Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021D0076

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 a Comisiei din 26 ianuarie 2021 privind standardele armonizate pentru ascensoare și componentele de siguranță pentru ascensoare elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (Text cu relevanță pentru SEE)

    C/2021/412

    JO L 27, 27.1.2021, p. 20–24 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 12/01/2024

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2021/76/oj

    27.1.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 27/20


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/76 A COMISIEI

    din 26 ianuarie 2021

    privind standardele armonizate pentru ascensoare și componentele de siguranță pentru ascensoare elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (6),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 14 din Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare care sunt conforme cu standardele armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror trimiteri sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la directiva respectivă și vizate de acele standarde sau părți ale acestora.

    (2)

    Prin Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 a Comisiei (3), Comisia a solicitat CEN să elaboreze și să revizuiască standardele armonizate în sprijinul Directivei 2014/33/UE pentru a se asigura că acestea continuă să reflecte stadiul actual al tehnologiei general recunoscut pentru a îndeplini cerințele esențiale de sănătate și siguranță din anexa I la Directiva 2014/33/UE și, după caz, cerințele esențiale de sănătate și siguranță din anexa I la Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), astfel cum se prevede la punctul 1.1 din anexa I la Directiva 2014/33/UE.

    (3)

    Pe baza solicitării prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884, CEN a revizuit standardele armonizate EN 81-20:2014 și EN 81-50:2014, ale căror referințe au fost publicate prin Comunicarea 2016/C 293/05 a Comisiei (5), pentru a le adapta la cadrul juridic al Directivei 2014/33/UE și pentru a spori securitatea juridică și claritatea acestor standarde, inclusiv redactarea unei anexe ZA mai precise și introducerea unor referințe normative datate. Aceasta a dus la adoptarea standardului armonizat EN 81-20:2020 privind regulile de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor pentru transportul de persoane și de materiale și a standardului armonizat EN 81-50:2020 privind normele de proiectare, calculele, examinările și încercările ascensoarelor și componentelor ascensoarelor. Nu au fost efectuate modificări tehnice substanțiale în cursul revizuirii standardelor armonizate EN 81-20:2014 și EN 81-50:2014.

    (4)

    Comisia, împreună cu CEN, a evaluat dacă standardele armonizate EN 81-20:2020 și EN 81-50:2020 respectă cererea prevăzută în Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884.

    (5)

    Standardele armonizate EN 81-20:2020 și EN 81-50:2020 satisfac cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță pe care urmăresc să le acopere și care sunt stabilite în Directiva 2014/33/UE. Prin urmare, este oportun să se publice referințele standardelor respective în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    (6)

    Standardele armonizate EN 81-20:2020 și EN 81-50:2020 înlocuiesc standardele armonizate EN 81-20:2014 și EN 81-50:2014. Prin urmare, este necesar să se retragă referințele standardelor EN 81-20:2014 și EN 81-50:2014 din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    (7)

    Pentru a acorda producătorilor suficient timp pentru a se pregăti în vederea aplicării standardelor armonizate EN 81-20:2020 și EN 81-50:2020, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor armonizate EN 81-20:2014 și EN 81-50:2014.

    (8)

    Din motive de claritate și de securitate juridică, este necesar să fie publicată într-un singur act o listă completă de referințe ale standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE și care satisfac cerințele esențiale pe care urmăresc să le îndeplinească. Așadar, este necesar ca celelalte referințe la standardele publicate în Comunicarea 2016/C 293/05 să fie, de asemenea, incluse în prezenta decizie. Prin urmare, este necesar ca respectiva comunicare să fie abrogată de la data intrării în vigoare a prezentei decizii. Cu toate acestea, ea trebuie să se aplice în continuare în ceea ce privește referințele standardelor armonizate EN 81-20:2014 și EN 81-50:2014, având în vedere că este necesar să se amâne retragerea respectivelor referințe.

