52012DC0522

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Primul raport privind aplicarea articolelor 13, 16 şi 17 din Directiva 2010/13/UE pentru perioada 2009-2010 Promovarea operelor europene în cadrul serviciilor mass-media audiovizuale programate sau la cerere din UE

I. INTRODUCERE

Prezentul raport, compus din două părţi, este redactat în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) şi articolul 16 alineatul (3) din Directiva 2010/13/UE (denumită în continuare „Directiva SMAV”) [1].

Acesta este primul raport al Comisiei privind aplicarea articolului 13 referitor la promovarea operelor europene în cadrul serviciilor mass-media audiovizuale la cerere din UE după adoptarea Directivei SMAV şi acoperă perioada 2009-2010. În conformitate cu articolul 13, raportul se bazează atât pe datele care trebuiau furnizate de către statele membre până în decembrie 2011, cât şi pe un studiu independent efectuat în 2011[2] (denumit în continuare „studiul”). Următorul raport privind aplicarea articolului 13 va fi prezentat peste patru ani.

Prezentul document conţine, de asemenea, un raport referitor la aplicarea articolelor 16 şi 17[3] din Directiva SMAV privind promovarea operelor europene şi a producţiilor independente în cadrul serviciilor de televiziune din UE pentru perioada 2009-2010. Acest raport este bianual.

Spre deosebire de rapoartele anterioare referitoare la fostele articole 4 şi 5 din Directiva 89/552/CE (Directiva „Televiziune fără frontiere”)[4], prezentul raport nu acoperă ţările SEE[5] din cauza întârzierilor privind transpunerea Directivei SMAV în „acquis”-ul SEE. Prin urmare, aceste ţări nu au fost invitate să-şi prezinte datele pentru prezentul raport.

II RAPOARTE                                                                                         

1. RAPORT AL COMISIEI PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUI 13

1.1. Remarci generale

Revizuirea Directivei 89/552/CEE ca răspuns la convergenţa tuturor mijloacelor de comunicare audiovizuale a extins domeniul de aplicare al acesteia cu scopul de a include serviciile neliniare. Directiva SMAV prevede că serviciile la cerere trebuie de asemenea să promoveze operele europene şi diversitatea culturală. La fel ca în cazul articolelor 16 şi 17, articolul 13 este menit să îndeplinească atât un obiectiv economic, cât şi un obiectiv cultural, urmărind consolidarea industriei audiovizuale europene. Statele membre au obligația să se asigure că serviciile la cerere aflate sub jurisdicţia lor promovează, atunci când acest lucru este posibil şi folosind mijloace adecvate, producţia de opere europene şi accesul la acestea. Dată fiind noutatea şi specificitatea serviciilor la cerere, articolul 13 este flexibil cu privire la metodele care trebuie utilizate pentru promovarea operelor europene. Articolul 13 alineatul (1) oferă exemple privind mijloacele de promovare: contribuţia financiară la producţia şi achiziţionarea de drepturi asupra operelor europene sau acordarea unui procent pentru acestea şi/sau evidenţierea operelor europene în cataloagele oferite de către furnizorii de servicii.

Promovarea şi accesibilitatea programării europene se află printre problemele semnalate în contextul apariţiei dispozitivelor conectate şi al fenomenului de convergenţă. În ultimii ani am asistat la distribuţia şi consumul de conţinut audiovizual prin intermediul internetului. Acesta poate include un conţinut care vizează telespectatori din afara influenţei operatorilor de cablu, a furnizorilor de servicii internet sau a organismelor de radiodifuziune. Odată cu apariţia televizoarelor şi a decodoarelor digitale cu conectare la internet şi utilizarea crescândă a tabletelor şi a telefoanelor inteligente, convergenţa devine o parte din ce în ce mai importantă a realității de zi cu zi.

1.1.1. Articolul 13 în contextul sectorului european de servicii la cerere

Pe parcursul perioadei de referinţă dezvoltarea pieţei de servicii la cerere a fost extrem de inegală pe teritoriul UE.

