This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32020R1148
Commission Implementing Regulation (EU) 2020/1148 of 31 July 2020 laying down the methodological and technical specifications in accordance with Regulation (EU) 2016/792 of the European Parliament and of the Council as regards harmonised indices of consumer prices and the house price index (Text with EEA relevance)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1148 al Comisiei din 31 iulie 2020 de stabilire a specificațiilor metodologice și tehnice în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor (Text cu relevanță pentru SEE)
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1148 al Comisiei din 31 iulie 2020 de stabilire a specificațiilor metodologice și tehnice în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor (Text cu relevanță pentru SEE)
C/2020/5166
JO L 252, 4.8.2020, p. 12–23
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force: This act has been changed. Current consolidated version: 11/07/2024
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Repeal | 31996R1749 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 31996R2214 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 31998R1687 | 24/08/2020 | |||
Implicit repeal | 31998R1688 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 31998R2646 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 31999R1617 | 24/08/2020 | |||
Implicit repeal | 31999R1749 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 31999R2166 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32000R2601 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32000R2602 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32001R1920 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32001R1921 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32005R1708 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32006R0701 | 24/08/2020 | |||
Implicit repeal | 32007R1334 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32009R0330 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32010R1114 | 24/08/2020 | |||
Repeal | 32013R0093 | 24/08/2020 | |||
Implicit repeal | 32013R0119 | 24/08/2020 | |||
Implicit repeal | 32015R2010 | 24/08/2020 |
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Modified by | 32023R1470 | ștergere | articol 25 | 07/08/2023 | |
Modified by | 32023R1470 | ștergere | articol 27 alineat 2 | 07/08/2023 | |
Modified by | 32023R1470 | ștergere | articol 23 | 07/08/2023 | |
Modified by | 32023R1470 | ștergere | articol 24 | 07/08/2023 | |
Modified by | 32023R1470 | ștergere | articol 22 | 07/08/2023 | |
Modified by | 32023R1470 | înlocuire | articol 1 | 07/08/2023 | |
Modified by | 32024R1720 | adăugare | articol 2 punct 34 | 11/07/2024 | |
Modified by | 32024R1720 | adăugare | capitol 2 articol 22 | 11/07/2024 | |
Modified by | 32024R1720 | adăugare | articol 2 punct 35 | 11/07/2024 |
4.8.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 252/12 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1148 AL COMISIEI
din 31 iulie 2020
de stabilire a specificațiilor metodologice și tehnice în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/792 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum și indicele prețului locuințelor, și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului (1), în special articolul 3 alineatul (6), articolul 3 alineatul (8), articolul 3 alineatul (9), articolul 3 alineatul (10), articolul 4 alineatul (4), articolul 7 alineatul (6) și articolul 9 alineatul (4),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (UE) 2016/792 stabilește un cadru comun pentru elaborarea indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), a indicelui armonizat al prețurilor de consum la o valoare constantă a ratelor de impozitare (IAPC-IC), a indicelui prețurilor locuințelor ocupate de proprietari (OOH) și a indicelui prețului locuințelor (IPL). |
(2) |
În temeiul articolului 12 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/792, Comisia trebuie să integreze, în măsura în care sunt compatibile cu regulamentul menționat, dispozițiile relevante din Regulamentele (CE) nr. 1749/96 (2) și (CE) nr. 2214/96 (3) ale Comisiei, Regulamentul (CE) nr. 1687/98 al Consiliului (4), Regulamentele (CE) nr. 2646/98 (5) și (CE) nr. 1617/1999 (6) ale Comisiei, Regulamentul (CE) nr. 2166/1999 al Consiliului (7), Regulamentele (CE) nr. 2601/2000 (8), (CE) nr. 2602/2000 (9), (CE) nr. 1920/2001 (10), (CE) nr. 1921/2001 (11) și (CE) nr. 1708/2005 (12) ale Comisiei, Regulamentul (CE) nr. 701/2006 al Consiliului (13), Regulamentele (CE) nr. 330/2009 (14), (UE) nr. 1114/2010 (15) și (UE) nr. 93/2013 (16) ale Comisiei, adoptate pe baza Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului (17), reducând, pe cât posibil, numărul total al actelor de punere în aplicare. |
