16.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 120/19

1.1

Migrația forței de muncă în Europa este de natură economică, fiind consecința liberei circulații a lucrătorilor într-o Europă care cunoaște mari diferențe de la un stat membru la altul în ceea ce privește nivelul de viață. Șomajul ridicat din mai multe noi state membre și cererea de mână de lucru ieftină și slab calificată din cele 15 state membre mai vechi dau naștere unui aflux constant de solicitanți de locuri de muncă.

1.2

În 2004 și 2007, au fost convenite măsuri tranzitorii care să permită vechilor state membre să reglementeze imigrația provenită din noile țări membre. Printre motivele invocate în favoarea acestor măsuri se număra dorința vechilor state membre de a evita ca un flux migratoriu prea important de forță de muncă să genereze pe piața muncii tensiuni susceptibile să provoace angajarea de forță de muncă ilegală.

1.3

Aceste măsuri au avut drept consecință exact situația a cărei apariție s-a urmărit să se evite. În raportul său consacrat funcționării măsurilor tranzitorii, Comisia Europeană constată că restricțiile privitoare la munca legală impuse lucrătorilor migranți provenind din noile state membre au condus în practică la o proliferare a muncii nedeclarate, a pseudo-activității „independente”, a unor prestări de servicii fictive și a subcontractării fictive.

1.4

Această situație paradoxală provine din faptul că, în UE-15, sectorul agricol cunoaște o cerere importantă de muncă sezonieră pentru care nu se găsesc destui lucrători rezidenți. Suficienți lucrători migranți provenind din noile state membre sunt interesați de această muncă, dar mulți dintre aceștia nu pot să o presteze din cauza măsurilor restrictive. Fluxul de lucrători agricoli variază în funcție de țara de origine și de țara-gazdă, cu diferențe provenind din instituirea de măsuri restrictive tranzitorii totale sau parțiale.

1.5

În acest context, munca sfârșește adesea în circuitul informal. Obținerea de informații precise în acest domeniu este dificilă, dat fiind că toate cele trei părți implicate au motive pentru a nu face publice informațiile privind activitatea lor. Există angajatori care doresc să plătească sub nivelul impus de lege sau de contractele colective de muncă. Există lucrători care se mulțumesc cu mai puțin decât ceea ce ar trebui să primească conform legii sau contractelor colective de muncă. Și există intermediari de rea-credință care au tot interesul să organizeze tranzacția între celelalte două părți, deoarece obțin câștiguri importante.

1.6

Mulți dintre acești intermediari oferă servicii mult sub prețul pieței dar, în cele din urmă, diferența de preț este acoperită de lucrătorii migranți înșiși, care trebuie să se mulțumească cu venituri sub minimul social. De asemenea, se întâmplă ca angajatorii lucrătorilor sezonieri să plătească un preț conform celui de pe piață către intermediari, dar aceștia din urmă nu achită nici un impozit pe veniturile din muncă și nici contribuții sociale. În plus, acești intermediari încasează, în general, o parte din salariile lucrătorilor migranți. În sfârșit, există situri Internet cu numere de telefon atât în Europa de Est, cât și de Vest, care propun serviciile lucrătorilor independenți pentru care nu trebuie achitate nici un impozit și nici o contribuție patronală sau socială.

1.7

Această situație nu este de dorit din mai multe puncte de vedere. Trebuie respectat principiul fundamental conform căruia lucrătorii migranți trebuie să fie tratați în același fel, din toate punctele de vedere, ca și lucrătorii rezidenți. La muncă egală, plată egală, ca și instituirea unor condiții mai bune de acces la securitatea socială. Aceasta nu este doar în interesul social al lucrătorilor, dar și în interesul economic al angajatorilor (condiții de concurență echitabile pentru toți), ca și în interesul financiar al statelor membre (la nivel fiscal).

1.8

Există o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire de sancțiuni împotriva angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală. Propunerea prevede sancțiuni armonizate împotriva angajatorilor, măsuri de prevenire armonizate, definirea bunelor practici în materie de aplicare a sancțiunilor împotriva angajatorilor și schimbul de bune practici între statele membre.