În conformitate cu studiul menţionat mai sus, numărul de servicii la cerere a fost estimat la 435 în 2009[6]. Peste o pătrime dintre acestea erau servicii de tip „catch-up TV” (care oferă posibilitatea de a revedea programele), sistemul predominant de furnizare fiind internetul, urmate de IPTV (televiziunea pe bază de protocol internet). Franţa a prezentat cel mai mare număr de servicii mass-media audiovizuale la cerere disponibile în 2009 (73 servicii), urmată de Regatul Unit (66) şi Germania (47). În majoritatea statelor membre, numărul de servicii la cerere s-a situat între 10 şi 20. Cea mai mare parte a acestora erau disponibile în mod gratuit, fără abonament. Serviciile erau în general finanţate din publicitate sau fonduri publice.

Astfel cum se explică la punctul 1.1.2. de mai jos, nu toate rapoartele naţionale au furnizat informaţii privind serviciile la cerere. Cele 14 rapoarte naţionale cu date indică o situaţie divergentă în ceea ce priveşte evoluţia pieţei. Cinci state membre[7] au raportat un număr total de servicii la cerere mai mare de 10 în 2010. Cele mai mari cifre s-au înregistrat în Regatul Unit (82) şi Slovacia (36), iar cele mai mici în Irlanda şi Spania (3), comunitatea franceză din Belgia (2) şi Austria (1). Ciprul nu a înregistrat servicii la cerere.

Defalcarea serviciilor la cerere[8] variază, de asemenea, în mod considerabil de la un stat membru la altul şi este dificil să se detecteze o tendinţă referitoare la tipul de serviciu preferat: şase state membre[9] au raportat o majoritate de servicii video la cerere (VOD), în general cu acces condiţionat; alte şase state membre[10] au raportat o majoritate de servicii catch-up-TV gratuite, unul[11] o combinaţie de servicii catch-up şi servicii mixte gratuite, iar un altul[12] o majoritate de servicii mixte.

Studiul și rapoartele naționale dezvăluie o serie de diferenţe în ceea ce priveşte numărul de servicii la cerere în anumite state membre. Acestea pot proveni din diferenţele existente în interpretarea tipului de serviciu avut în vedere. Conform definiţiei de la articolul 1 alineatul (1) litera (g) din Directiva SMAV, serviciile care oferă conţinut audiovizual doar în mod auxiliar nu trebuie raportate. Dimpotrivă, serviciile catch-up TV constituie servicii la cerere şi trebuie raportate, cu excepţia cazului în care programele pe care le oferă sunt identice cu cele difuzate la televizor[13]. Deşi textul articolului 13 nu face referire, în mod specific, la tipul de conţinut oferit de serviciile la cerere, obiectivul articolului 13 coincide cu cel al articolelor 16 şi 17 din Directiva SMAV. Prin urmare, serviciile la cerere care oferă în exclusivitate ştiri, evenimente sportive, jocuri sau comunicaţii comerciale trebuie excluse din rapoartele naţionale privind aplicarea articolului 13. În mod similar, procentul operelor europene trebuie să fie calculat, după caz, ca procent din orele de emisie alocate[14].

1.1.2. Metodologia aplicată de Comisie

Obiectivul studiului desfăşurat în 2011 a constat în analizarea situaţiei existente cu privire la punerea în aplicare a articolului 13 în statele membre ale UE la sfârşitul anului 2010, precum şi la conţinutul serviciilor neliniare din UE. Studiul a vizat, de asemenea, să ofere Comisiei informaţiile necesare pentru a stabili indicatorii de performanţă în vederea aplicării articolului 13.

Pornind de la trei exemple de promovare a operelor europene în ceea ce priveşte serviciile neliniare, meţionate la articolul 13 alineatul (1) din directivă, studiul respectiv a revizuit diferitele modalităţi de monitorizare, precum şi utilitatea practică a acestora.

În aceste condiţii, Comisia a identificat o serie de indicatori definiţi în chestionarele trimise autorităţilor naţionale. În ceea ce priveşte proeminenţa, au fost menţionate o serie de opţiuni: descrierea operelor, inclusiv ţara de origine, originea browser-ului, instrumentele de recomandare a operelor europene, secţiuni din serviciul dedicat operelor europene, trailerele de promovare a operelor europene sau promovarea operelor europene. Este posibil ca acești indicatori să trebuiască a fi detaliați pentru rapoartele viitoare.

1.1.3. Metodele de punere în aplicare şi monitorizare de către statele membre

a) Situaţia legislaţiei naţionale

Rezultatele studiului cu privire la punerea în aplicare a articolului 13

Până la sfârşitul anului 2010, 14 state membre au reprodus conţinutul Directivei SMAV fără a impune obligaţii concrete furnizorilor de servicii la cerere. În anumite cazuri, autorităţile naţionale de reglementare sunt libere să specifice la o dată ulterioară metodele adecvate de promovare a operelor europene.

