele legate
de condițiile operaționale și de lucru, atât pentru practica
respectivă în general, cât și pentru fiecare post de lucru sau
sarcină care le poate fi încredințată; (c)
planurilor și procedurilor de răspuns în
situații de urgență; (d)
importanței respectării cerințelor
tehnice, medicale și administrative; 2. Statele membre impun
întreprinderii sau angajatorului să informeze femeile cu privire la
necesitatea de a anunța din timp dacă sunt însărcinate, pentru a
se evita riscurile de expunere a fătului și de contaminare a
sugarului în cazul încorporării de radionuclizi. 3. Statele membre impun
întreprinderii sau angajatorului să organizeze stagii de formare și
informare relevante în domeniul radioprotecției, adresate personalului
propriu. 4. Pe lângă programele de
informare și formare în domeniul radioprotecției prevăzute la
alineatele (1), (2) și (3), întreprinderea care răspunde de sursele
închise de mare activitate se asigură că programele de formare includ
cerințe specifice pentru gestionarea în siguranță și
securizarea surselor respective, în vederea pregătirii lucrătorilor în
cauză pentru orice evenimente care le pot afecta siguranța sau în
vederea protejării altor persoane împotriva radiațiilor. Informarea și
formarea pun un accent special pe cerințele necesare legate de securitate și
conțin informații specifice privind consecințele posibile ale
pierderii controlului adecvat al surselor închise de mare activitate. Articolul 17 Informarea și formarea
lucrătorilor care pot fi expuși la surse orfane Statele membre trebuie să se asigure că
lucrătorii și conducerea din instalațiile în care este cel mai
probabil să se găsească sau să se prelucreze surse orfane, în
special unități mari de colectare a fierului vechi sau unități
de reciclare a deșeurilor metalice, precum și puncte nodale de
tranzit semnificative, sunt: (a)
informați despre posibilitatea de fi
confruntați cu o sursă; (b)
informați și formați pentru a
detecta vizual sursele și containerele acestora; (c)
informați despre aspectele de bază privind
radiațiile ionizante și efectele acestora; (d)
informați despre sistemele de detecție; (e)
informați despre și formați cu
privire la acțiunile care trebuie luate la fața locului în cazul
detectării sau suspectării prezenței unei surse. Articolul 18 Informarea și formarea lucrătorilor
în situații de urgență 1. Statele membre se
asigură că lucrătorii în situații de urgență și
orice alte persoane care ar putea fi implicate în organizarea asistenței
în situații de urgență primesc informații adecvate și
actualizate în mod regulat asupra riscurilor privind sănătatea pe
care le poate implica intervenția lor și asupra măsurilor preventive
care pot fi luate în astfel de cazuri. Informațiile respective iau în
considerare gama variată de situații potențiale de urgență. 2. Imediat după producerea
unei situații de urgență, informațiile prevăzute la
alineatul (1) sunt completate în mod corespunzător, luându-se în calcul
circumstanțele specifice. 3. Statele membre se
asigură că lucrătorii în situații de urgență sunt
formați în mod periodic, potrivit dispozițiilor privitoare la
sistemul de gestionare a situațiilor de urgență prevăzut la
articolul 97. După caz, formarea include exerciții practice. 4. Statele membre se
asigură că, pe lângă formarea privind răspunsul în situații
de urgență menționată la alineatul (3) din prezentul
articol, organizația care răspunde de protecția
lucrătorilor în situații de urgență prevăzută la
articolul 30 alineatul (1) litera (b) oferă lucrătorilor respectivi
formare și informații corespunzătoare în domeniul radioprotecției. Articolul 19 Educația, informarea și formarea în
ceea ce privește expunerea în scopuri medicale 1. Statele membre se
asigură că practicienii și persoanele implicate în aspectele
practice ale procedurilor de expunere în scopuri medicale beneficiază în
mod adecvat de educație, informare și formare teoretică și
practică în materie de practici radiologice medicale, precum și că
acestea au competențe relevante în domeniul radioprotecției. În acest scop, statele membre asigură
stabilirea unei programe adecvate și recunosc diplomele, certificatele și
calificările oficiale corespunzătoare. 2. Persoanele care fac obiectul
programelor relevante de formare pot participa la aspectele practice ale
procedurilor de expunere în scopuri medicale prevăzute la articolul 56
alineatul (4). 3. Statele membre asigură
furnizarea de educație și formare continuă în urma
calificării și, în cazul special al utilizării clinice a noilor
tehnici, oferirea de programe de formare în legătură cu respectivele tehnici
și cerințele relevante în domeniul radioprotecției. 4. Statele membre asigură
aplicarea mecanismelor de diseminare în timp util a informațiilor
relevante în domeniul radioprotecției pentru expunerea în scopuri medicale
cu privire la experiența dobândită în urma evenimentelor importante. 5. Statele membre asigură
introducerea unui curs privind radioprotecția în programa de bază a
universităților de medicină și stomatologie. CAPITOLUL V JUSTIFICAREA ȘI CONTROLUL REGLEMENTAR
AL PRACTICILOR Articolul 20 Justificarea practicilor 1. Statele membre se
asigură că, înainte de a fi aprobate, noile tipuri de practici care
conduc la expunerea la radiații ionizante sunt justificate. 2. Statele membre enumeră
tipurile de practici aprobate în textele legislative sau administrative. 3. Tipurile de practici
existente sunt revizuite în ceea ce privește justificarea ori de câte ori
se obțin informații noi și importante despre eficiența sau
consecințele potențiale ale utilizării lor. Articolul 21 Justificarea practicilor implicând aparatură
sau produse care emit radiații ionizante 1. Statele membre impun
întreprinderilor care intenționează să fabrice, să importe
sau să exporte un nou tip de aparatură sau de produs care emite radiații
ionizante să pună la dispoziția autorităților
competente informații relevante, conform prevederilor din anexa III secțiunea
A, pentru a le permite, pe baza evaluării informațiilor
prevăzute în anexa III secțiunea B, să stabilească
dacă scopul în care urmează să fie utilizat aparatura sau
produsul respectiv poate fi justificat. 2. Autoritatea competentă pune
informațiile primite în conformitate cu alineatul (1) la dispoziția
autorităților competente ale celorlalte state membre, pentru a
permite acestora să ia propriile decizii cu privire la justificarea
scopului în care urmează să fie utilizat aparatura sau produsul în
cauză. 3. Întreprinderea este
informată cu privire la deciziile autorităților competente ale
statelor membre în termen de șase luni. Articolul 22 Interzicerea practicilor Statele membre interzic adăugarea
deliberată de substanțe radioactive în producerea alimentelor, jucăriilor,
accesoriilor și produselor cosmetice, importul sau exportul unor asemenea
produse. Fără a se aduce atingere dispozițiilor Directivei 1999/2/CE
a Parlamentului European și a Consiliului[21], se
consideră nejustificate practicile în care activarea materialului are
drept consecință creșterea activității produselor aferente. Articolul 23 Practici care implică expunerea
deliberată a oamenilor în scopuri non-medicale 1. Statele membre asigură
identificarea, prin intermediul investigațiilor sau al altor mijloace
corespunzătoare, a practicilor care implică expunerea imagistică
în scopuri non-medicale, prevăzută în anexa IV. 2. Statele membre se
asigură că se acordă o atenție specială
justificării practicilor care implică expunerea imagistică în
scopuri non-medicale, în special: (a)
toate tipurile de practici care implică
expunerea imagistică în scopuri non-medicale, enumerate în anexa IV, se
justifică în prealabil înainte de a fi acceptate în mod general; (b)
fiecare aplicare specială a tipului de
practică acceptat în mod general se justifică în prealabil; (c)
toate procedurile de expunere imagistică în
scopuri non-medicale enumerate în anexa IV secțiunea A, puse în aplicare
de personalul medical cu ajutorul echipamentelor radiologice, se justifică
în prealabil pe baza obiectivelor specifice ale procedurii și a
caracteristicilor persoanei implicate; (d)
justificarea generală și specifică a
practicilor care implică expunerea imagistică în scopuri non-medicale,
specificată la literele (a) și (b), face obiectul unei
reexaminări periodice de către autoritatea competentă. 3. În cazul în care un stat
membru a stabilit că o anumită practică implicând expunerea
imagistică în scopuri non-medicale este justificată, acesta se
asigură că: (a)
fiecare practică face obiectul unei autorizații;
(b)
cerințele privind practica în cauză,
inclusiv criteriile privind punerea în aplicare individuală, sunt
stabilite de autoritatea competentă, în cooperare cu alte agenții
relevante și, după caz, organisme profesionale; (c)
restricțiile de doză sunt stabilite
pentru fiecare practică astfel încât să nu depășească
doza-limită pentru populație, inclusiv, ori de câte ori este posibil,
pentru procedurile puse în aplicare de personalul medical care utilizează
echipamente medicale , conform prevederilor din anexa IV secțiunea A; pentru
alte practici prevăzute în anexa IV, secțiunea B, restricțiile
de doză respectă cerințele prevăzute la articolul 6
alineatul (2); (d)
cerințele relevante prevăzute în
capitolul VII, inclusiv cele privitoare la echipamente, optimizare, responsabilități
și protecția specială în timpul sarcinii, sunt îndeplinite
pentru procedurile puse în aplicare de personalul medical care folosește
echipamente radiologice medicale; (e)
se solicită acordul în cunoștință
de cauză al persoanei care urmează să fie expusă, permițând
în același timp organismelor de aplicare a legii să intervină,
în anumite cazuri, fără acordul prealabil al acesteia, cu respectarea
legislației naționale; (f)
în cazul în care expunerea se desfășoară
în mod sistematic în scopuri legate de securitate, persoanelor în cauză trebuie
să aibă posibilitatea de a alege o tehnică alternativă, care
nu implică expunerea la radiații ionizante. Articolul 24 Identificarea practicilor care implică
materiale radioactive naturale Statele membre asigură identificarea practicilor
care implică materiale radioactive naturale și care conduc la o expunere
a lucrătorilor sau a populației ce nu poate fi neglijată din
punctul de vedere al radioprotecției. Identificarea se desfășoară
prin intermediul investigațiilor sau al altor mijloace
corespunzătoare, luându-se în considerare sectoarele industriale enumerate
în anexa V. Articolul 25 Notificare 1. Statele membre solicită
notificarea tuturor practicilor, inclusiv a practicilor identificate în
conformitate cu articolul 24, cu excepția practicilor justificate care
implică: (a)
materiale care conțin substanțe
radioactive pentru care cantitățile din activitatea în cauză nu depășesc
nivelurile de exceptare totale stabilite în anexa VI sau niveluri mai ridicate
care, pentru aplicații specifice, sunt autorizate de autoritățile
competente și satisfac criteriile generale de exceptare și eliberare
prevăzute în anexa VI; sau (b)
materiale care conțin substanțe
radioactive, cu condiția ca concentrația activității pe
unitate de masă să nu depășească nivelurile de
exceptare stabilite în tabelul A din anexa VI, sau niveluri mai ridicate care,
pentru aplicații specifice, sunt autorizate de autoritățile
competente și satisfac criteriile generale de exceptare și eliberare
prevăzute în anexa VI; sau (c)
orice tub catodic utilizat pentru proiecții de
imagini sau oricare alt aparat electric care funcționează la o
diferență de potențial de maximum 30 kV sau orice alt aparat sau
produs de tipul celor aprobate de autoritățile competente ale
statului membru în cauză, dacă: (i) nu conduce, în condiții normale de funcționare,
la un debit al dozei mai mare de 1 µSv×h–1 la o distanță de 0,1 m de suprafața
accesibilă a aparatului; și (ii) în cazul în care conține substanțe radioactive,
acestea sunt închise într-o capsulă sau sunt fixate pe un suport solid; și (iii) condițiile privind evacuarea au fost
specificate de autoritățile competente. 2. Statele membre pot excepta și
alte tipuri de practici de la cerința de notificare, cu condiția
respectării criteriilor generale de exceptare stabilite în anexa VI punctul
3 sau în cazurile în care evaluarea optimizării protecției
indică faptul că exceptarea este cea mai bună opțiune. 3. Practicile care implică materiale
radioactive naturale, identificate în conformitate cu articolul 24, și
care produc sau prelucrează deșeuri reciclate în materiale de construcție
identificate fac obiectul unei notificări dacă indicele concentrației
activității din materialele de construcții rezultante, așa
cum este acesta definit în anexa VII, este probabil să
depășească valoarea 1. În acest caz, întreprinderea trebuie, de
asemenea, să informeze utilizatorul deșeurilor în legătură
cu concentrația activității deșeurilor în cauză. 4. În situațiile
identificate de statele membre, în care există preocupări cu privire
la faptul că o practică identificată în conformitate cu dispozițiile
de la articolul 24 poate conduce la prezența radionuclizilor naturali în
apă, care ar putea afecta calitatea rezervelor de apă potabilă
sau poate afecta alte căi de expunere, reprezentând un motiv de
îngrijorare din punctul de vedere al radioprotecției, autoritatea
competentă poate solicita ca practica respectivă să facă
obiectul unei notificări, indiferent de dispozițiile de la prezentul
articol, alineatul (1) litera (b). 5. Pentru tipurile de practici
care fac obiectul unei notificări, statele membre specifică informațiile
care urmează să fie furnizate de către întreprindere pentru a
permite autorității competente să stabilească mijloacele
adecvate de control reglementar. 6. În sensul exceptării prevăzute
la alineatul (1) litera (c), statele membre fac schimb de informații cu
privire la tipul aprobărilor care au fost acordate și la documentația
și evaluarea subiacente. Autoritățile competente țin cont
de informațiile primite, precum și de normele europene și
internaționale aplicabile, în procesul de luare a propriilor decizii privind
exceptarea practicilor corespunzătoare. Articolul 26 Controlul reglementar 1. Statele membre solicită
ca orice practică notificată să facă obiectul unui control
reglementar care corespunde cu amploarea și probabilitatea expunerilor
rezultate din aceste practici și cu impactul pe care controlul reglementar
îl poate avea asupra reducerii acestor expuneri sau asupra îmbunătățirii
securității instalațiilor. 2. Practicile notificate pot fi exceptate
de la autorizare. 3. În cazul unor cantități
moderate de material, specificate de statele membre, valorile concentrației
activității prevăzute în anexa VI tabelul B coloana 2 pot fi
utilizate în scopul exceptării. 4. Practicile notificate care nu
sunt exceptate fac obiectul autorizării prin înregistrare sau emiterea de
autorizații. Articolul 27 Autorizare 1. În cazurile în care riscul
limitat de expunere nu necesită examinarea fiecărui caz, iar practica
se desfășoară conform condițiilor prevăzute în legislația
națională, autoritățile competente pot limita controlul
reglementar la înregistrarea practicii, cu o frecvență
corespunzătoare a inspecțiilor. 2. Statele membre solicită autorizarea
următoarelor practici: (a)
funcționarea și dezafectarea oricărei
instalații din ciclul combustibilului nuclear, exploatarea și
închiderea minelor de uraniu; (b)
adăugarea deliberată de substanțe
radioactive la producerea și fabricarea produselor de consum sau a altor
produse, inclusiv produse medicamentoase, importul sau exportul acestui tip de
produse; (c)
fabricarea, utilizarea sau luarea în posesie a unei
surse închise de mare activitate; (d)
funcționarea, dezafectarea și închiderea oricărei
instalații de prelucrare, depozitare sau eliminare a deșeurilor
radioactive; (e)
practicile în care lucrătorii pot fi expuși
la doze efective anuale mai mari de 6 mSv în condiții normale de funcționare
și de lucru; (f)
practicile care eliberează cantități
semnificative de efluenți gazoși sau lichizi în mediu. 3. Statele membre solicită fie
înregistrarea, fie autorizarea pentru următoarele practici: (a)
administrarea deliberată a substanțelor
radioactive unor persoane și, în măsura în care privește radioprotecția
oamenilor, unor animale, în scopul stabilirii diagnosticului medical sau
veterinar, al tratamentului sau al cercetării; (b)
utilizarea generatoarelor de radiații sau a
surselor radioactive în radiografia industrială, prelucrarea produselor
sau cercetarea și folosirea acceleratorilor, cu excepția microscoapelor
electronice; (c)
utilizarea generatoarelor de radiații sau a
surselor radioactive pentru expunerea în scopuri medicale; (d)
fabricarea și exploatarea echipamentelor
electrice care emit radiații ionizante și care funcționează
la o diferență potențială de peste 30 kV, precum și
importul sau exportul acestor echipamente; (e)
practicile în cadrul cărora lucrătorii
pot fi expuși la doze efective anuale de peste 1 mSv în condiții
normale de funcționare și de lucru; (f)
industriile care implică materiale radioactive
naturale identificate de statele membre, astfel cum se solicită la
articolul 24, și care pot conduce la o doză efectivă pentru un
membru al populației egală sau mai mare de 0,3 mSv/an. 4. Statele membre pot solicita
înregistrarea sau autorizarea și pentru alte tipuri de practici decât cele
enumerate la alineatele (2) și (3). Articolul 28 Procedura de autorizare 1. În scopul autorizării, statele
membre solicită furnizarea de informații în conformitate cu natura
practicii și riscurile implicate. 2. Informațiile solicitate
pentru acordarea unei autorizații acoperă cel puțin
următoarele: (a)
responsabilitățile și organizarea în
ceea ce privește protecția și securitatea; (b)
competențele personalului, inclusiv informarea
și formarea acestuia; (c)
caracteristicile de proiectare ale instalației
și ale surselor de radiație; (d)
expunerea anticipată a lucrătorilor și
a publicului în condiții normale de funcționare; (e)
evaluarea privind securitatea activităților
și a instalației pentru: (i) identificarea modalităților prin
care pot avea loc expuneri potențiale sau accidentale și expuneri
neintenționate în scopuri medicale; (ii) estimarea, în măsura în care acest lucru
este posibil, a probabilităților și a amplorii expunerilor potențiale; (iii) evaluarea calității și
amplorii dispozițiilor privind protecția și securitatea,
inclusiv caracteristicile tehnice și procedurile administrative; (iv) definirea limitelor operaționale și
a condițiilor de funcționare; (f)
procedurile de urgență și
legăturile comunicaționale; (g)
menținerea, testarea, inspectarea și
furnizarea de servicii pentru a se asigura că sursa de radiații și
instalația continuă să îndeplinească cerințele de
proiectare, limitele operaționale și condițiile de funcționare
pe parcursul ciclului de viață; (h)
gestionarea deșeurilor radioactive și măsurile
de eliminare a acestora în conformitate cu cerințele de reglementare
aplicabile; (i)
gestionarea surselor închise scoase din utilizare; (j)
asigurarea calității. 3. O autorizație include
condiții specifice pentru a se asigura caracterul obligatoriu al
elementelor acesteia sau pentru a se impune restricții adecvate cu privire
la limitele operaționale sau condițiile de funcționare. De
asemenea, condițiile trebuie să impună punerea în aplicare
oficială și documentată a principiului optimizării. 4. După caz, o
autorizație trebuie să conțină un permis de deversare emis
în conformitate cu cerințele prevăzute în capitolul VIII pentru
autorizarea eliberării de efluenți radioactivi lichizi sau gazoși
în mediu. 5. Statele membre impun
întreprinderii să notifice imediat orice eveniment semnificativ care
rezultă sau care poate rezulta în urma expunerii unei persoane dincolo de
limitele operaționale sau de condițiile de funcționare
specificate în cerințele de autorizare cu privire la expunerea
lucrătorilor sau a populației sau astfel cum prevăd
autoritățile în ceea ce privește expunerea în scopuri medicale. Articolul 29 Exceptarea de la controlul reglementar 1. Eliminarea, reciclarea sau
reutilizarea materialelor radioactive rezultate din orice practică
autorizată face obiectul autorizării. 2. Materialele utilizate pentru
eliminare, reciclare sau reutilizare pot fi exceptate de la cerințele
prezentei directive, cu condiția ca concentrațiile activității
pe unitate de masă: (a)
să nu depășească valorile stabilite
în anexa VI tabelul A partea 1; sau (b)
să respecte nivelurile de eliberare specifice și
cerințele aferente pentru materiale specifice sau pentru materialele care
rezultă din tipuri de practici specifice; aceste niveluri de eliberare specifice,
pe lângă nivelurile generale de eliberare prevăzute la litera (a), sunt
stabilite de autoritatea națională competentă pe baza
criteriilor generale de exceptare din anexa VI, punctul 3 și ținând
cont de orientările tehnice date de Comunitate. 3. Pentru eliberarea materialelor
care conțin radionuclizi naturali, valorile aferente concentrațiilor
activității pe unitate de masă sunt cele prevăzute în anexa