(3) |
Statele membre trebuie să actualizeze anual ponderile subindicilor pentru indicii armonizați. Prin urmare, este necesar să se specifice regulile pentru derivarea ponderilor. |
(4) |
Deoarece nu este posibil să fie observate toate tranzacțiile din universul-țintă al IAPC, trebuie să se stabilească reguli privind eșantionarea. |
(5) |
IAPC măsoară modificările prețurilor de consum. Pentru a garanta că noțiunea de „preț” este aplicată în mod armonizat de către statele membre, este necesar să se stabilească reguli privind tratamentul prețurilor. |
(6) |
IAPC trebuie să permită măsurarea variației pure a prețurilor, neafectată de modificarea calității. Prin urmare, este necesar să se stabilească reguli pentru înlocuiri și ajustări de calitate. |
(7) |
Indicii armonizați trebui să fie indici de tip Laspeyres înlănțuiți anual. Prin urmare, este necesar să se definească agregatele elementare și să se specifice metodele de combinare a prețurilor observate pentru a forma indici elementari ai prețurilor. |
(8) |
Pentru a asigura calitatea ridicată a estimărilor-semnal ale IAPC și pentru a permite Comisiei (Eurostat) să derive agregatele necesare, statele membre a căror monedă este euro ar trebui să transmită estimări-semnal în conformitate cu aceeași defalcare ca și IAPC. |
(9) |
Indicii armonizați și subindicii lor care au fost deja publicați pot fi revizuiți. Prin urmare, este necesar să se precizeze condițiile în care trebuie efectuate revizuirile. |
(10) |
Pentru a obține rezultate fiabile și comparabile din partea tuturor statelor membre, trebuie să fie stabilit și menținut un cadru metodologic comun pentru elaborarea IAPC-IC. |
(11) |
Statele membre trebuie să transmită indicele prețurilor OOH și IPL conform unei defalcări specifice. |
(12) |
Statele membre trebuie să transmită Comisiei (Eurostat) date și metadate în conformitate cu standardele și procedurile de schimb specificate. |
(13) |
În cadrul Sistemului Statistic European trebuie elaborate orientări și recomandări practice cu privire la aspecte relevante de măsurare și elaborare pentru indicele armonizat al prețurilor de consum, în special cu privire la ajustarea de calitate, compilarea indicilor și tratamentul prețurilor. |
(14) |
Regulamentele (CE) nr. 1749/96, (CE) nr. 2214/96, (CE) nr. 1687/98, (CE) nr. 2646/98, (CE) nr. 1617/1999, (CE) nr. 2166/1999, (CE) nr. 2601/2000, (CE) nr. 2602/2000, (CE) nr. 1920/2001, (CE) nr. 1921/2001, (CE) nr. 1708/2005, (CE) nr. 701/2006, (CE) nr. 330/2009, (UE) nr. 1114/2010 și (UE) nr. 93/2013 trebuie să fie abrogate. |
(15) |
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL 1
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește condiții uniforme pentru producerea:
(a) |
indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) și a indicelui armonizat al prețurilor de consum la o valoare constantă a ratelor de impozitare (IAPC-IC); precum și |
(b) |
a indicelui prețurilor locuințelor ocupate de proprietari (OOH) și a indicelui prețului locuințelor (IPL). |
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. |
„cotă de cheltuieli” înseamnă un procent din cheltuiala monetară totală pentru consum final al gospodăriilor, astfel cum se specifică în anexă; |
2. |
„pondere a subindicelui” înseamnă ponderea pentru orice categorie a clasificării europene a consumului individual pe destinații (ECOICOP), astfel cum figurează în anexa I la Regulamentul (UE) 2016/792, inclusă în IAPC; |
3. |
„univers-țintă” al IAPC înseamnă toate tranzacțiile incluse în cheltuiala monetară pentru consum final al gospodăriilor; |
4. |
„ofertă de produs” înseamnă un produs determinat de caracteristicile sale, de momentul și locul cumpărării și de condițiile de livrare și pentru care se observă un preț; |
5. |
„produs omogen” înseamnă un set de oferte de produse între care nu există diferențe semnificative de calitate și pentru care se calculează un preț mediu; |
6. |
„produs individual” înseamnă o ofertă de produs sau un produs omogen; |
7. |
„eșantion-țintă” înseamnă un set de produse individuale care fac parte din tranzacțiile din universul-țintă și pentru care se utilizează date privind prețurile pentru elaborarea IAPC; |
8. |
„diferență de calitate” înseamnă o diferență între caracteristicile, momentul cumpărării, locul cumpărării sau condițiile de livrare a două produse individuale, atunci când acest lucru este relevant din perspectiva consumatorului; |
