Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018R0983

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/983 al Comisiei din 11 iulie 2018 privind autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana speciilor minore de porcine pentru îngrășare și pentru reproducere (titularul autorizației: DSM Nutritional Products Sp. z o. o.) (Text cu relevanță pentru SEE.)

C/2018/4356

JO L 176, 12.7.2018, p. 17–20 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2018/983/oj

12.7.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 176/17


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/983 AL COMISIEI

din 11 iulie 2018

privind autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana speciilor minore de porcine pentru îngrășare și pentru reproducere (titularul autorizației: DSM Nutritional Products Sp. z o. o.)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind aditivii din hrana animalelor (1), în special articolul 9 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare a acidului benzoic ca aditiv pentru hrana speciilor minore de porcine pentru îngrășare și pentru reproducere. Cererea respectivă a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea vizează autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana speciilor minore de porcine pentru îngrășare și pentru reproducere, acesta urmând a fi clasificat în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

Aditivul respectiv a fost autorizat deja prin Regulamentul (CE) nr. 1730/2006 al Comisiei (2) ca aditiv pentru hrana purceilor înțărcați, prin Regulamentul (CE) nr. 1138/2007 al Comisiei (3) ca aditiv pentru hrana porcilor pentru îngrășare și prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/900 al Comisiei (4) ca aditiv pentru hrana scroafelor.

(5)

În avizul său din 28 septembrie 2017 (5), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, acidul benzoic nu are efecte adverse asupra sănătății oamenilor sau asupra mediului și că poate determina o scădere a pH-ului urinar la speciile minore de porcine. Totuși, din cauza lipsei marjei de siguranță la purceii înțărcați din speciile majore, autoritatea nu a putut extrapola concluzia privind siguranța la purceii înțărcați din speciile minore de porcine. Prin urmare, s-a stabilit că aditivul este sigur pentru speciile minore de porcine pentru îngrășare și pentru reproducere. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda de analiză a aditivului în hrana pentru animale, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea acidului benzoic arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată conform specificațiilor din anexa la prezentul regulament.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se autorizează aditivul menționat în anexă, aparținând categoriei „aditivi zootehnici” și grupei funcționale „alți aditivi zootehnici”, ca aditiv destinat hranei pentru animale, în condițiile stabilite în anexa respectivă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 11 iulie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 268, 18.10.2003, p. 29.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1730/2006 al Comisiei din 23 noiembrie 2006 privind autorizarea acidului benzoic (VevoVitall) ca aditiv pentru hrana animalelor (JO L 325, 24.11.2006, p. 9).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1138/2007 al Comisiei din 1 octombrie 2007 privind autorizarea unei noi utilizări a acidului benzoic (VevoVitall) ca aditiv pentru hrana animalelor (JO L 256, 2.10.2007, p. 8).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/900 al Comisiei din 8 iunie 2016 privind autorizarea acidului benzoic ca aditiv pentru hrana scroafelor (titularul autorizației: DSM Nutritional Product Sp. z o. o.) (JO L 152, 9.6.2016, p. 18).

(5)  EFSA Journal, 2017;15(10):5026.


ANEXĂ

Numărul de identificare al aditivului

Numele titularului autorizației

Aditiv

Compoziția, formula chimică, descrierea, metoda analitică

Specia sau categoria de animale

Vârsta maximă

Conținutul minim

Conținutul maxim

Alte dispoziții

Sfârșitul perioadei de autorizare

mg de substanță activă/kg de hrană completă pentru animale, cu un conținut de umiditate de 12 %

Categoria aditivilor zootehnici. Grupa funcțională: alți aditivi zootehnici (scăderea pH-ului urinar).

4d210

DSM Nutritional Products Sp. z o. o.

Acid benzoic

Compoziția aditivului:

Acid benzoic (≥ 99,9 %)

Caracterizarea substanței active:

Acid benzencarboxilic, acid fenilcarboxilic,

C7H6O2

Număr CAS 65-85-0

Nivelul maxim de impurități:

 

Acid ftalic: ≤ 100 mg/kg

 

Bifenil: ≤ 100 mg/kg

Metoda analitică  (1)

Pentru cuantificarea acidului benzoic în aditivul destinat hranei pentru animale:

titrare cu hidroxid de sodiu (Farmacopeea Europeană, monografia 0066)

Pentru cuantificarea acidului benzoic în preamestecuri și în hrana pentru animale:

cromatografie lichidă cu fază inversată cu detecție UV (RP-HPLC/UV) – metodă bazată pe ISO9231:2008

Specii minore de porcine pentru îngrășare sau pentru reproducere

5 000

5 000

1.

A se menționa condițiile de depozitare și stabilitatea la tratament termic în instrucțiunile de utilizare a aditivului și a preamestecurilor.

2.

Aditivul nu trebuie utilizat cu alte surse de acid benzoic sau benzoați.

3.

Instrucțiunile de utilizare a furajelor suplimentare trebuie să indice următoarele: „Furajele suplimentare care conțin acid benzoic nu trebuie utilizate ca atare ca hrană pentru speciile minore de porcine pentru îngrășare și pentru reproducere”. „Furajele suplimentare pentru scroafe trebuie amestecate bine cu alte materii prime furajere din rația zilnică”.

4.

Pentru utilizatorii aditivului și ai preamestecurilor, operatorii din sectorul hranei pentru animale stabilesc proceduri operaționale și măsuri organizatorice pentru a aborda riscurile potențiale legate de utilizarea lor. În cazul în care respectivele riscuri nu pot fi eliminate sau reduse la minimum prin astfel de proceduri și măsuri, aditivul și preamestecurile se utilizează cu echipamente de protecție individuală, inclusiv cu echipamente de protecție pentru ochi și pentru piele.

1 august 2028


(1)  Detaliile metodelor analitice pot fi consultate la următoarea adresă a laboratorului de referință: https://ec.europa.eu/jrc/en/eurl/feed-additives/evaluation-reports


Top