VI tabelul A partea 2. Cu toate acestea, se aplică următoarele cerințe: (a)
pentru practicile care fac obiectul autorizării
prevăzute la articolul 27 alineatul (3) litera (f), se respectă
criteriile privind dozele pentru eliberarea radionuclizilor naturali; (b)
pentru alte practici autorizate, în special cele
care fac parte dintr-un ciclu al combustibilului nuclear, nivelurile de eliberare
respectă criteriile privind dozele pentru eliberarea materialelor care conțin
radionuclizi artificiali; (c)
pentru practicile autorizate care fac obiectul
notificării, astfel cum se prevede la articolul 25 alineatul (3), se
respectă cerințele corespunzătoare privind introducerea pe piață
a materialelor de construcții. 4. Se interzice diluarea
deliberată a deșeurilor radioactive, altfel decât prin combinarea
materialelor care are loc în condiții normale de funcționare atunci
când nu se ține cont de radioactivitate. În situații specifice, autoritatea
competentă poate autoriza combinarea deșeurilor radioactive care conțin
materiale radioactive naturale cu alte materiale pentru a promova reutilizarea și
reciclarea acestor materiale și pentru a reduce expunerea publică. CAPITOLUL VI PROTECȚIA LUCRĂTORILOR, A
UCENICILOR ȘI A STUDENȚILOR Articolul 30 Responsabilități 1. Cerințele privind
expunerea profesională stabilite în prezentul capitol și la articolele
9, 10, 11 și 12 se aplică pentru protecția lucrătorilor în
orice situație de expunere atunci când expunerea acestora la locul de
muncă sau ca rezultat al muncii lor este responsabilitatea juridică a
unei întreprinderi sau a unei alte persoane juridice, inclusiv, de exemplu: (a)
angajatorul lucrătorilor externi; (b)
organizația responsabilă de protecția
lucrătorilor în situații de urgență; (c)
organizația responsabilă de reabilitarea terenului,
a clădirilor și a altor construcții contaminate; (d)
angajatorul răspunzător din punct de
vedere juridic pentru expunerea la radon a lucrătorilor la locul de
muncă, în situația prevăzută la articolul 53 alineatul (4). 2. Responsabilitatea unei
întreprinderi în ceea ce privește expunerea profesională se
referă și la ucenicii și studenții care trebuie să
folosească surse de radiație în cursul studiilor și la
persoanele angajate pe cont propriu sau care lucrează ca voluntari sau
pentru o organizație caritabilă. 3. Întreprinderea răspunde
de evaluarea și punerea în aplicare a măsurilor privind protecția
lucrătorilor expuși împotriva radiațiilor. Articolul 31 Protecția operațională a
lucrătorilor Protecția operațională a
lucrătorilor expuși se bazează pe următoarele elemente: (a)
evaluarea prealabilă pentru identificarea
naturii și a amplorii riscului radiologic la care sunt expuși
lucrătorii; (b)
aplicarea măsurilor de optimizare a radioprotecției
la toate condițiile de lucru; (c)
clasificarea lucrătorilor în diferite categorii; (d)
punerea în aplicare a măsurilor de control și
monitorizare pentru diferitele zone și condiții de lucru, inclusiv, dacă
este necesar, monitorizarea individuală; (e)
supravegherea medicală. Articolul 32 Consultarea expertului în radioprotecție Statele membre impun întreprinderii să
consulte expertul în radioprotecție cu privire la examinarea și
testarea dispozitivelor de protecție și a instrumentelor de
măsurare, în special cu privire la: (a)
examinarea critică prealabilă a
planurilor de instalații, din punctul de vedere al radioprotecției; (b)
recepția punerii în funcțiune a unor
surse noi sau modificate de radiații, din punctul de vedere al radioprotecției; (c)
controlul regulat al eficacității dispozitivelor
și tehnicilor de protecție; (d)
calibrarea regulată a instrumentelor de
măsură și controlul regulat al stării lor de funcționare
și a corectitudinii modului în care sunt folosite. Articolul 33 Măsuri la locul de muncă 1. În vederea realizării
radioprotecției, trebuie luate măsuri în ceea ce privește toate
locurile de muncă în care există posibilitatea expunerii la radiații
ionizante cu o valoare mai mare de 1 mSv pe an sau la o doză
echivalentă de 15 mSv pe an pentru cristalin sau 50 mSv pe an pentru piele
și extremități. Astfel de măsuri trebuie să
corespundă atât naturii instalațiilor și surselor, cât și
amplorii și naturii riscurilor. 2. În ceea ce privește
practicile implicând materiale radioactive naturale în care doza efectivă
pentru lucrători poate depăși 6 mSv pe an, se aplică
cerințele stabilite în prezentul capitol. În cazul în care doza
efectivă pentru lucrători este mai mică sau egală cu 6 mSv
pe an, autoritățile competente trebuie cel puțin să
impună întreprinderilor să examineze în permanență
expunerile, luând în calcul potențialul de îmbunătățire a
protecției sau de creștere a dozelor în timp sau ca rezultat al
modificării procesului sau al organizării muncii. 3. În ceea ce privește
întreprinderile care folosesc aeronave în care doza efectivă pentru
personal rezultată din radiația cosmică poate depăși 6 mSv
pe an, se aplică cerințele relevante stabilite în prezentul capitol. În
cazul în care doza efectivă pentru personal este mai mică sau
egală cu 6 mSv pe an și poate depăși 1 mSv pe an, autoritățile
competente trebuie cel puțin să impună întreprinderilor să
examineze în permanență expunerile, luând în calcul posibilitatea ca
dozele să se modifice în timp sau ca rezultat al modificării
acordurilor de muncă. Întreprinderile iau măsurile adecvate, în
special pentru a: (a)
evalua gradul de expunere a echipajelor în
cauză; (b)
lua în calcul expunerile evaluate atunci când
organizează programele de lucru, astfel încât să reducă dozele
echipajelor cu expunere ridicată; (c)
informa personalul în cauză asupra riscurilor privind
sănătatea și dozele individuale la care sunt expuși
implicate de activitatea acestora. Articolul 34 Clasificarea locurilor de muncă 1. Locurile de muncă se
clasifică pe zone, dacă este cazul, pe baza unei evaluări de
referință a dozelor anuale estimate și a probabilității
și amplorii expunerilor potențiale. 2. Trebuie făcută o
distincție între zonele controlate și zonele supravegheate. Autoritățile
competente stabilesc orientările privind clasificarea zonelor controlate și
a zonelor supravegheate în ceea ce privește împrejurările speciale. 3. Întreprinderea
examinează în permanență condițiile de lucru în zonele
controlate și în zonele supravegheate. Articolul 35 Cerințe pentru zonele controlate 1. Cerințele minime care
trebuie îndeplinite într-o zonă controlată sunt următoarele: (a)
Zona controlată este delimitată și
accesibilă exclusiv persoanelor instruite corespunzător și este controlată
conform unor proceduri scrise, elaborate de întreprindere. Ori de câte ori
există un risc considerabil de contaminare radioactivă, trebuie luate
măsuri speciale, legate inclusiv de accesul și ieșirea
persoanelor și a bunurilor și de monitorizarea contaminării din
zona controlată respectivă și din zona adiacentă. (b)
Ținând seama de natura și amploarea
riscurilor radiologice din zona supravegheată, supravegherea
radiologică a mediului de lucru se organizează în conformitate cu articolul
37. (c)
Se amplasează panouri care să indice
tipul zonei, natura surselor și riscurile prezentate de acestea. (d)
Se stabilesc instrucțiuni de lucru
corespunzătoare riscului radiologic asociat surselor și operațiunilor
implicate. 2. Întreprinderea răspunde
de punerea în aplicare a acestor obligații, după ce a consultat
expertul în radioprotecție. Articolul 36 Cerințe pentru zonele supravegheate 1. Cerințele care trebuie
îndeplinite într-o zonă supravegheată sunt următoarele: (a)
ținând seama de natura și amploarea
riscurilor radiologice din zona supravegheată, supravegherea
radiologică a mediului de lucru se organizează în conformitate cu articolul
37; (b)
se amplasează panouri care să indice
tipul zonei, natura surselor și riscurile inerente prezentate de acestea; (c)
se stabilesc instrucțiuni de lucru
corespunzătoare riscului radiologic asociat surselor și operațiunilor
implicate. 2. Întreprinderea răspunde
de punerea în aplicare a acestor cerințe, după consultarea expertului
în radioprotecție. Articolul 37 Supravegherea radiologică a mediului
de lucru 1. Supravegherea
radiologică a mediului de lucru prevăzută la articolul 35
alineatul (1) litera (b) și articolul 36 alineatul (1) litera (a) presupune,
dacă este cazul: (a)
măsurarea debitelor dozelor externe, cu indicarea
naturii și a calității radiației respective; (b)
măsurarea concentrației activității
în aer și a densității la suprafață a radionuclizilor care
generează contaminarea, cu indicarea naturii acestora și a
stării lor fizice și chimice; (c)
măsurarea concentrațiilor de radon la
locul de muncă. 2. Rezultatele acestor
măsurători sunt înregistrate și folosite, dacă este cazul,
pentru estimarea expunerii individuale, astfel cum prevede articolul 39. Articolul 38 Împărțirea lucrătorilor expuși
pe categorii 1. În sensul monitorizării și
supravegherii, trebuie făcută o diferențiere între două
categorii de lucrători expuși: (a)
categoria A: lucrătorii expuși care sunt
în situația de a primi o doză efectivă mai mare de 6 mSv pe an
sau o doză echivalentă mai mare de 15 mSv pe an pentru cristalin sau
mai mare de 150 mSv pe an pentru piele și extremități; (b)
categoria B: lucrătorii expuși care nu se
încadrează în categoria A. 2. Distincția dintre cele
două categorii de lucrători expuși prevăzute la alineatul (1)
se face înainte de angajarea în condiții de lucru care implică riscul
expunerii și face obiectul reexaminării periodice pe baza condițiilor
de lucru și a supravegherii medicale. 3. Pentru lucrătorii în
situații de urgență, distincția dintre cele două
categorii de lucrători prevăzute la alineatul (1) din prezentul
articol nu aduce atingere, după caz, cerințelor de monitorizare
prevăzute la articolele 37 și 39-43 atât timp cât lucrătorii nu
sunt implicați într-o situație reală de expunere de urgență. Articolul 39 Monitorizarea individuală 1. Lucrătorii din categoria
A sunt monitorizați în mod sistematic pe baza măsurătorilor
individuale efectuate de un serviciu dozimetric. În cazurile în care
lucrătorii din categoria A pot face obiectul unei expuneri interne
semnificative sau unei expuneri semnificative a cristalinului sau a
extremităților, se stabilește un sistem corespunzător de
monitorizare. Autoritatea competentă acordă o atenție
specială identificării acestor lucrători. 2. Monitorizarea
lucrătorilor din categoria B este cel puțin suficientă pentru a
demonstra că acești lucrători sunt clasificați în mod
corect în categoria B. Statele membre pot solicita monitorizarea individuală
și, dacă este cazul, măsurători individuale, efectuate de
un serviciu dozimetric, pentru lucrătorii din categoria B. 3. În cazurile în care
măsurătorile individuale sunt imposibile sau inadecvate, monitorizarea
individuală se bazează pe o estimare rezultată din
măsurătorile individuale efectuate asupra altor lucrători expuși
sau din rezultatele supravegherii mediului de lucru, prevăzută la
articolul 37. Articolul 40 Monitorizarea în caz de expunere accidentală În caz de expunere accidentală, întreprinderea,
în colaborare cu serviciul dozimetric, evaluează dozele relevante și
distribuția acestora în organism. Articolul 41 Evidența și raportarea
rezultatelor 1. Pentru fiecare lucrător
expus se ține o evidență a rezultatelor monitorizării
individuale. 2. În sensul alineatului (1), se
păstrează următoarele informații referitoare la
lucrătorii expuși: (a)
o evidență a expunerilor măsurate
sau, după caz, estimate ale dozelor individuale, conform articolelor 39, 40,
51 și 52; (b)
în cazul expunerilor prevăzute la articolele 40
și 52, rapoartele privind împrejurările și măsurile
adoptate; (c)
rezultatele monitorizării locului de
muncă utilizate în vederea evaluării dozelor individuale, dacă
este cazul. 3. Informațiile menționate
la alineatul (1) se păstrează pe parcursul perioadei de lucru care
implică expunerea la radiații ionizante, până când aceștia
ating sau ar fi atins vârsta de 75 ani, însă în orice caz nu mai puțin
de 30 ani de la încetarea activității care implică expunerea la
radiații. 4. Expunerile prevăzute la
articolele 40, 51 și 52 sunt înregistrate separat în evidența menționată
la alineatul (1). 5. În cazul în care rezultatele
monitorizării sunt utilizate pentru gestionarea situațiilor de
expunere planificată, se iau măsuri corespunzătoare pentru a nu
se include în evidențe expunerile atribuite unei situații de expunere
existentă, și anume radiațiile externe de fond sau pătrunderea
radonului din sol în cazul industriilor care prelucrează materiale radioactive
naturale. Articolul 42 Accesul la rezultate 1. Statele membre solicită
ca rezultatele monitorizării individuale prevăzute la articolele 39, 40
și 52: (a)
să fie puse la dispoziția autorităților
competente, a întreprinderii și a angajatorului lucrătorilor externi; (b)
să fie puse la dispoziția lucrătorului
în cauză, în conformitate cu articolul 43 alineatul (1); (c)
să fie înaintate serviciilor de medicină
a muncii pentru a se putea interpreta implicațiile rezultatelor pentru
sănătatea umană, conform dispozițiilor de la articolul 44; (d)
să fie trimise în sistemul de date pentru
monitorizarea radiologică individuală stabilit de statul membru în
conformitate cu alineatul (2). 2. Statele membre determină
modalitățile de comunicare a rezultatelor monitorizării individuale. 3. Sistemul de date pentru
monitorizarea radiologică individuală trebuie să comunice cel puțin
datele enumerate în anexa VIII secțiunea A. 4. În caz de expunere accidentală
sau de urgență, rezultatele monitorizării individuale trebuie
comunicate fără întârziere. Articolul 43 Accesul lucrătorilor la rezultate 1. Statele membre solicită ca
lucrătorii să aibă acces, la solicitarea acestora, la
rezultatele monitorizării individuale, inclusiv la rezultatele
măsurătorilor care pot fi utilizate pentru estimarea acestor
rezultate sau la rezultatele evaluării dozelor în urma
măsurătorilor de la locul de muncă. 2. Statele membre
facilitează schimburile de informații relevante între autoritățile
competente, serviciile de medicină a muncii, experții în radioprotecție
sau serviciile dozimetrice din cadrul Uniunii cu privire la dozele primite în
prealabil de un lucrător în vederea examinării medicale a acestuia înainte
de angajare sau în vederea clasificării sale în categoria A în
conformitate cu articolul 44 și pentru a controla expunerea
ulterioară a lucrătorilor respectivi. Articolul 44 Supravegherea medicală a
lucrătorilor expuși 1. Supravegherea medicală a
lucrătorilor expuși se bazează pe principiile care
guvernează în general medicina muncii. 2. Supravegherea medicală a
lucrătorilor din categoria A reprezintă responsabilitatea serviciilor
de medicină a muncii. Supravegherea medicală permite stabilirea
stării de sănătate a lucrătorilor supravegheați în
ceea ce privește capacitatea lor de a-și desfășura
activitatea. În acest scop, serviciile de medicină a muncii trebuie
să aibă acces la orice informație relevantă pe care o
solicită, inclusiv la informațiile privind condițiile ambientale
de la locul de muncă. 3. Supravegherea medicală
include: (a)
un control medical efectuat înainte de angajarea lucrătorului
sau de clasificarea acestuia în categoria A cu scopul de a determina capacitatea
lucrătorului respectiv de a desfășura o activitate de categoria A
în postul avut în vedere. (b)
reexaminări periodice ale stării de
sănătate. Starea de sănătate a fiecărui
lucrător din categoria A trebuie reexaminată cel puțin o
dată pe an, pentru a se stabili dacă lucrătorii sunt în
continuare apți pentru munca pe care o desfășoară. Natura
reexaminărilor, efectuate ori de câte ori serviciile de medicină a
muncii consideră că este necesar, depinde de tipul activității
desfășurate și de starea de sănătate a
lucrătorului respectiv. 4. Serviciile de medicină a
muncii pot decide continuarea supravegherii medicale și după
încetarea activității, pentru perioada considerată necesară
pentru protejarea sănătății persoanei respective. Articolul 45 Clasificarea medicală Capacitatea lucrătorilor din categoria A de
a-și desfășura activitatea se clasifică cu ajutorul
următoarelor calificative: (a)
apt; (b)
apt, cu anumite condiții; (c)
inapt. Articolul 46 Interdicția de angajare sau
clasificare a lucrătorilor inapți Un lucrător nu poate fi angajat sau
clasificat drept lucrător din categoria A pentru nicio perioadă de
timp dacă serviciile de supraveghere medicală îl declară inapt
pentru postul respectiv. Articolul 47 Fișele medicale 1. Pentru fiecare lucrător
din categoria A se deschide o fișă medicală care se
actualizează atât timp cât lucrătorul rămâne încadrat în
categoria respectivă. După încetarea activității, fișa
medicală se păstrează până când persoana respectivă
atinge sau ar fi atins vârsta de 75 de ani, dar în niciun caz nu mai puțin
de 30 de ani de la încetarea activității care implică expunere
la radiații ionizante. 2. Fișa medicală
cuprinde informații despre natura postului, rezultatele controlului medical
efectuat înainte de angajare sau de clasificarea în categoria A, reexaminările
periodice ale sănătății și evidența dozelor
prevăzută la articolul 41. Articolul 48 Supravegherea medicală specială 1. Pe lângă supravegherea
medicală a lucrătorilor expuși prevăzută la articolul 44,
trebuie create condiții pentru orice alte măsuri pe care serviciile
de medicină a muncii recunoscute le consideră necesare pentru protecția
sănătății persoanelor expuse, precum examinări
medicale suplimentare, măsuri de decontaminare sau tratamente corective de
urgență. 2. Supravegherea medicală
specială este efectuată în fiecare caz în care au fost depășite
doza efectivă anuală de 50 mSv pe an sau celelalte doze-limită
prevăzute la articolul 10 alineatul (2). 3. Condițiile oricărei
expuneri ulterioare trebuie să primească avizul serviciilor de
medicină a muncii recunoscute. Articolul 49 Apeluri Statele membre stabilesc procedura de apel împotriva
constatărilor și a deciziilor la care s-a ajuns în temeiul
articolelor 45, 46 și 48. Articolul 50 Protecția lucrătorilor externi 1. Fiecare stat membru se
asigură că sistemul de monitorizare radiologică individuală
acordă lucrătorilor externi o protecție echivalentă cu cea
a lucrătorilor angajați permanent de întreprindere. 2. Întreprinderea răspunde,
fie direct, fie prin acorduri contractuale cu angajatorul lucrătorilor
externi, de aspectele operaționale privind radioprotecția lucrătorilor
externi. 3. Întreprinderea trebuie în mod
special: (a)
să verifice dacă lucrătorul extern a
fost declarat apt din punct de vedere medical să desfășoare activitățile
care urmează să i se încredințeze; (b)
să se asigure că, pe lângă formarea
de bază în materie de radioprotecție prevăzută la articolul
16, lucrătorul extern a beneficiat de formare specială legată atât
de caracteristicile zonei controlate, cât și de activitățile
specifice; (c)
să se asigure că lucrătorul extern a
fost dotat cu echipamentul individual de protecție necesar; (d)
să se asigure că lucrătorul extern beneficiază
de o supraveghere a expunerii adecvată naturii activităților
sale, precum și de orice măsuri operaționale de supraveghere
dozimetrică care pot fi necesare; (e)
să asigure respectarea sistemului de protecție
definit la capitolul III; (f)
să dispună sau să ia toate
măsurile necesare pentru înregistrarea, după fiecare activitate și
pentru fiecare lucrător extern, a informațiilor radiologice prevăzute
în anexa VIII secțiunea B punctul 2 colectate cu ocazia supravegherii
individuale a expunerii. 4. Angajatorii lucrătorilor
externi se asigură, fie direct, fie prin acorduri contractuale cu
întreprinderea, că radioprotecția lucrătorilor lor este în
conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentei directive, în special
prin: (a)
asigurarea respectării sistemului de protecție
definit la capitolul III; (b)
informarea și instruirea în materie de
radioprotecție prevăzute la articolul 16; (c)
garanția că lucrătorii lor sunt supuși
unei evaluări a expunerii și unei supravegheri medicale, în
condițiile prevăzute la articolele 37 și 39-48; (d)
menținerea la zi, în cadrul sistemului de date
menționat la articolul 42 alineatul (1) litera (d), a informațiilor
radiologice rezultate din supravegherea individuală a expunerii
fiecăruia dintre lucrătorii lor, în sensul anexei VIII secțiunea
B punctul 1. 5. Fiecare lucrător extern are
obligația să contribuie, în măsura posibilului, la protecția
care îi este acordată prin sistemul de supraveghere radiologică
prevăzut la alineatul (1). Articolul 51 Expuneri autorizate în mod special 1. În situații excepționale,
cu excepția urgențelor și evaluate de la caz la caz,
autoritățile competente pot să autorizeze, dacă acest lucru
este impus de o anumită operațiune, expunerea profesională individuală
a unor lucrători voluntari clar identificați la doze-limită mai
mari decât cele stabilite la articolul 10, cu condiția ca expunerile
respective să fie limitate în timp, să aibă loc doar în anumite
zone de lucru și să nu depășească nivelurile maxime de
expunere stabilite de autoritățile competente pentru cazul respectiv.