1.9

Atâta vreme cât aceste restricții pentru lucrătorii migranți provenind din noile state membre sunt menținute, CESE pledează ca directiva propusă să se aplice și angajatorilor care utilizează resortisanți, aflați în ședere ilegală, din țări ale Uniunii Europene supuse restricțiilor. În plus, Comitetul consideră că este de cea mai mare importanță ca UE să vegheze atent nu doar la transpunerea directivei în legislația tuturor statelor membre, ci și la aplicarea acesteia în practică.

1.10

Lupta împotriva muncii nedeclarate ar putea să profite de o definiție europeană univocă a raportului de muncă care ar trage o linie clară între ocuparea unui loc de muncă (furnizarea de servicii) și îndeplinirea sarcinilor în cadrul unui raport de autoritate (contractul de muncă). Organizația Internațională a Muncii a făcut o recomandare clară în acest sens. Aceasta acordă lucrătorilor independenți de bună-credință, a căror specializare trece dincolo de munca necalificată ieftină, un statut mai clar în câmpul muncii și garantează lucrătorilor protecția la care aceștia au dreptul. CESE salută aprobarea de către Comisie a unei propuneri de anchetă asupra acestei (false) munci independente, care urmează a fi realizată de partenerii sociali europeni în domeniul construcțiilor și, de asemenea, notează cu satisfacție că ancheta va fi și finanțată de Comisie.

1.11

Având în vedere repercusiunile generate de restricțiile impuse muncii legale, poate că ar fi mai bine să nu se prevadă acest gen de măsuri tranzitorii în cadrul viitoarelor extinderi ale Uniunii Europene. De asemenea, CESE invită Comisia să studieze posibilitatea de a ridica toate restricțiile la care sunt supuși încă lucrătorii provenind din cele 12 țări care au aderat la UE în 2004 și 2007. O mare parte a partenerilor sociali din Europa este în favoarea acestei idei, cu condiția adoptării unor măsuri concrete la nivel comunitar și național, ca și la nivelul partenerilor sociali înșiși, în vederea asigurării unui tratament egal lucrătorilor migranți.

2.1

Conform Strategiei Lisabona, în viitor UE va trebui să reprezinte o economie a cunoașterii foarte competitivă, bazată pe o producție și un consum durabil și înzestrată cu un grad ridicat de coeziune socială.

2.2

UE reprezintă în momentul de față o economie a cunoașterii cu o competitivitate acceptabilă, caracterizată de modalități de producție și de consum care sunt încă insuficient de durabile și cu o coeziune socială care lasă mult de dorit.

2.3

Prezentul aviz tratează mai ales acest ultim aspect, coeziunea socială. UE acordă multă atenție dezvoltării economice și aplicării principiului durabilității, în special a producției. În cadrul politicilor, lipsa de atenție față de cel de-al treilea pilon al Strategiei Lisabona duce la o scădere, în locul așteptatei creșteri a coeziunii sociale.

2.4

Efectele acestei degradări a coeziunii sociale sunt evidente pe piața forței de muncă. Proporția muncii nedeclarate crește, iar o categorie de lucrători presupusă până de curând a fi dispărut își face din nou apariția: zilierul.

2.5

Zilierii de tip nou își oferă serviciile pe stradă, în locuri cunoscute ca fiind puncte de racolare de către intermediari lipsiți de scrupule. Angajatorii se folosesc de ei cu ziua, fără a se achita de obligațiile care constau în impozitul pe salariu sau în contribuțiile sociale. Zilierii trebuie să presteze un număr prea ridicat de ore de muncă pe zi, încasează un venit pe oră insuficient și nu beneficiază în nici un fel de protecția oferită de legislația muncii, în măsura în care aceasta există.

2.6

Cu câțiva ani în urmă, piața forței de muncă avea încă un caracter național, mai ales în ceea ce privește munca puțin sau deloc calificată. Extinderea UE în 2004 a prilejuit apariția unei piețe europene a forței de muncă și pentru acest segment special. Extinderea din 2007 și intrarea pe piață a lucrătorilor bulgari și români a contribuit la o creștere puternică a ofertei pe această nouă piață.

2.7

Această tendință cunoaște o dezvoltare considerabilă în agricultură. Pe lângă aceasta, sectorul menționat este aproape întotdeauna cel în care numeroase persoane aflate în căutare de lucru în străinătate își găsesc primul loc de muncă.