În ceea ce priveşte monitorizarea, studiul indică faptul că majoritatea statelor membre se bazează pe informaţiile trimise de către furnizorii de servicii la cerere, fără a le mai verifica. Doar două state membre efectuează o monitorizare independentă, iar alte patru state membre verifică informaţiile prezentate de către furnizorii de servicii la cerere.

Rapoartele naţionale

Nouă rapoarte naţionale nu conţineau niciun fel de informaţii din cauza transpunerii tardive a Directivei SMAV sau a punerii în aplicare întârziate a legislaţiei naţionale de aplicare a directivei în cauză. Cinci state membre au raportat absenţa serviciilor la cerere înregistrate[15] sau recunoscute[16] pe parcursul perioadei de referinţă.

Dintre statele membre care au pus în aplicare directiva (şi anume, au impus obligaţia de promovare a operelor europene în cadrul serviciilor la cerere), doar şase rapoarte[17] au indicat că legislaţia naţională specifică măsuri concrete.

Aceste măsuri variază de la un stat membru la altul: în Republica Cehă, Spania, Italia şi Austria, serviciile la cerere fac obiectul obligaţiei de rezervare a unei proporţii din cataloagele lor pentru operele europene (respectiv 10 %, 30 %, 20 % şi 50 %[18]). Obligaţia de a contribui la finanţarea operelor europene a fost raportată de către comunitatea franceză din Belgia, Republica Cehă, Spania şi Italia (respectiv până la 2,2 %, minimum 1% şi 5 % din cifra de afaceri)[19]. Obligaţia de a evidenţia operele europene în cataloage este menţionată în legislaţia comunităţii franceze din Belgia, Bulgaria şi Austria (pentru serviciile la cerere private). Metodele prin care poate fi realizat acest lucru includ în special anunţurile publicitare, secţiunile separate, articolele de revistă şi programele promoţionale, precum şi identificarea corespunzătoare a operelor europene sau indicarea ţării de origine.

b) Metodele de monitorizare ale autorităţilor naţionale

Deşi puţine rapoarte naţionale au furnizat informaţii cu privire la acest aspect, datele privind aplicarea articolului 13 au fost în cea mai mare parte colectate de către autorităţile naţionale direct de la furnizorii de servicii la cerere.

Anumite state membre au prezentat comentarii cu privire la modul în care au sensibilizat sau au intenţionat să sensibilizeze furnizorii de servicii la cerere în legătură cu necesitatea de a înregistra şi/sau de a respecta obligaţia prevăzută la articolul 13[20]. Autoritatea de reglementare din Franţa (CSA) a oferit informaţii privind verificările la faţa locului legate de procentul și vizibilitatea operelor europene în cataloage. În Belgia (comunitatea franceză), unde a fost prevăzută obligaţia generală privind vizibilitatea operelor europene, au fost furnizate informaţii interesante şi detaliate referitoare la monitorizarea efectuată de către autoritatea de reglementare cu privire la procentul de „evenimente promoţionale” rezervat operelor europene în cadrul serviciilor la cerere[21].

Comisia dorește să insiste asupra importanţei efectuării unei monitorizări eficiente, cu scopul de a asigura aplicarea corectă a articolului 13. Deşi Directiva SMAV nu prevede obligaţia de stabilire a unor sisteme concrete de monitorizare, Comisia solicită autorităţilor naţionale care nu au făcut acest lucru până în prezent să pună în aplicare sisteme care să permită verificarea datelor înaintate de către furnizorii de servicii la cerere.