9. |
„produs de înlocuire” înseamnă un produs individual care înlocuiește un alt produs individual din eșantionul-țintă; |
10. |
„ajustare de calitate” înseamnă o procedură de creștere sau de scădere a prețului observat al unui produs de înlocuire sau al produsului înlocuit cu valoarea diferenței de calitate dintre ele; |
11. |
„preț observat” înseamnă prețul de consum al unui produs individual, astfel cum este utilizat de statul membru pentru elaborarea IAPC; |
12. |
„preț estimat” înseamnă un preț bazat pe o procedură de estimare adecvată; |
13. |
„agregat elementar” înseamnă cel mai mic agregat utilizat într-un indice de tip Laspeyres; |
14. |
„indice elementar al prețurilor” înseamnă un indice pentru un agregat elementar sau un indice pentru un strat în cadrul unui agregat elementar; |
15. |
„tranzitivitate” înseamnă proprietatea prin care un indice care compară perioadele (a) și (b) în mod indirect prin intermediul perioadei (c) este identic cu un indice care compară perioadele (a) și (b) în mod direct; |
16. |
„reversibilitate în timp” înseamnă proprietatea prin care indicele între perioadele (a) și (b) este egal cu inversul aceluiași indice între perioadele (b) și (a); |
17. |
„rambursare” înseamnă o plată parțială sau integrală de către administrațiile publice sau instituțiile fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației a unor achiziții aprobate de anumite produse efectuate de gospodării, astfel cum sunt definite la punctele 4.108-4.110 din anexa A la Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (18) (SEC 2010); |
18. |
„stimulent” înseamnă o modificare, adesea temporară, a caracteristicilor unui produs individual prin creșterea cantității produsului, prin atașarea unui alt produs individual gratuit sau prin oferirea altor beneficii consumatorului; |
19. |
„prime efective” înseamnă sumele plătite pentru o poliță de asigurare specifică pentru a obține asigurare pe parcursul unei perioade de timp declarate; |
20. |
„comision pentru serviciu implicit” înseamnă producția societăților de asigurare, astfel cum este definită la punctul 16.51 din anexa A la SEC 2010; |
21. |
„indemnizații de asigurare generală” înseamnă indemnizații, astfel cum sunt definite la punctul 4.114 din anexa A la SEC 2010; |
22. |
„produs sezonier” înseamnă un produs individual care este disponibil pentru achiziționare sau care se achiziționează în cantități semnificative numai într-o perioadă a anului, conform unui model repetitiv. Pe parcursul unei perioade de o lună, produsul este considerat fie de sezon, fie extrasezonier. Perioada de sezon poate varia de la un an la altul; |
23. |
„preț tipic” înseamnă un preț estimat pentru un produs sezonier care nu este excepțional, cum ar fi prețul de sfârșit de sezon; |
24. |
„metodă de imputare sezonieră” înseamnă procedura prin care prețurile produselor sezoniere din afara sezonului sunt estimate utilizând estimarea contra-sezon sau estimarea sezon complet; |
25. |
„estimare contra-sezon” înseamnă o procedură de obținere a unui preț estimat pentru un produs sezonier, astfel încât:
|
26. |
„estimare sezon complet” înseamnă o procedură de obținere a unui preț estimat pentru un produs sezonier, astfel încât:
|
27. |
„metoda ponderilor sezoniere” înseamnă un tratament al produselor sezoniere în care ponderile produselor sezoniere din afara sezonului sunt zero sau sunt fixate la zero; |
28. |
„tarif” înseamnă o listă de prețuri și condiții pentru un produs, care variază în funcție de cantitățile achiziționate, de momentul consumului sau de caracteristicile cumpărătorilor; |
29. |
„revizuire” înseamnă o modificare a indicilor sau a ponderilor publicate de Comisie (Eurostat). O modificare între estimarea-semnal și IAPC pentru aceeași lună de referință nu este considerată o revizuire; |
30. |
„date provizorii” înseamnă indici sau ponderi pe care un stat membru trebuie să le finalizeze într-o lună viitoare; |
31. |
„sector al administrației publice” înseamnă administrația centrală, administrația statelor federale, administrația locală și fondurile de securitate socială, astfel cum sunt definite la punctele 2.113-2.117 din anexa A la SEC 2010; |
32. |
„impozite pe produse” înseamnă impozitele de plătit per unitate de bun sau de serviciu produs sau tranzacționat, astfel cum sunt definite la punctele 4.16-4.20 din anexa A la SEC 2010; |
33. |
„impozite individuale aferente IAPC-IC” înseamnă impozite individuale pe produse care se referă la consumul gospodăriilor și care sunt incluse în următoarele categorii, definite în tabelul 9 („Venituri detaliate din impozite și cotizații sociale, pe tipuri de impozite și cotizații sociale și pe subsectoare beneficiare, inclusiv lista impozitelor și cotizațiilor sociale în conformitate cu clasificarea națională”) din anexa B la SEC 2010:
|
CAPITOLUL 2
INDICELE ARMONIZAT AL PREȚURILOR DE CONSUM ȘI INDICELE ARMONIZAT AL PREȚURILOR DE CONSUM LA O VALOARE CONSTANTĂ A RATELOR DE IMPOZITARE
Articolul 3
Ponderi
(1) Statele membre determină subindicele și ponderile agregatelor elementare utilizate în indicele pentru anul t, după cum urmează:
(a) |
Până la 31 decembrie 2022, datele din conturile naționale pentru anul t-2 și orice informații disponibile și relevante din anchetele bugetelor de familie și din alte surse de date se utilizează pentru obținerea cotelor de cheltuieli la nivel de subclase și repartizarea lor în agregatele elementare ale subclasei. Începând cu 1 ianuarie 2023, datele din conturile naționale pentru anul t-2, care pot fi completate cu date provenite dintr-o anchetă recentă a bugetelor de familie și din alte surse, se utilizează pentru obținerea cotelor de cheltuieli la nivel de subclase și repartizarea lor în agregatele elementare ale subclasei; |
(b) |
Cotele de cheltuieli pentru anul t-2 se revizuiesc și se actualizează pentru a fi reprezentative pentru anul t-1; |
(c) |
Cotele de cheltuieli pentru agregatele elementare se ajustează cu o variație corespunzătoare a prețului între anul t-1 și luna decembrie a anului t-1. |
(2) Ponderile subindicilor se mențin constante pe parcursul întregului an calendaristic.
(3) Ponderea unui agregat elementar se menține constantă pe parcursul întregului an calendaristic, cu excepția cazului în care lista agregatelor elementare din cadrul unei subclase este ajustată pentru a reflecta modificări semnificative ale universului-țintă.
(4) Ponderea subindicelui pentru orice diviziune, grup sau clasă ECOICOP este egală cu suma ponderilor subindicilor categoriilor sale constituente. Suma tuturor ponderilor subindicilor la orice nivel ECOICOP este egală cu 1 000.
(5) Ponderea subindicelui pentru orice subclasă este egală cu suma ponderilor agregatelor elementare din subclasa respectivă.
(6) Ponderile subindicilor care se referă la asigurările generale se derivă din cheltuielile agregate ale gospodăriilor legate de comisioanele pentru servicii implicite.
(7) Cheltuielile de consum finanțate din indemnizațiile de asigurare generală, inclusiv plățile efectuate direct de societățile de asigurare, se includ în ponderile subindicilor pentru categoriile ECOICOP relevante.
Articolul 4
Eșantionare și reprezentativitate
(1) Statele membre fac un eșantion-țintă reprezentativ pentru universul-țintă, prin definirea agregatelor elementare și selectarea produselor individuale pentru aceste agregate elementare.
(2) Numărul de produse individuale și agregate elementare depinde de ponderea subclasei și de varianța modificărilor de preț ale produselor individuale care aparțin subclasei respective.
(3) Statele membre se asigură că eșantionul-țintă rămâne reprezentativ pentru universul-țintă în timp prin efectuarea cel puțin a unei revizuiri și actualizări anuale a eșantionului-țintă și prin selectarea produselor de înlocuire.
(4) Produsele pentru care cota de cheltuieli este de cel puțin o parte la mie trebuie să fie reprezentate în eșantionul-țintă.
Articolul 5
Prelucrarea datelor privind prețurile
(1) Statele membre utilizează prețurile observate pentru a elabora IAPC. Ele utilizează prețurile estimate numai în scopurile prevăzute la articolele 9, 11 și 14.
(2) Prețurile observate pentru produse din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială sunt nete, după scăderea rambursărilor.
(3) Modificările prețurilor observate sau ale condițiilor unui tarif trebuie tratate ca variații de preț în IAPC.
(4) Dacă prețurile observate sunt indexate, modificările care rezultă din variațiile indicelui sunt tratate ca modificări de preț în IAPC.
(5) În cazul în care venitul gospodăriei este o condiție care determină prețul, variațiile prețurilor observate care rezultă din variațiile venitului gospodăriei trebuie tratate ca variații ale prețurilor în IAPC.
(6) Prețurile observate pentru asigurări sunt primele efective.
(7) În cazul în care un produs individual a fost pus la dispoziția consumatorilor în mod gratuit, iar ulterior se percepe un preț pentru produsul respectiv, această situație este tratată ca o creștere a prețului în IAPC. În schimb, în cazul în care s-a perceput un preț pentru un produs individual care este pus ulterior la dispoziția consumatorilor în mod gratuit, această situație este tratată ca o scădere a prețului în IAPC.