2.8

Prin intermediul prezentului aviz, CESE își propune să înscrie această chestiune pe agenda Uniunii Europene, astfel încât instituțiile europene implicate să poată căuta împreună cu statele membre și cu partenerii sociali soluții pentru această problemă majoră, dureroasă și aflată, din păcate, în expansiune.

3.1

Agricultura reprezintă ansamblul activităților economice de transformare a mediului natural în scopul obținerii de produse vegetale și animale (1). În acest scop sunt utilizate tehnici numeroase și diferite, în funcție de produs, de modul de producție și de nivelul de prosperitate atins. Aceste tehnici merg de la folosirea unor unelte simple, până la utilizarea unor mașini de mare complexitate, care înlocuiesc din ce în ce mai mult mâna de lucru.

3.2

Sectorul agricol este un sector important al economiei Uniunii Europene. Uniunea Europeană numără mai mult de 160 milioane de hectare de teren agricol în folosință și 11 milioane de exploatări agricole în care lucrează în total 15 milioane de persoane. Dacă în majoritatea cazurilor este vorba despre fermierii înșiși și despre membrii familiilor acestora, circa 6,5 milioane de lucrători sunt angajați în aproximativ un milion de exploatări agricole. Printre aceștia, 4,5 milioane sunt muncitori sezonieri, dintre care un număr necunoscut lucrează în altă țară decât cea de origine (2). Mulți dintre acești lucrători sezonieri provin din Polonia, Bulgaria și România.

3.3

Agricultura poate fi subdivizată în mai multe activități: creșterea animalelor domestice (producția animală) și acvacultura (piscicultura), horticultura (producția la scară redusă de plante cu ciclu de creștere scurt, precum legumele, plantele ornamentale, fructele, ciupercile) și cultura agricolă (care se deosebește de horticultură prin faptul că producția vegetală se obține la o scară mult mai mare și că aceasta pretinde mai puțină mână de lucru). Silvicultura nu este recunoscută pretutindeni în Europa ca reprezentând un sub-sector agricol, ci este considerată în mai multe țări ca fiind un sector în sine.

3.4

Agricultura nu permite doar obținerea de produse alimentare ci și, din ce în ce mai mult, a unor produse cum ar fi florile, blănurile, pielea, biocombustibilii (biodiesel, etanol, gaz, material lemnos cu creștere rapidă), enzime, fibre, droguri etc. Plantele manipulate genetic permit și obținerea de medicamente specifice.

3.5

Datele provenind de la Organizația Internațională a Muncii (3) și de la Eurofound (4) indică faptul că agricultura este unul din sectoarele cele mai periculoase pentru lucrători. În total, 335 000 accidente de muncă mortale au loc în fiecare an. Mai mult de jumătate dintre acestea — 170 000 — se petrec în sectorul agricol.

4.1

Din cauza numeroaselor complicații juridice cu care se confruntă Uniunea Europeană, devine imposibilă formularea unei definiții europene lipsite de echivoc a muncii nedeclarate. Practici acceptate ca absolut naturale într-un stat membru (atunci când un domeniu nu este reglementat, nu se impune respectarea nici unei prevederi) sunt considerate în altul ca fiind neobișnuite sau chiar percepute ca încălcări ale legislației sau ale reglementărilor în vigoare în țara respectivă.

4.2

Definițiile naționale ale muncii nedeclarate diferă de la un stat membru la altul. Este vorba despre activități care nu figurează în statisticile oficiale ale economiei formale. Dacă există date exprimate în cifre, adesea acestea nu provin adesea decât de la una și aceeași sursă, nu sunt mereu verificabile și deci nu sunt întotdeauna de încredere. Nu poate fi însă contestat faptul că munca nedeclarată există pe scară largă.

4.3

Aproape toate definițiile naționale ale muncii nedeclarate insistă asupra aspectului care constă în nerespectarea obligațiilor fiscale. Nerespectarea obligațiilor în raport cu sectorul asigurărilor sociale este și ea menționată în aproape toate definițiile. În mod ciudat, definițiile naționale ale muncii nedeclarate nu menționează practic niciodată nerespectarea altor obligații care țin de domeniul dreptului muncii (condiții de lucru, timp de lucru, convențiile colective cu caracter general obligatoriu).