1.2. Aplicarea articolului 13 – Serviciile mass-media audiovizuale la cerere

Rezultatele studiului[22]

Proporţia de opere europene oferite de serviciile catch-up TV a fost mult mai ridicată (96,2% din totalul de ore) decât proporţia de opere europene oferite de serviciile VOD (care însumează doar 45,1% din totalul de ore). Cataloagele catch-up sunt strâns legate de conţinutul difuzat de serviciile de televiziune. Operele europene au fost cu mult mai proeminente în cataloagele oferite de organismele de radiodifuziune (81,1% de ore) comparativ cu cataloagele oferite de operatorii independenţi (46,7% de ore) şi de telecomunicaţii (31,2%). De asemenea, acestea au fost cu mult mai proeminente în cataloagele oferite de serviciile publice (99,1% de ore) comparativ cu serviciile comerciale (55,8% de ore). Serviciile cu cea mai scăzută proporţie de opere europene au fost, în general, noii actori[23] (10-20%). Proporţiile de opere europene în ceea ce priveşte „orele de emisie alocate”[24] (64,5%) au fost apropiate de cele furnizate pentru cataloage ca întreg (65,1%).

Rapoartele naţionale

Datele furnizate de rapoartele naţionale nu sunt complete sau suficient de reprezentative pentru a trage concluzii fiabile cu privire la aplicarea articolului 13.

În ciuda lipsei de obligaţii specifice prevăzute în legislaţia naţională a anumitor ţări, 14 rapoarte naţionale au furnizat anumite date — la niveluri diferite — cu privire la modalităţile de promovare a operelor europene puse în practică de furnizorii de servicii la cerere. Rapoartele au indicat un procent relativ ridicat de opere europene în cataloage. Mediile variau între 40% (Spania[25]) şi 88,9% (Danemarca) în 2009 şi între 36,4% (Portugalia) şi 100% (Austria[26]) în 2010. Din cauza numărului limitat de rapoarte şi a numărului foarte scăzut de servicii la cerere (două sau trei) raportate în anumite state membre, orice calculare a mediilor UE ar fi lipsită de sens. De asemenea, compararea procentelor raportate cu privire la consumul de opere europene şi numărul de opere europene furnizate nu permite formularea unor concluzii fiabile. Cinci state membre[27] au raportat, la rândul lor, contribuţii financiare pentru producţiile europene, iar şase rapoarte naţionale[28] au indicat utilizarea anumitor instrumente proeminente[29].

Comisia nu poate decât să salute prezenţa unui procent relativ ridicat de opere europene în cadrul serviciilor la cerere.

2. AVIZUL COMISIEI CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLELOR 16 ŞI 17

2.1. Remarci generale

2.1.1. Articolele 16 şi 17 în contextul mediului audiovizual european

Piaţa audiovizuală din Europa a cunoscut o creştere continuă în perioada 2009-2010. Cifrele indică o tendinţă de creştere accelerată a numărului de canale. Potrivit Observatorului European al Audiovizualului, în decembrie 2010 existau 7 622 de canale de televiziune în UE-27 — dintre care 3 126 erau canale locale — comparativ cu 6 067 în 2008. Aceasta reprezintă o creştere de 25,6 %, mai mare decât cea înregistrată în perioada 2006-2008.

În decursul aceleiaşi perioade, s-a înregistrat o scădere a numărului total de canale acoperite[30] comparativ cu perioada anterioară: numărul acestora a scăzut de la 1 679 în 2008 la 1 313 în 2009 şi la 1 390 în 2010 pentru operele europene[31] din cauza modificării metodologiei care permite scutirea canalelor foarte mici de la obligaţia de raportare, astfel cum se arată la punctul 2.1.2.1. de mai jos. Cu toate acestea, în momentul utilizării metodologiei aplicate pentru raportul anterior – şi anume, având în vedere canalele scutite de obligaţia de raportare – cifrele indică faptul că numărul de canale acoperite a crescut cu 21,8% între 2008 (1 679) şi 2010 (2 045), cu o rată de creştere relativ mai mică decât cea înregistrată de piaţă.

2.1.2. Metodele de punere în aplicare şi monitorizare de către statele membre

2.1.2.1. Modificări ale metodologiei

Având în vedere apariţia unor canale cu o cotă de audienţă foarte scăzută (sub 0,3%), s-a hotărât să li se ofere acestora posibilitatea de a solicita o scutire individuală de la obligaţia de raportare în temeiul articolelor 16 şi 17. Condiţiile detaliate pentru acordarea unor astfel de scutiri sunt stabilite în „Orientările revizuite pentru monitorizarea punerii în aplicare a articolelor 16 şi 17 din Directiva SMAV”, care vor fi revizuite după prima punere în aplicare integrală prevăzută pentru 2014[32].