Articolul 6
Reduceri și stimulente
(1) Statele membre iau în considerare reducerile care:
(a) |
pot fi atribuite unui produs individual; și |
(b) |
pot fi solicitate în momentul achiziției. |
Dacă este posibil, se iau în considerare reducerile care sunt disponibile numai unui grup restrâns de consumatori.
(2) Stimulentele sunt tratate în conformitate cu articolele 10 și 11.
Articolul 7
Comisioane pentru servicii proporționale cu valorile tranzacțiilor
(1) IAPC include comisioanele percepute direct consumatorilor în schimbul serviciului furnizat și care pot fi exprimate ca sumă forfetară sau ca proporție din prețul tranzacției. În cazul în care prețul unui serviciu este stabilit ca proporție din prețul tranzacției, se utilizează ca preț observat proporția înmulțită cu prețul unei tranzacții unitare reprezentative.
(2) Modificările comisioanelor pentru servicii care rezultă din modificări ale valorii unei tranzacții unitare reprezentative sunt tratate ca modificări ale prețurilor în IAPC.
(3) În cazul în care nu se poate măsura o modificare a prețului unei tranzacții unitare reprezentative, aceasta va fi estimată folosind un indice de preț corespunzător.
Articolul 8
Observarea prețurilor
(1) Un preț observat al unui bun se include în IAPC în luna în care pot avea loc tranzacții la prețul respectiv.
(2) Un preț observat al unui serviciu se include în IAPC în luna în care poate începe consumul serviciului.
(3) În cazul în care prețul unui serviciu depinde de intervalul de timp dintre achiziție și începerea serviciului, statele membre iau în considerare prețurile care sunt reprezentative pentru achizițiile serviciului.
(4) Prețurile observate se referă cel puțin la o săptămână lucrătoare de la sau aproximativ de la mijlocul lunii.
(5) În cazul în care se știe că prețurile unui produs individual sunt volatile în cadrul unei luni, prețurile observate se referă la mai mult de o săptămână.
Articolul 9
Estimarea prețurilor
(1) În cazul în care prețul unui produs individual din eșantionul-țintă nu poate fi observat, se utilizează un preț estimat pentru o perioadă de cel mult 2 luni, după care se selectează un produs de înlocuire. Prezentul alineat nu se aplică produselor sezoniere sau altor produse individuale care se estimează că vor deveni din nou disponibile.
(2) Un preț observat în prealabil nu se utilizează ca preț estimat, cu excepția cazului în care poate fi justificat ca estimare adecvată.
Articolul 10
Înlocuiri
(1) Statele membre selectează un produs de înlocuire similar cu produsul pe cale de dispariție, asigurându-se în același timp că eșantionul-țintă rămâne reprezentativ.
(2) Statele membre nu trebuie să selecteze produse de înlocuire pe baza unui preț similar.
Articolul 11
Ajustare de calitate
(1) În cazul în care nu există nicio diferență de calitate între un produs înlocuit și înlocuitorul acestuia, statele membre compară direct prețurile observate. În caz contrar, statele membre efectuează o ajustare de calitate.
(2) Statele membre efectuează o ajustare de calitate egală cu întreaga diferență dintre prețul produsului înlocuit în luna m-1 și prețul produsului de înlocuire în luna m, numai dacă acest lucru poate fi justificat ca o estimare adecvată a diferenței de calitate.
Articolul 12
Indici elementari ai prețurilor
(1) Prețurile produselor individuale sunt agregate pentru a obține indici elementari ai prețurilor folosind una dintre următoarele opțiuni:
(a) |
o formulă a indicelui care asigură tranzitivitatea. Indicele prețurilor pentru perioadele anterioare nu se revizuiește atunci când se utilizează formule tranzitive de indici; sau |
(b) |
o formulă a indicelui care asigură reversibilitatea în timp și compară prețurile produselor individuale din perioada curentă cu prețurile produselor respective din perioada de bază. Perioada de bază nu se modifică frecvent dacă o astfel de modificare duce la o încălcare semnificativă a principiului tranzitivității. |
(2) Se utilizează o formulă de indice coerentă cu cele descrise la punctul 1 pentru a obține un indice de preț pentru un agregat elementar din doi sau mai mulți indici elementari ai prețurilor.
Articolul 13
Integrarea subindicilor după perioada de referință a indicelui
Orice subindice care este integrat în IAPC după perioada de referință a indicelui se leagă de luna decembrie a unui anumit an și se utilizează începând cu luna ianuarie a anului următor.
Articolul 14
Produse sezoniere
Dacă se aleg eșantioane de produse sezoniere în cadrul unui agregat elementar, statele membre utilizează metoda de imputare sezonieră sau metoda ponderilor sezoniere pentru elaborarea unui indice al prețurilor pentru agregatul respectiv.