4.4

Munca nedeclarată este efectuată de lucrători care nu sunt înregistrați ca atare. Nu este vorba din oficiu despre lucrători imigranți, fără permis de lucru și/sau de ședere. Inclusiv persoane care dețin documentele necesare — sau cărora acestea nu le sunt necesare deoarece sunt cetățeni ai țării în care delictul este comis — lucrează de manieră neformalizată. În plus, lucrătorii fără documente valabile sunt și mai vulnerabili, deci mai ușor de exploatat decât cei care dispun de acestea. De altfel, acest din urmă grup are, de asemenea, acces la circuitul muncii legale, posibilitate de care lucrătorii fără documente valabile nu dispun.

4.5

În paralel cu forma clasică a muncii salariate, se întâlnesc și „lucrătorii independenți fără personal angajat”. Acești lucrători independenți sunt considerați a fi întreprinzători, iar cei care îi angajează nu trebuie să plătească pentru ei impozite pe venit sau contribuții sociale. Obligația acestor plăți revine lucrătorilor independenți înșiși.

4.6

Lucrătorii independenți nu beneficiază nici de protecția legislației muncii, la fel ca ceilalți lucrători. Dispozițiile privind salariul minim, timpul maxim de lucru săptămânal sau sănătatea și securitatea la locul de muncă nu li se aplică. Dat fiind riscul sporit de accidente de lucru grave ce caracterizează acest sector (a se vedea punctul 3.5), această situație este inacceptabilă. Acești lucrători independenți au libertatea de a lucra la tarifele și în condițiile pe care le-au stabilit ei înșiși, împreună cu cei care îi angajează.

4.7

La origine, lucrătorii independenți erau profesioniști experimentați, specializați în anumite meserii specifice. În general, ei atinseseră, la capătul mai multor ani, un nivel înalt de perfecționare profesională și de calificare care să le permită exercitarea unei activități independente.

4.8

În prezent, datorită externalizării și datorită faptului că se recurge din ce în ce mai mult la subcontractare după ce se renunță la funcțiile neesențiale, se subcontractează substanțial mai mult decât doar lucrările specializate. Un nucleu restrâns de colaboratori stabili și cu bune cunoștințe în domeniul respectiv este suficient, execuția sarcinilor mai simple fiind externalizată și subcontractată într-o măsură din ce în ce mai mare. Cererea de acest tip de muncă este satisfăcută cu un număr important de noi lucrători independenți care își fac apariția pe piața forței de muncă. Principala specialitate a unui număr din ce în ce mai mare de noi lucrători independenți este mai ales munca necalificată ieftină.

4.9

În fapt, este vorba despre o formă de pseudo-activitate independentă, folosită în special la sfârșitul anilor '80 ai secolului trecut, în scopul „exportării” șomajului din Irlanda și din Regatul Unit. Înainte, existau în legislația britanică o serie de garanții care permiteau să se verifice dacă lucrătorii independenți îndeplineau cu adevărat anumite condiții. Trebuia în special să fie experți confirmați într-o meserie specifică. Guvernul britanic de la vremea respectivă a suprimat aceste criterii de selecție, permițând astfel brusc mai multor persoane să se înscrie ca independenți și să lucreze pe continent, fără a fi supuși dreptului muncii în vigoare în statele membre de pe continent (5).

4.10

În rest, acest fenomen nu mai este astăzi apanajul țărilor anglo-saxone. Astfel, un purtător de cuvânt al guvernului polonez a declarat, în cursul unei conferințe asupra liberei circulații a lucrătorilor, că guvernul său invită solicitanții de locuri de muncă să se înscrie ca lucrători independenți (6). Aceasta le permite să evite toate restricțiile aflate încă în vigoare în celelalte state membre și să lucreze oriunde. În acest mod, statutul de lucrător independent este folosit în mod regulat de manieră deliberată, ca o construcție artificială ce permite ocolirea regimului legal sau a condițiilor de muncă în cadrul unui lanț de subcontractare. Încheierea de contracte abuzive cu acești pseudo-independenți, ale căror servicii sunt adesea propuse prin intermediul unei agenții de muncă, permite, de asemenea, evitarea oricărei răspunderi cu privire la respectarea obligațiilor în materie de impozit pe venit și de securitate socială.

