EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32022D0660

Decizia (PESC) 2022/660 a Consiliului din 21 aprilie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

ST/6035/2022/INIT

JO L 120, 21.4.2022, p. 11–12 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2022/660/oj

21.4.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 120/11


DECIZIA (PESC) 2022/660 A CONSILIULUI

din 21 aprilie 2022

de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/145/PESC (1).

(2)

Uniunea continuă să condamne acțiunile și politicile care subminează integritatea teritorială a Ucrainei.

(3)

Consiliul consideră că două persoane ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC, ca urmare a rolului lor în subminarea sau amenințarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei și pentru că beneficiază de pe urma factorilor de decizie din Rusia responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea estului Ucrainei.

(4)

Prin urmare, Decizia 2014/145/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia 2014/145/PESC se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 21 aprilie 2022.

Pentru Consiliu

Președintele

J.-Y. LE DRIAN


(1)  Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO L 78, 17.3.2014, p. 16).


ANEXĂ

Următoarele persoane se adaugă pe lista persoanelor, entităților și organismelor care figurează în anexa la Decizia 2014/145/PESC:

Persoane

 

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

„211.

Serhiy Vitaliyovich KURCHENKO

(ucraineană: Сергiй Вiталiйович Курченко; rusă: Сергей Витальевич КУРЧЕНКО)

Sexul: masculin

Data nașterii: 21.9.1985

Locul nașterii: Kharkiv (Harkov), Ucraina

Cetățenie: ucraineană

Domnul Serhiy Kurchenko este om de afaceri ucrainean. Cu sprijinul separatiștilor pro-ruși, a preluat controlul asupra mai multor mari uzine metalurgice și chimice și centrale producătoare de energie din zonele controlate de separatiști din Donbas. Societatea sa «Gaz-Alliance» a monopolizat exploatarea cărbunelui în Donbas după ce concurenții săi au fost forțați să iasă de pe piață, se pare cu ajutor din partea Rusiei. A organizat sistemul ilegal de export al cărbunelui din Donbas către Rusia și Europa și a beneficiat de pe urma acestui sistem, în pofida sancțiunilor UE. Cărbunele extras din minele domnului Kurchenko a fost reînregistrat și exportat ilegal prin porturi rusești.

Domnul Kurchenko a ajutat mari întreprinderi și holdinguri de stat rusești să eludeze măsurile restrictive impuse de UE, acționând în calitate de subcontractant al acestora în teritoriile deținute de Rusia. A fost intermediar în exporturile rusești de gaz, combustibil și energie electrică către părțile controlate de separatiști din Donbas, ceea ce a consolidat aprovizionarea independentă cu energie a acestor teritorii și a subminat integrarea lor economică cu Ucraina. În plus, a livrat combustibil în peninsula Crimeea ocupată ilegal. Prin aceasta, a consolidat aprovizionarea independentă cu energie a acestui teritoriu. Deține, de asemenea, cel mai mare depozit de petrol din peninsula Crimeea.

Astfel, a beneficiat de pe urma factorilor de decizie din Rusia responsabili de anexarea Crimeei și de destabilizarea estului Ucrainei, a desfășurat tranzacții cu grupările separatiste din regiunea Donbas a Ucrainei și a sprijinit în mod activ acțiuni și politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

21.4.2022

234.

Yevgeniy Viktorovich PRIGOZHIN

(Евгений Викторович ПРИГОЖИН)

Data nașterii: 1.6.1961

Locul nașterii: Leningrad, fosta URSS (în prezent Sankt Petersburg, Federația Rusă)

Funcție: om de afaceri important, având legături strânse cu conducerea politică rusă

Yevgeniy Prigozhin este un om de afaceri rus important, având legături strânse cu președintele Putin și cu Ministerul Apărării din Rusia. Este finanțatorul și șeful neoficial al Grupului Wagner, entitate militară neînregistrată bazată în Rusia, responsabilă de desfășurarea mercenarilor Grupului Wagner în Ucraina.

Concord, cunoscută și sub denumirea KOMBINAT PITANIYA KONKORD OOO, societate pe care Prigozhin a înființat-o și a deținut-o până în noiembrie 2019, și un grup de alte societăți având legături cu acesta, inclusiv Concord Management and Consulting LLC și Megaline LLC, au beneficiat de contracte publice importante cu Ministerul Apărării din Rusia în urma anexării ilegale a Crimeei de către Rusia și a ocupării estului Ucrainei de către separatiști sprijiniți de Rusia.

21.4.2022”

Persoane asociate: Lyubov Valentinovna Prigozhina (soție); Violetta Prigozhina (mamă)

Entități asociate: Grupul Wagner, internet Research Agency, Concord company Group, Concord Management and Consulting LLC, Megaline LLC

Cetățenie: rusă

Sexul: masculin

El este astfel responsabil de acțiuni care au subminat și au amenințat integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și a pus în aplicare în mod activ astfel de acțiuni. De asemenea, a obținut beneficii de pe urma factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei și de destabilizarea estului Ucrainei.


Top