Se iau în considerare următoarele condiții: (a)
doar lucrătorii din categoria A, astfel cum
este definită la articolul 38, pot face obiectul unor astfel de expuneri; (b)
ucenicii, studenții, femeile însărcinate
sau, dacă există riscul încorporării de radionuclizi, femeile
care alăptează sunt excluse de la asemenea expuneri; (c)
întreprinderea justifică cu grijă și
în avans expunerile respective și le discută în amănunt cu
lucrătorii voluntari, cu reprezentanții acestora, cu serviciile
medicale de medicină a muncii recunoscute sau cu expertul în radioprotecție; (d)
lucrătorii în cauză sunt informați
în avans cu privire la riscurile implicate și la măsurile de protecție
aplicabile în timpul operațiunii; (e)
toate dozele legate de asemenea expuneri sunt înregistrate
separat în fișa medicală prevăzută la articolul 47 și
în evidența personală prevăzută la articolul 41. 2. Depășirea
dozelor-limită în urma expunerilor autorizate special nu constituie în mod
necesar un motiv pentru excluderea lucrătorului respectiv de la
ocupația sa obișnuită sau pentru mutarea acestuia într-un alt
loc, fără consimțământul acestuia. 3. Expunerea personalului unei
aeronave peste dozele-limită este gestionată ca expunere
autorizată în mod special. Articolul 52 Expunerea profesională de urgență 1. Organizațiile care se
ocupă cu răspunsul în cazuri de urgență se asigură
că niciun lucrător de urgență nu întreprinde acțiuni
care pot avea ca rezultat doze mai mari de 50 mSv, cu excepția cazurilor
specifice identificate în planul național de urgență. În aceste
cazuri, se definesc nivelurile adecvate de referință care depășesc
50 mSv. În situații excepționale, pentru a salva vieți, a
preveni efectele grave ale radiațiilor asupra sănătății
sau dezvoltarea condițiilor catastrofice, poate fi stabilit un nivel de
referință mai mare de 100 mSv. 2. Organizațiile de
răspuns în situații de urgență se asigură că
lucrătorii în situații de urgență care sunt susceptibili
să întreprindă acțiuni care depășesc limita de 50 mSv sunt
voluntari care au primit în avans informații clare și complete privind
riscurile asociate la adresa sănătății și măsurile
de protecție disponibile. 3. În cazul unei expuneri de
urgență, statele membre solicită monitorizarea radiologică și
supravegherea medicală a lucrătorilor de urgență. Monitorizarea
individuală sau evaluarea dozelor individuale se desfășoară
în funcție de circumstanțe. Articolul 53 Radonul la locul de muncă 1. În cadrul planului de acțiune
prevăzut la articolul 103, statele membre stabilesc niveluri naționale
de referință pentru concentrațiile de radon din locuințe. Nivelurile
de referință nu trebuie să depășească media
anuală de 1 000 Bq m-3 pentru locurile de muncă. 2. În temeiul planului național
de acțiune, statele membre se asigură că măsurarea
radonului se desfășoară la locurile de muncă localizate la
parterul sau subsolul zonelor cu risc de expunere la radon și în tipurile specifice
de locuri de muncă, astfel cum sunt acestea identificate în planul de acțiune.
3. Statele membre solicită
întreprinderilor în care s-a depășit nivelul național de referință
pentru locurile de muncă să ia măsuri adecvate pentru a reduce
concentrațiile de radon sau expunerile la radon, în conformitate cu
principiul optimizării prevăzut la capitolul III. 4. În cazul în care locurile de
muncă sau anumite încăperi dintr-o clădire continuă să
depășească nivelul de referință în pofida acțiunilor
întreprinse în conformitate cu alineatul (3), statele membre gestionează
această situație ca situație de expunere planificată și
aplică cerințele relevante pentru expunerea profesională, conform
dispozițiilor de la articolul 30 alineatul (1) litera (d). CAPITOLUL VII PROTECȚIA PACIENȚILOR ȘI A
ALTOR PERSOANE SUPUSE EXPUNERII ÎN SCOPURI MEDICALE Articolul 54 Justificare 1. Expunerea în scopuri medicale
trebuie să prezinte un beneficiu net suficient, punând în
balanță pe de o parte beneficiile de diagnostic sau terapeutice potențiale
totale pe care le produce, inclusiv beneficiile directe în materie de
sănătate sau stare de bine pentru o persoană și beneficiile
pentru societate, iar pe de altă parte efectele negative individuale pe
care le poate cauza expunerea, luându-se în considerare eficacitatea, beneficiile
și riscurile tehnicilor alternative existente care au același
obiectiv, dar implică o expunere mai mică sau nulă la radiații
ionizante. De asemenea, trebuie luat în considerare efectele
negative individuale provocate prin expunerea personalului din domeniul
radiologiei medicale și a altor persoane. În particular, se aplică următoarele cerințe: (a)
toate tipurile noi de practici care presupun
expunerea în scopuri medicale se justifică înainte de a fi adoptate în mod
general; (b)
tipurile existente de practici care presupun
expunerea în scopuri medicale pot fi analizate ori de câte ori apar probe noi și
importante privind eficiența sau consecințele acestora; (c)
toate expunerile medicale individuale în scopuri
medicale se justifică anticipat, luându-se în considerare obiectivele
specifice ale expunerii și caracteristicile individuale implicate. Dacă un tip de practică care presupune o
expunere în scopuri medicale nu este justificată în general, o expunere
individual specifică de acest tip ar putea fi justificată în
împrejurări speciale care se evaluează și se documentează
de la caz la caz. Medicul abilitat să facă trimiteri și
practicianul urmăresc să obțină, în măsura posibilului,
informații legate de diagnostic anterioare sau fișe medicale relevante
pentru expunerea planificată și iau în considerare aceste date pentru
a evita expunerile inutile. 2. Expunerea în scopuri medicale
în cercetarea biomedicală și medicală se examinează de
către un comitet pentru etică constituit în conformitate cu
procedurile naționale și/sau de către autoritățile
competente. 3. Autoritatea în domeniul
sănătății oferă justificare specifică, în
colaborare cu organismele profesionale corespunzătoare, pentru procedurile
radiologice medicale care urmează să fie efectuate ca parte a unui
program de depistare medicală. 4. Expunerea îngrijitorilor trebuie
să prezinte un beneficiu net suficient, luându-se în considerare
beneficiile directe asupra sănătății unui pacient, beneficiile
pentru îngrijitor și efectele negative pe care le-ar putea cauza expunerea. 5. Orice procedură
radiologică medicală aplicată unei persoane asimptomatice, care
urmează să fie efectuată pentru detectarea precoce a bolii, trebuie
să facă parte dintr-un program de depistare medicală sau să
necesite o justificare documentată specifică pentru persoana
respectivă, realizată de către practician, în conformitate cu
orientările organismelor profesionale relevante și ale autorităților
competente. Se acordă o atenție specială informării pacienților,
astfel cum se prevede la articolul 56 alineatul (3). 6. În cazul în care o expunere
nu poate fi justificată în conformitate cu alineatele (1)-(5), aceasta
este interzisă. Articolul 55 Optimizare 1. Toate dozele provocate de
expunerea medicală în scopuri de radiodiagnosticare și radiologie
intervențională se mențin la nivelurile cele mai scăzute
posibil pentru obținerea informațiilor de imagistică necesare, luând
în considerare factorii economici și sociali. Pentru toate expunerile medicale ale persoanelor
în scopuri radioterapeutice, expunerile volumelor-țintă se
planifică individual, având în vedere ca dozele volumelor și țesuturilor
nevizate să fie cât mai scăzute posibil și în conformitate cu scopul
radioterapeutic al expunerii. 2. Statele membre asigură
stabilirea, revizuirea periodică și utilizarea nivelurilor de referință
de diagnosticare pentru examinările de radiodiagnosticare și, dacă
este cazul, pentru procedurile radiologice intervenționale, disponibilitatea
orientărilor în acest sens. 3. Statele membre
garantează că, pentru fiecare proiect de cercetare biomedicală și
medicală: (a)
persoanele în cauză participă benevol; (b)
persoanele în cauză sunt informate în
legătură cu riscurile expunerii; (c)
se stabilesc restricții de doză aplicabile
persoanelor pentru care nu se așteaptă niciun avantaj medical direct
în urma expunerii; (d)
în cazul pacienților care acceptă benevol
să fie supuși unei practici de diagnostic experimental sau unei
practici terapeutice și la care se scontează un beneficiu de
diagnostic sau terapeutic din această practică, nivelurile-țintă
ale dozelor sunt stabilite individual de către practician și/sau medicul
abilitat să facă trimiteri. 4. Optimizarea include selecția
echipamentului, obținerea constantă de informații de diagnostic
adecvate sau de rezultate terapeutice, aspectele practice ale procedurilor de
expunere în scopuri medicale, asigurarea calității, evaluarea dozelor
la care sunt expuși pacientul și personalul sau activitățile
de administrare, luând în considerare factorii economici și sociali. 5. Statele membre asigură: (a)
stabilirea unor restricții de doză pentru
expunerea îngrijitorilor; (b)
consilierea adecvată pentru expunerea îngrijitorilor; 6. Statele membre se
asigură că, în cazul unui pacient supus unui tratament sau unui diagnostic
cu radionuclizi, practicianul sau, după caz, întreprinderea furnizează
pacientului sau tutorelui legal instrucțiuni scrise pentru a reduce cât
mai mult posibil dozele pentru persoanele care vin în contact cu pacientul și
pentru a asigura informarea privind riscurile de radiații ionizante. Aceste instrucțiuni se înmânează înainte
de părăsirea spitalului, clinicii sau a altei instituții
similare. Articolul 56 Responsabilități 1. Medicul abilitat să facă
trimiteri și practicianul sunt implicați în procesul de justificare, conform
dispozițiilor statelor membre. 2. Statele membre se
asigură că orice expunere în scopuri medicale se efectuează sub
răspunderea clinică a unui practician. 3. Practicianul se asigură
că pacientul sau tutorele legal sunt informați în mod
corespunzător cu privire la beneficiile și riscurile asociate cu
dozele de radiații cauzate de expunerea în scopuri medicale, pentru ca aceștia
să-și poată da acordul în cunoștință de
cauză. În conformitate cu articolul 55 alineatul (5) litera (b), se
furnizează îngrijitorilor informații similare, precum și
orientări relevante. 4. Aspectele practice ale
procedurilor de expunere în scopuri medicale pot fi delegate de întreprindere sau,
după caz, de practician, uneia sau mai multor persoane desemnate să
acționeze în acest scop într-un domeniu recunoscut de specializare. Articolul 57 Proceduri 1. Se stabilesc protocoale
scrise pentru fiecare tip de practici radiologice standard și pentru
fiecare echipament. 2. Statele membre se
asigură că se pun la dispoziția medicilor abilitați să
facă trimiteri orientări privind recomandarea de operațiuni de imagistică
medicală, luând în considerare dozele de radiații. 3. În practicile radiologice
medicale se consultă un expert în fizică medicală, nivelul de
implicare al acestuia fiind direct proporțional cu riscul radiologic al
practicii respective. În particular: (a)
în practicile radioterapeutice, altele decât practicile
de medicină nucleară terapeutică standardizată, trebuie
să fie implicat îndeaproape un expert în fizică medicală; (b)
în practicile de medicină nucleară
terapeutice standardizate și în practicile de radiodiagnostic și de
radiologie intervențională trebuie să fie implicat un expert în
fizică medicală; (c)
pentru alte practici simple de radiodiagnostic, trebuie
să fie implicat un expert în fizică medicală, în funcție de
caz, pentru consultanță privind radioprotecția în
legătură cu expunerea în scopuri medicale. 4. Auditurile clinice se
efectuează în conformitate cu procedurile naționale. 5. Statele membre asigură efectuarea
analizelor locale adecvate ori de câte ori nivelurile de referință de
diagnosticare sunt depășite în mod constant, precum și
întreprinderea unor acțiuni corective, acolo unde este cazul. Articolul 58 Formare Statele membre se asigură că practicienii,
experții în fizică medicală și persoanele menționate
la articolul 56 alineatul (4) îndeplinesc cerințele privind formarea și
recunoașterea, astfel cum sunt acestea prevăzute la articolele 15, 19
și 81. Articolul 59 Echipamente 1. Statele membre iau
măsurile pe care le consideră necesare pentru a evita proliferarea
inutilă a echipamentelor radiologice medicale. 2. Statele membre se
asigură că: (a)
toate echipamentele radiologice medicale utilizate sunt
menținute sub supraveghere strictă strict privind radioprotecția; (b)
autoritățile competente au la
dispoziție un inventar actualizat al echipamentelor radiologice medicale pentru
fiecare instalație radiologică; (c)
întreprinderea pune în aplicare programe adecvate de
asigurare a calității, precum și evaluări ale dozei
pacientului sau ale activității administrate; și (d)
se efectuează teste de recepție, cu
implicarea expertului în fizică medicală, înainte de prima utilizare
a echipamentului în scopuri clinice, iar ulterior teste de performanță,
periodic și după orice procedură majoră de întreținere. 3. Autoritățile competente
se asigură că întreprinderea ia măsurile necesare pentru a
îmbunătăți caracteristicile necorespunzătoare sau defectele
echipamentului radiologic. De asemenea, acestea adoptă criterii specifice de
acceptabilitate pentru echipament pentru a indica dacă trebuie
întreprinsă o acțiune corectivă adecvată, inclusiv, dacă
este cazul, scoaterea din funcțiune a echipamentului. 4. În cazul fluoroscopiei, sunt
interzise examinările lipsite de dispozitive de control al debitului dozei
sau de un intensificator de imagine sau alt dispozitiv echivalent. 5. Orice echipament utilizat
pentru radiologia intervențională sau tomografie computerizată trebuie
să aibă un dispozitiv sau o caracteristică care informează practicianul
asupra cantității de radiație produse de echipament în timpul
procedurii radiologice medicale. Orice alt echipament de radiodiagnostic care
începe să fie utilizat după intrarea în vigoare a prezentei directive
trebuie să aibă un dispozitiv, o caracteristică sau mijloace
echivalente de determinare a cantității de radiații produse. Doza
de radiație face parte din raportul privind examinarea. Articolul 60 Practici speciale 1. Statele membre se
asigură că se utilizează echipamente radiologice, tehnici
practice și echipamente auxiliare adecvate pentru expunerea în scopuri
medicale: (a)
a copiilor; (b)
în cadrul programelor de depistare medicală; (c)
care implică doze mari pentru pacient, cum ar
fi radiologia intervențională, tomografia computerizată sau
radioterapia. Pentru aceste practici se acordă o atenție
deosebită programelor de asigurare a calității și
evaluării dozei pacientului sau a activității administrate, prevăzută
la articolul 59 alineatul (2) litera (c). 2. Statele membre se
asigură că practicienii și persoanele prevăzute la
articolul 56 alineatul (4) care supraveghează expunerea prevăzută
alineatul (1) din prezentul articol sunt instruite în mod corespunzător
pentru aceste practici radiologice, în conformitate cu articolul 19. Articolul 61 Protecție specială în timpul
sarcinii și alăptării 1. În cazul unei femei aflate la
vârsta procreării, practicianul și medicul abilitat să facă
trimiteri, conform dispozițiilor statului membru, trebuie să
stabilească dacă femeia respectivă este însărcinată
sau dacă alăptează, în caz că acest lucru este relevant. Dacă nu se poate exclude eventualitatea unei
sarcini, în funcție de expunerea în scopuri medicale, în special dacă
sunt implicate regiunile abdominală și pelviană, se acordă
o atenție deosebită justificării, în special urgenței, și
optimizării expunerii în scopuri medicale, luându-se în considerare expunerea
atât a viitoarei mame, cât și cea a fătului. 2. În cazul femeilor care
alăptează, în medicina nucleară, în funcție de tipul de
examinare sau de tratament medical, se acordă o atenție
deosebită justificării, în special urgenței, și
optimizării expunerii în scopuri medicale, luându-se în considerare atât
expunerea viitoarei mame, cât și cea a copilului. 3. Fără a se aduce
atingere dispozițiilor de la alineatele (1) și (2), statele membre
iau măsuri care să contribuie la sensibilizarea femeilor care fac
obiectul prezentului articol, de exemplu anunțurile publice afișate
în locurile adecvate. Articolul 62 Expunerea accidentală și neintenționată Statele membre se asigură că: (a)
s-au luat toate măsurile rezonabile pentru a
reduce probabilitatea și amploarea expunerii accidentale sau neintenționate
a pacienților provocate de toate practicile medicale radiologice, luându-se
în considerare factorii economici și sociali; (b)
pentru practicile radioterapeutice, programele de
asigurare a calității includ un studiu al riscurilor pe care le
implică expunerile accidentale sau neintenționate; (c)
pentru toate expunerile în scopuri medicale, întreprinderea
pune în aplicare un sistem pentru înregistrarea și analiza evenimentelor
care implică sau care pot implica expuneri accidentale sau neintenționate; (d)
întreprinderea declară cât mai curând posibil
autorităților competente producerea de evenimente semnificative,
potrivit definiției date de către autorități, inclusiv
rezultatele investigației și măsurile corective pentru evitarea
unor astfel de evenimente. Autoritățile competente pun aceste informații
la dispoziția autorităților responsabile cu supravegherea după
introducerea pe piață înființate prin Directiva 93/42/CEE a
Consiliului privind dispozitivele medicale; (e)
se iau măsuri pentru informarea medicului abilitat
să facă trimiteri, a practicianului și a pacientului cu privire
la expunerea neintenționată sau accidentală. Articolul 63 Estimări privind dozele primite de
populație Statele membre asigură determinarea
distribuției dozelor individuale estimate provenite din expunerea în
scopuri medicale, în funcție de vârsta și sexul populației
expuse. CAPITOLUL VIII PROTECȚIA POPULAȚIEI Secțiunea 1 Protecția populației în condiții
normale Articolul 64 Principiile protecției populației Statele membre creează condițiile
necesare pentru a asigura cea mai bună protecție posibilă a populației
în circumstanțele dominante, pe baza principiilor stabilite în capitolul III
privind sistemul de radioprotecție și cu aplicarea cerințelor stabilite
în prezentul capitol. Articolul 65 Protecția operațională a
populației 1. Protecția operațională
a populației, în condiții normale, împotriva practicilor supuse autorizării
include toate măsurile și investigațiilor care urmăresc depistarea
și eliminarea factorilor care pot crea, în cursul operațiunilor ce
implică expunere la radiații ionizante, un risc de expunere pentru
publicul larg care nu poate fi neglijat din punctul de vedere al radioprotecției.