În general, numărul de rapoarte naţionale care furnizează date pentru toate canalele acoperite a crescut comparativ cu perioada anterioară. Cincisprezece rapoarte din 27 au furnizat date statistice cu privire la operele europene pentru toate canalele în 2009 şi 2010 (12 şi 11 în 2007 şi, respectiv, 2008). În ceea ce priveşte producţiile independente, 14 şi 15 rapoarte naţionale au furnizat date pentru toate canalele în 2009 şi, respectiv, 2010 (11 în 2007 şi 2008). Comisia salută această tendinţă, care reflectă o monitorizare mai eficientă din partea autorităţilor naţionale de reglementare. Acest lucru poate fi însă explicat, cel puțin parțial, prin exceptarea canalelor de dimensiuni foarte mici de la obligația de raportare, datorată faptului că aceste canale întâmpină deseori dificultăți sporite în ceea ce privește furnizarea de date statistice.

2.1.2.2. Monitorizarea

Potrivit celor menţionate în rapoartele anterioare, nu există o metodologie uniformă de monitorizare pe teritoriul UE. În Cipru, autoritatea competentă poate să monitorizeze doar canalele care difuzează programe prin intermediul tehnologiei analogice de radiodifuziune pe parcursul perioadei de referinţă, în conformitate cu legislaţia[33]. Grecia a raportat dificultăţi în ceea ce priveşte colectarea datelor de la toate canalele regionale[34].

S-au înregistrat în schimb îmbunătăţiri în trei state membre. Autoritatea de reglementare din Slovenia a început să verifice datele prezentate de anumite organisme de radiodifuziune. Includerea datelor privind canalele regionale publice în raportul Germaniei trebuie considerate, de asemenea, drept o îmbunătăţire a monitorizării. În Suedia, eforturile autorităţii de supraveghere de a spori gradul de conştientizare al organismelor de radiodifuziune cu privire la importanţa punerii în aplicare corecte a articolelor 16 şi 17 par să dea roade deoarece proporţia de opere europene, care se afla sub cota prevăzută pe parcursul perioadei anterioare, a depăşit pragul de 50 % în 2009 şi 2010.

Cu toate acestea, mai pot fi înregistrate progrese. Comisia reiterează importanţa monitorizării în vederea punerii în aplicare corecte a articolelor 16 şi 17. Deşi Directiva SMAV nu prevede obligaţia de stabilire a unor sisteme concrete de monitorizare, Comisia solicită autorităţilor naţionale care nu au făcut acest lucru până în prezent să pună în aplicare sisteme care să permită verificarea datelor înaintate de către organismele de radiodifuziune.

2.2. Aplicarea articolului 16 – Proporţie majoritară de opere europene

Timpul mediu de transmisie rezervat operelor europene de către toate canalele raportate în UE-27 a fost de 63,8 % în 2009 şi de 64,3 % în 2010[35]. Cifrele indică o tendinţă ascendentă, astfel cum se arată în tabelul de mai jos, care compensează parţial scăderea înregistrată în perioada 2006-2007.

2009-2010: o creştere de 0,5 puncte procentuale 2007-2010: o creştere de 1,7 puncte procentuale

În perioada 2007-2010, creşterea a fost mai mare în „noile state membre”[36].

UE-15: o scădere de 1,7 puncte procentuale (65,8% în 2007, 64,1% în 2010) UE-12: o creştere de 5,9 puncte procentuale (58,7% în 2007, 64,6% în 2010)

Comisia salută progresul înregistrat de UE-12, care le-a permis să depăşească uşor nivelul atins de UE-15.

La nivel de stat membru, cota medie a timpului de transmisie rezervat operelor europene pe parcursul perioadei de referinţă a variat între 44% (Irlanda) şi 83% (Ungaria) în 2009 şi între 47,4% (Slovenia şi Regatul Unit) şi 81% (Ungaria) în 2010. În decursul aceleiaşi perioade, tendinţa a fost pozitivă în 12 state membre, negativă în 12 state şi constantă în alte trei.

Tendinţele în ceea ce priveşte timpul de transmisie rezervat operelor europene în perioada 2007-2010 în fiecare stat membru sunt reproduse în diagrame[37].