Articolul 15
Defalcarea estimării-semnal
Statele membre a căror monedă este euro transmit Comisiei (Eurostat) estimările-semnal pentru toți subindicii din indicele lor IAPC.
Articolul 16
Finalizarea datelor provizorii
În cazul în care un stat membru transmite subindicii sau ponderile lor cu titlu provizoriu, trebuie să finalizeze datele cu ocazia transmiterii datelor din luna următoare.
Articolul 17
Revizuiri în urma identificării unor erori
(1) Statele membre corectează erorile și transmit Comisiei (Eurostat) subindicii revizuiți sau ponderile revizuite ale subindicilor, fără întârzieri nejustificate.
(2) Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) informații privind cauza erorii cel târziu odată cu transmiterea datelor revizuite.
Articolul 18
Alte revizuiri
(1) Calendarul, dimensiunea și integrarea în IAPC a revizuirilor, altele decât cele prevăzute la articolele 16 și 17, se coordonează cu Comisia (Eurostat).
(2) Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) estimări ale subindicilor IAPC revizuiți cel târziu cu 3 luni înainte de implementarea planificată a revizuirii propuse.
Articolul 19
Publicarea revizuirilor
Cu excepția revizuirilor efectuate în temeiul articolului 16, orice revizuire a IAPC corespunzător tuturor tipurilor de articole se publică, însoțită de o explicație, pe site-ul web al organismului național responsabil de elaborarea IAPC.
Articolul 20
Revizuirea ponderilor subindicilor
Fără a aduce atingere articolelor 16 și 17, ponderile subindicilor nu se revizuiesc.
Articolul 21
Indicele armonizat al prețurilor de consum la o valoare constantă a ratelor de impozitare
(1) Se ia în considerare un impozit dat din sfera indicelui IAPC-IC, dacă veniturile anuale ale acestuia reprezintă 2 % sau mai mult din suma tuturor impozitelor care intră în sfera indicelui respectiv, colectate de sectorul administrației publice.
(2) Veniturile anuale provenite din impozite luate în considerare în cadrul IAPC-IC trebuie să acopere cel puțin 90 % din suma tuturor diferitelor impozite care intră în sfera indicelui respectiv, colectate de sectorul administrației publice.
(3) IAPC-IC se elaborează în același mod ca și IAPC, cu excepția faptului că prețurile observate sunt ajustate astfel încât ratele de impozitare a produselor să fie menținute constante în perioada de observare, în comparație cu perioada de referință a prețurilor.
(4) Modificările ratelor de impozitare se reflectă în IAPC-IC:
(a) |
în luna în care noua rată de impozitare se aplică produsului individual și se include în prețul observat; sau |
(b) |
în prima lună întreagă pentru care se aplică noua rată. Modificările ratelor de impozitare care intră în vigoare în prima zi a lunii se reflectă în IAPC-IC din luna respectivă. Modificările ratelor de impozitare care intră în vigoare mai târziu în cursul lunii respective se reflectă în IAPC-IC din luna următoare. |
CAPITOLUL 3
INDICELE PREȚURILOR LOCUINȚELOR OCUPATE DE PROPRIETARI ȘI INDICELE PREȚULUI LOCUINȚELOR
Articolul 22
Defalcarea indicelui prețurilor locuințelor ocupate de proprietari
Indicele OOH acoperă următoarele categorii de cheltuieli:
(a) |
O.1. Cheltuielile în materie de locuință ale locatarilor proprietari; |
(b) |
O.1.1. Achizițiile de locuințe; |
(c) |
O.1.1.1. Locuințele noi; |
(d) |
O.1.1.1.1. Achizițiile de locuințe noi; |
(e) |
O.1.1.1.2. Locuințele construite de către proprietarii înșiși și renovări majore; |
(f) |
O.1.1.2. Locuințele existente, noi pentru sectorul gospodăriilor; |
(g) |
O.1.1.3. Alte servicii legate de achiziționarea de locuințe; |
(h) |
O.1.2. Proprietatea asupra locuințelor; |
(i) |
O.1.2.1. Reparațiile capitale și întreținerea; |
(j) |
O.1.2.2. Asigurările legate de locuințe; |
(k) |
O.1.2.3. Alte servicii legate de proprietatea asupra locuințelor. |
Articolul 23
Defalcarea indicelui prețului locuințelor
IPL acoperă următoarele categorii de cheltuieli:
(a) |
H.1. Achizițiile de locuințe; |
(b) |
H.1.1. Achizițiile de locuințe noi; |
(c) |
H.1.2. Achizițiile de locuințe existente. |
Articolul 24
Ponderi
În fiecare an, statele membre elaborează și transmit Comisiei (Eurostat) un set de ponderi pentru indicii prețurilor OOH și un set pentru IPL, cu defalcările prevăzute la articolele 22 și 23.