Protecția operațională presupune următoarele sarcini: (a)
examinarea și aprobarea, din punctul de vedere
al radioprotecției, a proiectelor de instalații care implică un
risc de expunere și a amplasării acestora în teritoriul respectiv; (b)
recepția și autorizarea
funcționării instalațiilor noi de acest tip care implică un
risc de expunere, cu condiția ca acestea să asigure o protecție adecvată
împotriva oricărei expuneri sau contaminări radioactive care se poate
extinde dincolo de perimetrul instalației, ținând seama, dacă
este cazul, de condițiile demografice, meteorologice, geologice,
hidrologice și ecologice; (c)
examinarea și aprobarea proiectelor de
deversare a efluenților radioactivi. Aceste sarcini sunt duse la îndeplinire în
conformitate cu normele stabilite de autoritățile competente în funcție
de amploarea riscului de expunere implicat. 2. Autoritatea competentă
stabilește limitele autorizate pentru deversarea efluenților
radioactivi. Autorizațiile de deversare: (a)
iau în calcul rezultatele optimizării
expunerii populației; (b)
reflectă bunele practici privind exploatarea instalațiilor
similare; (c)
permit o marjă pentru flexibilitatea operațională
a unei instalații. Articolul 66 Estimarea dozelor la care este expusă populația 1. Statele membre stabilesc, pe
baza riscului de expunere implicat, un sistem de estimare a dozelor pentru
populație în situații de expunere planificată. 2. Autoritățile
competente identifică practicile în care se desfășoară o
evaluare realistă a dozelor pentru populație. Pentru alte practici,
statele membre pot solicita doar o evaluare de depistare (screening) cu
date generice. 3. În scopul evaluării
realiste a dozelor pentru populație, autoritatea competentă: (a)
se asigură că estimările dozelor aferente
practicilor menționate la articolul 65 sunt cât se poate de realiste
pentru persoanele reprezentative; (b)
stabilește frecvența evaluărilor și
iau toate măsurile necesare pentru a identifica persoana
reprezentativă, luând în considerare toate căile efective de
propagare a substanțelor radioactive; (c)
garantează, ținând seama de riscurile
radiologice, că estimările dozelor pentru populație cuprind: (i) evaluarea dozelor datorate radiației
externe, cu indicarea calității radiației respective, dacă
este cazul; (ii) evaluarea încorporării de
radionuclizi, cu indicarea naturii acestora și, dacă este necesar, a
stării lor fizice și chimice, precum și cu determinarea
activității și a concentrației respectivilor radionuclizi; (iii) evaluarea dozelor care ar putea
afecta persoana reprezentativă și specificarea caracteristicilor
acesteia; (d)
impune păstrarea unor evidențe ale
măsurilor expunerii externe, ale estimărilor încorporărilor de
radionuclizi, ale contaminării radioactive și ale rezultatelor
evaluării dozelor primite de persoana reprezentativă, precum și
punerea acestor evidențe la dispoziția tuturor părților
interesate. Articolul 67 Monitorizarea deversărilor radioactive 1. Statele membre impun
întreprinderii care răspunde de practicile pentru care se acordă o
autorizație de deversare să monitorizeze în mod corespunzător
deversările radioactive de efluenți transmiși pe calea aerului sau
lichizi în mediu și să raporteze rezultatele acestei
monitorizări autorității competente. 2. Statele membre impun
oricărei întreprinderi care răspunde de un reactor nuclear sau de o instalație
de reprelucrare să monitorizeze deversările în stare normală de
funcționare, în conformitate cu informațiile selectate pentru
monitorizarea și raportarea către Comisia Europeană, potrivit
dispozițiilor din Recomandarea 2004/2/Euratom a Comisiei[22]. Articolul 68 Sarcini pentru întreprinderi 1. Statele membre impun
întreprinderilor să îndeplinească următoarele sarcini: (a)
obținerea și menținerea unui nivel
optim de protecție; (b)
verificarea eficienței și întreținerea
dispozitivelor tehnice; (c)
recepția și autorizarea
funcționării, din punctul de vedere al supravegherii radioprotecției,
a echipamentelor și a procedurilor de măsurare și de evaluare, după
caz, a expunerii populației și a contaminării radioactive a
mediului; (d)
calibrarea regulată a instrumentelor de
măsură și controlul regulat al stării lor de funcționare
și a corectitudinii modului în care sunt folosite. 2. Experții în radioprotecție
și, dacă este cazul, funcționarii în domeniul radioprotecției
sunt implicați în îndeplinirea sarcinilor prevăzute la alineatul (1). Articolul 69 Programul de monitorizare a mediului Statele membre asigură punerea în
aplicare a unui program corespunzător de monitorizare a mediului pentru
estimarea gradului de expunere a populației. Secțiunea 2 Situații de expunere de urgență Articolul 70 Răspuns în cazuri de urgență 1. Statele membre impun
întreprinderii care răspunde de o practică să notifice imediat
autoritățile competente în legătură cu orice situație
de urgență care are loc în instalația sau în cadrul activităților
sale și să ia măsurile necesare pentru a reduce consecințele
acesteia. 2. Statele membre se
asigură că, în cazul unei situații de urgență survenită
pe teritoriul său, întreprinderea face o apreciere provizorie inițială
a circumstanțelor și a consecințelor urgenței respective și
contribuie cu măsuri de protecție. 3. Statele membre se
asigură că se prevăd măsuri de protecție cu privire la: (a)
sursa de radiații, pentru a reduce sau stopa
radiațiile directe și emisiile de radionuclizi sau pentru a preveni
expunerea sau contaminarea rezultată din surse orfane; (b)
mediu, pentru a reduce transferul de substanțe
radioactive către persoane; (c)
persoane, pentru a reduce expunerea. 4. În cazul unei situații
de urgență survenită înăuntrul sau în afara teritoriului său,
statul membru sau autoritatea de răspuns în situații de urgență
impune: (a)
organizarea de măsuri de protecție
adecvate, luând în considerare caracteristicile reale ale situației de
urgență și în conformitate cu strategia de protecție
optimizată ca parte din planul de răspuns în situații de urgență,
elementele care trebuie incluse într-un plan de răspuns în situații de
urgență fiind indicate în anexa IX secțiunea B; (b)
evaluarea și înregistrarea consecințelor
situației de urgență și a eficacității
măsurilor de protecție. 5. Statul membru sau autoritatea
de răspuns în situații de urgență se asigură, dacă
situația impune acest lucru, că este prevăzută organizarea tratamentului
medical al victimelor. Articolul 71 Informarea populației susceptibilă
de a fi afectată în caz de urgență 1. Statele membre trebuie
să se asigure că populația susceptibilă de a fi
afectată în caz de urgență este informată în privința
măsurilor de protecție a sănătății care i se aplică,
precum și despre acțiunile pe care trebuie să le
întreprindă în cazul unei astfel de urgențe. 2. Informațiile furnizate
trebuie să includă cel puțin elementele stabilite în anexa X secțiunea
A. 3. Aceste informații
trebuie comunicate populației menționate la alineatul (1)
fără a fi necesară o solicitare în acest sens. 4. Statele membre trebuie
să actualizeze și să difuzeze informațiile periodic, precum
și ori de câte ori au loc modificări semnificative. Informațiile
trebuie să se afle permanent la dispoziția publicului. Articolul 72 Informarea populației afectate în mod
efectiv în cazul unei situații de urgență 1. În cazul unei urgențe
radiologice, statele membre asigură informarea fără întârziere a
populației afectate efectiv cu privire la detaliile urgenței, la
măsurile care trebuie luate și, după caz, la măsurile de
protecție a sănătății aplicabile segmentului respectiv
de populație. 2. Informațiile furnizate
trebuie să acopere punctele enumerate în anexa X secțiunea B, relevante
pentru tipul de urgență radiologică în cauză. Secțiunea 3 Situații de expunere existentă Articolul 73 Zone contaminate 1. Strategiile de gestionare a
zonelor contaminate includ, dacă este cazul, următoarele: (a)
delimitarea regiunilor afectate și
identificarea populației afectate; (b)
evaluarea necesității și a amplorii
măsurilor de protecție aplicate în regiunile afectate și pentru
populație; (c)
evaluarea necesității de a preveni sau de
a controla accesul la regiunile afectate sau de a impune restricții asupra
condițiilor de viață în regiunile respective; (d)
evaluarea gradului de expunere a diferitelor
grupuri ale populației și evaluarea mijloacelor aflate la dispoziția
populației pentru a controla propriul nivel de expunere; (e)
obiectivele pe termen lung vizate de strategie și
nivelurile de referință corespunzătoare. 2. În cazul zonelor cu
contaminare reziduală pe termen lung în care statul membru a hotărât
să autorizeze locuirea și reluarea activităților sociale și
economice, statul membru se asigură, în consultare cu părțile
interesate, că s-au luat măsurile necesare pentru controlul continuu
al expunerii în scopul stabilirii unor condiții de viață considerate
normale, inclusiv: (a)
stabilirea nivelurilor de referință corespunzătoare
vieții cotidiene; (b)
stabilirea unei infrastructuri care să
sprijine măsurile protective de autoajutorare continuă în zonele
afectate, cum ar fi informarea, consilierea și monitorizarea. Articolul 74 Radonul din locuințe și
clădiri cu acces public 1. În cadrul planului de acțiune
prevăzut la articolul 103, statele membre stabilesc nivelurile naționale
de referință pentru concentrațiile de radon din locuințe, care
nu trebuie să depășească (ca medie anuală): (a)
200 Bq m-3 pentru locuințele noi și
clădirile noi cu acces public; (b)
300 Bq m-3 pentru locuințele
existente; (c)
300 Bq m-3 pentru locuințele
existente cu acces public. În cazurile specifice în care timpul de ocupare a
spațiului este mic, poate fi stabilit un nivel de referință de
până la 1 000 Bq m-3. 2. Conform planului național
de acțiune, statele membre: (a)
identifică locuințele existente care
depășesc nivelul de referință și pentru încurajarea
măsurilor de reducere a radonului în locuințele existente în care se
depășesc nivelurile de referință; (b)
se asigură că măsurătorile
privind radonul sunt respectate în clădirile cu acces public din cadrul
zonelor cu risc de expunere la radon. 3. Statele membre stabilesc
coduri specifice în sectorul construcțiilor pentru a preveni pătrunderea
radonului din sol și, astfel cum se prevede în planul național de acțiune,
din materialele de construcții, solicitând respectarea acestor coduri, în
special în zonele cu risc de expunere la radon, pentru a se evita concentrațiile
de radon care depășesc nivelul de referință pentru
clădirile noi. 4. Statele membre
furnizează informații la nivel local și național privind
concentrațiile de radon dominante, riscurile asociate pentru
sănătate și mijloacele tehnice disponibile pentru reducerea concentrațiilor
existente de radon. Articolul 75 Materiale de construcții 1. Cerințele stabilite în
prezentul articol se aplică următoarelor: (a)
materiale de construcții identificate și
enumerate de autoritatea competentă relevantă ca reprezentând un
motiv de îngrijorare din punctul de vedere al radioprotecției, luându-se
în considerare lista orientativă a materialelor prevăzută în
anexa XI cu privire la radiațiile gama emise de către acestea; sau (b)
materiale de construcții pe care autoritatea
competentă le-a evaluat ca relevante pentru planul național de acțiune
împotriva radonului, astfel cum prevede articolul 103. 2. În ceea ce privește
tipurile identificate de materiale de construcții, industriile care
introduc aceste materiale pe piață: (a)
determină concentrațiile de radionuclizi
specificate în anexa VII; (b)
pun la dispoziția autorității
competente informații privind rezultatele măsurătorilor și
indicele corespunzător privind concentrația activității, definite
în anexa VII. 3. Autoritatea competentă se
asigură că tipurile identificate de materiale de construcții sunt
clasificate, astfel cum se specifică în anexa VII,
pe baza scopului în care urmează să fie utilizate și în funcție
de indicele privind concentrația activității. 4. Tipurile identificate de
materiale de construcții care nu sunt susceptibile de a emite doze mai
mari decât nivelul de referință de 1 mSv pe an pentru expunerea
externă din locuințe provocată de materialele de
construcții, în plus față de expunerea externă
dominantă din afara locuințelor, sunt exceptate de la cerințele naționale,
fără a se aduce atingere dispozițiilor articolului 103. Cu toate
acestea, materialele de construcții în cauză trebuie monitorizate în
continuare pentru a se asigura respectarea în continuare de către concentrația
activității a nivelului de referință respectiv. Materialele
de construcții din categoria A, specificate în anexa VII, sunt exceptate
de la toate restricțiile privind introducerea lor pe piața Uniunii. 5. În ceea ce privește
tipurile identificate de materiale de construcții care sunt susceptibile
de a emite doze care depășesc nivelul de referință de 1 mSv
pe an pentru expunerea externă provocată de materialele de
construcții din locuințe, în plus față de expunerea
externă dominantă din afara locuințelor, autoritatea competentă
stabilește măsurile corespunzătoare, care variază de la
înregistrarea și aplicarea generală a codurilor relevante din sectorul
construcțiilor la restricții specifice privind scopul în care
urmează să fie utilizate materialele respective. 6. Informațiile privind
tipurile identificate de materiale de construcții, relevante pentru
punerea în aplicare a codurilor din sectorul construcțiilor, inclusiv
concentrațiile de radionuclizi ale acestora, indicele privind concentrația
activității și clasificarea corespunzătoare, sunt puse la
dispoziție înainte de introducerea materialelor pe piață. CAPITOLUL IX PROTECȚIA MEDIULUI Articolul 76 Criterii de mediu Statele membre includ, în cadrul lor juridic
privind radioprotecția și, în special, în sistemul general de protecție
a sănătății umane, dispoziții privind radioprotecția
speciilor de animale și plante în mediu. Cadrul juridic introduce criterii
de mediu care vizează să protejeze speciile de animale și plante
vulnerabile sau reprezentative, având în vedere importanța acestora ca
parte a ecosistemului. După caz, se identifică tipurile de practici
pentru care este garantat controlul reglementar în vederea punerii în aplicare a
cerințelor cadrului juridic. Articolul 77 Limite autorizate privind deversările La momentul stabilirii limitelor privind
deversările de efluenți radioactivi, în conformitate cu articolul 65
alineatul (2), autoritățile competente ale statelor membre
asigură, de asemenea, protecția corespunzătoare a speciilor de
animale și plante. În acest scop, poate fi efectuată o evaluare
generică de depistare (screening), pentru a se garanta îndeplinirea
criteriilor de mediu. Articolul 78 Eliberări accidentale Statele membre impun întreprinderilor să
adopte măsurile tehnice corespunzătoare pentru a se evita daunele
semnificative asupra mediului în cazul unei eliberări accidentale sau
pentru a se atenua amploarea acestor daune. Articolul 79 Monitorizarea mediului La stabilirea programelor de monitorizare a
mediului sau la solicitarea unor astfel de programe, autoritățile
competente ale statelor membre includ speciile de animale și plante
reprezentative și, dacă este necesar, mijloacele de mediu care
constituie o cale de expunere pentru populație. CAPITOLUL X CERINȚE PRIVIND CONTROLUL REGLEMENTAR Secțiunea 1 Infrastructura instituțională Articolul 80 Autoritatea competentă 1. Statele membre
desemnează autoritatea sau autoritățile competente pentru
executarea sarcinile prevăzute în prezenta directivă. 2. Statele membre
înaintează Comisiei numele și adresa autorității/autorităților
competentă/competente și zonele de competență ale acesteia/acestora,
pentru a asigura comunicarea rapidă cu autoritățile respective. 3. Dacă un stat membru are mai
mult de o autoritate competentă pentru controlul surselor închise de mare
activitate sau al surselor orfane, acesta desemnează un punct de contact pentru
comunicarea cu autoritățile competente din alte state membre. 4. Statele membre
înaintează Comisiei orice modificări ale datelor menționate la
alineatele (2) și (3). 5. Comisia comunică informațiile
menționate la alineatele (2), (3) și (4) tuturor autorităților
competente și le publică periodic în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
la intervale de cel mult doi ani. Articolul 81 Recunoașterea serviciilor și a
experților 1. Statele membre adoptă
măsurile necesare pentru recunoașterea: (a)
serviciilor de medicină a muncii; (b)
serviciilor dozimetrice; (c)
experților în radioprotecție; (d)
experților în fizică medicală. Statele membre stabilesc dispoziții pentru a
garanta continuitatea competenței de specialitate a acestor servicii și
experți. 2. Statele membre specifică
cerințele de recunoaștere și le comunică Comisiei împreună
cu numele și adresa autorităților competente responsabile de
recunoaștere. Statele membre comunică orice modificări aduse
acestor informații. 3. Statele membre specifică
alte servicii sau alți experți care necesită calificări
speciale în domeniul radioprotecției și, după caz, procesul de
recunoaștere a acestor calificări. 4. Comisia pune la dispoziția
statelor membre informațiile primite în conformitate cu alineatul (2). Articolul 82 Serviciile de medicină a muncii Serviciile de medicină a muncii se
ocupă cu supravegherea medicală a lucrătorilor expuși în
ceea ce privește expunerea acestora la radiațiile ionizante și
capacitatea de a îndeplini sarcinile care le revin. Articolul 83 Servicii dozimetrice Serviciile dozimetrice determină doza
internă și externă pentru lucrătorii expuși care sunt
supuși monitorizării individuale, în vederea înregistrării dozei
în colaborare cu întreprinderea și cu serviciul de medicină a muncii.