4.11

Acest fenomen se face observat pe scară largă și în construcții, un sector în care s-au făcut mult mai multe studii decât în cel agricol. Similitudinile dintre cele două sectoare sunt numeroase; acestea au în comun în special cei trei factori de risc caracteristici pentru munca nedeclarată: muncă intensivă, cu caracter temporar, executată în principal de către lucrători non-rezidenți. Partenerii sociali în domeniul construcțiilor au recunoscut între timp pericolul și au cerut Comisiei Europene acordarea de subvenții pentru elaborarea unui studiu privind fenomenul (falsei) munci independente în 18 state membre. Comisia a acceptat această cerere și propunerea de studiu va face obiectul unei licitații publice la scară europeană înainte de finele acestui an.

4.12

Dată fiind absența în momentul de față a unui cadru juridic european pentru raportul de muncă, s-a creat câmp liber comerțului dubios cu mână de lucru ieftină. Această realitate are importante efecte negative la nivel european. Comisia Europeană ajunge la o concluzie identică în Raportul privind funcționarea măsurilor tranzitorii ale Tratatului de aderare din 2003, în care constată că „restricțiile au încurajat anumiți resortisanți din UE-8 să caute alte modalități de exercitare a unei activități economice în statele membre ale UE-15, ceea ce ar explica afluxul deosebit de ridicat de lucrători detașați sau de lucrători pretins independenți” (7).

4.13

În același raport, Comisia observă că „recunoscând faptul că fluxurile de migrație dinspre statele membre ale UE-8 către cele din UE-15 au fost de proporții modeste, partenerii sociali au insistat mult asupra faptului că trebuia evitată erodarea protecției sociale a lucrătorilor și dumping-ul social. Ei au atras atenția și asupra faptului că restricțiile privitoare la munca legală conduc într-adevăr la o proliferare a muncii nedeclarate, a pseudo-activității «independente», a prestărilor de servicii fictive și a sub-contractării fictive”. Ceva mai departe, Comisia corectează imaginea care prezintă fluxurile de migrație ca nefiind foarte importante, remarcând faptul că „fluxurile reale de migrație în Europa extinsă se pot dovedi mai importante decât o indică datele prezentate în raport, deoarece fenomenul muncii nedeclarate nu este cuprins în întregime în statisticile oficiale”. De altfel, Comisia constată în general că restricțiile privind accesul pe piața muncii pot avea ca efect recurgerea mai frecventă la munca nedeclarată.

4.14

Spre exemplu, în Țările de Jos, horticultura, care reprezintă sectorul agricol cu cel mai mulți lucrători, înregistra în 1992 un total de lucrători reprezentând echivalentul a 54 200 de muncitori cu normă întreagă. Aproape 87 % dintre lucrători erau salariați, în timp ce puțin mai mult de 13 % dintre ei aveau un alt tip de raport cu întreprinderea (interimat, contract temporar, (pseudo)-independenți). În 2005, sectorul număra 59 000 de lucrători echivalenți unor muncitori cu normă întreagă, dintre care 61 % salariați și aproape 39 % lucrători care aveau un alt tip de raport cu întreprinderea. Trebuie remarcat că aceste cifre nu se referă decât la economia oficială. Se apreciază că în primăvara anului 2007 numărul lucrătorilor nedeclarați din acest sector echivalenți unor muncitori cu normă întreagă ar fi fost de 40 000 (8); cu toate acestea, se pare că munca nedeclarată în horticultură a scăzut în mod constant ca urmare a renunțării la măsurile restrictive pentru cetățenii statelor care au aderat în 2004.

5.1

Ultimii câțiva ani au indicat faptul că impunerea de restricții în ceea ce privește accesul pe piața forței de muncă se dovedește adesea contraproductivă. Aceasta poate într-adevăr să determine ocolirea dispozițiilor legale privind condițiile de lucru. Până la 31 decembrie 2008, solicitanților de locuri de muncă români și bulgari nu li se vor impune nici un fel de restricții în Estonia, Letonia, Polonia, Slovacia, în Republica Cehă, Suedia, Finlanda, Cipru și Slovenia. Cu toate acestea, în Finlanda, Cipru și Slovenia ei vor trebui să se înregistreze. În celelalte 15 state membre din Uniune, li se vor impune restricții (9). Fiind vorba de solicitanți de locuri de muncă provenind din cele zece state membre care au aderat în 2004, aceștia sunt încă supuși anumitor restricții. Cu toate acestea, restricțiile nu se referă decât la un număr restrâns de țări și au o aplicabilitate mai limitată decât cele care afectează lucrătorii bulgari și români (10).

