EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32019R0676

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/676 al Comisiei din 29 aprilie 2019 de aprobare a substanței active ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE.)

C/2019/3050

JO L 114, 30.4.2019, p. 12–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2019/676/oj

30.4.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 114/12


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/676 AL COMISIEI

din 29 aprilie 2019

de aprobare a substanței active ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 22 alineatul (1) coroborat cu articolul 13 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, Grupul operativ ABE-IT 56 a transmis Franței, la 1 aprilie 2016, o cerere de aprobare a substanței active ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623) (denumită în continuare „ABE-IT 56”).

(2)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, la data de 25 mai 2016, Franța, în calitate de stat membru raportor, a notificat solicitantul, celelalte state membre, Comisia și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) cu privire la admisibilitatea cererii.

(3)

La 20 iunie 2017, statul membru raportor a transmis un proiect de raport de evaluare Comisiei, cu o copie către autoritate, în care s-a evaluat dacă este de așteptat ca substanța activă în cauză să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(4)

Autoritatea s-a conformat articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. În conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din regulamentul menționat, autoritatea a cerut solicitantului să furnizeze informații suplimentare statelor membre, Comisiei și autorității. Evaluarea informațiilor suplimentare de către statul membru raportor a fost transmisă autorității în luna mai 2018, sub forma unui proiect de raport de evaluare actualizat.

(5)

La 26 iulie 2018, autoritatea a comunicat solicitantului, statelor membre și Comisiei concluzia sa cu privire la faptul dacă este de așteptat ca substanța activă ABE-IT 56 să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 (2). Autoritatea a pus concluzia sa la dispoziția publicului.

(6)

La 23 octombrie 2018, Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale raportul de reexaminare pentru ABE-IT 56 și, la 22 martie 2019, un proiect de regulament care prevede aprobarea substanței ABE-IT 56.

(7)

Solicitantului i s-a oferit posibilitatea de a transmite observații cu privire la raportul de reexaminare.

(8)

Cu privire la una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă, în special în ceea ce privește utilizările examinate și detaliate în raportul de examinare, s-a stabilit că sunt îndeplinite criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, este adecvat să se aprobe utilizarea substanței ABE-IT 56.

(9)

În plus, Comisia consideră că ABE-IT 56 este o substanță activă cu risc redus în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. ABE-IT 56 nu este o substanță care prezintă motive de îngrijorare și îndeplinește condițiile stabilite la punctul 5 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. ABE-IT 56 este un produs de fracționare al lizatului din Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623. Saccharomyces cerevisiae este drojdia cea mai frecvent utilizată în producția industrială/comercială de alimente și băuturi și este prezentă peste tot în mediul înconjurător. Nu este patogenă pentru oameni sau animale și nici nu provoacă infecții la oameni. În general, este o substanță produsă în mod natural și nu constituie un risc specific pentru niciun compartiment al mediului.

(10)

Prin urmare, este oportun să se aprobe ABE-IT 56 ca substanță cu risc redus, pentru o perioadă de 15 ani.

(11)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (3) ar trebui modificată în consecință.

(12)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Aprobarea substanței active

Substanța activă ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623), astfel cum este specificată în anexa I, se aprobă sub rezerva îndeplinirii condițiilor stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Modificarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 29 aprilie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

(2)  Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance ABE-IT 56 (components of lysate of Saccharomyces cerevisiae strain DDSF623) [Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623)] EFSA Journal 2018;16(9):5400, p. 14 https://doi.org/10.2903/j.efsa.2018.5400.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active aprobate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).


ANEXA I

Denumire comună, numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Data autorizării

Expirarea autorizării

Dispoziții specifice

ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623)

Nu se aplică

1 000 g/kg (substanță activă)

20 mai 2019

20 mai 2034

În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme menționate la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623), în special de apendicele I și II la acesta.


(1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.


ANEXA II

În partea D din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se adaugă următoarea rubrică:

Număr

Denumire comună, numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Data autorizării

Expirarea autorizării

Dispoziții specifice

„16

ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623)

Nu se aplică

1 000 g/kg (substanță activă)

20 mai 2019

20 mai 2034

În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme menționate la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de reexaminare privind substanța ABE-IT 56 (componente de lizat ale Saccharomyces cerevisiae tulpina DDSF623), în special de apendicele I și II la acesta.”


(1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de reexaminare.


Top