Serviciile dozimetrice includ calibrarea, citirea și interpretarea
dispozitivelor de monitorizare individuală, precum și măsurarea
radioactivității în organism și în eșantioanele biologice. Articolul 84 Expertul în radioprotecție 1. Expertul în radioprotecție
oferă, pe baza judecății sale profesionale, a
măsurătorilor și a evaluărilor, consiliere de specialitate
întreprinderii cu privire la aspecte legate de expunerea lucrătorilor și
a populației. 2. Consilierea expertului în
radioprotecție trebuie să acopere, printre altele, următoarele: (a)
planuri pentru noi instalații și recepția
surselor de radiații noi sau modificate în ceea ce privește controalele
tehnice, caracteristicile de proiectare, caracteristicile privind securitatea și
dispozitivele de avertizare relevante pentru domeniul radioprotecției; (b)
clasificarea zonelor controlate și a zonelor
supravegheate; (c)
clasificarea lucrătorilor; (d)
conținutul și programelor de monitorizare
a locului de muncă și de monitorizare individuală; (e)
instrumentele adecvate de monitorizare a radiațiilor
care urmează să fie utilizate; (f)
metodele corespunzătoare de dozimetrie personală; (g)
optimizarea și stabilirea restricțiilor
de doză corespunzătoare, (h)
asigurarea calității; (i)
programul de monitorizare a mediului; (j)
cerințele privind evacuarea deșeurilor radioactive; (k)
măsurile privind prevenirea accidentelor și
a incidentelor; (l)
pregătirea și răspunsul în situații
de expunere de urgență; (m)
programele de formare și reconversie destinate
lucrătorilor expuși. 3. După caz, sarcina
expertului în radioprotecție poate fi efectuată de un grup de
specialiști care au împreună cunoștințele de specialitate
necesare. Articolul 85 Expertul în fizică medicală 1. În cadrul asistenței
medicale, expertul în fizică medicală acționează sau
oferă consiliere de specialitate, după caz, în aspecte referitoare la
fizica radiațiilor aplicată expunerii în scopuri medicale. 2. În funcție de practica
radiologică medicală, expertul în fizică medicală răspunde
de dozimetrie, inclusiv de măsurătorile fizice pentru evaluarea dozei
administrate pacientului, oferă consiliere cu privire la echipamentele
radiologice și contribuie în special la următoarele: (a)
optimizarea radioprotecției pacienților și
a altor persoane supuse expunerii în scopuri medicale, inclusiv aplicarea și
utilizarea nivelurilor de diagnosticare de referință; (b)
definirea și asigurarea calității echipamentelor
radiologice; (c)
elaborarea specificațiilor tehnice pentru
echipamentele radiologice și proiectul instalației; (d)
supravegherea instalațiilor radiologice în
ceea ce privește radioprotecția; (e)
selectarea echipamentelor necesare pentru măsurarea
nivelului de radioprotecție; (f)
formarea practicienilor și a personalului de
altă natură cu privire la aspectele relevante din domeniul radioprotecției. După caz, sarcina expertului în fizică
medicală poate fi efectuată de către serviciul de fizică
medicală. Articolul 86 Funcționarul în domeniul radioprotecției 1. Statele membre decid practicile
pentru care este necesară desemnarea unui funcționar în domeniul
radioprotecției pentru a efectua sarcinile de radioprotecție în
cadrul unei întreprinderi. Statele membre impun întreprinderii să
pună la dispoziția funcționarilor responsabili cu radioprotecția
mijloacele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile. Funcționarul în
domeniul radioprotecției raportează direct întreprinderii. 2. În funcție de natura
practicii, obligațiile funcționarului în domeniul radioprotecției
pot include următoarele: (a)
asigurarea desfășurării
activităților care implică radiații în conformitate cu
cerințele procedurilor specificate sau cu normele locale; (b)
supravegherea punerii în aplicare a programului pentru
monitorizarea locului de muncă; (c)
păstrarea unor evidențe adecvate privind
sursele radioactive; (d)
efectuarea de evaluări periodice privind starea
sistemelor relevante de securitate și de avertizare; (e)
supravegherea punerii în aplicare a programului de
monitorizare personală; (f)
supravegherea punerii în aplicare a programului de
monitorizare a sănătății; (g)
informarea noilor angajați în
legătură cu normele și procedurile locale; (h)
consilierea și prezentarea de observații
privind planurile de lucru; (i)
autorizarea planurilor de lucru; (j)
furnizarea de rapoarte conducerii locale; (k)
participarea la măsurile privind prevenirea,
pregătirea și răspunsul în cazul expunerilor de urgență; (l)
asigurarea legăturii cu expertul în
radioprotecție. Sarcina funcționarului în domeniul
radioprotecției poate fi efectuată de o unitate de radioprotecție
instituită în cadrul unei întreprinderi. Secțiunea 2 Controlul surselor închise Articolul 87 Cerințe generale 1. Statele membre iau
măsuri pentru menținerea unui control adecvat asupra surselor închise
în ceea ce privește amplasarea, utilizarea și scoaterea din utilizare
a acestora. 2. Statele membre impun
întreprinderii să țină evidența tuturor surselor de acest
tip din responsabilitatea sa, precum și a datelor referitoare la amplasarea
și transferul acestora. 3. Statele membre stabilesc un
sistem care să le permită să fie informate în mod
corespunzător cu privire la transferurile individuale de surse închise, dacă
este necesar, și în orice caz cu privire la transferurile de surse închise
de mare activitate. 4. Statele membre impun fiecărei
întreprinderi care deține o sursă închisă să notifice
imediat autoritatea competentă în legătură cu pierderea, furtul
sau utilizarea neautorizată a unei astfel de surse. Articolul 88 Cerințe privind controlul surselor
închise de mare activitate Înainte de a emite o autorizație pentru
practicile care implică surse închise de mare activitate, statele membre se
asigură că: (a)
s-au luat măsuri adecvate pentru gestionarea
în siguranță și protecția surselor, inclusiv în cazul în
care acestea sunt scoase din utilizare. Măsurile respective pot prevedea
transferul surselor la furnizor, introducerea lor într-o instalație de
evacuare sau de depozitare sau obligația producătorului sau a furnizorului
de a primi sursele; (b)
s-au luat măsuri adecvate, prin intermediul
unei garanții financiare sau al oricărui altui mijloc echivalent adecvat
sursei în cauză, pentru gestionarea în siguranță a surselor în
momentul în care sunt scoase din utilizare, inclusiv în cazul în care o
întreprindere devine insolvabilă sau își încetează activitatea. Articolul 89 Cerințe specifice pentru autorizarea surselor
închise de mare activitate Pe lângă cerințele generale de
autorizare stabilite în capitolul V, statele membre se asigură că
autorizația privind producerea, utilizarea sau luarea în posesie a unei
surse închise de mare activitate include: (a)
criteriile minimale de performanță pentru
sursă, containerul sursei și alte echipamente; (b)
procedurile de lucru de urmat; (c)
gestionarea corespunzătoare a surselor scoase
din utilizare, inclusiv acordurile privind transferul surselor scoase din
utilizare, dacă este cazul, către un producător, un furnizor, către
o altă întreprindere autorizată sau către o instalație de
evacuare sau depozitare a deșeurilor. Articolul 90 Ținerea evidenței de către
întreprinderi Statele membre impun ca evidența surselor
închise de mare activitate să includă informațiile stabilite în
anexa XII și ca întreprinderea să pună la dispoziția
autorităților competente, la solicitarea acestora, o copie integrală
sau parțială a evidențelor respective, cel puțin în forma
stabilită în anexa XIII. Evidențele întreprinderii trebuie să
fie disponibile pentru inspectare de către autoritatea competentă. Articolul 91 Ținerea evidenței de către autoritățile
competente Autoritățile competente țin
evidența întreprinderilor autorizate să efectueze practici cu surse
închise de mare activitate și a surselor închise de mare activitate pe
care acestea le dețin. Evidențele includ cantitatea de radionuclizi
implicată, activitatea în momentul producerii sau, dacă activitatea
nu este cunoscută, activitatea de la momentul primei introduceri pe piață
sau la momentul în care întreprinderea a obținut sursa și tipul
sursei. Autoritățile competente actualizează evidențele,
luând în considerare transferul surselor și alți factori. Articolul 92 Protecția surselor închise de mare
activitate 1. Întreprinderea
care desfășoară activități implicând surse închise de
mare activitate respectă cerințele stabilite în
anexa XIV. 2. Producătorul,
furnizorul și fiecare întreprindere în parte se asigură că
sursele închise de mare activitate și containerele respectă cerințele
privind identificarea și marcajele specificate în anexa XV. Secțiunea 3 Surse orfane Articolul 93 Detectarea surselor orfane 1. Statele membre solicită
ca orice persoană care descoperă o sursă orfană să
notifice imediat organizația responsabilă cu urgențele sau
autoritatea competentă și să nu mai întreprindă nicio
acțiune cu privire la sursa respectivă înainte ca organismele în
cauză să ofere instrucțiuni adecvate în acest sens. 2. Statele membre adoptă
dispoziții pentru instituirea unor sisteme care au ca scop detectarea
surselor orfane în locuri precum unitățile de colectare sau
unitățile de reciclare a deșeurilor metalice, în care pot fi
întâlnite, în general, surse orfane, sau la punctele nodale de tranzit, cum
sunt punctele vamale, dacă este cazul. 3. Statele membre se asigură
că persoanelor care lucrează în locurile menționate la alineatul
(2) și care nu sunt în mod normal implicate în operațiuni supuse
reglementărilor privind radioprotecția li se acordă cu
promptitudine consiliere și asistență tehnică de
specialitate. Principalele obiective ale consilierii și asistenței
tehnice sunt protejarea lucrătorilor și a civililor împotriva radiațiilor
și securitatea sursei. Articolul 94 Contaminarea metalelor Statele membre solicită ca unitățile
de reciclare a deșeurilor metalice să notifice de îndată
autoritatea competentă în legătură cu orice topire a unei surse
orfane și ca metalul contaminat să nu fie prelucrat mai departe fără
autorizația autorității competente. Articolul 95 Recuperarea, gestionarea și eliminarea
surselor orfane 1. Statele membre se
asigură că autoritățile competente sunt pregătite sau
au adoptat dispoziții, inclusiv privind alocarea de responsabilități,
pentru a recupera sursele orfane și a face față urgențelor
datorate surselor orfane și că au elaborat planuri și
măsuri de răspuns adecvate. 2. Statele membre asigură
organizarea de campanii de recuperare a surselor orfane provenite din
activități anterioare, dacă este cazul. Campaniile pot include participarea
financiară a statelor membre la costul recuperării, gestionării și
eliminării surselor și pot include, de asemenea, verificarea evidențelor
din arhivele autorităților, cum ar fi autoritățile vamale, și
ale întreprinderilor, cum ar fi institutele de cercetare, institutele de
testare a materialelor sau spitalele. Articolul 96 Garanția financiară pentru
sursele orfane Statele membre se asigură că, pe
baza unor regimuri care urmează să fie stabilite de statele membre, se
instituie un sistem de garanții financiare sau alte mijloace echivalente
pentru a acoperi costurile de intervenție legate de recuperarea surselor
orfane și care pot rezulta din punerea în aplicare a articolului 95. Secțiunea 4 Situații de expunere de urgență Articolul 97 Sistemul de gestionare a situațiilor de
urgență 1. Statele membre se
asigură că se ține cont de faptul că pot avea loc urgențe
pe teritoriul lor și că acesta poate fi afectat de urgențele
care au loc în afara teritoriului național. Statele membre instituie un
sistem de gestionare a situațiilor de urgență și
adoptă dispoziții administrative corespunzătoare pentru întreținerea
unui astfel de sistem. 2. Sistemul de gestionare a
situațiilor de urgență este proiectat astfel încât să
corespundă rezultatelor unei evaluări a amenințărilor și
să poată răspunde cu eficacitate situațiilor de expunere în
caz de urgență în legătură cu evenimente neprevăzute
sau practici, inclusiv acte răuvoitoare și descoperirea de surse
orfane. 3. Sistemul de gestionare a
situațiilor de urgență trebuie să prevadă elaborarea
planurilor de răspuns în situații de urgență cu scopul de a
se evita efectele deterministice asupra oricărei persoane care face parte
din grupurile afectate ale populației și de a reduce riscul efectelor
stocastice, ținând cont de principiile generale ale radioprotecției și
nivelurile de referință menționate în capitolul III. Sistemul de
gestionare a situațiilor de urgență include elementele enumerate
în anexa IX secțiunea A. Articolul 98 Pregătirea în caz de urgență
1. Statele membre se
asigură că planurile de răspuns în caz de urgență sunt
elaborate în avans pentru diferitele tipuri de urgențe identificate prin
evaluarea amenințărilor. 2. Statele membre se
asigură că planurile de răspuns în caz de urgență sunt
testate, reexaminate și revizuite la intervale regulate. 3. Planurile de răspuns în
caz de urgență includ, după caz, elementele relevante ale
sistemului de gestionare a situațiilor de urgență prevăzut
la articolul 97. 4. Planurile de răspuns în
caz de urgență includ elementele definite în anexa IX secțiunea
B. Articolul 99 Cooperarea internațională 1. Statele membre
cooperează cu alte state membre și țări terțe în ceea
ce privește abordarea urgențelor posibile de pe teritoriul lor care
pot afecta alte state membre sau țări terțe, cu scopul de a
facilita organizarea radioprotecției în statele membre sau în țările
terțe respective. 2. Statele membre inițiază
contacte, în cazul în care o urgență are loc pe teritoriul lor sau e
susceptibilă de a avea consecințe radiologice pe teritoriul lor, pentru
a obține cooperarea altor state membre sau țări terțe care
pot fi implicate. 3. Statele membre fac cu
promptitudine schimb de informații și cooperează cu alte state
membre sau țări terțe relevante, precum și cu organizațiile
internaționale competente cu privire la pierderea, eliminarea, furtul sau
descoperirea de surse închise de mare activitate, alte surse radioactive și
material radioactiv care poate face obiectul unor preocupări, precum și
cu privire la monitorizarea sau investigațiile conexe, fără a se
aduce atingere cerințelor de confidențialitate relevante și
legislației naționale aplicabile. Secțiunea 5 Situații de expunere existentă Articolul 100 Programele privind situațiile de
expunere existentă 1. Statele membre se asigură
că se instituie programe pentru identificarea și evaluarea situațiilor
de expunere existentă și pentru determinarea expunerilor profesionale
și publice care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției.
2. Cerințele pentru situațiile
de expunere existentă se aplică: (a)
expunerilor provocate de contaminarea zonelor cu materiale
reziduale radioactive rezultate din: (i) activități anterioare care
n-au făcut niciodată obiectul controlului reglementar sau care nu au
fost reglementate în conformitate cu cerințele stabilite în prezenta
directivă; (ii) o urgență, după ce
situația de expunere de urgență a fost declarată ca fiind
încheiată, astfel cum se prevede în sistemul de gestionare a situațiilor
de urgență; (iii) deșeurile din activități
anterioare pentru care întreprinderea nu mai răspunde din punct de vedere
juridic; (b)
expunerilor la surse naturale de radiații,
inclusiv: (i) expunerea la radon și toron în
locuințe, la locul de muncă și în alte clădiri; (ii) expunerea externă din
locuințe provocată de materialele de construcții; (c)
expunerilor la mărfurile care conțin: (i) radionuclizi din zonele contaminate
specificate la litera (a), sau (ii) radionuclizi naturali, în special în
alimente, apa potabilă și materialele de construcții; (d)
altor situații de expunere existentă care
nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției. 3. Statele membre pot decide, având
în vedere principiul general al justificării, că o situație de
expunere existentă nu impune luarea în considerare a unor măsuri de
protecție. 4. Situațiile de expunere
existentă care sunt responsabilitatea juridică a unei întreprinderi și
care nu pot fi neglijate din punctul de vedere al radioprotecției fac
obiectul cerințelor relevante pentru situațiile de expunere planificată. Articolul 101 Stabilirea strategiilor 1. Statele membre iau
măsuri pentru stabilirea unor strategii prin care să se asigure
că situațiile de expunere existentă sunt gestionate în mod
corespunzător și că resursele disponibile pentru gestionarea
acestora corespund riscurilor și eficienței măsurilor de protecție.
2. Autoritatea competentă responsabilă
cu stabilirea unei strategii pentru gestionarea unei situații de expunere
existentă se asigură că strategia respectivă conține: (a)
obiectivele urmărite de strategie; (b)
niveluri de referință
corespunzătoare, luând în considerare plajele nivelurilor de referință
prevăzute în anexa I. Articolul 102 Punerea în aplicare a strategiilor 1. Statele membre atribuie
responsabilități unei autorități competente pentru punerea
în aplicare a strategiilor de gestionare a situațiilor de expunere
existentă și, după caz, entităților supuse
înregistrării, entităților supuse autorizării și altor
părți implicate în punerea în aplicare a măsurilor de remediere și
de protecție și prevăd, după caz, implicarea părților
interesate în deciziile privind dezvoltarea și punerea în aplicare a
strategiilor de gestionare a expunerilor. 2. Forma, amploarea și durata
tuturor măsurilor de protecție avute în vedere pentru punerea în
aplicare a unei strategii trebuie optimizate. 3. Trebuie evaluată
distribuția dozelor reziduale care rezultă în urma punerii în
aplicare a strategiei. Trebuie avute în vedere eforturi suplimentare cu scopul
de a se reduce expunerile care depășesc nivelul de referință. 4. Pe parcursul punerii în
aplicare a strategiei, autoritatea competentă, la intervale regulate: (a)
evaluează măsurile disponibile de
remediere și de protecție pentru atingerea obiectivelor și a
nivelului de eficiență al măsurilor planificate și puse în
aplicare; (b)
furnizează informații persoanelor expuse
cu privire la riscurile potențiale la adresa sănătății
și la mijloacele disponibile pentru reducerea propriei expuneri; (c)
oferă orientări pentru gestionarea
expunerilor la nivel individual sau local; (d)
în ceea ce privește activitățile
care implică materiale radioactive naturale și care nu sunt
gestionate ca situații de expunere planificată, furnizează
întreprinderilor informații privind mijloacele adecvate de monitorizare a
concentrațiilor și expunerilor și de adoptare a măsurilor de
protecție în contextul cerințelor generale privind
sănătatea și securitatea. Articolul 103 Planul de acțiune privitor la radon 1. Statele membre stabilesc un
plan de acțiune pentru a gestiona riscurile pe termen lung prezentate de
expunerile la radon în locuințe, clădiri cu acces public și
locuri de muncă pentru orice sursă de pătrundere a radonului,
fie că este vorba de sol, materiale de construcții sau apă. Planul
de acțiune ia în calcul aspectele prevăzute în anexa XVI. 2. Statele membre
înaintează Comisiei planul de acțiune și informațiile
privind zonele cu risc de expunere la radon identificate. Statele membre
actualizează periodic planul de acțiune și informațiile
privind zonele cu risc de expunere la radon. Secțiunea 6 Sistemul de aplicare a legii Articolul 104 Inspecții 1. Statele membre stabilesc unul
sau mai multe sisteme de inspecție pentru a pune în aplicare dispozițiile
adoptate în conformitate cu prezenta directivă și pentru a iniția
acțiuni de supraveghere și corective, acolo unde este necesar. 2. Autoritatea competentă
stabilește un program de inspecție sistematică, ținând cont
de amploarea și natura potențială a riscurilor asociate cu practicile,
de evaluarea generală a aspectelor privind radioprotecția în cadrul
practicilor și de gradul de conformitate cu dispozițiilor adoptate în
temeiul prezentei directive. 3. Statele membre se
asigură că se ține o evidență a rezultatelor fiecărei
inspecții și că rapoartele sunt comunicate întreprinderii în
cauză. 4. Statele membre pun la dispoziția
publicului programul de inspecție și principalele rezultate ale
punerii în aplicare. 5. Autoritatea competentă se
asigură de existența unor mecanisme pentru difuzarea în timp util
către părțile relevante, inclusiv producătorii și
furnizorii de surse și, după caz, organizațiile internaționale,
a informațiilor privind protecția și securitatea dobândite în
urma experienței inspecțiilor și a incidentelor și accidentelor
raportate, precum și a constatărilor conexe. Articolul 105 Aplicarea legii Statele membre se asigură că
autoritatea competentă are puterea de a impune întreprinderii să
adopte măsuri pentru remedierea deficiențelor și prevenirea
repetării acestora sau, dacă este cazul, de a retrage autorizația
atunci când rezultatele unei inspecții de reglementare sau ale unei alte
evaluări de reglementare indică faptul că întreprinderea nu
respectă dispozițiile adoptate în conformitate cu prezenta
directivă. Articolul 106 Sancțiuni Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile
aplicabile în caz de încălcare a dispozițiilor naționale
adoptate în conformitate cu prezenta directivă și iau toate
măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile astfel
prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și să
aibă un efect de descurajare. Statele membre notifică dispozițiile
menționate anterior Comisiei până la data specificată la
articolul 107, precum și orice modificare ulterioară a acestora, în
cel mai scurt timp. CAPITOLUL XI DISPOZIȚII FINALE Articolul 107 Transpunere 1. Statele membre asigură
intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor
administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până la [00.00.0000]
cel târziu. Dispozițiile prevăzute în capitolul IX cu privire la
protecția mediului sunt transpuse până la [00.00.0000]. Statele
membre comunică neîntârziat Comisiei textul respectivelor dispoziții
și un tabel de corespondență între acestea și prezenta
directivă. Atunci când statele membre adoptă actele
menționate, acestea trebuie să conțină o trimitere la
prezenta directivă sau să fie însoțite de o asemenea trimitere
la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de
efectuare a acestei trimiteri. 2. Statele membre transmit Comisiei
textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul
reglementat de prezenta directivă. Articolul 108 Abrogare Directivele 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom,
97/43/Euratom, 2003/122/Euratom se abrogă de la [00.00.0000]. Articolul 109 Intrarea în vigoare Prezenta directivă intră în vigoare
în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. Articolul 110 Destinatari Prezenta directivă se adresează
statelor membre. Adoptată la Bruxelles, Pentru Consiliu Președintele ANEXA I Plajele
nivelurilor de referință pentru expunerea populației 1. Optimizarea
expunerii populației în situații de expunere existentă și
de urgență se bazează pe un nivel de
referință care trebuie stabilit în funcție de următoarele plaje,
reprezentând doza efectivă (acută sau anuală), exprimată în
mSv: (a)
mai mare de 20 și mai mică sau egală
cu 100 (b)
mai mare de 1 și mai mică sau egală
cu 20 (c)
mai mică sau egală cu 1. Alegerea nivelului de referință îndeplinește
condițiile stabilite la punctele 2-5. 2. Fără a aduce atingere nivelurilor
de referință stabilite pentru dozele aferente organelor, nivelurile
de referință exprimate în doze efective se stabilesc în plaja 1-20
mSv pe an pentru situațiile de expunere existentă și în plaja 20-100
mSv pentru situațiile de expunere de urgență. 3. În situații specifice, poate fi luat
în considerare un nivel de referință mai mic decât standardele
stabilite la punctul 1, în special: (a) poate fi stabilit un nivel de referință
mai mic de 20 mSv într-o situație de expunere de urgență unde se
poate oferi protecția adecvată fără a se cauza efecte
negative disproporționate în urma măsurilor preventive corespunzătoare
sau a unui cost excesiv; (b) poate fi stabilit, după caz, un nivel
de referință mai mic de 1 mSv pe an într-o situație de expunere
existentă pentru expunerile specifice legate de surse sau căi de
expunere. 4. Pentru tranziția de la o situație
de expunere de urgență la o situație de expunere existentă,
se stabilesc niveluri de referință corespunzătoare, în special
în momentul încheierii măsurilor preventive pe termen lung, cum ar fi relocalizarea. 5. Nivelurile de referință stabilite
iau în considerare caracteristicile situațiilor dominante, precum și
criteriile societale, care pot include următoarele: –
(a) pentru expunerile mai mici sau egale cu 1 mSv
pe an, informații generale privind nivelul de expunere, fără
luarea în considerare a expunerilor individuale; –
(b) pentru expunerile mai mici sau egale cu 20 mSv pe
an, informații specifice care permit persoanelor să-și
gestioneze, dacă este posibil, propria expunere; –
(c) pentru expunerile mai mici sau egale cu 100 mSv
pe an, evaluarea dozelor individuale și informații specifice privind
riscul de radiații și măsurile disponibile pentru reducerea
expunerilor. ANEXA II Valorile
activității care definesc sursele închise de mare activitate Pentru radionuclizii care nu sunt enumerați
în tabelul de mai jos, nivelul relevant de activitate este identic cu valoarea
D definită în Publicația Dangerous quantities of radioactive
material (D-values) [Cantități periculoase de material radioactiv
(valori D)] a AIEA, (EPR-D-VALUES 2006). Radionuclid || Nivelul activității (TBq) Am-241 || 610-2 Am-241/Be || 610-2 Cf-252 || 210-2 Cm-244 || 510-2 Co-60 || 310-2 Cs-137 || 110-1 Gd-153 || 1100 Ir-192 || 810-2 Pm-147 || 4101 Pu-238 || 610-2 Pu-239/Be[23] || 610-2 Ra-226 || 410-2 Se-75 || 210-1 Sr-90 (Y-90) || 1100 Tm-170 || 2101 Yb-169 || 310-1 ANEXA III Introducerea
pe piață a aparaturii sau a produselor A. Orice întreprindere care intenționează
să introducă pe piață aparatură sau produse trebuie
să pună la dispoziția autorităților competente toate
informațiile relevante, inclusiv următoarele: (1)
caracteristicile tehnice ale aparaturii sau ale produsului; (2)
în cazul aparaturii care conține substanțe
radioactive, informații privind mijloacele de fixare a sursei pe suport și
privind ecranarea; (3)
debitele dozei la distanțe relevante pentru
utilizarea aparaturii sau a produsului, inclusiv debitele dozei la o distanță
de 0,1 m de orice suprafață accesibilă; (4)
scopul în care urmează să fie utilizat aparatura
sau produsul și informațiile privind performanța relativă a
acestora în comparație cu cele deja existente; (5)
dozele preconizate pentru persoanele care
utilizează periodic aparatura sau produsul. B. Autoritățile competente
evaluează informațiile enumerate în secțiunea A, în special: (1)
dacă
performanța aparaturii sau a produsului justifică utilizarea pentru
care a fost proiectat; (2)
dacă
proiectul este adecvat pentru a reduce expunerile în timpul utilizării
normale și posibilitatea și consecințele utilizării
necorespunzătoare sau ale expunerilor accidentale; (3)
în cazul unui
produs destinat consumatorilor, dacă produsul este proiectat în mod
corespunzător pentru a îndeplini criteriile de exceptare și nu
necesită precauții specifice pentru a fi eliminat atunci când ajunge
la capătul ciclului de utilizare; (4)
în cazul aparaturii
sau produselor destinate utilizării în practicile exceptate de la
autorizare, dacă condițiile privind eliminarea sunt adecvate; (5)
dacă aparatura
sau produsul este etichetat în mod corespunzător și dacă se pune
la dispoziția consumatorului o documentație adecvată, cu instrucțiuni
privind utilizarea și eliminarea corecte. ANEXA IV Practici care implică expunerea
imagistică în scopuri non-medicale În sensul articolului 23, trebuie avută
în vedere următoarea listă de practici care implică expunerea
imagistică în scopuri non-medicale: A. Procedurile puse în aplicare de personalul
medical care utilizează echipamente radiologice: 1. evaluarea radiologică a
sănătății în vederea angajării; 2. evaluarea radiologică a
sănătății în scopuri legate de imigrație; 3. evaluarea radiologică a
sănătății în scopuri legate de asigurări; 4. evaluarea radiologică a
sănătății în alte scopuri care nu aduc un beneficiu
sănătății și stării de bine a persoanei expuse; 5. evaluarea radiologică a
dezvoltării fizice a copiilor și adolescenților în vederea
urmării unei cariere în sport, dans etc.; 6. evaluarea radiologică a
vârstei; 7. utilizarea radiațiilor ionizante
pentru identificarea obiectelor ascunse în corpul uman. B. Procedurile puse în aplicare de personalul nemedical
prin intermediul echipamentelor nemedicale: 1. utilizarea radiațiilor
ionizante pentru detectarea obiectelor ascunse în corpul uman sau atașate
de acesta; 2. utilizarea radiațiilor
ionizante pentru detectarea persoanelor ascunse, ca parte a inspectării
încărcăturii; 3. alte practici care
implică utilizarea radiațiilor ionizante în scopuri juridice sau de
securitate. ANEXA V Lista
practicilor industriale care implică materiale radioactive naturale În sensul articolului 24, trebuie avută
în vedere următoarea listă de practici industriale care implică
materiale radioactive naturale, inclusiv procesele secundare relevante: (1)
extracția de pământuri rare din monazit; (2)
producția de compuși de toriu și
fabricarea de produse care conțin toriu; (3)
prelucrarea minereurilor de niobiu/tantal; (4)
producția de petrol și gaze; (5)
producția de energie geotermică; (6)
producția de pigmenți TiO2; (7)
producția de fosfor termic; (8)
industria de zircon și zirconiu; (9)
producția de fertilizatori fosfatici; (10)
producția de ciment, întreținerea cuptoarelor
de clincher; (11)
centralele energetice alimentate cu cărbune, întreținerea
boilerelor; (12)
producția de acid fosforic; (13)
producția primară de oțel; (14)
topirea cositorului/plumbului/cuprului; (15)
instalații de filtrare a apei subterane; (16)
extracția minereurilor altele decât minereurile
de uraniu. ANEXA VI Criterii
de exceptare și eliberare 1.
