EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018D2068

Decizia (UE) 2018/2068 a Consiliului din 29 noiembrie 2018 privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc, a protocolului său de punere în aplicare și a schimbului de scrisori care însoțește acordul

ST/14365/2018/INIT

JO L 331, 28.12.2018, p. 1–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2018/2068/oj

Related international agreement

28.12.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 331/1


DECIZIA (UE) 2018/2068 A CONSILIULUI

din 29 noiembrie 2018

privind semnarea, în numele Uniunii, a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc, a protocolului său de punere în aplicare și a schimbului de scrisori care însoțește acordul

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 22 mai 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 764/2006 (1) privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul”). Ulterior, acordul a fost reînnoit tacit.

(2)

Ultimul protocol de punere în aplicare a acordului și de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în acord a expirat la 14 iulie 2018.

(3)

În hotărârea sa în cauza C-266/16 (2), ca răspuns la o întrebare preliminară privind validitatea și interpretarea acordului și a protocolului său de punere în aplicare, Curtea a hotărât că nici acordul, nici protocolul său de punere în aplicare nu sunt aplicabile apelor adiacente teritoriului Saharei Occidentale.

(4)

Uniunea nu aduce atingere rezultatului procesului politic privind statutul final al Saharei Occidentale, care are loc sub egida Organizației Națiunilor Unite, și și-a reafirmat în mod repetat angajamentul față de soluționarea litigiului din Sahara Occidentală, care în prezent este înscrisă de Organizația Națiunilor Unite pe lista teritoriilor care nu se autoguvernează și este gestionată în mare parte de Regatul Maroc. Uniunea sprijină pe deplin eforturile depuse de Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite și de trimisul său personal cu scopul de a ajuta părțile să găsească o soluție politică justă, durabilă și reciproc acceptabilă, care să permită autodeterminarea populației Saharei Occidentale în contextul unor acorduri conforme cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite, astfel cum au fost enunțate în rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (RCSONU), în special în RCSONU 2152 (2014), RCSONU 2218 (2015), RCSONU 2285 (2016), RCSONU 2351 (2017) și RCSONU 2414 (2018).

(5)

Ar trebui să fie posibil ca flotele Uniunii să își poată continua activitățile de pescuit desfășurate de la intrarea în vigoare a acordului, iar domeniul de aplicare al acordului ar trebui să fie definit astfel încât să includă apele adiacente teritoriului Saharei Occidentale. Continuarea parteneriatului în domeniul pescuitului este esențială, de asemenea, pentru ca acest teritoriu să poată continua să beneficieze de sprijinul sectorial prevăzut în acord, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul internațional, inclusiv cu drepturile omului, și în beneficiul populației vizate.

(6)

În acest scop, la 16 aprilie 2018, Consiliul a autorizat Comisia să inițieze negocieri cu Regatul Maroc, în vederea modificării acordului și a ajungerii la un acord cu privire la un nou protocol de punere în aplicare. Ca urmare a negocierilor respective, la 24 iulie 2018, au fost parafate un nou acord de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil între Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), precum și un nou protocol de punere în aplicare a acestuia, care include anexa și apendicele la protocolul respectiv, și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit și care face parte integrală din acordul de pescuit.

(7)

Obiectivul acordului de pescuit este de a permite Uniunii și Regatului Maroc să colaboreze mai strâns pentru promovarea unei politici sustenabile în domeniul pescuitului și a unei exploatări responsabile a resurselor piscicole în zona de pescuit definită în acordul de pescuit și pentru susținerea eforturilor Regatului Maroc de a dezvolta sectorul pescuitului și o economie albastră. Acordul contribuie astfel la realizarea obiectivelor urmărite de Uniune în temeiul articolului 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(8)

Comisia a evaluat consecințele potențiale ale acordului de pescuit asupra dezvoltării sustenabile, în special în ceea ce privește beneficiile pentru populația vizată și exploatarea resurselor naturale ale teritoriilor în cauză.

(9)

În concordanță cu evaluarea respectivă, se estimează că acordul de pescuit ar trebui să fie extrem de benefic pentru populația vizată, având în vedere consecințele socioeconomice pozitive pentru această populație, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și investițiile, precum și impactul său asupra dezvoltării sectorului pescuitului și a sectorului prelucrării produselor pescărești.

(10)

De asemenea, se estimează că acordul de pescuit reprezintă cea mai bună garanție pentru o exploatare sustenabilă a resurselor naturale ale apelor adiacente Saharei Occidentale, întrucât activitățile de pescuit se bazează pe respectarea celor mai bune avize și recomandări științifice în domeniu și sunt susținute prin măsuri corespunzătoare de monitorizare și control.

(11)

Având în vedere considerațiile expuse în hotărârea Curții de Justiție, Comisia, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă, a luat toate măsurile rezonabile și posibile în contextul actual pentru a implica în mod corespunzător populația vizată, astfel încât să se asigure consimțământul acesteia. Au fost întreprinse ample proceduri de consultare în Sahara Occidentală și în Regatul Maroc, iar actorii din domeniul socioeconomic și politic care au luat parte la consultări s-au pronunțat în mod clar în favoarea încheierii acordului de pescuit. Cu toate acestea, Frontul Polisario și alte părți nu au acceptat să participe la procesul de consultare.

(12)

Cei care nu au acceptat să participe la proces au respins aplicarea acordului de pescuit și a protocolului său de punere în aplicare apelor adiacente Saharei Occidentale, deoarece au fost de părere în esență că actele respective ar confirma poziția Regatului Maroc cu privire la teritoriul Saharei Occidentale. Cu toate acestea, niciunul dintre termenii acordului de pescuit sau ai protocolului de punere în aplicare a acestuia nu implică faptul că ar recunoaște suveranitatea sau drepturile suverane ale Regatului Maroc asupra Saharei Occidentale și a apelor adiacente. Uniunea va continua, de asemenea, să își intensifice eforturile pentru a sprijini procesul de soluționare pașnică a litigiului, proces inițiat și desfășurat sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite.

(13)

Acordul de pescuit, protocolul său de punere în aplicare și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit ar trebui să fie semnate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se autorizează semnarea în numele Uniunii a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Uniunea Europeană și Regatul Maroc (denumit în continuare „acordul de pescuit”), a protocolului său de punere în aplicare și a schimbului de scrisori care însoțește acordul de pescuit, sub rezerva încheierii actelor respective (3).

Articolul 2

Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită sau persoanele împuternicite să semneze acordul de pescuit, protocolul său de punere în aplicare și schimbul de scrisori care însoțește acordul de pescuit în numele Uniunii.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 29 noiembrie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

M. SCHRAMBÖCK


(1)  Regulamentul (CE) nr. 764/2006 al Consiliului din 22 mai 2006 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc (JO L 141, 29.5.2006, p. 1).

(2)  Hotărârea Curții de Justiție din 27 februarie 2018, Western Sahara Campaign UK, C-266/16, ECLI:EU:C:2018:118.

(3)  Textul acordului de pescuit, al protocolului de aplicare a acestuia și al schimbului de scrisori care însoțește acordul de pescuit se publică împreună cu decizia privind încheierea acestuia.


Top