    (9)

    Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prin urmare, prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Referințele standardelor armonizate pentru ascensoare și componentele de siguranță pentru ascensoare elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE și enumerate în anexa I la prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Articolul 2

    Comunicarea 2016/C 293/64 se abrogă. Aceasta continuă să se aplice până la 27 iulie 2022 în ceea ce privește referințele la standardele armonizate enumerate în anexa II la prezenta decizie.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Bruxelles, 26 ianuarie 2021.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Ursula VON DER LEYEN


    (1)  JO L 316, 14.11.2012, p. 12.

    (2)  Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 de armonizare a legislațiilor statelor membre referitoare la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare (JO L 96, 29.3.2014, p. 251).

    (3)  Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 a Comisiei din 21 septembrie 2016 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare referitor la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

    (4)  Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice și de modificare a Directivei 95/16/CE (JO L 157, 9.6.2006, p. 24).

    (5)  Comunicarea Comisiei în cadrul implementării Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului de armonizare a legislațiilor statelor membre referitoare la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare (JO C 293, 12.8.2016, p. 64).


    ANEXA I

    Nr.

    Referința standardului

    1.

    EN 81-20:2020

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru persoane și materiale. Partea 20: Ascensoare pentru persoane și ascensoare pentru persoane și materiale

    2.

    EN 81-21:2009+A1:2012

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru persoane și materiale. Partea 21: Ascensoare noi de persoane și de materiale în clădiri existente

    3.

    EN 81-22:2014

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru persoane și materiale. Partea 22: Ascensoare electrice cu cale înclinată

    4.

    EN 81-28:2003

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru persoane și materiale. Partea 28: Alarmă la distanță pentru ascensoare de persoane și ascensoare de materiale

    5.

    EN 81-50:2020

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Examinări și încercări. Partea 50: Reguli de proiectare, calcule, examinări și încercări ale componentelor ascensoarelor

    6.

    EN 81-58:2003

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor – Examinări și încercări – Partea 58: Încercarea de rezistență la foc a ușilor de palier

    7.

    EN 81-70:2003

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor – Aplicații speciale pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și materiale – Partea 70: Accesibilitate în ascensoare pentru persoane inclusiv persoane cu handicap

    EN 81-70:2003/A1:2004

    8.

    EN 81-71:2005+A1:2006

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor – Aplicații speciale pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și materiale – Partea 71: Ascensoare rezistente la acte de vandalism

    9.

    EN 81-72:2015

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor – Aplicații speciale pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și materiale – Partea 72: Ascensoare de pompieri

    10.

    EN 81-73:2016

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor – Aplicații speciale pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și mărfuri – Partea 73: Comportamentul ascensoarelor în caz de incendiu

    11.

    EN 81-77:2013

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor – Aplicații speciale pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și mărfuri – Partea 77: Ascensoare supuse condițiilor seismice

    12.

    EN 12016:2013

    Compatibilitate electromagnetică. Standard gamă de produse pentru ascensoare, scări și trotuare rulante. Imunitate

    13.

    EN 12385-3:2004+A1:2008

    Cabluri din oțel – Siguranță – Partea 3: Informații pentru utilizare și pentru mentenanță

    14.

    EN 12385-5:2002

    Cabluri din oțel – Siguranță – Partea 5: Cabluri cu toroane pentru ascensoare

    EN 12385-5:2002/AC:2005

    15.

    EN 13015:2001+A1:2008

    Mentenanța ascensoarelor și scărilor rulante. Reguli pentru elaborarea instrucțiunilor de mentenanță

    16.

    EN 13411-7:2006+A1:2008

    Extremități pentru cabluri din oțel – Siguranță – Partea 7: Papuc simetric pentru fixarea capetelor de cablu


    ANEXA II

    Nr.

    Referința standardului

    1.

    EN 81-20:2014

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru persoane și materiale. Partea 20: Ascensoare pentru persoane și ascensoare pentru persoane și materiale

    2.

    EN 81-50:2014

    Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Examinări și încercări. Partea 50: Reguli de proiectare, calcule, examinări și încercări ale componentelor ascensoarelor


    Top