Norma privind promovarea operelor europene în cadrul serviciilor liniare funcţionează în general bine, deşi are un efect limitat asupra circulaţiei programelor pe teritoriul UE deoarece nu asigură distribuţia operelor europene de origine străină. Operele europene de origine străină reprezintă 8,1% din totalul orelor de emisie alocate, în timp ce majoritatea operelor europene de origine străină sunt americane[38]. Anumite opere audiovizuale de succes cum ar fi „Borgen” sau coproducţia „Borgia” au traversat frontierele naţionale, însă astfel de cazuri sunt în continuare limitate. Este extrem de important să existe opere europene care să atragă audienţa de peste hotare. Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin intermediul coproducţiilor care atrag o audienţă europeană mai largă.

Ratele medii de conformitate în UE cu privire la operele europene au fost constante pe parcursul perioadei de raportare, însă au înregistrat o creştere semnificativă în perioada 2007-2010, crescând de la 59,6% la 69,6%, în special în UE-15 (11,3 puncte procentuale).

Trebuie menţionat faptul că ratele de conformitate reflectă nu doar reuşita canalelor cu privire la proporţia de opere europene, ci şi nivelul datelor comunicate/necomunicate. Îmbunătăţirea înregistrată pe parcursul perioadei de referinţă cu privire la datele comunicate (a se vedea secţiunea 2.1.2.1.) a jucat un rol important în ceea ce priveşte ratele mai bune de conformitate.

Trei state membre[39] au întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte atingerea proporţiei prevăzute de opere europene pentru întreaga perioadă de referinţă. În acelaşi timp, două state membre care au înregistrat medii sub 50% pe parcursul perioadei anterioare au putut să atingă proporţia prevăzută de opere europene în 2010[40]. Comisia încurajează statele membre în cauză să sprijine eforturile canalelor aflate sub jurisdicţia lor să-şi îmbunătăţească sau să-şi menţină performanţa în următorii ani.

2.3. Aplicarea articolului 17 din Directiva SMAV – Opere europene create de producătorii independenţi (producţii independente) şi opere recente

Proporţia medie în UE rezervată pentru difuzarea producţiilor independente de către toate canalele raportate în toate statele membre a fost de 34,1% în 2009 şi de 33,8% în 2010, cunoscând o scădere ușoară pe parcursul perioadei de raportare.

2009-2010: o scădere de 0,3 puncte procentuale (34,1% în 2009, 33,8% în 2010) 2007-2010: o scădere de 1,5 puncte procentuale (35,3% în 2007, 33,8% în 2010)

Această tendinţă descendentă a fost deja detectată în cel de-al nouălea raport[41]. Prin urmare, statele membre sunt invitate să reflecteze asupra unor modalităţi de inversare a acestei tendinţe.

La nivel de stat membru, cota medie a timpului de transmisie rezervat producţiilor independente varia între 14,5% (Slovenia) şi 59,7% (Belgia) în 2009 şi între 14,8% (Italia) şi 61,7% (Belgia) în 2010. La fel ca în perioada anterioară, toate statele membre au atins proporţia de 10% de opere independente. 21 de state membre în 2009 şi 19 în 2010 au raportat rezultate mai mari de 25% din timpul total de emisie rezervat producţiilor independente.

UE-12 aproape au acoperit lacuna UE-15:

UE-15: o scădere de 4 puncte procentuale (38,5% în 2007, 34,5% în 2010) UE-12: o creştere de 1,7 puncte procentuale (31,2% în 2007, 32,9% în 2010)

Deşi UE-12 au înregistrat progrese mai bune decât UE-15, proporţia de producţii independente atinsă în 2010 a rămas în urma celei atinse de UE-15.

Ratele medii de conformitate în UE cu privire la operele independente urmează o tendinţă similară ca şi operele europene, cu o creştere moderată pe parcursul perioadei de raportare, precum şi o tendinţă semnificativă în perioada 2007-2010 (11,5 puncte procentuale), în special în UE-15 (15,4 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte operele europene recente create de productori independenţi (opere recente[42]), cifrele medii din UE indică o tendinţă descrescătoare:

2009-2010: o scădere de 0,3 puncte procentuale (62,1% în 2009, 61,8% în 2010) 2007-2010: o scădere de 1,2 puncte procentuale (63% în 2007, 61,8% în 2010)

În cazul în care se iau în considerare două grupuri diferite de state membre[43], rezultatele pentru perioada 2007-2010 sunt următoarele:

UE-15: o creştere de 0,6 puncte procentuale (65,4% în 2007, 66% în 2010) UE-12: o scădere de 4 puncte procentuale (60% în 2007, 56% în 2010)

Deşi rezultatele generale privind operele recente sunt mulţumitoare, Comisia încurajează statele membre, în special UE-12, să depună eforturi pentru a promova transmisia de opere independente recente la nivel naţional.