5.2

Migrația forței de muncă în UE este de natură economică. Aceasta este consecința liberei circulații a lucrătorilor într-o Uniune Europeană care cunoaște mari diferențe de la un stat membru la altul în ceea ce privește nivelul de viață. Șomajul ridicat din mai multe noi state membre și cererea de mână de lucru ieftină și slab calificată din cele 15 state membre mai vechi dau naștere unui aflux constant de solicitanți de locuri de muncă.

5.3

Mulți dintre aceștia găsesc un loc de muncă în sectorul agricol din cauza caracterului sezonier al acestuia: în momentul recoltei, cererea de personal suplimentar temporar este foarte ridicată. Riscul de dumping social este, de asemenea, mai mare în acest sector decât în altele, în special datorită faptului că, în mai multe state membre, sectorul agricol nu este reglementat de nici o convenție colectivă și pentru că, acolo unde este cazul, aceste convenții agricole nu au un caracter general obligatoriu.

5.4

Munca sezonieră reprezintă un element structural al agriculturii europene. Fără aportul de mână de lucru flexibilă, nu este posibilă o producție agricolă durabilă și eficientă. Munca sezonieră în sectorul agricol este efectuată în mare parte de către lucrători migranți. În unele cazuri, această situație duce la probleme ce amenință coeziunea socială.

5.5

Lucrătorii migranți activi din circuitul formal sunt adeseori mai atractivi de la început din punct de vedere financiar decât lucrătorii rezidenți, având în vedere faptul că angajatorul nu este obligat să plătească pentru aceștia anumite contribuții, în special pentru fondurile sectoriale de formare profesională și fondurile de pensii. Lucrătorii migranți provenind cele 10 țări care au aderat la UE în 2004 și pentru care restricțiile sunt încă în vigoare pe piața muncii în anumite state membre vechi lucrează adesea într-un mod parțial nedeclarat, ceea ce le permite să nu declare autorităților fiscale toate orele de muncă prestate. Lucrătorii migranți care provin din Bulgaria și România, care sunt supuși unor restricții și mai importante, sunt în general foarte prezenți în circuitul muncii nedeclarate. În circuitul informal, nu toate orele de muncă pe care aceștia le efectuează sunt plătite, plata pe oră este mult mai mică și sunt constrânși prin contractele abuzive pe care le-au semnat să lucreze ca (pseudo) independenți.

5.6

OIM a consacrat mai multe convenții problematicii abordate în prezentul aviz. Este vorba despre convențiile 97 (Migrație pentru locul de muncă, 1949), 143 (Lucrătorii migranți, dispoziții complementare, 1975), 181 (Agenții de muncă private, 1997) și 184 (Securitate și sănătate în agricultură, 2001). Convențiile 97 și 181 nu au fost ratificate de 17 din cele 27 de state membre ale UE. Convențiile 143 și 184 nu au fost ratificate de 22 și respectiv 24 de state membre. Nici unul din cele 27 de state membre ale Uniunii nu a ratificat toate cele patru convenții (11). De asemenea, OIM a făcut în 2006 o recomandare cu privire la raportul de muncă (12). Aceasta viza în principal îmbunătățirea în toate țările a legislației la nivel național pentru a stabili o distincție clară și comună între lucrătorii independenți și salariați. Această distincție este indispensabilă pentru a pune capăt unui număr crescând de practici frauduloase care sunt menite să mascheze faptul că lucrătorii sunt salariați, prin prezentarea acestora drept independenți (13).

6.1

Trebuie respectat principiul fundamental care solicită ca lucrătorii migranți să fie tratați în același fel, din toate punctele de vedere, ca și lucrătorii rezidenți. La muncă egală, plată egală, ca și instituirea unor condiții mai bune de acces la securitatea socială. Aceasta nu este doar în interesul social al lucrătorilor, ci și în interesul economic al angajatorilor (condiții de concurență echitabile pentru toți), cât și în interesul financiar al statelor membre (la nivel fiscal). Acest principiu nu este nici pe departe universal aplicat. În momentul abolirii măsurilor tranzitorii pentru cetățenii țărilor care au aderat în 2004, partenerii sociali din Țările de Jos și-au exprimat intenția ca, de la 1 mai 2007, să coopereze în ceea ce privește controlul respectării legislației și reglementărilor sociale și ale muncii. Guvernul a acceptat să elaboreze o politică de susținere a acestei hotărâri. Până în prezent, nu se văd nici un fel de rezultate concrete.