Exceptare Practicile
pot fi exceptate de la cerințele prezentei directive fie direct, prin
respectarea criteriilor numerice de exceptare [valorile activității
(Bq) sau valorile concentrației (Bq g-1)] prevăzute în secțiunea
2, fie printr-o decizie de reglementare, pe baza informațiilor furnizate împreună
cu notificarea practicii și în conformitate cu criteriile generale de
exceptare prevăzute în secțiunea 3, de exceptare a practicii respective
de la cerințele suplimentare. 2. Valori
de exceptare și eliberare Valorile
totale ale activității (Bq) pentru exceptare se aplică întregii activități
implicate într-o anumită practică și sunt prevăzute în
coloana 3 din tabelul B pentru radionuclizii artificiali și pentru anumiți
radionuclizi naturali utilizați în produsele destinate consumatorilor. În
ceea ce privește alte practici care implică radionuclizi naturali, aceste
valori nu sunt în general aplicabile. Valorile
concentrației activității exceptate (Bq g-1) pentru
materialele implicate într-o anumită practică sunt prevăzute în
tabelul A partea 1 pentru radionuclizii artificiali și în tabelul A partea
2 pentru radionuclizii naturali. Valorile din tabelul A1 partea 1 sunt
furnizate pentru radionuclizii individuali, incluzând, după caz,
radionuclizii cu durată de viață scurtă în echilibru cu
nuclidul părinte, conform indicațiilor. Valorile din tabelul A partea
2 se aplică tuturor radionuclizilor din lanțul de
dezintegrare ai U-238 sau Th-232, însă pentru segmentele lanțului de
dezintegrare care nu se află în echilibru cu radionuclidul părinte pot
fi aplicate valori mai mari. Valorile
concentrației din tabelul A partea 1 sau din tabelul A partea 2 se
aplică, de asemenea, pentru eliberarea materialelor solide în scopul
reutilizării, reciclării, eliminării convenționale sau
incinerării. Pot fi definite valori mai mari pentru materiale specifice
sau căi de expunere specifice, ținând cont de orientările comunitare,
inclusiv, după caz, cerințele suplimentare referitoare la activitatea
de suprafață sau la monitorizare. În
ceea ce privește amestecurile radionuclizilor artificiali, suma ponderată
a activităților sau a concentrațiilor specifice nuclizilor (pentru
diverși radionuclizi din aceeași matrice) împărțită la
valoarea de exceptare corespunzătoare trebuie să fie mai mică decât
1. După caz, această condiție poate fi verificată pe baza
celor mai bune estimări ale compoziției amestecului de radionuclizi. Valorile
din tabelul A partea 2 se aplică individual pentru fiecare nuclid
părinte. Anumite elemente din lanțul de dezintegrare, de exemplu, Po-210
sau Pb-210, pot permite utilizarea unor valori semnificativ mai ridicate, cu până
la două ordine de mărime, ținând cont de orientările
comunitare. Valorile
din tabelul A partea 2 nu pot fi utilizate pentru a excepta încorporarea
în materialele de construcții a deșeurilor rezultate din industriile
de prelucrare a materialelor radioactive naturale. Această reciclare a deșeurilor
rezultate din industriile identificate se gestionează ca practică
autorizată sau este exceptată pe baza criteriilor generale de
exceptare prevăzute în secțiunea 3. În acest sens, trebuie
verificată conformitatea sumei concentrațiilor de radionuclizi cu
valoarea corespunzătoare a indicelui radionuclizilor I pentru materialele de
construcții, în conformitate cu anexa VII. Valorile
prevăzute în tabelul B coloana 3 se aplică în orice moment cu privire
la inventarul total al substanțelor radioactive deținute de o
persoană sau întreprindere ca parte a unei practici specifice. Cu toate
acestea, autoritatea de reglementare poate aplica aceste valori unor
entități sau pachete mai mici, de exemplu, pentru a excepta transportul
sau depozitarea produselor exceptate destinate consumatorilor dacă sunt
îndeplinite criteriile generale de exceptare menționate în secțiunea 3. 3.
Criterii generale de exceptare și eliberare Criteriile
generale de exceptare a practicilor notificate sau de eliberare a materialelor
rezultate din practicile autorizate sunt următoarele: (a)
riscurile radiologice asupra persoanelor, provocate de practica exceptată
sunt suficient de scăzute încât să nu necesite reglementare; și (b) s-a
stabilit că tipul practicii este justificat; și (c) practica
este în mod inerent sigură. Se
consideră că practicile care implică cantități mici de
substanțe radioactive sau concentrații scăzute ale activității
în raport cu valorile de exceptare prevăzute în tabelul A partea 1 sau în tabelul
B și, în general, toate practicile care implică radionuclizi naturali
respectă criteriul menționat la litera (c). Practicile
care implică cantități de substanțe radioactive sau
concentrații ale activității situate sub valorile de exceptare
prevăzute în tabelul A partea 1 sau în tabelul B respectă în mod
automat criteriul menționat la litera (a). Acest lucru este valabil
și în cazul valorilor din tabelul A partea 2, cu excepția
reciclării deșeurilor în materiale de construcții sau a
căilor specifice de expunere, de exemplu, apa potabilă. În
cazul practicilor notificate care nu respectă aceste valori, se
efectuează o evaluare a expunerii rezultate pentru persoane. În scopul
respectării criteriilor generale menționate la litera (a), trebuie
să se demonstreze, în toate situațiile în care acest lucru este
fezabil,că sunt îndeplinite următoarele criterii privind dozele: Pentru
radionuclizii artificiali: Doza
efectivă susceptibilă de a fi suportată de o persoană din
cauza practicii exceptate produce o expunere de maxim 10 µSv pe an. Pentru
radionuclizii naturali: Creșterea
dozei, ținând cont de radiația de fond dominantă provenită
din surse naturale de radiații, susceptibilă de a fi suportată
de o persoană în cazul practicii exceptate produce o expunere de ordinul a
maxim 300 µSv pe an pentru populație și de maxim 1 mSv pentru
lucrători. Evaluarea
dozelor pentru populație ia în considerare atât căile de expunere
prin intermediul efluenților cu transmisie prin aer sau lichizi, cât și
căile de expunere care rezultă în urma eliminării sau
reciclării deșeurilor solide. TABELUL
A: Valorile concentrației activității
pentru exceptarea sau eliberarea materialelor care pot fi aplicate în mod implicit
oricăror cantități și tipuri de materiale solide. TABELUL A
partea 1: Radionuclizi artificiali Radionuclid || Concentrația activității (Bq g-1) H-3 || 100 Be-7 || 10 C-14 || 1 F-18 || 10 Na-22 || 0,1 Na-24 || 1 Si-31 || 1 000 P-32 || 1 000 P-33 || 1 000 S-35 || 100 Cl-36 || 1 Cl-38 || 10 K-42 || 100 K-43 || 10 Ca-45 || 100 Ca-47 || 10 Sc-46 || 0,1 Sc-47 || 100 Sc-48 || 1 V-48 || 1 Cr-51 || 100 Mn-51 || 10 Mn-52 || 1 Mn-52m || 10 Mn-53 || 100 Mn-54 || 0,1 Mn-56 || 10 Fe-52a || 10 Fe-55 || 1 000 Fe-59 || 1 Co-55 || 10 Co-56 || 0,1 Co-57 || 1 Co-58 || 1 Co-58m || 10 000 Co-60 || 0,1 Co-60m || 1 000 Co-61 || 100 Co-62m || 10 Ni-59 || 100 Ni-63 || 100 Ni-65 || 10 Cu-64 || 100 Zn-65 || 0,1 Zn-69 || 1 000 Zn-69ma || 10 Ga-72 || 10 Ge-71 || 10 000 As-73 || 1 000 As-74 || 10 As-76 || 10 As-77 || 1000 Se-75 || 1 Br-82 || 1 Rb-86 || 100 Sr-85 || 1 Sr-85m || 100 Sr-87m || 100 Sr-89 || 1 000 Sr-90a || 1 Sr-91a || 10 Sr-92 || 10 Y-90 || 1 000 Y-91 || 100 Y-91m || 100 Y-92 || 100 Y-93 || 100 Zr-93 || 10 Zr-95a || 1 Zr-97a || 10 Nb-93m || 10 Nb-94 || 0,1 Nb-95 || 1 Nb-97a || 10 Nb-98 || 10 Mo-90 || 10 Mo-93 || 10 Mo-99a || 10 Mo-101a || 10 Tc-96 || 1 Tc-96m || 1 000 Tc-97 || 10 Tc-97m || 100 Tc-99 || 1 Tc-99m || 100 Ru-97 || 10 Ru-103a || 1 Ru-105a || 10 Ru-106a || 0,1 Rh-103m || 10 000 Rh-105 || 100 Pd-103a || 1 000 Pd-109a || 100 Ag-105 || 1 Ag-110ma || 0,1 Ag-111 || 100 Cd-109a || 1 Cd-115a || 10 Cd-115ma || 100 In-111 || 10 In-113m || 100 In-114ma || 10 In-115m || 100 Sn-113a || 1 Sn-125 || 10 Sb-122 || 10 Sb-124 || 1 Sb-125a || 0,1 Te-123m || 1 Te-125m || 1 000 Te-127 || 1 000 Te-127ma || 10 Te-129 || 100 Te-129ma || 10 Te-131 || 100 Te-131ma || 10 Te-132a || 1 Te-133 || 10 Te-133m || 10 Te-134 || 10 I-123 || 100 I-125 || 100 I-126 || 10 I-129 || 0,01 I-130 || 10 I-131 || 10 I-132 || 10 I-133 || 10 I-134 || 10 I-135 || 10 Cs-129 || 10 Cs-131 || 1 000 Cs-132 || 10 Cs-134 || 0,1 Cs-134m || 1 000 Cs-135 || 100 Cs-136 || 1 Cs-137a || 0,1 Cs-138 || 10 Ba-131 || 10 Ba-140 || 1 La-140 || 1 Ce-139 || 1 Ce-141 || 100 Ce-143 || 10 Ce-144 || 10 Pr-142 || 100 Pr-143 || 1 000 Nd-147 || 100 Nd-149 || 100 Pm-147 || 1 000 Pm-149 || 1 000 Sm-151 || 1 000 Sm-153 || 100 Eu-152 || 0,1 Eu-152m || 100 Eu-154 || 0,1 Eu-155 || 1 Gd-153 || 10 Gd-159 || 100 Tb-160 || 1 Dy-165 || 1 000 Dy-166 || 100 Ho-166 || 100 Er-169 || 1 000 Er-171 || 100 Tm-170 || 100 Tm-171 || 1 000 Yb-175 || 100 Lu-177 || 100 Hf-181 || 1 Ta-182 || 0,1 W-181 || 10 W-185 || 1 000 W-187 || 10 Re-186 || 1 000 Re-188 || 100 Os-185 || 1 Os-191 || 100 Os-191m || 1 000 Os-193 || 100 Ir-190 || 1 Ir-192 || 1 Ir-194 || 100 Pt-191 || 10 Pt-193m || 1 000 Pt-197 || 1 000 Pt-197m || 100 Au-198 || 10 Au-199 || 100 Hg-197 || 100 Hg-197m || 100 Hg-203 || 10 Tl-200 || 10 Tl-201 || 100 Tl-202 || 10 Tl-204 || 1 Pb-203 || 10 Bi-206 || 1 Bi-207 || 0,1 Po-203 || 10 Po-205 || 10 Po-207 || 10 At-211 || 1 000 Ra-225 || 10 Ra-227 || 100 Th-226 || 1 000 Th-229 || 0,1 Pa-230 || 10 Pa-233 || 10 U-230 || 10 U-231a || 100 U-232a || 0,1 U-233 || 1 U-236 || 10 U-237 || 100 U-239 || 100 U-240a || 100 Np-237a || 1 Np-239 || 100 Np-240 || 10 Pu-234 || 100 Pu-235 || 100 Pu-236 || 1 Pu-237 || 100 Pu-238 || 0,1 Pu-239 || 0,1 Pu-240 || 0,1 Pu-241 || 10 Pu-242 || 0,1 Pu-243 || 1 000 Pu-244a || 0,1 Am-241 || 0,1 Am-242 || 1 000 Am-242ma || 0,1 Am-243a || 0,1 Cm-242 || 10 Cm-243 || 1 Cm-244 || 1 Cm-245 || 0,1 Cm-246 || 0,1 Cm-247a || 0,1 Cm-248 || 0,1 Bk-249 || 100 Cf-246 || 1 000 Cf-248 || 1 Cf-249 || 0,1 Cf-250 || 1 Cf-251 || 0,1 Cf-252 || 1 Cf-253 || 100 Cf-254 || 1 Es-253 || 100 Es-254a || 0,1 Es-254ma || 10 Fm-254 || 10 000 Fm-255 || 100 a Radionuclizii părinte și
descendenții acestora ale căror contribuții sunt luate în
considerare pentru calcularea dozelor (și care necesită, prin urmare,
luarea în considerare exclusiv a nivelului de exceptare pentru radionuclidul
părinte), sunt enumerați în următorul tabel: Radionuclid părinte || Descendent Fe-52 || Mn-52m Zn-69m || Zn-69 Sr-90 || Y-90 Sr-91 || Y-91m Zr-95 || Nb-95 Zr-97 || Nb-97m, Nb-97 Nb-97 || Nb-97m Mo-99 || Tc-99m Mo-101 || Tc-101 Ru-103 || Rh-103m Ru-105 || Rh-105m Ru-106 || Rh-106 Pd-103 || Rh-103m Pd-109 || Ag-109m Ag-110m || Ag-110 Cd-109 || Ag-109m Cd-115 || In-115m Cd-115m || In-115m In-114m || In-114 Sn-113 || In-113m Radionuclid părinte || Descendent Sb-125 || Te-125m Te-127m || Te-127 Te-129m || Te-129 Te-131m || Te-131 Te132 || I-132 Cs-137 || Ba-137m Ce-144 || Pr-144, Pr-144m U-232 || Th-228, Ra-224, Rn-220, Po-216, Pb-212, Bi-212, Tl-208 U-240 || Np-240m, Np-240 Np237 || Pa-233 Pu-244 || U-240, Np-240m, Np-240 Am-242m || Np-238 Am-243 || Np-239 Cm-247 || Pu-243 Es-254 || Bk-250 Es-254m || Fm-254 În
ceea ce privește radionuclizii care nu sunt enumerați în tabelul A
partea 1, autoritatea competentă atribuie, acolo unde este necesar,
valorile corespunzătoare pentru cantitățile și
concentrațiile activității pe unitate de masă. Valorile
atribuite în acest fel sunt complementare cu cele din tabelul A partea 1. TABELUL A partea 2: Radionuclizi naturali Valorile aferente
exceptării sau eliberării radionuclizilor naturali din materialele
solide în echilibru secular cu descendenții: Radionuclizi naturali din seria U-238 || 1 Bq g-1 Radionuclizi naturali din seria Th-232 || 1 Bq g-1 K-40 || 10 Bq g-1 TABELUL B: Valorile de exceptare totale ale
activității (coloana 3) și valorile de exceptare pentru
concentrația activității în cantități moderate din orice