Articolul 25
Elaborarea indicelui prețurilor locuințelor ocupate de proprietari
Indicele prețurilor OOH se bazează pe abordarea „achiziții nete”, care măsoară variațiile prețurilor plătite de consumatori pentru achiziționarea de locuințe care sunt noi pentru sectorul gospodăriilor și variațiile altor costuri legate de proprietatea și transferul de proprietate asupra locuințelor.
CAPITOLUL 4
STANDARDELE ȘI TERMENELE-LIMITĂ PENTRU SCHIMBURILE DE DATE ȘI METADATE
Articolul 26
Standardele pentru schimburile de date și metadate
(1) Statele membre transmit Comisiei (Eurostat) date și metadate în format electronic prin intermediul serviciilor ghișeului unic, în conformitate cu standardele pentru schimburile de date și metadate statistice.
(2) Datele confidențiale, astfel cum sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (19), sunt semnalate în mod corespunzător atunci când se transmit Comisiei (Eurostat).
Articolul 27
Termenele pentru schimburile de metadate
(1) Statele membre revizuiesc și actualizează anual metadatele privind indicele IAPC și indicele IAPC-IC pentru anul în curs și le transmit Comisiei (Eurostat) până la data de 31 martie.
(2) Statele membre revizuiesc și actualizează anual metadatele privind indicele OOH și indicele IPL pentru anul în curs și le transmit Comisiei (Eurostat) până la data de 30 iunie.
CAPITOLUL 5
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 28
Abrogări
Regulamentele (CE) nr. 1749/96, (CE) nr. 2214/96, (CE) nr. 1687/98, (CE) nr. 2646/98, (CE) nr. 1617/1999, (CE) nr. 2166/1999, (CE) nr. 2601/2000, (CE) nr. 2602/2000, (CE) nr. 1920/2001, (CE) nr. 1921/2001, (CE) nr. 1708/2005, (CE) nr. 701/2006, (CE) nr. 330/2009, (UE) nr. 1114/2010 și (UE) nr. 93/2013 se abrogă.
Articolul 29
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 31 iulie 2020.
Pentru Comisie
Președintele
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 135, 24.5.2016, p. 11.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1749/96 al Comisiei din 9 septembrie 1996 privind măsurile inițiale de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 229, 10.9.1996, p. 3).
(3) Regulamentul (CE) nr. 2214/96 al Comisiei din 20 noiembrie 1996 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum: transmiterea și difuzarea subindicilor IAPC (JO L 296, 21.11.1996, p. 8).
(4) Regulamentul (CE) nr. 1687/98 al Consiliului din 20 iulie 1998 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1749/96 al Comisiei privind includerea de bunuri și servicii în indicele armonizat al prețurilor de consum (JO L 214, 31.7.1998, p. 12).
(5) Regulamentul (CE) nr. 2646/98 al Comisiei din 9 decembrie 1998 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului în ceea ce privește standardele minime pentru prelucrarea tarifelor în indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 335, 10.12.1998, p. 30).
(6) Regulamentul (CE) nr. 1617/1999 al Comisiei din 23 iulie 1999 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime pentru modul de tratare a asigurărilor în Indicele armonizat al prețurilor de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2214/96 al Comisiei (JO L 192, 24.7.1999, p. 9).
(7) Regulamentul (CE) nr. 2166/1999 al Consiliului din 8 octombrie 1999 de stabilire a unor norme detaliate pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2494/95 în ce privește standardele minime pentru tratarea în Indicele armonizat al prețurilor de consum a produselor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială (JO L 266, 14.10.1999, p. 1).
(8) Regulamentul (CE) nr. 2601/2000 al Comisiei din 17 noiembrie 2000 de stabilire a normelor detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului în ceea ce privește momentul introducerii prețurilor de achiziție în indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 300, 29.11.2000, p. 14).
(9) Regulamentul (CE) nr. 2602/2000 al Comisiei din 17 noiembrie 2000 de stabilire a normelor detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime pentru tratarea reducerilor de prețuri în cadrul indicilor armonizați ai prețurilor de consum (JO L 300, 29.11.2000, p. 16).
(10) Regulamentul (CE) nr. 1920/2001 al Comisiei din 28 septembrie 2001 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului în ceea ce privește standardele minime pentru tratarea comisioanelor pentru servicii proporționale cu valorile tranzacțiilor în cadrul indicelui armonizat al prețurilor de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2214/96 (JO L 261, 29.9.2001, p. 46).