3. CONCLUZIE

Acest prim raport nu furnizează suficiente date pentru a formula concluzii cu privire la promovarea operelor europene de către furnizorii de servicii la cerere (articolul 13). Transpunerea tardivă a directivei în statele membre şi evoluţia extrem de neuniformă a pieţelor de servicii la cerere îngreunează analizele şi comparaţiile. De asemenea, modul în care a fost transpus articolul 13 diferă de la un stat membru la altul. În anumite ţări, legislaţia impune instrumente specifice pentru promovarea operelor europene, în timp ce în altele nu au fost prevăzute măsuri concrete care să fie aplicate de către furnizorii de servicii la cerere. În conformitate cu articolul 13 alineatul (3), Comisia va lua în considerare evoluţiile tehnologice şi va analiza aceste aspecte în contextul apariţiei dispozitivelor conectate şi al fenomenului de convergenţă. Comisia va demara curând discuţiile cu statele membre cu privire la cele mai adecvate modalităţi de punere în aplicare a articolului 13.

În ceea ce priveşte articolul 16 din directivă, datele furnizate de statele membre au indicat o performanţă generală îmbunătăţită pe parcursul perioadei de referinţă. Media de 64,3% a operelor europene atinsă în 2010, care depăşeşte cu mult proporţia prevăzută la articolul 16, reflectă în general o bună aplicare a acestei dispoziţii pe teritoriul UE. Cu toate acestea, marea majoritate a operelor europene constă în opere naţionale. Statele membre sunt invitate să monitorizeze îndeaproape realizările tuturor canalelor aflate sub jurisdicţia lor şi să încurajeze canalele care nu îndeplinesc obligaţiile solicitate să atingă proporţia prevăzută de opere europene.

În 2010, cu o medie de 33,8%, cerinţele articolului 17 au fost îndeplinite fără probleme în ceea ce priveşte difuzarea producţiilor independente. Cu toate acestea, rezultatele au indicat o tendinţă descrescătoare față de nivelul atins în 2007 atât pentru operele independente, cât şi pentru cele recente. Deşi UE-12 au raportat o performanţă mai bună în ceea ce priveşte producţiile independente comparativ cu UE-15, toate statele membre sunt invitate să monitorizeze aplicarea articolului 17 de către organismele de radiodifuziune şi să încurajeze eforturile care vizează transmisia unei proporţii mai mari de producţii independente şi opere europene recente. O creştere a ratei acestora va contribui la sprijinirea şi consolidarea industriei europene de producţii independente, precum şi la crearea locurilor de muncă în acest sector.

Comisia solicită statelor membre să ia în considerare circulaţia redusă de opere europene de origine străină şi să abordeze, după caz, această problemă.

Evoluţia principalilor indicatori în perioada 2007-2010 (UE-27)

|| || || || || || || || || ||

[1]               Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziţii stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva privind serviciile mass-media audiovizuale). Această versiune codificată înlocuieşte Directiva 89/552/CEE modificată prin Directiva 97/36/CE şi Directiva 2007/65/CE.

[2]               Studiu disponibil la următoarea adresă de internet: http://ec.europa.eu/avpolicy/info_centre/library/studies/index_en.htm#promot.

[3]               Fostele articole 4 şi 5 din Directiva 89/552/CEE.

[4]               Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege şi acte administrative ale statelor membre cu privire la desfăşurarea activităţilor de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, 17.10.1989, p.23).

[5]               Norvegia, Islanda, Liechtenstein.

[6]               Cifra este furnizată pentru UE-30, inclusiv ţările SEE.

[7]               Belgia (comunitatea flamandă), Republica Cehă, Danemarca, Slovacia şi Regatul Unit.

[8]               Chestionarul trimis de Comisie statelor membre făcea o distincţie între serviciile catch-up TV, serviciile video la cerere (VOD) şi serviciile mixte (VOD/catch-up).

[9]               Belgia (97,7 %), Bulgaria (100 %), Danemarca (100 %), Spania (75 %), Luxemburg (80 %) şi Portugalia (55,6 %) .