tip de material (coloana 2). Radionuclid || Concentrația activității (Bq g-1) || Activitate (Bq) H-3 || 1 × 106 || 1 × 109 Be-7 || 1 × 103 || 1 × 107 C-14 || 1 × 104 || 1 × 107 O-15 || 1 × 102 || 1 × 109 F-18 || 1 × 101 || 1 × 106 Na-22 || 1 × 101 || 1 × 106 Na-24 || 1 × 101 || 1 × 105 Si-31 || 1 × 103 || 1 × 106 P-32 || 1 × 103 || 1 × 105 P-33 || 1 × 105 || 1 × 108 S-35 || 1 × 105 || 1 × 108 Cl-36 || 1 × 104 || 1 × 106 Cl-38 || 1 × 101 || 1 × 105 Ar-37 || 1 × 106 || 1 × 108 Ar-41 || 1 × 102 || 1 × 109 K-40[24] || 1 × 102 || 1 × 106 K-42 || 1 × 102 || 1 × 106 K-43 || 1 × 101 || 1 × 106 Ca-45 || 1 × 104 || 1 × 107 Ca-47 || 1 × 101 || 1 × 106 Sc-46 || 1 × 101 || 1 × 106 Sc-47 || 1 × 102 || 1 × 106 Sc-48 || 1 × 101 || 1 × 105 V-48 || 1 × 101 || 1 × 105 Cr-51 || 1 × 103 || 1 × 107 Mn-51 || 1 × 101 || 1 × 105 Mn-52 || 1 × 101 || 1 × 105 Mn-52m || 1 × 101 || 1 × 105 Mn-53 || 1 × 104 || 1 × 109 Mn-54 || 1 × 101 || 1 × 106 Mn-56 || 1 × 101 || 1 × 105 Fe-52 || 1 × 101 || 1 × 106 Fe-55 || 1 × 104 || 1 × 106 Fe-59 || 1 × 101 || 1 × 106 Co-55 || 1 × 101 || 1 × 106 Co-56 || 1 × 101 || 1 × 105 Co-57 || 1 × 102 || 1 × 106 Co-58 || 1 × 101 || 1 × 106 Co-58m || 1 × 104 || 1 × 107 Co-60 || 1 × 101 || 1 × 105 Co-60m || 1 × 103 || 1 × 106 Co-61 || 1 × 102 || 1 × 106 Co-62m || 1 × 101 || 1 × 105 Ni-59 || 1 × 104 || 1 × 108 Ni-63 || 1 × 105 || 1 × 108 Ni-65 || 1 × 101 || 1 × 106 Cu-64 || 1 × 102 || 1 × 106 Zn-65 || 1 × 101 || 1 × 106 Zn-69 || 1 × 104 || 1 × 106 Zn-69m || 1 × 102 || 1 × 106 Ga-72 || 1 × 101 || 1 × 105 Ge-71 || 1 × 104 || 1 × 108 As-73 || 1 × 103 || 1 × 107 As-74 || 1 × 101 || 1 × 106 As-76 || 1 × 102 || 1 × 105 As-77 || 1 × 103 || 1 × 106 Se-75 || 1 × 102 || 1 × 106 Br-82 || 1 × 101 || 1 × 106 Kr-74 || 1 × 102 || 1 × 109 Kr-76 || 1 × 102 || 1 × 109 Kr-77 || 1 × 102 || 1 × 109 Kr-79 || 1 × 103 || 1 × 105 Kr-81 || 1 × 104 || 1 × 107 Kr-83m || 1 × 105 || 1 × 1012 Kr-85 || 1 × 105 || 1 × 104 Kr-85m || 1 × 103 || 1 × 1010 Kr-87 || 1 × 102 || 1 × 109 Kr-88 || 1 × 102 || 1 × 109 Rb-86 || 1 × 102 || 1 × 105 Sr-85 || 1 × 102 || 1 × 106 Sr-85m || 1 × 102 || 1 × 107 Sr-87m || 1 × 102 || 1 × 106 Sr-89 || 1 × 103 || 1 × 106 Sr-90b || 1 × 102 || 1 × 104 Sr-91 || 1 × 101 || 1 × 105 Sr-92 || 1 × 101 || 1 × 106 Y-90 || 1 × 103 || 1 × 105 Y-91 || 1 × 103 || 1 × 106 Y-91m || 1 × 102 || 1 × 106 Y-92 || 1 × 102 || 1 × 105 Y-93 || 1 × 102 || 1 × 105 Zr-93b || 1 × 103 || 1 × 107 Zr-95 || 1 × 101 || 1 × 106 Zr-97b || 1 × 101 || 1 × 105 Nb-93m || 1 × 104 || 1 × 107 Nb-94 || 1 × 101 || 1 × 106 Nb-95 || 1 × 101 || 1 × 106 Nb-97 || 1 × 101 || 1 × 106 Nb-98 || 1 × 101 || 1 × 105 Mo-90 || 1 × 101 || 1 × 106 Mo-93 || 1 × 103 || 1 × 108 Mo-99 || 1 × 102 || 1 × 106 Mo-101 || 1 × 101 || 1 × 106 Tc-96 || 1 × 101 || 1 × 106 Tc-96m || 1 × 103 || 1 × 107 Tc-97 || 1 × 103 || 1 × 108 Tc-97m || 1 × 103 || 1 × 107 Tc-99 || 1 × 104 || 1 × 107 Tc-99m || 1 × 102 || 1 × 107 Ru-97 || 1 × 102 || 1 × 107 Ru-103 || 1 × 102 || 1 × 106 Ru-105 || 1 × 101 || 1 × 106 Ru-106b || 1 × 102 || 1 × 105 Rh-103m || 1 × 104 || 1 × 108 Rh-105 || 1 × 102 || 1 × 107 Pd-103 || 1 × 103 || 1 × 108 Pd-109 || 1 × 103 || 1 × 106 Ag-105 || 1 × 102 || 1 × 106 Ag-108m || 1 × 101 || 1 × 106 Ag-110m || 1 × 101 || 1 × 106 Ag-111 || 1 × 103 || 1 × 106 Cd-109 || 1 × 104 || 1 × 106 Cd-115 || 1 × 102 || 1 × 106 Cd-115m || 1 × 103 || 1 × 106 In-111 || 1 × 102 || 1 × 106 In-113m || 1 × 102 || 1 × 106 In-114m || 1 × 102 || 1 × 106 In-115m || 1 × 102 || 1 × 106 Sn-113 || 1 × 103 || 1 × 107 Sn-125 || 1 × 102 || 1 × 105 Sb-122 || 1 × 102 || 1 × 104 Sb-124 || 1 × 101 || 1 × 106 Sb-125 || 1 × 102 || 1 × 106 Te-123m || 1 × 102 || 1 × 107 Te-125m || 1 × 103 || 1 × 107 Te-127 || 1 × 103 || 1 × 106 Te-127m || 1 × 103 || 1 × 107 Te-129 || 1 × 102 || 1 × 106 Te-129m || 1 × 103 || 1 × 106 Te-131 || 1 × 102 || 1 × 105 Te-131m || 1 × 101 || 1 × 106 Te-132 || 1 × 102 || 1 × 107 Te-133 || 1 × 101 || 1 × 105 Te-133m || 1 × 101 || 1 × 105 Te-134 || 1 × 101 || 1 × 106 I-123 || 1 × 102 || 1 × 107 I-125 || 1 × 103 || 1 × 106 I-126 || 1 × 102 || 1 × 106 I-129 || 1 × 102 || 1 × 105 I-130 || 1 × 101 || 1 × 106 I-131 || 1 × 102 || 1 × 106 I-132 || 1 × 101 || 1 × 105 I-133 || 1 × 101 || 1 × 106 I-134 || 1 × 101 || 1 × 105 I-135 || 1 × 101 || 1 × 106 Xe-131m || 1 × 104 || 1 × 104 Xe-133 || 1 × 103 || 1 × 104 Xe-135 || 1 × 103 || 1 × 1010 Cs-129 || 1 × 102 || 1 × 105 Cs-131 || 1 × 103 || 1 × 106 Cs-132 || 1 × 101 || 1 × 105 Cs-134m || 1 × 103 || 1 × 105 Cs-134 || 1 × 101 || 1 × 104 Cs-135 || 1 × 104 || 1 × 107 Cs-136 || 1 × 101 || 1 × 105 Cs-137b || 1 × 101 || 1 × 104 Cs-138 || 1 × 101 || 1 × 104 Ba-131 || 1 × 102 || 1 × 106 Ba-140b || 1 × 101 || 1 × 105 La-140 || 1 × 101 || 1 × 105 Ce-139 || 1 × 102 || 1 × 106 Ce-141 || 1 × 102 || 1 × 107 Ce-143 || 1 × 102 || 1 × 106 Ce-144b || 1 × 102 || 1 × 105 Pr-142 || 1 × 102 || 1 × 105 Pr-143 || 1 × 104 || 1 × 106 Nd-147 || 1 × 102 || 1 × 106 Nd-149 || 1 × 102 || 1 × 106 Pm-147 || 1 × 104 || 1 × 107 Pm-149 || 1 × 103 || 1 × 106 Sm-151 || 1 × 104 || 1 × 108 Sm-153 || 1 × 102 || 1 × 106 Eu-152 || 1 × 101 || 1 × 106 Eu-152m || 1 × 102 || 1 × 106 Eu-154 || 1 × 101 || 1 × 106 Eu-155 || 1 × 102 || 1 × 107 Gd-153 || 1 × 102 || 1 × 107 Gd-159 || 1 × 103 || 1 × 106 Tb-160 || 1 × 101 || 1 × 106 Dy-165 || 1 × 103 || 1 × 106 Dy-166 || 1 × 103 || 1 × 106 Ho-166 || 1 × 103 || 1 × 105 Er-169 || 1 × 104 || 1 × 107 Er-171 || 1 × 102 || 1 × 106 Tm-170 || 1 × 103 || 1 × 106 Tm-171 || 1 × 104 || 1 × 108 Yb-175 || 1 × 103 || 1 × 107 Lu-177 || 1 × 103 || 1 × 107 Hf-181 || 1 × 101 || 1 × 106 Ta-182 || 1 × 101 || 1 × 104 W-181 || 1 × 103 || 1 × 107 W-185 || 1 × 104 || 1 × 107 W-187 || 1 × 102 || 1 × 106 Re-186 || 1 × 103 || 1 × 106 Re-188 || 1 × 102 || 1 × 105 Os-185 || 1 × 101 || 1 × 106 Os-191 || 1 × 102 || 1 × 107 Os-191m || 1 × 103 || 1 × 107 Os-193 || 1 × 102 || 1 × 106 Ir-190 || 1 × 101 || 1 × 106 Ir-192 || 1 × 101 || 1 × 104 Ir-194 || 1 × 102 || 1 × 105 Pt-191 || 1 × 102 || 1 × 106 Pt-193m || 1 × 103 || 1 × 107 Pt-197 || 1 × 103 || 1 × 106 Pt-197m || 1 × 102 || 1 × 106 Au-198 || 1 × 102 || 1 × 106 Au-199 || 1 × 102 || 1 × 106 Hg-197 || 1 × 102 || 1 × 107 Hg-197m || 1 × 102 || 1 × 106 Hg-203 || 1 × 102 || 1 × 105 Tl-200 || 1 × 101 || 1 × 106 Tl-201 || 1 × 102 || 1 × 106 Tl-202 || 1 × 102 || 1 × 106 Tl-204 || 1 × 104 || 1 × 104 Pb-203 || 1 × 102 || 1 × 106 Pb-210b || 1 × 101 || 1 × 104 Pb-212b || 1 × 101 || 1 × 105 Bi-206 || 1 × 101 || 1 × 105 Bi-207 || 1 × 101 || 1 × 106 Bi-210 || 1 × 103 || 1 × 106 Bi-212b || 1 × 101 || 1 × 105 Po-203 || 1 × 101 || 1 × 106 Po-205 || 1 × 101 || 1 × 106 Po-207 || 1 × 101 || 1 × 106 Po-210 || 1 × 101 || 1 × 104 At-211 || 1 × 103 || 1 × 107 Rn-220b || 1 × 104 || 1 × 107 Rn-222b || 1 × 101 || 1 × 108 Ra-223b || 1 × 102 || 1 × 105 Ra-224b || 1 × 101 || 1 × 105 Ra-225 || 1 × 102 || 1 × 105 Ra-226b || 1 × 101 || 1 × 104 Ra-227 || 1 × 102 || 1 × 106 Ra-228b || 1 × 101 || 1 × 105 Ac-228 || 1 × 101 || 1 × 106 Th-226b || 1 × 103 || 1 × 107 Th-227 || 1 × 101 || 1 × 104 Th-228b || 1 × 100 || 1 × 104 Th-229b || 1 x 10° || 1 × 103 Th-230 || 1 × 100 || 1 × 104 Th-231 || 1 × 103 || 1 × 107 Th-234b || 1 × 103 || 1 × 105 Pa-230 || 1 × 101 || 1 × 106 Pa-231 || 1 × 100 || 1 × 103 Pa-233 || 1 × 102 || 1 × 107 U-230 || 1 × 101 || 1 × 105 U-231 || 1 × 102 || 1 × 107 U-232b || 1 × 100 || 1 × 103 U-233 || 1 × 101 || 1 × 104 U-234 || 1 × 101 || 1 × 104 U-235b || 1 × 101 || 1 × 104 U-236 || 1 × 101 || 1 × 104 U-237 || 1 × 102 || 1 × 106 U-238b || 1 × 101 || 1 × 104 U-239 || 1 × 102 || 1 × 106 U-240 || 1 × 103 || 1 × 107 U-240b || 1 × 101 || 1 × 106 Np-237b || 1 × 100 || 1 × 103 Np-239 || 1 × 102 || 1 × 107 Np-240 || 1 × 101 || 1 × 106 Pu-234 || 1 × 102 || 1 × 107 Pu-235 || 1 × 102 || 1 × 107 Pu-236 || 1 × 101 || 1 × 104 Pu-237 || 1 × 103 || 1 × 107 Pu-238 || 1 × 100 || 1 × 104 Pu-239 || 1 × 100 || 1 × 104 Pu-240 || 1 × 100 || 1 × 103 Pu-241 || 1 × 102 || 1 × 105 Pu-242 || 1 × 100 || 1 × 104 Pu-243 || 1 × 103 || 1 × 107 Pu-244 || 1 × 100 || 1 × 104 Am-241 || 1 × 100 || 1 × 104 Am-242 || 1 × 103 || 1 × 106 Am-242mb || 1 × 100 || 1 × 104 Am-243b || 1 × 100 || 1 × 103 Cm-242 || 1 × 102 || 1 × 105 Cm-243 || 1 × 100 || 1 × 104 Cm-244 || 1 × 101 || 1 × 104 Cm-245 || 1 × 100 || 1 × 103 Cm-246 || 1 × 100 || 1 × 103 Cm-247 || 1 × 100 || 1 × 104 Cm-248 || 1 × 100 || 1 × 103 Bk-249 || 1 × 103 || 1 × 106 Cf-246 || 1 × 103 || 1 × 106 Cf-248 || 1 × 101 || 1 × 104 Cf-249 || 1 × 100 || 1 × 103 Cf-250 || 1 × 101 || 1 × 104 Cf-251 || 1 × 100 || 1 × 103 Cf-252 || 1 × 101 || 1 × 104 Cf-253 || 1 × 102 || 1 × 105 Cf-254 || 1 × 100 || 1 × 103 Es-253 || 1 × 102 || 1 × 105 Es-254 || 1 × 101 || 1 × 104 Es-254m || 1 × 102 || 1 × 106 Fm-254 || 1 × 104 || 1 × 107 Fm-255 || 1 × 103 || 1 × 106 b Radionuclizii părinte și
descendenții acestora ale căror contribuții sunt luate în
considerare pentru calcularea dozelor (și care necesită, prin urmare,
luarea în considerare exclusiv a nivelului de exceptare pentru radionuclidul
părinte), sunt enumerați în următorul tabel: Sr-90 || Y-90 Zr-93 || Nb-93m Zr-97 || Nb-97 Ru-106 || Rh-106 Ag-108m || Ag-108 Cs-137 || Ba-137m Ba-140 || La-140 Ce-144 || Pr-144 Pb-210 || Bi-210, Po-210 Pb-212 || Bi-212, Tl-208 (0,36), Po-212 (0,64) Bi-212 || Tl-208 (0,36), Po-212 (0,64) Rn-220 || Po-216 Rn-222 || Po-218, Pb-214, Bi-214, Po-214 Ra-223 || Rn-219, Po-215, Pb-211, Bi-211, Tl-207 Ra-224 || Rn-220, Po-216, Pb-212, Bi-212, Tl-208 (0,36), Po-212 (0,64) Ra-226 || Rn-222, Po-218, Pb-214, Bi-214, Po-214, Pb-210, Bi-210, Po-210 Ra-228 || Ac-228 Th-226 || Ra-222, Rn-218, Po-214 Th-228 || Ra-224, Rn-220, Po-216, Pb-212, Bi-212, Tl-208 (0,36), Po-212 (0,64) Th-229 || Ra-225, Ac-225, Fr-221, At-217, Bi-213, Po-213, Pb-209 Th-234 || Pa-234m U-230 || Th-226, Ra-222, Rn-218, Po-214 U-232 || Th-228, Ra-224, Rn-220, Po-216, Pb-212, Bi-212, Tl-208 (0,36), Po-212 (0,64) U-235 || Th-231 U-238 || Th-234, Pa-234m U-240 || Np-240m Np237 || Pa-233 Am-242m || Am-242 Am-243 || Np-239 ANEXA VII Definirea
și folosirea indicelui de concentrație a activității pentru
radiațiile gamma emise de materialele de construcții În sensul articolului 75 alineatul (2), pentru
tipurile identificate de materiale de construcții, se determină
concentrațiile activității radionuclizilor primordiali Ra-226,
Th-232 (sau produsul acestora din lanțul de dezintegrare Ra-228) și
K-40. Indicele concentrației activității
I se calculează după următoarea formulă: I = CRa226/300 Bq/kg + CTh232/200
Bq/kg+ CK40/3000 Bq/kg unde CRa226, CTh232 și
CK40 sunt concentrațiile activității în Bq/kg ale
radionuclizilor corespunzători din materialul de construcții. Indicele face referire direct la doza de radiații
gamma, care depășește expunerea externă tipică, dintr-o
clădire construită dintr-un material de construcții specificat. Indicele
respectiv se aplică pentru materialul de construcții ca întreg, nu
componentelor acestuia. Pentru a aplica indicele respectiv componentelor, în
special deșeurilor rezultate din industriile de prelucrare a materialelor radioactive
naturale reciclate în materiale de construcții, trebuie aplicat un factor corespunzător
de partiție. Indicele concentrației activității se
utilizează ca instrument de depistare pentru identificare materialelor
care pot fi exceptate sau care pot face obiectul restricțiilor. În acest
scop, indicele concentrației activității I poate fi utilizat
pentru clasificarea materialelor în patru clase, din care rezultă
două categorii de materiale de construcții (A și B): || Categorie (doza standard corespunzătoare) Utilizare || A (≤ 1 mSv) || B (> 1 mSv) (1) materiale utilizate în cantități mari || A1 I≤1 || B1 I>1 (2) materiale superficiale și alte materiale cu utilizare restrânsă. || A2 I≤6 || B2 I>6 Împărțirea materialelor în (1) sau (2)
în funcție de utilizarea acestora se bazează pe codurile naționale
din construcții. După caz, dozele reale pentru
comparația cu nivelul de referință vor fi evaluate cu ajutorul
unor modele mai elaborate care pot lua în calcul, de asemenea, expunerea
externă de fond cauzată de concentrațiile locale dominante ale
activității din scoarța terestră neperturbată. ANEXA VIII Sistemul
de date pentru monitorizarea radiologică individuală Dispoziții
generale Sistemul
de date pentru monitorizarea radiologică individuală elaborat de un
stat membru poate fi realizat fie sub forma unei rețele naționale
centralizate, fie sub forma unui registru național al dozelor. Aceste rețele
sau registre pot fi completate prin emiterea unor documente de monitorizare
radiologică individuală pentru fiecare lucrător extern. 1. Orice sistem de date al statelor membre destinat
monitorizării radiologice individuale a lucrătorilor expuși
cuprinde următoarele secțiuni: (a)
detalii privind identitatea lucrătorului; (b)
detalii privind supravegherea medicală a
lucrătorului; (c)
detalii privind întreprinderea care a angajat
lucrătorul, iar în cazul lucrătorilor externi, privind angajatorul
lucrătorului; (d)
rezultatele monitorizării individuale a lucrătorului
expus. 2. Autoritățile competente ale
statelor membre adoptă măsurile necesare pentru prevenirea
oricărei posibilități de falsificare, utilizare necorespunzătoare
sau modificare ilicită a sistemului de date pentru monitorizarea
radiologică individuală. A: Datele care trebuie incluse în sistemul
de date pentru monitorizarea radiologică individuală 3. Datele privind identitatea
lucrătorilor includ următoarele date ale acestora: (a)
nume de familie; (b)
prenume; (c)
sex; (d)
data nașterii; (e)
naționalitate; și (f)
număr unic de identificare. 4.