(11) Regulamentul (CE) nr. 1921/2001 al Comisiei din 28 septembrie 2001 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime de revizuire a indicelui armonizat al prețurilor de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2602/2000 (JO L 261, 29.9.2001, p. 49).
(12) Regulamentul (CE) nr. 1708/2005 al Comisiei din 19 octombrie 2005 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului cu privire la perioada de referință comună a indicelui pentru indicele armonizat al prețurilor de consum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2214/96 (JO L 274, 20.10.2005, p. 9).
(13) Regulamentul (CE) nr. 701/2006 al Consiliului din 25 aprilie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 în ceea ce privește acoperirea temporală a colectării prețurilor în indicele armonizat al prețurilor de consum (JO L 122, 9.5.2006, p. 3).
(14) Regulamentul (CE) nr. 330/2009 al Comisiei din 22 aprilie 2009 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului în ceea ce privește standardele minime pentru tratarea produselor sezoniere în cadrul indicilor armonizați ai prețurilor de consum (IAPC) (JO L 103, 23.4.2009, p. 6).
(15) Regulamentul (UE) nr. 1114/2010 al Comisiei din 1 decembrie 2010 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind standardele minime de calitate ale sistemului de ponderi IAPC și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2454/97 al Comisiei (JO L 316, 2.12.2010, p. 4).
(16) Regulamentul (UE) nr. 93/2013 al Comisiei din 1 februarie 2013 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2494/95 al Consiliului privind indicii armonizați ai prețurilor de consum, în ceea ce privește stabilirea indicilor prețurilor locuințelor ocupate de proprietari (JO L 33, 2.2.2013, p. 14).
(17) Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (JO L 257, 27.10.1995, p. 1).
(18) Regulamentul (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (JO L 174, 26.6.2013, p. 1).
(19) Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).
ANEXĂ
Cheltuielile monetare pentru consumul final al gospodăriilor
1.
Cheltuielile monetare pentru consumul final al gospodăriilor este un termen definit la articolul 2 punctul 20 din Regulamentul (UE) 2016/792.
2.
Pentru a specifica în continuare calitatea ponderilor, cheltuielile monetare pentru consumul final includ următoarele exemple de cheltuieli pentru consumul final al gospodăriilor, astfel cum sunt definite la literele următoare de la punctul 3.95 din anexa A la SEC 2010:
— |
literele (c), (d), (h) și (i); |
— |
partea de la litera (e) care se referă la servicii financiare plătite direct, partea de la litera (f) care se referă la serviciile de asigurare generală în valoare echivalentă cu cea a comisionului pentru serviciu implicit. |
Cheltuielile monetare pentru consumul final includ, de asemenea, alocațiile pentru locuință care fac parte din D.632, definite la punctul 4.109 din anexa A la SEC 2010.
3.
Din cheltuielile monetare pentru consumul final se exclud următoarele exemple de cheltuieli pentru consumul final al gospodăriilor, astfel cum sunt definite la literele următoare de la punctul 3.95 din anexa A la SEC 2010:
— |
literele (a), (b) și (g). |
Din cheltuielile monetare pentru consumul final se exclud, de asemenea, următoarele exemple care nu fac parte din cheltuielile monetare pentru consumul final al gospodăriilor:
— |
literele (a)-(f) de la punctul 3.96 din anexa A la SEC 2010, cu excepția alocațiilor pentru locuință care fac parte din D.632, definite la punctul 4.109 din anexa A la SEC 2010; |
— |
impozitele pe venit, definite la punctul 4.78 din anexa A la SEC 2010; |
— |
veniturile din proprietate, definite la punctul 4.41 din anexa A la SEC 2010; |
— |
cotizațiile sociale efective în sarcina angajatorilor, definite la punctul 4.92 din anexa A la SEC 2010; |
— |
primele nete de asigurare generală – daune, definite la punctul 4.112 din anexa A la SEC 2010; |
— |
transferurile curente între gospodării, definite la punctul 4.129 din anexa A la SEC 2010; |
— |
amenzile și penalitățile impuse unităților instituționale de către instanțele judecătorești sau alte organisme cvasijudiciare, definite la punctul 4.132 din anexa A la SEC 2010. |
4.
Tranzacțiile monetare sunt acele tranzacții în care unitățile implicate efectuează sau primesc plăți, contractează pasive sau intră în posesia activelor exprimate în unități monetare. Tranzacțiile care nu implică un schimb de bani ori de active sau pasive exprimate în unități monetare constituie tranzacții nemonetare.