[10]             Republica Cehă (86,2 %), Irlanda (100 %), Grecia (76,9 %), Austria (100 %), România (100 %) şi Slovacia (58,3 %).

[11]             Finlanda.

[12]             Suedia.

[13]             A se vedea considerentul 27 din Directiva SMAV.

[14]             Cu excepţia ştirilor, a evenimentelor sportive, a jocurilor şi a comunicaţiilor comerciale.

[15]             Estonia, Letonia, Lituania şi Ungaria.

[16]             La sfârşitul lui 2010, Ţările de Jos au declarat 23 de servicii, însă Autoritatea pentru mass-media nu a stabilit încă criteriile privind decizia de clasificare a acestor servicii drept servicii mass-media audiovizuale la cerere — a se vedea partea I secţiunea 2 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

[17]             Comunitatea franceză din Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Spania, Italia (neaplicate în 2010) şi Austria. Două state membre nu au fost incluse în listă: Letonia, unde legislaţia impune obligaţia de furnizare a operelor europene, fără a specifica însă un procent concret şi Ungaria, unde legislaţia a impus o cotă doar pentru operele ungare (această dispoziţie a fost modificată ulterior).

[18]             Exclusiv pentru serviciile la cerere publice din Austria.

[19]             În Republica Cehă şi Italia contribuţia financiară este o alternativă la obligaţia de a oferi un anumit procent de opere europene în cataloage.

[20]             În special Republica Cehă, Letonia, Ţările de Jos şi Suedia.

[21]             A se vedea comentariile privind aplicarea articolului 13 în Belgia (comunitatea franceză) – partea I secţiunea 2 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

[22]             Din motive tehnice, monitorizarea a fost efectuată în prima jumătate a anului 2011.

[23]             Printre alţii, iTunes de la Apple, Lovefilm în Germania şi Blinkbox în Regatul Unit.

[24]             A se vedea nota de subsol 14.

[25]             Cifra corespunde serviciului unic raportat în 2009.

[26]             Cifra corespunde serviciului catch-up TV unic raportat în 2010.

[27]             Belgia (comunitatea franceză), Bulgaria, Grecia, Spania şi Suedia.

[28]             Belgia (comunitatea franceză), Bulgaria, Grecia, Spania, România şi Suedia.

[29]             A se vedea partea I secţiunea 2 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

[30]             Canale „acoperite”: numărul total al canalelor identificate minus numărul canalelor neoperaţionale, numărul canalelor scutite de la obligaţia de raportare (a se vedea punctul 2.1.2.1.) şi numărul canalelor exceptate (din cauza naturii programelor difuzate) sau al canalelor excluse (din cauza excepţiilor juridice) – a se vedea indicatorul 1 partea II din anexa 1 la documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

[31]             În ceea ce priveşte operele independente, numărul canalelor acoperite a crescut de la 1 585 în 2007 la 1 311 în 2009 şi la 1 387 în 2010.

[32]             http://ec.europa.eu/avpolicy/docs/reg/tvwf/eu_works/guidelines_2011_en.pdf.

[33]             Situaţia s-a schimbat la 1 iulie 2011.

[34]             A se vedea comentariile Greciei și Sloveniei în partea II secţiunea 3 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

[35]             Cifrele furnizate la nivelul UE rezultă din media aritmentică a tuturor mediilor naţionale calculate pe baza datelor statistice comunicate de statele membre. Acestea nu au fost ponderate deoarece nu sunt disponibili toţi parametrii necesari pentru o ponderare corectă a tuturor canalelor.

[36]             Statele membre care au aderat la UE în 2004 şi 2007 (UE-12) – UE-15 este compus din statele membre care au aderat la UE într-o etapă anterioară (până în 1995).

[37]             A se vedea partea II secţiunea 2 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

[38]             Pentru consultarea studiului, a se vedea nota de subsol 2.

[39]             Irlanda, Slovenia şi Regatul Unit.

[40]             Cipru şi Suedia.

[41]             A noua comunicare privind aplicarea articolelor 4 şi 5 din Directiva 89/552/CEE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/36/CE şi Directiva 2007/65/CE pentru perioada 2007-2008, este disponibilă la: http://ec.europa.eu/avpolicy/reg/tvwf/implementation/promotion/index_en.htm.

[42]             Şi anume, operele difuzate în decurs de cinci ani după producţie.

[43]             A se vedea nota de subsol 36.