Datele privind supravegherea medicală a lucrătorilor includ: (a)
clasificarea medicală a lucrătorilor în
conformitate cu articolul 45 (apt; apt, cu anumite condiții; inapt); (b)
informații privind orice restricții în
materie de lucru cu radiațiile; (c)
data ultimei examinări periodice a stării
de sănătate; (d)
serviciul de medicină a muncii responsabil; și (e)
perioada de valabilitate a rezultatului. 5.
Datele privind întreprinderea includ denumirea, adresa și numărul
unic de identificare al întreprinderii. 6. Datele
privind angajarea lucrătorilor includ: (a)
numele, adresa și numărul unic de
identificare al angajatorului; (b)
data angajării; și (c)
clasificarea lucrătorilor în conformitate cu
dispozițiile de la articolul 38. 7. Rezultatele
monitorizării individuale a lucrătorilor expuși includ: (a)
registrul oficial al dozelor pentru ultimii 5 ani
calendaristici (an; doza efectivă, exprimată în mSv; în cazul unei
expuneri neuniforme, doza echivalentă în diferite părți ale corpului,
exprimată în mSv; în cazul contaminării interne, doza angajată,
exprimată în mSv); și (b)
registrul oficial al dozelor pentru anul în curs (perioadă;
doza efectivă, exprimată în mSv; în cazul unei expuneri neuniforme,
doza echivalentă în diferite părți ale corpului, exprimată
în mSv; și în cazul contaminării interne, doza angajată,
exprimată în mSv). B:
Datele privind lucrătorii externi care trebuie furnizate prin intermediul
sistemului de date pentru monitorizarea radiologică individuală 1. Înainte
de începerea unei activități, angajatorul lucrătorilor externi pune
la dispoziția întreprinderii următoarele date prin intermediul
sistemului de date pentru monitorizarea radiologică individuală: (a)
datele privind angajatorul lucrătorilor
externi, în conformitate cu secțiunea A punctul 6; (b)
datele privind supravegherea medicală a
lucrătorilor externi, în conformitate cu secțiunea A punctul 4; (c)
rezultatele monitorizării expunerii
individuale a lucrătorilor externi în conformitate cu secțiunea A
punctul 7. 2. Următoarele
date trebuie să fie sau să fi fost înregistrate de către
întreprindere în sistemul de date pentru monitorizarea radiologică
individuală după încheierea fiecărei activități: (a)
durata activității; (b)
estimarea oricărei doze efective primite de
lucrătorul extern (doza operațională pentru durata activității); (c)
în cazul unei expuneri neuniforme, estimarea dozei
echivalente în diferitele părți ale corpului; (d)
în cazul contaminării interne, estimarea
activității încorporate sau a dozei angajate. C. Dispoziții privind documentul individual de
monitorizare radiologică 1. Statele membre pot decide
să emită un document individual de monitorizare radiologică pentru
fiecare lucrător extern. 2. Documentul nu este transferabil. 3. Statele membre iau
măsurile necesare pentru a preveni emiterea mai multor documente
individuale de monitorizare radiologică valabile în același timp pentru
un lucrător. 4. Pe lângă informațiile
solicitate în partea A și partea B, documentul include numele și
adresa organismului emitent și data eliberării acestuia. ANEXA IX A. Elemente care trebuie incluse în sistemul
de gestionare a situațiilor de urgență 1. Evaluarea amenințărilor. 2. Alocarea clară a
responsabilităților persoanelor și organizațiilor care
joacă un rol în măsurile de pregătire și răspuns,
inclusiv instituirea și coordonarea organizațiilor de răspuns în
situații de urgență cu responsabilități generale în
ceea ce privește gestionarea situațiilor de expunere de urgență
și, după caz, crearea unor echipe speciale pentru măsurile de
protecție. 3. Elaborarea planurilor de
răspuns în situații de urgență la nivel național,
local și în cadrul instalațiilor. 4. Comunicare fiabilă și
măsuri eficiente și eficace pentru cooperarea și coordonarea în
cadrul instalației, precum și la nivel local, național și
internațional. 5. Protecția
sănătății lucrătorilor în situații de urgență. 6. Educarea și formarea
lucrătorilor în situații de urgență și a tuturor
celorlalte persoane cu obligații sau responsabilități în ceea ce
privește răspunsul în situații de urgență, inclusiv
exerciții periodice. 7. Măsuri privind
monitorizarea individuală a lucrătorilor în situații de urgență
și înregistrarea dozelor. 8. Măsuri privind
informarea populației. 9. Implicarea părților
interesate. 10. Tranziția de la
răspunsul în situații de urgență la recuperare și
remediere. B. Elemente care trebuie incluse în planul de
răspuns în situații de urgență Pentru
pregătirea în situații de urgență: 1. Niveluri de referință,
luându-se în considerare criteriile prevăzute în anexa I; 2. Strategii de protecție
optimizate pentru populația care poate fi expusă, pentru diferitele
evenimente ipotetice și scenariile conexe; 3. Criterii generice predefinite
pentru măsuri particulare de protecție, exprimate sub formă de doze
preconizate și primite; 4. Declanșatori standard
sau criterii operaționale, cum ar fi elemente observabile și
indicatori ai condițiilor de la fața locului; 5. Măsuri privind
coordonarea promptă cu organizația de răspuns în situații
de urgență dintr-un stat membru vecin sau o țară terță,
pentru instalațiile din vecinătatea unei frontiere naționale; 6. Măsuri privind
reexaminarea și revizuirea planului de răspuns în situații de
urgență pentru a se lua în considerare modificările sau experiența
dobândită din exerciții și evenimente. Se stabilesc din timp măsuri pentru
revizuirea elementelor respective, după cum este cazul pe parcursul unei
situații de expunere de urgență, pentru adaptarea la condițiile
dominante, pe măsură ce acestea evoluează pe parcursul procesului
de răspuns la situația de urgență. Pentru
răspunsul în situații de urgență: Răspunsul la o situație de expunere
de urgență este abordat prin punerea în aplicare în timp util a
măsurilor de pregătire, printre altele a următoarelor
măsuri: 1. punerea imediată în
aplicare a măsurilor de protecție, dacă este posibil, înainte ca
expunerea să aibă loc; 2. evaluarea eficacității
strategiilor și a acțiunilor puse în aplicare și ajustarea
acestora în mod corespunzător la situația dominantă; 3. compararea dozelor reziduale
preconizate cu nivelul de referință aplicabil, cu accent pe grupurile
ale căror doze depășesc nivelul de referință; 4. punerea în aplicare a
strategiilor ulterioare de protecție, după caz, pe baza condițiilor
dominante și a informațiilor disponibile. ANEXA X A. Informarea
prealabilă a membrilor populației susceptibili de a fi afectați
de o urgență radiologică: 1. noțiuni de bază privind
radioactivitatea și efectele acesteia asupra ființelor umane și
asupra mediului; 2. diferitele tipuri de urgență
radiologică tratate, precum și consecințele acestora pentru
populație și mediu; 3. măsurile de urgență
preconizate pentru alertarea, protecția și asistența
acordată populației în caz de urgență radiologică; 4. informații relevante
privind acțiunile care trebuie întreprinse de către populație în
caz de urgență radiologică. B. Informațiile care trebuie furnizate segmentului
de populație afectat în caz de urgență radiologică 1. Pe baza planului de
răspuns în caz de urgență întocmit în prealabil de statele
membre, populația afectată efectiv în caz de urgență radiologică
trebuie să primească rapid și în mod periodic: (a)
informații asupra tipului de urgență
care a apărut și, dacă este posibil, a caracteristicilor acesteia
(de exemplu, originea, amploarea și evoluția sa probabilă); (b)
instrucțiuni privind protecția care, în
funcție de tipul urgenței: i) pot include următoarele:
restricții privind consumul alimentelor și al apei susceptibile de a
fi contaminate, reguli simple privind igiena și decontaminarea, recomandarea
de a rămâne în spații închise, distribuirea și folosirea de
substanțe protectoare, măsuri de evacuare; ii) pot fi însoțite, acolo unde
este necesar, de avertizări speciale pentru anumite grupuri ale populației; (c)
anunțuri care să recomande cooperarea
conform instrucțiunilor sau cererilor venite din partea autorităților
competente. 2. Dacă urgența este
precedată de o fază de avertizare preliminară, populația
care poate fi afectată în caz de urgență radiologică trebuie
să primească deja informații și instrucțiuni în faza
respectivă, de exemplu: (a)
invitația de a urmări emisiunile de radio
sau televiziune, adresată populației în cauză; (b)
instrucțiuni pregătitoare adresate
instituțiilor cu responsabilități colective speciale; (c)
recomandări adresate grupurilor profesionale afectate
în mod deosebit. 3. În funcție de timpul
disponibil, aceste informații și instrucțiuni trebuie completate
cu o reiterare a noțiunilor de bază cu privire la radioactivitate și
efectele acesteia asupra ființelor umane și asupra mediului. ANEXA XI Listă
orientativă cu tipurile de materiale de construcții avute în vedere
pentru măsurile de control cu privire la radiațiile gamma emise de
acestea 1. Materiale naturale (a)
Șisturi de alaun. (b)
Materiale de construcții sau aditivi de origine
magmatică, cum ar fi: –
granit; –
gnais; –
porfiruri; –
sienit; –
bazalt; –
tuf; –
pozzolana; –
lavă. 2. Materiale care
încorporează reziduuri din industriile de prelucrare a materialelor
radioactive naturale, cum ar fi: –
cenușă zburătoare; –
fosfogips; –
zgură de fosfor; –
zgură de staniu; –
zgură de cupru; –
nămol roșu (deșeu din producția
de aluminiu); –
reziduuri din producția de oțel. ANEXA XII
Informații care trebuie furnizate în evidențele surselor închise de
mare activitate (HASS) ANEXA XIII Furnizarea
datelor privind sursele închise de mare activitate Întreprinderea pune la dispoziția
autorității competente o copie electronică sau scrisă a evidențelor
privind sursele închise de mare activitate menționate la articolul 90, care
cuprinde informațiile stabilite în anexa XII, după cum urmează: 1. fără întârzieri
nejustificate, în momentul creării evidențelor și cât mai curând
posibil după dobândirea sursei; 2. la intervale stabilite de
statele membre, care nu depășesc 12 luni de la achiziționarea
sursei; 3. dacă situația
indicată pe fișa de informații s-a modificat; 4. fără întârzieri
nejustificate în momentul închiderii evidențelor pentru o sursă
specifică atunci când întreprinderea nu mai deține sursa, cu
includerea numelui întreprinderii sau al instalației de evacuare și
stocare cărora le este transferată sursa; 5. fără întârzieri
nejustificate în momentul închiderii evidențelor, atunci când
întreprinderea nu mai deține nicio sursă. ANEXA XIV Cerințe
pentru întreprinderile care răspund de o sursă închisă de mare
activitate Fiecare întreprindere care răspunde de o
sursă închisă de mare activitate: (a)
asigură efectuarea, în mod regulat, a testelor
corespunzătoare, cum ar fi testele de etanșeitate conform
standardelor internaționale, în scopul verificării și menținerii
integrității fiecărei surse; (b)
verifică periodic, la intervale specifice care
pot fi stabilite de statele membre, dacă fiecare sursă și,
dacă este cazul, echipamentul care conține sursa, sunt prezente în
locul de utilizare sau de depozitare și par să fie într-o stare
bună; (c)
se asigură ca fiecare sursă fixă și
mobilă este supusă unor măsuri adecvate și documentate, cum
ar fi protocoalele și procedurile scrise, care au ca scop prevenirea
accesului neautorizat, a pierderii sau furtului sursei, sau a deteriorării
acesteia în urma unui incendiu; (d)
comunică prompt autorității competente
orice pierdere, furt sau utilizare neautorizată a sursei, ia măsuri
pentru o verificare a integrității fiecărei surse după
fiecare eveniment, inclusiv incendiu, care ar fi putut deteriora sursa și,
dacă este cazul, informează autoritatea competentă cu privire la
aceasta și la măsurile luate; (e)
returnează fiecare sursă scoasă din
utilizare furnizorului, o introduce într-o instalație autorizată sau
o transferă către un alt deținător autorizat, cu
excepția cazului în care autoritatea competentă este de acord cu
nerespectarea acestor dispoziții, fără întârzieri nejustificate
după încetarea utilizării; (f)
înaintea efectuării transferului se
asigură că destinatarul deține autorizația
corespunzătoare. (g)
comunică prompt autorității
competente orice incident sau accident care are ca rezultat expunerea neintenționată
a unui lucrător sau a unui membru al populației. ANEXA XV Identificarea
și marcarea surselor închise de mare activitate 1. Producătorul sau
furnizorul se asigură că: (a)
Fiecare sursă închisă de mare activitate
este identificată printr-un număr unic. Numărul se gravează
sau se imprimă pe sursă, atunci când acest lucru este posibil. Numărul se gravează sau se
imprimă, de asemenea, pe containerul sursei. Dacă acest lucru nu este
posibil sau în cazul containerelor de transport refolosite, containerul sursei trebuie
cel puțin să cuprindă informații privind natura sursei. (b)
Containerul sursei și, după caz, sursa
sunt marcate și etichetate cu un semn corespunzător, prin care populația
este avertizată asupra riscului de radiații. 2. Producătorul furnizează
o fotografie a fiecărui tip de model de sursă produs și a
tipului de container utilizat de obicei pentru aceasta. 3. Întreprinderea se
asigură că fiecare sursă închisă de mare activitate este
însoțită de informații scrise care indică faptul că
sursa este identificată și marcată în conformitate cu alineatul
(1) și că marcajele și etichetele prevăzute la alineatul (1)
rămân lizibile. Informația include fotografii ale sursei, ale
containerului sursei, ale coletului de transport, ale dispozitivului și ale
echipamentului, dacă este cazul. ANEXA XVI Listă orientativă de elemente
care trebuie să fie reglementate în planul național de acțiune
pentru gestionarea riscurilor pe termen lung rezultate din expunerile la radon 1. Strategia de desfășurare
a investigațiilor privind concentrațiile de radon din locuințe
pentru gestionarea datelor de măsurare (baza de date națională
privind radonul) și pentru stabilirea altor parametri (tipuri de sol și
rocă, concentrația de gaze din sol, permeabilitatea și conținutul
de radiu-226 din rocă sau sol). 2. Datele disponibile și
criteriile utilizate pentru delimitarea zonelor cu risc de expunere la radon
sau pentru identificarea clădirilor cu risc de expunere la radon. 3. Identificarea tipurilor de
clădiri cu acces public și a locurilor de muncă, de exemplu școli,
locuri de muncă în subteran sau stațiuni termale, unde sunt necesare
măsurători, pe baza unei evaluări a riscurilor care să
includă orele de ocupație. 4. Baza pentru stabilirea nivelurilor
de referință pentru locuințele, locurile de muncă,
clădirile cu acces public existente, precum și pentru clădirile
noi. 5. Repartizarea
responsabilităților (guvernamentale și neguvernamentale), mecanismele
de coordonare și resursele disponibile pentru punerea în aplicare a
planului de acțiune. 6. Strategia de reducere a
expunerii la radon în locuințe, în special în zonele cu risc de expunere
la radon. 7. Strategia, inclusiv metode și
instrumente, de prevenire a pătrunderii radonului în clădirile noi,
inclusiv identificarea materialelor de construcții care emană
cantități semnificative de radon. 8. Programarea auditurilor și
a evaluărilor planului de acțiune. 9. Strategia de comunicare
pentru sensibilizarea populației și informarea factorilor locali de
decizie cu privire la riscurile prezentate de radon în legătură cu
fumatul. 10. Dacă este cazul,
orientări cu privire la metodele și instrumentele de măsurare și
măsurile de remediere. De asemenea, se iau în considerare criteriile de
acreditare a serviciilor de măsurare și de remediere. 11. Dacă este cazul, acordarea
de sprijin financiar pentru sondajele privind radonul și pentru măsurile
de remediere, în special pentru locuințele particulare cu concentrații
foarte mari de radon. 12. Obiective pe termen lung în
ceea ce privește reducerea riscurilor de cancer pulmonar care pot fi atribuite
expunerii la radon (pentru fumători și nefumători). [1] Directiva 96/29/Euratom a Consiliului din 13 mai 1996 de
stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția
sănătății lucrătorilor și a populației
împotriva pericolelor prezentate de radiațiile ionizante, JO L 159, 29.6.1996,
p. 1. [2] Organizația Mondială a
Sănătății. [3] Manualul OMS privind radonul în locuințe, Organizația
Mondială a Sănătății, 2009, ISBN 978 92 4 154767. [4] Directiva 89/106/CEE a Consiliului, anexa 1, prevede
că „lucrarea trebuie proiectată și construită în așa
fel încât să nu constituie o amenințare pentru igiena și
sănătatea ocupanților sau a vecinilor din cauza… prezenței
în aer a unor particule sau gaze periculoase [sau a] emisiei de radiații
periculoase”. [5] Aceste acte fac obiectul reformării — propunere de
regulament al Consiliului (EURATOM) de stabilire a nivelurilor maxime permise
de contaminare radioactivă în produsele alimentare și pentru hrana
destinată animalelor după un accident nuclear sau în orice altă
situație de urgență radiologică (reformare), COM/2010/0184
final — CNS 2010/009. [6] Publicațiile din seria de documente privind
radioprotecția elaborate de Comisia Europeană sunt disponibile la
adresa http://ec.europa.eu/energy/nuclear/radiation_protection/publications_en.htm. [7] Rezultatul consultării este disponibil pe site-ul
web al rețelei europene ALARA pentru sectoarele NORM (EANNORM),
la adresa http://www.ean-norm.net/lenya/ean_norm/live/news.html. [8] Raporturile Curții Europene din 1992, pagina I-06153. [9] JO 11, 20.2.1959, p. 221. [10] JO L 159, 29.6.1996, p. 1 [11] JO L 180, 9.7.1997, p. 22. [12] JO L 357, 7.12.1989, p. 31. [13] JO L 349, 13.12.1990, p. 21. [14] JO L 346, 31.12.2003, p. 57. [15] Recomandările din 2007 ale Comisiei
Internaționale de Protecție Radiologică. [16] JO L 80, 27.3.1990, p. 26. [17] IAEA
2004 Safety Standards Series RS-G-1.7 "Application of the Concepts of
Exclusion, Exemption and Clearance" (Normele de securitate RS-G-1.7
ale AIEA din 2004, „Aplicarea conceptelor de excludere, exceptare și
eliberare”). [18] Radiation
Protection 122: Practical use of the Concepts of the Clearance and Exemption —
Part I, Guidance on General Clearance Levels for Practices (Documentul nr. 122
privind protecția împotriva radiațiilor: Utilizarea practică a
conceptelor de eliberare și exceptare — Partea
I, Orientări privind nivelurile generale de eliberare pentru practici). [19] Radiation
Protection 89: Recommended radiological protection criteria for the recycling
of metals from dismantling of nuclear installations (Documentul
nr. 89 privind protecția împotriva radiațiilor: Criteriile
recomandate pentru protecția împotriva radiațiilor în ceea ce
privește reciclarea metalelor rezultate în urma dezmembrării
instalațiilor nucleare), Radiation
Protection 113: Recommended Radiological Protection Criteria for the Clearance
of Buildings and Building Rubble from the Dismantling of Nuclear Installations
(Documentul nr. 113 privind protecția
împotriva radiațiilor: Criteriile recomandate pentru protecția
împotriva radiațiilor în ceea ce privește eliberarea clădirilor
și a molozului din clădiri rezultat în urma dezmembrării
instalațiilor nucleare), Radiation
Protection 122: Practical Use of the Concepts of the Clearance and Exemption
(Documentul nr. 122 privind
protecția împotriva radiațiilor: Utilizarea practică a
conceptelor de eliberare și exceptare). [20] JO L 2, 6.1.2004, p. 36 [21] JO L 66, 13.3.1999,
p.16. [22] JO L 2/36, 6.1.2000. [23] Nivelul activității specificat mai sus este cel
corespunzător radionuclidului care emite radiații alfa. [24] Sărurile de potasiu în cantități mai mici
de 1000 kg sunt exceptate.