6.2

Există o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire de sancțiuni împotriva angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală (14). Propunerea prevede sancțiuni armonizate împotriva angajatorilor, măsuri de prevenire armonizate, definirea bunelor practici în materie de aplicare a sancțiunilor împotriva angajatorilor și schimbul acestor bune practici între statele membre.

6.3

Această propunere este motivată de numărul important — între 4,5 milioane și 8 milioane, potrivit estimărilor — de resortisanți din țări terțe cu ședere ilegală în UE. Această realitate se află la originea muncii nedeclarate. Agricultura reprezintă, alături de construcții, sectorul serviciilor hoteliere și al restaurantelor și cel al serviciilor de curățenie, unul dintre sectoarele cele mai afectate de această practică. Parlamentul European și Consiliul trag concluzia, în cadrul propunerii, că acest tip de activitate clandestină, „ca și munca nedeclarată a cetățenilor UE provoacă pierderi finanțelor publice, poate conduce la o diminuare a salariilor și la o degradare a condițiilor de muncă, poate denatura concurența între întreprinderi și conduce la situația în care lucrătorii nedeclarați nu vor beneficia de o asigurare de sănătate și de drepturi la pensie”.

6.4

În raportul lor privind funcționarea măsurilor provizorii ale Tratatului de aderare din 2003 (perioada 1 mai 2003-30 aprilie 2006), partenerii sociali europeni remarcă faptul „că restricțiile impuse muncii legale conduc într-adevăr la o proliferare a muncii nedeclarate, a pseudo-activității «independente», a unor prestări de servicii fictive și a subcontractării fictive”. Pe baza acestei constatări, ar fi mai bine ca toate restricțiile cărora le sunt supuși lucrătorii din cele douăsprezece țări care au aderat la Uniune în 2004 și 2007 să fie eliminate, pentru ca toată lumea să poată beneficia de condiții echitabile. Marea majoritate a partenerilor sociali din Europa este în favoarea acestei idei, cu condiția adoptării unor măsuri concrete la nivel comunitar și național, ca și la nivelul partenerilor sociali înșiși, în vederea asigurării unui tratament egal lucrătorilor migranți.

6.5

Atâta vreme cât aceste restricții sunt menținute, CESE pledează ca directiva propusă, care prevede sancțiuni împotriva celor care angajează lucrători ilegali provenind din țări terțe, să se aplice și celor care angajează ilegal resortisanți din țări ale Uniunii Europene care sunt încă supuse restricțiilor. În plus, Comitetul consideră că este de cea mai mare importanță ca UE să vegheze atent nu doar la transpunerea directivei în legislația tuturor statelor membre, dar și la aplicarea acesteia în practică.

6.6

De altfel, această directivă permite să se acționeze asupra marilor diferențe care există de la un stat membru la altul când este vorba despre calitatea și intensitatea controalelor și despre nivelul amenzii. Astfel, în Țările de Jos, amenda maximă aplicată celor care angajează lucrători ilegali este de 6 700 EUR pentru fiecare lucrător. În Belgia, aceasta se ridică la 20 000 EUR, iar în Luxemburg la 50 000 EUR. Cu toate acestea, există și state membre care nu au prevăzut încă nici o sancțiune împotriva celor care angajează lucrători ilegali.

6.7

Schimbul de bune practici este o etapă esențială a procesului care trebuie să ducă la o creștere a coeziunii sociale. În cursul audierii care s-a ținut la Plovdiv (15), au fost evocate mai multe astfel de bune practici, în special următoarele:

6.8

Situațiile menționate în mai multe din aceste exemple nu sunt pe de-a întregul comparabile cu situația lucrătorilor români și bulgari care caută un loc de muncă în țările UE-15. Astfel, lucrătorii unguri care muncesc în Burgenland se întorc în fiecare seară acasă, în timp ce lucrătorii români și bulgari rămân departe de cămin timp de luni de zile. În aceste situații este vorba și de abuzuri, dar la o scară mult mai limitată și ușor de depistat și sancționat în cazul unei aplicări active a reglementărilor în vigoare. Cu toate acestea, impresia generală este că, în regiunea Burgenland, condițiile de lucru sunt acceptabile din punct de vedere social.