This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52012JC0015
Joint Proposal for a COUNCIL REGULATION amending Council Regulation (EC) No 174/2005 imposing restrictions on the supply of assistance related to military activities to Côte d’Ivoire
Propunere comună de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 174/2005 al Consiliului de impunere a anumitor restricții privind acordarea asistenței pentru activități cu caracter militar în Côte d’Ivoire
Propunere comună de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 174/2005 al Consiliului de impunere a anumitor restricții privind acordarea asistenței pentru activități cu caracter militar în Côte d’Ivoire
/* JOIN/2012/015 final - 2012/0128 (NLE) */
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Adopted by | 32012R0617 |
Propunere comună de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 174/2005 al Consiliului de impunere a anumitor restricții privind acordarea asistenței pentru activități cu caracter militar în Côte d’Ivoire /* JOIN/2012/015 final - 2012/0128 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE (1)
În baza Poziției comune 2004/852/PESC,
Regulamentul (CE) nr. 174/2005 al Consiliului, astfel cum a fost modificat, a
introdus interdicția de acordare a asistenței tehnice și
financiare pentru activități cu caracter militar în Côte d’Ivoire, în
vederea punerii în aplicare a Rezoluției 1572 (2004) a Consiliului de
Securitate al Organizației Națiunilor Unite și prevede, de
asemenea, interdicția privind exportul în Côte d’Ivoire de echipamente de
represiune internă, precum și interdicția privind asistența
tehnică și financiară aferentă. Poziția comună
2004/852/PESC a fost înlocuită ulterior de Decizia 2010/656/PESC a
Consiliului. (2)
Decizia 2012/[…]/PESC a Consiliului din […]
modifică Decizia 2010/656/PESC a Consiliului în ceea ce privește domeniul
de aplicare a embargoului asupra armelor, în baza Rezoluției 2045 (2012) a
Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. (3)
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe
și politica de securitate și Comisia propun punerea în aplicare a
acestor măsuri sub forma unui regulament întemeiat pe articolul 215 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). 2012/0128 (NLE) Propunere comună de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr.
174/2005 al Consiliului de impunere a anumitor restricții privind
acordarea asistenței pentru activități cu caracter militar în
Côte d’Ivoire CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215, având în vedere Decizia 2012/[…]/PESC a
Consiliului din […] de modificare a Deciziei 2010/656/PESC a Consiliului
de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d’Ivoire[1], având în vedere propunerea comună a
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate și a Comisiei, întrucât: (1) La 29 octombrie 2010,
Consiliul a adoptat Decizia 2010/656/PESC[2]
de reînnoire a măsurilor restrictive impuse împotriva Côte d’Ivoire
și de abrogare a Poziției comune 2004/852/PESC[3]. Regulamentul (CE) nr. 174/2005[4], adoptat pentru a pune în
aplicare Poziția comună 2004/852/PESC, pune în aplicare Decizia
2010/656/PESC la nivelul Uniunii prin impunerea anumitor restricții
privind acordarea asistenței pentru activități cu caracter
militar în Côte d’Ivoire. (2) Decizia 2012/[…]/PESC din […]
modifică domeniul de aplicare a Deciziei 2010/656/PESC, în baza
Rezoluției 2045 (2012) a Consiliului de Securitate al Organizației
Națiunilor Unite de eliminare a restricțiilor privind acordarea asistenței
tehnice și financiare pentru activități cu caracter militar. De
asemenea, se elimină restricțiile privind acordarea asistenței
tehnice și financiare pentru echipamentele de represiune internă. (3) Măsurile respective
intră în domeniul de aplicare a Tratatului privind funcționarea
Uniunii Europene și, prin urmare, pentru a asigura, în special, aplicarea
sa uniformă de către operatorii economici din toate statele membre,
este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii pentru
punerea sa în aplicare. (4) Prin urmare, este necesar ca
Regulamentul (CE) nr. 174/2005 să fie modificat în consecință, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Regulamentul (CE) nr. 174/2005 se
modifică după cum urmează: (1)
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul
text: „În sensul prezentului regulament, «Comitetul
pentru sancțiuni» înseamnă comitetul Consiliului de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite instituit în conformitate cu punctul 14
din Rezoluția (RCSONU) 1572 (2004) a Consiliului de Securitate al
Organizației Națiunilor Unite.” (2)
Articolul 2 se abrogă. (3)
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul
text: „Se interzic următoarele: (a) vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul,
direct sau indirect, de echipamente care ar putea fi utilizate în scopul
represiunii interne, astfel cum sunt enumerate în anexa I, indiferent dacă
sunt sau nu originare din Comunitate, către orice persoană, entitate
sau organism din Côte d’Ivoire sau în scopul utilizării lor în
această țară; (b) participarea deliberată și în
cunoștință de cauză la activități care au ca
obiect sau efect, direct sau indirect, promovarea tranzacțiilor
menționate la litera (a) a acestui articol.” (4)
Articolul 4 se abrogă. (5)
La articolul 4a, alineatele (1) și (2) se
înlocuiesc cu următorul text: „(1) Prin derogare de la articolul 3, autoritatea
competentă, menționată pe lista din anexa II, a statului membru
în care este stabilit exportatorul sau furnizorul de servicii poate autoriza,
în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, vânzarea,
furnizarea, transferul sau exportul de echipamente neletale enumerate în anexa
I, după ce a stabilit că echipamentul neletal în cauză este
menit exclusiv să permită forțelor de securitate ivoriene
să facă uz de forță doar în mod adecvat și
proporțional, în scopul menținerii ordinii publice. (2) Prin derogare de la articolul 3, autoritatea
competentă, menționată pe lista din anexa II, a statului membru
în care este stabilit exportatorul sau furnizorul de servicii poate autoriza,
în condițiile pe care le consideră corespunzătoare, vânzarea, furnizarea,
transferul sau exportul de echipamente care ar putea fi folosite pentru
represiune internă, enumerate în anexa I, care sunt destinate exclusiv
pentru sprijinirea procesului ivorian de reformă a sectorului
securității.” Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în
a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Prezentul regulament este obligatoriu
în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele [1] JO L [2] JO L 285, 30.10.10, p. 28. [3] JO L 368, 15.12.2004, p. 50. [4] JO L 29, 2.2.2005, p. 5.